3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

Luați din mărturisirea mea de lângă Domnul, Făcătorul meu, voi, fii ai oamenilor, căci oamenii sunt urmașii mei, iar sfinții sunt urmașii lui Hristos! Luați de la mine și credeți așa cum cred eu când Domnul mă face să văd acum mântuirea pe care a gătit-o El celor ce cred în El mergând pe calea Lui! Întăriți-vă viața pe mărturisirea sfinților și a părinților sfinți și a proorocilor, cărora li s-a descoperit și li se descoperă voia Domnului peste biserica Lui! O, dați mâna celui căzut din rai acum șapte mii de ani și așezați în voi tronul Domnului și faceți-vă slujitori duhului vieții în voi! Eu plâng și privesc spre rai și aștept cu dor să vă întoarceți ca să mă întorc și eu. Tot cerul vă așteaptă pe voi, cei din urmă copii ai lui Adam, iar eu mai mult vă aștept.

O, ajută-i, Doamne, pe oameni, să se facă fii ai lui Dumnezeu după adevăr, ca să vină ei înaintea mea cu cheia, cu pacea pe care eu am pierdut-o în ziua când nu Te-am ascultat în rai din pricina dorului meu de mărire, Doamne! O, iartă-mă! Pe toți cei ce sunt pe pământ și pot să strige spre Tine, îi aștept să-Ți spună Ție să mă ierți. O, iartă-mă! Sunt șapte mii de ani de suferință a Ta și a mea pentru neascultarea mea. Șterge-mi de pe suflet rana vinei mele! Ea umbrește fericirea între cer și pământ. Iubirea Ta e multă și mare. Ea să topească toată vina mea, răsfrântă ea în mulți din neam în neam. O, strânge-ne sub iertarea Ta pe noi, cei ce am greșit Ție de la mine și până la cel din urmă greșit, și fă bucurie sfinților Tăi prin iertarea noastră, o, Doamne, că venirea Ta e mare în zilele acestea, și ea împlinește Evanghelia Ta prin care ai promis că-Ți vor auzi glasul Tău cel de azi toți cei care au fost, și dintre care vor învia mulți, spre ușurarea lor. O, iartă-mă, dar iartă-i pe toți, că Tu ești Dumnezeu, Tu ești din vecii Fiul Tatălui Savaot și ești Făcătorul meu și cu mare iubire m-ai zidit din pământ și mi-ai dat din gura Ta suflare de viață, iar eu am greșit apoi, am greșit Ție și Te-am îndurerat adânc, o, Făcătorul meu! Mă uit în timp și plâng ca un om, iar pe Tine Te văd plângând, o, Dumnezeul meu, și plângi ca Dumnezeu. O, câtă durere Ți-am făcut! Mă doare că Te-am îndurerat. Iartă-mă, Făcătorul meu, pe mine, cel pomenit acum cu ziua când am pierdut pacea mea, odihna mea și a Ta, Iisuse Doamne, Fiule Dumnezeu, mila cea de la sfârșit de timp a celor ce-și așteaptă izbăvirea, răbdând îndurerați după ea. Amin.

O, cât de greu Mi-am întocmit Eu Mie biserică atunci prin ucenicii Mei, și apoi după ei prin urmașii lor ca să fie ea și să stea înaintea Mea pentru slava Mea! Neamul omenesc iubește carnea și ca mâncare și ca simțire și ca iubire, și greu Îmi pot Eu ridica biserică sfântă înaintea Mea și multă la număr, dintre fiii lumii culeasă Mie, iar părinții cei sfinți ai bisericii au căutat, cumva, să mai dezbare pe cei credincioși de mâncatul de carne, și al celor ieșite din carne, ca să simtă omul dulceața apropierii de Dumnezeu, de Cel sfânt, că mult aștept Eu pe om să fie el după chipul și asemănarea Mea, și Mi-am ridicat în vremea aceasta pe poporul cuvântului Meu cel de acum și vin la el mereu cuvânt și îl învăț sfințenia mereu, și i-am cerut, și el Mă ascultă să mănânce așa cum i-am spus omului în rai, și să nu mai mănânce carne i-am spus, și nici pe cele ieșite din carne să nu le mai ia el spre hrana lui, căci Eu vin cu toți sfinții și îngerii la el pe pământ și grăim cu el și stăm la masă cu el, și el știe că nici dacă mănâncă nu are câștig și nici dacă nu mănâncă nu are pagubă, și nu toți cei ce cred în Mine dintre oameni au această cunoștință, și greu Îmi este să-l fac pe om să iubească pentru el ziua venirii Mele cu scaunul de judecată pentru fiecare om, căci dacă ar iubi omul venirea Mea sau venirea lui la Mine n-ar mai mânca el carne în veac și n-ar mai mânca nici cele ieșite din carne, ci ar alege el de hrană lui pe cele ce le-am spus Eu omului în rai să-i fie lui spre hrană.

