6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

Acest mult cuvânt al Meu, care naște fii pentru Dumnezeu, dacă nu este citit mereu, moare iarăși cel ce se naște din el, căci el este călăuza vieții celui ce se naște din nou din el. O, să-l citești mult, mult, poporul Meu, căci întru el este viață, tată, și este lumina care luminează în întuneric, în toate câte încearcă viața ta pe pământ ca s-o doboare pe ea.

O, fiți credincioși, fiți tari cu credința și cereți cu credință împlinirea Scripturilor, tată! Postul și rugăciunea, aceasta aveți voi de lucrat pentru împlinirile cele de apoi, iar Eu pot totul prin acestea, în numele Meu lucrate de voi, numai să fiți plini de dragoste, plini de pace, de răbdare, de cuvioșenie și nepomenitori de rău ca și Dumnezeu, fiilor, iertând pe toți cei ce se ridică împotriva voastră, iertând ca și Dumnezeu, tată,

Ridică-te, fiule, ridică-te mare pentru lucrare de pocăință, căci Eu, Domnul, îți dau acest har și te ajut mereu în toate durerile Mele cu tine și ale tale cu Mine, numai să nu ai tu durerile tale, tată, ci pe cele din calea Mea cu tine să le ai tu, că iată, se pierd de pe calea Mea cu tine cei ce-și fac rost de durerile lor, de nemulțumiri, și apoi de răzbunare, măi fiule, că rău e de omul care aruncă de la el harul Meu și mila Mea cea pentru el! Postul și rugăciunea și duhul umilit, lucrează-le tu pe ele așa cum le-au lucrat sfinții, tată, și cere-Mi să-ți dau izbânda cea prin rugăciune, și-ți voi da, îți voi da pentru calea Mea cu tine, poporul Meu, îți voi da ca să ai, ca să poți pentru Mine, că Eu prin tine pot, dar multă umilință să-ți lucrezi, și va putea întru totul atunci rugăciunea ta înaintea Mea. Amin.

Grăiesc poporului Tău cuvânt mare și-i spun lui să mijlocească la Tine prin sfinți pentru lucrarea iertării cea de la Dumnezeu față de toți cei greșiți, că are el sfinți la cer din mijlocul lui veniți între sfinți, și aceia au știut durerea vieții și a încercărilor pe calea lor cu Tine prin acest cuvânt, în care ei au crezut și au stăruit pe pământ, iar azi stau ei înaintea Ta în cer pentru poporul Tău de azi și pentru lucrul Tău cu el.

O, popor plin de daruri de la Domnul, caută să fii folositor, fiule, și în multă umilință să-ți ții mintea, tată, căci Domnul așa poate face minuni mari. Are Domnul durere mare din pricina neumilinței de duh de la cei ce au tras și trag de la mijloc în mersul Lui cel greu de azi. O, cere-I tu Lui prin sfinți dezlegarea legăturilor de peste cei ce au făcut dureri și încă fac, și cere-I cu lacrimi de umilință, fiule!

Rostiți rugăciuni cu tărie de duh, voi, slujitori de altar în mijlocul poporului Domnului și cereți destrămarea lucrării lui satan, căci el lucrează tot răul lui peste cei ce slăbesc în credință și îi ia în primire ca să nu-i mai scape din mână și să le tot facă rău și să-i tot țină așa! O, cereți iertarea păcatelor de peste toți și ruperea legăturilor satanei de peste cei ce au căzut sub aceste legături! Nu uitați apa sfințită pentru intrările și ieșirile voastre! Nu uitați postul și rugăciunea, fără de păcat acestea lângă ele, căci și cei căzuți în părți fac acestea, dar le fac amestecate cu păcatul urii de frate și al răzbunării, cu păcatul bârfei și al mâniei, cu păcatul îndoielii în credință, și se ridică împotriva lor zilele de post și de rugăciune, că n-au aceștia umilința inimii, și numai pe ea dac-ar avea-o ei în lucrarea lor, ar scăpa din cursa diavolului și apoi ar vedea că toate cuvintele Domnului au fost și sunt adevărate, numai să poată ei deschide ochii ca să vadă și ca să înțeleagă. Le-aș spune și eu, dintre sfinți le-aș spune, ca Domnul le-aș spune că răzbunarea bate spre înapoi cu lucrul ei cel rău, fiindcă așa este cursul ei, și le-aș spune să folosească în locul ei umilința de duh și pocăința pentru păcate, că e greu fără acestea pe pământ, și e în primejdie mare viața celui fără duh umilit în el pentru salvarea lui prin acest duh.

Postul și rugăciunea să vă fie fără de păcat, fiilor. Eu, Domnul, vă învăț pe voi puterea acestor arme asupra diavolului vrăjmaș pe Mine și pe voi. Cei ce au postit și s-au rugat, având în fire și în inimă păcate cu care-l hrănesc pe diavolul: bârfa, vorbirea de rău, mânia, răzbunarea, judecata, minciuna, defăimarea, pomenirea răului, o, aceia mai rău s-au rănit pe ei înșiși, căci diavolul a prins putere peste ei prin aceste păcate în vreme de post și de rugăciune a lor. Toți, toți cei care au lucrat așa, să meargă spre pocăință, ca să se poată strica lucrarea diavolului de peste ei!

— O, așa lucrez, sfinți iubiți ai cerului sfânt, iar calea Mea se așterne în calea omului și se face cuvânt de învățătură pentru om, și este nebun cu mintea cel ce zice că nu este Dumnezeu acest râu de cuvânt, și este plin de har cel ce Mă cunoaște în cuvântul Meu cel de azi Dumnezeu adevărat, și este deosebire între minte și har.

O, poporul Meu, unde-și are loc sămânța tuturor bolilor trupului omului? În minte, tată, și apoi coboară ele în trupul omului, iar duhul trupului este de la diavolul. O, fiule, unde se naște în om sămânța cea sfântă a harului cel de sus? În casa lui cea din om, în suflet, fiilor, și apoi coboară în inimă, iar duhul sufletului este de la Dumnezeu, și aceasta este lucrarea fiilor lui Dumnezeu, și apoi biruința lor pentru ea. Nu poate diavolul să-și aibă duhul trupului omului în suflet, căci sufletul este casă de la Dumnezeu în om, și nu poate Domnul să-Și aibă duhul sufletului omului în trup, căci trupul este casă de la părinți în om. Duhul este o lucrare. Duhul trupului lucrează în slujba trupului, iar trupul cere despărțirea de Dumnezeu și de împărăția Sa în om. Duhul sufletului lucrează în slujba sufletului și slujește casei lui Dumnezeu în om, sufletului, iar sufletul cere împărăția lui Dumnezeu, viața lui cea de veci în om. Aceștia doi sunt vrăjmași și se bat între ei în om de șapte mii de ani, de când omul s-a desfăcut în două prin păcat și s-a făcut ispită unul pentru altul, unul înaintea celuilalt împotriva sufletului lor, a casei lui Dumnezeu în ei, căci n-au mai fost ei un suflet amândoi, ci două suflete au fost apoi, și aceasta a adus dezbinare în trup, și de atunci biruiește unul împotriva altuia, unul pe altul biruindu-se pentru păcat, frați pentru păcat, făcându-se pieire unul pentru altul în slujba duhului rău, care-și are sălaș în mintea trupului omului, în duhul trupului său. Tu însă ia de lucrare a ta duhul sufletului, o, poporul Meu, căci sufletul tău este locaș al Duhului Meu, fiindcă Eu am pus în om sufletul, iar când omul a greșit în rai prin neascultare, duhul trupului l-a încurajat să se îndulcească din rodul neascultării, iar duhul sufletului său s-a înfricoșat în el atunci și a dat omul să se ascundă cu frică, să se ascundă de Stăpânul de la Care avea sufletul dăruit lui. Iată cine se teme în om când omul se teme înăuntrul său, iar temerea aceasta înseamnă har, înseamnă Dumnezeu lucrător în om pentru curățirea lui de duhul trupului, și se ridică omul atunci deasupra trupului său cu ajutorul duhului sufletului său.

O, fiilor, temerea de Dumnezeu este începutul harului cel de sus în om și este mâna Mea cea întinsă după om. Amin. Vai celor tari la cerbice, care stau cu duhul trupului lor împotriva Duhului Sfânt, Învățătorul celor ce stau în întunericul lor, ca să-i scoată la lumină și să le dea har, naștere din nou să le dea lor. Amin.

O, poporul Meu, să iei tu mai întâi har peste har mereu, mereu din înțelepciunea cuvântului Meu de peste tine și să se ia această binecuvântare de la tine din unii în alții peste oameni și să prăsească ea în ei sămânța duhului sufletului, care este de la Dumnezeu, și în care locaș se naște temerea de Dumnezeu în om, începutul harului cel de sus în el.

Har, har peste tine, poporul Meu! Coroniță de slavă să stea el peste creștetul tău și să Mă împarți cu el la cei ce nu știu ce înseamnă Dumnezeu, în timp ce ei se ascund și se tot ascund de Dumnezeu ca și Adam în rai, unul în spatele celuilalt când se ascund de vină. Tu însă caută să semeni cu Mine, tată, căci Eu am luat pe umerii Mei și pe fața Mea vina tuturor celor vinovați și M-am așezat cu ea pe cruce ca s-o ispășesc pe ea. O, nu te teme să porți vină, ci teme-te când fugi de vină, fiule, căci Domnul este peste tot și poartă vina omului pe umerii Lui.

