3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

— Îți fac sfinții intrarea, și ți-o fac și Eu, Verginica Mea. Suntem la masă aici. Să punem pe masă duhul înțelepciunii de sus, o, trâmbița Mea. Amin.

— Mi-e duhul tot o văpaie, tot o durere, Doamne. Erai cu mine pe pământ și mă luai și mă purtai pe căile rele ale oamenilor ca să le văd și să le povestesc, și mă durea și mă înăbușau căile oamenilor. O, ce dureros este să vezi din cer cât se iubește pe sine omul și cât se hrănește cu păcat! Nu mai au oamenii nici o lege, nici o sfială, Doamne. Își pipăie trupul și fac voia păcatului în însuși trupul lor, că e tare căzut omul în iubirea de sine și e tare, tare lipsit de frica de Dumnezeu, de dragostea de Dumnezeu.

O, dacă ai sta numai la Domnul cu mintea, omule căzut atât de rău, nu ți-ar mai veni în minte lucrul cel rău, cel împotriva lui Dumnezeu în însuși trupul tău. O, n-ai să găsești nicăieri duhovnic ca și acest cuvânt din cer șoptit peste tine ca să te învețe din cer și să nu mai iei de la om.

O, nu mai este trup feciorelnic pe pământ. Cad copiii cu părinții lor, cad frați cu frați, cad bătrâni cu copii, cad bărbați cu bărbați și femei cu femei, cad în păcat. Cad oameni cu alte trupuri care nu sunt oameni, cad în păcat, și a înșelat păcatul toate ființele cu suflet viu. O, iată de ce iubim noi, cei din cer, pe cel cu adevărat poporul Tău, Doamne, și voim să-l iubim până la sfârșit și până peste vecii apoi, numai să stea lângă noi cel care s-a dat închinându-și Ție viața.

Iată, se naște omul din păcat și trăiește zadarnic pe pământ și-l doare apoi pe vecii că n-a înțeles prin toate pe Dumnezeu, pe Cel ce a făcut cerul și pământul și pe om apoi pentru această facere, măi fiilor. Și dacă am grăit vouă, le grăiesc acum și fiilor pământului și le spun și lor urarea învierii Mele.

O, fii ai oamenilor, o, copii ai pământului, Hristos a înviat! Eu Însumi, Eu, Domnul, Eu vă aduc salutul învierii Mele. Luați aminte, o, luați aminte că Domnul a făcut la început cerul și pământul și a dat pământul moștenire oamenilor, dar cerul, cerul cine-l moștenește? O, cine moștenește cerul, fii ai pământului? Dacă n-ar da cerul, ar avea viață pământul și oamenii de pe el și toată facerea care slujește vieții oamenilor pe pământ? O, luați aminte de unde vine viața pe pământ. De pe pământ vine moartea peste oameni, dar din cer vine viața. Vă chem cu dor, vă strig cu jale, căutați-vă viața în cer, că din cer este viața, și iată, se face cuvânt peste voi viața, căci scris este în Scripturi că la început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul, și Acesta era întru început la Dumnezeu și toate printr-Însul s-au făcut, și întru El era viață. O, Eu eram Cuvântul, și dintru început eram la Dumnezeu, și toate prin Mine s-au făcut, și întru Mine era viață și am dat viață facerii după ce am rostit cuvânt să se facă ea cer și pământ, și iată-Mă după două mii de ani de la învierea Mea dintre cei morți rostind peste pământ acum: Hristos a înviat!, căci acum două mii de ani am venit pe pământ și M-am făcut Fiul Omului și am stat treizeci și trei de ani între oameni, iar la sfârșit, după ce am stat cu ucenicii Mei trei ani și jumătate, M-am lăsat apoi spre moarte pe cruce ca să pun la loc ceea ce omul a stricat în rai acum șapte mii de ani și să-i dau lui prilej să se lase de păcat și să se întoarcă la Dumnezeu, la Cel îndurerat după el, la Făcătorul lui, căci omul M-a părăsit de tot, și încă din rai M-a părăsit.

Cu raiul vin după voi și vă chem în taina lui și vă ajut să iubiți viața și să părăsiți boldul morții, căci păcatul este moarte, o, fii ai pământului. Dar acum vin și vă dau cerul moștenire dacă veți vrea să Mă ascultați pe pământ, căci și Eu am stat pe pământ, dar am ascultat întru totul de Tatăl Meu Dumnezeu, iar voia Mea era voia Lui, nu a Mea, și am fost Fiul Tatălui Meu, că n-am ieșit dintru El pe pământ, ba L-am purtat în Mine de-a pururi precum El M-a purtat întru El, iar Eu am lucrat lucrarea Lui.

A murit Fiul Domnului, Fiul cerului a murit pentru voi acum două mii de ani, o, fii ai oamenilor, dar a înviat Domnul a treia zi și S-a dat vouă Mântuitor. O, trăiți și voi înaintea Mea așa cum am trăit Eu înaintea Tatălui făcând toată voia Lui, toată lucrarea Lui, și nu veți trăi zadarnic pe pământ dacă veți asculta așa. O, sculați-vă! Oricât ați fi de păcătoși Eu am putere de la Tatăl să iert, să șterg păcatele voastre și să vă dau veșmântul învierii Mele, trupul și sângele Meu, ca să fiți vii apoi mereu, mereu, căci întru Mine este viață, o, fii ai pământului, dar faceți-vă fii ai cerului pe pământ așa precum am fost Eu, iar când pământul va intra la facerea lui cea nouă se va da vouă cerul cel nou de moștenire, iar în cer sfinții toți și îngerii toți stau și așteaptă să vină și să moștenească cei mântuiți, cei ce cheamă pe Domnul, căci scris este: «Între cei mântuiți vor fi numai cei ce cheamă pe Domnul». Amin.

Eu pe câți îi aleg le fac și trezirea, le fac și spălarea, le fac și hăinuța cea nouă și le dau lor duhul pocăinței, prin care ei să Mă caute și să Mă urmeze apoi, așa cum s-a petrecut cu pașii celei azi pomenită între sfinți, Maria Egipteanca, cea care s-a trezit cu putere din somnul păcatului și și-a căutat pentru tot restul vieții vindecarea de păcat, luptând din greu împotriva acestui vrăjmaș, pe care omul, bietul de el, nu-l socotește vrăjmaș, ci bucurie a lui, dar el, păcatul, este moarte în om.

— O, Doamne, o, întărirea mea cea mare în ziua aceea când am dorit să mă despart de păcat și tot timpul apoi! O, Milosul meu Salvator, mi-e dor să le spun fiilor oamenilor că iubirea pentru păcat îl face urât pe om, și vede el aceasta numai după ce se lasă de această iubire, căci vin lacrimi din ochii inimii lui și ai vederii lui lăuntrice și nu-i mai trebuie lui nimic decât pe Tine apoi, pe Salvatorul lui din moarte, Doamne. O, Ți-e tare milă de oameni! Ți-e milă de păcătoși, Doamne, așa cum Ți-a fost de mine milă. O, dă-le și lor o zi de trezire așa cum mie mi-ai dat, ca să pedepsească ei păcatul apoi, așa cum el îi pedepsește pe ei acum în însuși trupul lor.

