6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării
Rugăciunea să-ți fie înaripată, o, popor puișor, și până sus la cer s-o sui, ca pasărea care se suie sus, sus cu ajutorul aripilor ei tari, căci sunt păsări care zboară doar pe pământ, dar sunt și care zboară sus, sus cu aripile lor tari și pline de voinicie pentru zbor. Să fii, fiule, împlinitor cu toate cele ce Domnul îți spune ție să faci, și să ceri și să fie ele pe pământ împlinite, să ceri împlinirea Scripturilor Lui, căci prin fiii cei plini de credință poate El, iar altfel nu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu Mesaj către țară, către Biserică și Patriarhul ei din 14-12-2011
Învățătura mea cea de azi o voiesc cu putere peste voi, fiilor. Așteaptă cerul cale dreaptă spre voi, după cum cere fiecare clipă între voi și cu voi, căci Domnul veghează și măsoară și vede și mult ar lucra și multe ar așeza ca să trăiască în voi și cu voi, dar sunt doi dușmani care se luptă în voi cu voi și care-și arată în față fața și ea este văzută și face oprire și face răcire și face suflet strâns. O, dacă Domnul ar pune în careva dintre frați mai mult cer, mai multă față ca în cer în lucrare văzută, vine și boala aceasta văzută, fie în cel care poartă, fie în cel ce vede din față, vine ori mândria în cel folosit de Dumnezeu, ori mâhnirea în cel ce se întristează pentru el față în față cu cel ce poartă de la Dumnezeu. Am trecut noi așa hotarul dintre noi și voi și ne-am lăsat știuți de cei ce au de stat de veghe între noi și voi, între voi și noi, măi fiilor, dar ei știu de la noi cât să desfacă fereastra celor ce stau în taină, căci omul ori se mâhnește, ori se semețește în dreptul lui însuși, și iată, trebuie cârmă în toate ca să piară acestea două: mâhnirea sau semeția de sine a omului. O, voi sunteți poporul cu care vorbește Domnul pe pământ, iar când vă adunați la izvor vine învățătura cea trebuincioasă vouă ca să dea chip ceresc feței cea dinăuntrul vostru, căci lucrul mulțumirii și al păcii vine de la iubirea de frați, de la bucuria cea pentru ei în fiecare, și fiecare lucrându-le pe acestea, toți căutându-se în ceilalți, nu în ei înșiși dorind sau strângând, ci luându-se fiecare din cei de lângă ei sau dându-se după cum se bate la ușa lor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu Mesaj către țară, către Biserică și Patriarhul ei din 14-12-2011
Acum însă am început cu voi o creștere nouă, vindecarea multora de lucrarea mâhnirii și de cea a semeției de sine, căci acestea atrag în om rod de păcat rău mirositor, fiilor, păcatul invidiei, păcat cu disprețul lui împărțit în jur prin părerea de rău a binelui din față, a statului slăvit al Domnului în cei ce poartă din cer pentru Domnul pe pământ.
O, cum să facem, oare, să fiți și purtători de daruri și să fiți și lipsiți de mâhnire sau de înălțare cu mintea, măi fiilor? Toată creșterea cea bună a Domnului în voi vă veghează pe voi la orice pas și când nu vă așteptați aceasta, fiilor. Acest examen a fost adus de Domnul la voi când El v-a povățuit spre trăire laolaltă pentru vindecare de sine, pentru lepădare de sine și de omul cel pământesc în voi. În mijlocul cetei frățești nu trebuie să vină nimeni cu cele ce poate face și acolo de unde vine, ci trebuie să vină să învețe pentru ce vine, căci vine pentru făptura lui cea nouă, pentru vindecarea de mâhnire din pricina duhului invidiei și a doririi de sine și pentru vindecarea semeției, păcat pe care nici omul cel nevoitor împotriva lui nu și-l poate descoperi, căci acest păcat vine îmbrăcat sărăcăcios și vine nemâncând, dar el are arma pitită și-l trage spre el pe cel nevegheat.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu Mesaj către țară, către Biserică și Patriarhul ei din 14-12-2011
Vă trebuie iubire pentru primire, fiilor. Trebuie cârmă în toate și mereu, dar fără iubire în voi nu puteți primi, nu puteți lua, căci vin cele două rele: mâhnirea sau semeția și una pe alta se schimbă, căci fiecare are pe cealaltă în aluatul ei și se hrănesc frățește împotriva frăției dintre frați.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu Mesaj către țară, către Biserică și Patriarhul ei din 14-12-2011
Nu mai stau mult în cuvânt, că mi-e milă, căci eu știu tot greul cel de sus când stă pe pământ lucrând. Rămâne să vă grăiesc și de jos, dacă-mi veți pătrunde cu credința taina cărării mele spre voi, dar fiți atenți ca să învățați, că nu e bine să vorbiți despre voi, că vă trag din cer multe grăiri care nu trebuie să fie. Voi sunteți pe pământ și nu trebuie să vă suiți în cer unul pe altul, ci trebuie să vă coborâți din cer, să stați în cer trebuie, căci dacă stați pe pământ vă trageți unul pe altul din cer prin nevorbiri cu folos între voi, despre voi și despre noi, fiilor. Lăsați smerenia în voi, pentru voi și pentru cea din frații voștri. Nu trageți în vârf pe nimeni, căci diavolul joacă țurca între voi când unii pe alții vă ridicați pe înălțimi. O, dacă ați avea ochi pentru diavol măcar ca să-i vedeți bucuria strânsă lui de la neveghea cea pentru smerenie, fiilor!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu Mesaj către țară, către Biserică și Patriarhul ei din 14-12-2011
Voiesc să Mă bucur Eu de cele lucrate de creștin, și nu tot el să se hrănească din cele ce el face și lucrează și grăiește lui și fraților lui. Cei smeriți nu au mâhnire în ei și nici gol, ci au odihna Mea în ei, iar liniștea lor o au în ea. Aceasta vă dau să știți, și să învățați aceasta, fiilor, și să ziceți apoi mereu: „Întărește-ne pe noi, Doamne, întru sfințenia Ta, toată ziua și în toată vremea să ne învățăm dreptatea Ta!”. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița lui Dumnezeu Mesaj către țară, către Biserică și Patriarhul ei din 14-12-2011
viața omului este o zi de luptă a fiecărui om, ori pentru cer, ori pentru iad, după cum omul însuși înclină să lupte, ori pentru Dumnezeu, ori pentru satana.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei mare mucenițe Ecaterina din 8-12-2011
Te îndemn, fiule, să mănânci cu dor, căci dorul vine dorind, ca și foamea de bucate, care vine mâncând din ele. O, învață-te, tată, așa, că vine vremea să mănânci mai mult din cer și să crești frumos și tot mai frumos, că frumoasă va fi plinirea vremilor, și Eu voi sărbători cu cei credincioși zi și noapte, căci noapte nu va mai fi. O, cum să mai fie noapte când Eu, Domnul, voi fi mereu cu ai Mei și cu învierea Mea în ei?
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei mare mucenițe Ecaterina din 8-12-2011
Celui ce voiește să împlinească și el așa cum cer Eu înaintea Mea viața de creștin în vremea aceasta, o, îi trebuie iubire mare și veghe mare unuia ca acesta. Eu pun pe masă voia Mea, iar omul ia cât voiește el să ia atunci când ia de pe masă cuvântul Meu, pe care-l dau ca să-l știe oamenii, numai că lucrarea de om nou e multă și e mereu, nu e numai o parte, nu e numai când și când. O, nu poate omul să fie pe jumătate vechi și pe jumătate nou, căci numai lucrul cel întreg are față întreagă, iar Eu am de pus pe masă mereu cuvânt pentru facerea omului și mereu putere pentru om, căci voiesc să fie omul voia Mea și să nu mai fie el voia lui, că piere prin voia lui omul.
O, nici unul nu zice că slujește pe satana, dar sunt mulți care zic că slujesc lui Dumnezeu, numai că slujirea înaintea Domnului este împlinirea poruncilor Lui și iubirea de aproapele, și este veghea pentru venirea Domnului și este duh de pocăință mereu, duh blând și smerit, neputând acestea să facă vreun rău la careva.
Îndemn pe toți cei care iau din această masă cerească și le spun: o, să nu faceți rău lui Dumnezeu! Cântăriți-vă păcatele și veți vedea dacă mai puteți să judecați pe semenii voștri! Uitați-vă la Domnul, nu la om, căci altfel nu veți scăpa de păcatul judecății de frate, păcat făcut atâta de ușor de orice om.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică din 4-12-2011
Iată, omul nu poate fi pe jumătate nou, pe jumătate viu, și vin să-l învăț pe om lucrul cel întreg pentru Domnul, că Mă doare de la om, căci Eu Mă fac lui cunoscut, iar el nu împlinește în el decât cât vrea el, și se mângâie pe sine că nu poate mai mult, dar este scris că tot omul care cunoaște căile Mele și nu umblă pe ele, să nu vorbească despre Dumnezeu acela, că-I face pagubă Domnului, fiindcă omul care-l vede pe acesta, zice că atâta îi cere Domnul și lui, atât cât vede la cel neîmplinit, care grăiește oamenilor despre Dumnezeu. O, nu așa este voia lui Dumnezeu cu omul, nu este ea cât este voia omului înaintea lui Dumnezeu.
E nevoie de multă învățătură peste om. Mulți dau să se aleagă pentru Dumnezeu, dar ei nu știu să moară ca să știe să trăiască apoi, că Mă uit la om și Mă doare de la el. Sunt mulți care se cred ai lui Dumnezeu. Au fost și sunt mulți și din cei care au luat și s-au hrănit din cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi, dar nu s-au statornicit ei întru plăcerea Mea. Omului care îi sare țandura din te miri ce, din nemulțumirea pe care și-o face la orice pas, acela nu este om sănătos cu mintea și nici cu inima cea pentru Dumnezeu, ci e numai pentru sine cu inima și nu am ce să-i fac unui așa om dacă el nu caută vindecare cu tot dinadinsul din mâna unui doctor de suflete, din mâna unui suflet iubitor de Dumnezeu și lucrător cu Dumnezeu între om și Dumnezeu, așezat de Mine, Domnul, pentru mântuirea omului, pentru vindecarea de sine a omului care caută această vindecare, dar nu și a aceluia care nu caută după vindecarea aceasta. Când vreau să-i vorbesc omului, îi vorbesc prin om, și ca din legea Mea grăiesc lui, stârnind duhul unui om ca să-l întorc spre Mine pe cel pe care îl caut, dar trebuie primire pentru Dumnezeu așa cum Avraam L-a primit și L-a cunoscut și a grăit Lui plin de credință.
O, trebuie întregime în iubire, iar omul trebuie să învețe să-L iubească pe Dumnezeu cât mai pe voia Sa, cât mai pe așteptarea Sa și nu să-și aleagă singur cât poate să facă aceasta. Lumea n-are decât să spună pe limba ei că o iubește Dumnezeu, dar creștinul trebuie să-L iubească el pe Dumnezeu, și tot așa să și spună, și e multă și mare această lucrare de iubire, căci diavolul cântă pe pământ cântec de iubire pentru cuvântul iubire, pentru simțământul de iubire, dar nu e pentru iubire acest cânt, căci iubirea este numai Dumnezeu și trebuie întreagă atunci când ea este în om pentru Dumnezeu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică din 4-12-2011
Să-l prindă fiori pe cel ce se alege pentru Tine, că Tu ești mare, iar omul este mic, o, Dumnezeule Fiu, și nu e nimic omul fără Tine mereu, nici măcar mic nu mai este el când stă fără de Tine, fără să-l prindă fiori pentru cea mai mică lipsă a lui de lângă Tine și a Ta de lângă el, așa cum eu mi-am păstrat viața mea în grija aceasta, de n-a putut duhul cel rău să se bucure el de la mine pentru sacul său cel potrivnic omului și Ție, Doamne.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică din 4-12-2011
O, fii ai lui Dumnezeu, și voi, fii ai oamenilor, să nu spuneți că n-ați făcut, că n-ați greșit, căci omul cel întâi zidit s-a ascuns și nu s-a pocăit și nu s-a umilit, și a pierdut toată bucuria sa. Căutați bucuria pocăinței, că ea este așa de dulce, așa de dulce! Nu căutați bucuria semeției așa cum toți oamenii s-au învățat să guste duhul acestei fățărnicii și să nu-și simtă moartea sufletelor lor prin acest venin ucigător de Dumnezeu în om! Ucenicul Meu Petru s-a crezut putincios când a spus că nu Mă va părăsi dacă toți ceilalți vor face aceasta, și n-a trecut decât o clipă și și-a văzut neputința și și-a plâns-o cu mare pocăință, cu mare durere, chiar dacă el voia să-Mi facă bine, și iată, cel care voiește să facă binele nu poate, ci face răul pe care nu voiește să-l facă, dar poate cel smerit, cel care are în el duhul pocăinței lângă care nu poate semeția, căci omul este căzut prin omul cel de la început, care s-a semețit în rai.
Să luați, o, să luați de pe masa Mea cuvânt de povață pentru smerenia voastră înaintea Mea, pentru umilință în voi, fii ai oamenilor, că nu găsiți pe nicăieri așa dulce și sfântă și mare iubire și multă înțelepciune a tainelor celor de sus!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică din 4-12-2011
Numai veghea cea pentru Dumnezeu să-ți fie ție bucuria, căci neveghea pentru aceasta este urmărită de satana ca să-l prindă pe om în nepăsare și să-l culce la pământ, sfârtecând cămășuța lui cea de sus.