O, fiilor, fiilor, o, popor pregătit de Fiul meu Iisus Hristos pentru slava Lui cea de azi și de mâine, iată ce vă spun: cine-L are pe Domnul în iubirea lui, acela când iubește, pe Domnul Îl iubește în om, și un așa fel de oameni frați în Domnul vorbesc între ei pentru Domnul lor, doar pentru El, căci Îl iubesc pe El, și nici unul nu se iubește pe sine între cei ce iubesc pe Domnul prin iubirea lor. Așa popor să fii tu, și să te rogi ca strămoșul David și să spui: «izbăvește sufletul meu de cel necredincios, o, Doamne!», și te va izbăvi Domnul, veghetorul tău.

O, aveți grijă mare, fiilor, de mersul vostru pe pământ prin lume, căci drumurile lumii nu sunt ale voastre, ci ale lumii sunt! Stropiți de fiecare dată cu apă sfințită intrările și ieșirile voastre, căci diavolul e supărat mult, mult pe voi și face mereu descântece și vrăjitorii pentru cei ce nu ascultă din pricina îngâmfării lor, și iată-i doborâți de pe cale! O, nu e tot una să meargă fiul acestui popor cu Domnul și pentru Domnul pe drumurile lumii, nu e tot una cu mersul pentru el cu lumea pe cărare. Fiți ascultători Fiului meu Iisus Hristos și rugători să fiți înaintea Lui pentru duhul ascultării! Eu I-am fost mamă și L-am ascultat, căci El mi-a fost Dumnezeu. Hristos Fiul meu Se naște la voi cuvânt. Slăviți-L pe Domnul și întâmpinați-L cu credință tare pe Cel ce vine la voi din ceruri cuvânt pe pământ!

Păstrați-vă în duh de biserică, fiilor! La voi în biserică să nu-și facă diavolul biserici, măi fiilor! Fiți numai o biserică în toată vremea, căci cei ce și-au făcut de cap de la mijloc, trăgându-se doi câte doi, trei câte trei, aceia au făcut diavolului bisericuțe și au săpat pe Domnul la rădăcină și au lucrat lucrarea cea rea, cea rătăcitoare împotriva frăției și s-au tăiat în sabia îndeletnicirilor lor cele nefrățești, fiilor. O, fiți ascultători! Temeți-vă să nu ascultați privindu-i pe cei ce nu au ascultat cum se cuvine! Nu vă ascundeți unii de alții! Nu fiți nemulțumiți, că acest păcat vă duce spre cârtire și spre ascundere apoi!

Iubiți lucrarea raiului, așa cum Domnul a așezat taina cea de rai pentru om la început, fiilor!

O, poporul Meu, mângâiere îți aduc, tată, că multă mângâiere îți trebuie acum. Duhul Sfânt Mângâietorul să te întărească pe calea Mea cu tine, poporul Meu! El să netezească mereu spre tine calea Mea de la cer la pământ, și pe tine cu Mine pe cale să te întărească, tată, căci vremea e cu durere în ea, și e cu lepădare de credință, așa cum Eu de o bucată de vreme te tot vestesc, și e cu încercări fel de fel, dar tu să stai în Duhul Sfânt, fiule, ca să poată El să stea în mijlocul tău cuvânt de la Dumnezeu și să te călăuzească și să te învețe să grăiești tu în limba Lui prin toată grăirea ta, căci altă grăire nu este de la Dumnezeu, ci este de la om, poporul Meu. O, adu-ți aminte de apostolii Mei cum grăiau ei până să Mă duc Eu la Tatăl ca să le trimit pe Duhul Sfânt, și cum au grăit ei după ce a venit peste ei Cel făgăduit de Mine lor, Duhul Sfânt Mângâietorul ca să-i învețe de la Mine pe ei, Duhul Care a grăit prin prooroci și le-a arătat lor și văzătorilor pe cele ce au fost, pe cele ce erau și pe cele ce urmau să se arate pe pământ. O, adu-ți aceasta aminte, poporul Meu, și îmbracă-ți duhul tău în cuvântul Duhului Sfânt și împodobește-ți graiul cu Cel ce din Tatăl purcede, cu Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să te binecuvinteze Tatăl pe pământ și să te întărească El casă a Lui, căci binecuvântarea părinților întărește casa fiiilor, precum este scris, iar tu să faci mare ascultare de Dumnezeu, și să nu faci ceva fără binecuvântarea Lui, că numai binecuvântarea Lui întărește viața ta și lucrarea ei în fiecare zi. Adu-ți aminte și de cei neascultători în vreme și fii ascultător în fiecare zi, căci fiecare zi are lucrarea ei, că lui Avraam i-am spus un fel de grăire într-o zi, iar în altă zi alt fel de grăire față de cea dintâi, iar el a trecut cu bine încercarea credinței lui, pentru că a ascultat, pentru că a crezut nestrămutat în Dumnezeu, temându-se de atotputernicia Lui, temându-se de pedeapsă pentru nesupunere, și iată, cel ce ascultă este slăvit pe pământ și în cer pentru lucrarea ascultării, fiule. O, nimic să nu faci tu fără cuvântul Meu, fără să-l asculți pe el, ci numai după voia lui să lucrezi, și vei fi mereu cel binecuvântat și vei avea plată de ucenic, căci este scris de la Duhul Sfânt că: «toate căile Domnului sunt milă și adevăr, îndurare și credincioșie pentru cei ce caută așezământul Lui și mărturiile Lui, pentru cei ce păzesc legământul Lui și descoperirile Lui». O, fiule tată, ce frumos îți descoperă ție Duhul Sfânt Mângâietorul cărările Domnului când tu cauți cu El și cu așezămânul Lui și cu descoperirile Lui! El spune: «Mă îndur de cine voiesc și împietresc sau despietresc inima omului», dar cu cel ce caută cu cărările Lui El este îndurător și plin de credincioșie și binecuvintează casa fiilor, iar fiii sunt cei ce ascultă de El și nu fac nimic fără Tatăl. Te învăț, poporul Meu, grăirea Duhului Sfânt, duhul proorociei, fiule, Duhul Care Se roagă cu suspin în cei ce caută cu cărările Domnului, Duhul Care Se ruga în David când grăia el: «Adu-Ți aminte de mine, Doamne, când vei milui pe poporul Tău și cercetează-mă când vei veni cu ajutorul Tău, cu mântuirea Ta, ca să văd eu fericirea aleșilor Tăi și să mă bucur de bucuria poporului Tău și să mă mândresc împreună cu moștenirea Ta, că părinții noștri n-au luat în seamă minunile Tale și au uitat mulțimea milei Tale și s-au răzvrătit, dar fericiți sunt cei ce păzesc pravila Ta și trăiesc după duhul dreptății în toată vremea, o, Doamne!».

Te învăț, poporul Meu, lucrarea nădejdii, tată, și lucrarea iubirii și a iertării prin iubire, ca să ajungă rugăciunea ta înaintea Mea, iar Eu să împlinesc. Cheamă dinspre Mine spre tine sfinții și proorocii, o, cheamă-i în vreme de răstriște, și vor veni din partea Mea și te vor întări și te vor ocroti și-ți vor aduce mângâiere, fiule.

Tot fiul acestui popor să fie mulțumit de Dumnezeu, să stea așa cum îl așează Domnul și să nu-și lucreze sau să-și dorească sau să-și aleagă altceva de la el alegere, că una e să te așez Eu cum să stai și cum să lucrezi, și alta este să-ți iei singur, să-ți iei și tu după cum vezi că împarte Domnul, sau să-ți tragi spre tine pe cele de la Domnul date ca să-I lucrezi Lui. Doririle din inimă, care nu seamănă cu ale Domnului și pe care și le ia singur cel semeț și nemulțumitor și neascultător, acelea îl fac pe el să se ascundă și să facă lucrare urâtă, o, și se duce de peste el binecuvântarea Mea și umblă el în întuneric apoi.

Să fim atenți cum slujim, fiilor, și cum primim pe cele ce ne încearcă spre ridicare sau spre cădere! Stați în Duhul Sfânt Mângâietorul, Care din al Meu ia și vă învață pe voi! V-am povățuit mereu și încă vă povățuiesc să nu poposiți cu cel ce clevetește pe aproapele său, că nu vine de la Mine el cu această lucrare, ci îi face diavolului lucrarea sa. Mereu, mereu vă povățuiesc, după cum văd că cere fiecare vreme care este sau care vine, căci Duhul Sfânt vede și vă aduce veste pentru lucrul cel bun, pentru paza cea bună și pentru ascultare, fiilor.

O, fiilor, fiți ca Avraam, părintele celor credincioși! Deschideți Scripturile și citiți în ele puterea credinței lui și lucrarea lui și temerea de Dumnezeu din el pentru tot ce Domnul cerea de la el, iar el cu teamă îndeplinea așa, ca nu cumva să fie pedepsit pentru neascultare, pentru necredință, fiilor.

Fiți plini de Dumnezeu, o, fii și fiice! Lipsa Domnului măcar o clipă din voi și dintre voi vă scade vouă ființa cea de fii ai lui Dumnezeu. Treziți mereu între voi cuvântul învățăturii Domnului! Fără cuvântul Lui acum față în față cu voi mereu, vă golește satana și vă trage din bărcuța Domnului. Feriți-vă de vorbire de rău, de păcatul disprețuirii de frate, de păcatul învinuirii și al dezvinovățirii, păcat făcut de Adam în rai, și pentru care el a pierdut raiul. A colcăit acest păcat între cei ce au făcut foc și vâlvătaie până la cer împotriva purtătorilor de Dumnezeu acum pentru voi și pentru tot neamul omenesc de pe pământ, căci Dumnezeu lucrează prin slugile Sale ca în toate vremile.

