6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

Credința în Mine și în învierea Mea apoi, e ușor s-o aibă tot omul, că este o vorbă românească și spune ea despre câte ceva că e la mintea cocoșului cutare lucru sau știință, ca să fie înțeles sau crezut ceea ce este pus în cântar, și mulți oameni cred că această zicală e o nimica toată. O, nu e o nimica toată, ci e multă taină în ea, căci cocoșul cântă lui Dumnezeu și cântă oamenilor, cântă și vestește să se scoale toată suflarea înaintea Mea și să Mă laude din timp în timp pe timpul unei zile și al unei nopți. O, dar a vestit învierea Mea cocoșul, și a vestit el toate ceasurile Mele grele, căci credincios este el Celui ce l-a făcut pe el cu cuvântul, ca și pe toate câte sunt zidite de Dumnezeu pe pământ.

O, are minte cocoșul, au minte necuvântătoarele și au pentru Dumnezeu și pentru credință, și trebuie să se rușineze un om înaintea cocoșului care cântă și vestește că se face ziuă, că vin ceasurile rugăciunii, că se apropie seara sau miezul nopții, sau se apropie ceva bun sau rău, și veghează cocoșul și-și păzește casa și familia lui de găini și de pui și este pildă oamenilor cu viața lui, cu îndeletnicirile lui, și e la mintea cocoșului credința în Dumnezeu și pentru Dumnezeu mai mult decât este la mintea oamenilor care nu se așează la veghe nici când aud cucurigul cocoșului, o, și sunt de plâns oamenii care nu veghează, din firea lor veghe așa cum veghează cocoșul cel făcut de Dumnezeu ca să-i vestească pe oameni și toată făptura la veghe, că numai ce cântă cocoșul dimineața, și toate păsările se scoală pentru slujba lor de utrenie și umplu cerul și pământul de cântecele lor, de limba și de glasul lor pline de laude lui Dumnezeu aduse, ca niște făpturi care-și cunosc și-și recunosc pe Făcătorul lor și lucrul Lui cel dat lor să-l împlinească între pământ și cer zi de zi, mereu, mereu.

O, fiilor ai Fiului meu, copii de la izvorul Său de cuvânt, voiesc de la voi să-L iubiți pe Hristos Fiul meu. Din iubire să stați lângă El și cu El, o, și să aveți grijă mare să nu se stingă ea, căci cum s-ar stinge, gata, v-ar trage de partea sa vrăjmașul. Dar nu așa, ci trebuie veghe mare, fiilor. Așadar, stați sub veghe și vegheați și voi odată cu veghea de peste voi. Ascultarea, nu uitați, e rodul iubirii, fiilor, și apoi fructul mântuirii.

O, dacă-ți cere cineva drag ție să-i faci ceva, să-i dai ceva, te duci și faci aprins de dragoste și de bucurie voia lui, dar dacă nu împlinești ce-ți cere Dumnezeu, e pentru că nu-L iubești, omule, și nu ești recunoscător pentru iubirea Lui. Iar dacă azi s-a grăit despre taina iubirii, o, cât de mult ar fi să fim primiți noi, cei din cer, cu această vindecare a omului, vindecarea iubirii care așteaptă de șapte mii de ani după om și în om!

O, copii de la izvorul Meu de cuvânt, Hristos a înviat! Sunt fericit de la voi că-Mi deschideți ca să vin, fiilor. Caut să-i deprind pe cei ce cred venirea Mea cuvânt pe pământ, caut tot timpul să-i deprind cu iubirea cea de sus, dar mai vârtos caut să-i învăț să fie copii, ca să scape de păcat, ca să li șteargă păcatul și să fie apoi ca pruncii cei fără de păcatul săvârșit. Vouă vă spun copii când grăiesc cu voi, că voi ați învățat să ascultați și din cer și de pe pământ câte vin spre voi să vă poarte, căci taina de copil am venit s-o așez peste cei ce cred pe Dumnezeu-Cuvântul, Care vine la voi ca să-L împărțiți peste pământ. Copii sunt cei purtați, cei îngrijiți, cei sprijiniți, cei care învață să meargă, să vorbească, să cânte, să scrie, să lucreze, să spele, să are și să semene, să iubească prin toate și să facă toate, toate lucrând și ascultând, iar altfel omul nu poate fi copil ca să aibă parte cu împărăția Mea, cu care am venit pe pământ iar și iar, ca și acum două mii de ani vestind-o pe ea proaspăt venită cu Mine și așezată prin cuvânt peste cei ce Mă primesc cu ea ca niște copii care se supun cu iubire împărăției de sus pentru ei.

O, fiilor copii, durere mare am de la cei ce nu au și nu arată să aibă simțământul vinovăției, ca să le pot Eu lucra apoi iertarea păcatelor lor. Omul păcătuiește prin însăși pofta sa, precum este scris, și nu trebuie să dea vina pe nimeni pentru păcatul său, ci numai pe sine, dacă voiește să fie creștin după adevăr, dacă iubește el dreptatea a toate ca și Dumnezeu, căci pe calea credinței nu trebuie să facă altceva creștinul pentru greșalele sale, nu trebuie să osândească pe fratele său pentru sine, ci numai pe sine și însăși pofta sa, prin care se zămislește păcatul a toate câte omul iubește și poftește. O, pe cine auzi că osândește pe frați pentru sine, pe acela îl scrie diavolul, vânzător de frate îl scrie, și fac diavolii horă mare în clipa când văd un creștin dat disprețului de alt creștin, iar inima celui ce primește dispreț pentru aproapele prin vorbire de rău se umple de dispreț pentru cel clevetit și se stinge dragostea frățească, se duce dintre frați, și din unul în altul se lucrează aceasta prin vorbire dezvinovățitoare de sine, și în același timp învinuitoare de frați.

O, toate, toate se împlinesc la vremea cea scrisă pentru fiecare împlinire, și pentru ca să fie ordine în toate și peste toate mereu. O, dacă pe pământ trenurile sau carele de călătorie n-ar veni la timp, după cum știu din cărțile de călătorie cei ce călătoresc ora de sosire și de plecare pentru cele cu care ei călătoresc, o, ar fi numai nenorociri pe cale, numai moarte neașteptată peste mulți, numai suspine și neliniște și plâns, numai război și dezbinare și încurcare de limbi peste tot.

O, tot așa e și cu cele din cer scrise să se împlinească la timpul lor. E ca și pe pământ cu ordinea cea de obște și bine urmată de toți și la vreme pentru toate. Iar Eu, Domnul, i-am învățat pe cei împreună șezători în obște și le-am spus: cu toții în dreapta, cu toții în stânga și toate la timp hotărât, și aceasta pentru ordine, pentru pace, pentru dragoste, pentru spor, pentru răscumpărarea timpului, pentru ca să nu se strice iubirea și frăția dintre frați, și apoi pentru unitate, pentru frumos, pentru duhul gospodăririi a toate câte sunt și se fac, căci altfel se strică tot și toate, se strică și omul, și nu mai e frumos nimic, nimic, și umblă ca bezmeticii doi câte doi, câte trei și se ascund apoi cu cele neobștești stări și obiceiuri, cu lucrări neștiute, și cu bucurii pentru satana prin acestea și cu inimi bolnave de doruri omenești, și iată de ce nu e bine pe pământ între oameni și între de obște locuitori, și iată, trebuie ordine mereu și în toate, și toate împlinite la vreme și cu știre, și numai atunci și numai așa e pace și e bine, e lumină în toate, e Dumnezeu cu oamenii pe pământ. O, Eu de aceea vin cuvânt pe pământ, și vin să așez la loc toate, toate câte s-au stricat și s-au clătinat odată cu neascultarea și cu clătinarea spre patimă, spre păcat a omului zidit de Dumnezeu.

Toate trebuie puse în ordine, toate mereu și peste tot. Toate ca în cer să fie și pe pământ, iar până nu se împlinește așa, nu piere satana și lucrarea sa de pe pământ și dintre oameni.

O, fiilor, fiți ageri cu urechea minții și a inimii, căci învățăm taina supunerii și darurile ei, așa cum le-a învățat mama Mea Fecioara și s-a umplut ea de dar din cer, s-a umplut de Dumnezeu și L-a arătat oamenilor pe Fiul lui Dumnezeu, iar ea I-a fost mamă.

