3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

O, puțini, puțini trag cu duhul credinței, de la care să vină învierea Mea în om! Pe aceia Eu, Domnul, îi iau în arca Mea, și prin ei Îmi mai trag în ea pe cei ce întind mâna spre Mine ca să le dau scăparea, și așa Îmi voi întocmi Eu popor credincios și de nebiruit pe pământ înaintea neamurilor depărtate de Dumnezeu pentru cale fără Domnul pe pământ cu ei, și așa Îmi port Eu crucea venirii Mele, calea Mea cea plină de dor clocotitor ca să-i trag pe toți la Tatăl, fie cu Duhul Sfânt, fie cu foc, căci Duhul Meu suflă, dar nu găsește în calea Lui dintre cei născuți din Duhul ca să se atragă, ci găsește om uscat, pârjolit de focul fărădelegii a tot pământul și de care s-a umplut pământul de la margini la margini prin oameni fără duh și care nu vor să audă de nașterea cea de sus a omului.

O, omule, crucea ta e rușinoasă, tată. Viața ta e tot o suferință, tot o alergare după vânt și după suferința pe care ți-o pregătești să vină, și tu te crezi fericit în alergarea ta cea fără de căpătâi. O, nu-i asta viața! Ea este de sus și n-o poți găsi de jos. E cruce rușinoasă viața ta, căci viața e o cruce, și tu nu știi să ți-o iei și să urmezi pe cale așa cum am urmat Eu când am venit om pe pământ în calea omului, ca să Mă vadă omul cum Îmi port Eu crucea și cum și-o poartă el. O, e altfel capătul cărărilor omului. Cei slăviți și mari pe pământ prin trufia lor, ajung de ocară și de nume rău între cei din cer și între cei de pe pământ, dar cei umili sunt înălțați pe pământ, și apoi după trecerea lor cu trupul, căci lucrarea lor cea sfântă vine după ei și încununează pe pământ numele lor și darul lor cel purtat cu umilință între oameni în vremea vieții lor cu trupul, și sunt așezați între sfinți în cer și pe veci dăinuiesc, ca și Dumnezeu, și crucea lor de pe pământ se face slavă cerească și mângâiere peste suferințele oamenilor, și iată, cei coborâți de oameni se înalță și sunt slăviți apoi, iar cei înălțați de oameni și de trufia vieții lor sunt coborâți până în adânc apoi și își lasă nume de rușine pe pământ.

Mă fac cuvânt de înțelepciune de sus pentru om; ia din el, omule trufaș, și vezi ce daruri mari poți să iei din el dacă voiești! O, dă-Mi Mie viața ta ca să ți-o pregătesc frumos, tată, și să-ți fac bine! Numai un prieten ai tu pe pământ, și Eu sunt Acela, dar tu nu vrei să te oprești din alergarea ta și să înțelegi așa. Nimic n-are omul pe pământ, că pe toate, pe toate le pierde și le lasă și rămân de el. Numai Eu pot rămâne cu omul, numai să Mă aibă omul, numai să Mă vrea așa cum sunt Eu și așa cum pot Eu să fiu cu el ca să Mă aibă el.

Mi-e calea grea între pământ și cer până la inima omului, iar așteptarea Mi s-a făcut grea. Aștept să se unească omul cu Mine un duh și o iubire, și așteptarea Mi-e grea, și diavolul Îmi chinuiește iubirea Mea cea după om. Mi-e crucea grea, și venirea Mea cea după om rămâne afară de inima omului, căci trufia vieții s-a făcut dulce inimii lui. Grăiesc duios, dar plin de durere fără de mângâiere, și durerea Mă face duios în cuvânt. Aș vrea, omule, să pot să te ajut. Sunt străin în calea ta, dar sunt Dumnezeu din Dumnezeu și te îndemn spre duh duios, ca să ne primim unul pe altul apoi. Amin.

O, vai de cel ce poftește, că acesta ajunge în moarte pe această cărare! Omul poftește cu inima și cu trupul apoi, și se poftește om pe om din pricina slăbiciunii, împotriva căreia el nu se așează să stea. Sunt pline ulițele peste tot de oameni poftitori de om și de păcat. Nu mai sunt locuri curate de păcatul din om. Pe la toate răspântiile pândește păcatul din om după alt om, și diavolul se odihnește, că-i are pe toți oamenii lucrătorii lui. Cade om în lațul altui om și sunt mulți care se prefac că-L au pe Dumnezeu și că sunt salvatori pentru oamenii păcătoși, dar oamenii lui Dumnezeu nu umblă așa, nu umblă singuri oamenii lui Dumnezeu, precum nici Eu n-am umblat singur când M-a trimis Tatăl să umblu pe pământ după om și să-l întorc la Tatăl pe om. Singur trebuie să umble omul numai când este el singur, iar când umblă printre oameni el trebuie să aibă însoțitori făcători de minuni, din cer minuni, nu din el, căci omul care-și slujește poftei lui are pe diavol de dumnezeu și diavolul face și el semne mincinoase, dar nu minuni, ci nimereli de-ale lui ca să-i înșele pe cei care nu-i știu lucrarea, și omul cade în lațul altui om din pricina poftei lui, care se unește cu trupul lui și se face diavol omul. Dar Eu vin pe pământ și dau de știre că e vreme de mare fărădelege pe pământ, vreme cu păcat, și apoi cu usturime pentru păcat și mor oamenii în păcatele lor, și Eu strig peste ei ca să Mă audă și să-i vindec cumva, iar cel ce se ascunde de strigarea Mea, acela face ca Adam, care s-a ascuns de Mine din pricina păcatului din el, căci după ce el a păcătuit împotriva Mea și a lui, a dat să se ascundă de la fața Mea, și auzind el umbletul și glasul Meu, mai mult s-a ascuns, căci păcatul l-a înstrăinat pe el de Dumnezeu.