Omul trebuie să se facă om nou ca să fie el al lui Dumnezeu acum și pe vecii. Îi trebuie iubire multă omului, iar unde ea nu poate atât cât să-l facă aprins și sfânt pe om, acolo e bună frica de Dumnezeu, frica să nu-L piardă omul pe Dumnezeu, și aceasta înseamnă smerenie și veghea pentru smerenie, căci Eu, Domnul, am stat numai smerit înaintea Tatălui și înaintea oamenilor, tăinuindu-Mi dumnezeirea, pentru ca să arăt smerenia Mea. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică din 4-12-2011
Să fie multă învățătură și mereu să fie în mijlocul tău duhul învățăturii sfinte, poporul Meu, căci veghe mai mare ca aceasta nu poate să fie și să-l țină pe om în Duhul Meu, în casa îndurării, fiilor. O, învățați, așa cum Eu aștept de la cei credincioși lucrare, învățați duhul și lucrarea apostoliei și așezarea în mare smerenie de duh pentru această lucrare, care-L ține pe Domnul pe pământ cu oamenii, și pe fiii lui Dumnezeu în sălașul îndurării și al mângâierii cea de sus, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică din 4-12-2011
Mare este slava lui Dumnezeu între cer și pământ, între pământ și cer, și îi trebuie omului credință pentru ea așa cum a avut Avraam. Când omul Îl voiește și Îl iubește pe Domnul și Îl așteaptă mereu, el Îl aduce lângă el pe Domnul așa cum Avraam L-a adus, iar dacă știți să vă uitați bine în Scriptura întâlnirii lui Avraam cu Domnul sub stejar, atunci voi veți învăța aproape de voi pe Domnul și tainic Îl veți cunoaște și veți grăi cu El așa cum Avraam I-a grăit Lui, iar El lui Avraam i-a grăit. Iată vederea ochilor duhului, ochilor credinței, ochi care văd ca Dumnezeu și nu ca omul, dar femeia lui Avraam a văzut ca omul și a lucrat ca omul, căci a văzut cu ochii trupului și atât, și tot așa a și grăit pentru Dumnezeu, a grăit ca omul, dar Avraam a văzut ca Dumnezeu și a grăit ca Dumnezeu și a grăit cu Dumnezeu, a grăit lui Dumnezeu, nu omului, nu trimisului lui Dumnezeu, care s-a împărțit în trei părți ca să lucreze întreit ca Dumnezeu prin venirea Sa la Avraam.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2011
Fiți plini de duhul umilinței, fiilor! Iertare păcatelor vă dăruiesc prin umilința care vă îndeamnă la pocăință, iar pocăința este dragostea de Dumnezeu, este simțământul căutării după Dumnezeu, în care Eu voiesc să rămâneți, căci este chipul dragostei dintâi, clipa când voi Mă căutați și Mă aflați și Mă iubiți și Mă urmați apoi cu dor.
O, învățați din izvorul Meu de cuvânt de peste voi și fiți prietenii Mei și fiți frații Mei prin umilință, fiilor, că iată ce vă spun: este scris în Scripturi că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har, și le stă împotrivă celor mândri prin cei de lângă ei, iar celor smeriți le dă har pentru cei de lângă ei, și iată ce aproape e Domnul de voi, aproape ca și lui Avraam atunci sub stejar! Vă învăț taina și lucrarea credinței dacă vă grăiesc așa de deslușit, așa de despicat firul lucrării credinței. Cel ce se smerește pe sine va fi înălțat, iar ce se înalță pe sine va fi smerit și trântit prin însăși înălțarea de sine a sa, căci Avraam s-a smerit și a fost înălțat ca să-L vadă pe Dumnezeu, iar femeia sa s-a înălțat cu gândul și a fost smerită de însăși înălțarea de sine a sa, căci a văzut apoi aceasta, a văzut că Domnul a grăit pentru ea și că ea s-a semețit și n-a crezut.
Eu, fiilor, v-am răscumpărat din păcat prin jertfa Mea cea cu suferință, iar voi trebuie să vă răscumpărați Mie pentru mântuire prin pocăință, tată, ca să vi se șteargă și păcatul că a suferit durere și dispreț și moarte din pricina voastră Domnul, căci păcatul omului se așează față în față cu Dumnezeu și se desparte omul de Dumnezeu prin păcat, iar Eu, ca să-l răscumpăr Mi-am pus viața Mea. O, ascultați, ca să faceți împlinit în voi cuvântul învățăturii Mele, căci ascultarea vă arată că aveți smerenie, iar apoi smerenia vă aduce har, căci se preface în har, iar harul lucrează pentru voi și se face cuvânt în voi ca să spuneți apoi prin harul Meu: O, cât de mare este mulțimea bunătății Tale, Doamne, pe care ai gătit-o Tu celor ce se tem de Tine, pe care ai făgăduit-o celor ce nădăjduiesc în Tine înaintea fiilor oamenilor, iar Tu ascunde-i-vei pe ei cu acoperământul feței Tale de toată tulburarea oamenilor și-i vei acoperi pe ei în cortul Tău și vor scăpa ei de împotrivirea limbilor, că multă este mila Ta!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2011
Acum le spunem și noi, îngerii Tăi, le spunem celor ce stau și celor ce vin la masa împărăției Tale aici, unde Ți-ai făcut sălaș de nuntă, și le spunem lor așa: Să stăm bine și cu frică și cu luare-aminte înaintea Tatălui Savaot și înaintea trimisului Său Iisus Hristos, Fiul Său Cel mai înainte de vecii născut din Tatăl! Luați aminte cu credință ca și îngerii Săi cei nevăzuți, dar care Îl văd pe El, închinându-I-se Lui de-a pururi, căci slava Lui e mare și e îngerească, nu e omenească! Fiți plini de duhul smereniei ca și îngerii lui Dumnezeu! Iubiți viața îngerească și îmbrățișați-o, căci Domnul este foc mistuitor și Se poartă cu îngerii Săi pe lângă voi, acoperind ei trupul Său! Ascultarea înseamnă smerenie, iar Domnul Iisus Hristos l-a sfătuit pe om acum, la sfârșit de timp ca și la început de timp cu omul, l-a sfătuit să mănânce ca în rai, nu ca pe pământ să mănânce. Nu mai mâncați carne! Așa v-a povățuit Domnul, iar voi să ascultați de El, că va fi greu de cei ce nu ascultă așa. O, fericiți vor fi cei ce se lasă îmbrățișați de viața cea îngerească, cea cu ascultare ca și îngerii lui Dumnezeu, care fac numai voia Lui iubindu-L, slăvindu-L și slujindu-L pe El între cer și pământ, între pământ și cer. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2011
O, ai grijă de cămășuță, să-ți fie curată, tată, căci lumea nu știe taina spălării, că ea folosește apă puțină pentru cămășuță și nu este albă cămașa spălată în apă puțină, căci se întinează albul ei din pricina apei puține în care se spală cămașa murdară și în care se lasă toată murdăria de pe cămașă. Iată taină mare las în ziua aceasta despre felul cum se spală o cămașă murdară, care trebuie spălată și albită, căci trebuie în multă, multă apă înmuiată, ca nu cumva apa puțină din vas să se murdărească prea mult de pe cămașă și să vopsească ea albul cămășii și să iasă din apă murdar albul ei în urma spălării. Trebuie apoi mai multe ape până ce apele spală toată murdăria cămășii, căci trebuie să fie ca nouă cămășuța scoasă din apa spălării, ca albul ei cel de la facerea ei. O, nu cumva murdăria cămășii spălată în apă puțină să intre din apă în toată țesătura ei și să se coloreze albul ei, ci trebuie grijă mare pentru lucrarea spălării, căci albă cu totul și mereu albă trebuie să fie cămășuța cea spălată!
Așa este taina nașterii cea de sus a omului și care-i spală omului viața și îi înnoiește cămășuța, căci trupul omului trebuie să fie biserica Mea, iar Eu să fiu capul ei, și așa trebuie să fie întocmit omul cel născut de sus, el să fie trupul, iar Eu să fiu capul, și să fie el apoi povățuit de Dumnezeu până la sfârșit. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea cuvioasei Parascheva din 27-10-2011
O, măi poporul Meu, nu este doctorie mai tare pentru om ca și pocăința cea cu putere înaintea Mea, cea plină de duioșie spre Mine și de credință și de căutare după Dumnezeu față de tot suspinul cel din om. Adevărata pocăință îi dă omului neputincios viață nouă, după ce Eu, Domnul, încerc prin foc credința lui în puterea lui Dumnezeu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
O, e bine să fiți mici unul în fața celuilalt și e bine să lucrați toți așa, fiilor care căutați cu această cale, că aveți nevoie de iertare de păcate, tată. Aveți nevoie de mila Mea și vă trebuie aplecare, nu cuvânt unul peste altul, ci aplecare unul în fața celuilalt mereu, fiilor. O, nu e bine să gândiți că puteți să aveți cuvânt și cărare de cuvânt unii peste alții ca și cum voi ați fi mai buni decât cei cărora le dați cuvânt din voi, căci aceasta înseamnă că vă apucați să vă credeți mai buni decât ei. Dar cum e bine dacă așa nu e bine? O, Eu v-am învățat calea cu Dumnezeu, fiilor. Am venit Eu Însumi și am arătat cum este și ce are de lucrat pe ea cel ce voiește să vină după Mine, și nu oricum înseamnă că e omul pe cale cu Dumnezeu, ci așa cum am arătat Eu.
O, fiilor, feriți-vă de duhul rău! Feriți-vă de duhul îngâmfării, măi fiilor care veniți să învățați să fiți pe calea Mea! Un om îngâmfat nu vede virtuți, ci vede defecte la cei virtuoși, la cei iubitori de Dumnezeu și de greul lui Dumnezeu, dar iubirea de Dumnezeu face iubire pentru semeni în om, nu face îngâmfare în om pentru cei din jur, iar Eu am iubit umilința, măi fiilor, și v-am arătat aceasta și vouă, și celor de până la voi.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
Vii la Dumnezeu ca să-L bucuri pe El cu venirea ta la El și ca să fii gata oricând să-I răspunzi cald când El are nevoie de tine pe calea Lui peste pământ, sub crucea Lui cea greu de dus, sau vii să lași lumea și să-L iubești pe El, sau să nu mai faci păcat ca lumea, sau vii să stai sub crucea Lui și sub ascultare să stai sub cruce și să te faci mic sub El și mic ca El sub cruce, iar El să fie mare peste tine și pentru tine sub crucea Lui cu tine, dar să nu-ți pui în gând că vii să-ți fie bine acum sau pe vecii, mai bine ca Lui, sau să gândești să fii tu cineva și nu ca lumea cea păcătoasă, sau să gândești tu să fii mijlocitor la El pentru ai tăi vii sau morți, ca și cum atât de mare vrednicie și trecere ai, și aceasta să spună Domnul, nu tu, iar tu să vii la El fără să cauți ceva pentru tine, ci doar să-L bucuri că vii la El, că L-ai ales pe El și că ești gata pentru El în orice ar fi să-ți dea să faci sau să porți, și nu altfel să gândești pentru venirea ta la Domnul. Iar dacă nu poți să-L ajuți cu nimic în statul tău pe calea mântuirii cea de la El, o, nici atât să nu cauți să fii nemulțumit, și nu să-L faci pe El dator ție, nu de aceea să vii la El, că e mare primejdie să-ți faci așa socoteală și să socotești tu în locul Domnului, că pierzi, fiule. O, nu așa trebuie să te porți cu Domnul, că Domnul poate și fără de tine, dar tu nu poți fără El pentru tine, nu poți nimic veșnic, nu ești și nu vei fi nimic apoi, ci numai mila Lui să-ți facă bine, numai așa să crezi, și aceasta numai dacă El vrea, după purtarea ta lângă El, nu să-I pretinzi tu ce să facă El pentru tine. O, Eu, Domnul, stăteam în rugăciune spre Tatăl în miezul de noapte pentru suferința Mea, care avea să-Mi vină prin cruce și când Caiafa M-a dat spre moarte apoi pentru iertarea cea de la Tatăl a omului păcătos, și am stat atât de umilit în fața suferinței Mele cea pentru om, și iată, omul trebuie să se gândească la prețul cel plătit de Mine pentru el, nu să se bucure că a suferit Domnul pentru el și să aștepte mereu așa de la Domnul pentru el , ci să plângă așa cum am plâns Eu la miezul de noapte rugându-Mă cu mare durere în grădina Ghetsimani spre Tatăl, și când a venit ucenicul Meu cel vânzător de Dumnezeu și M-a dus la Caiafa ca să cad jertfă de ispășire pentru păcatul omului.
O, cât Mă doare când îl văd pe om încordat în el și în afara lui, și cât Mă doare, iarăși, că nu-și aduce el atunci aminte cum am fost Eu în noaptea în care M-a vândut lui Caiafa ucenicul Meu, de plângeam cu umilință în fața suferinței Mele cea pentru omul păcătos! Mă doare că nu se umilește omul. Mă doare.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
O, am grijă de tine, tată, că numai pe tine te mai am. Așa să ai și tu de Mine grijă, că nici tu n-ai pe nimeni în afară de Dumnezeu, Care-ți dă ție de la El ca să ai și ca să dai și ca să rodească peste oameni ceea ce le dai tu lor de la Mine.
