6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, poporul Meu, deschid cerurile și Îl așez pe Duhul Sfânt cuvânt peste tine și te fac cunoscut că ești poporul Meu, iar tu să rodești întru Mine și să-I pot spune Eu Tatălui: Tată, acesta este cel întru care Eu binevoiesc și am binevoit și pentru care cu rană am trudit ca să-Ți aduc rod, Tată, și prin răbdare să-Ți aduc, și prin iubire cu rană, Tată. Amin, amin, amin.

O, Ierusalime, pe pământ aceasta trebuie să fie: duhul pocăinței și duhul proorociei. Amin. Toți proorocii așa au lucrat, căci fără duh de umilință și de pocăință lucrătoare în om și din om, nu poate să vină peste om duhul proorociei, Duhul lui Dumnezeu, Care naște iarăși lumea prin cuvânt, din pământ și din ape și din om, ca să fie cer nou și pământ nou și om nou pe pământ. Amin.

Poporul Meu, tu, cel ce crezi venirii Mele la tine, vreau mult să te văd suferind după Mine, să văd această frumusețe pe chipul tău mereu, mereu, copil al împărăției Mele cu care Mă dau ție când tu spui, deschizând gurița să Mă iei înăuntrul tău din potir, spunând: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă». Să spui aceasta văzându-Mă, și să Mă vezi în cel unit cu Mine odată cu tine, și să Mă arăt ție în cel de lângă tine unit cu Mine, și să Mă arăți lui în tine după ce te unești cu Mine zicând: «Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă». Amin.

Bucuria cea deplină a unirii tale cu durerea Mea și a mamei Mele pentru suferințele care se fac izvor al iubirii de Dumnezeu în om, aceasta să-ți fie putere și împărăție a Mea în tine, Ierusalime nou, născut din cuvântul Meu cel de la sfârșit de timp. Iubirea îi este izvor durerii cea pentru ea, iar durerea îi este izvor iubirii cea pentru ea, și amândouă acestea să se facă una alteia izvor în inima ta pentru Mine în tine, copil născut din venirea Mea cuvânt pe pământ. Amin.

Te hrănesc, fiule, că și tu Mă hrănești cu dorul tău după împărăția Mea din tine, numai să ții la ea cu multă durere a Mea în tine, că fără durerea Mea tu nu poți iubi pe Dumnezeu. Trupul prin rana lui cea grea moare, iar iubirea prin rana ei cea adâncă înviază, poporul Meu.

Eu, Domnul, tot o rană plină de dor voiesc să stau în toți fiii Ierusalimului nou, ca să Mă puteți avea, fiilor, dar pentru o așa împărăție în voi, voi nu trebuie să vă mulțumiți cu ceea ce vedeți și să iubiți așa, căci cele ce se văd trec, ca și omul cel fără de Dumnezeu în faptele vieții lui, în inima și mintea lui, dar Eu, Cel ce stau nevăzut lângă om, sunt veșnic. Omul însă nu-și iubește veșnicia ca și vremelnicia dacă veșnicia nu se vede cu ochii trupului, dacă el nu o simte cu puterea iubirii Duhului Sfânt, Care Se face iubire de viață veșnică în om.

Mă doare când îl văd pe om, ba chiar și pe creștin, cât de mult nu înțelege că împărăția cerurilor nu vine în chip vădit de omul cel fără vedere pentru ea, ci vine pentru cei ce o au pe ea în ei, fiindcă ea este taină și este ascunsă înăuntrul omului. O, vă doare trupul, vă doare pieptul de greutatea ei, vă doare, pentru că ea nu este bucurie sau împărăție cu bucurie ca pe pământ când Eu stau cu ea înăuntrul omului. Ea este putere, fiilor, ea este Dumnezeu în om, și de aceea se numește ea împărăția cerurilor, iar acum, la sfârșit, ea este durerea Mea cea mare, durerea Mea în om,

Omul se îmbată de vin și îi este dor de vin, dar dorul de vin este șarpe în sufletul omului, fiindcă vinul este șarpe, și voi știți această taină, căci v-am spus-o. Și acum, iarăși îi spun omului că omul a făcut din vin, șarpe și dă vina pe Mine când face așa, și zice că e binecuvântat de Mine vinul. Eu însă spun: Nu! Și iarăși, și iarăși spun: Nu! Nu! Eu știu ce am binecuvântat. Eu am binecuvântat paharul Meu, nu paharul omului, iar în paharul Meu este Trupul și Sângele Meu, Care a stat pe cruce.

