6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, fiilor, oamenii de pe pământ au bucuriile lor. Ei nu pot fără păcat, o, nu pot fără această mincinoasă mângâiere și bucurie a ei, căci iadul e pe pământ, măi fiilor, e acolo unde se păcătuiește împotriva iubirii de Dumnezeu din oameni, și nu este alt iad, iar ceea ce zic oamenii că este iadul cel de după viața cea din trup, acolo este doar plata pentru cele lucrate de om în chip satanic pe pământ. Voi însă nu puteți sta fără Domnul, fără Mine, fiilor, și alergați în urma Mea după bucuria cu Mine, Cel atât de durut de la omul păcătos, și iată, raiul este pe pământ, acolo unde este dragoste și luptă împotriva iubirii de păcat din oameni, și nu este alt rai, iar ceea ce zic oamenii că este raiul cel de după viața cea din trup, acolo este doar fericirea pentru care luptă fiii dragostei, plata pentru cele lucrate de om în chip ceresc pe pământ.

O, fiilor, o, fiilor, hrăniți-vă mult unul pe altul cu dragoste pentru Domnul așa cum vă hrănesc Eu, așa cum vă dau Eu, că nu este bogăție mai mare pe care omul poate s-o dobândească. O, nu lăsați, nu lăsați să vă răcească iubirea pentru Domnul, căci cei ce pățesc așa cad în rătăcirea iubirii de sine, a grijii de sine și-L lasă pe Domnul din inimă mai jos decât ar fi să fie locul Lui în om. O, trebuie băgare de seamă pentru această pază sfântă și pentru aducerea-aminte de lucrarea ei.

O, fiilor, nu așteptați unul de la altul, ci dați-vă unul altuia iubirea cea pentru Domnul ca să stea ea ca flacăra între voi, căci slava Mea de peste voi e mare. Nu stați muți pentru ea, că vă judecă satana că aveți grai și că nu purtați iubirea Mea în grai și în cuvânt, fiilor.

O, nimic nu înseamnă iubire, nimic decât Dumnezeu și iubirea cea pentru El, lucrare pentru temelia vieții ce va să fie, și pe care o așteaptă viii și morții să vină, cei dintâi neștiind că asta caută prin căutarea lor pentru viață, iar cei de-ai doilea știind și plângând după ea ca s-o aibă ei pentru vecia lor, spre care au trecut, iar voi trebuie să stăruiți și pentru ei cu iubirea cea pentru Dumnezeu și cu graiul ei, din care Eu Mă hrănesc de la voi, și din care tot ce este pe pământ și în văzduh se hrănește, fiilor.

Fiilor, fiilor, folosiți-vă mult, mult inima și gândul și gurița pentru numele Meu și pentru duhul mărturisirii Mele între frați, ca să vă fie sfințite acestea clipă de clipă, căci vai celor ce fac altceva cu gândul și cu inima și cu gura lor! Pe buzele voastre să fie mereu iubirea voastră de Dumnezeu, iubire mărturisită cu cuvântul, hrană pentru inimă, fiilor, și sfințire peste pământ. În gândul vostru purtați-Mă pe Mine în toată clipa, căci jugul Meu este ușor, Eu așa am spus când am venit pe pământ la oameni. În inima voastră să am sălaș dulce, căci Eu am spus omului: «Fiule, dă-Mi inima ta!».

O, fiilor, sfințiți pământul, sfințiți văzduhul cu tot cuvântul cel plin de Dumnezeu între voi, căci Dumnezeu ar fi să fie iubirea sufletului omului, a duhului și a inimii lui, iar cel ce nu-Mi dovedește așa iubire, acela nu-L iubește pe Domnul, și scris este: «Cel ce nu iubește pe Dumnezeu, să fie anatema!». Așa a spus apostolul Meu cel mare acum două mii de ani, o, și ce greu este acest cuvânt rostit pentru tot omul, căci omul își face singur anatemă peste el, că se duce cu lumea și cu duhul ei, și nu caută cu fiii lui Dumnezeu și cu profeții lui, iar diavolul are numai de câștigat de pe urma celui depărtat de calea Mea cu omul pe pământ.

O, fiilor, fiți ochi și urechi pentru iubirea de Dumnezeu în voi și între voi. Grăiți cele de sus, nu cele de jos cu grija și cu gurița voastră. O, grăiți pentru Domnul cu cuvintele gurii voastre, că altfel v-o ia gura pe dinainte și grăiți cu ea numai cele de jos, cele de zi cu zi, cele lucrate cu mâna și atât, iar această povață să cuprindă în ea pe toți cei care se hrănesc cu acest cuvânt dumnezeiesc, că învățătură a vieții veșnice este cuvântul Meu, că Mi-e dor și tot dor Îmi este să am pe pământ sfinți și profeți și apostoli și ucenici cu care să pot lucra din loc în loc cer pe pământ, iar cine aude această învățătură, Eu, Domnul, îl rog dintre sfinți, îl rog s-o împlinească. Amin.

Fiilor, fiilor, iar și iar așez în ziua aceasta cuvânt mare, care trebuie împlinit cu mare ascultare de toți cei care sunt poporul Meu cel apropiat, și de toți creștinii care vin cu dor la izvor în sărbători la chemarea Mea, dacă vor ei să rămână cu Mine pe acest drum până la capătul lui. O, despre întâlniri unii cu alții în numele Meu voiesc să le grăiesc lor, că aceasta este altceva decât ceea ce caută creștinii care se întâlnesc aici, și se întâlnesc apoi unii cu alții pe la casele lor pentru ei înșiși, nu pentru Dumnezeu. O, nu se face întâlnire pe la ei pe acasă, ci se face bisericește întâlnirea lor în numele Meu, iar dacă întâlnirea lor este altfel, aceasta nu este în numele Meu, ci este zburdălnicie care se face păcat mai mare decât ea, căci Eu, Domnul, privesc din cer și văd aceasta, și de aceea cobor învățătura Mea și învăț cu ea, că nu se cade să caute să-L înșele pe Domnul cei ce dau să vină și să-L urmeze pe El, iar dacă așa se întâmplă ies apoi dureri peste Mine din aceasta, și ies și peste ei dureri. Când Îl înșeli pe Domnul în alt timp al tău sau din alt loc, în altă stare a ta de toată ziua, aceasta este una, dar când Îl înșeli pe El după ce mergi cu acest cuvânt și spre acest loc, aceasta e cel mai greu păcat pe care poate să-l facă cel ce se învoiește cu sine pentru mersul lui cu Mine pe calea cuvântului Meu cel de azi. O, cine poate să-l mai creadă pe cel ce înșeală pe Domnul și caută pentru sine însuși apoi? Cum mai poate avea inima curată cel ce lovește pe Domnul, plecând de la El după ce vine să fie cu El?

necredința omului îl desparte pe el de Mine și-și ia el viața în mâinile sale și se duce cu ea de la Mine cel slab și atât de slab apoi și tot mai slab. Eu însă rămân cu cei ce rămân cu Mine alături și am grijă de ei, iar când ei dorm și se odihnesc Eu umblu pe lângă ei fără să Mă mai acopăr, umblu prin staul, umblu prin cetate cu cetele cerești, umblăm neacoperiți și cercetăm cetatea cea stăpânită de Dumnezeu și veghem mult, căci lupul vine la oi când ele se odihnesc, vine să le dea lovitura, dar îngerii Mei veghează, iar lupul nu poate peste ce este al Meu când oile dorm, căci Eu i-am învățat pe ai Mei să se ridice din așternut și să stea cu Mine în miez de noapte și să vegheze cu Mine pentru ei, și vede lupul aceasta și-și smulge părul de jale, și fericită este sluga cea priveghetoare pentru ea și pentru Stăpânul ei, căci somnul n-o îngreuiază pe ea, ci se scoală sluga cea credincioasă și cântă în miez de noapte „Sfânt este Domnul”, iar lupul când aude fuge, fuge de cel râvnitor pentru Domnul său.

