6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, poporul Meu cel mic, te-am învățat să fii liber, fiule. Cel ce voiește să se dea Mie și nu este liber, acela nu se poate da Mie. Dar cel ce se liberează de sine și de toate ale lui, acela se face fiul Meu născut din cer, moștenitor în împărăția cerurilor, casa împărăției Mele și gospodar în ea. Numai cel liber se poate da Mie, căci cu jumătatea nimeni nu se poate da, fiindcă omul trebuie să fie întreg, fie pentru Dumnezeu, fie pentru sine.

Numai cel ce biruiește moartea, numai acela are adevărata bucurie, și aceasta este taina bucuriei. O, cum să-l fac pe om să afle taina aceasta, taina după care el aleargă în toată vremea lui cea din trup? Cine nu biruie moartea în trupul său, așa cum am făcut Eu, acela nu poate cunoaște taina învierii, taina bucuriei, biruința morții. Să audă de tine toate neamurile de pe pământ că Eu sunt în mijlocul tău cu taina bucuriei, cu biruința cea peste moarte, Ierusalime. Cel ce biruie moartea în trupul său, acela cunoaște taina învierii, taina bucuriei, biruința cea peste moarte, taina împărăției cerurilor în om, iubirea dintre om și Dumnezeu. Amin.

O, Ierusalime, te-am făcut bucurie pentru cei vii din cer și de pe pământ, că Eu vin la tine și Îmi pregătesc venirea cu sfinții așa cum Mi-am pregătit cu cei ai Mei de acum două mii de ani învierea din morți. Sunt la masă de Paști sfânt cu cei din cer și cu cei de pe pământ. Cei din cer mărturisesc pe pământ învierea Mea, iar cei de pe pământ mărturisesc în cer și pe pământ venirea Mea despre care Eu am grăit atunci. Venirea Mea este plata sfinților Mei, care Mă așteaptă de șapte mii de ani, și de două mii de ani. Pentru cei ce au strigat de atâta timp: «Până când, Doamne?», de aceea Mi-am întocmit venirea Mea. Pentru ei, o, copiii Mei de azi, pentru ei am făcut Eu din voi popor de ucenici ai Mei în zilele acestea. Pentru ei, fiilor, pentru ca să dea pământul înapoi trupurile lor înviate așa cum din mormânt am răsărit Eu trup viu pentru învierea celor adormiți. Amin.

Învierea naște în om dorul după sfințenie, iar aceasta aduce viața cea de veci peste om. Să ia omul în el înviere spre viață, că omul a luat și a mâncat moarte, și a murit apoi. Așa a pățit Adam. N-a răbdat să nu ia să mănânce, și după ce a luat și a mâncat, a poftit păcatul și l-a luat în el, și a murit omul cel făcut de Dumnezeu. Mâncarea naște pofta păcatului, și omul nu vrea să învețe de la Mine ce să mănânce și cum să mănânce ca să vină spre Mine, ca să Mă cunoască omul și să caute după Mine apoi.

O, ce frumos am lucrat Eu cu ucenicii și cu ucenițele învierii Mele! Le-am dat lor toată taina cea ascunsă în veacuri, și pe care nici îngerii din cer n-o știau. Le-am dat-o ca să rămână ea cu oamenii și să creadă ei în ea, și apoi să se așeze în ea așa cum s-au așezat în ea ucenicii și ucenițele învierii Mele. O, ce frumos am lucrat Eu cu ei și peste ei taina veșniciei! O, ce frumos, fiilor! O, câtă bucurie îi dă omului această taină, omului care caută cu taina aceasta!

M-a desprins Tatăl de la sân și M-a dat oamenilor, iar oamenii, prin necredința lor în Mine că sunt de la Tatăl, M-au dat răstignirii. Dar răstignirea Mea era chiar taina pentru care Mă trimisese Tatăl pe pământ ca să rămân cu oamenii prin taina aceasta, ca să-Mi las trupul Meu spre hrană omului. Trupul Meu cel răstignit s-a făcut hrană de înviere pentru tot omul care se apleacă spre taina învierii trupului Meu. Eu dacă am înviat cu trupul, i-am dat omului credința în învierea lui, dar mai întâi l-am învățat pe om prin răstignirea Mea să aibă credință în răstignirea lui, care-i aduce învierea duhului și a sufletului și a trupului lui. Iată ce frumos am lucrat Eu această taină, și pe care le-am dat-o de atunci și până azi ucenicilor și ucenițelor Mele. Cei ce M-au aflat, aceia M-au iubit, și apoi M-au dorit fără de sfârșit, iar dorul lor de Mine a biruit în ei moartea și le-a dăruit bucuria, biruința morții din om.

O, cum să-l fac pe om să afle taina aceasta, taina după care aleargă el în toată vremea lui cea din trup, taina bucuriei care biruiește moartea din trupul omului, și prin ea să ia omul învierea cea de veci? Cei ce au aflat și au iubit și au dorit taina aceasta, iată-i, sunt vii și sunt cerul Meu și locul Meu de odihnă, așa cum sunt mironosițele răstignirii și învierii Mele din morți. O, cât au așteptat ele învierea Mea! Trupul Meu cel răstignit le-a unit pe toate întru el, iar ele se strângeau lângă trupul Meu ca să-l ungă cu miresme, ca să-l mângâie între morți. N-a fost iubire ca a lor pe pământ ca să iubească atâta trupul Meu, trupul lui Hristos, trupul cel sfânt și curat al lui Dumnezeu. Omul iubește trupul omului. Ele însă au iubit trupul lui Dumnezeu, Cel de trei ori întrupat: din Tatăl, din Fecioară, și din morți.

