În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în acest nume crede şi se botează tot neamul creştinesc de pe pământ. Amin.
Eu, Domnul Iisus Hristos, în acest nume M-am făcut şi Mă fac cuvânt acum, la sfârşit de timp, căci Tatăl Mă trimite să lucrez aşa, dar cel ce nu înţelege crucea Mea atunci şi acum, zadarnică îi este credinţa, zadarnic îi este botezul dacă nu vine după Mine cu viaţa sa aşa cum au venit sfinţii pe urma Mea atât cât au petrecut ei pe pământ, după ce iubirea lor se făcea în ei iubire de Dumnezeu, iubire şi sfinţenie în duhul, în sufletul şi în trupul lor.
Cobor cu rană, cobor prin rană, şi calea Mea spre om e tot mai grea, tot mai cu rană, tot mai cu durere, căci duhul rău îmi iese în cale ca să Mi-o frângă, ca să Mi-o risipească, dar Eu îi spun lui de fiecare dată când cobor că în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh cobor după om şi că Tatăl este Cel ce Mă trimite, căci Eu nu fac voia Mea, ci voia Lui o fac, aşa cum fiul cel credincios tatălui său lucrează. Rana coborârii Mele este grea, şi nu mai găsesc alin pentru ea, şi Tatăl Mi-o tot oblojeşte, iar calea Mi-e numai un suspin, numai o suferinţă şi abia Mă mai ţine pe ea ca să vin şi ca să nu stau din venirea Mea, şi cete de îngeri Mă ajută aşa cum Eu le spun, căci s-a făcut cruce grea suferinţa Mea cea pentru coborârea Mea şi numai ea mai poate birui războiul duhului potrivnic, care-Mi loveşte calea, căci suferinţa este cu răbdare şi cu suspin, şi acestea se fac arme împotriva duhului potrivnic pe pământ pentru coborârea Mea acum după om.
„O, Mi-e milă de om, Fiule scump, Fiule durut şi însuspinat pe calea Ta spre om”, aşa îmi spune Tatăl văzându-Mi zdrobirea şi rana, şi mila de om îmi ajută pe cale, şi omul nu-Mi cunoaşte jertfa cea pentru venirea Mea de azi, şi omul este nemilos cu Dumnezeu, căci nu ştie omul ce este mila, nu ştie ce este iubirea şi mila, mila şi iubirea îmbrăţişate în aceeaşi lucrare, căci una fără alta nu poate nimic pentru Dumnezeu, între Dumnezeu şi om, între om şi Dumnezeu.
O, poporul Meu, Mi-e milă de tine, tată, şi Mi-e milă de om, şi mila Mi-e tot o suferinţă, şi omul nu ştie ce este mila Mea de el, nu ştie că ea s-a făcut calea Mea de venire iarăşi de la Tatăl la om, căci pe pământ e iadul tot, iadul, care stă împotriva poruncilor Mele cele pentru om şi care nu-l lasă pe om să le împlinească, nu-l lasă pe om să se sfinţească pentru Dumnezeu şi pentru veşnicia cea cu Dumnezeu, iar Eu, Domnul, suspin cu amar şi n-am ajutor de pe pământ.
O, poporul Meu, nu poate omul purta durere. El îşi caută numai mângâieri, şi îşi face mângâiere din păcat, şi n-are cine să-i spună şi n-are cine să-l oprească de la această minciună şi n-are cine să-i amintească lui de poruncile Mele cele pentru om şi care trebuiesc împlinite de om pe pământ, căci Eu voiesc viaţa şi nu moartea omului, poporul Meu, iar cel ce calcă poruncile Mele îşi lucrează moarte, tată.
O, cum şi în ce fel să-i mai spun Eu omului să nu calce peste poruncile lui Dumnezeu? I-am dat omului şi tot îi dau cartea vorbirii Mele cu tine, tată, cartea Mea de azi, şi prin care aduc omului grăirea Mea cea de acum două mii de ani spre aducere aminte şi toată cartea istoriei lui Dumnezeu cu omul, poporul Meu. Mă fac mereu cuvânt de viaţă şi de pocăinţă pentru om şi Mă aşez în calea lui ca să-Mi audă şi ca să-Mi vadă mila de el şi să-Mi vadă aşteptarea şi să-Mi vadă suferinţa cea pentru el, căci suferă Dumnezeu şi toţi sfinţii suferă în El pentru depărtarea de Dumnezeu a omului. Peste tot numai suferinţă pentru Dumnezeu lucrează omul, iar el nu mai ştie că-l vede Dumnezeu, ba, din contra, el zice că nu vede şi că nu ştie Domnul.
