Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul



Cu duh de sărbătoare cerească şi cu iubire plină de milă Eu, Domnul Iisus Hristos, iarăşi Mă fac cuvânt în cartea Mea cea de azi, căci omul are nevoie de Dumnezeu atât cât el nu pricepe aceasta, dar Mie Îmi este milă de om şi grăiesc ca să Mă audă omul, căci unde sunt Eu, el nu poate veni ca să Mă audă, fiindcă omul este din cele de jos, iar Eu sunt din cele de sus, aşa cum am spus Eu la prima Mea venire în mijlocul poporului la care am venit atunci, şi le spuneam lor: «Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta; voi sunteţi din cele de jos, Eu sunt din cele de sus, iar dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre». Le-am spus aceasta pentru că necredinţa îi aduce pagubă omului şi pe pământ, şi în cer apoi, şi îi îndemnam pe oameni să-Mi urmeze Mie ca să aibă lumina vieţii, ca să aibă adevăr viaţa lor. Ei însă se luau după semeţia lor şi spuneau că nu este adevărată mărturia Mea dacă Eu Însumi mărturisesc despre Mine. O, la ce le-a folosit dacă au spus aşa? Au murit în păcatele lor, că n-au voit să Mă cunoască şi să le fac vindecarea, şi le spuneam lor: «Voi judecaţi după trup, Eu nu judec pe nimeni, şi chiar dacă Eu judec, e adevărată judecata Mea, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Tatăl, Care Mă trimite pe Mine la voi, şi este scris la voi că mărturia a doi martori este adevărată, şi Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Cel ce M-a trimis pe Mine: Tatăl, şi voi nu Mă ştiţi nici pe Mine, nici pe Tatăl şi nu ştiţi de unde vin şi unde Mă duc, că voi judecaţi după trup şi nu Mă cunoaşteţi, că dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl, şi Eu Mă duc şi Mă veţi căuta, şi unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni, şi v-am spus vouă că veţi muri în păcatele voastre dacă nu credeţi că Eu sunt, căci oricine săvârşeşte păcatul este rob păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac, pe când Fiul rămâne în veac, şi dacă Fiul vă va libera, liberi veţi fi într-adevăr».

O, Eu le desluşeam lor toate şi le despecetluiam din Scripturi taine de nepătruns de mintea lor cea de jos, ca să-i fac să Mă creadă şi să le iert cumva necredinţa lor, căci Eu când am strigat ca să Mă audă cineva şi să grăiască despre Mine, Mi-a răspuns Isaia şi l-am făcut pe el prooroc al Meu, grăitor de Dumnezeu l-am făcut, şi i-am spus în vedenie, atingându-l şi spunându-i: «Iată, s-a atins de buzele tale cărbune aprins şi va şterge fărădelegile tale şi de păcatele tale te va curăţi», şi l-am făcut pe el om îndumnezeit, căci a crezut şi M-a urmat apoi cu lumină, iar Eu am spus tuturor: «Eu sunt lumina lumii, şi cel ce Îmi urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii». O, aşa se naşte din cuvântul Meu cel ce-Mi urmează Mie apoi pe pământ, şi aşa Mi-am făcut Eu prooroci şi ucenici lucrători cu Mine şi n-au mai fost ei apoi din lumea aceasta, ci au fost din cele de sus şi nu le-am mai socotit păcatele lor, căci i-am atins şi i-am curăţit şi i-am aşezat pe calea iubirii şi au ascultat de ea apoi.

O, n-a voit şi Irod să primească de la Ioan, Botezătorul Meu, iertarea lui şi salvarea lui din păcat, n-a voit, şi a rămas el de partea poftei păcătoase, care l-a ucis mereu pe el, până ce l-a adus înspre făgăduinţa cea rea, în care s-a prins pe neştiute, şi a trebuit el apoi să supună la tăiere capul lui Ioan. O, ar fi să se cutremure omul, căci pofta lui se preface şi se face păcat şi intră prin porţi în trup şi îl aduce pe om la păcatul trufiei apoi, păcat care-l conduce la făgăduinţe în vreme de beţie, şi apoi sufletul lui cade în cătuşe şi greu Mă mai primeşte dacă ar fi să vin să-l scap cumva, căci omul cu greu Mă cunoaşte şi cu greu Mă primeşte ca să Mă creadă şi să Mă urmeze. El este învăţat să cunoască păcatul şi să-l primească peste el, căci este din cele de jos omul.

