3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou
La început omul cunoștea numai binele, și apoi a luat și a cunoscut și răul, și apoi s-a rușinat de Dumnezeu, și unul de altul, căci s-au văzut goi, și cei ce nu au ascultat și-au cunoscut goliciunea apoi. O, e slab omul, de atunci și până azi e slab și atras spre păcat. Îi este dor omului să cunoască păcatul, care înșeală prin trecătoarea lui îndulcire în carnea omului căzut. Aș voi să-și omoare singur omul otrava aceasta din el, căci ea l-a scos din rai pe om. O, dacă era bun ceea ce omul iubește și numește iubire, de ce l-am mai scos Eu pe el din rai?
O, e moarte în om ceea ce omul iubește în însuși trupul lui! Cum să-l scap pe om din balta lui de sânge, în care el stă îndulcindu-se din însuși sângele lui?
Cum să fac, omule, cum, tată, să fac cu tine ca să condamni tu în trupul tău păcatul și să-l lași acolo necunoscut de tine, așa cum Eu am voit să fii tu când te-am așezat în rai dăruindu-ți nemurirea? Îți place să mori? O, tu nu mori numai când trupul rămâne fără tine, fără sufletul tău. Tu mori ori de câte ori păcatul se îndulcește în tine cu otrava lui cea de la început, care te face să-L dai pe Dumnezeu din tine și să stai tu în casa ta făcută de Dumnezeu. N-ai fost recunoscător! Ai voit să cunoști despre Făcătorul tău, despre ființa Lui și ai dorit la ea, și, vai, te-ai prăbușit atunci, ca unul care ai umblat la ce nu era al tău.
O, stă omul față în față cu păcatul și nu-l poate birui și se unește cu el, un singur trup cu el apoi, și Domnul stă afară, căci este Cel fără de păcat. M-am făcut pomul vieții pe pământ acum două mii de ani ca să-l deprind pe om să Mă ia în el și să-și ceară în el apoi legea pomului vieții, prin care omul nu mai moare prin păcat, că numai prin păcat moare cel ce moare, căci păcatul se face diavol în om, în carnea omului pedepsit de păcatul din el, și cu care omul se ascunde în el și între om și om, de alt om.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica izgonirii lui Adam din rai din 14-02-2010
L-aș vrea pe om îndurerat pentru toată durerea care a fost în rai de la neascultarea omului zidit de mâna Mea, durere care și acum este. L-aș vrea umilit pe om pentru păcatul din el. Postește omul de bucate, dar de păcat nu vrea. Nu-l doare de mila Mea când el păcătuiește. Înaintea Mea păcătuiește el și nu-l doare de mila Mea. O, dacă s-ar căi el pentru toți păcătoșii de până la el și de după el, ar învia omul din păcat, ar învia morții și viii și Mi-aș găsi odihna Mea pierdută, odihna Mea în om.
Vino, omule, la căință pentru păcatul cel din trupul tău, vino, tată, că nu e bine și cu Dumnezeu și cu păcatul! Păi vrei și cu Mine și vrei și cu păcatul? Dar tu n-ai văzut cum s-a întâmplat cu Adam, că n-a putut să rămână și cu raiul dacă a trezit în el păcatul? O, n-ai păstor să te învețe ca să crezi și ca să pricepi durerea Mea cea de la om. Vin Eu, și iată cum vin! Vin și te învăț și-ți grăiesc ca să înțelegi, numai să poți tu să asculți ce-ți spun, și să nu faci ca Adam, care n-a stat ascultător și n-a crezut că moare când nu va mai asculta, și a murit prin păcatul din el trezit. Am venit acum, la sfârșit de timp, am venit la tine și vin, omule, vin și te învăț să-L iubești pe Dumnezeu, și să-L dorești în tine cu iubirea Lui ca să scapi de iubirea de tine, iubire care te vatămă, fiule. O, iubește-Mă pe Mine și caută să ai înțelepciunea aceea pe care omul o înțelege numai după ce se întâlnește cu Mine. Auzi-Mă, tată, că vreau să Mă auzi! Îți grăiesc plin de dor. Mi-e iubirea neodihnită, căci Eu numai în om Îmi am sălașul odihnei iubirii Mele ostenite de așteptare. Hai să ștergem de pe pământ urmele durerii Mele cea de la tine, că Eu te aștept să Mă asculți și să-ți dau plata ascultării apoi, să am pentru ce-ți da plată, odihna iubirii Mele în tine, omule sleit de puteri. O, voiesc să pot Eu în tine, dar ia-Mă în casa ta și pregătește-o ca să Mă iei în ea, că Eu aștept, aștept la ușa ta, și te aștept. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica izgonirii lui Adam din rai din 14-02-2010
Durere mare Mi-a lovit inima pentru botezătorul Meu Ioan, pe care al lui Irod păcat l-a nimicit prin femeie. Eu însă aștept să vină pe pământ legea cea sfântă și puterea ei în oameni, și de aceea Mă port peste tot cu Evanghelia cuvântului Meu de azi și strig ca Ioan Botezătorul pocăință pentru oameni și tot strig ca să audă duhul omului și să se oprească de la rău și să-Mi facă Mie casă cu omul, căci vin din ceruri, de la Tatăl, și vin cu sfinții ca să-i dau omului putere să se facă fiu al lui Dumnezeu și să scape de păcat, căci păcatul este moarte și se răzvrătește dinăuntrul omului, din carnea omului se răzvrătește el împotriva lui Dumnezeu și îi robește omului inima și simțirea, spre căderea lui.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul sfântului Ioan Botezătorul din 20-01-2010
Duhul trupului atrage duhul sufletului ca să-l facă numai trup pe omul cel slab de Dumnezeu, și trupul poftește împotriva lui Dumnezeu în om, și bietul de om nu se poate birui. Cuvântul Meu însă poate să-i dea omului puterea cea de sus ca să se biruiască pe sine omul, și nu pe Mine în el, și de aceea Mă fac cuvânt pe pământ, o, fii ai oamenilor rătăciți de Tatăl Meu! O, nu Dumnezeu a făcut cerul și pământul, văzutele și nevăzutele lor, și pe om, și pe Fiul Său Cel Unul născut, Fiu al omului apoi pentru salvarea voastră din necunoștință de Dumnezeu? O, cât și unde mai mergeți fără toiag de păstor pentru viața voastră nevegheată, necârmuită de un cârmaci mântuitor pentru voi? Vin cu îngerii și cu sfinții și pășesc cu ei pe pământ pas ceresc pentru voi, dar ochii voștri nu văd cerul călătorind cu voi ca să găsească prilej să vedeți voi, să auziți și să credeți apoi că este Dumnezeu pe urma voastră și așteaptă să-L iubiți și să vă faceți fii ai Lui prin legătura de iubire dintre El și voi, dintre voi și El. O, învățați, învățați iubirea! Ea este cea fără de păcat și fără de trup. Ea face din om făptură nouă, făptură de Duh Sfânt, trup duhovnicesc, supus Duhului Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. O, biruiți-vă trupul! Nu-i dați ce vă cere el, căci carnea și sângele se împotrivesc diavolește împotriva împărăției cerurilor în om! Boldul morții este păcatul și îl înțeapă în carnea omului pe om, și înăuntrul omului este moartea, și nu din afara lui, și omul moare prin păcatul cel din trupul lui, vierme neadormit în om, vierme care-l scoală pe om din somn, din așternut, ca să facă pofta lui cea vrăjmașă omului în însuși trupul lui.
O, din zi în zi mai mult și mai îndurerat voi striga la om ca să-i spun că este vierme neadormit în el păcatul și nu-l lasă să doarmă, ci îl scoală pentru păcat. Veni-va ziua să biruiesc moartea, să biruiesc Eu păcatul din om, și omul își va vedea atunci față în față cu el păcătoșenia lui, moartea, pe care și-a iubit-o și și-a înviat-o mereu, mereu în el, și atunci Eu voi fi biruitorul omului păcătos, biruitorul morții lui, căci moartea în om și-a făcut culcușul ei și a sluțit viața omului și fața lui, cea de la Mine hărăzită lui prin facerea cea de la început a sa.
O, trebuie să se pocăiască omul și trebuie să părăsească păcatul și toată urma păcatului în el. Pot Eu să fac aceasta dacă omul nu vrea să asculte de porunca Mea pentru împărăția Mea în el. Împărăția Mea în om nu are nimic, nimic din lumea aceasta, și așa voiesc Eu să-l fac pe om, făptură nouă, după chipul și asemănarea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiu al omului și Care S-a numărat cu păcătoșii ca pe toți să-i atragă de pe pământ spre cer, de la stăpânitorul întunericului la Tatăl Savaot, Tatăl Meu, Cel fără de început și fără de sfârșit ca și Fiul Său. Amin.
