Bat, și Mi se deschide, căci la ai Mei bat, la cei ce aud glasul Meu și-Mi deschid ca să cinez cu ei, și ei cu Mine, precum este scris de cei ce au urechi și aud ceea ce Duhul grăiește bisericii Mele, biserică de nou Ierusalim, cea care biruiește și stă în scaunul Meu, stă cu Mine, stă unde sunt Eu, precum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu în scaunul Lui, căci este scris că pe cel ce se biruiește pe sine, pe cel ce biruiește îl fac stâlBat, și Mi se deschide, căci la ai Mei bat, la cei ce aud glasul Meu și-Mi deschid ca să cinez cu ei, și ei cu Mine, precum este scris de cei ce au urechi și aud ceea ce Duhul grăiește bisericii Mele, biserică de nou Ierusalim, cea care biruiește și stă în scaunul Meu, stă cu Mine, stă unde sunt Eu, precum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu în scaunul Lui, căci este scris că pe cel ce se biruiește pe sine, pe cel ce biruiește îl fac stâlp de sprijin în templul lui Dumnezeu, și afară nu mai iese, nu mai cade, și scriu pe el numele cetății lui Dumnezeu, al Noului Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu, și numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.
Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Domnul Iisus Hristos, iar numele Meu cel nou este Cuvântul lui Dumnezeu, nume scris, pe care nimeni nu-l înțelege, fără numai Eu, precum este scris. Iată, stau la ușă și bat. Cine aude glasul Meu și-Mi deschide Eu intru la el și cinez cu el și îl ajut să biruiască lumea și să șadă cu Mine în scaunul Meu, în cetatea Mea de scaun, a Noului Ierusalim, a bisericii Mele de acum de la sfârșit, căci altfel de biserică Eu nu mai am acum, nu mai am altă turmă, că nimeni nu se poate lepăda de sine pentru Mine, nimeni nu-și lasă grijile vieții lui pentru grijile vieții Mele și ale turmei Mele, turmă care merge cu Mine pe cale așa cum merg Eu cu ea și nu altfel de mers.
Iată, stau la ușă și bat. Bat cu toiagul, bat cu crucea ca să i-o dau de toiag celui ce-Mi deschide ca să intru și să cinez cu el și ca să-l învăț apoi mereu să-și poarte mereu crucea cu lepădare de sine, că amândouă o dată nu se pot purta, căci se resping una pe alta, se războiesc în om, și puțini sunt cei ce biruiesc pentru cruce, pentru purtarea crucii prin lepădare de sine, o, și puțini, puțini sunt cei ce pot să Mă urmeze pe Mine, că fără cruce nu seamănă cu Mine omul și nu poate să meargă pe calea Mea, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui, căci Îl vor vedea cum este El».
O, pace ție, măi poporul Meu, popor al cuvântului Meu! Cu dor de tată și cu mângâiere te prind în brațe și-ți mângâi suspinul. O, ești însuspinat. Cel ce aruncă de la el crucea după ce dă s-o poarte și el o vreme, acela îți face suspin și ție și Mie și-ți face lacrimi și-ți face încordare și apăsare pe suflețel. Tatăl este în Mine când îți grăiesc, și de aceea îți grăiesc ca un Tată. O, pace ție, poporul Meu însuspinat, pace ție, tată! Dinăuntru dureri, din afară dureri, dar cel îndurerat este cel slăvit, tu știi aceasta. Sărbătorim în duminica aceasta, a treia a postului cel pentru întâmpinarea praznicului Învierii Mele, sărbătorim calea crucii, calea cea de jumătate de cale a postului, când purtătorii crucii se așează pentru un pic de odihnă. Tu însă nu poți să te așezi, căci mersul Meu este și al tău și trudim pe cale, că suntem puținei, puținei sub crucea pe care trebuie s-o purtăm, dar adăugăm oștirile cerești pentru purtarea crucii de acum. Eu stau la ușă și bat și mulți din cei ce n-au mai stat sub cruce cu Mine și cu tine nu-Mi mai deschid, și dau să Mă îmbrâncească, dau să Mă amenințe și să apese pe crucea purtată. O, să tac, oare? Să nu rostesc cuvântul Meu lor?
O, am un fiu care a fugit de sub cruce și M-a părăsit și el și Mi-a întors spatele și aruncă înapoi cu nemulțumire pentru nemulțumirile lui. O, ce să-i dau? El Îmi cere zălog ca să nu mai arunce în Mine, ca să nu mai dea în puterea celor de sub cruce și să Mi-o împuțineze. O, dacă aș fi bogat pe pământ i-aș da înapoi pentru cele cu care M-am sprijinit pe el o vreme până când am putut să-Mi pun numele Meu cel mare pe cetatea Mea de nou Ierusalim, numele Meu, pe care să-l poarte poporul Meu cel hrănit cu cuvântul Meu. Ochiul Meu este ager și vede înapoi și vede înainte și se sprijinește pe pământ cu cei credincioși cuvântului Meu și mai ales pe cei plini de credincioșie, dar dacă Eu văd că ei Mă vor părăsi și că Mă părăsesc și fug de sub cruce, Eu ce să fac? Să nu Mă pun la adăpost cu cele ale planului Meu din greu purtat și înfăptuit pic cu pic? Să le plătesc vremea cât au stat cu Mine? O, Eu M-am sprijinit cu mersul Meu de azi pe toți cei care s-au aplecat să-Mi fie popor Mie și numai Mie, așa cum și acum două mii de ani a fost pentru mersul Meu pe pământ. N-am mers altfel nici atunci. Tot ca azi a fost mersul bisericii Mele de atunci. Mă sprijineam cu cei credincioși, se sprijineau unii pe alții creștinii și mulți părăseau calea, ca și azi, și unii din ei se căiau pentru neputința lor, iar alții aruncau înapoi cu hule și cu dispreț pentru nemulțumirea lor, pentru timpul lor cu Mine. O, iată și azi dureri și suspin. Se luptă omul cu Mine. Toți cei ce se luptă împotriva mersului poporului Meu și a trudei Mele de azi se luptă cu Mine, nu cu cei rămași lângă Mine. Cu Mine au ce au cei ce dau să arunce înapoi cu învinuiri, cu dispreț, cu defăimări fel de fel și cu amenințări la fel, și vor vedea aceștia cu cine se luptă dacă vor tot lovi, dacă vor tot apăsa. O, în loc să lase ei fruntea în jos pentru nedragostea lor, pentru necredința lor, pentru dorul lor de libertate fără ocrotirea Mea peste ei, căci au ieșit din staulul Meu, o, iată, ei fac suspin, fac apăsări, fac dispreț și cuvinte de dispreț, și mult fac ei aceasta.
O, tu, cel ce apeși de mult, de mult de la mijloc, și apoi din lături acum, îți spun Eu, Domnul, că împotriva Mea te lupți, cu Mine te lupți, nu cu cei ce-Mi poartă din greu grija de lucrarea Mea, de poporul Meu. O, nu cu ei ai tu de vorbit, ci cu Mine, căci ei nu pot de la ei să hotărască nimic, fiindcă e primejdie să zică omul în locul lui Dumnezeu, și scrie în Scripturi această primejdie, care a fost peste cei ce au spus ei ceea ce nu trebuia să spună și să facă de la mijloc, căci David a spus de la el, și a pierit mulțime de popor din poporul lui dacă a făcut aceasta.
O, nu pot să împart truda Mea cea grea cu cei ce ies de la Mine, și nici pe poporul Meu nu pot să-l împart cu ei, căci cei care au venit s-au dat Mie, iar cei ce ies după ce vin se rup de Mine și-Mi fac suspin când ies și-Mi rup când ies din trupul poporului Meu dacă ei au făcut parte din turma acestei lucrări de cuvânt, dar să aibă grijă măcar să nu-Mi mai facă mai mult rău, că e primejdios aceasta.
Iată, este batjocură multă peste lucrarea Mea cea de azi din pricina celor ce s-au tras în lături ca să nu mai fie ai Mei. Eu însă merg mai departe și merg, că așa este scris. Le grăiesc părintește și celor ce M-au părăsit sub cruce, celor plini de nemulțumiri și de învinuiri asupra celor rămași. Îi rog să fie cuminți și să se roage lui Dumnezeu pentru mersul Meu cel greu cu poporul cel de azi al cuvântului Meu, cu cei neputincioși, dar credincioși, căci credința lor este cea care Mă ajută să vin și să fiu pe pământ cu oamenii și să grăiesc lor cuvântul Meu, cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul mântuirii.
