Din nou poposesc peste voi cu cuvântul, ca să facem sărbătoare tuturor sfinților care s-au adunat la masă cu voi, că e sărbătoarea lor, copii care-Mi primiți cuvântul ca să-l puneți peste poporul Meu, iar el să mănânce la masa Mea de cuvânt și să crească și să fie de-a pururi sfânt poporul cuvântului Meu. Amin.
Nu este fericire în om decât în omul sfânt care știe ce este dragostea și dorul de Dumnezeu, și care luptă cu dor pentru Cel iubit, că fără dragoste omul este urât înaintea Mea, căci scris este: «Dumnezeu este iubire». Amin.
Plâng și suspin, că omul care nu înțelege și nu știe ce este iubirea face iubire a inimii sale din orice, și cu greu înțelege omul calea cea cu iubire pe ea, fiindcă omul se iubește pe sine, și tot așa și iubește, căci porunca Mea spune: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți».
O, poporul Meu, cum să nu plâng de la om cu durere când văd cât se iubește omul pe sine și pe aproapele său pentru sine? Omul nu are cum să-l iubească pentru Mine pe aproapele său, de vreme ce el se iubește pe sine. O, cât de mult dau să Mă iubească pentru ei înșiși și nu pentru Mine cei ce Mă iubesc, și iată de ce nu am Eu popor de sfinți pe pământ. Eu am spus că cine pentru numele Meu va lăsa case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau averi, sau țarini, sau nume, va lua înapoi mai mult și va fi moștenitor de viață veșnică, de viață de sfânt pe pământ și în cer, și mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi, căci cel ce iubește pe tată, sau pe mamă, sau pe fiu, sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, că nu poate să-și ia acela crucea și să-Mi urmeze Mie și să mărturisească pentru Mine înaintea oamenilor, ca să mărturisesc și Eu apoi pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
O, nu este vrednic de Mine cel ce se leapădă de Mine înaintea oamenilor, căci sfinții sunt cei de care lumea nu este vrednică, și îmi urmează Mie suferind ei cruce și neținând seama de ocara ei, vrednici fiind de Dumnezeu. Amin. Mare bucurie aveau sfinții când Mă mărturiseau pe Mine înaintea oamenilor, și așa puteau ei prin suferințele cele purtate pentru numele Meu, biruind pe împărații păgâni și lumea cea necredincioasă, care nu era vrednică de ei. Dar iată, fiilor de azi, ei n-au primit făgăduințele până ce Eu, plinitorul credinței și începătorul a toate, am suferit crucea neținând seama de ocara ei, și M-am așezat prin ea de-a dreapta Tatălui Meu. Și nu numai atât a fost primirea făgăduințelor lor, căci iată, pentru plata sfinților Mei iarăși am venit pe pământ, ca să împlinesc cu voi Scriptura descoperirii fiilor lui Dumnezeu la sfârșit de timp, cei mai mici dintre sfinți, fără de care sfinții nu iau desăvârșirea și făgăduințele, și după care suspină toată făptura ca să-și dobândească răscumpărarea. Amin.
O, nu poate să Mă mărturisească pe Mine cel ce se iubește pe sine, nu poate să-și ia crucea și să-Mi urmeze, ca să mărturisesc și Eu apoi pentru el înaintea Tatălui Meu. Sfinții sunt cei ce Mă mărturisesc pe Mine înaintea oamenilor, neținând ei seama de ocara crucii, precum Eu n-am ținut seama de ocara ei din pricina bucuriei cea pentru mântuirea omului și pentru mărturisirea pentru care venisem de la Tatăl.
