6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

Nu este altă pricină, nu este sminteală în cel ce se desparte de calea sfințeniei Domnului, decât păcatul din el, căci nici un păcat din afara lui nu-l desparte pe om de Dumnezeu, decât păcatul din însuși trupul lui și care spurcă mintea omului, învinuind-o apoi pe ea față de Dumnezeu și față de oameni, și apoi omul îl disprețuiește pe Dumnezeu și cade în însăși mintea lui, în însuși sinele lui, care îl desparte pe om de Dumnezeu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbița Domnului din 14-12-2007

Cei ce au păcătuit Mie, neștiind aceia că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, din cer venit pentru om, aceia au fost iertați prin iubirea Mea, dar cei ce au păcătuit de atunci și până azi așa, după ce Eu M-am dovedit Dumnezeu adevărat prin înviere, aceia au păcătuit împotriva Duhului Sfânt, cu Care Eu am venit să lucrez înaintea omului prin semne și minuni ale credinței în Mine a oamenilor care Mă întâlneau pe cale, și iată, cei ce păcătuiesc cu păcatul disprețuirii asupra celor pe care Eu i-am făcut scară a Mea de venire cu mântuirea Mea prin cuvânt peste om, aceia sunt împotriva lui Dumnezeu Duhul Sfânt, nu împotriva lor, și de aceea Eu am spus: vai celor ce dau să-i umilească pe ei prin lucrarea duhului rău slujit de om, îngenunchindu-i pe ei pentru voia lor, iar Eu am spus tainic, și acum spun pe față că desculparea unei vinovății nu se face prin învinuire, prin aruncarea vinei ca să fie alți vinovați, ci se face prin iubire, prin credință, și apoi prin iertarea de la Dumnezeu și nu de la om, iar această știință și iertare lucrează prin duhul proorocesc, prin descoperirea Mea în cei purtători de Dumnezeu. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2007

Caută-te, fiule, bine și nu mai opri și nu mai dosi, și bisericește și nu altfel să te curățești, căci în biserica Mea de nou Ierusalim nu se lucrează pe ascuns curățirea așa cum povățuiește lumea și preoții ei pe oameni, ci se lucrează în lumină viața și învățătura și îndreptarea vieții, așa cum și ucenicii Mei cei dintâi lucrau, și tot așa așezau ei lucrul Meu prin cetățile cu creștini în ele. Aveți încredere în Dumnezeu și aveți încredere unul în altul pentru curățire plăcută Mie, fiilor, căci altfel de lucrare duce la vânzare de Dumnezeu și de frați, duce la trădare, la răzbunare, duce la dușmănie ceea ce nu este cunoscut de toată biserica, și duce la cârtire și la bârfă, tată, și acestea sunt uneltele diavolului, fiule. O, nu așa este în poporul Meu cel nou, care se curăță mereu prin lucrarea celor ce stau înaintea lor și înaintea Mea pentru ei ca să fie ei curați. Tu, fiule care voiești să te cureți de tine, să nu lucrezi pentru sufletul tău ca în biserica din lume, că îți spun Eu că întuneric peste om scriu Eu această lucrare pe care o lucrează cei din biserica lumii, și preoții lumii te vând lui Caiafa și lui Pilat, tată, că nu pot ei stăpâni peste oameni decât dezbinându-i pe ei mai întâi. O, vindecă-te de acest lucru rău și lucrează ca în Scriptură, poporul Meu, că ea te învață ca Mine și nu ca omul care te trage spre el ca să te învețe ascundere și apoi trădarea fratelui tău.

Feriți-vă de păcat, fiilor, că păcatul este duh rău. Iată ce vă învăț: feriți-vă să ascultați pe la uși și pe la ferestre, căci satana cel căzut din cer se folosește de aceste slăbiciuni omenești și-l face pe om să audă ceea ce nu este, căci ceea ce este în ascuns, este lucrarea cea nevăzută a diavolului, care bagă vrajbă și dușmănie între om și om, și apoi îi aduce omului năluciri, ca să vadă cu ochi de diavol omul, și tot așa să și audă ceea ce nu este, fiindcă diavolii au intrat în oameni ca să-i piardă, ca să-i facă diavoli și să nu mai poată omul să urce acolo de unde au căzut îngerii prin semeția omului întâi zidit, care s-a vrut mai mare ca Dumnezeu între pământ și cer, mai sus decât Cel ce l-a zidit pe el, și de atunci satana îl dușmănește pe om și-l face să-i facă voia, și nu știu oamenii să înțeleagă lucrarea satanei ca să se ferească de ea. Duhul Meu Cel Sfânt, Duhul din prooroci este Acela Care știe să-i spună omului cursa care stă deschisă să-l prindă, dar omul nu-i cunoaște pe prooroci, așa cum nici pe diavol nu-l cunoaște cu lucrarea lui ascunsă, că unde nu poate duhul de prooroc, poate diavolul, și iată, nu-l pot deprinde pe om să primească de la Mine pază peste viața lui, pentru ce nu este bine și vine peste el pentru răul din el.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2007

O, fiule, cel ce se ia după închipuirile lui pentru cele ce sunt și vor fi, acela este prooroc mincinos și acesta este duh care-l cade pe om de sub paza Mea, duh care slujește diavolului înăuntrul omului.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil din 21-11-2007

O, ferește-te de ascundere de Dumnezeu și de om, poporul Meu, căci ascunderile tale în tine, și între om și tine, aceasta te-ar scrie fiu al întunericului, tată, iar Eu, Domnul, am spus tuturor: «Umblați în lumină!».

O, poporul Meu, de vreme ce ai lumina Mea în tine, cuvântul Meu în mijlocul tău, și care poate, umblă, tată, în lumină, în lumina lui, căci vei vedea pe mulți că nu mai sunt, pentru că tot omul care se ascunde, moare, tată, ca și Adam, se îmbolnăvește și moare față de lumină, față de mila Mea de om, așa cum a murit Ghehazi față de lumina proorocului Meu, care-l călăuzea pe el pentru lumină, fiule. Când vezi pe cineva în trupul tău că are ascundere, poporul Meu, când vezi că se ferește cu cele ale lui, că grăiește de rău, că defăimează, că minte, că nu iubește, păzește-ți viața, că mulți prin ascunderi au pierit din brațul Meu, tată, și nu din vina altcuiva au pierit aceia. Iată ce-ți spun: dacă vezi pe cineva că nu mai este, acela a fost ascuns și a căzut din locașul lui Dumnezeu, ca și Adam.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului din 14-10-2007

O, poporul Meu de azi, să nu cauți, tată, bucurii, căci bucuriile omului se fac spini pe fruntea Mea, se fac hotar pentru calea slavei Mele pe pământ. Voia liberă a omului Mi-a luat pământul sub stăpânire și Mi-a pus cerul în jale, tată, căci aceasta face omul fără de cruce sfântă pe umerii lui. Dar Eu te-am chemat la Mine și te-am ales al Meu, și te îndemn mereu să fii credincios, tată, și mai ales să-ți păstrezi credincioșia și să ți-o hrănești de la Mine, ca să nu Mă părăsești din lipsa ei, căci cei ce nu-și statornicesc credincioșia cea pentru Mine pe calea aceasta a slavei venirii Mele, se fac aceștia durerea Mea, se fac rana Mea, și aceștia Îmi vor vedea ranele cele de la ei, căci fiecare om se întoarce vrând-nevrând la cele agonisite de el pe pământ pentru viața lui de veci, fie dureri de veci, fie bucurii de veci.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Sfintei Cruci din 27-09-2007