Eu, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu Cuvântul, am grăit acestea în zile de serbare îngerească în cer și pe pământ, spre bucuria și spre mângâierea îngerilor și a sfinților și a celor credincioși pe pământ, credincioși și adevărați, așa cum sunt Eu. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2009
O, poporul Meu, îi trebuie omului pocăință mare, tată, și lacrimă de dor spre Mine, căci omul este tare păcătos, tare neputincios și slab cu voința. Vremea cea păcătoasă a ajuns la vârful ei și îi tot dă din vârf omului, îi dă cu vârf și îndesat, după cum spune vorba înțeleaptă, iar omului îi trebuie trezire, și asta fac Eu prin glasul Meu de peste tine, și cu care trec hotarul spre om ca să audă el că Eu Mă dau ție cuvânt de facere și să vină spre pocăință omul. În toate vremile de sub cer am strigat prin servii Mei din timp în timp pocăință peste oameni pe pământ, și așa strig și azi, dar azi lucrez cu mult mai părintește, azi trec peste margini cu răbdarea Mea și cu statul Meu în sfat cu omul ca să-l ajut prin multul Meu cuvânt al venirii Mele iarăși de la Tatăl la om, și stau învelit în cuvânt înaintea omului și așa Mă dau lui, și fericit este cel ce primește de la Mine darul sfânt ca să creadă cu el că Eu sunt acest cuvânt, că Eu vin pe calea lui și că nu e altul care vine pe calea aceasta de cuvânt. Eu sunt Cel ce vin și sunt Cel ce sunt și grăiesc deslușit cu omul și tot mai deslușit pentru mintea lui cea vândută, care-i atinge inima ca să-l țină rob vremii care trece, vreme roșie de sângele vărsat de oameni pentru toate poftele trecătoare pe pământ. Grăiesc cu omul după vreme ca să-l ajut să iasă din ea și să intre el în taina și în vremea veacului ce va să fie, veacul Domnului cu omul, să intre încă din trup omul, căci Eu cu omul zidesc veacul cel nou și îl iau lucrător lângă Mine așa cum l-am luat pe Noe după ce i-am dat iubire și credință pentru Mine ca să lucreze el prin acelea cu Dumnezeu.
O, ce fericit aș fi Eu și tot cerul lui Dumnezeu dacă omul s-ar deprinde să grăiască și el ca Mine, să grăiască cu Mine și cu omul după cum e graiul Meu în Mine și peste om! Acesta Îmi este dorul, să ia omul înțelepciunea Mea și gândul Meu în el, și ar fi omul în lucrare mare peste pământ, și prin cuvânt s-ar face toate, așa cum Eu și cu Tatăl stăteam în sfat la început, și după sfatul Nostru toate se întocmeau, căci așa de mare putere are cuvântul când el se face unul în toți, în cei ce se dau lui Dumnezeu ca să lucreze Lui.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2009
O, ce frumos e locul verde și plin de flori față de locul uscat și sec de viață din pricina sărăciei de pe el! O, omule, nu poți, tată, să culegi roade de pe nici un loc dacă locul nu este lucrat! O, nu se poate de-a gata roade, tată, ci trebuie să lucrezi ca să te bucuri, și trebuie să lucrezi Mie ca să te fac Eu bogat apoi în cele ce rămân, fiule. Mi-e milă când te văd cât trudești ca să ai, și Mi-e milă că trudești la cele ce nu rămân. O, trezește-te la glasul Meu care te cheamă să lucrezi lui Dumnezeu pe pământ și să faci din uscat verde, așa cum Eu lucrez și fac! O, așa cum te bucuri de un pom pe care-l sădești și îl îngrijești ca să crească frumos și să rodească apoi, tot așa să te bucuri să lucrezi și pentru viața Mea în om, tată, și să începi cu viața ta, și apoi s-o împarți pe ea spre folosul multora așa cum o împart Eu pe-a Mea, ca să te bucuri apoi, tată, de lucrarea ta, de lucrarea care rămâne înaintea Mea și a ta, fiule.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Maicii Domnului din 21-09-2009
Vă îndemn, fii și fiice, să nu-L iubiți pe Dumnezeu de ochii lumii sau de ochii Domnului. O, nu fiți cu Domnul înaintea lumii ca și lumea, nu fiți cu voi înaintea lumii ca și ea dacă sunteți ai Domnului, căci aceasta este viclenie! O, nu vă fie rușine cu duhul iubirii de Dumnezeu înaintea lumii necredincioase, ci fie-vă rușine cu voi înaintea Domnului dacă ați semăna cu lumea înaintea lumii! îmbrăcați-vă, dar, cuviincios înaintea lui Dumnezeu, și tot așa și înaintea lumii, o, fii și fiice! Domnul a pus lege veșnică peste om când a înființat El legea iubirii nestinse în om pentru Dumnezeu. O, nu vă lăsați înșelați, fii și fiice! Domnul este Cel ce vede omul mai mult decât omul pe om, iar omului îi trebuie iubire nestinsă pentru ca să fie ea iubire pentru Dumnezeu. O, fiți statornici în duhul cuviincioșiei înaintea Domnului și înaintea oamenilor la fel! O, nu umblați cu capul descoperit, nu purtați îmbrăcăminte necuviincioasă, căci îngerii și sfinții vă doresc mereu ai lor să fiți, dar mereu, mereu ai lor, fii și fiice! Când omul iubește pe Dumnezeu nu mai poate iubi pe ale sale, ci numai pe cele ce plac lui Dumnezeu cu viață veșnică în om. O, veniți la izvor, dar luați și învățătură pentru împlinit în voi dacă veniți să auziți de la masa Sa. Este o vorbă pentru cei ce fac și rele lângă cele bune făcute ale lor, și pentru care se duce vestea între mulți, și se spune în vorba aceea: „s-a dus vestea ca de popă tuns”. Vă spun această zicală din popor ca să înțelegeți că atunci când omul calcă legea sfințeniei se duce de el vestea pentru călcarea lui peste lege, așa cum se ducea vestea pe vremuri de preotul care cuteza să-și cioplească chipul și capul, chipul omului sfânt, care nu poate fi tuns, și să mai fie și sfânt apoi. Așa este cu statornicia împlinirii Domnului în voi, mereu împlinitori, fără să vă sfiiți de oameni, căci Dumnezeu în om și cu omul mereu este o slavă a omului, nu este o rușine chipul lui Dumnezeu în om și pe fața și pe chipul omului. Eu am purtat mereu, mereu chipul lui Dumnezeu în ființa mea, în purtarea mea, în pasul meu pe pământ și pe tot chipul meu, și am fost de mult sprijin celor ce învățau pe Dumnezeu pentru viața lor, și apoi se făceau și ei învățători cu viața lor peste viața altora, și așa creștea Domnul în viața multora, din unii în alții viață, și unii pe alții se dădeau Domnului, și așa se dădeau Domnului cei ce-L voiau pe Domnul de viață a lor.
O, dacă-L iubiți pe Domnul iubiți-L cu împlinire și mereu iubiți-L, fii și fiice! O, nu se poate numai cu inima sau numai cu gura, ci toate se cer cu împlinire pentru slava Domnului pe pământ, că mare trebuie să fie slava Domnului și multă să fie prin cei ce-L iubesc pe El înaintea oamenilor, care așa învață ei iubirea de Dumnezeu, văzută în om pe pământ, din cer și de pe pământ văzută în om. O, dacă-L iubiți pe Domnul luați cu amănuntul din cuvântul Lui învățătura vieții veșnice, care are viață în om, și așa să fiți și așa să stați înaintea Domnului și înaintea oamenilor, și veți fi vestitorii primăverii, vestitorii împărăției cerurilor, care vine mereu, mereu pe pământ cu vestea ei și cu fața ei cea sfântă în om. împărăția cerurilor este înăuntrul omului, așa v-a spus Fiul meu Iisus Hristos. Așa să învățați voi locașul ei pe pământ, așa să fiți voi fiii ei înaintea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh și așa vă veți boteza voi în acest nume: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Dumnezeul celor credincioși. Amin. O, numai așa, numai așa poate fi omul fiu al lui Dumnezeu. Fiul meu a fost iubirea Tatălui pentru om și ne-a spus că ne numește fiii Lui, pentru că ne-a dat putere să ne facem fiii Lui. O, faceți-vă fii ai lui Dumnezeu, căci El v-a învățat să aveți această putere, ca să vă numiți apoi fii ai Săi. Deschideți cartea și luați din ea tot ce trebuie să aibă în firea sa un copil al lui Iisus Hristos. Eu iarăși voi sta cu voi în cuvânt spre sfârșitul sărbătorii și iarăși vă voi da putere de viață veșnică în voi. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2009
O, omule, tu de șapte mii de ani te naști pe pământ din păcat și din om aplecat spre păcat, dar Eu M-am născut din Duhul Sfânt și din Fecioară aplecată spre Dumnezeu cu duhul și cu trupul și cu sufletul ei, curate toate, pline de Dumnezeu, pline de cer și de dor de cer pe pământ. Ești mai mic ca Mine, omule, și îți spun aceasta ca să te deprinzi să Mă lași pe Mine să-ți fiu Stăpân, să fiu mai mare ca tine și să te ajut să te întorci la ziua facerii tale din Dumnezeu, să-ți pot Eu da ție o zi de facere și să Mă bucur apoi de frumusețea ta, după ce vei fi după chipul și asemănarea Mea prin iubirea Mea cu care dau să te zidesc și prin iubirea ta deplină apoi pentru Ziditorul tău, căci Eu pot să te fac după chipul și asemănarea Mea dacă te lași în mâna Mea cea făcătoare, în cuvântul Meu cel plin de duhul facerii omului, plin de nașterea de sus a omului născut din om.
