3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

O, fii ai oamenilor, eu, Ioan Botezătorul, vă trezesc la veghe și la pocăință cu veghe. Nu mai e vreme să cereți pământ, să vreți pământ, că a fost în neamul român un poet care plângea în fața scaunelor de domnie a țării și striga în numele neamului său zicând celor de sus: noi vrem pământ! O, aceia nu aveau pământ, săracii, nu aveau drepturi pe pământ, și-și băteau joc de ei cei sus-puși pe scaune, și plângea zadarnic poporul, căruia îi lipsea cerul, nu pământul, dar eu vă povățuiesc să căutați cerul pentru pământ, că vai pământului fără cer pe el cu oamenii, vai! Cei care au în ei cerul pe pământ nu se mai plâng de nimic, și sunt cuminți și sunt frumoși și sunt fericiți în necazuri și nu-i doboară lipsurile sau nemulțumirile, ci îi frânge pe ei dorul de cer pe pământ și sunt de neînvins, așa cum am fost eu, fără nici un drept pe pământ între oameni, de am stat pribeag de oameni, și apropiat cu Domnul și cu îngerii Lui, iar după ce am ieșit la Iordan să-I pregătesc Domnului arătarea, așa cum a fost peste mine vestirea cerească, o, nu m-au primit mai-marii poporului meu dacă L-am vestit pe Domnul Cel născut în Betleem și dacă am chemat oamenii la pocăință, și, mergând la regele lui Israel ca să-i îndrept statura cea desfrânată, am fost dat la pieire, și mi-am luat locul și lucrul cel mult în cer, și tot Ioan Botezătorul sunt și azi, și-i strig pe oameni să ceară ei cerul pe pământ să vină, și să verse Domnul cupa fărădelegii peste cei ce tot umplu la ea.

Iar vouă, fii ai credinței, vă spun din cer: nu vă fie frică de oameni, oricât s-ar crede ei de mari și de tari. Lor să le fie frică de muntele fărădelegii, la care tot au zidit, iar vouă credința și roadele ei. O, vine izbăvirea, să știți că vine. Când nimeni nu se așteaptă ea vine. Amin.

O, oameni de peste tot, o, fii ai oamenilor, dacă voiți să nu mai fie, să nu mai poată răul pe pământ și peste om, întoarceți-vă și nașteți-vă din Dumnezeu și luați pe voi semnul botezului, cămășuța, că Eu, Domnul, am spus fiilor care Mă poartă cuvânt pe pământ acum și le-am spus lor: «Strângeți, fiilor, strângeți bine pe voi cămașa nașterii de sus și legați-o cu cingătoare, că vântul bate și nu stă, iar voi trebuie să fiți îmbrăcați, și nu goi», și vă rog îndurerat după om, învățați-i pe oameni ca să știe și ei de la Mine și de la voi ce este frumos și ce nu este frumos între pământ și cer.

O, Eu voiesc să curm toată primejdia, tot răul de pe pământ dintre om și om, dintre popoare, ca să nu mai fie răul, că am făgăduit că voi preface armele în fiare de plug, și va asculta de Dumnezeu firea armelor și nu-și vor mai face lucrul lor cel pus la cale de omul amăgit de trufie asupra altui om, și care-și face planuri și tot planuri, căci planul Meu este din cer și trece peste om, și nu omul trece peste planul Meu, că vin cu sfinții pe pământ, vin Eu și sfinții Mei și vom face ordine pe pământ, iar oamenii să se uite la sfinți, și mereu să se uite și să-i citească neîncetat pe sfinți, căci dacă fiecare sfânt are un trecut, atunci și fiecare păcătos are și poate avea un viitor, uitându-se la cei ce au trecut de pe pământ la cer cu sfințenie în ei pentru ca să le fie de folos celor păcătoși, care nu-și pun în cap să se sfințească și ei, dar iată, le dau Eu prin minte să-și aleagă viitor sfânt oamenii de pe pământ. Bărbatul și femeia să fie sfinți, iar pentru aceasta trebuie să nu mai iubească ei păcatul, ci pe Domnul să-L iubească din toată ființa lor, căci Domnul este Cel ce vede păcatul omului în vremea păcătuirii lui, iar dacă el Mă ascultă va scăpa de păcat, și va scăpa și de plata păcatelor lui, fiindcă numai din pricina păcatelor semănate de oameni peste pământ vin apoi atâtea răuri în calea oamenilor și-i umplu de suferință și de lacrimi cu multul.

O, iată ce spun: Aș vrea de sus când privesc, aș vrea să văd numai sfințenie în oameni pe pământ și numai iubire pentru cei din cer. Nici un fel de rău n-ar mai fi să poată pe nicăieri, și aș coborî atunci pe pământ tot ce este în cer ascuns de ochii oamenilor și aș începe fericirea Mea lângă fericirea ta, omule de pe pământ, și am da mâna la toți cei care așteaptă de veacuri să-i ridic, după ce ei M-au mărturisit cu viața și cu limba lor cât au purtat trup între pământ și cer. Aceasta aș vrea, și aceasta aștept să dorească și să iubească toți oamenii de pe pământ, sfințenia aș vrea s-o iubească toți, iar Eu să fiu Dumnezeul lor, al celor sfinți, precum și sunt.

Am ispășit cu multe lacrimi de dor și cu mari dureri apoi, văzute și nevăzute dureri, și am dus cu greu toate greșalele și cuvintele rele ale tuturor celor de după Mine și ale celor de mai înainte de Mine pe pământ și ale celor ce sunt încă pe pământ cu trupul, și am îndurat dureri ca să pot coborî la ei și să le dau împlinirea făgăduințelor Mele și ca să pot veni pe pământ cuvânt la cei ce nu mai știu de Dumnezeu pentru purtarea lor înaintea celor din cer.

O, oameni reci cu inima pentru cei din cer, vă văd cei din cer cum păcătuiți. O, numai păcat lucrați pe pământ! Dacă voi uitați de ochiul lui Dumnezeu, iată, de aceea faceți atâta păcat pe pământ, și vă luați unii după alții la relele toate, la toate slăbiciunile și plăcerile păcătoase și vă faceți bucurii din acestea, iar cei din cer privesc peste voi și plâng cei din cer. O, am și Eu nevoie de bucurii, de oameni care să fie bucuria Mea pe pământ. Numai trist, numai plâns, numai biruit să fie Dumnezeu din pricina bucuriei și a veseliei păcătoase, iubite acestea de oameni?

Voi, cei ce sunteți sub jugul căsătoriei, stăpâniți-vă zburdările trupului, opriți-vă de la alungarea lui Dumnezeu de lângă voi, că Domnul este sfânt. Voi dați naștere la fii, și nu trebuie copiii voștri să fie sortiți pedepsei cea de la păcatele voastre, căci scris este: «Mânca-vor părinții și se vor strepezi dinții fiilor». O, nu vă temeți că nu veți putea să fiți măsurați în fața simțămintelor păcătoase. Veți putea aceasta prin dragoste de Dumnezeu, cu care să vă hrăniți mintea și inima, iar dacă nu veți căuta aceasta, veți putea, tot veți putea, dar prin suferință, și ea vă va ajuta pentru cumințenie, pentru curățire, pentru ispășirea păcatelor voastre.

Vin din cer pe pământ cuvânt și vă învăț să vă lucrați mântuirea și scăparea, o, fii ai oamenilor, și sunt plin de milă pentru voi și pentru copiii voștri. O, lăsați răul să apună, că prea multul bine păcătos vă aduce pedeapsă. Grăiesc în mijlocul neamului român și Mă împart cuvânt peste pământ ca să fiu ascultat, ca să-Mi urmeze omul sfatul și să-i fiu lui Dumnezeu.