O, e greu să-l fac pe om să se lepede de sine. Omul ia îndemn din sine. Ba chiar și cel ce zice că Mă iubește pe Mine face tot așa, și nu mai am sfinți pe pământ care să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie mărturisindu-Mă înaintea oamenilor necredincioși și neținând seama de ocara crucii. Cuvântul Meu de azi zguduie pe omul care se crede a fi mărturisitorul lui Dumnezeu între oameni, dar nu poate nimeni să Mă arate pe Mine oamenilor până nu se leapădă de sine, și nu știe omul creștin lucrarea lepădării de sine ca să poată apoi să aibă cruce pentru numele Meu. Pleacă omul pe cale cu Dumnezeu, și apoi e plin de nemulțumiri, că așa pățește cel ce pleacă spre Mine fără să se lepede de sine pentru cruce și pentru bucuria care vine de la cruce pentru omul care se leapădă de sine. Iar pentru cel ce pleacă pe cale cu Mine fără să se lepede de sine, nu e dulce în el iubirea Mea căreia îi stă împotrivă mărirea de sine și nemulțumirea de sine în omul care nu știe să-și ducă crucea în urma Mea.
O, poporul Meu, nu pot să-Mi mai fac popor de sfinți pe pământ, că nu poate omul să se lepede de sine și de mamă și de tată și de fii și de femeie și de nume și de adunătura lui, și nu poate omul să sufere ocara crucii, ci, din contra, se rușinează cu Mine înaintea oamenilor. Scris este în Scripturi cuvântul pe care l-am rostit Eu: «Cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; iar cine Mă va mărturisi, îl voi mărturisi și Eu pe el la Tatăl, ca fiu al Său». Amin.
E sărbătoare mare pentru sfinți. Toți sfinții se bucură în duhul sărbătorii cea pentru ei și Mă bucură pe Mine pentru lucrarea Mea de azi, care încununează bucuria lor, că au în mijlocul lor pe cea care M-a purtat în trupul ei cuvânt vreme de douăzeci și cinci de ani pe pământ.
O, Verginico, tu ai plinit bucuria sărbătorii tuturor sfinților Mei. Tu ai venit cu trupul pe lume în ziua duminicii tuturor sfinților, sărbătoare nestrămutată de la locul ei cel pus de sfinții care au trăit înaintea Mea cu viață aleasă pe pământ, povățuitori și mărturisitori fiind ei peste mulți în vremea trăirii lor cu trupul pe pământ. O, fiică a iubirii de Dumnezeu, cine te-a învățat pe tine această bucurie cu care n-ai ținut seamă de ocara crucii prin care M-ai mărturisit pe pământ?
– O, Doamne dulce, nimeni nu poate lua ca să aibă de sus dacă nu-i este dat de la Tatăl și de la Fiul și de la Duhul Sfânt, Care este Dumnezeul celor ce iubesc calea, adevărul și viața, din viața Ta pe care ai pus-o pe cruce ca să-i arăți celui ce voiește să Te urmeze cum să Te iubească și cum să se bucure neținând seamă de ocara crucii prin care el Te mărturisește pe pământ înaintea oamenilor, iar în cer, înaintea sfinților Tăi și a îngerilor Tăi.
Cum puteam eu să învăț, eu, cea neînvățată? Cum puteam eu să mă bucur, eu, cea fără de bucurii, dacă Tu nu mi-ai fi pus pe umeri crucea Ta și venirea Ta, Doamne al sfinților? O, nu eu, ci Tu ai mărturisit prin mine pe pământ, căci față de toți ceilalți sfinți de până la mine, eu am fost gura Ta, nu a mea; eu am fost templul Tău, nu al meu; eu am fost cuvântul Tău, pentru că Tu ai fost Cel ce grăia prin gura mea, nu eu, Doamne, Cuvinte al Tatălui. Nu eu Te-am purtat, ci Tu m-ai purtat pe mine în taina cuvântului Tău de la sfârșit de veac, și m-ai numit trâmbița Ta, și Ți-am fost fiică dorită, eu, cea atât de neînsemnată între oameni, Doamne. Iar acum Tu mă slăvești în ceruri între sfinți, căci poporul care a răsărit de pe urma slavei lucrării cuvântului Tău