Iată, deslușim în sfat ceresc taina învierii, taina celor ce lucrează din cer, taina celor înviați și a celor în drum spre înviere, ca să știe cei ce dau să moară, și să învețe ei taina învierii, că nu cei morți grăiesc, ci numai cei vii, și grăim noi așa cum grăiau cei de pe muntele Tabor când a fost descoperită taina Domnului cu sfinții Săi în sfat, ca să-i ajute pe ucenicii luați de El la sfatul Lui cu sfinții și să creadă ei văzând cerul în lucru pe pământ cu Domnul.

Vorbeau cei vii cu Domnul, și Domnul cu ei vorbea pe muntele Tabor despre durerea care avea să vină în Ierusalim pe calea cea grea a Domnului pe pământ, iar sfatul celor din cer îi copleșise de durere pe martorii de pe pământ, care au văzut taina grăirii Domnului cu sfinții Săi, căci taina celor vii s-a arătat atunci din cer pe pământ lucrătoare, și nimeni să nu grăiască așa cum se grăiește pe pământ apoi despre cele descoperite acum din cer pentru deslușirea tainei celor înviați, și care sunt în toată vremea pas cu pasul omului, cu pasul poporului de azi al cuvântului lui Dumnezeu, popor ascultător și neascultător, după cum alege să meargă sau să nu meargă creștinul pe drumul slavei venirii Domnului cu sfinții Săi acum, la sfârșit de timp, căci taina cea de pe muntele Tabor este coborârea Domnului acum, aici pe pământ. O, așa suntem și noi, cei ce am plecat de mânuță cu Domnul spre cei din cer, și suntem cei înviați și cei lucrători, iar cei ce tot ca noi lucrează pe pământ, aceia sunt în drum spre învierea lor și a celor ce au plecat fără să-și pregătească drum spre înviere, căci Domnul a așezat aici lucru cu rânduială și cu stăruință pentru învierea morților de pe pământ și de sub pământ, dacă ei nu sunt încă vii așa cum sunt sfinții cei înviați.

O, tot omul este mincinos, și nu este adevăr între om și om, și nu este iubire după adevăr între om și om, din pricina iubirii de sine, care sălășluiește în oameni. Se cheltuiesc cuvinte de iubire între om și om ca vinul cel îmbătător și se îmbată omul ca de vin, iar când se trezește din beție vede rodul minciunii, și omul piere din lipsă de Dumnezeu și piere îndurerat și gol, și ar da atunci să se deștepte dacă timpul i-ar da răgaz. O, mai adevărată este durerea decât bucuria, căci bucuria este minciună și se face durere după ce trece, iar între fiii oamenilor puțini se aleg de partea adevărului vieții pe pământ. Durerea și sărăcia de toate și duhul umilit mereu, aceasta iubesc oamenii cei adevărați, care nu se pot mângâia cu minciuna pentru viața lor pe pământ, și așa își zidesc ei întru vecii viața lor, acolo unde este cu adevărat viață, și pentru care se trudește mult pe pământ, de unde nimic nu poate lua omul pentru calea sa apoi.

O, fiule slab cu iubirea cea pentru Domnul, prea mult vorbești cu trupul tău, prea mult îl asculți, prea mult îi dai, prea mult te uiți la el, prea mult, iar aceasta te vatămă cu semeție apoi. O, nu așa îți poți tu răscumpăra pentru vecie sufletul și trupul. Îți cere prea mult trupul, și tu îl asculți, iar el îți cere în tine împotriva Duhului, fiule. O, mai fă și altfel. Lasă să mai vorbească trupul și singur. El să zică, el să audă, iar tu îngrijește-ți scumpul dar, pe care Fiul meu Iisus Hristos ți l-a dat, căci ți-a dat sufletul și plânge sufletul tău gol de putere și înăbușit de slăbiciunile trupului tău. O, schimbă-ți lucrarea și îndeletnicește-te cu credința, și de la ea cu iubirea pentru hrana cea de sus, că toate cele de jos sunt pentru trup, iar trupului tău nu-i este milă de mântuirea ta cea de la Dumnezeu, că e dușmanul cel de șapte mii de ani trupul împotriva omului.

Pun înaintea fiilor oamenilor cuvântul meu de mamă a lui Iisus Hristos, și în mijlocul poporului cuvântului Său cel de azi mă las cu învățătură de mântuire pentru el și pentru cei ce vor să ia de pe masa Domnului învățătura credinței și a iubirii, căci iubirea este îngerească, nu este omenească, nu este din om, ci din Dumnezeu este ea și de la Dumnezeu se hrănește, și tot așa îl hrănește și pe om acolo unde ea poate.

Voi, cei slabi cu credința și cu iubirea, ascultați iubirea mea de mamă cerească pentru voi! Îndeletniciți-vă, fiilor, să vorbiți cu folos și numai cu folos, căci vorbirea despre semeni și despre faptele lor bune sau rele vă cade în păcatul deșertăciunii de vorbire sau, mai greu, în păcatul judecății faptelor semenilor voștri. Vorbiți numai și numai despre cei ce au iubit pe Domnul și s-au sfințit așa și au fost slăviți de Domnul pentru faptele lor cerești pe pământ, adeverindu-se ele prin semne și minuni doveditoare apoi. Vai celor ce fac păcatul judecății faptelor celor de pe pământ semeni ai lor și ale celor trecuți cu trupul! Numai pentru mărturisirea păcatelor trebuie să vorbească omul faptele cele rele ale lui, și aceasta prin taina mărturisirii înaintea slujitorilor tari cu credința și cu sfințenia, ca nu cumva să facă și preotul păcatul cel mărturisit de păcătos, că iată, numai așa este pe pământ, fiindcă cel ce judecă fapta aproapelui său, acela cade apoi în grele păcate, în urâte fapte, ca plată a vorbirii de rău și a deșertăciunii de vorbire. O, n-a fost lăsat omul să fie judecător, ci să fie iertător și milos și să se pocăiască pentru el însuși și să îndemne spre mântuire pe om.

O, omule necăjit și pribeag pe pământ, nu mai găsești tu pe pământ epitrafir curat de om și de duh de om, care să te mai ajute pe tine spre iertare, căci cel ce poartă epitrafirul este mai păcătos ca păcătosul care se apropie spre vindecare, și nu poate bolnavul să-l vindece pe cel bolnav, iar cel ce este ispitit de păcatul desfrânării, este acela care judecă pe cel păcătos, și greu se mai ridică unul ca acela să vină ca Manase la pocăință și la iertare înaintea Domnului și înaintea oamenilor, după ce el cade în fărădelegi, căci trupul și-l îngrijește omul, dar sufletul ba. Se duce omul la doctor și-i dă doctorii doctorul, dar nici un doctor nu gândește și nu știe să spună de unde vine boala la om, și nu-i dă omului doctorii după boala lui, ca să se vindece de boala de la care vine suferința. O, nu știe omul că trupul plin de durere e doctorie pentru el. Altfel de doctor este Dumnezeu, Care trimite omului suferință pentru vindecare dacă omul nu ia ca doctorie umilința cea pentru păcate și pocăința apoi și iubirea apoi pentru Domnul vindecătorul.

O, popor al cuvântului lui Dumnezeu, tu te-ai născut în această vreme prin acest cuvânt al Lui, și apoi El te-a învățat mereu din el, ca să fii ca El, ca să asculți și ca să lucrezi apoi de la începutul tău și până la Domnul, când El Se va slăvi înaintea noroadelor toate. Eu de micuță m-am dat Lui și mult L-am iubit, și L-am purtat și L-am ascultat în tot ce El îmi arăta să fiu și să lucrez, prin cei puși peste mine pe calea Lui cu mine. O, ia aminte la cei ce știu înțelepciunea lui Dumnezeu pentru viața ta și luptă-te să nu întristezi Duhul lui Dumnezeu în mijlocul tău! Ferește-te de neascultare și de greșeală! Îngerii au căpetenii, și așa să se vadă și cu tine lucrul cerului pe pământ, căci diavolul știe altfel, și își încearcă lucrarea lui peste cei fără de cârmă și care cred că pot ei, că pot și ei, că știu și ei, că duc și ei, așa cum știe satana să facă pentru ca să aducă neorânduială acolo unde Domnul poposește cu ai Săi.

Am dat să vă povățuiesc, și cu sfială am făcut lucrarea mea peste voi, căci cei din cer sunt plini de umilință și știu că omul cade în nemulțumire, cade în duh de sine, și trebuie veghe mare în cel ce învață duhul din om pentru cele de sus cu el. Fiți cu rugăciune înaintea Domnului, ca să pună El în voi voia Sa, înțelegerea Sa și înțelepciunea Sa în toate câte voi voiți și lucrați. Fiți primitori de învățătură, iar pentru aceasta trebuie duh umilit, așa cum a fost duhul meu, și trebuie mereu, mereu pocăință, mereu această lumină în voi. Pace vouă! Învățați lucrarea aceasta în voi și între voi ori de câte ori Domnul vă spune vouă așa. De dor vă spune Domnul așa. Cu dor să învățați și voi așa. Amin.

Eu voiesc acum să spun la toți cei ce sprijină lucrarea venirii Mele că trebuie să fie bunăvoință pentru ascultare, pentru veghe în lucru, pentru lumină întru toate, mici sau mari, pentru umilință mare în toată lucrarea cea cu duhul și cea cu mâna, că vremea de azi e primejdioasă, iar cine se uită în ea învață de la ea, și nu e bine să învețe de la cele ale vremii cei ce-Mi urmează Mie după hartă, ci e bine să ia cu bucurie așa cum îi învăț Eu din cer și de pe pământ și așa cum Eu, Domnul, am așezat, căci cei ce nu au lucrat și nu au ascultat așa, n-au câștigat nici putere de credință, nici ascultare, nici răbdare, și apoi satana a pândit mersul lor și a găsit vreme de le-a zdrobit credincioșia și le-a zdrobit iubirea, căci cine nu învață bine lecția iubirii și lucrarea ei apoi între frați, aceia se clatină și cad din iubire și cad, și se fac prilej de cădere pentru cei slabi cu mersul, slabi cu dăruirea cea pentru împlinirea lui Dumnezeu în ei, mamă.