De aceea te îndemn Eu pe tine, popor al cuvântului Meu, și te învăț să nu te desparți de Duhul Meu și de rugăciune înaintea Mea, să nu te desparți nici când te rogi, nici când muncești și trudești pentru slava Mea cu tine, nici când mănânci, nici când mergi, nici când te odihnești, o, să nu te desparți de rugăciune, și vei fi ca focul, vei fi ca Ilie, fiul focului sfânt, care se poartă în car de foc între cer și pământ, că așa i-a fost lui scris, să lucreze și să fie și să nu moară, și să ardă cu focul lui nelegiuirile de pe pământ.

O, iar și iar spun: Nu vede creștinul pe cele ce nu se văd, și câtă stare grea face el cu felul lui nărăvaș și nesupus față de taina celor ce nu se văd, și în care omul este cuprins. O, dacă i-aș fi dat creștinului să vadă pe cele ce nu se văd când el nu se poartă cuvios și înțelept pentru fața celor din cer și pentru cele ce nu se văd, s-ar înspăimânta de moarte dacă ar vedea el câtă legătură este și câtă înrâurire are toată purtarea lui cea dinăuntru și cea din afară asupra celor nevăzute ale facerii Mele, și care-l cuprind pe om de jur împrejur, de jos și de sus. Vine însă o clipă când fiecare își va vedea ca în film durerea Mea cea de la el lucrată peste cele ce nu se văd ale facerii Mele, căci așa este scris la Dumnezeu, să stea omul față în față cu viața lui, pentru care el ar fi să se pocăiască mereu, mereu, și să se șteargă de la Dumnezeu faptele lui, cu care Îl îndurerează pe Domnul.

Eu sunt Cel ce sunt, și sunt cu voi, și în fiecare clipă voi să nu uitați că Eu sunt Cel ce sunt și că sunt cu voi, și vă vor fi trăirea și purtarea ca în cer și împreună cu cei din cer, măi fiilor. O, niciodată, nici o clipă să nu uitați voi aceasta, și la orice încercare sau ușurare din ea sau lucrare a voastră, voi să spuneți unul altuia: „Domnul este cu noi”, și să-Mi arătați această credință a voastră și toată purtarea ei, că voi trebuie să aveți statură măreață pentru Domnul și pentru cei din cer în toată clipa, căci cei din cer sunt cu voi mereu la ușor și la greu, în zile de bucurii sau de încercări, și pe toate le purtăm împreună și suntem nedespărțiți în toată vremea și mergem cu credință spre ziua cea mare, muntele Tabor, în a cărui taină voi stați învăluiți mereu înaintea celor de pe pământ, iar pentru cei din cer sunteți la vedere cu această taină a slavei Mele cu voi, și vă am alături, și saltă de bucurie cei din cer că am Eu pe pământ ucenici apropiați și lucrători cu Mine în acest timp înnegurat atât de mult, atât de mult, fiilor.

O, popor al cuvântului Meu de azi, o, fiilor, hrăniți-vă unul pe altul, hrăniți-vă mult, mult cu dragostea de Dumnezeu, și fugiți cât puteți de dragostea de voi și de dragostea unul pentru altul împotriva lui Dumnezeu în voi, căci aceste feluri de dragoste vă sting dragostea de Dumnezeu din voi și dintre voi. O, întristați-vă cu durere când vedeți sau când aflați că este cineva care vă iubește pe voi pentru el însuși, și căutați ascunderea în Dumnezeu, ca nu cumva să-L pierdeți pe Domnul, fiilor. O, nu vă bucurați să fiți iubiți de cei de pe pământ, că e primejdios pentru creștinii Mei așa ceva, și e capcană care fură din Dumnezeu pe om. Credință cât Dumnezeu de mare, aceasta să căutați să aveți față de Mine și de venirea Mea cuvânt la voi, iar Eu vă voi iubi pe voi, și vă va ajunge din plin iubirea Mea, fiilor. Fiți plini de roade cerești pentru toți cei de pe pământ, așa cum pomii roditori se dăruiesc la toți, și sunt ei o binecuvântare pentru toți, și nu cer nimic de la om, decât de la Dumnezeu, și toate pentru om.

O, prin câte dureri am trecut, prin câte rane sufletești, măi fiilor, dar nimic nu ne crește mari ca și durerea, căci noi avem durerea cea sfântă, durerea cea ziditoare. Iar dacă vorbim de durerea cea de la neascultare, aceea este pentru cei neascultători de Dumnezeu și de sfatul lui Dumnezeu și este durere fără de preț, durere pentru cei ce fac dureri lui Dumnezeu și pentru cei ce îi ajută pe aceștia, că mare nenorocire cade pe omul care se vede bine pe sine și nu rău, și care uită că oglinda de sticlă îl minte mereu ca să-i placă de sine bietului om și ca să se tot gătească, zice el, dar oglinda cea adevărată, și pe care el o strică mereu, o alungă mereu din calea sa, aceea îl arată pe om așa cum este el, și nu așa cum se vede el în oglinda de sticlă, și care îl amăgește încetul cu încetul și îl încântă mereu, până ce îl face să-și piardă mintea și calea și pe Dumnezeu, și rămâne omul rătăcind fără stăpân, fără sprijin, că Eu în lume nu stau, nu petrec, căci lumea și locul ei Îmi sunt dușmani, Îmi sunt răstignitori, și niciodată n-am stat în mijlocul lumii cu ai Mei, ci M-am retras în locuri curățate de cuvântul Meu, de slava Mea, de lucrările Mele între oameni, iar în lume n-am stat, că lumea Mă hrănește cu pelin, și peste tot e numai pelin în lume pentru Dumnezeu

