– Venirea Ta, Doamne, e cale a sfinților Tăi spre oameni, că iată vremea despre care Tu ai spus că până și morții din morminte aud glasul Tău și se scoală în grăire. Sfinții Tăi și mai vârtos își trezesc Duhul Tău din ei și grăiesc ajutându-Te la zidirea împărăției Tale pe pământ și în om. O, Doamne al sfinților și al proorocilor Tăi, eu voiesc să lucrez azi lucrarea Ta, căci Duhul Tău din mine are de lucrat să-l întoarcă pe om la Dumnezeu, și pe Dumnezeu la om, și aceasta voiesc azi să le dau celor ce ne aud din cer pe pământ.

O, popor al cuvântului Meu, tu pregătești iarăși în mijlocul tău pomenire pentru cei ce au trecut cu trupul, și am pe cineva din ei care Mă roagă îndurerat să-i dau glas pentru ziua pomenirii lui, iar Eu împlinesc, că e vremea Scripturii glasului Fiului lui Dumnezeu, care se aude de către cei din morminte ca să se scoale ei întru venirea Mea. Amin.

– Mă apropii, Doamne, de cei ce călăuzesc poporul Tău spre Tine și pe Tine spre poporul Tău, așa cum și pe mine m-au călăuzit cu iubire, căci inima lor este iubire și au în aluatul lor duh iubitor de oameni. Mă apropii să-mi facă intrarea, căci mi se face pomenirea cea de nouă ani de când Tu ai trimis pe îngerul Tău să mă aducă la Tine. îmi amintesc, o, Doamne, de Scriptura Ta când erai de doisprezece ani și când scuturai înțelepciunea Tatălui peste cei fără de Tatăl prin faptele lor, chiar dacă ei se credeau fii ai lui Avraam. Doisprezece ani aveam când m-ai luat la Tine, și am mărturisit lucrarea Ta la cei ce n-au crezut-o pe ea pe pământ, și apoi ei au așteptat și așteaptă de atunci rodul ei. M-ai luat la Tine, iar eu întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că n-ai lăsat să se bucure de mine vrăjmașii Tăi, Doamne. îi rog cu stăruință pe cei ce mi-au fost părinți după trup, îi rog să urmeze poruncile Tale și să le lepede pe ale oamenilor, căci oamenii de peste tot le fac cu mâna, și ei nu au putere de ajunsă să stea întru Tine, iar Tu nu poți să stai alături cu cei fără de lege care-i râvnesc pe ei spre lume. Ajută-i pe ei să nu piardă darul cel mare al iubirii și al milei pentru cei ce călăuzesc din partea Ta pe poporul cuvântului Tău, și care m-au călăuzit și pe mine pentru Tine, și apoi mi-au dat intrarea lângă Tine după mila Ta și după stăruința lor. Ajută-i pe cei ce m-au născut după trup, ajută-i spre inimă curată după voia Ta și nu după voia lor, și dă-le duhul temerii de Dumnezeu și al credincioșiei după voia Ta și nu după voia lor, Doamne. Desparte-i pe ei de lumea care-i încântă și îi cheamă, că eu suspin de mila Ta și de mila celor ce Te aduc cu atâta greu ca să-Ți călăuzești poporul și ca să-i dai mereu viață din viața Ta, milosule Doamne. M-ai miluit și pe mine ca să nu mă pierd, ca să nu mă ia lumea de lângă Tine și să mă fac pildă rea înaintea celor ce aveau să creadă în lucrarea cuvântului Tău. Dădusem să gust depărtarea de Tine, chiar dacă mă temeam de Tine, iar Tu ai împlinit peste mine Scriptura care spune: «Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El». îți mulțumesc acum în cer, și Te rog mângâie Tu și alină ranele celor ce călăuzesc din partea Ta pe poporul Tău, și iartă-i pe cei ce viclenesc împotriva lor, și ajută-i pe cei ce îi lovesc, ajută-i să părăsească mânia și iuțimea și să nu-i viclenească pe cei ce veghează călăuzind pe poporul Tău, că ei sunt sub sarcină grea, iar inima lor e dulce, și mulți nu știu să priceapă aceasta, și le fac lor dureri, iar ei plâng în Tine și nu în ei cum plânge omul cel cu milă de el însuși. Eu plâng de mila lor, căci i-am iubit și m-au iubit, dar mă și bucur azi în mijlocul poporului Tău care pomenește ființa mea înaintea Ta. Mă mângâi de la toți, îi privesc cerește, și Te rog din ceata rugătorilor din cer, mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta și paște-o pe ea și înalț-o, Doamne, iar pe cei ce m-au născut după trup ferește-i de lume și de duhul ei și dă-le lor din Duhul Tău, și dă-le lor mereu darul milei de Tine după voia Ta, milosule Doamne. Amin.

– Acum, Eu, Domnul, îmbrățișez pe cel mărturisitor între cei din cer și îi dau lui la rugăciunea lui, dar el așteaptă mângâiere pentru Mine din mijlocul poporului Meu.

Mă așez în carte cu sfinții Mei, căci patriarhul Enoh, al șaptelea de la Adam, a scris de Mine și de îngerii Mei, a proorocit venirea Mea cu sfinții Mei zicând: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi». El a văzut de departe, l-am făcut să vadă peste vreme slava venirii Mele cu sfinții, și a văzut-o cu multul și apoi a mărturisit. Am călătorit cu el prin toate slăvile cerești cât el a fost în trup, și i-am arătat lui lucrarea Mea peste timp și apoi l-am pus să mărturisească, și să rămână pe pământ cele mărturisite de el despre Mine, iar duhul mărturisirii, când el coboară de la Mine peste om, este duh minunat, așa cum Eu le-am spus ucenicilor Mei că mai mult decât cele ce văd ei că fac Eu vor face toți acei ce vor crede în Mine dacă Eu Mă duc la Tatăl pentru ei.

Glăsuiesc pe pământ cuvântul Meu în zi de sobor ceresc al ucenicilor Mei cei de acum două mii de ani și le dau lor bucuria mărturisirii, căci sfinții sunt cei ce L-au mărturisit pe Dumnezeu și pe Fiul lui Dumnezeu peste pământ. Mi-am strâns ucenici prin lucrarea slavei Mele și am umblat cu ei printre cei necredincioși, printre cei ce nu aveau grijă de venirea Mea de la Tatăl. Împlineam sub ochii lor Scripturile care au mărturisit despre venirea Mea îmbrăcat în trup pe pământ, și așa îi ajutam pe ei să cunoască vremea cercetării lor și apoi a mărturisirii despre venirea Mea.