prin gura Ta în trupul meu, este poporul slavei Tale, și Tu Te slăvești prin el acum peste pământ și chemi omul la viață și la sfințenie și la mărturisirea slavei Tale, Doamne Care vii și tot vii cu cuvântul pe pământ ca să faci cer nou și pământ nou și să așezi Ierusalimul, după cum ai și împlinit, iar câți aud de această slavă a Ta, vin, și tot mai mulți vor veni și vor lua cunoștința din legea dragostei Tale de oameni, o, Doamne al sfinților și al celor mici ai Tăi de pe pământ, care-Ți poartă cuvântul spre oameni, care-Ți sunt mărturisitori ai venirii Tale după două mii de ani, o, Doamne, Care ești iubirea sfinților Tăi! Când lucrai prin trupul meu de-Ți revărsai râul vieții, râul cuvântului Tău peste poporul Tău care credea venirii Tale prin mine, nu puteam să Te vestesc peste pământ și peste om, că mă duceau oamenii necredincioși și preoții bisericii la suferință, la închisoare, la chin și la dispreț pentru numele Tău pe care eu îl purtam pe inimă scris și pe buze grăit și nu mă rușinam, dar sufeream și eram slabă și fricoasă la suferință, și Tu îmi întăreai puterea și răbdarea inimii mele plăpândă și cu spaimă în ea, că mult prigonită am fost, și mult bătută, până și de creștini, că le spuneai prin gura mea păcatele, ca să se curețe de ele prin pocăință, dar ei se ascundeau cu ele și se dădeau necredincioși și nu Te mărturiseau cei ce iubeau păcatul și nelepădarea de sine pentru numele Tău și pentru viața Ta în ei și pentru cruce, Doamne.
Iată cât plâng pentru toți cei care au auzit de la mine cuvântul Tău, rostit atâția ani prin gura mea, și n-au rămas sub cruce, și s-au dus spre trai de lume, că mare iubire îi trebuie unui creștin ca să se facă sfânt. O, cum să nu plâng când știu că sfinții vor judeca și judecă lumea, ori spre pocăința și iertarea păcatelor lumii, ori spre osânda cea pentru necredință și pentru trai lumesc și nu duhovnicesc pe pământ! Plâng, Doamne, și Tu îmi ștergi mereu lacrima, că m-ai iubit de copilă și m-ai luat să-Ți slujesc venirii cuvântului Tău pe pământ și ai făcut din trupul și din gura mea trâmbiță a cuvântului Tău însuși, și așa ai lucrat cu mine până ce m-ai luat de pe pământ și m-ai așezat între sfinți, și mă cinstesc sfinții în cer pentru că Ți-am fost cort al venirii Tale pe pământ pentru răscumpărarea sângelui sfinților și pentru descoperirea fiilor lui Dumnezeu, Scriptura cea atât de așteptată de sfinți și de îngeri cu împlinirea ei.
Plâng de mila și de jalea mea pentru cei ce au fost pe vremea trupului meu auzitori ai cuvântului Tău și nu mai sunt acum propteaua Ta și a celor mai mici ai cuvântului Tău. Cei mai mici Te împart acum la toată făptura, căci scris este: «Mulți din cei din urmă vor fi întâi, iar cei dintâi vor fi în urmă». Voiesc, de ziua pomenirii nașterii mele cu trupul pe pământ, că m-am născut în ziua duminicii tuturor sfinților, voiesc să grăiesc poporului Tău cel micuț, cel trudit cu trudă mare pentru zilele venirii Tale, zilele Fiului Omului, Doamne Care vii. E mic și plăpând poporul Tău și îi trebuie multă, multă înțelepciune, multă, multă putere și multă iubire, că mare este lucrarea Ta cu poporul Tău cel mic, iar cei care sunt așezați de Tine călăuză pentru el, sunt obosiți și strânși sub slava venirii cuvântului Tău și sunt îngreuiați de povara venirii Tale de la cer pe pământ și au ca sarcină pe poporul Tău, căci ca să ai popor, trebuie jertfă, trebuie trudă, așa cum și eu am trudit sub greutatea venirii Tale cuvânt peste pământ, ca să ai Tu popor, Doamne.