Învățătura de viață și dragostea pentru ea este cea mai mare tămăduire, fiilor. Dau acest izvor la tot omul care se apleacă să bea de la Mine, că Eu cu dragostea cea veșnică îl înconjor pe om și îl învăț cu ea, și îl chem la ea, ca să se tămăduiască de el însuși omul și să Mă așeze pe Mine în el cu smerenia Mea care dă oamenilor mântuirea, căci vai celui ce are nume mai mare decât viața lui și fapta ei! Cine are smerenie, acela fuge de numele lui și Îmi dă Mie fapta lui, cu smerenie. Nu și-o dă lui, ci Mi-o dă Mie. Amin.

De aceea vă învăț Eu pe voi învățătură tămăduitoare, că vreau să aibă omul de unde să ia învățătură. Omul smerit nu se înalță cu mintea, ci numai cu bucuria cea întru Mine sau cu suspinul cel pentru umilință. Un așa om îl are mereu cu el pe îngeraș. Iar Eu așa îl învăț pe omul care Mă aude, și îi spun: să ai, omule, îngerașul cu tine, să-l faci să se țină după tine precum umbra ta te însoțește în vreme de soare. Așa să-l știi tu pe îngeraș cu tine, și să-l faci să fie cu tine prin smerenia minții tale și prin fapta ta, căci vai omului care are numele mai mare decât fapta, că acela are cu el pe diavolul, iar diavolul îi strică mintea, căci semeția omului este diavol.

O, vino, omule, spre smerenia cea mântuitoare, că dacă tu îți pomenești păcatele înaintea Mea cu izvor de lacrimi, apoi Eu mai mult nu ți le mai pomenesc, numai să vii la Mine să te vindec prin umilința ta, numai să vii la Mine să te văd și să-ți dau doctorie pentru vindecare, pentru tămăduirea de tine, omule, căci trupul trebuie pedepsit ca pe un vrăjmaș dacă el trage spre moarte, fiindcă răul începe cu cele mici ale lui până se face mare și îl doboară pe om sub el. Iar învățătura de viață este izvor de tămăduire și Eu îl vărs peste pământ ca să-i dau omului vindecare. Învățătura Mea este înger care-l îndeamnă pe om la viață, care-l scoate pe om din sine, căci cu cât omul se ascunde în sine, cu atât se măresc relele lui, și ele se învechesc în el, iar cele descoperite fug de la om, dar greu îi este omului lucrarea smereniei, lucrarea învierii. Cariul dacă rămâne în lemn, mănâncă mereu din el, dar dacă se dă deoparte coaja de pe lemn, se strică lucrarea cariului. O, așa să facă și omul, căci cel ce se închide în sine este om cu duh de mândrie, dar smerenia cea ieșită din om este izvor de tămăduiri. Amin. Valul de apă mușcă din mal, mușcă mereu din el până îl cade, dar omul păcătos care se smerește ca să-l văd, acela oprește bătăile cele înspre el și le face hotar prin umilință, și răul se sfârșește și nu mai bate spre om.

Am lecții de înviere pentru toată făptura și Mă vărs cu ele în lături, numai să se aplece omul să ia din izvorul tămăduirii care curge de la Mine trecând prin grădina aceasta. O, Eu voiesc să fac curat pe pământ, dar omul nu vrea, și nu mai este învățător care să lumineze omul la minte. Cei ce-și zic învățători de ai Mei peste oameni, de la aceia se ridică fum greu spre Mine și spre oameni, căci până nu se face foc, nu iese fum. Fuge Duhul Meu Cel Sfânt de lângă ei precum albinuțele fug de fum, precum porumbelul fuge de mizerie. Duhul Sfânt este Călăuzitorul Care-l poate purta pe om ca să-i fie omului bine, dar nu mai sunt vase purtătoare de Duh Sfânt, iar cei cu miros de fum alungă binecuvântarea de pe pământ.

Să se trezească oamenii și să-și caute tămăduirea, că Eu voiesc să fac curat pe pământ și să sădesc crini și trandafiri și busuioc, ca să-l umplu pe om de mirosul Duhului Sfânt și să iubească omul curățenia și sfințenia, și cerul pe pământ să-l iubească.

Să nu-și mai facă omul nume, că numele îl va judeca. Și să-și facă omul viață, iar viața îl va mântui. Amin. Să nu-și mai facă omul rang în numele Meu și haină pe deasupra faptelor lui rele, căci vai celui ce-i este numele mai mare decât fapta! Să-și facă omul umilință și cu ea să-și îndulcească înțelepciunea, și să plângă omul temându-se de pedeapsa păcatelor lui, și să vină să-l văd, și mai mult nu-l mai pedepsesc pe el, căci precum păcatul iese din trup spurcându-l, așa și lacrimile, tot din trup ies și îl curăță pe om. Lacrimile sunt izvor de tămăduire, și mai mult Eu nu-i mai pomenesc omului păcatele dacă vine să-l văd, dacă-i văd venirea lui la Mine. Și apoi, aducerea-aminte a păcatelor să fie temerea pentru pedeapsă, și atunci omul nu mai face altele și se tămăduiește omul, căci izvorul tămăduirii, acesta este: lacrimile care ies din om pentru spălarea vinei. Amin.

Cine Mă cunoaște pe Mine Dumnezeu adevărat, acela se uită la Mine și se face asemenea Mie în cuvânt și în faptă, și aceasta este credința lui, și așa înseamnă că omul crede în Dumnezeu. Când omul ia în el viața cea adevărată pe care o învață de la Mine, așa înseamnă că face el faptă din credința lui în Mine. Sunt mulți care au din fire darul de a Mă putea face pe Mine viață în ei, dar nu au propovăduitor care să-i aducă la viața aceasta. Voiesc să aduc pe mulți la viață, și de aceea Mă pregătesc cu voi de zile de naștere pentru ei, și apoi să Mă fac cu cuvântul creștere peste ei, că lucrul învierii suspină ca să fie lucrat și să aducă cu el ridicarea multora, și de la unii la alții să se întindă ridicarea lor spre viața cea veșnică, spre cunoașterea lui Dumnezeu, spre a-L cunoaște pe Tatăl în Mine Dumnezeu adevărat. Amin.