Nu mai este om pe pământ să aibă grijă de venirea Mea la el, de venirea lui spre Mine. Nu știe omul să facă această lucrare. La ucenicii Mei am venit și M-am dovedit lor cu slava Mea și i-am ajutat să aibă grijă de venirea Mea, de Cel ce vine spre om din Tatăl și Se mărturisește Fiu al Tatălui Savaot, precum Tatăl L-a mărturisit pe El prin glasul Lui cel ce umbla pe nori până la urechea omului ca să-l ajute pe om să creadă venirea Mea, și iată, în zilele acestea am grăit cincizeci de ani peste pământ și M-am vestit cu țara venirii Mele și cu cei care M-au auzit grăind în acest timp, și nu mai poate spune omul că nu i-am vestit lui venirea Mea de la Tatăl cu sfinții Mei mărturisitori, după cum este scris de la început. Iată, nu toți vor să priceapă tainele lui Dumnezeu. Nu are omul timp și minte să priceapă ca Dumnezeu, dar Eu încă strig strigare peste pământ și zic, precum este scris: «Binecuvântați pe Dumnezeu, voi, neamuri de pe pământ, și faceți să se audă glasul Lui; cântați Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit, Care dă glasul Său cu putere, că minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi. Luați învățătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul și să pieriți când se va aprinde într-o clipă mânia Lui, căci Domnul vine în văpaie, iar carele Lui sunt mii de mii». Amin, amin, amin.

Se face mare omul pe pământ, și apoi își pierde viața prin mărirea lui, și plâng cei ce pier, plâng mereu apoi, plâng și iar plâng pentru viața lor pierdută pe pământ, căci duhul care îl stăpânește pe om este duhul îngâmfării omenești, Doamne. Iată, în curțile Tale se pomenește peste trei zile sufletul celui plecat din trup acum un an din neamul celor ce au stăpânit cu numele lor pământul alegerii Tale cel dintru început ca să fie loc al slavei cuvântului Tău, al grădiniței care poartă peste ea glasul strigătului Tău după om. Acest suflețel suspină îndurerat, căci pe pământ n-a putut să scape din mreaja duhului îngâmfării și al măririi trecătoare, iar acum el suspină, și dă să se răcorească prin duhul mărturisirii, Doamne. Suntem cu el, noi, ucenicii Tăi, căci îngerii Tăi l-au apropiat pe el de ziua când își are pomenirea înaintea Ta de către cei ce sunt poporul cuvântului Tău. Să-i dăm răcoare lui, Doamne. Amin, amin, amin.

– Voi, ucenici ai Mei pentru că ați urmat Mie pe pământ, lucrați, iubiților, lucrați lucrarea Mea peste pământ ca și în cer, că-Mi sunteți ucenici, iar Eu, Domnul, privesc și Îmi alin duhul îndurerat, adânc îndurerat. Amin.

– O, Doamne, noi, ucenicii Tăi, lucrăm ca Tine. Tu ai luat cheile morții și ale iadului, iar nouă ne-ai dat cheile împărăției cerurilor ca să fim mărturisitori ai Tăi și să le spunem tuturor că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel viu în vecii vecilor, că Tu ești Mielul Cel junghiat și că Tu ești Mântuitorul celor ce Îți urmează. Îi dăm glas sufletului care va fi să mărturisească despre el, despre Tine, Doamne, și despre lucrarea cuvântului Tău peste pământ. Amin.

– Stau așezat de către îngeri înaintea Ta și înaintea ucenicilor Tăi cei doisprezece și înaintea celor ce mărturisesc azi ca ucenici ai Tăi, Iisuse Doamne. Stau înmărmurit de slava Ta cea nevăzută de pe pământ peste unșii Tăi care poartă lucrarea cuvântului Tău de la gura Ta până la urechea omului. N-am voit să știu pe pământ cât am stat, n-am voit să mă alătur cu viața și cu fapta de slava aceasta a Ta pe pământ, de care a știut și neamul meu cel după trup. Îngerul Tău mi-a luat sufletul din trup acum un an și m-a adus înaintea divanului Tău. N-am avut ce să-Ți aduc pentru viața mea. Am fost îngâmfat pe pământ, iar Tu nu mi-ai primit nici o jertfă pe care eu ziceam că o aduc înaintea Ta, căci «Domnul, celor mândri le stă împotrivă», după cum este scris. Plâng cu usturime când văd în timp câte jertfe ai primit, și de la cei bogați, și de la cei săraci, dar mie nu mi-ai primit, și mă doare fără de mângâiere că n-am agoniseală de la viața mea de pe pământ. Ai voit să mă scrii și pe mine în cer cu jertfă bineplăcută Ție, dar eu nu Te-am iubit, nu Te-am miluit, ci Ți-am cerut dreptul meu când am lăsat pământul Tău cel ales, de moștenire Ție, după cum și era. Te-am supărat atunci, iar Tu ai rostit în dreptul meu cuvânt proorocesc că mă vei lua de pe pământ pentru neiubirea mea, pentru neascultarea mea de Tine, și apoi eu i-am prigonit pe cei aleși ai Tăi. La sfârșitul meu pe pământ Ți-am adus durere mare și m-am atins cu ură, cu grăire de rău și cu amenințare peste cei ce Te poartă cuvânt peste pământ și peste poporul Tău, căci m-am crezut în stare să fac aceasta. Văd acum cât de puternic stai Tu de veghe peste ei și cum strigi pentru ei cu cuvântul Scripturii, zicând: «Nu vicleniți împotriva profeților Mei». Eu însă n-am voit să împlinesc așa, și le spun tuturor să nu facă acest mare păcat, și le spun că îngâmfarea este cel mai potrivnic păcat împotriva vieții omului pe pământ și apoi când el își lasă trupul după ce se hrănește pe pământ cu duhul măririi slavei deșarte, cu păcatul închinării la acest idol, căci cel mai mare idol este mintea omenească în care încape semeția omului, duhul care îl bucură și îl hrănește pe om pe pământ. Ca să-Ți cer iertare acum fiindcă am fost necredincios, lipsit de faptă sfântă și plin de semeție, eu știu că Tu ești Cel ce știi judecățile Tale și că vei lucra după voia Ta. Îi rog însă pe cei disprețuiți de mine pe pământ, care sunt cărare a Ta cu cuvântul strigării Tale peste vii și peste morți, îi rog să-mi fie de mijlocire înaintea Ta, că ei sunt cu mare trecere la Tine, iar Tu ești Judecător drept, și ești bun cu ei, cu cei ce Te iubesc după voia Ta. La toți cei de pe pământ care iau de la ei cuvântul Tău, le spun de aici că e mare prăpastie pentru suflet mărirea cea de pe pământ a omului, căci ea îl desparte de tot pe om de Dumnezeu pe pământ și în cer, fiindcă Domnului nu-I poate sluji nimeni cu jumătatea. Le spun tuturor să Te caute cu mare umilință de duh, și tot așa să și trăiască între toți oamenii, că eu numai măriri am căutat pe pământ, și atât de puțin m-am gândit la răspunsul pe care acum trebuie să-l dau înaintea Ta, Iisuse Doamne, iar acum, iată, gol mă aflu și fără de sprijin. Nu pot și nu știu ce-aș mai putea spune. Stau descoperit înaintea Ta și mă văd fără rod. Primește pentru mine mijlocirea aleșilor Tăi de pe pământ, și pentru rugăciunile lor fă Tu milă cu mine, Iisuse Doamne. Amin.