Eu, Domnul, Mă scol să potolesc toată bătaia furtunii și să-i liniștesc părintește pe cei ce suflă durere peste poporul rămas sub cruce, sub sarcina venirii Mele. O, dar dacă voi, cei ce M-ați părăsit, nu-Mi mai deschideți când bat, vă rog pe voi, fiți înțelepți după cum Eu vă știu, și nu-Mi cereți nici zălog, nici bani, căci Eu merg din greu cu mersul Meu și sunt purtat din greu de cei ce-Mi poartă greul și pe poporul care M-a ales. Vă voi da în împărăția Tatălui Meu plata care se cuvine vouă, dar aveți grijă, fiilor, de ea, o, aveți grijă, dacă nu puteți să le dați voi din truda voastră la cei rămași cu Mine, la creștini, o, măcar să nu le cereți, căci ei au părăsit totul pentru Mine și n-au decât pe Dumnezeu, iar grijile lor pentru mersul Meu sunt multe și grele și îi apasă mereu și merg sub ele înlăcrimați pe calea Mea cea grea, și merg și nu Mă părăsesc sub greu. O, se cade să-i iubim, să-i sprijinim, să nu le cerem nimic, sau măcar să nu le căutăm răul și să nu-i îngreuiem mai mult, căci misiunea lor este grea. Aceasta vă rog Eu pe voi, cei ce v-ați ales altă viață decât cea pe care ați dat-o Mie mulți, mulți ani, până ce altfel ați hotărât pentru voi. Eu, Domnul, vă rog, ascultați-Mi povața. Amin.
Și acum spun cu jale: nu-i trebuie mai mult păcat celui ce pleacă de sub ocrotirea Mea și aruncă apoi vina asupra celor rămași pentru nestatornicia lui, pentru aruncarea crucii. De aceea e bine să nu învinuiască unul ca acesta pe nimeni pentru pașii lui, căci niciodată omul nu poate să aibă vina cea pentru el în altă parte sau în alții, nu, decât în el. Vina este în om, nu în afara lui atunci când cade din Dumnezeu, iar cine nu vrea să cadă, nu cade, nu cade, oricâte ispite l-ar încerca. Cine-l scoate pe om de la Dumnezeu? Vă spun Eu. Păcatul, și apoi păcatul neumilinței și apoi păcatul trufiei, cu care aruncă înapoi vina pentru el, ca și Adam, care M-a învinuit când i-am arătat că nu și-a păstrat ascultarea de Mine. Păcatul este dușmanul omului, nu un alt om este vinovat când omul Îl pierde pe Dumnezeu, iar cel ce tot aruncă pe alții vina pentru vina lui, acela a pierdut toată umilința, toată grija cea pentru pocăință și pentru sufletul lui, dar Eu, Domnul, le doresc la toți aceștia înțelepciunea cea de sus, ca să le fie milă de ei, și apoi să le fie milă și de mersul Meu cel greu și să nu-Mi apese ei pe calea Mea cea grea de azi.
Te povățuiesc și pe tine, poporul Meu cel rămas cu Mine sub greul crucii Mele. Ai grijă, fiule, crucea trebuie purtată, nu aruncată, căci iată, cine aruncă crucea aruncă apoi în Mine și în tine, fiindcă cel nestatornic pierde frica de Dumnezeu și pierde apoi grija de suflet și-și caută bucurii și stare pentru el, iar pe Mine Mă lasă îndurerat.
O, ai grijă, poporul Meu, ai grijă să nu fii copil mocoșit, căci mocoșeala Îmi întârzie mersul și slava lui. O, să nu fii mocoșit, fiule, iar când cei veghetori din partea Mea pentru tine și pentru Mine îți mai spun mocoșit, tu să crezi, să crezi că nu de la ei grăiesc, ci grăiesc așa cum aud de la Mine, iar tu să Mă primești ca un fiu cu inimă caldă și plină de credință și de așteptare de povață și de veghe peste tine și să te bucuri că Eu îți dăruiesc îndemn și veghe pentu lucrul Meu cu tine, că frumos va fi timpul când ne vom bucura de truda aceasta grea, și mereu este frumos timpul Meu cu tine când el folosește mult mersului Meu cel de azi pentru mântuirea neamului omenesc.
Voiesc să slujească îngerii și puterile cerești cu tine la tot lucrul cel greu al pregătirii slavei Mele, că Eu stau cu tine, poporul Meu, înaintea celor ce vin la izvor de câte ori vin ei după Mine, după dragostea Mea, iar tu să fii dragostea Mea pentru ei, mereu dragostea Mea, măi poporul Meu, căci Îmi ești fiu și Mă sprijin cu tine ca tatăl pe copii.
E zi de pomenire și de sărbătoare a crucii și de mângâiere pentru cei ce merg cu Mine pe cale grea. Vă mângâi pe voi cu cuvântul Meu și vă îmbrac în puterile cerești, fiilor, că multe sunt de lucrat, iar voi sunteți puținei și mititei și mocoșiți uneori, căci sunteți osteniți, dar sunteți cei care nu M-ați părăsit sub greu. O, ascundeți-vă capul și urechile dinspre cei ce vă aduc dureri și cuvinte de dispreț și de învinuire și de neliniște. O, lăsați-Mă pe Mine față în față cu ei și stați sub adăpost, că voi sunteți mici și nu aveți putere multă în fața ispitelor. Iată, nu M-am putut sprijini până la sfârșit cu toți cei cu care M-am scris pe cale, dar nici nu le pot sta în față pentru nemulțumirile lor. O, nu le pot da zălog dintre cei ce M-au ales pe Mine venind în trupul acestui popor, că nu-Mi pot rupe singur fiii de la sân. Nu le pot da nici bani dacă ar fi să împărțim truda cea pentru mersul Meu, dar dacă ei apasă, trebuie să le spun că nu pe voi, ci pe Mine Mă apasă. Eu pot să fac să le dau să-și facă ei ce vor și-Mi zic că n-au cu ce, dar cu greu pot, cu mare greu, că mersul Meu e greu, dar ce le mai rămâne lor la Mine? O, dacă toți Mi-ar cere înapoi pe cele cu care au sprijinit mersul Meu atâți câți sunt ei, ce-ar fi să fac Eu?
O, nu așa se face cu faptele vieții, o, nu așa! E rușinos așa, iar omul nu știe ce poate fi cu viața lui. E bine să aibă frică de Dumnezeu tot cel ce a știut cuvântul Meu cel de azi și e bine să se umilească cu iubire înaintea Mea pentru neputința lui, căci Eu voi fi și voi socoti după inima fiecăruia, că sunt Mântuitor, dar sunt și Judecător pentru neiubire. Îi rog pe cei ce Mă apasă din părți, îi rog să Mă ierte pentru neputința de a le sta în față pentru nemulțumirile lor, căci Eu sunt Dumnezeu și sunt și Făcătorul lor și sunt datori și ei Făcătorului lor, sunt datori lui Dumnezeu cu multe și mereu cu multe, iar Eu îndur de la ei neiubire și multă îndur.
O, poporul Meu, te mângâi în suspinul tău cel vechi și cel proaspăt. Întărește-te întru Mine, întru Duhul Meu Cel mângâios, fiule, iar dacă tu ai păzit și păzești cuvântul răbdării Mele, și Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ, precum este scris. O, iată ce mare plată, ce mare ocrotire vor avea cei ce păzesc cuvântul răbdării Mele, cuvântul care curge din gura Mea deasupra ta, măi poporul Meu!
Sunt oaspeți veniți la izvor, și le dau lor îndemn pentru cruce, pentru purtarea crucii, pentru iubirea aceasta, căci crucea nepurtată nu aduce nici un folos sufletului. Omul trebuie pentru Domnul, nu pentru el să poarte cruce, căci Eu am spus: «Cel ce voiește să vină după Mine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie». Despre cel ce voiește cu Mine am spus Eu aceasta, nu despre cel ce-și poartă nevoile vieții lui, ci numai despre cel ce poartă crucea pentru Mine, iar cine lasă crucea purtată pentru Mine și ia altă cruce pentru el, o, acela n-are plată cu Mine, ci își ia de pe pământ toată plata și nu mai are în cer, mai ales că el n-a ascultat de Cel ce i-a grăit lui din ceruri și a plecat de lângă mersul Meu. O, Eu nu-l țin pe om cu puterea Mea lângă Mine, ci numai dragostea lui poate face aceasta. Eu nu pot cu cel fără dragoste și fără răbdarea ei, că Eu sunt Fiul Cel scump al Tatălui Meu și al mamei Mele Fecioara, și tot atât de scumpi sunt și Ei și e măreață Ființa Noastră și e plină de umilință și de blândețe și suntem în iubire mereu, iar dacă omul nu este tot așa, nu se poate cu Dumnezeu cum este omul.
O, Tată scump Savaot, Tatăl Meu scump, e zi de praznic sfânt pentru mama Mea Fecioara și pentru îngerul buneivestiri peste ea. E ziua când îngerul a vestit-o pe ea că Eu voi coborî în ea pe calea Duhului Sfânt și Mă voi naște Prunc ca omul și voi crește mare și voi fi Mântuitor pentru omul cel pierdut din Noi, Tată.
O, mamă Fecioară, e zi de praznic sfânt pentru tine, mamă, scumpă mama Mea. Trebuie să-l mângâiem pe poporul Meu, că este însuspinat, mamă. Trebuie și tu să grăiești lui, mamă.