O, fii ai oamenilor, și voi, cei ce vă numiți și vă credeți fii ai lui Dumnezeu pentru că sunteți botezați la biserică în numele Domnului, o, iată ce vă spun: fie-vă rușine să păcătuiți. Faceți cruce, însemnați-vă trupul cu semnul sfintei cruci și depărtați de la voi dorul de păcat, pofta care vă îndulcește cu păcatul cel otrăvitor. Dați de la voi pofta de păcat, de băut și de mâncat în chip păcătos, de fumat și de desfrânare în însuși trupul vostru și de câte alte păcate din îndemnul diavolului, care dă să vă îndulcească cu cele plăcute de el în om ca să-l smulgă pe om de la Dumnezeu. Veți avea nevoie de Dumnezeu și de ajutorul Lui și de scăpare de la El pentru voi. Soldatul cel de demult, căruia i-a ieșit în cale ispita cea în chip de femeie poftitoare de păcat făcut cu trupul între ea și el, a fost acesta ajutat de duhul fricii de Dumnezeu, și cu puterea aceasta el a respins clipa cea păcătoasă, fugind de ispită, iar a doua zi a rămas viu printre mulți morți în bătălia cu vrăjmașul neamului său, și i-a arătat apoi Domnul cum ar fi murit și el sub gloanțe dacă n-ar fi fost să biruiască păcatul care i-a ieșit în cale, și cum a rămas petec verde locul în care el era când gloanțele au curs pe câmpul de luptă, dar a fost salvat prin curățenia trupului său, care l-a ocrotit pe el.

O, iată, nu mai păcătuiți, și fie-vă rușine să faceți păcat. Faceți cruce ca să vă ajute Domnul să scăpați de cursa păcatului. S-a umplut pământul peste tot de păcatul din oameni și dă să se scufunde în adânc cu tot ce e pe el. O, lăsați-vă de păcat și cereți lui Dumnezeu iertare și pocăiți-vă mult și mereu, ca să nu vină mânia cea pentru păcat pe pământ.

O, mama Mea scumpă, multă dragoste ai așezat și tu în oameni în vremea ta pe pământ, și tot așa și azi lucrezi, și îți apleci milostivirea peste pământ și peste om, căci omul nu Ne iubește, mamă, chiar dacă el Ne strigă mereu să-l scoatem de sub povara greșelilor în care stă mereu, îndulcindu-se de ele împotriva firii, împotriva legii lui Dumnezeu, mamă. O, am lucrat atâta de frumos, Eu și tu, ca să Ne facem pildă de trăire și de iubire, dar oamenii nu pot, mamă. O, cum le-am arătat Eu și tu femeilor să fie, și cum sunt ele, mamă! O, cum să nu Ne doară când ele caută numai păcatul și îndulcirea cu păcatul, îndulcind suflarea de pe pământ cu păcat, mamă?

O, fii ai oamenilor, ascultați cuvântul Meu, că Eu, Domnul, vă învăț și pe voi în zi de praznic sfânt. Nu vă stârniți unii pe alții spre păcat și spre poftă de păcat, că nu pentru păcat l-a zidit Dumnezeu pe om cu mâna Sa, cu dragostea Sa. O, îmbrăcați-vă trupurile în sfințenie și în cămășuțe de in, ca să nu mai iasă din voi duh de păcat. Toți sfinții sunt înveșmântați în veșminte de in, precum este scris, și nu sunt goi așa cum stau oamenii pe pământ, goi înaintea soarelui, înaintea Domnului și a sfinților Lui. Iubiți pe cei din cer, pe cei atât de vii, ca să vă despovărați de iubirea cea pentru păcat, căci păcatul este moarte, precum este scris, nu este altceva păcatul, și cu el se îndulcește omul, și pentru aceasta omul moare apoi, și este scris că plata păcatului este moartea.

Vă învăț cumințenia pe toți. O, iubiți-o, fiilor.

de două mii de ani am rane nevindecate și nu-i este omului milă de Mine, de ranele Mele de la el, de la fiecare om. Tot omul se mai vindecă de rane când își face rost de rane, dar ranele Mele nu s-au mai vindecat, nu se mai vindecă, și Mă vede Tatăl Meu cu trupul rănit de spinii de pe frunte și de cuiele cu care Mi-au fost bătute mâinile și picioarele pe crucea pe care am fost răstignit, iar omul uită aceasta, uită mereu și se bucură mereu cu păcatele, pentru care Eu am suferit și sufăr, căci omul și-a ales încă din rai femeia și M-a părăsit pe Mine pentru ea și s-a mângâiat cu ea și s-au făcut păcat amândoi, iar Eu sunt pedepsit de om, sunt părăsit de om și nu Mă pot sprijini cu el pentru sarcina Mea. O, dau să-l strig, dau mereu să-l strig, dar omul este acoperit de păcat și nu aude pe Dumnezeu și nu se teme de Dumnezeu pentru păcatele lui.

O, oamenilor, o, voi, cei care păcătuiți și vă dezmierdați unii pe alții, vă văd cei din cer cum călcați peste cuvintele poruncilor lui Dumnezeu, peste dragostea de Dumnezeu pentru dragostea de voi, și de cei asemenea vouă, iar voi uitați că vă vede Dumnezeu în toată clipa și că înaintea Lui greșiți și păcătuiți, chiar dacă dați să vă ascundeți pentru păcat, pentru voia voastră liberă de Dumnezeu. O, vă tot ascundeți ca să nu fiți văzuți pentru cele din voi ieșite și lucrate împotriva vieții voastre, iar Eu, Domnul, vă spun că ascunderile voastre toate sunt cârmuite de diavolul și se numesc întuneric, iar voi nu trebuia să iubiți întunericul și pe tatăl întunericului, căci cine-l iubește își agonisește întunericul cel fără de sfârșit.

O, nu știu cum să-i mângâi pe toți de pe pământ și să le dau nădejde la toți. Caut să le ies în cale cu cuvântul și să afle de Mine că vin cuvânt pe pământ și să-l ajut pe om, și să fac un Ierusalim în fiecare inimă care primește pe Domnul.

O, fii ai lui Dumnezeu, și voi, fii ai oamenilor, aplecați-vă spre iubirea Mea și fiți blânzi și smeriți cu inima și fiți duioși între voi și Mine, căci voi aveți nevoie de mângâiere și de salvare din toate răutățile de pe pământ. Eu, Domnul, vă dau vouă putere pentru iubire și pentru înviere. O, n-am pe cine să trimit pentru voi ca să vă dea pe Domnul, și iată, vin Eu și Mă dau vouă, numai să Mă așteptați și să deschideți bunătății cu care Mă țin după voi. O, cine v-ar mai da atâta mângâiere, atâta bunătate? Eu, Domnul, vă învăț bunătatea. Nu vă mâhniți unii pe alții, nu vă îndurerați unii pe alții, nu vă faceți rău unii altora. Fiți iertători și fiți miloși. Aduceți Domnului mulțumire pentru toate și nu-L uitați pe El și nu uitați de El, că multe rele îl pasc pe om când gândul lui nu este la Domnul.

Iată, vă mângâi în zi de praznic de Florii și vă dau povață pentru calea voastră sfântă. Aș vrea să vă mântuiesc de păcat, căci păcatul este vrăjmașul omului, și de aceea vă povățuiesc să fiți cu gândul la Domnul și la bunătățile Lui pentru cei ce-L iubesc.