– O, ucenici iubiți, mare este înaintea Mea duhul mijlocitor pentru om, duhul cel iubitor de oameni, căci oamenii sunt fără de minte, săracii. Cât ar fi omul de învățat și de mare pe pământ, când Eu nu încap cu fața Mea în el, omul este fără de minte, bietul de el. Mintea înseamnă mare minune când omul are minte. Duhul lui Dumnezeu este adevărata minte în om, în omul cel sărac cu duhul lui.

O, poporul Meu, semnele venirii Mele a doua oară așa cum M-am și suit la Tatăl după învierea Mea, erau scrise în Scripturi, și nu poate omul necredincios venirii Mele, nu poate să spună că Eu n-am spus că voi veni și când voi veni și cum voi veni. O, poporul Meu, am spus că împărăția Mea nu vine în chip văzut, ci vine în om dacă ea vine, și în om trebuie să se vadă ea. O, poporul Meu, te-am zidit pe pământ prin cuvânt și te-am așezat între oameni semn și locaș al împărăției Mele, ca să-L vadă tot omul pe Dumnezeu cu tine, și ți-am pus nume nou pe pământ, precum este scris în Scripturi de această taină, iar tu trebuie să-Mi arăți împlinirea Mea în tine, că tot omul se arată pe el împlinit în el, iar tu trebuie să Mă arăți pe Mine împlinit în tine, căci cei ce Mă văd așa, aceia sunt cei în care Eu sunt împlinit ca un Dumnezeu adevărat ce sunt.

Eu, Domnul Dumnezeul tău, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Mă așez cu praznic sfânt în mijlocul tău, Ierusalime al venirii Mele la sfârșit de timp. Bunăvestirea venirii Mele, aceasta înseamnă cuvântul cu care Eu Mă scriu pe pământ sprijinindu-Mă cu tine, poporul Meu. Mă binevestesc cu venirea Mea de la margini la margini, dar greu îi mai este omului să înțeleagă ce este și cum este Dumnezeu, și greu îi vine și creștinului să priceapă de ajuns petrecerea Mea pe pământ cu omul și petrecerea omului cu Mine pe pământ. Iată vremea acestei Scripturi, și ea nu este înțeleasă pe pământ, iar Eu, Domnul, rostesc și iar rostesc cuvântul buneivestiri, ca nimeni să nu poată spune că pe neștire voi arăta adevărul cuvântului acesta. Amin.

Mai înainte de prima Mea venire pe pământ ca să lucrez în mijlocul oamenilor și să-i ajut spre Dumnezeu, am fost vestit prin slugile Mele și prin prooroci cinci mii de ani și mai bine. Acum Mă vestesc Eu Însumi strigând de cincizeci de ani și mai bine, doar, doar Mă va auzi omul ca să-Mi deschidă și să Mă creadă cine sunt și să-Mi ajute lucrului Meu de bunăvestire, că Mă vestesc cu împărăția cerurilor pe pământ și curăț pământul din loc în loc cu Duhul Sfânt și cu foc, dar nu găsește locaș Duhul Sfânt, că omul nu-L dorește, ci găsește loc focul, căci focul este iubit de om și cu trupul și cu duhul. Duhul Sfânt însă este Cel ce judecă peste tot, și unde El nu-Și găsește sălaș, lasă în urma Lui judecata cu focul care curăță fărădelegea de pe pământ, căci scris este despre Mine prin gura lui Ioan Botezătorul: «Domnul va boteza cu Duh Sfânt și cu foc». Amin.

Venirea Fiului Omului întru slava Sa, și toți sfinții și îngerii cu El, șezând El pe tronul slavei și adunând înaintea Lui toate neamurile, această lucrare este cu tine, și despre care Eu spuneam ucenicilor Mei vorbindu-le în pilde și vestindu-le împărăția cerurilor și venirea Mea. Cuvântul Meu de peste tine adună toate neamurile în fața tronului slavei Mele, tron de heruvimi pe care stau și cuvintez cuvântul Meu peste pământ. Nu-i nimic dacă omul de pe pământ nu are vreme să stea înaintea venirii Mele, a cuvântului Meu rostit din cele cerești peste tot pământul. Nu-i nimic dacă nu găsesc credință pe pământ când Eu acum vin precum am spus că voi veni întru slava Mea cu toți sfinții și îngerii. Dar Eu vin pentru că am spus că vin, și vin așa cum am spus că vin, și adun toate neamurile înaintea cuvântului Meu rostit de pe tronul slavei Mele, iar lângă tronul Meu, toți sfinții și îngerii, așa cum Eu am grăit acum două mii de ani în mijlocul ucenicilor Mei ca să descopăr lor toate tainele Mele pentru venirea Mea cu judecata făpturii, pentru înnoirea lumii prin cuvântul care curge ca râul din gura Mea până ce va ieși de sub apa lui cer nou și pământ nou și popor nou, seminție făgăduită lui Avraam, fiul credinței, pildă a fiilor lui Dumnezeu, credincioși și adevărați ca și Domnul lor. Amin.

O, poporul Meu, tot ce le-am spus Eu ucenicilor Mei le-am spus ca să le împlinesc, și nu de altceva le-am spus, și iată, cu tine încep aceste împliniri pe care atunci le grăiam în pilde. Te povățuiesc, fiule, să deschizi larg Scripturile Mele de atunci și să vezi în ele venirea Mea și să înveți toată împlinirea tainelor spuse de Mine atunci, căci toate se împlinesc, toate cele spuse despre împărăția cerurilor, despre statul Meu în mijlocul oamenilor, despre venirea Fiului Omului întru slava Sa, și toți sfinții și îngerii cu El, șezând El pe tronul slavei Sale și adunând înaintea Lui toate neamurile. Amin.

Scriptura, poporul Meu, este cartea care se împlinește, este cartea cea adevărată pentru că ea se împlinește, iar tu să ai veghe mare pentru deplina ei împlinire, pentru venirea Fiului Omului, și să stai mereu pregătit ca fecioarele înțelepte înaintea venirii Mirelui și a nunții Lui cu tine înaintea neamurilor toate.

Atâta iubire am izvorât Eu prin această trâmbiță a venirii Mele, de s-au mișcat toți cei din morminte bucurându-se de venirea Mea cuvânt pe pământ, fiindcă toți au așteptat acest timp pe care Eu l-am anunțat acum două mii de ani că va veni, și am spus: «Vine vremea să audă cei din morminte glasul Fiului lui Dumnezeu». Toți cei care de la începutul omului au adormit, toți au așteptat vremea în care am ajuns Eu cu tine, popor al acestei Scripturi, iar oamenii de pe pământ nu știu ce lucrez Eu azi în mijlocul tău, căci iată, împlinesc făgăduința cea făcută acum două mii de ani, și omul nu cunoaște vremea și semnele ei.

vai de cei ce știu de la Mine cuvânt și nu-l împlinesc pe el spre slava numelui Meu peste cei credincioși și necredincioși venirii Mele o dată și încă o dată acum două mii de ani și, iarăși, acum, după ce s-au scurs veacurile și pecețile lor, ca să pot să-Mi desfac cartea cea cu șapte peceți și să lucrez cu ea dreptatea cea pentru Dumnezeu, și pe care oamenii veacurilor au pus-o spre uitare mereu, mereu, căci pe pământ nu e ca în cer și nu se vede ca în cer. Omul stă departe de Dumnezeu pe pământ, și de aceea cerul stă nevăzut de om, dar nu e om care dezbrăcându-și trupul să nu vadă cerul pe pământ și să nu-l doară adânc și greu depărtarea lui de Dumnezeu și de îngerii lui Dumnezeu, că fără îngeri, omul nu poate avea cuvânt înaintea Mea. Fără îngerii lui Dumnezeu nu se șterge de pe răboj depărtarea de Dumnezeu a omului.