O, e străin omul, e tare străin, bietul de el, căci se înstrăinează de Mine prin păcat și umblă așa apoi, și cu cât aș da să-l strig pe cel apăsat de conștiința lui, cu atât el fuge și se ascunde înăuntrul lui. Eu însă vin și tot vin și dau să Mă ating de inima lui cu cuvântul Meu cel de foc și să-i dau nădejde de mântuire și să-l iau în slujba Mea pe om și să-i spun: «Iată, s-a atins de buzele tale și va șterge fărădelegile tale, și de păcatele tale te va curăți». Amin.

O, omule înstrăinat de Dumnezeu, nu-ți este ție îngăduit de Dumnezeu să faci unire păcătoasă, căci trupul omului n-a fost făcut pentru desfrânare, ci pentru Domnul. O, fii cuminte și nu mai fă păcat! Omoară-ți pofta, că ea se face pedeapsa ta! Iubește pe aproapele tău, care vine la tine de la Dumnezeu ca să te aducă la Mine, la legea iubirii de Dumnezeu, și numai așa să te iubești pe tine însuți, iar altfel nu, căci altfel îți lucrezi moartea, și nu iubirea cea din Dumnezeu. Nu uita că Dumnezeu este împotriva păcatului și a ușurătății cea de la păcat! O, nu uita că păcatul aduce moartea și este chiar moartea, iar moartea nu cunoaște lumina și nici rușinea cea pentru faptele ei! Eu sunt lumina lumii, Eu, și cine merge după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. E vremea osândirii păcatului, vreme vestită de proorocii cei de demult și care au avut în ei vederea lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Care grăiește azi cu tine, omule înstrăinat de Dumnezeu. O, nu te mai ridica împotriva Mea și a ta ca Irod, care n-a iubit și n-a primit pe aproapele lui, pe cel care venea de la Mine ca să-i facă lui bine! N-ai pe nimeni aproape al tău, n-ai, tată, n-ai, și tu nu știi ce și cine te înconjoară pe tine, căci omul are nevoie de om pentru nevoile și poftele lui, și nu caută la Dumnezeu omul. O, primește-Mă când bat! Primește-l, tată, pe aproapele tău și nu-l primi pe om, căci omul este neputincios ca și tine și n-are ce să-ți dea! S-a învățat diavolul să ia chip de om postitor și nevoitor ca să-l crezi tu pe el, dar Dumnezeu nu lucrează niciodată fără de ucenici lângă trimișii Săi la tine. Ioan avea ucenici când a ieșit ca să fie văzut după cum era în Scripturi proorocia pentru arătarea lui între oameni, și Mi-a dat Mie pe ucenicii lui și nu și i-a păstrat lui, și am lucrat Eu cu ei apoi, și au lucrat ei pentru Mine pe mai departe cu ucenici lângă ei, cu cei asemenea Mie și lor cu lucrul lor între oameni, și nicidecum cu duhul ușurătății cum dă diavolul să se îmbrace în om acum și să se arate în numele Meu peste oameni și prin oameni. O, iată cum vin Eu cu sfinții spre tine și cum mărturisesc ei de lângă Mine ție lucrul Meu între oameni. Iată glasul lui Ioan, Botezătorul Meu, cel care a mers la Irod ca să-i spună că duce poporul în înstrăinare de Dumnezeu, căci fapta fărădelegii săvârșite din vârf, se face pildă rea pentru cetate, se face duhul morții printre oameni apoi.

— O, eu sunt glasul care face curat în calea Ta, Doamne. Eu sunt trimisul Tău atunci și acum și Te mărturisesc pe Tine la cei ce Te aud când vii cu sfinții în cuvânt pe pământ la oameni. Duhul credinței în Tine îl suflu peste toți oamenii și le spun lor:

Vine Domnul, fii ai oamenilor, vine și vă găsește în necredință și în faptele ei! Credința are faptele ei, iar necredința, la fel. Eu strig la voi să vă despărțiți de păcat și de ușurătatea cea amăgitoare, de la care se smintește om pe om. O, nu mă tăiați așa cum m-a tăiat Irod de la fața sa! Primiți strigătul trimisului lui Dumnezeu, glasul aproapelui vostru, căci când Domnul i-a spus omului să-L iubească pe Dumnezeu, l-a așezat și pe aproapele său lângă om și i-a spus omului: «Să-L iubești pe Dumnezeu și pe aproapele tău ca pe tine însuți, omule!».