L-am întrebat pe omul care spune că Eu am binecuvântat vinul, și i-am spus: «Poți tu, omule, să faci din vin, Sângele Meu?». Și dacă nu poți, taci și nu mai vorbi prostii; taci și nu mai fă păcate vorbind despre tainele Fiului lui Dumnezeu, care nu sunt de pe pământ, ci sunt din cer așa cum apa care s-a făcut vin pentru minunea de la nunta din Cana Galileii, era taină din cer, vin din minune și nu cum dai tu să-ți bați joc de tainele cerului, căci vinul este desfrânare, așa cum a fost la Noe când a făcut vin, de l-a făcut vinul să-l blesteme pe fiul său. Nu mai vorbi prostii să spui că vinul este sfânt când în Scripturi scrie că vinul este desfrânare. Vinul este sfânt, zici tu, iar Eu am spus că sfânt este numai Sângele Meu când Eu fac din vin sânge, iar Sângele Meu este în potir. Eu fac din vin, sânge, iar tu faci din vin, păcat, faci veselie spre moarte, nu faci suferință spre viață așa cum fac Eu din vin Sângele Meu spre viață omului. Eu am binecuvântat paharul Meu, paharul suferinței Mele, nu paharul omului, iar omul vorbește prostii când spune că vinul este sfânt, și Mă doare că omul vorbește așa.

O, nu cel ce zice că nu mai poate este cel ce nu mai poate. Cel ce nu mai poate este cel ce Mă lasă pe Mine apoi să pot, și acela are credință neprefăcută și se lasă ajutat spre tot lucrul bun și așa poate. Eu, Domnul, aceasta am de făcut când voi nu mai puteți, copii plăpânzi sub povara venirii Mele. O, când Eu, Domnul, nu mai trăiesc în om, nu trăiesc pentru că trăiește el în el, și el nu poate sluji la doi stăpâni, și Mă leapădă pe Mine și se ia pe sine peste el. Dar mare este îndreptarea cea din Scripturi și pentru care îi voi cere socoteală omului așa cum am rostit Eu cuvânt pe vremea trupului trâmbiței Mele Verginica și am zis: «Cel ce nu citește Scriptura, este cel ce nu o împlinește, iar când va fi întrebat de ce n-a citit-o ca s-o știe, acela nu va avea ce să răspundă decât cu neîmplinirea ei».

Taina de prooroc am spus-o și iarăși o spun, că prooroc sau cel ce ia plată de prooroc pentru că-l primește și îl crede și îl vestește pe prooroc, este cel ce pune în toată vremea spre paza și creșterea bisericii prin trupul ei întreg pe masa ei pe cele din Dumnezeu venite, pe cele din aproapele său și pe cele din el, iar altfel de biserică nu este biserică a lui Hristos, că nu pe cele numai pământești, care sunt lemne, pietre, fier, ci pe cele ce ies din firea omului în toate câte lucrează el cu mintea și cu inima și cu purtarea firii lui, acelea trebuie puse pe altarul bisericii ca să fie lămurite.

Îmi fac cu mare greu coborârea, și în mare umilință Mă așez ca să pot să vin să-ți dau hrană din cer, poporul Meu Ierusalim, și voiesc tot mai cu ardoare să iubești și tu măcar cât Mine, Domnul tău, umilința cea ziditoare de Dumnezeu în tine, copil micuț de la sfârșit de timp. Și dacă-ți zic micuț, îți zic așa că te voiesc copil înaintea Mea, ca să te vadă neamul omenesc că meriți împărăția cerurilor, care este a celor mici, căci Eu Mă micșorez mult de tot, și fac aceasta ca să te învăț cum să trăiești, cum să iubești pe Dumnezeu, Care vine la tine cu viață în cuvântul Său, poporul Meu.

Căutați să aveți lucruri puține pe pământ, că veți vedea curând cum vor fi mulțimi de oameni împiedicați de toate câte au să-și ia salvarea cea de la Mine, că nu se vor îndura de toate câte au, și atunci vor rămâne acelea toate, dar ei nu vor rămâne cu ele. Căutați să aveți duh umilit, și să vadă fiii veacului acesta că voi sunteți copii și că aveți pe Dumnezeu în voi.

O, fiilor mici, lângă fiii veacului acesta să nu stați fără fața Mea în voi, să nu stați goi de Dumnezeu, să nu stați singuri, și să stați mănunchi, ca să nu vă strice fața Mea din voi fiii veacului acesta. O, nu se poate să las Eu de la Mine când voi stați în fața fiilor veacului acesta. Nu se poate, fiilor, să lucrez Eu așa prin voi în fața fiilor lumii, care sunt ca lumea și nu ca Mine. Dacă nu puteți sta ca Mine și cu Mine și mănunchi, nu stați față în față cu fiii veacului acesta, că Eu nu pot să am statură știrbită, pătată, stricată și primejduită de statura voastră întru Mine, care ar lăsa de la ea în fața fiilor lumii. E zi de mare sărbătoare de învățătură, căci legea sfințeniei și a staturii neștirbite, nepătate, neprimejduite, este ceea ce aveți voi de împlinit pe pământ. Dau pe cât pot să vă feresc de statul cu lumea. Dau pe cât pot să vă învăț să Mă arătați în voi lumii. Dau pe cât pot să vă ajut din părți ca să vă am pe voi puși deoparte, iar cine ia de la Mine se cunoaște că ia, și Eu Mă folosesc de harurile Mele din el pentru Evanghelia Mea, că aceasta trebuie să fie cel ce stă la această masă pe care o aștern Eu mereu între Mine și voi, între Mine și om. Amin.

