3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

O, n-are omul cunoștință, nu știe rostul venirii lui pe pământ și al vieții lui. Stă ca în închisoare sufletul în trupul omului și face voia trupului, căci trupul îl robește la voia lui, și trupul nu este tatăl lui, căci tatăl sufletului este Dumnezeu, și devine sufletul rob trupului când omul primește prin naștere din om suflet de la Dumnezeu în trupul său. Îi este dor lui Dumnezeu de om după ce l-a pierdut pe omul pe care l-a făcut la început din pământ și i-a dat suflet viu după ce l-a făcut, și de atunci Dumnezeu îi dă suflet la tot trupul pe care-l naște omul, căci Îi este dor lui Dumnezeu de omul pe care L-a pierdut făcându-se el rob păcatului, căci sufletul cel de la Dumnezeu în el pus stă rob trupului păcatului său.

Vreau să-l învăț pe om să-și facă din trupul său palat ceresc pentru suflet, palat lui Dumnezeu pe pământ, căci sufletul este de la Dumnezeu în om. Cel ce se face sfânt cu trupul, acela își răscumpără pentru vecii și sufletul și trupul care i-a găzduit sufletul. Este scris în Scripturi despre răscumpărarea trupurilor și este înviere această taină. Voiesc să-și omoare omul în el păcatul, căci sufletul dat de Mine lui stă ca în temniță în trupul lui cel păcătos, iar cel ce-și câștigă de la Mine sufletul și îl robește trupului său, acela își pierde sufletul, că nu-și va mai răscumpăra trupul lui cel păcătos, dar cel ce-și pierde sufletul său pentru Mine, pentru ființa Mea în el pe pământ, nemaislujind cu el trupului păcatului său, acela își câștigă sufletul său, și cu el își răscumpără trupul său, pe care l-a făcut palat sfânt sufletului său, lui Dumnezeu, căci sufletul este de la Dumnezeu în om. Taina sufletului este mare, iar trupul care nu folosește sufletului nu folosește la nimic, căci trupul nu dă viață așa cum dă sufletul, căci harul lui Dumnezeu îi dă să aibă, iar altfel nu poate omul să aibă.

Voiesc să grăiesc cu duhul tău, nu cu trupul tău, omule. Când grăiesc cu trupul tău te doare trupul, te doare tare, tată. Dacă numai urechea trupului tău Mă aude acum, tu Mă vei goni fără să iei în seamă glasul Meu de peste tine, dar dacă vei deschide auzul duhului tău, duhul este cel ce dă viață, și îți va da de la Mine. O, sufletul tău este întemnițatul cel din trupul tău. Ești temnița sufletului tău cel de la Dumnezeu. Aceasta este trupul tău. Te povățuiesc să te faci casă lui Dumnezeu și s-o împodobești după legea sufletului pentru Stăpânul sufletului tău, că nu ești tu stăpânul, ci temnicerul ești tu. Vin să-ți grăiesc pentru că Eu sunt Tatăl sufletului tău și Mă doare de cel ce este al Meu când stă sub povară, Mă doare așa cum te doare pe tine de un fiu al tău când cade sub robie la stăpân crud cu el și îl plângi pe fiul tău robit. O, fă-ți trupul cer pentru suflet, omule, căci cerul este scaunul Meu de domnie, iar omul este așternutul Meu pe pământ. Pregătește-te palat Mie, că pentru asta l-am zidit Eu pe om și trebuie să-ți amintesc aceasta. Amin.

Sunt oameni care stau cu femeie lângă ei și n-au poftă de femeie, căci au pe Dumnezeu în ei și dragostea de El, și, iarăși, sunt oameni care stau în inima pietrei de munte, în inima pustiei, și se luptă ei împotriva patimii cea de la trup, căci păcatul nu vine din fața omului dacă vine, ci din om se naște el și se lasă în părți apoi cu vătămarea lui, spre ispitirea celor mulți, dar omul îndumnezeit și plin de dragoste din cer știe să lucreze ca Dumnezeu și nu ca omul, și este ocrotit de Dumnezeu când păcatul ar căuta la el să-l culce la pământ prin omul cel nelipsit de păcat, că multe din om fac rău și urât în jur, dar duhul de femeie este rău fără de rușine, iar dezvelirea dinților și mersul țanțoș aduce urâciune și slăbiciune în părți, în omul slab, și nu-și pune femeia în gând grija pentru cei din jur, și aceasta face rău și în cer și pe pământ, căci cele ce se petrec pe pământ ajung la cer, spre întristarea celor din cer. Sunt pe pământ stricăciuni mari de la duhul de femeie încă de la începutul timpului, căci femeia care cântă cocoșește a stricat și strică la cap și la inimă împărați și argați, precum scrie în Scriptura de la sfârșitul Scripturii, și dorurile ei de păcat Mi-au nimicit de pe pământ prooroci și apostoli, așa cum s-a petrecut cu Ioan, Botezătorul Meu, cel mai mare dintre sfinți, și așa cum s-a întâmplat cu Iuda, apostolul Meu, care-și iubea mult neamul lui cel după sânge, după care umbla mereu, mereu, neam care lucra fărădelegea în curțile templului de la Ierusalim, până ce Iuda și-a pierdut cărarea spre Mine, ca plată a legăturilor lui cu cei nelegiuiți din casa lui și cu lumea.

Vreau să-ți dăruiesc iertarea păcatelor tale, omule. Aceasta înseamnă împărăția cerurilor înăuntrul tău. Cum să fac să Mă înțelegi ce bine dau să-ți fac Eu ție? Păcatele tale sunt dușmanii vieții tale și ai vieții Mele în tine. Ce faci cu acești dușmani, care nu lasă împărăția cerurilor să intre înăuntrul tău spre pacea ta, spre salvarea ta? În fiecare zi îți adaugi păcate peste păcate și nu mai ai putere să înțelegi această moarte din tine. Plângând îți grăiesc. Aș vrea să-ți aduci aminte de Mine și de Ioan Botezătorul, care striga la oameni pe pământ: «Pocăiți-vă!». Le cerea Ioan oamenilor să se vindece de păcat și să-l curețe de pe ei prin pocăință și prin credință în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce vine să așeze în om împărăția cerurilor, adevărata împărăție între pământ și cer, căci alta nu este. A ajuns păcatul să fie fericirea omului pe pământ și nu poate omul să-și mai aleagă viața în locul păcatului, dar Eu nu pot să stau în cer, și vin pe pământ să-ți spun, omule, că păcatul este moarte, tată. Dacă Eu nu-ți spun adevărul, dovedește-Mi! N-ai cum să-Mi dovedești, dar poți să asculți de glasul Meu, care te cheamă la spălare și la vindecare de păcat. Nu mai păcătui, că te roagă Dumnezeu aceasta! Ascultă-Mă, că din iubire vin spre tine și te povățuiesc spre iertarea păcatelor tale, iar aceasta înseamnă să mergi spre sfințenie apoi și să lași în urmă fața și puterea păcatului și să-Mi dai inima ta să stau Eu în ea și să fac din ea palat ceresc și oaspeți cerești cu Mine în ea și viață veșnică să-ți dau, iar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt să-ți fie ție Dumnezeu, acum și pe vecii. Aceasta voiesc să-ți dăruiesc prin glasul Meu de peste tine în zilele acestea, omule fără de salvare. Eu sunt Salvatorul tău dacă Mă voiești și dacă vrei să Mă asculți, aruncând de la tine nepăsarea cea pentru viața ta. Dacă voiești, fă-te vestitorul Meu peste cei străini de Dumnezeu, și vei vedea ce putere îți va da aceasta și vei vedea cum va învia în tine dorul de cer, dorul de Mine, că Mie Îmi este tare, tare dor de om și voiesc să Mă aline omul, că de la el am supărare fără de margini și aș vrea să Mă vindec de ea. Amin.