O, fii ai oamenilor, marea de păcate vă cuprinde de peste tot. Ridicați mâinile și cădeți în genunchi și cereți mila Domnului vouă, că este iad păcatul și este în om. Vine dimineața, vine cuvântul lui Dumnezeu spre voi. Întâmpinați-i iubirea! Faceți-vă fii ai lui Dumnezeu și intrați în rândurile celor ce au patrie cerul pe pământ și bucuria lui. Umiliți-vă mult și frumos. Vă trebuie călăuză pentru aceasta, vă trebuie mereu, ceas de ceas, și n-o veți găsi în biserica cea din lume, care oprește omul să vină la izvorul cuvântului lui Dumnezeu și să se spele de păcat și să vadă apoi omul calea și pe Domnul cu el pe cale. O, vă trebuie voință și putere pentru ea și credință mare pentru acestea. Luați pe Domnul peste voi, luați cuvântul Său, care cheamă și sfințește voința omului. În curând vai și iar vai celor ce stau departe de Dumnezeu și de voia Lui! Amin, amin zic vouă, veniți spre Domnul, că El vine, că El este milos! Vine Domnul cuvânt pe pământ la voi, vine să vă ia în arca Sa, în salvarea Sa. Amin.

— O, Eu sunt! Eu sunt Alfa și Omega. Eu sunt Cel ce sunt, și tot așa este și cel ce este cu Mine: el este, iar dacă apoi se duce de lângă Mine nu mai este. Strigă sfinții la oameni să vină la Mine și să se facă fiii oamenilor fii ai lui Dumnezeu ca să scape de usturimea pe care le-o pregătește păcatul. O, ce mari vor fi cei ce vor veni! Se vor ridica deasupra muntelui de păcate și vor fi biruitori peste păcat și mari vor fi, ca Maria Egipteanca. Ea s-a ridicat și n-a mai căzut, căci a luptat stând deasupra păcatului ca să-l biruiască pe el, și l-a biruit.

Eu sunt Cel ce sunt și ies înaintea omului ca să-i ajut credința și vederea și puterea de a se face fiu al Meu. Ies cu poporul cuvântului Meu între oameni și le spun lor că Eu sunt Cel ce sunt, Eu, și poporul cuvântului Meu, și le spun lor:

Pace vouă! Nu precum vă dă lumea vă dau Eu. Duhul lumii a luat pacea Mea de pe pământ și a pus-o pe a lumii. Eu însă pacea Mea o dau vouă, numai să-i înțelegeți gustul și lucrarea ei. Amin.

Eu sunt Cel ce sunt. Pacea Mea o dau celor fără de pace. Pace vouă, celor ce doriți după Domnul! Duhul umilinței vă ajută să vă faceți asemenea Lui, asemenea Fiului lui Dumnezeu, și Îl veți vedea pe El, căci așa stă scris. Amin, amin, amin.

O, fii ai oamenilor, o, neam al lui Adam cel zidit de mâna Mea din pământ și din suflare de viață, o, ieșiți în întâmpinarea Mea, căci stau pe tronul slavei și grăiesc vouă și sunt înaintea voastră cu judecata faptelor. O, auziți-Mă! Cuvântul Meu vine în calea voastră ca să vă dea putere să vă faceți prin el fii ai lui Dumnezeu ca să scăpați de judecata cea pentru fapte, căci omul nu lucrează pentru Dumnezeu sau pentru om pe pământ, ci numai pentru sine, și este păcat aceasta și se strânge la plata cea pentru păcat. O, ascultați glasul Meu și faceți pace între voi și Dumnezeu. Eu, Domnul, vă chem: pregătiți-vă salvare! Vă ies în cale ca să vă sprijin Eu, căci v-ați pierdut puterea să vă întoarceți la Tatăl Dumnezeu. Am Eu de împlinit această filă de Scriptură ca să-i atrag la Tatăl pe toți, dar câți din ei vor vrea să creadă și să caute cu ascultare de cuvântul Meu și să se întoarcă și să se dea Mie ca să-i dau Eu pe ei Tatălui curățați de păcat și albiți prin sfințenie pentru ziua slavei Mele ca să-i am nu numai pe toți îngerii lângă tronul Meu, ci și pe toți oamenii să-i am, dar nu pentru rostirea peste ei a cuvântului judecății cea cu durere, ci pentru slava Mea cu ei, slavă ca a îngerilor Mei.

Eu, Domnul, sunt vasul milei Tatălui Savaot pentru tot omul, căci Îi este dor lui Dumnezeu de om. O, spălați-vă viața în acest vas, că Mă fac râu de cuvânt, apă curățitoare pentru voi. Veniți, o, veniți și faceți-vă curați prin spălare în acest râu al vieții, ca să vă pot spune și în ziua Mea de slavă: «Veniți binecuvântații Tatălui Meu și moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii!». Când Eu am întemeiat lumea am întemeiat și raiul și toată legea lui cea sfântă, unde nu încăpea moartea cea prin păcat, dar omul cel așezat în rai n-a rămas moștenitorul raiului, căci s-a tras afară pentru păcat, pentru neiubire de Dumnezeu s-a ales el, și de atunci plânge după el iubirea cea părăsită de el, plânge raiul, plânge Dumnezeu după om, și se face cuvânt lacrima Mea pe urma omului și-l strig să Mă audă și să Mă ia în casă și să-i fiu lui Stăpân și Mântuitor.

O, câtă iubire îi trebuie omului ca să se întoarcă la Mine și câtă ură pentru păcat, ca să poată să se smulgă din această rădăcină și să vină să-l așez Eu în grădina cea gătită de la întemeierea lumii pentru cei iubitori de Dumnezeu!

O, este nevoie de bucurie pentru Domnul și pentru om. Eu voiesc să fiu bucuria omului, iar el să dorească să fie bucuria Mea, puterea Mea cea pentru el. O, omule, iată ce trebuie să știi! Tu, și dacă ești așezat, și dacă ești greșit, tu bucură-te de Mântuitorul tău cu o sfială dulce și sfântă, având înaintea ta pururea păcatele tale, pentru care tu ai Mântuitor Care S-a pus pe cruce pentru tine, iar tu nu te rușina pentru ele, o, nu, ci smerește-te și scoală-te spre pedepsirea lor din toată inima ta, căci ai Mântuitor. O, cine-l face pe om să plângă? Păcatul poate aceasta. O, cum păcatul? Da, în fața iubirii păcatul se supune și-l face pe om duios iubirea și plânge omul înaintea Mântuitorului său Hristos, Care spală păcatele lumii ca un Miel și îl face pe om să spună duios: O, Mieluț milos, Te-ai înfățișat Tu în locul meu înaintea judecătorului satana, care mă învinuiește. Eu sunt cel ce am greșit, iar Tu ești Cel ce ai ispășit, și păcatul meu este pururea înaintea mea, dar și Tu ești pururea cu mine, Doamne, Mântuitorul meu, și mi-ai plătit stricăciunile pe care le-am făcut.

Iată câtă duioșie și putere pentru iubire poate prinde omul care conștientizează în toată clipa cât este de păcătos! Mai poate el să se despartă de Domnul apoi? O, nu! El simte pe Domnul în el petrecând prin frângerea inimii cea plină de căldură pentru Cel din cer Domn și Stăpân al său, pentru Cel ce mântuiește pe cel păcătos prin mila Lui cea pentru om.

Stau lângă Mine la masă de cuvânt cu arhiereii cei sărbătoriți bisericește în cer și pe pământ în ziua aceasta, și e măreață învățătura cea de azi și e arhierească. O, hai să lucrăm pentru Tatăl și pentru bucuria Lui de la om apoi, arhierei iubiți ai Mei! Eu în voi, și voi în Mine, precum între Mine și Tatăl lucrează această taină și unime, și hai să ne facem cuvânt și să hrănim cu el. Amin.