Voiesc să-mi învăț poporul meu și al Tău, dar acum el se adună și îmi aduce slujbă de acatist, și mie, și sfinților Tăi toți, și apoi să le binecuvântăm bucatele și să le mai dăm și din cer, prin cei ce stau din partea Ta călăuză și lumină peste ei. Și apoi, Doamne Învățător, să ne întoarcem iar în cartea Ta cu ei și să ne sfârșim cuvântul sărbătorii sfinților Tăi, că toți sfinții sunt cu ei la masă de praznic, și toți îngerii slăvesc venirea Ta la ei, și toate puterile cerești se așează în slujba venirii Tale la ei, și Tu ești Stăpânul lor și mila lor, Doamne. Amin, amin, amin.
– O, Verginico, așa vom lucra, și vom grăi despre sfinți și vom spune că sfințenia din om este vederea care vede pe Dumnezeu din om și în om. O, Verginico, e mare ziua de serbare a sfinților, că tu încununezi cu slava venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl sărbătoarea cea mare a tuturor sfinților Mei, și ești purtată de sfinți cu multă iubire, că ai fost trâmbița din care Eu am sunat mai înainte de venirea Mea, că Eu sunt cea de a șaptea trâmbiță, și așa se cheamă venirea Mea, se cheamă trâmbițarea celui de al șaptelea înger, și am scos deasupra cartea Mea cu tine, că am putut să fac aceasta, după cum am proorocit în vremea Mea cu tine că voi împlini așa. Și iată, am împlinit prin cei mai mici, căci scris este în Scripturile cuvântului Meu cel de acum două mii de ani: «Mulți din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și cei de pe urmă vor fi cei dintâi». Amin.
O, poporul Meu, deschide ochii și vezi slava sfinților, slavă cerească, în care ești cuprins în duh de duminică, fiule mic, ziua cea de a opta, cea dintâi a săptămânii și cea de a opta zi, ziua slavei Mele, taina zilei venirii Fiului Omului, ziua învierii, ziua luminii, ziua facerii din nou a lumii, poporul Meu. Hai să ne bucurăm cu zi de învățătură, cu duh de creștere, cu lucrare de Duh Sfânt, că am în mijlocul tău Duhul Meu Cel Sfânt în fiii cei purtători de Duh Sfânt pentru tine, ca să ai tu lumină pe calea Mea cu tine spre toată împlinirea Scripturii venirii Mele, venirea Fiului Omului. Amin. Hai, așează-te la învățătura împărăției cerurilor, să dăm din ea la cei ce se așează la învățat și să fim mărturisitori și făcători de om sfânt, poporul Meu, că lucrarea Mea din mijlocul tău e lucrarea facerii omului sfânt, care Mă mărturisește pe Mine înaintea oamenilor și care este mărturisit de Mine înaintea Tatălui Meu. Amin.
Pace ție, în duh de sărbătoare a tuturor sfinților Mei! Și iarăși voi veni peste tine cuvânt, ca să împlinim tot cuvântul cărții zilei de azi, cuvânt rostit de însăși gura Mea, căci Eu sunt Cuvântul Care vine cu norii și Se așează peste tine pentru ca tu să ai viață, și din belșug să ai, poporul Meu. Amin, amin, amin.
***
Hai, popor trudit, că Eu, Domnul, voiesc să te învăț facerea omului sfânt. Hai să așezăm în carte tot cuvântul cel de peste tine al zilei de azi, că sfinții stau la masă cu tine ca să mănânce cuvântul Meu, ca să vadă zilele venirii Mele. Hai, poporul Meu, să bucurăm sfinții, care n-au ținut seamă de ocara crucii și care așteaptă de la tine întâlnirea Mea cu tine în cuvânt.
Te-am învățat cândva să te măsori cu sfinții, poporul Meu. Și cum vine aceasta? Pe vremea lui Verginica vorbeam și le spuneam la cei de atunci care auzeau glasul Meu: «Citiți viețile sfinților». Așa le spuneam, și îi doream sfinți, dar e dureros pentru Mine și pentru sfinți să citească și să vorbească omul despre sfinți fără să se măsoare cu ei apoi, fără să le urmeze dorul lor de Dumnezeu și lucrarea puterii credinței lor.