O, ce bine i-ar fi omului să se oprească o clipă în fața Scripturii care a vestit prin gura Mea acum două mii de ani venirea Mea cea de acum, că iat-o cum se împlinește ea acum! Se citește în ziua aceasta în biserici cuvântul Meu cel atunci grăit așa, dar cine să-i însuflețească pe oameni să ia bine aminte la ziua venirii Mele când voi alege la dreapta oile din capre? O, cine se poate odihni liniștit la gândul că el ar semăna cu oaia din pildă și să stea fără de grijă pentru ziua Mea de slavă atunci?

O, deschideți-vă inima și nu mintea, voi, care auziți în biserici Evanghelia pomenirii zilei venirii Mele cu înfricoșata judecată peste toate neamurile, care se vor aduna în ziua aceea înaintea jețului Meu! Toți cei ce sunteți sănătoși sau bolnavi, cercetați sau necercetați, toți cei ce sunteți mari sau mici pe pământ, domni sau argați, deschideți-vă inima și urechea ca să auziți și să vă ajungă la inimă apoi! Fiți veghetori față de ziua aceea! Spălați-vă și primeniți-vă pentru ea și stați așa apoi întru așteptarea ei, căci ea vine negreșit și vine mereu spre pregătirea ei! Orice păcat să-l dați de la voi și să luați pe voi cămășuța cea plăcută Mie, ca să vă pot așeza la masa Mea, îmbrăcați și nu goi, ca nu cumva să fiți ridicați de la masă și să fiți dați celor cercetători de haina cea de nuntă ai celor chemați și aleși și credincioși. O, veniți-vă în fire pentru ziua Mea de slavă! Nu vă aplecați urechea spre cei ce vă învață că nu este Dumnezeu și că nu vine El! Aceia vor ei să fie dumnezei și de aceea vă învață să credeți așa și să ziceți și voi așa. Luați-vă după cuvântul Meu, că vine Dumnezeu la voi pe calea lui și vă face trezirea întru întâmpinarea Lui, iar voi să nu ziceți că vă întârzii de la ale voastre sau că Eu întârzii spre voi, ci să credeți că sunt milos și că vă aștept gătirea și hăinuța de pe voi după cum cere masa Mea de nuntă viața voastră și hăinuța ei.

Scriu sfârșit acum cuvântului Meu din ziua aceasta și îl pecetluiesc pe el cu numele Meu: Domnul Iisus Hristos.

Dumnezeu este mai înainte de vecii, la fel și îngerii Lui, dar El a voit să-l facă pe om, să-i dea trup și să-i facă apoi o lume măreață, o facere dulce și slăvită, ruptă din slava Lui, și a făcut Dumnezeu cerul și pământul și toate cu El însoțitoare, soarele și luna și stelele apoi, păsările și animalele și peștii, florile și pomii, și apoi pe om, dându-i trup din lut și din apă, cu mâna Lui plămădindu-i trupul, și apoi a suflat Dumnezeu peste el duh de viață și a intrat în el viață, sânge și suflare au intrat, înțelepciune și mișcare, Dumnezeu cu Duhul Său în omul cel zidit de mâna Lui pe pământ, și mare este taina lui Dumnezeu cu omul pe care l-a făcut ca să-Și arate Domnul iubirea Lui cea multă și mare, care era și este în vecii, căci altfel nu Și-ar fi dat El iubirea ca să se vadă cât este. S-a arătat apoi cât de puțină iubire pentru El are omul cel zidit de El, cât de puțin Îl întâmpină omul pe Domnul cu toate câte Domnul face pentru el în toată vremea. De șapte mii de ani stau față în față cu nerecunoștința omului înaintea Mea. Păcatul nerecunoștinței omului față de Dumnezeu, Care pe toate le face și le crește și le dă spre viața oamenilor, e mare acest păcat, și se desfrânează în fel și chip oamenii după voia lor pe pământ înaintea lui Dumnezeu, că nu le place de Domnul, și le place de ei și atât, căci legea Domnului este alta decât cea pe care ei o iubesc împotriva lui Dumnezeu în ei. Clipă de clipă se înfățișează înaintea scaunului Meu mulțimi și iar mulțimi de suflete de oameni care trec cu trupul și nu-i pot slobozi pe ei de sub neascultarea lor de Dumnezeu pe pământ. Îmi arăt mila Mea de ei acum, în vremea ta cu Mine, poporul Meu, că te-am așezat pe tine să faci strigare pentru tot neamul omenesc care a trecut și care este și care vine și trece, ca să găsesc, cumva, milă cu strigare lucrătoare înaintea Mea pentru ei, dar știu oamenii, vor ei să înțeleagă ce taină ascunde Domnul în mijlocul tău pentru ei?

Iubirea Mea cu tine se dă oamenilor, o, popor al cuvântului iubirii Mele peste pământ în zilele acestea, și va fi ea găsită de toți cei fără de mângâiere, căci mângâierea cea trecătoare se duce de tot de la om, și-Mi voi arăta atunci câtă iubire am avut și am dat pentru om ca să ia din ea, prin cuvântul Meu cel din mijlocul tău semănat peste pământ ca să ia oamenii din el viață și mângâiere lor. Numai când mintea omului nu va mai trage spre pământ după viață și după mângâiere, o, numai atunci va privi omul în sus, la locul de unde vine la tine cuvântul Meu cel de azi, și va găsi omul la tine bogăția Mea și slava ei și se va apleca el să ia și să cunoască și să-și întoarcă inima la Mine, Domnul și Mângâietorul omului.