O, e vreme de cumpănă pentru duhul credinței, poporul Meu. O, intră, tată, la mare veghe și la mare ascultare, și să nu fii neîndemânatic pentru așa slujire, pentru duhul ascultării, fiule. Nimic nu e prea mic în cele ce ai da tu să nu asculți, și nimic nu e prea mare în cele ce îți cer ascultare să ai, căci diavolul umblă pe jos, nu umblă pe sus, iar ție îți trebuie călăuză, poporul Meu. Iată, îți cer să fii treaz și să lucrezi ca în plină zi ziua și noaptea lucrarea ta cu Mine. Ia pildă de la Mine și vezi cum a fost lucrul Meu între ucenicii cei de atunci și lucrul lor cu Mine. Ia și citește cu multă lumină cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi și citește-l mult și mereu și învață din el lucrarea ta cu Mine, fiule, și împarte-l între frați. O, învață, poporul Meu, căci numai cei învățați vor înțelege, numai ei, iar cei neînțelepți nu vor putea, și se vor purta ca cei neînțelepți, așa cum este scris, dar tu învață de la Mine, și învață să fii ascultător, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Cei ce se nasc și se vor mai naște pentru Domnul prin acest cuvânt, să primească sfatul cel bun de a nu căuta bunătate pentru ei, ci altceva să caute ei, căci bunătatea nu-l poate pregăti pe om pentru cer, de vreme ce el, atât de semeț cum este, dă să aștepte pentru el daruri, pe care nu le merită și pe care nu e bine să și le dorească, ci e bine să stea în oștire cu căpetenie peste ea și în umilință fără margini să stea, iar pocăința cea de zi cu zi să-i fie cale de odihnă sufletului lui, că mare lucrare îi trebuie peste el celui ce vine să-L cunoască pe Domnul prin acest cuvânt și să se arate Lui, desfăcându-și învelișul său ca să fie văzut și vindecat pe dinăuntru, căci pe dinăuntru stau carii care rod în om mântuirea lui cea de la Domnul. Nu sunt pe pământ păstori care să-l lucreze pe dinăuntru pe cel ce vine să se dea Domnului, și omul este închis în sine și nu dă să dea drumul la ușă ca să intre vindecătorul și să-i cerceteze viața, și apoi fața.

Acum povățuiesc pe tot poporul Meu spre duh de pocăință, căci dacă fiecare ar avea grijă să-și vadă păcatele sale, n-ar mai căuta să-l prigonească pe fratele său și să-i împiedice mersul, și M-ar lăsa pe Mine să stau judecător și vindecător, iar el ar sta în pocăință spre iertarea păcatelor lui, că nu este om care să știe inima și viața altui om, ci numai Eu sunt Cel ce știu, și socotesc ca Dumnezeu și nu ca omul, căci omul este mânios și nu dă să se vindece de acest păcat, și de aceea umblă el să vâneze sufletul fratelui său și să calce peste el.

E mare orbirea celor ce sunt pe pământ și trăiesc fără cer peste viața lor cea trecătoare! Dacă omul ar vedea cât de mult cer îi trebuie lui pe pământ ca să se apropie de mântuirea lui și să nu piară, o, ar lăsa el pe toate cele lumești și pe sine însuși s-ar lăsa cu totul și s-ar face locaș al cerului și ar avea Domnul casă la el și s-ar arăta lui cu slava Lui, așa cum S-a arătat ucenicilor Lui pe muntele Tabor pe când ei erau în pregătire, în școală cerească pentru viața lor cu Mine pe pământ, pentru cunoștința lui Dumnezeu în ei.

O, unde să mai găsesc Eu credință pe pământ? S-a împământit omul și trăiește fără Mine pe lume, iar spre sfârșitul lui își pregătește loc în cimitir ca să aibă, și nu se socotește pentru trecerea lui, pentru această cale, la care nu-l ajută trupul așa cum l-a ajutat pe pământ, și atunci duhul lui plânge, vede și plânge fără de strânsură, fără de merinde pe calea care i se deschide, și plânge atunci duhul omului și plânge și Dumnezeu și se împlinește plânsul durerii, căci plânsul de fericire cu Mine nu-l cunoaște omul în viața lui pe pământ ca să crească flori cerești din el pentru calea omului spre locașurile de sus.

O, popor mărturisitor, apleacă-te adânc în tine ca să vezi dacă-I ajunge Domnului de la tine mângâierea pentru ranele Lui, pentru durerea Lui, și fă-te tu în toată vremea tot o mângâiere pentru El, tot un sprijin pentru venirea Lui, și vei fi mai mare ca noi, căci Domnul e în grea durere în acest timp greu, când satana dă să biruiască el cerul și pământul, așa cum și-a pus de gând de la început. O, fiți ascuțiți cu înțelepciunea ca să pricepeți cât însemnați voi pentru cer acum, pentru Domnul în vremea aceasta de cumpănă, de luptă aprigă a oastei satanei împotriva împărăției lui Dumnezeu pe pământ! Faceți să vă strălucească armele cu care luptați pentru Domnul și pentru oameni, ca să se teamă satana de strălucirea lor, de lumina pe care o dau ele pe calea luptei voastre pentru Domnul, căci noi am luptat la mijlocul luptei cea pentru Hristos, dar voi ați ajuns sfârșitul luptei, și trebuie lumină mare să fie, iar armele trebuie să vă fie făclii de lumină în vremea luptei cu întunericul omului cel despărțit de Dumnezeu și slugă a satanei, care a cuprins tot trupul și se arată biruitor peste tot.

O, nu te teme că ești micuță, oaste de ucenici micuți și credincioși! O, nu te teme tu! Eu am fost singur, singurel în mijlocul slujitorilor întunericului, singur de partea Domnului, și am ieșit biruitor pentru Domnul peste ei și sunt cu Domnul și cu oștirea cerească cu tot ajutorul pentru cei ce sunt ai Domnului pe pământ mărturisitori. Postul și rugăciunea cea fierbinte lângă post, așa cum Domnul v-a rânduit vouă viața cu El, acestea au putere pentru Domnul acum pe pământ în lupta cu întunericul vremii, căci una este să vrea omul să facă acestea, și alta este să-i spună lui Fiul lui Dumnezeu, așa cum v-a spus vouă ce să lucrați și cu ce să vă hrăniți pentru vremea aceasta.

Nimeni din poporul cel pus la pregătit să nu se întristeze pentru hrana cerută de Domnul s-o folosească cei credincioși, hrană fără de carne, fără de ouă sau lapte sau pește, căci Daniel proorocul și oastea lui micuță când au luptat împotriva împăratului păgân, așa au biruit ei, așa, ca voi, așa cum vă spune vouă Fiul lui Dumnezeu să trăiți și să biruiți, iar voi așa să împliniți și așa să biruiți, ca Domnul, Care a biruit lumea, și tot așa vă învață și pe voi să biruiți, întâi trupul, și apoi lumea toată pentru dragostea de Domnul, așa cum și pe mine dragostea de El m-a hrănit și mi-a dat putere pentru El.

toți caută vindecare de boli și de supărări, caută la cei din cer când pe pământ nu mai găsesc, dar nu caută ei și vindecare de păcate, că nu sunt oameni pe pământ care să știe și să creadă că boala este vindecătoare de păcat, și nu sunt nici între cei pravoslavnici care să primească cu iubire și cu credință binefacerile bolilor pentru sufletele lor, și caută toți vindecare de boli, dar boala este doctoria cea împotriva păcatului, că mai grea boală ca păcatul nu este peste om, și de la ea intră trupul și duhul în suferință apoi, căci Dumnezeu este milos pentru mântuirea de păcat a omului pe pământ.

O, poporul Meu, caută, tată, spre duh de smerenie mereu, mereu, și să nu-ți fie greu așa, căci acest duh aduce în om duhul rugăciunii, fiule. Cel ce nu simte dorul și iubirea pentru duh de rugăciune în el, între el și Dumnezeu, acela din lipsa smereniei de duh nu are în el acest mărgăritar ceresc, și se cunosc bine cei ce îl au și cei ce nu-l au pe el în ei. Sfinții au fost și ei oameni ca și voi, tată, și M-au iubit mult ca și voi, și au stat pe pământ de partea Mea ca și voi, și oamenii de pe lângă ei nu-L vedeau pe Domnul în ei, fiindcă cel ce nu are smerenie, ci are în el mândrie, răutate și invidie, unul ca acela nu-L vede pe Domnul în cei ce-L au pe El înăuntrul lor, și vede anapoda din pricina vederii duhului lui bolnav, și iată, mereu, mereu, se repetă pe pământ păcatul lui Cain, răutatea lui, păcatul de care el s-a scuturat apoi prin necredință înaintea Mea și a zis: «Nu știu! Nu cumva sunt paznicul fratelui meu?», și aceasta a zis după ce el și-a ucis fratele, păcat despre care doar el știa, dar iată, M-am ivit în fața lui și el a auzit și a văzut că am știut ce-a făcut el, și a zis apoi: «Fărădelegea mea e prea mare și trebuie să mă ascund de Tine, rătăcind», și n-a mai dat apoi să-și ascundă păcatul, ci l-a recunoscut și s-a întristat, mai ales că el știa că Eu i-am ieșit din vreme înainte și i-am dat de știre că bate păcatul la ușa lui, îndemnându-l pe el să biruiască păcatul.

