3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou
Sunt mamă a milei de om și îl învăț pe tot omul să se aplece așa cum m-am aplecat eu de L-am purtat pe Domnul în duhul meu și apoi în trupul meu și apoi în inima mea, care era locașul Lui. Apleacă-te, omule, să crezi, căci Domnul S-a aplecat până la tine. Ce câștigi dacă te zbați să nu crezi taina cuvântului care vine cu norii ca să te cheme și să te aleagă între cei credincioși? Câștigi plata celor necredincioși, care este plânsul și scrâșnirea dinților și întunericul cel mai din afară; câștigi duhul lumii, care îl hrănește pe om cu deșertăciunea și cu fărădelegile ei, lucrate de om și care sunt pieirea omului. O, nu te lua după omul care-ți ucide duhul, care-ți ucide credința în faptele vieții celei plăcute lui Dumnezeu; nu te lua după cel care nu crede și care este mort față de cuvântul chemării la viață! Întreabă-l pe acela ce-ți dă în schimb dacă te face să nu crezi în duhul vieții, și întreabă-l unde este duhul vieții și cum lucrează el viața în om dacă el este în altă parte în lucru pe pământ! O, cei necredincioși nu-L văd pe Dumnezeu în cei ce-L iubesc pe El, și sunt orbi cei ce nu văd. Nu te lăsa călăuzit de orb, ci lasă-te sub duhul iubirii și vino pe calea lui, căci calea lui are pe ea pe cei ce-L slujesc pe Domnul pe pământ între oameni, așa cum Zaharia proorocul a ascultat de duhul proorociei și a împlinit Scripturile Fiului lui Dumnezeu pentru venirea Sa de la Tatăl la om acum două mii de ani, și iată, iarăși, acum, Scriptura Cuvântului lui Dumnezeu, Care vine cu norii ca să-i hrănească pe oameni cu înțelepciunea cea de sus. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică din 4-12-2007
Pe pământ se pregătesc oamenii pentru sărbătorile lor idolești și omenești, căci oamenii slujesc păcatelor lor, bucuriilor lor și fac sărbători și petrec, așa cum și pe vremea lui Noe oamenii petreceau, dar la voi este petrecerea Mea și a sfinților Mei și a îngerilor Mei, și dulce îmi este bucuria când îmi strâng la sân poporul și când stau în mijlocul lui cu masă de cuvânt sfânt, cu slava Mea, cu care îmi hrănesc poporul ca să fie el al Meu pe pământ, căci sunt tare, tare părăsit de om și nu mai am cum să trag pe oameni de la păcat la sfințenie, de la moarte la viață, căci păcatul este moartea care a căzut peste om după ce omul a căzut în păcat, fiilor. O, Eu am făcut din voi fiii vieții, tată, și voiesc să împart cu voi viață peste cei ce s-au lepădat de păcat ca să fie ai Mei pe pământ, ai Mei ca și voi, și voiesc să mai pot trage din oceanul morții pe cei ce pot iubi viața, dar trebuie să lucrăm lucrare cerească, tată, și să ne așezăm cu ea înaintea oamenilor și să pot Eu să mai ating la inimă omul ca să Mă iubească omul, și să dorească după viață sfântă, iar Eu să-l sprijinesc pe el, căci sunt Mântuitor plin de milă pentru om, și mila de om Mă întărește în voi ca să pot cu voi să-l ajut pe om, căci singur nu pot, tată, și îmi trebuie lucrători pentru mântuirea omului, pentru multa lucrare a Mea de mântuire a multora, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir din 8-11-2007
O, te-am adunat, poporul Meu, ca să te bucur Eu cu venirea Mea spre tine, și să te ajut să vii și tu spre Mine cu bucuria ta, cu venirea ta la izvorul Meu de cuvânt. Am întocmit pentru Mine și pentru tine grădini cerești pe pământ, ca să ne întâlnim pe pășunea lor și să te învăț să fii locaș al împărăției Mele pe pământ, căci dacă nu te faci împărăție a Mea, vine duhul rău și-și face el în tine stăpânire, tată, și Mă lași fără locaș în tine, fiule. Un popor ascultător și iubitor de Dumnezeu în mijlocul oamenilor este cea mai mare comoară de pe pământ, când el trăiește în Duhul Meu Cel bun frate cu frate, lucrare cu lucrare între frați, lumină din Lumină între Dumnezeu și om, și între om și om apoi, ca să am Eu cale cu hrană pe ea când vin de la Tatăl ca să păstoresc pe poporul cel ascultător și iubitor de Dumnezeu. Duhul cel bun din om îl atrage pe Dumnezeu spre om și îl umple de daruri scumpe pe om și îl odihnește pe Dumnezeu în om, poporul Meu. O, caută, tată, cu această fericire a Mea în tine, că Eu tânjesc după odihnă, tată, tânjesc după pacea Mea între Mine și om. Sunt cincizeci de ani de când te învăț făcându-Mi cale la tine cu învățătura Mea de cer nou și de pământ nou pe pământ și de înveșnicire a ta pe pământ prin ascultarea ta de Mine, tată. în ziua aceasta de mare sărbătoare pentru mama Mea Fecioara, Eu, Domnul, te cuprind la sân și te mângâi cu Duhul Meu Cel bun și te rog, tată, să fii tu asemenea Mie între frate și frate, căci duhul cel bun din om poate aceasta între om și Dumnezeu și între om și om pe pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2007
O, să nu-ți fie rușine cu Dumnezeu pe pământ în ființa ta cea revărsătoare în părți. Cu diavolul și cu lucrarea lui cea largă să-ți fie rușine, dar nu cu Dumnezeu, poporul Meu. O, caută să ai temere de Dumnezeu, căci ea te ține să nu păcătuiești cu păcat când știi că e păcat ceea ce dai tu să păcătuiești. Cel fără de temere de Dumnezeu păcătuiește numaidecât, iar păcatul, odată făcut, nu te mai lasă să te îngrijești de Dumnezeu în trupul tău și în inima ta, ci te duce spre nepăsare de viața Mea în tine și în sânul Meu cel curat, și unde-și are loc omul curățat de păcat și de neascultare, tată.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2007
Ia creion și hârtie și scrie roadele duhului bun și roadele duhului rău, căci unde nu locuiește duhul cel bun, locuiește duhul cel rău, poporul Meu, dar Eu te învăț și mai mult de atât în vremea Mea cu tine, căci tu ești poporul venirii Mele a doua oară de la Tatăl, și-ți cer să fii mai sfânt decât toți sfinții care au fost pe pământ sfinți înaintea Mea, și apoi în cerul Meu cel de sfinți, îți cer mai mult pentru că Eu stau în mijlocul tău cuvânt, și învăluit în cuvânt stau, ca să Mă poți purta cu slava cuvântului Meu, care este râul vieții, și despre care scrie Scriptura că va să curgă el peste pământ din tronul Meu, fiule poporul Meu. Sfinții M-au iubit pe pământ cu virtuțile lor încărcate de dorul și de dragostea lor de Dumnezeu, cu mare nevoință lucrate acestea, dar tu trebuie să Mă iubești cu ascultare de cuvântul Meu cel de la sfârșit de timp, și prin care Eu pregătesc omul pentru împlinirea lui cu Mine și cu ziua judecății faptelor, tată. O, nu te supăra că-ți cer iubire fără margini în împlinirea ta, căci Eu fără de margini te iubesc și te cresc ca să fii, și n-am iubit pe nimeni până la tine ca și pe tine; și precum mama își alăptează pruncul fără încetare ca să crească el, așa te-am hrănit și așa te hrănesc Eu pe tine cu laptele veșniciei ca să crești om veșnic și nu vremelnic, tată; și iată, îți spun și Eu ție, acum, că Mă doare să te văd că nu poți fi pe pământ ca și în cer, când Eu, Domnul Dumnezeul tău, te hrănesc atât de sfânt, atât de mult, atât de dulce, tată. O, nu te supăra pe Mine când îți cer să fii ca Mine pe pământ între oameni, căci vederea trupului Meu se apropie spre ochii oamenilor, pic cu pic se apropie, și tu trebuie să fii fereastra prin care omul îl va vedea pe Dumnezeu, tată. Fii înțelept, poporul Meu cel atâta de hrănit, căci oamenii te vor ști pe tine, cel hrănit de Mine cu laptele cerului, căci se va vedea pe tine semnul Meu, cuvântul Meu cel scris pe fruntea și pe trupul tău, fiindcă Eu mereu te-am învăluit în taina cuvântului Meu cel dătător de viață, și taina aceasta se va lăsa descoperită în ziua mărturiilor, și tu te vei vădi dacă ai ascultat sau dacă n-ai ascultat de învățătorul tău.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2007
Plâng după tine, poporul Meu de demult al Meu. Te strig, tată, mereu, ca să-ți dau învierea. Dă-Mi mâna ca să te scoli și ca să nu mai cazi iar! Deschide cartea Mea cu tine și vezi în ea ce înseamnă sculare. Bucură-te cu Mine, tată, ca să-ți piară din inimă bucuria cea străină de Dumnezeu. Vino la izvor și cere apă și cere putere sfântă peste tine, fiule, căci Eu am fii scumpi la gura izvorului Meu, și ei îți vor împărți ție viață și putere, tată, dacă vii ca să iei. O, vino și învață scularea ta și viața Mea în viața ta, poporul Meu care M-ai umplut de dor după tine, tată. O, scoate de la tine neîmplinirea, că Eu vin curând cu toate ale sfințeniei Mele ca să le așez pe pământ, iar pe tine voiesc să te găsesc primenit și împodobit pentru cele ce vor rămâne, tată. Adu-ți aminte cu dor de viața cuvântului Meu de peste tine și vino iar să fii cu Mine și dă-Mi iar loc în tine și iartă-Mă de durerea Mea cea multă de la tine, că Mă doare, tată, de la tine, și tu nu Mă mai ierți ca să Mă scoți de sub durere. O, nu Mă mai ține sub durere; vindecă-Mă, fiule, ia de pe Mine această povară! Să ne iubim unul pe altul, tată. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2007
O, ascultă glasul Meu de chemare, poporul Meu cel de demult al Meu. Vino, tată, să așez în tine voia Mea ca și în cer și așează-ți gospodăria ta în viață de rai. Fă rai în curtea și în casa ta pentru tine și pentru Mine și pentru sfinți, tată. O, Eu nu te voi lua ca pe unul care n-ai știut, și de aceea te voi cerceta acum, și voi lucra ajutat de puterile cerești pentru ridicarea ta spre voia Mea cea dulce, care te cheamă sub ea, sau pentru curățirea ta de păcat și de neascultare, acum, când diavolul, vrăjmașul Meu și al tău, Mă îndurerează adânc, arătându-Mi-i pe cei despărțiți de la pieptul Meu și care odinioară erau poporul Meu.