E bine cu cei din cer, căci împărăția cerurilor, cu dureri se păstrează, nu cu bucurii, iar cei ce o dobândesc nu mai au durerea și întristarea și suspinul lor, ci le au pe acestea, dar pe ale Mele în ei, și acestea sunt viața lor pe pământ în schimbul vieții deșarte pe care tot omul o trăiește pentru el, căci cu Dumnezeu nu așa se trăiește, ci ca Dumnezeu. Amin.

O, Ierusalime, în mijlocul tău trebuie să meargă înaintea ta și în urma ta, la orice lucru, la orice stare, cuvântul Meu, toiagul de care trebuie să te sprijini tu, și ca să te păstorească el, poporul Meu. O, ai grijă de tine, și ai grijă de cei care Mă dau ție cuvânt și trup, căci cuvântul Meu este hrana ta și viața ta și viața Mea din tine. Cuvântul Meu sunt Eu, Cel tainic în mijlocul tău, iar tu ești cel ce trebuie să-Mi dai viață în mijlocul tău. Amin. Tu trebuie să Mă trăiești pe Mine în tine. Tu nu trebuie să trăiești tu în tine, fiule îmbucăturit cu viața cuvântului Meu.

îngerii au nevoie de ochi și de gură și de gândire și de iubire de pe pământ spre cer, ca să poată avea ei lucrare de pe pământ și să vină cu ea la Mine și să vadă fața Mea. Dar pentru aceasta trebuie ascultare de rânduiala Mea, ca să stea inima ta în mâna Mea mereu, cu toate din ea, poporul Meu. Cea mai mare grijă, aceasta ar trebui să-ți fie, că astăzi e pus pe mare lucrare duhul cel potrivnic biruinței Mele ca să te ia pe tine dinaintea Mea și ca să te vadă el și ca să te ascundă el de la fața Mea, și apoi Eu să trag din greu pentru paza ta de toată primejdia rea. Cel ce este cu Dumnezeu, acela trebuie să învețe bine această orânduială și să fie creștin apoi prin orânduiala aceasta, că prea puțini sunt dintre cei ce-și zic creștini pe pământ și ca să mai și înțeleagă cum înseamnă legătura creștinului cu Dumnezeu. Eu, Domnul, am pierdut mult popor din pricină că el nu a știut cum este statul omului înaintea Mea. Nimeni nu poate sta prin sine înaintea Mea, dar puțini cred aceasta pe pământ, și de aceea s-au împrăștiat mulți căutând în fel și chip spre Dumnezeu, dar statul omului înaintea Mea nu are de unde să-l învețe omul decât de la Mine, și fericit este cel ce crede cuvântul Meu din zilele acestea, căci prin el Eu îl învăț pe om să fie, iar cel ce este, este cel ce stă înaintea Mea cu toată viața sa, așa cum Eu v-am povățuit pe voi să fiți, și să știți cum să fiți. Amin.

Cel ce este, este cel ce stă înaintea Mea, iar acest stat, cu greu l-ar învăța omul, căci omul este departe de Mine și stă prea mult în sine, de nu-l știe nimeni, de nu-l știu îngerii Mei pentru ca să-l aducă pe el înaintea Mea. Cel ce stă în mâna Mea nu poate sta prin sine dacă nu se dă celui ce-l aduce înaintea Mea. Această rânduială creștinească nu poate s-o îmbrățișeze omul ascuns în sine și nici n-o poate învăța, căci adevăratul creștin este cel cu totul văzut în afara sa, și pe acela nu-l poate învinui duhul rău, duhul cel ascuns în sinele omului. Eu am pierdut mult, mult popor din pricină că nu a avut de unde să învețe statul omului înaintea Mea.

Cel ce nu este păzit de îngerii Mei, este cel ascuns în sine. Cel ce nu se așează înaintea Mea mai înainte de orice lucrare a sa, acela nu poate scăpa de duhul cel potrivnic mântuirii lui și al statului lui în cele ce-i dau omului viață. Mă doare când îl văd pe om că nu se teme să stea ascuns în sine și nemulțumit în sine. în loc să se teamă omul de ascunderea lui în sine, el se teme să se descopere pe sine cu toate cele din el.