Nimic mai mult n-ar trebui să aibă omul, și i-ar ajunge lui numai Dumnezeu dacă L-ar avea. Lui însă îi vine greu aceasta, fiindcă omul nu poate să-și taie voia, bietul de el, iar voia lui înseamnă omul, nu înseamnă Dumnezeu. Când omul nu se deprinde de mic cu ascultarea de Dumnezeu, când el n-o învață bine pe ea de mic, îi este greu când este crescut mare să facă aceasta, o, și nu este viață mai ușoară, mai nezbuciumată, mai neapăsată ca și viața cea sub ascultare de poruncile vieții, de Învățătorul vieții, iar Eu, Domnul, aceasta voiesc să așez pe pământ între oameni, și să stau cu ei apoi, ca să nu mai aibă ei lacrimi și suspin, căci scris este pentru cei deprinși cu ascultarea, că: «Domnul va sălășlui cu ei și va șterge El orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt de durere nu va mai fi». Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
viață cu ascultare este în cer viața, căci în cer e numai Dumnezeu, numai ascultare peste tot, și toți sfinții și toți îngerii știu în cer că ascultarea înseamnă Dumnezeu, precum neascultarea înseamnă diavolul, iar eu Te rog în ziua mea de serbare între sfinți în cer și pe pământ, ascultă-mi rugăciunea cea de azi și dăruiește-Ți puterea cea vindecătoare, cea plină de milă și fă să fie pe pământ ca și în cer, Fiule Doamne, căci în cer este ascultare, o, Fiul meu iubit Iisus. Amin.
Și acum, când omul știe ce înseamnă ascultare și ce înseamnă neascultare, trebuie să mai știe el că ascultarea de Dumnezeu vine din credința în Dumnezeu, și scris este ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să asculte de Dumnezeu, ca să aibă viață veșnică, ascultare veșnică să aibă, precum cei din cer au. Iată, ascultarea este viață veșnică. Ea îl face pe om să stea în sânul lui Dumnezeu și să fie îndumnezeit omul. Ne-am vestit nu demult la porți că vom aduce vestea cea mare a bucuriei cu Noi peste cei ce Ne-au ales pe Noi, cei din cer, și peste cei ce Ne aleg, căci în curând cerul va întinde funia și va înconjura avutul său și-l va pune la adăpost fericit, unde nu va mai pătrunde durerea, căci scris este: «Domnul va sălășlui cu ei și va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt de durere nu va mai fi». Amin.
Să-i învățăm pe ei, Fiule scump, că vine vremea să-i înconjurăm cu hotarul tainic și să-i îngrijim ca pe cei din cer și să se hrănească ei cu iubirea cea dintre cei din cer, căci durerea și suspinul vin de la lucrarea neascultării, și oamenii de pe pământ nu știu de unde-și fac ei rost de atâtea dureri. Voiesc să grăiesc azi, aici despre taina și lucrarea ascultării, Fiule Iisus, căci grija mea cea mai mare este să-l facem pe om să Te asculte și să se facă el apoi ucenicul Tău, precum mirii cei din Cana Galileii au lăsat jos bucuria nunții lor și s-au făcut ei ucenici ai Tăi și au rămas curații Tăi și apostoli s-au făcut, și ai binecuvântat peste ei apostolia și nicidecum nunta, dar iată, este așa cum ai spus Tu acum două mii de ani că nu toți pricep taina aceasta, ci puțini, puțini de tot o pricep pe ea, căci aceasta este taină mare, și taina este pentru ucenici, iar ceea ce nu este taină este pentru lume. Când ucenicii Tăi Ți-au spus Ție grăirea lor cum că nu-i este de folos omului să se însoare, Tu ai adăugat cuvânt sfânt și ai spus lor că nu toți pricep taina aceasta, ci numai cei ce le-a descoperit-o lor Tatăl, numai aceia o pricep pe ea.
O, ce fericiți sunt cei ce au numai pe Domnul pe pământ iubire a lor așa cum eu am avut mereu pe Domnul în iubirea mea! Iubirea înseamnă dor și ascultare de Dumnezeu, și ea te cuprinde în ea când asculți, și te înconjoară apoi în hotarele ei și nu mai poți decât să iubești, și nu mai poți să întristezi, și nu mai poți să te întristezi, căci iubirea nu le lucrează pe acestea din nimeni și din nimic.
O, ce departe ești, omule, de această taină despre care eu grăiesc azi în ziua mea de serbare între sfinți în cer și pe pământ! O, ce departe este cerul de pământ, o, ce departe de om este iubirea și cerul ei cel sfânt! Să ia omul de pe masa aceasta și să înțeleagă șoapta cerului și dorul cerului după om! Numai cei ce iubesc ascultarea de Dumnezeu și de statul lor întru El, numai ei vor fi cuprinși în țara cea de sus, în iubirea cea de sus, țara celor care ascultă așa cum eu am ascultat, și numai de iubire am ascultat.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
Oamenii trupești își mângâie unii altora trupul și poftele trupului, și apoi se aleg cu dureri, căci sunt străini de cer, iar oamenii duhovnicești își mângâie unii altora dorul de Dumnezeu și îl aprind în ei plini de nădejde, și mila celor din cer are ce să lucreze și peste cei trupești, și peste cei duhovnicești; și peste cei reci, și peste cei fierbinți, căci în cer este dor și Îi este dor de om lui Dumnezeu și cerului tot îi este dor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
O, popor al Fiului meu Iisus Hristos, o, copil al Celui mai frumos Copil între copii, ia aminte și învață să faci faptă iubirea ta de cei ce iubesc pe Dumnezeu cu alegerea lor. Când cineva greșește puterii sufletului tău, tu să te umpli de duioșie pentru acela din pricina greșelii lui asupra ta, și-ți va veni înapoi puterea prin duhul duioșiei tale pentru cel greșit, ca să nu învinuiești vina lui în tine, care dă să te tulbure, să te răvășească, și nici vina ta în el să n-o hrănești, iar duhul duioșiei din inima ta va lucra tainic și va îndulci pe cel ce slăbește puterea sufletului tău înăuntrul tău, și așa ai câștigat pe fratele tău, iar diavolul dezbinării va fi rușinat.
Iubiți umilința, fiilor! Socotiți-vă nevrednici de orice bine din partea Domnului și din partea omului, căci smerenia voastră este poarta cea mai largă pentru voi înspre Domnul și pentru Domnul spre voi. Bucuria și desfătarea voastră toată să vă fie umilința inimii, smerenia cea plină de adevărul ei, fiilor. O, mi-e tare drag să vă povățuiesc și mi-e tare dor să vă învăț taina măririlor cerești în voi, căci smerenia din voi vă poartă spre mare mărire și vă dăruiește sălășluirea Domnului în voi cu toată mărirea Sa, și mărire din mărire naște ea în voi când Domnul are loc prielnic Lui cu mărirea Lui în voi. Fiți calzi mereu, fiți blânzi mereu în voi și în afara voastră și să nu vă săturați să fiți așa! Fiți sfinți mereu prin acestea care fac în om pe Dumnezeu, și care-L tămăduiesc pe Domnul de suferință în voi, căci în oamenii străini de cer e plină de suferință așteptarea Domnului, e mormânt rece și întunecat locul sufletului omului care nu dorește pe Domnul viu în el. Iată, tămăduirea omului neputincios cu duhul și cu trupul atârnă de tămăduirea Domnului în el. Amin.
O, nu știe omul că nu-i frumos, că nu-i sănătos să se iuțească, să se încordeze, să se nemulțumească, să se mărească pe sine între cei din jurul lui prin nemulțumirile lui. Nu știe omul și n-are cine să-i spună acestea, iar mila celor din cer este mare pentru om. O, măcar de-ar avea cât mai mulți parte să ia din masa aceasta de cuvânt învățătură de iubire și de ascultare și de înviere și de schimbare a înfățișării cea dinăuntru și cea din afară a omului străin de taina vieții veșnice, iar eu Te rog cu mare duioșie, o, Fiule scump Iisus, fă cale cunoscută mult de către oameni cuvântului Tău care curge din Tine pe pământ ca să umble el la inima omului, căci toate sunt pentru Tine cu putință, iar azi eu aduc Ție rugăciune pentru om. O, dacă ispitele trimise de diavolul îl fac pe om să strige la Tine din mijlocul încercărilor, Tu și mai mult lucrezi ca să-l întorci pe om spre viața lui cea de sus. L-a întrebat odată cineva pe un om căit și îmbunătățit și întors la Dumnezeu cu mare dor în el, l-a întrebat cine l-a făcut pe el să-L iubească pe Domnul atât de mult, iar el a răspuns că dracul l-a ajutat să caute după Domnul cu atâta dor. O, dacă n-ar disprețui omul durerea și necazul de tot felul, care-i vin lui din pizma diavolului, i-ar da lui Domnul lumina smereniei și ar afla el dulceața ei cea multă, pe Domnul celor smeriți, și care-și osândesc păcatul prin smerenia inimii lor!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
O, e multă suferință pe pământ. Ea nu poate vindeca sufletul omului rătăcit de Tine, căci omul nu cunoaște taina smereniei și puterea ei cea mare și nu știe să se osândească pe sine ca să nu mai fie el osândit de păcatele lui, pentru care el nu știe să-și smerească inima și să stea înaintea Ta gata să-Ți urmeze, eliberat de păcatul cel osânditor. Am grăit cu milă mare în ziua mea de serbare și multă putere de tămăduire am dat să împart celor neputincioși, care caută slobozirea de sub apăsare. O, de-ar înțelege toți suferinzii că smerenia cea adevărată le-ar da lor toată vindecarea! Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
O, măi poporul Meu, nimic să nu lucrezi tu mai mult ca și smerenia inimii, prin care omul se lasă mic înaintea tuturor, așa cum Eu M-am lăsat când vremea a cerut aceasta. Îți voi grăi cu adâncime despre lucrarea smereniei și te voi face împărțitor peste oameni cu această lecție de viață, căci lucrarea smereniei inimii este doctoria cea mai scumpă, cea mai vindecătoare pentru duhul, pentru sufletul și pentru trupul celui neputincios pe pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2011
O, fiecare caută ale sale, dar nu știe omul cum vine aceasta și nu găsește nimic din tot ceea ce caută, căci cu nimic nu rămâne omul înaintea Mea. Cel ce se încântă pe sine însuși, acela își pierde așa mintea când are nevoie de minte, și unuia ca acela îi priește așa fiindcă și-a hrănit așa mintea, și aceasta nu înseamnă că-și face omul rost de minte. Omului îi trebuie minte și nu-și face rost de minte, că zice că are el, dar mintea se face de la Dumnezeu prin duhul umilinței dacă omul îl are, căci numai umilința Îl face pe Dumnezeu în om, Îi face cale lui Dumnezeu în om, și numai așa are omul minte, căci mintea înseamnă Dumnezeu în om, iar altfel e urât omul, e om și atât.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Sfintei Cruci din 27-09-2011
Am fii și fiice plini de suferința Mea în ei, nu de a lor, dar sunt destui din loc în loc între cei ce dau să vină după Mine și sunt plini de suferința lor, căci n-au voit să învețe de la Mine și de la sfinți facerea lor așa cum vrea cerul și nașterea cea de sus, căci nimeni nu-și poate zidi singur facerea lui, fiindcă singur nu se poate vedea omul întru toate ale sale și îi trebuie un ajutor, îi trebuie o oglindă ca să-l ajute să se vadă.
O, fiilor care aveți dureri de-ale voastre și nu de ale Mele dureri! Când omul este nemulțumit, inima i se asprește, la fel și fața, la fel și vorba, la fel și fapta, dar când el se împacă cu toate câte vin spre el, oricum și de unde ar veni ele, inima i se umilește, i se moaie, i se mlădiază și i se formează ființa după chipul și asemănarea Mea, căci Eu M-am dat pe Mine Însumi celor ce M-au supus lor, sub mâna vânzătorului Meu dat lor în noaptea în care am fost vândut, și chiar dacă am fost atât de îndurerat, eram blând și smerit cu inima și plin de răbdare și plin de iubire, căci asprimea inimii nu M-a cunoscut, că toate veneau de la Dumnezeu, și așa să-și spună și omul: toate vin de la Dumnezeu pentru facerea cea din cer. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Sfintei Cruci din 27-09-2011
O, fiilor lucrători la izvor din partea Mea peste cei ce aleg creșterea lor cea de la Dumnezeu, Eu, Domnul, suflu peste voi și vă dau, și voiesc să ia cei ce caută la voi sfat și înțelepciune, dar să lucreze ei apoi așa, spre viața lor cea de sus. Duhul umilinței este cea mai mare lucrare a lui Dumnezeu pentru om, căci Eu Mi-am arătat umilința ca să învețe omul din ea, iar omul să nu dea să fie mai mare ca Dumnezeu, căci drumul cu Dumnezeu are aurul lui, are bogăția lui și strălucește de jos până sus prin această lumină, prin duhul umilinței, scara care îl suie pe om la cer ca să fie omul din cer pe pământ, și nu de pe pământ să mai fie el apoi.
