Teme


Lucrarea poruncilor lui Dumnezeu

Iată ce vă spun: blestemat cel ce lucrează sâmbăta de la apusul soarelui până luni dimineaţa, la răsăritul soarelui.


***

Voi, copiii Mei, păziţi duminica cu sfinţenie, ca să nu cădeţi în blestemul legii lui Dumnezeu, căci Dumnezeu a făcut această zi pentru odihna trupului şi întărirea sufletului. Dacă veţi lucra duminica, nu veţi avea spor în toată viaţa şi vor veni asupra voastră pagube şi mari nenorociri, şi toată munca din tot timpul va fi prădată, căci Dumnezeu stă împotriva celui ce face lucru duminica.


***

Aceste porunci au fost scrise de mâna lui Dumnezeu pe tablele legii şi au fost date în mâna lui Moise, şi cine a ascultat, este fericit, iar cine nu a ascultat şi nu a crezut nici când S-a răstignit Domnul Iisus Hristos, nu a ieşit din iad. Să ştiţi că nu s-au răscumpărat toţi.


***

... Israele, să nu iei în deşert numele lui Dumnezeu, şi nici un lucru de al Său. Copilaşii Mei, unii spun că această cruce nu este adevărată şi nu este sfinţită şi o socotesc ca fiind blestemată. Să vă feriţi de acest lucru spus. Această sfântă cruce a fost şi mai înainte de Domnul Iisus, dar nu a fost blagoslovită, căci se răstigneau pe ea morţii de către legiuitori. Dar prin această cruce Domnul Iisus Hristos a iertat orice păcat, şi prin ea s-a zidit un pom cu poame dulci pentru toată lumea. Această sfântă cruce are putere să scoată omul din groapă aşa cum l-a scos pe Daniel din groapa cu lei, cum i-a scos din iad pe moşii şi strămoşii voştri.


***

... O, iubite fiu din vremea de astăzi, întoarce-te la începutul legii lui Dumnezeu şi citeşte, că Dumnezeu Se îngrijeşte să dea înţeles robului Său, şi singur vei vedea cărăruia rea, şi dacă eşti pe ea, te vei da la o parte şi vei suspina şi vei plânge şi te vei întâlni cu Cel ce poartă pe cap cununa, şi te va mângâia şi te va îndrepta,


***

Eu când l-am făcut pe om l-am făcut întreg, tată, întreg şi la minte, şi la suflet, şi la duh, şi la trup, după chipul Meu şi după asemănarea Mea, şi el şi-a cioplit chipul prin neascultare, şi apoi s-a închinat chipului lui cioplit, care nu şi-a mai păstrat asemănarea chipului Meu, şi omul n-a mai fost după chipul şi asemănarea Mea.

Ierusalime, copilul Meu de azi, poporul Meu! Întru tine, tată, Eu iar îl fac pe om; în tine se întocmeşte omul cel de la început, care avea chipul Meu şi asemănarea Mea, şi de aceea vin şi te povăţuiesc să nu mai strici şi tu ce fac Eu, că Adam se repară prin tine, dar tu nu mai ai după tine pe altul care să-ţi repare chipul tău cioplit dacă vei fi găsit aşa. Nu-ţi mai fă, tată, altă formă şi alt chip, că mare taină ţi-am descoperit Eu azi, şi nimeni pe pământ nu înţelege ca Mine şi ca tine cartea Mea. Cartea Mea este din cer. Poruncile Mele pe care le-am pus în ea sunt din cer, sunt de la început, şi nu sunt de la Moise, ci sunt de la început. Ele sunt chipul Meu, măi Israele. Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă să nu-ţi faci chip cioplit, iată, azi îţi spun din cer ce înseamnă. Înseamnă să împlineşti toate poruncile Mele cele dintru început, căci cel ce nu le împlineşte, acela le taie, acela îşi ciopleşte chipul şi i se închină lui, chipului cioplit, ciopârţit. Iată, unii din voi nu mai aveţi capul; alţii din voi nu mai aveţi ochii; alţii nu mai au urechi sau picioare; alţii nu mai au ascultare; alţii şi-au cioplit credinţa, tată; alţii şi-au cioplit iubirea şi şi-au lipit în loc ură şi dispreţ; alţii şi L-au cioplit pe Domnul de pe ei şi şi-au lipit pe diavolul de ei. Iată, Israele, ce este chipul cioplit, chipul care nu mai seamănă cu Domnul Dumnezeul tău, chipul căruia tu te închini, şi aceasta înseamnă alt dumnezeu. Eu n-am judecat pe om până în clipa când am dat fiinţă văzută acestei porunci dumnezeieşti, iar când am rostit-o prin cuvânt peste Moise, atunci lumea a fost judecată, măi fiilor.


***

De aceea am profeţit Eu în sulul acestei lucrări şi am zis: «Blestemat să fie cel ce va face vreun lucru de al său, în afară de lumină, de sâmbătă de la asfinţit şi până luni la răsărit de soare».


***

Ţi-am spus mereu să ţii poruncile, tată. Ţi-am spus, şi iată, îţi spun să iubeşti pe Dumnezeu şi pe cel ce slujeşte lui Dumnezeu. Să nu-ţi faci alţi dumnezei ţi-am spus. Să nu-ţi faci averi şi pofte, şi voia ta să n-o faci. Ţi-am spus să respecţi pe Dumnezeu întru ale Sale. Ţi-am spus, tată, să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu minţi, să nu fii lacom de bunul cuiva. Şi iată, acum din nou ţi-am spus: ia-Mă, tată, de bunăvoia ta în sufletul tău şi întreabă-Mă să-ţi spun ce să înţelegi şi ce să faci în dreptul fiecărei porunci. De ce, oare, s-au scris aceste porunci? S-au scris pentru că oamenii făceau aceste păcate, şi Eu am scris să nu se facă aceste păcate.

Vreau să sun gongul deşteptării, tată. Ce înseamnă aceasta ce vreau? Vreau să nu mai verşi sânge, fiule; aşa vreau. Tu ai să zici că nu verşi sânge şi că nu ucizi, că nu mai ucizi. Tată, nici Israel nu spunea că ucide, pentru că el nu ştia ce înseamnă testamentul în care stătea. Testament înseamnă sânge. Israel aducea sânge pentru păcat. Israel păcătuia, şi după aceea trebuia să spele cu sânge păcatul. Ucidea un animal sau o pasăre şi plătea păcatul cu sânge. Pentru păcat trebuie să se verse sânge. Sângele din om păcătuia, şi sângele de la animale şi de la păsări se vărsa pentru ispăşirea omului. Nu este obligaţie să faci păcat, dar este datorie să dai sânge pentru păcat. Când se aduce sânge, atunci se ştie că cineva a păcătuit. O, ce ruşine, tată! Să facă omul păcat şi să plătească animalul pentru curăţirea păcatului omului! Să moară vită sau pasăre pentru păcatul omului! Şi asta nu a fost de ajuns, că omul tot nu s-a curăţit, de vreme ce nu a scăpat de păcat, de vreme ce omul a păcătuit până la sfârşit. Aud peste tot pe om că spune despre mântuirea lui prin Mine. Spune cu fală omul că Eu Mi-am vărsat sângele pentru păcatele oamenilor. Asta nu este o fală, tată, şi ar trebui să-i fie ruşine şi sfială omului şi să se îndrepteze omul înspre dreptate, că pentru dreptate nu trebuie nici o jertfă, nici o ucidere. Eu, măi fiilor de azi, n-am spus lui Israel să aducă jertfe de animale când au ajuns în Canaan, dar dacă ei ştiau că pentru păcate trebuie sânge şi jertfă şi dacă ştiau că păcătuiseră, ei au adus jertfă, dar Eu nu le-am spus aceasta. Din contra, Eu am spus: «Mi-e scârbă de jertfele voastre şi Îmi sunt dezgustătoare. Cine vi le cere ca să le aduceţi?». Eu le cerusem să Mă iubească şi să nu păcătuiască. Le spusesem să nu ucidă, să nu se desfrâneze, să nu fure, să nu mintă, să nu facă nedreptate. Eu asta le spusesem. Ruşine, tată, să moară o pasăre nevinovată sau un miel sau un ied sau un junc pentru păcatul săvârşit de om, şi scris este în Scripturi: «Pământul va da pe morţii lui, şi marea, pe morţii ei, şi iadul, pe morţii lui». Şi ce va face omul? Că şi omul trebuie să dea pe morţii lui, fiinţe nevinovate, înghiţite de pântecele omului sau ucise în numele păcatului omului. Ruşine, tată, să moară Dumnezeu pentru omul păcătos. Ruşine este să facă omul păcat şi să-L omoare pe Dumnezeu pentru păcatul său. Scris este: «Pentru un drept nu moare nimeni, dar pentru un păcătos trebuie să se găsească cineva să moară».

Carnea mâncată de om îi omoară omului mintea, îi aduce vină omului. Eu n-am voit să mănânce omul carne. Eu n-am voit să fie moarte peste făpturi. De la început a fost voia omului înaintea Mea, şi aceasta a adus moartea. Voia omului a adus moartea. Eu nu-i cerusem lui Abel să ucidă mielul. El a voit; a voit să facă dragoste pentru Dumnezeu. Aşa a voit el pentru Dumnezeu, şi Eu am luat dragostea inimii lui, dar pentru ucidere a plătit Abel cu sângele său.

De la început a fost ucidere, măi fiilor. Eu n-am cerut oamenilor să aducă animale jertfite înaintea Mea, dar pentru păcatele oamenilor omul a făcut lege, a scris dinte pentru dinte, aşa a scris omul pentru păcatul săvârşit, păcat pentru păcat a scris, păcat şters cu alt păcat, şi Eu am văzut că aceasta nu avea nici o putere pentru salvarea omului din stricăciune. Legea vădeşte păcatul, căci pentru păcat, cel păcătos aduce jertfă de ispăşire, şi i se află păcatul. Eu am venit pe pământ şi am murit jertfă pe cruce, Mi-am vărsat sângele pentru păcatul omului, şi omul se laudă şi stă tolănit în păcate, că zice că Eu Mi-am vărsat sângele pentru păcatul lui. Ce ruşine! Măi fiilor, Eu Mi-am vărsat sângele pentru cel ce se foloseşte de această jertfă, pentru cel ce se lasă luminat de lumina din Mine, nu pentru omul care păcătuieşte pe seama jertfei Mele.


***

Ies înaintea ta cuvânt, lume fără de Dumnezeu. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiu al Omului prin Fecioară acum două mii de ani. Eu sunt Cel ce Mă sărbătoreşte lumea, născut, răstignit, înviat şi înălţat la Tatăl, Care M-a născut fără de ani mai înainte de toţi vecii. Dar mai este scrisă în Scripturi o sărbătoare a Mea, şi aceea este sărbătoarea celei de a doua veniri a Mea, şi iată, vin cu slavă şi Mă fac cuvânt care judecă viii şi morţii, iar împărăţia cuvântului Meu nu va avea sfârşit.

O, lume fără de cale, o, omule fără Dumnezeu, vin să te judec şi să-ţi spun să faci pocăinţă înaintea Mea, căci cel ce se pocăieşte vindecându-şi vederea, acela Mă cunoaşte pe Mine în acest cuvânt cu care vin să judec viii şi morţii şi să înviez omul şi să Mă arăt în slavă mare peste pământ, aşa cum scrie în Scripturi. Dar mai întâi vin să-l trezesc pe om şi să-l pun să privegheze, ca să nu vin pe neştire cu slava venirii Mele ca împărat al cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute de om.

O, lume, cununa Mea de spini, o, lume răstignitoare a lui Dumnezeu! Faptele tale Mă răstignesc mereu în tine. O, când îţi mai răstigneşti tu faptele tale cu care Mă răstigneşti pe Mine, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu? Lume, lume, când te laşi de voia ta? Omul care-şi face voia lui, acela nu poate face voia lui Dumnezeu. O, lume care rosteşti prin biserici rugăciune şi zici: „Tatăl nostru, Cel din cer, să fie sfânt numele Tău, să fie vie împărăţia Ta şi să se facă voia Ta pe pământ ca şi în cer, şi să ne ierţi greşalele, aşa cum şi noi iertăm pe cei ce ne greşesc, şi să ne aperi de ispitele celui rău”. O, lume, lume, cum să te apăr când tu faci voia celui rău, când tu minţi mereu pe Dumnezeu că faci voia Lui şi tu tot voia ta o faci? Şi iată, te voi lua ca pe un datornic, omule care zici şi nu faci voia Mea, şi Mă pui să te apăr şi să te ajut fără să-Mi dai nimic din tine.

O, lume, care zici că posteşti postul Paştelui şi te duci la biserică plină de podoabele mândriei tale! Ce post posteşti tu, lume care nu faci voia Mea? Umbli rujată şi fardată şi împopoţonată ca să sminteşti pe cel asemenea ţie. Ţi-ai pus peste tine chip cioplit şi te închini lui, şi te uiţi în oglindă ca să-ţi vezi chipul tău cioplit la care te închini, şi apoi te duci la biserică şi cânţi: „Tatăl nostru, Cel din cer, facă-se voia Ta pe pământ, ca şi în cer”. O, lume, lume, să ştii că voi face voia Mea pe pământ. Să ştii că te voi curăţi de dumnezeii tăi şi îţi voi striga la ureche că Eu sunt Dumnezeu, şi vei căuta să te dai cu tăciuni şi cu cenuşă pe faţă şi pe cap şi vei striga să mori şi nu vei muri, că Eu voi lua moartea de peste tine şi vei fi băgată la albit şi la lămurit ca să pricepi voia Mea, legea Mea cea din cer pe pământ.