O, ce să-i fac Eu celui ce nu înțelege taina vieții lui? Mai înțelepți sunt fiii lumii care-și pun lor pază față de orice atac neașteptat de la răufăcători, și iată pildă de la care ar trebui să învețe neamul omenesc care își zice neam creștinesc. Cel ce se păzește pe sine, este cel ce-și încredințează inima și viața celor din jurul lui în toată clipa, și apoi el se roagă de îngerul Meu să-l aducă la Mine, și Eu să-l știu și să-l păzesc pe cel ce se încredințează Mie. Obștea creștinească nu poate ajunge la Mine dacă nu se dau Mie unii pe alții aceștia, fiindcă nu alta este orânduiala neamului lui Dumnezeu.

Am un sfânt în cer care zicea la creștinii cu care se întâlnea, le zicea: „Bucuria mea”. Le zicea așa pentru că avea cu cine să Mă împartă și cui să Mă împartă, și erau aceia bucuria lui și a Mea, și se făceau aceia asemenea Mie și Mă vedeau cum sunt, Mă vedeau în el, fiindcă el era vas al Meu, iar Eu stăteam în el și Mă vedeam.

Voi, fiilor, unii altora ar trebui să vă fiți bucurie de Duh Sfânt și să iubiți pe Duhul Sfânt, fiilor. Eu asta aștept din mijlocul vostru, și îi aștept pe cei ce Mă aduc vouă să aibă cu cine să Mă împartă și să fiți voi asemenea Mie, căci Eu sunt Cuvântul vieții și viața și bucuria celor ce știu ce este bucuria și viața ei în omul iubitor de Dumnezeu pe pământ, fiilor. Amin, amin, amin.

E urât omul fără cruce, fără această slavă prin care Eu M-am arătat cu slava Tatălui Meu înaintea oamenilor. E urât omul fără slavă. Cel ce este numai om și nu are și slava lui Dumnezeu peste el și din el, acela este om urât, om sterp, care nu știe decât iubirea de sine, iar Eu am spus: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea, și așa să Mă urmeze, și așa să-Mi semene, și să fie după chipul și asemănarea Mea». Amin.

O, poporul Meu, ascultă de călăuză, că fără duhul cel ceresc în mijlocul tău nu poți să mergi cu lumină pe cale. Călăuza vede și știe de la Mine și îți arată calea, adevărul și viața, așa cum Eu, Domnul, îi arătam lui Israel calea după ce l-am scos din Egipt. El însă n-a iubit adevărul și viața peste el, și s-a iubit pe el, și a amețit în loc să fi intrat în Canaan la vremea rânduită. O, cine nu are cruce, să aibă măcar ascultare cu iubire și să aibă fericire prin dragostea și dorul lui de Mine, căci sfinții Mei nu numai pe acestea le-au avut, ci au avut toți cruce, iar pentru bucuria de după ea n-au ținut seamă de ocara ei, căci ei au știut prin credința și dorul iubirii lor să se lepede de sine și să Mă lase pe Mine cu fața și cu viața Mea în ei, și cu voia Mea în ființa și în fapta lor. Amin.

Duhul Meu plutește peste grădină. Duhul sfinților se odihnește în slava Duhului Meu, iar cei adormiți cu trupul au încă de poposit aici, în locul cel pregătit pentru ei în drumul lor spre învierea cea mare. Acum ei așteaptă, ca și toți sfinții din cerul cel nevăzut, să audă șoapta Mea de peste voi și să ia mângâiere din ea. Duhul celor adormiți este în clocot de dor și de iubire după cuvântul Meu care curge în vremea voastră, din Mine peste pământ, că Eu am proorocit acum două mii de ani: «Vine vremea ca cei din morminte să audă glasul fiilor lui Dumnezeu și să învieze». Amin.

Căutați, fiilor, să nu ajungeți la cârtiri între voi când e vorba de cină pentru Dumnezeu cu omul în grădinile Mele cu voi, că lucrul e mult, și trebuie să aveți timpul vostru și pentru ca să fiți ca Marta, și pentru ca să fiți ca Maria. Voi nu trebuie să apăsați pe truda Martei când vreți să fiți ca Maria, și nu trebuie să apăsați pe lucrul Mariei când vreți să fiți ca Marta. Voi trebuie să fiți toți și Marta și Maria deodată, că se poate, fiilor. Căutați să iubiți ca Maria și ca dorul din ea, și veți fi apoi ca Marta în jertfa voastră pentru Mine și unul pentru altul; și căutați să vegheați ca Marta și ca grija ei pentru slujire cu sfințenie și cu hărnicie, și veți fi apoi ca Maria în iubirea voastră pentru Mine și unul pentru altul, așa încât când Maria iubește să nu stea, și când Marta se jertfește să iubească. Amin. Iubirea și jertfa sunt cele ce-l țin treaz pe cel dat Domnului, iar acestea două să lucreze nedespărțite în voi și din voi, că nu am pe alții pentru lucrul cel cu mâna și, iarăși, nu am alții pentru lucrul cel cu duhul și cu iubirea, fiilor.