Iată, strigăm la masa îngerilor pe cei care și-au lăsat trupul în vremea celor șapte mii de ani. Bucuria lor e de neînchipuit, dar și durerea lor pentru cei ce ca și ei în vremea lor nu știu pe pământ să prețuiască pe Dumnezeu, căci omul stă departe de Dumnezeu pe pământ și nu știe durerea care îl va lua în ea apoi. Cei adormiți așteaptă pe Dumnezeu de pe pământ, nu din cer, că ei văd cerul pe pământ, și văd și așteaptă bucuria care îi va lua în ea după ce Eu voi avea pe pământ precum între îngeri lucrare. Amin.

O, este între voi un suflet care strigă. Trâmbița Mea Verginica voiește să fie lăsat să vorbească cel ce strigă. Să nu sfârșim cuvântul cărții de azi, copii din porți, până nu vedem ce este cu cel ce strigă la voi. Acum însă lucrăm ziua serbării îngerilor, și stăm apoi în lucru ca să cercetăm pe cel ce strigă dintre cei chemați la masa îngerească din ziua aceasta de serbare.

Lucrarea aceasta a venirii Mele la tine, poporul Meu, suspină după ea cerul și pământul și iadul, suspină după ea duhurile celor săvârșiți, poporul Meu, iar trâmbița Mea Verginica stă la acest hotar ca să fie mijlocitoare și să aducă pildă de învățat peste oameni, căci oamenii stau departe de Dumnezeu pe pământ, și de aceea cerul stă nevăzut de om.

Glasul Meu cel românesc este dorit de toți cei care au purtat trup pe pământ, căci cuvântul Meu răcorește toată arșița și tot plânsul lor.

Îngerul Meu străbate peste tot în ziua aceasta și împarte mângâiere și nădejde, dar ajută-Mă, poporul Meu, să biruiesc pe vrăjmașul omului și să-l scot pe om de la supărare, căci tu pentru aceasta ai fost chemat la Mine. Amin, amin, amin.

O, fiilor din porți, stau cu Verginica la hotarul dintre cele văzute și cele nevăzute, iar ordinea cea desăvârșită a îngerilor Ne însoțește și Ne slujește. Am lăsat să curgă sărbătoarea de azi, și v-am povățuit în ea prin îngeri. Îngerul Meu Mihail a amintit poporului Meu să lucreze și să trăiască după ordinea îngerilor, ca în cer pe pământ. Și iată, cei ce au trecut cu trupul, Mă așteaptă pe Mine de pe pământ, nu din cer, căci toată lucrarea cea pentru mântuirea lor, se lucrează pe pământ, iar cerul răspunde pământului. Amin.

O, Verginico, tu ai o dorință, iar Domnul și îngerii toți ți-o împlinesc, și apoi îi slobozim pe îngeri, dimpreună cu cei chemați la serbare prin pomenirea lor de azi. Între cei ce au trecut cu trupul, tu ai cu tine un glas de suflet strigând prin lucrarea cuvântului Meu care grăiește pe pământ. Care îți este dorința, Verginico?

– M-am bucurat între toți îngerii și între cei ce s-au strâns pentru serbarea lor, iar poporul nostru a pomenit pe cei adormiți, și s-au strâns și ei, Doamne, că e mare ascultare între cele ce nu se văd, și ei au venit strigați, și au luat bucuria sărbătorii și bucuria lor din ea și din lucrarea Ta cu poporul Tău. O, ce frumos, ce minunat lucrează cele ce se văd cu cele ce nu se văd, dar omul stă departe de Dumnezeu pe pământ, și de aceea cerul stă nevăzut de om. Aduc cu mine la copiii care ne poartă, aduc strigătul celui ce, dintre cei chemați și pomeniți la masa de azi, strigă la mine ca să dau de veste despre el pe pământ; un suflet din sătuțul meu de naștere, care mă roagă să-i dau parte să spună copiilor noștri care ne aduc pe pământ cuvânt, să-i dea lui alin în suspin. Eu, plină de milă cum am fost și pe pământ, caut și în cele cerești să lucrez mult, și să-Ți aduc rod, Doamne. Și acum grăiesc cu cei din porți, să știe ei apoi ce strigă acest suflețel pomenit azi între cei pomeniți.