O, poporul Meu, urâtă și goală este viața omului cel fără de măsură cerească pe calea vieții lui! O, gol este omul cel ce trăiește pe pământ prin ale sale! Cine să-i spună omului că el nu este dacă trăiește așa? Cel ce este, este cel ce va fi apoi pe veci cu ființa slăvită, așa cum Eu sunt. Cel ce este, este cel ce învață să fie, și apoi lucrează așa. Cel ce-L iubește pe Dumnezeu cu viața lui cea plină de lumină în el, împărțind-o pe ea în jur cu multul, acela este cel ce este, iar Eu sunt Cel îndurerat de la nedragostea omului, și tot ca Mine sunt cei ce sunt purtând fața Mea în ei și ajutându-Mă ei sub crucea Mea cea grea și prea îngreuiată pe umerii Mei de la cei șapte mii de ani de când omul s-a învățat fără Mine pe pământ, și din pricina voii lui a pățit el aceasta, căci omul n-a mai vrut și apoi n-a mai putut să fie purtător de Dumnezeu în viața lui pe pământ.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Sfintei Cruci din 27-09-2007

O, poporul Meu de azi, învață, tată, de la Mine, că Eu stau cu duhul învățăturii Mele peste tine. Ia numai de la Mine, iar de la tine să nu iei cu nici un chip povață peste tine, că dacă dai să nu asculți aceasta, ajungi în suspin, fiule, și iată, mulți din cei ce n-au ascultat așa, au fost trași din staulul Meu, iar duhul cel potrivnic îi îndeamnă să arunce în urmă în purtătorii Mei vina pentru nestatura și apoi pentru nestatornicia lor pe calea venirii Mele pe pământ la om. O, n-ai să vezi niciodată, tată, n-ai să vezi creștin care poate ca el și nu ca Mine, n-ai să vezi să poată el să fie creștin pe placul Meu dacă el se trage în lături prin nemulțumirea sa, căci niciodată nemulțumirea omului n-a fost purtată spre Mine de îngeri, ci a fost purtată de diavoli spre plata duhului îngâmfării omenești, spre lepădarea de Dumnezeu a omului care știe de la Mine voia Mea și, apoi, clătinându-se, se prăbușește prin însăși mintea sa, și unul ca acela ajunge apoi în suspin. O, poporul Meu, abia poți tu, tată, să stai în mâna Mea, în sânul Meu când Eu te țin mereu de mânuță în staulul Meu cel ocrotitor de fii, dară să mai stea în Mine cel care, nemulțumit fiind, găsește cale înapoi și se desparte de trupul Meu, de trupul bisericii Mele, tată! O, acela cade și tot cade în gol, și cade pentru că n-a iubit mărirea Mea peste mărirea lui, căci cel ce vine la Mine și bate ca să-l primesc pe el, și nu învață apoi scara măririi, acela își face el scară spre Mine, dar scara lui nu-l ține pe ea, ci îl cade pe el, tată.

Cu lacrimi de tată duios după fii te învăț, poporul Meu, să cauți întru toate să-ți fiu Stăpân, să-ți fiu Părinte, să-ți priveghez, tată, mintea și inima în toate, toate ale minții și ale inimii tale, căci duhul cel potrivnic poate oricând prin fața lui vicleană să te dezbrace pe tine de Dumnezeu și să te aducă în vină, și apoi să vină la Mine cu vina ta și să te scrie împotrivitor lui Dumnezeu, tată, iar dacă n-ai să te lași apoi cuprins de duhul pocăinței, nu știi și nu poți, și ajungi în suspin, tată, și ajungi în nepăsare, și aceasta este plata cea grea, chiar dacă tu zici că-ți este bine așa, dar acest bine părut este chiar duhul rău, care a zdrobit în tine scaunul măririi Mele, locul pe care Eu stăteam când te povățuiam cu viața, tată, căci viața nu este împlinirea ei cea cu trupul, ci este Duhul lui Dumnezeu, duhul ascultării, duhul care crede ca Dumnezeu în om. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul din 11-09-2007

O, fiule care încă nu asculți de pasul venirii Mele la tine cu veșnicia! Scoate, tată, din casa ta și din curtea ta tot ce Eu am zis că nu încape la Mine. Nu te supăra pe Mine că-ți cer să fii sfânt în tine și în jurul tău. Plânge pământul, tată, după veșnicie pe el. S-a umplut pământul de ucideri, iar Eu i-am spus la început omului să nu ucidă, și apoi i-am spus celelalte păcate la care ajunge omul prin ucidere. Sunt șapte mii de ani de atunci, și omul încă dă să nu înțeleagă ce i-am spus Eu lui să nu facă. Mă aplec plângând înaintea ta, poporul Meu cel de demult al Meu, căci te-am strâns la izvor ca să plâng cu tine și să te rog să Mă asculți. Opriți-vă de la ucidere, fiilor! Opriți-vă de la carne, tată! Nu mai mâncați carne, tată! Și dacă nu vă veți opri, veți rămâne cu mâinile pline de sângele cel de la ucidere și vă va ajunge spaima în care mor sub mâinile voastre vietățile ucise de voi ca să le mâncați și ca să vă faceți lor mormânt, și vă veți umple de bolile cele de la durerile pe care Eu, Domnul, le trimit acum pe pământ peste toți oamenii care ucid vietate cu suflet în ea pentru ca să mănânce carnea ei. O, nu mai mâncați carne, tată! Fiecare să mănânce de la mama lui, fiilor. Nu mai amestecați trupurile, nu mai faceți acest păcat atât de mare, tată, căci de la acest păcat greu, a bătut de la începutul lumii peste om viforul duhului desfrânării și al părăsirii de Dumnezeu apoi pentru pofta cea din om.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2007

O, tată, nu mai mânca de la animal; nu mai mânca nici animal, nici mâncare de la animal. Nu mai mâncați carne, fiilor! Mâncați de la pântecele cel sfânt, pe care Eu l-am făcut să vă dea vouă laptele lui. Mănâncă, fiule, ceea ce am zis Eu în rai să mănânce omul și fă-te sfânt, tată, și nu mai sta așa cum stai tu, că vine Domnul la tine cu sfinții, tată. învață-te să primești și să odihnești pe Domnul, că e pribeag și e obosit Domnul tău, fiule scump. O, tu ești poporul venirii Mele când vin de la Tatăl, acum, a doua oară, și pentru aceasta sfințește-te, și sfânt să fii mereu, poporul Meu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2007

îți spun ție cuvânt de învățătură de viață veșnică peste tine, îți spun că urât este bărbatul care-și rade chipul cel așezat de Dumnezeu pe fața omului, căci Domnul l-a făcut pe om după chipul Său cel prea frumos. în ziua aceasta de învățătură la izvor, S-a așezat Fiul meu cu duhul învățăturii Sale în fiii Lui cei din porți ca să-ți dea din Domnul povață de iubire și de viață a Domnului peste tine și peste chipul tău, popor de demult. O, vino înapoi, o, nu mai sta așa, popor al învățăturii cerești, nu mai sta, fiule, înaintea Domnului fără asemănarea chipului Lui pe chipul tău, căci acum dragostea ta poate să arate din tine că ești copilul Lui, că ești creștin, fiule. O, nu te mai împotrivi tu, cel ce ai fost învățat și așteptat de Dumnezeu, căci dacă azi tu te rușinezi între oameni cu chipul cel slăvit pe care l-a făcut Domnul pentru om, rușinat vei sta înaintea Lui și a îngerilor Lui la întâlnirea ta cu El față către față, și nu ți-ar fi durerea o zi, ci veșnică ți-ar fi, iar rușinea tot la fel, căci așa soartă de veci are cel ce se rușinează cu Dumnezeu înaintea oamenilor trecători pe pământ și în cer, căci cine trăiește trecător pe pământ, tot așa va fi și în cer.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-2007

În cer și pe pământ Eu numai cu îngerii și cu sfinții Mă port, iar altfel nu, și i-am spus și omului aceasta, de la început i-am spus că nu e bine să fie omul singur, și apoi Eu am luat din coapsele lui și i-am făcut tovarăș pe potrivă, ca să mărturisească unul pentru altul înaintea Mea când Eu ridic întrebare peste om, peste viața omului, peste ascultarea sau peste neascultarea de Mine a omului.