Omul trebuie zidit din nou, căci din om nu este bine zidit. Omul trebuie zidit de Dumnezeu, nu de om. Eu de aceea am venit cuvânt pe pământ acum, și cu toate uneltele facerii am venit și sunt gata să-i dau omului naștere de sus ca să fie de sus apoi, căci omul este făcut numai din păcat, și numai la păcat trage, dar trebuie să grăiesc cu el mai întâi și să Mă creadă ce-i spun și să nu facă ce a făcut Adam în rai când îi grăiam lui cum să asculte în grădina făcută de Mine lui. El însă s-a lăsat spre cădere din ascultare și apoi s-a îndulcit cu neascultarea și a căzut prin ea din rai, căci păcatul cel de șapte mii de ani al omului nu este altul decât neascultarea, care s-a făcut trufie în om și apoi păcat.
M-am așezat acum două mii de ani în pântece de Fecioară cu puterea Duhului Sfânt, Care S-a făcut cuvânt și înger înaintea mamei Mele Fecioara, făcând-o pe ea ascultătoare glasului din cer peste ea, și iată ascultare de la om înaintea lui Dumnezeu! A căutat Dumnezeu să repare atunci tot ce omul a stricat la început în rai prin neascultare, prin duhul trufiei lui față în față cu Ziditorul lui. îndărătnicia lui cea de atunci s-a făcut apoi păcat din urmaș în urmaș până azi și nu poate singur omul să-și repare greșeala prin care cade, cade mereu din Dumnezeu, și Dumnezeu din el. Am așteptat cu Tatăl plinirea vremii cea scrisă în Scripturi și iarăși Tatăl M-a trimis pe pământ. Stau învăluit în cuvânt înaintea omului și îi grăiesc ca și lui Adam în rai. O, nu mai fă, omule scump, nu mai fă, tată, ca și Adam în rai! El nu Mă vedea, fiindcă îmi era milă de el și drag de el și nu voiam să-l înfricoșez sau să-l fac să se simtă mic și timid înaintea Mea, căci îl iubeam, dar el nu Mă vedea, însă glasul Meu îl însoțea și îi grăiam lui așa cum azi grăiesc cu poporul Meu de pe pământ, poporul Meu cel credincios. Când Eu Mă arăt omului, Mă arăt pentru necredința lui, pentru neascultarea lui, sau pentru ca să-i întăresc credința și ascultarea, dar cei credincioși, care Mă au în ei Stăpân al lor, le dau lucrul Meu cel cu ascultare, căci ascultarea este pentru cei credincioși, dimpreună cu duhul proorociei, precum vederea celor tainice ale Mele este pentru cei necredincioși și îndoielnici, care trebuie judecați pentru necredința lor, și așa grăiesc Eu cu omul, după cum stă el înaintea Mea, înaintea Celui ce vede de aproape și de departe pe om. O, nu vreau să-l înfricoșez pe om cu vederea slavei ființei Mele, dar vreau să aibă el frică de Dumnezeu, căci vai celui ce nu se teme de Domnul, măcar cât îngerii Săi, care cu frică iau aminte la toate lucrările Lui cu ei!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2009
– O, Fiule Doamne, iubirea Ta pentru om e tot o rană, Fiule scump! O, de ar înțelege, măcar cei cărora le grăiești la căutarea lor după cuvântul Tău de azi, de ar înțelege ei durerea acestei rane a iubirii Tale, ca să se așeze ei lângă ea și să se facă ei asemenea Ție, Doamne și Fiule al meu!
Cobor în inimioarele voastre și grăiesc vouă, celor ce ați stat cu dor și cu aplecare înaintea slavei Domnului în ziua mea de serbare când m-am înălțat de pe pământ la cer pe brațele Fiului meu, Iisus Hristos. O, deschideți-vă inimioarele! Duhul meu de mamă voiește să facă bucurie Fiului meu îndurerat de la depărtarea de El a omului. Grăiesc vouă cu aplecare și vă îndemn să învățați de la mine ce înseamnă Dumnezeu în om, Dumnezeu cu omul pe pământ. O, El nu Se poate desfăta cu voia Sa și cu lucrarea Sa în cel neîmplinit în iubire și în jertfă. Trupul omului trebuie să fie templu lui Dumnezeu, biserică sfințită și împodobită pe dinăuntru și pe dinafară de însăși voia și mâna Domnului, așa cum cerul este împodobit cu sfinții și cu îngerii și cu toate podoabele cerești. Vin după voi cu carul slavei Domnului, cu cuvântul Său cel purtat de îngeri pe calea dintre cer și pământ și până la inima omului, căci ați fost la izvor și ați luat din el, și încă iarăși vă dau. Urechea este calea care vă duce la inimă cuvântul cel de sus rostit, și apoi trupul se face slujitor statului Domnului în el, iar voi faceți-vă biserică Fiului meu și Duhului Său, voi, fii și fiice care ați băut din apa Lui, din izvorul Lui! Luați-L în voi cu toată lucrarea Sa cea de la Tatăl dată pentru învierea omului în zilele acestea de venire a Sa iarăși de la Tatăl la om! Cartea Sa cea de azi este deschisă de însăși mâna Sa, și El Se așează mereu în ea cu cuvântul Său pâine caldă și vă călăuzește prin el la toată voia Sa, cu care trebuie să stea omul înaintea Sa. Voi, cei ce vă alăturați rând pe rând credinței în venirea cea de azi a Fiului meu Iisus Hristos, deschideți-vă inimile ca să coboare El în ele voia Sa, înțelepciunea Sa și mersul Său! împodobiți-vă cu duhul ascultării și faceți tot ce vă spune Fiul meu, ca să facă El din voi făptură nouă în mijlocul celor morți de pe pământ, morți față de Domnul! O, aduceți-vă Lui jertfă de ascultare, că nu poate omul să placă Domnului fără ascultare de tot cuvântul Său cel plin de dor după om! Vă îndemn cu duh de mamă, sfințiți-vă! Și ca să vă sfințiți, feriți-vă de multa mână a omului lumesc. Faceți-vă pe cât puteți hrana curată și folosiți-vă mânuțele voastre pentru cele ce pregătiți ca să mâncați. Mâncați de la mama voastră, pe care Dumnezeu i-a dat-o omului de hrană când l-a așezat în Eden. Pământul este sânul din care voi trebuie să mâncați. O, nu mai mâncați carne, nu mai mâncați de la animal sau de la pasăre! Mâncați de la Dumnezeu, mâncați așa cum El i-a spus omului să mănânce când l-a așezat în rai, că e vremea să vină Domnul în toată slava Sa, și nu este pregătit omul, iar păcatele de pe el sunt necurățate, căci postul și rugăciunea stau departe de dragostea omului. O, faceți-vă pâine cu mânuțele voastre, căci pâinea este fața lui Hristos, și să n-o luați făcută de mâini necurățate de păcat și de necredință și de nepăsare de Dumnezeu în om! Luați calea sfințeniei și îngrijiți-o voi apoi, și voi între voi pentru voi, cei credincioși ai Fiului meu, și nu lăsați lumea să vă slujească vouă. O, căutați credincioșia cea pentru Fiul meu și sfințiți-vă pentru El, căci oamenii cei fără de Dumnezeu ating rodul păcatului lor în toate câte voi luați de la prăvăliile lor ca să mâncați. O, când mâncați aduceți-vă aminte că nu e bine pe pământ și că e numai păcat pe pământ și e scoarță groasă pe pământ păcatul. De veți vrea și mă veți asculta vă veți așeza viața în sfințenie, și trupul la fel, și apoi înțelegerea celor de sus va veni peste voi și vă va învăța umilința Domnului, căci omul nu are umilință din pricina firii lui de om. O, înveșmântați-vă trupul cu podoabe sfinte, cu strai plăcut Domnului și îngerilor Lui și sfinților Lui! Nu purtați, nu mai purtați hăinuțe strâmte și mici și în fel de fel de culori, căci necuvioșia cea pentru îmbrăcăminte îmbolnăvește omul, și om pe om se trage spre păcat de la păcatul necuvioșiei, și vai celor prin care vine sminteala, așa a spus Fiul meu, Iisus Hristos! Este scris în Scripturi și în prooroci despre cei ce sunt împotriva Domnului, disprețuind privirea slavei Lui, și a căror înfățișare mărturisește împotriva lor. E multă, multă mândria omului, dar ea va fi pogorâtă, iar semeția celor mândri va fi strivită în ziua când Domnul va fi înălțat și când oamenii vor intra în crăpăturile pământului de frica și de strălucirea slavei Lui. Vine ziua când numai Domnul va străluci, și va păli toată strălucirea podoabelor oamenilor, și ei vor fi smeriți sub bătaia Domnului. O, e prea mândră, prea mândră femeia pe pământ, și privirea ei nu mai are sfială pe pământ înaintea nimănui, dar scris este în Scripturi că Domnul va pleșuvi capul celor ce atât de mândre umblă și va descoperi goliciunea lor, și în ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, cercei, brățări, pânze subțiri, cingători și tăblițe, lănțișoare și cununi, talismane și veșminte de sărbătoare, mantii și șaluri, oglinzi și pânzeturi, și va fi atunci în loc de miresme putregai, și în loc de cingători frânghie; în loc de cârlionți făcuți cu fierul va fi pleșuvie; în loc de veșminte scumpe vor fi zdrențe, și, în sfârșit, în loc de frumusețe va fi atunci pecete de robie, și goală va fi pe pământ cea împodobită până atunci. Vă învăț ca o mamă, așa cum Scripturile vă învață; deschideți-le și învățați din ele, căci Duhul Domnului a grăit prin prooroci și a făcut trezire mare peste semeția omului, numai să se uite omul în cuvântul Duhului Cel învățător peste oameni, ca să ia omul din el viața cea împotriva morții. O, luptați-vă, luptați-vă cu dragoste multă împotriva oricărei înfățișări care va fi pedepsită, și învățați-le pe cele ce sunt pentru sfinți înaintea Celui ce vă învață sfințenia, căci El a spus că fără de sfințenie nimeni nu-L va vedea pe El. Vine vaiul pe pământ, vine durerea ca plată a păcatelor și vor fi dureri fără de alin pentru fiecare păcat. Aruncați-vă în brațul Domnului! Luați de la El puteri ca să-L iubiți pe El, urmând povața Lui cea pentru sfinți! O, fii și fiice, lepădați plăcerile, și să vă fie plăcută sfințenia, căci ea vă va mântui! Amin.