— Da, Fiule scump, mă voi așeza la masă de cuvânt cu poporul Tău și-i voi mângâia suspinul și-i vom pregăti bucurie, așa cum mi-a pregătit mie îngerul Gavriil în ziua aceasta acum două mii de ani. Vom umbla la rane și le vom lega și vom pune povețe mari pe masă și vom cuprinde în brațe pe poporul Tău, însuspinat acum și apăsat de durere și dinăuntru și din afară, dar așa este mersul cel cu crucea. O, de ce cădeai Tu cu crucea pe calea crucii? Tu duceai crucea cu puterea trupului Tău omenesc, nu cu puterea Ta cea dumnezeiască, Fiule scump. Cădeai sub greutatea crucii care Te purta spre dealul Golgotei ca să-Ți așezi apoi dragostea pe ea, dragostea Ta pentru omul care Te-a părăsit, Fiul meu scump, după cu Tu i-ai făcut trup și ai pus în el viață. O, ce dulce Ți-a fost iubirea pe tot drumul crucii Tale, dulce Fiul meu.
O, omule, o, omule neînțelept pentru cruce, în ziua aceasta de praznic mare pentru cruce și pentru credință și pentru mine cu Fiul meu Hristos, Cel născut din mine Om ca să fie Mântuitor omului cel zidit de mâna Lui, o, în ziua aceasta mare, îți spun cuvânt mare ca să știi. Nu Fiul meu Iisus Hristos a purtat crucea pe calea crucii, ci crucea L-a purtat pe El până sus, iar El a mers după ea, căzând sub ea mereu, că era grea, și a dus-o cu puterea trupului ca să fie grea, ca să-l poarte ea pe El, dragostea să-L poarte, nu El să poarte. O, așa și tu, nu tu porți crucea dacă vrei să ai cruce pe cale cu Fiul meu, ci crucea te poartă pe tine, iar când o arunci nu te mai poartă nimeni, nu mai mergi cu Domnul, ci mergi tu, mergi singur, mergi cu lumea, mergi pe unde merge lumea, iar sub picioarele tale este golul, nu este crucea cea pentru Fiul meu, nu este calea care te duce la Fiul meu.
O, voi, cei ce aruncați crucea și apoi aruncați spre cei ce nu leapădă crucea, o, înțelepțiți-vă, o, umiliți-vă, treziți în voi pe Domnul ca să poată El, că furtuna necredinței vă dezrădăcinează din El. O, aplecați-vă spre pocăință, nu spre duh de judecată. Ce știți voi despre cei ce-i loviți? Aceasta este a Domnului. El știe vina, El știe pocăința fiecăruia, El știe și credința omului, El știe, nu voi, căci a Lui este aceasta, iar cel ce judecă pe fratele său a și fost judecat unul ca acela. O, umiliți-vă, umiliți-vă mult și frumos și cu folos! E Domnul, e Fiul meu în fața poporului Său rămas cu El sub cruce, iar eu voi grăi în ziua aceasta poporului Fiului meu, Iisus Hristos. Amin.
— Ne întoarcem în carte, mamă, ca să punem înaintea poporului Meu și pe fața lui și pe inimioara lui mângâiere pentru suspinul lui, mamă.
O, pace ție, măi poporul Meu! Îți vom pune pe masă duhul mângâierii, că ești însuspinat. Te vom mângâia, căci suntem cu Duhul Sfânt Mângâietorul în zi de praznic sfânt și suntem cu tine pe cale.
Pace ție, poporul Meu! Amin, amin, amin.
Partea a doua
Ne întoarcem în carte. Trebuie să se așeze în ea cuvântul cel întreg al acestei zile de coborâre de cuvânt. E multă învățătură de mântuire a sufletului în ziua aceasta pe masa cea de dinaintea tronului ceresc și a priveliștei din jurul lui. Iată de unde vine învățătura cea pusă în mijlocul tău mereu, o, poporul Meu. Ne întoarcem în carte, fiule. Când aduc aproape cuvântul de pe masa pe care el se alcătuiește și stă, aduc și tronul Meu aproape, aduc priveliștea cerească din jurul tronului, căci de acolo izvorăște cuvântul, de acolo se naște el și curge pe masa cea de dinaintea tronului slavei Domnului și se revarsă prin gura Mea pe masa ta apoi, măi poporul Meu.
O, câtă frumusețe cerească este în nevăzutele lui Dumnezeu! Înaintea ei stați voi atunci când cuvântul Meu se rostește între voi de gura purtătoare de Dumnezeu și martori mii și mii de mii sunt atunci dintre cei din cer, iar priveliștea aceasta ține până ce se întocmește toată coborârea cuvântului Meu peste voi, începând cu vremea facerii lui.
Dar cum se face cuvântul? Cum se înființează el în cer? Vă descopăr taine, fiilor. El se înființează pe pământ odată cu faptele oamenilor, iar la tine, odată cu viața ta, poporul Meu, odată cu faptele ei, măi fiule, așa cum am lucrat cuvânt și acum două mii de ani față în față cu cei ce Mă priveau și care judecau fiecare în felul lor și care credeau sau nu credeau și grăiau sau nu grăiau despre Mine și despre cele ce sunt. Așa cum am făcut cerul și pământul și le-am așezat la locul lor pe fiecare și toată facerea dintre ele apoi, tot așa lucrez și Eu cuvântul la locul lui de naștere și Mă port cu tronul ceresc peste tot, iar din tron izvorăște apoi cuvântul și îl iau Eu în gură și îl rostesc ca să fie el așezat apoi în cartea sa de cei ce au urechi de auzit cu ele pe Dumnezeu-Cuvântul, Care-Și întocmește cartea Sa de cuvânt pe pământ. Să ne așezăm, dar, și să rostim tot cuvântul învățăturii de azi, Eu, Domnul, și mama Mea Fecioara, căci scris este despre cei sfinți că «toți trăiesc în El», în Mine, Domnul-Cuvântul, căci Eu sunt Dumnezeu-Cuvântul, iar numele celor ce dau ființă cuvântului Meu pe pământ, tot așa trebuie să fie numiți: Cuvântul lui Dumnezeu, căci cuvântul este al Meu, al lui Dumnezeu. Amin.
O, Tatăl Meu Savaot, Tată scump al Meu, binecuvintează pe Fiul Tău, Dumnezeu-Cuvântul, ca să știe lumea că Tu M-ai trimis. Amin.
— O, întreit binecuvântat să fie cuvântul Meu și al Tău întru unul, Fiule Emanuel, și prin gura Ta să curgă el râu izvorât din tronul slavei, Fiule scump. Tu, și mama scumpă a Ta grăiți acum toate câte sunt ale acestei zile de grăit și de așezat în cartea învățăturii, cartea cea mereu deschisă pe tronul slavei ca să se așeze în ea cuvântul care se naște, așa cum Tu ai deslușit acum nașterea cuvântului și felul cum se naște el, obârșia lui, Fiule scump și ascultător și supus, și cuvântul Tatălui Tău Dumnezeu. Amin.
— Slava Ta sunt Eu, Tată Savaot, iar Tu ești toată slava Mea! Lucrăm ca în cer, lucrăm înaintea tronului slavei, iar slava lui este Dumnezeu și cu ea coboară Domnul când Își lasă pe pământ cuvântul.
Iar tu, mamă Fecioară, de-a dreapta tronului slavei stai priveliște cerească, mamă, și ești împărăteasă lângă tron, o, mama Mea. Hai, dar, să lăsăm izvorul de cuvânt să vină și să se așeze la locul lui, în cartea Mea cea de azi cu poporul cuvântului Meu, mamă. Amin.
— O, Fiule scump și slăvit cu slava pe care o ai de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, iubirea este fără de trup ca și îngerii, iar obârșia ei este de sus. Omul cel de jos însă n-a putut să înțeleagă ce este iubirea, dar ea a fost pătrunsă de înțeles de către sfinți, iar sfinții și-au arătat liber pe cele dinăuntru ale lor și și-au pus rugăciunile lor pe hârtie, și-au pus înaintea oamenilor petrecerea lor cu Tine, iubirea și-au pus-o ca unii fără de trup ca și iubirea lor, care venea de sus și îi învăța și îi însoțea pe ei.
O, popor al Fiului meu, Dumnezeu-Cuvântul, rugăciunea trebuie să rodească. La cei sfinți ea este chiar rodul lor, nu al rugăciunii lor. Aceasta au voit cei ce vă cârmuiesc pe voi în Domnul, aceasta au avut să vă spună ei într-o zi, nu demult, și n-au mai spus apoi, dar este în cer această zidire de cuvânt, lecția aceasta necoborâtă încă la voi așa cum ea s-a zidit în cer când a dat să coboare la voi cu grai. Au spus la masa cea de azi cu voi, v-au spus cei ce vă cârmuiesc în Domnul că poporul acestui cuvânt sfânt trebuie tot timpul să fie mărturisitor al celor dinăuntru ale omului, fiecare căutând să facă aceasta în chip curat. O, fiilor, sfinții și-au pus rugăciunea lor pe hârtie și și-au arătat-o, și-au arătat mintea și lucrarea ei, că așa lucrează cel care are pe Domnul în mintea sa, Îl scoate la lumină ca să vadă cei din jur, să vadă oamenii cum este Stăpânul lui, să vadă cine-l face pe cel sfânt să grăiască, cine face în el, cine zidește, cine lucrează în el. O, fiilor, sfinții și-au arătat și și-au mărturisit rugăciunea, nu înțelepciunea, nu știința lor, ci rugăciunea care știe, căci în rugăciune își spuneau păcatele lor, iar acum creștinii citesc rugăciunile lor și sunt mulțumiți cu atât, cu cei ce au zidit aceste rugăciuni, cu cei care au simțit ceea ce au mărturisit. Sfinții s-au judecat pe ei înșiși mereu, căci se simțeau păcătoși, și n-au mai fost judecați, ba au alungat mereu pe diavolul, care le auzea rugăciunea lor cea mărturisită și lăsată la urmași apoi ca lucrare sfântă a minții.