O, stai întru întâmpinarea venirii Mele cuvânt peste pământ, poporul Meu, căci statul tău așa va da rod, fiule, și iată cât cuvânt dătător de viață rodesc Eu în tine în vremea aceasta când omul nu caută, ci, din contra, fuge de Dumnezeu tot mai mult! Eu, Domnul, rămân cu tine, rămân în tine, rămân în iubirea ta, în credința ta cea lucrătoare cu Mine, iar tu rămâi cu Mine, rămâi în iubirea Mea, și toți să rămână în ea din câți te-au cunoscut al Meu și din câți te vor cunoaște de acum.

Rămâi în iubirea Mea, o, poporul Meu, că Eu cu ea sunt în mijlocul tău cuvânt și prin el fac cerul cel nou și pământul cel nou și chem sub acoperământul Meu cu tine, sub vița și sub smochinul Meu pe omul înnoit la minte prin taina acestui cuvânt de viață făcător în om. Rămâi întru Mine, întru iubirea Mea, căci Eu iubirea ta sunt, și așa să rămân, și așa să rămâi, în iubirea Mea să rămâi, și iubirea Mea să rămâi tu, o, poporul Meu cel de azi al Meu. Amin, amin, amin.

Te-am învățat, popor al venirii Mele de azi, și tot așa l-am învățat și pe om, să se oprească de la cele ce nu-l sfințesc pe el și am spus: oprește-te, omule, de la mâncatul de carne și de cele ce ies din carne! Oprește-te, omule, de la mâncatul de pește ca să poți fi curat de păcat, căci apele s-au întinat cu toate păcatele de pe pământ și peștele se scaldă în păcatele de fiecare zi ale omului și în carnea omului și se ating de om cele din ape și-i iau puterea de sfințenie și-i iau lui voința și-i iau păsarea de suflet și rămâne numai trup omul, căci ceea ce mănâncă, aceea este omul. I-am spus omului să se uite la Mine, și așa să fie și el la înfățișare, căci trebuie să semene cu Mine omul, nu cu lumea cea despărțită de Dumnezeu. O, i-am spus omului să lepede cu totul desfrânarea în trupul lui și pofta cea păcătoasă a lui și a inimii lui, și l-am învățat să sfințească așa pământul cu călcătura lui, că e plin pământul de pașii omului păcătos, care arde pe unde merge, și plânge pământul la Mine și-Mi spune de greutatea de pe el, care dă să-l afunde în jos. I-am spus omului să nu se mai însoare, să nu se mai mărite, că face aceasta pentru păcatul trupului său, nu pentru Dumnezeu, nu pentru mântuirea lui. I-am spus omului să fie curat și să se pregătească pentru Cel curat, pentru Domnul în el, pentru cele sfinte, care se dau celor sfinți.

O, i-am arătat omului toată calea lui spre întoarcerea la Mine, și i-am arătat în vremea aceasta mai mult decât oricând să nu iubească pe nimeni pe pământ ca și pe Dumnezeu, căci Domnul nu poate să fie iubit cu jumătăți de măsură. O, îi place omului să se creadă al Meu pe pământ, dar dacă el nu se face plăcutul Meu, iar Eu plăcutul lui, zadarnic îi place lui să se creadă al Meu. Nu are omul îndrumător, nu are oglindă în care să vadă chipul pe care trebuie să-l poarte.

O, fiilor, toate câte sunt și se lucrează de om pe pământ, nasc în Mine învățătură peste om. Așa am lucrat în toate vremile omului și am dat să-l trezesc la învățat și să-l ajut și să-l așez pe calea lui cu Mine. Fericit cel ce M-a primit și M-a ales când i-am bătut în poartă, când am venit să-i dau! Nu mai dă omul de Mine pe pământ! Vin din cer la el și bat la poarta lui să-Mi deschidă și ca să stau cu el în casa lui în vremea aceasta grea pentru cel ce voiește să aibă viața lui întru Mine. Să-Mi dea omul primire și hrană și iubire să-Mi dea!

Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt, și de aceea Tatăl a trimis în chipul porumbelului pe Duhul Sfânt deasupra creștetului Său în ziua de Bobotează a Domnului în Iordan acum două mii de ani. Eu cu apă am botezat, iar El cu Duhul Sfânt și cu foc. Foc este cuvântul Lui peste cei ce nu primesc cuvântul în numele Duhului Sfânt al adevărului. Duhul Sfânt este pentru cei credincioși, iar focul este pentru cei necredincioși, care veșnic mânie pe Domnul prin necredința lor cea rătăcitoare între oameni, ca pe vremea regelui Irod atunci, ca pe vremea arhiereului Caiafa atunci, și cărora le-a venit greu că a venit Domnul pe pământ și S-a arătat, căci aceștia se scăldau în păcat, iar Domnul este fără de păcat, și tot așa îi curăță pe cei ai Lui, ca să fie ei ai Lui apoi, fără de păcat, dar pentru aceasta trebuie credință și trebuie pocăință, iar eu așa am strigat către iudei: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!».

