6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, fiilor, umiliți-vă unii înaintea altora și prețuiți-vă dacă stați laolaltă. Fiți prieteni înfocați și fiți frați, că nu e bogăție mai mare ca și frații când îi ai. Pe un prieten adevărat, omul începe să-l prețuiască după ce nu-l mai are, și îl doare golul lui. Prețuiți-vă unii pe alții, unii pentru alții. Prețuiește-l pentru tine pe fratele tău, nu pentru el, fiule. Dă-i mâna când ți-o cere, și fă-l să ți-o dea pe a lui, și să vă vadă Domnul mână în mână când vine la voi pentru ca să vă dea hrană, și să vadă apoi rodul ei la voi.

Iubiți adevărul, fiilor, și fiți atenți la ceea ce a spus Domnul și Fiul meu despre adevăr: «Cel ce lucrează adevărul, vine la lumină, ca să se arate faptele lui că în Dumnezeu sunt săvârșite». O, aceasta face frăția între cei născuți de sus. Voi sunteți din cer învățați, și de aceea eu vă îndemn să nu fiți răzbunători, ci să fiți iubitori și înțelepți și iertători și calzi, neașteptând mai mult de la celălalt, ci vouă fiecare cerându-vă mai mult. O, nu stați cu voi în voi, ci dați-vă Domnului și unii altora, ca să vă fie ușoară inima și dragostea inimii, și să-I fie Domnului cald la voi. Ajutați-vă în facerea de bine pentru Domnul, fiilor, ca să puteți iubi lumina, căci Domnul a spus că cei ce fac rele urăsc lumina și nu vin la lumină. O, cine nu-și vădește sufletul său, acela rămâne în rele și nu se lasă spre vindecare, pentru că el nu vine la lumină, ci fuge de ea. Dar voi sunteți învățați de Dumnezeu și știți toate, și pentru toate veți da răspuns cum le-ați împlinit, în voi mai întâi, și apoi unii peste alții, și de aceea vă îndemn, împliniți-L pe Domnul, fiilor. Eu am fost plină de grijă zi și noapte pentru împlinirea Domnului în mine, și de pruncă m-a luat Domnul în Sine și mi-a dat să-L ascult și să-L iubesc și să-L aștept și să-L nasc și să-L urmez pe pământ și în cer, căci am fost cea proorocită pentru ca să-I fiu Născătoare. Voi însă, trebuie să lucrați și mai mult, că nimic nu se dă de-a gata, ci trebuie să fie măsură pentru măsură, iubire pentru iubire; dar învățați și iar învățați și tot mereu să învățați ce înseamnă Dumnezeu și cum să-L iubiți pe El. Învățați unii de la alții, învățați-vă unii pe alții, fiilor.

O, iată ce povață vă dau: citiți cuvântul Domnului, că aveți mult cuvânt, și apoi mărturisiți-l unul altuia întărindu-vă din el. Cereți să vi se dea de lucru la cititul cuvântului, ca să vă învățați să cunoașteți bine și în toată clipa tot cuvântul Domnului, că altfel nu-l puteți împlini, fiilor, ci îl uitați, și uitați apoi de lucrul mântuirii voastre, care se lucrează cu duhul și cu iubirea și nu cu trupul, fiilor. Dați-vă apoi spre cercetare cum citiți și cât înțelegeți și cât împliniți, și căutați să aveți unii pentru alții, unii peste alții lucru sfânt înaintea Domnului, ca să nu stați din lucrul iubirii, din lucrul frăției, care lucrează unul de la altul, unul pentru altul înaintea Domnului, și să nu stați zadarnic împreună în numele Domnului, fiilor. Înțelepciunea iubirii frățești, nici unul să n-o luați din voi înșivă, ci din nevoile iubirii frățești, ca să nu vă scrie diavolul că sunteți iubitori de voi înșivă și nu de frați, fiilor. O, fiecare din voi să-i iubiți pe frați și nu pe voi înșivă, căci cine se iubește pe sine, îl judecă pe fratele său și ține minte răul și nu-L mai ține pe Domnul în minte. Fiți credincioși, fiilor învățați, că iată ce vă spun: cine ține minte răul, ține pe diavolul în minte. Fiți înțelepți, căci harul Domnului lucrează prin iubire, și altfel el nu este în om. Luați în voi adeverirea cuvintelor cu har în ele când harul se dă vouă prin cuvântul preotului atunci când el rostește peste voi spunând: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți“, iar voi la aceste dăruiri răspundeți cu „Amin“. Iată, fiilor, harul, dragostea, și Duhul Sfânt Împărtășitorul, acestea trebuie să fie lucrarea voastră, căci voi singuri le spuneți lor: „Așa să fie“. O, nu fiți iscusiți numai la lucrul cu mâna, ci fiți iscusiți la această mare lucrare de daruri pline de dor, că dacă nu veți lucra așa, nu veți avea suflet cu pace și cu bucuria harului în el. Harul Domnului trebuie să se facă bucurie și viață în voi, și pentru această lucrare va trebui să dați Domnului răspuns, fiilor. Unde lipsește lucrarea harului, lipsește și rodul frăției cerești dintre voi. Harul are înțelepciune fără de margini, și de la el luați ca să aveți.

O, fiilor învățați de Dumnezeu, cu El trebuie să semănați dacă El vă învață. Citiți psalmii în zile de sărbătoare și cuprindeți-i, ca să vă umiliți unii în fața altora, unii pentru alții, iar seara nu vă culcați oricum. O, nu așa, fiilor, ci culcați-vă îmbrățișați cu Domnul și împăcați cu orice frate, ca să aveți liniște în inimi, și toți să aveți, și unul de la altul să aveți, binecuvântându-vă unul pe altul ca să aveți duh de umilință, fiilor, că iată, greu plătește omul pentru neumilința lui.

O, nu pierdeți timpul în vremea rugăciunii, ci câștigați-l, și să se vadă apoi că nu l-ați pierdut. Stați cu Domnul în vremea rugăciunii, și să se vadă apoi că ați stat cu El la masă și că vă ridicați împlinind ceea ce ați spus Domnului, fiilor. Iată, e ziua mea de serbare, și o petrec punându-vă masă de învățătură, căci vouă vă trebuie multă împlinire a învățăturii Domnului, că nu sunteți oarecare pe pământ, ci sunteți poporul cuvântului lui Dumnezeu. Cutremurați-vă de lucrul pe care îl aveți de împlinit pe pământ înaintea Domnului, și lăsați pe Domnul să stea în voi așa cum este El și nu așa cum sunteți voi, căci Domnul și Fiul meu este Cel blând și Cel smerit cu inima, fiilor. Amin.