N-are cine să le tălmăcească oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, și face Domnul aceasta, face trimisul Tatălui, Fiul Tatălui, Mielul lui Dumnezeu, pe Care eu L-am botezat ca pe un om atunci în râul Iordan, în timp ce strigam la toți oamenii să se pocăiască și să primească împărăția cerurilor, care se apropia de ei, pe Domnul, Care S-a arătat la Iordan, ca să-L cunoască oamenii pe Cel mărturisit de Tatăl cu glas coborât cu norii deasupra râului Iordan, spunând la cei de față: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care Eu am binevoit!». O, așa ne-am dovedit, Domnul și eu, trimiși ai Tatălui, căci la ieșirea mea din pustie L-am vestit pe Domnul și L-am arătat oamenilor, iar Tatăl din cer a împlinit minunea și a mărturisit-o cu glas, și s-a scris pe pământ glasul Tatălui asupra Fiului Său botezat de mine ca pe un om la Iordan, supus întru toate, blând și smerit, măreț prin acestea între toți oamenii, care se tot trufesc pe pământ.

Eu, Doamne, sunt trimisul Tău și mă fac aproapele omului ca să-l aduc pe el la iubirea de Tine, adevărata iubire între pământ și cer. O, spune-le lor să nu-și iubească trupul, căci trupul poftește în ei împotriva lor și a Ta, împotriva lui Dumnezeu în ei, împotriva Duhului, Doamne, și se naște moartea în ei prin trupul cel poftitor. O, spune-le de mine, că eu nu mi-am iubit trupul, ci pe Tine Te-am iubit în mine, de nu-mi trebuia nici mâncare, nici apă, și atât de mult Te-am avut eu în mine pe Tine, și așa am fost și așa am ieșit între oameni, ca să mă fac aproapele lor și să le dau de la Tine lor.

V-aș învăța mult și duios, căci din cer se vede bine binele și răul care se lucrează pe pământ, iar Duhul Domnului din sfinți și din cei purtători de Dumnezeu între oameni poate să vă poarte pașii printre primejdii și să nu fiți vătămați nici de rău, nici de bine, căci binele este numai în cer, numai cu Domnul de mânuță. Și, în sfârșit, învățați, învățați să nu vă despărțiți de Domnul dacă ați aflat cărarea Lui spre voi, căci cei ce se despart de Domnul dau să se ascundă de El apoi. O, El este de-a pururi peste tot și nu e nimeni ca să nu-l vadă Domnul. Cei ce dați să vă nașteți acum din cuvântul Său cel de azi, nu vă clătinați de nici o încercare când vă lucrați ridicarea, căci a venit Scriptura nașterii din nou a lumii și se vestește venind peste toată făptura. O, nu e vremea să mai nașteți prunci, ci e vremea să vă nașteți voi, de sus, căci pruncii născuți acum sunt luați de valul lumii și cad mâncare diavolului și cresc în întunericul cel din afară. Cei ce iubiți pe Domnul, iubiți-L fără de păcat și călcați peste păcat, călcați cu moartea pe moarte, căci ea trebuie zdrobită cu armele ei ca să fie învinsă și să nu mai poată spre voi. Ieșiți din lume și din capcanele ei și căutați-vă viitor cu Domnul, cu Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și uscatul și toată facerea! Dați Domnului putere peste voi! Fiți mici sub mâna Lui cea tare, iar sfințenia întru toate să facă din voi făptură nouă, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și, în sfârșit, rugați-vă neîncetat, și mai cu seamă laolaltă, frățește, stăruind pentru cele de sus pe pământ și peste om, căci pământul și toată facerea omului de pe el au de hrană zilele omului. O, nu uitați că nimic nu mai înseamnă lumină. Lumina este numai Fiul meu, iar cel ce umblă cu El și crede în El, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. Trăiți pe pământ ca în cer, ca să aduceți cerul pe pământ și să vadă oamenii lumina din voi și să se minuneze la vederea ei. Fiți sfinți, căci Domnul este sfânt, și toți cei ce vor trăi așa înaintea Sa, Îl vor vedea pe El, iar El Se va vedea în ei. Amin.

celor ce se strâng la masa sărbătorii, le blagoslovesc pașii spre izvor, le dau îngeri pe cale, le dau dor și iubire, le dau duh de credință și de putere pentru ca să se facă ei tot mai frumoși fii ai lui Dumnezeu, căci cu jumătatea nu se poate naște omul nici de pe pământ, nici din cer.

O, fiule iubitor de cuvântul Meu cel învățător de viață din cer peste tine, mai bine este să-I folosești lui Dumnezeu cu viața ta, decât ție prin tot ceea ce faci tu pe pământ pentru tine! Eu așa de dulce te învăț dacă te învăț, dacă ai venit la izvor ca să iei învățătura Mea. O, nu uita, nu uita că păcatele tale se spală cu sânge, tată, și prin nimic altceva nu se pot spăla ele. Sângele Meu face curățirea ta, ca să fii tu sfânt după ce sângele Meu s-a dat pentru curățirea ta, pentru cei ce se pocăiesc de păcat ca să se facă sfinți apoi. Dar cine sunt cei sfinți? Sunt cei ce se pocăiesc și se albesc prin pocăință, întorcându-se la Dumnezeu cu zdrobire de inimă, așa cum arată rugăciunile lor, scrise de ei înaintea Mea pe pământ, și după care toți creștinii aduc lui Dumnezeu de pe pământ rugăciuni, din greul și din valul ispitelor și al slăbiciunilor omenești, rugăciunile sfinților, căci acum șapte mii de ani omul s-a îmbrăcat în haina slăbiciunilor și apoi a fost ispitit mereu de ele ca unul cu care Lucifer se luptă mereu de atunci și până azi pentru locul lui pierdut de lângă Dumnezeu din pricina trufiei omului de a fi el mai mare ca Dumnezeu pe pământ și în cer, și iată, omul lucrează de atunci totul prin mintea lui și nu-L mai are pe Dumnezeu de Stăpân al duhului lui cel pierzător de om, așa cum de șapte mii de ani se vede rodul omului cel fără Dumnezeu peste pașii lui pe pământ.