Vă prind acum sub mantia mea și pe voi, fiice credincioase, care ați venit pentru prima oară la izvorul Fiului meu. Ați venit cu dor din cetatea Clujului ca să beți din râul vieții, din cuvântul Fiului meu și ca să pășiți cu pasul pe pământul cel binecuvântat, pe care Domnul l-a sortit al Lui și al slujitorilor cuvântului Lui cel de azi în mijlocul neamului român. Am stat cu ocrotire peste corăbioara cu care ați plutit până la izvor. O, am în cetatea Clujului pe unsul Fiului meu, pe cel întemnițat acum între cei ce se simt stăpâni peste noroadele care rătăcesc fără păstor, căci așa arată turma cea de azi. O, îl țin în lanțurile necredinței lor, a nepăsării lor de Dumnezeu și de oameni, așa îl țin pe cel plăcut Fiului meu, și pe care El l-a ales martor al înnoirii bisericii Lui, căci biserica lor nu calcă pe urmele Fiului meu. O, aprindeți făclia inimilor voastre și puneți în ele focul iubirii de Dumnezeu și faceți-vă vase purtătoare de iubire pentru El, dar intrați sub duhul învățăturii sfinte ca să vă îmbrăcați în sfințenie apoi și ca să strigați curat la Dumnezeu pentru dezlegarea celui legat de cei necredincioși, căci duhul cel rău al invidiei și al slavei deșarte face mai rău decât cel de acum două mii de ani, când căpeteniile și fariseii au dat să pună sub obroc lumina care coborâse din cer, pe Fiul meu și învățătura Lui de Duh Sfânt peste noroadele fără de păstor. O, faceți-vă ucenițe sfinte cu viața, cu mintea și cu purtarea și călugăriți-vă viața, sfințindu-o în însuși trupul vostru, dar fără de înțelepciunea cea de sus nu veți putea voi. Ați venit la izvor o turmă de inimioare. O, creșteți și vă înmulțiți și rugați-vă Fiului meu să ia de pe pământ duhul trufiei omului și să-l arunce departe de om, căci omul este trufaș. Cel ce voiește să scape de păcatul trufiei iată ce să facă: să creadă întru totul și prin toate că nu alții au nevoie de el, și că el are nevoie de toți cei din jurul lui ca să-l sprijine, iar pe calea cea cu Fiul meu pe ea este și mai cu putere această taină sfântă pentru om, taina lepădării de sine a omului, și prin care omul poate să urmeze pe urmele pașilor Fiului meu, Iisus Hristos. Amin. O, pace vouă, celor ce ați venit acum din cetatea Clujului pentru prima oară la izvorul de cuvânt al Fiului meu! Căutați cu dor să vă dezbrăcați de omul cel vechi și să vă îmbrăcați în făptura cea nouă prin har. Omorâți din voi și din calea voastră lucrarea și cursa lui satana. Cercetați-vă aluatul și căutați cu sfințenia prin învățătura Fiului meu. Cel ce nu poate, să se lase ajutat, ca să fie apoi curat în lucrare și în credință și în iubire. Cereți credință, cereți darul credinței la Cel ce vă poate naște de sus, din cuvântul Său și cereți râvnă sfântă, și toate le veți lua de la El dacă veți iubi sfințenia și umilința de duh, podoabe cerești pentru cei duhovnicești pe pământ. Binecuvântată să vă fie râvna inimilor voastre pentru cele cerești în voi! O, dați-vă inima locaș Duhului Sfânt și harurilor Lui, căci omul trebuie să fie zidit de Dumnezeu, și așa cum El lucrează pentru nașterea de sus a omului. Această lucrare de cuvânt este râul pe care vor pluti pe deasupra mâniei zilei Domnului toți cei care cu umilință și cu ascultare stau înaintea Lui pentru biruința Lui, care vine cu El. Pace vouă, și multă înviere să luați de la El și numai de la El! Aveți nevoie de multă, multă înviere. Luați-o din cuvântul Său. De câte ori veți dori cereți ajutorul Lui și veniți la izvor ca să învățați venirea la El și învierea, căci are Domnul fii așezați la lucru sfânt pentru învierea multora, precum este scris în Scripturi despre cei ce vor cerceta pe Domnul și va crește în ei înțelepciunea, și ei se vor lămuri, se vor albi și vor intra cu Domnul, și apoi vor împărți multora calea Domnului, calea pe care omul se întoarce acasă, se întoarce la Domnul. Amin.