Fiilor lucrători, pe cei pe care voiește să Mi-i dea Tatăl prin voi, pe aceia voiesc să-i ridic și să-i învăț viața cea veșnică și s-o ducă cu ei peste tot. Fapta credinței în Dumnezeu trebuie să aducă în om viața cea veșnică, trăire cerească în om pe pământ, sfințirea pământului. Din loc în loc peste tot pământul voiesc să am om cu trăire cerească pentru sfințirea pământului. Amin. Cel ce zice că are simțire cerească în inimă, și nu se face ea apoi trăire cerească în trup, acela este cel mai mare vrăjmaș al Meu și al omului și al lui însuși.

O, copii ai Ierusalimului cel de sus! Voi nu trebuie să uitați nici o clipă că sunteți fiii învierii și că împreună cu îngerii trebuie să trăiți în toată clipa. Iar ca să fiți cu ei, trebuie să fiți ca ei, ca îngerii, fiilor, ca fiii învierii și nu ca oamenii de pe pământ. Cei de pe pământ sunt fiii veacului acesta, iar cei ce trăiesc ca îngerii sunt fiii veacului ce va să fie. Amin.

Fiii veacului acesta se însoară și se mărită, așa cum le-am spus Eu saducheilor care nu cred în înviere și care cred în veacul acesta. Dar Eu le-am spus lor de cei vii care se învrednicesc de veacul ce va să fie, și care nu se însoară și nu se mărită, ci sunt toți ca îngerii, la fel cu îngerii, și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fiii învierii. Eu v-am învățat pe voi cum este fiul învierii, cum este fiul lui Dumnezeu. Și dacă v-am învățat, voi trebuie să fiți fiii învierii, la fel cu îngerii să fiți, și să fiți trupul îngerilor, că Eu vă dau îngeri mulți pentru toate câte am Eu de lucrat pe pământ cu voi. Amin.

O, fiilor cerești, Mă aud îngerii că vă spun să fiți voi trupul îngerilor, și se pregătesc îngerii spre voi ca să puteți voi fi la fel cu îngerii, să fiți ai lui Dumnezeu, precum îngerii sunt. Voiesc prin voi să fac îngeri mulți și din fiii veacului acesta, și să-i zidesc apoi în taina veacului ce va să fie, și să fie ei zidire nouă, seminție fără de moarte, așa cum sunt fiii lui Dumnezeu, căci scris este în cuvântul Meu cel de atunci: «Cei care se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, căci nici să moară nu mai pot, că sunt la fel cu îngerii, și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiii învierii».

Cuvântul Meu înviază morții, și fericiți sunt cei vii cu trupul, și care rămân întru cuvântul Meu. Cel ce rămâne întru cuvântul Meu, acela se numește creștin. Creștinul ia în el chipul și asemănarea Mea pentru învierea lui, pentru viața lui cea de veci, care este chipul Meu în om, că Eu sunt gata să plinesc întru totul taina învierii peste om, taina Mea cu omul. Amin.

Trec prin grădină și Mă vărs peste tine cu râul cuvântului, Ierusalime al venirii Mele. Pentru toată făptura grăiesc când grăiesc cu tine din grădină. Taina iubirii de Dumnezeu este pentru cel ce rămâne întru cuvântul Meu, întru iubirea Mea. Viața de creștin e dulce, numai să se îndestuleze cu ea creștinul. Nu să-și zică omul că e creștin, ci să se și îndestuleze cu această avere pe care nici molia, nici rugina nu o strică, ci ea rămâne pe veci averea omului creștin. Amin.

Dar cum este această bogăție, această îndestulare? Omul care se înhărnicește pentru această bogăție își întărește îngerul ca să poată pentru el. Cine nu-și întărește îngerul, acela este slab de înger, adică nu este ajutat de înger. Dacă îngerul care te îndeamnă mereu la viață și la veghe pentru viață, dacă el nu biruiește întru tine ca să te îndemne, și apoi să faci, atunci el pleacă de la tine, și cazi apoi sub puterea potrivnicului tău, trupul cel potrivnic sufletului. Îngerul îl îndeamnă pe creștin la cele pentru Dumnezeu, la veghe sfântă și la rugăciune pentru ea. Dacă creștinul se lasă și nu face așa, atunci îngerul slăbește și se depărtează, iar duhul rău, cu faptele lui, prinde loc în om și îl slăbește spre partea cea fără Dumnezeu, și apoi vine amarul, căci viața fără înger se face amară, se face grea, se face povară pentru suflet, se face durere pentru om.

O, viața de creștin e dulce. E atât de dulce, numai să se îndestuleze cu ea creștinul și să se facă locaș îngerilor, care aduc învierea în creștinii care țin mereu azi vestea învierii. Cine vrea să fie viu, acela nu se lasă spre moarte, căci n-o iubește, ci o biruiește și nu este cu ea. Aceasta este învierea care poate în om pentru viața lui cea de veci. Amin.

O, dulce este viața de creștin! Ea nu aduce nici durere, nici întristare, nici suspin, căci îngerul este tare și este cu toate cele din cer în cel ce trăiește în iubire. În creștin e dulce și suspinul, iar durerea este mângâiere. Suspinul cel dulce și durerea cea mângâioasă sunt îngerii cei mai veghetori ai vieții cea de veci în om, sunt ca apa la rădăcina pomului și ca lumina la coptul roadelor lui, și viața de creștin e dulce. Orice durere, orice tristețe aduce cu ea bucurie și mângâiere, și viața de creștin e dulce, numai să se îndestuleze cu ea creștinul.

Când îngerul cel rău și-ar dori în creștin libertatea, atunci creștinul trebuie să se îndulcească în rugăciune și în trezie și în iubire și în unire cu Mine, Domnul Cel fără de moarte, Domnul mângâierii. Eu,creștinilor le dau biruința ca să fie cu ei, numai să se îndestuleze ei de dulceața vieții de creștin. Fiecare zi de viață trebuie să fie întreagă, să înceapă și să se sfârșească prin răscumpărarea ei, căci altfel îngerul cel rău își agonisește și el avere, și apoi își cere dreptul în creștin.