O, tot așa strig și acum, Doamne Mieluț. Suntem cu praznic de Bobotează între cei mai mici ai Tăi la sfârșit de timp, și din mijlocul slavei Tale strig spre duh de pocăință pe cei ce stau în păcat, căci necredința vine de la păcat, și este ea haina care acoperă păcatul, ca nu cumva să se teamă păcătoșii de ispășirea păcatului lor, de botezul cel cu foc peste ei.

N-au oamenii putere să fugă de păcat, Doamne. E mai puternic decât ei păcatul, căci l-a scos din rai pe om păcatul. Noi însă suntem din partea Tatălui și ne rugăm Lui de duh de pocăință peste oameni, de inimă nouă în ei, de schimbare de la Tatăl în ei, căci ei nu pot.

Pace vouă, celor ce veniți! Duhul Meu vă cuprinde în cuvânt. Fiți credincioși ca Avraam, căruia i-am ieșit în cale prin slugile Mele, și el M-a cunoscut și a grăit cu Dumnezeu, și a grăit Dumnezeu cu el cuvântul Său. Această lucrare de cuvânt este copacul vieții, copacul cerului, plin de roade bune de mâncat, căci nu numai cu pâine am spus că trebuie să se hrănească omul cel credincios, ci mai ales din cer să aibă hrana sa, căci când ucenicii Mei Mi-au spus să stau să mănânc pe când petreceam cu ei din loc în loc pentru vestirea Evangheliei Mele acum două mii de ani, le-am spus lor că Eu am de mâncat altă mâncare, că am de pus pe masă lucrarea Tatălui, hrana Tatălui, Care M-a trimis, cuvântul Tatălui pentru hrana multora prin Mine, Cel trimis de El.

Pace vouă, celor ce veniți! Cei din cer și cei de pe pământ ai Mei lucrează pentru Mine și pentru voi praznic de Bobotează. Vă botez în cuvântul Meu cel plin de Duhul Sfânt. Vă înfășor în duhul învățăturii cea de sus, vă bucur grăindu-vă vouă, vă privesc cu cerul tot înăuntru și în afara voastră. Vă măsoară cerul ființa și priveliștea ei, vă înveșmântez în puterea cea de sus ca să puteți fi voia Mea, căci aceasta este bucuria pe care puteți să Mi-o dăruiți pe deplin și s-o pot Eu arăta Tatălui că o am de la voi, și așa vă dau Eu putere să vă faceți fii ai lui Dumnezeu, fii ai Tatălui Meu. Dacă vreți și dacă Mă iubiți pe deplin cu duhul și cu fapta vieții voastre, călcați pe urmele ucenicilor Mei cei de azi, cu care Eu, Domnul, vă întâmpin la izvor. Călcați pe urmele lor precum ei calcă pe urmele Mele! Aș voi să fac din loc în loc oaze de iubire de Dumnezeu și de împlinire ca și aici, ca să fie binecuvântat pământul din loc în loc prin lucrarea Mea cea deplină în cei credincioși venirii Mele de acum.

O, nu-i este omului de folos să se însoare, Doamne, nu-i este nici pe pământ, nici în cer de folos. Îl părăsesc copiii pe cel născător de copii și rămâne singurel în neputințele lui cel ce se însoară și își ridică urmași trupești, care-l părăsesc rând pe rând, dând să-l ducă mai curând la mormânt. Îi cresc copiii, iar el este dat mai în spatele casei, în cea mai scundă și mai micuță cămăruță, ca să-i stea copiii în casă, iar când și ei cresc și se duc spre bătrânețe, tot la fel pățesc și ei de la fiii lor, și sunt lăsați singuri în suferință, plângându-și durerea inimii și lipsa dragostei cea de la fii, și nu-i este de nici un folos omului să se însoare, căci bucuria lui cea de o clipă este prea trecătoare și se apropie iute răsplata, cu durere și cu jale purtată, dar cei ce se dau Ție pentru sfințenia Ta în ei, vase de Duh Sfânt făcându-se ei, nasc aceștia fii pentru Tine, nu pentru ei, nasc ucenici Ție, Doamne, și Ți-i cresc Ție și îi umplu de Duhul Sfânt, Care izvorăște din cei sfinți, și sunt iubiți de urmașii lor sfinții și sunt mult prețuiți și mângâiați și căutați, ca niște odoare de preț, și se luptă ucenicii lor pentru ei, pentru binele lor, pentru liniștea lor, pentru viața lor ca să-i aibă cu ei, ca să nu rămână fără ei pe pământ, și mult rod aduc Ție pe pământ sfinții Tăi și mult își agonisesc la Tine ei, iar Tu le dai lor mângâierea Ta însutit, pentru că ei Te-au mângâiat.