O, Fiule Doamne, mare m-am făcut acum în cuvânt. Am dat să trezesc din neîmplinire pe cei ce nu știu ce este păcatul semeției omului, căci turma îți este pribeagă, pribeagă, Fiule scump, și n-are cine să-i arate pășunea și pe Păstorul ei. Te rog în ziua mea de serbare, Te rog dă har și credință și umilință pentru ascultare celor ce au stat la învățat în ziua aceasta, și mai vârtos celor ce au venit pentru întâia oară la izvor! Fără Tine, fără sprijinul Tău nimeni nu poate lua și purta de la Tine, căci omul este neputincios și departe de Tine cu înțelepciunea sa, dar Tu ești cuvântul Tatălui și pe toți voiești să-i atragi la Tatăl ca să-L mângâi pe El în rana Sa cea de la căderea omului, și în rana Ta, la fel ca a Tatălui Nostru, o, Fiule scump. La fel ca rana Ta este și a mea. O, pace Ție în mijlocul celor ce Te înțeleg și îți cunosc venirea și lucrul Tău de azi cu ei pentru învierea multora! Mila mea pentru Tine se face milă peste cei ce Te caută ca să Te afle, iar eu am dat azi învățătură de înviere, peste care Tu să pui har celor ce au ascultat cuvântul Nostru cel de azi, iar harul să rodească în cei ce vin ca să se facă fii și fiice ale învierii, ale venirii Tale, Doamne, Fiule Care vii. Amin, amin, amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2009
O, voi, fii ai oamenilor, după roadele voastre sterpe vă cunoașteți că nu sunteți fiii lui Dumnezeu. Aceasta vă spun eu astăzi vouă. O, până când vă veți mai închina la tot ceea ce nu înseamnă Dumnezeu între pământ și cer? O, până când veți sta să nu știți ce înseamnă Dumnezeu? Vin eu din partea Sa și vă spun așa: nu voi sunteți Dumnezeu. Veniți-vă în fire și căutați spre El, și nu spre voi! Părăsiți plăcerile, care vă sunt vouă stăpân! Și dacă nu le părăsiți la glasul meu proorocesc, le spun lor să vă părăsească, și ele vor asculta mai mult decât voi, căci diavolul nu face nimic până nu întreabă pe Dumnezeu, până nu merge la Domnul cu faptele voastre cele rele ca să vă ceară luiși de la Domnul pentru faptele voastre rele. O, părăsiți de tot desfrâul, părțsiți-l, căci fărădelegea va fi nimicită și veți rămâne fără veșmântul ei când ea nu va mai fi, și veți fi goi atunci, și așa veți fi găsiți! Treziți inimile voastre! Treziți-le! Dați-le Domnului locaș ca să le împodobească El cu scumpe podoabe, nu cu deșertăciuni, nu cu plăceri, așa cum le dați voi! întoarceți-vă cu fața spre Domnul! Dați Lui inimile voastre, și El v-o va da pe-a Lui! Fugiți prin aceasta de mânia cea pentru fărădelegile voastre, căci ea este gata să se facă plată a voastră! Cereți scăpare la Dumnezeu, căci mânia pentru voi este pregătită de însăși adunătura voastră! V-ați adunat numai moarte, numai mânie! Treziți inimile voastre! Primiți venirea Domnului la voi! Iată-L cuvânt peste pământ și peste voi ca să vă mântuiască! El vine cuvânt mult ca să vă deștepte din somnul păcatului și al despărțirii de El. V-ați despărțit de El prin plăceri, iar plăcerile fac în voi bube rele și multe, plată a plăcerilor voastre. Umiliți-vă! Primiți pe proorocii care vă învață spre Domnul! Primiți pe cei ce vă dau cuvântul Domnului, care vă îndeamnă la pocăință și la umilință și la mântuire. Vai de cetatea peste care nu este prooroc și vedenie și descoperire de la Dumnezeu! Vai de omul care se ascunde în sine și în toate cele rele ale sale cu ascunsurile sale! Cine-l mai poate scoate pe el din întunericul lui? Vai vouă dacă nu veți căuta spre Domnul ca să vă spună El boala și leacul ei! O, nu căutați ghicitorii! Căutați spre Domnul, Care vă spune adevărul pe față despre voi, calea voastră cea fără de lumină pe ea, cea fără Dumnezeu pentru voi! Veniți-vă în fire, căci Domnul este la hotar și vine ca furul, căci voi nu vegheați întru venirea Lui! O, veniți-vă în fire, fii ai fărădelegii! Războiul dintre lumină și întuneric își va arăta leșurile sale, și pe cei biruitori pentru lumină. Primiți duhul proorociei, dați-i drumul în casa voastră, deschideți-i lui, căci vine să vă facă bine vouă, și aceasta este lucrarea proorocilor, lucrarea Domnului pentru salvarea omului pierdut. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie din 2-08-2009
O, fii ai oamenilor! O, voi, cei ce vă numiți creștini ai lui Hristos! Veni-veți voi, oare, spre umilință înaintea Mea ca să vedeți deșertăciunea în care vă zbateți și din care nu vă alegeți cu nimic? O, căutați spre Ziditorul a toate, căutați spre Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor văzutelor și nevăzutelor și vedeți lucrările Lui și înțelepțiți-vă! Veniți să întrebați pe Domnul în toate câte voi sunteți și lucrați! Veniți la Mine ca să vă învăț să fiți fii ai binecuvântării, că iată-Mă cuvânt de facere peste pământ! Am carte deschisă între Mine și voi și Mă scriu în ea cu grăirea Mea cu voi, și cartea mărturisește că Eu vă grăiesc vouă. Veniți și vedeți ce grăiește cu voi cuvântul Meu din zilele acestea! Veniți și învățați de la Mine cărările vieții! Veniți de luați lumină pe cărările voastre, căci mergeți fără Dumnezeu pe cărări străine de cărările Lui! Veniți spre pocăință pentru despărțirea dintre Mine și voi, și pocăința vă va învăța să vă dați Mie locaș, să-Mi dați inima ca să v-o umplu de vedere din cer și de credință și de mântuire apoi! Păcatele vă despart de Mine și vă țin în stricăciune de suflet, dar sufletele voastre cer tainic împărăția Mea, din care ele purced în voi, iar voi nu știți să înțelegeți suspinul sufletelor voastre, de unde vine și unde se duce suspinul lor. Veniți să vă dau de la Mine ca să fiți bogații Mei pe pământ, bogați în Dumnezeu, bogați în harul cel de sus! Veniți la Mine pe calea rugăciunii pentru iertarea păcatelor voastre, așa cum părinții cei sfinți v-au lăsat povață sfântă, și Mă veți găsi răspunzându-vă vouă, după umilința inimii voastre vă voi răspunde Eu! Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Rusalii din 28-06-2009
O, poporul Meu, a avut smerenie în ea samarineanca și de aceea a avut în ea darul credinței, iar Eu am ieșit în calea ei și i-am dat din apa Mea, din învățătura Mea. Iat-o pe ea în ziua aceasta la izvorul fântânii întâlnirii, însoțită de mucenici și de mucenițe, de mărturisitori și de apostoli în grădinile Mele de azi, iar Eu, Domnul, în mijlocul lor, și toți cu tine la masa Mea de cuvânt, grăind samarineanca cu tine dintre sfinți, poporul Meu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Paști, a samarinencei din 17-05-2009
– Mărire multă se cuvine Ție, Doamne, că minunat ești Tu întru sfinții Tăi și între ei apoi în cer și pe pământ! întâlnirea Ta cu mine la fântâna lui Israel atunci mi-a dat cuvântul Tău cel plin de Duh Sfânt și m-a cuprins în Tine Duhul Sfânt, Duhul Tău, Doamne. Grăiesc poporului Tău de azi despre Tine și despre mine, iar el să audă și să învețe.
Eram tot o neputință, biata de mine, o, fiilor ai Domnului azi pe pământ, dar aveam în mine o credință frumoasă tare, și cu ea așteptam venirea lui Mesia, după cum știam și credeam din Scripturi, și într-o clipă Domnul m-a făcut apostol al Său, trimițându-mă să fac aceasta, ca să-L vestesc pe El venit pe pământ, Mesia Cel trimis de la Tatăl la om. O, întregiți-vă credința, că numai și numai prin credința omului a putut Domnul în toate vremile cu lucrările Lui. Nu așteptați să fiți sfinți ca să-L urmați pe El și ca să-L ajutați să vină, ci credeți în El, iar El vă va face apoi asemenea Lui așa cum m-a făcut pe mine, și apoi eu m-am dus și L-am vestit pe El la toată casa mea, la toată cetatea mea. Am plâns apoi mereu cu teamă de plata păcatelor mele, și aceasta venea de la harul Lui spre mine, și m-am prins cu toată credința de El și de mărturisirea Lui, și am plătit păcatele mele ispășind pe pământ prin chinuri mucenicești, eu și toată casa mea, și am fost apostol al Său, mărturisindu-L pe El ca un mucenic al numelui Său.