O, copii veghetori la porți pentru Domnul și pentru sfinți și pentru îngeri și pentru cei ce au trecut cu trupul! Iată, vă spun suspinul celui ce strigă la voi prin mine. Eu îl aud, și voiesc să fie cunoscută strigarea lui, ca să știe și cei de pe pământ ce mare este această lucrare de cuvânt între cer și pământ. Voi sunteți osteniți de durerile cele pentru lucrarea Domnului și de durerile celor ce așteaptă fără de putere mântuirea și mângâierea lor de la Domnul. Iată, acest suflețel care strigă voiește să puneți înaintea lui mila și iubirea ce le aveți, că el este rănit adânc pentru toate durerile pe care vi le-a adus în neliniștea lui de la voi în vremea statului lui pe pământ, căci voi ați urmat pe placul Domnului calea acestui cuvânt, iar el știind, n-a făcut aceasta, și a fost mereu neliniștit, și v-a adus neliniște. Mă roagă, iată, mă roagă să vă spun vouă că stă înfricoșat, uitându-se la voi cu suspin, căci Domnul a lăsat văzut de el armura în care sunteți voi îmbrăcați, și el suspină cu amar că n-a știut aceasta, fiindcă l-a slujit pe el duhul mândriei și al semeției, și a trăit pe pământ împotrivitor vouă pentru calea voastră cu Domnul, după ce Domnul v-a făcut slugi ale Sale. Se mângâie și se răcorește dacă poate să vă dea de știre că suspină cu păreri de rău pentru ranele pe care mereu vi le-a făcut ca unul fără de cunoștință, de credință și de temere de Dumnezeu. Eu sunt cea care vă spun vouă pe cele ce suspină în el, că el nu are cum să treacă acum. Se căiește că v-a lovit, că v-a amenințat, că v-a urât și v-a urmărit ca să vă umple de dureri și de spaime ca unul fără de frică. Îl doare fără de mângâiere că v-a zdrobit de câte ori a putut aceasta, iar acum el vede ce are Domnul peste voi, ce iubire între cei din cer pentru voi, ce slujire aduceți cerului, și cerul vouă, ce lucrare minunată între cei din cer și voi, și el vede acum, și se umple de jale și de păreri de rău. V-a privit cu lacrimi toată ziua serbării de azi. Eu i-am fost ajutor lui, iar el a privit și a suspinat și a plâns să-l ajut să cunoașteți rana lui. Se rușinează înaintea îngerilor că a fost plin de semeție pe pământ, iar mintea lui omenească îl rușinează acum, că la Domnul acestea nu au preț. Ce este de preț la oameni, este fără de preț la Dumnezeu și la îngeri. Acum vă roagă el pe voi să fiți alături lui și să-i dați ce puteați să-i dați și pe pământ dacă ar fi putut fi mic înaintea acestei lucrări de serbare și de mângâiere a celor ce o iubesc pe ea pentru slava ei cerească între oameni. El se uită la voi, la bunătatea și la mila voastră, și îndrăznește, că sunteți miloși. Vă roagă pentru ajutor, că sunteți mari la Domnul. Vă roagă pentru el să-i fiți lui sprijin pentru alinarea durerii duhului lui cel fără de împăcare în suspin, că el nu mai are acum pe nimeni, nici mamă, nici tată, nici soră, nici frate, nici familie, nici prieteni ca să-l poată ajuta pe el. El strigă la voi, iar eu dau această veste pe pământ spre pildă peste toți și pentru toți cei care încă nu pun preț pe această măreață lucrare a Domnului cu voi pe pământ între oameni. Sloboziți duhul lui de durerea lui, că îl apasă dureros tot răul ce vi l-a adus prin răutatea lui fără să știe ce har aveți peste voi de la Domnul. Acum numai după voi caută, căci pe pământ v-a prigonit, v-a hulit, v-a rănit, v-a înspăimântat, iar spre sfârșitul trupului lui a lovit mult și cu semeție mare în voi și în poporul Domnului, suflând furtună și amenințare peste voi prin mândria lui semeață, hrănită de duhul împotrivirii. El se răcorește că-și poate arăta pocăința și că este o așa de mare minune lucrarea cuvântului acesta. Vă roagă cu suspin nemângâiat să-i dați putere de mângâiere, să ștergeți dinaintea Domnului rușinea lui și durerea lui, cu inimioarele voastre dulci și duioase pentru orice suflet pierdut de pe calea cea cu slavă a Domnului pe pământ. Eu îi voi spune lui, iar el va primi răcoarea și liniștea și mângâierea, că e tare, tare zbuciumat, fiilor copii, când vă vede înaintea Domnului deschizându-I să vă crească și să-Și crească poporul și să-l învețe și să-l ocrotească și să-l slăvească cu slava Lui cerească. Eu îi dau acestui suflețel zdrobit, îi dau de la voi tot ce dorește el să-i dați, iar Domnul să judece cu milă soarta lui și să-i dea din plinul milei Lui, fiilor copii.

Eu, Doamne, am vestit tot strigătul, toată ruga celui ce a strigat spre copiii coborârii Tale pe pământ în ziua serbării îngerilor când poporul Tău a adus pomenire pentru cei adormiți. Eu, Doamne, Te rog să-Ți întinzi mângâierea și răcoarea de suflet pentru cel ce a strigat la mine ca să grăiască la porți. Sunt cu el la hotar. Acum slobozește-i pe cei pomeniți, ca să duc la locul lui pe cel ce a strigat, iar Tu să faci cu el minunea de mângâiere și de ușurare, Doamne, că eu sunt trâmbița Ta care strigă peste tot, vestind lucrarea venirii Tale și stând la hotar ca să vii și să dai fiecăruia după fapta sa, și apoi după mila Ta, Doamne, că avem mijlocitori pe pământ, avem copii cu mila și cu lucrarea Ta în ei. Amin, amin, amin.

– O, Verginico, tu ești bucurie în cer și pe pământ, că ești mamă, și ai inimă de samarinean. Cei din porți au luat vestea adusă de tine, iar Eu văd inimioarele lor, și mângâi unde se strigă după mângâiere, Verginico, și fericiți sunt cei ce au ca portiță această lucrare de venire a Mea, căci poarta aceasta este poarta mângâierii. Amin.

De două mii de ani am zis că vin curând, și am zis așa ca să-l așez pe cel credincios la veghe, dar iată, împărăția cerurilor este asemenea celor cinci fecioare înțelepte din cele zece care așteptau venirea Mirelui lor. Cele cinci înțelepte erau și gătite după plăcerea Mirelui, nu erau numai fecioare și atât, ci așteptau împlinirea cuvântului Meu prin care am spus: «Vin curând ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa».

O, poporul Meu, e multă învățătura Mea de peste tine. Să nu iei puțină din ea, căci cinci din cele zece fecioare au fost nebune și n-au pus peste ele tot ceea ce sunt Eu, tot ceea ce am lăsat Eu să aibă pe ei și peste ei și în ei fiii împărăției care cred acest cuvânt al Meu: «Vin curând!».

Acum, intru în mijlocul tău din nou, intru prin porți, poporul Meu, și să cauți să ai credință neclătinată pentru minunea venirii Mele la tine, că lumea nu crede că Eu mai vin pe pământ în vremea ei. Ea vorbește mereu despre vremi viitoare pentru venirea Mea, și face aceasta ca să nu Mă primească, să nu se sfințească, să nu se lase de deșertăciuni, să nu iubească frica de Dumnezeu, taina aceasta mare, prin care omul nu stă fără Dumnezeu pe pământ. Eu pe pământ l-am făcut pe om, iar Tatăl a fost lângă Mine pe pământ, căci pământul este așternutul picioarelor Noastre precum și al omului este, căci omul stă cu picioarele pe pământ și cu trupul în cer ca și Dumnezeu, dar omul nu știe ce este cerul și pământul, și nu știe ce este trupul lui.

– Eu, poporul Meu de azi, îi bucur pe sfinți când îi iau în coborârea Mea spre tine, și împlinesc în mijlocul tău Scriptura lui Enoh, care a proorocit venirea Mea cu sfinții și a spus: «Vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi», iar după el, apostolul Meu Ioan și el a vestit aceasta și a spus: «Numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, și oștile din cer vin după El, călare pe cai albi, purtând veșminte de vison alb, curat».

O, cât așteaptă sfinții venirea Mea, fiilor! O, cât de mult trebuie să așteptați și voi, și mereu să așteptați, ca unii care întâmpină pe Stăpânul la întoarcerea Sa! Iată, e sărbătoare de sfinți și de părinți, iar Eu împlinesc venirea Mea cu ei și sunt Cel tainic și împlinesc, și cu norii Mă port și vin, căci sunt Cel minunat.