O, poporul Meu, îți spun mereu să nu mergi fără călăuză, că se vede mersul fără călăuză dacă vrei așa să mergi. Fără lumină nimic nu se face, Ierusalime, iar fără iubire și căldura ei nu poate omul asculta de cele din cer venite peste cele de pe pământ. Fiți umiliți, căci viața voastră este ascunsă în Dumnezeu, și voi sunteți învățați de Mine să aveți temelia umilinței, căci cine uită faptele lui rele, acela face altele, iar cine nu le uită, nu le mai face, și altfel nu este pocăința. Păstrați-vă întru înțelepciunea Duhului Sfânt, care vă învață să umblați în lumină și să lucrați sub călăuză, adică în lumină, fiilor, că pe întuneric nu se vede om cu om, și nici Eu nu Mă uit în întuneric când omul așa stă. Vai celui fără călăuză! Și voi vedeți că așa este, și uitați-vă pe pământ și vedeți. Voi însă nu așa ați învățat pe Dumnezeu, ci, din contra, Eu v-am spus că cei ce stau în lumină, fac din ei lumina lumii, lumină din lumină, și, iarăși, din unul în altul până la om, lumină. Amin.

O, ce frumos este omul care are harul Duhului Sfânt în el! Așa fel de frumusețe iubesc Eu în om, și om pe om se atrage între cei ce au harul Duhului Sfânt lucrător și strălucitor din ei. Mulțumirea cea întru lucrarea Mea după harul din fire al fiecăruia, după harul jertfei fiecăruia, această mulțumire din voi ajută pe cei ce au între voi harul Duhului Sfânt, Care lucrează cu putere și cu slavă multă pentru voi, numai să fiți mereu primitori și să stați mereu luminați de lumina care vi le cercetează pe cele din voi și pe cele din afara voastră, fiilor.

Cine nu iubește pe Dumnezeu cu inima arzând, să nu se mire de ce se iubește pe el însuși și de ce nu se iubesc frații între ei, căci nimeni nu poate iubi pe frați dacă nu iubește pe Dumnezeu. Amin.

Te învăț taina și puterea dragostei, că vreau să te simt cum arzi în părtășie cu Mine și strâns mănunchi, poporul Meu, căci altfel de părtășie dintre tine și tine e lacrimă pentru Mine, e răceală de la tine la Mine, și unde nu e dragoste, nu crește rodul ei, și crește rod de deșertăciune. Dar tu ești iubit de Dumnezeu și ești învățat mult, și dragostea Mea nu mai are astâmpăr, și caut cu nesaț să-ți dau din Mine ca să te fac asemenea Mie, poporul Meu. Amin.

Adu-Mi jertfă, poporul Meu. Tu ești cel învățat de Dumnezeu și știi că duhul umilit este cea mai dulce și plăcută Mie jertfă de la tine, iar cel ce nu face așa, să nu gândească unul ca acela că va lua ceva de la Dumnezeu, căci vai celui ce gândește despre sine mai mult decât este! Duhul umilit nu se îndreptățește pe sine în om, iar voi să ziceți ca David, care zicea că n-a umblat după lucruri mai presus de sine, ci și-a smerit sufletul ca un prunc înțărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului lui.

Fiți sfinți cu dragostea Mea din voi, căci vai omului care poartă în el dragostea lui și nu pe a Mea! Dragostea Mea din om nu se oprește pentru sine și nu se oprește pe loc, și ea cuprinde în ea pe toți fiii lui Dumnezeu, că mare este taina fiilor lui Dumnezeu, poporul Meu.

Vin la tine, Ierusalime român, cu cea de a doua venire a Mea, iar cuvântul venirii Mele te pregătește pe tine, cel ce crezi, și te îmbracă în haină de mireasă ca să Mă întâmpini ca pe Mirele Care vine în miez de noapte, și a Cărui mireasă veghează întru întâmpinarea Sa. Amin.

Să nu te lenevești în veghe dacă Eu, Domnul, îți vorbesc dulce și răbdător. Să nu te crezi că ești vrednic pentru Mine dacă Eu te păstoresc și te cresc în credință și în împlinirea venirii Mele cuvânt în mijlocul tău. Tu să veghezi și să priveghezi în toată clipa pentru haina ta de nuntă și pentru întâlnirea cea mare a învierii morților, care va fi curând, curând, la ultimul Meu cuvânt de înviere a lor. Tu să aștepți această înviere așa cum și mărturisești că aștepți învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin.