Iată, Irod n-a primit pe aproapele său, pe cel ce a dat să-i facă lui bine, căci din pricina păcatului pe care-l iubea, el n-a iubit pe Dumnezeu, şi s-a iubit pe sine Irod şi de aceea iubea să poftească şi să se bucure aşa. O, vai de cel ce pofteşte, că acesta ajunge în moarte pe această cărare! Omul pofteşte cu inima şi cu trupul apoi, şi se pofteşte om pe om din pricina slăbiciunii, împotriva căreia el nu se aşează să stea. Sunt pline uliţele peste tot de oameni poftitori de om şi de păcat. Nu mai sunt locuri curate de păcatul din om. Pe la toate răspântiile pândeşte păcatul din om după alt om, şi diavolul se odihneşte, că-i are pe toţi oamenii lucrătorii lui. Cade om în laţul altui om şi sunt mulţi care se prefac că-L au pe Dumnezeu şi că sunt salvatori pentru oamenii păcătoşi, dar oamenii lui Dumnezeu nu umblă aşa, nu umblă singuri oamenii lui Dumnezeu, precum nici Eu n-am umblat singur când M-a trimis Tatăl să umblu pe pământ după om şi să-l întorc la Tatăl pe om. Singur trebuie să umble omul numai când este el singur, iar când umblă printre oameni el trebuie să aibă însoţitori făcători de minuni, din cer minuni, nu din el, căci omul care-şi slujeşte poftei lui are pe diavol de dumnezeu şi diavolul face şi el semne mincinoase, dar nu minuni, ci nimereli de-ale lui ca să-i înşele pe cei care nu-i ştiu lucrarea, şi omul cade în laţul altui om din pricina poftei lui, care se uneşte cu trupul lui şi se face diavol omul. Dar Eu vin pe pământ şi dau de ştire că e vreme de mare fărădelege pe pământ, vreme cu păcat, şi apoi cu usturime pentru păcat şi mor oamenii în păcatele lor, şi Eu strig peste ei ca să Mă audă şi să-i vindec cumva, iar cel ce se ascunde de strigarea Mea, acela face ca Adam, care s-a ascuns de Mine din pricina păcatului din el, căci după ce el a păcătuit împotriva Mea şi a lui, a dat să se ascundă de la faţa Mea, şi auzind el umbletul şi glasul Meu, mai mult s-a ascuns, căci păcatul l-a înstrăinat pe el de Dumnezeu.

O, e străin omul, e tare străin, bietul de el, căci se înstrăinează de Mine prin păcat şi umblă aşa apoi, şi cu cât aş da să-l strig pe cel apăsat de conştiinţa lui, cu atât el fuge şi se ascunde înăuntrul lui. Eu însă vin şi tot vin şi dau să Mă ating de inima lui cu cuvântul Meu cel de foc şi să-i dau nădejde de mântuire şi să-l iau în slujba Mea pe om şi să-i spun: «Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge fărădelegile tale, şi de păcatele tale te va curăţi». Amin.

Şi acum Mă scriu în carte cu porunca vieţii şi iarăşi îi aduc omului aminte de ea, porunca cea de la început şi pe care Eu, Domnul, şi Ioan, ucenicul Meu iubit, am înnoit-o prin rostire acum două mii de ani şi am zis: «Poruncă nouă vă dau: iubiţi-vă unii pe alţii cu iubirea lui Dumnezeu».

O, i-am spus omului: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu, omule, să-L iubeşti din toată fiinţa ta, şi pe aproapele tău să-l iubeşti ca pe tine însuţi». Nu înţelege omul cum să împlinească el ceea ce i-am dat să lucreze, şi voiesc să-l povăţuiesc Eu pe el acum. Izvorul Meu de cuvânt se face jar şi cărbune aprins ca să se atingă de inima omului şi să-l ia omul pe buze apoi, şi din mijlocul cetăţii strig şi îl chem pe om să Mă audă, şi îl strig în mijlocul cetăţii cuvântului Meu cel de azi, din mijlocul celor ce aud din gura Mea cuvântul Meu cel de foc ca să-l ia ei şi să-l arunce pe pământ şi să se aprindă acest foc şi să ardă păcatele din oameni focul cuvântului Meu, căci diavolul a pus lege pe pământ păcatul. O, vai lui, că vine nimicirea lui! Amin.