O, fii ai poporului cuvântului Meu cu care vă hrănesc din cer, o, fiilor, vă îndemn și pe voi, feriți-vă de întuneric, feriți-vă de ascunderi, și îndeletniciți-vă mereu cu taina inimii curate, care nu are nimic de pitit, nimic de ascuns, căci totul este frumos și curat în ea, iar pe cel ce se ascunde îl trage diavolul afară și îl duce în lume, în întuneric îl duce, de vreme ce trufia din el îl hrănește cu duh de judecată pentru semeni și cu nemulțumiri apoi, iar plata lui este apoi durerea cea de la neascultare. Voi însă să nu vă săturați de Domnul și de calea Lui, să nu așteptați nimic, căci voi nu aveți ce aștepta, o, nu, fiilor. Voi să căutați cu toată ființa voastră să iubiți pe Dumnezeu, și niciodată să nu ajungeți să ziceți cum zice omul plictisit când zice: „N-am nici un chef, n-am chef de nimic”. O, e primejdios, e bolnăvicios să aveți vreo clipă de rece în suflet, căci se numește nemulțumire o așa stare învinuitoare, iar nemulțumiri își face numai omul îngâmfat, și acestea îl duc pe el spre rătăcire, spre pierdere de minte și de tot sprijinul de sus și de jos, că la Dumnezeu nu e de glumă cu omul care face așa, că vine apoi diavolul și-l face sculă a sa pe cel ce stă nemulțumit, și-l cade apoi din nemulțumire în nemulțumire și i se face pelină inima, așa cum și el Mi-o face pe a Mea, și nu mai dă el de viață dulce pentru viața lui, căci cine uită cuvintele Mele după ce le aude de la Mine, acela este cel ce nu Mă iubește, iar Eu Mă rușinez cu el înaintea Tatălui Meu.

Dar voi, fiilor, strângeți-vă în Mine și adunați-vă mintea și inima pentru cele ce vor rămâne pe veci de veci, și care nu vă învinuiesc pe voi, iar când treceți prin lume rostiți rugăciuni către Dumnezeu și către sfinți și către îngeri, că lumea și locurile ei de pe pământ sunt curse pentru voi, cei ce sunteți ai Mei.

O, aveți grijă, fiilor, de binecuvântările Mele cele pentru voi, ca nu cumva să se strice rânduielile Mele de peste voi, că iată, cel ce nu postește după rânduiala cea pentru ai Mei, cade acela din casa Mea.

O, fiilor, o, fiilor, voi sunteți nădejdea Mea și trebuie să ascultați povețele Mele, că i-am învățat pe cei ce vin să Mă urmeze și le-am spus să nu le alunece mintea și inima și ochii spre trupul de femeie, căci femeia nu vă va feri de ea, nu vă va păzi de cădere dacă ați da să nu ascultați. O, nu stați în sfat cu femeie, așa v-am învățat pe toți cei care ați venit la Mine, ca nu cumva să ia ființă scânteia cea otrăvitoare de mântuire și neînțelepciunea apoi și ascunderea cu cele necuviincioase ale purtării cea fără de ascultare. Cad unii peste alții cei ce nu ascultă de legile Mele, de poruncile Mele, și iubesc alt Dumnezeu apoi, și se numește adulter această iubire. Cel ce se lasă spre cădere nu este mulțumit cu atât, și îl face și pe altul să cadă, ca să nu fie singur în vină, și aceasta se lucrează prin minciuna cea născută prin neascultare, căci am văzut creștini neascultători și care spuneau minciună asupra celor pe care dădeau să-i cadă pentru voile lor, cum că și alții sunt neascultători și ascunși cu neascultarea, și așa se cade om pe om, și aceasta după ce gustă de la Dumnezeu viață și ascultare.

O, iată cât este omul de slab! Vai de cel fără de călăuzire mereu, fără de dojană peste el pentru viața lui! Acela este slab de tot, și de aceea nu-i place să-i fie călăuzită viața, să-i fie vegheată purtarea, să-i fie îngrijită și vindecată greșeala, iar Eu, Domnul, beau pelin de la cei ce se fac neascultători și apoi nemulțumiți și apoi ascunși cu ale lor neascultări, și apoi căzuți din brațul Meu cel părintesc, bucurându-l pe satana, pe cel care-l face pe om neascultător și neprimitor de la Dumnezeu.

În ziua aceasta avem popor adunat la izvor și voiesc să-i dau sfaturi sfinte poporului cuvântului Tău și să știe tot mai mult că trebuie să fie el rod împlinit al cuvântului gurii Tale, cu care Tu îl hrănești ca să crească el așa cum vrei Tu să fie el, Doamne.

O, îți amintesc ție, popor al Domnului, de cuvântul Său cel scump când El a spus: «Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul, și cerul apoi!». Fiilor, fiilor, să știți că viața voastră și faptele ei ar fi să fie pornirile cele bune și sfinte ale celor ce se vor naște din lucrul Domnului cu voi, iar aceasta să vă îndemne pe voi să fiți ca Domnul, fiilor.

O, măi fiilor, vă mai învăț să nu uitați că Domnul v-a povățuit cum să lucrați pentru cei ce dau să iubească și să caute cu această cale pe care merge Domnul cu voi. O, nu vă grăbiți după voia omului până nu veți afla de purtarea lui cea de până atunci cu cei apropiați lui. Când cineva îți dă mâna să-ți fie aproape, o, ai grijă, fiule, ca nu cumva să ridice apoi acela mâna sa împotriva ta și să te lovească cu ea și să-ți clatine pacea și să îndurereze mersul tău cu Domnul și să îndurereze pe Domnul.

I-aș învăța și pe cei ce dau să plece pe calea aceasta mântuitoare și i-aș sfătui încă de la început să nu ia în seamă greutățile și greul acestui drum, ci numai ceea ce vor afla la capătul drumului, dacă vor rămâne tot timpul pe acest drum, că altfel dacă vor lucra, Îi vor face Domnului lacrimi și cunună de spini. O, cât de mult trebuie să deprindă și să lucreze ca Domnul cei ce pornesc pe această cale măreață și scumpă, căci scumpă este și plata celor ce vor putea străbate până la capăt calea aceasta! Cei ce sunt și cei ce vin pe calea cuvântului Domnului ca să-I fie Lui popor, aceia trebuie să se poarte mereu, chiar și când sunt singuri, ca și cum ei sunt priviți de mulți, mulți ochi, căci altfel este mincinos față de Dumnezeu și față de semeni cel ce voiește să vină să umble în lumină.

O, fiule care iubești pe Domnul, vezi dacă-L iubești, că mereu trebuie să te dăruiești și să dăruiești, iar dacă nu ai ce să dăruiești, dăruiește din inima ta, că fără să dai nu ești copil al Domnului și al poporului Domnului. O, ai grijă de duhul cel mereu fierbinte al frăției și al lucrării frăției, și bate bine și mult această cărare, căci cărarea nebătută se astupă și nu mai este apoi.

O, fiți smeriți și blânzi ca Domnul, iar duhul umilinței să vă ajute la această împlinire, și veți sta înaintea Domnului mereu, mereu cu așa putere sfântă, cu fapta, nu cu vorba, căci vorba cea multă greșește mereu prin toate cele câte nu trebuiesc vorbite, măi fiilor.

O, numai o datorie ai tu, poporul Meu de azi, și aceea este să ai grijă să fii ca Mine, ca Domnul tău, ca să fii al Lui și ca să se vadă că El este Domnul tău și că în El și din El și cu El tu trăiești și ești.

O, fiilor, îndeletnicirile voastre nu trebuie să știrbească sau să oprească statul Meu cu voi și lucrul Meu cu voi, căci voi aveți mereu nevoie de Domnul, iar Domnul are mereu nevoie de voi, numai să înțelegeți toți această mare taină a Mea cu voi și lucrarea ei.