Dau mereu să-l învăț pe om ce înseamnă Dumnezeu și ce înseamnă omul, și nu e greu să înțeleagă omul această înțelepciune care-i dă lui Stăpân și Făcător peste el, și ca să fie omul, căci fără om Mă doare, Mă doare ca Dumnezeu și nu ca omul. Nimic nu-l face pe om să se ridice mai mare ca Mine decât semeția și mila de sine și părerea de sine și iubirea de sine, iar el ar trebui să lucreze în așa fel să Mă lase pe Mine peste el, nu să stea el în el, căci dacă stă, Mă pierde mereu, mereu Mă pierde, pentru că Eu nu pot în cel semeț nimic, nimic din Dumnezeu, căci acela mereu, mereu Mă alungă cu statul lui în el și cu nepăsarea lui, fiindcă omul a pierdut înțelepciunea, a pierdut frica de Dumnezeu, și a rămas el, omul, nebiruit în el. Eu însă îi amintesc omului că ochiul Meu stă mereu pe el, și nu este nimic pe pământ care să-l ascundă pe om de la fața Mea, și îl văd cum stă mare în el și îi văd lucrarea minții și dorințele cele pentru el, și îl văd pe om cum își caută voia fără să mai aibă teamă de Dumnezeu, Care este împotriva voii omului, fiindcă omul știe că pentru voia lui a lepădat voia Mea în el, iar Eu Mă uit de șapte mii de ani la voia omului, care-i stăpânește trupul și duhul, și cu care i-a scos afară din el scaunul lui Dumnezeu și a luat în el libertatea de sine, voia duhului potrivnic lui Dumnezeu, duhul omului.

Iar acum, Mă apropii de om cu cuvântul raiului și îi spun așa: nu poți, omule, să nu te vadă Dumnezeu. Nu poți, chiar dacă tu nu crezi acest adevăr. Eu, Domnul, Ziditorul omului zidit de mâna Mea din pământ, Eu îți grăiesc și îți spun că nu e clipă să treacă să nu văd viața ta înăuntrul tău și în afara ta. Am venit acum două mii de ani și te-am învățat ce înseamnă Dumnezeu și ce înseamnă omul. Am apărut în mijlocul ucenicilor Mei în chip văzut de ochii lor a opta zi după înviere ca să-i arăt lui Toma trupul Meu cel înviat, și el să-l pipăie spre mărturisirea învierii Mele. Tot timpul eram cu ucenicii, și peste tot eram tot timpul, iar când ei Mă vedeau cu ochii lor, Mă lăsam Eu văzut, ca să le dau în duhul lor pe Duhul Sfânt și Evanghelia venirii Mele după om, și le-am spus apoi: «Voi fi cu voi până la sfârșitul timpului». Amin. Nu a fost o vorbă și atât. Este adevărat ce le-am spus, dar nu e om să mai creadă fără să Mă vadă, nu e om să nu mai facă voia lui și să facă voia Mea cu duhul lui cel plin de umilință și de temere de Dumnezeu, Care îl vede de-a pururi pe om și îi plânge de milă privind la mărirea și la pofta lui după care aleargă uitând de ochiul Meu care îl vede, și ca să se îndrepte să facă apoi împărăție a Mea în el.

Eu îți grăiesc acestea, omule ascuns în tine și în afara ta și în om și după om și după toate câte tu crezi că te ascunzi de Dumnezeu. Eu însă sunt tot timpul, și peste tot sunt. Sunt și în urma ta, și înaintea ta, și lângă tine, și în tine, și nu poate omul să se ascundă de ochiul Meu cel ce cuprinde totul în lung și în lat și în toată clipa, din veac și până peste toți vecii. M-am dovedit Dumnezeu venit în trup pe pământ ca să Mă pot mărturisi om și Dumnezeu, omule, și să știi apoi că nu te poți ascunde dacă Eu am luat din om trup de om ca să pot să stau cu omul și să Mă vadă, și apoi să Mă creadă. Dacă trupul Meu dumnezeiesc, cu care am venit după om, nu a fost ținut nici de mormântul cel cu piatră grea peste el, nici de lacătele iadului în care am intrat după om prin moartea și învierea Mea, cum ar putea fi ținut de trupul omului îndărătnic, care stă să creadă că nu-l vede Dumnezeu pe om? Dar omul, fără de rușine fiind, stă lipsit de rai, stă lipsit de roade și și-a ales vremelnicia, iar duhul lui caută viața, și omul nu mai știe ce e viața lui după ce și-a pierdut temerea de Dumnezeu.

Eu sunt Cel ce-ți grăiesc, omule. întoarce-te în Dumnezeu, întoarce-te la Creatorul omului, ca să vezi și ca să crezi. întoarce-te, ca să crezi glasul Meu de peste tine și să știi ce este fericirea omului și frumusețea omului, omule călăuzit de glasul Meu de la sfârșit de timp. A venit vremea să audă glasul Meu tot trupul care a fost și care este, și să creadă în el tot trupul. Amin. întoarce-te cu fața, omule, și auzi glasul Meu și teme-te de Dumnezeu și vino, că Eu, Domnul, am venit să te dau Tatălui de împărăție. Eu sunt, și fericit este cel ce crede că Eu sunt acest cuvânt, minunea cea din rai, glasul Meu de peste om. Amin, amin, amin.