O, fiilor, cereți iertare la Domnul pentru toate păcatele voastre și nu mai păcătuiți. O, fiilor, faceți bine celor ce vă urăsc, ca să-L înduplecați pe Domnul spre iertarea cea de o parte și de alta, și să nu mai aibă răul putere peste voi și între voi. Eu, Domnul, aș vrea să fiu mereu cu omul și aș vrea să fie omul cu Mine mereu și să-Mi grăiască aș vrea, și să fie pe plăcerea Mea grăirea lui cu Mine. Aș vrea să-l învăț pe om cum să fie plăcut lui Dumnezeu în toată vremea, iar el să se deprindă să lucreze așa. O, cât bine îi vreau Eu omului, și de aceea îl învăț să nu stea despărțit de Domnul cu gândul și cu inima lui.

O, țara Mea de azi, o, neam român, Mă slăvesc prin cuvânt în mijlocul tău în zi de praznic de Florii și-ți fac o rugăminte. Fă-te împărțitor de Dumnezeu peste pământ. Dați-vă unii altora cuvântul Meu, fii români, și mângâiați-vă unii pe alții cu Domnul. Fiți plini de blândețe și de duioșie și de iertare. Îmbrățișați smerenia inimii și veți câștiga o inimă nouă, o inimă din cer, căci cuvântul Meu vă povățuiește acum inimile voastre spre o lucrare nouă și dulce, căci bunătatea inimii e mare comoară pentru om.

Fiilor, fiilor, fie-vă milă de Domnul și purtați-L în inimă și încălziți-L în voi, ca să-I fie bine Domnului în voi. O, câtă durere am pentru fiecare om și câtă milă și duioșie pentru fiecare! Ca pe niște flori de primăvară vă dăruiesc cuvintele Mele vouă. O, tot așa să vi le dăruiți și voi unii altora dacă această bogăție vine astăzi pe pământ.

Eu, Domnul, voiesc să-l ajut pe om să facă voia Mea și să nu mai calce peste ea, dar trebuie s-o cunoască și să caute s-o cunoască. O, vino tu, neam român, vino în ajutorul Meu și al tău! Căutați să-L cunoașteți pe Domnul în acest cuvânt, fii români, și dați-vă unii altora îndemnul spre înviere din păcat și putere sfântă pentru aceasta. Eu așa vă povățuiesc în zi de praznic de Florii și vă rog cu rugăminte sfântă, împliniți în voi cuvântul Meu, fiilor. Și acum, pace vouă! Eu, Domnul, vă spun: pace vouă!

O, au sfinții durere în cer, căci unde nu este ascultare de Dumnezeu pe pământ se strică multe și se repară greu apoi. În zi de început de an bisericesc și creștinesc, vin sfinții să grăiască peste oameni despre lucrarea mântuirii. Sfinții Mei au ca sărbătorit în ziua aceasta în mijlocul lor pe Simeon Stâlpnicul, după numele lui bisericesc și după lucrarea vieții lui pe pământ, căci el s-a mutat din casa părintească în vremea tinereții și și-a făcut loc de stat pe o zidire subțire în lățime și mare în înălțime, patruzeci de coți, adăugând el mereu la ea, mai întâi șase coți, apoi iarăși șase, apoi zece și paisprezece și tot restul ei până la patruzeci de coți sus de lume, sus de pământul oamenilor, și de acolo ridica el rugăciuni mai sus, și pe mulți îi vindeca numai cu cuvântul, dar numai după ce aducea rugăciunea lui la Dumnezeu. Mai bine de patru sute de ani trecuseră de la venirea Mea cu trupul pe pământ prin nașterea Mea din mamă Fecioară, când a venit pe pământ cu viața sa acest ucenic al Meu, Simeon Stâlpnicul, cel care a trecut suta de ani cu viața sa pe lume și a căutat în toată vremea calea mântuirii, pe care cu rugăciune a cerut-o încă din tinerețea sa, și s-a văzut el apoi săpând pentru temelia unei zidiri, și apoi a ostenit și s-a odihnit, când glas ceresc i-a grăit de deasupra: Sapă, sapă mai adânc! Iar și iar a săpat el apoi, până ce iar a auzit glas cu poruncă de sus: Destul! Zidește acum, că fără de stăruință nimeni nu zidește nimic.

Când omul se duce la o serbare mare și mult dorită și mult așteptată de el, se duce cu sufletul la gură, cu inima plină de dor și de fior, dar când știe că într-o zi va sta față în față cu Domnul zilelor, nu-i mai este omului dor și fior. Iată cât s-a gândit acest sfânt la ziua când va sta în fața Domnului cu viața sa și cu lucrarea ei! El s-a ridicat sus, deasupra lumii și deasupra păcatului care-l îmbie pe om pe pământ, căci el s-a uitat cum a fost omul cel de la început, cum s-a lăsat îmbiat acela spre păcat și cum a venit apoi despărțirea lui de Dumnezeu, Care pe toate le ține în palma Sa. Sfinții Mei au fost cei care au luat povață de la toate cele deslușite de Scripturi și au căutat apoi să lupte pentru viața lor cu Mine între oameni, căci viața pe pământ este grea și este amenințată de păcat, fiindcă la începutul lumii s-a lăsat peste oameni patima desfrânării, dragostea cea diavolească între om și om, și toată această stricăciune a venit pe pământ din pricina neascultării de Dumnezeu a omului cel de la început, iar sfinții Mei au plâns pe pământ pentru această stricăciune de peste om, și mult s-au nevoit împotriva ei, ba unii nu se spălau toată viața, și făceau aceasta ca să se apere de această patimă, care pătează dinspre om pe Domnul Cel curat, pe Domnul Cel sfânt, pe Cel ce suferă de șapte mii de ani de la om această neagră pată dintre om și Dumnezeu.

Am spus acum două mii de ani, și tot așa spun și azi: «Eu milă voiesc, nu jertfă voiesc de la om.». O, aștept milă de la om. Să-i fie omului milă de Mine, de durerea Mea cea de la păcatul lui, că l-am pierdut pe om din pricina poftei lui de păcat. O, ți-e poftă de păcat, omule, ți-e poftă mereu, dar milă de Mine nu-ți este, nu-ți amintești de ea ca s-o lucrezi între tine și Mine, că Eu plâng de șapte mii de ani pentru păcatul tău, cu care-L înșeli pe Dumnezeu și pe om. O, ia de la Mine povață și luptă-te ca să scapi de păcat, căci păcatul te biruiește mereu, și tu nu lupți ca sfinții care au căutat în toată vremea lor de pe pământ calea mântuirii, calea Domnului, pe care este sfințenie și nu păcat.

O, dacă vrei, omule, să lupți și să te păzești de păcatul pânditor de peste tot ca să te capete de partea stăpânului lui, de partea diavolului, ai grijă cum umbli pe lume și prin lume, ai grijă, omule care cauți salvare, care alegi să lupți. O, dacă umbli, și mai ales dacă umbli printre oameni, pe lângă oameni, ține pe cineva în toată vremea pe lângă tine, ca să ai noroc împotriva păcatului desfrânării, pentru care omul se ascunde ca să-l facă. O, ascultă-Mă cum Eu te învăț, că dacă umbli singur îți dă diavolul de lucru, îți iese în cale și-ți dă de lucru minții și inimii apoi, așa cum a dat celor de la început, pe care doar i-a încercat din voia Domnului ca să le vadă Domnul alegerea pe care o fac ei, dar ei au ales neascultarea de El și s-au tras cu ea la întuneric și s-au pitit apoi de Dumnezeu, căci și-au simțit în ei rodul neascultării, păcatul, și au așezat ei atunci pe pământ patima desfrânării, cu care au luptat apoi veac după veac sfinții Mei, cei care au pedepsit în însuși trupul lor această patimă omenească și diavolească.