O, lume, lume, te strigă Dumnezeu! Lasă voia ta, şi ia voia Mea peste tine. O, lume, cununa Mea de spini! Lume, tristeţea Mea şi veninul Meu! Să ştii că te voi înnoi, că aşa este scris. Să ştii, omule fără de cale că voi ieşi în calea ta şi voi striga: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!», şi te voi strămuta din voile tale şi îţi voi spune: «Iată calea! apucă pe ea, omule fără de cale!».

Omule, munca Mea cea pierdută! vin din cer cuvânt şi te strig, aşa cum am strigat pe Adam: «Omule, unde eşti?». O, nu te poţi ascunde. Goliciunea ta te vădeşte şi nu poţi învinui pe nimeni.

Omule muncit de voia ta, am pe pământ o bucăţică de pământ, un Canaan, în care vin şi Mă fac cuvânt, lapte şi miere Mă fac prin cuvânt ca să strig la tine, omule rătăcit. Vino şi ia lapte şi miere din grădina cuvântului Meu! Vino, omule român, că am în ţara română un Canaan, un petecuţ de pământ, şi vreau să fac în jurul lui cetate sfântă şi întărituri cereşti pe pământ, temelie cerească, pe care să zidesc cer nou şi pământ nou pentru toţi cei care vor învia, şi lucrez după Scripturi, şi nimeni pe pământ nu poate înţelege ce fac Eu ca să-Mi repar munca pierdută.


***

Omul ar trebui să facă din el biserică timp de şase zile, iar în a şaptea zi să o sfinţească şi să o binecuvinteze, aşa cum am lucrat Eu. Biserică înseamnă cerul şi pământul lui Dumnezeu între oameni, cuvântul şi trupul Domnului, facerea omului nou.


***

O, nu ştie omul ce este ziua Mea de odihnă. Dacă Eu nu Mă pot odihni în om, omul nu ştie să înţeleagă pe cele de la Domnul. Eu am lucrat şase zile pe cele ale facerii, şi pe toate le-am făcut bine, şi privind peste ele M-am odihnit cu mulţumire în ziua a şaptea. Zilele Mele sunt ale Mele, şi ziua Mea de odihnă este a Mea. Zilele omului sunt ale omului, şi ziua lui de odihnă este a lui. Omul lucrează şase zile pe cele ale lui, pe cele pentru el, iar în ziua a şaptea se odihneşte de cele ale lui, zicând că în ziua a şaptea Mă cinsteşte pe Mine. Eu în ziua a şaptea M-am bucurat de toate cele bune pe care le-am făcut pentru om în şase zile, dar omul, până în ziua a şaptea poate să facă ce am făcut Eu timp de şase zile? Omul lucrează pentru el şase zile, nu pentru Mine, iar a şaptea zi zice că Mi-o dă Mie şi că o sfinţeşte.


***

Dar ce este credinţa făţarnică? Omul credincios care se încântă cu cele ale slavei deşarte, omul care nu cunoaşte ce este iubirea de Hristos şi de mântuire şi de viaţă veşnică, omul care-şi strânge pe el şi pe lângă el cele ce nu-i trebuie nici măcar pentru vremelnicia lui, acela este om cu credinţă făţarnică şi cu inima la cele netrebuincioase.

Dar ce este slava deşartă? Ea se numeşte închinare la idoli, ea este chipul cel cioplit al omului slavei deşarte. Omul cel cu chip cioplit este omul care-şi dă chipului său altă înfăţişare decât cea pe care a pus-o Dumnezeu peste om. Omul slavei deşarte este omul cel făcut din carne şi din sânge, şi acela nu-L poate iubi pe Domnul cu credinţă nefăţarnică. Un aşa om învaţă mereu să ceară de la Dumnezeu iertare, căci un aşa fel de credinţă are omul slavei deşarte. Omul cel duhovnicesc este cel care se ridică deasupra trupului său şi care face din trupul său împărăţie a cerurilor. Omul cel trupesc, omul slavei deşarte este cel care se coboară dedesubtul trupului său şi face din trupul său împărăţie a sa, împărăţie a slavei trecătoare şi deşarte. Iată ce este slava deşartă şi credinţa cea făţarnică a omului care crede în Dumnezeu, zice el.


***

Eu îi spuneam mereu lui Israel să împlinească poruncile Mele ca să fie viu. Cine nu împlineşte poruncile Mele, acela este un om îngâmfat, neaplecat, neatent, iubitor de dreptate pentru sine, om alunecos prin îngâmfare, dar poruncile Mele sunt dulci şi sfinte pentru sufletul omului cel curat cu inima şi cu mintea, că nu poate un aşa om să le dea de la el, că ele sunt miere cerească şi sănătate de suflet şi de minte şi mângâiere pentru omul cel curat prin ele. Cel ce nu împlineşte poruncile Mele, acela se face om ascuns în sine, căci neîmplinirea lor se face ruşine peste om. Iar cel neascuns în sine, este omul care iubeşte pe Domnul şi legile Sale. Amin.


***

Cel ce nu împlineşte poruncile Mele aduse pe pământ prin slujirea îngerilor, acela se face om ascuns în sine, iar neîmplinirea Mea în om, se face ruşine peste om, şi omul se ascunde ca să nu-i fie ruşine de ceilalţi oameni, şi aceasta este lucrarea îngerilor răi, care au căzut din cer. Vă spun vouă acestea, copii şi copilaşi ai poporului sfânt, ca să vă deprind cu neascunderea, tată. Cel neascuns este cel ce iubeşte legile Mele împlinindu-le cu atenţie şi cu iubire şi cu patimă, fiilor. Să fi fost patimă în om dorul de poruncile Mele, şi atunci omul căuta cu ele, căuta cu căutarea sa pe Domnul şi vorbea mereu cu Domnul şi se ruga Domnului pentru legea cea sfântă peste el. Cel ce iubeşte legile Domnului, acela strigă cu dor: „Vino, Doamne iubite, căci cuvintele Tale sunt miere dulce!“. Amin.


***

Omule, adu-ţi aminte de porunca Mea, că aşa ţi-am spus: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Eu sunt aproapele tău. Amin, amin, amin. Cine altul poate fi aproapele tău, omule? Vin spre tine să-ţi desfac înţelepciunea şi să-ţi destup mintea ca să înţelegi. Omul s-a făcut păcat pentru om încă de la începutul omului. Cine poate fi aproapele omului? Eu sunt aproapele tău, omule. Adu-ţi aminte de porunca Mea spusă peste tine: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi», iubeşte-L şi pe El, nu numai pe tine, că aşa ţi-am poruncit: iubeşte-L şi pe El. Amin. întoarce-te cu faţa la El, căci te aşteaptă să-I fii aproape şi să-I legi ranele şi să-L iei în casa ta, că El este Omul raiului, aproapele tău, omule care ai pierdut raiul. Omule, te-ai iubit pe tine însuţi, dar ascultă porunca: iubeşte-L şi pe aproapele tău. El stă căzut sub povara păcatelor tale, care au ieşit de la iubirea de tine, dar opreşte-te şi ridică-L, că este aproapele tău şi e căzut între tâlharii vieţii tale, omule căzut din rai. Tatăl Meu M-a luat de lângă Sine şi M-a trimis spre tine pe pământ, că rătăceşti fără ţară şi nu mai ştii calea. Fiul rătăcit s-a întors la tatăl său. Aşa am spus Eu să facă omul, şi i-am hărăzit întoarcere când am spus aşa. Eu sunt Omul raiului, Omul Cel din cer, întrupat pe pământ între oameni ca să fiu aproapele omului cel rătăcit de Tatăl său, Dumnezeu. M-am coborât din cer ca să-l hrănesc pe om cu fructul iubirii cereşti, ca să afle omul gustul cel de la început, gustul raiului, gustul pe care l-a avut omul până să rătăcească de Tatăl său, de Făcătorul său.

Omule, păcatul îţi spune ţie „tată” şi Eu văd şi aud din cer şi de pe pământ cum păcatul te numeşte tată al lui. Omule, spune-I tu „Tată” lui Dumnezeu, ca să audă păcatul tău şi să nu-ţi mai zică „tată”. Numeşte-L Tată al tău pe Dumnezeu şi măreşte în tine numele Lui, ca să scapi de minciună şi de rodul ei şi de plata ei, căci păcatul te ţine rob şi te hrăneşte cu iubirea lui ca să nu mai afli ce este iubirea, dar tu scutură-te şi adu-ţi aminte de porunca Mea, că aşa ţi-am spus: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Eu sunt aproapele tău. Vin să-ţi fiu aproape şi să te hrănesc, şi te învăţ să mănânci şi să fii din cer, precum ai fost la început. E minciună iubirea ta, omule. Iubirea de tine te-a făcut fiu rătăcit de Tatăl tău. Iubirea ta trebuie să fie iubire de Dumnezeu, că aşa ai fost creat la început, dar Eu te strig: vino spre început! Amin.

O, greu îmi deschide omul! Omul nu Mă mai cunoaşte, că mulţi dumnezei au ieşit din om şi s-au aşezat peste el, dar Eu, ca un Creator şi ca un învăţător ce sunt, umblu cuvânt, umblu strigând de la o margine la alta, că vreau să-l fac pe om să se uite la Mine, şi apoi să întindă mâinile spre Mine şi să Mă ştie de Dumnezeu.

M-am făcut Om din cer între oameni ca să-i fiu omului aproape şi să-i amintesc să-L iubească pe Dumnezeu din toată fiinţa, şi pe aproapele său ca pe el însuşi, căci am venit să-i fiu omului aproape şi să-l scol spre iubire şi să-l întorc în ţara iubirii şi să-l nasc pentru ea, pentru ţara lui cea din început. Amin, amin, amin.


***

Cercetaţi poruncile Mele. Dar cum se face această lucrare de cercetare a poruncilor? Iată cum: orice clipă şi orice faptă a ei vă învaţă ea însăşi ce aveţi de făcut cu ea, după poruncile Mele. Dacă omului îi vine în faţă faptă de neiubire de Dumnezeu şi de semenii lui Dumnezeu, faptă de furt, faptă de desfrânare, faptă de minciună, faptă de ucidere, faptă de lăcomie, faptă fără porunca Mea cea din lege, atunci omul este învăţat de însăşi clipa faptei ce are de făcut, după porunca Mea şi nu după fapta care-i vine în faţă, şi fericit va fi acela în faptele sale şi se va păzi fără pată din partea lumii.


***

e vremea Scripturii înnoirii lumii şi a omului cel nou, cu duh dătător de viaţă, după chipul şi asemănarea Mea, şi e vremea pământului curat pentru cei curaţi de pe el, că scrie în Scripturi de cer nou şi de pământ nou, şi de cei drepţi, care vor fi cu vecia pe pământ şi cu slava Mea cea fără de sfârşit cu omul, căci cu mare iubire l-am făcut pe om şi cu mare fericire M-am odihnit în el după ce l-am făcut, şi apoi, după ce omul s-a smuls din Mine, Eu l-am strigat de pe munte şi i-am zis: «Adu-ţi aminte, omule, de odihna Mea şi o cinsteşte pe ea şi odihneşte-Mă în ea şi te odihneşte în ea, că e ziua Domnului tău întru tine».

Iar acum, la sfârşit, îl strig cu foc pe om şi îi zic: omule, o, omule, scoală-te din odihna ta şi aşează-te în odihna Mea, că M-ai obosit amar, şi Mă scutur de oboseală şi Mă scol şi te întreb de odihna Mea. O, ce ai făcut, omule? O, până când, omule? Răspunde-Mi! Până când? A venit vremea să-Mi dai acest răspuns, căci îngerii plâng amar pentru depărtarea ta de Dumnezeu, iar pământul geme sub greutatea ta, şi tu eşti mai greu decât pământul, şi geme pământul şi Mă roagă să-l scutur şi să-l mătur şi să-l spăl şi să-l netezesc pentru vremea cea mare, pentru ziua cea mare a izbăvirii lui şi a fiilor lui Dumnezeu, căci pământul a aşteptat pe fiii lui Dumnezeu, după cum era scris în Scripturi să fie, şi iată, este şi s-a adeverit Scriptura fiilor lui Dumnezeu pe pământ între oameni. Iar Eu cu glas de tunet Mă port de la margini la margini şi strig în lung şi în lat pe omul de pe pământ şi îi aduc vestea împărăţiei cerurilor, care vine din cer pe pământ pentru împlinirea Scripturii de cer nou şi de pământ nou pe pământ, şi îi aduc omului de veste împlinirea Scripturii descoperirii fiilor lui Dumnezeu. Amin.

O, fii ai oamenilor, auzit-aţi voi de Scriptura descoperirii fiilor lui Dumnezeu? Dar voi, cei care v-aţi aşezat peste oameni în numele Meu, mai ştiţi voi că aţi citit în Scripturi despre taina fiilor lui Dumnezeu, care sunt aşteptaţi de toată făptura cea dintre început şi sfârşit? O, în zadar fugiţi voi de venirea Mea, că iată împlinirea Scripturii descoperirii fiilor lui Dumnezeu. Amin.