Le-am dat glasul serbării mele peste ei, Fiule Doamne. Le-am dat aducerea-aminte a Ta în ei, căci Tu ești Cuvântul peste ei. Dar acum, trimite Tu lângă ei multe puteri cerești, înmulțindu-le puterile umilinței, ca să poți Tu locui înăuntrul lor, Doamne. O, de mila celor ce sunt zdrobiți în porți, eu i-am amintit azi poporului Tău să-și întărească peste el, și în el însuși fiecare fiu, învățătura Ta pe care de atâta vreme le-o dai ca să-și înmulțească în ei harul Tău, că după ei aștepți, Doamne, dar înmulțește Tu în vasul lor iubirea și torța ei, care este dorul, Doamne al celor smeriți. Eu din pruncie am iubit harul Tău, și l-am luat în mine, Fiule Doamne, și apoi Tu ai fost Fiul meu și al harului meu cel lucrător de la Tine, căci Tu mi l-ai dat ca să Te pot purta și să fiu ca Tine și nu ca omul cel fără de harul Tău. Le-am spus lor să fie cu harul Tău în ei. Le-am spus lor să Te cerceteze în ei cercetându-se pe ei pentru harul Tău, Doamne, Fiule al meu și Învățătorul lor. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu, se umple cerul și pământul de glasul cuvântului Meu, și îl ascultă cu dor. Fă-te mlădios la glasul Meu, fiule, și întreabă-te cu veghe dacă se cunoaște că peste tine este cuvântul Meu. Este scris că și cerul și pământul trec, dar nu cuvântul Meu. O, poporul Meu, toate cele ce faci tu, pot trece, dar să nu treacă peste tine cuvântul Meu și să-l lași tu neîmplinit apoi, că nu omul, ci Eu te voi întreba cât l-ai iubit, cât l-ai crezut și cât l-ai așezat tu peste tine dacă Eu te-am păstorit cu el ca un Păstor ceresc al tău. Întărește-Mi venirea Mea la tine, poporul Meu, și nimic mai presus decât aceasta să nu prețuiești. Harul Meu și dragostea Tatălui și Duhul Sfânt Împărtășitorul, aceasta să fie lucrarea cea de peste tine, mai întâi și mai presus de toate câte faci tu pe pământ, poporul Meu. O, multe te-am învățat, ca să nu uiți de Mine și de tine, și iar îți spun că dacă pe acestea nu le faci, toate celelalte câte tu faci, ți se întorc împotrivă, spre durerea ta și a Mea.

Să nu se bizuie omul oricum pe împărăția cerurilor cu el dacă el nu are învățător. Eu i-am spus omului că împărăția cerurilor este a pruncilor, pentru că numai pruncii știu să stea în ea, numai ei nu pot fără părinți, căci dacă se fac mari, își leapădă părinții, așa cum a făcut Adam prin mintea de sine cu care a stat împotriva Făcătorului său. Vai celui ce se aduce pe sine la Dumnezeul acestei lucrări și nu caută mereu, mereu apoi să învețe ce înseamnă nașterea lui de sus, om născut din nou, om cu învățător peste viața lui și nu tot cu sinele lui peste el. Cel ce vine lângă Mine și lângă cuvântul învățăturii Mele, să nu vină pentru altceva decât pentru nașterea lui de sus și pentru statura lui de fiu al lui Dumnezeu apoi, iar această minune dacă nu-l cuprinde pe el, dacă nu se cunoaște peste el, acela va trebui să-Mi dea răspuns pentru viața lui. Cine nu are prin cine să fie, acela este stârpitură și tot așa și crește, dar cel ce vine să se nască de sus, din cuvântul Meu de viață dătător, acela dacă nu se naște din nou, fiu după asemănarea Mea, va da apoi un greu și dureros răspuns pentru el înaintea Mea, căci Eu l-am povățuit cu taina vieții Mele în om și i-am dat învățător de la Mine, ca să aibă cine să-i dea viață mereu, iar el mereu să ia, și să caute să ia.

O, poporule, poporule, cu dor și cu durere te învăț să stai sub învățătura Mea și s-o pui peste tine cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu iubire, fiule, căci Eu, Domnul, am spus prin prooroci că neascultarea și nesupunerea sunt păcate mai grele ca vrăjitoria și ca închinarea la idoli și sunt chiar rodul acestora. Te-am povățuit, în multa Mea povață de viață fără de sfârșit peste tine și ți-am spus să păzești în tine viața, să păzești în tine învățătura Mea ca să nu o pierzi, ca să nu te pierzi din ea. Te-am povățuit cum să calci peste puterea diavolului, care te așteaptă mereu pe la toate răspântiile și pe toate căile tale, și ți-am spus să-ți faci semnul sfintei cruci pe tălpile încălțămintelor, și să-l faci cu untdelemn din candelă și cu apă sfințită mereu, ca să biruiești pentru tine, pentru paza vieții tale, și apoi pentru venirea și lucrarea Mea pe pământ prin rodul vieții tale cea cu ascultare și cu supunere față de cuvântul învățăturii Mele, care te paște și te păzește ca să nu pieri dinaintea Mea, poporul Meu.

O, popor al învățăturii cea de sus, care naște fii pentru ea, și voi, fii ai oamenilor care vă aplecați să luați din hrana aceasta! Nimic nu este mai rău, omule, decât să nu crezi, să nu poți primi adevărul cel despre tine și să nu te urmărească el apoi cu putere ca să te smulgi din tine apoi și să te dai Domnului și fraților Domnului, căci pentru acest adevăr, pentru el și numai pentru el vei da tu seamă în fața Domnului și a mii și milioane de îngeri și nu în fața omului. O, când tu nu poți da seama în tine despre adevărul cel despre tine, oare, cum va fi atunci când vei răspunde Domnului despre tine după ce tu nu ai voit să răspundă cineva în dreptul tău înaintea Domnului, după ce tu nu ai putut să fii al Domnului mai mult decât al tău, mai mult decât cu tine, după ce tu nu ai voit să crezi și să știi viața vieții veșnice?

Iată, omul stă ascuns în sine. Cum va putea el să dea răspuns lui Dumnezeu când va fi să facă aceasta? Dacă tu nu ești împăcat în tine cu aproapele tău și înaintea lui, nesocotindu-l, cum vei putea sta în inima Domnului în același timp, fiule? O, calea împărăției cerurilor e cale cu multă iubire pe ea, cu multă smerenie și umilință, cu multă jertfă pe ea. Ea nu este o cale ca a omului. Dar cum nu aleargă omul să afle și apoi să poată purta această împărăție înăuntrul ființei sale?

Pe pământ e greu, fiilor, e greu pentru că nu este iubire în inimi, iar omul ar trebui să fie cea mai de sus locuință de iubire, că altfel omul, bietul de el, e rece, e aspru, e urât, e fără nici o frumusețe, căci iubirea are mare statură când ea își află casă în om. Iubirea este cuvânt și dulce cuvânt mai întâi de orice lucrare a ei, dar ea este și cuvânt tare când Mă apără pe Mine și pe cei ce Mă iubesc în ei și în afara lor cu fața Mea, nu cu față omenească.

O, poporul Meu, cobor pe masa ta cuvânt ca să-ți deschid tainele iubirii Mele în om și să vezi fața ei pe care ți-o arăt prin cuvânt, fiule. Te așez sub acoperământul cuvântului Meu ca și mama Mea Fecioara, care este cu Mine în cuvânt pentru serbarea ei de azi între sfinți și între îngeri și între puteri cerești.