Am venit pe pământ pentru îndumnezeirea omului. Aceasta să știe toți cei care sunt și care voiesc să fie cu Mine pe calea cuvântului Meu cel de azi, pe calea venirii Mele de azi pe pământ cuvânt, și trebuie să se îndumnezeiască cel ce voiește să fie cu Mine prin lepădare de sine și prin îndumnezeirea lui apoi, căci Eu asta am de lucrat peste om.
Învățați poporul peste tot, fiilor care-Mi stați cale a cuvântului Meu ca să vină el spre creșterea celor ce se aduc la creștere. Învățați-i pe toți cei ce doresc cu Dumnezeu și să știe ei că nu Dumnezeu trebuie să Se facă după cum sunt ei, ci ei trebuie să se facă după cum este Dumnezeu. Nu mai voiesc durere de la ei, căci pe cine îl doare de el însuși în trupul bisericii Mele, acela se face durere a Mea și sarcină a Mea și a voastră, tată, și trebuie să le spunem din când în când că e musai să aibă cruce și răbdare pentru cruce toți cei ce vor cu Dumnezeu, căci crucea Mea este grea și nu este ca a lor, iar dacă ei nu pot ajuta sau micșora greul crucii Mele, măcar să-și poarte cu răbdare și cu împăcare crucea lor, că nu e de tăiat din cruce, ci e de împodobit crucea cu podoabele iubirii și a răbdării sfinte și a cumințeniei depline, și mai ales a nerăzvrătirii, că nu are omul dreptul să se răzvrătească, decât dacă-și ia singur acest drept împotriva umilinței lui, pe care ar fi s-o aibă pe deplin pentru mântuirea lui.
O, nu știe omul ce este crucea, ce slavă este ea, ce drum spre înviere este ea, și de aceea se plânge el mereu, și de aceea se slăbește mereu om pe om plângându-se mereu, de parcă asta ar fi să fie lucrarea lui. Toate câte vin peste om, ar fi să le primească el ca din mâna lui Dumnezeu și să nu-I dea Domnului peste mână, căci Dumnezeu știe ce-i este omului de folos, după cum vede El că trebuie pentru făptura cea mereu nouă a omului, căci Eu prin suferință am venit pe pământ și tot așa am petrecut apoi, și tot așa M-am întors și M-am păstrat lângă Tatăl, căci aceasta este cununa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, iar bucuria și desfătarea este calea păgânilor, nu a creștinilor, căci creștinii au bucurie crucea și pe Domnul lor, Domnul crucii, Păstorul Cel cu crucea, Care umblă după oi ca să le dea pășunea Lui și pildă să le dea lor purtarea crucii, slava celor ce iubesc pe Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui, căci Eu prin cruce Mi-am arătat slava și prin ea am iubit pe fiecare om, ca să-l răscumpăr pe om și să-l dau Tatălui, acolo unde el se va întâlni cu odihna lui, pe care a pierdut-o prin părăsirea lui Dumnezeu, datorie care trebuie plătită la Dumnezeu de fiecare om, ca să-și primească el iarăși înfierea cea pierdută. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Sfintei Cruci din 27-09-2011
Voi, cei ce credeți în venirea cea de acum cuvânt a Fiului meu Iisus Hristos, o, prindeți puteri și voință ca să împliniți în voi chipul Fiului meu, căci poruncile Lui sunt oglinda în care trebuie să vă priviți chipul și să vă faceți asemenea Lui înaintea Lui și înaintea oamenilor, spre mântuirea lor. Numai cel ce face voia Fiului meu Îl va cunoaște pe El pe deplin în cuvântul acesta, care naște om nou din oricine se apropie ca să ia și ca să poată ca Domnul și pentru Domnul apoi. Amin.
Iar tu, popor născut din cuvântul Fiului meu, tu ai pe Fiul meu și pe Dumnezeul meu și al tău trup și cuvânt în casa ta, în biserica ta, și din El te naști mereu, mereu și ești casa Lui și ești biserica Lui, și tot așa să și lucrezi cu El, mereu, mereu să lucrezi și să fii lucrând, că mare este taina ta cu Domnul în zilele acestea, și iată vremea mântuirii, dar mare înțelepciune trebuie să vrea omul să aibă ca să înțeleagă el de sus vremea aceasta și mila Domnului cu ea venită pe pământ!
Sărbătoresc în mijlocul tău taina nașterii mele între oameni pe pământ, că nu mai are cerul pe pământ loc plăcut și curat pentru sărbătorile lui. O, caută să asculți bine și să împlinești bine și mereu tot ce-ți cere ție Domnul, o, popor blagoslovit! Dă-I Lui ascultare fără de zăbavă, că mare va fi bucuria celor ce ascultă, și tot așa de mare va fi durerea pentru cei neascultători.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2011
O, măi poporul Meu, omului îi trebuie multă dojană, tată, multă învățătură și multă dojană, căci el greșește mereu, numai că această binefacere nu-i place lui și nu-i priește inimii lui, și vai celor fără de dojană mereu peste ei și care nu caută pe cineva care să-i curețe mereu de greșeala lor și să le-o pedepsească! O, să nu fugi de certare, fiule, că e mai ușor așa, tată, e mai bine așa pentru tine decât atunci când va fi durerea cea mare peste mulți.
Pace ție, poporul Meu, și să iubești dreptatea, că a Mea este dreptatea, căci omul n-o are pe ea nici când i se pare că are dreptate împotriva altui om vinovat!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul din 11-09-2011
iubirea este cea care nu se sfârșește niciodată cu jertfa ei, măi poporul Meu. Ea este cea care se dă dăruindu-se plină de dor, plină de această putere a ei, de plinul ei, care se revarsă neîmpuținându-se și veșnic deșertându-se, căci chipul ei în om așa este: este ca Dumnezeu, fără de sfârșit. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2011
Duhul proorociei este lumina lumii. Acolo unde el nu încape între oameni, totul este întuneric fără de viață, fără de vedere, fără de grai. Eu sunt duhul proorociei, Eu sunt lumina lumii și i-am spus omului să umble în lumină, să fie fiu al zilei i-am spus, căci noaptea nu mai poate să lucreze nimic. Pentru toate își mai face omul vreme, dar ca să se oprească în fața cuvântului Meu, lăsat pe pământ între Mine și om ca să-l învețe bine omul și să-l trăiască așa apoi, o, n-are omul vreme să împlinească el această minune. Ce minuni mai caută el să vadă și să poată prin ele când el nu are vreme să-L citească pe Dumnezeu-Cuvântul, Care a venit și vine din cer să grăiască cu omul? Duhul proorociei mai poate să-l salveze pe om din întunericul în care stă. Grăirea Mea peste pământ și primită ea de om, aceasta este care poate să-L împlinească pe Dumnezeu casnic cu omul, creștet al familiei bisericești, stâlpul de întărire al casei duhovnicești, capul bisericii lui Dumnezeu. O, iată de ce vin Eu și Mă fac cuvânt pe pământ și-Mi întăresc casă tare nu din cărămizi de pământ, ci din fii, din oameni cu credință în ei pentru duhul proorociei, care întocmește pe pământ casa lui Dumnezeu și casnicii Lui! Amin.
Am stat în ziua aceasta de serbare, am stat atât de odihnit aici, Eu și mama Mea Fecioara și toți oaspeții din cer! Unduirea Duhului Sfânt din unii în alții, ce frumoasă a fost! Trebuie însă mai multă grăire, măi fiilor, și aceea să fie grăire asemenea cu a Mea. Așa cum grăiesc Eu între voi, cu ce cuvânt, cu ce duh, cu ce sortare de grăire, cu ce sănătate de cuvânt trecut prin sită și bine curățat de duh de om și de mărunțișuri omenești, așa grăire să se nască pe masa de praznic la sărbătorile Mele cu voi și cu cei ce vin la masa Mea cu voi. Toți fiii cei frumos întocmiți la înțelepciunea duhului proorociei și toți cei ce se dau să fie întocmiți așa, toți să lucreze și să împodobească harul și lucrările lui cele de sus în zilele de serbare cu strângere de popor la izvor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2011
Voi, fiilor, să aveți grijă mare și multă de sărbătorile Mele cu sfinții între voi, de lucrarea duhovnicească, de cântarea duhovnicească și care trebuie să semene cu a sfinților și cu a îngerilor, nu cu a oamenilor, măi fiilor. O, aveți grijă de toate simbolurile, de toate stările și lucrările cele pentru sărbători, că e hrană de la voi pentru sfinți și pentru cei ce mănâncă la masă cu sfinții în zilele Mele de sărbătoare cu voi, aici, în grădinile întocmite de Mine și de voi pentru slava Mea cu voi. Când eram pe pământ lucram pilde cu Duhul Meu Cel lucrător prin cuvânt și le împărțeam oamenilor prin grai și aveau tâlc adânc și au rămas ele de înțelepciune peste oameni. Privesc la voi în zilele de sărbătoare cum duhul proorociei suflând peste voi vă dă vouă să împărțiți simboluri și pilde pentru sporirea înțelepciunii duhovnicești, pentru întărirea dragostei de mântuire peste cei ce vin la izvor ca să ia și ca să aibă de viață pentru viața lor mereu. O, ce mângâiere am făcut Eu din voi pentru Dumnezeu și pentru sfinții Lui și pentru zilele Mele de serbare cu popor adunat la izvor, măi fiilor!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2011
Voi, cei ce aveți credință, bătând cale spre izvorul Meu de cuvânt, căutați, tată, când vă întoarceți la locurile voastre de viețuire, căutați să puneți peste voi din zi în zi mai mult frumusețea cea de sus a omului, chipul Meu peste voi și purtat de voi cu fapta și cu vederea, căci orice dar împărțit de aici vouă, își așteaptă rodirea în voi. Am grăit vouă în ziua aceasta de chipul omului frumos și v-am povățuit să nu vă rușinați de lume cu Mine în voi, cu voia Mea împlinită peste viața voastră și peste felul cum se vede ea, căci voi sunteți datori lui Dumnezeu, nu oamenilor, ci slavei Domnului, care dă să vă înfășoare întru ea și să-i purtați veșmântul, că vine vremea Scripturilor împlinite la vedere, și de care cei fățarnici nu vor avea parte. Frica de Dumnezeu vă poate fi de sprijin, adică frica de pedeapsa care ar fi s-o găsiți pentru neascultare de tot ce vă cere Dumnezeu să puteți și să purtați. O, dacă ați vedea câtă ordine cerească domnește între sfinți și între îngeri în cele ce nu se văd din pricina slavei lor orbitoare! O, dacă ați vedea cât curat, cât frumos stă peste tot și peste toate câte sunt intrate în taina cea acoperită în nor, taina lui Dumnezeu cu cei ce au ajuns cu El întru cele de sus întocmite pentru cei ce sunt ai Domnului pe vecii! Fiți, dar, harnici gospodari pentru cele ale patriei cerești, care vă așteaptă dacă o iubiți cu totul aici, în mijlocul celor văzute ale lui Dumnezeu, căci văzutele lui Dumnezeu și nevăzutele Lui nu au locuri diferite, ci același loc, împreună unele cu altele, și cât de puțini sunt pe pământ care să poarte în ei sfială pentru nevăzutele care-i înconjoară pe ei în locul unde ei viețuiesc! Toate nevăzutele lui Dumnezeu sunt veșmântul cel tainic al celor ce se văd și, iarăși, văzutele toate sunt veșmântul cel de deasupra al nevăzutelor, sunt norul peste cele ce nu se văd și care le acoperă pe ele ca și pe Dumnezeu, căci nu de altceva a făcut Dumnezeu văzutele toate, pe cele ce se văd.
Am petrecut cu voi, o, fiilor călători, și v-am dat apoi însoțitori cerești pe cale dintre cei ce nu se văd cu ochiul trupului, căci Eu atât de slăvită Îmi am împărăția și am suite de slujire, de suire și de coborâre, de mergere pe cale, de ajutorare și de ocrotire tainică, oștiri cerești slujitoare Mie și celor ce Mă iubesc pe pământ și în cer, oștiri care nu-și mai sfârșesc slujirea și sunt pe vecii slujitoare și sunt în fericire că-Mi slujesc. Așa și voi, fiți fericiți că slujiți vouă și Mie după plăcerea Mea și nu după cele ce nu vor mai fi în curând. Vă dau din Duhul Meu, vă hrănesc atât de minunat cu râul Meu de cuvânt. O, împliniți-l pe el, și prin el împliniți-vă pentru Mine! Fiți atenți că vă spun o dorință a Mea acum. Dacă dragostea Mea v-a dat vouă părtășie la bogăția de pe masa Mea de nuntă cu poporul Meu mireasă, dacă Eu v-am deschis ca să veniți și ca să luați și ca să aveți din destul, fiți acum curați în iubire pentru această masă și nu mai luați de pe nicăieri pentru voi, căci binele vi-l doresc când vă învăț așa. O, cum ar fi să coboare o slugă împărătească să petreacă cu oamenii de rând, cu slugile cele de pe margini, când împăratul a așezat-o pe ea la masa cea mai de sus să stea? N-ar fi să-l înșele pe împărat o așa slugă slujitoare lui? De aceea și Eu vă rog pe voi să vă îndestulați cu cele de la masa Mea cea de sus cu poporul Meu mireasă și să nu mai coborâți la altfel de petrecere care s-ar arăta cu fața lui Dumnezeu, căci peste tot dau să se arate numai frânturi și nu hrana întreagă, măi fiilor. E ca și cum ai avea o familie și, bine întocmită fiind ea, te mai duci ca să-ți mai ghicească și altcareva despre soarta ei, despre mersul ei, umblând să aduni pentru ea din cele ce nu sunt ale ei. O, Eu vă hrănesc pe voi din izvorul înțelepciunii Mele, iar voi să primiți, că bine vă povățuiesc Eu, căci hăinuța cu împrumutatul trebuie s-o dai înapoi, dar cea care este dăruită ție este fără de cusur și fără de preț și fără de datorie pentru ea. O, iubiți postul și rugăciunea cea sfântă, iubiți chipul cel frumos al lui Dumnezeu în voi și peste voi înăuntru și pe deasupra, căci sunteți datori învățăturii Mele, care vă învață și care vă dă facere nouă, fiilor! Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2011
O, poporul Meu iubit, întru care Eu și cu Tatăl am binevoit în zilele acestea! Când omul stă sub supunere după orânduiala pusă peste el sau sub care el se supune, unul ca acela e mai bun, e mai cald, e mai credincios tuturor și e mai ușor pentru el însuși și ușor de purtat de toți, dar când are omul supuși prin orânduiala care cade așa, e mai apăsat omul, e mai încordat și se vede aceasta, că e mai neliniștit un așa om, mai plin de griji, mai greu de purtat de cei din jur, mai greu de înțeles de către cei din jurul lui care nu au de dat răspuns pentru lucrurile toate, și se uită toți după el ca după cel de care se teme, de care trebuie să asculte, și e bună această temere și nu e grea de purtat, căci de cel care ascultă este ușor, că este cine să poarte grijă de el, numai să iubească el lucrarea supunerii sfinte, lucrarea celor ce iubesc pe Dumnezeu sub greul lui Dumnezeu cel pentru om.