O, dragostea Mea se face cuvânt de Duh Sfânt peste pământ, iar dragostea omului se face păcat, căci omul are în el dragostea lui. Vă învăț pe voi acum să luați cuvântul Meu cel dulce și să vă deprindeți în voi cu dragostea Mea, care vă face sfinți, fiilor. De câte ori veniți la izvorul Meu de cuvânt, Eu, Domnul, deschid inimioarele voastre ca să-Mi așez în ele dragostea Mea pentru putere de sfințenie în voi, căci fără de sfințenie nimeni nu va vedea pe Domnul; este scris aceasta în Evanghelia Mea, căci am zis: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!». Amin.

O, cine vă mai învață, cine vă mai trezește pe voi atât de dulce, atât de părintește, fiilor? Duhul Sfânt Mângâietorul, Cuvântul vieții face aceasta vouă. Acum două mii de ani El a coborât peste ucenicii Mei în chipul limbilor de foc și S-a făcut în ei cuvânt de Duh Sfânt și au grăit prin El ucenicii Mei peste toți cei adunați la praznic în Ierusalim și toți auzeau în limba lor limbile Duhului Sfânt prin ucenici grăite în ziua aceea, spre mântuirea multora din cei ce auzeau. O, așa să înțelegeți și voi în ziua aceasta limba Mea de peste voi, grăirea Mea cea dătătoare de viață vouă, căci Eu vă iubesc și vă grăiesc cu mântuire și vă sunt Mântuitor. E zi de învățătură, și Eu vă sunt Mântuitor prin graiul Meu de peste voi, numai să fiți ascultători, fiilor. O, iubiți haina nunții și păstrați-o pentru masa Mea cu voi ca să veniți să vă grăiesc. Dar ce este acest veșmânt? Sfințenia este, fiilor. O, nu vă temeți să purtați această haină, ci temeți-vă s-o lepădați de pe voi, căci omul o leapădă de pe el ori de câte ori păcătuiește el. Fiți cu ochii în șapte, căci din cele șapte laturi se privește spre voi, și tot așa și voi trebuie să priviți când faceți binele și când dați să faceți răul, și Duhul Domnului vă va ajuta pe voi dacă veți privi și spre El. Amin.

Au oamenii nevoie de Dumnezeu pe pământ. Ei caută mereu, mereu și nu-și dau seama, săracii, ce le lipsește. O, Dumnezeu le lipsește, chiar dacă Eu nu lipsesc de lângă ei. N-au oamenii putere să Mă afle și să Mă cunoască. A căzut pâcla între om și Mine în ziua când omul s-a ascuns de Dumnezeu pentru voia sa cea fără Dumnezeu în ea. Mă caută omul mereu. Pe Mine Mă caută, chiar dacă el nu știe așa. Căutarea lui însă e departe să afle ceva, căci numai Dumnezeu este Cel ce este, și toate câte sunt, în Dumnezeu sunt, nu în lumea aceasta, nu unde caută și tot caută omul. O, cum să găsească omul care tot caută când el nu știe ce caută atunci când caută? Vin Eu cuvânt pe pământ ca să-l lămuresc pe om pentru căutarea lui.

O, nu știi ce cauți, omule, dar Eu știu ce caut. Caut să Mă descopăr ție ca să-ți ostoiești căutarea și să înțelegi că nimic nu vei găsi dacă nu are cine să te facă să înțelegi pe Dumnezeu și să-L cunoști și să-L ai apoi.

Praznic de bunăvestire M-am făcut pe pământ prin cuvântul învățăturii Mele peste om. Nu are însă omul credință în trimișii Mei așa cum a avut mama Mea Fecioara când solul Meu a adus ei deslușirea tainei Mele cu ea. O, ce să-ți fac, omule, dacă tu nu ai credință? N-ai cum să ai, de vreme ce cauți și tot cauți și nu știi ce cauți, iar ție îți lipsește credința, tată. O, nimic n-ai să poți fără de credință. Numai prin ea ar fi să poți, dar cine să-ți insufle ție acest mare dar dacă tu nu primești pe solii Mei spre tine, și apoi să arăți supunere pentru povețele Mele și prețuire pentru solii Mei, că zice bisericii apostolul Meu: «Fiți cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul și bine să vă sfătuiască, iar pentru munca lor socotiți-i vrednici de prisoselnică dragoste, și veți trăi între voi în pace, căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială și trebuie întărire peste cei slabi de înger și trebuie sprijin peste cei neputincioși, și apoi îndelungă răbdare în toate și peste toate, ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, și numai cele bune să fie ținute, și unul față cu altul în fața lumii, care privește peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos, iar mulțumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului, căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând, ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii pentru cele bune în toate față de orice înfățișare a răului». Amin.

