1.7. Împlinirea legii prin Hristos

Pace ție, popor al cuvântului Meu cel de azi! Pace vouă, măi fiilor! Așa a fost cuvântul Meu cel de mângâiere peste ucenicii Mei după ce Eu am înviat, și le-am deslușit apoi că Eu sunt. I-am întărit pe ei și înainte de durerea lor cea pentru Mine, și i-am întărit și după ce M-au privit și M-au văzut înviat. Cu o săptămână înainte i-am întărit pe ei în taina învierii prin învierea lui Lazăr, iar apoi Eu Însumi M-am arătat lor înviat din răstignire, și bucuria lor nimeni n-a luat-o de la ei. Le-am spus lor: «Pace vouă!», căci era mare rana inimilor lor, și le-am dat apoi de lucru pentru învierea multora, și a lucrat de atunci mult peste pământ și peste oameni învierea Mea și taina învierii, iar această nădejde mângâie mult.

O, pace vouă, măi fiilor! Hristos a înviat! Acesta era cuvântul care trecea din gură în gură după ce Eu am sfărâmat puterea morții și am înviat. «Hristos a înviat!» se vesteau unii pe alții ucenicii Mei și toți cei ce au fost cuprinși în taina venirii Mele pe pământ ca să Mă nasc Om și să cresc și să ajung la vârsta de Mântuitor pentru mulți, ca să pătimesc și să înviez a treia zi dintre morți.

Am iubit pe Maria și pe Marta și pe Lazăr, căci ei Mă ascultau, fiindcă Mă iubeau. Boala lui Lazăr și moartea lui și învierea lui la cuvântul Meu, au slujit acestea jertfei Mele pe cruce pentru poporul Israel, care nu M-a primit și nu M-a ascultat ca să Mă primească și ca să Mă iubească. Se apropiase praznicul Paștelui iudeilor, și tot norodul adunat la Ierusalim voia să Mă vadă dacă a auzit de minunea învierii lui Lazăr, iar mai-marii preoților au făcut sfat ca să Mă omoare și să-l omoare și pe Lazăr, din a cărui pricină mulți se aplecau și credeau în Mine. A doua zi norod mult venit la praznic, auzind că Eu vin la Ierusalim, au stat în calea Mea cu stâlpări de finic și-Mi strigau cântându-Mi ca unui împărat: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!». Am împlinit atunci Scriptura și am stat pe un asin tânăr și așa M-am arătat celor ce-Mi cântau, iar ucenicii Mei au priceput atunci și și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Mine și că pe acestea Mi le-au făcut cei ce M-au primit, căci era scris: «Nu te teme, fiica Sionului, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei!». A urmat apoi trădarea lui Iuda și prinderea Mea și crucea, și a urmat apoi învierea Mea, dar toate acestea nu înainte să-Mi întăresc ucenicii, învățându-i pe ei iubirea cea mai mare și dându-le lor făgăduința Duhului Sfânt Mângâietorul, și răbdarea învățându-i pe ei, ca să poată ei îndura întristarea care avea să-i cuprindă, dar le-am spus lor că iarăși Mă vor vedea și se va bucura inima lor, și bucuria lor nimeni nu o va lua de la ei, iar apoi, rugându-Mă Tatălui pentru Mine și pentru ucenicii Mei și pentru toți cei ce vor crede în Mine, M-am lăsat spre jertfire, dar a treia zi M-am ridicat, am înviat și M-am arătat înviat ucenicilor Mei.