O, mare este taina și inima de creștin, Doamne, și atât de puțin înțeleg creștinii această taină, Învățătorule Doamne! Cum să facem să înțeleagă neamul creștinesc de pe pământ minunea aceasta: omul creștin, Doamne? O, nu toți românii sunt români, așa s-a scris în cer acest cuvânt, iar acum mai scriem încă un cuvânt, fiindcă eu scriu în ziua aceasta în cer cuvânt adevărat și spun: o, nu toți creștinii sunt creștini. Să se audă pe tot pământul acest adevăr de pe pământ! Creștin înseamnă om cu credință și cu jertfă și cu căință în toată vremea, și în fiecare zi această lucrare, ca nu cumva să se șteargă din zilele omului creștin lucrul căinței, lucrul întristării pentru păcatele lui. Cel ce este creștin, să nu se bizuie pe vreo faptă creștinească pe care o mai face, dacă el nu are duhul căinței în toată vremea vieții lui. Duhul căinței este lucrarea care-l face și îl ține creștin mereu pe cel ce se știe creștin. Duhul căinței pentru păcate îl ține gata pe creștin pentru orice lucru sfânt și orice lucrare a împărăției cerurilor pe pământ. Nu numai să ai viață de creștin pentru tine, creștine, ci să și fii gata să vezi dacă nu cumva are Domnul vreun lucru de împlinit cu tine, și să te găsească El gata pentru El și pentru lucrul Său, așa cum în vreme de război ostașii se adună pentru luptă la chemarea comandantului de oaste.

O, eu am fost împărat pe pământ și mi-a trimis Hristos de lucru și am lucrat pentru El și pentru cei care-L iubeau pe El pe pământ, și am fost răsplătit în cer pentru lucrul adus Domnului în vreme de durere pentru El și pentru ai Săi de pe pământ.

Creștin înseamnă să crezi că totul vine de la El și să înțelegi aceasta, și să nu închizi Domnului ușa când bate ca să-I deschizi, ci, din contra, să fii gata în toată clipa să-L servești pe El, pe Cel ce a făcut cerul și pământul și omul, căci El are lucrul Său pe pământ tot timpul.

O, iată ce vă spun: Când sângele stă, și nu mai merge prin trup înăuntrul omului, moare omul, îi moare trupul și se întâlnește cu Dumnezeu, pe Care L-a crezut sau ba în viața lui de pe pământ. O, așa este și cu credința. Când ea nu este sau nu mai este înăuntrul omului, e ca un mort omul, sau moare odată cu credința lui, îi moare credința și se întâlnește cu diavolul, că nu ajunge altundeva cel care nu are sau nu mai are în el credința cea pentru Dumnezeu. Și iată ce vă mai spun: vine dragostea, vine de la Dumnezeu la om dragostea, dar numai credința îl poate duce pe om la Dumnezeu, căci dragostea vine din cer spre om, iar omul se duce prin credință la Dumnezeu, și iată calea care îl duce pe om spre Domnul.

O, unde lipsește credința e totul numai ruină, totul se clatină de la locul lui, totul se cutremură și cade, și nu știe omul de ce cade mereu, de ce e necăjit mereu. Nimic nu poate să unească cerul cu pământul decât credința, măi fiilor. Stau de vorbă cu voi în zi de sărbătoare de Duh Sfânt și vă spun cuvinte mari. O, nimic nu poate aduce mângâiere pe pământ ca și credința, fiilor. Când oamenii se cred că știu și că au știință multă, aceasta îi depărtează de calea spre Dumnezeu, dar credința îi poate reîntoarce pe cale cu Mine pe cei ce o aduc în ei ca să odrăslească ea și să mângâie acolo unde nu mai este nădejde. Un popor fără de credință cade sub robie, căci fără Dumnezeu nu este odihnă, o, fiilor. O, cât de dulce vă spun Eu, Domnul, că fără Dumnezeu totul e nimic pentru om.

O, fiilor, o, fiilor, aveți grijă de grăire, fiilor. Pe cât puteți, și pe cât pot Eu să vă ajut din cer și de pe pământ, căutați să aveți grăire fără de vină, măi fiilor. Dragostea din voi vă ajută minunat pentru această atentă împlinire. Taina dragostei vă face sufletul frumos, și tot așa și graiul vi-l face. Urmarea Evangheliei Mele vă învăluie în Duhul Sfânt, așa cum a fost și cu ucenicii Mei, pe care i-am povățuit mult și i-am îmbrăcat în Hristos și le-am spus când i-am lăsat pe pământ lucrând în urma Mea: «Mergeți, fiilor! Cărora le veți ierta păcatele le vor fi iertate, iar cărora le veți ține ținute vor fi», iar ei au mers, și din împlinirea poruncilor Mele s-au făcut pricepuți, și așa au urât ei calea nedreptății, precum este scris.

O, ferice de cei ce păzesc cuvântul Meu, că aceia vor căpăta pricepere și vor scăpa de vină multă, iar diavolul va fugi de la ei. Cei ce au pricepere au minte, au veghe pentru minte, au pe Domnul cu trezire în duhul lor și nu cad, căci omul cade prin însăși mintea sa mai mult decât prin păcat, iar plăcerea păcatului nu este din necredință, ci din neputința omului de a lupta cu acest vrăjmaș, care încântă, dar împlinirea poruncilor Mele îl ajută mult pe om și îl aduce la voia Mea, iar voia Mea îl ține întru Mine și primește el mult ajutor, căci este însoțit de cei din cer, de puteri și de slujitori cerești pe calea lui cu Mine, și acestea îi hrănesc duhul minții și îl opresc de la păcat, precum pe apostolul Pavel l-a oprit din drum când voia să meargă să facă rău celor credincioși care Mi-au înțeles chemarea.

Acum, popor al cuvântului Meu, te așez iar și iar în ascultare de Dumnezeu, în viață călăuzită și vegheată, și nu uita de firea cea înnoită cu totul dacă te-ai făcut copil al cerului pe pământ. Cel ce voiește să stea lângă Mine, acela numai prin ascultare poate să voiască aceasta. Iubirea cea dintre frați trebuie să fie ca și cea dintre Mine și Tatăl, ca și cea dintre îngerii Mei, căci trebuie ca în cer să fie ea pe pământ. Duhul dezvinovățirii să nu se pomenească în inima și pe limba fiilor cerului pe pământ, iar duhul iscodirii nici atât, o, nici atât, ci numai duhul cel mai cuminte, cel mai duios, cel mai plin de griji pentru cele ale ordinii desăvârșite, întregi întru toate și pentru toate, ca să fie pace și dreptate, iar dreptatea lucrurilor să n-o socotească oricine cu inima și cu limba sa, căci trebuie numai cu ascultare să vă fie toată lucrarea, fiilor. Iată, neamul român nu are, nu mai are călăuză și e numai dezbinare peste tot între fiii români și zic ei că așa este în politică, iar zisul lor nu-i scapă de vina de a nu avea iubire între ei și unitate pentru mersul țării. Între voi însă să fie și să se lucreze cu călăuzire, fiilor, și nu toți pot fi călăuze și nu trebuie așa, ci trebuie duhul ascultării să vă fie vouă mântuitor, iar ascultarea să vă fie chiar iubirea pusă în lucru, fiilor.