Iubirea este cuvânt dulce atunci când ea se face în om rugăciune, cuvânt de iubire și de slavă pentru stăpânul ei. Ea este cuvânt cu tărie atunci când se face râvnă împotriva celui ce lovește în fața Mea de pe pământ. Ea este cuvânt de înțelepciune de viață atunci când are fii supuși ei pentru slava Mea pe pământ. Iubirea este cuvânt de certare atunci când cei ce intră să stea sub numele ei lovesc în ea pentru iubirea de ei, căci scris este: «Cu cel îndărătnic Mă voi îndărătnici». Iubirea este cuvânt de nădejde și de pace pentru fiii cei senini ai ei, pentru cei dulci lui Dumnezeu și fiilor lui Dumnezeu, care sunt iubire precum Dumnezeu este iubire. Ea este dor și cuvânt de dor pentru cei gingași ai ei, prin dor cu bună cuviință și cu aleasă și cerească purtare. Și, iarăși, ea spune că este scris: «Cu cel cuvios, cuvios voi fi; cu cel ales, ales voi fi».

Iubirea este floare rară, poporul Meu, și nu se mai găsește pe pământ. Ea nu poate viețui prin spini și prin mlaștini. Ea poate trăi pe loc înalt și însorit, pe loc senin și pașnic, pe loc fertil, verde și rodnic pentru ea.

– Tu, Fiule scump al meu, ești în mine cuvânt. Iubirea este cuvânt dulce; ea este cuvânt cu tărie; ea este cuvânt cu certare; ea este cuvânt de nădejde și de pace, și este cuvânt de dor, Fiule Izvorule. Ea știe să iubească și știe să pedepsească; ea știe să întărească și știe să dorească; ea știe tot ce este ea peste tot ce este omul, Fiule al iubirii mele pentru Tine și pentru omul iubit de Tine. Amin.

Poporule, poporule al acestui cuvânt de dor după om! Eu îți dau azi o povață aleasă din cele mai nepătrunse puteri ale iubirii, iar tu să iei povața mea. Puterea iubirii este cuvântul Domnului de peste tine. Aceasta este puterea Fiului meu, căci nimeni nu poate să fie puternic decât prin iubire. Povața mea, iat-o, aceasta este: ia ca acoperământ al ființei tale cuvântul Fiului meu de câte ori îl lasă Domnul peste tine. Citește-l în vremea Evangheliei; ia-l ca pe Evanghelie și citește-l, de la un cuvânt până la celălalt care îi urmează. Ia din el tot ce te ține treaz pentru lucrarea lui, că dacă nu-i dai ființă prin citire bisericească, tu faci altceva, tu faci fire a ta, popor al acestui cuvânt care se face peste tine acoperământ ceresc. Dacă tu nu-l iei ca să citești mereu din el ca din Evanghelie mereu proaspăt venită de la Domnul la tine, tu nu-i poți da ființă și viață și mișcare și faptă în mijlocul tău, și te numești disprețuitor de Dumnezeu, neprimitor și nepurtător de Dumnezeu. Citește la vremea Evangheliei la sfintele slujbe, citește spre împlinire cuvântul Domnului care vine la tine, cuvântul de viață. Citește, ca să nu uiți chemarea Domnului și împlinirea peste tine a cuvântului iubirii Lui.

O mulțime de oameni sunt creștini sau se fac creștini, dar cei mai mulți din ei fug de calea crucii, care îi ține pe ei pe cale cu Mine, căci omul creștin nu învață calea spre Mine, ci dă să învețe bucuria spre Mine. Măcar bucuria cu Mine dacă ar da omul s-o învețe, tot L-ar putea mângâia pe Dumnezeu, tot ar avea omul creștin cale spre Mine, iar Eu i-aș da lui biruința pentru care Eu am căzut sub cruce, și apoi M-am arătat biruitor prin ea, dar fără credința ucenicilor Mei nu s-ar fi putut așeza pe pământ biruința lui Dumnezeu.

O, poporul Meu, fără propovăduire nu poate omul să știe puterea lui Dumnezeu. Dacă omul nu știe că Dumnezeu are viață veșnică și apoi să știe să se umilească pentru această viață și să și-o lucreze cu credință, nu poate omul să-L iubească pe Dumnezeu și să învețe apoi calea cea dulce, calea cu Dumnezeu între pământ și cer. Cel ce crede în mântuirea cea de la Mine, dacă acela nu și-o lucrează cu inima și cu fapta înaintea Mea și înaintea oamenilor, acela nu știe și nu lucrează lucrarea mântuirii. Mântuirea, poporul Meu, este mare lucrare. Ea trebuie să se facă în om dorire, și apoi lucrare mare. Ea trebuie să se facă în om mare de dragoste, mare fără țărm, căci viața cea mântuitoare este fără de sfârșit cu lucrarea ei pe pământ.

Omul iubește mai mult întunericul decât lumina; iubește mai mult faptele lui rele, care se trezesc mereu în el, pentru că omul nu mai are frică de Dumnezeu, Care vede în om și peste om. Dar pe tine, poporul Meu, te îndemn, în numele suferinței Mele de pe cruce, să ai grijă multă și mare să-ți treacă prin inimă rugăciunea, că dacă ea îți trece prin minte, mintea o ia și o duce cum duce apa la vale tot ce găsește în calea ei. Te îndemn cu lacrimi, să râvnești, poporul Meu, la darurile duhovnicești, chiar dacă nu ajungi să iubești darul proorociei, dar credinței îi trebuie rod bogat de la darurile tale duhovnicești, care să-ți lucreze mântuirea, căci ea nu se capătă decât prin credință, iar credința este cea lucrătoare, nu cea amorțită care îl ține pe om departe de voia lui Dumnezeu. Apostolul Pavel se lăuda în credință, dar el spunea așa: «Mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea lui Hristos Domnul, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu, pentru lume».

O, fiilor, cel ce fuge de calea crucii Mele, acela nu iubește calea cu Mine și nu-și lucrează mântuirea, care are ca sprijin frica de Dumnezeu, cea care îl face pe om să-L iubească pe Domnul cu iubire care caută în ea putere pentru ea, bucurie pentru ea, credință pentru ea, căci Eu fără credința ucenicilor Mei nu M-aș fi putut face iubire în cei mulți care M-au aflat și M-au iubit fără de liniște, căci iubirea îl face mare pe om, și lucrător în calea așteptării venirii Mele spre om cu darurile iubirii, cu roadele ei, cu mântuirea, care pe toate ale Mele le are în ea. Amin.

O, ucenici învățători, dați cu totul deoparte somnul, că nu e de la Domnul somnul, ci e de la trup. învățați poporul acestui sfânt și dumnezeiesc cuvânt că somnul este de la trup, iar trupul este de la părinți, de pe pământ, precum sufletul este de la Părintele ceresc, din cer, și Căruia îi suntem datori mereu astăzi. învățați poporul trezia cea pentru zilele acestea când vedeți cum pe neștire vine din loc în loc ziua Domnului cea mare și înfricoșată, și noi trebuie să-l vestim pe omul de pe pământ, ca să nu ne ceară Domnul socoteală de viața omului, de întunericul de pe pământ, care este mintea omului, duhul minții omului care a pregătit prăpăd peste om.