O, fiilor, supunerea este pe pământ pentru mai multe lucrări și cauze și se supun toți oamenii, după cum le este căutarea sau sorțul. Sunt între oameni dintre cei care simt fericire și mângâiere mare când se supun, și se simt aceștia ocrotiți și iubiți, prin supunere se simt așa. Sunt iarăși alt fel de oameni care se supun celor puternici, supunând aceia pe semenii lor pentru slava lor, pentru stat mare pe pământ sau pentru mamona, căci sunt lacomi să aibă mult și multe și să se desfete trufindu-se pentru ei înșiși și supunând pentru aceasta oameni necăjiți și lipsiți, cărora le trebuie pentru viață să aibă de la cei bogați și mari peste oameni. Sunt iarăși între oameni cei care se supun pentru ca să învețe ceea ce au de învățat și de lucrat apoi, ca ucenicii care învață de la învățători ca să știe apoi, și aceștia au supunere pentru ascultare de învățător. O, sunt fel de fel de lucrări de supunere. Așa este pe pământ, și este precum în cer, este supunere, dar nu toată supunerea este ca în cer și pentru cele de sus, ci este multă supunere pentru câștig, omenească, și după cum se cere sau după cum îi trebuie omului. Lucrarea ucenicilor Mei a fost supunere, fiilor, căci s-au supus ei chemării Mele și învățăturii și tainelor lui Dumnezeu venite pe pământ cu Mine, după ce M-au urmat și Mi-au ascultat ei cuvintele și Mi-au văzut lucrarea ca să învețe ca Mine să lucreze ei apoi.

O, nu poți deveni nicicând ucenic dacă nu te poți hotărî pentru supunere cu mare credință, cu mare iubire pentru cel căruia te supui. Supunerea prin harul cel de sus înseamnă dragoste, fiilor. Din dragoste izvorăște simțământul de supunere și pacea inimii celui ce se supune, iar cel care se supune iubește cu fericire în inimă, căci iubirea se supune.

O, mamă Fecioară, spune-le lor acum, spune-le celor ce au primit din cer harul credinței și darul ei, spune-le lor despre lucrarea supunerii, mamă, spune-le tu lor despre taina uceniciei, mama Mea. Amin.

Lucrarea uceniciei a fost lucrarea mea înaintea Domnului. M-am supus de micuță celor ce mă purtau, sau celor ce mă învățau sau îmi dădeau de împlinit, și așa m-am supus vestirii îngerului apoi, și am primit pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele meu fecioresc și I-am dat trup din trupul meu, și L-am arătat oamenilor prin lucrarea uceniciei apoi, căci mi-a fost împărțit să împlinesc, și am împlinit așa.

O, iubiți taina de ucenic, fiilor, fii ai Fiului meu, dar și voi, cei ce credeți venirii Lui cuvânt aici, pe vatra neamului român. Ucenicia este iubire cu supunere, și nu e de ajuns numai credința. Nu poți fi al Domnului și lucrător Lui dacă nu ești ucenic cu iubire și atent la cuvântul învățăturii Lui ca să fie împlinit. Ucenicul are ținută sfântă și pretențioasă și are sfială și curăție de inimă și de trup și de haină și de hrană și de cuvinte, și de credincioșie prin toate acestea, și apoi cuvânt rostit cu supunere: Iată robul sau roaba Domnului, fie mie după cuvântul cel rostit, Doamne! Amin.

O, înarmați-vă cu dorul de Dumnezeu, fiilor. Nu este nimic între pământ și cer care să poată birui calea celor plini de dorul Meu în ei. Am spus acum două mii de ani că am venit să arunc acest foc pe pământ ca să nu-l mai port numai Eu. M-am arătat oamenilor ca să-i aprind apoi pentru Mine, și de la unii la alții să ia foc apoi dorul de Mine. Nimic nu poate avea omul în afară de Mine, dacă se cheamă că poate avea ceva. O, de M-ar crede omul când îi spun lui aceasta, ca să nu-l doară apoi că nu M-a crezut!

O, fiilor, fiți locașul dorului din Mine și lăsați-l să vă neliniștească. Rugați-vă să-l așez în voi, să-l împart cu voi mereu, mereu, iar dacă găsesc larg deschis Mă deșert cu el tot în voi, că fără dor de Mine, Cel ce M-am arătat acum două mii de ani Stăpân și Împărat și Mângâietor al omului care Mă alege de veșnicie a sa cu Dumnezeu, o, fără dorul cel aprins din Mine dat lui nu poate omul să rămână al Meu pentru vecii, căci diavolul pândește și aruncă tot timpul fel de fel de curse pentru om, și numai dorul de Mine poate să-l facă un nimic pe satana în toată clipa, și aceasta este taina celor ce nu se pot despărți de Mine, dorul Meu în ei este taina, fiilor.

Iar acum, o, popor al cuvăntului Meu, fiilor purtători de Dumnezeu, duceți cuvăntul Meu acolo unde el trimite veste din cer și fiți vestitori de Dumnezeu, fiilor, căci cei ce s-au făcut slujitori de altare și peste turmă stăpănitori, și care se dau mari și tari asupra celor ce rămăn de partea credinței sfinte din strămoși din neam în neam, o, acești potrivnici n-au minte nici căt cocoșul. Cocoșul este vestitorul lui Dumnezeu ziua și noaptea și strigă la oameni cu glasul lui prelung, le strigă deșteptarea și așezarea la rugăciune. Strigă cocoșii în miez de noapte și în zori de zi și strigă la ceasurile de rugăciune ca să-i scoale la veghe pentru viață și pentru Domnul pe creștini și pe oameni. Și, vai și iar vai celor ce nu se scoală ca să fie găsiți la miezul nopții înaintea Domnului cu măinile ridicate în rugăciune și în îmbrățișare cu Domnul și cu cerul, așa cum cocoșul se scoală și strigă la Domnul cu rugă și strigă la oameni slăvind pe Domnul cu căntecul lui prelung spre cer.

O, fiilor, hrăniți-vă sufletele, și să aibă ele hrană și creștere. Căutați să vă hrăniți dragostea de Dumnezeu clipă de clipă, că fără ea cade omul în păcat greu, cade mereu și nu-i pasă. Omul fără Dumnezeu în el cade în păcat, fiilor. Să știe tot omul pricina căderii lui în păcat. Dar cine are pe Domnul dragostea lui și în fapta lui, acela nu cade, ci se sfințește zi de zi mai mult pentru dragostea sa de Domnul său.

Și iată, fiilor, încă de la începutul lucrării cuvăntului Meu am luptat cu cuvăntul și cu povața lui și am alăturat lăngă Mine ajutorul oștirilor cerești ca să-Mi fac un popor de sfinți, de fii neprihăniți și să-i am înaintea Mea acum, la sfărșit de timp, și să Mă sprijin pe ei pentru venirea Mea cu mult, mult cuvănt peste pămănt, cu multă hrană din cer, ca să fiu lumina lumii prin cuvăntul Meu, că arsura dorului Meu aceasta este: să am un mănunchi de fii, un popor sfănt și să-l țin în măna Mea și să-l păzesc și să-l îndrum, dar Îmi trebuie ajutor de jos, iar diavolul Îmi stă împotrivă, fiilor, și lupta Îmi este mare și grea. Îmi amintesc cu durere mare, Îmi amintesc de Moise, de suferința lui de la popor, căci poporul n-a vrut să ia de la Dumnezeu și să asculte, iar Eu, Domnul, am urăt moștenirea aceea și i-am dat pe ei în măinile neamurilor și sub stăpănirea celor ce-i urau pe ei, și au fost tot mai nefericiți sub stăpănirea celor ce-i asupreau, fiindcă Domnul mereu i-a izbăvit, dar ei mereu L-au amărăt, căci n-au învățat ei iubirea.

O, Mi-e dor să am popor sfănt și mare la număr și Mi-e tot mai dor, și dorul Mă arde de tot, Mă înfierbăntă în cuvănt și-Mi mănă venirea, și de aceea vin. De dor, fiilor, de dor vin.

Mereu, mereu să vă găsesc treji și vii cu rugăciunea de miez de noapte și de zori de zi și de lăsatul serii și de toată ziua, căci creștini de aur vreau să vă numesc cînd vă voi arăta pe voi lumii ca purtători de Dumnezeu, carul venirii Mele din cer pe pămănt să vă numesc pe voi, și lumină a lumii lăngă Mine să fiți numiți, căci cu voi Mă sprijin, cu voi Mă ajut și merg, cu voi, doar cu voi, cei mai mici ai Mei, cei mai plăpănzi, cu voi, fiilor, cu voi. Amin, amin, amin.

