6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, fiule, te învață sfinții sfințenia, te învață mereu. De câte ori grăiesc cu tine sfinții te învață să fii al Meu, plăcutul Meu să fii. O, cu Mine trebuie să stea bine omul, nu cu omul în care Eu sălășluiesc pe pământ pentru om, și aceasta tu trebuie să înveți tot mai bine, tot mai mult, poporul Meu, căci se înșeală cu multul cel care, nestând bine înaintea Mea, caută să se pună bine cu cel ce Mă servește pe Mine între Mine și om, pe Mine, și nu pe om, și acela poate numai de la Mine spre om, și nu și de la om spre Mine, căci omul își caută la Mine ale sale, nu ale Mele când ar bate să-i deschid. Iată, și sfinții Mei aduc ție de la Mine ca să-ți dea, căci tu trebuie să ai de la Dumnezeu pe pământ, numai să știi să porți, numai să știi să înmulțești și să dai, tată, ca să ai plată pentru lucrarea ta cu Dumnezeu și ca să nu-ți pierzi plata cea pentru statul tău cu Domnul.

O, ție numai să-ți fie sete, fiule, și Eu îți și pregătesc să bei, tată, și vin și după tine dacă te văd însetat și dacă văd că se strâmtorează locul Meu cel pentru întâlnirea Mea cu tine, și pe care Eu am dat și dau să-l fac tot mai frumos, tot mai cald, tot mai bogat în iubire și în primire de oaspeți din cer și de pe pământ, căci pentru aceasta am pregătit Eu cu poporul Meu în zilele acestea locuri binecuvântate pentru Mine pe pământ și pentru cei credincioși ai Mei, care nu iubesc să umble în întuneric, ci caută lumină să ia, Duh Sfânt să ia, iar în zilele grele care vin, omul va chema numele Domnului și se va mântui, așa cum Duhul lui Dumnezeu a proorocit și a făgăduit prin prooroci. Amin.

O, cum va fi aceasta ce s-a spus prin prooroci? O, poporul Meu, și voi, cei veniți ca să beți cu sete din izvorul Meu, trebuie să aibă omul pocăință, și apoi să-L cheme pe Domnul să-i ierte păcatele ca să se mântuiască de ele și ca să scape de mânia cea pentru păcate, să scape sub numele Domnului, și apoi să facă roade de pocăință mereu, mereu, căci cine nu stă mereu în pocăință, acela este om trufaș, și așa se și arată în jurul său, om drept, care nu are nevoie de pocăință, și iată de ce este scris că păcatul întărește pocăința și apoi harul cel de după ea, dar cel ce se dă drept își înmulțește trufia și își face ucenici de același fel, căci cine se aseamănă se adună, și iată, e de vegheat pentru calea credinței, pentru calea pocăinței înăuntrul tău, și trebuie mereu hrană multă pentru suflet și pentru vederea lui cea din cer.

O, tată, e de mers cu crucea în mână, nu la gât, și să prinzi de ea busuioc și să-l înmoi mereu în aghiazmă și să dai mereu pe tine și în jurul tău și pe cale și de jur împrejur, și fum de tămâie să porți cu tine, și pe loc, și pe cale, și duh de rugăciune ca flacăra să rostești pentru spulberarea duhurilor rele, care izbesc în lucrarea Mea și în cei credincioși Mie în poporul Meu. Nu numai o dată în zi să stropești cu apă curățitoare și sfințitoare și cu tămâie plină de rugăciunea ta, căci iată, neascultarea celor ce n-au ascultat așa cum am spus Eu să asculte cel miluit de Mine, aceasta aduce peste lucrarea Mea și peste locurile Mele cu poporul Meu ispite și durere și mânjire și putere duhului rău, care nu poate iubi lucrarea Mea și pe poporul Meu.

O, fiilor, ferească-vă Domnul de păcatul judecății de frate și de Dumnezeu! Iubirea de sine face aceasta în om chiar și asupra lui Dumnezeu, darămite asupra fratelui său, și pe care-l iubește numai pentru iubirea de sine și numai pentru ea!

O, fiule învățat de Dumnezeu, să ia omul de pe pământ povața Mea de peste tine și să dorească după învățătura Mea, după apa Mea! Le-am spus într-o zi celor prin care-Mi fac venirea Mea în cuvânt, le-am spus despre smerenie și despre mândrie, ca să se știe ce fac acestea în om. O, fiule, învață de la Mine, că Eu sunt blând și smerit cu inima fiindcă sunt Dumnezeu, și așa voiesc să fie și omul, ca Mine voiesc să fie și el, și apoi să Mă bucur de el, de cel ce seamănă cu Mine, căci omul nu se bucură de propășirea altui om, și acela este un om bolnav dacă face așa. O, fiule, o, tată, să nu-ți faci loc peste nimeni, dar să-ți faci loc în toți! Aceasta este ceea ce-ți face ție bine și la toți cei din jurul tău. Aceasta este smerenia care-l face frumos și scump pe om. Dacă omul nu are smerenie, atunci el are mândrie, și aceasta este ceea ce stă împotriva smereniei, iar dacă el nu are mândrie, atunci are smerenie, și aceasta este ceea ce stă împotriva mândriei, și așa trebuie să știi tu, omule, că Domnul vine la tine și-ți spune ție ca să știi așa.

O, poporul Meu, când frate pe frate se salută cu salutul învierii Mele și nu simte în inimă duiosul duh al acestei urări, Eu, Domnul, îi îndemn pe cei credincioși să aibă grijă de dulcele credinței lor, tată. Te învăț, poporul Meu, să fii duios, fiule, căci fără duh duios după Dumnezeu, duios pentru Mine între frate și frate, nu e dulce frăția cea întru Mine dintre frați. Asprimea duhului nu-l poate ține pe om în duhul duioșeniei, și îl ține departe de cer, departe de Dumnezeu pe pământ, și omului îi trebuie duioșenie ca să-i pot fi Eu lui Dumnezeu, iar el Mie fiu.