O, ce dor îmi este să grăiesc cu omul pe pământ! Oricât aș grăi de mult, dorul Meu este fără de moarte, fără de sfârșit, poporul Meu. Acest dor este cuvânt, căci cuvântul este măsura dorului, iar Eu sunt fără de sfârșit și sunt Cuvântul, poporul Meu, și Mi-e dor să-l grăiesc și Mi-e dor să-l mărturisesc. Când eram cu ucenicii în lume nu puteam să-Mi liniștesc dorul tot, căci eram cu trupul și Mă țineam să Mă mărturisesc pe Mine însumi, fiindcă așa este pe pământ când ești. Dar acum din cer dorul Meu curge ca râul, căci vremea aceasta așteptată de veacuri a venit. Eu însumi din Tatăl Mă fac putere de Duh Sfânt și Mă mărturisesc pe pământ, și sunt în Tatăl și împlinesc Scriptura aceea prin care am spus că Mă duc la Tatăl ca să vin. O, nu este altfel Scriptura aceea care spune despre Duhul Sfânt vestitor peste om, nu este cum spun preoții bisericii cum că ei lucrează în Duhul Sfânt, căci nu este în Duhul Sfânt ceea ce spun ei că lucrează Duhul Sfânt în biserici. Iar Eu le spun lor așa: acest cuvânt este Duhul Sfânt, Cel făgăduit de Tatăl că va veni pe pământ, și din Care am dat putere ucenicilor Mei acum două mii de ani de M-au mărturisit la făpturi cu toate câte Eu am lucrat în mijlocul lor cât am stat pe pământ cu toată taina Mea între oameni. Când M-am înălțat la cer le-am adus aminte de făgăduința Tatălui când Eu le spuneam: «Mă duc ca să pot veni la voi. Mă duc și vă voi trimite pe Mângâietorul, Care din al Meu va lua și vă va vesti». Acum însă Eu însumi din cer, din mijlocul ucenicilor Mei, Eu însumi Mă mărturisesc peste pământ, căci îngerii înălțării Mele le-au spus celor ce Mă priveau: «Precum L-ați văzut mergând la cer, astfel va și veni». Eu cuvântând peste ei M-am înălțat la cer, și a venit un nor și M-a acoperit, iar Eu, acum, din nor grăiesc, căci cu norii vin, precum M-am suit, precum au spus îngerii înălțării Mele că voi veni.

Hristos a înviat, poporul Meu! Mari și minunate sunt lucrările Mele în mijlocul tău, și cu care Mă vestesc mai întâi, că nu pot fi altfel lucrările lui Dumnezeu pe pământ. Când Eu Însumi vestesc în mijlocul tău salutul învierii Mele, cei din locuința morților scapă de orice urmă de durere, căci se mângâie la glasul Meu cel pentru ei, căci glasul Meu este cel mai așteptat de ei, cu mult, cu mult mai mult decât știu oamenii de pe pământ ce înseamnă acest glas ca să-l poată auzi apoi, ca să poată să creadă mai întâi, și să-l audă apoi. Din mijlocul tău însă glasul Meu se face auzit cu multul în locuința morților, și nu e bucurie în cer și pe pământ ca bucuria lor cea atât de mare, și nu e loc între cer și pământ în care Eu să fiu cunoscut și așteptat ca și la ei. Și iată, Eu, Domnul, Cel ce am înviat pentru fiecare om pe care moartea îl ține rob pe pământ și sub pământ, rostesc, pentru bucuria tuturor celor care se bucură cu dor și cu așteptare, rostesc pentru toți vestea învierii Mele: Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat!

M-am făcut începătura învierii celor adormiți, odată cu moartea și cu învierea Mea, și am lucrat aceasta cu grabă, precum scrie în Scripturi, căci eram așteptat de cei ținuți în robia morții. Trei zile au fost pentru această răscumpărare, fiindcă Eu, Domnul, nu se putea să văd moartea și stricăciunea ei mai mult decât era scris în prooroci. Moartea Mea pe cruce avea cu ea învierea Mea pentru toți cei adormiți care Mă așteptau de Izbăvitor de la Tatăl, și pentru ucenicii Mei, care aveau să înțeleagă prin aceasta că Eu sunt trimisul Tatălui, Cel ce am făcut lumea cu cuvântul Lui cel de Mine rostit.

Și acum, omul cel zidit de mâna Mea bărbat și femeie, și toți urmașii lui, păcătoși sau sfinți, nevrednici sau drepți, toți cei necredincioși care în chip înfricoșător au fost înghițiți la potop și dați de vii locuinței morților, toți cei pomeniți, cele șapte veacuri de oameni care s-au născut pe pământ din om, aduc aceștia plecăciune înaintea Mea și înaintea poporului Meu în mijlocul căruia s-a rostit pomenire și rugăciune pentru iertarea păcatelor lor, și, cu dor dorind și cu jale plângând, ei așteaptă și cheamă de la Mine ultima clipă de după care ei vor fi răscumpărați cu trupurile lor spre veșnicie cu sfinții, prin iertarea cea de la Tatăl. Îi slobozim acum, iar ei, cu duhul ușurat, se apleacă, pentru ca apoi, după ce un pic vor mai zăbovi, să se scoale pentru nașterea din nou a toate, întru taina cerului cel nou și a pământului cel nou, taina vieții veșnice, taina nepricepută de omul care de șapte mii de ani moare fără să înțeleagă ce este cu viața lui cea de până la venirea Mea, și iarăși, apoi.

Iar Eu, Domnul, scriu în cartea Mea cu voi toate câte voi lucrați pentru învierea făpturii care suspinând așteaptă venirea Mea cea învietoare, căci înviind, va învia făptura. Amin, amin, amin.

Să Mă aștepți, să Mă primești, poporul Meu, să Mă aștepți când vin la tine. Când știi că vin, să-Mi dai putere să vin, să-Mi presari dor în cale, că dorul tău de Dumnezeu leagă cerul cu pământul, poporul Meu.

Să Mă primiți cu dor, să Mă așteptați cu suspin în așteptare, că e tare greu fără Dumnezeu pe pământ. Îi este greu cerului și pământului fără Dumnezeu pe pământ cuvânt, copii din porți. Vă găsesc porți ale Mele, și așteptându-Mă vă găsesc. Vă găsesc cu dor însuspinat după Mine ca să vin să vă izbăvesc de dureri și de apăsări și de așteptare și să așez voia Mea pe pământ și în om. Dar cerul Meu cel atât de aproape de pământ, e tot atât de departe de om și nu simte omul apropierea Mea, mersul Meu, cuvântul Meu, ochiul Meu după el și mâna Mea gata să ridice depărtarea, care nu este altceva decât necredința, neumilința, neiubirea, nevederea omului, din pricina celor atât de apropiate lui și care-l despart pe om de Dumnezeu, fiilor copii veghetori în calea cuvântului Meu care se face cer între Mine și voi, sfatul cerului, durerea cerului în care vreau, fiilor, să-l învăluiesc pe poporul cuvântului Meu ca să-l fac să Mă simtă aproape, căci cerul cel atât de aproape de pământ, cel atât de adevărat pe pământ, e tot atât de departe de om și nu Mă simte omul pe pământ cu el, fiindcă dorul omului rătăcește printre duhuri rele, și acelea fac despărțitura între cer și pământ, și acelea Mă despart de părtășia Mea cu omul, de petrecerea Mea cerească pe pământ și plină de durerea de la om și pentru om.