Sunt cu sfinții la masă cu tine, Ierusalime, și am pus pe cei ce te învață să te învețe să stai mereu treaz pentru sfinți și pentru îngeri între frate și frate, între tine și Mine, poporul Meu, căci sfinții așteaptă de la tine hrană și masă cerească cu tine pe pământ. Uită-te la păsările cerului cum vin ele pe pământ după apă și după semințe, căci Dumnezeu a făcut cerul pentru pământ, și pământul pentru cer, dar cine mai vrea să știe taina lucrării facerii?
Străbat văzduhul cu sfinții și suntem pe aripi de îngeri slujitori ai venirii Mele cu sfinții și îți spun să te uiți la păsările cerului cum se așează ele pe pământ pentru apă și pentru semințe. Așa vin Eu cu sfinții la masa ta după hrană și după apă și după cuvânt de cer nou și de pământ nou, că Eu în această taină te-am cuprins, și voiesc să lucrez din mijlocul tău facerea omului sfânt, care Mă mărturisește pe Mine înaintea oamenilor, după voia Mea, după învățătura Mea. Iar voi, copii ai Ierusalimului, trebuie să lucrați cerește pe pământ și să vă asemănați unul cu altul în duh, în cuvânt și în faptă, că vreau să așez peste pământ și peste om, prin Evanghelia Mea cu voi, credința botezului cu Duhul Sfânt, în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, și pocăința spre iertarea păcatelor, și apoi grăirea cea de cer nou și de pământ nou pentru mărturisirea Mea și a venirii Mele cu sfinții, că e vremea Scripturii venirii Fiului Omului și a sfinților Săi. Amin.
O, fiilor care-Mi dați cuvântului Meu ființă în carte! Vin cu norii, și glasul Meu se așează în vuiet de vânt deasupra voastră, și apoi șoapta lui grăiește cu glas de om, după cum este grăirea gurii Mele peste om, dintru început și până la sfârșit, fiilor scumpi, copii credincioși care Mă așezați cu grăirea Mea pe pământ. O, așteaptă sfinții grăirea Mea de peste voi. Așteaptă cetele de sfinți apă și semințe de pe masa Mea cu voi. Iar Eu te învăț, Ierusalime, și aceasta este masa sfinților Mei, și îți rostesc taina fericirii sfinților, că nu este fericire decât în omul sfânt, care știe ce este dragostea și dorul de Dumnezeu, că fără dragostea Mea în el și din el omul este urât înaintea Mea. E urât omul fără cruce, fără această slavă prin care Eu M-am arătat cu slava Tatălui Meu înaintea oamenilor. E urât omul fără slavă. Cel ce este numai om și nu are și slava lui Dumnezeu peste el și din el, acela este om urât, om sterp, care nu știe decât iubirea de sine, iar Eu am spus: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea, și așa să Mă urmeze, și așa să-Mi semene, și să fie după chipul și asemănarea Mea». Amin.
O, poporul Meu, ascultă de călăuză, că fără duhul cel ceresc în mijlocul tău nu poți să mergi cu lumină pe cale. Călăuza vede și știe de la Mine și îți arată calea, adevărul și viața, așa cum Eu, Domnul, îi arătam lui Israel calea după ce l-am scos din Egipt. El însă n-a iubit adevărul și viața peste el, și s-a iubit pe el, și a amețit în loc să fi intrat în Canaan la vremea rânduită. O, cine nu are cruce, să aibă măcar ascultare cu iubire și să aibă fericire prin dragostea și dorul lui de Mine, căci sfinții Mei nu numai pe acestea le-au avut, ci au avut toți cruce, iar pentru bucuria de după ea n-au ținut seamă de ocara ei, căci ei au știut prin credința și dorul iubirii lor să se lepede de sine și să Mă lase pe Mine cu fața și cu viața Mea în ei, și cu voia Mea în ființa și în fapta lor. Amin.
O, Verginico, învață-l pe Israelul Nostru de azi și fă-ți lucrarea cuvântului tău peste el și revarsă-te mereu cu darul tău ceresc în cei ce Mă poartă pe Mine și pe tine și pe sfinți, în drumul Nostru spre venire cuvânt pe pământ, și apoi slava lui cea împlinită. Amin.