O, nu-i este de folos omului să se însoare, Doamne, ci este de folos să se facă sfânt și să aducă rod sfânt, urmași sfinți lui Dumnezeu și urmași din urmași, prin care cerul să stea pe pământ între oameni, luminând în cei sfinți ai lui.

O, deschideți cartea cuvântului lui Dumnezeu, Care strigă azi în lung și în lat ca să fie auzit glasul Lui, o, fii ai pământului! Strigă peste voi Domnul și sfinții Lui ca să intrați în sărbătoarea venirii Lui. Dați Domnului vlaga voastră, căci El vă va da însutită bucurie și putere pentru ea dacă-L veți căuta cu dor pe El așa cum eu L-am căutat, iar El m-a găsit și mi-a dat din focul Lui să port. Dați de peste voi viața care vă surpă viața, căci taina vieții în om este iubirea cea pentru Dumnezeu, de la Care aveți toți darul vieții. O, ascultați de Domnul și de toată învățătura Lui cea pentru viață, cuvânt care cheamă la înviere și la viață de sus pe pământ, căci viața luată de jos este viață fără Dumnezeu și este plată rea pentru om.

O, luați și beți din acest izvor de cuvânt, voi, fii ai pământului, fii ai oamenilor! Luați și învățați întoarcerea acasă pe calea duhului pocăinței, căci tot omul a căzut din Dumnezeu odată cu căderea omului întâi zidit de mâna lui Dumnezeu-Cuvântul, când sfatul Treimii dumnezeiești a hotărât așa: să facă om după chipul și asemănarea Sa.

O, Doamne Cuvinte, le arăt oamenilor calea, ridicarea din păcatul semeției zidite în om încă de la început de omul cel de la început, care s-a semețit peste Tine după ce l-ai zidit. Calea de întoarcere este să-și plângă omul acest păcat și să și-l osândească fiecare în el însuși, ca să vadă îngerii cei slujitori omului pentru acest păcat și să nu mai poată ei sluji duhului semeției din om și să fie eliberați din slujire acești îngeri căzuți dinaintea tronului Tău cel slăvit. O, să-și vindece omul căderea și să vindece și căderea îngerilor slujitori lui pentru semeția din el! Desfacem acum taină mare, ca să-și știe omul păcatul și să plângă înaintea Ta pentru iertarea lui, căci până acum nu s-a descoperit desăvârșit cât a stricat și cât strică în cer și pe pământ semeția omului, care de șapte mii de ani stă deasupra lui Dumnezeu, nebăgând în seamă pe Făcătorul a toate, iscodind pe pământ și în văzduh cu fățărnicia lui tainele cele ascunse ale lui Dumnezeu ca să le strice, zice el, și să fie el Dumnezeu, și să spună că el știe, și nu Dumnezeu.

O, nu uitați, voi, fii ai pământului, că acum două mii de ani și mai bine a venit Dumnezeu pe pământ și S-a dovedit pe Sine Dumnezeul cerului și al pământului, plin de har și de adevăr, arătând omului umilința Sa cea sfântă, pe care trebuia s-o aibă tot omul, și din care a căzut prin semeția cea asupra lui Dumnezeu, iar când Adam L-a văzut din iad atâta de slăvit prin smerenia Sa pe Domnul, a văzut atunci păcatul său cel împotriva lui Dumnezeu și a îngerilor lui Dumnezeu cei din fața tronului slavei dumnezeiești, și și-a înțeles căderea și a înțeles căderea tuturor oamenilor din pricina păcatului său.

Grăiesc cu omul neștiutor pentru taina spălării și îi spun așa: o, nu se spală cu bani cămașa vieții tale, omule, iar tu, tată, ești fără de povață peste tine, căci tu te duci la locașul de biserică și cumperi de acolo cu bani o lumânare, iar lângă ea mai pui alți bani și dai acestea la altar spre pomenirea ta cu rugăciune înaintea Mea, iar slujitorul cel mijlocitor își strică mintea și credincioșia cea pentru tine și cea pentru Mine când vede bani și mereu bani, dar nu cu bani se spală viața omului, și nu cu bani se plătește ea, iar pe pământ s-au făcut mulțime de slujitori de altare și toți capătă bani și intră banul în altar, unde nu se cuvine să intre, și nu așa se capătă iertarea și calea ta spre Domnul, omule, ci cu lacrimi pline de pocăință și cu pocăință plină de lacrimi, căci omul este păcătos și nu are povățuitor peste el, nu are lumânare în cale care să-i cârmuiască mersul și viața spre Domnul, căci cei ce se fac slujitori ai sfințeniei la altare nu-și dau averea la săraci ca să se facă sfinți apoi cu trupul, cu sufletul și cu duhul lor și să se facă spre Mine rugători pentru cei păcătoși așa cum sfinții s-au făcut, lepădându-se de ei înșiși ca să-Mi slujească Mie pentru mântuirea lor și a oamenilor, și iată, în locașurile numite biserici nu se fac sfinți oamenii și nici slujitorii de altare, și unde, oare, se mai poate găsi adevărul cuvântului rostit în biserici când se aude din gurile celor adunați, și care spun: „mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor întru una sfântă, sobornicească și apostolească biserică, spre viața veacului ce va să fie“?