O, popor al cuvântului Meu, nu este bine să fie omul singur, tată, iar Eu te-am strâns în chiticele ca să asculți de Dumnezeu și de la Dumnezeu și ca să-ți pot Eu întreba viața, fiule, și ca să pot Eu lucra după orânduiala Mea cea pentru om. Vin azi și te îndemn spre sănătate, tată, sănătate de duh și de trup, și am sfinți vindecători în venirea Mea la tine. Iată ce povață îți dau: nu căuta să mergi cu înger slab, nu căuta pe cel ce se potrivește cu tine, pe cel bolnav ca și tine, ci caută după cel ce se potrivește cu Mine, tată, și însoțește-te cu el pentru creșterea ta, pentru statura ta, și mergi cu cel treaz peste statura ta, și fericit vei fi când tu te vei însoți cu cel ce are în el duh dătător de viață, că nu-i de ajuns peste tine om cu suflet viu și atât. Dojana este duh dătător de viață, și cu cât omul este mai duhovnicesc, cu atât mai mult greșelile mici el le vede mari, și atunci el caută după cel ce vindecă greșeala lui, și aceasta este înțelepciunea care nu-l lasă pe om să moară, care nu-l lasă să cadă, căci căzut și mult căzut este omul care se înalță pe sine, poporul Meu. O, te învăț, tată, vindecarea, căci duhul cel vindecător este raza care-ți descoperă ție rana cea ascunsă care-ți mănâncă pe dinăuntru viața. Te învăț vindecarea ta, fiule, căci Eu Mi-am pus viața pentru om, iar omul dă să și-o câștige ori de câte ori îi este atinsă viața, dă omul să-și câștige dreptatea înaintea celui ce-i întreabă viața ca să i-o vindece, dar nu este bine să fie omul singur, o, nu este bine aceasta, nu este bine să se ascundă omul cu viața sa cea nevăzută de om. O, nu i-a fost bine lui Cain că s-a ascuns cu fapta vieții sale, ci i-a fost rău, tată. Vin la tine cu sfinți vindecători, ca să te învețe și ei meșteșugul păstrării vieții și a sănătății ei, vin cu lucru sfânt peste tine, poporul Meu, căci Eu vin la tine ca să pregătesc în tine împărăția Mea, iar aceasta cu ce se pregătește? Cu voia Mea în om se pregătește ea, poporul Meu. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic și tămăduitor Pantelimon din 9-08-2007

O, vreau să-l fac atent pe poporul Meu să vegheze și să stea sub veghe și vreau să-l iau la sân și să-l învăț să nu cadă din credință, căci vremea e în ea cu lepădarea de Dumnezeu a omului, și nu se vede această vreme ca să se poată omul feri de ea, căci e ceață peste ea, și nu peste pământ e ceață. Pe pământ e soare, dar peste vremea aceasta a lepădării de Hristos e ceață, tată.

O, poporul Meu cel mult învățat și oblojit de Mine! Veghează, tată, mai mult acum, veghează să nu cazi în păcatul lepădării de Hristos, că a venit lepădarea de credință peste biserica lumii, și ea s-a lepădat, căci n-a vegheat. Acum veghează tu, veghează cu Mine, tată, ca să nu vină pe neștire peste tine ceea ce a venit peste biserica lumii, să nu vină peste tine această ispitire și tu să nu-i cunoști fața, căci ea este bine învelită ca să nu cunoști tu minciuna ei. O, fiule, lepădarea de Hristos începe de acolo de unde tu nu primești îndreptarea pentru viață, și aceasta începe de la păcatul nemulțumirii tale, tată, căci cel nemulțumit se compătimește pe sine și apoi se încruzește și apoi se întunecă și apoi pierde darul credinței și se leapădă de Hristos, și acest păcat al lepădării de Hristos vine de la început, tată, vine încă de la Adam, cel ce s-a nemulțumit în sine când Eu i-am cercetat viața, iar când i-am cercetat-o, când i-am întrebat-o, el a dat vina pe femeia pe care Eu o luasem din coapsele lui, și a fost nemulțumit că Eu am umblat la neascultarea lui, și apoi el M-a lepădat de peste el. Iată, cine-și iubește viața sa, acela uită de salvarea sufletului său, uită de Dumnezeu, și așa este uitarea sufletului, așa și nu altfel, poporul Meu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic și tămăduitor Pantelimon din 9-08-2007

Omul vrea cale de împăcare cu Mine, dar vrea ca să tai Eu de la Mine din cele ce aștept Eu de la el, și nu vrea să taie el din cele ce îl țin pe el fără chipul și asemănarea Mea peste el, peste ființa lui și peste fapta lui, căci lumea e șireată și nu-l lasă pe om să stea lângă Mine așa cum este de stat când omul stă pe calea Mea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic și tămăduitor Pantelimon din 9-08-2007

O, nu e tot una vorbirea despre răul care este și care lucrează spre pierzarea omului, nu e aceasta tot una cu vorbirea de rău. I-am spus poporului Meu cel de demult că prea mult, prea mult a lucrat el vorbirea de rău, lucrare care l-a scos de la Dumnezeu pe el, și n-a înțeles taina de creștin, n-a înțeles aceasta poporul Meu cel de demult al Meu, și pe care l-am hrănit cu milă ca și pe cel de azi popor al Meu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie din 2-08-2007

O, popor care stai la învățat! Duhul meu întorcător de om spre Dumnezeu îți spune ție așa, spre înțelepciunea ta: creștinii care cad, nu cad din pricina altora sau din pricina lui Dumnezeu sau a lucrătorilor lui Dumnezeu; aceia cad după ce se învață cu Dumnezeu și pentru că le place să găsească fiecare de făcut câte ceva pe pământ, dar nu ceea ce trebuie făcut pe pământ. Aceia cad în sine, și apoi cad din Dumnezeu; aceia cad din iubire, și apoi din Dumnezeu. Din cei ce au venit și vin în acest popor al venirii Domnului la om, fiecare voiește să aibă ceva de făcut cu mâna sau cu darurile cele din firea lor, și nu poate să-i aibă Domnul tari pentru El, pentru voia Lui pe unii ca aceștia, căci lucrările Domnului sunt tari și veșnice, iar omul e deprins prea mult cu vremelnicia și cu lucrările ei, care îl trag mereu, mereu pe om din Dumnezeu, și iată de ce n-a putut Domnul să propășească mult cu planul Său și cu mult popor, popor închegat prin ascultare și prin iubire.

O, popor sfințit de cuvântul cel mult al Domnului! Învață ceea ce Domnul a spus pentru cei ce-L vor urma pe El: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și așa să-Mi urmeze». Amin. Aceasta înseamnă să asculte omul și să iubească să aibă cruce, să stea sub greul Domnului, căci altfel mintea omului este dusă de valuri; aceasta înseamnă să se nască omul din Dumnezeu și să nu mai aibă alți părinți sau frați sau rude sau prieteni în lume, căci cei ce nu pot așa, aceia nu pot fi ucenicii Domnului, așa a spus Domnul, iar Domnul i-a învățat pe ucenici să-i cunoască ei pe cei ce sunt ai Lui, și le-a spus: «Îi veți cunoaște după roadele lor pe cei ce sunt ai Mei». Iată, aceasta este lucrarea ta, popor venit spre venirea Domnului. O, nu poți sluji la doi stăpâni deodată dacă ai venit pe calea venirii Domnului. Tu crezi că poți, tu zici că poți, tu faci să poți, dar asta înseamnă că nu poți, căci pe unul din ei îl părăsești, și tu nu crezi că așa faci, și adevăr adevărat este în cuvântul Domnului care spune răspicat calea celor ce vin să fie cu Domnul. Amin.