O, dacă omul ar fi credincios așa cum au fost cei ce au primit de la Tatăl prin duhul proorociei deslușirea tainei venirii Mele pe pământ, M-aș arăta cu voi în toată slava Mea de peste voi și M-aș arăta cu cerul cel atât de aproape de pământ, minune de veac nou, lumină ruptă din ființa Tatălui, cer și pământ laolaltă lucrând și înălțând în sus împărăția cerurilor Mele de peste voi, copii cuvântători și mărturisitori ai cerului cel atât de aproape cu voi. Cu mare taină lucrez cu voi și peste voi, căci omul, ca și acum două mii de ani, n-ar vedea, n-ar crede, n-ar iubi pe Dumnezeu, căci cele apropiate lui se fac perdea de durere între Mine și om și nu pot să fac mai mult în fața necredinței, înaintea măsurii atât de mici a omului, a vederii lui, a credinței lui, a umilinței lui, a dorului lui de Dumnezeu. Mă ascund în dorul Meu de voi, în dorul vostru după Dumnezeu pe pământ și plâng în voi, că n-am unde să-Mi plec capul pe pământ și să plâng. Nu-l doare nimic de Mine pe cel ce trece prin fața crucii pe care omul o face din lemn sau din piatră sau din fier, și pe care Mă închipuie pe Mine bătut în cuie, plângând și sângerând de la om. O, nu cu atâta este semnul unui popor că e creștin, nu atât că Mă are pe Mine, Cel răstignit, de Dumnezeu al său. O, fiilor îndurerați după venirea Mea! Nu numai atât, nu numai așa trebuie să Mă vadă omul pe pământ. Cine i-a spus lui că asta înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ? Cine i-a spus omului că locașurile zidite de om pe pământ cu cruci pe ele înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ?

O, Eu am venit Dumnezeu născut din cer și de pe pământ în locul numit sfânt, și tot n-am putut să petrec cu omul sub chipul și sub numele de Dumnezeu, Fiu al Tatălui Savaot, cu care nume venisem pe pământ ca să Mă mărturisesc prin moarte pe cruce și prin înviere dacă prin naștere din Fecioară n-am fost primit de oameni Fiu venit de la Dumnezeu din cer după om. Acum Mă fac cuvânt pe pământ, și norii cerului Meu Mă țin cu slava cuvântului Meu, dar nu pot să dau în părți depărtarea dintre Mine și om, nu pot din pricina celor apropiate omului și în care el crede văzându-le și numindu-le adevărate, adevăr în care omul se îneacă de șapte mii de ani și nu mai iese deasupra lor ca să vadă el fața Mea, slava Mea, și să dorească omul să fie slava Mea, iar Eu, slava lui, și să avem aceeași lucrare, aceeași simțire și blândețe, și să nu mai plângă Tatăl de mila Mea, de durerea Mea, de venirea Mea după om Dumnezeu tainic, șoptindu-i omului că am venit și că îi cer să Mă primească, să Mă aștepte și să Mă creadă când spun că îi este greu cerului și pământului fără Dumnezeu pe pământ cu omul.

La început a fost Cuvântul, și mai întâi de toate a fost El, și Eu eram Cuvântul, și din Tatăl cuvântam, iar la sfârșit tot așa sunt, și fericit este cel ce știe să Mă vadă în cuvântul Meu și să creadă și să Mă creadă prin tot cuvântul gurii Mele.

Fericit este cel ce stă cuminte și în mulțumire sub mila venirii Mele care se îmblânzește după puterea omului, căci Eu sunt foc mistuitor, și tot așa este și cuvântul Meu care se atinge de fărădelegea de pe pământ și din om ca să nu mai fie ea, ci să fie sfințenia și cei ce strălucesc prin ea înaintea cuvântului Meu, care înseamnă venirea Mea, venirea Fiului lui Dumnezeu peste toate neamurile oamenilor de pe pământ, după tot felul lor. Amin, amin, amin.

– O, Doamne al milei și al îndurării, vino cu ziua nesfârșitei învieri când va cădea perdeaua care desparte cele două lumi! Așa Te rugăm noi, cei ce așteptăm lumânarea cea din urmă a învierii celei mari, mânuța cea care va scăpăra pentru cea din urmă oară amnarul pentru lumânarea care din mâna Ta apoi va împărți lumina Paștelui cel nesfârșit al celor ce Te așteaptă cu suspin prelung, cu ziua Ta cea mare pentru noi, Doamne, Care ai cheile unde noi Te așteptăm și când Tu vei spune blând și duios: „Veniți afară! Veniți de primiți lumină și înviați prin ea și prin cuvântul învierii!“. Amin, amin, amin.

Îmi întăresc cărarea Mea spre tine, poporul Meu, și aceasta fac de câte ori cobor din Tatăl în mijlocul tău cuvânt. Și de ce cuvânt? Vin cuvânt pentru ca să pot să vin, că altfel nimeni, nimeni pe pământ nu M-ar primi, nu M-ar crede, și ar pieri toată credința de pe pământ și n-aș mai fi primit de om dacă Mi-aș folosi văzut trupul atunci când vin cuvânt pe pământ. Vin cuvânt, căci am unit începutul cu sfârșitul și lucrez ca și la început. Amin, amin, amin.

La început Eu am fost cuvânt, și la Dumnezeu Tatăl eram, și fără Mine cuvânt nimic nu s-a făcut, precum nici omul nu poate să le facă pe ale lui până ce mai întâi nu face cuvântul celor făcute de el. Amin.

O, dacă n-aș veni cuvânt n-aș mai veni, că altfel nu pot veni pe pământ, că pe pământ e omul care umblă pe pământ și pe cer, și tot ceea ce vede el, este al lui apoi, și Tatăl nu M-ar mai avea al Lui dacă aș veni trup și nu cuvânt pe pământ.

Din veac și până în veac omul face ce vrea cu trupurile celor cuvioși ai Mei și Îmi stârpește locașurile Mele și face el zidire pământească, din lut și din piatră și din fier și din aur locaș, și apoi își zice că Eu sunt în locașul cel făcut de el, și crede așa. Și iată, mai credincios este omul de rând care ia de la om învățătură și se duce în locaș făcut de mână de om și se închină în el lui Dumnezeu, dar omului în care Eu stau pe pământ nu se închină omul Mie, și grele s-au făcut pe pământ cele făcute de mâna omului ca să-i strângă pe oameni în ele și să-i înșele că acolo este calea, adevărul și viața. Dar Eu am spus că vine vremea când cei ce se vor închina lui Dumnezeu, se vor închina în duh și în adevăr, și fericiți sunt cei ce află Duhul și Adevărul lui Dumnezeu pe pământ, și de aceea Eu vin cuvânt pe pământ, și Mă sprijin în mijlocul tău când vin, poporul Meu, și dau glas martorilor Mei cei cerești, sfinților Mei care s-au închinat Mie pe pământ în duh și în adevăr, poporul Meu. Amin, amin, amin.