Te-am hrănit și te-am adăpat azi la masa Mea și la izvorul Meu în zi de sărbătoare pentru mama Mea, poporul Meu. O, scoală-te, tată, scoală-te, ca să fii tu mângâierea Mea, așa cum atâta vreme a despărțirii tale de Mine ai fost durerea Mea. Acum scoală-te și dă-Mi iertare de sub durere și ia-Mă să-ți fiu Domnul învierii tale, să-ți fiu iarăși Domnul Dumnezeul tău, și apoi să fiu Domnul iubirii tale cea pentru Mine, iubire înnoită de Mine, înnoită iar, poporul Meu. Amin, amin, amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2007
O, copii din porți, e mare durerea Mea de la cei ce au cuvântul Meu pe masa și în casa lor și nu ascultă de el. Mulți din cei îmbrățișați cândva cu Mine pe calea acestei lucrări și cărora le-am dat acum cartea Mea cu ei ca să vadă în ea calea lor cu Mine, o, mulți din ei nu vor să așeze peste ei împlinirea cuvântului învățăturii Mele cea pentru mântuirea lor de lume și de păcat, tată. O, nu s-a oprit de la ucidere și de la carne, nu s-a oprit cel hrănit cu izvorul înțelepciunii cerești pe pământ atâta vreme în vremea aceasta cea fără de creștere din cer în ea peste om. îi voi striga cu jale pe cei ce dau înapoia lor cuvântul Meu cu care i-am hrănit atâția ani, cuvânt dătător de viață pentru ei, că Mă doare când văd în curțile lor și în casele lor porci și păsări și animale de tăiat și carne pe masa lor, tată, iar Eu Mi-am învățat poporul să mănânce de la mama lui, dar poporul cel de demult al Meu nu M-a auzit, tată. îl voi striga pe el, voi plânge înaintea lui și Mă voi ruga cu viața după el și-i voi cere să Mă asculte și să cruțe de neascultare casa lor și să asculte de Domnul vieții peste casa lor și peste ei și îi voi ruga să urască și să lepede de peste ei și din casa lor duhul lumii.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului din 19-08-2007
O, poporul Meu cel de demult, și tu, poporul Meu cel de azi și cel de mâine, ridică-te, dacă ai păcate și curăță-le de pe tine și de pe Mine, fiule, căci Eu sunt bun și blând pentru tine și te aștept, tată. Am adus spre vedere în mijlocul tău multe pomelnice cu păcate, multe ascunderi de Dumnezeu și de cei ce sunt de la Dumnezeu lumină a omului spre Mine, și acestea stau înaintea Mea necurățate, tată. Ascunderea faptelor și a vorbelor ascunse s-a făcut mare întuneric pe calea Mea spre tine și pe calea ta spre Mine. O, curăță-ți, fiule neascultător, calea rugăciunii tale spre Mine. Nu uita că fiecare va sta la rândul cetei sale, precum este scris. Nu uita că dacă nu va avea cine să dea pentru tine mărturie bună înaintea Mea, tu vei plânge fără mângâiere în ziua mărturiilor, fiule. O, scoală-te, dar, și curăță-ți ființa de cele acoperite ale tale între frate și frate, și prin care cad frații, căci biserica Mea este cea care stă în lumină și în unire prin lumină. Cel drept este cel iertat. Cel ascuns stă sub necreștere, sub necunoaștere. Te-am învățat, poporul Meu, să nu fugi, tată, de cei ce trebuie să-Mi dea Mie pentru tine bună mărturie. O, nu fugi de ei, ci fugi spre ei, așa te-am învățat. Te-am învățat să mergi și să-i întrebi pe ei despre Mine și despre tine. Toate te-am învățat pentru viața ta. Împlinește-le, tată, și bate la poartă ca să fii primit și curățat de cele despărțitoare între tine și Dumnezeu. Oricât ai fi de vinovat față de fratele tău, poți să te curățești dacă voiești. Întoarce-te! Vine pe pământ plată pentru faptă. Împacă-te cu Dumnezeu cu inima deschisă și nu altfel, fiule clătinat, fiule nemulțumit. O, vino la Mine cu cel ce i-ai greșit conștiinței lui. Cu cel ce ți-a greșit ție, vino la Mine și nu veni singur. Veniți, voi, cei greșiți, și Eu vă voi vindeca pe voi. Hai să lucrăm măcar ca pe pământ, tată, măcar așa cum este lucrată pe pământ lucrarea ivirii dreptății și apoi a împăcării între frați. Lucrați scăpare pentru conștiința celor ce pot cădea prin voi de la pieptul Meu. Vreau să Mă laud cu voi pentru această lucrare lucrată între voi ca niște frați iubiți ai Mei, și apoi ca niște fii. Vreau să vă fiu frate ca să vă ajut, și părinte ca să vă povățuiesc. Vindecați-vă de tot ce nu este frumos în voi, de tot ce ați rănit în puterea și în conștiința celor de o cale cu voi. Această lucrare înaintemergătoare aduce după ea slava ei. O, iubirii îi trebuie drum curat, tată. Hai să fim vii, fiilor. Eu sunt Dumnezeul celor vii, al celor care se văd și al celor care văd ca Mine și nu ca omul. Învățați din cuvântul Meu de peste voi statul vostru în Dumnezeu și statul lui Dumnezeu în voi, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie din 2-08-2007
Mă pornesc din cer pe pământ, Mă pornesc plângând și vin și cuvintez peste om ca să-i arăt prăpastia în care stă și să-i dau cumva o portiță de scăpare și să-l scot din adâncul acestui păcat și să-l învăț să privească la Mine și să se lase biruit de iubirea Mea, cu care vin din cer pe pământ după om ca să-i dau lui viață vie, viață sfântă, care nu piere niciodată dintre om și Mine când omul iubește viața cea fără de păcat în ea.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007
O, ucenici ai Mei iubiți, v-am cules dintre oameni acum două mii de ani și v-am făcut vestitori ai împărăției cerurilor, și ce puțini între oameni pricepeau această viață împărătească pe pământ! Omul nu dă de la el viața lui în el, ci, din contra, se zbate pentru ea, dar este scris în Scripturi cuvântul Meu care spune: «Cel ce-și câștigă viața, acela o va pierde». O, ucenici scumpi, v-am arătat vouă dumnezeirea Mea, cu care lucram putere și semne peste oameni, ca să vă pot culege pe voi fii ai credinței statornice, fii ai minunilor, tată. Ați luat apoi duh din Duhul Meu, căci am suflat peste voi cu gura Mea Duh Sfânt și v-am spus: «Luați Duh Sfânt și mergeți în toată lumea și arătați-vă împărăția cerurilor prin semnele și minunile credinței voastre și botezați neamurile în cuvântul Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și cărora veți ierta păcatele, iertate vor fi, iar cărora le veți ține, ținute vor fi». Iată, taină mare spun acum: Duhul Sfânt Se arată peste omul căruia i se iartă păcatele, și așa se cunoaște cel iertat, iar cel ce nu primește în el semnul Duhului Sfânt, acela rămâne în păcatele lui, în sângele lui, departe de viața împărăției cerurilor în om. Amin.
O, ucenici scumpi, deschideți gurițele slavei Mele din voi și dați glas de învățătură peste pământ, căci v-am ales și v-am făcut trimitere zicându-vă: «Mergeți în toată lumea și botezați neamurile pământului în numele și în cuvântul Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, vestind de la margini la margini împărăția cerurilor venită pe pământ cu Mine, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor venit de la Tatăl atunci și acum pentru tot cel ce crede această minune: venirea Mea». Amin, amin, amin.