Eu sunt Cel ce am luat dintre oameni şi Mi-am făcut fii şi i-am pregătit cu cuvântul şi i-am făcut sfinţi cu viaţa şi cu credinţa şi cu fapta şi cu iubirea şi i-am numit fiii lui Dumnezeu în mijlocul fiilor oamenilor şi le-am dat pe braţe cartea judecăţii făpturii, căci cu ei o scriu pe pământ, şi o aşez înaintea oamenilor spre judecată, căci Eu acum două mii de ani spre judecată am venit în lumea aceasta, ca să-i fac să vadă pe cei ce nu văd, şi să le arăt întunericul lor la cei care zic că văd. Şi tot aşa lucrez şi azi, şi tot aşa vin şi azi la cei ce văd, ca să-i fac de ruşine pe cei ce nu văd, dar se fălesc că văd. Dar cel ce vede, Mă vede şi pe Mine, şi vede şi venirea Mea, căci la acela Eu vin şi îmi fac casă la el şi cinez cu el şi Mă arăt lui, după cum Eu am făgăduit prin Scripturile Mele cele de acum două mii de ani. Şi iată, vin cu cuvântul şi cu focul, ca să curăţesc cu ele, iar tu, omule, vei alege. Eu voiesc să-ţi fac bine cu cuvântul prin credinţa ta în venirea Mea cuvânt pe pământ, pentru pregătirea ta cea pentru venirea Mea, pentru hăinuţa ta cea de la Mine, omule, iar dacă tu voieşti să nu-ţi fac Eu bine cu cuvântul Meu care vine spre tine din Mine, atunci tu vei iubi focul în care stai, şi el se va aprinde peste tine şi te va zdrobi, că e vremea judecăţii făpturii. Amin.

Plâng îngeraşii la Mine de mila omului, că a venit vremea judecăţii şi plâng îngeraşii de vremea aceasta, şi omul nu plânge. O, cum să-l fac Eu pe om să plângă mai înainte de ziua Mea cea mare? Iată, omul nu mai ştie de îngeraşul Meu, iar îngerii cei răi, care au căzut din cer, se luptă de atunci, de la căderea lor, şi până azi, ca să-l împiedice pe om să se întoarcă în rai şi în viaţa lui cea veşnică, acolo unde nu este durere, ci este mângâiere fără de sfârşit pentru om şi pentru Mine cu omul, căci Eu fără om sunt numai în suspin şi n-am casă fără om, căci casa Mea este omul, iar casa omului este raiul Meu pe care l-am făcut pentru om şi pentru Mine cu omul în care Eu Mă odihnesc cu odihna Mea.

O, omule, ia-ţi solzii de pe ochi şi vezi venirea Mea, şi ia-ţi solzii de pe urechi şi auzi strigarea Mea cu care ies înaintea ta cu fiii Tatălui Meu, cu fiii cuvântului Meu, cu fiii lui Dumnezeu, omule pribeag. Mă port după tine cu ei, ca să Mă iei de la ei, că Eu Mă dau lor pentru tine, iar tu să Mă iei de la ei, că Eu vin cu cuvântul şi cu focul, şi tu vei alege ce vei lua. Ia cuvântul, şi te găteşte prin învăţătura cuvântului Meu. Nu lua focul, căci focul va fi pentru toţi cei păcătoşi care nu vor lăsa păcatul cel sortit pentru foc.


***

Vă aduce mama Mea mângâierea ei, îndemnul ei pentru lucrul venirii Mele, şi povaţă de mamă, că ea este mama Mea şi a celor ce Mă poartă pe Mine. Amin.

– Te bucur şi eu, Fiule Doamne, mângâindu-i pe cei ce Te poartă azi întru venirea Ta. Te mângâi şi eu, căci Tu eşti purtat de ei, o, Fiule Care vii la fii. Scurtează-Ţi zăbava şi Te arată venind, că e grea de tot vremea pentru ai Tăi; e grea, şi tot mai grea, dar scurteaz-o, pentru ei, şi pune capăt voii omului. Tu i-ai spus omului ales de Tine, i-ai spus să Te iubească cu toată fiinţa lui, şi apoi i-ai spus să nu fure, să nu mintă, să nu ucidă, să nu se lăcomească şi să nu se desfrâneze i-ai spus celui ce Te iubeşte. O, cum să-i fi spus Tu aceste porunci ale celor ce Te iubesc pe Tine, cum să le fi spus celor ce nu Te iubesc? O, nu la aceia le-ai spus Tu acestea toate, ci le-ai spus pentru cei ce Te iubesc, şi cărora le-ai spus: «Să iubiţi pe Dumnezeu din toată fiinţa». Cei ce nu împlinesc porunca iubirii de Dumnezeu, aceia nu le împlinesc pe celelalte porunci, iar cei ce Te iubesc nu calcă poruncile Tale, Doamne, Fiule al meu. Nu Tu eşti judecătorul, ci poruncile Tale îi judecă pe cei ce nu le împlinesc, iar lumea este judecată în ziua când aceste porunci au fost scrise de mâna Ta pe pământ, Cuvântule Doamne. O, cine este cel ce Te mai iubeşte? Cine nu fură? Cine nu minte? Cine nu ucide? Cine nu e lacom? Cine mai este curat? Cine, Doamne, Te mai cinsteşte pe Tine nefăcându-le pe acestea pe care Tu le-ai oprit şi pe care omul le-a dezlegat peste el? O, cine se mai bagă la greu pentru Tine? Cine este cel ce nu se cruţă pe sine ca să fii Tu adevărat în cuvânt peste om?


***

Eu am zis: «Să iubească omul pe Dumnezeu, din toată fiinţa lui şi din tot cugetul şi virtutea lui», şi după aceea am spus: «şi pe aproapele lui». Această poruncă nu este împlinită în nici un fel pentru Dumnezeu, căci omul îşi iubeşte pe cei asemenea lui, şi nici pe aceia nu-i iubeşte, căci ca să iubeşti trebuie să-i dai omului viaţa cea veşnică dacă tu o ai mai întâi prin dăruirea ta lui Dumnezeu, şi numai aşa se poate spune că ştie omul să iubească pe aproapele său. Amin.


***

Ca să bei din acest izvor care curge din cer peste pământ, e mare taină să ştie omul să bea. Cine bea din el nu mai moare, nu se mai dă morţii cel ce înviază. Cel ce bea este cel ce înviază, şi aşa se bea din acest izvor.

O, fiilor copii de la ieslea Mea, de ce, oare, nu-i place omului cum l-am făcut Eu pe omul cel întâi zidit? Îi văd omului chipul, şi îl văd pe om nemulţumit de chipul lui. S-a aşternut peste om dumnezeul întunericului acestui veac, şi îl învaţă pe om să-şi facă chip cioplit şi să se închine lui însuşi omul.

Omule furat din braţul Meu, te-ai lăsat furat de dumnezeu străin de Tatăl tău Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Simţurile tale nu mai sunt din Dumnezeu, şi sunt din lume, iar lumea Mi-a închis cerul ca să nu vin pe pământ şi să-l înviez pe om din moarte, din somnul lui cel adâncit în moartea Mea din om. Am murit de tot în om. O, cine să sufle peste om cu Duhul Meu ca să înviez Eu în om şi să-şi vadă omul prin vederea Mea din el chipul lui cioplit, căruia i se închină? O, unde este chipul şi asemănarea Mea pe care am aşezat-o Eu pe trupul şi pe chipul omului? Mă uit pe pământ şi văd numai Sodomă, şi văd numai Gomoră, şi cerul nu mai este pe pământ. Nu pot să stau cu omul pe pământ, că el şi-a făcut chip cioplit din el însuşi.

Ai călcat porunca Mea, omule! Eu ţi-am spus să nu-ţi faci chip cioplit, şi tu nu M-ai ascultat. Mă uit la tine şi Mă doare chipul tău cioplit. Iată ce te-a învăţat omul cel duşman pe tine şi pe Mine. El stă în calea ta cu marfa lui, cu învăţătura lui, şi tu iei din ea, şi tu mori din ea. M-am făcut negustor şi vin în calea ta şi Mă desfac înaintea ta cu ale Mele din Tatăl luate. Eu nu-ţi sunt duşman. Eu sunt Cel ce dau viaţă şi sunt Viaţa. Ia şi tu din ea, că Mă desfac cu ea înaintea ta. Mă doare când îmi spui că Mă iubeşti iubindu-te pe tine. Mă doare când îmi spui că Mă ai avându-te pe tine. Chipul tău cioplit dovedeşte aceasta, iar Eu sunt adevărat în cuvânt. O, cum să fac cu tine? O, cum să te iau cu uşorul ca să Mă primeşti şi să nu Mă loveşti şi să nu-Mi dai peste mână dacă dau să lucrez la facerea ta cea din Mine? Facerea ta de acum nu e de la Mine, şi e de la tine. Cel ce Mă iubeşte este cel ce stă la făcut. Tu ai venit la izvor, iar izvorul acesta sunt Eu, Fiul Tatălui Dumnezeu, şi îţi grăiesc cu grai ceresc şi dau să te învăţ să bei. Cel ce bea este cel ce înviază. Tu ai chip împrumutat de la duşmanul Meu şi al tău. Nu-Mi mai spune că Mă iubeşti dacă porţi chipul celui străin. Nu pot fi Eu înăuntrul tău dacă în afara ta se arată cu tine duşmanul Meu şi al tău, lumea şi faţa ei care s-a pus pe chipul tău şi îl batjocoreşte cu chip străin de Dumnezeu.

O, omule pribeag, te-am chemat să-Mi vezi mireasa şi să iei în tine dor de mireasă care-şi aşteaptă Mirele. Duhul rău e duhul lumii. El te-a acoperit de la faţa Mea şi te-a băgat în haina lui, şi Eu nu te cunosc dintre cei morţi. Te-am chemat să-Mi vezi chipul, te-am chemat să-Mi vezi pe poporul Meu mireasă prin care Eu Mă slăvesc peste pământ pentru tine, cel pribeag de Tatăl tău. Te adun din când în când lângă ieslea Mea şi îţi dau din ea cuvântul Meu care se naşte în ea din gura Mea. O, învaţă-te să vorbeşti din cer, nu din inima ta, că nu e dreaptă cu Mine inima ta. Tu spui că Mă ai în inimă şi nu e nevoie să Mă ai şi în afara ta, în înfăţişarea ta, iar Eu îţi spun că şi diavolii cred în Mine, dar nu să Mi se supună. Iată, cel ce nu Mă mărturiseşte, acela nu este de partea Mea. Cine Mă poate mărturisi? Cel ce seamănă cu Mine, cel ce este de la Mine. Amin.

Te iau cu uşorul, omule venit la izvor, că vreau să te învăţ să bei, şi cu folos să bei. Eu de aceea te chem. Te chem ca să bei, şi să cresc Eu în tine şi să înveţi iubirea cea pentru Dumnezeu. Lacrima Mea cea pentru tine se face cuvânt de dor, care te cheamă sub cortul Meu ca să stai cu Mine la masă de cină, la masă de nuntă, fiule român. Te cheamă dorul Meu de tine, dor lung de şapte mii de ani. Te chem cu mângâiere, că Eu nu vreau durerea ta, şi vreau învierea ta. Cere-Mă. Sau nu Mă mai cere, şi ia-Mă, că iată-Mă în calea ta ca să Mă iei. Amin.


***

O, poporul Meu, dacă cerul nu este pe pământ, aceasta este aşa pentru că Eu nu mai am mărturisitori, iar Eu te-am învăţat pe tine şi mereu te învăţ să nu stai fără cer pe pământ, căci cerul este izvor de viaţă vie şi aduce cu el viaţa veacului ce va să fie pe pământ. Amin. Vreau să te învăţ taina aceasta a cerului pe pământ, căci pământul fără cer pe el este uscat, este urât, este trist, căci este fără viaţă. Te-am învăţat prin cuvântul Meu să nu stai fără cer pe pământ, că Eu am făcut cerul şi pământul unul pentru altul, şi pe om pentru ele. Cea mai mare poruncă pe care i-am dat-o Eu omului a fost să iubească el cerul şi pământul, dar omul nu are pricepere pentru cuvântul Meu, căci el are înţelepciunea cea căzută a omului care s-a tras în sine şi n-a mai rămas întru Mine.


***

O, fiilor călăuziţi din cer, omul pe pământ se iubeşte pe sine şi tot aşa îl iubeşte şi pe aproapele său, îl iubeşte pentru sine, nu pentru Mine şi nu pentru aproapele său, şi n-am popor de sfinţi pe pământ între fiii oamenilor care nu învaţă din cer iubirea care se dă lui Dumnezeu din omul care o are pe ea. Nu este vrednic de Mine cel ce nu se leapădă de sine, iar omul nu ştie ce înseamnă această Scriptură a Mea. Nu poate să Mă iubească pe Mine cel ce se iubeşte pe sine nelepădându-se de sine, şi nu poate să Mă mărturisească viu unul ca acela dacă faptele lui sunt moarte, dacă nu au puterea şi faţa Mea în ele şi viaţa Mea cea dătătoare de viaţă peste om.