O, nici un locaș nu este locaș sfânt fără oameni sfinți în el și pentru el, și nu mai au parte de sfinți în ele locașurile afierosite Domnului pentru cei sfinți, și această durere se suie în cer mereu, căci numele Meu este pus peste tot peste locașurile făcute de oameni ca să se cheme peste ele numele Meu, și iată, nu mai este nimic de făcut, nimic de reparat, căci omul s-a așezat mare pe pământ în numele Meu peste oameni și trage după el toată gloata, iar Eu n-am sălaș să vin și să Mă odihnesc, căci Eu am spus celor ce vor să-Mi slujească: «Fiți sfinți, căci Eu sfânt sunt și Mă dau celor sfinți!».

Am spus acestea toate în ziua aceasta sfântă ca să fac cumva loc în om lucrării smereniei sfinților, iar tu, poporul Meu, împarte, tată, învățătura Mea, smerenia Mea, pe care voiesc și omul s-o aibă, căci omul este mic de tot înaintea Mea, și ar fi să fie el făcut numai din aluatul smereniei. O, cum să fac să-l deprind pe om cu lucrarea smereniei de duh, cu minte din cer pentru mintea lui cea atât de semeață prin tot ce este el, prin tot ce lucrează el pe pământ fără să plângă pentru deșertăciunea minții și a vieții lui? Numai smerenia, numai ea ar avea de ajunsă putere să desțelenească mintea și inima omului ca să vină el apoi spre duh de pocăință și de zdrobire de inimă prin pocăință, că multă, multă pocăință și mereu pocăință îi trebuie omului, și nicidecum nu-i trebuie ce caută el să facă și să aibă.

Ies în calea ta, omule fără de lumină pe cale și Mă fac lumânare înaintea ta ca să intre în tine lumina ei. Nu-ți cer nici un ban, și nimic, nimic nu-ți cer, decât să poți să Mă lași să intru și să te fac după chipul și asemănarea Mea și să fii apoi fiul Meu și să semeni cu Mine la față și la faptă, că altfel nu ne putem cunoaște unul pe altul, tată. O, nu se poate altfel să fie al Meu omul, să fie el fiul Meu. Nu se poate să ai credință așa cum ai tu, omule, și atât, căci Eu, Domnul, le-am încercat credința iudeilor care crezuseră în Mine și le-am arătat că nu credeau, și apoi am spus lor că au de tată pe diavolul, căci erau îngâmfați în duhul lor.

O, ce frumos rai am avut eu în inima pustiei, Doamne! Judecată scrisă pun eu acum în cartea Ta pentru tot omul care nu vrea să creadă că oricine voiește poate să se hrănească cu tot cuvântul care iese de la Dumnezeu peste el. Duhul Tău m-a învățat toate, ca pe Adam în rai. Mi-ai îndumnezeit ființa așa cum a fost voia Ta și mi-am hrănit trupul ca un om, așa cum a fost voia Ta, o, Doamne, dar ca în rai l-am hrănit, și nu ca pe pământ, și am ajuns cu lucrul meu cel pentru Tine până la botezul Tău la Iordan și până la ucenicii mei și ai Tăi apoi și până la Irod apoi, o, Doamne, și apoi iarăși la Tine, în cer, slujit mereu de îngeri, căci alți însoțitori eu nu am avut, fiindcă viața mea de om a fost viață de înger, și cu îngerii am petrecut și ei mi-au fost frați.

Le spun oamenilor toți și le spun lor că mâncarea pe care și-o tot împodobesc ei cu de toate, nu-i hrănește ea pe ei, ci îi înfometează ca să tot mănânce din ea și să-și piardă vremea și viața mâncând.

O, sărăcuților de voi, cum să vă ajut să știți ce este viața? Vă spun vouă: căutați mai întâi împărăția cerurilor și apoi pe celelalte, că altfel nu veți scăpa de truda cea pentru hrană decât după ce treceți cu trupul. A venit pe pământ vremea să aveți nevoie de Dumnezeu, nu de mâncare, iar voi nu pricepeți aceasta. Iată-L pe Domnul, vine cuvânt pe pământ la voi, iar voi nu pricepeți aceasta, fiindcă păstorii care stau peste voi vă țin sub bățul lor de peste voi ca să vă țină sub supunere, că le sunteți dajnici, dar Domnul are ca toiag de păstor cuvântul Său cel dulce și vă dă din gura Sa, din Duhul Său vouă ca să înviați la glasul Său de păstor și să prindeți nădejde. Fiți înțelepți, ca să știți să cunoașteți pe Domnul, Care vine să-Și curețe aria și să-Și strângă în poala Sa grâul, iar pleava s-o dea pe foc, o, și grâul este puțin, dar a pus Domnul la prăsit și va fi semănătură nouă și sfântă și nu va fi Domnul lipsit de rod.