O, aveau sfială de Dumnezeu sfinții Mei. Se făceau mici de tot când își făceau nevoile pe pământ după ce mâncau. Se sfiau de Dumnezeu și de îngeri și de oameni și se lăsau în jos cât puteau și se acopereau și nu-și atingeau trupul. O, nu făceau ei cum fac toți oamenii cei fără de măsură de sfială în fața lor înșiși și în fața Domnului, ci se păzeau sfinții Mei cu paza cea împotriva patimii care zburdă în oameni și își spuneau unii altora această învățătură sfântă, și nimeni nu știa această taină, pe care ei și-o împărțeau ca să fie prin ea păziți de păcat. Sfinții se lăsau în jos, iar oamenii stau în sus, și s-au deprins urât să facă această nevoie a lor pe pământ, pe pământul care poartă pe el toate păcatele și toate purtările cele fără de sfială ale omului față de pământ și de cer. Au fost între sfinți nevoitori mari dintre cei care nu se spălau toată viața, numai să nu-și atingă trupul, numai să nu se vadă sau să nu se știe goi înaintea Domnului, și luptau, sărăcuții de ei, luptau cu diavolul, luptau cu trupul și cu diavolul, căci diavolul lupta împotriva lor pentru că erau ei sfinții Mei, iubiții Mei, și pentru că Eu eram Iubitul lor, Stăpânul lor, înfricoșător la vedere pentru slava Mea cea mare, pe care atâția sfinți au avut dat s-o vadă. O, ce cuminți erau ei! Ce cumințenie aveau înaintea lui Dumnezeu, a Celui nevăzut! O, unde pentru Mine, unde mai văd Eu această grijă mare la om împotriva diavolului, care îl luptă pe cel ce se alege pentru Mine pe pământ?

O, iată, îi trebuie omului har de la Domnul ca să se facă sfânt și ca să se păstreze așa și ca să lupte așa cum au luptat sfinții, și plângând au luptat, și aveau har cei ce iubeau așa. Sfinții Mei au în sărbătoare în cer pe Simeon Stâlpnicul, pe cel știut de istorie cel dintâi stâlpnic care s-a despărțit de lume suindu-se sus, deasupra ei, și viețuind așa cu viața sa. Cu ardoare doresc sfinții să grăiască peste pământ acum prin glasul celui sărbătorit în ziua aceasta între sfinți. Binecuvântată să fie grăirea sfinților Mei prin purtătorul de cuvânt pentru cei sfinți, pentru cei din cer. Amin.

— Stăm înaintea Ta, Doamne, stăm ca și pe pământ înaintea Ta, cu sfială stăm și în cer înaintea Ta, căci cu sfială ne-am purtat față de Tine pe pământ, Doamne al slavei. Înfricoșătoare Îți este slava, că este mare, Doamne, iar cei ce au văzut din ea s-au înfricoșat și au trăit așa pe pământ înaintea Ta și s-au luptat să nu-Ți umbrească slava între ei și Tine, s-au luptat din răsputeri, dar de Tine nu s-au despărțit nici măcar din pricina păcatelor lor, o, Doamne.

Am fost călăuzit de Duhul Tău pe pământ ca să las o pildă între oameni. Am căutat de tânăr calea mântuirii, că n-am iubit lumea, o, n-am iubit-o, Doamne, fiindcă așa ai voit Tu cu mine pe pământ. Nu știam unde să caut: în sus sau în jos, nu știam cum să-Ți plac Ție mai mult. Am început să sap și să mă umilesc săpând în jos ca un om, iar Tu m-ai umbrit cu harul Tău în vremea trudei mele și m-ai povățuit să sap în sus, să zidesc ceea ce am săpat în jos, și cu aceeași trudă să lucrez. M-am suit sus apoi, după ce am zidit în sus cât am săpat în jos, și am rămas acolo cu viața mea, iar Tu m-ai umbrit și m-ai arătat oamenilor, și se cutremurau cei din vremea mea când vedeau cât călcam peste mine și cât Te înălțam pe Tine în mine, bunul meu Povățuitor, milosule Stăpân al umilinței mele. O, mult, mult de tot trebuie să muncească omul pentru calea lui cea mântuitoare, de lume și de trup izbăvitoare, o, Doamne. O, puțin, puțin de tot muncește omul pentru Tine ca să-i dai Tu apoi și mântuire.

M-ai făcut apostol peste oameni prin viața mea cea pentru Tine zidită cu trudă de nevoința mea înaintea Ta, Doamne. O, cum să povățuiesc mai sfânt pe om ca să ia cu bărbăție și cu frică de Dumnezeu lucrarea lui cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu? Tu pentru Tine ai zidit omul, nu pentru el l-ai zidit, Doamne. A lepădat omul încă de la început ursita lui cea de la Tine și s-a făcut slujbaș păcatului din el, stârnit în el prin neascultarea lui de Tine, Făcătorule a toate, văzute și nevăzute câte sunt.

Începutul sfinților stâlpnici am fost pe pământ înaintea oamenilor, și am venit la Tine și la sfinți odată cu începutul anului creștinesc și duhovnicesc, în ziua întâi a lunii întâi din an. Am venit rod copt și m-ai așezat pe masa Ta, la masa Ta cu sfinții și văd din cer pe pământ acum împreună cu sfinții Tăi, cu toți cei care văd cu Tine din cer pe pământ peste tot.

O, mare este lucrarea Ta de azi, mare, Doamne, și se cutremură sfinții de măreția ei din cer și de pe pământ. Ești atât de blând pentru apropierea Ta cu omul când vii și cuvintezi cu glasul Tău de azi. Blând, Doamne, blând față de măreția Ta, văzută de sfinții Tăi. O, ce mare este slava Ta în cer și pe pământ, slavă pe care omul n-ar putea s-o privească și să nu se prăbușească sub ea! Tu însă ești atât de blând, atât de bun și blând, atât de mic Te lași, pe cât ești de mare, o, Doamne, și iată, vii pe pământ cuvânt și grăiești cu omul așa cum grăiai și în rai, și dai de știre cuvântul Tău, care trebuie ascultat de om, Doamne.

Voi, cei care doriți după Domnul pe pământ, luați aminte la glasul Domnului și nicidecum la glasul vostru. O, nu faceți ca omul cel din rai, care în loc să-L asculte pe Domnul a ascultat de om, și unul pe altul s-au tras cei doi dinaintea Domnului și au căzut pe pământ apoi, și e de lucrat mult cu viața ca să I-o dați înapoi Domnului, de la Care o aveți în dar, și pentru care Îi sunteți Lui datori cu viața. O, ascultați glasul Domnului! Vine Domnul pe pământ cuvânt. Pentru voi vine. Vine Domnul să vă scape de întuneric și de păcatul cel întunecat. Lăsați-vă temple sfinte să fiți cu trupul vostru, că are Domnul nevoie de odihnă în voi. Luptați lupta cea pentru viața de sus în voi și nu dați de la voi lupta, că e scumpă viața și prețul ei, e cât vecia de scumpă viața pusă de Domnul în om. Ridicați-vă deasupra lumii și a duhului lumii. Se poate aceasta prin voință, căci lumea este numai păcat. Mângâiați-vă trupul cu uneltele asprimii cea împotriva vrăjmașului omului, și mângâiați-vă duhul cu blânda adiere a Domnului și cu darurile Lui cele scumpe. Și, în sfârșit, mângâiați-vă sufletul, mângâiați pe Domnul în voi, pe Cel de la Care aveți viața în trup. Trupul omului a căzut din rai pe pământ acum șapte mii de ani, iar pe pământ e război, e front de luptă asupra vieții cea de sus a omului, dar voi, oameni, nașteți-vă de sus și veți fi de sus și veți birui în război împotriva armelor vrăjmașe, căci Domnul a biruit pentru voi.