O, pocăiți-vă, că și acum două mii de ani tot așa strigam! Veniți spre Tatăl, spre Fiul și spre Duhul Sfânt, că rătăciți fără Dumnezeu pe pământ! Căutați, o, căutați împărăția cerurilor, căci sunteți bolnavi și vă trebuie această doctorie în voi spre iertarea păcatelor voastre cele multe, care dor mult și greu pe trupul Domnului Iisus Hristos! Fiți fii ai duminicii, fiți fii ai învierii! Iubiți duminica, iubiți ziua răscumpărării voastre din păcat, când Domnul a înviat pentru voi, după ce a plătit arvuna pentru viața voastră vândută sub păcat! Sfințiți duminica și nu mai căutați altceva în ziua învierii Domnului, și va veni peste voi lumina acestei zile! Strig la voi: Pocăiți-vă! Din mijlocul poporului cuvântului lui Dumnezeu fac strigare vouă în numele Domnului: Veniți spre pocăință și spre iertarea păcatelor apoi! Nu mai stați goi, că vă trebuie haină de nuntă, că Domnul vine cu zile de nuntă pe pământ! Așteptați-L îmbrăcați și nu goi! Ieșiți cu credință întru întâmpinarea Lui, că iată-L, vă grăiește și Se binevestește pe Sine vouă!

Strig la toți oamenii, îi strig și dau să-i fac să Mă audă, numai să nu facă ei ca fariseii care Mă auzeau și Mă vedeau, dar semeția lor era orbirea lor, și era mare orbirea lor.

O, vedeți unde vă pregătiți să fiți: la Dumnezeu sau la satana, fii ai alergării! Voi alergați, alergați mereu și nu stați din alergare. Unde alergați, tată? Alergarea voastră are un capăt și apoi un început. V-aș arăta că e adevărat ce vă spun, dar necredința este mai ușor de lucrat pentru voi. O, vedeți unde vă pregătiți ca să fiți: cu Dumnezeu sau cu satana. Vedeți cu cine veți dăinui, vedeți unde vă strângeți ca să aveți: la Mine sau la satana. V-am spus acum cum poate omul să-și strângă la satana și încă vă mai spun, că iată, se spală omul pe dinafară și se tot spală mereu, dar pe dinăuntru rămâne murdar și nespălat și se tot murdărește, și murdărie peste murdărie se așează înăuntrul lui, și e fără de înțelepciune omul pentru cele ce nu sunt bune în el și care îl păgubesc amar, căci omul a căzut din slavă și a căzut în păcat, iar păcatul este murdărie și este desfrânare.

O, omule, nu este iubire desfrânarea ta, de la care se bucură inima ta, nu este, tată, ea bună nici pentru tine, nici pentru cei din jurul tău. Când tu zici că iubești pe cineva cu care faci păcatul plăcerilor tale, o, nu știi tu ce este această simțire a ta, căci atunci duhul diavolului este ceea ce se stârnește în inima ta, în trupul tău, și este îndrăcire acel simțământ, care-ți mânjește de la satana pe cele dinăuntru ale tale, și nicidecum nu este iubire aceasta, cum crezi tu sau cum zici tu, și nici bucurie nu poate să fie aceasta, cu care zici că-ți mângâi tu inima, și satana te îndeamnă apoi mereu să cauți în afara ta păcat proaspăt pentru tine, înșelându-ți casa ta și trupul tău cu necinstire, omule orb și lipsit de povață din cer, căci tu ai căzut din cer prin păcat și nu mai dai să vezi cum îți strângi și-ți tot strângi tu la satana viața ta cea de veci. O, lasă-Mă să-ți vindec orbirea, nu Mă alunga, nu te înveli cu necredința ca fariseii care nu voiau să Mă primească și să le fac bine lor și să vindec orbirea lor!

Vine sfârșitul necredinței, când toată lucrarea Mea pentru om se va vedea bine și în mare lumină se va arăta. O, nu vă bucurați de necredința voastră și de lucrarea ei cea rea în părți, voi, cei necredincioși. Dacă nu puteți să vă umiliți înaintea Mea pentru păcatele voastre, opriți-vă măcar de la lucrarea cea rea a necredinței, că nimic nu câștigați, ba și sufletele vi le pierdeți, voi, cei necredincioși. Primiți-Mă ca să vă vindec de orbire, tată! Nu vă mai îngrijiți de slava voastră, că ea e pieritoare! Veniți să auziți strigarea Mea după voi din ușa cortului Meu în mijlocul neamului român, unde Mi-am făcut adăpost ca să grăiesc peste pământ și ca să-i trag pe toți la Tatăl, să-i trag de la satana la Dumnezeu pe oameni! Cei vindecați de orbirea lor prin cuvântul Meu din zilele acestea sunt dați afară din biserici de către fariseii fățarnici, care se dau mai mari ca Dumnezeu peste sufletele oamenilor, dar de n-ar fi acest cuvânt de la Dumnezeu, cum ar putea el să-l vindece de orbire și de păcat pe om? Eu însă am venit în lumea aceasta spre judecată, ca să vadă cei fără de vederi, iar cei cu ochi să orbească, căci dacă ar fi orbi n-ar avea păcat, dar pentru că ei zic că văd, păcatul lor rămâne întreg.

O, oameni fără de ajutor pentru neputințele voastre, fără om care să vă ajute, iată ce fac mai-marii care stau peste sufletele voastre! Voi nu aveți om care să vă arate izvorul Meu vindecător vieții voastre, iar când Eu vin să vă ajut și să vă fac bine, să vă fac cale și lumină pe cale către Bunul vostru cel din cer, vin cei cu suflet de iudeu necredincios, vin în calea voastră să vă taie calea, și vă zic că Eu nu sunt Fiul lui Dumnezeu, Care grăiește peste pământ ca să scoale morții din morminte, și zic ei că e numai minciună calea strigării Mele azi după om ca să-i dau lui vindecare și să iau moartea de peste el, căci Eu i-am zis celui slăbănog, și cu putere i-am zis lui: «Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!». O, dacă nu eram Fiul lui Dumnezeu se scula cel bolnav la cuvântul Meu cel rostit peste el? Ba încă i-am arătat că pătimește de la păcate și i-am zis apoi: «Nu mai păcătui, ca să nu ți se întâmple ție și mai rău!», și s-a dus el apoi pe picioarele lui, pe care i le făcusem Eu din nou, s-a dus la iudeii care Mă prigoneau și M-a spus lor că Eu, Iisus, l-am vindecat pe el și l-am sculat sănătos, iar pentru că aceasta s-a petrecut în zi de sâmbătă, au găsit ei pricină pe potrivă ca să-Mi găsească vină și să împrăștie necredință peste cei ce dădeau să vadă cu credință și să creadă în Mine, în puterea Mea cea de la Tatăl pentru vindecare peste omul păcătos și bolnav de la păcat.