O, Ierusalime, o, Ierusalime nou, te numesc așa fiindcă cel dintâi popor al Meu n-a vrut să-Mi fie fiu, ci a vrut să-Mi fie moștenitor, dar cel mai mare moștenitor este copilul. O, Ierusalime, te învăț în zi de sărbătoare de naștere să fii copil așa cum sunt Eu, așa cum am ascultat Eu, așa cum am trăit Eu, și chiar dacă cu trupul Meu stau nevăzut în ochii tăi așa cum stăteam și cu omul cel zidit de mâna Mea, cuvântul Meu însă este cu tine ca și cu el atunci în rai, și te țin de mânuță ca pe un copil care ascultă, căci de mânuță cu tata stau numai copiii care ascultă, poporul Meu.

O, mare și minunată este taina de copil, taina cea de fiu! Proorocii Mei au știut această taină și M-au purtat spre oameni supunându-se Mie, așa cum mama Mea Fecioara s-a supus Tatălui Meu, Care M-a trimis pe pământ ca să Mă nasc prunc din ea și să fiu Fiul Omului. Proorocii Mei au fost fii, fiindcă ei au știut și știu taina cea de fiu. Așa și tu, popor mititel al Domnului, ascultă-Mă pe Mine, Domnul Dumnezeul tău, și stai așa, ascultător, ca să rămâi fiu, fiule.

Te-am învățat să trăiești ascultător așa cum am fost Eu, poporul Meu. în ziua de serbare a nașterii Mele îți închin taina cea de fiu ca s-o înveți și s-o iubești și s-o urmezi ca și Mine, Fiul. Ca un fiu al omului Mă aplec vouă ca să vedeți ce este fiul, să vedeți prin aplecarea Mea, fiilor. Eu așa voi fi de la început și până la sfârșit, Fiu ascultător, căci cel mai mare moștenitor este cel ce ascultă de Tatăl său, de Făcătorul său. Amin.

O, poporul Meu, de două ori l-a făcut Dumnezeu pe om. Când l-a făcut la început, l-a făcut după chipul și asemănarea Sa, om întreg, și n-a putut să-l aibă fiu pe om. Când l-a făcut a doua oară pe om, l-a făcut trup de copil, ca și pe omul-copil, căci copilul are nevoie de doică, și apoi stă sub epitropi și sub iconomi și este copil al tatălui său și este moștenitor, dar stă ascultător tatălui său ca robul. Iar când i se împlinește vremea, el cunoaște desăvârșit ascultarea sa de tatăl său și îl primește desăvârșit peste el, ca omul întreg care are peste el pe cel mai mare decât el și prin care el lucrează și este.

Fiilor, spuneți voi la tot neamul omenesc ce grăiește la voi gura Mea care spune așa: Eu am înviat în ziua întâi a săptămânii și le-am arătat ucenicilor Mei mâinile Mele și coasta Mea când am intrat la ei prin ușile încuiate așa cum am ieșit din mormântul cel pecetluit și încuiat de iudei. Iar pentru mai mare adeverire a învierii Mele dintre morți și a venirii Mele de la Tatăl, om și Dumnezeu pe pământ, M-am arătat iarăși ucenicilor Mei în ziua întâi a săptămânii, în ziua a opta după înviere când Toma era cu ei de această dată, iar ei erau ascunși și încuiați de frica iudeilor. Iată ziua Domnului, ziua învierii, ziua întâi a săptămânii, ziua pe care a dat-o El creștinilor ca să fie numită ea ziua Domnului și a Dumnezeului Cel înviat dintre morți. Amin. Cine vrea să fie creștin, să intre în odihna zilei învierii Domnului, căci ea este ziua biruinței. Iar cine nu vrea să fie creștin, să facă ce voiește, căci așa au făcut și iudeii, și au rămas în legea lor și n-au luat peste ei pe Hristos cu ziua Lui de înviere. Dacă întru Mine s-a plinit toată legea și toți proorocii, dacă Eu aceasta am împlinit, ce i-ar mai trebui omului să înțeleagă și ca să ia peste el ziua Mea de biruință ca zi a odihnei lui de toate ale lui și de toate ale Mele? E adevărat că Eu M-am odihnit de toate ale Mele în ziua a șaptea atunci când am făcut lumea, dar lumea după aceea Mi-a dat atât de lucru pentru mântuirea ei! Iar Eu când am venit la Israel prin Moise și i-am amintit de odihna Mea cea de la început, am zis lui să păzească odihna Mea în el, căci el se depărtase de Mine cu totul. Dar Eu am lucrat mereu, mereu peste el, și el n-a intrat în odihna Mea, și a rămas cu cei morți și cu odihna lor, cu odihna omului și nu cu a Domnului. Atunci,Eu am venit și i-am dat omului ziua învierii Mele dintre morți, căci sâmbăta am fost la morți ca să-i scol pentru ziua învierii Mele, iar duminica am venit la cei vii ca să adeveresc că Eu sunt Hristos, Fiul Tatălui, iar lumea crezând viață să aibă în numele Meu. Amin.