O, să nu greșiți în răbdare, măi fiilor, căci răbdarea care doare în om este răzvrătirea cea dinăuntrul omului, nu este răbdarea, nu este dragostea cea plină de răbdare sfântă și blândă prin iubirea ei în om, ci este semeție de sine în om, este om nemulțumit răbdarea cea care doare în om. Cel ce nu rabdă mulțumit, acela nu are frică de Dumnezeu și nici înțelepciune. În rugăciunea de începutul zilei tu spune-I Domnului, fiule: „nu mă lăsa, Doamne, să uit că totul vine de la Tine!“, și nu te vei mai nemulțumi de la omul care spui tu că îngreuiază sufletul tău, căci poate și el este de la tine îngreuiat, și socotește-l și pe el, nu numai pe tine pentru greul dintre tine și el, iar dragostea ta să nu cunoască fățărnicia, ci să-l iubești cu ea pe aproapele tău și nu pe tine, și atunci nu vei mai ridica glasul să te plângi de la el, de la cele ce-ți vin de la Dumnezeu și nu de la fratele tău, care Îl acoperă pe Dumnezeu înaintea ta ca să poată Domnul grăi cu tine, cu viața ta, cu fapta ta când El voiește să facă aceasta și să te curețe de părerea de sine și să-ți dea credință în schimbul ei și darul supunerii sfinte.
Să știi, poporul Meu, că iubirea este cea care se dă, nu este aceea care așteaptă iubire, care așteaptă camătă. O, caută să iubești și să înțelegi bine această lucrare de taină a iubirii cea fără de fățărnicie în lucrarea ei. Feriți-vă de duhul nemulțumirii, măi fiilor, că acest duh vă bagă sub sarcină și vă duce spre cârtire și vă mână din spate prin iubire de sine și vă mână spre om ca să vă căinați lui, vă mână spre vorbire în doi, tată, și amintiți-vă de cuvântul Meu cel de demult între voi când am spus că atunci când în Israel cineva greșea tot poporul suferea, și, iarăși, amintiți-vă de corabia în care a fugit Iona de la fața Mea și cum prin greșeala lui avea să piară toți din corabie, iar când el le-a spus lor că greșeala lui, pe care le-o spusese, este pricina pieirii lor și a valurilor care ridicau marea în sus, le-a spus lor Iona să-l ia și să-l arunce pe el în valuri ca să-și scape viața toți cei din corabie, și așa s-a și făcut, și apoi se rugau corăbierii și toți cei din corabie, se rugau lui Dumnezeu cu frică pentru Iona ca nu cumva să aibă ei de dat răspuns pentru sângele celui nevinovat lor, ci lui Dumnezeu, și atunci Eu, Domnul, am lucrat minunat la rugăciunea lor pentru Iona și am poruncit chitului să-l ia pe Iona în pântecele lui și să-l scoată nevătămat la uscat, căci Eu îi făcusem lui Iona trimitere prin cuvânt proorocesc spre cetatea cea mare a Ninivei, care ar fi trebuit să piară pentru fărădelegile ei, așa cum ar fi putut pieri Iona în mare dacă chitul nu l-ar fi acoperit pe el cu pântecele lui, și n-a trecut neîmplinit cuvântul Meu rostit peste Iona, și s-a dus apoi el și l-a împlinit peste cetatea fărădelegii. Iată, greșeala lui Iona i-a pus în primejdie pe toți corăbierii și pe toți cei din corabie cu care el călătorea în fuga lui de Dumnezeu.
O, să nu greșești în răbdare, fiule poporul Meu! Acest fel de greșeală te duce la alte greșeli, și iată, spun mai departe, să nu greșești în credință, să nu greșești în iubire cu supunere și pentru supunere ca să-i pui în primejdie pe cei cu care tu călătorești pe drumul tău cu poporul Meu! Ai grijă să nu te înșele duhul vicleniei ca să-l lucrezi pe el! El este mult ascuns ca să-l poți vedea, mult prea subțire ca să-l poți pricepe, și e bine să fii liniștit, să fii cuminte și să nu greșești în ascultarea de Dumnezeu și de tot ce vine de la El spre încercarea ta. Se aruncă în lume ca Iona în mare cei ce nu ascultă de Dumnezeu, și așa Îmi ocrotesc Eu restul poporului Meu, care ascultă cu supunere prin duhul răbdării sfinte, o, dar Iona era iubitor de Dumnezeu, blând și smerit cu inima era el și credință mare era în el, numai că multa lui umilință M-a încurcat atunci când am voit să-l fac Eu purtător de cuvânt peste cetatea fărădelegii, și l-am înviat pe el încă o dată dintre morți ca să-Mi fac prin el lucrarea Mea și adeverirea ei și pilda ei peste timp.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului din 19-08-2011
Vă așez înaintea cuvântului Meu în zi de praznic sfânt, pe voi, cei ce-Mi faceți intrarea la poporul Meu cel de azi ca să-l învăț pe el puterea cea pentru Dumnezeu între el și Dumnezeu, căci scris este că se vor răci tot mai din plin la creștini credința, nădejdea și dragostea în Domnul, căci omul e deprins, săracul, să creadă în el și în om, și tot așa face și cu nădejdea, și tot așa și cu dragostea, și Domnul este văduvit de acestea din partea omului, și vine ziua când voi sta față în față cu tot omul și-l voi întreba cu durere în glas de ce nu a avut acestea pentru Mine în el. Zadarnic caută cei ce vă privesc pe voi, tată, zadarnic zic ei că se iau după voi în cele ale lor, căci voi trăiți pentru Mine și tot așa și lucrați, iar ei lucrează pentru ei și ca ei, și una este să facă ei Domnului și alta este să-și facă ale lor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul din 2-08-2011
V-am povățuit cu milă pe toți cei care ați luat și luați peste voi cuvântul Meu. Grăiesc cuvânt lângă izvorul acesta de cuvânt și povățuiesc cu el peste tot și spun: prețuiți-i pe cei binecuvântați aparte pentru voi, ca să intrați sub lucrarea binecuvântării, măi fiilor!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul din 2-08-2011
O, popor al învățăturii Domnului Iisus Hristos în vremea Sa cu tine, te învăț cu râvnă mistuitoare: ferește-te înăuntrul tău și în afara ta, ferește-te de duhul de femeie. Ia seama că duhul de femeie se muncește și în femeie și în bărbat și are apucături necreștinești, ba chiar neomenești, iar Domnul a suferit adesea mult și greu de la acest duh chinuitor de om și s-au pierdut prin el dintre cei ce au venit la Domnul, la masa Lui cu acest popor, și n-a stat la învățat și la subțiat creștinul care a venit ca el și a rămas tot ca el,
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul din 2-08-2011
Duhul de femeie chinuie sufletele în jur, tulbură și sare în sus ca să-și caute placul, strică pacea în jur și nu se mulțumește cu atât și strică duhul, strică văzduhul și vin și pătrund diavolii și ciugule din duhul și din vorbele duhului unei astfel de inimi. Și-a povățuit Domnul poporul să pună pentru păsărelele cerului firimiturile care rămân pe masa lui pe loc pus pentru ele, ca să se roage la Domnul păsărelele cerului pentru omul care le dă hrană, căci ridică pasărea căpșorul spre Domnul ca să vadă Domnul de unde mănâncă ea și ca să răsplătească Domnul pe binefăcătorul vieții ei. Iată, tot așa fac și păsările duhului rău și ciugule tot ce cade din gura omului cârtitor, nemulțumit, nemulțumitor, nesupus, semeț prin toate câte face și spune, plin de mintea lui și dând în lături din ea duhul lui urât și smintitor, om care se duce și se deșartă cu nemulțumirea lui la alt om, pomenind în părți numele celui ce nu-i joacă în plac și învinuind până la Domnul pe cel care aude cu urechea înșiruiri de vorbe asupra celui ce se atinge de cele neplăcute din el. O, cine-și strânge nemulțumiri și se duce și le deșartă peste altul între cei ce sunt ai Domnului, vă spun eu cum vine aceasta, că este ca și cum îți vine să ieși cu udul sau cu dosul și îți ridici poala hainei și te dezgolești și murdărești cu cele din tine lăsate peste capul aproapelui tău.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul din 2-08-2011
fără dragostea de Dumnezeu nu este nimic omul, nici măcar cel care crede și nădăjduiește în Dumnezeu, că nu e om să nu creadă în Dumnezeu și să nu nădăjduiască în El și să nu aștepte de la El, nu e nici între cei care zic că nu este Dumnezeu și că pot ei să facă ce vor ei pe pământ, că și aceia tot de la Dumnezeu au sufletul dat lor, dar iată, fără dragoste de Dumnezeu nu au preț în ei credința și nădejdea nici în cei în care sunt acestea mai mult, nici în cei în care nu-și pun prea mult mintea la lucru pentru Dumnezeu.
Vin, poporul Meu, și te învăț să știi ce să faci cu mintea, și vin să te dezvăț să te iei după mintea ta. Vin să te deprind cu dragostea cea de sus pentru Mine în tine, că dacă dai să iei de pe pământ, de jos să iei dragoste în tine pentru Mine, pățești și tu ca lumea cea lăudăroasă, care se bizuie pe dragostea de aproapele și care-l duce pe om spre om și atât, și apoi spre diavol, căci totul este numai fățărnicie și iubire de sine și părere de sine, amestecate în dragostea dintre om și om, căci dragostea nu poate fi o boală a omului, fiindcă ea este virtute sfântă, cale de sus pentru viața omului, pentru ca să-L iubească omul pe Dumnezeu pe pământ, și toate în numele dragostei de Dumnezeu să le așeze el pe calea lui cu Mine.
O, ai grjă să înveți bine de ce ești și de ce stai tu cu Mine și nu cu lumea, fiule. Nimic altceva să nu cauți decât dragostea de Dumnezeu, și să nu-ți fie ea învinuită de diavol între tine și Mine, căci pentru aceasta nu e de dormit nici o clipă și nici un pic din clipă, fiindcă această făclie se stinge numaidecât când ai da să uiți o clipă de măreția ei, de viața și de adevărul ei în tine, fiule al lui Avraam cel credincios, dar voiesc să-i arăți acestui părinte și cerului tot să-i arăți fapta cea de sus în tine a credinței tale, că dacă lui Dumnezeu nu-I arăți și sfinților Săi, cum ai putea să-i poți omului arăta lucrarea aceasta a ta înaintea lui Dumnezeu? Dragostea trebuie să nu cunoască fățărnicia în lucrarea ei, ci numai adevărul. Școala aceasta la care tu înveți din cer cartea vieții, nu se găsește pe pământ sau la om așa școală de învățătură, și am spus acestui popor, i-am spus de mult că nici cel mai mare împărat nu a avut și nu poate avea o cinste mai mare ca aceasta, să stea omul la masă de cuvânt cu Dumnezeu pe pământ, să stea la facere după chipul și asemănarea lui Dumnezeu în mâna lui Dumnezeu, și nu este om mai deștept între oameni ca și cel ce stă înaintea Domnului ca să-i dea Domnul de la El pentru mintea lui, pentru puterea lui cea de la Dumnezeu, și de care diavolul și antichrist dă să se atingă cel mai tare în vremea aceasta și să slăbească în om credința, nădejdea și dragostea pentru acestea în el și să-l dezbrace pe om de hăinuța aceasta și să-l lase gol, iar cel gol este cel ce se ascunde de Dumnezeu apoi, căci așa pățesc cei ce nu seamănă cu Dumnezeu, neavând ei grijă să se păstreze fii ai lui Dumnezeu pe pământ.