Iată ce dulce învățătură vă dau, și prin ea să se boteze mereu, mereu poporul venirii Domnului: unde nu este smerenie, nu este înviere. Domnul S-a smerit, și apoi a înviat. Să ia aminte poporul cuvântului vieții, să ia aminte la învățătura mea, căci de la Domnul o am. Vă spun vouă că în cine nu este smerenie nu este înviere. Toți cei care au auzit și au venit și au băut din râul învățăturii de azi a Domnului ca să creadă apoi, și să se așeze în viață îngerească apoi, aceia au căzut de la Domnul prin mintea lor, căci au avut pretenție că au minte, și s-au ridicat prin mintea lor, și tot prin mintea lor au și căzut, căci cine se înalță, cade, iar cine se smerește, este înălțat. Amin.

Omul îl dă deoparte pe Domnul, îl dă prin mintea lui, căci mintea omului nu este a lui Dumnezeu, ci este a omului, și e rar pe pământ și prin vreme omul care are pe Dumnezeu în el, pe Duhul Sfânt în el, umilința de duh, sălaș al Duhului Sfânt în om.

O, poporul Meu, Eu iar, ca un învățător venit de la Tatăl, te învăț taina de fiu al lui Dumnezeu. Un fiu al lui Dumnezeu pe pământ, este cel ce ascultă de Dumnezeu Fiul, precum Eu am ascultat pe Tatăl, Care M-a trimis să fiu lumina lumii, și tot așa să-i fac și pe cei ce se deosebesc pentru Dumnezeu dintre oameni. Dar lucrarea aceasta minunată între toate lucrările de facere din nou a lumii, a toate câte au fost la început nestricate de neascultarea omului, această taină mare tu trebuie să te îndeletnicești cu ea cu fiecare clipă mai desăvârșit, poporul Meu. Am în mijlocul tău duhul descoperirii celor ce vin de la Mine spre lucrare, și ți-am șoptit într-o zi că nu e bine să fie omul bun, ci e bine să fie drept omul, mai întâi înaintea Domnului, și apoi înaintea omului. Cel ce este făcut de Dumnezeu, acela lucrează de la Dumnezeu, și cu știrea lui Dumnezeu înaintea tuturor celor de o potrivă cu el.

O, fiilor, voi să nu lucrați nimic fără știrea Mea. Voi să nu faceți nimic rău sau bun fără să fie cunoscut de cei împreună cu voi, căci cei ce se numesc ai Mei în lume, lucrează totul peste ei și peste alții numai fără Dumnezeu. învață, poporul Meu, învață să fii fiu al lui Dumnezeu, și de la El să iei ceea ce tu lucrezi, ca să-I fii ucenic. Amin. învață, poporul Meu, ce face lucrarea de ucenic cu învățător, căci Eu, învățătorul tău, de la Tatăl primesc ceea ce grăiesc și lucrez, și numai lucrarea lui Dumnezeu lucrez, și nu a Mea, «pentru că Eu nu fac voia Mea, ci voia Tatălui, Care M-a trimis», precum am spus când am venit de la Tatăl Om întrupat între oameni, ca să lucrez pe pământ împărăția lui Dumnezeu și s-o vadă omul și să vină spre ea și să se nască pentru ea, precum Eu v-am luat pe voi și v-am așezat să învățați și iar să învățați lucrarea nașterii de sus, și să stați în ea pe pământ ca să fiți fiii lui Dumnezeu, și să semănați cu Dumnezeu și nu cu oamenii care nu ascultă decât numai de ei înșiși, și aceștia nu au nimic în ei legat cu împărăția lui Dumnezeu, care are pe pământ fii ascultători de Dumnezeu. Amin.

învățați, fiilor, învățați, căci Eu am între voi duhul dragostei prin duhul descoperirii lucrând de la Mine spre voi. Trăiți clipă de clipă viață cu știre, luând de la Dumnezeu tot lucrul vostru, tot duhul vostru. Altfel, vă prinde răsplata celor ce lucrați de la voi și nu de la Domnul. Eu numai de la Tatăl luam de lucrat și de cuvântat, iar Duhul Meu era locaș al Său, și nimic nu aveam decât pe Tatăl și pe cei dați Mie de Tatăl, și pentru care Tatăl M-a învățat să Mă rog ca să le dea lor, iar pentru lume și pentru cei ce făceau ale lor și ale lumii nu Mă rugam. Mă așezam pildă de urmat pentru ucenicii Mei și îi învățam să nu se smintească întru Mine, căci Eu eram între ei, dar eram Dumnezeu, și lucram ca Dumnezeu și nu ca omul, și din slavă în slavă purtam duhul înțelepciunii lor spre cele ce aveau ei să poată și să lucreze ca niște ucenici iubitori și ascultători, după chipul și asemănarea Mea.

O, poporul Meu, nu este cu inima curată cel ce se ascunde. Ascunderea când omul se lasă dus de gândul lui cel neștiut, zice el, îngerii întunericului văd fapta lui, și o slujesc pe ea, și ea îl învinuiește pe om la Dumnezeu. Lumina omului însă îl ține pe Domnul și pe îngerii Lui lângă om, că omul cu inima curată se face mereu văzut și cunoscut, căci are duh iubitor de oameni, și un așa duh nu stă în sine, și un așa om nu face nimic care să trebuiască tăinuit, ci se face lumină prin toate cele plăcute și lucrate de el, pentru el și pentru semenii lui. Cel ascuns în sine când Eu îl strig afară din el se supără pe Mine ca și Adam, dar cel ce stă în lumină se bucură când îl așez înaintea Mea, așa cum s-a bucurat Lazăr când l-am strigat afară din mormânt, căci el a fost în duhul ascultării iubind taina luminii.

tu, poporul Meu, să iubești viața, să iubești ascultarea, ca să fii păzit de căderi și să fii în toată clipa ucenicul Meu, ca să nu aibă vreme duhul întunericului să-ți poarte mintea în afară de frica de Dumnezeu și de duhul ascultării, căci prin acestea Eu te am al Meu, și te am prin duhul râvnei cea plină de iubire pentru Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, și iată, iarăși lucrează înnoirea lor. Amin.