– Venirea Ta, Doamne Cuvinte, este sigură ca ivirea zorilor, precum este scris despre ea în prooroci, dar oamenii au făcut zid între Tine și ei duhul slavei deșarte, căci nici mort nu scapă omul de ea, o, Doamne plin de milă pentru omul pierdut. Strigăm cu Duhul Tău ca să se audă de la margini la margini și spunem că împărăția cerurilor vine cu putere peste oameni și îi zdruncină din temelii ca să cadă ele și să se așeze în om împărăția Ta, pentru unii cu slavă, iar pentru alții cu mânie, Doamne drepte. Ai făcut din noi cuvântul Tău pe pământ, și iată, și în cer, Doamne Cuvinte, și suntem pildă a împărăției cerurilor, pe care Tu ai pus-o în noi când ne-ai chemat spre ea cu puterea Ta. O, cu puterea Ta smulge-i și pe oameni din duhul lor și așează-i în Duhul Tău. Așează Duhul Tău în ei ca să vadă oamenii venirea Ta, că iată, ea face zgomot și glasul ei suflă ca să se audă, și glasul ei dă în oameni ca să-i deștepte pe ei și să vadă ei cât de trecătoare este truda lor și cât de adevărată este Evanghelia ta care spune oamenilor așa: «Cel ce-și câștigă viața, acela o va pierde».
Ne așezăm cu Tine cuvânt peste pământ și peste neamul român și peste poporul Tău cel micuț de azi, căci suntem trimișii Tăi, Doamne, și numai cel ce este trimis are rod însutit, rod bun de pus în hambar. Acum sărbătorim ca și în cer ziua noastră de sobor între cei mici ai Tăi și ne așezăm apoi să lucrăm, Doamne. Pacea Ta să ne fie azi temelie pentru lucru, și să se zidească apoi pe ea, Doamne, împărăția cerurilor în oameni, ca să Te odihnești și în cei ce nu cunosc această vreme: venirea Ta, că iată, plângând cobori din cer pe pământ cuvânt, plângând Te porți de la Tatăl la om, plângând Te întărești ca să poți, o, Doamne al puterilor. Amin, amin, amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007
După ce M-am lăsat acum două mii de ani pus pe cruce de către om și după ce am înviat și Mi-am arătat deplin adevărul dumnezeirii Mele, ființa Mea de Fiu al Tatălui Savaot, născut din El mai înainte de toți vecii, și apoi pe pământ născut din om Fiu al Omului, Eu am spus ucenicilor Mei așa: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Luați Duh Sfânt și, mergând, vestiți peste neamuri împărăția cerurilor venită la ei pentru toți cei ce vor crede și se vor boteza în numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh». O, dar acum cum să le spun ucenicilor Mei să lucreze peste oameni? Oamenii își zic că sunt botezați, că sunt credincioși, că-L au pe Dumnezeu de Tată și pe Fiul lui Dumnezeu de Mântuitor al lor și că le ajunge așa cum sunt ei.
O, cum să vă spun în vremea aceasta să lucrați peste oameni, ucenici iubiți? Vin cu voi din cele cerești pe pământ și suntem între cei din cer masă de ucenici cu învățător, așa cum am fost și pe pământ cu voi. Cum să lucrăm peste oameni pe pământ? Cuvântul Meu cel de cincizeci de ani, acest cuvânt care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și al Mielului, după cum i-am arătat Eu, Domnul, ucenicului Meu Ioan ca să vadă el vremea aceasta de acum și s-o vestească să fie, în acest râu de cuvânt nu se spală omul, nu se uită omul ca să-și vadă fața și să înseteze și să caute apoi după izvorul Meu. Eu am spus prin Scripturi: «Cel ce însetează, îi voi da să bea în dar din izvorul apei vieții, și apoi cel ce va birui va fi moștenitor».
O, ucenici iubiți, vin cu voi din sânurile cerului ca să lucrăm pe pământ și să audă omul acum cursul izvorului apei vieții și să înseteze după el. Eu în voi, și voi în Mine, așa lucrăm. Binecuvântat să vă fie lucrul și cuvântul vostru cel din cer peste pământ, căci pământul Ne este așternut de lucru, precum cerul Ne este scaun de sfat. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, în acest nume lucrați și cuvântați de la masa sfatului ceresc cuvânt de înnoire a lumii, căci scris este despre voi cuvântul Meu care s-a scris atunci, că «la nașterea din nou a lumii voi veți sta pe douăsprezece scaune și veți judeca peste pământ». Amin, amin, amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007
– Suntem așezați la vestirea împărăției cerurilor pe pământ, ucenici din cer, veniți pe pământ cu învățătorul lor, Hristos. Amin.
O, oameni de pe pământ, Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor și face sfat pentru mântuirea neamurilor pământului. Peste toată făptura cuvântăm prin trimitere. Cel ce va crede și se va boteza în acest cuvânt, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi, precum Domnul a spus prin Scripturi. îngerul sfatului cel mare este cu noi, iar noi îi suntem ucenici. Precum L-a trimis pe El Tatăl, și El ne trimite pe noi. Amin.
O, oameni de pe pământ, nu umblați după daruri! Nu iubiți slava, ci iubiți umilința, căci omul este păcătos, și îi trebuie iertare și înviere, nu daruri care să-l slăvească pe el pe pământ. Slava deșartă l-a luat mereu pe om dinaintea Domnului. Slava deșartă este boală grea și miroase urât din om, și fug îngerii lui Dumnezeu de ea și de omul în care se încuibează ea. Nu mai este pe pământ om nedoritor de slavă. Dacă s-ar uita și spre el omul, și-ar vedea păcătoșenia și s-ar căi de ea și ar sta în umilință prin darul căinței, care i-ar aduce lui iertarea păcatelor.
O, omule lipsit de harul cel de sus! Tu n-ai citit, oare, în Scripturi lucrarea celor credincioși și iertați prin credința cea cu folos pentru om? Pe noi Domnul ne-a trimis, și dacă ne-a trimis, ne-a învățat să-i cunoaștem pe cei ce cred așa cum se crede în El, și ne-a spus: «Celor ce cred, le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, vor lua în mână șerpi și nu-i va vătăma, își vor pune mâinile pe cei bolnavi și îi vor face sănătoși». O, oameni de pe pământ, nu pot lucra puterile cerești prin cei ce iubesc pentru ei slava acestor puteri!
O, omule lipsit de umilință, îți lipsește căința. Nu mai greși, că iată, nu poți să te umilești nici pentru iertarea ta cea de la Dumnezeu, darămite să mai lucreze prin tine puterile cerești pentru oamenii cei pierduți din Dumnezeu. Apleacă-te, dar, și caută să însetezi după Dumnezeu, căci ești păcătos și ai nevoie de iertare și de înviere. Celui ce însetează, Domnul îi dă să bea în dar din izvorul apei vieții, și dacă va bea și se va birui pe sine, va fi moștenitor al împărăției cea vestită de noi pe pământ, căci Domnul ne-a trimis pe noi, și dacă ne-a trimis, ne-a spus așa: «Mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia Mea la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi». Amin.
Te osândești, omule, la slava cea trecătoare dacă nu vrei să crezi și să îmbrățișezi lucrarea umilinței, care să te ajute să înțelegi împărăția cerurilor, Evanghelia venirii Domnului cu plata pentru orice faptă. Cei ce nu-L așteaptă pe Domnul sunt osândiți să guste pe pământ din slava cea trecătoare, din toate câte se veștejesc sub ochii omului care trece odată cu ele. Iată, aceasta este osânda celor ce nu cred. Dar noi, trimișii Domnului, aducem pe pământ duhul umilinței cea de sus, duh care îi dă omului putere să creadă și să-L cunoască pe Dumnezeu pe pământ și apoi să ia el moștenire cerul, precum noi l-am luat dacă L-am urmat pe Domnul cu viața din noi, cu iubirea din noi. O, apleacă-te, omule, și Domnul te va înălța aplecându-Se spre tine ca să-ți dea și să poți pentru mântuirea ta. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007
Încă un picuț de cuvânt al Meu, căci dorul Meu e prea mare ca să-l pot ostoi, dar torn cu picul din el, ca să-l fac știut de om și să găsesc cumva alinare de la om, căci numai omul îmi poate stinge văpaia Mea cea de șapte mii de ani, de când, plângând, ca un Dumnezeu adevărat, am rămas fără casă, fără odihnă, fără așternut al durerii Mele, după ce Mi-am pierdut bucuria. Omul îmi era bucuria, dar ea M-a părăsit. Și dacă Eu am pierdut bucuria, a pierdut-o și Tatăl, chiar dacă Eu, Fiul Lui, îi eram Lui casă și bucurie și ascultare și odihnă, dar Eu am rămas zdruncinat de durere după ce l-am pierdut pe om, și așa am stat și așa stau în Tatăl, plângând stau și plin de dor stau, iar Tatăl este în Mine.