O, fiilor, numai cei cu duhul duios sunt cei ce cred lucrărilor Mele între oameni. Păstrați-vă în duhul duioșeniei, tată, păstrați-vă în credință, fiilor, și păstrați-vă credința, căci ea trebuie păstrată cu mare putere și lucrare pentru puterea ei, pentru ca să rămână ea în voi și cu voi. O, cum veți face aceasta? Iată cum. Căutați, tată, să nu vă îndoiți întru adevărul venirii Mele la voi cuvânt, și de la voi peste pământ. Orice ar trece peste voi, prin orice ați trece voi, orice v-ar încerca pe voi, nu căutați să vă faceți rost de îndoială sau de sminteală, tată, ci păstrați-vă în duhul cel duios, fiilor. Ce face duhul cel duios în voi? O, el iubește, el iartă, el mângâie, el poate pentru Mine și pentru frați, el este statornic prin toate ispitele, el are blândețea în firea lui, el este duh din Duhul Meu, căci iartă și se jertfește fără să ostenească și vede ca Dumnezeu, Căruia toate îi sunt cu putință și nu cu neputință. O, fiilor, ce este cu neputință vouă este cu putință la Mine, tată. Nu uitați acest dulce cuvânt al Meu și fiți ca Dumnezeu, tată, cu putință vouă să fiți duioși unul pentru altul pentru iertare și pentru iubire și pentru mângâiere, căci Eu mângâierea și îmbrățișarea le-am dat ucenicilor Mei cei întristați și descumpăniți pentru ispita care i-a încercat pe ei în credința lor în vremea pătimirii Mele pentru salvarea omului. O, așa să așteptați voi izbăvirea când sunteți îndurerați și încercați de dureri. Ca ucenicii Mei să stați strânși mănunchi într-un singur duh și să așteptați mila și îmbrățișarea Mea cu voi. Fiți duioși și miloși, căci când Eu Mă mâniam pentru necredința celor învârtoșați, spunându-le aspru pedeapsa necredinței lor, dădeam prin aceasta să-i trezesc din rătăcirea lor și să ia ei bine seama ca să nu fie pedepsiți de înseși faptele lor, de însuși duhul lor învârtoșat, iar Duhul Meu duios Mă umplea de milă pentru ei. O, fericiți sunt cei ce văd și apoi cred, dar fericiți și mult mai fericiți sunt cei credincioși, cei duioși, căci duhul cel duios este cel ce poate totul prin credința cea din om, fiilor. Amin.

Hristos a înviat, Ierusalime cu nume nou! Te învăț în ziua aceasta paza ta de toată primejdia rea, tată. O, ia-ți străjeri sfinții și îngerii pentru toate porțile tale, pentru toate simțurile și simțirile tale. Ia-ți sfinți tămăduitori în casa ta, înăuntrul tău, tată. Ia-ți sfinți vestitori de cele din cer pe pământ, ia-ți, tată, sfinți și îngeri veghetori împotriva duhului lumii, care sparge toate intrările și ieșirile și intră și iese din oameni cu multa lui stricăciune asupra omului. Ia-ți înăuntrul tău sfinți ajutători credinței tale în venirea Mea, puterii tale pentru lucrarea Mea de azi, umilinței tale înaintea Mea și înaintea bisericii Mele și înaintea oamenilor care te privesc pentru că ești poporul Meu. Ia-ți, tată, făcători cerești peste tine pentru toată trăirea ta, pentru toată mișcarea minții și a inimii și a trupului tău, pentru tot cuvântul ieșit din gura ta, și toate acestea să fie numai una, și să nu ai două mădulare de același fel înăuntru sau în afara ta. O, ce bine-ți stă când ai peste tine făcător și povățuitor și veghetor pentru ființa ta înaintea Mea! O, ce rău îți stă când nu ești primitor de oaspeți, fiule, căci tu nu știi atunci pe care sfânt sau pe care înger alungi de la ușa ta! Când citești istoria sfinților, știința și lucrarea lor, fă-te apoi vas purtător de sfinții lui Dumnezeu, tată, ca să ai în cer și pe pământ ajutor de la ei, căci dacă tu n-ai în cer, n-ai nici pe pământ, și ești sărac pe pământ.

în zilele acelea ale petrecerii Mele cu trupul și cu duhul, și apoi a învierii Mele celei biruitoare împotriva celor plini de sine, care M-au dat crucii și morții, stăpânitorul acestei lumi a fost judecat prin însăși fapta sa asupra Mea, căci omul n-a crezut în Cel ce Tatăl L-a trimis din cer pe pământ pentru salvarea omului din rătăcirea de Dumnezeu, din drumul lui cel rătăcit și rătăcitor de om, și de atunci judecat este omul care se naște pe pământ și nu calcă pe urmele Mele așa cum le-am lăsat Eu pe pământ mai înainte ca să Mă așez iarăși în Tatăl ca Mântuitor al celor ce cred în Mine prin trăirea lor după voia Mea și ca Judecător al celor ce hulesc calea Mea, cea lăsată de Mine omului credincios, acum două mii de ani arătând-o pe ea. Cel ce-și strâmbă mintea și vederea, cel ce-și stâlcește duhul și voirea, cel ce-și calcă pe cuvânt și pe faptă după ce se scrie pe pământ fiu al Meu și urmaș împlinitor învățăturii Mele și venirii Mele iarăși de la Tatăl la om, acela pățește așa din pricina semeției duhului lui, care-i strâmbă și apoi îi șterge credința în cele ce sunt de la Dumnezeu între oameni pe pământ.

Omul crede în Mine pentru el, nu pentru Mine, căci cel ce crede în Mine, acela este acolo unde sunt Eu și este slujitorul Meu. O, fiilor, credeți în Mine pentru Mine, tată, căci altfel nu-Mi puteți fi slujitori! Cel ce Mă iubește pentru el însuși, acela se cunoaște, și nu stă și nu este acolo unde sunt Eu, slujindu-Mi, căci Mă iubește pentru sine, dar cel ce Mă iubește pentru Mine, acela ia din Mine și poate pentru Mine, și așa te voiesc Eu pe tine, poporul Meu, și așa să te voiești și tu, tată, ca să nu te smulgă satana din brațul Meu, din cortul Meu, de pe calea Mea, tată. Iată, cuvintele Mele cu tine, pentru tine și pentru tot omul apoi, toate, toate vor sta la judecată cu omul, căci Eu mereu, mereu ți-am grăit la timp, și te rog, poporul Meu, iubește lepădarea de sine pentru Mine, tată, căci ea este crucea care te păstrează Mie mulțumit, și ferește-te de nemulțumiri, căci ele te scoală mare ca să cad Eu sub tine și să nu mai ai pe Domnul lumina ta, măi tată. O, stai mulțumit înaintea Mea, în slujba Mea, căci crucea Mea pentru salvarea ta a fost și este grea, poporul Meu. O, nu te lepăda de crucea Mea, căci Eu ți-am spus cum să vii după Mine, și ți-am spus să iubești pe fratele tău dacă vrei să iubești crucea. Uită-te la Mine cum am primit Eu de la Israel osanale și apoi cruce, fiule, și le-am purtat pe acestea iubind, nerăzbunându-Mă, căci iubirea este lucrare frumoasă, tată, și ea este ceea ce nu-L desparte pe om de Dumnezeu, ea se face viață a omului slujitor Mie, și apoi hrana vieții lui. Este scris: «Cel ce nu iubește pe Dumnezeu, să fie anatema», iar aceasta înseamnă să fie despărțit de cei ce sunt ai Mei prin iubirea Mea în ei și între ei. O, veghează pentru iubire, poporul Meu, căci satana este dușmanul care nu mai are pace și care lucrează să-i lovească pe cei ce sunt ai Mei prin iubirea lor de Dumnezeu și caută să-i cadă din credință, tată.

Eu, Domnul, sunt tot o iubire pentru voi și vă îngrijesc ca pe o grădină cu flori, fiilor. Dați-Mi putere să stau învățător peste voi mereu, mereu și mult, fiilor, iar când vă învăț de sus și de jos, luați Duh Sfânt, căci cu Duhul Sfânt vă învăț să lucrați, iar lumii îi dau învățătura Mea cea pentru voi să ia și ea, și să se desăvârșească în iubire pentru Dumnezeu toți cei ce iau din izvorul Meu de la voi. Amin.