– Voiesc, Doamne, să-l învățăm fericirea cu Tine pe poporul cel mic, că nu este fericire decât în omul sfânt, care știe și trăiește dragostea și dorul de Dumnezeu, că fără dragostea Ta în el, omul este urât înaintea Ta.
O, cum puteam eu să Te port între cer și pământ în vremea trupului meu, cum puteam eu să mă las vas al Tău dacă nu ai fi pus Tu pe umerii mei crucea venirii Tale cuvânt pe pământ, ca să poți intra Tu în trupul meu, în vasul meu, și să grăiești cu gura Ta prin gura mea? Acum însă grăiești cu fiii Tăi de azi ca în rai, Doamne, căci jertfa trupului meu în care Tu ardeai ca focul când grăiai prin gura mea, a născut din ea fii ai Tatălui, care aud glasul Fiului Său, că Tu ești Cuvântul Tatălui Nostru, Doamne. Eu pentru bucuria de a avea Tu popor n-am ținut seama de ocara crucii, și Te-am mărturisit așa cum Tu ai lucrat din locuința Ta, care era trupul meu, și nu m-ai supus Ție până ce eu n-am zis „Da”, și apoi Tu m-ai făcut cort al Tău din care grăiai și îți făceai cu cuvântul popor, ca să-l faci apoi sfânt pe el. Amin.
Grăiesc ție, Ierusalime mic al Domnului, să înveți mereu, mereu și să se prindă mereu de tine taina fericirii sfinților, că nu este fericire decât în omul sfânt, iar fără dragostea Domnului în el, omul este urât.
Vin sfinții la apa și la hrana vieții, la masa Domnului cu tine, că nimeni nu poate sta fără să mănânce, între cei din cer și între cei de pe pământ. Pe vremea trupului meu cu Domnul pe pământ, grăia Domnul și le spunea celor ce îi auzeau cuvântul, le spunea să citească viețile sfinților, iar ție îți spune să le trăiești și să te faci făcător de sfinți, ca să răsară sfinți de pe urma lucrării tale cu Domnul și să iasă din mijlocul tău facerea omului sfânt, care-L mărturisește pe Dumnezeu înaintea oamenilor. Amin.
O, fiilor din Ierusalim, măsurați-vă cu sfinții, că ei se măsoară cu voi și așteaptă de la voi bucuria care le va fi împărțită, căci până nu se va plini toată slava tainei lui Dumnezeu cea pentru răscumpărarea făpturii, nimeni din cer nu are bucurie, ci numai dor și numai lucrare și numai așteptare, fiilor. Luați învățătură de creștere ca să fiți făcători de sfinți, că fără învățătură peste om nu poate omul să se lepede de sine.
O, copii care așezați peste Israel pe cele din cer mereu, pe cele din Dumnezeu prin lucrarea Lui cu voi! învățați poporul, învățați-l taina omului nou, odihna Domnului, ziua a opta, care nu mai trece, ci se înnoiește zi cu zi până la slava ei cea deplină, copii învățători de viață peste Israel. Să aibă poporul timp pentru învățătură de viață, și apoi pentru viață. Să fie totul verde, fiilor, căci florile uscate nu sunt verzi. Să fie rai în toți, să fie Domnul rod în toți fiii Israelului nou, și voi să turnați apă peste ei și să le dați hrana cea din cer, și ei să crească sfinți mereu, că sfinții sunt cei frumoși, iar cei mai frumoși între sfinți sunt cei ce mărturisesc pe Domnul, oamenilor, că a venit vremea slavei Domnului, și totul trebuie să fie sfânt între voi și dintre voi, iar acest rod să rodească sfinți din oamenii care aud mărturisirea Domnului. Amin.