O, oameni de pe pământ, dau să vă plămădesc din nou credința și simțirea. Vin cuvânt de dor pe pământ. Când M-am înălțat la Tatăl, după învierea Mea dintre cei morți, le-am spus la ucenici că voi fi cu ei până la sfârșitul timpului, dar un nor M-a acoperit de la fața lor, ca să rămân tainic cu ei, și norul s-a ridicat în văzduh, iar Eu stau acoperit de fața omului, dar stau până la sfârșit cu cei ce cred iubindu-Mă și primindu-Mă să fiu cu ei. Sunt și cu Tatăl, sunt și cu omul, și sunt fără de sfârșit peste tot, căci așa este Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul și pe om. Amin.
O, oameni de pe pământ, nu stați fără Dumnezeu pe pământ, o, nu stați, că e greu pe pământ, și omul nu știe, săracul, că e greu fără Dumnezeu pe pământ. Cât am stat pe pământ cu ucenicii Mei Eu i-am păzit pe ei de tot răul, de tot greul, și apoi i-am lăsat și M-am așezat în taină, M-am așezat în Tatăl, și sunt tainic cu omul, și apoi ucenicii Mei au semănat cu Mine pe pământ, au suferit ca Mine și au fost după chipul și asemănarea Mea, căci când Ne-am sfătuit, Eu și cu Tatăl, să-l facem pe om, am spus să-l facem după chipul și asemănarea Noastră pe om. Cel ce vine să fie al Meu și nu vrea să fie apoi după chipul și asemănarea Noastră, a Mea și a Tatălui, acela este cel ce nu Mă vede, căci despre cei ce Mă văd este scris: «Vor fi asemenea Lui, căci îl vor vedea cum este».
O, iată, omule, cât sunt Eu de îndurerat de la depărtarea ta de Dumnezeu. Vreau să-ți plămădesc din nou credința și simțirea după Dumnezeu, vreau să trăiesc în tine după chipul și asemănarea Mea, plin de durerea de la om și de dor după om. Vreau să te doară și pe tine durerea Mea de la tine, vreau să Mă porți, omule. Sunt plin de milă după tine. Vreau și tu să fii așa după Mine, ca să ne asemănăm, omule. Omul cel zidit de mâna Mea n-a vrut să fie asemenea Mie, și Mi-a dat Mie durerea, iar el și-a ales bucuria vieții lui și și-a luat din Mine locul. De atunci Mă port pribeag după om, și plângând Mă port. Am plâns prin prooroci și M-am purtat după om cu glasul cuvântului Meu cel prin prooroci, dar omul este împietrit. Acum Mă fac râu de cuvânt duios, cuvânt dulce spre om, și n-aș fi lucrat așa dacă n-ar fi fost scris în Scripturi să Mă fac peste pământ râul și apa vieții, limpede cum e cristalul, și care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și al Mielului, căci am spus acum două mii de ani: «Cerul și pământul vor trece, dar nici o iotă a cuvântului Meu nu va trece ca să nu se împlinească, așa cum a fost el rostit». Iată, s-a făcut râu peste pământ cuvântul Meu, și l-am dat oamenilor și îl dau mereu. Ia și bea din el, omule, și caută-l cu sete, că el te caută umblând de la margini la margini și te strigă să însetezi după el. El este Dumnezeu Cuvântul, și din gura Mea izvorăște el, iar Eu sunt locașul Tatălui, tronul lui Dumnezeu sunt, Mielul lui Dumnezeu sunt. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007
O, poporul meu de demult, greu e fără călăuză, dar tu nu mai știi să simți acest greu, această viață grea a ta. O, nu ți-a fost greu să arunci din calea ta veghea cea sfântă pentru viața ta după ce eu m-am dus în Domnul ca să-ți fiu ție mijlocitoare, și de jos călăuzitoare pentru viața ta, pentru pașii tăi amenințați atunci de cădere și de duh de lume peste ființa ta. Ai voit apoi fără călăuză pentru tine. O, câte daruri ai pierdut tu atunci! O, câtă pază din cer ai pierdut atunci peste viața ta! O, câtă iubire ai aruncat atunci din calea ta, poporul meu! O, câtă înțelepciune ai pierdut, de n-ai mai știut calea, de n-ai mai iubit viața cea cu Dumnezeu, poporul meu!
Când Israel n-a mai voit să-și poarte pașii sub călăuză de la Domnul peste el, s-a sculat cu dușmănie și i-a găsit lui Moise pricină cu orice chip, învinuindu-l pentru femeia etiopiancă, și apoi l-a asuprit pe Moise ca să aibă Israel voie liberă și trup care să-l biruiască pe el, căci trupul poftește împotriva duhului, precum este scris, și l-a lepădat atunci Israel pe Moise, și apoi a pierit Israel, a pierit pic cu pic. O, așa ai pățit și tu după ce n-ai mai voit să ai de la Domnul călăuză pentru pașii tăi spre El, poporul meu. Pe Moise nu l-a mai ascultat nimeni din Israel după ce s-a răzvrătit Israel, dar l-a ascultat Iosua, și acest fiu nu părăsea cortul întâlnirii cu Domnul, nu-l părăsea cu nici un chip, și a avut mlădiță Domnul, a avut pe Iosua, și a mers Iosua înainte cu poporul cel pe cale născut și l-a dus pe el în Canaan. O, așa se petrece și azi, așa, poporul meu, căci cei născuți pe cale îmi sunt azi popor, mie și Domnului, și merg aceștia pe cale cu Domnul și stau cuprinși în taina noului Canaan. Și te rog, în ziua mea de sărbătoare între sfinți, te rog să mă primești cu povață și cu duh învățător peste tine, și să crezi că așa s-a petrecut și azi, poporul meu. Tu ai rămas fără călăuză în vremea zilelor tale de răzvrătire în mijlocul tău, după ce Domnul m-a luat în Sine când m-a luat de lângă tine, și apoi tu n-ai mai ascultat învățătura cea de sus prin duhul proorociei cu care Domnul îți descoperea taina venirii Lui, învățându-te să-ți păzești viața și să te păstrezi popor al Său și să te păzești de duhul lumii, popor hrănit de Dumnezeu. îți proorocise Domnul că așa vei face și că te vei răzvrăti și că te vei rupe în două și vei face război împotriva Lui și a ta, și s-a făcut atunci în două poporul, și oi au mai rămas puține, puține de tot în popor, iar ceilalți au luat înfățișare de lupi și au sfâșiat cărarea Domnului și au făcut și aceștia ceea ce i-a făcut lui Moise Israel.
Ai rătăcit apoi fără cale, fără sfințenie, fără mers frumos, fără frică de Dumnezeu, poporul meu. Sunt douăzeci și cinci de ani de când stai fără călăuză.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Rusalii, a tuturor sfinților din 3-06-2007
Te dăruiesc acum cu o nouă înțelepciune, poporul Meu de demult al Meu, iar tu ia din darurile Mele de azi și citește, tată, cartea Mea cu tine, ca să înțelegi ceea ce n-ai putut până acum să înțelegi, și vei găsi în cartea aceasta vremea Mea cea de azi, și în care te chem, tată, iarăși te chem să fii poporul Meu și să te faci purtător de Dumnezeu și să Mă vindec de rana Mea cea de la depărtarea ta de Mine și de venirea Mea cea de acum, venire scrisă în Scripturi, tată.
O, greu e fără călăuză pe pământ, poporul Meu. E grea viața fără călăuză, dar inima ta nu mai plânge sub acest greu, căci după ce Eu Mi-am luat din calea ta trâmbița, ție nu ți-a fost greu să arunci din calea ta veghea Mea cea sfântă pentru viața pașilor tăi, amenințați atunci de mare cădere, de duh de lume peste ființa ta, și multe daruri ai pierdut tu atunci, și multă pază din cer, căci ai aruncat atunci din calea ta iubirea Mea cea călăuzitoare, tată, și n-ai mai păstrat calea, și n-ai mai iubit viața cea cu Dumnezeu, poporul Meu. Ai vrut apoi fără călăuză, și ai făcut și tu ca Israel, căci când Israel n-a mai iubit viața cu călăuză de la Mine peste el, s-a sculat dușmănește și i-a găsit cu orice chip pricină lui Moise, și apoi l-a asuprit Israel pe Moise, și apoi Israel a iubit voia liberă și trupul, ca să-l biruiască, căci trupul poftește împotriva duhului, precum este scris. Și dacă l-a lepădat pe Moise, a pierit Israel, pic cu pic a pierit, dar a ascultat de Moise Iosua, și a avut mlădiță Moise, și a călăuzit Iosua poporul lui Moise și l-a dus în Canaan pe poporul cel născut pe cale, și iată și azi, o, poporul Meu, cei născuți pe cale îmi sunt azi popor și Eu merg cu aceștia și merg, tată, și strig după tine din mijlocul poporului Meu cel mic de azi și te chem la sânul Meu ca să te cuprind și iarăși să te învăț Eu pe tine lucrarea viței și lucrarea mlădiței și să plâng înaintea ta, îmbrățișat cu cei mai mici, care au priceput adânc această taină, și pe care fii ți-i dăruiesc ca pe un dar al întoarcerii tale la Mine, numai să te întorci ca să te călăuzesc iarăși, poporul Meu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Rusalii, a tuturor sfinților din 3-06-2007
Hristos a înviat! îți spune Domnul ție, popor venit la izvorul cuvântului Meu care-l hrănește pe om din Duhul Meu dătător de viață. Te-am chemat ca să-ți dau duh de mângâiere. Te-am așteptat să vii la izvorul Meu, te-am așteptat mai mult decât ai așteptat tu să vii la praznicul Meu de cuvânt în ziua aceasta de slavă a Mea, căci cuvântul gurii Mele este slava lui Dumnezeu pe pământ, dar oamenii sunt prea necredincioși și se leapădă de Mine acum când Eu vin și cuvintez iubirea venirii Mele și când găsesc atâta necredință pe pământ, mai mult decât acum două mii de ani, când puțini de tot au voit ca Eu să fiu Mesia, Cel vestit de prooroci ca să vină pe pământ Mântuitor de la Tatăl pentru om.