Eu vouă, copii ai Ierusalimului, vă spun adesea că sunteți copii frumoși și vă spun să fiți frumoși. Dar ce este omul frumos cu frumusețea pe care o pun Eu pe voi și pe chipurile voastre? Ea este iubirea de Dumnezeu, care aduce în creștin chipul Meu și viața Mea și lucrarea Mea cu care Mă înfățișam Eu înaintea Tatălui în vremea lucrului Meu pe pământ. Eu Tatălui Mă rugam mereu pentru Mine și pentru cei ce Mi-i dădea ca să fie cu Mine în lume. Mă rugam pentru pază, pentru veghea Tatălui asupra Mea și a lor, și Îi dădeam Tatălui iubire cu cuvântul, că eram dator cu ea, fiindcă Tatăl Mi-o dădea ca să am ce să-I dau, ca să am cu ce să fiu cu Tatăl.

O, prin ce poate să fie cu Mine creștinul? Prin iubirea pe care i-o dau ca să Mi-o dea, prin împărțirea ei între Mine și om, între om și Mine. Cine vrea să fie viu și veșnic viu, să învețe această taină a iubirii care se împarte, căci iubirea, aceea este: cea care se împarte, cea care miluiește ea însăși prin dăruire, și toate ale ei se lucrează cu cuvântul. Amin.

E praznic de înviere în tine, Ierusalime nou, și voiesc să împart prin tine înviere și viață plină de bunătăți peste om, căci omului îi trebuie multă mângâiere. Cel ce-Mi dă mângâiere are mângâiere, dar cel ce nu-Mi dă, aceluia îi trebuie, că nu are. Și dacă ea nu face rod când omul o primește, atunci omul stă în nepăsare de suflet, și iubirea îi va cere socoteală. O, când un om cade în vreo greșeală față de legile de pe pământ, vine temnicerul și îl ia pe om pentru pedeapsă. Atunci omul și toți ai lui dau să plătească, dau să despăgubească vina și să-l scape pe cel vinovat. O, cum de nu înțelege omul că pentru viața și libertatea cea de veci trebuie luptat cu mult mai mult și mereu mult? Cine nu vrea să lupte împotriva păcatului, acela să nu facă păcatul, dar cel ce-și îngăduie să păcătuiască, acela să pună mâna și pe armă și să tragă cu ea în păcat, ca să-l vadă Dumnezeu că face așa cu toată puterea, ca voievodul care dacă vine vrăjmaș în țara lui, el se scoală și se înarmează și scoate pe vrăjmaș din hotarele lui.

O, duhul rău aduce în om păcat, și apoi se lasă în om cu nepăsare, cu răceala care-l face pe om să se închidă înăuntrul său ca într-un nor de întuneric. Dar Eu străbat de două mii de ani cu vestea învierii peste toată făptura.

Nu vă sculați și nu vă culcați și nu lucrați fără rugăciune. Jertfa cea pentru Mine a mânuțelor voastre să fie dată Mie alături cu rugăciunea cea pentru viață veșnică, cea pentru pază de îngeri, căci îngerii nu stau lângă voi decât dacă aveți putere pentru ei și pentru Mine. Fiecare mișcare a minții și a inimii și a trupului să aibă înger, fiilor frumoși.

Virtutea fecioriei se păzește prin multă dragoste de Dumnezeu în inima omului. Trăirea Mea înăuntrul omului se face o hrană, o masă mereu întinsă pentru inima din om. Dacă această masă se strânge, pentru ce se strânge? Pentru ca omul să se ocupe și cu altele în afară de această masă. Dar cel ce voiește să rămână pe veci întru Mine, și Eu întru el, acela nu mai strânge masa Mea cu el, și rămâne mereu cu Mine la masă nesfârșită și în feciorie de neclintit, de veci, fiilor.

Dragostea de Dumnezeu în inima omului este doctoria care-l face pe om sănătos de orice neputință, de orice vrăjmaș din afara și dinăuntrul omului. O, dacă ar ști omul să vină la Mine când dă să vină, ar fi mare minune venirea lui la Mine. Cel ce știe să vină la Mine, acela știe să se jertfească cu cele dinăuntru și cu cele din afara lui și știe să se facă Mie casă. Acela nu-și alege nici o bucurie în afară de Mine, și se face ca Mine, spre bucuria Mea, bucurându-Mă cu ea.

Masa învierii e altceva decât a învățat omul luându-și singur din masa Mea. Nu se face omul casa Mea. Nu se dă omul Mie casă și masă. Nu știe omul ce este învierea, fiilor copii. Învierea este viață fără de moarte, este dragostea de Dumnezeu în inima omului, masa Mea cu omul, masă care nu se strânge între Mine și om. Aceasta înseamnă învierea și masa învierii la care am stat Eu cu apostolii Mei după ce am înviat. Eu prin învierea lor am înviat, căci ei Mă așteptau înviați, Mă așteptau cu Duhul Sfânt, pe Care-L promisesem lor. Întâi i-am înviat pe ei dându-le lor Trupul și Sângele Meu mai înainte de răstignirea Mea, și după aceea M-am dat jertfă pentru ei, și după aceea am înviat. Am înviat prin învierea lor. Amin.

Creștinul trebuie să se așeze în mâinile Mele în toată vremea, prin rânduiala pusă între Mine și om. Cu cele de bine și de rău ale lui trebuie să se așeze creștinul în mâinile Mele lucrătoare, și cu dragoste și cu dor să facă aceasta în toată vremea, și să ia de la Mine binecuvântare și dezlegare de cele neputincioase ale lui, căci altfel nu este creștin creștinul, și altfel Eu nu-l cunosc, și altfel Eu nu-l am fiu, și altfel nu este al Meu. Dar nepăsarea omului e mare, și își lasă omul sufletul nedat Mie în toată vremea. Iată, cel ce nu știe să se dea Mie nu se dă. Cel ce nu vrea să se dea Mie nu se dă, și rămâne în el, și nu vine la Mine dacă rămâne în el. Iar Eu vin curând, și nu voi mai găsi pe nimeni pe pământ, pentru că Eu îl iau pe om din mâna cuiva dacă-l iau. Iar dacă el nu se dă mereu ca să am cum să-l iau, el rămâne neluat, și iată Scriptura care spune: «Unul va fi luat, și altul va fi lăsat».