O, fiilor, am spus, grăind la ucenici, despre ziua când voi despărți ca păstorul oile de capre și voi pune pe cei neprihăniți de-a dreapta Mea, căci ei M-au miluit ori de câte ori au făcut aceasta unuia dintre cei mai neînsemnați frați ai Mei. O, cine ar fi să fie aceștia? Aceștia sunt cei ce suferă cu Mine și pentru Mine așa cum sufereau ucenicii Mei, frații Mei cei neînsemnați în ochii mai-marilor de peste oameni, și sunt cei ce Îmi urmează cu viața lor, nu numai cu fapta lor, căci Eu am spus: «Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă cuvântul Meu și îl împlinesc pe el pe pământ cât stau», și aceștia trebuie căutați, trebuie bine cunoscuți, căci ei sunt aurul cerului pe pământ, și au ei parte cu Dumnezeu în viața lor și după aceea, și ori de câte ori sunt miluiți aceștia pentru că sunt ai Mei, o, nu-și vor pierde plata cei care îi miluiesc pe ei.

Am spus la ucenici: «oricine vă va da vouă un pahar cu apă pentru că sunteți ai Mei, nu-și va pierde plata». O, mai este cineva între cei ce se cred că știu și că înțeleg de la Dumnezeu, mai este, oare, cel ce înțelege cuvântul Meu cel bine deslușit? O, dacă tu, omule, ai nevoie de o cunoștință a unui om mare, la care tu vrei să ajungi cu ofranda ta pentru ajutorarea pe care vrei s-o primești, poate oricine să se pună gaj pentru tine înaintea celui la care bați la ușă? O, tot așa este și cu înțelesul cel despre cei mai neînsemnați frați ai Mei, care pot deschide multora împărăția cerurilor. Eu sunt Împăratul celor ce Mă iubesc suferind cu Mine și pentru Mine pe cale, așa cum sufereau ucenicii Mei, cei disprețuiți pentru numele Meu, și care vesteau împărăția cerurilor la toți cei care credeau sau nu credeau în ea.

O, vai de oamenii bogați și mari cu bogăția lor, și care fac la vedere fapte bune celor fără de bogății ca să-și atragă laudă pentru fapte! Și vai de cei ce nu știu să dea sprijin fraților Mei cei neînsemnați între oameni, și care știu calea pentru faptele care ajung la Domnul! O, cei nebuni după Hristos, aceia sunt mesagerii cei adevărați, aceia au trecere la Domnul, și au pentru dragostea lor, pentru calea lor sfântă, și nu oricum este săracul în ochii lui Dumnezeu, că o mulțime de săraci sunt cei ce nu le place să lucreze pentru pâinea lor, și care risipesc în plăceri păcătoase strânsura căpătată de la cei ce cred că-și fac rost de fapte bune pentru cer, dând un ban la cei care cer! Dar cuvântul Evangheliei pomenită în duminica aceasta după datina bisericească, o, altfel a fost cuvântul Meu și înțelesul lui, căci Eu l-am grăit pentru cei ce sufereau și plângeau și îndurau prigoană și dispreț pentru că erau ai Mei, și iată, nu este tălmăcitor ca să deslușească oamenilor cuvântul Meu, și trebuie să vină Domnul și să deslușească El cuvântul Său.

O, poporul Meu, o, fiilor, învățați-vă să nu disprețuiți pe Duhul Sfânt. Nu știți cum lucrează El și ce grăiește sau când. De aceea fiți treji pentru lucrarea Duhului Sfânt, Care suflă unde voiește și când voiește El, și vă îndemn aceasta pentru că nu v-ați deprins cu această grijă, pentru care trebuie credință și trebuie primire și veghe pentru primire, o, fiilor, și trebuie să fiți cerești pe pământ, și cerul să vă fie de patrie pe pământ, că altfel cum ați putea primi voi din cer?

O, aveți nevoie de multă, multă iertare, de multă îndreptare, dacă până acum nu ați avut deplină grijă să nu întoarceți spatele pentru Duhul Sfânt.

O, fiți născuți din Duhul, fiilor, căci Eu, Domnul, am deslușit bine cum sunt cei născuți din Duhul, și am grăit aceasta prin Scripturi. O, iată câtă credință trebuie și câtă grijă pentru cum vă lucrează credința, căci credința îl lucrează pe om ca să fie el apoi născut din Duhul. Când Duhul este cu voi, El vă învață în toată clipa, El vă călăuzește dacă nu-I spuneți nu, iar dacă Îi spuneți nu, El Se sfiește, Se strânge ca un sul și Se trage din fața voastră cu grăirea Sa.

Vă spun, fiilor, că Duhul nu S-a învățat cu voi încă, fiindcă nu v-ați învățat voi cu El și cu grăirea Sa spre voi. Așadar, de aceea vă spun aceasta, căci fericiți și liniștiți sunt cei mânați și purtați de Duhul Sfânt, Care vă vrea pe voi cei fericiți să fiți, fiilor, dar ați văzut cum a lucrat El și cum a grăit prin glasul bătrânului Simeon, și cum a vestit lucrarea Mea și semnele ei de peste oamenii din Israel, și cum a primit mama Mea Fecioara glasul și cuvântul Duhului Sfânt.

Liniște și putere de împlinire aduce Duhul Sfânt prin lucrarea Lui. Lucrări mai presus de măsura omenească poate El să facă și să arate, chiar și la cei ce nu se așteaptă și nu cunosc despre cele din cer.

Mă bucur cu Duhul Sfânt și cu sfinții că am avut prilejul în ziua aceasta de praznic de întâmpinare să vă pot spune cum stă, cum grăiește și cum lucrează Duhul Sfânt spre voi și cu voi, și cum stați voi față de El și cum Îl primiți când vine spre voi. El este Dumnezeu, Unul din Treimea Dumnezeiască și nedespărțit în lucrare și în unime, iar voi să căutați să învățați întreaga lucrare și putere a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt odată în lucrare, nu pe rând, nu în parte lucrare, o, nu, fiilor, nu, ci Trei în Unul, așa este și așa lucrează Dumnezeu, iar Duhul Domnului suflă și naște oameni, îi naște de sus, îi lucrează, îi formează, îi povățuiește mereu, și este scris că va naște din nou lumea toată. Iar voi luptați, fiilor, o, luptați să faceți parte din lumea cea născută din nou și să rămâneți, pentru veci să rămâneți în ea și pentru ea, că mare și dulce este învățătura Mea peste voi, și n-am grăit cu nimeni până acum așa dulce ca și cu voi, căci voi sunteți poporul cel mezin, și tot așa să vă și purtați, ca mezinul, fiilor, că ați văzut pe Adam, că dacă n-a fost prunc, el n-a avut, n-a simțit să aibă nevoie de supunere, de sfială, de ajutor, de veghe peste el, că a fost deodată mare, bărbat împlinit, iar cei mari, iată, nu ascultă, nu stau sub veghe, sub creștere, sub părinți, fiilor. Eu, însă, am venit Prunc când am venit, și M-am supus îngrijirii și ascultării și purtării de grijă și iubirii părintești, și așa am început învățătura Mea peste om. O, tot așa să faceți și voi. Ce ați văzut la Mine așa să faceți și voi, și veți fi călăuziți de Duhul, fiilor.

O, îi trebuie omului salvator, că multe rele își face luiși omul. Legea curățirii ar fi s-o ia el de salvare dacă voiește salvare, dar pentru aceasta îi trebuie umilință și pocăință apoi. Tot poporul cuvântului Meu să audă de la Mine cuvânt de viață și să iasă din sine fiecare și să ia peste el călăuzire cu ascultare, că iată ce spun:

Fiilor, fiilor, ascultați de la Domnul! Fie-vă teamă să umblați singuri, că această ascultare când este călcată vă are diavolul la mână ca neascultători de Dumnezeu și vă face rost de vină după vină, de vină peste vină, iar cea dintâi vină este că umblați singuri, și îi urmează vină acestei neascultări, vină, și chiar căderi prielnice diavolului și rușine Mie din partea voastră.

Iar acum pune tu semnul dintre Mine și tine în cartea mărturiilor în ziua ta de serbare între sfinți, și mângâiere să Ne dăm și să dăm, o, și cât, cât dor am de mângâiere, Verginica Mea! Amin.