***

Nu este fericire în om decât în omul sfânt care ştie ce este dragostea şi dorul de Dumnezeu, şi care luptă cu dor pentru Cel iubit, că fără dragoste omul este urât înaintea Mea, căci scris este: «Dumnezeu este iubire». Amin.

Plâng şi suspin, că omul care nu înţelege şi nu ştie ce este iubirea face iubire a inimii sale din orice, şi cu greu înţelege omul calea cea cu iubire pe ea, fiindcă omul se iubeşte pe sine, şi tot aşa şi iubeşte, căci porunca Mea spune: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

O, poporul Meu, cum să nu plâng de la om cu durere când văd cât se iubeşte omul pe sine şi pe aproapele său pentru sine? Omul nu are cum să-l iubească pentru Mine pe aproapele său, de vreme ce el se iubeşte pe sine. O, cât de mult dau să Mă iubească pentru ei înşişi şi nu pentru Mine cei ce Mă iubesc, şi iată de ce nu am Eu popor de sfinţi pe pământ. Eu am spus că cine pentru numele Meu va lăsa case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau averi, sau ţarini, sau nume, va lua înapoi mai mult şi va fi moştenitor de viaţă veşnică, de viaţă de sfânt pe pământ şi în cer, şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi, căci cel ce iubeşte pe tată, sau pe mamă, sau pe fiu, sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, că nu poate să-şi ia acela crucea şi să-Mi urmeze Mie şi să mărturisească pentru Mine înaintea oamenilor, ca să mărturisesc şi Eu apoi pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.


***

O, poporul Meu, e mare şi multă lucrarea harului, iar omul care dă să lucreze peste om cu dragostea lui de Mine nu poate să lucreze bine fără de învăţător, fără Duhul Sfânt, prin Care Eu fac peste oameni prooroci. Omul care dă să lucreze în numele Meu peste om nu ştie că nu este de ajuns numai să-l ajuţi pe om să creadă că este Dumnezeu şi să vină de pe calea cea lumească după Dumnezeu. Omul trebuie apoi să înveţe calea şi viaţa ei şi lucrarea de pe ea şi rodul acestei lucrări care se învaţă de la Dumnezeu şi nu de la om, iar Eu sunt Cel îndurerat de când l-am făcut pe om şi până azi, căci omul nu mai învaţă de la Dumnezeu ca să ştie apoi.

O, nu mai foloseşte omul viaţa care doare în el, harul şi izvorul cel de la Mine în om, ca să Mă fac Eu din om apoi povăţuitor de la Mine peste om, făcător de semne şi minuni peste cei necredincioşi de la care se molipseşte de duh de lume tot omul. Nu pot să mai povăţuiesc pe om cu cuvântul, că nu vine spre Mine dacă nu fac semne şi minuni pe pământ ca să-l fac pe om să creadă că este Dumnezeu şi că aşteaptă Domnul pe urma omului ca să se întoarcă omul la viaţă şi să urască moartea, căci viaţa care nu doare în om, nu doare pentru că omul stă în moarte.


***

the most painful thing is not that the man does not want to become like Me. More painful than this is the fact that the man makes God like him, and the mystery of the embodiment of My word in man is completely strange on earth, because the love and its benefits, which are made known by My word, by the gift of prophecy, which crowns the man with life from heaven, do not longer have room on earth, and the man does no longer want to do like God not even in hard times; however, even then he wants to do like him, and I, the Lord, would like to do like him, to become like him, and this pain is hard in heaven when the man tries to make God like him.


***

cel mai dureros nu este că omul nu vrea să se facă asemenea Mie. Mai dureros decât aceasta este că omul îl face pe Dumnezeu asemenea lui, iar taina întrupării cuvântului Meu în om este străină de tot pe pământ, fiindcă dragostea şi bunurile ei, care se fac cunoscute prin cuvântul Meu, prin darul proorociei care-l încununează pe om cu viaţă din cer, nu mai încap acestea pe pământ, nu mai vrea omul ca Dumnezeu nici la vreme de necaz, ci vrea ca el şi atunci, şi vrea să fac şi Eu, Domnul, ca el, şi să Mă fac ca el, şi grea este în cer durerea aceasta când omul dă să-L facă pe Dumnezeu asemenea ca şi pe el.


***

Te voi învăţa curând, poporul Meu, cum să înţelegi tu porunca cea de căpătâi prin care Eu spun: să iubeşti, omule, pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot cugetul tău, cu tot sufletul tău şi cu toată virtutea ta, iar pe aproapele tău să-l iubeşti ca pe tine însuţi şi să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău, căci Eu sunt Dumnezeu şi nu tu, omule, şi Eu ştiu pe aproapele tău şi nu tu, iar aproapele tău să Mă vadă în tine aşa cum sunt Eu, şi aceasta este cea mai mare între porunci, cea mai mare dragoste, dragostea Mea în om şi între fraţii cei de un nume cu Mine înaintea aproapelui lor în toată vremea. Amin.


***

O, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc pe el cu smerenie, cu duh blând şi smerit, care se face rai în om, rai pentru Dumnezeu şi pentru sfinţi, fiilor. O, voi trebuie să arătaţi oamenilor faţa Mea din voi, că numai aşa puteţi voi împlini porunca cea care spune: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»; numai aşa şi nu altfel, fiilor.

O, dacă omul ar împlini porunca dată lui de Dumnezeu, atunci el s-ar face asemenea lui Dumnezeu din toată inima şi sufletul şi cugetul şi puterea lui, şi aşa l-ar vedea pe el vecinul lui aproapele lui, şi aşa ar fi omul mărturisitor de Dumnezeu, purtător de cruce, urmându-Mi.

O, poporul Meu, adu-ţi aminte cum îl probez Eu pe omul care spune că împlineşte poruncile care ar fi să se cuprindă ele în dragostea cea pentru Mine şi nu în cea pentru el însuşi sau pentru slava lui şi nu a Mea. Când l-am încercat pe tânărul bogat care împlinea poruncile şi i-am spus apoi că dacă vrea desăvârşirea lui, să se lepede de sine, să-şi dea agoniseala la cei lipsiţi ca s-o aibă de comoară în cer, şi apoi să vină să se facă ucenic al Meu, căci numai aşa se desăvârşeşte întru totul omul care iubeşte cu totul pe Dumnezeu, atunci el a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iată, omul nu iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul şi inima şi cugetul şi puterea lui. Iată, omul nu poate să se lepede de sine ca să se facă ucenic al Meu, dar am spus ucenicilor care s-au temut când M-au văzut vorbind cu tânărul bogat că ceea ce este cu neputinţă la omul cel neputincios în iubirea cea desăvârşită, este cu putinţă la Dumnezeu, Care are grijă să-i pregătească omului inima şi sufletul şi cugetul şi puterea pentru ca să I le dea cu totul lui Dumnezeu şi pentru ca să fie al lui Dumnezeu omul şi nu al lui însuşi, căci trupul nu foloseşte la nimic, iar omul, bietul de el, numai pentru trup trudeşte, uitând de veşnicia sufletului şi a trupului lui care nu se pot despărţi aşa cum omul ar da să creadă că se poate când el este numai trup, săracul.

Iubirea de aproapele, nimic nu ştie omul de această taină şi despre lucrarea ei. Nu ştie omul ce trebuie să-i dea aproapelui, şi face cu aproapele său ceea ce face şi cu el însuşi, căci omul este numai trup, ca şi aproapele lui căruia îi dă omul ajutorare în nevoile lui care nu au nimic legat acestea cu mântuirea omului şi a aproapelui său. Cel mai mare adevăr în om este smerenia minţii şi a inimii, căci ea îl câştigă pe om lui Dumnezeu, şi omul se face ardere de tot înaintea Mea, împlinind din toată inima şi sufletul şi cugetul şi puterea lui iubirea lui Dumnezeu în el, iubirea care arde în om. Iubirea omului arde în om pentru om, iar iubirea Mea în el arde în om pentru Mine şi îl câştigă pe om pentru viaţă desăvârşită şi veşnică, şi altceva nu înseamnă viaţă veşnică decât iubirea lui Dumnezeu în om, iubirea care iubeşte arzând pe om, ca să rămână numai Dumnezeu şi să-L vadă tot aproapele omului pe Dumnezeu arzând ca focul în cel ce se lasă locaş al Meu în el. Amin.

O, nu este iubire de aproapele decât în omul care iubeşte pe Dumnezeu şi care tot aşa, tot ca pe sine însuşi îl iubeşte şi pe aproapele, făcându-l pe acesta să-L vadă şi să-L iubească pe Dumnezeu din toate cele ale lui care nu sunt din trup, ci de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu în om. Amin.


***

Voi, cei care v-aţi crezut şi vă credeţi că ştiţi ceva pe pământ, vă chem cu blândeţea Mielului lui Dumnezeu, să vă deschideţi urechile şi să învăţaţi taina vieţii pe pământ. Hristos Cuvântul era şi este viaţa, şi fără El nimic nu s-a făcut. Dumnezeu Cuvântul, Acesta este Cel ce era de la început la Dumnezeu, şi toate prin El s-au făcut, pentru că în El era şi este viaţa, şi nu I-a fost greu să-Şi pună viaţa şi iarăşi să Şi-o ia. El este Mielul Păstor. El Şi-a pus viaţa pentru noi ca să ne păstorească pe noi cu ea, cu viaţa care se dă. El este Cuvântul Care a grăit pe muntele Sinai şi ne-a spus să-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul, care ne este dat de El când a umplut văzduhul de suflare de viaţă la facerea cerului şi a pământului, şi iată, din plinătatea Lui noi toţi am luat suflet, noi toţi am luat viaţă, şi har peste har am luat noi, cei ce L-am cunoscut că este Cuvântul Cel de la început, şi prin Care toate s-au făcut, şi Care S-a făcut Om pentru noi oamenii, pentru viaţa şi mântuirea noastră din moarte. Şi iată-L pe Mielul lui Dumnezeu, iarăşi a venit pe lume cuvânt prin care sunt judecaţi viii şi morţii. Amin. Cel mai judecător cuvânt al Său peste vii şi peste morţi, este cuvântul cel întâi al rugăciunii Lui înaintea omului când a rostit pe muntele Sinai şi a spus: «Să iubeşti, Israele, pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău». Atunci i-a spus Dumnezeu omului să-L iubească pe El cu ceea ce are omul de la Dumnezeu, cu sufletul, care este viaţa omului, căci sufletul este din Dumnezeu în om, este din suflarea de viaţă pe care a pus-o Dumnezeu Cuvântul între cer şi pământ la facerea lumii. Amin.

O, Mieluţule Doamne, Te-am iubit în mine, şi fără de hotar Te-am iubit cu viaţa mea, iar viaţa mea n-a avut hotar dacă Te-am iubit în ea. În mine Te-am iubit pe Tine, nu pe mine, şi aceasta a fost viaţa mea şi sufletul vieţii mele. Tu ai fost sufletul meu, şi n-am făcut altceva cu el decât să Te iubesc în mine prin el, prin Tine, căci Tu eşti sufletul omului, şi în fiecare om plângi prin sufletul lui, luat din Tine în el, şi nu ştie omul aceasta, pentru că inima şi cugetul şi virtutea, care sunt în trupul lui, nu Te iubesc pe Tine din om acestea, iar sufletul Tău din om, stă rob vieţii omului, căci omul îşi trăieşte viaţa sa. Eu însă Te-am trăit pe Tine, şi numai de Tine am ascultat şi ascult, precum Tu asculţi de Tatăl, şi îi rog pe oameni să-Ţi dea viaţă în ei, căci sufletul lor Tu eşti, şi ei nu ştiu taina vieţii, nu ştie omul cine plânge în el după viaţă. Cuvântul Tău de pe muntele Sinai l-a învăţat pe om să Te iubească în el cu ceea ce Tu ai pus în el. Cel mai judecător cuvânt peste vii şi peste morţi, este cuvântul iubirii Tale, cu care Te-ai rugat înaintea omului şi ai spus: «Să-L iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău, omule!».

O, Mieluţule Păstor, ce dulce i-ai chemat pe oameni la păşunea Ta, la iubire i-ai chemat! I-am chemat şi eu tot la fel, căci orice ucenic al Tău este ca Tine. Evanghelia iubirii Tale am dat-o oamenilor, şi le-am vorbit mult şi duios că Tu eşti Păstor plin de har şi de adevăr, şi din plinătatea Ta noi toţi am luat. Amin.

– O, copil al vieţii cea plină de iubire! M-ai iubit în tine, şi se apleacă ucenicii Mei înaintea ta, că tu ai fost iubirea Mea printre ei, iar Eu am fost iubirea ta, şi i-ai bucurat nespus că te-ai făcut primul între ei cuvânt în ziua de prăznuire a ucenicilor Mei cu care am umblat pe pământ după ce Cuvântul Meu S-a făcut trup al Meu şi S-a sălăşluit între voi şi aţi văzut slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr, şi din care plinătate aţi luat voi, ucenicii Mei, când Eu vi L-am făcut cunoscut pe Tatăl, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată, după cum este scris. Voi însă L-aţi văzut, căci cine a văzut pe Fiul, a văzut şi pe Tatăl, aşa cum Eu v-am învăţat pe voi, cei ce aţi ştiut să învăţaţi. Amin.