Iată, mintea care se îndeletnicește cu rugăciunea cea mărturisitoare, ea nu mai are grijă să judece pe semeni, căci are lucrul cel pentru sine, pentru curățirea sa. Când cineva între frații de aceeași treaptă judecă ale fraților măcar în gând, acela este judecător, nu rugător, și cade apoi sub judecată prin faptele sale, căci mintea omului nu este deprinsă să stea cuminte, să nu se uite în lături și să ia pe ale altora ca să le judece punând cap la cap toate și socotind după ea toate. O astfel de minte este dumnezeu pentru om, iar omul nu poate scăpa de robia ei, că ea îi este stăpân. Nu mai încape Domnul cu smerenia Sa, cu cârmuirea Sa într-o așa minte. O, așa sunt oamenii de pe pământ, toți una și una. Toți uită că Dumnezeu i-a pus omului în cap mintea pentru ca să stea Domnul în ea cu umilința cea dumnezeiască, dar omul stă el. O, nu așa l-a făcut Dumnezeu pe om, iar dacă omul are minte și loc pentru ea în trupul lui, să-L lase pe Domnul să Se folosească de ea, că Domnul nu-i face rău prin ea așa cum singur își face omul, își face și lui, Îi face și Domnului, Celui ce l-a zidit pe om.
O, nu e rugăciunea, nu e Domnul în mintea omului nici măcar când citește el rugăciunea cea după sfinți lăsată la creștini, căci și după ce rostește rugăciuni din sfinți tot ca el rămâne omul. Împăratul David, strămoșul meu, își mărturisea mereu păcatele înaintea Domnului și Îl ruga pe Domnul să-Și întoarcă fața de la păcatele lui și să șteargă toate fărădelegile lui, iar apoi Îl ruga să zidească în el inimă curată și duh drept și înnoitor întru cele dinăuntru ale lui, ca să nu-l lepede Domnul pe el de la fața Sa și să ia de la el Duhul Lui Cel Sfânt, ci să-i dea lui Domnul bucuria mântuirii și întărirea duhului stăpânitor întru el, ca să-i învețe și pe alții căile Domnului și să se întoarcă la Domnul cei necredincioși.
O, iată ce lecție mare pregătită la tronul slavei a dat să coboare la voi, și a coborât acum! O, fiilor, să aibă cu cine să grăiască cei ce vă grăiesc vouă pe cele de sus. Să nu tăceți când ei vă grăiesc, ci să faceți loc larg grăirilor duhovnicești în biserică, măi fiilor hrăniți din cer. O, iubiți lacrima pocăinței, lacrima iubirii, că iată, ochii care râd sunt ochi desfrânați. O, nu lăsați de peste voi aceste învățături. Să grăiască ele mereu cu voi, nu numai azi, o, nu numai azi, căci omul din lume care citește cuvântul lui Dumnezeu, dat de către voi ca să fie cunoscut, i se pare omului îngâmfat că poate și el să grăiască așa ca Dumnezeu, i se pare că știe și el ca Dumnezeu. Numai că omul nu este Dumnezeu, ci este om și atât, și este păcătos omul și poartă trup păcătos. Numai dacă ia de la Domnul, numai dacă-L lasă pe Domnul să grăiască peste el, numai atunci poate și el să știe ca Dumnezeu, iar altfel nu, căci iubirea aceasta este fără de trup, este fără de păcat, din Dumnezeu curat izvorâtă, nu din mintea omului slujitor păcatului poate ea să curgă curată.
O, aerisiți-vă inimile, fiilor! Vă spun vouă aceasta ca să mă audă oamenii de pe pământ de peste tot. Precum omul își aerisește casa și lucrurile toate cu aer curat, deschizând peste tot ca să vină aer și să împrospăteze și să împrăștie miasma din casa sa, o, tot așa și cu inimile trebuie să faceți, căci inima creștinului este casa lui Dumnezeu, iar în ea trebuie mirosuri scumpe și păstrate scumpe și trebuie aer proaspăt și lumină multă și curățenie scumpă la vedere.
O, aerisiți-vă inimile, fiilor, și voi, oamenilor care purtați nume de creștin! O, nu căutați să vă judecați singuri faptele, ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu și de semeni, mulțumirea sau nemulțumirea de voi sau de semeni! O, nu așa! Vă trebuie stăpân, fiilor, vă trebuie mereu pentru aceasta ce trebuie să faceți, căci strămoșul Adam dacă n-a ales să aibă stăpân peste el și-a îngăduit să facă păcat, să se lase spre slăbiciuni și să judece apoi pe Dumnezeu pentru păcatul săvârșit în vreme de neascultare de stăpân.
Iată, copiii vor să crească mari ca să scape de sub mâna și veghea părinților și să-și poată îndeplini apoi dorințele lor, gândurile lor, simțirile lor. O, nu așa. O, nu așa a fost copilul meu, Fiul meu Hristos, nu așa a fost cu Dumnezeu, Care S-a făcut Fiul meu ca să aibă mamă pe pământ precum are El Tată în cer. O, ascultați de duhul învățăturii care vine pe pământ. Păcatele se vindecă prin suferință, iar suferința apoi se vindecă prin iubire și prin umilința iubirii. Iubirea este fără de trup, nu este ca suferința care doare în trup pe cel ce a păcătuit. Iubirea nu trebuie vindecată, ci trebuie tot mai mult zidită pe pământ și în pământ, căci pământul este omul, dar prin iubire pământul acesta se face cer, în care Domnul Se poate odihni apoi, numai să vrea omul să aibă Stăpân peste el pe Domnul și pe slujitorii Lui, a căror inimă este curată și sfântă pentru cei călăuziți de ei.
Aceasta am avut de așezat peste poporul Fiului meu Iisus Hristos în ziua de bunăvestire peste mine a îngerului Gavriil, când el mi-a dat Stăpân mie pe Domnul, pe Cel purtat în pântecele meu, până ce El a ieșit înaintea lui Israel ca să-l învețe pe el mântuirea omului.
O, slavă Ție, Tată și Fiule al Tatălui și Duhule Sfânt Mângâietorule, Dumnezeule întreit, Dumnezeul meu! Am grăit poporului ales pentru grăirea Ta cu el, o, Doamne, și am pus pe masa lui lecția rugăciunii, lucrarea minții, umilința ei, pentru ca să rodească omul rod pentru cer.
O, pace ție, popor al lui Hristos! O, aerisește-ți casa ta mereu pentru Stăpânul tău, pentru Cel plin de mireasmă de sus, pentru trupul Lui cel slăvit și purtat de îngeri înaintea ta pentru grăirea lui, cu care El te slujește. Amin.
— O, câtă iubire, mamă! O, cât duh iubitor pentru cei ce trec din trup în duh în numele iubirii, căci iubirea este fără de trup, mamă, și face din oameni slava sfințeniei cea pentru Domnul pe pământ.
Să nu se descumpănească nici un păcătos. Iubirea este fără de trup. Să nădăjduiască toți păcătoșii. Ceea ce nu pot ei din pricina osândirii lor sub păcat, poate iubirea, poate ea pentru ei, numai să poată ei să creadă în puterea ei, care vindecă omul de păcat. O, trebuie umilință mereu și veghe mereu pentru umilință, căci numaidecât își pierde omul umilința, că ochiul lui umblă, și umblă și mintea lui apoi și-și pierde omul umilința, dar de fiecare dată să se arunce omul în albia iubirii și să-și aerisească inima și ființa, căci diavolul nu poate mai mult în cel care-și spală păcatele mereu, mereu, ieșind cu ele la lumină. Cârtița când este scoasă la lumină nu mai are mult și piere apoi. Așa și păcatul cel ascuns în om, piere când este învederat, iar lucrarea sfinților aceasta a fost: grăirea lor cu Domnul Mântuitorul, ca să le fie lor milostiv pentru iertarea lor de sub păcat.
O, să nu vorbească singuri cei ce învață pe creștini aerisirea inimilor lor. Toate duhurile străine de Dumnezeu să iasă afară din inimi și să se facă frumos și curat pentru Domnul, așa cum în casele voastre scuturați și aerisiți și așezați toate la loc cu socotință, aruncând pe cele ce încurcă și înăbușe, căci omul nu trebuie să aibă nimic, nimic, decât pe Dumnezeu.