O, Doamne, eu am trăit numai în Tine și numai pentru Tine am lucrat, și aspră mi-a fost și pentru mine și pentru om râvna mea cea pentru Tine, și pentru aceasta nu m-a biruit omul necredincios sau puțin credincios, și m-ai biruit numai Tu, iar eu numai pentru Tine am râvnit. O, dă-i poporului Tău, dă-i Tu din duhul meu, dă-i, Doamne. Așa să-Ți fie Ție ucenic poporul Tău de azi, Doamne. Amin, amin, amin.

– O, adânc al râvnirii după Dumnezeu, o, proorocule mare! Tu M-ai avut numai pe Mine mamă și tată și frate și soră și prieten, și de aceea ai avut tu Mie ucenici, și toți erau în duhul tău, și nu cădeau din el cei ce aveau din duhul tău. Când unui creștin îi este dor de sine, atunci el doar se preface că stă cu Mine dacă stă, și unul ca acela caută cu ochii lui în jur creștin care să-i placă cu el însuși în el și în jurul lui, și unul ca acela se bucură când se clatină încă alt creștin, ca să poată și el să se clatine; unul ca acela se bucură să aibă cu cine se asemăna când îi este dor de sine și de clătinare apoi, căci clătinare este iubirea de sine pentru cei ce caută pe cale cu Domnul în felul lor și nu în felul cel sfânt al căutării. Această clătinare nu este din vina altuia, ci este o fire înnăscută în om, și de care omul n-a scăpat când a dat să-și piardă viața ca să și-o câștige apoi în Mine. Eu însă am spus din timp că sita de sortare este în mâna Mea, ca să rămân în ea cu boabele întregi de grâu, și iată, bobul neîmplinit, bobul știrb, bobul sec dă să-Mi strivească de la mijloc cu îngâmfarea lui grâul cel plin de Mine, dar Eu veghez și caut cu milă după cel îndărătnic și îl strig, doar Mă va auzi când îl strig.

O, nu e nimeni, nimeni vinovat pentru un creștin care se clatină, ci numai dorul de păcat îl face pe el să se lase spre voile lui, în zeama lui, care i se pare mai dulce decât iubirea cea statornică între frați și pentru frați. Eu am spus: vai celor ce pentru clătinarea lor, pentru nestatura și nestatornicia lor lovesc în părți pe cei ce prin greu și prin ispite se păstrează sub lucrul Meu cel călăuzitor și călăuzit! Eu pe cei ce îi iubesc îi îndemn să stea sub călăuză, dar vai celor ce ies de sub călăuză și încă se numesc ai Mei așa cum sunt ei! Este scris în Scripturi: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi», și pe tot poporul Meu, Eu, Domnul, îl îndemn să întărească pentru el statul sub călăuză, ca să-l cunosc Eu pe el. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Ilie din 2-08-2007

Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot. Dacă acest cuvânt ar fi de la duhul rău, s-ar fi strâns pe lângă el lume de pe lume și și-ar fi făcut voia așa cum este pe pământ, dar cuvântul Meu este foc mistuitor și nu se apropie de el omul de peste tot, căci omul ține la voia sa însăși și și-o face mai mare ca el și fuge omul de voia lui Dumnezeu pe pământ. Foc mistuitor este cuvântul Meu, și lângă el stă numai cel ce se aduce pe sine lui Dumnezeu jertfă de iubire fără de prihană, fără de meteahnă, iubire sfântă ca și a Mea, iubire din iubirea Mea în om, și fericit este omul hărăzit de Dumnezeu să fie purtat de voia Mea pe pământ așa cum au fost apostolii Mei, cărora Eu la vremea potrivită le-am făcut chemarea ca să fie ai Mei, și apoi să fie ei după chipul și asemănarea Mea înaintea Mea, prin iubire jertfitoare pentru mulți din cei ce, așteptându-Mă să vin, iubesc pe cele veșnice în ei și care nu trec, precum Eu, Domnul, nu trec, căci sunt Cel ce sunt. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007

O, nu cel ce îl cunoaște pe Dumnezeu, nu acela este cel ce îl iubește pe Dumnezeu. Cel ce îl iubește pe Dumnezeu, este cel ce este cunoscut de Dumnezeu, și altfel nu este iubirea de Dumnezeu în om, Doamne. Tu ne-ai cunoscut îndoiala și ne-ai mustrat pentru necredința noastră, și așa Te-ai dovedit că ești Cel ce știe toate, și apoi noi Te-am iubit, și prin Duhul Sfânt Cunoscătorul în noi, Te-am cunoscut și Te-am iubit, după ce Tu ne-ai arătat că ne cunoști. O, ce frumos i-ar sta omului să Te iubească după ce Tu îi arăți că îl cunoști! Omul însă se supără când Tu îi spui pe pământ păcatul. «Cel ce iubește pe Dumnezeu, este cel cunoscut de Dumnezeu», precum este scris în Scripturile ucenicilor Tăi, dar taina aceasta este prea străină de inima și de simțirea omului, Doamne, și omul ar trebui să nu mai greșească dacă nu poate să se căiască, dacă nu poate să-și omoare păcatul, căci păcatul neomorât face pui, Doamne. O, păcatul nemărturisit este cel ce face pui, și vai celui ce nu-și mărturisește cu căință statura sa cea nevăzută pe deasupra, și aceluia i se scrie că are alt dumnezeu, și nu pe Tine, Doamne. O, Ți-a acoperit diavolul fața cu pomelnicele păcatelor oamenilor, și nu știe omul să și le șteargă de la fața Ta, Doamne. îi plângem pe cei ce stau sub numele de creștin și nu au peste ei semnul iertării păcatelor lor, și dăm să-l învățăm pe tot omul cum să meargă pe calea care se numește calea Domnului pe pământ. Ne așezăm cu Tine cuvânt peste pământ și peste neamul român și peste poporul Tău cel mic de azi, căci suntem trimișii Tăi, și numai cel ce este trimis de Tine are rod înaintea Ta, o, Dumnezeule adevărat.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007

Omul, săracul, vrea lăudat, vrea mângâiat, vrea înțeles, dar el nu le lucrează pe cele vrednice de laudă, căci omul e nedrept cu dreptatea a toate câte sunt. Numai după ce trece cu trupul omul, numai atunci stă el umilit și față în față cu toate păcatele lui dacă el nu se umilește înaintea tuturor oamenilor în vremea lui de pe pământ. Ba, din contra, omul cel cu slăbiciuni ale firii lui nemulțumite, din pricina mândriei din el, își face fără să caute prea mult, își face ucenici ai slăbiciunilor lui, și cei slabi se iau după cei slabi, căci omul este slab, e slab ca și cel după care se ia el ca să cadă în slăbiciuni, și omul își întărește slăbiciunile, și Eu îndur multa Mea durere de la om, tată. Eu trebuie să Mă las biruit de om ca să Mă primească omul cumva. Nu pot fi mai drept ca omul, că nu vrea, tată, omul să nu aibă el dreptate.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007

Omul se ia după omul care seamănă cu el, care vrea ca el, care zice ca el, și nu primește omul mustrare peste el de la alt om pentru îndreptarea vieții lui. Se ține tare omul, bietul de el, dar el rămâne tot neputincios, și numai cel neputincios se luptă să poată. Nu Mă primește omul, decât cu mângâiere peste el și cu ajutor pentru el, fiilor, iar altfel nu Mă primește, și dacă vin cu îndreptare spre el, el Mă gonește, măcar cu supărarea pe el însuși Mă gonește, dacă nu chiar cu supărarea pe Mine cum că nu sunt bun cu el așa cum poate el să Mă primească și nu altfel. O, numai în fața mâniei Mele nu poate omul să se așeze mai mare ca Dumnezeu.