O, omule înstrăinat de Dumnezeu, ţi-am spus, tată, ţie cuvânt încă de la început, cuvânt de foc, şi am scris cu foc pe piatră şi ţi-am spus să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Când Eu ţi-am spus să iubeşti pe Dumnezeu, am aşezat cuvânt lângă aceasta şi ţi-am aşezat pentru împlinirea iubirii de Dumnezeu ajutor ţie pe aproapele tău, pe cel ce-ţi aduce ţie de la Mine porunca iubirii de Dumnezeu, căci fără cel trimis de la Mine în calea ta tu nu poţi să-L iubeşti pe Dumnezeu, căci Dumnezeu trebuie iubit cu ascultare şi prin ascultare, şi altfel nu este scară pe care să urce la Dumnezeu iubirea cea pentru El din om. O, n-ai să vezi, omule tată, n-ai să vezi înţelepciune în om care să priceapă şi să înţeleagă această poruncă pentru iubirea de Dumnezeu a omului. Omul îl numeşte aproape al său pe orice om. O, nu, că iată, se omoară om pe om prin pofta cea păcătoasă, care se face iad în om, iar porunca iubirii de Dumnezeu dă să-l facă Dumnezeu pe om. Omul nu poate fi aproapele omului, ci doar vrăjmaş mântuirii lui. Numai trimisul lui Dumnezeu spre om, numai acela este aproapele omului, numai omul îndumnezeit prin har, şi din care Dumnezeu Se revarsă cu sfinţenia Sa cea de sus, cu cele de sus, nu cu cele de jos înaintea omului. Ioan, Botezătorul Meu, un aşa trimis înaintea feţei Mele, un aşa mort faţă de păcat şi de necredinţa de pe pământ, numai unul ca acesta poate fi aproapele omului. Pe aceştia oamenii nu-i primesc, căci oamenii sunt învăţaţi cu cei dintre ei şi ca ei, căci s-a dus Ioan la Irod, care smintea poporul cu faţa fărădelegilor lui ca să-i înstrăineze de Dumnezeu pe oameni, şi i-a spus că nu-i este îngăduit să facă acestea pe care el şi le îngăduieşte, dar cei ce iubeau păcatul ca şi Irod, l-au tăiat pe Ioan de pe pământ, din pricina poftei, care se făcea trup în ei şi pe care ei şi-o îngăduiau cu viaţa lor.

O, omule înstrăinat de Dumnezeu, nu-ţi este ţie îngăduit de Dumnezeu să faci unire păcătoasă, căci trupul omului n-a fost făcut pentru desfrânare, ci pentru Domnul. O, fii cuminte şi nu mai fă păcat! Omoară-ţi pofta, că ea se face pedeapsa ta! Iubeşte pe aproapele tău, care vine la tine de la Dumnezeu ca să te aducă la Mine, la legea iubirii de Dumnezeu, şi numai aşa să te iubeşti pe tine însuţi, iar altfel nu, căci altfel îţi lucrezi moartea, şi nu iubirea cea din Dumnezeu. Nu uita că Dumnezeu este împotriva păcatului şi a uşurătăţii cea de la păcat! O, nu uita că păcatul aduce moartea şi este chiar moartea, iar moartea nu cunoaşte lumina şi nici ruşinea cea pentru faptele ei! Eu sunt lumina lumii, Eu, şi cine merge după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. E vremea osândirii păcatului, vreme vestită de proorocii cei de demult şi care au avut în ei vederea lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Care grăieşte azi cu tine, omule înstrăinat de Dumnezeu. O, nu te mai ridica împotriva Mea şi a ta ca Irod, care n-a iubit şi n-a primit pe aproapele lui, pe cel care venea de la Mine ca să-i facă lui bine! N-ai pe nimeni aproape al tău, n-ai, tată, n-ai, şi tu nu ştii ce şi cine te înconjoară pe tine, căci omul are nevoie de om pentru nevoile şi poftele lui, şi nu caută la Dumnezeu omul. O, primeşte-Mă când bat! Primeşte-l, tată, pe aproapele tău şi nu-l primi pe om, căci omul este neputincios ca şi tine şi n-are ce să-ţi dea! S-a învăţat diavolul să ia chip de om postitor şi nevoitor ca să-l crezi tu pe el, dar Dumnezeu nu lucrează niciodată fără de ucenici lângă trimişii Săi la tine. Ioan avea ucenici când a ieşit ca să fie văzut după cum era în Scripturi proorocia pentru arătarea lui între oameni, şi Mi-a dat Mie pe ucenicii lui şi nu şi i-a păstrat lui, şi am lucrat Eu cu ei apoi, şi au lucrat ei pentru Mine pe mai departe cu ucenici lângă ei, cu cei asemenea Mie şi lor cu lucrul lor între oameni, şi nicidecum cu duhul uşurătăţii cum dă diavolul să se îmbrace în om acum şi să se arate în numele Meu peste oameni şi prin oameni. O, iată cum vin Eu cu sfinţii spre tine şi cum mărturisesc ei de lângă Mine ţie lucrul Meu între oameni. Iată glasul lui Ioan, Botezătorul Meu, cel care a mers la Irod ca să-i spună că duce poporul în înstrăinare de Dumnezeu, căci fapta fărădelegii săvârşite din vârf, se face pildă rea pentru cetate, se face duhul morţii printre oameni apoi.