Mucenicul Pantelimon a fost plin de darul milei prin faptele lui pentru semeni, iar Eu, Domnul, l-am numit pe el cu nume din cer și i-am dat acest nume: Pantelimon, adică suflet mult milostiv, mult îndurător, iar Eu, Domnul, îi trimiteam lui împliniri și vindeca el pe cei suferinzi, de s-a strâns apoi atâta dușmănie peste el din partea celor ce nu puteau vindeca la fel de minunat pe cei ce sufereau, pe cei ce căutau doctori pentru vindecarea lor.

O, vindecătorule mare, bucură-i pe sfinți în ziua ta de sobor între cei din cer. Eu, Domnul, binecuvintez grăirea ta acum. Amin.

— Tu, Doamne, binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează și îi sfințești pe cei ce se sfințesc pentru Tine, pe cei ce Te iubesc cu dor. Dorul de Dumnezeu îl sfințește pe om, îl face una cu Tine în vremea dorului. Se face o lacrimă cu Tine cel ce plânge după Tine cu dor, și se face el împărăție a Ta, și ce frumos este un așa om, ce frumos, Doamne! Le spun la toți oamenii de pe pământ că nu sunt frumoși dacă nu Te iubesc pe Tine, pe Cel frumos. Nu sunt frumoși oamenii dacă nu Te doresc pe Tine în ei, și pe ei în Tine, Doamne. Le spun la toți că oglinda lor îi minte în toată vremea și îi pedepsește pe toți la neiubire, o, Doamne. O, vai celui ce se iubește pe sine făcându-se oglindă mincinoasă pentru sine și pentru cei pedepsiți de neiubire! Vai celui ce se face rătăcire pentru cei ce nu știu să meargă veghind împotriva deșertăciunii vieții! O, cum să-și vegheze aceștia viața, când ei au atâtea oglinzi în jurul lor? Când apare în mijlocul lor un om frumos, un om cu Tine înăuntrul lui, toți cei înșelați de oglinda lor sar și se înfurie pe cel frumos, căci își văd ei atunci urâțenia lor în oglinda cea curată dinaintea lor, în cea care arată fața cea descoperită a omului cel dinăuntru și cel din afară. Eu, Doamne, eram frumos, eram al Tău, eram cu Tine și s-au speriat de urâțenia lor cei ce m-au aflat al Tău. Au dat atunci să se creadă că ei sunt cei frumoși și că eu sunt cel urât, de vreme ce ei nu știau ce este frumusețea, nu știau taina oglinzii omului, o, nu știau. Le-am arătat că-și pot vindeca urâțenia și faptele lor păgânești, dar împăratul vremii era mult prea urât, era vândut urâțeniei, iar de rușinea aceasta de pe chipul lui înaintea oglinzii m-a luat și m-a ascuns dinaintea lui și dinaintea oamenilor, dar cei săraci cu duhul au avut prilejul să vadă atunci în mine frumusețea vieții și au tânjit mulți să fie frumoși și ei, și mult s-a semănat prin mine atunci sămânța cea bună pentru viața oamenilor, și au crezut mulți în Stăpânul meu Cel frumos, în Tine, Doamne Iisuse, iar eu m-am mângâiat mult pentru cei ce Te-au așezat în ei de iubire a lor și de dor, Doamne.

Îi spun omului că nu numai prin suferință mai poate Domnul să-l curețe de păcat și să-i pregătească scăpare și mântuire și viață de veci, dar și prin pocăință poate omul să-L dobândească pe Domnul de iubire a sa, de milă și de iertare a sa. De aceea vin și vă îndemn spre pocăință, o, fii ai oamenilor. Vin cu sfinții Mei și strig la voi: Pocăiți-vă! O, pocăiți-vă, căci proorocul Ilie i-a ocrotit de sabie și de foc pe cei care s-au apropiat de el cu pocăință, dar nu i-a cruțat pe cei care au căutat după el cu vicleșug.

O, fii ai pământului, ispășirea păcatelor prin pocăința omului aduce peste om iubirea de Dumnezeu și darul credinței și lucrarea acestui dar, și se face omul ajutor Domnului, așa cum un căluț se face ajutor stăpânului său și-i poartă sarcinile și i se supune cu ascultare ca să-l învețe pe om cum să fie și el cu Dumnezeul său. O, vine vremea lucrului cel mult peste pământ al sfinților Mei și vor vedea cu multul cei ce păcătuiesc mânia cea pentru păcate, și dacă vor avea vreme, se vor întoarce cu viața lor spre Domnul, iar sfinții Mei își vor face ucenici din cei ce se întorc din robia păcatului. Amin.

— La masa Ta de azi cu sfinții, Doamne, și cu poporul cuvântului Tău eu privesc cu râvnă peste pământ și-Ți înțeleg mila de oameni, dar și Tu înțelegi mila mea de Tine, o, Doamne. În timpul trupului meu pe pământ mi-ai dat darul proorociei și am lucrat cu el peste cei mari și peste cei mici, și lucram cu râvnă pentru Tine și stăteam de partea Ta, Doamne. Pe cei mari îi mustram pentru păcat, iar pe cei mici și firavi îi făceam prooroci pentru Tine, că mila mea de Tine mă mistuia cumplit și nu scăpam de această durere niciunde și nicicum, durere care mă făcea să-i pedepsesc pe cei ce Te disprețuiau prin păcat, căutând să uite pe Dumnezeul Cel adevărat și să-și facă idoli, cărora să le aducă închinarea cea mincinoasă a lor. Mă uitam cu inima zbuciumată de întristare ce poate face femeia pe pământ peste cei mari și peste cei mici, și spuneam: Vai celor ce petrec cu femeile, vai! Vâlvătaie de foc spre păcat se aprinde în om la vederea femeii. Vedeam pe regele vremii cum căuta să-L uite pe Domnul. Și-a luat regele femeie de alt neam și a jucat în struna ei și a idolilor ei, pe care regele îi înălța ca să atragă poporul spre închinare la idoli, iar eu sufeream zbuciumat.

Iată, una este să stea omul cu femeie, și alta este să petreacă cu femeile, și vai celor ce petrec cu femeile, vai! O, m-am aprins cu totul împotriva acestui păcat și am adus pedeapsa peste pământ în vremea aceea. Am zis ploii să nu mai iasă, ba nici rouă să nu mai fie, ci să fie arșiță peste pământ trei ani și jumătate. Am spus aceasta regelui, doar, doar va căuta el spre pocăință și spre oprirea fărădelegii care depărta pe oameni de Dumnezeu. Le-am arătat apoi milostivirea și am dat drumul ploii și am lucrat minune văzută în ziua întoarcerii ploii peste pământ.