Aduc aminte la tot sufletul și la tot trupul de cuvântul proorocesc, care spune: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de prooroc, cuvânt povățuitor peste ea, că pe aceea o paște prăbușirea, și, iarăși, vai de cetatea cu mulți capi peste ea, că aceeași soartă are!». Cuvântul buneivestiri lipsește peste tot pe pământ, și nu știu cum s-o dau cu omul ca să Mă afle în acest izvor de cuvânt și să-Mi caute povața și să nu se joace cu coborârea Mea cuvânt după el, căci vai celor ce disprețuiesc proorociile, celor ce suflă să stingă Duhul Meu, Care lucrează pe pământ prin soli, așa cum în toată vremea am lucrat!

E praznicul Buneivestiri lângă praznicul Învierii Mele așezat în acest an, și îi spun omului să caute să înțeleagă ceea ce el mărturisește când spune: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!“. O, dacă tu așa spui, omule care te strângi ca să cânți așa, nu te gândești că asta e o mărturisire care trebuie să te pătrundă ca s-o și înțelegi? Am călcat cu moartea pe moarte și am coborât în locuința morților pe calea morții Mele, ca să le dau viața Mea și învierea Mea, și apoi M-am înviat în fața celor de pe pământ, iar morților li s-au deschis mormintele și au ieșit în Ierusalim și au vestit învierea Mea, și tot n-au voit să creadă Anna și Caiafa și toți cei care au plătit bani la străjeri ca să mintă ei că trupul Meu a fost furat de ucenici. Cântă omul „Hristos a înviat!“, cântă fără să știe ce cântă și de ce cântă. Am sculat morții din morminte prin moartea Mea pe cruce. Am condamnat moartea în însuși trupul Meu și am dovedit neputincios boldul ei, dar trezește-te, omule, pentru această mărturisire și caută să vezi ce să faci cu viața ta, cu mintea ta, cu credința ta, cu pașii tăi! O, de ce, oare, trăiești tu pe pământ? Întreabă-te! Ce faci, ce vei face după aceea? Întreabă-te iar! Vin spre tine cu mult cuvânt de bunăvestire. Te voi întreba de el, căci ți l-am dat să-l ai la îndemână, iar tu Îmi respingi ajutorul. Îmi strigau cu dușmănie și cu invidie preoții și arhiereii și fariseii și spuneau: «Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate», dar Eu trebuia să gust moartea pentru salvarea omului, iar ei luau în râs Scripturile cele despre Mine. O, așa fac și azi preoții și cărturarii, nu-i lasă pe oameni să caute cu glasul Meu, care îi strigă la voia lui Dumnezeu în ei.

O, tu vrei să fii iubit, omule? Dar meriți, tată? De ce nu te întrebi și așa? Eu știu ce meriți, dar tu nu dai să știi. Tu meriți pocăință și lacrimi curățitoare pentru ranele Mele cele de la păcatele tale, care ustură pe Dumnezeu, și tu vii să cauți iubire, și te vaiți că nu găsești, dar Eu sunt Cel drept și caut la om după cum și el caută după Mine. O, ție îți trebuie ispășire de păcate și dojană pe calea ta neascultătoare, nu iubire de care cauți tu, ci iubire cum știu Eu să-ți dau. La Mine iubirea lucrează ca Dumnezeu, nu ca omul, tată, căci omul trebuie curățit de păcat și de plata păcatului, și la Mine iubirea este cea care însănătoșește pe om, nu cea care-i mângâie boala. O, nu suferința ta, ci suferința Mea în tine trebuie s-o ai tu, cel ce cauți cu calea Mea. Cei ce dau să aibă suferința lor încă pe calea Mea cu poporul Meu, aceia dau în Mine pentru ei, căci vin și vor apoi să le joc Eu în strună. O, Eu n-am stat să-i pigulesc pe cei bolnavi, ci le-am spus să se scoale și să umble, nu să stea bolnavi ca să îngreuieze pe pământ, dar unde să mai fie credință cu sfială în ea în cei ce ar da și ei să fie cu calea Mea de azi a cuvântului Meu de azi când ei dau să vină și să se lase grei și purtați în cârca celorlalți cu toate defectele lor, cu toate pretențiile lor, necunoscând ei cu mintea lor taina iubirii de Dumnezeu!

Hristos a înviat, poporul Meu! Mă fac în mijlocul tău duhul învierii și Mă dau spre viață celor ce nu iubesc moartea. Cei ce iubesc moartea nu știu și nu vor ști ce este învierea, atâta timp cât ei sunt morți față de Dumnezeu și vii cu păcatul și departe de Dumnezeu pe pământ. O, departe, departe de Mine este omul! Nu-i vine pe inimă și pe limbă fața Mea cea veșnică, și care cuprinde totul și care se înțelege din făpturi de către cei ce se deschid ca să vadă pe Dumnezeu.

O, departe ești de Mine, omule, departe de calea Mea! Calea Mea este crucea, dar tu te dai vieții amăgitoare pe pământ și Mă dai pe Mine din viața ta, iar când te prinde durerea vieții tale sub ea tu tot sub cruce ajungi, oricât ai fugi tu de calea cea cu suferință pe ea, de viața cea trăită frumos, ca Dumnezeu, și care se descoperă prin înviere, iar învierea este numai după suferință, și nu iubesc învierea cei ce disprețuiesc suferința.