O, pace ție, măi poporul Meu! Fericit ești tu, cel învățat de Dumnezeu, dar tu să nu-ți spui că poți și tu să știi și să grăiești ca Domnul, ci umilește-te, așa cum sfinții toți s-au umilit și M-au cerut loruși, M-au cerut să-i fac cerești și să-i port în sânul Meu apoi, iar Eu așa fac, și toți trăiesc în Mine, căci s-au smerit și M-au iubit fără de trup și au trecut mereu din trup în duh ca să se dea lui Dumnezeu. Amin.
Așa și atât a fost cuvântul zilei de azi a sărbătorii cea pentru mama Mea Fecioară, iar peste tot cuvântul, Eu, Domnul, pun acum pecetea Mea: Iisus Hristos. Amin, amin, amin. p de sprijin în templul lui Dumnezeu, și afară nu mai iese, nu mai cade, și scriu pe el numele cetății lui Dumnezeu, al Noului Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu, și numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.
Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Domnul Iisus Hristos, iar numele Meu cel nou este Cuvântul lui Dumnezeu, nume scris, pe care nimeni nu-l înțelege, fără numai Eu, precum este scris. Iată, stau la ușă și bat. Cine aude glasul Meu și-Mi deschide Eu intru la el și cinez cu el și îl ajut să biruiască lumea și să șadă cu Mine în scaunul Meu, în cetatea Mea de scaun, a Noului Ierusalim, a bisericii Mele de acum de la sfârșit, căci altfel de biserică Eu nu mai am acum, nu mai am altă turmă, că nimeni nu se poate lepăda de sine pentru Mine, nimeni nu-și lasă grijile vieții lui pentru grijile vieții Mele și ale turmei Mele, turmă care merge cu Mine pe cale așa cum merg Eu cu ea și nu altfel de mers.
Iată, stau la ușă și bat. Bat cu toiagul, bat cu crucea ca să i-o dau de toiag celui ce-Mi deschide ca să intru și să cinez cu el și ca să-l învăț apoi mereu să-și poarte mereu crucea cu lepădare de sine, că amândouă odată nu se pot purta, căci se resping una pe alta, se războiesc în om, și puțini sunt cei ce biruiesc pentru cruce, pentru purtarea crucii prin lepădare de sine, o, și puțini, puțini sunt cei ce pot să Mă urmeze pe Mine, că fără cruce nu seamănă cu Mine omul și nu poate să meargă pe calea Mea, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui, căci Îl vor vedea cum este El».
O, pace ție, măi poporul Meu, popor al cuvântului Meu! Cu dor de tată și cu mângâiere te prind în brațe și-ți mângâi suspinul. O, ești însuspinat. Cel ce aruncă de la el crucea după ce dă s-o poarte și el o vreme, acela îți face suspin și ție și Mie și-ți face lacrimi și-ți face încordare și apăsare pe suflețel. Tatăl este în Mine când îți grăiesc, și de aceea îți grăiesc ca un Tată. O, pace ție, poporul Meu însuspinat, pace ție, tată! Dinăuntru dureri, din afară dureri, dar cel îndurerat este cel slăvit, tu știi aceasta. Sărbătorim în duminica aceasta, a treia a postului cel pentru întâmpinarea praznicului Învierii Mele, sărbătorim calea crucii, calea cea de jumătate de cale a postului, când purtătorii crucii se așează pentru un pic de odihnă. Tu însă nu poți să te așezi, căci mersul Meu este și al tău și trudim pe cale, că suntem puținei, puținei sub crucea pe care trebuie s-o purtăm, dar adăugăm oștirile cerești pentru purtarea crucii de acum. Eu stau la ușă și bat și mulți din cei ce n-au mai stat sub cruce cu Mine și cu tine nu-Mi mai deschid, și dau să Mă îmbrâncească, dau să Mă amenințe și să apese pe crucea purtată. O, să tac, oare? Să nu rostesc cuvântul Meu lor?
O, am un fiu care a fugit de sub cruce și M-a părăsit și el și Mi-a întors spatele și aruncă înapoi cu nemulțumire pentru nemulțumirile lui. O, ce să-i dau? El Îmi cere zălog ca să nu mai arunce în Mine, ca să nu mai dea în puterea celor de sub cruce și să Mi-o împuțineze. O, dacă aș fi bogat pe pământ i-aș da înapoi pentru cele cu care M-am sprijinit pe el o vreme până când am putut să-Mi pun numele Meu cel mare pe cetatea Mea de nou Ierusalim, numele Meu, pe care să-l poarte poporul Meu cel hrănit cu cuvântul Meu. Ochiul Meu este ager și vede înapoi și vede înainte și se sprijinește pe pământ cu cei credincioși cuvântului Meu și mai ales pe cei plini de credincioșie, dar dacă Eu văd că ei Mă vor părăsi și că Mă părăsesc și fug de sub cruce, Eu ce să fac? Să nu Mă pun la adăpost cu cele ale planului Meu din greu purtat și înfăptuit pic cu pic? Să le plătesc vremea cât au stat cu Mine? O, Eu M-am sprijinit cu mersul Meu de azi pe toți cei care s-au aplecat să-Mi fie popor Mie și numai Mie, așa cum și acum două mii de ani a fost pentru mersul Meu pe pământ. N-am mers altfel nici atunci. Tot ca azi a fost mersul bisericii Mele de atunci. Mă sprijineam cu cei credincioși, se sprijineau unii pe alții creștinii și mulți părăseau calea, ca și azi, și unii din ei se căiau pentru neputința lor, iar alții aruncau înapoi cu hule și cu dispreț pentru nemulțumirea lor, pentru timpul lor cu Mine. O, iată și azi dureri și suspin. Se luptă omul cu Mine. Toți cei ce se luptă împotriva mersului poporului Meu și a trudei Mele de azi se luptă cu Mine, nu cu cei rămași lângă Mine. Cu Mine au ce au cei ce dau să arunce înapoi cu învinuiri, cu dispreț, cu defăimări fel de fel și cu amenințări la fel, și vor vedea aceștia cu cine se luptă dacă vor tot lovi, dacă vor tot apăsa. O, în loc să lase ei fruntea în jos pentru nedragostea lor, pentru necredința lor, pentru dorul lor de libertate fără ocrotirea Mea peste ei, căci au ieșit din staulul Meu, o, iată, ei fac suspin, fac apăsări, fac dispreț și cuvinte de dispreț, și mult fac ei aceasta.
O, tu, cel ce apeși demult, demult de la mijloc, și apoi din lături acum, îți spun Eu, Domnul, că împotriva Mea te lupți, cu Mine te lupți, nu cu cei ce-Mi poartă din greu grija de lucrarea Mea, de poporul Meu. O, nu cu ei ai tu de vorbit, ci cu Mine, căci ei nu pot de la ei să hotărască nimic, fiindcă e primejdie să zică omul în locul lui Dumnezeu, și scrie în Scripturi această primejdie, care a fost peste cei ce au spus ei ceea ce nu trebuia să spună și să facă de la mijloc, căci David a spus de la el, și a pierit mulțime de popor din poporul lui dacă a făcut aceasta.
O, nu pot să împart truda Mea cea grea cu cei ce ies de la Mine, și nici pe poporul Meu nu pot să-l împart cu ei, căci cei care au venit s-au dat Mie, iar cei ce ies după ce vin se rup de Mine și-Mi fac suspin când ies și-Mi rup când ies din trupul poporului Meu dacă ei au făcut parte din turma acestei lucrări de cuvânt, dar să aibă grijă măcar să nu-Mi mai facă mai mult rău, că e primejdios aceasta.
Iată, este batjocură multă peste lucrarea Mea cea de azi din pricina celor ce s-au tras în lături ca să nu mai fie ai Mei. Eu însă merg mai departe și merg, că așa este scris. Le grăiesc părintește și celor ce M-au părăsit sub cruce, celor plini de nemulțumiri și de învinuiri asupra celor rămași. Îi rog să fie cuminți și să se roage lui Dumnezeu pentru mersul Meu cel greu cu poporul cel de azi al cuvântului Meu, cu cei neputincioși, dar credincioși, căci credința lor este cea care Mă ajută să vin și să fiu pe pământ cu oamenii și să grăiesc lor cuvântul Meu, cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul mântuirii.
Eu, Domnul, Mă scol să potolesc toată bătaia furtunii și să-i liniștesc părintește pe cei ce suflă durere peste poporul rămas sub cruce, sub sarcina venirii Mele. O, dar dacă voi, cei ce M-ați părăsit, nu-Mi mai deschideți când bat, vă rog pe voi, fiți înțelepți după cum Eu vă știu, și nu-Mi cereți nici zălog, nici bani, căci Eu merg din greu cu mersul Meu și sunt purtat din greu de cei ce-Mi poartă greul și pe poporul care M-a ales. Vă voi da în împărăția Tatălui Meu plata care se cuvine vouă, dar aveți grijă, fiilor, de ea, o, aveți grijă, dacă nu puteți să le dați voi din truda voastră la cei rămași cu Mine, la creștini, o, măcar să nu le cereți, căci ei au părăsit totul pentru Mine și n-au decât pe Dumnezeu, iar grijile lor pentru mersul Meu sunt multe și grele și îi apasă mereu și merg sub ele înlăcrimați pe calea Mea cea grea, și merg și nu Mă părăsesc sub greu. O, se cade să-i iubim, să-i sprijinim, să nu le cerem nimic, sau măcar să nu le căutăm răul și să nu-i îngreuiem mai mult, căci misiunea lor este grea. Aceasta vă rog Eu pe voi, cei ce v-ați ales altă viață decât cea pe care ați dat-o Mie mulți, mulți ani, până ce altfel ați hotărât pentru voi. Eu, Domnul, vă rog, ascultați-Mi povața. Amin.