— O, eu sunt glasul care face curat în calea Ta, Doamne. Eu sunt trimisul Tău atunci şi acum şi Te mărturisesc pe Tine la cei ce Te aud când vii cu sfinţii în cuvânt pe pământ la oameni. Duhul credinţei în Tine îl suflu peste toţi oamenii şi le spun lor:

Vine Domnul, fii ai oamenilor, vine şi vă găseşte în necredinţă şi în faptele ei! Credinţa are faptele ei, iar necredinţa, la fel. Eu strig la voi să vă despărţiţi de păcat şi de uşurătatea cea amăgitoare, de la care se sminteşte om pe om. O, nu mă tăiaţi aşa cum m-a tăiat Irod de la faţa sa! Primiţi strigătul trimisului lui Dumnezeu, glasul aproapelui vostru, căci când Domnul i-a spus omului să-L iubească pe Dumnezeu, l-a aşezat şi pe aproapele său lângă om şi i-a spus omului: «Să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi, omule!».

N-are cine să le tălmăcească oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, şi face Domnul aceasta, face trimisul Tatălui, Fiul Tatălui, Mielul lui Dumnezeu, pe Care eu L-am botezat ca pe un om atunci în râul Iordan, în timp ce strigam la toţi oamenii să se pocăiască şi să primească împărăţia cerurilor, care se apropia de ei, pe Domnul, Care S-a arătat la Iordan, ca să-L cunoască oamenii pe Cel mărturisit de Tatăl cu glas coborât cu norii deasupra râului Iordan, spunând la cei de faţă: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care Eu am binevoit!». O, aşa ne-am dovedit, Domnul şi eu, trimişi ai Tatălui, căci la ieşirea mea din pustie L-am vestit pe Domnul şi L-am arătat oamenilor, iar Tatăl din cer a împlinit minunea şi a mărturisit-o cu glas, şi s-a scris pe pământ glasul Tatălui asupra Fiului Său botezat de mine ca pe un om la Iordan, supus întru toate, blând şi smerit, măreţ prin acestea între toţi oamenii, care se tot trufesc pe pământ.

O, primiţi-i pe cei mărturisiţi de Dumnezeu în cer şi pe pământ, căci mincinoşi sunt azi între voi cei ce se dau trimişi de Domnul la voi, o, fii ai oamenilor! Iată, vine Domnul şi grăieşte vouă şi în chip smerit şi blând se dă vouă cuvânt din mijlocul unui popor ca o cetate, cetatea cuvântului lui Dumnezeu, popor crescut de cuvântul Lui şi îngrijit de Domnul pe pământ ca să aibă Domnul cetate între oameni şi să le facă lor bine, ieşind spre ei cu cuvântul mântuirii şi al sfinţirii oamenilor. O, întoarceţi-vă de la păcat la sfinţenie şi primiţi cuvântul lui Dumnezeu şi deschideţi-i ca să vă lumineze, ca să vă cheme spre putere de sus şi cu care să biruiţi păcatul din voi, pofta, care se face una cu trupul omului şi apoi îl umple de trufie pe om!

Eu, Doamne, sunt trimisul Tău şi mă fac aproapele omului ca să-l aduc pe el la iubirea de Tine, adevărata iubire între pământ şi cer. O, spune-le lor să nu-şi iubească trupul, căci trupul pofteşte în ei împotriva lor şi a Ta, împotriva lui Dumnezeu în ei, împotriva Duhului, Doamne, şi se naşte moartea în ei prin trupul cel poftitor. O, spune-le de mine, că eu nu mi-am iubit trupul, ci pe Tine Te-am iubit în mine, de nu-mi trebuia nici mâncare, nici apă, şi atât de mult Te-am avut eu în mine pe Tine, şi aşa am fost şi aşa am ieşit între oameni, ca să mă fac aproapele lor şi să le dau de la Tine lor.

