Învățătură sfântă și scumpă las în cartea Mea cea de azi, în care Eu, Domnul, Îmi așez cuvântul venirii Mele, după ce au trecut două mii de ani de când am venit născut din mamă Fecioară pe pământ, și am stat cu oamenii treizeci și trei de ani, făgăduind că iarăși voi veni slăvit, și iată-Mă în cuvânt de slavă, cuvânt de trezire peste vii și peste morți, cuvânt cu care aduc de știre iar și iar împărăția Mea cea fără de sfârșit, viața veacului ce va să fie, pe care omul nu poate să și-o zidească dacă nu are umilință și pocăință apoi, iar Eu strig în lung și în lat cu glasul cuvântului Meu și Mă dau de știre că am venit să-l învăț pe om din cer, nu de pe pământ, că de pe pământ omul ia numai deșertăciune, numai de la om, iar Eu spun că omul trebuie să se nască de sus, și vin să-l nasc de sus pe om, să-l nasc din Dumnezeu, din Mine, Cel ce am putere să dăruiesc omului împărăția cerurilor, cu care de două mii de ani Mă vestesc și o doresc omului, căci pentru ea Eu l-am zidit pe om.
Învățătură sfântă și scumpă așez în carte, iar tu, poporul Meu de la izvorul Meu de cuvânt, să Mă împarți, și mai ales să-ți faci parte din ea cu multul, căci pe la tine trec mai întâi cu învățătura vieții ce va să fie. Eu tot așa învățam și acum două mii de ani, și tot așa deschideam mintea celor ce se țineau după Mine pe unde Mă purtam cu ucenicii Mei cei de atunci, și la toți le dădeam să înțeleagă grăirea Mea pentru salvarea lor. Îi învățam pe toți stăruința la rugăciune îndelung, căci prin rugăciunea stăruitoare omul stă lângă Dumnezeu și se leagă de ajutorul Său peste el, căci Domnul este vistierul a toate bunătățile, cu care omul s-ar mângâia, și este plin de bunătate Domnul pentru cei nesprijiniți în necaz. O, și dacă îi îndemnam la rugăciune, care îi ținea uniți cu Domnul, le dădeam apoi povață pentru umilință în rugăciune și pentru pocăință apoi. Îmi era milă de cei ce se credeau drepți ca să-i poată privi de sus pe ceilalți, și M-am așezat să le dau povață și le-am spus o pildă plină de tâlc sfânt. Le-am spus despre un vameș și despre un fariseu, care s-au dus să se roage în templu. Fariseul stătea drept, mulțumind lui Dumnezeu că nu este și el ca și ceilalți plini de greșale sau lipsit de virtuți, sau ca vameșul pe care îl vedea și pe el rugându-se și care de departe de unde sta nu cuteza măcar ochii să-i ridice spre cer, și-și bătea pieptul zicând: «Fii mie milostiv, Doamne, căci sunt păcătos!». Am spus apoi că mai îndreptat s-a întors vameșul cel smerit la casa sa decât fariseul care se simțea drept, și am spus că oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește se va înălța.
O, trebuie să fie treaz și mult treaz orice cuvânt pe care omul îl aduce înaintea Mea când el Îmi grăiește, că altfel el nu este unit cu Mine în vremea rugăciunii lui. Cu multă înțelepciune de Duh Sfânt au lucrat sfinții și părinții ca să lase neamului creștinesc povață cu rânduială bine alcătuită pentru vreme de post și de rugăciune cu post, și au așezat ei pentru biserica Mea vreme de trezire sfântă mai înainte de începutul vremii de post, și au luat din Evanghelia Mea și au pus mai întâi înaintea creștinilor pilda cea pomenită azi bisericește ca să-i învețe pe toți să se roage smerit și cu adevărat, și rugăciune cu durere pentru ei înșiși să aducă Domnului, că iată, rugăciunea cea pentru mulțumire a fariseului n-a avut în ea smerenie, ba, mai mult, l-a păgubit pe el din pricina lipsei de umilință în vreme de rugăciune, iar de aici omul poate învăța că înaintea Domnului nu se trăiește oricum rugăciunea și viața, ci numai în duhul adevărului și al pocăinței, numai așa se poate omul îndrepta ca să stea apoi înaintea Domnului cu rugăciunea și cu viața sa.
O, e mare, mare taină apoi purtarea cea plăcută Domnului a omului rugător și unit cu Domnul prin rugăciunea sa, căci prin toate îndeletnicirile lui dintre frate și frate el trebuie să dovedească Domnului că este adevărat în vremea rugăciunii lui cea plină de umilință, adevărat înaintea fraților și înaintea Domnului cu purtarea și cu rugăciunea sa.
O, poporul Meu de la izvor, ce mai este de spus în dreptul rugăciunii și a inimii cea fără de umilință în rugăciune? O, iată, câtă nevoie de trezire este în toată vremea! Cine are nevoie de Domnul este numai cel stăruitor, numai cel ce se teme de dreptatea cea asupra faptelor vieții lui, iar altfel omul Îmi dă din obișnuință rugăciunea sa, și nu din nevoia de a fi el cu Mine și lângă Mine prin rugăciune. Pilda cea așezată de sfinți și pomenită azi, când începe pregătirea bisericii pentru vreme de post și de rugăciune, această pildă îi arată omului cât de adânc trebuie el să înțeleagă cum se stă înaintea Domnului și cum poate Domnul sta în ajutorul lui când omul Îl cheamă pe Domnul lângă el și pentru el. Eu, Domnul, știu și văd că omul are nevoie de Mine, dar dacă el nu-Mi arată stăruitor aceasta Eu vin și îl învăț că trebuie să-i fie treaz și mult treaz cuvântul rugăciunii lui înaintea Mea când el Îmi grăiește. O, iată de ce am spus Eu atunci: «Când va veni Fiul Omului va mai găsi credință pe pământ?». Cu durere mare am spus atunci acest cuvânt, după ce am spus pilda văduvei stăruitoare către mai-marele cetății ca să-i facă el dreptate împotriva asupritorului ei, căci ea a avut credința că va birui pentru ea prin stăruința ei.