O, câtă durere pe Mine! Omul nu îndură să fie de nimeni supărat sau umilit, dar nu tot așa Mă iubește el și pe Mine, nu tot ca pe el, tată, căci pe Mine el Mă supără mereu, Mă uită mereu, Mă părăsește mereu, Mă îngenunchează mereu, Mă pune mereu înaintea diavolului față în față cu depărtarea lui de Mine, și Eu îndur și iar îndur neprețuire de la om și lacrimi pentru părăsirea Mea de către el, și iată, omul are mai multe drepturi ca Mine și stă nepăsător pentru acest păcat din el, iar cel ce face așa cu Dumnezeu, tot așa suflet are și pentru omul care i-ar arăta lui păcatul și despărțirea lui de Dumnezeu. Nu zadarnic am spus Eu că nici dacă ar veni la om cineva dintre morți, nu poate omul mai mult, și iată, cel ce nu poate este necredincios.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților apostoli din 13-07-2007

O, nimeni să nu se creadă, nimeni să nu se facă mai mare decât Mine între pământ și cer, ci numai cât Mine să se facă omul, și să se facă, amin, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui și Îl vor vedea pe El». O, numai cel ce se face copil ca și Mine, numai acela poate să fie ca Mine, căci copil înseamnă cel ce ascultă de Tatăl așa cum Eu ascult, ca să Mă asemăn întru toate cu Tatăl, căci Eu de aceea am spus: «Tatăl este în Mine, și Eu întru Tatăl sunt», și, iarăși, de aceea am spus: «Cel ce vede pe Fiul, vede și pe Tatăl, căci Tatăl este în Fiul». Amin.

O, poporul Meu, Eu am mai spus un cuvânt frumos atunci când am venit pe pământ de Mi-am ales ucenici ca să-i fac credincioși Mie așa cum Eu Îi sunt Tatălui, și le-am spus lor ca pe o urare a Mea peste ei, ca pe o dorință arzătoare a Mea le-am spus lor așa: «Eu în voi, și voi în Mine, ca să creadă lumea că Tatăl M-a trimis, că sunt trimisul Tatălui la om». O, ei trebuia să Mă arate apoi oamenilor venit în ei, venit pe pământ de la Tatăl la om, căci scris este în Scripturi: «Orice duh care mărturisește pe Iisus Hristos venit în trup, este Duhul lui Dumnezeu», iar cel ce Mă are pe Mine întru trăirea lui, acela trebuie să mărturisească prin fapte dovedite, prin viață ca a Mea în el, ca să vadă la el lumea că Tatăl M-a trimis la om. Amin.

O, poporul Meu, dacă cel învățat de Mine nu este ca Mine apoi, acela nu este al lui Dumnezeu chiar dacă știe el de la Dumnezeu după ce Dumnezeu îi spune lui toate. Eu când M-am înălțat de lângă ucenici de Mi-am ascuns de ei trupul, am spus că Mă duc să-i trag pe toți la Tatăl, dar dacă omul aude din gura Mea cuvântul vieții și nu-l face pe el viață a Mea în trupul, în duhul și în sufletul lui, acela nu vine și nu se lasă atras în Tatăl după cum Eu am făgăduit că voi lucra pentru om.

O, poporul Meu, am lăsat pe Duhul Sfânt peste ucenici ca să-L dea ei pe El la cei ce erau adunați la Ierusalim, și ei L-au dat, căci Duhul Sfânt este duh dătător de viață, poporul Meu, și iată taină desfăcută îți deslușesc acum și îți spun așa: cel ce se face asemenea omului și îl ajută pe om în slăbiciunile lui, mângâindu-l ca să-l ajute, acela este om cu suflet viu și se face asemenea omului prin lucrarea sa, iar cel ce îl mustră pe om pentru slăbiciunile lui, dojenindu-l pe el și trezindu-l la viață și la faptă sfântă în el ca să-i dea lui viață și să-l învețe calea cu lumină pe ea, acela este om cu duh dătător de viață și se face asemenea Mie prin lucrarea sa, și iată, poporul Meu, prin lucrarea sa se cunoaște omul, și această taină voiesc Eu s-o pui tu la inimă și să înveți s-o cunoști pe ea în omul care o poartă pe ea, și să iubești peste tine omul cu duh dătător de viață ca și Duhul Meu, căci Eu așa am lucrat pe pământ când am venit de la Tatăl, și tot așa lucrez și azi când iarăși vin ca să-l fac pe om, și asemenea Mie să-l fac pe el, și nu asemenea omului, sau al omului cu suflet viu, căci scris este: «Făcutu-s-a omul cel dintâi cu suflet viu, iar cel de al doilea, cu duh dătător de viață». Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 17-05-2007

O, poporul Meu, Eu am grăit prea frumos în vremea Mea cu tine, dar acum două mii de ani nu am lucrat tot așa. Am zis că tu ești cel mai mic, cel de la sfârșit al Meu, și de aceea am dat să fiu cu duhul cald și blând înaintea ta și să te aștept, iar tu ai înțeles prea puțin că ascultarea ta de Mine trebuia să fie plata Mea pentru că Eu te învăț, și apoi ea trebuia să fie paza ta, căci cel ce vine pe calea Mea ca să stea pe ea, are apoi datoria să ia seama în toată clipa să nu cadă de pe calea Mea. Cel ce se face creștin, o, să nu se bucure că se face creștin și că este al lui Dumnezeu sau că Dumnezeu este Tatăl lui, ci să vegheze apoi unul ca acela ca să nu cadă de pe calea aceasta a biruinței vieții lui asupra morții lui, care tot timpul îl pândește pe el ca să-l tragă de pe cale. Cel ce caută să se facă asemenea omului, acela nu are folos de suflet pentru aceasta, ci are pagubă, și mereu, mereu am văzut Eu această lucrare slabă în mijlocul tău, poporul Meu, lucrare care s-a pus mereu, mereu împotriva Mea pentru viața Mea în creștin, căci puțin de tot se prinde de om binele cel de la mustrarea cea îndreptătoare de viață, iar omului îi trebuie învățător cu duh dătător de viață, o, poporul Meu de demult al Meu, și iată, tată, te chem la pieptul Meu ca iarăși să mănânci din el și să fii iar al Meu dacă vei veni ca să mănânci și dacă vei mânca așa cum vei putea să crești și să fii, căci prea mulți mănâncă și nu cresc, iar Eu prea mult le dau, și ei nu știu să mănânce dacă nu știu ce este hrana aceasta, dacă nu pun preț pe ea când mănâncă din ea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 17-05-2007

O, nu pot Eu avea mai mare avere în om ca și duhul lui cel plin de umilință, poporul Meu, și prin care Eu sunt primit de om când bat din părți la ușa lui ca să intru și să fac curat peste viața lui, prin care să Mă arăt Eu apoi între oameni cu fața Mea, cu trăirea Mea în om, așa cum Mi-am arătat Eu lucrul Meu în femeia samarineancă, după ce ea a înviat la cuvântul Meu cel curățitor de păcat peste om, și apoi a împărțit înviere samarineanca, după cum a primit ea de la Mine, și a adus pe mulți din cetatea ei la credința în Mine și la pocăința de păcate și la duh umilit, duhul învierii omului când Domnul vine și bate ca să-I deschidă omul.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Paști, a samarinencei. Sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe din 6-05-2007