O, căutați cu dor spre El, voi, fii ai oamenilor, ca să vă ierte El vouă păcatele trecute! Veniți spre izvorul cuvântului Său de azi și învățați din el! Nimeni nu se poate sfinți până nu crede mai întâi, iar cel ce nu se sfințește este cel ce nu crede în El. O, nu vă bateți joc, nu râdeți de cei păcătoși, căci veți cădea mai rău ca ei, dar de cei plăcuți Domnului nicidecum să nu râdeți cu ocară, că veți suferi nemângâiați, căci harurile Domnului sunt de nebănuit și nu știți unde-Și poate face El sălașul între voi! O, mai mult prețuiește la Domnul un păcătos umilit, care-și vede neputința sa, decât un drept trufaș, care vede păcatul semenului său, disprețuindu-l pe el fără să cunoască iubirea și lacrima din el și smerenia, care vin din umilința inimii lui, duioasă și durută pentru neputința sa, așa cum și eu am fost pe pământ, iar Domnul le-a spus oamenilor: «Nu judecați mai înainte de Domnul!», căci fiecare om este într-un fel judecat, după cum este inima lui, bună sau rea în el. O, învățați să vă rugați, și veți vedea harurile Domnului ajutându-vă pe voi! Rugați-vă dimineața, rugați-vă seara, rugați-vă la miezul nopții și ziceți cu suflet plâns, cerându-l pe îngerașul cel păzitor să vă ajute și spuneți-i lui așa: o, îngerașul meu cel bun, îngeraș al vieții mele, ridică-mă din păcat, căci sunt slab, sunt om neputincios, iar tu îmi ești ajutător și ocrotitor și îngrijitor. Ajută-mă ca să nu pier, căci păcatul mă biruiește; ridică-mă de sub el pe mine, cel căzut, cel urmărit de pieire, și dă-mi mereu mâna, pentru numele cel mare al lui Iisus Hristos, Care iartă păcatele lumii după mare mila Sa când omul se umilește pentru neputința sa. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Paști, a samarinencei din 17-05-2009
O, de ce, oare, nu crede omul și să se întoarcă la Mine apoi și să fie viu precum sunt Eu? O, nu se întoarce omul la Mine! Nici pe vremea lui Noe n-a vrut omul cu Dumnezeu, n-a vrut să creadă și să se izbăvească de păcat și să ia în el fericirea cea nepieritoare. O, nu vrea omul să trăiască pe pământ cu Dumnezeu, și nu cu lumea, nu vrea, ci vrea cu păcatul, așa vrea omul, și de aceea nu scapă de păcat. O, fericit este cel ce fuge de păcat, și apoi păcatul de el, căci aceluia i se deschid ochii și Mă caută apoi și Mă găsește, căci Eu Mă las găsit de el și îi dau lui vederea duhului, și apoi înțelepciunea cea de sus, spre nașterea din nou a lui, și apoi spre împărăția Mea înăuntrul lui, și iată, așa este nașterea cea de sus a omului căzut, și nu sunt pe pământ călăuzitori oamenilor ca să le arate lor calea vieții, care nu este de pe pământ, ci este din cer pentru om.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor din 3-05-2009
O, fii ai oamenilor, înțelegeți voi că suntem cei vii atunci când voi ne cereți vouă pe noi mijlocitori prin grăirea voastră cu noi? Vă îndemnăm pe voi să mergeți în cete-cete la cei ce s-au așezat peste voi în nume de învățători ai mântuirii voastre cea de la Domnul și să-i întrebați de Domnul și de voi și de Scripturile cele de apoi și de Duhul Sfânt Mângâietorul, Cel promis de Domnul că vine pe pământ, și să vi le arate ei pe acestea, căci s-au pus vouă învățători. Fiți curajoși în credință și prin credință, căci dacă vă lăsați necunoscători și neștiutori, vine peste voi fără de veste ceasul ispitei pentru cei ce nu veghează. O, ascultați de cuvântul ucenicilor Domnului, căci vă grăim vouă. Fiți cuvânt, fiți purtători de sfințenie, și nu vă veți lepăda de Cel ce grăiește vouă din ceruri, căci sfințenia vă ajută să-L cunoașteți.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor din 3-05-2009
O, omule, tămăduiește-te, tată, de păcat! Fii tămăduitorul tău, căci vierme neadormit este păcatul, și trupul omului este încă din viață mâncare viermilor, căci omul se mângâie cu poftele trupești împotriva urcușului sufletului său și n-are cine să-i spună lui să părăsească moartea, să osândească în trupul său păcatul și să se tămăduiască de păcat, căci după păcat vine durerea, vine dezamăgirea, și ea îl condamnă pe om.
O, e mare durerea Mea de la om, de la neputința omului căzut din slava Mea! Mă uit pe pământ cum își face omul casa curată și cum peste tot în jurul lui face curat și frumos. Mă uit din cer cum își curăță și își strălucește omul peste tot gospodăria și ograda și haina și hrana odată cu sosirea zilelor învierii Mele, dar dacă trupul lui cel lăuntric nu și-l face curat pentru Mine, curat de păcat, de acest vierme neadormit în om, o, zadarnic, zadarnic își face omul casa curată, zadarnic, căci Eu nu stau în casă făcută de mână de om, ci în trupul omului stau dacă stau, dacă este curat pentru Mine ca să stau întru el. O, cine este cel ce înțelege aceasta? Se duce omul să fie uns cu untdelemn vindecător, așa cum este învățătura cea creștinească pentru vindecare, dar dacă el nu se unge și întru cele dinăuntru ale sale pentru vindecarea lui de păcat, zadarnic se unge el pe frunte și pe mână și pe tot trupul lui pe dinafară. O, cine să-l învețe pe om tămăduirea lui și păzirea ei apoi în el? O, dacă nu-ți faci trupul cel lăuntric curat de păcat, zadarnică este curățirea ta, omule, dar vino, tată, să înveți slava învierii și vino să iubești suferința, căci fericirea ta te desparte de Mine, te desparte de viață și de curatul ei și de mărirea ei cea de la Mine. Eu, Domnul, îți spun că păcatul din om este viermele cel neadormit și îl mănâncă pe dinăuntru pe om și pe Dumnezeu din om, și apoi moare omul cu trupul și se face mâncare viermilor. O, nu așa a fost să fie soarta trupului omului, căci Eu l-am făcut pe om să-Mi fie Mie biserică și nu locaș păcatului, care s-a făcut vierme neadormit în om de nu mai poate omul să umble după tămăduirea lui de păcat!
O, Eu ies în calea ta, omule, ies cu izvorul Meu ca să-ți dau din el să bei și să simți răcoarea și dulceața și viața și tămăduirea ta în el. Ia și bea și te vindecă de cele dinăuntru ale tale, pe care le-ai luat din mâna Mea și te-ai făcut stăpân pe tine, și tu nu-ți iubești viața dacă faci așa, și tu nu-L iubești pe Dumnezeu dacă faci așa. O, dă-te Mie, tată, ca să te tămăduiesc, căci iată, îți dau doctorie ca să te curățești, și apoi Eu să Mă așez și să Mă odihnesc întru cele dinăuntru ale tale, curate de păcat, curate de vicleșug și de deșertăciune și de moartea cea de la ele. O, așa l-am învățat Eu și așa îl învăț pe poporul Meu, cel ce vine la izvorul Meu cel de cuvânt, și iau din izvor și îți dau și ție, omule de pe pământ, iar tu auzi-Mă, tată, auzi-L pe Domnul cum te strigă ca să-ți dea de la El ceea ce tu nu poți să-ți dai.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Izvorul tămăduirii din 24-04-2009
Pace vouă! Ca și Fiul meu vă fac urarea păcii. O, dacă ați avea voi sprijin durerilor voastre pentru venirea Domnului! O, n-aveți sprijin, și sunteți disprețuiți adânc! Cine vă face pe voi de râs înaintea lumii, aceia au uitat de iertarea păcatelor lor și scot sabie spre voi și scot sabie spre Domnul. Mă voi ruga Domnului pentru învierea credinței și a iubirii lor pentru voi, și vor lua ei plată fără de margini dacă se vor apleca să stea iarăși îmbrățișați cu voi în iubire, căci omul care dorește după Dumnezeu și după voi, iubind așa, acela este om frumos și cu viață vie în el, om cu dor în el, iar dorul întărește viața și o hrănește ca să fie. Amin.
O, ferice celor ce doresc după voi, fiilor care stați Domnului cale ca să vină pe pământ! Și dacă așa a fost orânduiala Lui, fiți răbdători purtându-L pe Domnul, căci răbdându-le pe toate, așa S-a arătat pe pământ Fiul meu. Amin.
Pace ție, popor de nou Ierusalim pe pământ! Așa te-a numit pe tine Domnul. Cel ce nu-L iubește pe Domnul Dumnezeu tău, să fie anatema! Acesta este cuvânt spus de râvna apostolică a ucenicului Fiului meu, Pavel apostolul, vas al Duhului Sfânt al Tatălui meu și al Fiului meu, iar eu spun: cel ce nu te iubește pe tine pentru că ești al lui Dumnezeu, acela este anatema, și să se trezească acela. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Buneivestiri din 7-04-2009
O, de cincizeci de ani atât de frumos îmi învăț poporul! I-am dat și lumii să vadă învățătura Mea de peste el așa cum am dat-o și pe cea de acum două mii de ani cu care îmi învățam atunci ucenicii. Pe cei ce vin și stau cu Mine și cu povața Mea peste ei, și pe cei ce n-au mai stat cu Mine și cu cârma Mea peste ei, Eu iarăși îi învăț pe ei și îi chem la slava învățăturii cea de sus și le spun lor: o, nu-Mi luați cârma din mână, tată! E greu de cel cu cârmă dacă nu stați ascultători pentru cele ce sunt de la Mine de împlinit, pentru Mine cu voi și pentru viața voastră cu Mine. O, e greu de cel ce de la Mine este pus și n-ar găsi înțelegere de la cei ce vin să fie ai Mei cu cârmă de la Mine peste ei. Se răstoarnă corăbiuța prin valuri dacă ați da să cârmuiți care cum vreți, dar este și altfel, tată, căci cârma nu poate conduce singură dacă voi nu ajutați cu îndeletnicirile și cu ascultările care se potrivesc pentru mersul tuturor lucrurilor. O, lăsați cârma în față, tată, dar nici grei să nu vă lăsați sau nepăsători să stați pentru povara Mea, ci dăruiți-vă cu pacea și cu dragostea Mea din voi, căci dragostea voastră e mică, tată, dar măcar nu Mă împovărați cu nedăruirea, cu neîndemânările voastre, fiilor, cu nemulțumirile voastre, tată.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului mare, a cuvioasei Maria Egipteanca din 5-04-2009
Îi aștept pe cei clătinați de la pieptul Meu, îi aștept cu dor să-Mi fie și să-Mi stea iarăși aproape, și cu iubire să vină, căci Maria Egipteanca este pildă de pocăință pentru cei ce iară și iară se leapădă de sine pentru Mine și pentru statul lor cu Mine, fiindcă Eu pentru cei ce sunt ai Mei am spus așa: «Ieșiți din lume, fiilor, ca să nu vă îmbătați din vinul ei!».