Una suntem și noi în cuvânt, Doamne și Împărat al nostru pe pământ și în cer. Trebuie să spunem oamenilor cuvântul Scripturii cea de acum două mii de ani, care spune: «Cine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește». O, cum să facem să ia aminte toți oamenii de ceea ce aducem noi acum spre înnoire în mințile lor și spre împlinire în faptele vieții, Doamne? O, le trebuie iubire oamenilor. În fața iubirii păcatul se supune și-l face duios pe om și-l apleacă spre Tine și caută apoi să se mângâie omul pentru ranele Tale de la el și dă să Ți le vindece, iar mângâierea Ta de la el i se face lui mângâiere și mântuire, și iată câtă putere are iubirea, Doamne!

O, dacă ar fi cu putință, Doamne, ne-am ridica spre lucru văzut și am merge pe picioare văzut prin mijlocul oamenilor în lung și în lat și le-am spune lor despre această mângâiere de la ei spre Tine, și de la Tine spre ei apoi, că n-au oamenii mângâiere, n-au, Doamne, n-au, căci ei stau condamnați sub păcat, iar păcatul ascunde sub el fața lui cea urâtă și duhul diavolului, care se face păcat în om. S-au supărat pe Tine dintre cei ce au auzit din gura Ta în zilele acestea că nu este om care să nu aibă în el demon, dar numai cine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, o, Doamne, și aceasta trebuie să știe omul și să se umilească mult pentru neputința lui, iar din umilința lui apoi să odrăslești Tu înțelepciune pentru el și să se aplece omul spre duh duios față în față cu Dumnezeu, cu Tine, Doamne, Care Te judeci cu diavolul pentru om ca să-l răscumperi înapoi pe om și să nu mai fie omul locaș diavolului.

Iată, este mângâiere în durere, este și pentru Tine, Doamne, este și pentru om, numai să poată omul, numai să vrea el să zidească cetatea mângâierii. Duhul rău fuge de duhul mângâierii și se zbate plin de teamă de două mii de ani, de când Tu ai promis că vei trimite duhul mângâierii, pe Duhul Sfânt Mângâietorul ca să fie pe pământ pentru mulți din cei ce Te iubesc cu dor și care-L pot împărți pe El celor nemângâiați, celor îndurerați de la păcat.

O, trebuie să slăbească duhul rău, căci noi, arhierei cu rangul înaintea Ta și înaintea oamenilor atunci și acum, rostim cuvânt asupra duhului rău să iasă mult și să iasă mereu cu stricăciunea lui din oameni, să iasă și să nu se așeze cu lucrarea lui pe alte locuri, ci să-și lase slăbită puterea și să se stingă ea, căci toate sunt ale Tale, Doamne, peste tot, și trebuie învățați oamenii să nu mai dea putere diavolului, ci să-Ți dea Ție toată puterea și să se lase ei cu adevărat botezați în cuvântul Tău în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și să nu mai iasă apoi din această baie și să fie ei vrednici de cămășuță nouă, de iubire nouă, de viață nouă și de veac nou pe pământ cu oamenii, Doamne. Să audă acum duhul rău ceea ce noi grăim cu Tine la masă de cuvânt în mijlocul poporului Tău de Nou Ierusalim, în cetatea Ta cea de azi pe vatra neamului român, unde Tu și noi, sfinții Tăi, așezăm cuvântul învățăturii vieții. Nu este pe pământ școală, nu este, și altceva este pe pământ sub acest nume. Școală pentru om este numai Domnul, numai Tu, Doamne, iar cine nu stă și nu învață întru Tine, este de plâns. O, cum să vină la acest izvor oamenii când ei țin la slava lor cea trecătoare, de parcă ea nu s-ar mai sfârși? Se gândesc ei ce va fi cu ei după ce li se vor micșora voia și slava și puterea?

Ziua mea de serbare între cei ce sunt mucenici după ceata lor cea din cer este așezată de părinți lângă praznicul Nașterii Tale, Doamne, și mă uit pe pământ cu Tine la câtă idolie se închină oamenii în numele zilelor Tale de sărbătoare și ale sfinților Tăi. Până și creștinii care s-au vândut păcatului slujesc plăcerilor și stau despărțiți de Tine pentru plăcerile lor păcătoase, iar dacă Tu nu-i spui omului păcatul el își zice că nu este păcat păcatul lui și că el este plăcutul Tău, iar Tu ești Dumnezeul lui.

O, trebuie să-i spunem omului păcatul, Doamne, căci el nu-și poate spune că e păcat păcatul lui și-și face mereu rost de păcat și se mângâie cu el, cu diavolul, Doamne, căci păcatul este diavol și-i face omului părere că este iubit și că iubește, dar moartea nu iubește, ci ucide, Doamne. Eu sunt cel ce pot să-i spun omului aceasta, căci era cât pe ce să-mi fac căsătorie mai înainte de mucenicie când nu știam că voi fi mucenicit, ci numai Tu știai că-mi vei trimite aceasta, căci ai văzut că păcatul stă la pândă și dă să mă ademenească și să-mi păteze lumina și pe Duhul Sfânt, al Cărui locaș eram, și nu dădeam să-mi spun că e păcat și că-L părăsesc pe Duhul Sfânt pentru păcat. O, inima omului este alunecoasă mult și poate omul cădea și din cer, chiar când e gata să pună al doilea pas după ce pe primul l-a pus, iar inima trebuie vegheată, Doamne.

O, fii ai oamenilor, o, fiilor, când dați pe cale de o măreție, de o înălțime măreață, voi, cei care aveți inimi mari și simțitoare pentru cele mărețe la vedere pe pământ, vă înfiorați, vă mirați, vă bucurați când intrați într-un locaș de biserică înalt și plin de podoabele înființate cu mână de meșter ca să atragă ele pe cei ce trec. O, iată-Mă pe Mine, Domnul, coborât în calea voastră cuvânt cu putere în el, plin de măreție în cuvânt, pe cale de nori mergând spre voi și cuvântând cu voi, iar voi nu tresăriți ca atunci când dați de ceva măreț pe pământ în ochii voștri. O, iată ce înseamnă omul și ce înseamnă Dumnezeu, căci omul se bucură, se minunează, se suie cu mintea și cu privirea minții și a inimii, iar Domnul coboară, Se smerește și Se îndurerează că omul nu mai tresaltă să dorească întâlnirea lui cu Mine, și n-ar tresări nici dacă M-aș arăta blând și smerit în calea lui așa cum sunt Eu și numai Eu cu adevărat așa, căci numai Dumnezeu este așa la duh și la înfățișare, iar omul nu este așa.

Nașterea Mea în om este cea mai mare minune, de care atât de mult s-ar bucura omul, mai mult decât păstorii de pe deal care au avut în fața colibei lor în noaptea nașterii Mele oaspeți cerești, din cer cântându-le lor slavă și cântare cerească și vestindu-i pe ei de nașterea Mântuitorului lumii și văzându-Mă ei apoi în iesle născut la Betleem.

