În a treia zi de sărbătoare a pecetluirii grădiniței Sfintei Sfintelor, grădinița cuvântului Meu și a fiilor lui, Eu, Domnul, sunt la hotarul dintre Mine și poporul Meu cu trâmbița Mea, cu Verginica, vasul venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl. În trupul ei M-am sălășluit Eu cu cuvântul acum, la a doua Mea venire, iar gura ei a fost glasul trâmbiței Mele. Amin.
O, poporul Meu, frumoasă a fost chemarea omului la Mine în vremea trâmbițării Mele din acest cort, din vasul Meu Verginica. Glasul ei era ca și al Meu, dulce și duios, dar și cu durerea Mea în el. Duhul Meu din ea era îndurerat, și așa mângâiam pe cei pe care-i chemam la masa Mea. Îmi ascundeam durerea și îi mângâiam pe mulți, ca să-i ajut spre împărăția Mea. O, e prea veche rătăcirea omului, și omul nu mai știe ce este viața, și nici moartea nu mai știe ce este, bietul de om. Atâta iubire am izvorât Eu prin această trâmbiță a venirii Mele, de s-au mișcat toți cei din morminte bucurându-se de venirea Mea cuvânt pe pământ, fiindcă toți au așteptat acest timp pe care Eu l-am anunțat acum două mii de ani că va veni, și am spus: «Vine vremea să audă cei din morminte glasul Fiului lui Dumnezeu». Toți cei care de la începutul omului au adormit, toți au așteptat vremea în care am ajuns Eu cu tine, popor al acestei Scripturi, iar oamenii de pe pământ nu știu ce lucrez Eu azi în mijlocul tău, căci iată, împlinesc făgăduința cea făcută acum două mii de ani, și omul nu cunoaște vremea și semnele ei.
Această trâmbiță a fost locul și timpul venirii Mele pe pământ pentru cei morți și pentru cei vii, pentru sfinți și pentru oameni. Ea a fost gura suspinului Meu, glasul prin care Eu Mi-am întocmit cărare și ucenici ca și acum două mii de ani, căci cele ce au fost iarăși sunt.
O, popor al venirii Mele, e mare Scriptura vremii tale, și pe care Eu am vestit-o când M-am întrupat în Fecioară și M-am făcut Om. Uită-te tu cum vin sfinții din cer la masa Mea de cuvânt în mijlocul tău. E mare sărbătoare pentru cei din cer venirea Mea cu ei la tine, dar tu ești mititel și cuprinzi prea puțin taina celei mai mari împliniri, taina cea de la sfârșit, venirea Mea cu cer nou și cu pământ nou peste timp, Scriptura despre care au vorbit proorocii prin Duhul Meu Cel Sfânt, poporul Meu. Cu omul cel de la sfârșit lucrez cele mai mari împliniri, la care se uită toți cei care au fost pe pământ în toate veacurile, și iată, am pregătit vas în care M-am așezat cu cuvântul Meu, care a fost și la începutul facerii, și tainic am lucrat și lucrez, că am mlădițe, și este scris că atunci când ele înfrunzesc, Domnul este aproape, la uși.
O, trâmbița Mea cea de dinaintea slavei Mele cerești! O, Verginica Mea, mare taină ai fost pe pământ, iar acum privești de lângă sfinți, din cer, la ea, la rodul ei, la rodul Meu prin tine, și Îmi dorești cu mare dor toate împlinirile pentru odihna Mea. Mama Mea Fecioara mult te mângâie, fiică ascultătoare, că mereu ți-a mângâiat durerea pe care o aveai mereu de la focul care ardea în trupul tău, Duhul Fiului ei, cuvântul Meu cel ca focul, căci foc am adus pe pământ când am venit să Mă folosesc de vasul tău, ca să curăț în el tot ce este străin de Dumnezeu pe pământ, și cuvântul Meu arde în el și cu el toată pleava, ca să rămână grâul, ca să răscumpăr pe om din păcat și să-l dau Tatălui Meu grâu curat. Tainic lucrez, căci nu este credință pe pământ, dar Eu lucrez prin cei puțini și credincioși așa cum am lucrat și acum două mii de ani cu câțiva ucenici care Mi-au împărțit tainica Mea trăire cu omul pe pământ.
O, trâmbița Mea, deschide-ți glasul, căci cei mai mici ucenici ai Mei și ai tăi Ne ascultă și Ne împart peste pământ de la margini la margini. Amin, amin, amin.
– Se uită sfinții la mine, Doamne, și se uită la cei mici ai noștri, pe care i-am cuprins în taina și în harul venirii Tale, ca să-i avem cale a Ta și a sfinților Tăi. Măicuța Ta scumpă îi mângâie în toată truda lor cea de sub venirea Ta, așa cum pe mine mereu m-a mângâiat și mi-a adus puteri sub multa mea sarcină, cuvântul venirii Tale, pe care ea atâta l-a dorit să vină pe pământ, căci Îți dorea venirea și ziua Ta de odihnă în om, și fii credincioși, ca să Te poarte ca să vii.