Dar ce este împărăția cerurilor? Iată, ea este omul cel dinăuntru, omul care se lasă făcut după chipul și asemănarea Mea ca să fie apoi, precum Eu sunt. Ea este omul care se desăvârșește desăvârșind ființa Mea în el. Ea este raiul în care Eu stau cu omul cuvântându-ne unul altuia cele veșnice, cele ce sunt. Iată împărăția cerurilor. Ea este voia Mea cu totul în om, precum în cer așa și pe pământ. Ea este locul odihnei Mele, în care omul face mereu curat pentru Mine, pentru statul Meu în el, pentru sărbătoarea Mea cea veșnică cu omul.

Cuvântul Meu liniștește zbuciumul Meu din om și îl călăuzește pe om la vreme de greu, dar vreau să-l fac pe om să nu mai păcătuiască în omul cel dinăuntru, și să fie el cel ce Mă iubește, să fie curat cu trupul, și cu sufletul nespurcat de cele din afară, că Eu am venit cu împărăția cerurilor ca s-o ia omul înăuntrul său și s-o verse în lături. Amin.

Mare înțelepciune îi trebuie omului care caută să împlinească în el împărăția cerurilor. El nu trebuie să înceapă cu cele din afara lui, ci cu cele dinăuntrul lui, ca să poată apoi avea pe deasupra acestora pe cele de slujire a vieții cea de toate zilele.

O, poporul Meu care umbli în lumina Mea! Nu-ți trebuie daruri cerești ca să fii pentru Mine, ca să poți ce-ți cer Eu. Îți trebuie dăruire. Asta îți trebuie, căci darul sunt Eu, după cum este scris: «făclia ei este Mielul, și neamurile vor umbla întru lumina ei». Cel ce se dăruiește Mie, acela luminează în jur, încălzește în jur și poate totul prin Mine, că Eu sunt darul din el. Dacă nu iese acest rod din el, acela nu s-a dăruit încă. Dacă nu sunt Eu darul din om care se varsă în jurul lui, acela nu s-a dăruit și nu a luat ca să aibă și ca să dea și ca să fie. Cei scriși în Cartea Vieții Mielului sunt cei ce au știut să se dăruiască și ca să Mă aibă pe Mine ca dar în jurul lor, ca lumină în jurul lor.

Dar ce este dăruirea? Ce face ea și ce aduce ea omului? Ea este viața cea plină de umilință și de iubire din cer în om, căci nu iubirea face umilința, ci umilința face iubirea. Dăruirea scoate din om iubirea de sine și aduce omului darul umilinței, iar aceasta îl așează pe om în iubirea cea care nu caută ale sale, ci numai pe cele ale lui Hristos ca să le dea în jur. Dăruirea aduce omului darul umilinței, care-l face frumos pe om, care-l păzește pe om de tot răul din el și din jurul lui.

Umilința este darul cel mai frumos din om dacă omul are acest dar care-l face frumos pe om pe pământ și în cer. Ea îl face pe om să poată totul pentru viață, căci viața are ca temelie a ei umilința. Dar ce este ea? Ea este puterea cea din cer a omului frumos, darul cel mai dulce, care îndulcește viața omului, pacea cea mai sfântă, căldura care încălzește în jur, căci ea împarte în jur liniștea cea plină de taină, cea plină de putere. Numai omul deștept o are pe ea, căci ea este chiar înțelepciunea care-l înțelepțește pe om, care-i dă omului viață din viață. Ea îl înalță pe om pe culmile științei ei, și omul se îmbogățește din ea. Nici un om nu poate propăși mai mult între cer și pământ ca și omul care are acest dar: umilința. Cel ce o are pe ea este ocrotit de orice rău, căci răul nu trage la cel ce o are pe ea, că ea este armă ocrotitoare care nu rănește răul, dar îl ține departe ca să nu rănească. Ea îl ține pe om curat și sfânt, căci darurile ei sunt din lumină și sunt lumină din Lumină. O, nu se oprește omul lângă această bogăție, căci omul este plin de sine. Nu-i place omului sfințenia, iar umilința este izvorul sfințeniei.

Vreau să-l fac pe om. Nu este omul făcut de Mine, și de aceea nu poate cu Mine. O mulțime de oameni vor cu Mine și cu mângâierea Mea, dar nu sunt făcuți de Mine. Eu îl mângâi pe cel făcut, pe cel făcut de Mine. Dacă nu-i făcut, nu-l mângâi; nu-l mângâi Eu, și se mângâie el, că el nu poate dacă nu este mângâiat. Fuge omul de pocăință, și mai degrabă caută mângâiere, că dacă omul este iubit sau mângâiat, poate, fie spre păcat, fie spre Dumnezeu, după cum își alege omul calea și mersul. Dacă omul nu este iubit și mângâiat și încurajat, se supără și pune totul jos, că zice că nu poate. El poate prin voie bună, prin ajutor, prin mângâiere, prin compătimire. Numai prin pocăință nu poate omul.

O, cel făcut de Mine e cel făcut din pocăință, și apoi Eu îl iau și îl cresc cu cele adevărate ale vieții omului, cu cele care se lămuresc prin cuptor, prin foc. Așa încerc Eu omul când lucrez la facerea lui. Îl încerc până ce văd că este făcut, până când îl lămuresc pe el. Amin.