Te povățuiesc să te păstrezi frumos înaintea îngerilor luminii, căci Eu am pus lege bună în toate câte le-am făcut, poporul Meu. Fiți fii ai zilei, fiilor, că vreau să vă deprind să vă sculați de dimineață și să nu vă culcați târziu după ce înserează. E mai bine să lucrați ziua, fiilor, ca nu cumva apoi să vă învățați să lucrați noaptea. Sculatul de dimineață vă așează în întâmpinarea luminii ca să nu vină ea peste pământ când voi dormiți, iar această lucrare vă va învăța să stați înaintea Mea pentru venirea Mea cu dimineața Mea. Dacă vă strigă cineva la poartă de dimineață, nu este frumos să nu fiți voi treji cu toții, ci e frumos să fiți ca unul, și așa veți trăi unul în altul pentru cele vii și frățești. Culcați-vă când se face seară bine, și sculați-vă de dimineață la răsăritul soarelui, fiilor, ca să fiți fiii dimineții veșnice. Citiți în Scripturi ce este plăcut lui Dumnezeu, și așa să faceți în toată vremea, ca să nu rămână neîmplinite de voi toate cele din Scripturi cu care Eu am povățuit pe om spre viață.

Mâinile voastre să facă multe cruci pe trupul vostru și peste toate câte voi aveți și folosiți, fiilor. Picioarele voastre să vă poarte trupul în lumină spre toate voile Mele cu voi, și ale voastre cu Mine, și să vestească mereu pacea, iar inimile să le lăsați în Mine și în toți cei ce sunt ai Mei, ca să puteți avea duhul și lucrarea ascultării care nu vă lasă să pieriți de pe calea îngerilor luminii.

O, poporul Meu, să știi că viața fără încercare peste ea nu trece spre răscumpărarea ei. Pe pământ, omul, ca să ajungă mare între oameni este trecut prin multe strâmtori, prin multe uși, și este cântărit în fel și chip ca să-și câștige un rang în viața lui de om, iar cel ce nu este probat, acela rămâne chiar și fără viață pe pământ, nu numai fără nume sau fără slavă, ca pe pământ slavă. Pentru cer, ca să câștige omul viață, căci din cer este viața, nu știe omul cât de probată trebuie să-i fie viața, cât de încercată, prin cât de multe trebuie să treacă și să răspundă bine, ca apoi să câștige viață pierzându-și viața sa, precum Eu am spus despre viață pentru om. Sfinții Celui Preaînalt au îndurat dispreț, umilință, ispite mari și mici, dureri fel de fel, ură, răbdare de sfinți, moartea trupului, și iată cât de multe încearcă viața omului până ce el ajunge să câștige viață! Eu n-am câștigat altfel viața Mea între oameni, și apoi dintre cei morți câștigată, căci viața cea de pe pământ a omului îi face sau nu cale vieții spre om, cale învierii omului și veșniciei lui cu Domnul.

O, poporul Meu, viața este încercată prin umilință, iar dacă ea nu răspunde cu iubire și cu răbdare și cu înțelepciune ca a Mea în urma încercării, aceea nu este viață bună pentru Dumnezeu în om. Dar omul este îngâmfat pentru viața sa, și un așa om trăiește în sine și se iubește pe sine prin orice face el, iar iubirea de sine are ca semn al ei în om neiubirea de frați, dezvinovățirea și nemulțumirea, și un așa om nu are frați. Iubirea însă are în ea iubire, și așa se cunoaște ea când este în om, iar când omul are învinuire nu are în el iubire, ci are pentru sine iubire, iar pentru celălalt, învinuire, și unul ca acela se zbate să-și câștige viața sa, căci el nu știe taina iubirii și fața ei și lucrarea ei.

Voi, fiilor, să nu vă bucurați când mâncați, ci întristați-vă când vă este foame, căci foamea vine de la trup, și vine când trupul este tare, iar duhul, slab. Nu zic să nu mâncați, dar zic să nu vă bucurați când mâncați, să nu vă bucurați pentru trup, căci mâncarea este pentru trup. Eu vreau să vă mântuiți de acest neam viclean și stricat, iar mântuirea se capătă prin lacrimi și sudori pe ogorul Domnului, dar nu oricum aceasta.

Când trupul vă este mai mare ca duhul, să vă plângă duhul în clipa aceea, fiilor, că Eu dacă văd așa, vă pun că iubiți pe Domnul și nu pe voi înșivă. Trăiți pentru Mine și nu pentru voi, și nu vă luați după trup, căci trupul vă este dușman și Mie și vouă, iar la venirea Mea cu slavă veți vedea aceasta, căci slava Mea va străluci peste trupurile voastre după cât de mult am trăit Eu în ele și în duhurile voastre, Eu cu durerea Mea de pe pământ și de la om.

O, poporul Meu, mare este și cerească este lucrarea sfatului, și tot atât de mare lucrarea rugăciunii. Aceste două lucrări sunt lucrările sfinților care lucrează cu Dumnezeu pe pământ. Sfinții care nu lucrează aceste două lucrări, sunt sfinți pentru mântuirea lor din moarte și sunt pildă cu viața lor, dar sfinții care lucrează aceste două lucrări dumnezeiești, sunt sfinți pentru Dumnezeu și nu pentru ei, și aceștia lucrează lucrările lui Dumnezeu pe pământ și nu lucrările lor. Sfinții care se adună în sfat și în duh de rugăciune, aceia surpă iscodirile minții, luptând cu dor și cu putere împotriva stăpânitorului acestui veac stricăcios.

O, poporul Meu, nu se poate nimic bun, fără de sfat bun și ceresc între frați, între sfinți, fiilor. Sfatul sfinților e dulce, e dătător de viață și de lucrare cerească, iar rugăciunea lor, apoi, este binecuvântată de Dumnezeu și este primită la Dumnezeu. Iubirea frățească naște sârguință în toate cele pentru cer și cele pentru pământ, și toate prin rugăciune se fac. De aceea, poporul Meu, nimic fără rugăciune, căci rugăciunea vă păzește pe voi în toată clipa. Nu uitați însă ce vă învăț Eu acum. Rugăciunea sfinților este cea mai mare, căci ei s-au dus de pe pământ la cer, lăsând pe pământ rugăciunile lor, ca să rămână ei rugători pe pământ prin rugăciunile lor, făcute de ei înaintea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, și în numele acesta rugăciune. Vă învăț să vă rugați prin rugăciunile sfinților, căci aceasta înseamnă înțelepciune și înseamnă umilință și înseamnă lucrarea sfinților care au plecat la cer, lăsând ca moștenire pentru cei de pe pământ rugăciunile lor către Dumnezeu, și care au în ele tot ceea ce trebuie să fie pe pământ și peste om, și ele sunt cupe de aur, pline cu tămâie înaintea tronului lui Dumnezeu, cel din cer, și acestea sunt numite rugăciunile sfinților. O, fiilor, tămâie multă se numesc rugăciunile lor, care sunt purtate de îngeri pe altarul din fața tronului Domnului. Tămâia și rugăciunile tuturor sfinților, acestea lucrează înaintea Domnului, și de aceea să iubiți moștenirea lăsată vouă de sfinți, și veți fi fii ai umilinței și ai împărăției cerurilor, plătită cu sânge de sfinți mai înainte ca voi să fiți fiii lui Dumnezeu pe pământ. Rugați-vă pe pământ prin rugăciunile lor, fiilor, ca să fie ei rugători prin voi, căci ei de când au plecat la cer Mă întreabă mereu: «Doamne, până când ca să răscumperi jertfa iubirii noastre pentru Tine? O, până când, Doamne?».