O, nu poate omul să-și dosească păcatul urii, păcatul răutății inimii, că acest păcat se vede pe fața lui și-i face fața urâtă, față care arată ura din om. O, cum de nu vede omul cât este el de schimbător din pricina lipsei duhului smereniei din inima lui? Iubirea dintre om și om e fără de putere din pricina lipsei smereniei din om, o, fiilor, și poate să se schimbe în ură această iubire și poate să se piardă de tot după ce ea este, după ce ea se naște, și ea e ca gârla care vine mare deodată și ține până se usucă de vânturi și de arșiță apa care vine, dar iubirea dintre om și Dumnezeu este izvor nesecat când ea este, și ea nu piere ca iubirea dintre om și om. Vai omului care nu știe să citească în cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi și să înțeleagă el cuvântul Meu și iubirea lui cea nepieritoare! E vinovată neînțelepciunea omului, și din lipsă de înțelepciune pier oamenii când pier, și pier de tot, bieții de ei.

O, feriți-vă, fiilor, de cei ce iubesc și-și lucrează păcatul vorbirii de rău și pocăiți-vă și curățați-vă urechea, tată, și spălați-vă cu credință, că multe rele vin pe pământ de la așa păcat, căci a fost un suflețel sfânt pe pământ care a zis vorbă înțeleaptă: «Să nu asculți pe unul și să judeci pe altul, nici să hotărăști fapta cuiva înainte de Dumnezeu». Iată, omul așa s-a deprins și așa judecă, cum ia de la om despre alt om, și uită că duhul omului și tot înăuntrul lui nu-l știe decât omul însuși și Dumnezeu.

Eu stau cu toți sfinții Tăi ocrotitoare pentru pământul și neamul român, dar omul nu știe ce să ceară la Tine când cere prin noi. El cere vindecare de boala trupului lui, care este doctorie pentru suflet și pentru păcatul lui, și nu știe să ceară omul la Tine prin sfinții Tăi, Doamne. Cel ce se iubește pe sine nu știe să ceară decât pentru el, și chiar dacă primește cel care cere, el primește vremelnic, Doamne, și se folosește și se bucură că a primit, dar tot zdrobit rămâne de la păcatele lui nevindecate, netămăduite, Doamne. O, de ar cere omul să vină cerul pe pământ, să vină Domnul cu sfinții Săi! O, de ar cere omul să vii, Doamne, așa cum este scris în Scripturi că vei veni! Numai poporul cuvântului Tău cel de azi Te mai cere așa și Te slujește el întru venirea Ta, și nu-L văd oamenii pe Dumnezeu cu el, căci sunt orbi oamenii, și răutatea le acoperă văzul și nu pot vedea.

să ai grijă mare, că și Eu am, ca să fiți voi toți într-un gând, într-o simțire, într-o iubire, într-o voire și într-o putere când Eu cer de la voi unire cu cei din cer în rugăciune și în veghe pentru planul Meu cel ceresc cu acest neam, și prin el cu tot pământul,

O, poporul Meu, o, fiule hrănit cu multul Meu cuvânt, o, cât șirag de martori a fost și-au dat mărturie pentru Mine cu ei în vreme, și Mă doare, tată, când văd că omul stă necredincios pe pământ! Te-am ales să-Mi fii martor în zilele acestea până la marginile pământului pentru cuvântul Meu cel de azi și să fii credincios Mie în toată lucrarea ta cu Mine, în toată lucrarea Mea cu tine și să fii frumos, frumos înaintea Mea de-a pururi, fiule. O, tu știi ce-l face frumos pe om, dar îți spun și Eu, și spun tuturor când îți spun ție în grăirea Mea cu tine, că sfințenia îl face frumos pe om, și apoi voi sunteți frumoși prin cele cu care vă hrăniți, ca Daniel și cei trei tineri, care se hrăneau ca și voi și erau atâta de frumoși față de cei ce mâncau cărnuri și desfătări de mâncări, și sunteți frumoși prin duhul mărturisirii, fiilor, căci voi Mă mărturisiți pe Mine oamenilor prin cuvânt și prin faptă, cuvânt venit din cer la voi și împlinit peste voi, și de la voi peste pământ, și cuvântul Meu vă este cârmă vouă, o, fiilor.

Voiesc, tată, și mult voiesc să fiți mereu un duh cu Mine, o inimă cu Mine, așa încât simțămintele voastre să fie ca ale Mele, și tot așa și înțelegerea pentru cele ce Duhul Meu le lucrează față în față cu voi, căci deosebirile dintre voi pentru toate acestea nu v-ar ține pe voi într-o unire și într-o simțire pentru toate câte Eu voiesc ca voi să fiți una, să gândiți la fel, și să simțiți la fel ca să gândiți la fel, o, și multe greutăți de duh și de suflet și de trup fug de la voi și dintre voi când voi sunteți una în simțire și în gândire prin duhul umilinței și al pocăinței mereu, tată, căci are neamul omenesc nevoie de pocăință, fiilor.

Nu știe omul ce înseamnă rugăciunea și cum lucrează ea, nu știe omul, mamă. Spune-i tu poporului Meu taina și puterea rugăciunii curate, ca să audă graiul tău cei ce vor să învețe din cer lucrarea rugăciunii și puterea ei când ea cere pentru Dumnezeu prin om pe pământ! O, lasă-te cu duh de sărbătoare de cuvânt peste poporul cuvântului Meu, mamă, și acoperă-l pe el cu acoperământul tainelor de sus în ziua ta de serbare între sfinți, o, mama Mea. Amin.

— Așa ascult și așa lucrez, precum Tu spui să fac, Fiule al pântecelui meu cel fecioresc, căci multe sărbători sfinte s-au așezat pe pământ prin lucrarea tainelor cerești, care vin și se descoperă celor credincioși ca să le așeze ei spre lucrare apoi și ca să îndulcească ele cu iubire pentru sfinți pe poporul cel credincios. O, să-i învățăm ce este și cum este lucrarea rugăciunii, Fiule. E bine să știe ei că atunci când prin sfinți mijlocesc cu rugăciunile lor spre Dumnezeu, sfinții se roagă odată cu ei și duc rugăciunea lor la Dumnezeu în clipa aceea, căci au trecere sfinții, iar rugăciunea cea curată și cu putere pentru ea este cea care cere cu credință și cu umilință și cu pocăință, Fiule scump al meu. E bine să știe ei să se roage frumos, adică cu pocăință și cu duioșie în ea, și să-i ceară pe sfinți să ducă rugăciunea lor la Dumnezeu. E bine să fie adevărați în rugăciune cei ce se roagă prin mijlocitori, și care trebuie să simtă părtășia cu cei ce se roagă într-adevăr, că mari minuni și semne cu minuni pot coborî pe pământ și peste oameni prin rugăciunea cea adevărată de pe pământ spre cer!

O, fii ai cuvântului Fiului meu, dați putere sfântă rugăciunilor voastre către Domnul și către sfinții mijlocitori vouă spre El pentru rugăciunile voastre, căci ei se roagă odată cu voi și prind puteri rugăciunile făcute așa! Fiți destoinici pentru rugăciune, căci toate prin rugăciune se dobândesc, numai să fiți voi credincioși și sfinți și uniți într-un gând întru Iisus Hristos, Mijlocitorul nostru către Tatăl, Domnul sfinților, fiilor!

O, iubiți cu multul rugăciunea cea către mine pentru voi și pentru neamul român înaintea Domnului! Trebuie mult sprijinit cu rugăciunea acest neam. V-a dat Domnul prin duhul să rostiți rugăciuni mari pentru acest neam, iar voi ridicați-le spre cer cu arsură de suflet, ca să vadă Domnul și să împlinească, fiilor. Duhul pocăinței în rugăciune are cea mai de sus putere prin cei ce se roagă pentru un neam. Când voi faceți pocăință pentru voi și pentru frații voștri și pentru strămoșii voștri către Dumnezeu, ei se roagă cu voi odată, iar dacă sunt la durere ei primesc atunci ușurare prin rugăciune odată cu voi spre Dumnezeu, și primesc chiar iertare multă prin pomenirea lor în rugăciunea cea cu pocăință pentru voi și pentru ei. O, eu de atâtea ori am făcut mare biruință pentru cei credincioși care erau în strâmtorare mare, de mă chemau să le dau biruința, și lucram minunat, după cum era de mare puterea rugăciunii și a pocăinței celor ce mă chemau. Așa lucrez eu azi pentru neamul român, căci știu că el este azi țarină a Domnului și vine Domnul, Fiul meu, pe vatra lui cu a doua Lui venire pentru judecată peste vii și peste morți și pentru noua Lui împărăție pe pământ, împărăția lui Dumnezeu cu oamenii, iar voi cereți-o să vină, și ea va veni și va cuprinde în lung și în lat pământul, numai să știți și să iubiți voi puterea rugăciunii cea plină de pocăință și s-o dați de știre neamului român, ca să se împlinească ea. Amin.

Vă îndemn acum să vă rugați să iasă din oameni păcatul cel greu al trufiei, fiilor, căci acesta este păcatul care îi scoală pe mulți unii împotriva altora, aducându-i spre ură și spre neînțelegere apoi. Când voi vă rugați așa pentru acest neam, fiți înțelepți și cercetați-vă pe voi înșivă ca să fiți curați, curați de acest păcat, ca să poată avea izbândă rugăciunea, fiilor micuți. Cel ce urăște pe aproapele său sau, mai mult, pe aproapele Domnului, acela ajunge la acest păcat după ce el are în inimă păcatul trufiei, al îngâmfării, al măririi de sine, păcat care-l cade pe om de la Dumnezeu. Toți cei care alunecă de pe calea cea cu mărire, calea cea cu frați, acelora nu le ajunge iubirea sau cinstirea care li se dau, și cred ei că merită mai mult și nu le este dat, și apoi cad greu unii ca aceștia, care uită pe calea lor cu Domnul câtă durere a purtat El pe pământ de la toți, și cu multă iubire și răbdare a răbdat și nu i-a disprețuit, ba, din contra, le-a zis: «Voi fi cu voi până la sfârșitul timpului!».