O, nu este puternic cel care îi stăpânește pe ceilalți, ci este puternic cel care își stăpânește firea. E sterp cu viața cel ce nu iubește pe cei din jurul lui, și nu este viață în om viața care nu trăiește prin iubirea Mea în om și pentru om. Cel ce-și alege singur viața Eu nu Mă pot apropia de acela ca să fac din el unealtă Mie, mică sau mare în lucrul Meu cel de la Tatăl dat Mie cu oamenii, dar pot în cel ce se lasă chemat la Mine ca să-l pun la lucrul Meu, tată.

O, Mi-am dat curaj plânsului durerii Mele de la om, poporul Meu, căci în mijlocul tău Eu pot să plâng și să suspin și să fiu adevărat. Și cum adevărat? Adică să-Mi arăt fața inimii Mele, zdrobirea Mea, pe care omul nu Mi-o iubește, căci dacă Mi-ar iubi-o n-ar căuta să-i fac Eu lui numai bine când el nu face bine. Omul vrea ca Eu să-i fiu lui numai binefăcător și să-i dau după inima lui, căci altfel Mă numește nedrept. Nu-i pasă lui de durerea Mea. Lui îi pasă de el, și are nevoie de binele lui cel de la Mine, de parcă Eu sunt datornicul lui. O, nu vrea omul să cunoască altfel fața lui Dumnezeu, ființa lui Dumnezeu, o, nu vrea, poporul Meu, dar Eu în mijlocul tău îmi dau vălul în lături și Mă așez înaintea ta așa cum sunt Eu, plin de suferințe, plin de rane de la om, sărac de iubire de la om și părăsit pe pământ.

O, poporul Meu, îți spun, tată, ca să știi, că fiii lui Dumnezeu pe pământ sunt numai cei ce vin pe calea Mea cea plină de suspin și rămân pe ea cu Mine până la sfârșit, răbdând cu Mine și ca Mine până la sfârșit, tată, și rămânând cu Mine în toate încercările, în toate ispitele, în toate furtunile, ajutându-Mă cu firea Mea cea blândă în ei, căci blândețea Mea din om pune la pământ orice putere potrivnică, orice furtună și orice ispită, tată. Eu cu blândețea Mea i-am poruncit furtunii să tacă și valurilor să se cumințească, și acestea M-au ascultat, căci eram Cel blând. Eu cu umilința Mea i-am iertat pe cei ce Mi-au dăruit crucea ca unui blestemat. Eu cu blândețe fără de seamăn i-am îmbrățișat și i-am mângâiat și i-am sărutat pe tâlhari și pe vameși, pe desfrânați și pe hoți, pe ucigași și pe neputincioși cu tot felul de neputințe ca să le dau putere să se facă fii ai lui Dumnezeu apoi, căci așa iubire Mi-a spus Tatăl să arăt că am, că din El o am și o arăt c-o am, căci n-am venit să judec, ci să iert am venit, și am venit să-i dau omului mereu, mereu putere să se facă și să fie al lui Dumnezeu pe pământ, căci a fi omul, înseamnă a fi al lui Dumnezeu pe pământ și nu al lui însuși. Amin.

Blând este cel ce iubește și iartă fără de judecată, adică fără de capăt, iar smerit este cel ce se apleacă și se împarte fără de poticnire și fără de părtinire pentru cei ce se fac fii ai lui Dumnezeu pe pământ, și se împarte fără de plată de pe pământ, Fiule dumnezeiește smerit și nu omenește, căci omul care se smerește face aceasta ca omul și nu ca Dumnezeu, în Care se ascunde taina smereniei inimii. Amin.

O, popor al cuvântului Fiului meu, omul care dorește după Dumnezeu, iubind așa, acela este frumos foarte și este cu viață vie în el. Eu aceasta împărțeam în jurul meu, și iubind pe Dumnezeu împărțeam. Cel ce nu împarte iubind pe Domnul, și pe semeni la fel, acela împarte altceva, și tot așa și agonisește. Cel ce împarte ca Dumnezeu, acela primește suferință pe pământ și se hrănește cu lacrimi pentru calea lui cu Dumnezeu, iar lacrimile sunt iubire în cei ce plâng cu Dumnezeu. Așa se făcea în mine lacrimă iubirea înaintea Domnului pentru tot omul zdrobit și căzut, și ceream Domnului ridicare pentru toți, căci voiam să-l aibă Dumnezeu pe om.

Am învățat pe om să ierte ca să-l iert și ca să-i primesc rugăciunea când el stă înaintea Mea, dar cel ce se răzbună pe fratele său care l-ar fi nedreptățit pe el, acela nu mai ajunge la Mine cu rugăciunea lui cea pentru iertarea greșalelor lui, căci în vremea rugăciunii lui inima lui are în ea răzbunare. Nu vrea omul să știe că nu se poate ruga Mie întristat sufletește între frate și frate și că în zadar aleargă după Mine așa. Rugăciunea tulburată este păcat, nu este rugăciune, și de aceea nu trebuie să-i placă omului ca el, ci ca Dumnezeu în lucrările pe care le face, și așa el va avea mulțumire și netulburare în rugăciunea lui spre Mine. O, ce s-ar întâmpla cu toată facerea Mea cea pentru om dacă Eu aș gândi la Mine așa cum omul gândește la sine când își lucrează nemulțumiri?

O, poporul Meu, cel ce vine la Mine ca să fie cu Mine, acela trebuie să învețe din cuvântul Meu, tată, și trebuie să se vindece de răzbunare, tată. Cel ce vine la Mine și nu se lasă vindecat de acest păcat, acela zadarnic vine, căci nu vine dacă vine așa, fiindcă acest păcat e păcat întunecat, și nu cunoaște iubirea cel ce are în el această meteahnă. O, de unde se naște în om ura? De la lipsa iubirii Mele în om se naște ura, iar ura naște hula în inima omului. O, ferește-te de păcat, poporul Meu, căci păcatul îl urăște pe Dumnezeu în om. în toți anii de când am coborât cuvântul Meu pe vatra acestui neam și Mi-am hrănit un popor în mijlocul lui, am căutat să-l învăț mult pe el, mult și mereu, și l-am povățuit să Mă asculte, căci ascultarea se naște din iubire de Dumnezeu. Când Eu l-am făcut pe el ca să fie al Meu, am văzut mereu la el că nu voia cu Mine decât dacă-i dădeam mereu iubire lui, iar când dădeam să îndrept greșeala lui el se răzbuna pe Mine și pe fratele său. O, greu mai e între Mine și om ca să-l învăț pe el ascultarea cu iubire, cu lepădare de sine, căci asta înseamnă ascultarea! O, nimeni nu poate asculta de Dumnezeu sau de omul lui Dumnezeu dacă nu are lepădare de sine. Cel fără lepădare de sine face păcatul urii asupra fratelui său, poporul Meu. Cel ce se iubește pe sine face păcatul urii, tată. Cel ce se iubește pe sine, acela urăște pe semenul său, tată.

mânia aduce ura, iar ura face în om păcatul hulei apoi, și unul pe altul se întrețin în om aceste păcate, și iată, toate păcatele se iartă omului, dar hula care aduce ură nu se mai iartă, nu se mai spală omul de ea, căci ura macină omul mai tare decât orice boală și nu-și înțelege omul boala aceasta.