Aș ruga pe cei ce se știu popor al cuvântului Tău, i-aș ruga pe toți să fie curați la minte și la inimă și la duh și la trup și la dor, și să se facă mereu curați, că mereu trebuie făcută curățenie ca să fie ea apoi. I-aș ruga să nu se mai pitească și să nu mai stea pitiți în ei înșiși și în colțuri neluminate pentru ochii cei din jur, că mulți sunt cei ce nu vor și nu înțeleg ca să slujească luminii a toate câte sunt și a toate câte fac ei. O, aș ruga să plângă după Domnul, să plângă după Tine poporul cuvântului Tău, iar Tu să vii mereu la cei ce plâng după Tine așteptându-Te să vii și să petreci cu ei, și ei cu Tine, Doamne, că altfel nu este petrecerea petrecere dacă nu și ei petrec cu Tine așa cum Tu petreci cu ei. O, iată taina pe care Tu o aștepți să se ivească și să lucreze ea în tot adevărul ei!

Și i-aș mai ruga pe cei cu numele Tău cel sfânt peste ei, și care se hrănesc de aici, o, i-aș ruga să nu piardă dorul de Tine în vremea lucrului lor de zi cu zi și petrecerea lor lângă Tine și a Ta lângă ei, căci tot lucrul trebuie să-L aibă pe Domnul în aluatul său, că numai așa este luat de veșnicie lucrul mâinilor omului, numai să înțeleagă poporul Tău această taină sfântă și nedespărțită între duhul și trupul omului prin mișcarea și lucrarea acestor două firi.

Las grăire sfântă în cartea Mea pentru cei ce vin spre cetatea Mea de cuvânt în sărbători, și trebuie musai să las învățătură tare, că nu toți cei ce vin, sau au să vină de acum încolo, o, nu toți sunt cuminți față de Mine și față de voi și de locul slavei Mele aici, și trebuie să-i învăț nu oricum să vină când Eu, Domnul, sun și îi adun la masă ca să le dau, că vin și tot vin întâlniri la izvor, măi fiilor, iar voi trudiți și pregătiți și stați înaintea celor ce vin, și îi învăț Eu acum pe ei cum să-I mulțumească lui Dumnezeu de fiecare dată și cu câtă cuviincioșie trebuie să privească spre locul de aici și spre voi, cei puși de Mine veghetori aici.

Voi, cei pe care vă poartă dorul și vă strângeți lângă Mine aici la izvor în zile de sărbători ale Mele și ale sfinților Mei, o, voi trebuie să vă creșteți iubirea, dar nu singuri să faceți aceasta, și este nevoie de învățătura Mea peste voi, ca să știți voi apoi că aici se vine cu sfială, iar spre sfârșitul întâlnirilor se pleacă cu duh plin de mulțumire și de iubire sfântă și cu viață multă în voi. Sunt între cei ce se apropie și vin, sunt între ei din cei care nu privesc frumos, nu citesc frumos, nu iubesc frumos sau nu grăiesc frumos, iar Eu, Domnul, de aceea sun și îi adun și îi învăț pe ei, ca să se prindă de ei povața Mea.

O, toate sunt curate pentru cei curați, aceasta trebuie să învățați, și toate se vor curăți: și privirea, și citirea, și iubirea, și grăirea și toate. Am spus că aici se vine ca la Dumnezeu, iar cine va ține minte ceea ce am spus, acela va împlini așa, numai că trebuie să știe cei ce vin cum este Dumnezeu și cum este omul.

O, nu ca în orice loc de pe pământ trebuie să fie și să vină aici cei ce vin și se înfățișează Domnului, o, nu. Iată, nu toți cei ce vin, nu toți știu, mai ales cei ce nu au mai fost și vin de prima dată și nu știu ei că aici nu se vine cu daruri, fiindcă aici este orânduială pusă de Mine și trebuie ținută această orânduială. Eu sunt Cel ce Mă dau în dar, și nu trebuie să-Mi dea daruri cel căruia Mă dau în dar cu tot cuvântul Meu de învățătură și de mântuire. E învățat omul care umblă după Domnul, e învățat să ducă daruri la biserici, la mănăstiri, dar aici nu se poate așa, căci se lucrează numai dinăuntru, nu și din afară pentru orânduiala cea peste toate aici. Eu, Domnul, i-am povățuit pe cei ce sunt de strajă aici și le-am spus lor mereu să-și păstreze mâinile curate de toate, de toate câte nu sunt cu știrea Mea peste cele de aici.

Voi, cei ce veniți, o, învățați cum să veniți! Nu aduceți daruri! Cei de aici trebuie să rămână cu mâinile curate, iar Eu, Domnul, am făcut așezare pentru toate câte sunt aici. O, nu se poate adunătură aici de peste tot. Numai cei ce s-au curățit pe deplin în toate ale lor, numai cu aceia Mă sprijin Eu, Domnul, pentru tot ce am Eu aici.

Cu veghe multă păstrez Eu acest așezământ și tot ce se lucrează aici, și Mi-am făcut sprijin pe cei pe care bine și de aproape îi cunosc și îi povățuiesc ca și pe vremea primilor creștini, ba mai mult, iar duhul lumii trebuie să stea departe de toate câte sunt și se lucrează aici.

Cei ce vin la masa de aici trebuie să lase al lor obicei și fel de grăire, căci Eu am grijă de duhul și de urechile celor de aici, care stau atente spre Mine și spre cele de sus, iar felul de grăire după cum are fiecare de grăit, o, nu e bine să-și facă loc aici în sărbători cu strângere la izvor, ci e numai cu bucurie plină de sfială sfântă de petrecut aici.

Am privit și am văzut purtarea unora care grăiau mult și zgomotos și de toate la masa Mea aici cu cei adunați. Am văzut grăire doi câte doi, am văzut foială fără de rost și nesfială. Am văzut neatenție, neliniște. Toți cei care vin trebuie să învețe că locul de aici este taina lui Dumnezeu pe pământ și lumina Lui peste oameni și Duhul Lui cunoscător de om, chiar dacă cei de aici se poartă atâta de cald, atâta de firesc cu cei ce vin spre izvor. Cu port creștinesc și plin de cuviincioșie trebuie să fie înveșmântați cei ce se pornesc să vină aici în sărbători, ca nu cumva să se ivească sminteală între cei ce se adună la masa Mea de cuvânt.

Masa cuvântului lui Dumnezeu e ca o pâine, pe care Eu, Domnul, o frâng și o împart, iar cei ce vin la masa Mea nu au ce să împartă, că am Eu să împart, și așa este aici, se ia de pe masă, nu se aduce pe masă, și așa trebuie să se poarte cei ce vin aici, la masa Mea de cuvânt.

O, nu e bine să trimiteți scrisori spre locul Meu de aici, căci ce este scris rămâne scris, iar cei de aici trebuie să ia numai din cer, și numai ce le dau Eu de pe pământ să ia. Cel care dă să îndrepte ceva spre aici, grăit sau scris, o, nu știe acela dacă e bine sau dacă e greșit față de Mine ceea ce scrie sau grăiește el, și de aceea Eu, Domnul, îl povățuiesc spre sfială sfântă față de așezarea Mea de aici. Cei ce nu învață de aici pe Dumnezeu venit în cuvânt pentru povață peste om, unul ca acela poate aduce vorbiri de rău, dispreț, duh de judecată, și chiar dureri peste cei de veghe aici. Și ce să mai fie și cu aceștia, care nu învață ce este acest loc și taina Mea din el?

Și, în sfârșit, i-aș învăța pe toți cei care vin spre izvorul Meu de cuvânt și aș vrea să poată ei să se învețe să mănânce hrană curată, așa cum am dat Eu omului să mănânce în rai. Postul cel pentru venirea Domnului se numește acest fel de hrană, și este curățenie de duh și de trup această îndeletnicire, și i-am povățuit mereu pe cei ce iubesc și cred venirea Mea și le-am spus să stea cu sfințenie în preajma Mea, iar pentru aceasta să îmbrățișeze ei voia Mea peste ei și să-și călugărească viața și trăirea ei: hrană curată, trup curat, veșminte cuviincioase, duh bun și blând și smerit, răbdare, credință și multă iubire odată cu acestea toate, căci Dumnezeu este iubire, că Eu chiar dacă am venit pentru cei păcătoși ca să-i ajut spre salvare, Eu însă nu sunt Dumnezeul păcătoșilor, și sunt al celor ce Mă iubesc.

O, iubiții Mei, avem sărbătoare pentru botezătorul Meu. E plin de dor și de iubire acest prooroc, ca și pe pământ, dornic de sfințenie în om și pus pe lucru pentru acest har înnoitor de om. Binecuvintez intrarea lui în cartea Mea, alături de cuvântul Meu cel de azi, și duhul mărturiei este duhul lui. Amin.