Dau să-l dezvăț pe om de mintea lui, care stă împotriva lui Dumnezeu în el. Duhul de femeie l-a depărtat mereu de Dumnezeu pe om și s-a făcut chin în el acest duh străin de Dumnezeu și a chinuit pe mulți oameni mari pe pământ, așa cum a pățit Adam, Irod și mulți ca ei până azi. Cobor învățătură cu de-amănuntul peste tine în ziua aceasta de facere, poporul Meu de peste tot, căci tu trebuie să te deosebești de toți oamenii de pe pământ, fiule, că tu ești poporul Meu și am grijă Eu de tine și duhovnicește și în cele ce trebuie să ai tu pe pământ pe calea Mea cu tine, iar tu trebuie să păstrezi în mijlocul tău grija Mea de tine prin ascultarea de cuvântul Meu și prin statornicia ta în credință cu nădejde în ea, prin dragostea ta de Dumnezeu.
O, ce face dragostea de Dumnezeu în om? Ea lucrează din om pentru Dumnezeu și se face mare numai lucrând. Când ea lucrează încet și nu-și arată pe deplin fața ei în om, îl poate paște pe om nepăsarea de Dumnezeu și de suflet, răcirea dragostei și pedeapsa pentru aceasta apoi, căci despărțirea de Dumnezeu îl costă greu pe om și nu poate spune omul oricum că este el al lui Dumnezeu pe pământ. Numele Meu și viața Mea cu omul sunt pomenite acestea de om mereu, că i s-a dat lui mintea și gura să creadă așa, dar dragostea lui de Mine nu poate el s-o pomenească decât dacă are ea pe deplin față și viață în el înaintea Mea, că nu poate omul rece de Dumnezeu să spună că are dragoste de Dumnezeu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul din 2-08-2011
Mă revărs în mijlocul tău cu râu de viață din cer peste om, poporul Meu. Ai grijă de locul Meu de lângă tine și de locul tău de lângă Mine, tată. Vreau să te văd că înțelegi ce-ți spun, că nu este ușor să înțelegi dacă dai singur să înțelegi. Mai bine este să întrebi și să primești cum să pricepi, numai să-ți placă aplecarea, tată, căci altfel te clatini prin însăși mintea ta. Eu nu Mă supăr pe tine când greșești greșeală mare sau mică, nu, tată, nu Mă supăr pe tine, dar te ajut să-ți ștergi greșeala prin părere de rău și prin iubirea ta de Mine cu toată inima ta. Mă supăr însă pe tine dacă Mă părăsești, dacă dai la spate pe Dumnezeu și calea Sa de azi pe pământ prin acest cuvânt de Duh Sfânt, prin care Eu însămânțez în om pe pământ împărăția Mea. Mă supăr pe tine dacă Mă părăsești după ce greșești, iar altfel nu, numai să stai tu cu inima curată înaintea Mea, nu cum a făcut cu Mine în rai Adam, de s-a jucat de-a ascunsul cu Mine, de M-a făcut să Mă supăr pe el, să Mă tem de el dacă M-a părăsit atât de mult atunci. Duhul de femeie e duh ucigător de om și-l urmărește peste tot pe om, iar omul trebuie să fie înțelept de la Mine împotriva acestui duh ucigaș, căci unii au lăsat femeie pentru numele Meu, și tot de duh de femeie au dat pe lângă ei și pe calea lor, căci omul este încercat pe pământ. Te învăț, poporul Meu, cu de-amănuntul, ca să ai cunoștință de la Mine, tată, și ca să ia omul de pe masa Mea cu tine învățătura Mea.
Când dați, fiilor, să ascultați nemulțumirile celor ce cârtesc în poporul Meu, aveți tot atâta păcat ca și ei, și le dați prilej să facă păcatul acesta și să rostească ei fără teamă cuvinte peste ei, iar voi sunteți atunci martori și le dați prilej să cadă în păcat și în plata păcatului prin înseși cuvintele rostite de ei, căci toate sunt scrise, și ce puțin cred unii aceasta ce spun Eu, dar vor crede când vor vedea ei ce și-au agonisit.
O, nu vrea creștinul să sufere nimic pe drumul lui cu Mine, dară să mai moară el pentru numele Meu pe calea Mea cu el, pe calea lui cu Mine! Greu Îmi este de la unii ca aceștia, de la atât de puțina lor dragoste pentru curățirea păcatelor lor. Omul vine în lume ca prin lupta cea din vremea vieții trupului său să dobândească viața cea fără de sfârșit, dar lupta lui este mică în această vale și nu are dor de viața cea veșnică omul și nu se pregătește pentru ea în viața aceasta de pe pământ. Eu învăț omul cu durere, fiilor, căci el nu are înțelepciune pentru viața lui cea de veci. Dacă un om ia în mintea sa gândirea la Mine, Domnul, acela se umple de duh și de Dumnezeu și nu se mai mâhnește și nu se mai răzvrătește și nu se mai nemulțumește de nimic pe pământ, căci este plin de Dumnezeu și de pacea Sa și este bogat în acestea. Dar iată, grăiesc și în alt fel: dacă un bărbat ia în mintea sa gândirea la o femeie, sau dacă o femeie ia în mintea sa gândirea la un bărbat, o așa inimă se umple de duh de femeie, duh tulburător în trup, de duh de nemulțumire, de răzvrătire, de cârtire, de semeție ori de câte ori nu-i cade ceva pe plac sau nu-i ajunge ce este sau ce are, și aceasta este deosebirea în om între Duhul lui Dumnezeu și duhul de om. Când o femeie este însărcinată, își duce cu greutate sarcina în pântecele ei și se ostenește mult s-o ducă și este sub sarcină cu trupul și cu sufletul și cu duhul ei. Când un om se lasă cu sarcina sa pe alt om, îl însărcinează pe acela cu sarcină, și duce acela peste sarcina firii lui pe picioarele lui, duce și sarcina celui ce se lasă peste el cu sarcina sa. O, e păcat să se însărcineze unii pe alții cu sarcină cei ce cunosc pe Dumnezeu pe pământ, și e bine să-și aibă fiecare picioarele lui, să stea fiecare pe picioarele lui, cu mare grijă să nu însărcineze pe cineva cu sarcinile lui, că nu aceasta înseamnă Evanghelia care învață să-și poarte unii altora sarcinile pe cale, o, nu, tată, nu așa. Nu păcatele, nu nemulțumirile sau apucăturile rele, nu răutatea, ci nevoile să și le poarte frățește, pentru dragoste sfântă între ei cei ce sunt ai Mei. O, cu ce sunt Eu omului dator de este el atât de nemulțumit pe calea lui?
O, spălați-vă, fiilor, ori de câte ori vi se murdărește inimioara de răutate sau de răzvrătire din pizma diavolului ori de câte ori faceți diavolului loc în voi cu urâțenia lui, căci Scripturile vă învață să nu dați loc diavolului. Vă faceți rău unul altuia dacă aduceți pe fratele vostru la păcat ca și al vostru, că iată ce munte greu cade peste om de la vorbirea omenească, de care unora vă este dată limba cea dinăuntru și apoi cea din gura voastră, tată. Ar fi să lucrezi altfel, măi fiule care-ți iei dreptul să te răzvrătești și să fii nemulțumit, că nu este frumos să ridici pretenții aparte, măi tată, și să ai lucrare aparte. Adu-ți aminte de vorba care spune: „Ce ție nu-ți faci, nu fă nimănui“, și caută să-ți fie conștiința curată față de orice altă conștiință, că e o mare datorie ceea ce-ți spun. O, nu te du spre fratele tău cu duh împrăștiat ca să-l împrăștii și pe el. Nu te du cu iscodiri, că-l cazi și pe el, că poate să facă apoi și el așa, și e grea sarcina strânsă prin duhul iscodirii. O, nu da să lovești în cel ce-ți îngrijește viața și sufletul și să-l urăști pe cel ce te poartă spre Mine, că Eu te-am primit la Mine când ai bătut să-ți deschid și te-am învățat să urmezi după Dumnezeu nedisprețuind pe aproapele tău prin aceasta, ci să cauți să intri cu toată ființa ta sub cei binecuvântați de Mine aparte pentru cei ce bat ca să deschid lor prin cei binecuvântați mai mult decât tine, iar tu să nu le treci înainte, că e păcat, e duh de diavol aceasta.
Vorbirile seci când se ivesc, aprind omul unul spre altul cu vorbiri vrute și nevrute, fiilor, căci tot ceea ce nu este din Dumnezeu se înmulțește ca păduchii pe capul omului și vă conduce spre rău și vă face să vă mănânce pielea, tată, și să vă scărpinați apoi. Să se ducă această învățătură peste tot pe unde am Eu pe pământ fii ai acestui cuvânt de învățătură acum! Amin.
O, fiilor, petrecerea dintre voi să fie cerească și nu omenească și nu pământească, măi fiilor, ca nu cumva să vă scrie diavolul că petreceți unii lângă alții pământește și nu cerește pe pământ. Strângeți-vă mănunchi lângă cei mai duhovnicești dintre voi și ascultați așa voi, cei care nu aveți în fire grăire cu folos de mântuire și de Dumnezeu, că va întreba Domnul pe tot omul de tot cuvântul ieșit din gura sa. Dacă ești tulburat și cu fața căzută de tulburare și dacă te vede așa aproapele tău, îi dai de lucru minții lui și faci păcat și tu și el cu cele dinăuntrul tău tulburate și tulburătoare, fiule neîmplinit în iubire de Dumnezeu, și iarăși, dacă ești zburdalnic, prea vesel și fără greutate de sfințenie în ființa ta, îi dai de lucru minții celui slab ca și tine și sărăcuț de cer, și se strică mai mult statura celui fără de statură mare la Dumnezeu, și iată, întrebați-Mă cum e bine să fiți înăuntrul vostru ca să se reverse apoi din voi cele bune din voi spre folosul și nu spre clătinarea Duhului, Care Se cere Unul în toți ai bisericii Mele. Amin.
După cele ce văd în voi și între voi din loc în loc, Eu așa vă grăiesc în ziua aceasta de facere, ca să vă întoarceți inimile către părinți și către cei binecuvântați pentru voi, fiilor, că dacă v-aș spune toate acestea prin cei prin care vin la voi, poate că nu le luați în seamă ca de la Mine, și iată, vi le spun Eu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul din 2-08-2011
O, fă-te pildă mereu pentru cel ce vine după Mine și stai supus lui Dumnezeu mereu, ca să vadă mersul cu Dumnezeu cei ce vin lângă Mine și lângă tine prin orânduiala Mea cea de sus, cea tainică în mijlocul tău, tată, și fii atent ce-ți spun Eu ție acum: lasă-l pe cel greșit Mie, nu te fă lui milostiv, lasă-l să ajungă să n-aibă mângâiere așa cum n-am Eu de la el, și să strige el apoi pe Domnul în ajutorul minții lui și al vieții lui, și atunci să văd Eu și să-i dau Eu și nu tu, și să-l înțelepțesc Eu spre pocăință pe cel greșit Mie, iar tu să nu faci mai mult, căci cei ce s-au oblojit unii pe alții în durerile lor, în nemulțumirile lor, în răzvrătirile lor cele asupra Mea și a ta, au căzut aceștia de la Mine, au căzut unii prin alții și nu se așteptau să iasă așa, ci se așteptau la bine pentru ei, iar la Mine și la tine pentru dureri, căci atât de mult a căzut inima lor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie Tesviteanul din 2-08-2011
credința este dar de la Duhul Sfânt în om. Când ea vine din om, se joacă omul cu faptele cele așteptate de ea, dar când ea vine din Dumnezeu, descoperă omului pe cele din Dumnezeu venite pe pământ.
Iar și iar vă spun, fii ai cuvântului Meu cel din Tatăl venit cu Mine la voi, iar vă spun vouă, fiilor, vouă și celor ce Mă iau de la voi cuvânt, căutați mai întâi împărăția cerurilor, că mereu, mereu uită omul de ea și taie din ea în el și cu el, și de aceea nu vin de la Domnul cele care să se adauge omului de trebuință lui pe pământ, căci omul și le face singur, că așa a ales să facă: să nu asculte de Dumnezeu, ci de sine să asculte, și altfel trebuia să facă omul.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel din 12-07-2011
răutatea mănâncă sufletul din om și îl muncește și îl șubrezește de tot când ea se naște în om, și toate acestea se nasc dinăuntrul lor și le strică, atunci când omul și le agonisește pe ele pe pământ, dar iubirea de Dumnezeu când se naște în om ea îl înnoiește pe om, ea poate ceea ce nu poate omul, ea face împărăția și odihna lui Dumnezeu în om, iar Eu atunci am grijă de om și îi dau Eu pe cele de trebuință lui așa cum știu Eu să-i dau, nu cum știe el să-și facă și să-și strângă una peste alta pe cele strânse și tot strânse de el.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel din 12-07-2011
— O, Învățătorule Doamne, heruvimii și serafimii sunt numai ochi. Așa îndemn le dăm noi azi celor ce sunt ai Tăi și ai noștri acum pe pământ, purtând ei lucrarea Ta și ascultând de Tine prin ea. Numai ochi să fie ei, așa îi îndemnăm noi pe ei, ochi și înăuntrul lor și în afara lor să fie ei, căci cei ce nu au o așa vedere, ca a heruvimilor și ca a serafimilor, nu văd și nu pricep aceia împărăția cerurilor, care nu se vede așa cum se văd de ochii omului cele ce se văd între cer și pământ. Masă dulce avem cu Tine în mijlocul lor în ziua noastră de sobor între sfinți.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel din 12-07-2011
O, numai ochi să fiți pentru Domnul și pentru cele de sus peste voi, numai ochi să fiți voi, cei purtători de Dumnezeu în zilele acestea când Domnul vine la voi cu sfinții la masă de cuvânt, iar voi să-i învățați pe cei credincioși taina vederii celor ce nu se văd cu ochii trupului, taina vederii care vede pe Dumnezeu cu înțelegerea și cu credința, căci credința naște înțelegerea, iar înțelegerea hrănește credința, și omul se face dumnezeu prin har și vede pe Domnul și Îl împarte apoi. Viața cu Domnul să știți s-o iubiți și s-o împărțiți voi apoi celor ce vor să aibă viață în ei, împărăția cerurilor înăuntrul lor, fiilor.