O, fii ai poporului Meu cel de azi și cel ce ieri, feriți-vă de ură, tată, ca să nu vină peste voi păcatul hulei, tată! «Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu!», aceasta a fost învățătura Mea cea pentru ucenici. Așa pot cei credincioși să fie ai Mei, iar altfel nu. Amin.

Vin la voi cu sărbătoarea crucii, fiilor, căci părinții cei sfinți ai credinței au așezat în vremea postului cel pentru pregătirea sufletelor înaintea serbării învierii Mele, au așezat crucea cea odihnitoare de osteneli, crucea prin care omul trece ca să fie cu Mine apoi, și nimeni, nimeni nu poate să guste odihna lui cea de la Mine decât dacă-l văd că are cruce și că și-o lasă jos când vine spre odihna ostenelilor lui, așa cum sfinții cei patruzeci, sărbătoriți azi, au trecut și au venit spre odihna lor cu Mine, căci M-au iubit cu credință acești fii. Vin la voi cuvânt de mângâiere ca să vă dau puteri, tată, și fericiți sunteți voi dacă luați din cuvântul Meu puteri sfinte, credință și iubire duhovnicească între voi, nădejde și statornicie pe cale cu Mine și lepădare de sine prin cruce, căci crucea îl ajută pe om să nu cadă și să nu iasă de sub ea, iar lipsa crucii îl cade pe om în sine și pierde omul răbdarea și pierde omul calea lui cu Mine, căci crucea pentru cel credincios întru Mine nu și-o face singur omul, ci i-o dau Eu, după cum socotesc Eu că-i trebuie fiecărui om nevoința cea pentru mântuire și puterea care spală păcatele omului, căci fiecare om păcătos are trebuință de ispășire de păcat și de curățire prin cruce, așa cum sfinții cei patruzeci din Sevasta s-au izbăvit de păcate prin crucea credinței lor și au venit apoi în brațul Meu mântuitor de fii. Este scris că cine pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelia Mea, acela se va mântui, iar cel ce se va rușina cu Mine și cu cuvintele Mele în mijlocul neamului păcătos și preacurvar, și Eu Mă voi rușina cu el când voi veni întru mărirea Tatălui Meu cu sfinții îngeri. Oricât ar fi omul de greșit înaintea Mea, dacă el pierde sufletul său pentru mărturisirea cuvântului Meu nerușinându-se cu Mine în mijlocul oamenilor, aceluia Eu îi dau scăparea, mai ales dacă-Mi aduce și rod suflete care se scoală spre credință și spre voia Mea apoi, spre viață sub cruce, spre duh de ascultare cu iubire, căci cel ce nu ascultă cu iubire, acela își pierde ascultarea, își pierde crucea și rămâne fără toiag, rămâne fără povața Mea peste el.

O, Mă doare că nu știe omul ce este crucea ca să poată iubi pentru el viața cea de sub cruce. O, mult și greu Mă doare de cei ce ies de sub crucea Mea! O, cum să fac cu cei ce ies de la Mine și nu mărturisesc cuvântul Meu, care cheamă omul de la moarte la viață? O, poporul Meu, iubește, tată, cu putere viața cea de sub cruce și nu te teme de cruce, căci vai celui ce nu are de purtat dureri! Nimic nu albește viața și duhul omului ca și durerea cea de sub cruce și care rabdă cu iubire pentru răspândirea peste oameni a Evangheliei Mele, căci Eu pentru aceasta am venit pe pământ, și tot pentru aceasta trebuie să trăiască și cel credincios Mie între oameni.

O, poporul Meu, sfințește-ți duhul și limba și iubirea mărturisindu-Mă pe Mine, iar Eu îți voi plăti, tată. O, fiule, pune la lucru credința ta în Mine și roagă-te Mie pentru ea ca să nu ți-o strivească satana, tată, căci nimeni nu pleacă de la Mine decât după ce satana îi strivește credința, măi tată. Credința ta te mântuiește, n-o pierde pe ea din inima ta, că ți-am dat bogăție mare, ți-am dat cuvântul Meu cel sfânt ca să trăiești după el pe pământ, iar ca să faci aceasta tu trebuie să crezi în cuvântul Meu cel de ieri și cel de azi, poporul Meu. O, curățește-te de necredință, fiule, și cere la Mine doctorie, căci singur nu ai cum să te ajuți. O, nu căuta să cazi în dureri ca să crezi și ca să vrei ca Mine! Credința ta trebuie dovedită înaintea Mea, tată. Să vadă îngerii și sfinții puterea credinței tale, și prin ea să te știe ei al Meu, tată. Iată, afară e mare, mare întuneric, și nu este lumină pe calea Mea spre om, căci omul care stă peste oameni nu are de la Mine, și este orb cel ce nu-L are pe Dumnezeu. O, îndumnezeiește-te, poporul Meu, căci toate, toate s-au clătinat pe pământ, iar clătinare ca aceasta n-a fost de când sunt veacurile, tată, dar tu ține-te de Mine, ține-te peste tine cu cuvântul Meu cel îngrijitor de fii, căci duhul rău își ascunde fața, iar tu trebuie să întărești peste tine Duhul Meu, fiule de azi. O, să nu ieși de sub cruce, poporul Meu. Peste tot se clatină pământul cu tot cu omul de pe el, dar cel ce stă pe cruce nu se clatină, ci se izbăvește prin ea, căci crucea înseamnă izbăvire, fiule. Ai pildă cutremurătoare pe cel ce a ieșit de sub cruce între cei patruzeci care au pătimit pentru numele Meu în iezerul din Sevasta și care și-a pierdut izbăvirea sufletului său. îți întăresc credința și statornicia, poporul Meu, numai să nu uiți cuvântul cel rostit de Mine ție, tată. Cel ce nu citește cu iubire cuvântul Meu, cel ce nu-l caută cu dor, acela cade, tată. O, e mare taină să știi să citești cuvântul Meu, tată. între cei doi tâlhari de pe cruce în vremea răstignirii Mele pe cruce, unul din ei a știut să se bizuie pe Mine, iar altul nu, bietul de el, și dacă el n-a înțeles ziua aceea și cuvântul ei, a pierdut biruința, tată.

Te învăț, poporul Meu, iubirea cea de sub cruce și înțelepciunea ei și răbdarea ei. O, nu-ți alege crucea, nu ți-o alege tu. E mai bine să ți-o aleg Eu, tată. Fiecare om are nevoie de doctor. E mai bine să aleagă pentru tine cel ce vede, cel ce știe de sus, și iată, trufia nu-l lasă pe om să-L lase pe Domnul să cârmuiască viața lui, și se conduce singur omul chiar și pentru credință, dar credința este cea care aduce roadă, și altfel ea nu are plată, căci roadele ei sunt plata ei pe pământ și în cer apoi, iar tu să deschizi cartea cuvântului Meu și să iei din ea doctorie pentru tine, poporul Meu, căci nu este boală fără leac, numai să iei din carte vindecare, tată. Amin.