Și acum spun cu jale: nu-i trebuie mai mult păcat celui ce pleacă de sub ocrotirea Mea și aruncă apoi vina asupra celor rămași pentru nestatornicia lui, pentru aruncarea crucii. De aceea e bine să nu învinuiască unul ca acesta pe nimeni pentru pașii lui, căci niciodată omul nu poate să aibă vina cea pentru el în altă parte sau în alții, nu, decât în el. Vina este în om, nu în afara lui atunci când cade din Dumnezeu, iar cine nu vrea să cadă, nu cade, nu cade, oricâte ispite l-ar încerca. Cine-l scoate pe om de la Dumnezeu? Vă spun Eu. Păcatul, și apoi păcatul neumilinței și apoi păcatul trufiei, cu care aruncă înapoi vina pentru el, ca și Adam, care M-a învinuit când i-am arătat că nu și-a păstrat ascultarea de Mine. Păcatul este dușmanul omului, nu un alt om este vinovat când omul Îl pierde pe Dumnezeu, iar cel ce tot aruncă pe alții vina pentru vina lui, acela a pierdut toată umilința, toată grija cea pentru pocăință și pentru sufletul lui, dar Eu, Domnul, le doresc la toți aceștia înțelepciunea cea de sus, ca să le fie milă de ei, și apoi să le fie milă și de mersul Meu cel greu și să nu-Mi apese ei pe calea Mea cea grea de azi.
Te povățuiesc și pe tine, poporul Meu cel rămas cu Mine sub greul crucii Mele. Ai grijă, fiule, crucea trebuie purtată, nu aruncată, căci iată, cine aruncă crucea aruncă apoi în Mine și în tine, fiindcă cel nestatornic pierde frica de Dumnezeu și pierde apoi grija de suflet și-și caută bucurii și stare pentru el, iar pe Mine Mă lasă îndurerat.
O, ai grijă, poporul Meu, ai grijă să nu fii copil mocoșit, căci mocoșeala Îmi întârzie mersul și slava lui. O, să nu fii mocoșit, fiule, iar când cei veghetori din partea Mea pentru tine și pentru Mine îți mai spun mocoșit, tu să crezi, să crezi că nu de la ei grăiesc, ci grăiesc așa cum aud de la Mine, iar tu să Mă primești ca un fiu cu inimă caldă și plină de credință și de așteptare de povață și de veghe peste tine și să te bucuri că Eu îți dăruiesc îndemn și veghe pentu lucrul Meu cu tine, că frumos va fi timpul când ne vom bucura de truda aceasta grea, și mereu este frumos timpul Meu cu tine când el folosește mult mersului Meu cel de azi pentru mântuirea neamului omenesc.
Voiesc să slujească îngerii și puterile cerești cu tine la tot lucrul cel greu al pregătirii slavei Mele, că Eu stau cu tine, poporul Meu, înaintea celor ce vin la izvor de câte ori vin ei după Mine, după dragostea Mea, iar tu să fii dragostea Mea pentru ei, mereu dragostea Mea, măi poporul Meu, căci Îmi ești fiu și Mă sprijin cu tine ca tatăl pe copii.
E zi de pomenire și de sărbătoare a crucii și de mângâiere pentru cei ce merg cu Mine pe cale grea. Vă mângâi pe voi cu cuvântul Meu și vă îmbrac în puterile cerești, fiilor, că multe sunt de lucrat, iar voi sunteți puținei și mititei și mocoșiți uneori, căci sunteți osteniți, dar sunteți cei care nu M-ați părăsit sub greu. O, ascundeți-vă capul și urechile dinspre cei ce vă aduc dureri și cuvinte de dispreț și de învinuire și de neliniște. O, lăsați-Mă pe Mine față în față cu ei și stați sub adăpost, că voi sunteți mici și nu aveți putere multă în fața ispitelor. Iată, nu M-am putut sprijini până la sfârșit cu toți cei cu care M-am scris pe cale, dar nici nu le pot sta în față pentru nemulțumirile lor. O, nu le pot da zălog dintre cei ce M-au ales pe Mine venind în trupul acestui popor, că nu-Mi pot rupe singur fiii de la sân. Nu le pot da nici bani dacă ar fi să împărțim truda cea pentru mersul Meu, dar dacă ei apasă, trebuie să le spun că nu pe voi, ci pe Mine Mă apasă. Eu pot să fac să le dau să-și facă ei ce vor și-Mi zic că n-au cu ce, dar cu greu pot, cu mare greu, că mersul Meu e greu, dar ce le mai rămâne lor la Mine? O, dacă toți Mi-ar cere înapoi pe cele cu care au sprijinit mersul Meu atâți câți sunt ei, ce-ar fi să fac Eu?
O, nu așa se face cu faptele vieții, o, nu așa! E rușinos așa, iar omul nu știe ce poate fi cu viața lui. E bine să aibă frică de Dumnezeu tot cel ce a știut cuvântul Meu cel de azi și e bine să se umilească cu iubire înaintea Mea pentru neputința lui, căci Eu voi fi și voi socoti după inima fiecăruia, că sunt Mântuitor, dar sunt și Judecător pentru neiubire. Îi rog pe cei ce Mă apasă din părți, îi rog să Mă ierte pentru neputința de a le sta în față pentru nemulțumirile lor, căci Eu sunt Dumnezeu și sunt și Făcătorul lor și sunt datori și ei Făcătorului lor, sunt datori lui Dumnezeu cu multe și mereu cu multe, iar Eu îndur de la ei neiubire și multă îndur.
O, poporul Meu, te mângâi în suspinul tău cel vechi și cel proaspăt. Întărește-te întru Mine, întru Duhul Meu Cel mângâios, fiule, iar dacă tu ai păzit și păzești cuvântul răbdării Mele, și Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ, precum este scris. O, iată ce mare plată, ce mare ocrotire vor avea cei ce păzesc cuvântul răbdării Mele, cuvântul care curge din gura Mea deasupra ta, măi poporul Meu!
Sunt oaspeți veniți la izvor, și le dau lor îndemn pentru cruce, pentru purtarea crucii, pentru iubirea aceasta, căci crucea nepurtată nu aduce nici un folos sufletului. Omul trebuie pentru Domnul, nu pentru el să poarte cruce, căci Eu am spus: «Cel ce voiește să vină după Mine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie». Despre cel ce voiește cu Mine am spus Eu aceasta, nu despre cel ce-și poartă nevoile vieții lui, ci numai despre cel ce poartă crucea pentru Mine, iar cine lasă crucea purtată pentru Mine și ia altă cruce pentru el, o, acela n-are plată cu Mine, ci își ia de pe pământ toată plata și nu mai are în cer, mai ales că el n-a ascultat de Cel ce i-a grăit lui din ceruri și a plecat de lângă mersul Meu. O, Eu nu-l țin pe om cu puterea Mea lângă Mine, ci numai dragostea lui poate face aceasta. Eu nu pot cu cel fără dragoste și fără răbdarea ei, că Eu sunt Fiul Cel scump al Tatălui Meu și al mamei Mele Fecioara, și tot atât de scumpi sunt și Ei și e măreață Ființa Noastră și e plină de umilință și de blândețe și suntem în iubire mereu, iar dacă omul nu este tot așa, nu se poate cu Dumnezeu cum este omul.
O, Tată scump Savaot, Tatăl Meu scump, e zi de praznic sfânt pentru mama Mea Fecioara și pentru îngerul buneivestiri peste ea. E ziua când îngerul a vestit-o pe ea că Eu voi coborî în ea pe calea Duhului Sfânt și Mă voi naște Prunc ca omul și voi crește mare și voi fi Mântuitor pentru omul cel pierdut din Noi, Tată.
O, mamă Fecioară, e zi de praznic sfânt pentru tine, mamă, scumpă mama Mea. Trebuie să-l mângâiem pe poporul Meu, că este însuspinat, mamă. Trebuie și tu să grăiești lui, mamă.
— Da, Fiule scump, mă voi așeza la masă de cuvânt cu poporul Tău și-i voi mângâia suspinul și-i vom pregăti bucurie, așa cum mi-a pregătit mie îngerul Gavriil în ziua aceasta acum două mii de ani. Vom umbla la rane și le vom lega și vom pune povețe mari pe masă și vom cuprinde în brațe pe poporul Tău, însuspinat acum și apăsat de durere și dinăuntru și din afară, dar așa este mersul cel cu crucea. O, de ce cădeai Tu cu crucea pe calea crucii? Tu duceai crucea cu puterea trupului Tău omenesc, nu cu puterea Ta cea dumnezeiască, Fiule scump. Cădeai sub greutatea crucii care Te purta spre dealul Golgotei ca să-Ți așezi apoi dragostea pe ea, dragostea Ta pentru omul care Te-a părăsit, Fiul meu scump, după cu Tu i-ai făcut trup și ai pus în el viață. O, ce dulce Ți-a fost iubirea pe tot drumul crucii Tale, dulce Fiul meu.