Iată păcatul îngâmfării, păcatul de la care se naște nemulțumirea în om, acest păcat îi hrănește omului mintea și inima și pierde omul ceea ce are mai scump, pierde frații, cea mai mare comoară, cea mai scumpă, și mai întâi ajunge la dispreț și la ură pentru ei și apoi îi pierde, și rămâne fără nimic unul ca acela și își duce viața pe căi grele și prăpăstioase și pătate și nu mai vede ce-a pierdut după ce el își pierde mintea cea văzătoare.

O, dacă omul alege calea mântuirii și dacă vrea să învețe ce este ea, unul ca acela trebuie să se pregătească de război împotriva lui însuși și împotriva diavolului ca să poată el fi biruitor ori de câte ori ar slăbi înapoi spre păcat și spre viață fără Dumnezeu, căci calea mântuirii înseamnă Dumnezeu, nu mai înseamnă omul. O, îi trebuie multe ispite omului ca să știe el ce înseamnă Dumnezeu și ca să știe că Domnul Se dobândește cu luptă împotriva ta însuți. Când omul nu se poate birui pe sine, e bine să lase loc celor din jurul lui să facă aceasta, și cu umilință mare să stea el în fața a toate câte vin și-l probează pe el la umilință și la răbdare, prin iubire lucrate acestea peste el.

O, e bine să se lase mic omul și e bine să stea cuminte în fața a toate câte vin să-i încerce viața, căci omul este mic de tot, chiar dacă lui nu-i place să stea mic. Mare putere are rugăciunea celui ce poate să se aplece vieții, așa cum eu am povățuit azi pentru taina vieții și a rugăciunii omului credincios, care să-L ajute pe Dumnezeu cu rugăciunea lui pentru cele ce trebuie să se așeze pe pământ curând, curând, cel mai mare regat, neamul Fiului meu Iisus Hristos, neamul creștinesc, neam nou, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu dintre oameni, așa cum Duhul grăiește prin Scripturi despre noua împărăție, despre înnoirea lumii ce va să fie. Amin.

O, cum să nu fac Eu după miloasa rugăciune a ta pentru neamul român, popor al cuvântului Meu? Te-am așezat să mijlocești din partea Mea pentru el, tată. Roagă-te cu pocăință, fiule, ca să ajungă și pentru el pocăință înaintea Mea, și-i voi da lui de știre rugăciunea care se urcă la Mine din mijlocul lui pentru el, ca să lucrăm bine, tată, și bisericește să strigăm și să știm toți strigarea. O, pace ție! Încă îți întăresc puterea cea pentru lucrările Mele cu tine și pentru sporul lor prin mânuțele tale, dar și tu să ai spor în lucrarea mărturisirii, fiule, și să ai rugăciune plină de pocăință, tată, ca să putem muta acești munți din locurile lor, acești oameni răi și trufași în neamul român, care nu vor binele Meu acestui neam, și îl vor doar pe-al lor, de parcă ar fi ei veșnici așa cum sunt ei acum, potrivnicii păcii Mele și ai dreptății pe vatra neamului român.

Îi voi ocroti sub acoperământul Meu și al mamei Mele Fecioara pe cei bravi pentru sufletul cel sfânt al acestui neam și pentru duhul dreptății a toate, și voi muta din locurile lor pe cei trufași în duhul lor, care se vor mari prin puterea lor față în față cu cele ce vin și sunt spre slava Mea peste neamul român. Amin.

O, oamenii de pe pământ dorm, tată, și somnul lor este negrija de suflet și de Dumnezeu și este necredința la mulți între cei prinși de duhul trufiei vieții și al poftelor ei celor din trupurile lor. O, cât Mă doare de la depărtarea de Mine a gândului omului! Când văd că pe om nu-l doare aceasta și că n-are timp să se gândească la Dumnezeu, Mă doare, și durerea Mea nu e ca a omului, ci e lungă și multă și grea și n-are mângâiere, că nimeni nu Mi-ar putea mângâia rana Mea cea grea, decât cel ce Mi-o face și-Mi tot pune pe ea, fiindcă el nu știe durerea pe care o face.

O, îmbracă-te, tată, în Dumnezeu din zi în zi mai mult, și aceasta să-ți fie ție ocrotire și pavăză tare și armă de nebiruit în fața celor ce s-au despărțit de Mine pe pământ, dându-se ei stăpânitorului întunericului acestui veac trecător. O, îmbracă-te în Hristos, fiule, îmbracă-te tot mai frumos, că Eu te învăluiesc în cuvântul Meu mereu și nu știu oamenii de ce nu trag mulți spre Mine și spre tine, dar știu Eu aceasta.

E sărbătoarea crucii, poporul Meu. E zi de pomenire a crucii Mele, crucea pe care trupul Meu a trecut spre moarte, și apoi din moarte la viață prin cruce, fiule. O, ce sfinți cu inima și cu credința erau străbunii cei sfinți! Puneau crucea pe toate lucrurile și lucrările lor și se făcea ea păzitoarea și sfințitoarea pentru ei. Te-am povățuit să-ți faci cruce frumos pe trupul tău, să te închini frumos și sfânt prin semnul sfintei cruci, și multe cruci ți-am spus, tată, să închini vieții tale cu Mine. O, așa să împlinești, fiule, căci cine nu ascultă de cuvântul lui Dumnezeu se face vinovat de neascultare, tată. O, fii treaz la închinare, și la rugăciune fii fierbinte, căci tu închipui în taină lucrarea îngerilor în vremea închinării tale lui Dumnezeu, iar grija pentru rugăciune să-ți fie dulce ca și rugăciunea, și rugăciunea ca și grija de dulce, că e nevoie de mijlocitori din cer și de pe pământ deodată pentru neamul omenesc, care a fost și care este, și te-am ales să-Mi slujești așa, poporul Meu. La sfânta liturghie cei sfinți se îndeamnă unul pe altul pentru lepădarea grijii lumești, fiindcă în taină ei închipuie pe heruvimi și se fac purtători de Dumnezeu, căci Sfintele se dau sfinților și se unește omul cu Dumnezeu prin mare taină și lucrare de taină, iar când faci semnul sfintei cruci pe trupul tău tu ești mai treaz, mai atent, mai viu cu rugăciunea, mai păzit împotriva gândurilor care dau să năpădească din afara ta asupra părtășiei tale cu Mine și cu cerul, și de aceea te-am povățuit Eu să faci cruce mereu, ca să-ți amintească ea să fii mereu închinător și cu duhul mereu treaz, că bine este să fie omul mereu cu Domnul, în toate cu Domnul, ca să nu mai aibă el clipe de deșertăciune, de golire sufletească, ci numai îmbrăcat în Hristos să fie mereu, mereu, numai cu Mine să fie el, că e greu fără Dumnezeu pe pământ, iar cei ce stau mereu un duh cu Mine simt numaidecât și cea mai mică despărțire de Mine a lor și se întorc numaidecât în Mine, și cu iubire fac aceasta, ca mama care-și are pruncuțul mic și-și are numai la el gândul și dorul și iubirea și bucuria ei.

O, să dai din duhul tău apoi, din trăirea ta, din iubirea ta de Dumnezeu să dai, fiule, să dai celor ce vin spre nașterea de sus și să le dai putere să se facă fii ai lui Dumnezeu între oameni, că altfel de viață trage spre deșertăciunea vieții pe om, trage când omul nu se așteaptă, dar veghea cea sfântă încununează dorul din inimă și-l aseamănă cu heruvimii pe cel iubitor de Dumnezeu și-l trage spre grija de cer prin toate câte el trece și face, și așa stă el în Dumnezeu, și Dumnezeu în el, și purtător de Dumnezeu se face el prin statul lui întru Mine, iar crucea și semnul ei mereu pe trupul lui făcut cu dreapta lui, așa cum au lăsat străbunii lui, care au primit acest dar ceresc în inima și în fapta lor, acest semn va sta ca o pecete pe trupul cel închinat lui Dumnezeu și ca o mărturisire a Mea mereu dinspre el spre diavolul, care umblă fără de liniște să-l ia pe om în slujba lui de partea lui.

O, poporul Meu, mărturisește Mie prin cruce, tată, iar icoana ei să-ți încunune și să-ți împodobească paza casei și slava ei cerească cu ea și mărturisirea lui Dumnezeu, alături de candela cea aprinsă, în care să ardă rugăciuni scrise în untdelemn, alături de chipurile sfinților și ale îngerilor, cărora tu le dai înfățișare tainică sub acoperământul casei tale cu Domnul pe pământ.

Mă fac cuvânt de venire a Mea la om și de venire a omului la Mine și stau în mijlocul unui popor pregătit de Mine în zilele acestea pentru slava Mea, și slava Mea se face cuvânt și se împarte prin împărțitorii ei, prin moștenitorii ei, și nu oricine trebuie să împartă la oameni vestea venirii Mele ca să fie crezută, cuvântul Meu cel de azi și chemarea omului la Mine. O, nu oricine trebuie să facă aceasta, ci numai cei cărora Eu, Domnul, le spun lor să Mă vestească, și prin însăși viața și statura lor să Mă arate și apoi să Mă vestească, și nu singur trebuie să fie cel ce Mă dă de veste că sunt în mijlocul unui popor cuvântând peste pământ, ci trebuie să aibă însoțitori sfinți cel ce se sfințește ca să se facă vestitorul venirii Fiului lui Dumnezeu, Care iarăși vine pentru vii și pentru morți ca să dea fiecăruia după cum este fapta sa. Amin.