Am intrat prin porți la tine, căci tu te-ai adunat la masa Mea, poporul Meu hrănit azi de Duhul Meu, și tu, popor hrănit ieri, căci Eu am plâns și plâng pentru tine și nu pot să Mă liniștesc de dor, și îl aștept pe cel ce a fost al Meu și îl învăț pe el să bată, și Eu să-i deschid și să-l primesc și să-l miluiesc dacă el vine și-Mi spune: Iubitorule de oameni, Cel ce ridici pe cei căzuți, tămăduindu-le zdrobirea, întoarce-mă la pocăință și dezleagă împietrirea inimii mele și dă-mi umilință cu lacrimi și vindecă-mi iubirea, Bunule, ca să fiu cu totul al Tău, și dă-mi credință nefățarnică, și apoi roadele darului Duhului Sfânt, și fă din mine voia Ta, spre viața mea de la Tine și spre slava Ta, învățătorul și Păstorul meu. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor din 22-04-2007
Stau în mijlocul neamului român cu o mânuță de ucenici ai venirii Mele și te cuprind în cuvântul Meu cel blând, popor adunat la masa Mea de azi. O, iubirea ta trebuie vindecată, tată. Iubirea ta, popor de demult, a fost micuță, și copiii tăi te-au luat de lângă sânul Meu, și Eu nu te-am mai avut nici pe tine, nici pe ei, și am plâns de atunci și plâng pe urma ta, și te-am așteptat și te aștept să vii să Mă mângâi cu învierea ta. Ție îți spun să-ți învie iubirea și temerea de Dumnezeu și să nu aștepți până nu mai poți învia cu iubirea, iar celor ce încă te dezbină pe tine, Eu, Domnul învierii, le spun lor așa: O, nu vă mai dovediți de la mijloc lucrarea dezbinării și nu mai fiți dezbinători de popor cu această lucrare care își are plată rea și grea. Nu-i frumos, tată, să te porți urât și aspru cu cei ce te-au sprijinit pe tine pe calea Mea cu tine și cu lucrarea Mea de azi, căci Eu sunt martor lângă Tatăl Meu că ei numai binele și dragostea ți-au voit. învață-te să citești și să asculți și să iubești și să cunoști iubirea, căci vremea este să-l întreb pe fiecare de fapta sa, și el să-Mi dea răspunsul acum. învață-te să Mă cunoști, că dacă tu duci numai greul tău, pentru că ai greu, tu nu mai cunoști și nu mai duci greul Meu ca să fii al Meu, și faci lucrare rea dacă faci așa. Eu am spus prin prooroci că «animalul își cunoaște stăpânul și își cunoaște ieslea sa, dar poporul Meu nu Mă mai cunoaște pe Mine», și alege el pentru el, bietul de el, până nu va mai avea ce să aleagă, dar Eu îl îndemn pe el să se lase vindecat, căci trebuie vindecată iubirea lui.
Îți spun ție, poporul Meu de demult, că primăvara se taie uscăturile de la pomi și se lasă numai ramurile verzi, ca să le dea muguri și roade să dea. Orice mlădiță care rămâne în viță, Tatăl Meu o curăță ca mai multă roadă să aducă, dar dacă ea nu stă în viță și rodește din sine spini și ciulini, Tatăl o taie și o aruncă în foc. Eu însă vin să te fac pomișor împrospătat cu duh de înviere, poporul Meu de demult, și te rog să Mă lași să te curăț și să te înnoiesc pentru învierea iubirii tale și să te vindec, căci iubirea ta trebuie vindecată, și trebuie Dumnezeu să ți-o vindece, popor adunat la masa învierii.
O, poporul Meu de demult, voiesc să te învăț scularea, tată, că vreau să Mă mărturisești prin iubirea ta de Dumnezeu și vreau să fii viu precum Eu sunt. Adună-ți iubirea fărâmițată și dă-Mi-o să fac din ea odihna Mea de după lunga ta pribegie de la masa Mea cea plină de hrană din cer. Ia cartea și citește ca să știi carte, popor învățat de Dumnezeu. Ți-am dat cartea Mea, cartea Mea cu tine, cartea Mea cea de cincizeci de ani în mijlocul tău. învață carte, învață, poporul Meu, să iubești, învață-te iar, căci cartea Mea îți aduce ție lumină și îți amintește de pașii tăi cu Mine și te înviază, popor de demult. O, ține urma oilor Mele, că nu este pentru tine fericire fără Mine și fără învățătura Mea cea de cincizeci de ani peste tine ca să te am al Meu prin ea și să Mă mărturisești tu Dumnezeu al tău, poporul Meu, și să nu te mai porți cu cei care te pot pe tine rupe de la sânul Meu, căci omul nu știe să-L iubească pe Dumnezeu pe pământ, și nu poate orb pe orb să se călăuzească, o, poporul Meu de demult, și e vremea necredinței și a lepădării de Dumnezeu, și e vremea judecății faptelor, dar tu roagă-te Mie să-ți dezleg împietrirea inimii și să-ți vindec iubirea, căci iubirea ta trebuie adunată și vindecată spre slava Mea și a ta, popor cu pecete cerească pe creștetul tău, pe care Eu am scris prin îngeri numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu. O, am venit să te învăț scularea. Vino la Mine, vino la Mine, vino la Mine, poporul Meu, popor cu numele lui Dumnezeu pe creștetul tău. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor din 22-04-2007
O, poporul Meu, popor de demult! O, ce mult te voiesc Eu cu totul al Meu, căci tu ai fost demult poporul Meu, dar răceala ta Mă frige, și Eu voi să te chem la sânul Meu ca să te încălzesc, că ard de dorul mântuirii tale și de viața ta cea veșnică, și îți fac adesea strigarea să vii tu la izvor, la izvorul venirii Mele la tine, și răceala ta Mă frige. Eu te aștept cu căldură ca să Mă încălzesc cu tine și să-ți dau din viața Mea. Te aștept cald să vii dacă vii, căci sufăr după tine, și sufăr în fiii cei de azi, o, popor de demult. Suferă Domnul Dumnezeul tău pentru tot neamul cel de pe pământul român, dar cel mai mult suferă pentru tine, popor hrănit cu Duhul Sfânt. Ia îndemn din gura Mea și caută dragostea și fă-te dragoste și dă-Mi Mie dragostea ta, ca să ți-o vindec, ca să fac din ea folosul mântuirii tale și rod al biruinței Mele acum, la sfârșit de timp, poporul Meu, dar dacă n-ai să te rogi cu foc, nu mai poți cere tu în rugăciunea ta să-ți dau Eu despietrirea inimii, și cu pace să-ți dau, căci nu voiesc să te însuspinez, poporul Meu de demult al Meu. O, cât de mult și cu cât dor și suspin te aștept Eu când te voiesc să te strângi tu la izvorul Meu de cuvânt! Te-am învățat atâția ani dragostea frate pentru frate și ți-am spus mereu să lucrezi așa, dar azi îți spun, spre pocăința ta, că greu mai înviază o dragoste zdrobită de nepăsare și de cele străine de ea, care se zbat mereu, mereu s-o ruineze pe ea dintre frați. Te-am învățat cu rugăminte înaintea ta să iubești și să împlinești cuvântul Meu de peste tine, ca să te cunosc Eu al Meu prin ascultarea ta de fiu, și iată, azi îți amintesc din nou aceasta și te rog cu lacrimi dumnezeiești să înveți cartea Mea cu tine, poporul Meu. Cuvântul Meu din vremea ta este cartea Mea cu tine, și Eu te-am pomenit în ea mereu, mereu lângă Mine, poporul Meu. O, pune-Mi tu doctorie pe rana despărțirii tale de Mine și nu Mă lăsa rănit, nu Mă lăsa zdrobit de dorul tău, nu Mă lăsa fără răspuns bun pentru tine înaintea Tatălui Savaot, că Eu M-am dus și vin ca să-i trag pe toți la Tatăl, dacă aceasta am făgăduit. O, iubirea ta trebuie vindecată. Vino, așa zdrobit cum ești, vino cu ea la Mine, căci toate, toate trebuie înnoite, și îmi trebuie popor viu, în care să Mă sălășluiesc cu Duhul Meu și să am puterea vie prin El și să suflu cu folos peste pământ ca să împlinesc Scriptura de cer nou și de pământ nou și să găsesc drahma cea pierdută, o, popor clătinat de la pieptul Meu cel blând de Păstor al tău. Eu sunt învățătorul tău, tată, iar tu învață-te să Mă asculți când îți fac strigare ca să vii să te învăț și să-ți înfiripez iubirea, că fără iubire tu nu ai credință, fiindcă fără roadele ei nu poate nimic credința, poporul Meu de demult. O, dacă tu nu poți să-ți tragi copiii la Mine ca să le dau Eu lor împărăția cerurilor, lasă-Mă să te trag Eu pe tine iarăși la Tatăl, căci tu ai fost al Meu, și te văd sfinții și îngerii pe creștet cu semnul venirii Mele, semn pus de mâna Mea pe fruntea ta, și care fi-va să se vadă bine și să lucreze el pentru sau împotriva ta, după cum e viața ta acum, când Eu îți fac din nou strigare, dar lasă-te mlădios, ca să-ți dau față dulce și viață vie și să poată ea apoi să fie scăparea ta în ziua cea grea, căci iată, suferă toți fiii oamenilor din pricina depărtării lor de Dumnezeu și de lipsa acoperământului Meu de peste ei, și aș vrea să le arăt lor fața Mea prin fața ta, prin viața ta cu Mine și cu mărturisirea cuvântului Meu în ea, căci tu ai fost poporul Meu de azi, dar ți-a fost greu să mergi și să poți, și nu ți-a fost greu să stai și să uiți.