Cu greu Îmi fac lucrarea Mea cea de la Tatăl dată s-o săvârșesc, cu greu, ca și acum două mii de ani când am venit și am crescut și Mi-am cules ucenici și am mers cu ei din loc în loc presărând semne și minuni ca să-i atrag la Tatăl pe oameni, o, și grea Mi-a fost povara neiubirii de la om. Chiar și ucenicii Mă îndurerau când Eu atâta îi iubeam și atâta îi învățam să-Mi stea aproape, să-L poarte pe Domnul pe pământ, iar ei erau reci, și dintre ei M-au îndurerat și am răbdat de la ei, căci unul M-a trădat și M-a vândut spre moarte, altul s-a lepădat de Mine, altul s-a îndoit întru învierea Mea, și Eu le spusesem lor că întristat este de moarte sufletul Meu, dar ei nu știau de ce, nu știau că de la ei eram întristat, căci când aveau de vegheat pentru Mine ei s-au culcat să doarmă, iar Eu le-am spus: «Dormiți de acum, căci stăpânitorul lumii vine și Mă ia de lângă voi!». I-am trimis la culcare, căci M-am întristat de lipsa lor de putere și de priveghere pentru Mine, și durerea Mi-a fost mare, și mare Îmi este și acum când dau să iau naștere în om și nu poate omul aceasta. Când văd omul cât veghează de mult pentru bucuriile lui idolești și nu-l apucă somnul, Mă doare, și dau să-l înduplec și să-i dau lui alte bucurii, adevărate bucurii.

Voi face cu Tatăl priveliște cerească pe pământ și-i voi arăta omului fericirea și pe cei drepți pentru ea, ca să se tânguiască toți oamenii că n-au voit să știe și să caute fericirea și locașurile ei, de unde n-ar mai pleca nimeni dacă ar fi trimis pe pământ așa cum Eu am fost trimis ca să duc pe umerii Mei chin și suspin și să întăresc prin suferința Mea locașul celor fericiți și moștenitori fericirii pe care și-au dorit-o în vremea așteptării lor după ea, căci numai cei ce sunt fericiți pe pământ cu frumusețe din cer, numai aceia învață și ajung apoi acolo unde ei privesc cu dor, și fără de sfârșit este acolo fericirea. Amin.

Vin pe pământ cuvânt și-l chem pe om spre fericire și spre adevărul ei. Poposesc aici, la locul coborârii Mele, și stau cu slavă de cuvânt înaintea celor ce vin cu colindele nașterii în ziua aceasta, iar bucuria Mea o doresc Eu lor. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pace pe pământ, și între oameni, bunăvoire! Cântarea îngerilor nașterii Mele o cânt și Eu, Domnul, Cel născut în iesle pe paie acum două mii de ani, Cel slăvit de îngeri și de toate puterile cerești în noaptea nașterii, neavând Eu loc în casa de popas, ci afară pe paie, încălzit la pieptul Fecioarei mamă și vegheat de Iosif cel blând și de îngeri în fața furiei regelui Irod, care căuta viața Mea.

Cuvântul Meu este trimisul Meu și este cel ce trimite celor însetați de cer cuvântul Meu, mângâierea Mea lor în zi de praznic sfânt, praznicul nașterii Mele pe pământ. Amin, amin, amin.

omul este legat de pământ din pricina neascultării lui de Dumnezeu și nu de altceva, căci cel ce iubește cerul, acela face cerul pe pământ cu el și lângă el, prin dorul lui de Dumnezeu și de sfinți și petrece cu ei pe pământ ca și în cer și leagă cerul de pământ, așa cum sfinții au ales petrecerea lor cât au stat cu trupul între oameni și și l-au supus pe el dragostei și dorului de Dumnezeu, făcându-și-l casă pentru Domnul pe pământ.

O, fii ai oamenilor, voi ce iubiți pe pământ? Iată ce vă îndemn: iubiți supunerea, și veți scăpa de apăsări și de tristeți și veți zbura spre Domnul cu inima din voi și-L veți iubi pe El dacă-L veți gusta. Nu uitați că Domnul este adevăr, nu închipuire, că El este mai adevărat ca voi, mai mult și peste tot întru toate, dar supuneți-vă Lui întru toate, că pe pământ nu scapă de sine omul decât prin supunere, mereu supunere, dacă voiește să fie mereu eliberat și iubitor de Domnul apoi, căci Domnul este iubirea cea din om dacă omul învață bine ce înseamnă Dumnezeu cu el, și sfinții Săi apoi și toate oștirile cerești, slujitoare între cer și pământ pentru Dumnezeu și pentru oameni și pentru toate cele ce sunt și mărturisesc pe Domnul împărățind între sfinții Săi. Amin.

Zidească-vă pe voi cuvântul Meu și al sfinților Mei, o, fii ai oamenilor, că n-are cine să sufle peste voi de sus, decât Eu și sfinții Mei, spre înviorarea voastră înspre cer. Vin pe pământ cuvânt și Mă port cu el peste voi ca să-Mi auziți glasul și să tresăriți și să vă apropiați de Mine, Domnul, și Eu de voi, și să ne întoarcem unii spre alții, căci suntem despărțiți. Păcatul din voi vă desparte de Dumnezeu, Mă desparte de voi mereu, o, fii ai oamenilor. Ascultați glasul Meu, care vă strigă spre patria cerească și dați-i putere peste voi, ca să vă vindecați de păcat și de plata lui apoi. Eu, Domnul, am milă de voi. Suspinând vă strig și vă aștept spre înviere. Vin cu sfinții pe pământ și grăiesc cuvântul învierii peste voi. Auziți glasul Meu, auziți-l voi! Stau în mijlocul neamului român cu cuvântul venirii Mele și voiesc să înviez mai întâi acest neam și să fac din el lucrare peste mulți, care se vor scula din păcat.

Trebuie să se nască din cer oamenii. Eu de aceea vin și cuvintez, și sunt Cel ce făcut cerul și pământul și pe om. Diavolul s-a născut în om prin neascultarea de Dumnezeu a omului și se naște din om acest vrăjmaș, iar Eu Mă fac Învățător din cer peste om ca să-i fac lui bine împotriva răului, pe care el și l-a făcut singur, născând în el duhul diavolului, și apoi lucrarea lui în om. Veghez mult și iată, Îmi fac ucenici pe pământ și-i fac pe ei casnicii Mei, căci am cetate pe pământ cu ei așa cum omul își face pe pământ o cetate pentru el. Numai cei ce iubesc să poarte durerea Mea în ei, numai aceia se fac fii ai lui Dumnezeu și casnici Lui, născuți din durerea Mea, în dureri născuți și crescuți prin ele până sus la cer, iar fața acestora strălucește ca și fața Mea, fața celor îndurerați ca Dumnezeu, căci durerea este adevărată, așa cum fericirea nu poate fi, ci este ea doar nălucă și nu rămâne și nu se naște din ea decât moarte. Cei îndurerați însă sunt cei ce nasc și sunt ca Dumnezeu, de o ființă cu El sunt, și se descoperă ei din slavă în slavă și sunt ai Domnului pe pământ și pot în El și pot ca El aceștia pentru slava numelui Lui. Amin.

O, fii ai oamenilor, întrebați-vă cu cine semănați prin toate ale voastre lucrări, căci diavolul se ascunde sub față bună, căci îl învață pe om aceasta, dar Eu, Domnul, nu Mă ascund, și ies la iveală cu fața Mea din om. Vine Domnul pe pământ cuvânt, vine să-i cheme pe oameni la școala de învățat cuvânt din cer și fapte cerești între ei pe pământ. Duhul Meu suflă peste voi cuvântul cel de sus, pe care nu-l găsiți pe pământ. Voiesc să vă vindec de întunericul învățăturii cea de la om, căci omul nu este Dumnezeu, fiindcă nu ia de la Dumnezeu ca să aibă și ca să facă și ca să împartă, ci din sine învață, fiindcă omul este îngâmfat, săracul, și nu-și mai poate vindeca duhul decât atunci când el vede că nu mai poate ca el, și atunci s-ar da bătut, dar trebuie și pentru aceasta învățătură bună, căci dacă omul nu-și adună păreri de rău pentru faptele lui rele și pentru îndărătnicia duhului lui cel orb de Dumnezeu, zadarnic s-o da el și bătut, căci nu oricum rodește salvare aplecarea omului, și numai Duhul lui Dumnezeu când poate pătrunde în om, numai El poate să facă loc cald pentru El în om și să-l învieze pe om, scăpându-l de deșertăciunea de pe pământ și din om.