Și acum, copii împărțitori, din zi în zi tot mai cu dor, tot mai cu credință aduceți-vă aminte de toate cuvintele Mele de peste voi, ca să fiți fiii făgăduințelor Mele pentru cei ce cred, împlinind ei povața Mea și creșterea Mea peste ei. Aveți grijă mare pentru tot ce trebuie să fiți voi clipă de clipă, și se vor cunoaște toți cei ce sunt ai Mei, fiilor. Aveți grijă aparte de nerănirea Mea de la voi, ca să vă dau plata cea sfântă, pregătită celor blânzi și smeriți cu inima, care sunt și credincioși și iubitori prin acestea, dar trebuie din toată inima să trăiți voi între voi această iubire, căci plata frăției e mare, fiilor, și se vede bine de departe, din cer și până pe pământ, și de pe pământ până în cer, și fericire mare este pentru cei ce au această înțelepciune în ei, înțelepciunea frăției care poate totul numai pentru cele de sus între frați pe pământ, și apoi în cerul sfânt, și nu altfel frăție, căci vai celor ce se strâng împreună în numele Meu și nu lucrează ei apoi taina celor de sus ziditoare și lucrătoare între frați prin fața Duhului Sfânt, Care mărturisește cu tot cuvântul sfânt și cu fapta lui apoi, căci fapta cea fără de cuvânt pentru ea, arată prin lucrarea ei prihana omului care nu se bizuie pe Duhul Sfânt și pe lumina Lui cea făcătoare de om.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paști, a mironosițelor din 22-04-2007

Zi după zi se înșeală omul pe sine că este al Meu, dar viață nu-și lucrează, iar viața cea fără faptele vieții, fără viața Mea în om, nu poate pe om să-l mântuiască, și iată, nu are cine să-l învețe pe om viața cea care nu trece, care nu moare și care se înnoiește prin puterea ei cea din faptele vieții luată.

Este pe pământ o povestioară despre mama Mea Fecioara cum că, mergând ea de mână cu îngerul Meu Mihail, el i-a arătat ei oamenii care au plecat de pe pământ și locurile lor de petrecere, după faptele lor dobândite în viață, iar între rai și iad a văzut mama Mea mulțime de oameni atârnați cu capul în jos și cu picioarele legate sus, tânguindu-se ei cu amar și fără mângâiere pentru suspinul lor. Ea l-a întrebat pe îngerul Meu Mihail să-i spună pentru ce aceștia nu au loc nici în rai, nici în iad, iar îngerul Meu i-a spus ei că aceia au făcut fapte de milostenie peste biserici ca să scape ei din iad prin faptele acelea, dar fapte de viață veșnică în ei pentru fericirea lor între cei sfinți, ei nu s-au așezat să facă pe pământ, și de aceea nu sunt ei în rai, dar nu sunt nici în iad, pentru că, în păcate petrecând cu trupul, au dat bisericilor ajutoare ca să-i scape Domnul de iad. O, dacă n-are cine să-l învețe pe om viața lui cea de pe pământ și viața lui cea din cer sau cea din iad, omul nu știe să-și croiască singur haina vieții, și își face rost, bietul de el, de chinuire veșnică între rai și iad, și nimeni nu-l învață pe el cum să-și lucreze viața. O, nu se poate din păcate să-și facă omul haină, și nici să-și cumpere nu poate, ci poate numai din sfințenie să-și țeasă el haina vieții, și poate numai din înviere să-și aprindă el lumina cărării lui spre Dumnezeu. Amin, amin, amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Izvorul tămăduirii din 13-04-2007

O, greu mai înțelege omul ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ, iar Eu, împătimit de dor după om, spun iarăși ca și acum două mii de ani: fericiți cei săraci cu duhul și în care Eu pot să-Mi fac împărăție dulce pe pământ, și, iarăși, fericiți cei ce rabdă mustrarea cea pentru facere nouă și pentru viață nouă în om, iar cel ce nu o rabdă pe ea, acela fuge de ea și nu cunoaște calea Mea spre el și bătaia Mea la ușa lui ca să Mă primească în el cu voia Mea. Numai cel ce știe să stea în genunchi, numai acela iubește mustrarea. Numai cel ce iubește mustrarea, numai acela știe să stea în genunchi. Nu cel la arătare este statul în genunchi, nu, tată, nu. Iată, omul nu simte din inimă statul în genunchi, și numai cu trupul știe el să stea îngenuncheat, iar învierea din îngenunchere, ridicarea din genunchi nu se mai arată ca o minune nouă mereu peste om.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului din 8-04-2007

O, poporul Meu de azi! Bucură-te cu duh de înviere în tine. Nu te bucura de venirea Mea cuvânt la tine, nu, tată, nu, ci bucură-te dacă poți să fii al Meu după plăcerea Mea. Poporul Israel a greșit amarnic când s-a bucurat de Mine și când s-a crezut poporul Meu, și l-a doborât pe el mândria și așa a pierit Israel prin duhul semeției și nu s-a făcut el pe placul lui Dumnezeu ca să nu cadă de la fața Mea, căci fața Mea e sfântă, ca și cei ce stau în fața Mea. O, nu te ascunde sub faptul că Eu vin la tine cuvânt ca să te bucuri de aceasta și doar atât. O, nu așa, poporul Meu. Nu te bucura că vin la tine cuvânt, că Eu nu Mă bucur de la tine decât dacă te văd că te faci tu cuvântul Meu cel împlinit, și iată, Eu, Domnul învierii, îți dau lecții de înviere, poporul Meu, și sunt Învățătorul celor ce învață.

O, învață taina îngenuncherii, Ierusalime. E mare taină statul în genunchi și ridicarea din îngenunchere. Învață moartea și învierea ta, învață taina îngenuncherii, poporul Meu. Nu sta în genunchi fără să știi că nu cu trupul este statul în genunchi. Cel ce îngenunchează este cel ce se leapădă de sine ca să fie al Meu întru toate ale lui și apoi întru toate ale Mele în el prin supunere sfântă și prin iubire ca a Mea, căci M-am dat pildă de iubire pentru iubirea cea din om. Cel ce se așează cu adevărat în genunchi este cel ce știe puterea învierii prin îngenunchere, puterea iubirii prin jertfă, căci Eu am înviat prin cruce, poporul Meu, și nu poate omul să aibă altfel înviere, altfel decât Dumnezeu. O, nu te bucura că vin cuvânt la tine, ci bucură-te să te așezi înaintea Mea după plăcerea Mea și a îngerilor Mei, căci cel fără de înger nu stă înaintea Mea, nu poate veni înaintea Mea, fiindcă lucrarea Mea pentru om este prin îngeri, și altfel nu este ea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului din 8-04-2007