O, departe ești de Mine, omule fără cale cu spini pe ea! Nu Mă poți găsi decât pe calea durerii și a suferinței dacă Mă voiești cu tine. Când Eu te întâlnesc în cale cu calea Mea cea cu suferință, Eu îți ies ție în cale cu calea Mea ca să Mă cunoști, căci pe altă cale tu nu Mă poți întâlni, dar dacă tu nu știi să vezi și să simți și să te înduioșezi pentru Mine și pentru tine, tu pierzi atunci bucuria învierii și nu înviezi, și rămâi pe mai departe pe calea cea cu flori și cu bucurii trecătoare și te îmbeți pe mai departe cu simțămintele ei, care se ofilesc odată cu tine și prin care nu-ți strângi decât lacrimi și păreri de rău la sfârșitul tău. O, vezi de ce-ți ies Eu în cale cu calea Mea? Eu vreau să-ți dau bucuria învierii, omule! Nu este bucurie mai mare ca și cea de după durere, și aceea este înviere, dar vai celui ce nu știe să înțeleagă așa și să prețuiască chemările Mele și să-Mi răspundă cu recunoștință când Eu îl ridic ca să fie el apoi și să rămână pentru înviere!

O, fii ai oamenilor, dacă Eu, Domnul, vă ies în cale cu ridicarea din suferința și din lacrimile voastre cele de la depărtarea voastră de Mine, o, înțelegeți, fiilor, duhul iubirii cea de la Mine vouă, și pentru care rămâneți îndatorați apoi Celui ce vă iubește atât și vă strigă la înviere! Sfârșitul unei suferințe este învierea, și nu este înviere decât prin suferință și după suferință. O, nu e bine să disprețuiți suferința și să vă mâhniți pentru ea și să-Mi cereți scăparea din ea, ci e bine să așteptați cu credincioșie și cu răbdare învierea, fiilor. O, dacă iubiți Paștile Domnului, învățați de la sfinți și de la părinți cum să iubiți și cum să prăznuiți învierea Mea! Fiți destoinici cu înțelepciunea, că întunericul de pe pământ mănâncă lumina din voi ca să nu mai vedeți, dar Eu am venit ca să dau vedere celor ce nu văd și să le-o iau pe a celor ce zic că văd, că mare stricăciune este peste cei ce văd, că n-au ce să vadă pe pământ, decât moartea de pe el, și, iarăși, mare binecuvântare este peste cei orbi pentru cele de pe pământ, că aceia văd pe cele ce sunt și nu trec, ci rămân, așa cum Eu rămân, și sunt fără de sfârșit.

O, învățați de la Mine ce este viața, ce este învierea, fii ai oamenilor! Nu fiți fără de pricepere pentru cele de sus cu oamenii! Nu fiți nepăsători pentru înviere! Eu pe mulți i-am tras din bucuriile trecătoare ale vieții care trece și se sfârșește aici, și i-am așezat sub cruce, vrând-nevrând ei aceasta, dar Eu, Domnul, sunt iubirea cea pentru om și dau să-i pregătesc prin suferință înviere lui, și îl ajut să moară față de viața care trece și nu rămâne, și îl ajut să stea sub cruce, sub viață fără de moarte, fără de păcat, așa cum numai crucea vieții poate să împlinească în om, și apoi prin cruce învierea, așa cum Eu v-am arătat să lucrați și să iubiți și să semănați cu Mine în suferință și în înviere, căci cei ce nu seamănă cu Mine nu sunt ai Mei pe pământ, ci sunt ai lumii, și vrednici sunt să fie ai ei, căci pe ea o iubesc pentru ei, iar Eu sunt pentru cei ce iubesc învierea, așa cum Eu am iubit-o pe ea, prin multă, multă suferință, iubire și răbdare, și acestea au ca plată învierea. Amin.

În toate suferințele și durerile, numai una, o, numai una este de partea învierii, și aceea este cea pentru calea Mea, cea pentru numele Meu, și fericiți sunt cei ce sunt duruți așa pe pământ, pentru Mine suferind ei și pentru calea Mea cu ei, și fericiți sunt și vor fi ei, și învierea este plata lor! Cel ce vine după Mine lepădându-se de sine pentru viață sub cruce, acela este cel ce înviază și nu mai moare apoi, căci crucea îl ține pe ea și sub ea, și crucea este înviere, și nu este cruce decât pe calea cu Mine, și nu este suferință plătită, decât pe calea Mea. Amin.