O, Te-am întristat acum, cumva. Mai înainte de apropierea zilei mele în cer și pe pământ am pregătit certare cu ape mari peste pământul și neamul român, dar oamenii se îmbată de băuturi tari, Doamne, și aceasta înseamnă slujire la idoli și depărtarea tot mai mare de Dumnezeu a lor. S-au înmulțit cârciumile și păcatul beției și petrec oamenii amețiți din pricina băuturii. Vai celor ce pun băutură pe limba lor, vai! Băutura înseamnă desfrânare, Doamne. La ce ar trebui de altceva să bea omul și să se amețească? Înveselirea inimii omului din pricina vinului și a altor băuturi, îi aduce lui, iată, plată după faptă. O, nu mai poate omul să dea de la el vinul și femeia!

Mi-e milă de Tine, Doamne. Te văd cât rabzi, cât suferi, Doamne, cât ești de părăsit și de uitat și de neiubit de om. Păcătuiesc prea mult oamenii, Doamne. O, mie mi-a fost milă de Tine și m-am ridicat să pedepsesc pe cei ce păcătuiesc împotriva Ta și a vieții lor și întristându-Te adânc.

O, se miră cei din cătunașul acesta, unde Tu Ți-ai așezat colina cuvântului Tău, că aici Ți-ai întins Tu mâna și ai ocrotit și ai miluit și ai purtat de grijă, și văd oamenii slava aceasta a Ta. O, de-ar merge și ei spre pocăință pentru păcat, Doamne! Aș vrea să-i îndemn pe fiii poporului Tău de la izvor să-și caute vreme și pentru cei din jurul staulului Tău de cuvânt. Tu dai să-i ajuți pe ei să poată și să-și întindă mila spre cei străini de Tine cu viața lor, și va veni vremea să aibă mulți nevoie de această mângâiere, pe care o cobori Tu aici.

O, voiesc să ajut și eu la pocăința oamenilor, Doamne. Nu voiesc să Te mâhnesc, dar mi-e milă de Tine când oamenii păcătuiesc împotriva Ta și a vieții lor. O, Stăpânule al vieții, să nu mai aibă oamenii ce bea și ce mânca împotriva voinței Tale și a sfințeniei pe care Tu o aștepți să fie în oameni. Vai celor ce beau de plăcere! Vai celor ce-și pun nădejdea în vin! O, iată ce a făcut omul din rodul strugurelui, Doamne!

O, opriți-vă de la băutură și de la plăcerile ei, voi, fii ai pământului! Nu mai umblați amețiți de vin înaintea Domnului! Vine Domnul cu sfinții Lui, și lucrează pe pământ și peste voi sfinții Domnului. Căutați cu sfințenia, supuneți-vă Domnului, că stă la uși urgia cea pentru păcat! Strig la voi ca să vă întorc inimile spre Domnul. Nu este pace fără Domnul. Fără El cu voi vine blestemul peste pământ. Iată-L cuvânt peste voi pe Domnul! O, unde vă veți ascunde de răspuns că ați știut ce voiește Domnul și ce grăiește El, iar voi ați lucrat împotrivirea? O, veniți spre pocăință ca să scăpați de mânia cea pentru păcat! Lăsați voia satanei! Nu dați voia Domnului pe voia satanei, nu fiți îndărătnici, fii ai pământului! O, aplecați-vă, căci Domnul este aproape. Amin.

— Eu, Domnul, împrăștii cuvântul Meu peste pământ, iar cine îl cunoaște și nu-l împlinește, el va vedea. Amin.

Pe pământ e peste tot numai prăpăd. Duhul lumii a umplut văzduhul de lucrarea lui și e strâmtorare peste tot pentru cei din cer. O, pe cine îl doare de Domnul pe pământ? Mai este cineva să plângă cu Domnul, Care plânge? O, nu mai este. Lumea râde și se veselește și se distrează și are multe plăceri de trăit și toate sunt minciuni, toate, toate. Omul trăiește minciuna vieții lui în vremea trupului lui. Altfel de trai nu mai are omul. Noi am fost în durere cu viața de când ne-am născut cu trupul și până ne-am întors în Tatăl, o, Doamne Mieluț. Dorul omului pentru viață mincinoasă l-a făcut pe el să ne ia viața noastră de pe pământ ca să nu mai stăm în calea omului cel plin de plăceri, iar noi suntem ai durerii pe care nu vrea omul s-o poarte. Stăm sub durere de la om și pentru om, căci noi nu suntem din lumea aceasta, iar lumea oamenilor face numai dureri lui Dumnezeu și celor ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ, și care nici ei nu sunt din lumea aceasta, căci au ales să fie ei ai celor nevăzute ale Tale și nu să fie cu cele ce se văd, atât de trecătoare ele.

Te-am mângâiat, o, Doamne, în ziua mea de sobor între sfinți. Mângâierea mea ai fost și ești numai Tu. Ai plâns cu mine, iar eu am plâns cu Tine, căci eu pentru Tine m-am născut și am fost și sunt. Cu Tine și de Tine am avut și am parte pe veci. O, ce bine e cu Tine și lângă Tine! Ferice celor ce trăiesc pentru Tine și nu pentru ei pe pământ, Doamne! Ferice celor ce plâng cu cei ce plâng, cu cei din cer, care plâng pentru cei de pe pământ! O, cât de multă fericire își pot lucra cei de pe pământ dacă voiesc, fericire care rămâne, și cu care ei pot fi pe veci apoi! O, ce bine îi este celui ce plânge cu Tine și pentru Tine pe pământ, așa cum eu mi-am petrecut viața mea până la capătul ei spre cer, o, Doamne!

O, fii ai oamenilor, și voi, fii ai lui Dumnezeu, priviți la mine și învățați, o, învățați taina tânjirii după Dumnezeu! Viața mea cea după trup este judecătoare pentru tot omul de pe pământ. Nimeni nu poate scăpa de această judecată. O, faceți-vă rost de scăpare, căci plata cea bună sau rea pentru viață este plată veșnică.

O, pune, Doamne, putere de pătrundere în oameni peste tot cuvântul meu de azi în sfatul Tău cu mine, și al meu cu Tine, și trimite Tu această putere cerească în lucru peste oameni, ca să caute ei adevărul vieții și să scape de robia trupului și să nu-și mai aibă de stăpân trupul, căci carnea și sângele nu pot ajunge în cer. O, dă-i, Doamne, omului înțelepciune din cer, căci s-au sfârșit toți oamenii din lipsa înțelepciunii de sus pe pământ! Fă-i pe oameni să afle cuvântul și izvorul Tău de cuvânt și dă-le lor apa aceasta! Așa Te rog eu în ziua mea de sobor între sfinți, Domnul meu Mieluț. Amin.

— O, suntem flămânzi, Noi, cei din cer, Botezătorule al Meu, ucenicul Meu. Eu, Domnul, plâng cu cei ce plâng, plâng cu sfinții Mei. Mi-e dorul flămând și Mi-l mângâie sfinții. Îmi curg lacrimi și-Mi cad pe pământ, căci pământul Îmi este așternut și-Mi înghite lacrima, căci omul Îmi închide ușa și nu poate cu lacrima Mea peste el, dar poate să le dea de plâns celor din cer.

Mă pregătesc să grăiesc poporului cuvântului Meu și să împart cu el lacrima Mea și să-l învăț să plângă pentru Mine și cu Mine, căci scris este: «Plângeți cu cei ce plâng și bucurați-vă cu cei ce se bucură!», căci numai după plâns vine bucuria, numai după ploaie e curat seninul și e mult primenit. Amin, amin, amin.