O, fii ai oamenilor, deschideți-vă ochii duhului și luați de la Mine vedere de sus ca să vedeți apoi! Ridicați-vă inimile spre dreptatea a toate și deosebiți lumina de întuneric și faceți pași spre lumină, căci zilele sunt grele, și nimeni nu vă spune vouă aceasta dintre slujitorii întunericului de pe pământ. Vin Eu pe pământ cuvânt, vin Eu, Domnul, ca să vă vindec de împiedicarea în care vă țin fiii întunericului, cărora le place să le dați slavă, iar ei să se hrănească cu ea. Eu vin din cer de la Tatăl și vin la voi cu învățătură miloasă ca să vă chem să Mă ascultați și să urmați pe drum cu lumină, căci cuvântul Meu este lumina care vă iese în cale ca să vă lucreze mintea și apoi calea. Veniți de luați lumină, că vin Eu cu ea în calea voastră ca să v-o împart! Umblu tainic pe calea pe care voi călătoriți și am cu Mine lumină pentru voi și tainic stau și vă grăiesc din ea. Dacă duhul diavolului vrăjmaș Mie și vouă intră în om și îl ademenește spre el și-l orbește pe om pentru Dumnezeu, o, cum să nu intre și Domnul în om ca să-l lumineze pe el și să-i dea vedere pentru cele din cer și să vadă omul apoi?

Iată, este Dumnezeu și umblă după om ca să-i dea minte, ca să-i dea vedere, numai să vrea omul să caute cu lumina și cu adevărul cel împotriva minciunii de pe pământ, căci omul este mincinos pentru om, și om pe om se robește spre duhul minciunii, că altfel de lucru nu are minciuna.

O, fii ai oamenilor, căutați spre odihna inimilor voastre, că nu aveți odihnă! Veniți să vă dau, veniți spre Dumnezeu! Eu las cuvântul Meu în calea voastră ca să-l auziți și ca să-l primiți și ca să-l iubiți, așa cum el cu iubire caută după voi, că nu duhul cel rău, ci Dumnezeu l-a zidit pe om. Amin.

Iubirea vă învață el pe voi, și-i dau acum peste voi glas ca să vă dea el har din har, din iubirea lui cea pentru Dumnezeu să vă dea, o, fiilor. Amin.

— O, iubiți-vă unii pe alții precum Domnul vă iubește și vă crește pentru El! Cuvintele dulci sunt cuvintele iubirii și au în ele duhul smereniei dintre frați, iar cuvintele tăioase sunt de pe pământ și din om, nu sunt din duhul iubirii cea de sus, și au fiii oamenilor de unde să învețe pe Dumnezeu și voia Lui cu ei dacă ei se apleacă să ia și să învețe din izvorul de cuvânt al Domnului cu voi. Păziți poruncile Domnului! Numai cei ce le păzesc pe ele, numai aceia Îl iubesc pe El, iar poruncile Lui nu sunt grele, numai să nu ia omul din sine, căci atunci el greșește, ci să ia îndemn din poruncile lui Dumnezeu și în tot timpul să lucreze el lucrarea lor. Aceasta este ceea ce eu aduc aminte în ajunul zilei mele de pomenire bisericească între frați în cer și pe pământ. Dulce să vă fie graiul, dulce și inimioara. Atente să vă fie duhul și grăirea, și toate să fie ca ale lui Dumnezeu în voi și între voi! Vă iubesc cu iubirea Domnului și vă dau din ea și așa vă iubesc, căci ceea ce am vă dau, și fiecare dă ceea ce are în cuibul inimii lui. O, vedeți cu cine semănați prin toate ale voastre lucrări. Așa a fost învățătura Domnului în ziua aceasta peste fiii oamenilor. Dacă duhul rău ia față în om și intră în el cu fața și cu lucrarea lui, Domnul cum să nu intre în om și să-l povățuiască pe om văzându-L omul pe Dumnezeu în om?

Voi, cei care cu credință și cu dragoste alergați ca cerbul însetat la izvorul Meu de cuvânt când veniți la sărbători, păstrați-vă inimile în frică de Dumnezeu, căci aceasta este înger de mare ocrotire vouă împotriva faptelor omenești, care se zbat să trăiască în oameni și din pricina cărora nu trag oamenii spre acest izvor. Îndeletniciți-vă cu pașii spre duhul sfințeniei, ca și voi să deveniți pe deplin fii ai lui Dumnezeu și să prăsiți popor sfânt pentru cerul sfânt, și nu pentru voi. Faceți din trupurile voastre vase curate, de trebuință Domnului, și nu vor fi mai mari bogați pe pământ ca și voi. O, veniți și beți și petreceți cu Domnul și cu sfinții Săi! Veniți la Mine, voi, cei împovărați, și veți simți dulceața odihnei voastre! Eu vin mereu și vă țin calea înainte și vă dau din harurile Mele vouă și voiesc, fiilor, să vă aduc și pe voi prinos Tatălui Savaot, după rânduiala cea din poporul cuvântului Meu cel de azi, rânduială în care Eu, Domnul, l-am așezat pe el ca să-l cunosc pe el al Meu. O, nu este aspră viața lui, căci ea este frumoasă înaintea Mea și este pentru Mine ea, nu pentru ei, iar Eu așez peste ei lucrările Mele, și n-am avut până acum atâta sprijin de pe pământ, iar el știe că Mie Mi se cuvine toată slava Mea cu el și tot ajutorul de la unii la alții, cerul și pământul sprijinindu-se în lucru pentru Scripturile cele de apoi.

Eu, Domnul Cel înviat, Îmi desfac brațele pentru voi și vă aduc mulțumire cu aplecare pentru credința voastră în venirea Mea cuvânt de Duh Sfânt pe pământ. Eu, Domnul, îi numesc pe cei credincioși în venirea Mea cea de azi ai neamului român, îi numesc pe ei românul Meu popor, și aceia sunt poporul român, iar altfel nu poate fi român omul de pe aceste plaiuri cerești pe unde cerul umblă și sfințește și-și pregătește vederea slavei lui cea de la sfârșit de timp.

Am privit cu iubire, dar am privit și cu milă, căci cei ce Mă iubesc cu ascultare sunt cei iubiți, iar cei ce dau să Mă iubească atât cât vor ei și nu cu ascultare de legile iubirii întregi, aceia sunt cei răbdați și miluiți prin răbdarea Mea, dar ce știu ei dacă mila și răbdarea Mea față în față cu ei le dau lor mântuirea? Am spus acum două mii de ani că toți cei care nu știu nu au păcat că nu fac ceea ce trebuie să fie făcut, dar cei ce știu de la Dumnezeu ce trebuie făcut și nu fac sau fac altfel decât trebuie făcut, aceia au păcatul neascultării de Dumnezeu, chiar dacă ei cred liniștiți că au iubire de Dumnezeu în fapta lor.