O, oameni fără de ajutor pentru neputințele de peste voi și care nu aveți om să vă ajute, Eu Același sunt și azi, ca și acum două mii de ani sunt. Sunt, și nu stau din lucru și sunt Cel ce sunt, și vin să vă ridic din neputințe și să întăresc credința celor ce cred, și să le dau din ea și celor ce nu cred, să le dau și lor putere să creadă, și să se facă și ei fii ai lui Dumnezeu prin puterea credinței, prin dragoste de Dumnezeu, după ce ei simt puterea și iubirea Mea cea pentru om.

O, mare este puterea credinței, mare este omul care poate să pună în om credință cu putere în cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi! Eu sunt Același ieri și azi, sunt Cel fără de început și fără de sfârșit și sunt Cel ce sunt, și de aceea pot. Când i-am spus lui Moise să spună la cei necredincioși că Eu sunt Cel ce sunt și Cel ce îl trimite la ei fiindcă ei robeau pe poporul Meu, aceia și-au învârtoșat și mai tare cerbicea și și-au întors spatele la semnele cele mari în mijlocul lor din partea Mea prin puterea Mea cea prin proorocul Moise, prin trimisul Meu la ei, dar Eu am stat cu putere înaintea lor și Mi-am împlinit lucrarea și am scos pe poporul cel robit și l-am dus în țara părinților lui, Avraam, Isaac și Iacov, și am dat atunci pieirii pe cei necredincioși, căci scris este: «Ca praful spulberat de vânt de pe fața pământului, așa piere calea celor necredincioși».

am grăit la început cu omul așa cum grăiesc acum, la sfârșit, și sunt începutul și sfârșitul și sunt Alfa și Omega și numai Eu am acest nume: Alfa și Omega, o, și Mă doare mereu în cer și pe pământ că nu vrea omul să-și facă inimă și minte cu pricepere și pentru tainele lui Dumnezeu atât de mari, atât de mărețe pentru om dacă el nu și-ar pierde vremea vieții lui cu lucruri de nimic, cu putregaiul vremii lui pe pământ, și îl doare apoi pe om când dă cu ochii de Mine după ce-și dezbracă haina trupului său și face ochii mari în clipa aceea și îl doare că n-a văzut cu ochii în vremea lui pe pământ, și Mă doare și pe Mine de el când nu găsesc în dreptul vieții lui ceva cât viața lui de scump ca să-l pot așeza la loc de odihnă între cei înviați prin credință și prin Dumnezeu.

O, vin acum, la sfârșit de timp, ca să-i spun omului că viața lui începe cu moartea și să-i dau de veste să se pregătească și să învețe de la Mine cum, dacă n-a făcut aceasta în timpul de până acum al vieții lui. Am venit acum două mii de ani după om și puțini au fost și sunt aceia care să știe că de aceea am venit atunci, și am venit iarăși, acum, după două mii de ani și i-am grăit omului cu duh dătător de viață și-i tot grăiesc lui și vin după el din cer pe pământ și puțini de tot sunt cei care să creadă că Eu de aceea vin. Vin să nu-l las pe om să se piardă de tot și să piară pe vecii. Vin că Mi-e milă să-l las pe veci spre plata vieții lui cea fără de credință în învierea Mea cea pentru el, și vin și suspin în cuvânt pe urma omului ca să-i mișc inima spre duioșie și spre umilință în ea apoi, că fără duhul duioșiei în el nu poate omul spre umilință și spre pocăință apoi, dar îi spun lui acum că duioșia despre care spun Eu nu e omenească. Eu nu-i grăiesc omului omenește, o, nu așa îi dau Eu lui să simtă cu inima din el, ci îi dau lui învățătură pentru veșnicia lui, nu pentru el acum, și îi dau arvuna duhului lui cel veșnic, nu duhului lui vremelnic, cu care omul își pierde veșnicia și și-o lasă pe pământ.

O, nu, omule, nu așa te învăț Eu, Domnul, pe tine. Eu îți dau duh cu povață în el pentru viața ta cea veșnică, tată, nu pentru duh de vremelnicie ca să consumi tu povața Mea omenește așa cum omul este învățat să facă. O, ridică-te, tată, că iată, nu este omul în stare să-L înțeleagă pe Domnul și să-I priceapă povața, căci cel ce nu caută cu duhul lui să-Mi priceapă învățătura cu lepădare de sine, unul ca acela nu învață niciodată să știe să meargă cu cruce mersul lui pe pământ și să-Mi urmeze Mie așa cum Eu l-am învățat să meargă dacă voiește să vină după Mine cu pașii lui și cu povața Mea pentru pașii lui, lăsând mamă și tată, frați și surori, soție și copii, rudenii și prieteni, avuții și măriri pământești, căci cine rămâne cu urme și cu amestecare pe drumul lui spre Mine, acela nu are minte pentru Dumnezeu și nici putere ca să înțeleagă această cale, de vreme ce are încă răni vechi, urme din omul cel vechi pe inima lui.

O, omule, tată, dacă nu știi să mori de tot, învață de la Mine, învață să pui cruce la cap la tot ce ai fost tu, și învață apoi învierea, fiule, că fără înviere nu poți să fii viu și nu poți nici jumătate viu și jumătate mort, și iată, vin și te învăț, căci sunt Învățătorul și am pe limbă izvor de viață și cuvânt să-ți dau și să ai și să știi și să poți să înviezi deplin, să calci cu moartea pe moarte așa cum Eu am făcut.

Nu-l poate omul birui pe satana decât cu post și cu rugăciune, cu pocăință pentru păcate și cu răbdare pentru pocăință. O, nu poate omul să biruiască ispita, iar ea îl biruiește mereu pe om. Își hrănește omul cu păcat viața și nu se sfiește de Dumnezeu și de îngerii lui Dumnezeu și de tot cerul de sfinți, care sunt în toată vremea ochi și urechi față în față cu cei de pe pământ. O, cum să fac să-l ajut, cumva, pe om? Nici cei ce s-au învățat cu mersul la biserică, o, nici aceia n-au dat să se deprindă cu cele de la Dumnezeu lăsate și să le împlinească omul. O, cum să fac să-l pot ajuta pe om spre ridicarea din păcat, spre pocăință și spre vindecare să-l îmbiu apoi? O, cum să fac să Mă audă omul și să Mă creadă ceea ce Eu grăiesc peste el?

— O, ai pe sfinții Tăi, Doamne, lucrători de lângă Tine. Se fac sfinții Tăi cuvânt odată cu Tine, căci Tu cu ei vii și așa Îți împlinești venirea, precum scrie în Scripturi ca să vii cu sfinții întru venirea Ta. Strigăm și noi la oameni și îi învățăm și noi, căci am gustat pe pământ din rodul morții, iar Tu ai lucrat cu milă și ne-ai scos din noroiul păcatelor pe noi, cei ce ne-am întors la Tine din păcat ca să ne dai apoi doctoria vindecării, iertarea păcatelor, Doamne. Nimic nu-l poate vindeca pe om decât iertarea păcatelor lui, și numai Tu ai putere să ierți păcatele omului dacă el caută sau dacă Tu îl trezești ca să Te caute și să bată să-i deschizi și să ia de la Tine viață cu sfințenie în ea, căci Tu ai spus: «Fiți sfinți, că Eu sunt sfânt!».