Vreau să-l fac pe om, că nu este omul făcut de Mine și nu pot începe cu mângâierea dacă-l fac. Nașterea omului nou se face din pocăință și din Duh Sfânt, prin cuvânt. Omul se naște din păcat și prin păcat, și Eu vreau să-l scot pe om din păcat și să-l nasc din Duhul Sfânt, prin pocăința lui, să-l nasc de sus pe om, că omul e născut de jos.

O, greu mai lucrez la facerea omului, greu de tot, căci omul este învățat cu mângâierea, cu voia bună, nu cu durerea care vine de la pocăință. Durerea pocăinței este cea mai adevărată mângâiere, căci ea îl naște pe om pentru cer. Dar omul nu poate așa. El vrea să-l nasc din mângâiere, căci altfel Îmi dă peste mână omul. Cum vrea el să-l fac, aceea nu e facere, și stă omul nefăcut dacă nu-i place facerea cea adevărată. Sunt gata să vin să sun din trâmbiță ultimul sunet și să vin să îmbrac totul în viață, în nestricăciune, și omul încă nu stă la făcut. Am venit cu haina nestricăciunii, ca să-l îmbrac în ea pe om, dar trebuie să-l fac pe om pentru haina aceasta. Amin.

Nimic nu-i mai uituc decât omul. Toate celelalte făcute de Mine nu Mă uită, și nu uită să-și dorească ziua nestricăciunii lor, și toate așteaptă pe omul cel făcut de Dumnezeu. Omul însă e uituc de tot; uită de azi pe mâine de Dumnezeu, uită omul să aibă grijă de ziua nestricăciunii lui. Nimic nu-i mai uituc ca omul. Uită omul să-Mi dea Mie ziua facerii lui. Uită omul de pocăință și fuge de ea ca de cea mai mare tristețe în loc să fugă spre ea ca spre ziua lui de mântuire, ca spre haina nestricăciunii lui. Un ceas, și Eu aduc pe pământ haina nestricăciunii când totul va fi înghițit de viață. Atunci omul nu va mai avea timpul înainte și nu-i va mai folosi atunci pocăința decât numai pentru osânda lui cea de veci. Pocăința va fi osânda cea de veci a omului dacă omul n-o folosește pe ea mai înainte ca Eu să vin pe pământ cu haina nestricăciunii când totul va fi înghițit de viață și de veșnicie.

O, dacă ar ști omul că adevărata mângâiere a lui este pocăința cea de dinaintea venirii Mele cu nestricăciunea omului, ar da omul toată mângâierea din calea lui și și-ar alege ziua facerii lui, pocăința cea pentru viață, cea pentru mângâierea de după ea. Pocăința cea de după viață nu mai are în ea mângâiere, ci are numai durere, durere pe veci.

Amintește-ți, omule, de ziua facerii tale și vino cu ea spre Făcătorul tău. Am venit cu darul facerii omului. Vreau să-l fac pe om. Nu este omul făcut de Mine, și de aceea nu poate cu Mine și cu cele din cer care dau viață. Această mângâiere pot să-ți dau, omule: facerea ta. Amin. Nu este prunc ca să nu-l doară trupul și duhul când se naște din mama lui. La fel ca și pe mamă îl doare și pe prunc când se naște, că uneori nici să plângă nu mai poate, iar după ce se naște, încetează numaidecât durerea și începe bucuria și pacea.

Mă doare facerea omului și nu pot să-l fac, că el fuge de durerile facerii și nu voiește să se nască și uită de ziua facerii lui și nu vine cu ea la Mine ca să Mi-o dea, și Eu să-l fac apoi. Durerea venirii Mele e fără margini, căci omul nu se lasă făcut pentru venirea Mea, iar «Eu vin să adun toate neamurile, și îi voi despărți pe unii de alții precum despart păstorii oile de capre, și voi pune oile de-a dreapta Mea, iar caprele, de-a stânga», precum Eu am spus acum două mii de ani despre venirea Mea.

Vreau să-l fac pe om. Vreau să-l pun de-a dreapta Mea pe cel făcut de Mine. Amin. Amintește-ți, omule, de ziua facerii tale și vino cu ea spre Făcătorul tău, ca să te pun de-a dreapta Mea în ziua facerii din nou a lumii. Un ceas, și Eu aduc pe pământ această taină, taina nestricăciunii, facerea din nou a lumii când totul va fi înghițit de viață pe veci de veci, când drepții vor merge la viață veșnică, iar cei păcătoși, la osândă veșnică. Amin.

Omule, tu pentru trupul tău te lași de Dumnezeu. Dacă faci așa, îți vei pierde trupul și ți-l vei duce în focul cel veșnic. Dă-Mi Mie trupul tău ca să ți-l răscumpăr din păcat și din foc și să ți-l dau înapoi pe veci, și ca să mergi apoi cu el în fericirea cea de veci. Păcatul trupului tău este focul în care-ți zace trupul, omule. Te-a ars de tot focul acesta. Dă-Mi Mie trupul tău să-l scap de focul lui și să-l fac iar, după tiparul cerului, și să ți-l dau nou, făcut din nou, și să-l ai pe veci pentru veșnica ta viață, pentru mângâierea cu care Eu voi mângâia pe cei ce vor fi găsiți după chipul și asemănarea Mea la venirea Mea cea pentru răscumpărarea trupurilor, pentru facerea din nou a lumii ce va să fie. Amin, amin, amin.

Îl învăț pe om să aibă viață. Să trăiască cu ascultare îl învăț, adică cu știre. Dacă omul ar fi vrut să-Mi spună când a dat să ia din pom, Eu i-aș fi spus să nu ia, i-aș fi spus din nou. Nu M-aș fi săturat să-i spun orice M-ar fi întrebat, orice Mi-ar fi adus de știre, iar Eu l-aș fi povățuit mereu, și Mi-aș fi împărțit gândul cu el ca să știe de la Mine și să Mă iubească, și Eu să-l iubesc.