Iubirea ta trebuie vindecată, popor de demult. Adună-te, tată, și leagă cu ea frate cu frate și vindecă tu durerea Mea cea de la despărțirea dintre frate și frate. E greu să mai poată o dragoste zdrobită, dar te ajut Eu, și te ajută umilința ta, Eu și ea, și apoi cuvântul Meu, care vindecă prin puterea lui, numai să poți tu să intri sub bunul Meu, sub chemarea Mea, care mângâie toată facerea când ea aude glasul Meu duios strigând numele tău, poporul Meu de demult al Meu. O, nu mai sta în liniștea în care stai, și aprinde-te de dor și dă-Mi nădejdea că tu vei fi voia Mea spre învierea ta, spre viața ta de veci cu Dumnezeu. Ți-L dau pe Duhul Sfânt. Apropie-te să-L iei și să fii tu Duhul Meu, iar Eu să fiu duhul tău.
Îmbracă-te cu Dumnezeu, popor dăruit cu daruri cerești. O, unde-ți sunt podoabele, fiule? îngerii Mei stau cu ele gata să le pună pe fruntea ta însemnată de atâtea ori de pecetea Mea cea de azi, căci în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh te-am pecetluit mereu și te-am binecuvântat mereu cu mângâierea cuvântului Meu și nu M-am uitat dacă meriți aceasta.
Se roagă Dumnezeu la tine, poporul Meu de demult. Roagă-te și tu la El și lasă-te spre viață, căci ți-am citit azi din Scripturi prin cei puși de Mine înaintea ta pentru tine, și tu trebuie să crezi că «dreptatea celui drept nu-l va izbăvi pe el în ziua păcătuirii lui, precum nici păcatul celui greșit nu-l va apăsa pe el în ziua lui de pocăință dacă el va ști să se arate Mie pentru învierea lui». O, nu pot să te am numai pe jumătate al Meu, fiule, și nici tu nu poți să Mă ai pe Mine așa, dar crezi tu, oare, aceasta? O, vino să fii școlar și să înveți cartea Mea cea pentru tine din cer scrisă prin îngeri și dată ție pe pământ, poporul Meu. Vino să înveți carte și să fii al Meu, iar Eu să fiu învățătorul tău și să te trec clasa apoi, ca la școală, fiule, dar vino și învață și arată-Mi că știi și că poți și că vii. Vino, tată, să lucrezi în vie și să văd rod pe urma ta, poporul Meu. La facerea cerului nou și a pământului nou e greu fără Dumnezeu pentru om, și de aceea te rog Eu, poporul Meu, să vii sub învățătura Mea, și Eu să pot să ți-o dau. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor din 22-04-2007
Tot sufletul care știe acum glasul venirii Mele cuvânt în mijlocul neamului român, să ia din izvorul Meu duh de credință, duh de înviere să ia, căci Eu Mă fac cuvânt cu duh dătător de viață în el și Mă împart în lung și în lat și spun la tot omul să ia calea învierii și să meargă pe ea, iar Eu să-i fiu Mântuitor și Stăpân al vieții lui, dacă el se va întoarce de la păcat la sfințenie, de la moarte la viață, de la întuneric la lumină și la duh de înviere, căci scris este în Scripturi: «De voi zice păcătosului că va pieri prin păcatele sale, iar el se va pocăi și va începe să lucreze dreptatea și faptele vieții, el își va scăpa sufletul său și va trăi prin faptele vieții». Amin.
Apleacă-te, omule, să crezi venirea Mea acum cuvânt pe pământ. Nu vin să-ți fac rău. Vin să te chem și să te scol de la moarte la viață, și apoi să înveți lucrarea vieții și s-o lucrezi pe ea. Vin să-ți fiu povățuitor, omule zdrobit de timp și de deșertăciunea lui, și vin să te învăț să crezi în învierea Mea și a ta, și ca să crezi în venirea Mea spre tine ca să te iau în barca salvării, că am ieșit cu bărcuța înaintea ta și Mi-s mâinile și picioarele înțepate de cuiele cu care am fost țintuit pe cruce pentru salvarea ta din moartea cea de veci, omule scump. O, mult voiesc să-ți fiu și Eu ție scump și să Mă dorești ființă a ta, spre dreptatea Mea și a ta, și să te porți cu Mine între pământ și cer, căci l-am zidit pe om să-Mi fie Mie așternut și zi de odihnă a Mea și să-l îmbiu pe el spre taina pentru care Eu l-am zidit pe om și să-l chem ca să vină și să-l învăț să aibă credință ca să poată veni. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Paști, a sfântului apostol Toma din 15-04-2007
O, întoarce-te, omule, la înțelepciunea vieții, căci tu rătăcești, dar Eu vin să-ți întăresc credința și să cuvintez peste tine ca un Învățător din cer venit, și nu ca unul de pe pământ, și mila Mea de tine s-a făcut durere grea în Mine, și iată, ca păstorul care și-a pierdut turma caut după tine ca să te păstoresc cu dor și să te învăț pășunea și să-ți dau să bei din apa Mea și să nu mai însetezi după tine, ci numai după Mine, căci Eu sunt Cel ce am apa vieții, și numai ea poate ostoi setea ta, omule obosit de iubirea care nu este ea, căci iubirea de vremelnicie este nălucă, nu este iubirea, dar Eu am iubirea și ți-o dăruiesc, dacă întinzi spre Mine mâna să ți-o dau. O, nu fugi de calea cea cu veșnicia ta pe ea. Mă fac înaintea ta cale spre viață și-ți dau să bei pe cale apa vieții ca să poți pentru viață, și te chem, cu dor te chem pe calea vieții, omule, și Eu sunt cuvânt de viață în calea ta pe cale și-ți dau mâna ca să mergi. Sunt Domnul Iisus Hristos, Cel înviat dintre morți, și-ți dau mâna ca să te scoli și să fii viu și să-ți așezi credința în viață, căci viața este de la Dumnezeu. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Paști, a sfântului apostol Toma din 15-04-2007
Mi-e Duhul îndurerat pe pământ și nu găsesc mângâiere de la om. O, până când, omule? Eu sunt Domnul Cel îndurerat de la nedragostea ta și sunt străpuns în duh și în trup de la acest păcat al tău, și e grea de tot crucea Mea cea de la nedragostea ta. Vin pe pământ cuvânt și nu știu cum să fac cu tine ca să Mă crezi că Eu sunt acest cuvânt, așa cum Eu am fost Cel răstignit pe cruce cu cuie, căci așa a fost voia omului necredincios să facă pentru Mine. S-au scurs de atunci două mii de ani, și Eu iarăși vin și bat la inima omului, dar nu vin arătat, ci vin îmbrăcat în duh și în cuvânt, și cuvântul Meu este adevărul, și nu știu cum să fac cu tine, omule, ca să Mă crezi că Eu sunt acest cuvânt cu care bat la ușa ta, la inima ta străină de pacea Mea din tine, căci pacea Mea voiesc să ți-o dau când te strig ca să-Mi deschizi și ca să Mă crezi. O, te-ai făcut stăpân pe pământ și ți-ai făcut gospodăria ta pe el, iar pe Mine nici ca pe un străin nu Mă mai primești, nici ca pe un drumeț nu Mă mai adăpostești. O, nu mai știi să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru suflet, omule, și ești nemulțumit de Mine când nu Mă primești, și tu ești dator Mie pentru viață și nu vrei să iei de la Mine înțelepciune și să te naști din cer pentru ea, căci fără înțelepciunea Mea în tine, fără Duhul Meu în tine tu nu Mă primești, tu nu Mă cunoști, omule. Eu însă îți amintesc de sfinții Mei care au făcut și în pustiu și în loc umblat gospodăria lui Dumnezeu, iar ei s-au făcut slujitori sfințeniei Mele în ei pe pământ și s-au sfințit și Mi-au sfințit pământul și cerul, pământul cel de sub ei și cerul cel din jurul lor, și umblau cu trupul pe cer și pe pământ blânzi și smeriți cu inima așa cum sunt Eu, și mulțumiți trăiau ei în Duhul Meu.