Nu pot, tată, să stau mult astăzi cu tine în sfat, dar atât cât pot, te îndemn spre credință fără vicleșug în ea, fiule. Duhul tău să fie curat, ca să pot Eu în tine cu Duhul Sfânt Mângâietorul, tată, și să te port de mânuță, căci pe cel ce-Mi dă peste mână nu pot să-l port de mânuță, și se poartă singur unul ca acela, și adânc Mă doare de la cel fără de statornicie, care-și încearcă mintea, și pe care mintea îl încearcă. Să fii curat cu duhul și cu credința, poporul Meu! Să fii copil când răutatea te încearcă. Mereu te-am dorit copil față de răutate și mereu te-am dorit tare în credință și în Duhul Meu, și mereu, mereu te doresc așa și dă-Mi mângâierea aceasta, poporul Meu, că sunt nemângâiat,

O, bine este să fie vegheată credința omului, căci ca să fie omul, el trebuie să fie prin cineva, nu prin sine, și trebuie să nu fie sterp, căci vai celui fără de iubire, că acela este sterp cu duhul și cu viața! Cel ce iubește iartă și nu obosește iertând, iar cel ce iartă este cu putere, și numai cei slabi nu iartă, și numai aceia sunt slabi, și numai aceia fug de sub cruce zicându-și că e rău și greu sub cruce, și unii ca aceia dau putere diavolului, căci sunt slabi în credință pe drumul crucii cel plin de ispite, cel plin de cununi de la durerile de pe el.

Eu, Domnul Iisus Hristos, Cel mărturisit acum două mii de ani de ucenicii Mei cei fără de vicleșug în ei până la sfârșit, vă îndemn pe voi, fii ai credinței în Hristos, învățați puterea credinței și nu stați pe cale fără să învățați cum se stă pe calea Mea cu omul! Nu vă bizuiți pe voi înșivă, ci bizuiți-vă pe cei ce știu de la Mine calea cea cu biruință pe ea. Fiți iertători, fiți blânzi și smeriți cu inima ca să puteți ierta de șaptezeci de ori câte șapte celor ce vă greșesc vouă, căci cel ce nu iartă piere de pe cale, piere prin însăși judecata minții lui. Pe calea credinței se merge iubind și iertând și răbdând și nădăjduind fără de capăt în făgăduințele lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să le ajute să vină pe pământ, iar cea mai mare faptă a omului pe calea credinței este minunea de a se face pe el însuși omul său cel nou după chipul și asemănarea Mea, locaș al Duhului Sfânt Mângâietorul, iar dacă alta este ținta omului care merge pe calea credinței, el va găsi primejdii peste credința sa. Feriți-vă de vicleșug în credință! Fiți curați cu inima și cu credința! Nu vă faceți judecători, ca să nu cădeți din credință, ca să nu vă ducă judecata la judecată! Ochiul fiecărui om vede în semenul său după inima pe care o are, după ceea ce are el în inimă, și numai ochiul Meu vede ceea ce este omul, iar cel ce zice că vede, acela este semeț, iar cel ce se smerește, acela este cel ce se vede pe sine prin smerenia lui, și așa trebuie povățuită în om viața credinței, iar dacă omul nu are învățător pentru credință, iată de ce cade omul în vremea lepădării de credință, care și-a deschis larg porțile ei acum ca să-i ferece sub ele pe cei slabi, pe cei nestatornici și pe cei ce nu iubesc pe Dumnezeu în ei.

O, cere la Mine învățătură, poporul Meu, să Mă uit la tine și să te văd cum ceri și cum dorești să ai și să fii! Hrănește-te mult cu iubirea, căci ea păzește omul de căderi, ea, și credința cea fără de vicleșug și care-l ține pe om ca să nu cadă, și ca să nu fie omul aruncat pe pământ din pricina necredinței. Credința să nu vă adoarmă, fiilor. Ea să vă țină legați de Mine, căci ea este cea care poate pentru voi și pentru Mine prin voi. Ea să vă fie ancora de salvare în vreme de încercare, fiilor. Amin.

O, e plin pământul de om fără de credință și fără de statornicie cu viața cea de sus pentru om pe pământ! O, e plin pământul de păcate, e plin peste tot! în lume și pe toate căile ei sunt morții Sodomei și ai Gomorei cu grămada, și ai Mei trebuie să stea întru Mine ca să nu cadă din viață în vremea de acum cu ascunsul ei întuneric de se cutremură sfinții îngeri prin ea, căci ei îmi slujesc Mie în cer și în văzduh și pe pământ și slujesc venirii Mele. O, nu mai poate omul credincios să rămână nemușcat la inimă în mijlocul deșertăciunii de pe pământ, și tot răul care mușcă din om are lucrare ascunsă ca să nu se întoarcă omul de la ea și să vină spre scăpare, iară și iară spre scăpare și să-și vadă păcatele, căci asta înseamnă să scape omul de întuneric și să vadă apoi, căci cel ce se apropie cu adevărat de Dumnezeu între oameni este cel ce își vede păcatele cât mai mult și cât mai adânc în ființa lui, o, și ce slab este omul pentru această lucrare a învierii lui cea de la Dumnezeu! Inima omului este împărțită în multe bucățele, nu numai în două, căci când omul stă așa, este tras mereu din sânul lui Dumnezeu, Care dă mereu să-l ia pe om în Sine, dar omul este mic de tot la virtute chiar și când știe ce este lucrarea ei, căci omul iubește orice mai mult decât pe Dumnezeu, ca și Adam în rai, și îi este milă mai mult de om decât de Dumnezeu.

Eu, Domnul, grăiesc pe pământ în zilele acestea și îi dau omului cuvântul vieții și al învierii dintre morți, iar cel care îl aude și îl crede, dar nu ia din el mereu ca să se uite bine ce este scris în el, acela cade din Dumnezeu, cade în sine acela, cade în nepăsare și apoi disprețuiește învățătura cea din gura Mea, găsindu-i pricină învățăturii Mele, și apoi neascultarea îl face pe om liber de Dumnezeu și apoi omul nu mai are de înger tare pe îngerul cel alb și îl are pe cel negru de povățuitor, iar fața oamenilor de pe pământ adeverește aceasta, ca și mintea lor, ca și lucrarea lor și a îngerilor cei aleși de ei ca să-i poarte pe ei.

O, îmi vine să Mă mânii pentru durerile Mele de la cei ce cunosc acest cuvânt și îl leapădă pe el pentru mintea lor cea omenească, dar dragostea îmi spune că ea rabdă îndelung și nu se mânie, ci se apleacă suferind îndelung.