— O, ce frumos, Tată al Meu, ce frumos este Fiul în Tatăl! Ce frumos Tatăl în Fiul, ce frumos! O, câtă desfătare a Duhului Sfânt în Tatăl și în Fiul, între Tatăl și Fiul! O, ce frumos! Numai cei din cer pot să se sature deplin de acest frumos sfânt, iar omul să se smerească și să creadă și să iubească așa cum Domnul l-a povățuit pentru iubire. Să vadă omul ce mare este Dumnezeu întru smerenia Sa, de la care omul să învețe, căci Domnul este mare prin Treimea Sa și nu poate omul să-și înțeleagă neputința cea din însăși ființa sa, care nu are în ea pe deplin lumina și odihna Treimii lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Vai de treimea omului, vai! Ce iese din ea? Iese păcatul, care umple pământul peste tot. Omul nu se uită sfânt unul la altul, nu lucrează sfânt unul cu altul, și vai de treimea omului, vai! Grăiesc și spun această durere a Domnului, că doar, doar îl va face pe om să-și vadă neputința și duhul diavolului, care-l robește pe om spre păcat. E zi de serbare a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, dar această durere de la om spre Dumnezeu Făcătorul face parte din Dumnezeu, și este Dumnezeu iubire și durere, iubirea Îi este durere, iar durerea Îi este iubire. O, de ar înțelege omul durut câtă înviere îi lucrează durerea, câtă curățenie, câtă spălare de păcat, câtă pregătire sfântă!

Nu uita, omule, câtă durere faci tu lui Dumnezeu. Poartă și tu, poartă cu iubire, că Domnul poartă multă durere de la viața ta departe de Dumnezeu, departe, omule pribeag de Tatăl tău, Care-ți așteaptă întoarcerea și umilința cea pentru ea, că numai ea te poate întoarce. O, nu-ți mai căuta bucurii, nu mai râde, omule! Încearcă tu ca să vezi cât de dulce, cât de mângâietoare este lacrima umilinței când Domnul poate să te pătrundă cu lumina Sa și să facă în tine cerul cel nou și pământul cel nou, în lumină să le facă, și să așeze apoi Domnul pe cerul tău soarele și luna și să-și lucreze ele apoi lucrarea lor, strălucind prin ea.

Duhul Meu nu poate lua sfârșit, nu poate sufla în El nici un fel de furtună ca să-L stingă, ci, din contra, Duhul Meu Se tot aprinde, că despre El am spus Eu acum două mii de ani că foc am venit să arunc pe pământ și mult doresc să se aprindă în mulți de la unul la altul, că Mă doare când văd oamenii duhului lumii cum își aprind foc de la unul la altul și fac ei voia diavolului pe pământ, și grăiesc aceasta despre fumători, o, fiilor. O, câtă durere de la ei pe Domnul! Băutura și fumatul, desfrânarea și lăcomia de cele rele, care se nasc din acestea, doare la Dumnezeu acestea. Munți de păcate apasă de la acestea asupra crucii venirii Mele și grea e crucea Mea de azi!

Se pomenește bisericește în ceata cuvioaselor Maria Egipteanca, cea care a înviat din păcat când Eu, Domnul, am luminat mintea și inima ei cu Duhul Cel dătător de viață cu Care am venit să lucrez și să luminez pe pământ, și i-am dat ei înviere și lucrare apoi împotriva păcatului, că după înviere omul trebuie să lucreze mult și mereu înviere în el și despărțire de duhul lumii, care îl ispitește din urmă, și multă, multă iubire de Dumnezeu și unire cu Dumnezeu îi trebuie celui înviat, căci altfel nu poate omul să rămână viu după ce înviază din păcat.

Iubirea îl curăță pe om de păcat, și aceasta va grăi la masa cea de azi Maria Egipteanca, plină de dor de cuvânt în ea, plină de dor, căci S-a făcut Domnul iubire și dor în ea, și numai așa a putut ea lupta cu moartea care stăpânise mădularele ei până ce s-a trezit în ea dragostea, care a trezit-o pe ea.

O, pace ție, fiică luptătoare, pace ție la masa Mea cu poporul cuvântului Meu cel de azi! Amin.

— Și eu Îți zic Ție: pace Ție, Iisus Hristos, Ție și numelui Tău cel frumos, Domnul meu, Domnul învierii! O, câtă înviere mi-ai dat! O, câtă milă ai arătat sufletului meu cel atât de păcătos și trupului meu cel atât de abătut de la poruncile vieții, Doamne! O, cât de bun ești cu cei pierduți de tot când Tu le ieși în cale ca să le dai înviere, Doamne! Trăgeau din mine duhurile păcatului ca dintr-un stârv, și Te-ai milostivit de mine, Doamne, și m-ai scos din lume și m-ai călăuzit departe de ea și i-ai scăpat de păcatul din mine pe cei mulți, cărora le ologeam puterea cea bună prin otrava cea dinăuntrul meu, și care se făcea moarte în mulți. Am slăbit atâtea suflete prin pofta din mine, care trăia cu multul în mădularele mele începând de la dorirea inimii, iar apoi mi-a rămas inima plină de jale în toată vremea mea din pustie pentru sufletele slăbite de mine în vremea desfătărilor mele trupești. „O, ce-am făcut asupra lor!“, așa-mi spuneam, și Te rugam pentru mântuirea mea și a lor, Doamne.

Voiesc să-l rog pe om să se lase de păcat, să strig la toți să vină după Domnul, să-L caute să le dea învierea și ridicarea din păcat, căci omul se ascunde mult în el cu păcatul când vrea să nu i-l știe ceilalți, și e în mare primejdie cel ce se ascunde. Eu nu m-am ascuns cu păcatul și nu mi-a fost greu să mă arăt cu el și nu mi-a fost greu să-mi recunosc păcatele înaintea Domnului și înaintea tuturor, căci inima curată este cea care nu se ascunde în ea cu nimic bun sau rău, și pe aceea o ajută Domnul cu dragostea cea de sus, căci de ar ascunde omul pe cele ce le iubește cu inima sa, o, nu se poate ascunde nici în el, nici în altul, căci duhul descoperirii lucrează mult din cer pe pământ, mult cât nu se suie la mintea omului cât lucrează acest duh, care scoate la lumină pe cele ascunse de om ori spre izbăvirea, ori spre osândirea lui.

O, bietul om, o, bietul om! Zice omul că înnebunește dacă nu ia din păcat, și îi este dor de păcat și de înșelarea de la păcat, dar el, omul, este nebun dacă iubește păcatul și nu mai are cum înnebuni mai mult dacă are atâta dor de păcat, atâta neastâmpăr, atâta pribegie pe calea lui după păcat, și e nebun de pribeag omul, iar păcatul este mai nebun, mai tare peste om cu cât omul este mai gol de ajutor, de Dumnezeu, Care-l ajută pe om împotriva păcatului, dar omul fuge de Dumnezeu și fuge după păcat, săracul.

O, fii ai păcatului, căutați spre nașterea cea din nou, căci sunteți pedepsiți de păcat așa cum am fost eu până la ziua învierii mele din păcat. E pedeapsă în voi păcatul. Vine Domnul pe pământ cuvânt și vă strigă la El. Răspundeți strigării Lui și iubirii Lui, că El e Domnul învierii și vă poate învia spre o viață dulce și spre roade dulci ca și El. Neascultării de Dumnezeu îi urmează păcatul, și iată de ce cade omul în păcat. Nimeni să nu se mire de ce ajunge să facă păcat. Face pentru că nu ascultă ceea ce Domnul îi cere să asculte și să facă. Nu este păcat mai mare ca neascultarea, iar după ea urmează păcatele ei. E vremea de post și de rugăciune pentru izbăvire de păcate, iar oamenii n-au putere, n-au frică, n-au voință pentru această ascultare.