Apleacă-te, omule, ca să-Mi auzi cuvântul și roagă-te lui Dumnezeu să-ți dea credință sfântă în venirea Mea după om, căci voia Tatălui Savaot este să-l trag pe om la Tatăl prin venirea Mea așa cum vine ea acum, purtându-Mă cuvânt peste pământ. Eu M-am născut Om pe pământ ca să Mă las răstignit de om și ca să înviez din moarte și ca să Mă duc la Tatăl iarăși și să-l trag pe om la Tatăl prin lucrarea Mea cu care stau pe pământ, prin puterea înțelepciunii cuvântului Meu, care are în el viața cea veșnică, omule sărac de viață. O, roagă-te lui Dumnezeu, omule, și cere-I să te ajute să nu mai fii tu, ci să fie Domnul în tine cu dragostea Lui, blând și smerit cu inima așa cum este El, și ca să te cunoască El apoi de adăpost al Său. Amin.
O, poporul Meu, Mă las cuvânt în mijlocul tău pentru tine și pentru tot omul de pe pământ, că plâng sfinții Mei de mila Mea când Mă văd stând blând și smerit cu inima și străpuns în duh și în trup de la voia omului care nu-L iubește, care nu-L miluiește pe Dumnezeu pe pământ. Eu sunt Domnul, iar omul este crucea Mea cea grea și nu voiește să se facă el mângâierea Mea sub crucea Mea, nu vrea omul să-Mi mulțumească pentru suflet și să Mă cunoască de Stăpân al vieții.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca din 25-03-2007
O, omule neputincios, întoarce-te la Mine ca să scapi de dușmanul tău și al Meu, căci cine îți este dușman nu-ți poate face bine. Cine te scoate din Dumnezeu, acela îți este dușman, omule neputincios, iar tu fără Mine nu poți face nimic, nimic din ceea ce zici tu că faci ca să ai și ca să le pierzi apoi, căci tot ceea ce faci tu, le faci ca să le pierzi, și tu nu mai știi aceasta dacă stai în afară de Mine și fugi de pe calea Mea. O, hai să te ajut de-acum, hai, omule neputincios! O, lasă-Mă să-ți stau în cale și să te iau în barca salvării. Așează-te să te înfrânezi de la mâncare și dă de la tine carnea și fă voia Duhului Sfânt, omule neputincios! Amin.
O, fii ai oamenilor, nu mai mâncați carne! Nu vă mai lăsați târâți de această ispită care naște în voi duhul desfrânării, de care voi nu vă mai pocăiți. Ajunge! Nu mai mâncați carne! Nu mai beți băuturi nimicitoare, fii ai oamenilor! Scuturați-vă de pofta trupului și de pofta ochilor, care vă trag la desfrânare, și nu mai hrăniți prin acestea duhul trufiei vieții și al desfrânării vieții, căci viața este numai cea de la Dumnezeu, numai cea cu Dumnezeu trăită, și altfel nu este viața. Luați de la Mine calea vieții și pocăiți-vă de cele rele din voi și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și așa să vă învățați și voi să fiți în toate zilele de post de bucate, căci altfel postul vostru nici pentru voi nu vă este de folos, fiindcă nu numai cu trupul, ci cu duhul trebuie să învețe trupul să postească. Și dacă vreți viața cea de veci, nu mai mâncați carne, nu mai mâncați carne, o, fii ai oamenilor, și iubiți-L pe Dumnezeu ca să puteți aceasta, și pentru El să puteți așa, căci El vă iubește și vă așteaptă să-L iubiți, și așa să scăpați voi de robie, și așa să învățați voi să fiți vii. Amin. Binecuvântată să vă fie iubirea de Dumnezeu și zilele de post pentru biruința lui Dumnezeu în voi, dacă veți iubi pe Dumnezeu în ele. Eu vă dăruiesc putere de iubire și credință prin iubire. Eu vă dau pacea Mea, și nu precum vă dă lumea vă dau Eu, ci vă dau precum am dat-o celor ce s-au mântuit prin iubirea lor de Dumnezeu, o, fii ai oamenilor, căci Dumnezeu este mântuirea omului și slava celor ce-L iubesc pe El pentru slava Lui pe pământ. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai din 18-02-2007
O, omule fără de voia Mea cu viața ta pe pământ! Te strigă Domnul! O, nu mai sta numai ca pe pământ, ci stai în voia Mea pe pământ înaintea Mea, căci Eu am spus: «Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul, așternutul Meu», așa cum și omului îi este pământul, și iată, tu uiți de cer pe pământ și faci voia ta împotriva voii Mele și n-ai învățător ca să te învețe voia Mea. O, bea din acest izvor, omule! Spală-ți ochii și spală-ți trupul în apa izvorului Meu și fă-te voia Mea pe pământ, omule fără de cale! Iată, Eu sunt calea, și ți-am ieșit cu ea înainte și te învăț de pe ea; fă-te voia Mea, omule lipsit de Dumnezeu. Eu Mi-am învățat ucenicii să Mă mărturisească de Dumnezeu al lor și să împărățească întru voile Mele pe pământ ca și în cer, iar Eu să-i binecuvintez cu pâine și cu ocrotire când ei se iubesc iubindu-se ei întru voile Mele și izbăviți fiind prin ele.
O, fii ai oamenilor, învățați de la Mine, că Eu sunt blând și smerit cu inima, și sunt. Fiți și voi ca Dumnezeu, blânzi și smeriți cu inima. Fiți și voi ca Dumnezeu, o, oamenilor, și apoi veți fi. Iată, cuvântul Meu vă învăluie în el. Ascultați-i chemarea și duioșia lui și fugiți spre el, și fugiți de deșertăciune, de vântul ei cel înșelător, căci ea e vânt din care nimic nu se culege și nimic nu se alege. Veniți spre viață! Am venit cuvânt pe pământ ca să vă îmbiu spre el și să vă îmbrăcați în el și în viața lui cea de la Mine și să vă faceți sfinții Mei și să scăpați de fața întunericului acestui veac stricăcios. Veniți! Eu sunt după voi cu izvorul Meu și vă întâmpin cu el. Întâmpinați-l și voi, căci Eu am spus: «Cel ce crede în Mine, râuri de ape vii vor curge din gura lui». Faceți-vă izvor al cuvântului Meu cel dumnezeiesc venit la voi pe pământ, dar să credeți că Eu sunt acest cuvânt, și rugați-vă pentru darul credinței cea de sus, căci prin credință veți primi și veți fi drepții Mei, și veți fi. Amin.
O, poporul Meu, Mi-am deschis glasul peste fiii oamenilor ca să ia din el și să se mângâie, și apoi să voiască ei după voile Mele pe pământ. Eu, Domnul, sunt cu mila după om. Voiesc să-l ajut pe om să vină din întuneric la lumină, căci veacul acesta trece, dar Eu voiesc să vină omul la Mine și să sfârșesc apoi cu acest veac care ține închisă în el făptura, și apoi să-l așez pe om în împărăția Mea pe pământ curat și sfânt. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului din 15-02-2007
O, poporul Meu, taina botezului este taina nașterii de sus, și așa îi învățam Eu pe cei fără de vicleșug să fie ucenici ai Mei și să creadă lucrând tainele cele cerești pe pământ, așa cum și în vremea venirii Mele de acum am lucrat, poporul Meu, dar, ca și atunci, puțini de tot au voit să rămână ai Mei cu totul, și fără de vicleșug să-și fi dat Mie vremea Mea cu ei ca să-i am ca rod înaintea Tatălui și să nu se osândească ei neiubind lumina, ci întunericul și faptele lor, ținute la întuneric.
O, n-am putut să-l fac pe Israel cel de atunci să înțeleagă de la Mine că Eu nu sunt doi Dumnezei; n-am putut, și numai o mică rămășiță de-a lui a voit atunci cu harul Meu, iar celălalt s-a lăsat sub întuneric, lăudându-se el cu legea, care ocrotea păcatul și care nu putea să mântuiască omul de la pierzare, și, iată, așa am pățit și azi, o, poporul Meu, dar și pentru azi rostesc și spun: Eu nu sunt doi Dumnezei, și Unul Dumnezeu sunt, și M-am coborât din cer ca să-l fac sfânt pe om, și așa să-l izbăvesc pe el. Amin.
O, poporul Meu, o, poporul Meu! Te botez mereu, mereu cu Duhul Sfânt și te învăț nașterea și creșterea, și apoi împruncirea, viața cea fără de păcat, fiule, că Mă doare, și Mă doare cu amar când aud pe pământ om care spune că nu cere Dumnezeu păcătoșilor ceea ce cere la cei sfinți pentru izbăvirea lor. Dar acum Eu Îmi șterg obrazul de lacrimi și iar plâng pe el, și iar Mi-l șterg și spun: cel ce păcătuiește cu lege, zice el, acela este despărțit de Mine, căci Eu sunt Cel fără de păcat, și sunt Dumnezeul celor ce stau sub harul Meu ocrotitor, așteptând după cei ce păcătuiesc, să părăsească păcatul și să se sfințească pentru izbăvirea lor, căci Eu sunt Unul Dumnezeu. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului din 19-01-2007
O, zi și noapte M-aș face cuvânt, zi și noapte i-aș face omului hăinuță din cuvântul Meu ca să-l am al Meu pe om. Mai înainte de vecii Îmi doresc iubirea și ființa Mea în om, iar când a venit vremea să-l întocmesc pe om, l-am făcut pe el după chipul Meu și i-am dat de mângâiere toată facerea Mea și l-am făcut stăpân din partea Mea peste ea, stăpân văzut, căci el era chipul Meu.