O, poporul Meu, sunt plin de durere, tată, și durerea Mea coboară la tine ca s-o port cu tine, ca să fii tu ucenicul Meu în dureri, ca să fii ca învățătorul tău, tată. Duhul cel potrivnic Mie, care lucrează prin îngerii negri, îmi însăgetează mereu fața și slava, căci aceștia se răzvrătesc pe Mine de atunci, de când cu om cu tot și-au pierdut slava și lumina odată cu neascultarea omului, și de atunci omul are pentru el un înger alb și unul negru, și puțini, puțini de tot sunt cei călăuziți de îngerul cel alb al lor, fiindcă nedragostea de Dumnezeu a omului îi slăbește mereu lui așteptarea și răbdarea și credința apoi, așa cum a pățit bietul Adam când a căzut prin trufie și a căzut din rai și a intrat în timp și a ieșit din veșnicie, și de atunci timpul omului Mi-a dat durerea și Mi-a sfârșit odihna și bucuria cea pentru facerea omului din pământ și din suflet viu prin suflarea Mea de peste el. Omul trăiește pe pământ prin suflarea Mea de peste el, iar dacă n-ar avea suflare de la Mine n-ar mai trăi omul pe pământ, dar iată, nerecunoștința omului Mă ține departe de om, Mă ține căzut în om.

Dar ce înseamnă îngerul cel alb în viața omului? O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăiește numai în iubire de Dumnezeu și în ascultare peste viața lui cu Mine, iar seninul este pe fața și pe inima lui și nu-l doboară pe el nici un rău de pe pământ și din om, și face bine în jur prin lucrarea îngerului alb, care îl slujește pe cel blând și smerit cu inima, care prin dragostea cea din Mine rabdă îndelung și nu judecă și nu se mânie, ci se apleacă și trăiește prin aplecare, căci aceasta este viața cea vie în om, slujită de înger alb.

A fost odată un ucenic frumos de tot și întru toate frumos, iar pe limba lui ședea de-a pururi un cuvânt frumos foarte, și acest cuvânt spunea: „Binecuvintează, părinte!”, și așa avea el binecuvântate toate pornirile, toate gândurile, toate clipele, toate lucrările, iar povățuitorul lui era mijlocitorul lui la Mine, și era senin și frumos foarte acest ucenic și nu cunoștea întristarea, căci trăia mereu cu ascultare, iar ascultarea înseamnă raiul, precum raiul înseamnă ascultarea. O, ce viață dulce, ce suflet păzit de diavoli, ce văzduh binecuvântat era în jurul lor pentru cuvântul cel rostit al binecuvântării, văzduh plin de sfinții îngeri! Iată, aceasta n-a putut să facă Adam, și era în rai Adam, nu pe pământ, și s-a ascuns în sine în rai fiind, și îngerul negru îl slujea pe el, căci trufia lui i-a căzut în întunericul lui pe îngerii care-l slujeau pe el, pe cea dintâi ceată a îngerilor lui Dumnezeu, iar când Eu, Domnul, l-am tras afară din el pe Adam ca să-l pun față în față cu el însuși și cu fapta neascultării lui de Mine, care a născut întuneric pentru îngerii slujitori lui, M-a pedepsit Adam cu despărțirea lui de Mine în loc să-și pedepsească ascunderea lui de Mine, căci el s-a despărțit de Mine și nu Eu de el atunci când aceasta s-a întâmplat, iar îngerul cel negru l-a condus mereu apoi pe el, pe când cel alb, cel sfânt, a fost biruit de el și de diavol.

O, nu fugi, nu fugi de suferință, poporul Meu! Cei ce fug cad și nu-și agonisesc decât suferință pentru vecii. O, stai, tată, în brațul Meu durut și nu-Mi da peste braț ca să Mă lovești depărtându-Mă de tine! O, nu te pot ocroti decât în Mine și în mijlocul lucrării Mele, fiule. Căiește-te de tot ce ai împotriva Mea și mușcă-ți limba duhului și a trupului când primești îndemn de la îngerul cel negru să te răzvrătești și să te clatini de pe calea Mea cea de azi, fiule! îngerul cel negru hrănește cugetul omului când omul se desparte de Mine, dar Eu Mă port cu înțelepciunea cea de sus după om și îi arăt prin ea pe îngerul cel alb, pe care să-l asculte și să-l urmeze și să nu-l lase pe el biruit de îngerul cel negru al vieții omului. O, dacă omul ar vedea lucrarea îngerilor care îl călăuzesc pe el, atunci ar avea înțelepciunea toată și ar lupta prin ea, dar cel ce crede ce îi spun Eu, acela este cel ce vede. Amin.

O, poporul Meu, cât de mult înseamnă la Dumnezeu și la oameni un om credincios, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu! O, fiule, ce măreață este taina credinței! Adevăr adevărat am spus Eu, că cel ce nu se leapădă de sine nu poate să vină după Mine, nu poate să aibă credință și credincioșie. O, ce mare taină a vieții este să se dăruiască lui Dumnezeu omul! Atunci Duhul Sfânt îl călăuzește El pe acesta, și Domnul își face lucrarea Sa cu cel credincios pentru cei ce vor crede apoi în lucrările cele adevărate ale lui Dumnezeu. Așa am lucrat Eu, Domnul, și în zilele tale, poporul Meu de azi, și am avut, tată, inimi cu credință în ele și M-am mărit prin ele pe pământ pentru cei credincioși, dar am spus încă de acum două mii de ani, și așa am spus: «Când va veni Fiul Omului, când iarăși va veni, va mai găsi credință pe pământ?».

Voiesc să te deprind cu duioșenia, poporul Meu, căci acest dar e mare frumusețe cerească în inima omului credincios. Ea este căldura credinței sfinte și apoi flacăra ei. Pe ea aș vrea s-o semăn în oamenii care dau să se ridice spre slava lucrării Mele de azi cu tine, poporul Meu. Am dat la mulți darul și duhul duioșeniei după Mine și după tine, poporul Meu, și aceia se strâng cu duioșenie pe lângă izvorul Meu de cuvânt în sărbători și își dau hrană credinței lor și vieții lor cea cu credință. O, roagă-te să capeți această frumusețe, tu și toți cei ce vor căuta să înțeleagă ce înseamnă Dumnezeu pe pământ în oameni și cu oamenii, o, poporul Meu. Amin.

În această zi de duminică te învăț, Israele al neamului român, te învăț încă duhul duioșeniei, și te învăț și fața lui cea dușmană pe el, căci voiesc să te cresc cu lucrarea Duhului Sfânt, fiule. Îți amintesc pilda spusă de Mine despre fiul risipitor și despre fratele lui, care a rămas statornic lângă tatăl cel cu doi fii.

Omul trebuie să-L facă pe Dumnezeu să iasă în calea lui și să-l primească atunci când vine, atunci când el cade de la pieptul Lui și apoi iarăși vine aplecându-se cu inima spre Tatăl. Dar iată, mare învățătură să ia omul care aude de la Mine, căci păcatul invidiei se judecă din om cu Dumnezeu, și este păcat să facă așa omul. S-a supărat pe tatăl său feciorul lui cel mare când tatăl l-a primit la sine pe fiul cel pribeag de părinți și i-a dat înapoi cinstea de fiu. Tatăl însă a dat să-l învețe și să-l liniștească și i-a spus: «O, fiule, tu pururea ești cu mine, și toate ale mele sunt ale tale. Se cuvenea însă să ne bucurăm că fratele tău a înviat și s-a aflat, căci era mort și era pierdut».

O, nu e bună invidia, căci ea strică lucrarea milei și a duioșeniei și dă în lături puterea pocăinței de la cel ce se hrănește cu acest ucigător păcat. Eu sunt Cel ce judec pe om, și nu trebuie să facă aceasta omul.