O, Doamne Mieluț, cei sfinți lui Dumnezeu au ochi curați și văd cu ei curat, dar cei ce nu se sfințesc nu văd curat. O, cum să vadă aceștia curat dacă nu sunt sănătoși? Cine nu face voia lui Dumnezeu în însuși trupul său, acela face voia sa însăși sau voia diavolului, care se opune voii lui Dumnezeu în om, și trebuie cerere cu rugare pentru stârpirea lucrării diavolești, în care toți sunt prinși, dintre cei ce nu ascultă de voile Tale în ei, Doamne.

Le spun celor ce sunt așezați slujitori ai rugăciunii aici, înaintea Ta, Doamne, în cetatea Ta de cuvânt, și le spun lor așa: O, faceți rugăciuni și cereți Domnului dezlegări de farmece, că pune diavolul peste tot farmece și au acestea putere prin neascultarea omului, care-i face loc diavolului și farmecelor lui și fermecătorilor lui, căci cine face neascultare, e de la diavolul acest duh al neascultării și îl trage pe om spre pedeapsă apoi.

O, cei ce află de la Domnul cuvântul Lui de învățătură de viață, și nu umblă așa apoi, așa cum este învățătura pentru omul care află de la Domnul, unul ca acela este ca și cel ce lucrează farmece, și lui însuși își lucrează prin neascultare, iar neascultarea este călcarea voii lui Dumnezeu pentru voia sa însăși, voia omului neascultător, și care nu ia din față, ci ia din sine însuși voia sa.

Voi, cei ce mergeți spre cetatea Domnului atunci când veniți ca să luați de la Domnul, o, veniți cu cumințenie de duh și de fire și de iubire și de privire, ca nu cumva să greșiți neascultând așa. Îndeletniciți-vă priviri sfinte să aveți. Priviți cu priviri sfinte cetatea și pe cei așezați înaintea Domnului ca să-I primească venirea și să v-o dea vouă apoi și să aveți voi de la Dumnezeu. Cereți ochi de la Dumnezeu, cu care să vă uitați aici, și nu priviți în două feluri, căci ochii omului sunt bolnavi de tot, și nu văd decât omenește și atât. O, aici e suferință, iar zâmbetul este doar darul pentru cei ce vin.

Să se vindece de păcat cei ce vin la izvorul Domnului, și așa să vină când vin în cetatea aceasta sfântă, în care Domnul vine cuvânt pe pământ! E suferință aici, și sunt greutăți de purtat, și pe Domnul de împărțit, și nimeni aici nu are vreme pentru sine, că multe sarcini sunt de urnit, și pe neașteptate se ivesc ca să fie lucrate, și de aceea trebuie să aibă priviri curate cei ce vin să vadă cetatea Domnului și să-I asculte cuvântul și să aibă apoi izvorul Lui.

Voi, fii ai Mieluțului Cuvânt, o, nu uitați cine sunteți voi, nu uitați, aveți grijă mare, nu uitați aceasta! Voi sunteți aproape de Domnul, căci Domnul este aproape vouă mai mult decât de orice loc sau om de pe pământ, și aveți răspunderi mari de dus, și nu vă puteți scutura de ele, decât dacă dați să muriți față de ele și față de voi. O, smeriți-vă mult și mereu, ca să puteți purta pe Domnul și toate sarcinile Lui de peste voi. Îmbrăcați-vă în toată clipa în har și fiți nădejdea Domnului și hrăniți-I-o mereu, că e Domnul nemângâiat, iar răbdarea Lui e numai cu lacrimi.

O, nu vă întristați că sunteți sub suferință pentru purtarea cu greu a lucrării Domnului. Voi știți că Domnul S-a născut pentru suferință, fiilor mici. O, El cu cei mici poate, căci cei mari nu pot ei cu El. Întăriți-vă cu El inimioarele mereu și fiți zi și noapte sprijinul Domnului și numai al Lui și împăcați-vă cu această soartă, căci și eu tot așa am făcut: m-am împăcat cu soarta mea și m-am mângâiat așa, că nu poate nimeni fără de mângâiere, și Domnul m-a mângâiat și a stat cu mine cu mângâierea Lui, așa cum stă și cu voi și vă dă de la El.

O, fiilor, altfel de viață nu se cheamă viață, ci se cheamă risipire, pentru care fiecare om va da seama în ziua întrebării cea pentru viața cea pusă de Dumnezeu în fiecare om. Eu i-aș dori pe toți oamenii ca pe mine, de mângâiere și de sprijin și de vestire a Domnului, dar iubirea aceasta greu se poate atinge, și numai iubiri mici de tot găsește Domnul între El și oameni, și are Domnul lacrimă multă de la fiecare om, și nu dă omul să audă aceasta ce face el asupra lui Dumnezeu.

Am petrecut cu Tine și cu ei în cuvânt în ziua mea de sobor între sfinții Tăi prooroci, Doamne. I-am povățuit pe ei să-Ți întărească nădejdea și să-Ți stea de sprijin pentru umbletul Tău pe pământ, dar trebuie mult sprijiniți de sus pentru sarcina lor cea de la Tine, că pe pământ e greu, din pricina lipsei de iubire, Doamne. Și acum mă aplec ca un fiu și-Ți aduc mulțumirea mea pentru bucuria cu care azi Te-am mărturisit pe pământ, o, Dumnezeul meu, o, Învățătorul meu Iisus. Amin.

— O, amin, amin zic ție, Botezătorule al Meu, cei de sus au privire de sus, curată ca și curățenia cerului, dar cei de jos au altfel privirea, și trebuie să-i învățăm și să-i vindecăm pe cei bolnavi. Eu, Domnul, nu am nimic mai mult ca și răbdarea pentru fiecare om care nu iubește pe Dumnezeu, și fiecare își strânge răspunsul pentru viața sa în ziua când Eu voi sta în slava cea descoperită și când fiecare va primi înapoi ceea ce a lucrat cu viața sa.

O, bun venit la serbare, fiilor călători spre Domnul! Luați îndrumare, fiilor, și luați unii de la alții ca de la Dumnezeu, ca să aveți viață cu veghe și cu ascultare, și iată ce vă spun: Nu este creștin după adevăr, decât cel ce stă sub îndrumare cu dragostea lui toată și cu plăcere dulce pentru aceasta, iar cei ce nu au peste ei îndrumare nu pot fi numărați printre cei ce sunt oștirea Mea de pe pământ. Așadar, prețuiți clipele în care stați lângă fiii cuvântului Meu, lângă cei ce trăiesc sub îndrumarea Mea ca la ostășie și nedezertând din rând în vremea mersului cu Domnul, că mulți din cei ce au trădat și au plecat spre plăceri vor da să vină și să spună: „Tată, am greșit amar asupra mea, că mi-am luat viața și pașii din mâinile Tale ca să mă conduc singur pe cale, și rău îmi pare acum fără stăpân să fiu pe pământ, fără părinți și frați de-ai Tăi, și tot cu lumea cea mai din afară, o, Doamne”.

O, nici între cei din lume, nici acolo nu le place la cătănie ostașilor chemați la datoria cea pentru țara lor, cea mai mare lucrare a fiilor unei cetăți, dar ca să trăiască în pace în țară le place, și iată, toți se vor liberi, să treacă vremea ostășiei și să vină libertatea și să-și facă voile lor, iar unii rămân înrolați pe viață și le place viața sub îndrumare și sub ascultare, căci cei ce au ordinul sunt cei ce veghează mersul cel bun al cetății, iar în vreme de război au în față pe cel ce i-a instruit, și biruiesc ei, îndeplinind cuvântul căpeteniilor de peste ei, dar cine nu are conducător peste zilele vieții lui, o, ce iese dintr-un așa om liber, decât ceea ce a ieșit din fiul rătăcit, care și-a dorit să-și trăiască liber viața până ce și-a risipit-o de tot, și printre cei străini de Domnul, și iată, vai lor, celor fără cârmă din cer peste pașii vieții lor, și care cad tot timpul la mâna lui satana, urâtorul de oameni!

O, trebuie veghe mare clipă de clipă, căci cădere poate să vină în orice clipă, fiindcă păcatul se furișează sub duhul nevinovăției și sub plăcerea căreia nu-i poate omul sta împotrivă, din pricina căderii lui din Dumnezeu, căci păcatul se descoperă pe sine înaintea omului ca să-l facă omul, și e puternic ca să-l doboare pe om, și de aceea îmbrăcați-vă, fiilor, cu puterea cea împotriva păcatului și vegheați clipă de clipă să nu cădeți în păcat, sau să nu fiți prilej de păcat celor din jur, și stați împotriva plăcerii păcatului, iar pentru aceasta vă trebuie minte lucrătoare, minte senină, fără de nori, ca și albastrul cerului cel fără de nori, fiilor.