O, poporul Meu, numai în mijlocul tău îmi răcoresc durerea Mea cea de la om, căci cu tine Mi-o spun, şi apoi îmi aşez grăirea Mea cu tine înaintea omului care uită de suferinţa Mea cea de la el şi care-Mi moaie biruinţa cea pentru el împotriva duhului cel potrivnic, care-l trage pe om de pe calea poruncilor vieţii. L-am zidit pe om la început şi l-am sortit să fie sfânt ca Dumnezeu şi să fie locaş al odihnei lui Dumnezeu, dar el nu M-a iubit, pentru că nu M-a ascultat. După ce omul nu Mă mai ascultă el nu Mă mai iubeşte, căci iubirea înseamnă ascultare, şi nimic altceva nu înseamnă iubirea.
Iată, taină neînţeleasă aştern înaintea ta, popor al cuvântului Meu. Omului nu-i trebuie înţelepciune, ci îi trebuie ascultare. Dacă omul vine după Mine şi nu-şi ia crucea, adică ascultarea, cu care să Mă urmeze în tot cuvântul Meu de peste el, atunci el se face Mie vrăjmaş, şi se face luişi vrăjmaş şi mai mare decât şi-a fost până să vină spre Dumnezeu, căci cine pierde ascultarea îşi pierde înţelepciunea şi apoi îşi pierde paza vieţii, căci lipsa ascultării omului atrage pe diavolul spre el, şi diavolul vine cu duhul netemerii de Dumnezeu a omului şi apoi cu duhul îndoielii şi apoi cu duhul necredinţei dacă omul nu se întoarce cu pocăinţă şi cu umilinţă pe calea ascultării de Dumnezeu, pe calea poruncilor lui Dumnezeu. O, citeşte în fiecare zi, odată cu rugăciunea ta citeşte poruncile lui Dumnezeu, fiule. Fă-ţi o foiţă mică şi întăreşte-o ca să nu se rupă şi scrie pe ea şi citeşte de pe ea poruncile lui Dumnezeu, ca să nu se strice ele în tine, fiule învăţat de Dumnezeu, ca să nu se strice statul lui Dumnezeu în tine, tată, că pe pământ e iadul, şi de peste tot îi fură omului veghea cea pentru Dumnezeu în om, iar dacă cel ce se făgăduieşte Mie nu stă bine de strajă pentru viaţa lui şi nu are peste el străjer căruia să i se descopere în toată vremea, el este biruit de momeala diavolului, de şoapta diavolului de voia diavolului, care dă să-l tragă pe om la neascultare de Dumnezeu, la călcarea poruncilor lui Dumnezeu în om şi între om şi om.
E sărbătoarea crucii, poporul Meu. Crucea pe care Eu am fost ţintuit s-a făcut mărturisitoare, tată, s-a făcut lucrătoare ea însăşi înaintea oamenilor spre mărturia dumnezeirii Mele, căci Dumnezeu a murit pe cruce pentru om, poporul Meu. O, ai grijă, tată, fie-ţi milă de Domnul, căci Domnul a murit pentru om. Ai grijă, tată, de viaţa ta, de salvarea ta cea de la Mine, ai grijă să nu ţi-o pierzi, căci Eu ţi-am plătit-o acum două mii de ani, dar să n-o pierzi, fiule, ci să te lupţi s-o tot câştigi zi după zi mai mult, şi vei putea aceasta numai prin ascultare de poruncile lui Dumnezeu, fiule, şi pe care omul le striveşte în însuşi trupul său încă de la începutul său, căci omul n-a ascultat de Dumnezeu, ci a ascultat de îngerul morţii, care a luat fiinţă odată cu neascultarea omului, căci omul naşte din mintea şi din inima şi din trupul lui duhuri rele, duhuri potrivnice lui Dumnezeu şi uită omul de cruce, uită de viaţă, căci viaţa este păzită în om numai prin duhul ascultării, numai prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu pentru om. Când Eu i-am spus omului să asculte de Mine i-am spus că dacă nu va asculta va muri negreşit, şi iată, neascultarea este moartea prin care moare omul cu duhul şi care aduce peste el moartea trupului său apoi, dar cine se mai scoală pe pământ ca să-i spună omului că el negreşit moare prin neascultare de Dumnezeu şi că păcatul făcut de el este arvuna morţii lui? Iată, Eu îi spun aceasta omului. I-am spus şi la început, îi spun şi acum, la sfârşit, şi de aceea a trebuit să vin iarăşi acum pe pământ cuvânt peste om. Eu sunt începutul şi sfârşitul, şi după sfârşit este iarăşi început, căci Eu sunt fără de sfârşit, şi îl îndemn pe om să asculte aşa cum Eu ascult de Dumnezeu Tatăl şi sunt fără de sfârşit. Amin.
O, nu vrea omul să creadă că poate să asculte de Dumnezeu dacă voieşte. O, cel ce nu ascultă, cum să creadă? O, cel ce nu crede, cum să asculte? Dar tu, poporul Meu, ascultă, tată, de Dumnezeu, căci poruncile Lui sunt viaţă şi izbândă numai pentru cel ce crede în ele înăuntrul său, şi sunt credinţă în cel ce le împlineşte pe ele în trupul, în sufletul şi în duhul său. Amin.