O, fiți înțelepți cu multul peste tot, căci fiii lui Dumnezeu nu trebuie să ațâțe Duhul Domnului, ci trebuie să-L roage, să-L înduplece, să-L aștepte și să-L lucreze împotriva oricărei furtuni, care pe neștire ar da să vină și să bată, iar voi să învățați să ascultați de cei ce între voi îi spun furtunii: Taci! Atunci trebuie furtuna să se supună și să tacă și să nu facă pe nicăieri stricăciuni, căci pilda răului cel de după furtună a fost multă, și din rău trebuie să învățăm să ne ferim de rău, fiilor. Voi sunteți sub sarcină grea, și trebuie să ascultați de duhul înțelepciunii și al ordinii, și să vă primiți unii pe alții pentru această lucrare, că numai sarcini avem de purtat și de mișcat, chiar dacă se simte multă osteneală pentru lucrul care trebuie purtat.

O, ce mare minune s-ar ridica de pe pământ la cer dacă tot neamul creștinesc, tot neamul botezat ar vrea să nu calce, ci să țină cu sfințenie toate zilele de post, toate câte Eu, Domnul, am așezat pentru oameni pe pământ prin sfinți! O, greu Mă apasă neascultarea tuturor oamenilor, dar Eu îi strig și le amintesc de legea Mea cea sfântă pentru creștini și le spun că sunt patru posturi în an, și ele trebuie să fie ascultate și împlinite cu frică și cu cutremur, căci altfel nu este bine pe pământ. Nici unui neam de pe pământ nu i-a fost bine când n-a ținut seama de așezările din cer venite pentru neamul creștinesc ca să fie ținute și ca să pot Eu, Domnul, să am cu ei viețuire și ajutorare pentru ascultarea lor. Orice necaz, orice amenințare, orice lucru și năvală diavolească se duc pe apa sâmbetei dacă postul și rugăciunea lângă post sunt aduse Domnului așa cum este orânduiala lor, căci Eu am spus tuturor: «Rugați-vă neîncetat!».

Să-l simt pe om când se roagă Mie, când Îmi grăiește, așa aștept Eu de la fiecare om, căci așa este adevărată iubirea celui ce Mă dorește și Mă iubește și-Mi grăiește, iar altfel e seacă vremea rugăciunii omului. Să facă roade rugăciunea așa cum face pomul, că numai așa se vede că Mă dorește și Mă iubește omul și se roagă după adevăr.

O, fiilor, purtați-vă ca fii, măi fiilor. Învățați din această pildă să nu vă purtați ca slujbași, ca nu cumva să vă fie inima ca și a fratelui cel mare din această pildă, care s-a încumetat să-și arate inima și să-i spună cu inima amară tatălui său: «De atâția ani îți slujesc necălcându-ți porunca și nu mi-ai dat vreodată un ied ca să petrec cu prietenii mei, dar pentru acest fiu despărțit ai junghiat vițelul cel îngrășat». O, ce lipsă de duioșie la acest fiu, care se simțea slujbaș sub poruncă, dar căruia i se cuveneau toate ale tatălui său după ce devenise singurul moștenitor, căci fiului întors ca argat nu i-a mai rămas din avere, el doar s-a întors cu umilință ca să devină argat tatălui său și fratelui mai mare, dar bucuria pentru că s-a întors trebuia să fie pentru tatăl, bucurie pe care numai inima de părinte poate s-o cunoască, dar frate pentru frate prea puțin când e vorba de drepturi.

O, e de învățat mult din această pildă de înțelepciune, căci Dumnezeu este duios mult, și din acest duh voiește El să ia toți cei care Îl cred și Îl iubesc ca fii, și nu ca slujbași, căci un fel de purtare au fiii, și alt fel de purtare au slujbașii.

O, fiilor crescuți de sus de cuvântul Meu de peste voi, o, învățați din aceste lecții, măi fiilor. Fiii sunt dulci și calzi și duioși și blânzi cu părinții și cu frații, iar slugile sunt mai reci, sunt pentru plată și se poartă ca sub stăpân, iar stăpânii nu sunt iubiți, căci așa știe omul să se poarte. Fiii însă știu ce înseamnă tată și inimă de tată și-și prețuiesc tatăl și îl mângâie pe el cu dulce și cu căldură și cu duioșie plină de blândețea inimii, ca și cele ale firii tatălui lor pentru ei, pentru fii. O, purtați-vă ca fii în toată vremea, în toată clipa, căci slujbașii sunt reci, iar omul are nevoie de iubire, de milă, de căldură de la tatăl său, iar dacă se poartă rece cu tatăl său, acela nu are ce are tatăl, nu are căldură, nu are iubire. În pilda cea azi pomenită se vede nedragostea și răceala de tatăl a fiului cel mare, care se simțea slujbaș sub poruncă față de tatăl său și s-a dovedit inimă fără de iubire, fără de duioșie în ea pentru tatăl și pentru fratele cel greșit.

O, fiilor, a te simți slujbaș, și nu fiu al Domnului, aceasta se vede din purtarea omului, de felul cum iubește și cum primește pentru el veghea. Fiul cel neascultător din pilda de azi se simțea fiu, dar cel ascultător grăia ca o slugă, nu ca un fiu, nu ca un frate. Cel mare s-a purtat ca o slugă, dar cu nemulțumiri ca un fiu, iar cel mic și greșit a venit ca un fiu greșit la tatăl său, dar mulțumit ca și argat, numai să fie iarăși lângă tatăl său, și iată ce bună și mare învățătură păstrează în ea Evanghelia Mea cea pomenită azi prin rânduială bisericească. O, de-ar învăța omul să-L cunoască de tată pe Domnul peste el ar fi el copil al lui Dumnezeu, iar copiii sunt cei supravegheați, și vai lor dacă n-ar fi supravegheați și dacă s-ar deprinde așa apoi! Iar oamenii mari sunt cei ce nu mai sunt supravegheați, și vai lor din această pricină, căci se deprind așa apoi și nu mai simt după Domnul, după Tatăl, și iată, fiecare om să se întrebe cum este el față de taina de fiu al lui Dumnezeu și de toată lucrarea și simțirea aceasta.

Învățătură sfântă și scumpă așez în carte, iar tu, poporul Meu de la izvorul Meu de cuvânt, să Mă împarți, și mai ales să-ți faci parte din ea cu multul, căci pe la tine trec mai întâi cu învățătura vieții ce va să fie. Eu tot așa învățam și acum două mii de ani, și tot așa deschideam mintea celor ce se țineau după Mine pe unde Mă purtam cu ucenicii Mei cei de atunci, și la toți le dădeam să înțeleagă grăirea Mea pentru salvarea lor. Îi învățam pe toți stăruința la rugăciune îndelung, căci prin rugăciunea stăruitoare omul stă lângă Dumnezeu și se leagă de ajutorul Său peste el, căci Domnul este vistierul a toate bunătățile, cu care omul s-ar mângâia, și este plin de bunătate Domnul pentru cei nesprijiniți în necaz. O, și dacă îi îndemnam la rugăciune, care îi ținea uniți cu Domnul, le dădeam apoi povață pentru umilință în rugăciune și pentru pocăință apoi.