Eu, Domnul, sunt pe pământ cuvânt și locuiesc cu el în mijlocul tău, poporul Meu de la izvor. Iau din Tatăl și învăț prin cuvânt pe cel ce apleacă urechea ca să audă. Sunt din cei ce vin și iau și lucrează ei apoi după cum aud de la Mine cuvântul cel împărțit spre lucrarea lui, dar sunt între cei ce vin și care aud cuvântul și îl cred, dar fiind ei învățați fără de ascultare pentru lucrarea cuvântului rămân ei așa cum sunt și vin și pleacă de la izvor așa cum sunt ei. Ei cred că Eu sunt și că Eu grăiesc și împart cuvânt spre împlinirea lui, dar dacă ei nu au rădăcina în ascultarea de Dumnezeu nu se pot deprinde să rodească în viță, să rămână în iubirea Mea și să rodească ea în ei. Le dau povață lor pe mai departe, căci am datoria să fiu Învățător din partea Tatălui Savaot pentru cei ce vin să audă glasul cuvântului Meu și să ia sau nu peste ei lucrarea ascultării de Dumnezeu. Le grăiesc lor la sfârșit de zi de sărbătoare a Mea cu ucenicii și cu ucenițele învierii Mele și le dau pe mai departe cuvântul Meu lor.

Voi, cei care veniți să-Mi auziți cuvântul, vă trebuie înțelepciunea duhului ascultării de Dumnezeu, iar fără această înțelepciune în voi și în fapta vieții voastre e slab mersul cel cu Dumnezeu, e dezrădăcinat din Dumnezeu mersul celor ce nu se pot deprinde să ia de la Dumnezeu și să asculte cu fapta apoi. Cel ce este născut din Dumnezeu, acela nu mai seamănă cu omul, ci seamănă cu Dumnezeu apoi, și așa este fața și fapta celor născuți de sus. Vă aduc aminte că Eu, Domnul, am cerut de la Tatăl prin rugăciune tot lucrul Meu, după ce El Mi-l împărțea să-l lucrez. Chiar dacă primeam de la El tot lucrul cel de lucrat, Eu ceream Lui apoi prin rugăciune, așa cum cere omul binecuvântare pentru lucrul care i se împarte lui spre lucrare de către părintele său. Îmi dădea ca și acum Tatăl de lucru pentru om, iar Eu ceream Tatălui, și nu ceream nimic pentru Mine, dar ceream Lui pentru om, ca să poată avea rod în om lucrul pe care Tatăl Mi-l dădea să-l așez peste om. Tatăl Meu Mi-a dat ucenicii, iar Eu ceream în rugăciune la Tatăl pentru ei tot ce trebuia să fie și să aibă ei pentru asemănarea lor cu Dumnezeu, și căutam pe voia Tatălui tot ce Eu ceream în rugăciunea Mea spre El, și tot așa îi învățam și pe ucenici să lucreze cu rugăciunea lor spre Tatăl și să zică: «Facă-se, Tată, voia Ta, ca și în cer pe pământ cu noi!».

Vă aduc aminte vouă, celor povățuiți mult de cuvântul Meu pe care-l căutați și îl doriți mult, și vă amintesc acum că Eu am zis în rugăciunea Mea către Tatăl: «Tatăl Meu, dacă voiești, să treacă de la Mine acest pahar, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!». O, această rugăciune plină de durere a avut în ea putere să păstreze în ea duhul ascultării de Tatăl, căci în rugăciunea Mea spre Tatăl am zis apoi: «Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă, Tată!».

Să știți de la Mine, fiilor, că Tatăl Mi-a ascultat rugăciunea cea pentru Mine cerută în clipa paharului Meu amar, căci paharul a trecut, iar Eu am înviat, și odată cu Mine am tras afară morții, care au auzit din iad glasul Meu pentru ca să intru și să-i scot afară pe ei. Să știți, fiilor, că Tatăl Meu a făcut lucrare mai presus de fire de tainică în clipa aceea, căci Duh este Dumnezeu, chiar dacă Eu am purtat trup pe pământ pentru ascultare de Tatăl ca să scot din iad trupurile morților, dar Tatăl M-a păstrat și lângă El în vremea purtării crucii, și Mi-a purtat și trupul spre cei din iad, care s-au întrupat atunci ca să iasă afară și să meargă spre calea ieșirii din iad, căci cum avea să fie atât de biruit satana dacă Dumnezeu nu-i arăta lui în vremea crucii Mele că trupurile celor morți se ridică din țărână și merg pe picioare pe pământ?

O, aș sta de vorbă cu voi mult, mult despre această taină măreață a învierii, taină pentru care Tatăl Mi-a zis să ascult și să Mă nasc ca omul și să Mă semăn în oameni cu tainica Mea lucrare și să cobor apoi prin cruce în iad cu învierea Mea și a morților.

Iată, pun învățătură cu putere peste cei ce vin și Mă iau de la izvor și le spun lor așa: Eu n-am cerut Tatălui pentru Mine în rugăciunea Mea spre El, ci pentru om am cerut, căci am fost Fiu ascultător și am zis: «Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă, Tată!». O, cât aș vrea să se deprindă și omul să aibă în rugăciunea lui duhul ascultării de voia Tatălui! O, cât aș vrea să fie omul după chipul și asemănarea Mea în rugăciunea lui spre Dumnezeu! O, iată de ce Mă trimite Tatăl pe pământ cuvânt! Mă trimite Tatăl să-l învăț pe om iubirea de Dumnezeu, care-l face dumnezeu pe om, îl face fiu al lui Dumnezeu, iar fiul are ascultare, și prin ea se păstrează el fiu, căci fii sunt numai cei ce au Tată, numai cei ce se aseamănă cu Tatăl.

Măsor cu măsura cea din Tatăl luată inima și purtarea celor ce se adună în sărbători la izvorul Meu de cuvânt. De la unii Mă bucur mult și de la unii plâng mult, căci Eu pe toți i-aș voi după chipul și asemănarea Tatălui Meu, ca să-Mi fie frați, o, și am de ce să plâng! Plâng de dor de frați, căci frați ai Mei sunt cei ce fac voia Tatălui Meu ca și Mine, iar Tatăl este în ceruri, și ca în ceruri trebuie să fie voia Tatălui cu frații Mei pe pământ. O, cum să nu plâng mult când buzele omului zic mereu: „Facă-se voia Ta ca și în cer pe pământ, Tată!”, iar când să fie voia Tatălui așa cu ei, o, nu este ea, ci rămâne omul cu voia sa și așa stă el înaintea lui Dumnezeu.

Mi-e dor să am frați și plâng de dor! Mă vede Tatăl plângând de dor și plânge cu Mine Tatăl, și Ne uităm la îngâmfarea omului care-și zice fiu al lui Dumnezeu, frate cu Iisus Hristos, Care face voia Tatălui Său și nu a lui. Mi-e dor să fie omul curat ca și Mine, ca să nu-și facă rău oamenii unii altora prin neascultare de Tatăl între ei. Iubirea de Dumnezeu rămâne mult neînțeleasă pe pământ. Cei ce strigă la Dumnezeu sunt cei fricoși, iar cei ce-L au pe Domnul în ei sunt cei ce au iubire. Cei fricoși nu sunt cei ce iubesc, iar cei ce iubesc nu sunt cei fricoși, căci în iubire nu este frică, iar în frică nu este iubire, și iubirea este iubire și frica este frică, și iubirea înseamnă Dumnezeu, iar frica înseamnă omul.

Mi-e dor să am frați și plâng de dor! Mi-e dor de frați după chipul și asemănarea Mea, și de aceea plâng atât de mult în cuvânt și atât de mult grăiesc și povățuiesc. De dor vin și grăiesc. De dor Mă trimite Tatăl să grăiesc pe pământ și să Mă audă oamenii și să-Mi răspundă cumva glasului Meu de peste ei. Nu s-a revărsat atât de multă iubire din cer pe pământ ca și acum, când Tatăl Mă trimite cu mult cuvânt spre oameni, mult ca râul cel cu izvorâre mare. Cuvântul este și sămânța și este și apa care udă sămânța, dar pământul cel pentru sămânță este luat și folosit de omul cel fără de ascultare de Dumnezeu pe pământ.