O, nu e bună voia liberă. Iată, ea îl ascunde pe om; pentru ea se ascunde omul. De șapte mii de ani îi spun omului să nu mănânce singur, să nu-și ia singur, să nu se ascundă, dar el și-a pierdut mintea și nu cunoaște greutatea acestui păcat, pofta, care este zămislirea păcatului care se naște apoi. Cel ce are voie liberă așa face, iar cel ce trăiește cu ascultare este viu, este sub știre și nu este singur, căci Eu am zis: «Nu este bine să fie omul singur». Dacă omul este singur, se ascunde, iar cel ce se ascunde este cel vinovat.

Cel ce nu-Mi dă Mie viața lui ca s-o fac Eu, acela pătrunde cu greu cuvântul Meu care dă viață. Tainele cuvântului nu sunt la suprafața lui, ci sunt în adâncul cuvântului. Numai omul care știe să sape dă de bogăția cuvântului Meu cel tainic. Numai cel ce iubește viața Mea în el, numai acela are cu ce să pătrundă în adâncul cuvântului Meu cel plin de taina lui. Când omul se dă Mie, numai apoi începe să știe, începe să vadă, începe să poată, începe să dea, căci sfinții așa lucrează și așa se împart făcându-Mă pe Mine izvor din ei pentru viața oamenilor. Amin.

Omul nu trebuie să dea să Mă cumpere, ci trebuie să se lase de păcat, ca să Mă dau lui apoi, și să Mă fac fericire a lui, căci necăjit este omul păcătos, fiilor. Adevărata fericire a omului este starea cea de umilință care vine de la sfințenia duhului și a sufletului și a trupului omului. Cel ce stă cu Mine nu se crede și nu se dă sfânt, că acela are ca pază smerenia minții. Cel sfânt nu cade cu mintea, că el stă cu Mine, și nu cade cel ce stă cu Mine. Cine cade, cu mintea cade, și când cade, își face mintea duh rău, și așa cade.

Eu iar le spun celor pe care vi-i dau ca să-i am ai Mei: când Eu îl lucrez pe creștin, el să nu se întristeze, el să nu se teamă, el să nu se închidă și să nu-l doară, ci să-i placă și să aștepte și să se bucure și să lucreze cu Mine la facerea lui, și să nu-Mi dea peste mână când îl lucrez, căci cei ce sunt copii se pleacă, fiindcă ei nu păcătuiesc. Cine nu se pleacă, acela păcătuiește în el, și de aceea nu se pleacă, pentru că păcatul aceasta face din om: neplecare face, ascundere face. Cel ce vine la Mine nu mai are cu ce să se ascundă, căci cămașa curată este cinstea lui, și el stă deschis și stă frumos și stă în haina nunții. Haina nunții îl face pe om să fie copilul Meu. Haina nunții este fără de pată, iar cel ce o poartă este umilit și este blând, și este. Cel ce vine, cel ce știe să vină, acela nu mai pleacă, adică nu mai păcătuiește și stă în haina nunții, în haina cea albă a vieții.

Haina albă este bună, dar puțini o iau pe ei, că ea arată orice pată dacă are pată, și îl vădește pe cel pătat, căci cămașa pătată nu-i trebuie multe pete ca să nu mai fie curată, ci e de ajuns o pată ca să nu mai fie curată. De aceea fericesc Eu pe cel ce știe să vină când vine la Mine, că acela știe să nu mai plece, să nu mai păcătuiască. Amin.

O, de unde vine lacrima la ochi? Ea vine la ochi atunci când simțirea sufletului zace în durere multă și nemângâiată, atunci când mângâierea durerii nu vine de pe nicăieri. Celui ce ochii nu-i plâng, acela este slab cu simțirea, slab de tot cu puterea, slab cu dorul după fericire, căci lacrima în ochi vine de la fericirea cea adevărată când ea se varsă în om din iubirea dorită și mult așteptată, care te umple de dor chiar când ea ți se așează ca plată a așteptării tale. Lacrima se naște din durerea iubirii. Acesta este izvorul celor ce plâng cu ochii, și nu este adevărat omul care spune că plânge tot așa de mult când el nu plânge cu ochii. Nu este adevărat, fiilor. Eu, Domnul, vă spun: nu este adevărat, căci durerea iubirii nu este fără de lacrimă, și dacă nu este lacrimă, nu e durerea iubirii, și e putere împotriva durerii iubirii, e o amestecare a unei puteri care oprește lacrima să vină. Când iubirea doare, ea este cea care plânge, nu ochiul, dar omul este slab de tot, și nu se așează să ia putere pentru iubirea care doare în el, și care așează putere în om. Pier puteri cerești în om din pricina omului. Greu de pătruns este cuvântul Meu, căci el este mare. O, până când va sta omul împotriva puterii cerești în el?

Eu sunt cuvântul vieții, și vin cu veșnicia. Viața cea de veci voiesc să v-o dau. Amin.

Când a fost să Mă dau spre răstignire ca un vinovat, pentru om, Eu n-am fugit de vină, căci cel cu inima curată se smerește, că așa este inima lui. Cel ce are în el viața nu fuge de moarte, nu fuge de vină, nu fuge, iar cel fugar este fricos, iar fricosul este cel vinovat care fuge de vina lui. Cel nevinovat însă, are în el duhul păcii Mele și nu se zbate când este învinuit, ci este blând și smerit cu inima, și nimic, nimic nu-i smulge din el viața. Mare lucrare este seninul inimii, căci fața cea senină vine de la inimă. Seninul plăcut Domnului în om e mare lucrare, fiilor. Aduc mereu învățătură de viață la voi, ca să se găsească la voi viață când voi veni la voi văzut de ochii tuturor. Eu sunt cuvântul vieții, și așa vin la voi, iar voi trebuie să vă îmbrăcați cu viața, cu cămașa vieții, fiilor, precum Eu M-am îmbrăcat după înviere, căci am înviat din morți ca să Mă arăt Fiul Tatălui Savaot, născut de la Tatăl, Cel dintâi născut din morți. Amin.