Îi aduc omului aminte de viața mea cea zbuciumată de păcat pe pământ. M-au așezat sfinții de pomenire în vremea timpului de post și de rugăciune în întâmpinarea praznicului învierii Tale dintre morți, o, Doamne, iar eu dau în ziua aceasta să le spun oamenilor povață de pocăință. Am fost femeie ușuratică și am zdrobit suflete multe prin pofta trupului și a sufletului meu, dar Tu ai făcut, cumva, prilej pentru pocăința mea, iar eu am învățat atunci că trebuie să mă curăț cu totul de păcat și să-i scap așa pe mulți de păcatul din mine, pe toți cei pe care eu îi îngropam în păcatul pe care-l țineam viu în trupul meu. O, Ți-am mulțumit apoi pentru mine tot restul vieții mele cea plină de lacrimi și de suspin durut, plină de rugăciune și de post, plină de umilință și de adâncă pocăință după ce Tu mi-ai dat vindecarea, iertarea păcatelor mele, Doamne.

E zi de învățătură mare ziua mea de pomenire bisericească în vreme de post și de rugăciune peste neamul creștinesc de pe pământ. Dau să povățuiesc pe tot omul să se curețe de păcat, căci iubirea de păcat aduce suferință multă dacă omul nu primește de la Tine iertarea păcatelor lui, vindecarea de păcat, Doamne. Toată partea femeiască a neamului creștinesc de pe pământ să ia aminte bine și să învețe din pilda vieții mele. Eu am plecat din lume ca să nu mai smintesc oameni și să nu mă mai smintesc față în față cu oamenii, și m-a condus mila Domnului spre paza cea împotriva păcatului ca să nu mă mai pierd spre păcat și să nu se mai piardă prin mine mulți între cei slabi, că e slab de tot omul, și gustul păcatului îi orbește omului sufletul. Grăiesc cu Tine, Doamne, și grăiesc cu omul păcătos. E greu păcatul peste om și nu se poate omul ridica de jos cu greutatea în spate dacă nu vine Mântuitorul său să-l ridice și să-i ia sarcina de pe el. Păcatul poftei trupului e păcat urât de tot și e bolnav tot omul de acest păcat și trebuie lacrimi și veghe mare împotriva acestui diavol din om. Îi place omului să fie iubit de alt om și e mare primejdie acest simțământ, acest păcat al iubirii de sine, păcatul mândriei din om. Se crede meritos omul și se crede de preț când alt om slăbește spre el, iar aceasta este lucrarea păcatului, prin care chiar și sfinți au căzut în vremea luptei lor pe pământ și s-au făcut apoi aceștia pildă de învățătură peste creștini, învățătură de veghe peste cei cărora li se pare că stau bine pe picioare. Pofta trupului este diavol neastâmpărat în om. Pofta ochilor hrănește în om pofta trupului și e mereu în primejdie spre păcat omul. Să ceară omul de la Dumnezeu ajutor pentru duhul pocăinței și să nu stea nepăsător! Eu mi-am luat chezașă pe Maica Domnului și i-am cerut mereu apoi să-mi îndrume pașii și am ascultat-o așa cum m-a povățuit ea și am ieșit din lume și m-am așezat la adăpost de duhul lumii și am fost umbrită de Duhul Sfânt apoi, Care m-a învățat din Dumnezeu, și m-a făcut Domnul cer al Său și mi-a dat să știu cuvântul Său și tainele Lui, căci îngerii mi-au grăit mereu toată taina lui Dumnezeu și m-am hrănit cu cuvântul lui Dumnezeu prin îngeri, de se mira preotul pe care mi l-a trimis Domnul spre sfârșitul vieții mele pământești, se mira el de unde știu eu pe Domnul și atâtea cuvinte sfinte, pe care nu le-am avut de pe pământ luate. Am făcut semnul crucii Domnului peste râul Iordan și am trecut pe deasupra râul spre preotul lui Dumnezeu ca să înțeleagă el prin aceasta iertarea păcatelor mele, pe care eu aveam să i le spun lui apoi, căci am fost hrănită cu cuvântul lui Dumnezeu în locuința mea, care mi-a fost pustia după ce am părăsit lumea și poftele ei, și am fost îmbrăcată în haină de Duh Sfânt, căci n-am avut altfel de acoperământ în vremea mea cea din pustie.

Îndemn spre pocăință pe creștini, pe cei ce știu că este Dumnezeu și că a murit Domnul pentru păcatele omului și pentru vindecarea și iertarea de păcat pentru om. O, Doamne, Tu ai învățat pe fiii poporului Tău să nu moară unul prin altul, ci să învieze unii de la alții. O, ce mare învățătură, Doamne, ce mare! Îi învăț și eu cu multă, multă sfiiciune, cu multă iubire, cu multă milă, și să ia de la ei apoi neamul creștinesc de pe pământ cuvântul învățăturii cerești.

Se căsătorește omul, dar el își iubește femeia numai pentru păcat și o înșeală cu alte femei și înainte de căsătorie și tot timpul după aceea. O, la fel face și femeia și e numai păcat de desfrânare pe pământ. Ferice celor ce se păzesc pe ei înșiși și unii pe alții în numele Domnului de acest păcat! E mare lucrare să facă omul în numele Domnului binele său și nu altfel, că mulți fac din fire cele bune, dar nu au preț ca atunci când omul face în Domnul binele tot.

O, Doamne, să ia de la izvorul Tău de cuvânt tot creștinul care se hrănește de aici și să se înțelepțească spre sfințenie cei ce iau, și toți cei ce se vor naște din acest cuvânt ca să fie și ei mântuiți de păcat și pecetluiți cu pecetea venirii Tale de azi cuvânt pe pământ!

O, Doamne, am povățuit cu milă pe cei ce au auzit azi glasul meu de lângă Tine glăsuit. Am fost culmea păcatului pe pământ, dar după ce Tu m-ai scos din lume ca să mă cureți de păcat am plâns cu Tine tot timpul și mi-am curățit viața prin multe lacrimi, și am locuit cu îngerii în pustie, și apoi am lăsat scrisă viața mea cea cu diavolul pe pământ și apoi viața mea cea cu Tine și cu îngerii Tăi departe de lume, până ce Tu m-ai luat și m-ai așezat în cerul sfinților Tăi. Pildă de pocăință m-ai așezat pe pământ apoi și pildă de știință din cer, spre pocăința celor ce învață carte multă despre Tine și învață și pe alții când ei nu împlinesc voia Ta după ce o cunosc pe ea, căci cartea îl îngâmfă pe om și îl orbește de tot, dar pocăința îl învață pe om știința cea de sus, lepădarea de sine și sfințenia de-a pururi, și aceasta este cartea pe care trebuie s-o învețe omul pe pământ de la Dumnezeu și nu de la om așa cum obișnuiește omul să învețe pe pământ.

Aduc Ție, Doamne, plecăciune mare în ziua mea de pomenire între sfinți în vreme de post și de rugăciune peste biserica Ta și aduc rugă fierbinte înaintea Ta: scapă-i pe oameni de păcatul desfrânării așa cum m-ai scăpat pe mine și vindecă-i pe ei apoi prin iertarea păcatelor, o, Doamne. Amin.