– Ne închinăm Ție, Doamne, în cer și pe pământ în duh și în adevăr, căci este scris: «Domnul va chema cerul de sus și pământul ca să judece pe poporul Său și să adune pe cei ce a făcut legământ cu ei, și vor vesti cerurile dreptatea Lui, căci Domnul este Judecător». Amin. Ne închinăm cuvântului venirii Tale, că Tu ești Cuvântul, și toate câte sunt, prin Tine s-au făcut și se fac, iar toate câte nu sunt, sunt cele ce se fac de om, căci omul deșertăciune s-a făcut și moartea îl paște pe el și nu Tu, Doamne. Ne doare de la cele făcute de om pe pământ, dar venim cu sărbătoare, și bucuria venirii Tale cu noi se face lacrimă, și dulce este ea pentru noi. Amin.

O, dacă n-ai veni cuvânt atunci când vii, n-ai putea să vii, Doamne, n-ai putea să-Ți faci venirea despre care ai vorbit Tu acum două mii de ani, iar credință pentru venirea Ta n-ai mai găsi în calea Ta. E prea mărginit omul care se uită peste pământ și care mănâncă de pe pământ, dar fericiți sunt cei săraci cu duhul, și fericit ești Tu de la ei și mare mângâiere găsești cu ei, că aceia Te primesc și Te iubesc, căci lor le ajungi Tu, fiindcă Tu nu Te sfârșești în ei, căci numai Tu ești fără de sfârșit. Amin. O, în zadar ai spus Tu prin duhul cel proorocesc că mulți se laudă cu căruțele și cu caii lor, iar cei ce cred în Tine nu se laudă decât cu Tine și cu numele Tău, Doamne, și mărturisesc ei că Tu ești Dumnezeul lor și lauda lor.

Eu, cel sărbătorit de cetele de sfinți, Pantelimon, mucenic pentru lauda numelui Tău, mă laud în ceata sfinților cu numele Tău în cer și pe pământ, că Tu iei sfinții cu Tine în coborârea Ta cuvânt, împlinindu-Ți Scriptura care spune că «Domnul va veni cu zecile de mii de sfinți și va sta pe heruvimi, și nori și negură Îl va împresura». Amin.

O, ce ar fi cu cerul Tău și cu temeliile lui dacă Tu l-ai descoperi văzut înaintea oamenilor, Doamne? Oamenii cred pe toți cei ce vin în numele Tău, și care se văd, căci omul crede ce vede, și atât ține credința lui și atât înseamnă ea. Și pentru că cele văzute de om nu sunt veșnice, de aceea omul care crede în ele nu e veșnic, și ne doare ca și pe Tine necredința omului.

O, ce credincioși erau, Doamne, cei de demult care aprindeau opaițul ca să citească la luminița lui rugăciunea de mulțumire către Tine pentru viața lor cu Tine, Doamne! Dar acum, omul care apasă pe buton și se face lumină în casa cea zidită de el, ca să citească la lumina aceasta pe cele de pe pământ făcute și vestite, cum să mai aibă omul închinare Ție în duh și în adevăr, Doamne? O, rușinat a fost omul de azi, rușinat de cele făcute de el și în care el crede, Doamne, și prin care el și-a pierdut viața cea de la Tine venită pe pământ și lumina care Tu ești, căci viața Tu ești, și viața este lumina oamenilor, lumina care luminează în întunericul care nu o cuprinde pe ea, iar Tu nu mai ești iubit de om, căci omul este înfășurat în întunericul luminii făcute de om și căreia omul i se închină și fără de care omul nu mai poate, și omul își are moartea de păstor, și Tu nu mai ești crezut de om și nu mai este credință pe pământ, Doamne. O, plânsul sfinților Tăi e lângă plânsul Tău, e ca plânsul Tău. Așteptăm ca și Tine pe oameni să ne cheme să le dăm în ajutor credința în Tine ca să le ajute ea lor atunci când toate vor pieri de pe pământ. Dar Tu ești încă bun, și lungești timpul omului și îl aștepți pe om, și Îți grăbești timpul Tău care trece pe lângă om, și omul nu-l vede, Doamne.

O, împărăția Ta nu este văzută de omul care nu vede cu ea, căci omul vede cu cele ce împărățesc în el, Doamne. Dar vremea Ta se grăbește și nici un trup nu va mai râde sub soare, și va plânge tot omul și va vedea că Tu ai fost și că el nu Te-a cunoscut, iar durerea aceasta îl va zbuciuma cu adânci păreri de rău pentru vremea Ta cea nevăzută cu ochii omului care vede prin cele ce împărățesc în el și nu prin Tine, Cel ce ești Lumina oamenilor, căci întru Tine și nu în om este viața. În om este întunericul, iar în Tine este lumina, căci viața cea din Tine este lumina oamenilor, și aceasta voiești Tu să așezi ca lumină pe pământ, Doamne. Amin.

O, fiilor, cel ce crede în Mine și în Tatăl, acela nu vine la judecată, căci are viață. Fiul are viață în Sine ca și Tatăl, și iată ceasul când cei din morminte aud glasul Fiului, iar cei care-l aud înviază. Și iarăși vine ceasul ca toți cei din locuința morților să se scoale la glasul Meu pentru judecata faptelor lor, și judecata cea de la Mine este dreaptă, pentru că nu voia Mea, ci voia Tatălui Care M-a trimis o fac, iar Tatăl mărturisește despre Mine. Amin.

Am venit din nou în lume, am venit cuvânt în lume, căci sunt Lumină a lumii. Întru Mine este viață, iar viața este lumina oamenilor, și lumina luminează în întuneric, dar întunericul nu o cuprinde pe ea. Cuvântul Meu este lumina cea adevărată, și iată, în lume sunt, și lumea prin Mine s-a făcut, și lumea nu M-a cunoscut și nu Mă cunoaște și nu Mă primește de lumină a sa, dar celor câți Mă primesc și cred în numele Meu, le dau putere să se facă fii ai lui Dumnezeu și să facă lucrările Lui. Amin.

Hristos a înviat! Și să crească numărul ucenicilor care cred în acest cuvânt al Mielului Cel junghiat și înviat, și să crească credința cea neîndoielnică a celor ce aud de departe și de aproape vestea că Domnul grăiește după două mii de ani peste pământ cuvânt. Acesta este cuvântul Celui de al șaptelea înger, cuvântul Meu, glasul Celui ce strigă: „Înviați!”, glasul care este auzit de cei din morminte ca să se scoale, precum Eu am spus acum două mii de ani că ei îl vor auzi și se vor ridica, iar sfinții cei ce Mă așteaptă de atâta vreme vin cu Mine, căci Eu vin cu ei, fiindcă s-au sculat pentru venirea Mea, așa cum s-au sculat mulți dintre ei acum două mii de ani când Eu, Cel răstignit și înviat, le-am făcut cale spre învierea lor cu trupul, fiind Eu începătura aceasta. Amin.