Şi acum, miluieşte neamul român şi fă cu el după făgăduinţele Tale, Doamne, şi pregăteşte-i lui scăpare din întuneric şi din fărădelege şi din păcat şi din înstrăinare de Tine şi nu lăsa să fie biruit acest neam! Ajută-i mintea, ajută-l în vreme de necredinţă, căci păcatul s-a înmulţit şi l-a înstrăinat de Tine şi mult l-a înstrăinat! O, pierde, Doamne, din mijlocul lui pe vrăjmaşii mântuirii lui cea de la Tine, pe cei dinăuntru şi pe cei din afară, şi arată-Te Dumnezeu adevărat peste el, ca să vadă neamurile pământului şi să se plece, Doamne! O, e aproape să-şi dea duhul acest neam, nu-l lăsa să piară, că n-are păstor, ci Tu eşti Păstorul lui! Fă-l să-Ţi audă glasul şi să-Ţi deschidă şi să Te cunoască şi să Te asculte, iar Tu să-l scapi de moarte şi să-l miluieşti pe el, şi să Te vadă cu el cei ce au dat şi dau să-l robească sub ei pe cel ales de Tine pentru slava Ta, pentru slava credinţei în Tine a oamenilor, Doamne, Mieluţ junghiat, Care ridici păcatele oamenilor, căci Tu pentru aceasta ai venit pe pământ. Amin.

— O, proorocule mare şi botezătorule al Meu şi al multora care s-au adus spre credinţa lor în Mine! O, ce să le fac dacă nu Mă aud, dacă nu deschid glasului Meu cel mult peste ei? Îşi atrag ceea ce-şi lucrează şi aşa Îl văd pe Dumnezeu, Care strigă la ei ca să-L audă şi să-L asculte pe El.

O, neam român, te strigă sfinţii din cer, tată, şi te strigă pe tine alesul Meu. O, alege-te şi tu pentru Dumnezeu, că nu vreau să pieri cu cei necredincioşi. Credinţa are faptele ei, nu te încânta altfel, că eşti mort dacă nu are faptele cereşti în tine credinţa ta. O, te strig, nu lepăda strigarea Mea!

Sculaţi-vă, voi, cei ce staţi pe scaun de păstori peste sufletul neamului român şi deschideţi glasului Meu de peste voi! Nu vă amăgiţi cu cele trecătoare, căci este Dumnezeu, şi trebuie să-L dovediţi pe El dacă staţi sub nume de slujitori pentru El pe pământ! O, deschideţi-Mi! Nu vin să vă fac rău, ci vin Mântuitor! Nimic nu vă cer decât iubire şi primire şi credinţă ca să vă dau mântuirea, ca să salvăm acest neam. Nu faceţi şi voi ca iudeii ca să nu Mă primiţi, că e ruşine să faceţi aşa dacă vă numiţi creştini! Fiţi salvatori şi treziţi oamenii de la păcat la lumina sfinţeniei, că e vremea pe sfârşite, şi semnele dovedesc aceasta!

Iar tu, poporul Meu, cetate a cuvântului Meu, staulul Meu cel de azi în mijlocul neamului român, cere-Mi, tată, cere-Mi tu ceea ce trebuie să fie şi să aibă acest neam, căci am coborât cu cuvântul venirii Mele în mijlocul lui şi voiesc să-l fac pe el lumină popoarelor, dar să voiască şi el să-Mi slujească aşa, căci tu eşti popor frumos şi are după cine se lua neamul român dacă vrea să fie el lumină pe pământ aşa cum am fost Eu.

Eu sunt în mijlocul neamului român cuvânt cu lumină în el peste om, şi stau în mijlocul lui cu tine şi lucrez cu tine minunat, poporul Meu, ca să ştie acest neam că între el şi Mine te am pe tine înaintemergător spre el şi că Eu vin mereu cuvânt la el ca să-l fac întâiul între popoare când nimeni nu se aşteaptă să fie aşa, şi să fie aşa Domnul cu oamenii pe pământ. Amin.

Pace ţie, poporul Meu, şi fii, tată, ucenicul Meu, căci Eu fără ucenici nu lucrez pe pământ! Amin, amin, amin.

11-09-2010