O, e rece rugăciunea omului, nu e stăruitoare, nu e cu credință, ci e din obișnuință, și nu e caldă ea între om și Mine, și Mă doare acest rece, Mă doare nedragostea omului, Mă doare. Mă tot amână omul de pe o zi pe alta cu vremea dragostei dintre el și Mine. E rece de Mine omul. Dacă Eu slobozesc peste el vreo durere pentru înțelepțire, pentru ca să Mi-l apropii, el așteaptă să-i treacă durerea și nicidecum să-Mi treacă Mie durerea de la el și răceala lui de Mine.
O, să se înfierbânte frate pe frate în milă pentru Domnul, căci sunt îndurerat de la răceala dintre om și Mine. Cel ce se uită la aproapele său că nu calcă bine pe voia Mea, o, acela caută să se răcească de Mine, și nicidecum să-l înfierbânte și pe celălalt pentru stăruința cea bună, pentru ca să-și strângă omul și să aibă ce să-l întâmpine când Eu va fi să scriu judecata peste vii și peste morți și să Mă odihnesc apoi de durerea Mea.
E vreme cu mare strâmtorare pe pământ peste tot. Voiesc să-i ocrotesc pe cei stăruitori, dar să-i am mai întâi. E plin de păcate omul, și are de ce să se bată în piept cu stăruință înaintea Mea și să-și facă vreme pentru iertarea lui de la Domnul, iertare multă și mare, pentru care tot omul trebuie să aibă stăruință și mereu să aibă.
O, omule rece, adu-ți, omule, adu-ți mereu aminte de durerea Mea cea de la păcatele tale și fii stăruitor spre Mine pentru iertarea ta, că dacă nu te doare pentru Mine, Cel durut de la tine, nu va avea putere pentru tine rugăciunea ta rece. O, rugăciunea ta cea adevărată, cea vie, e singurul tău apărător. Ea este nedespărțirea, nedeslipirea ta de Mine, de Domnul tău în toată clipa. Eu de aceea am spus ucenicilor Mei: «Rugați-vă neîncetat, rugați-vă, ca nu cumva, neîmplinind aceasta, să cădeți în ispite, să dați putere și timp diavolului împotriva voastră». El are momeli multe și vă trece pe dinainte cu ele și vă pierdeți frica de Dumnezeu dacă stați cu clipe fără Domnul.
Învățătură sfântă și scumpă am așezat în cartea Mea cea de azi ca să fie ea împărțită, și mai ales să-ți faci tu parte din ea cu multul și mereu, o, poporul Meu de la izvor, că pe la tine trec mai întâi cu învățătura Mea cea plină de viață și de veghe peste cei ce o iau pe ea în lucrare apoi.
Stați cu cartea deschisă, fiilor, și luați din ea mereu, căci Eu sunt plin de povețe în ea pentru voi și pentru cei care iau din ea când voi Mă împărțiți. O, învățați duhul rugăciunii fierbinți, măi fiilor, că avem de lucrat veghe multă peste tot și biruință asupra celor vrăjmași și necredincioși, dar voi să vă arătați credința și pe Dumnezeul vostru, pe Care stăruitor să-L chemați mereu, că este nevoie să lucreze Domnul pe pământ în vremea aceasta când omul dă să șteargă urmele Mele de peste tot ca să nu se mai vadă calea cea cu salvare pentru omul rătăcit cu calea lui cu tot.
Fierbinte vă rog, fiți asemenea Mie, fiilor. Fiți fierbinți la duh și la rugăciune stăruitoare și lăsați-vă cuprinși de duhul rugăciunii. Rugați-vă neîncetat, ca neîncetat Eu să fiu cu voi, cu pacea și cu dragostea Mea între voi. Fiți sfinți și fiți uniți și strâns uniți, ca nu cumva să vă smulgă diavolul din buchetul Meu, pentru care Eu am pus mijlocitori din cer. Căutați să fiți asemenea Mie, și între voi apoi asemenea. Cu sănătate de duh să măsurați totul, iar pentru aceasta vă trebuie pe Domnul Învățătorul, pe Cel plin de veghe pentru voi. O, căutați cu mare stăruință să fiți văzuți în toată vremea cu toate ale voastre pe pământ și în cer, căci duhul rău îl îndeamnă mereu pe om să nu asculte întocmai, și să se ascundă apoi îl îndeamnă, o, și nu dă omul să se mai dezbare de această primejdie, căreia el nu-i vede lucrarea cea păguboasă mult, mult, fiilor.
Umilință de duh și rugăciune, și din acestea să iasă pocăință multă și mereu și rugăciune mereu, o, fiilor, căci cel ce nu se roagă neîncetat nu are pocăință, o, nu are, iar omului îi trebuie pocăință.
Luați, fiilor, și mângâiați-vă cu învățătura Mea! Fiți primii care să rodiți prin ea. Eu, Domnul, aștept, aștept să biruiesc, să biruiesc cu voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.