Iată, stau în mijlocul bisericii Mele în neamul român cu zi de pomenire a sfintei Cruci, a drumului și a mersului omului cu crucea așa cum am mers Eu spre înviere acum două mii de ani când Mi-am dus crucea pe care am fost răstignit pentru ca să înviez apoi dintre cei morți. Am mers în mijlocul lui Israel treizeci și trei de ani cu pasul Meu dumnezeiesc, iar la sfârșitul Meu cel de atunci am mers cu crucea și am mers spre înviere și i-am arătat omului drumul spre înviere și i-am spus să-și ia și el crucea și așa să-Mi urmeze dacă voiește să vină după Mine cu mersul lui, cu viața lui dată Mie și nu luiși oprită ea. Eu sunt Păstorul Cel cu crucea, nu Cel cu haine cu fir și cu mitră bătută cu pietre scumpe așa cum se poartă înaintea norodului arhiereii lumii spre slava lor pe pământ și nicidecum spre slava Mea, căci Mie Mi-au înțepat spinii fruntea și am umplut cununa de spini de sângele frunții Mele dumnezeiești și încununată cu spini de poporul iudeu, și apoi am vopsit crucea răstignirii Mele cu sângele Meu cel revărsat pe ea din rănile răstignirii, din mâini și din picioare și din coastă, căci în coastă M-a împuns ostașul care M-a ajutat să-Mi dau Duhul pe deplin, că venisem de la Tatăl pentru răscumpărarea omului care a greșit prin femeie, căci femeia a fost luată din bărbat, din coasta bărbatului, și i-a făcut rău bărbatului ei apoi, iar Eu trebuia să vindec această rană atunci făcută și să umplu la loc, căci trebuia să vindec tot trupul omului, și bărbatul, și femeia, căci femeia a fost luată din bărbat, și Eu Mi-am dat duhul și pentru bărbat și pentru femeie și M-am aruncat după ei în iad prin moartea Mea pe cruce, prin drumul crucii Mele, pe care M-am lăsat răstignit, și cu crucea purtată L-am urmat pe Tatăl întru ascultarea Mea, și apoi am înviat ca să-i plătesc omului învierea, și M-am așezat în Tatăl apoi și sunt de-a dreapta Lui și sunt lucrarea Lui între cer și pământ, sunt Cuvântul Lui și mâna Lui, care este în lucru prin trupul și prin Duhul Meu Cel lucrător din Tatăl pentru om. Amin.

Adam a fost ispitit și a fost biruit prin ispitire pentru că n-a postit, pentru că n-a ascultat să postească de sinele lui, iar Eu, Domnul Iisus Hristos, am fost ispitit ca un om de către satana patruzeci de zile și n-am fost biruit de el, pentru că am postit, pentru că M-am aplecat Tatălui și vremii încercării trimisă de El, și am stat cu umilință înaintea Tatălui și înaintea lui satana în același timp, și nu știa satana că Tatăl este în Mine, și Eu în Tatăl sunt, și de aceea biruința a fost a Mea prin umilința Mea cea înaintea Tatălui și prin bărbăția Mea cea pentru El față în față cu satana cel ispititor.

O, nu M-a primit Israel nici când M-am născut, nici când am înviat. De la naștere și până la moartea Mea pe cruce și până la învierea Mea apoi nu M-a primit Israel, ci M-a condamnat la cruce acest popor. Născusem însă de sus prin cuvântul Meu pe câțiva din mijlocul lui, pe care Mi i-am făcut ucenici ai iubirii Mele pentru om, și cu ei M-am purtat din loc în loc, făcându-Mi cale cu minunile cele mai presus de fire peste cei neputincioși ai lui Israel, până în ziua când M-am lăsat prins și dus de căpeteniile lui pe muntele Golgota ca să fiu bătut în cuie pe cruce și să stau trei zile în mormânt împrumutat și să Mă scol apoi biruitor dintre cei morți, după ce M-am dus în locuința lor și M-am arătat cine sunt, căci eram Cel făgăduit lui Israel ca să vin Mântuitor și Salvator al omului, și Mi-am făcut atunci lucrarea pentru care am venit. Mi-am ridicat sfinți în urma Mea, și din unul în altul s-a înmulțit apoi neamul sfinților Mei și am păstrat din ei din vreme în vreme neamul creștinesc și turma lui cea credincioasă Mie, dar în toată vremea păstorii năimiți au pătruns în turmă și s-au făcut stăpâni pe ea în locul Meu și mereu Mi-au tot clătinat ei de la locul lor pe cele așezate de Mine prin sfinți odată pentru totdeauna, iar cei binecredincioși ai turmei Mele, păstori și oi, au pățit ca și Mine, au fost scoși afară și dați crucii, și iată, mai-marii de peste neamul creștinesc au făcut și fac și ei ceea ce a făcut cu Mine poporul Israel, ca să domnească ei în locul Meu, iar Duhul Sfânt să tacă sau să nu fie luat în seamă, ca să zică numai ei în numele Duhului Sfânt așa cum vor ei.