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului mare, a cuvioasei Maria Egipteanca din 5-04-2009
Eu sunt Cel ce iert păcatele omului și îl fac din nou pe omul care vine să-l fac și să rămân apoi îmbrățișat iarăși cu el. Amin. Am spus mereu poporului Meu: «Luați Duh Sfânt, fiilor!», și tot așa îi spun și acum: Luați Duh Sfânt, tată, luați, voi, fiilor clătinați de la pieptul Meu cel pentru fii, căci necredința nu vă duce la bine, ci vă duce la rău, tată! Duhul Sfânt este Cel ce vă dă vouă putere să fiți fiii lui Dumnezeu și să-I dați Lui iubirea și credincioșia cu răbdare și cu cruce, tată. Am venit pe pământ să-l iert pe om de șaptezeci de ori câte șapte și să depășesc hotarul cel pentru iertare. Veniți, voi, cei pierduți de la pieptul Meu, și Eu vă voi ierta pe voi și vă voi vindeca și vă voi iubi și iarăși veți fi ai Mei. Vine durere mare pe pământ, iar Eu vă port grija, tată. Veniți sub cortul Meu și stați sub el și numai sub el, căci lucrarea cuvântului Meu peste fii este acoperământul sub care îmi voi ocroti Eu, Domnul, pe cei rămași cu Mine în vremea cea de strâmtorare care vine pe pământ. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului mare, a cuvioasei Maria Egipteanca din 5-04-2009
O, îmi vine să Mă mânii, îmi vine să dau cu vărguța cea usturătoare în cei ce se răzvrătesc. Nu mai pot purta durerea aceasta pe obrazul Meu cel sfâșiat și Duhul Meu umilit și biruit de om. Să stau, oare, așa biruit? Să joc și Eu în placul omului? O, Eu nu-i pot ocroti de căderi și de pierzare pe cei ce cad din brațul Meu lovindu-Mă peste el și dându-Mă de la cârma pazei cea pentru ei. O, să se căiască cei răzvrătiți! Eu, Domnul, le dau lor putere să se căiască și să se lepede de sine și să nu-și arunce crucea, ci să se poarte după Mine cu crucea și cu dragostea cea pentru ea. Amin. Pe cei călăuziți de îngerii negri, care au putere prin răzvrătirea inimii omului, prin mintea de sine a omului, Eu, Domnul, îi îmbiu pe ei pe drumul crucii, drumul cel cu duh dătător de viață pe el, drumul cuvântului Meu de azi, căci suferința este cea care-l naște mereu, mereu pe om în Dumnezeu. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica izgonirii lui Adam din rai din 1-03-2009
O, fiilor duruți ai poporului Meu, purtați, tată, cu răbdare toate ale vremii de azi, care bat dinăuntru și din afară peste voi. întăriți-Mă peste voi, căci celor ce s-au clătinat întru Mine și întru voi, Eu, Domnul, le voi deschide lor ochii mari ca să vadă cu ei, căci nu pot purta durerea și obrazul Meu sfâșiat și Duhul Meu umilit și biruit de om.
Aștept mângâiere de la cei ce Mă îndurerează. Aștept, și îl îndemn pe poporul Meu la răbdare, la dreptate, la credință mare, la rugăciune și la post, iar postul să fie hrănit cu mult cuvânt din cer, căci cine nu citește cuvântul Meu cade și se rătăcește, și cuvântul scris îl judecă pe el. O, Mi-e dor, Mi-e tare dor de mângâiere de la cei ce-Mi fac rană grea!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica izgonirii lui Adam din rai din 1-03-2009
Voi, cei ce vreți să învățați de la Dumnezeu scăparea voastră de ceasul ispitei care va să vină pe pământ să-i încerce pe toți oamenii, o, umpleți-vă inimile voastre de iubire de Dumnezeu și apoi de credință neprefăcută! Așezați-vă în credință și apoi în post și în rugăciune, împlinind cu iubire poruncile vieții! Eu, Domnul, vă ocrotesc pe voi de ceasul ispitei ce va să vină să încerce pe toți oamenii, dacă voi veți aduce înaintea Mea inimile voastre și stăruința în veghe cu Mine pentru viața voastră cea cu Dumnezeu. Lăsați plăcerile, căci sunt înșelătoare! Lăsați învățătura cea mincinoasă, căci numai Dumnezeu va fi pe pământ adevărat, și veți vedea aceasta! O, lăsați-vă de păcate, căci ele fac moartea în om! Dați de la voi păcatul și trăiți în sfințenie, căci fără de sfințenie nimeni nu va vedea mântuirea cea de la Mine, fiindcă așa este scris! O, e vremea să privegheați împreună cu Mine, Mielul Tatălui, ca să biruiesc minciuna împreună cu cei iubitori de Dumnezeu și să biruiesc lucrarea satanicească de pe pământ. Opriți-vă de la păcat, ca să-L puteți ajuta pe Dumnezeu pentru salvarea voastră! Postiți post sfânt, nu numai post de bucate! Postiți de păcate, tată, și dați de la voi necredința, căci vremea este cu necredință în ea, și oamenii necredincioși o fac pe ea să fie, și de aceea este ea. în loc de teamă din pricina lucrării satanicești, care dă să vă însemneze pe trup cu semnul ei cel tainic lucrat ca să nu-l pricepeți când el vine spre voi, o, postiți post sfânt și privegheați cu rugăciune în glas și în suspin după Dumnezeu, ca să vină El să vă păzească de ceasul ispitei, căci voi sunteți neputincioși. Luați pildă din cuvântul Meu cel de acum două mii de ani, rostit peste poporul Israel, căci așa am spus atunci: «Oricine se va înălța pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța». Amin.
O, nu puteți voi fără Dumnezeu să biruiți ceasul ispitei, tată! înarmați-vă, dar, cu Dumnezeu și nu uitați, nu uitați semnul sfintei cruci, însemnați-vă cu el pe frunte și pe tot trupul, cu cele trei degete apropiate, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, ca să nu aibă putere peste voi lucrarea lui satana! Păstrați-vă mâna pentru ca să faceți cu ea semnul sfintei cruci, și faceți cruce pe voi cu mâna, și mult să faceți, și tot mereu să vă însemnați cu acest semn, căci satana a luat putere mare prin cei botezați, dar care nu-și mai fac semnul crucii pe trupul lor și peste toate ale lor cu cele trei degete împreunate ale mâinii drepte, cu mâna mărturisindu-L pe Dumnezeu întru Treime slăvit și închinat, iar cu inima și cu gura lăudându-L de-a pururi! Aprindeți în casele voastre candele cu untdelemn și faceți-vă miruitor și muiați-l în candelele aprinse mereu și însemnați-vă trupul și mersul cu semnul sfintei cruci, și căutați untdelemn netrecut prin foc, căci nu trebuie să se atingă focul de untdelemn, ci untdelemnul trebuie să se atingă de foc prin feștila care-și hrănește din el arderea ei, lumina ei pentru casa creștinilor Mei, căci candela aprinsă cu bilețel scris în ea cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh este slujitoare din partea Domnului peste cei credincioși și sfinți, care așteaptă pe Domnul de izbăvire a lor. Așa să vegheați voi cu Mine, Mielul Tatălui, în vreme de strâmtorare, și așa vom fi biruitori. Amin. Așezați peste voi post sfânt, post de păcate și de plăceri trecătoare și mult înșelătoare, și apoi așezați peste voi post de bucate și postiți trei zile în săptămână: luni pentru îngerul păzitor, iar miercuri și vineri pentru Mine, ca să am ucenici pe pământ, căci soiul de diavoli din zilele acestea nu pot fi biruiți decât așa cum i-am biruit Eu, cu post sfânt și cu rugăciune sfântă, cu viață plină de Duh Sfânt în ea și peste ea. O, întoarceți-vă la portul cel creștinesc și curățiți-vă de podoabele cele vremelnice și îmbrăcați-vă întru cuvioșie duhul și trupul, iubind și hrănindu-vă cu tot cuvântul Meu și învățându-vă să vă hrăniți așa, căci sufletului îi trebuie hrană ca să poată pentru trup și pentru Domnul. Veniți spre înțelepciune sfântă, veniți, tată, și învățați din izvorul Meu, cu care vin pe pământ spre voi ca să vă învăț lucrarea mântuirii față de vremea cea cu ispită care este acum pe pământ cu fața ei cea ascunsă de ochii și de mintea voastră. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu și sunt întru cea de a doua venire a Mea de la Tatăl la om ca să-l învăț pe om venirea Mea cu sfinții, ca să-l deprind pe om cu Dumnezeu pe pământ, cu împărăția Mea în mijlocul oamenilor. O, curățiți-vă de cursele în care sunteți și care vi se întind, căci iată, v-am dat povață sfântă; luați-o în voi, că e dulce ca viața Mea cea iubită de omul iubitor de Dumnezeu! Aduceți Domnului inimile voastre! Eu, Domnul, vă voi povățui cu milă și vă voi face fii ai lui Dumnezeu dacă veți lua în voi puterea aceasta, cuvântul Meu cel învățător peste om. Amin.