O, voi, cei ce sunteți fii iubitori de Dumnezeu pe pământ, nu trebuie să faceți voi socoteala de felul cum lucrez Eu, căci această socoteală o fac Eu. O, feriți-vă de căderi din Dumnezeu, voi, fii iubitori de Dumnezeu! Eu stăteam la masă cu vameșii și cu păcătoșii, iar cei ce cârteau asupra Mea că fac acestea erau dintre farisei și erau dintre cărturari, erau dintre cei ce nu aveau duioșenie și milă așa cum aveam Eu de tot omul zdrobit de slăbiciuni ca să-i dau mila Mea și să-l fac să se scoale și să se facă fiu al lui Dumnezeu. Cel ce nu se bucură de un păcătos care se scoală să se întoarcă la pocăință, acela să vină să învețe ce înseamnă să se facă omul ucenic al lui Hristos, Care a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, iar pe cei drepți să-i învețe pocăința.

Eu, Domnul, sunt plin de milă și de duioșenie pentru omul umilit prin viața lui căzută și întind mâna după el, și te îndemn, poporul Meu, să fii și tu mântuitor ca și Mine, fiule, căci Eu despre aceste fapte te voi întreba când voi veni să văd ce lucrare a lucrat omul pe pământ. Cei ce sunt poporul Meu și cei ce se nasc de acum ca să fie ei apoi, toți să învețe de la Mine că păcatul invidiei are roadele lui, și după roadele lor se vor cunoaște cei ce fac acest păcat, căci aceia au duhul nemulțumirii, al cârtirii, al iubirii de sine, al dreptății de sine, al defăimării aproapelui, al gâlcevii, și au duhul semeției, de la care se naște minciuna.

Te învăț, poporul Meu, să fii ca Mine, blând și smerit cu inima, milos și duios cu cei ce se pocăiesc, și să fii plin de răbdare și de credință ca dreptul Simeon, care nu s-a îndoit că Acela pe Care L-a primit în brațe prunc ca să-L mărturisească n-ar fi fost Mesia, Mântuitorul oamenilor. Iată, așa se crede în Dumnezeu, ca dreptul Simeon. Amin.

O, să fie drept la suflet omul, și așa va avea el călăuză pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care are milă și duioșenie prin lucrarea Sa de peste om. Inima înfrântă și smerită este calea lui Dumnezeu spre om; ea nu cade de pe cale, căci Domnul o sprijinește pe ea. Eu pentru aceasta am venit pe pământ, poporul Meu. Am venit pentru cei blânzi și smeriți cu inima, pentru cei miloși și duioși cu duhul, pentru cei cu inimă de tată și de mamă pentru făptura cea căzută și neajutorată pe pământ, căci omul este căzut pe pământ între tâlhari de suflet. Cu duh milos și duios îmi așez mereu pe pământ cuvântul învierii omului, căci izvorul Meu de cuvânt este râul vieții, și îi dau omului să bea din el dacă el voiește să ia. Eu pentru aceasta M-am făcut cuvânt peste pământ, poporul Meu, și aceasta voiesc să lucrez Eu cu tine înaintea noroadelor. Păstrează-te, tată, în duh de credință ca să poți crede de la Dumnezeu, și apoi păstrează-te fără de păcat, căci păcatul invidiei pe Dumnezeu și pe cei asemenea Lui la milă și la duioșenie, acest păcat i-a căzut pe mulți din bărcuța Mea cea cu fii duioși în ea.

Duioșia să vă fie cerească, fiilor. Ea să fie cerească prin voi, iar voi să fiți cerești prin ea. Prin ea să credeți și să cunoașteți lucrările cele tainice ale lui Dumnezeu, căci așa se crede, fiilor. Prin ea să iubiți pe oameni pentru ei, nu pentru voi, și prin ea să iertați pentru voi, fiilor, căci cel ce iartă pe cel greșit lui, acela pentru el își face bine. Amin.

Noi, cei trei arhierei sărbătoriți azi, în sobor de sfinți, lăsăm peste tine binecuvântare întreită, popor cu nume nou de nou Ierusalim pe pământ între oameni. Lăsăm peste tine pecetea Dumnezeului Celui viu, și în chip tainic te însemnăm cu ea în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Mângâietorul, căci suntem aleși de Domnul să binecuvântăm și să veghem peste lucrarea Sa de azi și peste slujitorii ei și peste tot poporul ei cel credincios. Fiți fii ai rugăciunii sfinte și tari, căci prin rugăciune cu har peste ea veți fi biruitori cu Mielul Tatălui, Domnul Iisus Hristos. Cereți destrămarea lucrării celor ascunse ale lui satana și cereți Domnului ocrotire poporului Său cel credincios de peste tot și învățați poporul să se însemneze mult cu semnul sfintei cruci cu cele trei degete strâns împreunate în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Mângâietorul, și tot așa să însemneze căsuțele și toate lucrurile lor și toate lucrările lor, iar lucrările lor să fie lucrările Domnului. Amin. Cu cât duhul satanicesc își arde tot mai mult mirodeniile lui ca să-i încânte pe cei de pe pământ spre el, cu atât mai mult poporul Domnului să ardă candelele cu untdelemn, cu bilețel scris în ele cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, spre mărirea lui Dumnezeu pentru biruință, iar biserica Domnului să se întărească și să strige la Dumnezeu pentru biruința Mielului și a celor răscumpărați de El. Amin. Cu post și cu rugăciune să stea poporul sfințit înaintea Domnului, și fericit este cel ce se sfințește din acest cuvânt, cu care păstorește azi Domnul Iisus Hristos pe pământ. Amin.

O, poporul Meu, priveghează, tată, priveghează cu Mine, căci este nevoie de biruință, fiule! Dă-i sufletului tău pe Duhul Sfânt Mângâietorul ca să fii sârguitor în zilele acestea, căci tu trebuie să ridici rugăciune la Dumnezeu pentru toți cei strâmtorați pe pământ. O, adu-ți aminte de neputința ucenicilor Mei, pe care i-am rugat să vegheze împreună cu Mine când Eu M-am rugat Tatălui în grădina Ghetsimani, iar ei n-au putut să stea treji, căci erau osteniți de tristețe. Mă trăgeam de lângă ei și Mă rugam cu lacrimi Tatălui, și apoi veneam spre ei să-i trezesc, căci dormeau, și le spuneam: «N-ați putut un ceas să privegheați cu Mine! Privegheați, dar, și rugați-vă ca să nu intrați în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios».