O, stau pe cale cu voi și vă îndemn și vă învăț despre bine și despre rău, așa cum Îmi învățam ucenicii, că Eu greu găsesc pentru Mine fii, fii cu îndemânare, și tot dau să-l învăț pe om cum să pună pasul pe calea Mea și să-l fac de folos pe el. Când cineva dorește să strângă o oștire de dansatori, acela caută mult pe cei ce trebuie să poată să pună o dată pasul, sau să schimbe pasul sau săritura sau învârtitura, și face apoi veșminte la fel pentru toți, și caută să aibă aceștia asemănare între ei, și se apucă și lucrează și iese apoi cu ei în fața oamenilor.

Când cineva dorește să arate pilda vieții unui om de demult, el caută pe cel ce seamănă cu fața celui de care voiește să facă aducere aminte. O, tot așa și neamul creștinesc, trebuie să semene cu Cel Căruia Îi poartă numele, și e de lucru la viața omului care dorește după Dumnezeu cu inima lui. Așadar, povață dau și arăt cum poate omul să fie după adevăr creștin.

O, cât te bucuri, mamă, că Mă vezi în ziua ta de serbare că învăț pe cel ce caută după Dumnezeu cu dragostea lui, cu inima lui, iar mintea trebuie cumințită, mamă. Se bucură și ucenicii Mei, de lângă tine se bucură când văd ei cum este trăirea bisericii Mele din vremea aceasta și cât se lucrează la statura fiilor ei mereu, mereu, mamă, căci pe atunci nu se putea așa, o, mama Mea. O, ce sărbătoare mai mare poate fi în cer și pe pământ ca și învățătura de povață sfântă peste biserica Mea, mamă?

O, veniți, veniți la chemarea Mea, veniți când vă strig, veniți și luați învățătură, o, fiilor! În cartea cuvântului Meu din zilele acestea se găsește toată povața cea pentru viața de creștin plăcut Mie, și nu oricum creștin. Dulce vă grăiesc, dulce vă privesc, și dulci v-aș vrea pentru Mine și pentru sfinți, și de aceea mereu povață și îndemn vă dau. E țara Mea română lipsită de popor frumos Mie cu viața, și-Mi știe Tatăl jalea cea pentru țara Mea de azi, că fără credință și fără faptele ei și fără post și rugăciune nu dăinuie o cetate după voia Mea, ci se slăbește grija cea pentru ea, căci straja unei cetăți sunt cei sfinți din ea, și cei din cer, și cei de pe pământ fii ai ei.

O, fiilor călători spre izvorul Meu de cuvânt cu pasul și cu dorul, o, e dulce aici în sărbători. Cu trudă se pregătește întâmpinarea la sărbătoare, și se împarte apoi mângâiere. O, dacă nu v-aș învăța atât de mult, atâta de frumos și de mângâios, nu v-ar fi de folos pasul până aici, iar Eu aș fi Cel îndurerat pentru păcatul din om, pe care Eu îl mai lovesc în îndrăzneala lui peste oameni când glasul Meu se aude de aici și îndeamnă spre sfințenie pe om.

Mi-e Duhul tot o rană după omul care nu vrea cu Dumnezeu, dar sunt tot o bucurie că-Mi fac venirea și Mă împart cu ea peste pământ. O, dați-Mă de veste, fiți vestitori ai venirii Mele, și spuneți-le la cei ce puteți să le spuneți că am venit să vindec de necredință și de nerecunoștință pe cel ce zice că este creștin. Umpleți-vă de foc din foc și împărțiți focul iubirii de Dumnezeu din unii în alții, iar Eu, Domnul, vă voi mulțumi, fiilor. Priviți cum lucrez Eu și luați de la Mine și dați de veste pe Domnul și fiți oglindă în care să se vadă chipul Meu cel frumos, cu duh de Păstor când suflu și împart.

Iar voi, ucenici ai cuvântului de azi, prin care Domnul Se slăvește la voi, o, stați sub har, fiilor, că putere nu este, de vreme ce omul este neputincios de șapte mii de ani, dar harul Domnului este cel ce lucrează și poate peste om. O, așa am putut și noi, nu prin puterea noastră, ci harul și alegerea au putut peste noi, căci Domnul lucrează și-i umple de har pe cei cu care Se sprijină în lucrările Sale. O, fiți supuși lucrării harului, aplecându-vă sub mâna Domnului, care este peste voi, o, fiilor. Amin.

Intru în carte cu venirea Mea, și am sfinții în lucrare de cuvânt, precum este scris, și v-am povățuit, fiilor, să nu aveți voi o mai întâi grijă și o mai pregătită lucrare ca și cea pentru venirea Mea la voi cuvânt, iar pentru această împlinire trebuie o îndeletnicire aparte, și cu care să vă obișnuiți mult, mult, că mult mai mult aș vrea să pot și să vin pe calea cuvântului, mult, fiilor, și ar fi altfel pe pământ, și la voi altfel, dacă aș putea să am mai mult sprijin și să vin mai mult și să așez mai mult cuvânt pentru împlinirea lui, așa cum am început Eu acum douăzeci și cinci de ani vremea celei de a treia iubiri a lucrării cuvântului Meu, după ce a trecut vremea Mea cu Verginica și vremea cea dintre ea și voi prin surioara ei, și am început apoi iubirea cea din urmă, poporul Meu cel de la sfârșit de cale și viața lui cu Mine, viață de sfinți înaintea Mea, o, și câtă lucrare pentru așa viață a fost să așez prin cuvânt între Mine și voi de când v-am pețit să lucrați pentru Mine și până azi, și până mâine, fiilor ucenici, iar lucrarea de ucenic este lucrarea iubirii de Dumnezeu și a ascultării cea pentru ea, căci iubirea când o are omul de lucrare a inimii lui lucrează ea ascultare, căci izvorăște ascultare iubirea cea pentru Mine, și aceasta este lucrarea iubirii, fiilor, și numai cei ce iubesc pe Dumnezeu din toată inima și cugetul și sufletul lor, numai aceia ascultă, căci iubirea ascultă, fiilor.

O, aș vrea să nu mai am durere și neputință în cale când vin să Mă așez cuvânt pe masă la voi, măi fiilor. De multe ori cobor pe cale cu durere pe ea și Mi se face grea coborârea. Hai să punem în grijile cele mai din față această grijă, o, fiilor, că este lucrare de proorocie cuvântul Meu, căci el se împlinește, numai să pot să-l așez în carte și să-i dați voi putere apoi, adică împlinire și multă împlinire, fiilor, căci trebuie neîndoielnică credință pentru împlinirea proorociilor, pentru cuvântul Meu împlinit, fiilor. Așadar, pentru orice zi de sărbătoare pregătiți-Mi și calea cuvântului Meu și pregătiți-vă și voi și stați în prag, și așa să vă găsesc, priveghind și primind pe Domnul să vă găsesc

Voi, cei de azi copii și fii ai lui Dumnezeu Cuvântul în neamul român, Domnul Care Se sălășluiește între voi, și peste pământ apoi de la voi, o, umblați cu o credință mare pe această cale măreață, că slăvită este calea pe care Domnul umblă cu voi în zilele acestea. Fiți plini de sfială pentru acest adevăr și ocrotiți-vă credința și nestrămutarea ei, o, frați iubiți. Nimeni, și pentru nimic să nu părăsească bărcuța în care Domnul Se poartă cu fiii cei credincioși ai poporului Său. Oricine v-ar face cu mâna și orice v-ar stârni să vă uitați în lături, priviți numai pe Domnul, numai la El, numai după El, căci de jur-împrejur sunt valurile, iar țărm nu mai este, decât bărcuța Lui, lucrarea Lui de cuvânt și locul Lui cu poporul Său binecuvântat, și nu uitați că este scris pentru cei ce sălășluiesc lângă Domnul, în muntele cel sfânt al Său, că trebuie să umble ei întru neprihănire și numai în voia Domnului, pe limbă și pe inimă cu adevărul Său, neclevetind, neocărând pe aproapele, căci cei ce fac acestea vor fi defăimați, precum cei ce se tem de Domnul vor fi slăviți, și nu se vor clătina în veac cei vrednici să locuiască în muntele Domnului.