O, de două mii de ani nu știe omul să petreacă după plăcerea Mea praznicul învierii Mele. Nu merită omul bucurie, căci este păcătos. Ar trebui să înveți, omule. Tu nu știi să petreci spre bucuria Mea și nu a ta amintirea învierii Mele. O, îți trebuie umilință cerească, nu omenească, și îți trebuie dragoste pentru umilință, și așa ar fi să știi să petreci tu praznicul învierii Mele. Adu-ți aminte de păcătoșii care se târau după Mine ca să le dau lor vindecare și izbăvire de sub crucea vieții lor, că veneau cu credință și cu umilință pe urma Mea și strigau și se rugau cu umilință să le fac bine, așa cum ar trebui să faci și tu pe urma Mea, iar Eu le făceam lor așa cum ei cu umilință Îmi cereau. O, iată de ce nu te vindeci tu și de ce nu primești când ceri! Nu ceri cu umilință și cu promisiune pentru calea ta cu Mine apoi. O, tu nu ești meritos, căci ești păcătos, fiindcă păcatul te biruiește, iar Eu nu pot să te biruiesc și să te scap de păcat dacă tu nu vrei. Nu te mira de ce nu-ți vine vindecare când Îmi ceri, dacă nu știi cu umilință apoi să rămâi de partea învierii. O, Eu am fost Dumnezeu din Dumnezeu când am venit pe pământ între oameni, și Mă rugam umilit ca un Fiu Tatălui în toate încercările Mele, iar când a fost să mor pentru ca să înviez după trei zile M-am temut de ceasul cel greu și I-am spus cu mare umilință Tatălui: «Dacă voiești, Tată, să treacă de la Mine paharul acesta greu, dar facă-se voia Ta și nu a Mea». Umilința Mea Mi-a fost rugăciune, iar rugăciunea Mi-a fost umilință, și așa am stat înaintea Tatălui Savaot și n-am stat cum am voit Eu, ci cum a voit El am stat, și M-am făcut Învățător întru toate pentru tine, omule, și așa ți-am arătat cum să fii și cum să faci și cum să stai înaintea lui Dumnezeu, căci tu ești păcătos și îți trebuie mare, mare umilință ca să mori păcatului și ca să înviezi de partea Mea apoi, ca să pot Eu să te ajut apoi după dreptate, și să-ți aducă rod ceresc ajutorul Meu ție. Sunt șapte mii de ani de când omul face răul pe față și pe ascuns, dar deprinderea lui este să facă răul pe ascuns. O, cel ce se iubește pe sine acela se ascunde pentru răul pe care-l săvârșește, și mai ales face aceasta cel cunoscut a fi pe calea Mea cu omul. Cel ce caută din duhul iubirii de sine să săvârșească răul, călcând poruncile vieții, acela se ascunde de Cel ce-l vede și îl poate opri pe el de la răul pe care vrea sau poate să-l facă, iar când el găsește prilej, săvârșește răul în ascuns și se scrie cu el înaintea lui Dumnezeu.

O, e bine să stea sub veghe omul, că este slab, săracul, și îi trebuie înger mereu, mereu. Când el dă să iasă de sub înger, de sub cel care-l vede, el făptuiește răul apoi. Așa a făcut Adam, așa a făcut Cain, așa au făcut toți cei care au căutat să facă răul și călcarea poruncilor vieții, și unii s-au umilit apoi, iar alții nu, și au rămas pe mai departe să facă răul. Iată, îi trebuie înviere omului și îi trebuie învățător pentru înviere. O, pune, omule, pune, tată, pe cineva peste tine ca să te vadă și să te oprească de la rău, căci tu ești slab și îți trebuie ajutor ca să nu faci răul. Vreau să te văd că iubești lumina, tată. Cei ce au săvârșit răul n-au iubit lumina, căci s-au ascuns să săvârșească răul, iar pedeapsa cea pentru rău i-a învederat pe ei apoi. O, nu-ți mai strânge pedeapsă, omule nevegheat! Ești prea stăpân pe tine, tată! Ești fără de veghe peste tine! O, intră sub veghe, tată, intră sub îngeri, fiule, căci vai celui fără de înger și vai celui slab de înger și care își slăbește îngerașul cel pus peste el de la Mine! Eu am fost Dumnezeu adevărat, și am stat sub veghe cât a fost să stau pe pământ cu oamenii, și am ascultat ca un Fiu de mama Lui, și am ascultat tot așa și de Tatăl ceresc, Tatăl Meu, pentru toate cele ce aveam de împlinit de la El pe pământ. Așa te învăț Eu și pe tine viața, omule care voiești să vezi zile bune și fără de vicleșug pentru ele cu tine și fără de pedeapsă peste ele, tată. O, vino spre bucuria învățăturii cea de la Dumnezeu, vino, tată, că iată cum vin Eu, și cu duhul învierii vin spre tine și te aștept să vii și să fii și să știi apoi și să spui cu multă umilință: „Hristos a înviat!“, și spre bucuria Mea și nu a ta să rostești tu cuvântul lui Hristos Cel răstignit, și vei fi tu așa bucuria Mea și nu a ta pe calea ta cu Mine. Amin.

Mă doare trecutul cel dureros, Mă dor zilele Mele de până acum cu omul, și Mă doare ziua de astăzi, iar Eu sunt mereu astăzi în durerea Mea cea de la om, în truda Mea cea pentru mântuirea lui, la care el nu vrea să Mă ajute așa cum cere greul acesta. O, Eu nu pot lucra așa cum așteaptă omul să lucrez. Cum vrea el să lucrez Eu, i-ar trebui lui credință fără de zgârieturi pentru ea, dar omul este atât de slab cu credința, atât de mic pentru ea, atât de neputincios pentru cele mari și înalte, care vin spre vedere numai prin credință fără de cusur, dar cum să-i pot Eu arăta aceasta omului? O, numai celor credincioși Îmi pot arăta pe cele tainic lucrate ale Mele, și care se văd cu ochiul credinței și al statorniciei cea pentru ea.

O, ce să-ți fac, omule, ce să-ți fac, tată, dacă tu ești atât de slab cu credința și atât de tare cu iubirea de sine, cu dorirea de sine, care nu-ți aduc decât rușine ție, tată? O, nu pricepi cu mintea ta ce este slava, adevărata și marea slavă, căci ți-o închipui mereu pe ea ca pe slava cea trecătoare. Îmi strigi când „Osana“, când „Ia-L, ia-L, răstignește-L!“, și altceva nu mai poți să faci, iar omul cel din rai, care a făcut după dorirea sa și apoi s-a ascuns de Mine și s-a dorit pe sine, acela este cel ce trăiește în tine, omule ieșit din omul cel întâi zidit de mâna Mea din pământ și din suflet viu, din gura Mea suflat peste el și în el!