O, poporul Meu, credința fiilor trebuie să fie curată și sfântă, și statornică să fie ea ca a unor prunci care cred când văd și când aud. O, poporul Meu, să te ferești, tată, de duhul înțelepciunii omenești care îl îngâmfă pe om ca să nu-L aibă pe Domnul de Stăpân peste el. Te-am povățuit mereu spre pruncie cu iubire în ea ca să-ți dau ție împărăția Mea. Lucrează așa cum te-am povățuit, căci Eu, Domnul, te călăuzesc ca să te am, poporul Meu, și ca să nu te pierd, și ca să nu te pierzi tu dinaintea Mea dacă ai merge singur fără Mine înaintea faptei tale, înaintea pașilor tăi. Ai grijă să Mă ai Mântuitor al tău drept și biruitor, căci Eu pentru tine nu am odihnă până nu voi vedea că dreptatea și mântuirea ta nu va lumina și nu va arde ca flacăra și până ce neamurile și regii de peste ele nu vor vedea slava Mea din tine și cuvântul Meu împlinit peste tine pe pământ. Ai grijă, Ierusalime, de numele tău cel nou și de numele Meu cel nou, căci Eu Mă numesc peste tine Cuvântul lui Dumnezeu, precum este scris, și vin la tine ca un Mântuitor, ca un Mire, iar tu ai grijă să stai în taina miresei, poporul Meu. Iată, e sărbătoarea stâlpărilor, e duminica Floriilor, iar Eu, Domnul, deschid porțile tale și intru la tine, și binecuvântat este Cel ce vine la tine întru numele Domnului. O, mângâie-Mi suspinul, poporul Meu Ierusalim. Păstrează-te, tată, în taina și în fapta Ierusalimului nou. Așează-te, tată, din zi în zi mai mult în chipul și asemănarea Mea. Uită-te mereu în Mine și la Mine, și caută să semeni cu Mine la cuvânt și la faptă și la viață, ca să ia totul viață de la tine precum ia de la Mine, și să fii și tu cu duh dătător de viață precum sunt Eu, căci una este să fie omul cu suflet viu, și alta este să se facă el din Mine cu duh dătător de viață, căci viața când este în om, este cea care se împarte, și numai aceea care se împarte este viață. Eu am venit ca viață să dau, și din belșug să dau. Așa și tu să lucrezi frate peste frate, poporul Meu, și apoi peste omul necunoscător de taina vieții, de taina lui Dumnezeu, Ierusalime.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) din 1-04-2007

O, dulce și frumoasă este învățătura pentru cele sfinte în om și pentru om, iar Eu, Domnul, mereu, mereu am stăruit cu ea de deasupra pentru statura cea sfântă a celui ce M-a auzit azi de lângă Tatăl cuvântând cuvântul vieții veșnice, duhul cel proorocit demult să vină pe pământ și să-I facă Domnului ucenici-mângâiere.

Suspinul Meu e greu, poporul Meu, și dau să Mi-l mângâi când Mi-l spun ție. Mai e un pic de timp, și tu vei cânta „Hristos a înviat”, dar la tine să nu fiu pe cruce nici înainte, nici după sărbătoarea învierii Mele, ci tu să-Mi arăți mereu, Mie și celor ce te pot vedea, că în tine Hristos a înviat și că este viu prin fapta și prin Duhul Lui în tine, și te îndemn, poporul Meu, să-Mi dai mângâiere, căci crucea Mea cea grea este necredința omului. Tu să te dovedești credincios prin petrecerea Mea în tine și cu tine, căci cei ce nu petrec întru Mine nu sunt scriși cu cei credincioși. Tot omul care calcă în el voia lui Dumnezeu pentru voia sa însăși este scris cu cei necredincioși dacă el poate să facă și nu face voia Mea, dacă el știe voia Mea și nu o face pe ea voie a sa, poporul Meu.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a sfintei Cruci din 11-03-2007

Viața cea fără de moarte peste om este viața cea plină de Dumnezeu în trupul omului, este Ființa Mea cea blândă și dulce, trăită de omul care nu păcătuiește, căci cine Mă iubește nu mai păcătuiește, și se face iubire care nu moare niciodată, căci precum păcatul este moarte în om, tot așa iubirea este viață în om, iar Eu, Domnul vieții, Mă așez în om și trăiesc în el când el trăiește în Mine, și iată, taina vieții cea fără de moarte n-o înțelege omul care dă să vină după Mine pentru viața lui și nu pentru viața Mea în el. Cel ce nu înțelege care este taina vieții în om, acela nu-și lucrează viața, acela nu știe că viața nu se capătă, ci se trăiește, și numai trăind-o se dobândește ea. Eu sunt viața, dar cel ce nu Mă trăiește pe Mine în el, acela nu știe încă să vină, nu știe cum să vină după Mine ca să aibă viață veșnică apoi în el.

O, e mare taină lucrările Mele cu omul, și fericit este cel ce se face ucenic al vieții veșnice, iar Eu, Domnul, voiesc să las povețe mari în cartea Mea cu poporul Meu de azi și să-l ajut pe el spre înțelepciunea aceasta și să vrea el să o aibă pe ea apoi, căci omul în care nu locuiește Dumnezeu cu voile Lui, cu Duhul Lui, acela este om îngâmfat, om care strică în el trupul lui, locașul împărăției Mele și al Duhului Meu în om, căci omul care se poartă cu mintea lui ca după el și nu ca după Duhul lui Dumnezeu în ea, acela este stăpânit de voia sa însăși și nu-L are pe Dumnezeu de Stăpân al vieții lui, chiar dacă el dă să vină după Mine, alegându-și mai întâi aceasta.

O, copii străjeri din partea Mea pentru cei ce-Mi dau Mie viața lor! Măcar de două mii de ani Mă doare de la omul care vine după Mine și nu știe ce înseamnă să vină. Eu am spus pentru cel ce voiește să vină după Mine, am spus să se lepede de sine și să-și ia crucea și să-Mi urmeze așa și nu altfel. Nu este fără cruce cel ce vine după Mine. Cu Mine nu e ca pe pământ fericirea pentru om. Cu Mine e cu cruce, și nu e drum mai slăvit pentru om ca și drumul crucii, iar crucea este mai întâi lepădarea de sine, ca să poată omul purta cu Mine toate cele ce îi încearcă viața spre lămurirea statorniciei credinței lui în Dumnezeu și a iubirii lui pentru Dumnezeu. Eu nu pot cu omul până nu-i încerc iubirea și credincioșia, dar cel ce nu știe să se lepede de sine pentru trăirea Mea în el, acela este prins în cursa necredinței apoi, și nu-și mai păstrează în el viața care nu moare, iubirea care îl îndumnezeiește pe om și prin care omul nu mai moare.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a sfintei Cruci din 11-03-2007

Așez povețe mari în cartea Mea cu tine, popor al cuvântului Meu. Mai întâi îți amintesc și te învăț să calci în tine voia ta pentru voia Mea, așa cum este datina pentru cei sfinți, care știu să se lepede de sine pentru viața Mea în ei. Eu la începutul poporului Meu de azi l-am învățat pe el cu părintească iubire să nu calce în el voia lui Dumnezeu pentru voia lui, căci a rămas îndătinat de la sfinți și de la părinții lor credința cea sfântă, și prin ea lucrarea umilinței de duh și a pocăinței, lucrarea postului și a rugăciunii, drumul crucii și a toate cele prin care omul se mântuiește de sine și se dăruiește Mie și trăiește pe vecii apoi, căci cel ce trăiește în Mine, nu moare niciodată, dar cel de la început și cel de la mijloc popor al Meu nu a avut iubirea aceea cu care omul se îndumnezeiește umplându-se de Dumnezeu. îi spuneam adesea să nu calce în el voia Mea pentru voia lui și îl rugam pe el să se așeze la rugăciune și să păstreze vremea cuvenită pentru rugăciune, și să nu stea atunci în curtea casei sau în grădină, ci să intre și să se așeze înaintea Mea, și îl întrebam pe el dacă Mă aude ce-i spun, și îl îndemnam să nu dea de peste el rânduiala Mea cea pentru sfinți lăsată. Tot ce voiam să iubesc Eu în el îl învățam pe el, iar dacă el n-a ascultat așa mereu, a călcat apoi în el voia Mea pentru voia lui și zadarnic l-am așteptat Eu să fie el fiul Meu și să nu moară el.