Mă fac Păstor peste viața omului și îl îndemn pe tot omul să vegheze ca să nu se smulgă unul pe altul din Dumnezeu, că iată, nu mai sunt pe pământ păstori cu milă și cu veghe peste turmă. Păcatul îl duce pe om spre necredință apoi și cade în necredință omul, și aceasta înseamnă om căzut, și puțini sunt cei ce nu cad între cei ce se biruiesc de păcat, iar diavolul nu se bucură când cade omul prin păcat, ci se bucură când cade în necredință apoi și în deznădejde și în nepăsare de Dumnezeu pentru viața lui.

Vin Păstor blând, vin pe pământ cuvânt ca să-l păstoresc pe om și să-l îndemn la pășune și să vadă că bun este Domnul. Trebuie să-ți spun, omule, că nu ești drept cu Mine, tată, căci viața ta este datoare Mie, fiindcă de la Mine o ai. O, nu te potrivi voilor tale, că ele nu sunt veșnice, dar te smulg din Dumnezeu și te mai cad și în necredință dacă nu știi să te căiești de răul trezit în tine ca să Mă pedepsească el pe Mine înăuntrul tău. O, cine să te mai învețe pe tine de pe pământ, tată? Nu poate orb să călăuzească pe alt orb. Mi-e milă de tine, omule, Mi-e tare milă, tată, de tine! De mila ta cobor din cer. Nu Mă goni, nu spune că nu se poate să vorbească Dumnezeu cu tine! O, nu fi necredincios! Dacă nu crezi că Eu sunt, ce folosești gonind din calea ta strigarea Mea la tine? Te temi că nu mai poți face tot ce vrei dacă dai să Mă asculți și să Mă ai de Păstor. O, nu poți fi fiul lui Dumnezeu dacă nu semeni cu Mine la ascultare și la faptă. Primește-Mă cu credință, căci cel ce crede în Mine este cel care Mă primește când bat ca să intru și ca să-i dau de la Mine, să-i dau ca să aibă!

Te-aș învăța, omule, să Mă ai pe Mine de viață, tată. O, cum să te pot avea Eu pe tine la învățat, cum să fac să te am? Mi-e dor de tine, tată, la masa învățăturii Mele. Cobor de lângă Tatăl cuvânt pe pământ și Mă țin după tine cu povață de viață din cer pentru tine, că tu ai viață de pe pământ în fapta ta, în firea ta, nu din cele veșnice ale Mele și care îl așteaptă pe om să se întoarcă la calea care duce înapoi, spre rai, unde n-a voit omul să-și păstreze viața și bucuria ei, și odihna Mea în el. De atunci Eu, Domnul, umblu suspinând pe urma lui și culeg lacrimi Mie și Mi-e dor de el și Mă doare dorul. Ar fi trebuit să aibă el acest dor, dar satana, îngerul cel căzut prin semeția omului, îi dă lui dor de cele ce pier, și-și pierde omul dorul de Dumnezeu, de binele lui cel de la Mine, iar Eu vin în calea ta, omule, și-ți spun că Mi-e dor să stau cu tine și să-ți fiu de povață și să-ți zidesc Eu în tine viața, căci cele zidite de Mine nu se mai strică, tată, nu mai pier. Dau să te învăț cu fața Mea în tine, ca să semeni cu Mine, așa cum Eu am voit să fii. Plâng și suspin după tine și umblu pe urma ta ca să-ți deschid inima și să ți-o înnoiesc și să Mă lași să stau în ea, dar vrea-vei, oare?

O, poporul Meu, pun pe masa Mea cu tine învățătură de rai, fiule, și-i voi face omului tot mai largă calea spre cuvântul Meu din mijlocul tău, ca să vadă el cum îl lucrez Eu pe om, pe cel ce stă la gura Mea ca să învețe. Trebuie să părăsească omul mânia și prostia, care vin una după alta când el se semețește mândrindu-se. Trebuie să se umilească omul ca să poată birui căderea lui din Dumnezeu. Mulți părăsesc păcatul, zic ei, dar dacă nu dau să-L zidească pe Dumnezeu în ei, cad în păcatul părerii de sine, pe care și-l hrănește omul cu duhul mândriei din el, și iată, nu-l lasă diavolul pe om și nu-l scapă din mână cu una cu două. Duhul mândriei face fețe-fețe în om și între om și om, și nu-și dă seama omul de acest păcat, iar cuvântul Meu trebuie bine înțeles față în față cu omul care nu știe câte păcate poate face el după ce dă să se lase de păcat și să-și apropie de Mine viața și mersul său. O, când omul Mă are pe Mine în el, Mă dă în jur, Mă dă pe Mine în jur și face pe Dumnezeu în jurul său, dar când se are pe el în el, se dă pe el în jurul lui, iar semeția aceasta e păcatul cel ascuns de mintea și de simțirea omului care zice că s-a lăsat de păcat și de lume ca să fie cu Mine, cu calea Mea cu fii pe ea. Eu am lăsat portretul Meu pe pământ între oameni prin tot ceea ce am fost și am făcut, și am lăsat și portretul cel de ucenic, căci am fost ascultător până la moarte pe cruce și am fost blând și smerit cu inima și cu purtarea, dar Mă doare de la mintea celui ce nu știe să citească pe fața Mea, pe viața Mea și să-și așeze apoi pașii și inima lui după chipul și asemănarea Mea. Cel ce voiește să vină după Mine și nu știe să-și ia și cruce ca să ducă, acela să-și cerceteze toate faptele lui care nu seamănă cu Mine, și apoi să caute vindecare pentru ele, să caute el la chipul Meu, la lucrul Meu, la Duhul Meu, la firea Mea și să se vindece de sine, iar doctoria să-i fiu Eu și fața Mea, de la care el să învețe. Cel ce nu știe să se poarte după chipul Meu, după Duhul Meu față în față cu aproapele său și în tot jurul său, acela n-a învățat încă venirea sa la Dumnezeu, urmarea sa pe calea Mea. Omul în care Eu sunt cu fața Mea, cu chipul Meu, acela Îmi dă Mie când Mă vede în aproapele Meu flămând și gol, străin și întristat, pribeag și închis, și caută să-Mi dea față și viață în aproapele său, în cel mic cu viața, iar cine dă Domnului viață în om, acela găsește răsplata sa de-a dreapta Mea când Eu voi sta pe tronul slavei Mele și toți îngerii cu Mine pentru ziua dreptății. Amin.

O, fiilor, cei binecuvântați sunt cei ce rodesc, sunt cei plini de Dumnezeu, și care fac lucrarea de a-L așeza pe Domnul în omul cel sărac de fața Mea în el din pricina duhului întunericului de pe pământ și din om apoi, dar când Eu n-am în om hrană și apă, haină și casă, vindecare sau cercetare de la cei din jurul lui, atunci Eu încă plâng în om, și cer socoteală celui de lângă Mine că nu M-a ajutat.

Să vină omul să ia de pe masa Mea cu voi învățătură, căci dacă vine și nu ia în fapta sa viața pe care-l învăț Eu pe om să și-o lucreze, și tot la fel să facă și cu aproapele său, acela vine zadarnic la Mine și la scăpare de la Mine. Faptele semeției omului se văd după rodul lucrului său înaintea Mea și înaintea semenilor lui, și tot așa se văd și cele ale Mele fapte prin cei binecuvântați și plini de Dumnezeu, care-L cercetează pe Domnul când El nu are viață și ajutorare în omul sărac de viață pentru Dumnezeu.