Cel ce se mâhnește sau se încruzește în clipe de încercare sau în vreme de mustrare, acela nu știe ce este iubirea și lucrarea ei binefăcătoare și sfințitoare, iar neiubirea dintre frați trebuie vindecată, Doamne, că e mare taina Evangheliei Tale cea despre iubirea dintre frați. O, unde a fost iubirea dintre cei doi frați care s-au despărțit și când tatăl și-a desfăcut brațele părintești ca să-l întâmpine pe fiul care s-a dus spre rătăcire, vreme care i-a nimicit trupul și sufletul? În ziua pocăinței lui, s-a încruzit inima fiului cel rămas lângă tatăl său și i-a fost pusă la încercare iubirea de frate, căci s-a crezut nedreptățit de către tatăl său și s-a încruzit la inimă și s-a înăsprit la față, și iată cum lucrează inima omului care vede că se împarte răsplata ce i se cuvine lui, după socotința lui. O, nu așa este iubirea, nu așa face ea! Ea nu este cea care capătă, ci este cea care dă și care se dă, și cum putea să fie altfel tatăl cel cu doi fii când i s-au pus la încercare iubirea și mila și iertarea și lucrarea inimii sale în ziua când fiul cel rămas acasă s-a răzvrătit pentru iertarea fratelui său?

O, cei ce s-au sfințit și s-au făcut sfinți pentru Mine și-au plâns apoi toată viața păcatele lor, că se gândeau la durerea Mea de la păcatele lor și la îndurarea Mea pentru ei și nu aveau curajul să nădăjduiască oricum iertarea lor, ci dădeau pentru ea tot ce mai puteau da lui Dumnezeu cu viața lor apoi, iar diavolului nu-i mai dădeau nimic, și își ștergeau din zi în zi mai mult din cartea diavolului faptele lor rele și își făceau loc în cartea vieții prin tot ceea ce lucrau și erau, prin umilința și prin rugăciunea lor, și se umpleau de har atâția păcătoși iertați și lucra minuni mari harul Meu din ei, dar azi nu mai știe omul să nădăjduiască în Dumnezeu, și numai în om nădăjduiește omul și nu se pregătește pentru Mine, ci numai pentru bătrânețe se pregătește, bietul de el, și nădăjduiește în pensie pentru bătrânețe, și nu în Dumnezeu, și nu în sărăcia cea pentru mântuirea lui. O, nici un sfânt n-a avut pe pământ pensie, ci a avut pe Dumnezeu și n-a așteptat de la om, ci numai de la Dumnezeu. Spun așa că Mă doare de la nădejdea cea păcătoasă și neputincioasă a omului care-și pregătește bătrânețea cu mintea lui căzută, nădăjduind în zile grele și în nevoi pentru viața lui. O, cât Mă doare când îl văd pe om ce puțin se pregătește pentru cer, ce puțin pentru întâlnirea lui cu Mine, pentru lepădarea de sine și pentru nădejdea cea pregătită lui în cer și care i-ar pregăti viață în cer! Vine cerul pe pământ, și omul își alege tot pământul și Mă doare de la căderea cea atât de jos a minții omului, care se îngrijește și se tot îngrijește de zilele lui cele trecătoare, și iată, numai cei înțelepți știu să se unească cu Dumnezeu și să priceapă și să aibă pe Domnul de călăuză și de viață și de îngrijire. O, de-ai ști tu, omule, ce zile vin, nu le-ai mai dori să vină, ci ai sta numai cu ziua Mea, numai cu vremea Mea, numai cu venirea Mea, că nu-ți va mai da nimeni nimic, nimic, curând, curând. O, ce să-ți fac dacă-ți pui nădejdea în timp, în omul care trece și nu mai este apoi? O, cum să te mai învăț Eu, oare, ca să te deprind cu împărăția Mea, nu cu cea de pe pământ, nu cu cea de la om?

Vă păstoresc cu cuvânt duios și vă povățuiesc pe voi să iubiți și să pătrundeți cu inima și cu mintea taina păcii dintre Mine și om, dintre om și om. O, vă povățuiesc să lucrați pace între Mine și voi. Ea este voia Mea cu voi spre lucrare, și altceva nu înseamnă pacea dintre Mine și voi, și nu este iertare de păcate dacă nu este mai întâi pacea între Mine și voi, căci scris este: «Fericiți sunt cei cărora s-au iertat păcatele lor!». Eu sunt din cele de sus, și tot așa să fiți și voi. Eu nu sunt din lumea aceasta, și nici voi să nu fiți din ea. Așa să fie pacea dintre Mine și voi, căci Eu le-am spus celor ce crezuseră în Mine atunci: «Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi», și le-am mai spus: «Adevăr adevărat zic: oricine săvârșește păcatul, este rob păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac. Fiul însă rămâne în veac. Deci dacă Fiul vă va face liberi, liberi veți fi într-adevăr». O, iată taina păcii dintre Mine și voi, taina nedespărțirii dintre Dumnezeu și om!

O, ce frumos, ce frumos a răspuns mama Mea Fecioara trimisului lui Dumnezeu la ea! Taina păcii dintre Dumnezeu și om este să facă omul ca ea și să spună apoi ca ea: «Doamne, fie mie după cuvântul Tău!».

O, cu cât cuvânt Mă las peste pământ, iar cei ce nu-l ascultă, nu sunt de la Dumnezeu, căci cel ce este de la Dumnezeu ascultă de la Dumnezeu, și iată taina păcii între Dumnezeu și om este să creadă cuvântul Meu și să asculte de el omul. Amin.

Grăiesc cu voi, cei strânși ciorchine lângă glasul Fiului meu Iisus Hristos și lângă poporul Său de azi. O, învățați de la El iubirea! Nu învățați de la voi sau de la om, căci omul este trecător. Iubirea vă vindecă de păcat. Învățați de la Domnul aceasta! Ea este cea care nu cade niciodată, ea scoală omul din moarte și poartă în ea curățirea. Când ea vă pețește și vă grăiește, învățați de la mine să-i spuneți ei: «Fie mie după cuvântul tău!», așa cum eu i-am spus. Învățați cu întregul, nu învățați cu jumătatea taina și puterea iubirii! Vine Fiul meu să vă învețe. Ascultați-L pe El, căci El Și-a pus viața pentru voi! Tot ceea ce vă desparte de El sau unii de alții când sunteți ai lui Hristos, nu este iubirea ceea ce face aceasta. O, ea nu caută să câștige, ci caută să vă câștige pe voi, iar voi s-o câștigați pe ea spre folos veșnic vouă. O, fiți cu inima curată, căci taina păcii dintre voi și Domnul, aceasta este puterea curățirii inimii voastre și împăcarea voastră cu Domnul în toată vremea. Învățați taina dorului și puterea Lui din voi și fiți duioși, fiilor, ca să scăpați de judecata cea pentru asprimea inimii, dar nu uitați că fără de veghe peste voi și pentru voi, diavolul nu se rușinează de nici o putere bună din voi.

Faceți-vă cărare spre oameni pentru Fiul meu, voi, cei ce L-ați aflat pe El aici, la râul Lui de cuvânt, cu care cârmuiește lumea fără ca ea să priceapă aceasta! Aveți grijă, când stați unii cu alții împreună, să știți pe cât sunteți de uniți, să fiți tot atât de despărțiți, ca nu cumva ceva sau careva de aproape sau de departe să vă despartă de Dumnezeu, căci Domnul a spus: «Cel ce se folosește de lumea aceasta, să fie ca și cum nu s-ar folosi de ea, iar cei ce au, să fie ca și cum n-ar avea», căci omul este neputincios față de ispitele care-i stau în cale.

Să-i învățăm rugăciunea cea cu jertfă și să le spunem lor că dacă patruzeci de inimi se vor uni să ceară cu o zi de rugăciune cu post lângă ea o biruință mare cu Tine peste pământ și peste răul care bate de peste tot, li se va da lor, și, mai mult, li se va scrie la fiecare din ei patruzeci de zile de post stăruitor lângă rugăciunea cea spre Tine. Și iată, una este să postească răzleț cei ce postesc pentru o împlinire de la Tine, și alta este să se unească toți într-un duh și într-o cerere și într-o putere uniți întru unul, și așa vom da piedicile în lături și vom putea, Doamne al celor credincioși.

O, când pe pământ fac oamenii o minunăție de-a lor pentru ca să se arate cu ea la mulți, la cât mai mulți, se strâng buluc de peste tot cete de oameni, se strâng și se bucură și se minunează și își împart unii altora gândurile și simțirile și își umplu inimile și și le hrănesc cu cele ce văd cu ochii lor, și duc vestea din loc în loc apoi la cei ce n-au fost să vadă și ei pe viu, și se umple pământul din gură în gură, din om în om de cele ieșite de la oameni pentru oameni, și rămân înscrise pe pământ lucrările oamenilor.

O, măi poporul Meu, o, tată, cum de nu poate omul să-și ducă mintea și inima și pentru cele ale lui Dumnezeu, care nu se văd, atât de minunate cum sunt? O, fiilor, nu este credință. Aceasta îi lipsește omului. Cel mai mare dar, cel mai bun fruct, din care omul și-ar putea lua în el bunătățile și frumusețile cerului și ale Domnului ca să-și hrănească cu ele inima și viața și pașii și mersul vieții, acest mare bun ceresc îi lipsește omului, vederea cea pentru cele cerești îi lipsește lui. Nu i-ar trebui omului școală sau cunoștință pentru ca să învețe darul vederii celor cerești, ci credință i-ar trebui, căci Eu așa am spus: «Cel ce crede în Mine nu va muri niciodată». O, unde ar fi să vezi pe pământ om care să nu vrea să moară, care să nu-și lucreze moartea din pricina lipsei acestui dar ceresc, pe care Dumnezeu l-a dat cu multul oamenilor încă de la începutul omului, încă de când Eu, Domnul, cu mâna l-am zidit din pământ pe om și din Duhul Meu? O, au fost și sunt pe pământ oameni care n-au murit, și vor mai fi, căci este scris în Scripturi că nu toți vor muri, ci se vor schimba întru nestricăciune trupurile lor.