O, e mare taină rodul cel din lucrarea iubirii de Dumnezeu născut. Ce frumos vă învață pe voi, cei născuți prin cuvântul cel de sus, ce frumos vă învață pe voi cei ce au de la Domnul între voi ca să vă împartă vouă! Iubirea cerească este taină cu greu cuprinsă de mintea și de inima omului. Numai celui ce voiește Dumnezeu să i-o descopere pe ea, numai acela o are și o lucrează așa. Să vrei să fie altul mai bun ca tine, să nu-i arăți celuilalt că tu ești mai înțelept și mai mult și mai mare, să nu fii nemulțumit de fratele tău, aceasta este iubirea care din Dumnezeu lucrează în om, iar altfel nu este și nu face ea. Ea naște fii pentru cer când ea este așa în om, și ea îi crește mari, după plăcerea Domnului, și nu poate nimeni altfel să nască fii pentru cer, și nu poate nimeni să-și agonisească în cer pe altă cale cu altfel de lucrare, nimeni, decât fiii lui Dumnezeu, iar aceia sunt cei care iubesc ca Dumnezeu, rodind fii pentru cer. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel din 12-07-2011
Ce frumoasă, ce adâncă e rugăciunea Tatăl nostru, pe care ne-ai dat-o nouă, ucenicilor Tăi, s-o învățăm între noi și Tatăl ca fii ai Săi, născuți din Tine pentru Tatăl! Să caute să priceapă bine ucenicii Tăi cei de azi această rugăciune, care este pentru fii, și s-o priceapă mai bine decât noi și s-o lucreze pe ea mai bine ca noi, ca să fie ei mai buni ca noi, și din iubire spunem aceasta peste ei, căci mai întâi împărăția cerurilor o cere ea, această rugăciune peste fii și prin fii, și apoi pâinea, și apoi iubirea cea prin iertare, și apoi paza și izbânda de cel rău, potrivnicul Tău și al lor, Doamne.
O, aduceți spre împlinire pe pământ rugăciunea Tatăl nostru, cea pe care Domnul ne-a dat-o nouă s-o lucrăm acum două mii de ani, și veți fi voi bucuria Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh și veți fi voi lucrarea iubirii de Dumnezeu și de oameni între pământ și cer, o, fii ai Cuvântului Iisus Hristos în vremea aceasta a Sa cu voi pe pământ. Stă cerul de sfinți și de îngeri numai ochi peste voi. Numai ochi să fiți și voi pentru împărăția aceasta, pentru cer pe pământ, pentru Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt cu voi pe pământ, o, fiilor. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel din 12-07-2011
caută cu împărăția Mea în mijlocul tău și fii curat cu dorul și cu iubirea și pe nimic să nu dai aceste daruri: nici pe hrană, nici pe odihnă, nici pe îmbrăcăminte, căci de toate acestea port Eu grijă, după ce tu ai din belșug în tine și în mijlocul tău slava împărăției Mele, locul Meu curat și hrănit de tine în mijlocul tău, poporul Meu. O, învață bine lucrarea pe care ți-am dat-o s-o lucrezi: dorul de Dumnezeu și curățirea greșalelor în toată vremea, căci împărăția cerurilor în om înseamnă iertarea păcatelor lui pentru împărăția Mea în el. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul din 7-07-2011
Hai, poporul Meu, să te învăț și în ziua aceasta iubirea cea pentru Dumnezeu, fiule! Hai, fiilor din porți, căci cerul poate pentru voi și pentru poporul acestui cuvânt! Nu fiți plăpânzi, căci Eu, Domnul, vă dau vouă ca să puteți pentru Mine și pentru poporul Meu și pentru cei ce vor putea cu voia Mea în ei pe pământ. Fiți plini de dor de Dumnezeu în voi pe pământ, căci aceasta este toată mângâierea și toată puterea, și dați putere de iubire poporului Meu ca să Mă împlinească în el fiul acestui popor, că vreau să locuiesc cât mai mult, cât mai văzut pe pământ prin cei ce se aleg să-Mi dea locaș în ei, să-Mi dea iubirea lor Mie, și cu mare umilință să stea ei în duhul pocăinței mereu, mereu, căci numai aceasta Îl face pe Dumnezeu în om, și iată, este altfel aceasta decât știe omul că este Dumnezeu cu el. Toți sfinții au avut mare în ei duhul pocăinței, duhul care-L zidește pe Dumnezeu în om, și mare umilință îi trebuie omului și lucrărilor lui ca să poată avea în el acest duh, duhul pocăinței, duhul sfinților, duh duios, care-l face frumos pe om înaintea Mea.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților din 19-06-2011
O, cu mare duh de umilință întăriți-vă unii altora iubirea de Dumnezeu, fiilor. Nu uitați pentru aceasta duhul pocăinței, tată, duhul cel plin de duioșie și de durere după Dumnezeu, căci cine n-are rană în suflet pentru iubirea de Dumnezeu, nu are nici duioșie în ființa sa, în simțirea și în purtarea sa față de Dumnezeu și față de om, că nu poate arăta frumos cerul și Domnul în om decât prin duhul duioșiei, duhul care vine de la duhul pocăinței în om, așa cum în proorocul Daniel se vedea acest duh atâta de frumos, care-i lumina ființa și iubirea și puterea lui cea pentru Dumnezeu și pentru oameni și pentru cei ce voiau ca și el cu Dumnezeu prin dragostea lui de Dumnezeu.
O, poporul Meu, omul este învățat cu veselia, că zice că e bună, dar și creștinii voiesc tot așa, și bine este să știe cel ce urmează după Mine cu mersul vieții lui că oricât ar fi el de fericit, să nu uite să-și păstreze tot timpul în inimă lacrima cea după Dumnezeu, că altfel stă depărtat de Domnul și poate să cadă în voia diavolului, iar diavolul este vrăjmașul său și al Domnului său. Lacrima după Dumnezeu este iubirea care-l leagă pe om de Dumnezeu, precum desfătarea omului este iubirea care-l leagă de diavolul pe om, iar Eu am masă de cuvânt pe pământ și pun pe ea învățătură sfântă pentru cei ce vor să învețe iubirea de Dumnezeu și fericirea ei în om și a Domnului în ea, căci Eu tânjesc cu dor după om, după locul Meu din el și apoi după fața Mea în el. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților din 19-06-2011
O, fiule al acestui cuvânt și al acestui popor, vin cu Domnul la tine și te învăț lucrare mare, spre pacea ta. Învață să fii primitor și nu respingător, și nu răzbunător, că nu omul lucrează spre tine, ci Domnul mereu, cu măsură măsurată de El. Dacă Domnul vine spre tine prin cei din jurul tău, prin cele ce vin spre tine, o, fii înțelept, că nu e bună neînțelepciunea, ci e bună umilința și pocăința, fiule. Învață tu o lucrare mare acum și caută să crești prin ea, și cele ce vin spre tine bune sau rele prin cei din jurul tău, ia-le ca de la Dumnezeu sau cu îngăduința lui Dumnezeu venite spre tine, iar pe cele ce ți le faci tu cu mintea ta, cu ființa ta față în față cu cele ce vin spre tine, acelea sunt de la diavol, cel care se împotrivește lui Dumnezeu din om. Fiii lui Dumnezeu trebuie să-și hrănească în ei duhul umilinței și prin el duhul pocăinței, iar acestea au ca vrăjmaș în om duhul de sine al omului. O, învățați să primiți ca de la Domnul, fiilor, nu ca de la om, și primiți-vă unii pe alții pentru creștere, că voi nu știți când puteți să-I închideți Domnului ușa când El bate ca să vă încerce creșterea și credincioșia și primirea și iubirea frățească și înțelepciunea acestei iubiri. O, primiți frățește unii de la alții lecția iubirii frățești, ca să vadă Domnul aceasta între voi. O, nu se poate toți la cârma lucrurilor, că nu iese bine, fiilor, căci trebuie dăruire și trebuie jertfă cu iubire ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru om acolo unde frații locuiesc împreună și unde pot să-și scrie în cer dăruire și fapte de iubire. O, este nevoie de naștere de sus mereu, mereu. Aceasta s-o aveți voi în grijă mereu, mereu, fiilor, căci voi ați ieșit din lume și trebuie să fiți sfințenia Domnului și stăpânirea Lui, și toate vor asculta atunci de Dumnezeu pe pământ,
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților din 19-06-2011
O, învățați iubirea de Dumnezeu ori de câte ori vă încearcă Domnul ca să se vadă dacă o aveți pe ea în voi și între voi. Când inima vă îndeamnă să fiți vârtoși și neprimitori de frați, nu uitați că puteți fi și neînvârtoșați, că puteți fi și primitori, fiilor, și aceasta este cum alege omul să fie și să lucreze, dar duhul umilinței vă ajută să puteți ca de la Domnul și să iubiți, fiilor. Tot ceea ce lucrează din voi împotriva duhului umilinței nu este de la Domnul, măi fiilor, iar aceasta să credeți și să luați, ca fiii cei credincioși.
Mi-e dor să grăiesc, mereu mi-e dor, dar Domnul este mereu în cuvânt și poate totul, numai să fiți ascultători și primitori, fiilor. O, aveți grijă de vorbiri sfinte între voi și neamestecate cu cele de pe pământ, iar duhul duioșiei să însoțească toate clipele voastre frățești, măi fiilor, și rugați-vă unii pentru alții mereu, mereu, căci aceasta este iubire, fiilor, și este rugăciune cu putere iubirea. Vine Domnul din cer pe pământ și vă învață prin venirea Lui duhul duioșiei, căci El venind, așa Își arată iubirea. O, tot așa să lucrați și voi, și să nu vă tulburați de pe pământ, căci voi aveți cerul și sfinții lui ca patrie pentru voi, ca ajutori și ca binefăcători vouă. O, învățați să luați din cer, fiilor, și lucrați să aibă cerul ce lua din mijlocul vostru mereu, și veți avea bogăție în cer și tot binele cel pentru voi, măi fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților din 19-06-2011
Frumos este sufletul rănit după Dumnezeu și pentru Dumnezeu, și tot așa este el și în cer.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților din 19-06-2011
Vă povățuiesc, fiilor, să fiți împlinitori mântuirii peste voi, căci povață pentru aceasta este multă din cer acum peste voi, numai să deschideți bine auzul și să auziți și să împliniți. Fiți mari cu ascultarea și învățați din izvorul Meu de cuvânt cum să luați din el peste voi și cum să vă folosiți de el. O, să nu veniți în zadar, fiilor, ci să Mă împliniți în voi apoi, iar câți nu pricepeți aceasta, întrebați pe cei ce vă împart de la Mine și veți ști apoi cum să vă fie pașii spre cer, pașii voștri cu Mine, iubire pentru iubire, fiilor.
Iată, taină vă spun vouă iar și iar: nu-Mi găsesc plăcerea și odihna nicăieri ca aici, unde Eu am ales să poposesc acum cuvânt și să împart omului putere pentru voia Mea în el. Peste tot este amestecată voia omului, iar omul piere din lipsă de înțelepciune și nu vine să ia de la locul în care Eu o sălășluiesc pe ea. Fiți credincioși și dați ascultare Domnului, căci omul este neputincios pentru om. Nu uitați povața Mea pentru post și pentru rugăciune cu post, ca să se împlinească lucrările Mele pe pământ prin cei ascultători. Voi, cei ce veniți cu dor de cer și de mântuire ca să luați povață, întețiți ascultarea de Dumnezeu și de părinții sfinți. Postiți cele trei zile de post din săptămână și fiți cu rugăciunea pe inimă și pe buze! Luni, miercuri și vineri să vă fie zile de iubire cu jertfă și cu mântuire, și împrunciți-vă viața, fiilor, căci pentru aceștia este sortită mântuirea și împărăția cerurilor în ei! Puneți-vă acoperământ cuvios peste trupurile voastre și fiți sfinți, căci fiii veacului acesta se însoară și se mărită, dar voi pregătiți-vă pentru veacul ce vine, tată, căci timp nu mai este, căci s-a sfârșit și se sfârșește, că așa este scris! Opriți-vă de la păcat și de la tot ce-i place diavolului în om și de la om, căci păcatul se pedepsește și trebuie înlăturat! Uitați-vă la fiii veacului acesta, uitați-vă că femeia e mai dezbrăcată decât bărbatul și nu se teme să facă voia diavolului împotriva voii lui Dumnezeu în om! O, nu vă fie rușine cu voia Mea în voi! Îndrăzniți și sfințiți-vă viața și mult vă va ferici povața Mea împlinită în voi! Luați înțelepciunea cea de sus și nu vă bucurați să mâncați carne, căci carne nu va mai fi, fiindcă Eu voiesc să dau omului mâna și să-l scol din moarte și din păcat, iar cel ce nu voiește, rămâne de Mine, rămâne rob păcatului, iar păcatul este moarte, căci așa este scris. Păziți și trăiți zilele de sărbătoare, dar vai, e mult de când mai-marii bisericii au clătinat de la locul lor sărbătorile sfinților și nu se tem să le calce, și nu se tem să calce peste străbuni și peste învățătura lăsată peste biserică, iar Eu, Domnul, am tot strigat la ei și se fac că nu Mă aud, și Mă doare în cer, și Mă doare pe pământ și nu găsesc alin, și din pricini ca aceasta și altele tot așa, vine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători, și sufere omul și sufăr și Eu de suferința lui, că am iubire și am milă ca un Dumnezeu.