Vă spun vouă, copii fără păstor, căutați să luați pe Domnul de Păstor, că El vine din cer la voi ca să vă hrănească pe voi, căci hrana pe care voi o faceți ca s-o mâncați vă înfometează mai mult. O, dacă ați învăța de la Domnul cum să vă hrăniți trupurile voastre! O, dacă ați învăța de la mine așa cum eu m-am hrănit, că eu am mâncat hrană curată și cu viață în ea și-mi ținea de saț trupului și mi-l odihneam de hrană, nu mi-l oboseam dându-i mereu, căci trupul are o lege sfântă prin facerea lui cea de la Dumnezeu, dar omul a călcat peste ea și a strivit-o, iar mâncarea pe care el o mănâncă îl înfometează și nu-l hrănește pe el. Când să mănânce trupul atâta hrană câtă îi dă omul? Iată, mâncarea îl muncește pe om, căci omul nu are înțelepciune ca să priceapă cu ea legea vieții lui cea de la Dumnezeu.

Grăiesc în mijlocul poporului Tău, Doamne, și spun tuturor că omul este mult prea greșit și că mereu greșește, săracul, și că are nevoie de multă doctorie pentru vindecare, de multă dojană și mereu dojană, numai că lui aceasta nu-i place, o, nu-i place și nu-i priește dojana, și vai celor fără de dojană mereu peste ei, vai celor ce nu caută pe cineva care să le ajusteze mereu viața, mereu purtarea, mereu greșeala să le-o pedepsească și ca să-și cunoască ei nimicnicia înaintea Ta! Mai înțelept este pruncul mic, care se supune celor ce-i dau lui trup pe pământ, mai înțelept este unul ca acesta decât omul care crește și se face lui însuși potrivnic, căci pruncul mic este înțărcat apoi de cei ce i-au dat lui trup, dar omul care se face mare prin păcat nu se mai lasă înțărcat, nu se mai lasă scăpat de păcat, nu mai are făcător ca să-l învețe să-și înțarce trupul și păcatul, ca să nu mai sugă păcatul din el și el din păcat, iar împărăția cerurilor așteaptă lângă om să-l cuprindă în ea, să-l nască pe om din cer, nou-născut să-l facă pe om, căci omul este muncit de păcat și-i trebuie naștere din nou. Ce pedeapsă îi mai trebuie omului? Nu-l pedepsește pe el îndeajuns păcatul? Caută, omule, să scapi de sub păcat, caută cât el mai poate peste tine, luptă-te să-l biruiești, omule, și dăruiește-te Domnului spre învierea ta! Amin.

O, Doamne, scapă-l pe om de păcat! Ia moartea aceasta de pe pământ și din om, din mintea și din inima omului și din toate dorurile lui! Rupe din Tine și dă oamenilor, ca să fie ei din Tine apoi și ca Tine să fie oamenii, că iată cât îl biciuie pe om păcatul! Facă-se voia Ta peste oameni, precum în cer așa și pe pământ, căci eu Te rog aceasta, și are chipul cel mai curat rugăciunea mea înaintea Ta! Amin.

— Eu, Domnul și Învățătorul tău Cel de sus, ascult glasul tău cel curat, Botezătorule al Meu, căci ai descoperit atunci oamenilor că apa spală de păcat trupul omului, iar Duhul Meu și sângele Meu spală de păcat sufletul lui, așa cum focul curățește și arde orice stricăciune sau uscăciune de pe pământ.

Fiți frumoși! Fiți ai frumuseții Fiului meu și uitați-vă în El, ca să vă așezați mereu chipul cel frumos! O, câtă durere de la om pe Duhul Fiului meu! Omul se vede și se crede frumos și se uită la el mereu și se place pe sine și se împodobește și voiește să placă în jur și să se simtă bine așa și se hrănește așa, dar nu e frumos omul, ci e tare, tare urât la cer, căci cine nu are în el chipul cel frumos al Fiului meu e om urât, e departe, departe de tot de chipul cel frumos pe care Dumnezeu l-a dat omului la început să-l poarte după ce l-a întocmit din pământ și din suflare de viață de la Dumnezeu în el.

Voi, cei care veniți și beți cu sete din izvorul cel de sus al harului prin Fiul meu Iisus Hristos, învățați, o, învățați înțelepciunea iubirii și a frumuseții omului, învățați din râul de cuvânt care se revarsă din Duhul și din gura Fiului meu peste voi! Veniți, veniți și luați și învățați! Învățați să fiți! În vremea mea de pe pământ învățătura cea de sus și înțelepciunea ei s-a născut în mine de micuță prin iubirea mea cea pentru Dumnezeu toată și m-a ținut de mânuță ca o mamă înțelepciunea și m-a zidit pentru ea și a făcut din mine pe Fecioara care a zămislit în pântecele ei pe Fiul lui Dumnezeu Savaot, de la Duhul Sfânt sălășluit în mine ca să-L aduc pe pământ pe calea aceasta, și așa s-a împlinit, și am fost eu omul cel frumos al lui Dumnezeu pe pământ în vremea aceea și L-am purtat în inimioară și în pântece apoi pe Cel preafrumos, pe Dumnezeu-Cuvântul, Care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși.