O, cel ce nu face rugăciune ca sfinții, acela este prins de diavol, iar diavolul îi dă omului moarte dacă omul îl ascultă pe el, dar acum, Eu îmi învăț mereu, mereu poporul pe care îl am, că vreau să am popor, și vreau să fie el venirea Mea. Cel ce știe cum să vină la Mine, este cel ce învață să vină, și iată, Eu sunt învățător peste cel credincios care știe să fie fiul Meu. Amin.

O, poporul Meu, ca să fii poporul Meu, tu trebuie să fii credincios în tot ceea ce Eu îți dau și îți cer. O, poporul Meu, crucea Mea cea grea a fost necredința omului, iar cel neascultător se dovedește necredincios. Aduc la tine povețe mari, iar tu ai grijă să le împlinești, fiule, căci cei ce stau sub același acoperământ trebuie să fie cu toții una și uniți în tot ceea ce lucrează ei înaintea Mea cu duhul și cu trupul.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a sfintei Cruci din 11-03-2007

Sub același acoperământ nu se așează la rugăciune fiecare de sine, tată, căci se bucură diavolul de această lene pentru frăție și pentru rugăciune frățească. Peste tot pe unde sunt strânși în chiticele frați care să se dăruiască voii Mele în ei și între ei apoi, aceia sunt rugați pentru împreună lucrarea lor înaintea Mea, căci scris este: «Unde este unire, acolo a poruncit Domnul până în veac binecuvântarea și viața», și iarăși scris este: «Fericit poporul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales Domnul moștenire Luiși».

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a sfintei Cruci din 11-03-2007

Am lăsat povețe mari în carte, și voiesc să fie ele trezitoare, tată. Vremea postului este vremea curățeniei a toate: și a iubirii, și a umilinței, și a răbdării sfinte. Nimeni să nu întristeze pentru el însuși pe fratele său, căci mustrarea cea plăcută Mie are lucrare pentru Mine peste om, și nu pentru om. Să învețe acest popor lucrarea neîntristării de la cele pământești între frate și frate, căci Eu sunt Cel ce cunosc inimile, și nimeni să nu voiască altfel și nimeni să nu-Mi ia această lucrare a cunoașterii inimilor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a sfintei Cruci din 11-03-2007

O, poporul Meu, e mare nevoie de învățătură din cer peste pământ, căci omul nu poate fi fiu al zilei dacă nu știe ce înseamnă ziua și ce înseamnă noaptea pentru om. Este scrisă acum înaintea omului vreme de post de bucate, și nu știe omul care este puterea postului, și nu știe, bietul de el, de ce trebuie să țină el post de bucate. Cel ce postește de bucate este mai cuminte, mai harnic pentru suflet, vede mai bine, lucrează mai frumos, mai curat, se curăță mai mult de cele rele din el, căci înfrânarea pântecelui îi micșorează omului grijile și patimile care vin de la pofta trupului și de la pofta ochilor, și acestea îl duc apoi pe om la trufie și se face omul fiu al diavolului, și n-are cine să-l învețe pe om că nu Mă poate avea pe Mine Dumnezeu al lui dacă el lucrează așa. Postul de bucate trebuie să fie împletit cu lucrul cel de la Dumnezeu peste om, căci altfel omul nu poate scăpa de lucrarea diavolului când își oprește doar pântecele de la îmbuibare și nu-și oprește și sufletul de la aceasta. Eu sunt blând și smerit cu inima, și aceasta l-am învățat Eu pe om să învețe și să lucreze, iar cel ce se oprește de la pofta trupului nu i se pune lui dacă nu are lucrare din cer peste sufletul lui umilința și iubirea, care-l fac pe om blând și smerit cu inima pentru lucrarea păcii în el și în jurul lui apoi, spre desăvârșirea lui Dumnezeu în el, și iată, aceasta este taina postului și puterea lui cea bună în om apoi. Amin.

Îmi amintesc cu durere fără de hotar de omul cel zidit de mâna Mea și așezat apoi în rai și în ascultare de Mine în grădina aceea. O, n-a ascultat de Dumnezeu, n-a ascultat omul, ci a ascultat de sine și de om și de diavol. Iată, dacă omul nu-L iubește și nu-L ascultă pe Dumnezeu, în zadar se oprește el de la bucate, căci dacă el se ascunde în el cu cele ale minții și ale inimii lui, toate ale lui se întorc spre întuneric apoi, așa cum Adam s-a întors spre neascultare din pricina neiubirii de Dumnezeu după ce el a fost doi din unul singur și n-a mai fost un singur trup înaintea Mea, o singură voie, o singură iubire pentru Cel ce l-a făcut pe el.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai din 18-02-2007

O, poporul Meu, te binecuvintez pentru lucrarea Mea cu tine și cu care să lucrezi tu peste tine puterea postului de bucate, dar nu uita: fii blând și smerit cu inima, și învață de la Mine aceasta, așa cum Eu i-am îndemnat și pe ucenicii Mei cei de acum două mii de ani. O, nu învăța de la om lucrarea aceasta. Învaț-o de la Mine, căci Eu așa am spus: «Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima». Te binecuvintez cu acest bun, poporul Meu, și așa să împletești tu lucrul postului de bucate, și fiecare fiu al poporului Meu să aibă grijă mare de duhul păcii și al neîncordării în tot lucrul cel cu mâna și cel cu duhul, iar înfrânarea voastră de la bucate să vă fie ajutată de duhul acesta blând și de smerenia inimii, fiilor, și acestea să le lucrați pentru Mine, pentru izbânda Mea cea lucrată cu lacrimi și cu mare răbdare și așteptare după om ca să-i aduc Eu omului izbăvirea și răscumpărarea pe care i-am plătit-o când M-am lăsat pe cruce pentru el. Iubirea Mea pentru om să Mi-o întoarcă omul, și să Mă asculte el ca să-l pot Eu ocroti pe el, căci diavolul îl trage mereu pe om din Mine prin neascultarea de Mine a omului, și iată, omul trebuie să învețe cum să se întoarcă în Mine și cum să stea în Mine, și ca să nu-l mai găsească diavolul pe el în afara Mea. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai din 18-02-2007

O, poporul Meu, apleacă-te, fiule, ca să Mă aștepți mereu în mijlocul tău cuvânt. Apleacă-te, fiule, căci aplecarea este iubire, și iată, Eu Mă aplec și Mă fac cuvânt peste tot pământul prin aplecarea ta sub cuvântul Meu. Apleacă-te, poporul Meu, spre lucrarea binecuvântării cea mai de sus, căci acolo unde locuiesc frații împreună, acolo trebuie să fie loc frumos prin unire, loc al binecuvântărilor Mele, așa cum roua binecuvintează în dimineți pământul, și iată, unde este unire și împreună lucrare de frați întru iubirea Mea, acolo am poruncit Eu, Domnul, binecuvântarea și viața până în veac, poporul Meu. Binecuvântată să fie iubirea ta, iar vremea postului care începe acum, să te crească în iubire, să te facă cer pe pământ între frate și frate, să te facă blând și smerit cu inima, ca Dumnezeu, și să te binecuvinteze pe tine pe pământ jos, și în cer sus, căci așa am poruncit Eu binecuvântărilor Mele să stea și să fie și să cuprindă în ele pe cei ce împreună locuiesc în unire în numele Meu, și ca în cer pe pământ locuind ei înaintea Mea, primindu-Mă mereu ca să am la ei casă și masă și să am slava Mea între ei. Amin.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai din 18-02-2007