E sărbătoarea crucii, poporul Meu. Suferinţa Mea şi semnul pe care am suferit acum două mii de ani pentru om s-a făcut sărbătoare de aducere aminte pentru cei ce cred împlinind poruncile lui Dumnezeu. Fericiţi cei ce au ridicat lemnul crucii Mele spre slava Mea înaintea oamenilor, dar mai fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el cu credinţă, şi aşa să fie acest cuvânt înăuntrul tău, fiule al poporului Meu de azi, şi îţi mai spun, tată, că fiu al poporului Meu este numai cel ce împlineşte ceea ce Eu îi cer şi îl rog şi îl învăţ pe el să împlinească. Amin.
O, nu ştiu cum să-Mi mai întăresc cărarea şi venirea, că mare este rana de pe calea Mea, mare şi adâncă şi mult apăsătoare şi n-am cum să Mă uşurez de ea. Eu sunt Fiul durerii cea de la om. Durerea Mea cea de la om s-a făcut cruce grea pe Mine şi s-a tot strâns pe ea şapte mii de ani de neascultare a omului, de moarte a omului, de păcat a omului, şi poruncile vieţii sunt strivite de om, strivite ca şi omul care nu voieşte să se uite în ele ca la Dumnezeu, căci împlinirea lor înseamnă Dumnezeu în om. Omul care îl vede pe Dumnezeu este cel ce împlineşte poruncile lui Dumnezeu şi este cel în care Se vede Dumnezeu şi care face viaţă în oameni, căci are puterea Domnului în el, şi se face făcător de minuni unul ca acela şi se face făcător de Dumnezeu în om. Aşa cruce voiesc Eu să porţi tu, şi s-o ridici sus să se vadă, poporul Meu. Semnul sfintei cruci făcut de omul păcătos pe trupul lui cu mâna, e slab acest semn dacă înăuntrul omului nu sunt împlinite poruncile vieţii. Iată, nu mai are cine să-l gonească pe duhul rău de pe pământ şi din calea omului. Numai cel ce se face locaş al poruncilor vieţii, numai acela se face plânsul diavolilor, numai acela poate scoate demoni din oameni, numai acela se cheamă că are post şi rugăciune, faptă sfântă şi putere prin ea, şi aşa poate omul să-l ajute pe om pe calea cea cu viaţă, pe calea crucii cea dătătoare de viaţă peste viaţa omului care ştie şi înţelege ce înseamnă pentru om iubirea crucii. Iubirea nu este altceva decât ascultare de Dumnezeu şi de tot cuvântul Lui cel pentru viaţa omului. Iubirea înseamnă ascultare, poporul Meu. Nu-i trebuie omului înţelepciune, ci îi trebuie ascultare, tată, căci de la ascultare vine şi credinţa, vine şi statornicia, vine toată împlinirea, tată. Nu-i trebuie omului iubire, ci ascultare îi trebuie. Eu aşa îl iubesc pe Tatăl. Amin.
Iubirea dintre Mine şi Tatăl să fie şi între fraţi, şi nu altfel să fie ea între fraţii cei mai mici ai Mei. Amin. Aşa iubire ţi-a hărăzit ţie Tatăl, şi prin ea ţi-a hărăzit să te numeşti tu fiu al Său, poporul Meu, fiule al cuvântului Meu care te naşte ca să fii şi apoi să-l împlineşti pe el, căci dacă nu-l împlineşti, nu eşti, chiar dacă ai crezut când ai auzit cuvântul lui Dumnezeu, care-i cheamă pe toţi la Tatăl, pe toţi, căci Dumnezeu este plin de milă pentru om. Amin.
O, ai grijă să-L mărturiseşti pe Dumnezeu Cel dinăuntrul tău trăitor şi lucrător când tu îţi faci semnul sfintei cruci pe trupul tău, fiule al cuvântului Meu. O, ai grijă, tată, să fii creştin adevărat, ca să nu faci spre osânda ta semnul crucii pe trupul tău, ca să nu-L foloseşti spre osânda ta pe Dumnezeu. O, ai grijă de învăţătura Mea de peste tine, citeşte-o mereu, poporul Meu, citeşte-o şi împlineşte-o, tată, căci dacă n-o citeşti, o calci, tată. O, ai grijă de Dumnezeu în duhul, în sufletul şi în trupul tău. Nu fi popor fără cruce, nu fi popor fără Dumnezeu. Ai grijă, fiule, căci crucea înseamnă ascultare şi nu altceva înseamnă ea, ci înseamnă ascultare şi sfinţenie, iar voia Mea este sfinţirea ta. Sfinţeşte-te, fiule, sfinţeşte-te, poporul Meu, căci prin sfinţenie vei fi tu fiu al ascultării, fiu al iubirii, căci iubirea înseamnă ascultare, poporul Meu. Amin, amin, amin.
27-09-2008