O, iar și iar vă chem la viață cu iubire pentru Mine în voi, căci Eu vă sunt Mântuitor și vindecător de păcate și de suferință de la păcate, iar voi luați iubirea Mea în voi și biruiți lumea și trupul, dar fiți cu veghe, căci dușmanii voștri vor fi chiar casnicii voștri, căci Eu așa am spus. Voi însă iubiți pe Dumnezeu, căci și El vă iubește, iar Eu, Fiul Său, Mi-am pus viața pentru voi. O, de veți vrea și Mă veți asculta, veniți și întrebați pe fiii cuvântului Meu cum cer Eu în vremea aceasta viață în om și veți putea ca și ei apoi să urmați pe calea Mea și să luați plată scumpă, plata iubirii de Dumnezeu. Amin.
O, țineți cu multă iscusință la dragostea dintre voi, câți sunteți adunați, trei, patru sau mai mulți laolaltă pentru numele Meu, pentru viața Mea cu voi, că fără dragoste omul face altceva, dar dragostea se arată, fiilor, și apoi se încearcă. Nu cârtiți, nu descurajați, nu primiți acești dușmani, ci luați înțelepciune de la locul ei ori de câte ori trebuie ea peste voi și între voi, dar nu uitați, o, nu uitați cuvântul Meu, care vă roagă să-l ascultați, fiilor! Duhul umilinței va fi cel care vă va da vouă pe Domnul în voi Stăpân și Învățător și pildă vouă, celor ce veți voi să ascultați așa. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt din 12-06-2011
Nu vă fie frică, vouă, celor ce Mă iubiți urmând povața Mea! Spălați-vă de duhul lumii, tată, de apa cea tulbure și de valurile ei, voi, cei ce credeți în Mine așa cum trebuie să fie credința cea plăcută Mie în om! O, spălați-vă unii pe alții și înțelegeți cu adâncime pilda când am spălat Eu picioarele ucenicilor Mei mai înainte de seara în care Eu le-am dat lor cina Mea, trupul și sângele Meu spre viața lor, și le-am spus lor: «Așa să faceți și voi unul altuia dacă Eu, Învățătorul vostru, am spălat picioarele voastre», dar puțini au înțeles de atunci și până acum ceea ce am făcut Eu atunci, căci i-am spălat cu mila Mea ca să fie curați de lume pentru primirea Mea în ei pe loc curat și i-am iertat atunci, ca un Dumnezeu, de toate cele rele din ei. Dar iată, cei ce cred în Mine nu știu cum să creadă, nu știu ce să facă, nu știu să cinstească cina Mea, pe Dumnezeu în ei, așa cum Eu le-am dat pildă de lucrat, și se murdăresc nu numai pe picioare de duhul de pe drum al lumii, ci și pe minte, și pe inimă se murdăresc de duhul lumii când umblă prin lume, și nu dau să se spele de ea mai înainte de cina Mea cu ei. Pe voi însă vă povățuiesc mult și îndeaproape, fii ai cuvântului Meu cel de azi la masă cu voi, și vă învăț să vă spălați bine, tată, și mereu, căci cina Mea cu voi este măreață și este pentru înnoirea făpturii, începând cu voi, fiilor, și de aceea voi să căutați să vă ajustați unii pe alții mereu, mereu pentru spălarea de duhul lumii de pe drum și din văzduh, căci el suflă în fel și chip cu șoapta lui, și nu numai picioarele vi le atinge, ci și mintea, și inima, dacă nu este veghe peste voi și cu voi pe cale, iar Eu, Domnul, v-am povățuit prin cei din porți și am spus să fie veghe peste voi și acasă și în călătorie și să fie mereu careva mai duhovnicesc, mai lucrător cu duhul pe cale cu cei ce călătoresc pentru lucrările Mele de azi cu voi, și așa să fie veghea, ca nu cumva duhul lumii să-și facă intrare în gândul sau în grăirea fiilor poporului Meu și să-i păteze cu vină de la diavol, căci diavolul este în mare fericire să vadă pe cei pecetluiți cu duhul învierii făcând ei uitare de Duhul Cel de sus, de Duhul Meu între ei acasă și pe cale, tată. Un pământ căruia nu i se smulg buruienile crește sălbatic și neîngrijit, iar dacă are cine să-l plivească, să-i stârpească spinii, să-l răcorească de dușmani, el dă rod cu folos, și așa e și omul, ca și pământul peste care crește din văzduh fără de întrebare mulțime străină, mulțime de buruieni, dar dacă are cine să-i plivească viața și purtarea și să stârpească ispitele de peste el, dă rod lui Dumnezeu în el un așa suflet, numai să fie el primitor și mlădios și înțelept pentru aceasta în toată clipa, ca să poată primi pe binefăcătorii vieții lui, care veghează peste el, dar trebuie duh frumos în om, duh umilit și iubitor de toți ceilalți și nu de el, ca să poată prin ajutor din părți spălare să primească, căci iubirea de sine în om aruncă pe cei ce dau să plivească buruienile vieții lui și crește sălbatic un astfel de fiu, crește nărăvaș, crește urât, crește cu țepi, căci omul face multe greșeli și mereu face, dar ferice lui dacă primește pe cei ce ajustează viața lui! Este scris în Scripturi să-și spele frații unii altora greșalele ca să se vindece unii pe alții prin duhul și lucrarea frăției, căci cei ce se strâng laolaltă în numele Meu trebuie să se vindece bisericește atunci când în obște greșesc, ca toți să se curețe și toți să se îndrepte și să se înțelepțească, și să se știe vina obștească și vindecarea ei apoi, chiar dacă par mici sau pământești pricinile, că dacă nu s-ar lucra așa în oștirea Mea, s-ar face aspră și grea purtarea dintre frați, că uneori se naște răutate de inimă și vin căderi peste cei nemlădioși, așa cum au pățit cei care M-au părăsit după ce au stat o vreme lângă lucrarea Mea, în staulul Meu cu fii.
O, stați, tată, la albit, stați, fiilor, cum stă cămașa care intră la spălat și la albit, ca să aveți mereu curată cămășuța vieții, măi fiilor, căci voi sunteți veșmântul Meu, fața Mea pe pământ înaintea oamenilor, iar în cer înaintea îngerilor, care privesc viața Mea din voi și dintre voi, purtarea voastră înaintea îngerilor Mei pe pământ, căci ei vă știu pe voi slava Mea pe pământ și lucrarea Mea, măi fiilor. O, dacă stai mereu în duh de pocăință pentru păcatele făcute demult, din vremea neștiinței tale, nu mai ești supărăcios sau nemulțumit, nu mai ești pretențios sau morocănos, nu mai ești cârtitor sau neprimitor, nu te mai întuneci când este întrebată viața ta, ci ești umilit pentru iertarea ta cea de la Mine, fiule, că iată, tată, umilința celor ce Mă poartă spre tine Mă coboară pe Mine pe pământ la tine și-Mi face casă în mijlocul tău ca să stau cu tine, măi poporul Meu. E mare umilința lor, căci ei se lasă mici, mai mici ca tine, iar tu să înveți de la ei lucrarea lui Dumnezeu în om, căci omul trebuie să vadă și trebuie să învețe când vede, și apoi să lucreze așa. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 2-06-2011
O, fiilor, o, fiilor, păstrați-vă mereu nouă dragostea Mea în voi, tată, căci cu Mine nu se poate altfel dragoste între om și Mine, între frate și frate pentru Mine, căci ceea ce se învechește se urâțește, se stâlcește și nu mai are frumusețe și prospețime și ceresc. O, să nu vă învățați unii cu alții, ci să vă iubiți unii pe alții cu iubirea Mea în voi, cu fața Mea în voi, ca între îngeri, fiilor, căci cei ce nu ascultă așa, ajung să se urască și să se despartă apoi, și e păcat să cadă dragostea și să rămână pustiul în locul ei. O, căutați, tată, să lucrați dragostea și să am ce să vă plătesc, căci voi sunteți purtați din greu, tată, dar măcar să prețuiți răbdarea cea de sub cruce a celor ce vă poartă, și cărora de multe ori le este tare greu, măi fiilor, căci omul este greu de purtat și se lasă greu când nu se ușurează de sine ca să se facă ușor și neapăsător și neîncărcat și ca să se facă el alin pe brațele cele purtătoare de sarcini, tată. O, măcar blândețea și bunătatea, măcar duioșia și umilința, măcar aplecarea unul înaintea celuilalt mereu, măcar acestea să le lucrați, ca să am ce să vă plătesc, fiilor. Eu am grijă de voi dacă stați cu Mine, iar dacă nu stai, fiule neascultător, Eu nu mai iau de la cei ce-Mi lucrează Mie ca să-ți dau ție, că e nedrept să fac Eu așa dacă tu Mă părăsești ca să fii liber de Mine și ca să nu-ți strângi la Mine pentru vecia ta, dar Eu învăț pe tot fiul care s-a hrănit de la masa Mea cea de azi și îi spun lui rugăciunea umilinței s-o lucreze înaintea Mea și să spună cu aplecare așa: „Inimă curată zidește întru mine, Doamne, și nu mă lepăda de la fața Ta, o, nu mă lăsa să pier din brațul Tău de tată!“. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 2-06-2011
Pace ție, poporul Meu! Sunt Domnul Iisus Hristos, Domnul Dumnezeul tău, și sunt Stăpânul tău, iar tu să Mă faci să simt aceasta, să văd la tine că Eu sunt Stăpânul tău și că tu ești ucenicul Meu, mai mic decât Mine, chiar dacă Eu sunt atât de bun, atât de aproape ție. Nu mai găsesc om mic care să Mă lase să domnesc Eu peste el, și de aceea nu face omul voia Mea, dar pe tine te-am învățat să fii voia Mea, să stai micuț în mâna Mea, ca să ai peste tine pe Dumnezeu de tată, că nu e bun de nimic omul dacă n-are în toată vremea duh umilit, purtare umilită, iubire umilită, smerenie umilită, și nu e bun de nimic nici pentru Dumnezeu, nici pentru satana omul cel neumilit, căci Domnului Îi aduce pierderi, iar lui satana bogăție, numai că bogăția lui este iadul, care este focul cel veșnic, unde va arde satana și toți slujitorii lui.
Dar cum își strânge omul la satana? Prin lipsa duhului umilit face el aceasta, prin semeție face și prin judecată asupra semenilor săi, lucrare pentru care el trebuie să viclenească, să defaime, să se dezvinovățească învinuind, să disprețuiască, și toate acestea arată în om lucrarea lui satana, lucrarea necredinței și a neîncrederii lui în Dumnezeu, chiar și când el dă să spună că nu este el așa.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Paști, a orbului din 29-05-2011
O, toți oamenii sunt vinovați în fel și chip, și de aceea Domnul este mereu drept întru cuvintele Sale și nepărtinitor întru ale Sale hotărâri. Sunt însă unii care se bucură când sunt vinovați mai mulți atunci când sunt și ei vinovați, și, iarăși, este câte unul care se bucură să aibă numai el vină și să nu mai aibă și alții dacă e vorba de vină, și în unul ca acesta Îmi găsesc Eu plăcerea, în omul umilit pentru vina lui și pentru vina altuia, dar greu se mai găsește așa suflet în oameni pe pământ, căci orbirea omului este mare și nu poate orb pentru orb, și nu poate bolnav pentru bolnav, ci poate omul umilit, prin umilință poate, căci acela are intrare la Dumnezeu prin umilința lui și poate Domnul pentru el, și prin el apoi pentru alții. Iată ce taină între Dumnezeu și om, dar cine este cel care să înțeleagă aceasta? Sunt mulți care învinuiesc pentru vina lor, sunt prea mulți, dar sunt atâta de puțini cei care să ia vina de peste om, să nu pună vina pe om, ci s-o ia de peste el ca să nu aibă vină omul, căci Eu aceasta am făcut, l-am eliberat pe om de vina lui, nu i-am mărit-o, și așa inimă aș vrea să aibă în el cel ce crede în Mine, căci dacă el nu dă să semene cu Mine în iubire și în milă, zadarnic are el credință, și iată, nu e greu să creadă omul în Dumnezeu, ci e greu să semene el cu Dumnezeu, și iată, așa își strânge el la satana și nu la Dumnezeu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Paști, a orbului din 29-05-2011