O, poporul Meu, le-am dat sfinților bucuria venirii lor cu Mine pe pământ, căci oștile cerești Mă însoțesc când vin. Inima voastră, fiilor, să încapă în ea pe sfinți și pe părinți, și fiți primitori de oaspeți din cer și de pe pământ, că vin magi și înțelepți ai pământului să vă vadă și să vă vestească pentru lucrarea Mea cu voi.

O, poporul Meu, e praznic de înălțare a Mea la Tatăl, și e praznic de naștere a lui Verginica pe pământ. Ea dorește să te păstorească, iar dorul ei este din Mine. Amin.

Tu, poporul meu, nu trebuie să stai ca în casă la tine, ci ca în casă la Domnul. Tu trebuie să stai ca în curțile Domnului, și să fii un supus fericit pentru Stăpânul tău, și nu să stai liber cu voile și cu statul tău, ci să stai în Domnul, și numai așa își ia cerul înfățișarea lui în tine în mijlocul locașurilor Domnului în care tu ai fost primit ca să-I lucrezi Lui și nu ție, și apoi să fii veșnic.

O, poporul meu, să nu spui „nu” nici lui Dumnezeu, nici fratelui tău când ți se cere ajutorul sau inima sau voia lui Dumnezeu în curțile Domnului. Să nu stai supărat, să nu te îngâmfi așa înaintea Domnului dacă ai venit să fii al Lui, că El a fost bun și ți-a deschis ca să fii voia Lui și nu a ta în curțile Sale, că dacă ești voia ta, te superi când ea ți se taie, te superi pe Dumnezeu și pe fratele tău, te superi în curțile Domnului.

Vă învăț, fiilor, să vegheați frate pentru frate, frate peste frate pentru voia Domnului în voi și pentru viața voastră cea de toate zilele, începând pentru veghe cu cei mai înțelepți și mai smeriți și mai dăruiți. Vă îndemn să vegheați pentru statul Domnului în odihnă și în peste tot curat și sfânt mereu, mereu în curțile Sale cu voi. Vă învăț să vă înălțați spre voile Domnului în curțile Domnului, ca să atrageți omul spre Dumnezeu cu iubirea și cu viața voastră și cu dăruirea voastră să-l atrageți la Dumnezeu pe om. Sfântă să vă fie viața și fapta ei cea dinăuntru și cea din afară, fapta cea dintre frați, fiilor. Sfiala pe care v-a cerut-o Domnul pentru curțile Sale nu este greu de purtat, în afară de cei ce ar sta ei în ei, dar sfiala aceasta este viața cea dulce, cea frumoasă și cea pilduitoare de la unul la altul, de la mic la mare și de la mare la mic, fiilor.

Frumoasă zi de înălțare te învăț, dar și de naștere de sus, popor al Domnului și al meu. Te-am învățat să răscumperi pământul și să I-l dai Domnului, și apoi să-l împodobești tu pentru El și nu pentru tine cum face omul cu cele ale lui pe pământul lui Dumnezeu; ba și cu văzduhul face omul ce vrea, căci omul nu are sfială înaintea Domnului. Tu însă să fii curat. Să fiți curați, fiilor, dar pentru asta trebuie să țineți curat, iar voi mai mult să fiți curați și pe trup, și pe hăinuțe, și pe căsuțe, ca să-I placă Domnului de voi și de la voi, căci El este curat. O, nu vă scutiți cum că aveți treabă, că nu pentru Domnul este ceea ce faceți voi în toate zilele, ci este pentru voi, dar voi fiți plăcuții Lui prin ceea ce faceți și trăiți și împliniți, căci una este să împodobească omul pământul pentru sine, și alta este să facă aceasta pentru Dumnezeu și pentru îngeri.

Eu sunt trâmbița lui Dumnezeu, fiilor, și lucrez să vă pregătesc pentru Domnul și nu pentru voi. Trăiți cu sfială înaintea Lui și unul înaintea altuia ca în casa Domnului. Precum îngerii îl slujesc pe Domnul, voi și mai mult să-L slujiți pe El, și să fiți îngerii suirii și ai coborârii Lui, de la Tatăl la voi și de la voi la Tatăl ducând și aducând. Amin.

O, poporul Meu, te-am învățat și Eu, și trâmbița Mea. Te vom privi cu dor, și doresc de la tine înălțare și naștere mereu, căci baia nașterii de sus este cuvântul Meu din mijlocul tău.

O, poporul Meu, cine, după ce este iertat de greșale, cine are grijă apoi să nu mai greșească pentru ca nu cumva să-i fie lui și mai rău? Cine, fiilor, cine pe pământ? N-a înțeles nimeni timp de două mii de ani cuvântul Meu cel așezat asupra celui slăbănog de treizeci și opt de ani după ce Eu l-am vindecat pe el la scăldătoarea oilor, acolo unde toți își căutau vindecarea lor, iar unul altuia nu și-o căutau. Eu însă altfel am lucrat. Am căutat pe cel ce nu avea ajutor de pe pământ ca să ajungă până la ajutorul cel prin înger din cer.

O, poporul Meu, pe pământ omul nu se lasă ajutat de Dumnezeu, căci altceva înseamnă aceasta față de ceea ce știe omul că înseamnă, că iată, cel ajutat nu știe, apoi, să se ferească de răul în care a fost ca să nu-i fie lui, apoi, și mai rău. Acela rămâne dator cu ascultare, și trebuie să nu mai greșească, dar el nu ascultă așa, și apoi este și mai rău și este pedepsit și mai rău chiar cu multele lui greșale de după aceea. Eu l-am ajutat pe cel ce nu avea cine să-l ajute de pe pământ, și de aceea v-am învățat Eu să aveți milă, să faceți voi milă cu cei ce nu are cine să-i pomenească după ce ei pleacă din trup, căci pentru cei plecați din trup e și mai mare fapta ca pentru cei ce sunt încă pe pământ și care, încă, iarăși greșesc și iarăși stau nevindecați, de vreme ce mereu trebuie ajutați, și apoi ei iarăși greșesc. Cei plecați din trup nu-i mai poate ajuta oricine, ci numai Dumnezeu și cei asemenea lui Dumnezeu.

nu trebuie să aibă omul pretenție să-l ajute cineva, ci să fie ajutat numai când este ajutat, iar el să se lase ajutat atunci. O, omule, nu ești tu acela care te crezi că ești, ci ești acela care te vede altul cum ești, căci altul te vede și nu tu, fiindcă omul nu se poate singur citi, ci numai din fața lui îl citește pe el, așa cum este și cu o carte pe care după ce o deschide cineva, o citește. Cu omul însă este altfel, nu este ca și cu o carte pe care trebuie s-o iei și s-o deschizi ca să vezi ce este în ea, ce scrie în ea. Omul nu se poate ascunde, ci este cel din afara lui, că în afara lui se vede că se ascunde în el, căci fățărnicia omului este cea mai citită carte a felului de a fi al omului, și el se face greu în jur, și aceasta este semnul că el nu este adevărat.