Eu Te mărturisesc botezat de mâna mea în apa Iordanului acum două mii de ani când am spus, văzându-Te venind: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii!», și Ți-am proorocit atunci suirea Ta pe cruce, Doamne, ca să mori pentru lume, căci Tatăl pentru aceasta Te-a trimis atunci pe pământ. Pentru lumea cea scăldată în păcat trebuia să moară Dumnezeu, Dumnezeul milei, căci ea n-a vrut și nu vrea să moară pentru El, așa cum sfinții au voit pentru numele Lui.

Puțini știu că Noi am lucrat mult împreună, Doamne, în pustie până la arătarea Ta și a mea la Iordan. Ai fost atâta de smerit în cuvânt și la înfățișare înaintea mea! A trebuit să-L întreb pe Tatăl, Care m-a trimis să botez cu apă, iar Tatăl mi-a spus: «Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând deasupra Lui, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt», și Tatăl era în Tine, Doamne, iar eu am văzut și am mărturisit că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, ca să audă aceasta ucenicii mei și să meargă după El, după Tine, Doamne.

Trebuia să Te arăți la Iordan, Doamne Mieluț. De aceea am venit eu, cel ce botezam cu apă, și le-am tălmăcit despre Tine iudeilor, ca să rămână mărturia mea despre Tine între ei, și toți m-au cunoscut atunci prooroc mare, dar cei plini de pofta păcatului se temeau, așa cum și de Tine s-au temut după ce Ne-am arătat ca să Ne începem lucrarea propovăduirii pe când aveam Noi treizeci de ani.

Nașterea Mea din fecioară M-a adus oamenilor pe pământ, iar Eu am crescut sub dulcele duh al ascultării și M-a făcut Tatăl Meu dulce păstor de suflete și am iubit aceasta, căci M-am născut pe pământ între oameni ca să le fiu lor Păstor și dulce Păstor. Am început pe pământ cu nașterea, și mare este taina aceasta pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu și se dau Lui, și am mers apoi cu creșterea și cu dulcea ascultare cea pentru creștere, și, iarăși, mare este și aceasta a doua taină și lucrare a ei, iar apoi am păstorit, mergând din loc în loc, după ce mai întâi Mi-a descoperit Tatăl să-Mi aleg pe cei doisprezece ucenici ca să merg alături cu ei, și încă șaptezeci de ucenici care să meargă înaintea Noastră și să vestească între oameni vestea împărăției cerurilor, venirea Mea cu ea, și M-am desăvârșit cu ea pe pământ, că Mă așezam în oameni cu ea, în inimile celor ce auzeau cuvântul Meu cel plin de Duhul Sfânt, și învățam pe oameni să se boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, și s-a vestit atunci prin păstorirea Mea numele lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar Eu eram Cuvântul și am unit începutul și sfârșitul, căci la început tot Eu eram Cuvântul, și Dumnezeu era Cuvântul, precum este scris.

— O, Tu ești Calea, Tu ești ușa, Fiule Emanuel, copilul meu Cel în Betleem venit de la Tatăl și născut prin trupul meu cel fecioresc. Tu ești ușa, și ai intrat în trupul meu fără să-Ți trebuiască intrare, decât voia mea ai cerut ca să intri și ca să crești Prunc pentru născut și ca să ieși apoi, și s-a numit aceasta nașterea Ta, căci ai stat în pântecele meu cel atât de încăpător atunci pentru nașterea Ta Prunc mic, Mieluț mic, căci pentru ca să fii Mieluț Te-ai născut. Tu ești ușa, și ai intrat în pântecele meu prin inimioara mea cea plină de credință, și tot așa ai și ieșit și Te-ai arătat și Te-ai desăvârșit Dumnezeu adevărat. Ai folosit carnea și sângele meu numai ca să-i arăți omului că l-ai făcut pe el după chipul și asemănarea Ta, căci ai crescut după ce Te-ai născut și Te-ai arătat oamenilor după măsura cu care l-ai zidit pe Adam la început. Te-ai folosit de trupul și sângele meu ca să Te naști din trup omenesc și să poți veni pe calea aceasta pe care omul a ales-o, dar nu eu Te-am născut, ci Tu Te-ai născut din trupul meu când ai luat ființă din ființa mea. Eu n-am născut așa cum naște femeia pe pământ, ci doar Te-am găzduit în pântecele meu cu lucrarea Ta de naștere, și ai fost Unul Născut din Tatăl și din trupul meu apoi, căci numai Tu Te-ai născut așa, și n-ai stricat nimic din trupul meu, iar eu am rămas așa cum eram și până ca Tu să sălășluiești în mine pentru nașterea Ta.