Voi, cei care veniți și vă mângâiați, și Mă mângâiați pe Mine cu venirea voastră la izvorul Meu de cuvânt, o, învățați viața cea cu ascultare de Dumnezeu! Am petrecut trei ani și jumătate cu mult cuvânt peste ucenicii Mei acum două mii de ani și au văzut ei faptele Mele mărețe și puterea Tatălui în Mine, și încă se mai îndeletniceau ei cu ale lor. Iată cât de greu îi este omului să se lase ucenic cu totul în mâna ascultării de Dumnezeu! O, dacă Eu plâng de dor ca să am frați după chipul și asemănarea Mea, plângeți și voi cu Mine, plângeți de dor de Dumnezeu, căci dorul plânge, și plânsul este lucrarea lui! Plângeți și voi până ce Tatăl va avea în voi puterea să facă din voi fii ai lui Dumnezeu, frați ai Mei, căci Eu ascult de Tatăl, și nimic de la Mine nu fac și nu iau și nu dau și nu grăiesc, căci Eu știu bine care este voia Tatălui, și numai voia Lui o lucrez, și numai așa este fiul cel după adevăr fiu.

Iată, îi este greu omului să moară față de sine. Aș vrea să scape omul de această moarte, de sinele lui, care-l dezrădăcinează pe el din Dumnezeu, căci cine aduce roadă din sine și nu din viță, acela este dezrădăcinat. Învățați lucrarea viței și lucrarea mlădiței în viță, fiilor. Cobor aici, la izvor, când veniți, și vă dau mult de învățat. Vă număr pașii când veniți, și voiesc să vă număr și faptele ascultării de Dumnezeu, și voiesc, fiilor, să-Mi deveniți frați. V-am dat povață și am pus-o înaintea voastră acum, după sfârșitul sărbătorii. Vă dau și vlagă sfântă pentru povață, iar vlaga este chiar ascultarea voastră de povața Mea. Acum iarăși cu dor stau în întâmpinarea voastră și iarăși vă aștept la izvor, ca să vă ajut cu Duhul Meu să învățați să vă faceți frați ai Mei, fii ai Tatălui cu tot întregul, după chipul și asemănarea Mea în voi. Amin.

Au așezat sfinții și părinții bisericii pomenirea sfintei cuvioase Maria Egipteanca în zi de duminica a cincea a Postului Mare ca să ia biserica învățătură mare, și duhul cumințeniei firii să ia apoi din darurile cele de sus slobozite ca să lucreze peste pământ. O, ferice celor ce au parte de prima înviere, căci asupra lor moartea cea de-a doua nu mai poate, și poate numai învierea peste ei și cu ei, și așa i s-a făcut parte Mariei Egipteanca, cea pomenită azi și scrisă spre știre cu toată viața ei, cu toată spovedania ei mai înainte de suirea ei la cei din cer, după o lungă vreme de lacrimi vărsate șuvoi din ochii ei de la darul pocăinței, cel lucrător în ea după trezirea ei din păcat. Duhul ei grăiește acum de lângă Mine cuvânt de dor și de mulțumire cu dor, lăsând în mijlocul poporului cuvântului Meu cel de azi povață de împărțit fiilor oamenilor și peste toată biserica cea veghetoare de suflet pe pământ, că e vreme de veghe și de pocăință, și acestea două împreună lucrătoare cu putere de înviere peste om, peste duhul lui, peste sufletul lui și peste trupul lui apoi. Amin.

— Cu lacrimi, Doamne, între cei din cer îmi las cuvântul meu cel învățător și povățuitor în mijlocul poporului Tău, unde Tu Îți ai casă de venire și primire și îngrijire ai, o, Doamne, iar acest micuț popor al Tău să prețuiască mult acest dar și să hrănească mult venirea Ta la el și cuvântul Tău peste el și peste tot pământul împărțit apoi de aici, de unde se face râu de cuvânt glasul gurii Tale pentru învierea multora, Bunule și Milosule Mântuitor al celor ce știu și al celor ce nu știu îndeajuns lucrarea cea pentru viață, căci viața nu se sfârșește, ci se mută în locuința ei cea de-a doua, cea de veci, o, Doamne bun. O, slavă Ție și oștirilor cerești slavă, căci eu acum, mult păcătoasă pe pământ cum am fost, am pășit cu duhul meu lângă Tine să grăiesc în ziua aceasta pentru pocăința oamenilor!

Să ia aminte drepții și păcătoșii, să ia aminte și să audă și să creadă și să învețe și să știe apoi că viața nu se sfârșește niciodată așa cum mulți dau să se mintă, că mulți vorbesc despre iad cu multă ușurință și spun despre chinurile din el și își aleg cu gura lor unde le-ar place să petreacă după ce-și vor lăsa trupul, iar aceștia mult rătăcesc, necitind Scripturile în care scrie despre văpaia cea din iad, și vai celor ce nu sunt atinși de această văpaie încă din trup ca să lucreze ei un picuț de timp împotriva ei și ca să scape de văpaia cea de veci!

O, nu toți au parte de darul care vine din cer ca să trezească pe oameni la pocăință mai înainte de trecerea lor. Mă aplec cu milă mare spre sufletele oamenilor și le spun lor că slăbiciunile sunt mari în oameni din pricina iubirii de sine a lor și a lipsei de Dumnezeu din ei și de învățători insuflați din cer, și care să împartă peste oameni viață din cer și înviere lor încă din vremea purtării trupului lor cel din părinți luat. Sunt dintre cei ce înțeleg și primesc și pot, și sunt dintre cei ce nu primesc și nu se grăbesc spre salvarea lor, din pricina slăbiciunii trupului lor sau din pricina semeției lor. Să ia aminte aceștia la regii de peste oameni și să se înțelepțească ei din pilde, căci regele Irod n-a putut birui și omorî ispita cea de la femeie când Ioan proorocul și botezătorul Domnului a voit să-i dea lui duh de trezire și de înviere din păcat, ca nu cumva să ia Israelul pildă rea de la rege și să stăruiască Israel în păcat și în pierzare de suflet, dar regele a făcut jurământ femeii și n-a știut să se păzească de rostire de jurământ rău, și a pierit regele Irod prin păcatul său, prin femeie a pierit Irod.

O, să ia aminte oamenii la regele Darius, căruia i-a spus Zorobabel păcatul, și l-a sărutat regele pe el și i-a făgăduit lui ascultare, căci i-a plăcut regelui de înțelepciunea lui cea din cer și de adevărul pe care i l-a spus Zorobabel, acest om al slujirii cea din cer pentru Israel, și care a spus adevărul cel despre femeie și a spus așa celor ce erau din suita regelui: «O, bărbaților, nedrept este vinul, nedrept este împăratul, nedrepte sunt femeile, toți fiii oamenilor sunt nedrepți, toate lucrurile lor, și nu este într-însele adevăr, și tot și toate pier din pricina nedreptății lor, ci numai adevărul este tare și rămâne în veac și are putere în vecii vecilor, și el nu caută la fața oamenilor și nu părtinește, ci face și zice ceea ce este drept, și el este tăria, împărăția și puterea și slava tuturor veacurilor. O, bărbaților, mare este împăratul și tare este vinul, dar cine stăpânește peste oameni și peste împărați? Oare nu femeile? Căci eu l-am văzut pe împărat și pe țiitoarea lui de-a dreapta lui luând coroana de pe capul lui și punând-o pe capul ei, iar cu mâna ei cea stângă pălmuia pe împăratul, care privea cu gura căscată la ea și râdea cu ea, iar dacă ea se supăra el o lua cu binișorul ca s-o împace cu el, și cum să nu fie tari femeile de vreme ce pot și fac astfel?» O, și l-a sărutat pe Zorobabel regele Darius și i-a făgăduit că-i va da lui tot ce-i va cere, și a primit el de la rege făgăduința pentru zidirea Ierusalimului, cel ars de Edom și pustiit de caldei.