O, omule, nu răni om și apoi să fugi fără să pansezi rana, căci sângele celui ce suferă de la tine, strigă la Mine prin rana lui. Dar este o și mai grea rană rana aceea pe care i-o faci tu pe ascuns fratelui tău. Aceea este și mai strigătoare la cer, căci este cinstea Mea din fratele tău rănită, este rană pentru Mine aceea pe care o faci celui ce Mă iubește cu durere pentru durerile Mele. Dacă te doare ceva de al Meu din tine din pricina aproapelui, și el nu știe, aproapele tău este în întuneric, și el nu știe întunericul său, căci cine face o rană și nu o leagă apoi, acela este în întuneric față de fratele său cel rănit de la el.

O, poporul Meu, rană contra rană e durere mare pentru Mine de la tine, iar Eu nu vreau ca tu să semeni cu cel ce a zis: «Am ucis om pentru rana mea», ci, din contra, să te scoli să legi întâi rana celui rănit, și apoi s-o legi și pe a ta, și aceasta înseamnă legea Domnului cu tine, poporul Meu; o, și cât aș vrea să ia tot omul această învățătură cerească și s-o așeze om peste om apoi pe pământ! Tu ești poporul cel învățat de Dumnezeu, dar omul din lume nu are de unde să ia învățătura vieții așa cum o ai tu de la Mine.

vin vindecător peste om, căci am învățătură de viață, și vă spun vouă pentru tot omul că vorbirea de rău nu vindecă, nu răcorește sufletul omului, și ea trebuie depărtată de om. Cel ce nu-ți primește vorbirea de rău, nu înseamnă că acela nu este prietenul tău sau că prin aceasta îți face rău, ci înseamnă că-ți face bine, că-ți taie prilejul acestui păcat pe care de șapte mii de ani îl face omul asupra altui om, și, mai greu decât atât, asupra lui Dumnezeu, poporul Meu, și omul nu știe cum vine aceasta.

O, mult Mă doare când îl văd pe cel ce zice că Mă iubește, și el nu știe cum să fie al Meu, cum să se dea Mie ca să fie al Meu. O, nu știe omul să-Mi facă Mie fii, să-Mi facă Mie rod și să Mi-l dăruiască apoi. O mulțime de părinți își dau dracului copiii, căci îi zic copilului „Lua-te-ar dracu!“ atunci când copilul îi supără. Dracul însă nu i-l ia, i-l lasă tot lui, dar nu mai este al lui, ci este al celui căruia el l-a dăruit prin cuvântul cel rostit, și apoi prin copilul cel dăruit îl are și pe părinte, îl trage și pe părinte, căci altfel nu poate să fie. Cu Dumnezeu însă nu este tot la fel, și dacă-I dai Domnului copilul, nu mai este al tău, dar dacă îl mai ții în inimă și în grijă și după aceea, o, nu mai e ca și cum a fost cu diavolul, care ți-l lasă tot ție, ci este altfel.

O, așa știe omul să Mă iubească, poporul Meu, și iată, vai celui ce nu știe să fie ucenicul Meu când el zice că aceasta este!

O, nu se poate jumătate, nu se poate nici la Dumnezeu, nici la oameni. Nu se poate un om să se dea pe jumătate păcatului, chiar dacă îl auzi pe el că nu a păcătuit decât pe jumătate. O, e altfel aceasta. E de ajuns să-L părăsești numai o clipă pe Dumnezeu, și aceasta este trădare, dar omul nu știe ce înseamnă vindecarea de la Dumnezeu atunci când el vine la Mine ca să fie viu apoi.

Tot păcatul omului este pedeapsă pentru Dumnezeu, este pedeapsa Mea, căci Eu M-am născut pentru ca să iau vina omului pe umerii Mei. O, cum de nu vrea omul să semene cu Mine sau măcar să-și poarte cu umilință umilința cea de la greșalele lui? El Mă roagă mereu să i-o iau, iar Eu sunt milos, sunt încă milos, și sunt însărcinat de la om, căci omul nu-și poate duce pedeapsa pe care și-o lucrează.

O, poporul Meu, te-am învățat să-ți arăți și tu jertfa credinței și a iubirii tale de Dumnezeu, și ți-am spus că te binecuvintez cu putere pentru vremea înfrânării de la bucate până la ziua de prăznuire a învierii Mele, căci Eu sunt Păstorul Care Și-a pus viața pentru oi ca iarăși să Și-o ia, și apoi să Și-o dea oilor Sale ca să aibă viață în ele. Tu însă nu uita de tine, nu de altul, fiule, și fiecare din voi să dea Domnului după măsura pe care o are, ca să primească de la Dumnezeu.

Unii din voi trebuie să postiți pentru voi, fiilor, spre binele vostru. Alții din voi postesc pentru Mine, spre binele Meu. Alții din voi, iarăși, postesc pentru dragostea de oameni, precum Eu am făcut aceasta. Alții postesc pentru puterea celor neputincioși cu duhul sau cu trupul, după câtă dragoste au cei care postesc așa. Și iată, nu se pot asemăna feluritele daruri, chiar dacă ele lucrează întru același duh și spre același Dumnezeu, și iată, nu toate trupurile sunt la fel, și unii trebuie să vă jertfiți mai mult pentru cei ce nu fac tot așa, căci dragostea sau putința nu sunt la fel în toți. Amintiți-vă de mama copilului care avea să piardă cununa muceniciei spre mântuire și mai puțin spre dragoste de Dumnezeu, iar mama lui l-a dus în spate până la cununa lui.

O, fiilor, unii din voi postesc frumos și cu bucurie și cu credință, fiilor. Alții din voi postesc poftind și așteptând să treacă postul pentru ca să mănânce, dar înfrânarea aceasta nu e bună din datorie, ci e bună cu dor și cu dragoste, fiilor mici. Am pe câte unii din voi care câștigă de la Mine notă mare pentru o mai mică înfrânare de la bucate, dar în același timp pentru o mai multă hrană pentru Mine de la el, pentru o viață mai dulce pentru Mine în el, pentru o împărăție mai mare a Mea în el, fără ca el să caute să o măsoare pe a altuia câtă este, căci cel plin de duh de iubire și de umilință plăcută Mie nu face așa ceva ca să ia model sau nemodel de la altul, ci Mă ia pe Mine de model și Eu sunt Cel ce măsor, după cum este aluatul fiecăruia.

O, poporul Meu, Eu numai înțelepciune presar în calea ta, ca să te poți tu deprinde cu calea iubirii Mele, fiule, și la Mine să privești, nu la fratele tău, căci nu tu, ci Eu trebuie să măsor dragostea ta de Mine și jertfa dragostei tale. Dacă ți-o măsoară omul, rămâi fără plată, dar dacă ți-o măsor Eu, Eu știu bine să cântăresc făptura ta și creșterea ta și jertfa ta cea pentru ea. Pe pământ unii ajung sfinți cu inima, și apoi cu trupul, și aceea este cea mai dulce jertfă înaintea Mea. Alții ajung sfinți cu trupul, iar inima le este puțină în umilință și în jertfire, și aceasta este o măsură mai mică, mai ușoară. Iar alții sunt iubirea care ajunge la rana Mea și sunt doctoria Mea prin mila din inima lor, căci fără inimă omul nu poate să fie un sfânt plăcut lui Dumnezeu, chiar dacă și-ar pune și pe jar trupul.