O, Doamne, ia-i și îi învață Tu, că sunt ai Tăi. M-am mângâiat grăindu-le, și i-am mângâiat pe sfinți auzindu-mă grăind cu poporul Tău, și am încununat sărbătoarea lor din mijlocul lui Israel cel de azi. Cuvântul Tău cel dulce îi învață mereu, dar dă-le har să Te mărturisească și să Te împartă și să-Ți aduci pe pământ la vedere rodul slavei cuvântului Tău care vine cu norii și grăiește peste cei mai mici așa cum grăiai cu omul în rai. Și iată, cei din urmă sunt întâi. Amin, amin, amin.
– Am stat cu dor și Eu, Verginico, pentru glasul tău peste ei, și le vreau fericirea, că nu este fericire decât în omul sfânt care duce în duhul, în sufletul și în trupul lui lucrul cel mistuitor ca focul, al dragostei și al dorului de Dumnezeu, iar fără de acestea omul este urât înaintea Mea.
O, fiilor călăuziți din cer, omul pe pământ se iubește pe sine și tot așa îl iubește și pe aproapele său, îl iubește pentru sine, nu pentru Mine și nu pentru aproapele său, și n-am popor de sfinți pe pământ între fiii oamenilor care nu învață din cer iubirea care se dă lui Dumnezeu din omul care o are pe ea. Nu este vrednic de Mine cel ce nu se leapădă de sine, iar omul nu știe ce înseamnă această Scriptură a Mea. Nu poate să Mă iubească pe Mine cel ce se iubește pe sine nelepădându-se de sine, și nu poate să Mă mărturisească viu unul ca acela dacă faptele lui sunt moarte, dacă nu au puterea și fața Mea în ele și viața Mea cea dătătoare de viață peste om. Cine nu lasă pentru Mine tată și mamă și copii și ranguri și nume și averi și pe sine însuși, nu poate să vină după Mine, și dacă vine, nu a venit, că nu este vrednic de Mine cel ce nu se leapădă de sine și de rodul acestuia în el. Nu se poate să Mă mărturisească pe Mine cel ce se iubește pe sine, cel ce nu se leapădă de sine, că acela nu vorbește. Nu vorbește despre Mine acela, și vorbește despre sine dacă stă lângă Mine. E plin de nemulțumiri și de cârtiri cel ce nu se leapădă de sine când pleacă după Mine, și acela nu pleacă după Mine, ci vorbește despre sine și despre nemulțumirea de sine a lui. Eu prin acest cuvânt care vine cu Mine pe nori, lucrez facerea omului sfânt care Mă mărturisește pe Mine înaintea oamenilor, că Eu am spus că nu este un mai mare dar între darurile sfinte în om, ca darul mărturisirii cuvântului lui Dumnezeu și a faptelor Lui între oameni. Amin.
O, fiilor care-Mi stați călăuză și far înaintea poporului, fiți făcători de sfinți, și veți fi, fiindcă sunteți smeriți cu inima și puteți să-Mi faceți oameni sfinți prin ceea ce lucrați voi peste om, numai să iubească omul pe cele din cer, nu pe cele de pe pământ; să iubească pe cele din Mine, nu pe cele din sine, fiilor făcători. Cel ce primește cu dor și cu dragoste învățătura, acela primește și creștere, acela primește iubire, și cu ea e dulce înaintea Mea și înaintea oamenilor, căci iubirea de Dumnezeu este iubirea care-l face frumos, care-l face sfânt pe om. Aceasta să puneți voi peste popor, iubirea de Dumnezeu și dorul de El mereu, mereu, fiilor. O, așezați-vă să călăuziți inima poporului, nu inimile poporului, căci o inimă vreau să fie în toți, și i-aș vrea plini de har întru toate, că i-am învățat să nu lucreze fără călăuză, dar nu numai la cele pământești călăuză, căci călăuza face lumină sufletelor și inimilor ca să vadă ele calea și harul care este să fie pe calea Mea cu cei iubiți ai Mei. Amin.