***

Când Eu i-am spus lui Israel să-L iubească pe Dumnezeul lui din toată inima lui, din tot sufletul şi cugetul lui, el n-a înţeles această înţelepciune a iubirii cea din Dumnezeu. Când omul îl iubeşte aşa şi nu altfel pe Dumnezeu, numai atunci ştie el cum să-l iubească pe aproapele lui, şi apoi pe el însuşi pentru Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte pentru Dumnezeu cu iubirea lui, acela nu înţelege ce am spus Eu când am spus: «Să iubeşti, Israele, pe Dumnezeu din tot sufletul tău, din toată virtutea ta, din tot cugetul tău şi din toată inima ta, iar pe aproapele tău să-l iubeşti ca pe tine însuţi». O, nu ştie omul ce înseamnă acest tot pe care Eu i l-am cerut lui pentru iubirea lui de Mine, şi de aceea am venit Eu acum două mii de ani şi am spus: «Cel ce vine după Mine, să se lepede de sine şi, luându-şi crucea, aşa să-Mi urmeze, aşa să fie urmaşul Meu», şi am mai spus că Eu cu aceştia voi fi până la sfârşitul timpului. Amin.

O, poporul Meu, cel ce se leapădă de sine, acela este cel ce Mă iubeşte pe Mine cu înţelepciune spre folosul mântuirii multora aşa cum a făcut bătrânul Simeon şi proorociţa Ana, care au trăit pentru Dumnezeu cu toată fiinţa lor, aşteptându-L ca să-L mărturisească apoi, şi L-au mărturisit, şi au luat rodul şi cununa mântuirii. Sufletul celui ce Mă iubeşte cu toată fiinţa lui, cu totul lui, acela este legat numai de Dumnezeu cu sufletul din el, iar duhul din el mărturiseşte pe Domnul şi se leagă duhovniceşte cu aproapele său pentru Dumnezeu.

Iată, poporul Meu, ce înţelepciune las Eu azi peste tine. Legăturile sufleteşti dintre oameni îi leagă pe oameni de oameni, iar legăturile duhovniceşti dintre oameni îl leagă pe Dumnezeu de oameni, şi pe oameni de Dumnezeu, şi aceasta este înţelepciunea poruncii lui Dumnezeu pentru iubirea dintre om şi Dumnezeu, şi aceasta trebuie să fie pe pământ. Şi va fi. Amin.


***

îţi mângâi suspinul, copile scump al Tatălui şi al meu, căci omul este învăţat să-l mângâie pe om, şi nu pe Tine. Când omul cel greşit este părtinit de cei din jur, el nu poartă folos din aceasta, ci pagubă poartă, şi porţi şi Tu pagubă, nu numai omul greşit, şi această judecată a lucrurilor este vinovată, ca şi omul cel părtinit, ca şi omul cel părtinitor, şi de aceea nu are Dumnezeu pe pământ om îmbunătăţit cu iubirea şi cu răbdarea şi cu umilinţa cea pentru iertarea păcatelor şi pentru mântuire cu adevărat. Când Domnul nu este lăsat la cârmă, omul se semeţeşte împotriva altui om, şi nu se umileşte, căci omul ţine cu omul, şi nu cu Dumnezeu, şi nu cu duhul umilinţei, şi atunci Domnul îşi pierde rostul dintre om şi om, şi cade omul, cade mereu cel ce are parte pusă pentru el de la om, cade şi nu stă, şi nu este. Iată cât eşti Tu de înjosit pentru dreptatea Ta, Doamne şi Fiule al meu. Iată de ce nu creşte omul. Numai prin umilinţă creşte omul, dar el se aşează în locul Tău şi judecă cu părtinire pricina omului zbuciumat şi pretenţios în zbuciumul lui, şi omul nu mai propăşeşte în umilinţa care i-ar da lui viaţă şi ridicare din căderea lui. Peste tot pe unde mulţi se numesc creştini şi unde Tu nu eşti prin duhul umilinţei omului, aceia stau sub numele Tău, dar nu caută pentru faţa Ta în ei, de vreme ce se părtinesc unii pe alţii pentru statura lor în ei. Tu însă vei birui, Dumnezeule copil, şi vei strânge laolaltă pe cei smeriţi cu duhul şi mari cu viaţa şi cu mila, pe cei cu milă de Tine, şi nu de ei, şi nu de omul care Te ţine pe Tine mai jos decât pe el înaintea Ta, căci omul este fără de frică de Dumnezeu prin firea lui şi este zbuciumat pentru partea firii lui. îl învăţ pe poporul Tău, Fiule scump, să Te iubească pe Tine mai mult decât pe om, ca să nu aibă el păcat împotriva Ta şi a omului, aşa cum mulţi care-şi zic ai Tăi fac acest păcat.


***

Eu i-am spus omului într-una din porunci: «Să nu fii desfrânat, omule!», iar neascultarea este desfrânare ca şi aceea a fiului care a luat putere şi cules de la tatăl său şi s-a dus cu ele ca să nu mai asculte, şi s-a numărat el cu cei desfrânaţi. Iată câtă neasemănare este între cel ce face voia Mea şi cel ce-şi face voia sa, căci Eu când i-am pus la lucru cu ascultare şi cu sfinţenie pe ucenicii Mei, le-am spus lor să nu poarte cu ei pungă cu bani, ca să fie ei curaţi în toate apoi, iar cel care a plecat din voia lui de la tatăl său, a cerut să ia cu el parte din ale tatălui său, şi apoi el a rămas ruşinat, străin şi gol, şi aşa s-a întors, cerând milă şi adăpost la curţile tatălui său ca un străin.


***

O, aşa cum nu se satură tutunarul de tutunul din care el trage ca să înghită fumul lui, tot aşa nu se poate sătura nemulţumitul de căinare şi de clevetire, iar Eu nu ştiu cum să-i mai spun şi să-l deprind pe om cu duhul dragostei cereşti, şi ca să-l scap pe el de cele străine de acest duh, cu care el aţâţă mereu împotrivire peste dragostea dintre fraţi, dragoste care are în Scripturi faţa ei. Fericit este cel ce are ca sarcină această dulce şi scumpă comoară, dragostea cea din Dumnezeu în el, împărţind-o pe ea cu duh blând în lături şi adunând cu ea rodul ei, şi va fi ca Eu, Domnul, să biruiesc peste pământ cu fiii ei şi cu faţa ei şi cu împărăţia ei. Amin.


***

Cel ce urăşte pe aproapele său, pe cel asemenea lui, nu este acela scris cu cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, şi din această pricină diavolul nu stă nicicum, şi aduce şi tot aduce împotriviri între fraţi, iar acestea vin prin semeţie, nu prin slăbiciune, şi Eu nu-l pot iubi pe cel semeţ şi rodul semeţiei lui, şi nici el nu Mă poate iubi, de vreme ce numai el, abia el încape în el cu dreptatea lui, bietul de el. Cum să-i spun Eu, Domnul, unuia ca acesta tot ceea ce ar trebui să-i spun Eu lui? Proorocul Samuel i-a spus din cer regelui Saul, care nu asculta de Dumnezeu, şi i-a spus că neascultarea e mai mare şi mai înainte păcat ca vrăjitoria, la care regele, apoi, a fost tras prin faptele lui. Dar Eu cum să-i spun acum aceasta celui ce nu ascultă?


***

Să fie cuvânt! Să fie sărbătoare de cuvânt, căci Eu, Domnul, Cuvântul Tatălui Savaot, cu cuvântul le-am zidit pe toate, începând cu lumina. Amin.

Între cei cereşti Eu sunt de-a dreapta Tatălui, iar pe pământ sunt cuvânt, căci lucrarea Mea este să Mă fac cuvânt peste pământ şi peste om. O, dar lucrarea omului care este? Omul trebuie să se facă faptă din cuvântul Meu, şi acela este cel ce crede în Mine, iar cel ce nu lucrează aşa, acela se scrie cu cei necredincioşi, cu cei potrivnici lui Dumnezeu.

Mă fac cuvânt în mijlocul poporului Meu cel credincios, căci cel credincios se face cuvântul Meu cel împlinit, şi apoi se face sprijinul Meu pe pământ pentru venirea Mea după om. Amin.


***

Am avut atunci ucenici-mângâiere, şi voiesc să am şi acum, şi te învăţ să-Mi fii ucenic-mângâiere, fiule al poporului Meu de azi, care auzi glasul Meu cel dumnezeiesc peste tine. O, iubeşte-L pe Dumnezeu din tot sufletul tău, cu inima şi cu cugetul şi cu lucrarea ta cea bună, şi să-l iubeşti şi pe aproapele tău aşa cum Dumnezeu a iubit omul, de a dat suflare de viaţă la tot omul care se naşte om pe pământ şi la toate cele ce se nasc şi iau suflet în ele. îmi trebuie ucenici-mângâiere, căci crucea Mea e cu durere mare de la om, şi omul nu-şi cunoaşte îngâmfarea şi vătămarea care vine de la ea, căci îngâmfarea este însăşi vătămarea omului, şi plânge Dumnezeu pentru omul orb cu sufletul cel luat din Dumnezeu, poporul Meu.


***

– Cu tine veniţi, în taină de Duh Sfânt a sărbătorii de Rusalii, mărturisim, Doamne, pe cele ce nu se văd de ochii omeneşti, dar se văd cu duhul credinţei, şi apoi cu duhul dragostei de cele cereşti, o, Învăţătorule milos. O, ce frumos ai învăţat Tu azi poporul, ce frumos! O, ce frumos am stat şi noi, ascultând şi hrănindu-ne din gura Ta! Noi, sfinţii Tăi, am fost şi pe pământ, şi suntem şi acum de lângă Tine mărturisitori ai Tăi peste oameni. Viaţa noastră plină de Tine pe pământ mărturisea pe pământ şi în cer, Doamne, căci iubirea cea pentru Tine se slăvea din noi şi mărturisea lucrarea ei. O, aşa să ai şi azi ucenici, Doamne, iar numărul lor să se înmulţească, şi Tu să Te mângâi, că mare, prea mare, prea dureroasă Îţi este durerea şi rana de la nedragostea omului, de la necredinţa lui şi de la atât de marea lui depărtare de Tine, Doamne. Carnea pe care o tot mănâncă omul, omorând animalul sau pasărea ca să mănânce el carne, această cădere mare a omului îi întunecă lui trupul şi mintea şi inima şi puterea de a se opri de la acest păcat. Nu se mai poate întoarce omul în Scripturile poruncilor vieţii, şi în care spune: «Să nu ucizi, omule». O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne! o, cât de greu Îţi este Ţie pe pământ cu omul, dar cât de milos eşti Tu pentru om! N-ai putut, de două mii de ani aştepţi să poţi, dar n-ai putut să Te bucuri de un popor cu totul curat de duhul cărnii, Doamne. Duhul cărnii este ceea ce îl stăpâneşte pe om, iar omul, chiar dacă dă să Te iubească, nu Te poate iubi, Doamne, căci Tu trebuieşti iubit cu toată fiinţa şi fapta omului, şi nu cu picăţica, Doamne. O, cum să poată omul lucra poruncile vieţii, şi pe care Tu le-ai scris pe piatră cu deget de foc ca să le laşi oamenilor, cum să poată oamenii să le pună peste ei când ei nu se uită şi nu vor să nu uite că în capul poruncilor stă scrisă porunca iubirii de Dumnezeu din tot cugetul, din tot sufletul şi din toată puterea omului, ca să le poată el împlini apoi pe toate celelalte porunci scrise sub porunca cea mare, mama poruncilor, mama care naşte pe celelalte porunci în omul care împlineşte porunca Ta cea dintâi peste om? O, cine poate împlini poruncile vieţii fără să o împlinească pe cea întâi între ele, Doamne? Noi, sfinţii Tăi mărturisitori, rostim cuvântul mărturisirii noastre pentru Tine şi spunem poporului Tău cel de demult al Tău, şi apoi celui ce se naşte acum şi de acum, ca să împlinească în el viaţa şi poruncile ei, şi spunem aşa: Ascultă, Israele, poruncile Domnului, Care îţi spune ţie: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu te lăcomeşti spre cele ce nu sunt ale tale, căci Domnul când a scris poruncile vieţii s-au stârnit tunetele şi fulgerele şi trâmbiţele cereşti, şi muntele fumega tot, şi Israel a văzut şi s-a temut foarte, căci Se coborâse Dumnezeu pe munte în foc şi se ridica fum de pe munte ca fumul din cuptor, şi tot muntele s-a cutremurat sub slava aceasta», aşa precum este scris în Scripturi. Ascultă, Israele de azi şi de mâine, ascultă glasul poruncilor şi umple-te de râvnă mistuitoare pentru Domnul Dumnezeul tău, căci de atunci şi până în zilele acestea n-a putut Domnul să Se bucure de un popor împlinitor de porunci, căci omul nu poate să creadă şi să nu mănânce carne.