Ziua întâi este învierea Mea, iar ziua a opta este veacul cel nou, și «fericiți sunt cei ce se vor învrednici de veacul acesta și de învierea cea din morți, că aceia sunt fiii lui Dumnezeu și sunt ca îngerii în cer, fiind fiii învierii», precum este scris. Amin.

Poporul Meu Ierusalim de azi, poporul Meu român! Eu, Domnul și Dumnezeul tău, le spun tuturor: Hristos a înviat! și le spun că sâmbăta este a morților, și duminica este a celor vii, și este ziua pe care am dat-o Eu, Dumnezeu Cel înviat, lui Avraam, Isaac și Iacov atunci când am fost în mormânt, și cu ei am înviat și le-am dat lor de odihnă ziua Mea cea de la sfârșit de timp, ziua întâi a săptămânii, începutul învierii prin Hristos. Amin. Israel s-a învârtoșat, iar neamul creștinesc s-a sculat pentru Hristos Cel înviat și a stat pe picioarele lui și a crezut și s-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, precum Eu am pus lucrarea aceasta peste apostolii Mei ca s-o ducă ei până la margini peste neamuri pe pământ. Amin. Cine se iubește pe sine, acela zice că știe, dar cine Mă dorește pe Mine ia de la Mine așa cum Eu am lucrat și am arătat pentru mântuirea omului.

O, fiilor, mult îi lipsește omului duioșia care-l face frumos pe el însuși. Mă uit la unul și același om într-o clipă și alta a lui și Mă doare mereu când îl văd că nu încearcă mai deloc să fie cu duioșia și cu lucrarea ei în el. Această taină a frumuseții inimii și a feței omului, cum să fac Eu, fiilor, s-o pot mai mult vedea pe calea drumului Meu de la cer la pământ și să fiu cu pace și cu fericire întru venirea Mea la voi? O, mare este taina aceasta și dulce este, și tot ce este dulce pentru Mine aș vrea tot mai mult să găsesc pe calea Mea între Mine și voi, între Mine și om, copii ai venirii Mele de azi.

Mă port spre tine și te învăț duioșia, că vreau s-o văd pe inima ta și pe fața ta tot mai mult, poporul Meu. Haina de mireasă împodobește toată sărbătoarea nunții; la fel și frumusețea miresei. Inima sfântă se poartă spre Mine prin duhul cel duios al iubirii cerești, iar iubirea este Duhul Meu, poporul Meu. Duhul cel duios schimbă fața omului, și omul strălucește atunci în frumusețe cerească și se face mângâiere făpturii și lui Dumnezeu și lui însuși. Duhul cel semeț însă, asprește fața omului, și omul se face greu peste toți și peste toate, și omul întunecă în jur prin propriul lui duh, și se face apăsare făpturii și lui Dumnezeu. Dar Eu în mijlocul tău Mă slăvesc prin cuvântul înțelepciunii cea de sus și îți dau creștere cu duioșie, poporul Meu, și torn din Duhul Meu peste tine ca să iei tu din chipul Meu și să semeni cu Mine la venirea Mea, și Eu să te chem atunci și să-ți zic ție: poporul Meu. Amin. Spune-Mi tu Mie, este pe pământ vreun nume mai frumos ca numele tău pe care-l ai tu de la Mine? O, tot așa să-ți fie și fața, tot așa să-ți fie și viața, și înțelepciunea, și cuvântul, și pasul, și haina, și iubirea, poporul Meu.

Mângâie-Mă cu împlinirea ta și fă să vadă toate noroadele pe Domnul Dumnezeul tău în mijlocul tău, că vreau curând, curând să Mă slăvesc peste tine cu slava pe care am avut-o la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, poporul Meu, când Tatăl te-a rânduit pe tine în a Sa iubire să te înfieze prin Mine după bunăvoința voii Sale, spre lauda măririi harului Său dăruit ție prin Mine, Fiul Său, prin Care tu ai răscumpărare prin Sângele Meu, și iertarea păcatelor prin bogăția harului Meu care prisosește peste tine cu înțelepciune și pricepere, făcându-ți ție știută taina voii Sale, așa cum a fost mai înainte rânduit pentru plinirea vremurilor. Amin.