O, omule, o, omule neînțelept pentru cruce, în ziua aceasta de praznic mare pentru cruce și pentru credință și pentru mine cu Fiul meu Hristos, Cel născut din mine Om ca să fie Mântuitor omului cel zidit de mâna Lui, o, în ziua aceasta mare, îți spun cuvânt mare ca să știi. Nu Fiul meu Iisus Hristos a purtat crucea pe calea crucii, ci crucea L-a purtat pe El până sus, iar El a mers după ea, căzând sub ea mereu, că era grea, și a dus-o cu puterea trupului ca să fie grea, ca să-l poarte ea pe El, dragostea să-L poarte, nu El să poarte. O, așa și tu, nu tu porți crucea dacă vrei să ai cruce pe cale cu Fiul meu, ci crucea te poartă pe tine, iar când o arunci nu te mai poartă nimeni, nu mai mergi cu Domnul, ci mergi tu, mergi singur, mergi cu lumea, mergi pe unde merge lumea, iar sub picioarele tale este golul, nu este crucea cea pentru Fiul meu, nu este calea care te duce la Fiul meu.
O, voi, cei ce aruncați crucea și apoi aruncați spre cei ce nu leapădă crucea, o, înțelepțiți-vă, o, umiliți-vă, treziți în voi pe Domnul ca să poată El, că furtuna necredinței vă dezrădăcinează din El. O, aplecați-vă spre pocăință, nu spre duh de judecată. Ce știți voi despre cei ce-i loviți? Aceasta este a Domnului. El știe vina, El știe pocăința fiecăruia, El știe și credința omului, El știe, nu voi, căci a Lui este aceasta, iar cel ce judecă pe fratele său a și fost judecat unul ca acela. O, umiliți-vă, umiliți-vă mult și frumos și cu folos! E Domnul, e Fiul meu în fața poporului Său rămas cu El sub cruce, iar eu voi grăi în ziua aceasta poporului Fiului meu, Iisus Hristos. Amin.
— Ne întoarcem în carte, mamă, ca să punem înaintea poporului Meu și pe fața lui și pe inimioara lui mângâiere pentru suspinul lui, mamă.
O, pace ție, măi poporul Meu! Îți vom pune pe masă duhul mângâierii, că ești însuspinat. Te vom mângâia, căci suntem cu Duhul Sfânt Mângâietorul în zi de praznic sfânt și suntem cu tine pe cale.
Pace ție, poporul Meu! Amin, amin, amin.
Partea a doua
Ne întoarcem în carte. Trebuie să se așeze în ea cuvântul cel întreg al acestei zile de coborâre de cuvânt. E multă învățătură de mântuire a sufletului în ziua aceasta pe masa cea de dinaintea tronului ceresc și a priveliștei din jurul lui. Iată de unde vine învățătura cea pusă în mijlocul tău mereu, o, poporul Meu. Ne întoarcem în carte, fiule. Când aduc aproape cuvântul de pe masa pe care el se alcătuiește și stă, aduc și tronul Meu aproape, aduc priveliștea cerească din jurul tronului, căci de acolo izvorăște cuvântul, de acolo se naște el și curge pe masa cea de dinaintea tronului slavei Domnului și se revarsă prin gura Mea pe masa ta apoi, măi poporul Meu.
O, câtă frumusețe cerească este în nevăzutele lui Dumnezeu! Înaintea ei stați voi atunci când cuvântul Meu se rostește între voi de gura purtătoare de Dumnezeu și martori mii și mii de mii sunt atunci dintre cei din cer, iar priveliștea aceasta ține până ce se întocmește toată coborârea cuvântului Meu peste voi, începând cu vremea facerii lui.
Dar cum se face cuvântul? Cum se înființează el în cer? Vă descopăr taine, fiilor. El se înființează pe pământ odată cu faptele oamenilor, iar la tine, odată cu viața ta, poporul Meu, odată cu faptele ei, măi fiule, așa cum am lucrat cuvânt și acum două mii de ani față în față cu cei ce Mă priveau și care judecau fiecare în felul lor și care credeau sau nu credeau și grăiau sau nu grăiau despre Mine și despre cele ce sunt. Așa cum am făcut cerul și pământul și le-am așezat la locul lor pe fiecare și toată facerea dintre ele apoi, tot așa lucrez și Eu cuvântul la locul lui de naștere și Mă port cu tronul ceresc peste tot, iar din tron izvorăște apoi cuvântul și îl iau Eu în gură și îl rostesc ca să fie el așezat apoi în cartea sa de cei ce au urechi de auzit cu ele pe Dumnezeu-Cuvântul, Care-Și întocmește cartea Sa de cuvânt pe pământ. Să ne așezăm, dar, și să rostim tot cuvântul învățăturii de azi, Eu, Domnul, și mama Mea Fecioara, căci scris este despre cei sfinți că «toți trăiesc în El», în Mine, Domnul-Cuvântul, căci Eu sunt Dumnezeu-Cuvântul, iar numele celor ce dau ființă cuvântului Meu pe pământ, tot așa trebuie să fie numiți: Cuvântul lui Dumnezeu, căci cuvântul este al Meu, al lui Dumnezeu. Amin.
O, Tatăl Meu Savaot, Tată scump al Meu, binecuvintează pe Fiul Tău, Dumnezeu-Cuvântul, ca să știe lumea că Tu M-ai trimis. Amin.
— O, întreit binecuvântat să fie cuvântul Meu și al Tău întru unul, Fiule Emanuel, și prin gura Ta să curgă el râu izvorât din tronul slavei, Fiule scump. Tu, și mama scumpă a Ta grăiți acum toate câte sunt ale acestei zile de grăit și de așezat în cartea învățăturii, cartea cea mereu deschisă pe tronul slavei ca să se așeze în ea cuvântul care se naște, așa cum Tu ai deslușit acum nașterea cuvântului și felul cum se naște el, obârșia lui, Fiule scump și ascultător și supus, și cuvântul Tatălui Tău Dumnezeu. Amin.
— Slava Ta sunt Eu, Tată Savaot, iar Tu ești toată slava Mea! Lucrăm ca în cer, lucrăm înaintea tronului slavei, iar slava lui este Dumnezeu și cu ea coboară Domnul când Își lasă pe pământ cuvântul.
Iar tu, mamă Fecioară, de-a dreapta tronului slavei stai priveliște cerească, mamă, și ești împărăteasă lângă tron, o, mama Mea. Hai, dar, să lăsăm izvorul de cuvânt să vină și să se așeze la locul lui, în cartea Mea cea de azi cu poporul cuvântului Meu, mamă. Amin.
— O, Fiule scump și slăvit cu slava pe care o ai de la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, iubirea este fără de trup ca și îngerii, iar obârșia ei este de sus. Omul cel de jos însă n-a putut să înțeleagă ce este iubirea, dar ea a fost pătrunsă de înțeles de către sfinți, iar sfinții și-au arătat liber pe cele dinăuntru ale lor și și-au pus rugăciunile lor pe hârtie, și-au pus înaintea oamenilor petrecerea lor cu Tine, iubirea și-au pus-o ca unii fără de trup ca și iubirea lor, care venea de sus și îi învăța și îi însoțea pe ei.
O, popor al Fiului meu, Dumnezeu-Cuvântul, rugăciunea trebuie să rodească. La cei sfinți ea este chiar rodul lor, nu al rugăciunii lor. Aceasta au voit cei ce vă cârmuiesc pe voi în Domnul, aceasta au avut să vă spună ei într-o zi, nu demult, și n-au mai spus apoi, dar este în cer această zidire de cuvânt, lecția aceasta necoborâtă încă la voi așa cum ea s-a zidit în cer când a dat să coboare la voi cu grai. Au spus la masa cea de azi cu voi, v-au spus cei ce vă cârmuiesc în Domnul că poporul acestui cuvânt sfânt trebuie tot timpul să fie mărturisitor al celor dinăuntru ale omului, fiecare căutând să facă aceasta în chip curat. O, fiilor, sfinții și-au pus rugăciunea lor pe hârtie și și-au arătat-o, și-au arătat mintea și lucrarea ei, că așa lucrează cel care are pe Domnul în mintea sa, Îl scoate la lumină ca să vadă cei din jur, să vadă oamenii cum este Stăpânul lui, să vadă cine-l face pe cel sfânt să grăiască, cine face în el, cine zidește, cine lucrează în el. O, fiilor, sfinții și-au arătat și și-au mărturisit rugăciunea, nu înțelepciunea, nu știința lor, ci rugăciunea care știe, căci în rugăciune își spuneau păcatele lor, iar acum creștinii citesc rugăciunile lor și sunt mulțumiți cu atât, cu cei ce au zidit aceste rugăciuni, cu cei care au simțit ceea ce au mărturisit. Sfinții s-au judecat pe ei înșiși mereu, căci se simțeau păcătoși, și n-au mai fost judecați, ba au alungat mereu pe diavolul, care le auzea rugăciunea lor cea mărturisită și lăsată la urmași apoi ca lucrare sfântă a minții.