O, fii ai păcatului, ascultați, ascultați de orânduielile cele de la Dumnezeu și de la sfinții Lui. Puneți în voi dragostea de Domnul, că de la ea și cu ea vin toate bunătățile ei și vă va veni învierea și va veni la voi harul, pe care Domnul mi l-a dat și mie când m-a despărțit de păcat prin lumina Lui cea de sus, care m-a învățat viața. O, lăsați-vă spre salvare, căci ea vă caută. Iubiți postul de bucate și de păcate, că de la păcatele voastre vin toate suferințele de pe pământ, toate suferințele voastre. Păcatul atrage mânia lui Dumnezeu și pustietate atrage. Rămâne pustiu de oameni pământul când nu mai poate duce pe el omul și păcatele lui.

O, fii ai păcatului, sculați-vă și înviorați pământul de sub voi făcând poruncile Domnului pe pământ! O, ce frumoase sunt de împlinit poruncile Domnului! Dacă vreți să vedeți rodul acestor frumuseți trebuie să împliniți cu dor și cu iubire aceste porunci. Ele sunt poruncile vieții, și toate cele zece câte sunt, sunt cuprinse întru una: să iubești pe Dumnezeu și pe aproapele tău. Iubirea este din cer, nu de pe pământ. Ea este cer, nu este pământ. O, ce fericiți ar fi pe pământ oamenii dacă ar căuta cu mult dor și drag să împlinească amănunțit poruncile vieții! O, ce fericit ar fi Domnul să aibă ascultare de la om!

O, câtă înviere ar avea omul și cât de înviat ai fi Tu în el , Doamne, dacă el ar iubi și ar căuta să asculte și să facă poruncile vieții! Iată, Tu și poporul Tău de azi, Doamne! O, dacă n-ai fi Tu cu ei, n-ar fi nici ei cu Tine! Dar Tu ai iubit mult și ai zidit acest popor ca să faci bine oamenilor din mijlocul lui, că iată cât de mult și bogat izvor s-a făcut cuvântul Tău peste pământ din acest loc binecuvântat, în care Tu și cei din cer aveți sălaș și lucrare cerească între oameni! O, învață-i mereu, învață-i ascultarea de Dumnezeu, învață-i, Doamne, mereu, și dă-le har și lucrare cu har. Fă să se înmulțească peste pământ această lumină și sună, Doamne, învierea și vino, că iată, vii și strigi, și dă-le har celor ce dau să Te audă, că și mie mi-ai dat, și m-ai ajutat, Doamne, să lupt și să Te am și să Te păstrez al meu, Dumnezeul meu, iar Tu pe mine să mă păstrezi a Ta, că acesta mi-a fost dorul după ce duhul învierii l-am avut de la Tine peste ființa mea atât de pierdută până atunci.

O, slavă Ție și harului Tău peste pământ, Doamne! Cetele cerești sunt slava Ta și Te slăvește slava Ta, Te slăvesc cetele cerești, Își slăvesc Stăpânul, căci între cei din cer este ascultare și este iubire și este Dumnezeu. Amin.

— Iată învățătură de înviere sun Eu, Domnul, prin sfinții Mei, prin cei ce s-au izbăvit de păcat și s-au sfințit pentru Mine pe pământ! O, câtă ajutorare ai tu prin cei din cer alături cu Mine la masa Mea de cuvânt cu tine, poporul Meu! Te las spre odihnă de sub cuvântul Meu cel de azi și Mă pregătesc să cobor cu mama Mea Fecioara și să grăim cu tine, fiule, și să grăim peste pământ și peste popoare, căci de aici împart cuvântul Meu peste pământ.

O, trebuie reparată greșeala ta, omule. Neascultarea ți-a adus căderea din rai, iar acum trebuie să facem întoarcerea. Ai ascultat de femeie și n-ai mai ascultat de Dumnezeu. Când omul este atras de femeie, aceasta este pentru că femeia este atrasă spre bărbat din pricina neascultării de Dumnezeu și a ascultării lui de femeie. O, vino spre trezire, omule! Flutură îngerașii între cer și pământ și lucrează în ajutorul tău ca să te lași de păcat și să treci din trup în duh, căci trupul nu-ți folosește la nimic, decât la despărțirea ta de Dumnezeu, omule.

Iată, vremea postului vine în ajutorul omului. Postiți de păcat, o, fii ai oamenilor! Postiți de trup, căci trupul îl trage pe om de la Dumnezeu, îl trage în cele ale trupului. Fiți senini la inimă și la față, ca nu cumva să se bucure diavolul de postirea voastră cea trufașă. Fiți tainici între voi și Dumnezeu, căci Domnul le dă har numai celor smeriți.

Plânge omul cel zidit de mâna Mea la început, plânge înaintea Mea, și iată ce-Mi spune:

— Doamne, Doamne, primește iarăși ruga mea cea pentru tot omul, o, Doamne. Să fie cuminte omul, dar ajută-l să fie așa, căci femeia a fost căderea omului din rai, și așa este și azi, și omul poate fără Dumnezeu, dar fără femeie nu poate, căci femeia a luat locul lui Dumnezeu în sufletul omului. Eu așa am pățit, și mi-ai ieșit înainte și m-ai mustrat pentru aceasta, dar eu m-am împietrit, ca drept răsplată peste mine a păcatului trufiei, Doamne. O, dorul de mărire îl face mic de tot pe om, dar nu știe omul aceasta, decât dacă-i spune cineva. Izgonirea mea din rai a fost după ce am ascultat de femeie, după ce am avut femeie pentru sufletul meu.

Să postească de femeie omul, o, Doamne, iar femeia trebuie să fie mai sălbatică, mai pădureață, mai rece prin acestea, mai puțină, Doamne, căci femeia se arată apropiată cu toate ale ei de cei din jurul ei, iar omului îi scade puterea cea pentru harul cel de sus.

O, să se învețe cu Dumnezeu femeia, și se va învăța și omul cu Dumnezeu. Să-I dea Domnului toată iubirea ei, nu să și-o dea ei sau omului, și așa va face și omul, dar ajută-l Tu pe el pentru această împlinire, o, Doamne.

Mi-e milă de Tine, Doamne. O, cât ai suferit și cât suferi de la păcatul meu, lung de șapte mii de ani din om în om, lung păcatul meu, Doamne! O, iartă-mă, ajutându-l pe om să rămână de partea Ta, Doamne! O, iartă-mă, înviind Tu în om, o, Doamne! Amin.

Așez cuvânt de binecuvântare pentru vremea postului mare, cel de dinaintea praznicului învierii Mele. Eu în fiecare an trăiesc iar și iar ceea ce am trăit și am îndurat acum două mii de ani, și tot mereu împrospătez învierea omului peste cei ce Mă urmează iubindu-Mă și făcând voia Mea în ei, dar prea mulți sunt cei care nu Mă iubesc și nu Mă caută pentru viața Mea în ei. Eu pentru aceștia plâng, plâng pe cruce, plâng, și răstignirea Mea pentru ei este mereu astăzi. Plâng și suspin pe cruce, mereu astăzi plâng pentru cei ce nu caută la crucea Mea.