Mă mângâie sfinții pentru ziua mea de serbare când am intrat între cei din cer spre slava Ta și a lucrării Tale pe pământ. Îi mângâi și eu, de lângă Tine și de lângă sfinți, pe cei micuți care sunt poporul venirii Tale. Îi învăț să prețuiască această taină care îi cuprinde pe ei jos pe pământ și sus în cer, căci cerul este pe pământ cu toate cele de sus pentru ocrotirea poporului Tău și a tainei lui cu Tine.
O, fii ai Cuvântului Hristos, o, fii micuți, sunteți cei din urmă, dar Fiul lui Dumnezeu este veșmântul vostru, paza voastră și slava voastră. Fiți mereu, mereu slava Lui, căci sfinții cerului cel nevăzut văd această slavă, și se încălzesc și se mângâie la ea. Fiți plini de iubirea care vă înveșmântă în ea. Dați Domnului statul cel mai slăvit în voi și între voi. Să nu spuneți că sunteți mici și că nu puteți sau că nu pricepeți. Dacă spuneți că sunteți neînsemnați și mici, nu uitați că Domnul a spus că a celor mici este împărăția care nu se vede de cei de pe pământ, împărăția cerurilor. Stați cuprinși în taina aceasta și lăsați-vă cuprinși. Învățați să vă bucurați așa. Învățați iubirea cea multă, cea fără de timp. Învățați taina venirii Domnului și nu ieșiți din ea, ci stați îmbrăcați cu ea, cu slava venirii Lui, slavă care se face cuvânt pentru cer nou și pământ nou, slavă așteptată de la începutul făpturii, fiilor.
Ți-a spus Domnul că te privesc îndelung sfinții, și așteaptă de la masa ta duhul mângâierii, și ți-a spus că te așteaptă toată firea și că ar da să slobozească suspinul ei ca să-l auzi și ca să ai numai milă în toată clipa. După mila ta așteaptă firea, popor al venirii Domnului, căci răscumpărarea făpturii se face cu lucrarea milei cea plină de duh de iubire, nu de jertfă, fiilor.
O, copii ai poporului sfânt! Domnul v-a povățuit cu dor să fiți dulci. De la lucrarea milei vine această lucrare de har. Tot și toate, după mila ta așteaptă, popor al harului cel pentru sfârșitul așteptării cea cu suspin a făpturii toată de la început și până azi. Cu dor însuspinat aștept și eu slava ta, mila ta, și ea va cuprinde în ea îmbrățișarea făpturii care așteaptă învierea a toate câte au fost în Dumnezeu, și Dumnezeu în ele. Povețele Domnului sunt dulci. Așezați-vă în ele și întrebați-vă unii pe alții de frumusețea veșmântului vostru și ajutați-vă și lucrați-vă unii altora veșmânt frumos, și nu vă lucrați singuri veșmântul slavei. Nu uitați să fiți dăruitori, să fiți îngerași gingași, și să nu fiți ca oamenii nici în gândire, nici în grăire, nici în iubire, ci să fiți ca îngerii din cer, și să pătrundeți povața Domnului cea din rugăciunea domnească în care spune să fiți precum în cer pe pământ. Așteaptă Domnul și sfinții Săi să Se odihnească de osteneli în leagănul milei și al iubirii de la voi, iar pentru ziua mea cu sfinții și cu voi în sărbătoare pe pământ, dați-I Domnului slavă, fiilor. Amin, amin, amin.
– O, popor al milei Mele, să te pătrundă glasul și harul trâmbiței Mele, și să lucrezi ca un ucenic, căci taina de ucenic este ca el să fie ca învățătorul său de la care a învățat darul vieții, viața milei și a iubirii cerești pe pământ. E zi de mângâiere, iar mângâierea înseamnă putere, și apoi har lucrător. E zi de slavă, iar cuvântul zilei a fost cu slavă în el, cu mare slavă. Slava zilelor Mele cu tine dă să se ridice și să mărturisească pe pământ taina acestei slave. Duhul îndumnezeirii să pătrundă în tine de la Mine, și să fii copil îndumnezeit, și toți ca unul, pentru taina dumnezeirii Mele în voi, așa să lucrați și așa să fiți răsplătiți pentru lucrul vostru cel spre slava Mea de peste voi, fiilor.
Acum, fiii cei unși în grădiniță, să ridice în mijlocul tău rugăciune și slavă pentru sărbătoarea trâmbiței Mele împreună cu tine, poporul Meu. Clipele rugăciunii tale să te pătrundă, să te înnoiască, și apoi vor vedea neamurile pământului că ai fost poporul Meu cel adevărat în iubire și în graiul ei de rugăciune și de slavă, poporul Meu. Amin, amin, amin.