O, poporul Meu, tu ești cărarea Mea spre oameni, tată. Tu ești împărăția lui Dumnezeu pe pământ, și din tine Eu ies spre oameni ca să-i miluiesc pe ei cu învățătură trezitoare și veghetoare apoi. întărește-te spre ajutor Mie, tată. Eu sunt Mieluțul Tatălui, și cu ai Mei trebuie să biruiesc toată proorocia mincinoasă și toată lucrătura ei. Amin.
Am învățat neamul român și pe toți care iau din învățătura Mea, i-am învățat să postească post sfânt și îi învăț încă să nu mai facă ucidere ca să mănânce din vietăți ucise de om. îl îndemn pe om să mănânce așa cum i-am dat Eu omului poruncă în rai pentru ceea ce trebuie să mănânce, căci vremea cea de acum îl prinde în cursa ei pe om.
O, e vremea pentru post și rugăciune și pentru veghe sfântă, iar voi, păstori de turme, așa să-i învățați pe oameni, căci jertfa cea mai plăcută Mie de la om este duhul umilit, prin care omul poate să-L slujească pe Domnul, și apoi Domnul pe om. Este scris că oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. Această Evanghelie este învățătura vieții și din ea să învețe omul paza vieții lui. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica vameșului și a fariseului din 8-02-2009
O, fii ai oamenilor! Eu, apostolul lui Iisus Hristos, Ioan Botezătorul, strig din cer la voi, pocăiți-vă! Aveți păcate vechi și noi. Vă trebuie credință în venirea Domnului spre voi, iar credința are putere să-L faceți pe Domnul să vă șteargă păcatele dacă nu veți mai sta în păcate. Veniți spre pocăință, căci timpul se face sul și nu mai aveți alt timp ca să veniți la viață. Să știți că tot ce este scris în Scripturi pentru venirea Domnului sunt cuvinte adevărate, iar cel ce nesocotește acest cuvânt, care curge din gura Domnului peste pământ, acela cade în osândă, căci vine lepădarea de credință, și omul va fi să aleagă.
O, nu uita, omule credincios, și tu, cel necredincios, o, nu uita că este scris în Scripturi că omul fărădelegii, care se arată la sfârșit, va fi nimicit cu suflarea gurii Domnului. Iată proorocie împlinită! Acest cuvânt, care curge în zilele acestea din cer pe pământ, este suflarea gurii Domnului, lucrarea celei de a șaptea trâmbițe, lucrarea lui Dumnezeu-Cuvântul. O, iată de ce se războiește omul necredincios cu acest cuvânt și cu poporul cel de azi, credincios cuvântului acesta! Acest cuvânt va nimici cu suflarea lui fărădelegea, și pe omul care o acoperă pe ea să nu se vadă. Amin.
Iar Tu, Doamne, fii împlinitor, căci apostolii Tăi au proorocit aceasta pentru că Tu i-ai umplut pe ei cu putere de sus, cu Duhul Sfânt Mângâietorul, Care îi ocrotește pe ai Tăi sub mantia Ta. Amin, amin, amin.
extras din Cuvântul lui Dummnezeu la soborul sfântului Ioan Botezătorul din 20-01-2009
Luați, luați aminte voi, cei credincioși, și voi, cei necredincioși cuvântului Meu de azi! Cei ce iau aminte la cuvântul Meu cel de la început, vestit prin prooroci, și cel de acum două mii de ani, acela este cel ce ia aminte și la cuvântul Meu cel de azi, căci el este numai pentru cei credincioși, iar cei necredincioși să se aplece și să Mă strige să vin spre ei și să Mă descopăr lor și să-Mi spună să Mă duc la Tatăl ca să mijlocesc pentru ei și ca să le trimită Tatăl izbăvirea din necredință, căci păcatul acesta îl duce pe om la neveghe, îl duce la întuneric. O, învățați de la Mine, învățați ce înseamnă cuvântul biserică. Dacă învățătorii care stau peste voi nu vă învață aceasta, apropiați-vă să vă învăț Eu. Sunt Domnul Iisus Hristos, învățătorul oamenilor! Apropiați-vă și lăsați-vă biserică a Mea să fiți, căci omul îi este biserică ori lui Dumnezeu, ori lui satana; ori slujbei Domnului, ori slujbei satanei, iar satana curând, curând nu va mai fi, și va fi suferință mare, chin și suspin în cei ce i-au dat lui slujire în ei. Este scris în Scripturi că voi sălășlui cu oamenii, și ei vor fi poporul Meu și însuși Domnul va fi cu ei și le va șterge lacrima, și moarte nu va mai fi, și nici durere, căci cele dintâi trec, și Eu Mă așez pe tron și grăiesc și spun: «Iată, noi le facem pe toate!», și apoi spun să se scrie, căci este credincios și adevărat cuvântul Meu, și apoi împlinesc, și apoi spun: «Făcutu-s-a!», și apoi iarăși spun: «Celui ce însetează îi voi da să bea în dar din izvorul apei vieții, iar cel ce biruiește va moșteni acestea și îi voi fi lui Dumnezeu, iar el Mie fiu». Amin. O, așa este biserica Mea pe pământ, și Eu șed pe tron și cuvintez cuvânt de facere, căci fac din cel credincios împărăție a Mea, iar tronul Meu este inima lui credincioasă, și ca pe tron stau în ea și îmi aduce Mie slujire cel credincios, și prin cei credincioși Mă sălășluiesc între oameni și-Mi fac popor și împărăție, și cu omul îmi fac, căci cu el lucrez, și spun: «Iată, noi le facem pe toate!», precum este scris, și singur nu lucrez, căci este scris să lucrez cu omul toate cele ce sunt scrise în Scripturi să se împlinească, și așa este omul biserică a Mea pe pământ. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului din 19-01-2009
O, voi, cei care trâmbițați adevărul mai înainte să știți care este el, să știți că acest popor cules de Mine din români este via Mea! Voiesc să vă dau din rodul ei dacă vă pocăiți de răul din voi, de blestemul care dați să-l tot împrăștiați peste fiii neascultării de pe pământ, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor. O, voiesc să vă înseninez inimile chemându-vă la păreri de rău pentru răutatea din voi. Voi credeți că aduceți folos Mie sau oamenilor, dar cel necredincios cuvântului Meu de ieri și de azi nu poate să-Mi facă bine nici Mie, nici semenilor lui, pe care dă să-i dezbrace de nădejde, căci vai celor ce nu se sfințesc pentru venirea Mea, pentru împărăția Mea în ei! Cuvântul cel plin de învinuire este cuvânt de hulă. O, fiți cuminți și nu vă lăsați spre nepăsare de suflet! Vă va durea pe voi mult durerea pe care dați s-o faceți celor de sub sarcina venirii Mele. V-am rugat în multe rânduri să băgați sabia în teacă, fiindcă vă puteți tăia în ea. O, întoarceți-vă la pocăință! întoarceți-vă acum! Nu fiți necredincioși când Mă rog de voi să ieșiți din întunericul urii și să vă întoarceți spre înțelepciunea cea de sus. Eu sunt Cel ce sunt. Nu sunt omul. Sunt Cuvântul Tatălui Savaot, și am plătit prin moarte pe cruce viața omului. Iată iubirea Mea și iată iubirea voastră! Eu Mi-am întins mâna acum după voi dacă vreți să pricepeți aceasta. Eu, Domnul, sunt împăratul Păstor și Mă port pe urma celor ce cad din har și le dau mâna să iasă din cădere și îmi întind spre ei toiagul ca să-i mân la pășune, ca să-i trezesc pe ei. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului din 19-01-2009
Păcatul care îl zdrobește pe om, aceasta este plămada din care vreau să-l nasc pe om, să-l înviez pe om din moartea aceasta, căci altfel de aluat nu este omul, bietul de el.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului din 7-01-2009