Aceasta, o, Doamne, am tânjit eu în ziua mea de sobor între sfinți să cuvintez înaintea poporului Tău cel din români, că ai nevoie de credință ca a mea în zilele acestea, și vei avea, numai să se îndeletnicească cu mare ascultare în toate ale Tale cu ei acești fii. Iubire de Dumnezeu, cu această harismă să înceapă ei mereu fiecare zi de lucru și fiecare noapte de odihnă până la următoarea zi, iar sărbătorile Tale și ale sfinților Tăi frumoase să fie, cu slavă între ei, căci Tu ești Dumnezeul lor, Doamne.

Vă învăț pe voi, cei care v-ați ales, și cei care ați fost aleși să fiți fiii poporului Meu de azi, de la venirea Mea de azi, fiilor, și vă călăuzesc mereu, mereu spre desăvârșirea minții și a iubirii de sus și vă spun: fiți duioși, o, fiți duioși cu inima, și veți fi și cu grăirea duioși, la fel și cu purtarea, fiilor.

O, e mare lucrare să iubească omul să fie sfânt și să rămână sfânt. De aceea, fiilor, cu câteva zile în urmă am lucrat între voi și am lăsat un cuvânt de povață pentru sfințenie peste poporul care iubește venirea Mea de azi, și am spus lor: Voi, cei de o credință și de o misiune sfântă înaintea Mea, o, nu vă duceți în spate unul pe altul, ci doar sarcinile, fiilor, și aveți grijă de această împlinire, că altfel nu poate omul să-L aibă și să-L iubească pe Domnul și să nu-L înlocuiască pe El cu omul, și se pierde unul pe altul pentru neascultare, pentru neiubire de Dumnezeu, în timp ce se poartă unul pe altul în spate.

Am zis după învierea Mea că «datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ», dar omul tot după om caută, și nu după Mine. Le-am dat povață să împartă cei ce împart de la Mine poporului credincios și le-am spus să dea de știre cuvântul cu care învăț pe fiii poporului sfânt, cărora le spun acum: O, nu vă hrăniți mintea și inima cu oameni, ci cu Domnul și numai cu Domnul, fiilor. Nu vă hrăniți unii pe alții nici cu Domnul, căci Domnul vă hrănește pe voi. Nu vă hrăniți inimile cu cei ce vă dau pe Domnul, nu căutați la ei și după ei pentru voi, ci cu Domnul îndestulați-vă, căci cei ce vă dau pe Domnul sunt ai Domnului și ai tuturor deopotrivă pentru împărțire, iar cei ce altfel au făcut, au pierdut vremea și s-au pierdut și ei prin neascultare, prin nemulțumiri apoi și s-au umplut de ură, căci cu ce altceva se umple cel ce dă cu piciorul celui plin de la Mine pentru împărțire peste toți, și plecând apoi acela departe, dându-se deoparte de lângă poporul Meu?

O, grea e plata neascultării și rușinoasă ea! Am spus celor ce vin și dau să stea lângă Mine, i-am învățat mereu și le-am spus mereu să nu se plângă unii altora ca și cei nemulțumiți, care-și strâng nemulțumiri. Aceasta este urâciune la Dumnezeu și îl duce pe om la păcatul de a se încânta unul cu altul, unul de la altul prin duhul căinării, care naște vorbiri de rău și duh de judecată și îndreptățire prin acestea, și de la acestea dispreț pentru semeni, și pentru Dumnezeu apoi, iar cel ce disprețuiește nu se cheamă că mai poate iubi pe cineva altfel, decât pentru sine și atât.

O, ce ar fi să fac și Eu ce face și cum face omul, să Mă întunec și Eu cum se întunecă el la inimă și la minte apoi, să Mă nemulțumesc, să fiu rece și mut, cum face de atâtea ori omul cu cei din jurul lui, să fiu pedepsitor și fără chef de ceilalți? O, ce ar fi, oare, între cer și pământ să facă și Domnul cum face omul? Iată ce mic Mă ține pe Mine omul și ce mare pe el!

Am dat adesea povață pentru veghea cea sfântă a creștinului asupra sa însuși și am spus celor ce dau să Mă urmeze, le-am spus lor: Nu stați în sfat cu femeile! O, voi, care dați să Mă urmați pe drumul lucrării cuvântului Meu, vai vouă dacă ajungeți să-i fie milă sau drag de voi unei femei, sau dacă voi ajungeți să vă fie milă de o parte femeiască după ce stați în sfat cu ea și vă simțiți bine să faceți aceasta!

O, multă sfială sfântă le-am cerut și le cer celor ce se alătură acestei minuni, acestui drum sfânt: venirea Mea cuvânt pe pământ. Fără sfială sfântă în purtare se face urât omul, urât ca și fiii lumii. Fără inimă duioasă și vorbire la fel și purtare tot așa, o, tot atât de urât se face omul, iar acestea duc la necredincioșie apoi.

Toți sfinții de jur-împrejur și înăuntru și în afară stau de veghe din toate părțile, stau cu credincioșie pentru Tine, Doamne, și stăm în văzduh și stăm jos și sus peste tot ca să-Ți ocrotim mersul și lucrul, Doamne, și-i dorim mistuiți de râvnă pentru Tine pe cei ce slujesc înaintea Ta și în numele Tău aici, în cetatea Ta de cuvânt, și le dorim lor darul credincioșiei mereu proaspăt, Doamne, darul care-i fac veșnici pe cei ce lucrează lucrarea veșniciei, lucrarea credincioșiei cea pentru Tine, Cel veșnic. Credincioșia este durere, și mai ales credincioșia pentru Tine în om, iar ceva mai măreț ca acest dar nu poate locui în om.

O, luați-ne în voi cu toată puterea din noi, voi, fii ai venirii Domnului la voi, și faceți cale sfântă spre oameni, și cale a lor spre Domnul apoi, căci puterea Domnului în cei ce au credincioșie e mare această putere, e cât Dumnezeu, și fi-va Domnul să asculte de voi așa cum voi ascultați de El, și veți vedea această minune în toate ale Domnului cu voi.

O, aveți grijă mare de sfințenie, ea trebuie lucrată și păstrată prin lucrarea ei mereu. Luați bine în seamă această povață și lucrarea ei, prin care Domnul mi-a dat mie putere și izbândă mereu. Domnul, și cu noi, cu sfinții Săi, suntem sub nor și suntem nedespărțiți și sprijinim venirea Lui, și măreață este această împlinire, pentru care slăvim pe Domnul, și mereu Îl vom slăvi pe El. Amin.

O, aveți grijă, fiilor, să nu iubiți decât pe Dumnezeu, ca nu cumva să pieriți prin altfel de iubire. Nu uitați, nedespărțirea voastră de Mine să vă fie lucrarea de zi și de noapte și să nu obosiți s-o lucrați, căci cei ce obosesc se pierd de tot, și li se scrie necredincioșie. Ilie proorocul să vă fie pildă de credincioșie vouă. Citiți atent cartea vieții lui cu Dumnezeu și cu oamenii, și nu vă clătinați în încercări, că fel de fel de încercări vă probează vouă credincioșia, dar voi învățați de la Mine și de la sfinți, și nu vă despărțiți de Domnul. Nu de oameni, ci de Domnul să nu vă despărțiți pentru nimic în lume, ca unii care iubesc pe Domnul, și nu pe cei dintre care s-au desprins pentru calea lor cu Mine, cale cu credincioșie începută, fiilor.

O, iată cât de frumos, cât de lin cred cei cărora le este dat să creadă! Aceștia însă trebuie să lucreze apoi credința lor pe față în faptă, căci dacă nu fac așa, îngheață pe loc și nu le este de folos lor și la mulți, mulți apoi. Îndeletnicirile pământești ale celor credincioși îi pot face pe cei nelucrători pentru credință să nu mai aibă elan și izvor care să-i conducă pe ei în viața cea veșnică, și din care să bea pe pământ spre cer și să prindă înțelepciune pentru iubire de Dumnezeu, cu care omul creștin să-L hrănească pe Domnul, să-L bucure, să-I dovedească apropierea de El, iar altfel omul credincios poate să scadă, poate să cadă în nepăsare pentru păcatele lui și în fățărnicie apoi, ba chiar și în păcatul necredinței poate să cadă pentru nelucrarea cea pentru credință. Samarinencei i-am spus Eu păcatele, ca s-o scap de ele prin părere de rău și prin trezie spre viață curată apoi, dar cine nu-și curăță păcatele nici dacă i le spune Domnul, și nu dă să spună „Da”, sau măcar ca samarineanca să spună după ce i-am spus Eu ei câte a făcut și a spus ea: «Doamne, văd că ești prooroc», iată, nici ca prooroc nu Mă primesc creștinii, și zic că nu-i așa cum le spun Eu pe cele neplăcute ale lor, și ce să mai fie cu aceștia, care nu se curăță și nu primesc să fie curățați?