Cel ce aude învățătura Mea și o primește apoi, acela o și împlinește precum i-o spun, iar cel ce o aude și nu o împlinește, acela nu o primește pe ea, și este ca și cei necredincioși.

O, copii din grădina venirii Mele, mare lucrare este seninul Meu în inima omului. Tristețea după Dumnezeu îl aduce pe om la mare dar, la mult senin ceresc și la apropiere cu sfinții. Frumos este copilul sfânt care se mângâie cu sfinții, căci sfinții se mângâie cu el, și el este frumos și sfânt și senin, cu seninul cel plăcut cerului. Omul-copil este cel ce Mă iubește și Mă mângâie pe Mine, Domnul, în toată clipa. Omul-copil este mângâierea cerului. Dar nu despre copii grăiesc Eu aceasta, și despre altceva grăiesc Eu. Nu copiii Îmi plac Mie, ci omul-copil Îmi place. O, așa vă place și vouă, căci Eu văd în voi și vă adaug din Mine vouă, căci omul-copil este mângâierea cerului. Cel ce-i place să fie om mare, om îngreuiat de el însuși, acela nu poate să vă iubească pe voi, căci voi sunteți niște copii, și Eu de aceea vă zic copii, mereu vă zic copii. O, fiilor, luați bine aminte la cuvântul spus de Mine la voi, căci așa am spus: «Frumos este copilul sfânt care se mângâie cu sfinții, și sfinții, cu el, căci omul-copil este mângâierea cerului». Amin. Măsura aceasta purtați-o mereu în voi și după voi, ca să învețe oricine vă vede pe voi, să învețe să se facă om-copil, căci omul îngreuiat de sinele său e mare tristețe pentru cer. Ce să-l învăț Eu pe unul ca acesta? Eu n-am pe unde să pătrund în unul ca acesta, și nu Mă pot apropia, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și nu Mă pot apropia de unul ca acesta, și rămâne el însuși, și atât, rămâne durere pentru cer și împotrivitor lui Dumnezeu.

N-are cerul nici o bucurie decât de pe pământ. În zadar își închipuie omul cel fără de pricepere că în cer e bucurie. Masa bucuriei pentru cei din cer, este pe pământ, nu este în cer, și e goală masa bucuriei cerului, și nu pune nimeni pe ea pentru cei din cer. Bucuria celor din cer nu este mâncare și băutură și ca pe pământ bucurie omenească. O, nu așa este masa bucuriei pentru cer. Ea este Duhul Domnului, lucrător și grăitor la masă. Masa bucuriei pentru cer este dragostea de Dumnezeu, lucrătoare la masă; este nașterea cea nouă a omului care vine la masa aceasta ca să se nască din cer, și să se hrănească apoi din masa cerului, cu bucurie și cu virtuți lucrătoare de bucurie pentru cei din cer. Aceasta este bucuria celor din cer. Tot cerul așteaptă de pe pământ, de la cei din trup așteaptă și ca în cer așteaptă. Cerul nu așteaptă de pe pământ așa cum așteaptă cei de pe pământ din cer. Cerul așteaptă ca în cer. Cerul așteaptă cer de pe pământ. Cerul așteaptă pe omul cel nou, născut din Mine și luând chip și asemănare din Mine. Cerul așteaptă veac nou pe pământ, veac ceresc pe pământ pentru Mine, Domnul, și pentru sfinții Mei, care așteaptă răscumpărarea trupurilor lor prin lucrul cel duhovnicesc al celor de pe pământ care sunt sfinți cu trupul, cu sufletul și cu duhul lor. Amin.

Veniți, fiilor, spre masă de bucurie pentru cei din cer. Faceți mâncare pentru sfinți și puneți masă sfinților, căci sfinții se hrănesc cu cuvântul lui Dumnezeu, cu cuvântul Meu, care curge din gura Mea la voi, fiilor. Când vouă vă este foame, ce faceți? Puneți pe masă mâncare după ce o faceți, și apoi mâncați și vă astâmpărați foamea. Când sfinților le este foame, ce faceți? Le puneți și lor masă, fiilor? Iată, Eu le-o pun, căci v-o pun vouă, ca să vă hrănesc, și ca să vină și ei la masa bucuriei cerești. Puneți-le și voi masă și mâncați cu ei ce mănâncă ei, că voi știți ce mănâncă ei, știți care este hrana lor și foamea lor. Eu v-am învățat să nu stați fără cei din cer, că e greu pe pământ fără cer. Eu v-am îndemnat să vă hrăniți unii pe alții cu hrana sfinților, că voi sunteți scriși la Mine sfinți pe pământ pentru cer. Amin.

Fericit este omul care mănâncă în vremea aceasta cu ascultare de Dumnezeu. Apropiați-vă și voi, fii ai oamenilor, și ascultați de Dumnezeu, căci am așezat peste cei plăcuți Mie postul cel pentru venirea Mea, mâncarea cea plăcută lui Dumnezeu pentru viața cea veșnică a omului, ascultarea de legile raiului. Amin. Apropiați-vă și ascultați, căci Eu, Domnul, am așezat pe pământ post pentru venirea Mea cea cu slavă întru slava Tatălui, că Eu pentru slava Lui vin, nu pentru slava Mea. Iubiți și voi ce iubesc Eu; iubiți slava lui Dumnezeu și lepădați-vă de slava voastră, că slava voastră trece ca iarba, dar slava lui Dumnezeu este în veac.

Cine se hrănește cu trupuri, trup este, iar cine se hrănește cu Dumnezeu, acela se face mare cu duhul și cu harul, biruind lucrarea trupului. Amin. Când l-am zidit pe om din pământ, i-am spus să mănânce tot din pământ, dar el n-a ascultat, și a voit să mănânce din cer, și a mâncat fără de ascultare. De aceea astăzi zic: fericit este omul care mănâncă cu ascultare de Dumnezeu în vremea aceasta a venirii Mele. Amin, amin, amin.