O, fiilor, nu vă faceți singuri socoteala, și nici celorlalți să nu le-o faceți. Lăsați-Mi Mie aceasta, căci Eu sunt Cel ce știu inimile și multul sau puținul lor cel pentru Mine, cel pentru locul Meu în om. Amin.

O, poporul Meu, îmbogățește-ți temerea de Dumnezeu și ia chipul Meu în chipul tău și ia în tine și în firea ta ascultarea de Tatăl și supunerea sub mâna Lui cea atotputernică, și nu te bizui pe Mine cum fac oamenii care zic că Eu sunt bun pentru doririle lor, și care mereu rămân datori lui Dumnezeu. Tu bizuie-te pe temerea ta de Dumnezeu, care se face în tine chip frumos, chip slăvit la față și la port în trupul tău cel dat Mie prin ascultarea și supunerea ta. Arată-te supus, așa cum Eu M-am arătat la Iordan, ca să te mărturisească Tatăl din cer și toată oștirea Lui, fiu al Său între fiii oamenilor de pe pământ, așa cum M-a mărturisit pe Mine când Ioan, spălându-Mă în apa Iordanului, a auzit, dimpreună cu cei adunați spre botezare, pe Tatăl, Care Mi-a spus: «Tu ești Fiul Meu Cel iubit, întru Care binevoiesc». Amin.

Sfințenia este cea mai mare iubire care poate sălășlui în trupul celui ce are în el iubirea lui Dumnezeu. Sfințenia este poarta prin care omul intră la Dumnezeu și Dumnezeu la om. Această iubire a fost iubirea cu care Tu ai coborât pe pământul român în anul șapte mii cinci sute de la facerea lumii, an când ai întocmit grădinița cuvântului Tău de azi și chivotul de pe ea. Amin.

Sfințenia este cea mai mare iubire pe care omul cel iubitor de Dumnezeu I-o poate da Domnului, căci atunci omul se dă el Domnului și nu iubirea lui se dă. Omul în zadar îi dă Domnului dacă nu se dă el Domnului, o, Doamne! Această iubire cu care Tu ai venit acum, la sfârșit de timp, ca să pecetluiești cu ea grădinița cuvântului Tău, despre ea voiesc eu să cuvintez și cu cele despre ea să hrănesc poporul care aude glasul meu, fluierașul care a fost al Tău pe pământ vreme de douăzeci și cinci de ani, bunule Păstor al celor buni care știu să-Ți audă glasul ca să vină după Tine apoi, și să afle pășune, Doamne, și să iubească gustul ei cel sfânt, și alt gust să nu mai guste și să nu mai caute, că dulce este sfințenia, și nu este o mai mare iubire în om ca și ea înaintea Ta. Ea este cuminte, ea nu mai însetează și nu mai înfometează pe om, pentru că ea are totul, și ea vede pe Dumnezeu, căci este ființă scumpă la Tine, și locuiește în trup sfânt, și îl face pe el să strălucească pentru ca ea să se mărturisească, fiindcă nici o strălucire, nici o lumină nu poate să nu se mărturisească. Nu poate lumina și strălucirea să se facă nevăzute. Nu poate sfințenia să nu lumineze și să nu strălucească din locașul ei. Cei ce au iubirea Ta în ei, aceia cu ea iubesc și prin ea se sfințesc, și apoi ei strălucesc și luminează în jur, și nu e nimeni să se facă lumină a lumii dacă nu se face locaș al sfințeniei Tale, Doamne al oilor Tale care Te cunosc pentru că Tu le cunoști așezându-Te în ele cu iubirea Ta, căci au zis Scripturile: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi». Amin.

Eu nu am venit pe pământ să-i fiu omului dușman nespunându-i ce greșește așa cum face cu el diavolul și omul care nu-i este omului prieten bun. Eu dacă nu i-aș spune omului ce greșește i-aș fi dușman, dar Tatăl M-a trimis după om să împlinesc și să desăvârșesc legea iubirii cerești dinspre Dumnezeu spre om, iar dacă omul este primitor de Dumnezeu, acela nu mai face ca Adam, care nu M-a primit, ca Israel care nu a voit să stea în Duhul Meu, în duhul ascultării, ca fariseii și cărturarii care mereu, mereu stăteau împotriva cuvântului Meu care umbla la inima lor ca s-o curățească de cele omenești și trupești, de cele ce nu dau viață lui Dumnezeu în om, iar Eu dacă nu i-aș spune omului greșalele i-aș fi dușman.

O, poporul Meu, împărăția Mea este cu cei mici, căci cei mari nu știu să înțeleagă ce este ea. O, poporul Meu, fericit este cel ce are peste inima lui ziua facerii lui de către Dumnezeu. Cine însă nu s-a lăsat iertat de Dumnezeu când Dumnezeu l-a chemat pe el, acela nu a cunoscut dragostea, căci mai întâi omul trebuie să simtă dragostea lui Dumnezeu, facerea lui de către Dumnezeu, și chiar dacă apoi acela cade lovindu-se, el se poate ridica, dar numai dacă el a trăit ziua dragostei, numai dacă el are scris pe viața lui dragostea dintâi, facerea lui Dumnezeu când Dumnezeu cu dragoste l-a iertat după ce omul s-a arătat Lui, căci dacă omul nu se arată Domnului ca să ierte Domnul pe toate cele rele ale lui, el nu se poate lăsa apoi făcut de Dumnezeu, Care-l face pe om ca și pe El după ce omul se arată Lui cu totul, și numai după aceea omul poate fi iubit de Dumnezeu, căci ca să fie omul iubit, trebuie să merite să fie iubit, căci iubirea înseamnă Dumnezeu, și omul trebuie să-L iubească pe Dumnezeu și nu pe om, fiindcă Dumnezeu este Cel ce iartă păcatele omului ca să-l facă apoi pe om, iar facerea e lucrare mare, nu este iertare și atât, căci precum pomul se cunoaște după roadele pe care le face, la fel și omul, se cunoaște ce fel de om este după ce fel de fapte face.

O, fericit este cel ce are parte de înviere, de dragostea dintâi, de ziua facerii lui cea de la Dumnezeu făcută și nu de însăși dragostea lui de Dumnezeu! Una este să-i slujească omul omului cu dragostea lui de Dumnezeu, și alta este să-i slujească omul omului cu dragostea lui Dumnezeu din el, dragoste care nu cere camătă, căci atunci omul îl slujește pe Domnul și nu pe om, și ca pentru Dumnezeu lucrează necerând înapoi, și așa poate vedea aproapele omului iubirea lui Dumnezeu iubind în om. Amin.