O, de ce M-au vestit proorocii cei de demult că Eu sunt Fiul Tatălui, că Eu sunt, și că voi sosi pe pământ Mântuitor și că voi primi moarte și apoi ridicare și înviere, și Mă numeau ei Fiul Omului? O, aceia M-au văzut, căci în ei darul credinței le-a dăruit ochi pentru cele nevăzute ale lui Dumnezeu și vedeau, și erau pe pământ împărțite oamenilor vedeniile lor, și aveau oamenii cârmuire din cer prin cei ce vedeau pe cele ce sunt și vor fi. O, s-au deșteptat oamenii, așa zic ei, și zic că aiurește omul care vede ceva din nevăzutele lui Dumnezeu, și zic despre acela că e nebun sau bolnav sau semeț sau, și mai mult de atât, mincinos.

Lucrez peste tine prin cuvânt, o, poporul Meu, iar tu trebuie să împlinești porunca Tatălui și să asculți de Mine, fiule, căci Tatăl a spus așa, nu Eu. Tu trebuie să asculți de cuvântul Meu, care grăiește sus și jos deodată și îl aud și cei din cer, și îl auzi și tu, și îl aud și cei din morminte, și trebuie ascultare de cuvântul Meu, dar trebuie să știi să-l cunoști și să-l iei și să-l împlinești.

Mă doare în cer și pe pământ, căci omul ascultă numai de el însuși și de trupul lui, care știe prin poftele lui să-l facă pe om să-l asculte și să nu poată altfel omul. O, Mă doare această durere, această pedeapsă de la om și nepăsarea lui de sufletul lui, care-i slujește trupului, pe care-l ține sufletul în viață. E mare slăbiciunea omului, și aceasta vine de la neiubire, și toate neputințele vin de la neiubire. Îi lipsește iubirea și îi lipsește omului ascultarea cea cu iubire. Numai cei ce iubesc, numai aceia ascultă, iar cei ce nu iubesc nu sunt nimic, ci sunt numai păcat, numai carne și milă pentru carne, căci trupul poftește împotriva duhului, împotriva iubirii, precum este scris, iar Eu aștept de două mii de ani să vină vremea să vin pe pământ cuvânt și să rostesc cu el peste om lucrarea iubirii, cea care-l vindecă de sine pe om și îl vindecă de păcat, căci cel ce-și biruiește trupul sfârșește cu păcatul, și aceasta face iubirea când ea poate să se sălășluiască înăuntrul omului cu lucrarea sa, și ascultă omul de Dumnezeu prin ea apoi.

O, omule, ești nedrept cu Dumnezeu și cu omul, căci tu te asprești și te superi când nu ești înțeles, când nu ești iubit și primit și urmat, și uiți cât de departe ești tu de ascultarea ta de Dumnezeu, de chipul și asemănarea Lui în toate cele ce tu faci sau nu faci!

O, poporul Meu, nu știe omul cât de adevărat sunt Eu, Domnul, prin cuvântul Meu de peste tine, dar uită-te tu în el cât de repede își arată el adevărul după ce Eu îl rostesc, că de multe ori în poporul Meu văd pe ici pe colo cum se face răsturnarea cuvântului Meu cel proaspăt rostit, și văd neiubirea celor ce nu se uită mereu, mereu în cuvântul Meu ca să nu-l calce pe el apoi, ca să nu facă durere lui Dumnezeu prin călcarea cuvântului Său. Trebuie mare veghe, dar mai presus de aceasta trebuie mare iubire de Dumnezeu ca să poată omul să urmeze după cum este învățătura Mea cea prin cuvânt.

sunt numai o suferință, ca și Tatăl Meu, și mângâiere pentru Noi nu găsim de la om. Ne mângâie sfinții tămăduitori cu durerea din ei, ca și a Noastră, fiindcă adevărata taină care-i unește pe cei uniți este durerea cea pentru cer, și tot așa și pe pământ, unirea cea binefăcătoare este durerea cea pentru Dumnezeu între cei ce au de la Dumnezeu harul cel mare al lucrărilor cerești pe pământ, căci pe pământ este omul, și omul nu face nimic bun, decât durere lui Dumnezeu și apoi nevindecarea ei. O, se iubește pe sine omul și nu-l doare durerea pe care Mi-o face așa de șapte mii de ani, începând din rai, de unde Eu l-am așezat pe om ca să Mă mângâi cu el și ca să fie el fericit sub mângâierea Mea, dar cât de mult, o, cât de mult se semețește omul după ce Eu îl dăruiesc pe el cu cele de la Mine ca să le poarte și ca să-Mi aducă rod, și câtă durere se suie apoi la Mine pentru neumilința lui, pentru pierderea frumuseții pe care i-o dau Eu ca s-o poarte, umilința inimii, asemănarea lui cu Mine, căci Eu sunt plin de umilință înaintea oricărei făpturi în cer și pe pământ, că altfel Eu n-aș putea fi Dumnezeu precum sunt, din plămada umilinței de duh fiind zidit de Tatăl mai înainte de vecii, care au fost și sunt lucrarea lui Dumnezeu.

Omul are nevoie de mângâiere, dar mângâierea cea de la Mine a lucrat în toată vremea altfel pe pământ peste om, și nu ca aceea pe care omul o caută. Nu-i place omului ceea ce-Mi place Mie. Durerea este cea care îl face Dumnezeu pe om. Omul însă caută mângâiere, și mângâierea și-o ia de la păcat, iar păcatul vine de la iubirea de sine, care este păcat, și își ia omul mângâierea de la plăcerile pe care și le face: mâncare și băutură, sau însurat și măritat ca pe vremea potopului, și prin aceste păcate cârtește omul înaintea lui Dumnezeu, căci e nemulțumit omul și își caută mângâiere și își caută bucurie. O, să-și caute, dacă plată bună nu vrea să-și zidească la Dumnezeu, și iată, Eu sunt plin de umilință înaintea omului, fiindcă el stă mare înaintea Mea prin voia sa.

O, omule, aștepți de la Dumnezeu tămăduire în toate durerile tale pe care nu ți le poți tu curma prin mângâierile pe care ți le faci! Iată, numai prin dureri poți fi cu inima spre Mine! Vezi tu ce te poate lega de Dumnezeu? Și dacă vezi, iubește mai mult decât orice altceva legătura ta cu Dumnezeu, pe care El ți-o trimite pentru că te iubește, și nu fugi de ceea ce te leagă cu Dumnezeu!

Iată în ce inimi pot Eu să locuiesc cu locașurile Mele, dar taina lui Dumnezeu cu omul nu este pricepută de om, căci omul învață de pe pământ, și e sărac pământul de cer, și numai în cer este învățătură pentru om, dar omul nu vrea să ia.

O, poporul Meu, omul nu trebuie să caute vindecare de durere, ci trebuie să caute vindecarea depărtării lui de Dumnezeu, pe care nu și-o poate căpăta prin vindecarea durerilor. O, câți sunt, oare, ca să priceapă taina aceasta? Iată cât de mare Îmi este durerea, și tot așa și umilința, de vreme ce altceva nu am în cer și pe pământ mai mult decât durerea, care aduce umilință!

O, fii ai cuvântului lui Dumnezeu din zilele acestea, nu e bine să-L depărtați pe Domnul de lângă voi cu mintea și cu vederea, și pe voi de El pentru cele ce faceți și sunteți și grăiți, ca și cum El nu este în toată vremea de față. O, nu-L dați deoparte! Chiar dacă nu-L vedeți, El este de-a pururi, față în față cu tot ceea ce sunteți și faceți voi, și scriu îngerii ca să fie scris. O, faceți-vă rost de tămăduire! Ștergeți la Domnul pe cele ce vă învinuiesc la El, ca să nu mai rămână ele! Stați tot timpul față în față cu Domnul în tot ceea ce faceți și voiți și grăiți, ca să fiți cu frică și să nu vă pierdeți din Dumnezeu, căci ochiul Lui este pururea deschis, și este ochiul lui Dumnezeu. La fel și urechea Lui, fiilor. O, aduceți Domnului inimile și lăsați-I-le Lui, nu le țineți vouă, căci omul nu-și poate lucra salvarea, ci mai degrabă slăbirea și primejdia vieții. Stați deschiși și stați plăcuți Domnului și la toți cei din jur frați ai voștri și stați mulțumiți întru toate, umiliți prin toate, ca să nu cădeți în păcatul nemulțumirii, care să vă scoată apoi de la Dumnezeu. O, stați curați cu inima și cu mintea, și mână cu mână să dați ca să semănați între voi, căci deosebirile dintre voi când sunt și tot rămân, vă despart sufletește, și apoi trupește vă despart. O, iubiți să fiți și nu să vă pierdeți, iar pentru aceasta vă trebuie călăuză în toate și în toată vremea, dacă știți s-o păstrați și s-o aveți prin duhul credincioșiei din voi și dintre voi. Fiți sfinți cu iubirea și cu umilința, și veți fi sănătoși întru toate darurile sfinte și slujitori cu ele apoi Domnului! Această tămăduire vă aduc eu în ziua mea de serbare dacă știți să voiți și să luați și să purtați și să împărțiți apoi, spre mângâierea cea de la voi a Domnului nostru, Cel atât de îndurerat, atât de disprețuit de om.