O, Israele, o, Ierusalime, nu trebuie să mănânce omul carne, căci Domnul a scris cu deget de foc poruncile vieţii şi i-a spus să nu mănânce carne, căci când a spus «Să nu ucizi», a spus să nu mănânci carne, omule. O, nu te uita, nu te uita în Scripturile care scriu că omul a mâncat carne şi că Domnul a zis ca omul. O, nu asta are omul de făcut. Omul trebuie să se uite în porunci şi să le împlinească. Amin. Aceasta mărturisim noi, sfinţii Domnului, sfinţii cu care Domnul vine când El vine cuvânt pe pământ, însoţit de slava Lui, de îngerii şi de sfinţii Lui. Cel ce ucide ca să mănânce, acela face şi desfrânare apoi, căci mâncatul de carne îl desparte pe om de Dumnezeu, şi omul îşi alege trupul şi gustul lui, aşa cum Israel şi-a ales carnea, şi pentru ea nu L-a mai iubit pe Dumnezeu.

O, popor al Domnului, nu fi mic la înţelepciune. O, nu trebuie să mănânce omul carne. Omul trebuie să se întoarcă la începutul lui şi să se uite la glasul Domnului când Domnul i-a spus omului ce să mănânce de pe pământ, şi apoi i-a spus ce să mănânce din rai. Omul trebuie să citească în Scripturile cele de la început şi să vadă în ele căderea omului prin neascultare şi să înveţe din aceasta şi să se cutremure, şi apoi să ia calea vieţii, calea cea cu ascultare de Dumnezeu pe ea. Amin.

Noi, sfinţii Tăi, Doamne, am grăit poporului Tău adunat la izvor şi am mărturisit lui durerea Ta cea de la om şi am strigat la el să Te asculte şi i-am spus că omul nu trebuie să mănânce carne, ci numai ce i-ai spus Tu să mănânce. Amin. Am voit să mărturisim ca să Te mângâiem, Doamne, căci duhul mărturisirii are putere prin lucrarea lui, şi iată, stau acum să mărturisească şi cei pomeniţi cu sufletele lor pe jertfelnicul la care ei sunt chemaţi spre învierea lor, Doamne, şi iată, aşa se întregeşte azi duhul mărturisirii, care de lângă Tine lucrează acum şi îl învaţă pe poporul Tău înţelepciunea vieţii, o, Doamne al sfinţilor şi al mărturisitorilor Tăi. Amin, amin, amin.


***

O, poporul Meu, nu poate omul purta durere. El îşi caută numai mângâieri, şi îşi face mângâiere din păcat, şi n-are cine să-i spună şi n-are cine să-l oprească de la această minciună şi n-are cine să-i amintească lui de poruncile Mele cele pentru om şi care trebuiesc împlinite de om pe pământ, căci Eu voiesc viaţa şi nu moartea omului, poporul Meu, iar cel ce calcă poruncile Mele îşi lucrează moarte, tată.

O, cum şi în ce fel să-i mai spun Eu omului să nu calce peste poruncile lui Dumnezeu? I-am dat omului şi tot îi dau cartea vorbirii Mele cu tine, tată, cartea Mea de azi, şi prin care aduc omului grăirea Mea cea de acum două mii de ani spre aducere aminte şi toată cartea istoriei lui Dumnezeu cu omul, poporul Meu. Mă fac mereu cuvânt de viaţă şi de pocăinţă pentru om şi Mă aşez în calea lui ca să-Mi audă şi ca să-Mi vadă mila de el şi să-Mi vadă aşteptarea şi să-Mi vadă suferinţa cea pentru el, căci suferă Dumnezeu şi toţi sfinţii suferă în El pentru depărtarea de Dumnezeu a omului. Peste tot numai suferinţă pentru Dumnezeu lucrează omul, iar el nu mai ştie că-l vede Dumnezeu, ba, din contra, el zice că nu vede şi că nu ştie Domnul.

O, poporul Meu, numai în mijlocul tău îmi răcoresc durerea Mea cea de la om, căci cu tine Mi-o spun, şi apoi îmi aşez grăirea Mea cu tine înaintea omului care uită de suferinţa Mea cea de la el şi care-Mi moaie biruinţa cea pentru el împotriva duhului cel potrivnic, care-l trage pe om de pe calea poruncilor vieţii. L-am zidit pe om la început şi l-am sortit să fie sfânt ca Dumnezeu şi să fie locaş al odihnei lui Dumnezeu, dar el nu M-a iubit, pentru că nu M-a ascultat. După ce omul nu Mă mai ascultă el nu Mă mai iubeşte, căci iubirea înseamnă ascultare, şi nimic altceva nu înseamnă iubirea.

Iată, taină neînţeleasă aştern înaintea ta, popor al cuvântului Meu. Omului nu-i trebuie înţelepciune, ci îi trebuie ascultare. Dacă omul vine după Mine şi nu-şi ia crucea, adică ascultarea, cu care să Mă urmeze în tot cuvântul Meu de peste el, atunci el se face Mie vrăjmaş, şi se face luişi vrăjmaş şi mai mare decât şi-a fost până să vină spre Dumnezeu, căci cine pierde ascultarea îşi pierde înţelepciunea şi apoi îşi pierde paza vieţii, căci lipsa ascultării omului atrage pe diavolul spre el, şi diavolul vine cu duhul netemerii de Dumnezeu a omului şi apoi cu duhul îndoielii şi apoi cu duhul necredinţei dacă omul nu se întoarce cu pocăinţă şi cu umilinţă pe calea ascultării de Dumnezeu, pe calea poruncilor lui Dumnezeu. O, citeşte în fiecare zi, odată cu rugăciunea ta citeşte poruncile lui Dumnezeu, fiule. Fă-ţi o foiţă mică şi întăreşte-o ca să nu se rupă şi scrie pe ea şi citeşte de pe ea poruncile lui Dumnezeu, ca să nu se strice ele în tine, fiule învăţat de Dumnezeu, ca să nu se strice statul lui Dumnezeu în tine, tată, că pe pământ e iadul, şi de peste tot îi fură omului veghea cea pentru Dumnezeu în om, iar dacă cel ce se făgăduieşte Mie nu stă bine de strajă pentru viaţa lui şi nu are peste el străjer căruia să i se descopere în toată vremea, el este biruit de momeala diavolului, de şoapta diavolului de voia diavolului, care dă să-l tragă pe om la neascultare de Dumnezeu, la călcarea poruncilor lui Dumnezeu în om şi între om şi om.

E sărbătoarea crucii, poporul Meu. Crucea pe care Eu am fost ţintuit s-a făcut mărturisitoare, tată, s-a făcut lucrătoare ea însăşi înaintea oamenilor spre mărturia dumnezeirii Mele, căci Dumnezeu a murit pe cruce pentru om, poporul Meu. O, ai grijă, tată, fie-ţi milă de Domnul, căci Domnul a murit pentru om. Ai grijă, tată, de viaţa ta, de salvarea ta cea de la Mine, ai grijă să nu ţi-o pierzi, căci Eu ţi-am plătit-o acum două mii de ani, dar să n-o pierzi, fiule, ci să te lupţi s-o tot câştigi zi după zi mai mult, şi vei putea aceasta numai prin ascultare de poruncile lui Dumnezeu, fiule, şi pe care omul le striveşte în însuşi trupul său încă de la începutul său, căci omul n-a ascultat de Dumnezeu, ci a ascultat de îngerul morţii, care a luat fiinţă odată cu neascultarea omului, căci omul naşte din mintea şi din inima şi din trupul lui duhuri rele, duhuri potrivnice lui Dumnezeu şi uită omul de cruce, uită de viaţă, căci viaţa este păzită în om numai prin duhul ascultării, numai prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu pentru om. Când Eu i-am spus omului să asculte de Mine i-am spus că dacă nu va asculta va muri negreşit, şi iată, neascultarea este moartea prin care moare omul cu duhul şi care aduce peste el moartea trupului său apoi, dar cine se mai scoală pe pământ ca să-i spună omului că el negreşit moare prin neascultare de Dumnezeu şi că păcatul făcut de el este arvuna morţii lui? Iată, Eu îi spun aceasta omului. I-am spus şi la început, îi spun şi acum, la sfârşit, şi de aceea a trebuit să vin iarăşi acum pe pământ cuvânt peste om. Eu sunt începutul şi sfârşitul, şi după sfârşit este iarăşi început, căci Eu sunt fără de sfârşit, şi îl îndemn pe om să asculte aşa cum Eu ascult de Dumnezeu Tatăl şi sunt fără de sfârşit. Amin.

O, nu vrea omul să creadă că poate să asculte de Dumnezeu dacă voieşte. O, cel ce nu ascultă, cum să creadă? O, cel ce nu crede, cum să asculte? Dar tu, poporul Meu, ascultă, tată, de Dumnezeu, căci poruncile Lui sunt viaţă şi izbândă numai pentru cel ce crede în ele înăuntrul său, şi sunt credinţă în cel ce le împlineşte pe ele în trupul, în sufletul şi în duhul său. Amin.

E sărbătoarea crucii, poporul Meu. Suferinţa Mea şi semnul pe care am suferit acum două mii de ani pentru om s-a făcut sărbătoare de aducere aminte pentru cei ce cred împlinind poruncile lui Dumnezeu. Fericiţi cei ce au ridicat lemnul crucii Mele spre slava Mea înaintea oamenilor, dar mai fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el cu credinţă, şi aşa să fie acest cuvânt înăuntrul tău, fiule al poporului Meu de azi, şi îţi mai spun, tată, că fiu al poporului Meu este numai cel ce împlineşte ceea ce Eu îi cer şi îl rog şi îl învăţ pe el să împlinească. Amin.

O, nu ştiu cum să-Mi mai întăresc cărarea şi venirea, că mare este rana de pe calea Mea, mare şi adâncă şi mult apăsătoare şi n-am cum să Mă uşurez de ea. Eu sunt Fiul durerii cea de la om. Durerea Mea cea de la om s-a făcut cruce grea pe Mine şi s-a tot strâns pe ea şapte mii de ani de neascultare a omului, de moarte a omului, de păcat a omului, şi poruncile vieţii sunt strivite de om, strivite ca şi omul care nu voieşte să se uite în ele ca la Dumnezeu, căci împlinirea lor înseamnă Dumnezeu în om. Omul care îl vede pe Dumnezeu este cel ce împlineşte poruncile lui Dumnezeu şi este cel în care Se vede Dumnezeu şi care face viaţă în oameni, căci are puterea Domnului în el, şi se face făcător de minuni unul ca acela şi se face făcător de Dumnezeu în om. Aşa cruce voiesc Eu să porţi tu, şi s-o ridici sus să se vadă, poporul Meu. Semnul sfintei cruci făcut de omul păcătos pe trupul lui cu mâna, e slab acest semn dacă înăuntrul omului nu sunt împlinite poruncile vieţii. Iată, nu mai are cine să-l gonească pe duhul rău de pe pământ şi din calea omului. Numai cel ce se face locaş al poruncilor vieţii, numai acela se face plânsul diavolilor, numai acela poate scoate demoni din oameni, numai acela se cheamă că are post şi rugăciune, faptă sfântă şi putere prin ea, şi aşa poate omul să-l ajute pe om pe calea cea cu viaţă, pe calea crucii cea dătătoare de viaţă peste viaţa omului care ştie şi înţelege ce înseamnă pentru om iubirea crucii. Iubirea nu este altceva decât ascultare de Dumnezeu şi de tot cuvântul Lui cel pentru viaţa omului. Iubirea înseamnă ascultare, poporul Meu. Nu-i trebuie omului înţelepciune, ci îi trebuie ascultare, tată, căci de la ascultare vine şi credinţa, vine şi statornicia, vine toată împlinirea, tată. Nu-i trebuie omului iubire, ci ascultare îi trebuie. Eu aşa îl iubesc pe Tatăl. Amin.

Iubirea dintre Mine şi Tatăl să fie şi între fraţi, şi nu altfel să fie ea între fraţii cei mai mici ai Mei. Amin. Aşa iubire ţi-a hărăzit ţie Tatăl, şi prin ea ţi-a hărăzit să te numeşti tu fiu al Său, poporul Meu, fiule al cuvântului Meu care te naşte ca să fii şi apoi să-l împlineşti pe el, căci dacă nu-l împlineşti, nu eşti, chiar dacă ai crezut când ai auzit cuvântul lui Dumnezeu, care-i cheamă pe toţi la Tatăl, pe toţi, căci Dumnezeu este plin de milă pentru om. Amin.