Zi și noapte aș sta cu omul în cuvântul Meu, căci sunt tare ostenit de așteptare și nu am așternut odihnit, căci omul a fost zidit ca să fie odihna Mea, și tot el Mi-a stricat locul odihnei Mele, iar când omul face așa, se strică și el, precum este scris. Se strică omul, iar chipul Meu cel scump așteaptă să-l împodobească pe om și să fie omul așternutul Meu de odihnă și casă cerească pentru sfinții și pentru îngerii Mei, ca să fie omul. Voiesc cu iubire să-l supun pe om, ca să-l pot întocmi din nou pe el, și voiesc să-l împruncesc, căci altfel nu Mă poate omul asculta. Eu când am venit născut Prunc pe pământ, pentru om am făcut aceasta, ca să-l pot învăța apoi pe el din nou chipul Meu.
Vreau să-l învăț pe om chipul Meu, o, poporul Meu. Când Eu am venit după om pe pământ, am luat chip de Prunc, și așa am rămas cu toate cele dinăuntru ale Mele, căci cel ce nu este prunc, nu se face și nu este chip al Meu. Chipul Meu în om este semnul Meu de peste om, și așa se cunosc cei ce sunt ai Mei pe pământ între oameni, iar Eu, supusul Tatălui, chipul Tatălui sunt, și așa poate să fie omul chipul Meu dacă are supunere precum am Eu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Tăierii împrejur cea după trup a Domnului. Sărbătoarea sfântului ierarh Vasile cel Mare din 14-01-2007
O, e zi de naștere și de învățătură pentru naștere, iar Eu, Domnul, intru cuvânt în carte și Mă fac învățător. Venirea Mea acum pe pământ se face carte, se face cuvânt și carte pentru el, dar nu mai este om fără vicleșug și care să vrea să înțeleagă taina nașterii de sus a omului ca să fie omul apoi împărăția Mea pe pământ, iar Eu să-i fiu lui Stăpân și învățător. învățător este cel ce-ți stăpânește ființa cu învățătura lui, iar unde ea stăpânește, acolo și rodește, și nu pot fi Eu învățător celui în care învățătura Mea nu naște rod.
Mi-e inima arsă de dorul împărăției Mele în om. Dau să așez învățătură de naștere de sus peste om. Vreau să-l învăț și să-l rog pe om să caute împărăția lui Dumnezeu în el, să caute la inima lui și să Mi-o dea Mie ca să-Mi fac în ea împărăție și să stau în ea așa cum sunt Eu, iar Eu să-i adaug lui pe toate cele de trebuință lui, și pentru care omul trudește și nu-și mai află capăt trudei lui.
O, unde să mai găsesc Eu om fără de vicleșug, și care se lasă mic pentru taina nașterii de sus? O, poporul Meu, e tare puțină credință în om pentru această dulce taină. Când am grăit Eu cu cel nedumerit în el pentru nașterea de sus, i-am spus așa: «Nu te mira că ți-am spus: trebuie să vă nașteți de sus. Vântul suflă unde voiește, și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine și încotro se duce, și așa este și cu cel născut de sus», și M-a lăsat el apoi învățător peste inima lui, căci inima lui a crezut fără de vicleșug în cuvântul Meu care a suflat peste el ca să-l nască de sus și ca să fie el de sus apoi, și iată, taina nașterii de sus se prinde numai de cel fără de vicleșug în inima lui, peste care Eu, Domnul, suflu cu cuvântul ca să fiu auzit, și crezut să fiu. Amin.
O, poporul Meu! O, poporul Meu! Cel ce caută înțelepciune pentru taina nașterii de sus a omului, acela are vicleșug, iar cel ce caută să aibă credință în tainele lui Dumnezeu pe pământ cu omul, acela este curat, acela nu ispitește de unde bate vântul și încotro se duce, ci ascultă glasul lui și se naște din el, și apoi se face roditor, căci este fără de vicleșug. Iată, puterea și darul de a crede, pe acestea le are numai omul fără de vicleșug în ființa lui, iar Eu Mă fac învățător ție și omului, poporul Meu, că Mi-e inima arsă de dorul împărăției Mele în om, de om fără vicleșug în el Mi-e dor și tot Mi-e dor, poporul Meu, și numai în mijlocul tău îmi pot spune Eu durerea Mea și dorul Meu din ea, popor al glasului Meu. Când am venit pe pământ acum două mii de ani, lucram cu ucenici, și în toată vremea Mea cu ei dădeam să le întăresc credința dovedindu-Mă înaintea lor Domnul puterilor cerești pe pământ, și nu al puterilor pământești. Ei însă erau neîmpliniți în iubire și în umilința ei, și erau nedumeriți despre împărăția Mea, pe care ei dădeau să și-o închipuie cu slavă pământească pentru ea. Mult M-am ostenit, mult am suspinat în Mine pentru darul credinței cea de sus în ei, și cu dor i-am așteptat să fie ei vase ale împărăției cerurilor, sălașe ale lucrărilor Mele, așa cum Eu, învățătorul lor, eram Fiul și sălașul Tatălui Dumnezeu, Care lucra în Mine după voia Sa, arătându-Și slava Lui și a Mea, și cu mare taină lucrând El prin Mine lucrările Lui.
O, poporul Meu, ferice celui ce este de sus, așa precum Eu sunt, căci Eu am venit pe pământ pentru inima omului, ca s-o iau în Mine și să-l nasc de sus pe om și să fie omul locașul împărăției cerurilor pe pământ, împărăție care nu piere, căci ea este de sus, și nu de jos. Cel ce poate să creadă în venirea Mea cea de acum două mii de ani și cea de azi când iarăși îl învăț pe om, acela trebuie să stea la învățat pentru întărirea credinței lui, pentru nedumerirea lui, căci fără învățător pentru credință nu poate omul să se dea, și apoi să stea locaș al împărăției Mele în el. Taina nașterii de sus nu este de pe pământ, și n-a avut putere să înțeleagă cel ce s-a alăturat glasului Meu care cuvintează din cer acum pe pământ, și Mi-a făcut și îmi face dureri cel ce nu le pricepe de la Dumnezeu pe cele ce trebuie crezute cu duhul și nu cu ochiul și nu cu mintea omenească. Cel ce se naște de sus prin suflarea cuvântului Meu de peste el, este cel ce crede în lucrările Mele așa cum a crezut cel fără de vicleșug în vremea trupului Meu și căruia Eu i-am deslușit taina nașterii de sus când i-am spus: «Trebuie să vă nașteți de sus».
Omul trebuie să fie din Dumnezeu, precum Eu sunt, și de aceea am venit Eu pe pământ atunci și acum, poporul Meu. Omul este născut din om, iar Eu vin din cer și-i spun omului că trebuie să se nască din Dumnezeu și să caute împărăția cerurilor și s-o ia înăuntrul lui și să se nască pentru ea, ca să fie al ei apoi, și numai așa poate omul să fie al lui Dumnezeu, iar altfel nu, poporul Meu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan din 9-01-2007
Din nou grăiesc și spun: vai omului care așteaptă închipuindu-și în afara lui împărăția cerurilor pe pământ și în cer! Eu M-am născut pentru inima omului, ca să Mi-o fac tron al împărăției Mele în om, și așa să înțeleagă omul taina împărăției cerurilor, și așa să lucreze omul, căci Eu Însumi i-am arătat omului lucrarea pe care o are el de lucrat după ce ia el din Mine naștere de sus și viață și înțelepciune pentru ea. Când l-am făcut pe om, l-am făcut împlinit deodată, dar Eu când am luat chipul omului, M-am umilit mult de tot, și M-am arătat apoi Prunc mic, născut din trup de mamă Fecioară, așa cum tot omul ar fi fost să fie dacă n-ar fi călcat ascultarea de Dumnezeu și iubirea cea pentru ascultare. O, fă-te și tu mic, omule. Umilește-te, căci Eu, Domnul, M-am umilit, și mult M-am umilit, și M-a umilit apoi omul, iar umilința cea de la om Mă așeza în umilință, și ea era Duhul Meu înaintea omului și înaintea Tatălui. Îmbracă-ți și tu inima în acest duh și fă-te după chipul și asemănarea Mea, ca să ne vedem unul pe altul prin asemănare, omule, căci numai când ne vom asemăna ne vom vedea, și altfel nu, omule. Voiesc să înțelegi mai înainte de ziua slavei Mele împărăția Mea și locul ei din tine, căci ea își are hărăzit locul ei în om, iar minunile ei sunt minunate în om, și apoi în afara lui spre vederea cea bună a multora apoi, și vei fi atunci asemenea Mie, omule. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului din 7-01-2007