O, fiilor, o, copii ai poporului Meu, lăsați să stea ființa Mea în ființa voastră mereu, mereu, că vreau să fiți după chipul și asemănarea Mea de-a pururi, că Eu, cât am stat pe pământ cu trupul văzut, v-am spus că n-am stat ca pe pământ, ci ca în cer am trăit și am lucrat și am grăit și am iubit, și nu ca pe pământ, fiilor. Nu fiți mari unii peste alții, ci fiți pildă cerească unii altora, și asta să vă fie iubirea dintre voi, căci felurite sunt darurile, dar un singur Duh le călăuzește în cei ce, în numele Meu, stau mănunchi pe pământ. Amin. Nu numai când Eu vă așez înaintea oamenilor mireasă a Mea, ci de-a pururi voi să fiți plini de har: și când lucrați, și când grăiți, și când zâmbiți, și când priviți, și când pășiți, căci trebuie să vă vadă cerul de-a pururi, fiilor, și de aceea v-am povățuit Eu ca cea mai mare grijă să vă fie Duhul Meu din voi și dintre voi, și fără această grijă nici o clipă să nu stați, ca unii care veghează înaintea Stăpânului lor cu iubirea dintre ei, cea mai mare ascultare pe care i-o puteți voi închina cerului, fiilor. Cel ce nu primește învățătura, cel de care nu se lipește povața cea spre zidire de om sfânt, acela este om urât, om gol, căruia i se vede rușinea feței lui și inima lui stearpă de Dumnezeu și de faptele lui Dumnezeu. Iar cel ce crește pentru cer, acela este mărturisitor în toată vremea, prin însăși lucrarea Mea în el și prin harul Meu, care-l însoțește pe el spre mărturisirea cuvântului Meu cu duhul și cu fapta. Amin.
Am împlinit peste voi sărbătoarea cea pentru sfinți și lumina ei, cuvântul Meu, care este lumina oamenilor, căci câtă vreme pot să grăiesc în lume, atâta sunt Lumina lumii. Eu le-am spus ucenicilor Mei să lucreze cât este lumină, «căci vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra», și le-am spus: «Eu sunt Lumina lumii», și tot așa spun și azi, și Mă fac lumină, fiindcă lumină a lumii este cuvântul Meu, și vai celui ce dă să sufle în această lumină și în mersul Meu cu voi peste pământ, copii ai cuvântului vieții care vine cu Mine cuvântând și aducând omul de la moarte la viață și de la păcat la sfințenie. Amin. Luați mereu, buche cu buche, cuvântul Meu și puterea lui în voi, și Eu voi fi din voi Lumina lumii, mărturisirea lui Dumnezeu Cuvântul, cel mai mare dar pe care îl poate avea un om sfânt, un lucrător de har sfânt pe pământ. Amin. Nu părăsiți strângerea laolaltă pentru creșterea sub călăuză. Umblați în lumină ziua și noaptea, și să fie viața voastră mereu, mereu sub ochiul Meu, și mereu, mereu cu călăuza Mea peste voi, pentru cele cerești din voi și dintre voi; și dați, fiilor, slava celor pământești pe slava celor cerești, căci trupul nu folosește dacă duhul nu este ca să dea viață de Dumnezeu în om. Nu slujiți trupului, ci treceți din trup în duh în toată vremea, căci cea mai frumoasă jertfă pe care I-o puteți aduce lui Dumnezeu și unii altora, este lucrarea Duhului Sfânt, cuvântul vieții, și aceasta este jertfă și ardere de tot, și aceasta este milă, fiilor, milă și jertfă, copii ai venirii Mele acum, la sfârșit de timp. Amin, amin, amin.
Iar acum, binecuvântat să vă fie mersul pentru mărturisirea Mea peste pământ. Mergeți, în numele Meu, și arătați-Mă în voi cu lucrarea venirii Mele pentru răscumpărarea făpturii. Mergi, Ierusalime, căci pasul Meu și umerii Mei sunt pe urma ta ca să te port și să te slăvesc întru Mine, Ierusalime român. Mergi, poporul Meu, și mărturisește-L pe Dumnezeu, iar Eu te voi mărturisi pe tine înaintea Tatălui Meu și al tău, căci aceasta este cununa sfinților Mei pe pământ și în cer, poporul Meu. Amin, amin, amin.