Cuvântul Meu să străbată cerurile și pământul de la o margine la alta și să se facă el lumină în calea oamenilor și să vadă ei lumina, căci omul umblă prin întunericul veacului acesta și nu vede cum merge! Eu, Domnul, voi înlesni cale cu rod cuvântului Meu din mijlocul tău, poporul Meu, ca să-i trezească el pe cei aleși ai Mei. Voiesc să se despartă omul de păcat și să vadă apoi. Voiesc să se uite omul la Mine și apoi la el și să vadă, să Mă vadă și să se vadă, și apoi să știe să dea viață lui Dumnezeu în el. Amin.

O, dați cuvântul Meu oamenilor, căci Eu, Domnul, le spun lor așa:

Veniți de luați lumină! Veniți și învățați chipul și asemănarea Mea! Nu vă mâniați, nu vă răzbunați unii pe alții, ci iubiți ca Dumnezeu, căci iubirea rabdă îndelung și rămâne pe veci, ca și toți fiii ei. Iubiți pe cei ce nu vă iubesc, căci la aceia le lipsește iubirea și dați-le voi ca să aibă și ei, și le lipsește Dumnezeu și dați-le voi ca să aibă și ei, și veți fi binecuvântații Mei în ziua slavei Mele și vă voi chema de-a dreapta Mea să fiți. Iubiți pe Dumnezeu, și tot așa să-i învățați și pe semenii voștri, și veți fi scriși cu cei milostivi. Faceți pace între om și Dumnezeu, și veți fi scriși cu cei ce lucrează pacea, și, în sfârșit, fiți credincioși, și veți fi scriși între fiii vieții. Amin.

Pace ție, poporul Meu! Dă-Mi putere să fiu cu tine, tată, și să te veghez și să te învăț să fii și să poți voia Mea și fața Mea s-o lucrezi! Lasă-te sub înțelepciunea tainelor toate, fiule, căci tainic lucrez cu tine, și înțelepciunea este cetatea pe care voiesc s-o așez cu tine pe pământ, că nu este ea pe pământ, iar Eu vin pe pământ la tine și zidesc cu tine această cetate și-i chem pe toți să vină să ia și să aibă, și strig spre ei:

Veniți de luați lumină! Veniți la muntele înțelepciunii Mele și luați, și fiți bogați cu credința în venirea Mea cea de azi după om și cunoașteți vremea, căci însăși vremea și semnele ei vă învață s-o deslușiți și s-o cunoașteți și să credeți apoi. Amin, amin, amin.

O, iată de ce este omul în suferință pe pământ! El nu știe să lucreze iubirea și s-o așeze la locul ei cu toată ființa lui cea dinăuntrul lui. Oamenii se însoțesc între ei ca să lucreze iubirea, zic ei. Așa știu ei, săracii, căci sunt săraci de toate cele cei ce fac așa, și sunt săraci de iubire, fiindcă ei nu știu ce este iubirea și n-o pot face pe ea, de vreme ce nu știu de ea. Se strică omul unul de la altul prin însoțire pe cale. Când omul bun se însoțește pe cale cu cel rău pe dinăuntru, se strică și cel bun și piere împreună cu cel rău și cu nebunia lui cea dinăuntrul lui.

O, de unde știi tu, omule, să-ți iei tovarăș de drum? Știi tu că e bun sau că e rău cel pe care-l iei tovarășul tău de drum? O, nu știi, și de aceea vezi numai apoi, numai după ce i se arată rodul bun sau rău. Nu căuta bucurii cu omul, tată! Dacă tu vrei să Mă asculți, nu căuta prea multă tovărășie cu cineva, căci toate acestea sunt vremelnice, fiule. Chiar dacă vei fi lipsit de mai multă bucurie, nu vei pierde, ci vei câștiga, căci vei suferi mult mai puțin, fiindcă bucuriile atrag după ele multă suferință, ca plată a deșertăciunii trecătoarelor bucurii. Cei mai mari oameni sunt cei mari în iubirea cea pentru Dumnezeu, iar cei mai mici se fac mari numai cu cei mari, care lucrează fapte mari, căci cu cei mici ei nu pot face decât fapte mici, și sunt deprinși aceștia să se unească cu cei asemenea lor.

Omul învață binele sau răul, după cum se însoțește cu cei buni sau cu cei răi, așa cum vântul când trece peste tot duce împrăștiind mirosuri plăcute sau neplăcute, după cum sunt locurile străbătute de vânt. O, se cunoaște bine cel ce călătorește pe cale cu cel fără de minte, căci își va pierde și mintea pe care o mai are, și spun așa ca să învăț omul să caute la cel ce-L iubește pe Dumnezeu, ca să ia de la el învățătură de viață, învățătură de iubire să ia, că nu mai este pe pământ școală în care să învețe omul ce înseamnă Dumnezeu și ce înseamnă omul și ce trebuie să facă el cu viața lui și unde să și-o adune ca să aibă și ca să nu sufere viața lui.

O, dacă omul n-a avut iubire pentru Mine Eu am suferit și sufăr mereu, și suferă și omul cel sărac de iubire, suferă Dumnezeu și suferă și omul. Numai iubirea poate lua locul suferinței, iar când iubirea nu poate, suferința ia locul iubirii.

Toate suferințele oamenilor vin peste ei fiindcă ei nu știu să lucreze iubirea și s-o adune în Mine toată. Voiesc să-l slobozesc pe om de suferință. Iubirea de Dumnezeu cu toată ființa cea dinăuntru a omului, aceasta este sfârșitul suferinței. Iubirea înseamnă ascultare. Ea a căzut din om fiindcă n-a ascultat omul, și de atunci suferă și Dumnezeu și suferă și omul.

O, fii ai poporului Meu cel păstorit de glasul gurii Mele, și voi, o, fii ai oamenilor, învățați din glasul gurii Mele! Ia, poporul Meu, ia din gura Mea iubirea cuvântului Meu și dă-o de veste fiilor oamenilor, că vreau să Mă arăt tuturor așa cum sunt, că a venit vremea. Aș pune o inimă nouă în toți oamenii de pe pământ, în fiecare, ca să vin apoi să stau cu ei, dar nu Eu, ci ei trebuie să facă aceasta, căci trebuie să aibă plată omul. Amin.

O, oamenii trăiesc mult, mult pe pământ ca pe pământ, și de aceea nu le este dor de cer, de adevărata casă și avere a omului. O, cum să le fie dor dacă așa de mult își țin mintea pe pământ și-și fac rost cu trudă multă de cele pe pământ trăite și dorite cu mintea lor! Omul merge de colo-colo pe pământ, dintr-o parte în alta pe pământ merge el și numai așa îi este calea, dar Eu îi spun lui că mersul lui ar fi să fie în sus, de jos în sus și nu altfel, și ar afla el atunci calea, adevărul și viața și ar sta cu Dumnezeu pe cale, că iată, calea Mea e de sus în jos după om, iar calea omului ar fi să fie de jos în sus după Mine, dar cine dintre oameni dau să învețe și să știe cum să le fie mersul? Numai cei urâți pentru numele Meu și prigoniți pe pământ, numai aceia sunt cei ce știu cum să le fie mersul. «Fericiți veți fi când veți fi urâți și prigoniți și ocărâți pentru numele Meu», așa le-am spus Eu acum două mii de ani celor credincioși Mie, dar numai adevăratul creștin simte în el această fericire, o fericire tainică, blândă și curată de cele de pe pământ, făcându-l dulce pe om, și fericit pe Domnul în el că are cine-L purta pe pământ așa cum este El. O, cine poate fi mai fericit ca acela care seamănă cu Mine, Cel atât de prigonit de pe pământ? Vai omului care caută să fie altfel fericit, altfel decât Dumnezeu! Unul ca acela își caută mereu în nemulțumirea lui și în căutarea lui după cele ce pier ca iarăși să le caute omul.