O, nu-i nimic dacă așa este omul față de Mine. Eu rămân credincios lui întru cuvântul Meu cel de peste el, și așa voi lucra, precum am cuvântat și precum cuvintez. Sunt Cel ce dorește cu dor mântuirea omului, dar dacă el nu și-o lucrează, Eu sunt curat față de el, față de vina lui cea asupra lui. Cel ce-Mi judecă lucrarea și mersul Meu cel greu cu ea, acela pe Mine Mă judecă și sarcina Mea cea multă, și va vedea el că este adevărat ce-i spun Eu lui. Cartea Mea cea de azi este în mâna Mea și a Tatălui Meu și vom lucra după ea pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși asupra cuvântului Meu cel de azi, pentru cei ce se căiesc înaintea Mea, și pentru cei ce se îndreptățesc nemulțumiți pentru vremea mersului Meu cel greu de azi.

O, când tu vei învia din păcat, omule, atunci tu Mă vei învăța să cânt Eu pentru tine cum tu dai să cânți pentru Mine „Hristos a înviat!“, și voi cânta cu îngerii Mei „Omul a înviat!“. Până atunci cânți numai tu, te bucuri numai tu cu bucuria ta, cu bucuria sărbătorii, iar Eu încă aștept, încă suspin, încă sub răstignire sunt, până ce voi birui Eu și moartea ta. Eu am biruit moartea prin trupul Meu, și va fi și tu să poți să scoți din tine boldul ei, pentru că tu nu te lupți acum. O, e rușinos să primești de-a gata. E mai frumos să primești plată, omule, iar plata este pentru lucru, tată.

Am grăit cuvântul Meu peste tine în zi de praznic de florii, omule înstrăinat de Dumnezeu cu viața ta. Adu-Mi tu bucurie, tată, și adu-Mi înviere ție, ca să Mă poți mângâia cumva pentru durerea Mea cea de la tine. O, numai duhul duioșiei, numai el te poate lucra, numai el te poate zidi din nou. Începe cu el, omule pierdut, începe-ți iarăși viața, lasă-te iarăși plămădit, căci Eu sunt duios după tine, și cu așa duh îți grăiesc.

Fericiți cei duioși ca Dumnezeu, fericiți cei duioși, căci aceia iubesc lumina și se mângâie cu ea, și inima lor nu cunoaște învârtoșarea, iar Eu vin pe pământ cuvânt și aștept să ia omul de la Mine, și cu folos să ia duhul duioșiei, duhul care îl poate alăpta și crește pe cel duios cu inima, pe cel iubitor de Dumnezeu și de fiii lui Dumnezeu, fii duioși ca și Mine, căci din Mine sunt cei ce sunt duioși. Amin.

Ce este duhul duioșiei, o, fiilor duioși? Eu, Domnul, aștept să grăiesc cu voi, și voi cu Mine, și vom grăi așa, vom grăi duios, fiilor, și vom da să înțeleagă omul aluatul duhului duios și lucrarea lui cea mângâioasă și plină de putere pentru cei duioși, căci din Mine sunt cei ce sunt duioși, și cu ei Mă sprijin Eu pe calea Mea spre om, cu ei, și cu ei suspin după om. Amin, amin, amin.

O, câți păcătoși își sfârșesc viața prin păcat, Doamne! O, câtă durere în cer de la ei și câtă bucurie pe diavolul pentru sufletele lor câștigate de el! Nu vrea omul să știe că păcatul este moarte și bucurie a morții în om. Tărâmul morții este omul care se îndulcește cu veninul cel înșelător al păcatului cel ieșit de la neascultarea de Dumnezeu a lui Adam, omul care s-a încântat apoi cu păcatul. Nu le spun oamenilor mai mult decât am spus eu celui ce m-a pecetluit cu numele Tău mai înainte de trecerea mea spre cele cerești, dar spun că mintea omului și fapta ei apoi nu se pot ascunde de la fața lui Dumnezeu, și e bine să-și vină în fire cel ce se depărtează de Tine, căci mintea omului merge și nu stă, iar Tu cuvintezi peste oameni după cum merge mintea lor și fapta credinței sau a necredinței lor, și ești Cel ce cuvintezi cuvântul Tău peste ei ca și acum două mii de ani peste ucenicii Tăi și peste cei mulți care umblau în urma Ta pentru lucrările pe care le făceai în mijlocul oamenilor, pentru duhul mărturisirii, Doamne.

O, eu Te rog în ziua mea de pomenire, Te rog pentru poporul Tău cel de azi, în mijlocul căruia Îți scrii mărturia Ta și a lui. Dă-i lui cale lucrată de Tine între oameni pentru duhul mărturisirii, Doamne, și fă să propășească între mulți și peste mulți cunoștința, duhul cunoștinței, care se face cuvânt în cartea Ta cea de azi, așezată între oameni prin însuși glasul Tău peste pământ prin cei peste care Tu cuvintezi cuvântul Tău din zilele acestea, și prin care Tu vii acum peste toate câte sunt pe pământ ca să învederezi Tu binele și răul, pe cei buni și pe cei răi și să faci dreptate pe pământ, și apoi cer nou și pământ nou pentru cei ce Te-au iubit și Te iubesc.