***

O, fii şi fiice ale cuvântului Fiului meu, Care naşte de sus pe om! Deschideţi cartea învăţăturii Lui de peste voi şi purtaţi-vă după învăţătura Lui, căci vine învierea morţilor, şi oamenii trebuie să se teamă de Dumnezeu şi să împlinească poruncile Lui pe pământ ca să depărteze Domnul de la ei plata fărădelegilor lor. învăţaţi-i pe oameni învierea din păcat, învierea din moarte. Spuneţi-le celor ce-şi zic creştini că a fi creştin înseamnă a trăi cu duhul, cu sufletul şi cu trupul în Hristos şi nu în lumea aceasta. Şi cum adică în lumea aceasta? Adică în poftele ei, căci Fiul meu a spus la ureche celor ce-L aud pe El grăind, a spus că precum omul întinge dumicatul de pâine sau de mămăligă în tigaia cu jumări, aşa întinge el cu bucătura în păcat şi-şi întinează inima sa şi trupul său împotriva duhului vieţii Fiului meu înăuntrul omului. O, fiţi treji pentru înviere, mereu, mereu pentru înviere. Iubiţi-vă unii pe alţii precum v-a iubit Fiul meu. El cum v-a iubit? El Şi-a pus viaţa pentru voi. Aşa şi voi să faceţi unii pentru alţii, şi cu duh umilit să vă lucraţi unul altuia învierea şi tot aşa să-i povăţuiţi şi pe cei ce vă întreabă pe voi de Dumnezeu, Care grăieşte la voi. O, zidiţi-vă unii pe alţii în Hristos. Aceasta înseamnă să vă iubiţi unii pe alţii precum v-a iubit Domnul Iisus Hristos, Fiul meu. O, aş grăi mult cu voi, v-aş zidi mult pe voi, v-aş învăţa mult cu duhul învierii prin graiul meu, dar voi aveţi peste voi multă învăţătură, că multă este peste voi înţelepciunea cuvântului Fiului meu. Ţineţi-vă treji unii pe alţii pentru învăţătura Domnului de peste voi, că vine învierea morţilor, care aşteaptă în ţărâna pământului, şi după voi aşteaptă această Scriptură. Voieşte Domnul să fiţi una şi una, să fiţi toţi la fel de crescuţi, la fel de zidiţi, la fel de plini de Dumnezeu. Cereţi creştere peste voi. Puneţi străjerii să vă hrănească de la Dumnezeu, neîncetat să vă hrănească ei, căci lor le este dat să vă hrănească după orânduiala Lui. Cine ia din el însuşi creştere acela nu este copil frumos, iar cine ia creştere din mâna celor aşezaţi de Dumnezeu pentru voi acela este cel binecuvântat şi păzit de moarte, căci aşa înseamnă să treacă omul din trup în duh. O, ferice de cei ce ascultă de cei puşi peste ei de la Dumnezeu! Ferice de cei ce se fac ogor pentru cei ce seamănă în om împărăţia lui Dumnezeu! Ferice de cei ce ascultă de povaţa şi de mâna celor ce lucrează de la Dumnezeu peste ei, căci omul trebuie să se lepede de sine, şi numai prin ascultare poate el aceasta, căci au fost pe pământ oameni mari cu rangul şi cu iubirea lor de Dumnezeu, iar când îşi doreau tot mai mult mântuirea, ei se coborau şi se duceau spre ascultare, spre lepădare de sine se duceau şi spre purtarea crucii ca să se mântuiască, căci cel mântuit este cel ce se mântuieşte de sine, şi nu altceva înseamnă mântuirea omului, viaţa cea mântuitoare în om.

O, ascultaţi de poruncile lui Dumnezeu, voi, fii ai lui Dumnezeu, şi ascultaţi de cei puşi de Dumnezeu ca să vă călăuzească şi ca să fiţi voi copii călăuziţi, copii ascultători. Amin.


***

Pace ţie, poporul Meu! între tine şi Mine să fie multă, multă pace, iar aceasta înseamnă împlinirea poruncilor lui Dumnezeu peste fiinţa ta şi între frate şi frate. O, nu te teme de oamenii răi, nu te teme de furtună. Eu sunt Cel ce te ocrotesc, căci tu nu poţi aceasta. Pot Eu, tată, iar tu să poţi pentru Dumnezeu. Pot Eu, iar tu să lucrezi învierea. Amin.


***

O, mamă a Mea, îl îmbiu pe om spre iubire de Dumnezeu, mamă, căci Eu din iubire şi cu iubire l-am zidit pe om atunci când l-am zidit din pământ. Din iubire pentru om şi cu slujire de îngeri am scris apoi omului cu foc pe piatră porunca iubirii, şi i-am spus că Dumnezeu este iubire, şi i-am spus omului să-L iubească pe Dumnezeu cu toată fiinţa lui. O, mamă a Mea, am pus în tine prin slujire de îngeri toată taina iubirii, mamă, şi apoi fructul ei, şi apoi naşterea lui pe pământ între oameni, mamă, căci tu Mi-ai făgăduit iubirea încă de la zămislirea ta, şi cuvântul cel făgăduit s-a împlinit în tine şi Mi-ai fost dată Mie, şi Eu te-am făcut locaş al Meu, şi M-am făcut locaş al tău, aşa cum Eu eram şi sunt în Tatăl, şi Tatăl în Mine, dar greu a înţeles şi greu mai înţelege omul taina Mea cu el, taina Mea cu omul, mamă, iar Eu am spus acum două mii de ani: «Cel ce crede în Mine, Eu voi veni la el şi voi face casă la el şi voi cina cu el şi Mă voi arăta lui», iar acest cuvânt al Meu este adevărat în toţi sfinţii Mei, şi este atât de adevărat în venirea Mea de azi la poporul Meu de azi, poporul Meu cel din români, mamă. O, ce bine, ce mângâiere şi ce slavă cerească ar fi între neamuri peste neamul român dacă el ar avea dragoste de a primi pe Dumnezeu prin acest cuvânt al Meu, care vine cu norii, precum este scris, mamă! O, aşa grăiam Eu prin prooroci ca să fac oamenii să Mă cunoască şi să Mă primească, dar cele ce se văd îl ţin pe om departe de Dumnezeu şi aproape de om, iar omul loveşte în Mine prin iubirea de sine şi îşi face luişi mângâiere omul, şi iată călcarea poruncii iubirii cea pentru Dumnezeu, şi îmi scoate omul ochii că Mă iubeşte iubindu-l pe aproapele său, dar vai lui, vai celui ce numeşte amarul dulce, mamă. Tot omul iubeşte ceea ce va fi amar pentru el şi lacrimi fără de mângâiere pentru el, căci Scriptura spune: «Bucură-te, omule, dar să ştii că pentru toate acestea vei da seama înaintea lui Dumnezeu!».


***

Pace ţie, poporul Meu, îţi dau Eu în ziua întâia a săptămânii şi aştept să se strângă tot poporul acestui cuvânt şi să-i grăiesc lui despre puterea care vine de la cinstirea şi sfinţirea din partea lui a zilei de odihnă, ziua întâi a săptămânii, pe care Eu am orânduit-o să fie, după ce poporul Meu Israel n-a putut cu viaţa şi cu credinţa sa să intre el în odihna Mea, aşa cum nici Adam n-a putut din pricina neascultării.


***

O, ce tainic şi ce frumos am aşezat Eu prin cuvânt hotar între bine şi rău atunci când am lucrat înaintea lui Moise pe munte poruncile vieţii veşnice pentru viaţa omului! Am scris cu foc prin îngeri pe table de piatră şi am spus în scris omului să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima şi cugetul şi sufletul său, şi tot aşa să iubească el când iubeşte pe aproapele său, iubindu-L pe Dumnezeu să iubească apoi, şi altfel i-ar fi omului purtarea dacă ar da el să Mă asculte aşa cum i-am scris lui prin îngeri să Mă asculte.

O, cât de cald am lucrat acum două mii de ani peste ucenici ca să-i deprind să Mă iubească şi să asculte de Mine! Nu e pe pământ răbdare ca a Mea când dau să-l fac pe om să Mă cunoască şi să Mă iubească apoi, ca nu cumva să Mă ia el în deşert sau să Mă ispitească sau să calce peste cuvântul Meu şi peste poruncile Mele, rostite prin cuvânt scris cu foc peste om. O, nu se teme omul când calcă poruncile Mele desfiinţându-le de peste el, iar pe tine, poporul Meu, te-am povăţuit să-ţi faci hârtiuţă şi să scrii pe ea poruncile vieţii veşnice şi să le citeşti mereu când te aşezi la rugăciune şi să te măsori cu ele în vremea rugăciunii şi apoi în vremea lucrului tău tot, ca să vezi dacă le împlineşti sau dacă le calci între tine şi Mine, şi între tine şi fratele tău, iar Eu, Domnul, aştept de peste tot pe poporul cuvântului Meu să lucreze poruncile Mele, care înseamnă iubire în cel ce le împlineşte pe ele. Orice om poate să se facă purtător de Dumnezeu dacă face peste el şi în jurul său poruncile lui Dumnezeu, scrise cu foc prin îngeri pe table de piatră când a venit vremea să cercetez viaţa omului şi să stau faţă în faţă cu el prin ceea ce a însemnat cuvântul lui Dumnezeu scris pe piatră prin îngeri. Tot omul poate să se recunoască pe sine bun sau rău, credincios sau necredincios faţă în faţă cu poruncile vieţii veşnice, şi poate apoi să le lucreze dacă voieşte să fie el după chipul şi asemănarea Mea pe pământ.


***

Şi acum Mă scriu în carte cu porunca vieţii şi iarăşi îi aduc omului aminte de ea, porunca cea de la început şi pe care Eu, Domnul, şi Ioan, ucenicul Meu iubit, am înnoit-o prin rostire acum două mii de ani şi am zis: «Poruncă nouă vă dau: iubiţi-vă unii pe alţii cu iubirea lui Dumnezeu».

O, i-am spus omului: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu, omule, să-L iubeşti din toată fiinţa ta, şi pe aproapele tău să-l iubeşti ca pe tine însuţi». Nu înţelege omul cum să împlinească el ceea ce i-am dat să lucreze, şi voiesc să-l povăţuiesc Eu pe el acum. Izvorul Meu de cuvânt se face jar şi cărbune aprins ca să se atingă de inima omului şi să-l ia omul pe buze apoi, şi din mijlocul cetăţii strig şi îl chem pe om să Mă audă, şi îl strig în mijlocul cetăţii cuvântului Meu cel de azi, din mijlocul celor ce aud din gura Mea cuvântul Meu cel de foc ca să-l ia ei şi să-l arunce pe pământ şi să se aprindă acest foc şi să ardă păcatele din oameni focul cuvântului Meu, căci diavolul a pus lege pe pământ păcatul. O, vai lui, că vine nimicirea lui! Amin.

O, omule înstrăinat de Dumnezeu, ţi-am spus, tată, ţie cuvânt încă de la început, cuvânt de foc, şi am scris cu foc pe piatră şi ţi-am spus să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Când Eu ţi-am spus să iubeşti pe Dumnezeu, am aşezat cuvânt lângă aceasta şi ţi-am aşezat pentru împlinirea iubirii de Dumnezeu ajutor ţie pe aproapele tău, pe cel ce-ţi aduce ţie de la Mine porunca iubirii de Dumnezeu, căci fără cel trimis de la Mine în calea ta tu nu poţi să-L iubeşti pe Dumnezeu, căci Dumnezeu trebuie iubit cu ascultare şi prin ascultare, şi altfel nu este scară pe care să urce la Dumnezeu iubirea cea pentru El din om. O, n-ai să vezi, omule tată, n-ai să vezi înţelepciune în om care să priceapă şi să înţeleagă această poruncă pentru iubirea de Dumnezeu a omului. Omul îl numeşte aproape al său pe orice om. O, nu, că iată, se omoară om pe om prin pofta cea păcătoasă, care se face iad în om, iar porunca iubirii de Dumnezeu dă să-l facă Dumnezeu pe om. Omul nu poate fi aproapele omului, ci doar vrăjmaş mântuirii lui. Numai trimisul lui Dumnezeu spre om, numai acela este aproapele omului, numai omul îndumnezeit prin har, şi din care Dumnezeu Se revarsă cu sfinţenia Sa cea de sus, cu cele de sus, nu cu cele de jos înaintea omului.


***

Am stat în mijlocul tău, poporul Meu, şi M-am împărţit, fiule, dar rămân nedespărţit de tine, tată, şi te îndemn mereu, mereu cu îndemnul Meu cel din mijlocul tău, căci trebuie să am grijă de tine mereu, fiule, că asta este cea mai mare grijă pe care o am, iar tu să semeni cu Mine în lucru şi să ai grijă de Mine, şi aşa Eu te voi îngriji. Învaţă-i pe cei ce vin la tine să ştie să fie fii ai duminicii, fii ai învierii să fie, şi să aibă ei parte de această odihnă şi s-o păstreze apoi, că iată cum diavolul îngâmfării îi rătăceşte pe oameni şi îi învaţă să creadă în Mine ţinând ei sâmbăta ca zi de salvare pentru ei. O, ce rătăcire s-a ivit pe pământ: să creadă oamenii în Iisus Hristos Cel înviat şi să calce ei peste duminică şi să ţină sâmbăta, iar Eu zic pentru aceştia că mai uşor este păcatul lui Israel, care nu M-a primit de Mesia pentru ei şi care au rămas tot cu legea cea prin Moise, mai uşor va fi pentru aceştia care nu M-au primit, decât pentru cei ce Mă ştiu şi Mă numesc Fiu al lui Dumnezeu, răstignit şi înviat, şi ţin ei sâmbăta şi nu duminica, fără să înţeleagă taina Mea cea de două mii de ani pe pământ, după ce Eu am înviat şi am dat neamului creştinesc ziua învierii Mele. O, să nu uite cei ce-Mi fac această durere peste numele Meu rostit de ei, să nu uite că Eu am fost biciuit şi răstignit de iudei şi învinuit cum că nu slăveam sâmbăta, şi mereu Mă loveau ei cu această zi a lor, în care ei au rămas şi n-au mai mers mai mult, decât o mică rămăşiţă a lor până azi şi care s-au încreştinat şi s-au făcut prin botez fii ai lui Dumnezeu, fii ai duminicii, fii ai învierii Mele şi a lor prin învierea Mea.