Nu este altfel frumusețea omului în afară de cea a purtătorilor de Dumnezeu, nu este! Omul se vede și se crede frumos, dar nu este, ci e tare, tare urât înaintea cerului de vreme ce îi lipsește Dumnezeu în el.

O, fii ai oamenilor și voi, fiice ale lor, nu vă mai căutați înfrumusețare pe căi străine de curatul frumuseții, că nu este aceasta frumusețea! Uitați-vă în viața mea, în pașii ei, în duhul ei, în iubirea ei și luați-mă de oglindă ca să vă vedeți chipul și să-l vedeți și pe al meu și să știți apoi să alegeți! Căutați și veți afla și veți avea! Căutați pe Domnul în voi să fie cu Duhul Său, Care știe să ceară și să găsească! Amin.

Iar voi, cei ce vă porniți mereu spre izvorul de cuvânt al Fiului meu Iisus Hristos, aici, unde-Și adapă El turma Lui cea mică, luați și învățați taina omului frumos și dați de știre în lung și în lat taina aceasta, și veți avea plată, căci cel ce primește și nu dă și altuia nu învață să facă și el ceea ce are să dea, să aibă și el ceea ce ar da altuia.

Mă dau vouă oglindă după care să vă înfrumusețați duhul și chipul, dar părăsiți duhul lumii care vă învață să vă stâlciți frumusețea cea dinăuntru și cea din afară, cea plăcută Domnului și cerului Său de sfinți. Fugiți de pedeapsă, căci orice părăsire a voii lui Dumnezeu în voi își va cunoaște în voi pedeapsa, iar eu voiesc să vă cruț și de aceea cu duh de mamă vă povățuiesc așa, căci văd și știu, și vă spun ce știu. O, nu vă fie rușine de lume, că lumea este putregai! Fie-vă rușine de Domnul și de sfinții Lui și de îngerii Lui pentru putregaiul lumii din voi, care intră prin simțuri în voi când voi nu vegheați, căci Domnul este slavă mare! O, îndrăzniți și biruiți-vă pe voi, dar nu pe Domnul din voi pentru fața lumii în voi!

Duhul fecioriei, întru toate neîntinat, prin care Dumnezeu sălășluiește în om, acesta este darul meu pentru cei pe care azi i-am hrănit eu după cuvântul Tău, o, Fiul meu Iisus Hristos, Fiul meu iubit! Amin, amin, amin.

Omul se poate naște și din bărbat, nu numai din femeie așa cum știe el nașterea omului, și aceasta numai dacă el voiește să se nască de sus, din Tatăl, așa cum Eu M-am născut mai înainte de zilele veșniciei când Eu eram de o ființă cu Tatăl, amândoi întru Unul, și apoi Tatăl M-a născut, și am fost de o Ființă amândoi și până să Mă nască Tatăl, și după ce M-a născut din El, așa cum tot omul ar fi putut să se nască dacă n-ar fi stricat omul cel întâi zidit taina nașterii, taina omului ieșit din om, precum femeia a fost ieșită din bărbat prin lucrarea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, după ce Eu și cu Tatăl am zis să facem om după chipul și asemănarea Noastră, și iată, cuvântul spune că Noi avem chip și de aceea am spus Eu lui Filip că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl în Mine este, iar el nu cunoscuse aceasta.

O, Eu, Domnul, l-am învățat pe om să înțeleagă și i-am spus cum să vină la Mine dacă vine, căci i-am spus lui: «Cel ce vine după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, să-și ia trupul și să urmeze Mie», dar omul își ia trupul și vine și-Mi cere cu el, iar ceea ce-Mi cere arată că nu s-a lepădat de sine, căci Îmi cere pentru sine când vine și-Mi cere, nu pentru Mine în el, ci pentru cele din lume în el Îmi cere să-i dau, și nu se leapădă de sine când dă să vină să-Mi ceară, iar Eu îi deschid lui când vine și-Mi cere și nu-l las afară când bate să-i dau, dar cele cerute de el sunt din lume, și iată, cele ce-Mi cere el îl conduc ori spre cer, ori spre pământ, îl conduc pe om ori spre înviere, ori spre moarte.

O, cui să-Mi plâng Eu durerea Mea? Fiecare își are nevoile lui, greutățile lui, pe care și le duce sau și le pune pe altul din jurul lui prin plânsul lui cel de sub greul lui. N-a înțeles omul taina cuvântului Meu care a spus: «Luați jugul Meu, căci este ușor; luați sarcina Mea căci este ușoară». O, mai bine este să-L porți pe Dumnezeu, omule, căci Dumnezeu este fără de păcat și este ușor, și de aceea am spus Eu să iei tu jugul Meu și sarcina Mea, crucea Mea cea curată s-o iei și s-o duci tu până la venirea Mea la tine, ca să-ți dau apoi plată dulce pentru purtarea lui Dumnezeu pe umerii sufletului tău prin supunerea ta.