O, pocăiți-vă, voi, cei îndărătnici! Voi, care folosiți două limbi ca să puteți instiga și intriga inimi contra inimi din pricina îngâmfării din voi și al dorului de sine în voi! Pocăiți-vă înaintea Domnului și biruiți-l pe diavolul, care vă are la mână cu păcatul dezbinării și al urii, dar nu-L biruiți pe Domnul!

O, pocăiți-vă și voi, de peste tot fii ai pământului, că are Domnul lucrarea cuvântului Său peste pământ și vă cheamă la pocăință, că vine Domnul, o, fii ai pământului! Să nu vă găsească Domnul goi când El vine, o, să nu vă găsească așa, că după El merge pedeapsa faptelor rele săvârșite de oameni! Căutați să fiți găsiți îmbrăcați și nu goi, că iată, vă trebuie veșmânt din apă și din Duh țesut. Harul Duhului Sfânt trebuie să se vadă peste cel botezat cu apă, și nu se vede în cei botezați acest har și grăirea lui cea mărturisitoare. Vă dau de veste: pocăiți-vă de faptele voastre cele împotriva voastră și cele împotriva lui Dumnezeu, că vine ziua întrebării! Încă mai puteți, încă mai aveți un picuț de timp.

Întoarceți-vă voi, cei căzuți de la credință, și vă va vindeca Domnul, Care mustră spre îndreptare și nu spre pedeapsă! Vine ziua Domnului! Vine Domnul, vine iarăși pe pământ Cel botezat de mâna mea în apa Iordanului, iar vouă vă trebuie căință. Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea Lui și a Tatălui Lui să fie cu voi și să vă deschidă ochii ca să vedeți lumina și să mergeți pe calea ei! Amin.

O, să ne întărim în porți, Doamne, ca să putem lucra. Harul Tău este cel ce poate și cel ce voiește. Amin.

— O, mare a fost mărturisirea ta în ziua Mea de Bobotează la râul Iordan acum două mii de ani, botezătorule al Meu! Mare să-ți fie și harul cel coborât peste pământ pentru trezirea la pocăință a fiilor pământului, împătimiți de cele de pe pământ, cu care ei s-au învățat ca să trăiască așa cum le place lor! Mare este și azi mărturisirea ta, că-Mi ești mărturisitor și strigi ca și Mine omul ca să iasă la lumină și să vadă apoi! Amin.

Vin la tine cuvânt, popor al credinței cea de nou Ierusalim, căci te cresc, tată, cu dor și cu mare iubire, ca să te am pildă de naștere din nou între oameni pe pământ. Nu înțelege omul aceasta, că e război cumplit înăuntrul lui, fiindcă trupul se răzvrătește împotriva duhului, iar duhul, împotriva trupului în om. E slab, e tare slab cu înțelepciunea omul, dar nu pot să trec cu vederea acest păcat al lui câtă vreme Eu desfac cerurile și vin cu sfinții pe pământ la om ca să-i aduc lui vindecare de minte și înțelepciunea Mea pentru ea apoi.

E măreață foarte învățătura Mea cea plină de răbdare azi peste om. Mi-e plină însă de așteptare. Aștept zadarnic, iar timpul trece și se tot sfârșește și vine în locul lui împărăția lui Dumnezeu, pe care o am Eu mai întâi de așezat în om acum, și strig în lung și în lat după om și dau cu toiagul în stâncă și iese apă, ca să nu-l las pe om să moară de sete, ca să nu tot dea în Mine cu putere că-l las să moară. O, nu te las, omule, să mori, dar ce să-ți fac peste împietrirea inimii tale și peste orbirea ta? Ești plin de răni din creștet până în tălpi. Ce să mai pun peste tine ca să simți depărtarea ta de Mine, care-ți aduce atâta durere, atâta întuneric, tată? I-aș da pieirii pe cei ce te lasă să mori fără lumânare, dar unde să le dau loc acestor ucigași? O, cine i-a pus pe ei să se facă păstori de suflete dacă nu știu să facă această lucrare peste oameni?

O, iată de ce vin Eu pe pământ cuvânt. Cum să nu vin când toți rătăcesc fără păstor din vale în vale și din munte în munte? O, cum l-aș mai fi scos Eu pe Israel din robia Egiptului dacă nu M-aș fi dus Eu după el cu proorocul Moise ca să-i dau izbândă lui Israel, poporului care a fost apoi necredincios iubirii Mele pentru el până azi? O, iată ce este omul! E vremea să-l nasc din nou pe om, e vremea să-l trec din trup în duh, din moarte spre înviere să-l scot, și trebuie să-l ajut să înțeleagă de ce vin Eu după el cuvânt pe pământ, cu oștire cerească după Mine purtându-Mă, cu cei ce au venit de pe pământ la cer sfințindu-se pentru Mine în vremea luptei lor pentru cer pe pământ cât au stat.

Sunt pe masă cuvânt în ziua aceasta cu cei de la început ai bisericii Mele și punem hrană dulce pe masă și cu folos pentru naștere din nou peste om. Duhul tău aprins pentru mărturisire atunci, pune-l tu pe masa poporului Meu cel de azi, o, mărturisitorul Meu, și binecuvântată să fie intrarea ta în cartea Mea cea de azi, mărturia Mea cu care Mă aștern pe pământ, acum, și pe care numai cei înțelepți o iau și o despică și se fac ei părtași harului cel de azi, coborât din cer pe pământ pentru om, pentru nașterea din nou a omului. Amin.

— O, de I-ați auzi astăzi glasul care zice: «Nu vă învârtoșați inimile ca la Meriba, ca în zilele ispitirii când L-au ispitit părinții noștri și L-au pus la cercări, deși văzuseră lucrurile Lui, și patruzeci de ani a fost Domnul supărat pe neamul acesta și a zis că are inimă rătăcită și n-a priceput calea Lui, și S-a jurat Domnul să nu intre în odihna Sa». O, de I-ați auzi astăzi glasul, voi, cei de pe pământ! Venim noi din cer cu Domnul și strigăm către voi: auziți-L pe El! Nu uitați Scripturile care vă arată că toți cei care n-au dat să-L audă și să-L urmeze, au pierit toți, toți. Și cine a scăpat dintre ei? Au scăpat cei ce nu s-au învârtoșat auzindu-I glasul.