O, e mare, mare taină apoi purtarea cea plăcută Domnului a omului rugător și unit cu Domnul prin rugăciunea sa, căci prin toate îndeletnicirile lui dintre frate și frate el trebuie să dovedească Domnului că este adevărat în vremea rugăciunii lui cea plină de umilință, adevărat înaintea fraților și înaintea Domnului cu purtarea și cu rugăciunea sa.

Cine are nevoie de Domnul este numai cel stăruitor, numai cel ce se teme de dreptatea cea asupra faptelor vieții lui, iar altfel omul Îmi dă din obișnuință rugăciunea sa, și nu din nevoia de a fi el cu Mine și lângă Mine prin rugăciune.

O, e rece rugăciunea omului, nu e stăruitoare, nu e cu credință, ci e din obișnuință, și nu e caldă ea între om și Mine, și Mă doare acest rece, Mă doare nedragostea omului, Mă doare. Mă tot amână omul de pe o zi pe alta cu vremea dragostei dintre el și Mine. E rece de Mine omul. Dacă Eu slobozesc peste el vreo durere pentru înțelepțire, pentru ca să Mi-l apropii, el așteaptă să-i treacă durerea și nicidecum să-Mi treacă Mie durerea de la el și răceala lui de Mine.

O, să se înfierbânte frate pe frate în milă pentru Domnul, căci sunt îndurerat de la răceala dintre om și Mine. Cel ce se uită la aproapele său că nu calcă bine pe voia Mea, o, acela caută să se răcească de Mine, și nicidecum să-l înfierbânte și pe celălalt pentru stăruința cea bună, pentru ca să-și strângă omul și să aibă ce să-l întâmpine când Eu va fi să scriu judecata peste vii și peste morți și să Mă odihnesc apoi de durerea Mea.

Avem în ziua aceasta la masă pe arhiereul Vasile. Îmbrăcat cu putere de sus a stat el pe pământ, și tot așa a și lucrat, cu putere de sus, de se văitau diavolii la cuvântul lui, la minunile lui, căci în cine pătrunde și este apoi împărăția cerurilor, o, e minune apoi omul în care ea pătrunde și lucrează, și e cuprins în duhul blândeții și al înțelepciunii de sus un așa slujitor. O, la toți oamenii le place bucuria, dar îi trebuie și sfințenie omului, iar celui sfânt îi este alta bucuria, și ea este pentru celălalt, nu pentru sine, și așa a fost arhiereul Vasile, și se bucura el pentru dezrobirea celor îndărătnici peste care avea putere diavolul și aveau ei nevoie de vindecare apoi.

Binecuvântată să fie grăirea de lângă Mine a arhiereului Meu și măreață să fie ea, căci orice ucenic desăvârșit învață bine și este el ca și învățătorul său apoi. Amin.

O, nu știe omul ce pază mare este împotriva păcatului iubirea de Dumnezeu, care face păcatul să fugă de om. Cine nu iubește pe Dumnezeu iubește pe diavolul, iubește păcatul, iar păcatul îl iubește pe el, și iată, la mulți le place bucuria cea de la păcat, și la puțini le place sfințenia, Doamne, căci ea este bucuria sfinților, numai a lor, iar cine Te iubește pe Tine Te și vestește prin toate câte el este și face, că mare bucurie au sfinții în vreme de ispite, că ei atunci au de răbdat ca și Tine, sau au de biruit și de învins ispita ca să fie ei biruitori în luptă ca și Tine, și fiecare biruință este o bucurie a sfinților Tăi, Doamne.

O, popor al lui Hristos, o, fiilor, voi să învățați de la Domnul și de la sfinți cum se lucrează în fața Domnului și în fața ispitelor, a încercărilor, a luptei cea pentru cer, căci numai în vreme de luptă se poate învăța, nu după aceea, iar apoi doar învățătura prin încercări și bucuria pentru biruință rămâne și paza cea bună mereu, și iată, are omul mereu de luptat și de vegheat și de biruit, și orice clipă goală poate aduce durere și rană.

O, nu cumva vreunul dintre voi să nu fie treaz și în rugăciune laolaltă în vreme de miez de noapte, măi fiilor. Învățați-vă trupul să asculte de Domnul și de învățătura Lui, că Domnul a avut și are învățătură aparte pentru acest popor al cuvântului Său. Nu cumva să dați în lături datoria voastră de a sta înaintea Domnului în rugăciune în fiecare zi cu rânduială întreagă, căci neascultarea este păcatul de la care ies păcate și dureri apoi, fiilor. O, stau și mă uit cu Domnul și cu sfinții câte păcate pe pământ în oameni! Păcat din păcat se naște și se lucrează de om, iar cel mai usturător pentru noi, cei din cer, este când vedem creștini învinși de păcat. O, ce să mai fie de cel ce dă să-L împace și pe Dumnezeu și pe diavolul? O, cât de slab se lasă omul sub ochiul lui Dumnezeu și se face el priveliște de durere pentru Domnul! O, cât de trist e Domnul și cât alin am vrea să-I dăm!

O, Doamne milos, o, de câte ori stai Tu cu omul în chip văzut, de câte ori! O, cât călătorești și peste tot ești! O, nu Te cunosc oamenii, Doamne! Mergi și iar mergi și vezi păcatele oamenilor și Te doare, și Te doare, Doamne. Îi dau diavolului bucurie, atâta bucurie îi dau oamenii, bucuria înfrângerilor lor de către diavolul, nu altfel de bucurie, căci diavolul este cel mai trist, și de aceea caută el să înfrângă totul în cale, își face mereu de lucru, bietul de el, căci omul îl ajută mult, dar omul păcătos îi mărește diavolului pedeapsa când îi dă de cules, căci păcatele oamenilor sunt focul în care diavolul va arde pe veci cu toți slujitorii lui, și n-are cine să-i trezească pe oameni să le spună să nu mai lucreze atâta foc, atâta păcat, Doamne.

I-am povățuit pe toți, pe mari și mici i-am povățuit să-și învețe trupul să asculte și să fie treji cu toții la miezul nopții în toate nopțile, că vai celor ce nu sunt văzuți veghind în miez de noapte, Doamne, așa cum fiii lui Dumnezeu sunt, veghind, fiii împărăției, Doamne! Această taină a miezului de noapte e mare, mare putere pentru creștini și pentru Tine cu ei, Doamne, iar poporul cuvântului Tău este veghetor cu Tine peste pământ acum, în acest timp al lucrării Tale de la sfârșit de timp. O, slavă Ție, că Ți-ai ridicat un popor, pe care mereu, mereu îl înveți, îl povățuiești, îi grăiești și îl ții treaz pe el, noi de sus și el de jos pentru slava Ta, Doamne, pentru veghea Ta peste pământ, o, Doamne bun! Amin.