O, roagă-te, poporul Meu, pentru tine și pentru toți cei strâmtorați pe pământ, căci și Eu Mă rog Tatălui pentru mângâierea celor strâmtorați de la toate ticăloșiile care se săvârșesc în mijlocul lor. îngerii Mei merg cu Mine și îi însemnează pe cei strâmtorați, căci scris este să fie așa și să Mi-i ocrotesc pe cei ce sunt ai Mei,

O, în fiecare om Mă doare duhul și trupul și nu pot să-i stârnesc omului duh de credincioșie în el pentru Mine, căci cel smuls din Dumnezeu și căzut pe pământ nu mai este ca atunci când era cu cerul înconjurat pe pământ. O, nu mai poate omul să stea întru Mine, căci păcatul despărțirii de Dumnezeu a omului s-a tot înmulțit șapte mii de ani din om în om, și odată cu el s-a stârnit în om nevoia de fericire, căci omul și-a pierdut fericirea și n-o mai găsește, iar dacă mai crede când și când că o are în mână, o, nu e ea, căci fericirea omului avea să fie Dumnezeu, precum fericirea Mea avea să fie omul.

Vine peste oameni păcatul lepădării de credință, și trebuie să fie întărit în Domnul acest popor, și trebuie să se învețe el din zi în zi mai mult cu sărăcia și cu puținul din toate, căci omul din lume își va vinde sufletul pentru o felie de pâine, pe care va fi s-o aibă sau nu, după ce va fi mărturisirea lui pentru Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu. O, a căutat Domnul să-Și strângă poporul buchețele, căci vremea se tot grăbea să vină. O, pentru trup se teme omul, dar pentru duh ba. Fiți, dar, înțelepți și întăriți duhul și credința poporului sfințit, căci cei adăpostiți de vreme rea sunt îngrijiți de Domnul. Amin.

O, poporul Meu, o, să nu mori, tată, cu moartea cea de-a doua, căci ea este necredința și este partea celor necredincioși. Stai cu cuvântul Meu cel de azi și nu te uita înapoi, ci numai la glasul Meu să iei aminte, căci Eu sunt Cel ce văd și știu să te călăuzesc prin cele ce au să vină să strâmtoreze pe oameni. E vreme cu răscruce, iar cei ce nu Mă au cuvânt peste ei nu vor cunoaște vremea, și vor rătăci și se vor sfărâma ca fii ai neascultării.

O, poporul Meu, cel ce seamănă cu Mine prin supunere și prin ascultare, acela are numele Meu pe fruntea sa. O, fiule, dacă te porți cu duh umilit înaintea mai-marilor tăi, tot la fel să te porți și cu cei de sub tine, și cu cei mai mici ca tine. Ai grijă să nu faci păcate, tată! O, nu-i frumos să-l faci de râs pe fratele tău cu gând să-ți faci ție cinste. Ai fi neumilit prin aceasta, pentru că și tu faci rău vieții tale, și iată, ai fi nedrept. O, să nu faci așa păcate, fiule povățuit din cer!

O, nemulțumirea celor nemulțumiți îi face să nu mai creadă în coborârea Mea, iar cel mai fericit este cel ce ascultă, tată. Duhul cârtirii și al nemulțumirii, acesta este un drept luat pe nedrept, și este atac la drepturile celorlalți și este duh de stăpân. O, e bună inima mulțumită și hrănită cu cele de sus, căci cele de jos golesc de Dumnezeu inima omului. Vă rog, tată, rugați-Mă ca David, în toată clipa rugați-Mă și-Mi spuneți: «De cele ascunse ale mele curățește-mă, Doamne, și de nu mă vor stăpâni mă voi izbăvi de păcat mare».

Când răul din om se împacă cu răul din alt om, atunci este pace. Când binele din om se împacă cu răul din el sau din alt om, iarăși este pace, dar când binele se ceartă cu răul, fie în om, fie prin el în afara lui, atunci nu mai este pace, și este luptă între bine și rău, și aceasta este pacea pe care trebuie s-o iubiți. O, și mulți vor să facă bine și dreptate, dar nu oricine poate face aceasta când vrea să facă, fiindcă trebuie să semene cu Dumnezeu omul și să fie drept și blând și smerit cu inima, și nicidecum drept în el însuși prin faptele pe care le arată și nedrept cu cel căruia voiește să-i facă bine, căci pentru aceasta trebuie inimă curată, iar inima curată este în cel ce vede pe Dumnezeu, precum este scris. Amin.

Omul se face luiși idol și de aceea greșește el așa de mult împotriva aproapelui său, bietul de el. Iubirea de sine, părerea de sine, de la care pleacă atâtea păcate din om în părți, aceasta înseamnă slujire la idoli, fiilor. Mergeam prin cetățile pe unde aveam creștini, mergeam cu cei purtători ai cuvântului Meu peste poporul care a cunoscut lucrarea Mea și pe trâmbița Mea, și îi spuneam lui așa: «Poporul Meu, Israele, poporul Meu, nu te mai închina la idoli, nu mai fă așa ceva, tată». O, iată de ce le spuneam așa! Spuneam așa că nu voiam să piară în lume acest popor, căci lumea este închinătoare la toți idolii ei și n-am voit, poporule hrănit, n-am voit să semeni tu cu lumea, tată, și-ți spuneam că bobul sec de Dumnezeu va trece prin sită, și tu trebuia să fii veghetor apoi la cele ce ți-a spus cuvântul Meu să faci.

iată, îl învăț pe poporul Tău de azi să-și descopere, spre slăbirea dușmanului lui, care nu se vede, să-și descopere toate cele ascunse în el fiecare, căci cele ascunse sunt cele rele, sunt cele ale duhului rău, care se ascunde, dar care miroase urât, stricând aerul, stricând pacea, stricând adevărul și pe om. O, nu se poate ascunde cel rău, cel potrivnic, căci Edom a fost descoperit rău încă de când a ieșit din pântecele mamei lui, căci a ieșit roșu peste tot, și tot așa se înroșesc și cei ce fac răul împotriva celor mici la suflet, celor slabi cu puterea. Omul care se ascunde cu răul făcut împotriva celor slabi și mici la suflet, acela nu se poate ascunde mult, căci unde nu este pocăință și umilință, acolo este îngâmfare, iar îngâmfarea învârtoșează purtarea omului și îl dă de gol pe cel ascuns în el cu rău asupra aproapelui său.

Tu, popor învățat de Dumnezeu de sus și de jos, nu uita povața mea de sus pentru inimă dulce, dulce, fiule. Inima dulce este inimă cerească, iar cea pământească nu este așa, ci este ca omul. Nu uita că omul nemulțumit și cârtitor prin nemulțumire are duh de stăpân. Apleacă-te cu mulțumire, cu umilință, cu pocăință, cu inimă dulce, ca să ai duh de fiu. înseninați-vă fața voi, cei încruntați la inimă! Nu vă jucați de-a statul cu Dumnezeu voi, cei nemulțumiți! Lăsați-vă moi, ca să puteți fi plămădiți voi, cei care n-ați intrat la făcut după ce ați venit spre Domnul! Primul pas al celui ce crede venind apoi spre Domnul, este lepădarea de sine și iubirea pentru cruce. Cereți învățătură și intrați sub fapta ei apoi! Eu am fost aspru cu diavolul, dar și cu omul, căci diavolul se naște din om. Fiți ascultători prin credința în cei ce vă călăuzesc și prin dragostea de ei, ca să-i puteți asculta pentru mântuirea voastră. Veți fi asemenea Lui dacă veți asculta de ei, urmându-i spre El pe cei ce vă călăuzesc. Binecuvântare arhierească vă dau. Luați ceea ce vă dau! Amin.