Iată, mintea care se îndeletnicește cu rugăciunea cea mărturisitoare, ea nu mai are grijă să judece pe semeni, căci are lucrul cel pentru sine, pentru curățirea sa. Când cineva între frații de aceeași treaptă judecă ale fraților măcar în gând, acela este judecător, nu rugător, și cade apoi sub judecată prin faptele sale, căci mintea omului nu este deprinsă să stea cuminte, să nu se uite în lături și să ia pe ale altora ca să le judece punând cap la cap toate și socotind după ea toate. O astfel de minte este dumnezeu pentru om, iar omul nu poate scăpa de robia ei, că ea îi este stăpân. Nu mai încape Domnul cu smerenia Sa, cu cârmuirea Sa într-o așa minte. O, așa sunt oamenii de pe pământ, toți una și una. Toți uită că Dumnezeu i-a pus omului în cap mintea pentru ca să stea Domnul în ea cu umilința cea dumnezeiască, dar omul stă el. O, nu așa l-a făcut Dumnezeu pe om, iar dacă omul are minte și loc pentru ea în trupul lui, să-L lase pe Domnul să Se folosească de ea, că Domnul nu-i face rău prin ea așa cum singur își face omul, își face și lui, Îi face și Domnului, Celui ce l-a zidit pe om.
O, nu e rugăciunea, nu e Domnul în mintea omului nici măcar când citește el rugăciunea cea după sfinți lăsată la creștini, căci și după ce rostește rugăciuni din sfinți tot ca el rămâne omul. Împăratul David, strămoșul meu, își mărturisea mereu păcatele înaintea Domnului și Îl ruga pe Domnul să-Și întoarcă fața de la păcatele lui și să șteargă toate fărădelegile lui, iar apoi Îl ruga să zidească în el inimă curată și duh drept și înnoitor întru cele dinăuntru ale lui, ca să nu-l lepede Domnul pe el de la fața Sa și să ia de la el Duhul Lui Cel Sfânt, ci să-i dea lui Domnul bucuria mântuirii și întărirea duhului stăpânitor întru el, ca să-i învețe și pe alții căile Domnului și să se întoarcă la Domnul cei necredincioși.
O, iată ce lecție mare pregătită la tronul slavei a dat să coboare la voi, și a coborât acum! O, fiilor, să aibă cu cine să grăiască cei ce vă grăiesc vouă pe cele de sus. Să nu tăceți când ei vă grăiesc, ci să faceți loc larg grăirilor duhovnicești în biserică, măi fiilor hrăniți din cer. O, iubiți lacrima pocăinței, lacrima iubirii, că iată, ochii care râd sunt ochi desfrânați. O, nu lăsați de peste voi aceste învățături. Să grăiască ele mereu cu voi, nu numai azi, o, nu numai azi, căci omul din lume care citește cuvântul lui Dumnezeu, dat de către voi ca să fie cunoscut, i se pare omului îngâmfat că poate și el să grăiască așa ca Dumnezeu, i se pare că știe și el ca Dumnezeu. Numai că omul nu este Dumnezeu, ci este om și atât, și este păcătos omul și poartă trup păcătos. Numai dacă ia de la Domnul, numai dacă-L lasă pe Domnul să grăiască peste el, numai atunci poate și el să știe ca Dumnezeu, iar altfel nu, căci iubirea aceasta este fără de trup, este fără de păcat, din Dumnezeu curat izvorâtă, nu din mintea omului slujitor păcatului poate ea să curgă curată.
O, aerisiți-vă inimile, fiilor! Vă spun vouă aceasta ca să mă audă oamenii de pe pământ de peste tot. Precum omul își aerisește casa și lucrurile toate cu aer curat, deschizând peste tot ca să vină aer și să împrospăteze și să împrăștie miasma din casa sa, o, tot așa și cu inimile trebuie să faceți, căci inima creștinului este casa lui Dumnezeu, iar în ea trebuie mirosuri scumpe și păstrate scumpe și trebuie aer proaspăt și lumină multă și curățenie scumpă la vedere.
O, aerisiți-vă inimile, fiilor, și voi, oamenilor care purtați nume de creștin! O, nu căutați să vă judecați singuri faptele, ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu și de semeni, mulțumirea sau nemulțumirea de voi sau de semeni! O, nu așa! Vă trebuie stăpân, fiilor, vă trebuie mereu pentru aceasta ce trebuie să faceți, căci strămoșul Adam dacă n-a ales să aibă stăpân peste el și-a îngăduit să facă păcat, să se lase spre slăbiciuni și să judece apoi pe Dumnezeu pentru păcatul săvârșit în vreme de neascultare de stăpân.
Iată, copiii vor să crească mari ca să scape de sub mâna și veghea părinților și să-și poată îndeplini apoi dorințele lor, gândurile lor, simțirile lor. O, nu așa. O, nu așa a fost copilul meu, Fiul meu Hristos, nu așa a fost cu Dumnezeu, Care S-a făcut Fiul meu ca să aibă mamă pe pământ precum are El Tată în cer. O, ascultați de duhul învățăturii care vine pe pământ. Păcatele se vindecă prin suferință, iar suferința apoi se vindecă prin iubire și prin umilința iubirii. Iubirea este fără de trup, nu este ca suferința care doare în trup pe cel ce a păcătuit. Iubirea nu trebuie vindecată, ci trebuie tot mai mult zidită pe pământ și în pământ, căci pământul este omul, dar prin iubire pământul acesta se face cer, în care Domnul Se poate odihni apoi, numai să vrea omul să aibă Stăpân peste el pe Domnul și pe slujitorii Lui, a căror inimă este curată și sfântă pentru cei călăuziți de ei.
Aceasta am avut de așezat peste poporul Fiului meu Iisus Hristos în ziua de bunăvestire peste mine a îngerului Gavriil, când el mi-a dat Stăpân mie pe Domnul, pe Cel purtat în pântecele meu, până ce El a ieșit înaintea lui Israel ca să-l învețe pe el mântuirea omului.
O, slavă Ție, Tată și Fiule al Tatălui și Duhule Sfânt Mângâietorule, Dumnezeule întreit, Dumnezeul meu! Am grăit poporului ales pentru grăirea Ta cu el, o, Doamne, și am pus pe masa lui lecția rugăciunii, lucrarea minții, umilința ei, pentru ca să rodească omul rod pentru cer.
O, pace ție, popor al lui Hristos! O, aerisește-ți casa ta mereu pentru Stăpânul tău, pentru Cel plin de mireasmă de sus, pentru trupul Lui cel slăvit și purtat de îngeri înaintea ta pentru grăirea lui, cu care El te slujește. Amin.
— O, câtă iubire, mamă! O, cât duh iubitor pentru cei ce trec din trup în duh în numele iubirii, căci iubirea este fără de trup, mamă, și face din oameni slava sfințeniei cea pentru Domnul pe pământ.
Să nu se descumpănească nici un păcătos. Iubirea este fără de trup. Să nădăjduiască toți păcătoșii. Ceea ce nu pot ei din pricina osândirii lor sub păcat, poate iubirea, poate ea pentru ei, numai să poată ei să creadă în puterea ei, care vindecă omul de păcat. O, trebuie umilință mereu și veghe mereu pentru umilință, căci numaidecât își pierde omul umilința, că ochiul lui umblă, și umblă și mintea lui apoi și-și pierde omul umilința, dar de fiecare dată să se arunce omul în albia iubirii și să-și aerisească inima și ființa, căci diavolul nu poate mai mult în cel care-și spală păcatele mereu, mereu, ieșind cu ele la lumină. Cârtița când este scoasă la lumină nu mai are mult și piere apoi. Așa și păcatul cel ascuns în om, piere când este învederat, iar lucrarea sfinților aceasta a fost: grăirea lor cu Domnul Mântuitorul, ca să le fie lor milostiv pentru iertarea lor de sub păcat.
O, să nu vorbească singuri cei ce învață pe creștini aerisirea inimilor lor. Toate duhurile străine de Dumnezeu să iasă afară din inimi și să se facă frumos și curat pentru Domnul, așa cum în casele voastre scuturați și aerisiți și așezați toate la loc cu socotință, aruncând pe cele ce încurcă și înăbușe, căci omul nu trebuie să aibă nimic, nimic, decât pe Dumnezeu.
O, pace ție, măi poporul Meu! Fericit ești tu, cel învățat de Dumnezeu, dar tu să nu-ți spui că poți și tu să știi și să grăiești ca Domnul, ci umilește-te, așa cum sfinții toți s-au umilit și M-au cerut loruși, M-au cerut să-i fac cerești și să-i port în sânul Meu apoi, iar Eu așa fac, și toți trăiesc în Mine, căci s-au smerit și M-au iubit fără de trup și au trecut mereu din trup în duh ca să se dea lui Dumnezeu. Amin.
Așa și atât a fost cuvântul zilei de azi a sărbătorii cea pentru mama Mea Fecioară, iar peste tot cuvântul, Eu, Domnul, pun acum pecetea Mea: Iisus Hristos. Amin, amin, amin.