E mare nevoie de Dumnezeu peste pământ și peste oameni, iar cuvântul Meu face această lucrare tainică, și de aceea Mi-am întocmit cărare să vin. O, aș voi să Mă adore omul, dar în zadar voiesc Eu această iubire din partea omului, căci omul este învățat cu iubirea de sine și nu poate cu iubirea de Dumnezeu. Când omul se uită cu tânjire la alt om, îl face și pe acela să se uite, și se face focul între cei doi, numai că aceasta este o căutare păcătoasă, care aduce păcatul în lucrare și primejdia dintr-o parte într-alta. Spun aceasta ca să pot spune și despre lucrarea cuvântului Meu între Mine și om ca să-l atrag pe om spre adorare de Dumnezeu, să Mă adore omul și să se aprindă focul iubirii între Mine și el ca să-l scap de iubirea de sine, care umple de păcat pe om. Voiesc să-l învăț pe om să iubească fără de primejdie prin iubirea lui, căci iubirea cea dintre om și om este despărțire de Dumnezeu și este lipsă mare de smerenie, căci este căutare păcătoasă, nu este iubire, iar Eu, Domnul, învăț omul, îl învăț mereu, și mai ales pe creștini îi învăț să ia învățătura Mea și s-o lucreze peste ei și între ei și să meargă cu Dumnezeu pe calea vieții, căci pe calea cu Dumnezeu e învățătură de viață, nu de păcat, așa cum e omul deprins prin iubirea lui cea omenească.

Te învăț, omule, minte să-ți lucrezi. Lepădarea de sine te ajută să Mă urmezi pe Mine cu pașii vieții tale, iar ea trebuie lucrată numaidecât, ca să poți să scapi de păcat. O, te învăț lucrarea sfinților, căci ei se sfințeau mereu pentru Mine și se păstrau ai Mei, căci aveau înțelepciunea să se ferească de ei înșiși mai mult decât de cei prin care ei puteau fi ispitiți spre păcat, spre iubirea de sine prin păcat. Când ei simțeau căutare spre ei sau iubire sau laude din părți, se smereau mult și lăsau peste ei temerea de Dumnezeu, fugeau de curse și de oameni, plângeau, se umileau, se lăsau mici și neînsemnați, se cunoșteau pe ei înșiși netrebnici, nemeritoși, și-și vegheau viața de căderi și de ușurătate, după ce alegeau ei să aibă inima smerită prin lepădarea de sine, pe care n-o mai părăseau apoi pentru nici un fel de bucurii sau mângâieri trecătoare, care să-i cadă iarăși spre păcat și spre pedeapsă de două ori pentru păcatele lor.

Minunea vindecării slăbănogului neajutorat, ani la rând târându-se el cu nădejde că va veni o zi de vindecare și pentru el, această pildă are în ea munte de învățătură pentru cei ce vor să scape de plata păcatelor lor și de slăbănogia lor cea prin păcat, căci omul care stă în păcate este om slăbănog, care trebuie cu nădejde să caute îngeri vindecători pentru el, și căruia îi trebuie smerenie mare și disprețuire de sine, și nicidecum mângâiere sau iubire din cer sau de pe pământ, ci numai aplecare, numai spre Domnul căutare și spre mila Lui pentru cei ce-și plâng păcatele, și care dacă nu plâng, fac mereu păcat și uită de plâns pentru păcat.

O, încearcă, omule, mângâiere ție prin lacrimi pentru păcatul tău și vei cunoaște adevărata mângâiere și puterea mângâierii adevărate, căci Eu, Domnul, sunt cu cei săraci cu duhul, sunt cu cei umiliți și blânzi prin umilință, că iată, stau plin de cuvânt deasupra pământului și-Mi slobozesc glasul cel plin de învățătură miloasă peste fiii oamenilor și peste fiii lui Dumnezeu, care sunt cei ce au cetățenie cerească pe pământ prin botez în numele lui Iisus Hristos și-și păstrează nepătată cămășuța de botez sau și-o spală înnoindu-și-o, dacă și-au mânjit-o prin neveghe peste viața lor cu Dumnezeu, numai că Eu, Domnul, l-am sculat o dată pe slăbănog din cădere și din suferința cea de la păcat și i-am spus apoi să aibă grijă să nu mai cadă în păcat, ca nu cumva să cadă mai greu apoi și să nu mai aibă pe Domnul de sprijin, după ce Domnul l-a povățuit pe el ce să facă împotriva suferinței.

Aș dori cu Duhul Meu, aș dori să nu mai tac cu învățătura Mea de peste om, aș dori în nădejdea că voi birui pentru salvarea omului, pentru trezirea lui la viață și la statornicie apoi. O, câtă luptă îi trebuie apoi celui care Îl înțelege pe Domnul, și mai ales câtă smerenie, câtă răbdare, câtă iubire, câtă ascultare, câtă supunere, câtă jertfă! Omul se vatămă cu iubirea din el dacă nu are povățuitor tare pentru cârmuirea lui spre duhul și harul smereniei și al lucrării neînălțării, căci el se vrea mereu mai în față, mai drept, mai sus decât aproapele său, pe care ar fi să-l iubească la fel ca pe el însuși, să se smerească pentru aproapele său, și aceasta înseamnă neînălțarea.

Neînălțarea cu mintea, aceasta îl ocrotește pe om de semeție și de căderea în semeție și în păcat apoi, căci semeția este păcatul cel răsplătit cu păcat, cu căderea în păcat, cu despărțirea de Dumnezeu în trupul omului în care Domnul este strâmtorat. Iar Eu, Domnul, am mângâiere în ziua aceasta de odihnă, că am așezat în carte cuvântul învățăturii Mele pentru cei care iau din cartea cuvântului Meu din vremea aceasta și învață din ea mereu, mereu, calea, adevărul și viața, căci Eu sunt această carte, Eu, și Duhul Meu, Care înnoiește pe om când se lasă pătruns de acest cuvânt. Amin.

Și spun acum peste cei adunați sub slava cuvântului Meu cel învățător pentru voia Mea în om, și le spun lor așa: O, nu vă încredințați nimănui inima și cele ce voiți să le păstrați în ea, o, nu, fiilor învățați de Dumnezeu, că nu e om să nu ducă taina voastră în părți peste tot, căci omul nu poate altfel, o, nu poate, și de aceea e bine să fiți cuminți și să vă dați Domnului cu taina inimii voastre, și să vă dați povățuitorului sufletului vostru, celui care vă poate întări dreptatea, sau poate să vă îndrepte viața. O, nu păcătuiți unii asupra altora, nu, fiilor, nu. Spuneți nu, dacă ispitele dau să vă atragă la clătinare. Dacă nu puteți să atrageți un suflet lângă Domnul și să aveți rod, și viața voastră să lăstărească, o, măcar fiți cu veghe să nu dărâmați de lângă Mine pe cel ce a venit sau vine cu credință să-l am alături și să Mă ajut cu el și să-i dau salvarea apoi, căci nepăsarea celui ce stă oricum lângă poporul cuvântului Meu îl poate trage de pe calea cu Mine și pe cel iubitor de Dumnezeu. Așadar, nu grăiți doi câte doi, că tu nu știi, creștine, ce otravă poți fi tu unui suflet prin neveghea de peste tine și de peste pașii tăi răzleți, și cu întâlnirile dintre tine și aproapele tău, căruia poți să-i frângi mersul. Văd pe mulți vorbind unii cu alții, dar nu cum vorbeau Luca și Cleopa pe calea lor spre casă și când Eu, Domnul, am putut sta în sfatul lor, în taină apropiindu-Mă, căci nu M-am lăsat cunoscut de ei, până când taina s-a adeverit și le-a arătat lor dovada învierii Mele.

O, cum să nu vă învăț măreț în zilele Mele cu voi, fiilor! Nu e pe pământ carte mai frumoasă ca și cartea Mea, în care Mă scriu cu voi și vă dau povețe mari, măi fiilor. O, prețuiți-le pe toate, pe toate, iar cine le prețuiește le împlinește, și tot și toate vă vor prețui pe voi pe pământ, și în cer apoi.