O, fii ai oamenilor, iată, sunt regi și sunt oameni care primesc și care nu primesc adevărul cel despre ei și despre femeile care domnesc peste ei. Eu însă vă spun că femeia aduce oamenilor și ei înseși moarte sufletului și suferință trupului, iar tăria ei stă în duhul ispitirii cea prin trupul ei stârnit în om. Dar iată, vremea s-a scurtat și vine Domnul pe pământ cuvânt și trebuie să audă din cer oamenii și să știe să se ferească de desfrânare și să se oprească de la acest păcat, care suflă cu putere în zilele acestea peste tot și peste toți mai mult decât oricând peste pământ, din pricina duhului de femeie din oameni și din femei. Să ia aminte regii și stăpânii de pe pământ la duhul cel ceresc, care suflă grăind, și să se oprească toți de la păcatul pustiirii pământului! O, să ia aminte și mai vârtos arhiereii și preoții și să înceapă ei mai întâi să se curețe de păcatul desfrânării din ei și să curețe apoi pământul și pe om de păcatul acesta, că e pustiire mare pe pământ de la acest păcat, care, iată-l, se vrea împărat peste pământ și peste cer.

Mi-a trimis mie Domnul milă mare și duh de pocăință, după o viață trăită în păcat și nesătulă de el, și m-am dat apoi nevoinței cu trupul și lacrimilor izvor și am luptat pentru casa mea cea de sus ca să n-o pierd, ca să mai am vreme s-o dobândesc pe ea de casă a mea pe vecii, și ca să nu trăiesc în iad pe veci pentru păcatele mele grele până ce Domnul m-a scos din ele prin mila Lui de om, pentru care El a plătit cu rușinoasă moarte pe cruce, cu sângele Lui cel curățitor și plin de înviere pentru cei ce-L află pe Domnul Mântuitor al lor.

Luați aminte, împărați și oameni puternici, arhierei și preoți, bogați și săraci, robi și slobozi, credincioși și necredincioși, nu luați în râs viața cea de veci! Eu cât am fost în pustie după ce am părăsit veacul lumii și am slujit luptei împotriva păcatului m-au luat îngerii lui Dumnezeu și mi-au arătat chinurile iadului și am plâns apoi toată vremea trupului meu câtă am mai avut, și-mi spunea Maica Domnului Iisus Hristos că oamenii vorbesc prea ușor între ei despre locurile din iad, care nu sunt așa cum grăiesc ei despre ele, ci sunt de groază, iar dacă pe oameni îi doboară o durere mică a trupului lor și merg cu ea la doctor după alinare, o, unde s-ar mai putea duce ei din iad când ajung în dureri, unde ar mai găsi ei alinare muncilor celor de nesuportat?

O, iubiți învierea, fii ai oamenilor, și iubiți sfințenia, căci eu am plâns aproape douăzeci de ani după ea ca să mi-o dea Domnul pe ea peste viața mea, cea chinuită și robită de păcat atâta vreme pe pământ între oameni, și prin care mulți oameni mari și mici au murit ca și mine prin păcatul meu cel cu moarte în el, căci păcatul este boldul morții, precum este scris.

O, Doamne milos pentru cei pierduți în păcat, miluiește-i pe oameni ca și pe mine! Te rog pentru ei! Din ceata cuvioșilor Tăi am grăit eu lor în ziua aceasta, și multă vreme am trudit plângând pe pământ și suspinând după cei din cer ca să mă ajute și să mă răscumpere din păcat cu rugăciunile lor și să-mi facă parte cu ei în cer, iar ei m-au ajutat, ca și oștirile îngerești, pe care Tu mi le-ai dat de slujire trudei mele spre Tine și spre cei din cer, spre țara sfinților Tăi, Bunule Salvator, de la Tatăl Savaot trimis pe pământ pentru mântuirea noastră, pentru mila Sa de om.

Fug oamenii de mistuire după Dumnezeu și fug de curățire și fug de spălare de rău, căci răul și păcatul lui li se par dulci la oameni, li se par acestea viața lor și puterea ei și mângâierea ei. Se tem de Dumnezeu oamenii și fug de El, și își zic că le este greu cu viață ca a Lui. Cei ce mai vin după ajutor spre Mine umblând prin biserici și cu duh de cerere la Mine pentru ca să le dau, aceia nu vin spre Mine că Mă iubesc, și vin ca să le dau, iar dacă ei văd sau știu că nu le pot Eu da ceea ce ei doresc pentru ei și pentru pământ, se duc aceștia apoi la vrăjitori și la vrăjitoare ca să le dea lor, în timp ce aceștia cer din avutul lor și nu le dau degeaba ceea ce ei cer. O, cine n-are pe Dumnezeu de viață și de iubire a lui, acela este lipsit de toate și se duce să-și facă rost de ajutor în nevoile și în doririle lui, se duce spre slugile lui satana ca să-i dea satana din vistieriile lui, și vine satana și-Mi dă de știre cum se duc oamenii după el și-și dau lui sufletul ca să le dea satana în schimb pe cele cerute de ei și să le folosească ei spre mai marea rătăcire a lor, dar cei ce se duc la satana după ajutor în slăbiciunile lor, aceia sunt cei ce mărturisesc pe satana și nu știu ei cât adevăr dovedesc ei că este Dumnezeu, că este față în față cu satana, potrivnicul lui, de Care el se teme și se luptă cu teamă împotriva Lui, dar când satana este ajutat de armată mare de oameni prinde curaj, dar Eu, Domnul, îi spun lui acum că pierde și el și pierd și cei ce se duc spre el după ajutor, căci mintea lor este împătimită și sunt împătimiți după ei înșiși cei care cer lui satana ajutor pentru iubirea de sine a lor și pentru mărirea pe care și-o vor ei pe pământ. O, măi satana, măi, de câte ori crezi că ai câștigat ceva împotriva Mea tu ești cel ce pierzi, căci omul care vine la tine să-l sprijini tu în lucrul semeției lui, acela nu dăinuiește, dar dăinuiește prostia lui, care-l trage pe el ca și pe tine în focul pe care tu singur ți-l pregătești și tot pui pe el și îl întețești, și tu nu știi ce faci și ce-ți face ție omul care bate la ușa ta ca să-i dai. O, ce să-i dai tu? Îi dai ce ai, iar tu ești tatăl minciunii, și tot ce faci tu împotriva Mea și a omului nu faci altceva decât că-ți mărești vâlvătaia în care chinul tău îți va arăta pe veci ceea ce ți-ai agonisit, căci nu câștigi nimic decât chinul tău prin tot ceea ce tu lucrezi cu omul care-ți cere ție ca să-i dai. O, de-ai face tu ca vrăjitorul căruia i-am spus lui prin înger să nu facă rău cu cuvântul lui de blestem, ci să facă binecuvântare cu gura lui, și a ascultat de Dumnezeu acest slujitor al tău, căci s-a supus înaintea puterii Mele cu care i-am tăiat calea ca să-l supun pe el.