Mă urmăreau fariseii şi cărturarii pas cu pas dacă nu cumva calc sâmbăta, şi voiau să se dea drepţi pentru această zi, când ei erau morminte văruite. Tot aşa fac şi cu creştinii Mei aceşti oameni, care s-au ales dintre oameni să ţină sâmbăta, zicând că ei au pe Iisus Hristos. Vai lor! E mai mare păcatul lor decât al poporului care M-a răstignit învinuindu-Mă că le calc peste sâmbetele lor. Aceia n-au voit să Mă primească lor ca Fiu al Tatălui venit pe pământ, dar aceştia care-Mi zic Iisus Hristos Mântuitorul, cum se încumetă să zică aşa, de vreme ce ei nu sunt fii ai duminicii, fii ai zilei Mele, dată de Tatăl Meu celor ce cred în Mine prin învierea Mea?


***

În zi de duminică, a doua duminică după învierea Mea cea din ziua duminicii, întăresc numele zilei Domnului şi a odihnei Lui. Eu, Domnul Iisus Hristos, Domnul Cel înviat, întăresc prin cuvânt şi spun: ziua întâi a facerii este ziua cea mai mare, şi nu s-au grăbit prea mult minţile oamenilor de pe pământ, care nu ţin ziua cea mai mare între zile, nu s-au grăbit aceştia să priceapă ce mare este ziua aceasta şi ce mult înseamnă ea între Dumnezeu şi om, între om şi Dumnezeu. Le spun în ziua aceasta de adeverire a învierii Mele înaintea ucenicului Toma când el M-a privit înviat şi M-a pipăit spre adeverirea tainei învierii Mele, le spun celor ce rămân pentru ziua sâmbetei ca zi a Domnului şi le spun lor că sâmbăta Eu nu M-am odihnit după ce ei M-au răstignit, ci am lucrat în locuinţa morţilor lumina zilei duminicii, a zilei luminii, căci lumină mare am intrat Eu, Domnul, în iad şi am tras afară pe cei ce aşteptau izbăvirea în toată vremea celor cinci mii de ani şi jumătate de după zilele facerii, în care şi omul a fost zidit. Am înviat apoi cu slavă mare şi am stat patruzeci de zile, din loc în loc arătându-Mă înviat şi lucrător de mari minuni, iar apoi Mi-am tras pe munte pe cei credincioşi, ca martori ai învierii Mele şi ai înălţării Mele apoi la Tatăl, puţini câţi erau atunci din toţi oamenii de pe pământ, şi M-am suit de la ei şi M-am aşezat de-a dreapta Tatălui, la locul unde Tatăl Mă are aşezat dintru vecii, şi am lăsat peste ucenici pe Duhul Sfânt, făgăduit lor şi Care a venit la ei după înălţarea Mea la Tatăl şi a rămas cu ei şi a adus lor pe Dumnezeu cu ei, aşa cum Eu le-am făgăduit lor că voi fi cu ei până la sfârşitul timpului.


***

Slabă de tot este mintea celor ce au rămas cu cele vechi şi n-au priceput ei de la Dumnezeu măreţia zilei de duminică, şi pe care Eu, Domnul, am pecetluit-o ca odihnă a Mea după marea Mea biruinţă asupra iadului în vremea cât a fost între ceasul răstignirii Mele şi cel al învierii Mele din ziua întâi a săptămânii, din duminica în care Eu am înviat biruitor, căci am biruit moartea şi iadul şi am dat oamenilor de ştire ziua Mea pentru sărbătoarea odihnei, ziua învierii Mele, altă zi de odihnă pentru cei credincioşi. Numai cei ce n-au primit pe Hristos, numai aceia au rămas cei îndărătnici, că n-aveau ei cum să schimbe ziua cea pentru Domnul, de vreme ce au dat pe Domnul la moarte, neprimindu-L pe El de la Tatăl trimis lor.


***

Eu, Domnul, după ce l-am zidit pe om am avut grijă să-l învăţ ce să facă şi ce să nu facă, dar a pătruns apoi în inima lui bucuria cea străină de Făcătorul lui. Am simţit strâmtorare în inima lui apoi şi Mă strângea locul Meu din el şi nu-Mi găseam pacea înăuntrul omului, căci el se dăduse la neascultare de Domnul şi la păcatul acesta tot mai mult, până ce grădina raiului şi-a văzut duşmanul, căci omul n-a mai căutat cu Dumnezeu, ci cu ascunderea de El. Atunci legea raiului s-a ales pentru Domnul, iar legea omului s-a ales pentru om şi a căzut omul din rai, şi s-a întins apoi pe pământ neamul omenesc, fii şi fiice ale omului zidit de Dumnezeu, şi au fost ei ca şi părinţii lor pe pământ din unii în alţii.

Am dat apoi veste sfântă omului şi am coborât pe munte înalt şi am scris cu degetul pe piatră porunca iubirii de Dumnezeu şi am dat oamenilor poruncile vieţii, căci ei se abătuseră de la calea vieţii. Pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu am zis: «Să iubeşti pe Dumnezeu, omule, din toată inima şi cugetul şi sufletul tău, şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!», iar pentru cei ce nu iubesc pe Dumnezeu am dat porunci împotriva păcatului, pe care oamenii îl făceau şi îl fac în fel şi chip din pricina nedragostei de Dumnezeu, şi am zis: «Omule, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu ucizi, să nu preacurveşti, să nu doreşti ce nu-i al tău!», şi am spus acestea ca să-l ajut pe om. Ca o dădacă am fost peste om atâtea mii de ani, şi am lucrat cuvântul Meu peste pământ prin vase alese pentru Mine şi nu l-am părăsit pe om după ce el s-a dat spre păcat din pricina neiubirii lui de Dumnezeu. O, ca o dădacă stăruitoare sunt şi azi şi stau tot timpul cu ochii pe pământ ca să-l văd pe om şi să-l îndemn pe cale, căci calea lui e plină de păcat, şi apoi de primejdii de la păcat, de la diavol, căci păcatul este diavolul care se ascunde de Dumnezeu, şi se ascunde în om. Eu însă sunt Cel ce străpunge inima şi rărunchii omului, şi nu este între cer şi pământ nimic ascuns de ochii Mei, şi iată ce fac: După două mii de ani de la venirea Mea pe pământ, prin trup de Fecioară făcându-Mă Om ca să pot să vin în calea omului şi să-Mi dovedesc dumnezeirea, după cum am şi făcut aceasta, o, iată, vin iar, vin cuvânt pe pământ şi stau cu el în calea omului şi-i grăiesc duios şi rugător şi îl îndemn să-şi înţeleagă obârşia, să vadă de unde vine, de unde se trage şi ce are de făcut pentru întoarcerea la Tatăl lui, la Dumnezeu, la iubire, căci Dumnezeu este iubire din cer, iubire ca în cer, nu ca pe pământ, iar omul nu mai cunoaşte obârşia iubirii şi ia de la diavol iubire murdară, iubire cu care Îl trădează pe Dumnezeu, şi cum să fac să-i dau să vadă el aceasta?


***

O, iată de ce plâng Eu! Plâng după om, căci omul nu plânge după Mine, după Făcătorul lui şi al bucuriei lui, căci omul caută pe pământ, săracul. Am coborât de la Tatăl atunci şi acum ca să-l învăţ pe om iubirea. I-am spus şi la început, i-am spus şi la coborârea Mea apoi, şi vin şi spun şi acum omului să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima lui. La toţi cei ce Mă iubesc le spun cum să Mă iubească şi îi învăţ pe ei, ca nu cumva să nu ştie ei, şi le spun aşa: Aveţi grijă să-L iubiţi pe Domnul din toată ini­ma şi cugetul şi sufletul vostru, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă, şi nu altfel pe el. Aveţi grijă să nu iubiţi altfel, să nu vă faceţi altfel socoteala pentru iubire, ca nu cumva să vă treziţi că iubiţi omul şi trupul lui apoi, căci aşa păţeşte lumea cu iubirea ei cea de jos. Aproapele tău, omule, este cel ce iubeşte pe Domnul, iar dacă tu îl iubeşti pe el pentru Domnul, iubeşte-l şi pe el ca pe tine însuţi, având grijă mare să nu te faci judecător peste el, că nu mai umbli în iubirea cea de sus dacă faci aşa. Eu sunt Dreptul Judecător, nu tu. Eu nu caut nici la faţa ta, nici la faţa celui pe care dai tu să-l judeci, ci caut la inima omului, la iubirea din ea, căci din fapte nu se poate nimeni îndreptăţi înaintea Mea, fiindcă omul le face ori din iubire de sine, ori din trufie, nu le face pentru aproapele său, ci le face ca să aibă plată de la Domnul pentru faptele lui. Dar nici să te faci părtaş cu păcatul aproapelui tău, ci spune păcatul lui şi scoate-l de sub păcat dacă-l iubeşti, dacă şi tu cauţi să nu stai sub păcat, că mare durere se ridică la cer pentru neaşezarea omului, pentru necreşterea lui, căci omul trebuie să crească în iubire, nu altfel să crească el.


***

Grăim Unul cu altul în cer şi pe pământ în această zi, iar Duhul Sfânt şi lucrarea Lui, care Ne leagă într-un buchet de Treime, Se face cuvânt din Noi peste pământ, Fiule scump al Meu, şi am stat Noi înfioraţi de dor sub cortul alb cu cei adunaţi la izvor în ziua ce a trecut odată cu ivirea răsăritului de soare al acestei dimineţi. Ziua întâi este cea mai lungă zi a săptămânii şi este ea cuprinsă între asfinţitul soarelui de sâmbătă şi răsăritul soarelui zilei de luni, şi tot omul ar trebui să se dea deoparte cu toate treburile lui şi să-I lase Domnului această zi aşezată de El acum două mii de ani zi de odihnă, zi de înviere, zi de slavă.

O, ce taină mare au cuprinse în ele cele trei zile ale facerii Tale din pământ, Fiule scump! Din ziua a şasea, când Tu Te-ai lăsat pe crucea pe care Ţi-ai dat Duhul, ai luat o fărâmă din ea, iar din ziua a şaptea ai luat toată ziua şi Te-ai odihnit sub pământ în această zi, şi a venit apoi ziua întâi a săptămânii, zi de lucru, Fiule scump, şi Te-ai sculat la lucru mai înainte de ivirea zorilor duminicii, căci Te-ai ridicat din moartea cea prin răstignire pe cruce şi Ne-am ridicat, Fiule scump, la lucrul învierii, la lucrul cel pentru om, şi ai grăit ca Tatăl şi ai spus: «Tatăl Meu lucrează. Şi Eu lucrez dacă Tatăl lucrează», şi am lucrat atunci ziua salvării omului pierdut din cer, pierdut din Noi, ziua învierii, arvună plătită pentru învierea omului, Fiule scump al Meu.


***

O, poporul Meu, învaţă, mereu învaţă, învaţă lucrarea credinţei, că multă lucrare are credinţa ca să nu piară ea din om. O, poporul Meu, rosteşte mereu cu guriţa peste tine porunca vieţii, ca să te păstrezi întru ea şi întru lucrarea ei, şi spune tu cu guriţa zi şi noapte lucrarea ei, pe care ţi-am dat-o s-o împlineşti: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima, din tot sufletul şi din tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi, iubind tu pe Domnul pentru tine şi pentru aproapele tău, şi vei fi tu mângâierea Mea şi a toată firea, căci toţi şi toate aceasta aşteaptă: învederarea fiilor lui Dumnezeu, descoperirea lor la vedere cu toată lucrarea iubirii de Dumnezeu, aşa cum Eu, Domnul, am dat-o omului s-o aducă cu umilinţă în toată vremea, în toată clipa înaintea Mea, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.


***

O, ce frumoase sunt pentru om poruncile lui Dumnezeu, care-l fac frumos ca Dumnezeu pe om! Se tot vrea și se tot gătește omul ca să fie frumos, dar nu este frumos oricât s-ar găti. Se minte mereu bietul om prin toate dorințele lui, dar ca să se gătească frumos și cât mai frumos înaintea lui Dumnezeu, nu dă să caute omul. O, cum să caute el așa ceva când n-a învățat ce este frumosul și omul frumos? Nu este om mai frumos ca și cel ce se îngrijește de frumusețea lui cea pentru Dumnezeu și de iubirea lui pentru cei din cer.


***

Iată, lucrez cuvânt cu putere în el peste cei ce se numesc fii ai poporului cuvântului Meu prin cetăți. Am spus încă de la început, și iar spun la creștini: nu furați, nu mințiți, nu faceți desfrânare, nu doriți ce nu-i al vostru, nu ucideți nimic și pe nimeni, iar cei ce-și vor mântuirea, iată, nu caută să țină aceste ascultări, și atunci cum vor ei mântuirea lor?

O, aveți grijă unul de viața celuilalt, viața cea cu ascultare, nu altfel grijă. Iar dacă nu ascultă omul de poruncile vieții, pot avea grijă unii de ceilalți cei ce viețuiesc împreună pentru slujire Domnului și pentru mântuirea lor?


***