— Acum Eu, Domnul, îți mulțumesc, ucenicule mare, că mare ți-a fost umilința și lucrarea ta cea pentru Mine și pentru om, și ai fost numit apoi cel Mare. Îți mulțumesc pentru povață mare peste poporul cuvântului Meu. O, cei ce biruiesc pe diavolul dinaintea lor și din oameni sunt mari aceia, sunt cât Dumnezeu, căci Dumnezeu este Cel ce locuiește și lucrează în ei, iar ei sunt sălașul Lui, din care El Se arată lucrând.

În a treia zi de după praznicul nașterii Mele pe pământ, Eu, Domnul Iisus Hristos, așez în carte cuvânt de sărbătoare, căci apostolul și mucenicul Meu Ștefan are în această zi ziua lui de sobor între sfinți, și mare a fost locul Meu din el, mare, măi poporul Meu.

În ziua mea de serbare între sfinți, le spun și la toți cei care Te iubesc, Doamne, le spun și lor să-și învețe iubirea să ardă mereu în ei, căci iubirea care se răcește slăbește mult, slăbește în putere și se face mică cu fiecare răceală pe care omul o lasă să-l încerce. O, iubirea este tot un foc, nu altfel este ea. Pe ea a vestit-o Domnul când a spus că foc a venit să arunce pe pământ și să se tot aprindă el apoi, și așa să stea mereu, căci altfel ea se răcește și se face frig în casă pentru Domnul iubirii, frig în om pentru Domnul.

O, popor al cuvântului lui Dumnezeu, tu să trăiești din iubire, ea să-ți fie viața, căci Domnul această soartă a ales ție, și tot așa să alegi și tu să fii. Pe toate cu iubire să le lucrezi, pe toate din iubire să le zidești. Duhul mărturisirii pentru Hristos, acesta să te stăpânească mult, eu aceasta îți doresc și-ți dăruiesc în această zi, căci altă fericire în afară de Domnul nu este între pământ și cer, o, nu este. Așadar, aprinde mereu și tot mai mult acest foc în tine: iubirea de Dumnezeu, iubire mărturisită până peste toate înălțimile de pe pământ, căci eu mi-am pus viața pentru ea și în numele ei și nu este mai mare iubire ca aceasta, ca să-I dea omul Domnului toată, toată iubirea sa. Amin.

Cu ceată de arhierei poposesc acum aici, de unde este împărțit Dumnezeu peste pământ. Această ceată este slăvită în ziua aceasta între cetele de sfinți, și are ea purtător de cuvânt pe arhiereul Nicolae, pe cel cu duhul ars de iubire pe pământ și în cer.

O, fii ai lui Hristos Cuvântul, împărțiți la toți oamenii tot ce primiți voi din cer, și mulți vor căpăta iubire cu recunoștință, după ce Domnul Se descoperă lor și-I simt ei puterea și bunătatea, că mare este iubirea Lui pentru om, și din ea a luat și a împărțit nouă, sfinților Săi. Iubire cu recunoștință, despre acest dar să vorbiți și voi între voi în ziua mea de serbare între sfinți. O, învățați unul de la altul să nu se întâmple între voi nemulțumiri sau neascultare, căci iubirea cea cu recunoștință nu are în ea aceste feluri de aluat, ci are numai mulțumire și smerenie, și fiecare să calce peste el însuși ori de câte ori cere aceasta iubirea cea cu recunoștință, măi fiilor. Lucrare de fii, aceasta este lucrarea fiilor lui Dumnezeu, așa cum Domnul a arătat înaintea Tatălui în toată vremea, și așa trebuie să lucreze și fiii bisericii Lui. Lucrarea de fii este frumoasă foarte, și tot așa este și cel ce o lucrează pe ea. Cine voiește să fie frumos, acela trebuie să iubească lucrarea de fiu, iubirea cea cu recunoștință, iubire care nu se uită pentru lucrarea ei, o, nu se uită în toată vremea celor ce vor să fie fii ai lui Dumnezeu.

Suntem în sărbătoare pentru tine, mama Mea. Toți cei din cer sunt în sărbătoarea ta, toți merg în pas cu cei de pe pământ, cu timpul cel de pe pământ al zilelor, și toate au însemnătatea lor ca și pe pământ, iar pe pământ ca și în cer. Aducem azi în sărbătoare ziua când tu ai intrat la creștere și la ascultare pentru creștere. Erai pruncuță, și ai fost adusă la templu sub mâna și sub paza celor de care trebuia să asculți și să crești zi după zi frumos și să fii apoi mama Mea. Odată cu nașterea ta pe pământ a pus Tatăl în tine iubirea cea pentru ascultare și pentru supunere, căci trebuie iubire multă pentru acestea, și apoi ai ascultat de cele din cer vestite peste tine, mama Mea. O, ce frumos duh, ce frumos trup, ce frumos suflet, ce frumoase toate, toate ale tale, frumoase de la duhul ascultării și al supunerii și al iubirii, mamă! Cine ascultă pe pământ, ascultă apoi și din cer, ascultă și crede și lucrează și sprijinește pe Domnul, mamă. Hai, dar, să dăm frumusețe mare sărbătorii tale la masă cu poporul care stă înaintea Mea când vin cuvânt peste pământ. Hai cu grăirea ta frumoasă și mângâioasă, o, mama Mea. Binecuvintez cu umilință intrarea ta în carte cuvânt, căci Eu îți sunt Fiu, mamă. Amin.

— Cu umilință mare binecuvintez și eu lucrarea Ta și a mea în ziua mea de praznic, Fiule al meu binecuvântat și Domn al binecuvântării celei de sus! E sărbătoare de dulce amintire a acelei zile de atunci, când eu, micuță cum eram, am fost adusă la templu ca să fiu așezată sub ascultare pentru creștere sub mâna celor mai mari, care aveau orânduieli pentru cei supuși lor, și de care trebuia să se îngrijească ei. Am crescut pic cu pic și m-am păzit sub duhul blândeții în toată vremea. Am învățat sub greul vieții că răbdarea în toate este ușurare a sufletului și este ca un înger în vremea grea. Am stat de mână cu acest înger și Îi dăruiam lui Dumnezeu răbdarea mea în toate. Spun aceasta ca învățătură pentru cei ce vor auzi cuvântul acesta, ca să învețe oricine puterea cea bună a răbdării sfinte în toate, Fiule scump al meu. Și Tu, și eu am dovedit tuturora în toată vremea noastră pe pământ că am avut în toate răbdare deplină prin greu și ne-am dat grijii Tatălui ceresc, că mult a fost de răbdat și mult mai este, căci așa trebuie să lucreze oricine pe pământ dacă iubește să fie mulțumit și nu nemulțumit. Cel nemulțumit nu este cuminte, nu rabdă cuminte, se supără din orice, se caină, își îngreuiază sufletul și nu se lasă zidit de încercările care dau să-i dea o măreție, o folosință cerească apoi între pământ și cer. Dar omul se bucură că are el minte, că știe el, că poate el, dar dacă el nu se deprinde cu supunerea cea pentru ascultare, nu înseamnă că are minte. Cel ce nu are minte, măcar să asculte de cei puși pentru îngrijirea lui, măcar să asculte, măcar să aibă dragoste de învățătură pentru fapta învățăturii apoi și a credinței, și aceasta înseamnă să aibă omul minte, iar altfel nu.