Fac în ziua aceasta ceea ce am făcut și acum două mii de ani și mărturisesc pe Domnul vestindu-mă cu El poporului Său cel din mijlocul neamului român, și apoi la tot norodul. Fiți primitori de oaspeți din cer, că poporul Israel a fost învârtoșat în vreme de încercare, vreme pentru care nu era Moise vinovat, ci poporul era, căci se certa cu Moise să-i dea apă. «O, de ce ispitiți pe Domnul, de ce vă certați cu mine?» așa le-a spus lor Moise, învinuit fiind de ei că i-a scos din robie, și a strigat la Domnul Moise și a zis: «Ce să fac, Doamne, că puțin a lipsit să nu mă ucidă cu pietre?». «Ia toiagul tău cu care ai lovit Nilul și du-te pe stânca Horebului și lovește în ea și va ieși apă și se va adăpa poporul cel ispititor, căci a zis: este, oare, Domnul în mijlocul nostru, sau nu?».

O, de I-ați auzi astăzi glasul care zice: «Nu vă învârtoșați inimile ca la Meriba!». Iată, vine Domnul cu sfinții Săi, precum este scris să vină! Auziți-L pe El! Faceți-vă hăinuță de sărbătoare cămașa sfințeniei! Nu stați până la asfințit goi de hăinuță, că vă trebuie hăinuță de nuntă la masa venirii Lui cu sfinții!

O, popor cu nume nou de nou Ierusalim, de cort al lui Dumnezeu, fă-te vornicel mare și strigă la cer și dă de veste peste pământ glasul Mirelui ceresc! Vine El și păstorește El și are slugi din cer și de pe pământ. O, fă-te palat din Duh Sfânt zidit, așa cum am fost eu și împarte celor învârtoșați la cerbice glasul Domnului! Ai sfinții din cer ajutori și apărători. Roagă-te Domnului pentru despătimirea oamenilor, ca să vadă ei apoi lumina cea adevărată și să ia în ei duhul cerului, duhul care biruiește trupul, căci duhul trupului este de la diavolul, iar duhul sufletului este din cer. Duhul trupului îi dă omului minte, dar duhul sufletului îi dă omului har. O, har, har peste voi, căci sunteți norodul pășunii Lui și oile mâinii Lui!

O, dă-le, Doamne, să priceapă bine aceasta și să împartă la cei fără de pricepere, ca să se facă și aceia fii ai lui Dumnezeu, născuți din cuvântul Tău cel de azi, care aduce pe pământ taina nașterii din nou a omului, o, Doamne. Amin.

O, trebuie din nou să fac raiul pentru om, căci omul a căzut pe pământ după ce a ieșit din rai și din legea raiului. Pe pământ aceasta face omul, cade mereu, cade și tot cade, căci duhul trupului așa cere în om. Vin Eu din cer la om și dau să-l învăț ridicarea din cădere, că nu se iartă păcatul lui până nu se desparte de el omul, iar duhul sufletului cere în el aceasta, cere ridicarea lui din păcat și vindecarea minții, și apoi harul Meu desăvârșindu-se în el și prin el peste pământ pentru multă, multă înviere lui și oamenilor, că voiesc să aduc duhul învierii pe pământ.

O, numai umilit trebuie să stau și să grăiesc înaintea omului! Nu pot să lucrez așa cum este de lucrat peste viața omului și peste păcatele lui ca să-l curăț pe el pentru Mine, o, nu pot, căci omul nu poate. Plâng ca un neputincios, Eu, Cel Atotputernic, și aștept să poată omul și să-Mi arate că poate cu Mine, că poate pentru Mine. Mă mângâi cu sfinții și împărțim durerea, căci sfinții sunt purtători de Dumnezeu, iar Eu sunt îndurerat. O, aceasta este de dus și de purtat pe pământ până când totul se va ușura deodată, căci truda Mea își va aduce rodul ei. Amin.

O, ce faci tu, omule care-ți irosești viața în plăceri și în tot o trudă pentru plăceri și pentru bucurii, care se ofilesc ca floarea fără apă? O, nu așa se trăiește pe pământ înaintea feței Mele. Vin Eu și te învăț acum, căci am venit mereu și vin iar Învățător peste pământ, și ție îți trebuie credință ca să Mă auzi și ca să Mă primești. Tu ești cel ce-Mi deschizi sau nu. Eu doar bat la ușă.

O, omule care zici că știi și crezi în Dumnezeu, cum crezi în El și ce faci dacă crezi? Este scris că trebuie să am casă la tine și să cinez cu tine și să stau cu tine și să te fac după chipul și asemănarea Mea, nemuritor. Tu însă te întorci mereu la moartea ta, la păcatul pe care-l iubești, dar credința ta este moartă, tată, și tu tăgăduiești puterea ei, că nu poți să te faci fiu al lui Dumnezeu dacă tu mori mereu.

O, popor al cuvântului Meu cel de azi, grăiesc cu omul ca să-i spun lui că, dând el să aibă înfățișarea adevăratei credințe, tăgăduiește puterea ei, că mereu este tras spre păcat, bietul de el, și nu poate adunarea oamenilor care n-au faptele credinței, o, nu poate să dea sfinți lui Dumnezeu, și pot sfinții să dea lor pildă de biserică a Mea și de locaș al Meu în ei și cu ei, căci am spus într-o zi de jale când auzeam cuvinte în răspăr cum că biserica a dat pe sfinți, iar Eu am spus nu, și am spus că sfinții au zidit biserica și că ei au însemnat biserica, și vai lumii dacă n-ar fi în ea cei ce se sfințesc pentru Dumnezeu și pentru ea înaintea Mea ca să aibă ea cine să strige la Mine pentru învierea ei, pentru trezirea ei din nepăsare de Dumnezeu!

Eu sunt Cel ce vin acum și judec viii și morții prin acest cuvânt și le spun lor că ei spun mereu în biserica lor că așteaptă învierea morților și viața veacului ce va să fie, iar Eu vin cu ceea ce zic ei că așteaptă, și vin cuvânt pe pământ pentru vii și pentru morți, căci Tatăl Mă trimite să împlinesc tot ce este scris în Scripturi să împlinesc, și se pregătesc cei adormiți de înviere la glasul Meu, pe care ei îl aud, și mai vârtos se pregătesc mereu sfinții ca să vină cu Mine în cuvânt când Mă aud că vin la voi, pe masă la voi cu hrană de sus, hrană îngerească, hrana celor ce se hrănesc cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Amin.

O, fii ai necredinței, voi stați pe pieptul celor ce așteaptă învierea și viața veacului ce va să fie, și stați plini de păcate deasupra lor, și arde duhul lor pentru răscumpărarea lor și arde ca focul pârjolitor duhul și suspinul lor spre Domnul. O, înfricoșați-vă, ca să faceți roade vrednice de pocăință și de credință, că altfel veți plânge lung și nu veți afla capăt plânsului vostru! Vă cheamă sfinții din cer spre credință și spre fapte de credință. Are Domnul izvor de cuvânt aici, unde-Și are masa Sa de cuvânt cu poporul Său credincios azi. O, căutați, ca să aflați, și apoi luați și spălați-vă ochii, ca să vedeți! Spălați-vă de necredință și aplecați-vă cu umilință, ca să aveți parte de milă și de bucurie apoi! Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi pe pământul român și grăiește cuvântul Său oamenilor și zidește biserica Sa și sfărâmă cu ea iadul, ca să iasă la lumină cei ce strigă după lumină, și iată lumina, și vine Domnul cu ea pe pământ ca să vă dea lumina Sa vouă.