O, popor al cuvântului Fiului meu Hristos, de ce nu-L vede omul pe Domnul? Fiul meu a spus că este până la sfârșitul veacului cu ai Săi, și după ce a spus S-a ascuns de fața omului, ca să-L poată omul asculta pe Domnul, căci omul nu este deprins să asculte de Domnul, de vreme ce nu-i stă în fire supunerea cea pentru ascultare și pentru creștere bună a ființei lui, așa cum și Fiul meu, Dumnezeu din Dumnezeu fiind, a stat mereu supus pentru ascultare, căci ascultarea L-a dovedit că El este Dumnezeul omului, pentru a cărui viață veșnică trebuia să asculte cu viața Sa.

O, fiilor, omul s-a deprins rău, săracul. Mai degrabă dă el să asculte de cel pe care nu-l vede de aproape și mereu. Pe cel de departe îl primește mai bine, îl ascultă mai mult, așa s-a deprins. Le-a spus Fiul meu la ucenici: «Dacă nu Mă duc la Tatăl nu pot să vă trimit pe Duhul Sfânt Mângâietorul, iar dacă Mă duc, Îl voi trimite și vă va învăța El toate și din ale Mele va lua și vă va vesti vouă». Eu vă învăț pe voi, și vă îndemn să semănați cu Fiul meu și cu mine, că noi am ascultat, și numai așa înveți să-L primești pe Domnul Cel nevăzut, numai prin supunere și prin ascultare, căci cum altfel ar putea omul să-L primească pe Domnul și să stea sub mâna Lui? Aceasta este învățătura mea cea de azi lângă cea a Fiului meu Iisus Hristos, Care vă învață pe voi, cei crescuți cu cuvântul gurii Sale, că vine Domnul pe pământ și le dă din gura Sa celor ce vor să crească de la El, să se hrănească de la El și să lucreze apoi ca și El pe pământ.

O, fiilor, voi aveți pe Domnul cuvânt între voi. El vine cu sfinții la voi. E zi de sărbătoare pentru mine în această zi bisericească și vin să vă las pe masă învățătură, căci sunt mamă. Vă învăț să iubiți să fiți frumoși prin iubire. Cel ce iubește este cel ce ascultă. Iubirea se dovedește prin ascultare, iar altfel nu. La fel ca și credința lucrează și iubirea, se dovedesc prin ascultare. Fiul meu este pildă de ascultare și de iubire prin ascultare. El a ascultat și ascultă de Tatăl și a venit de la Tatăl toată împlinirea lucrărilor Sale, pentru care cerea de la Tatăl, și Tatăl Îl asculta pe El, iar El Îi spunea Tatălui: «Îți mulțumesc, Tată, că M-ai ascultat, că totdeauna Mă asculți Îți mulțumesc!». O, iată ce face și ce lucrare are iubirea! De aceea voi trebuie să ascultați pentru iubire, pentru ca să se arate că aveți iubire și că sunteți fii ai ei.

O, fiilor, aveți grijă, fiilor, de inimă și de cuvinte. Aveți grijă de simțămintele voastre, măi fiilor. Unde este lucrare de ascultare este mereu purtare de grijă pentru ascultare, iar unde este grijă este și ascultare, și iată, este mereu nevoie de grijă în iubire și pentru iubire, mereu grijă în simțăminte și în cuvinte, căci cine nu are grijă mereu, cade prin însăși limba sa, de care nu are grijă.

Fiilor, fiilor, este scris: «Pe mai-marele tău să nu-l grăiești de rău». Dacă-l grăiești de rău, mai ai tu pe cineva pentru tine, mai ai tu mijlocitor între tine și Domnul? Iată ce vă învăț acum: Aveți grijă de minte și de inimă și de simțăminte. Aveți grijă de iubire, fiilor. Pe cei ce vă poartă spre Domnul în rugăciunile lor voi să nu-i luați pe buze ca să grăiți de ei între voi și voi, fie ea și grăire de bine, darămite grăire de rău. Diavolul cel vrăjmaș trebuie biruit. El dă să-i împingă în cuvinte de hulă pe cei ce iubesc, dacă altfel nu-i poate birui. De aceea el pândește să-l prindă pe creștin sub stare de nemulțumire, de cârtire, de indignare, de îndoială, iar cei ce încă n-au scăpat de iubirea de sine pot greși în acest fel de păcate, care-l duce pe om spre vină de hulă, spre necredință apoi, căci diavolul știe bine că păcatul hulei este greu, și nu mai are omul curaj împotriva lui, ba, mai mult, el se desparte de Dumnezeu, după ce mai întâi Îl desparte pe Domnul de el.

O, fiilor, să nu nutriți simțăminte de nemulțumire asupra celor ce vă călăuzesc și vă cercetează pe voi din partea Domnului. Nu vorbiți de ei între voi și voi, nu vorbiți nici de bine, nici de rău, că e de la diavolul acest îndemn, ca să vă scrie el apoi cu păcat de hulă, fiilor. Le-a spus Domnul la cei ce au căzut prin acest păcat, le-a spus să se scoale din cădere și să se întoarcă cu căință și pe lumină, dar iată, nu s-au mai întors, n-au mai putut să facă aceasta, și iată de ce nu se iartă aici și apoi acest păcat! O, cât de greu l-a costat pe Adam păcatul prin care a dat vina pe Dumnezeu că i-a dat femeia!

O, fiilor, aveți grijă de simțăminte și de cuvinte. Bârfa este hulă, fiilor. De la o hulă mică se merge spre una mare și se îndeletnicește creștinul să nu se mai teamă, să nu i se pară aceasta păcat. Cel ce se îndreptățește pe sine nu mai înțelege nimic, și iată, lui Adam i-a fost rușine și s-a ascuns de mai-marele său după ce I-a călcat cuvântul și L-a învinuit apoi pe Domnul și nu s-a mai căit.

O, învățați iubirea, fiilor. Aceasta vă îndemn eu în ziua mea de serbare între sfinți și vă învălui în acoperământul meu, în iubirea mea de mamă din cer: Cei așezați peste voi de Domnul pentru grija cea pentru viața voastră, cea pentru mersul vostru cu Domnul, aceia stăruie pentru voi înaintea Domnului cu rugăciune și cu iubire, și fiecare din voi să spună: „Doamne, pentru rugăciunile lor, miluiește-ne!”. O, așa să spuneți, ca să vadă Domnul că aveți iubire, că aveți ascultarea cu care dovediți că iubiți, că știți să iubiți, iar această taină mare și mult mântuitoare voi s-o iubiți bine și s-o lucrați bine, ca să vă vadă Domnul supunerea cea din iubire lucrată și purtată spre Domnul și ca să puteți avea mijlocitor la Domnul prin lucrarea Sa, căci vai celui ce n-are mijlocitor între el și Domnul, vai celor ce nu au spre mântuirea lor lucrarea ascultării, pe care și Dumnezeu o are și o lucrează și nu Se dezbină pe Sine Dumnezeu Cel mare întru Treimea Sa! Amin.