Nu se poate aduce grai despre taina nașterii Tale între oameni și între copii, Fiule Doamne, căci Tu ai fost Dumnezeu adevărat și până să Te arăți Prunc născut, și Tu ești fără de început și fără de sfârșit, și nu este pe pământ cineva cu care să putem grăi Noi, cei din cer despre această taină, și de aceea nu este înțelepciunea cea sfântă în om pentru taina aceasta, iar ucenicii Tăi au spus apoi și au mărturisit despre Tine că Tu pentru oameni Te-ai coborât din cer și Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și Te-ai făcut Om. O, ce fericire ar fi pe Noi să se poată grăi între pământ și cer tot adâncul cel de la Dumnezeu al tainei nașterii Tale! Tu Însuți Te-ai făcut Om, Tu, Cel născut din Tatăl mai înainte de vecii, născut și nu făcut, de o Ființă cu Tatăl fiind, și prin Care toate s-au făcut din câte apoi s-au făcut. Tot așa și acum faci, iarăși le faci pe toate, nedespărțit de Tatăl în această facere, care va rămâne, și cine între oameni este să poată face facerea care va fi și care va rămâne?

Sărbătoarea nașterii Mele e dulce în cer, e slavă dulce, iar Eu Mă mângâi în mijlocul ei, căci am durere, iar durerea așteaptă mângâiere. Mama Mea Fecioara aduce înaintea cerului și a pământului ziua ei și a Mea de acum două mii de ani când îngerii vesteau pe pământ venirea Mea, nașterea Mea, prunc mic, adăpostit într-o iesle caldă, unde Eu am găsit iubire și primire pentru venirea Mea atunci, și a fost așa nașterea Mea ca să fie ea de pildă și de răspuns peste timp că atât de puțin Mă primește omul să fiu cu el și să stau cu el, să fiu primit în casa lui și în viața lui, că Dumnezeu stă și așteaptă îndelung la inima fiecărui om și la fapta fiecărei inimi care nu se îndură să-I dea Domnului din ea sau să ia de la Domnul pentru ea, căci dorul Meu cel pentru om este sfințenia lui și raiul cel ceresc, iar inima și ochii lui sunt departe de voia Mea cea pentru el.

Binecuvântată să fie în cer și pe pământ lucrarea cuvântului Meu din ziua aceasta de praznic sfânt, praznicul Crucii, pe care Eu, Domnul Iisus Hristos, M-am dat să fiu așezat și bătut în cuie pe ea ca să dau pildă tuturor, pildă de Păstor adevărat și de oaie bineplăcută lui Dumnezeu, căci ca Păstor adevărat Mi-am pus viața pentru oile Mele, iar ca oaie am fost cuminte pentru jertfă și nu Mi-am deschis gura și nu M-am zbătut înaintea celor ce M-au dat spre jertfire, căci Eu eram născut din Duhul Sfânt, din Care am luat trup, iar acum două mii de ani am spus că cel ce este născut din trup, trup este, iar cel ce este născut din duh, duh este, și am spus că omul trebuie să se nască de sus. Amin.

Mi-am făcut cale măreață între Mine și om, între cer și pământ. Acum două mii de ani s-a născut între oameni pe pământ mama Mea Fecioara, care din fecioria ei M-a născut după ce M-a primit de la Tatăl prin înger vestitor și dăruitor de Fiu Dumnezeiesc în trupul ei cel fecioresc și veșnic fecioresc. Măreață Mi-a fost calea venirii Mele de la Tatăl la om, din cer pe pământ, că a venit de la Tatăl darul credinței sfinte peste pământ în zilele acelea și s-a așezat prin descoperire cerească peste neamul lui Israel, peste o familie mare și sfântă și cunoscătoare de Dumnezeu și de nădejdea care avea să vină de la Dumnezeu, așa cum Duhul Domnului a vestit prin prooroci, căci din seminția lui Iuda a mers din unul în altul până la neamul lui Matan familia din care s-a născut apoi mama Mea Fecioara și tot neamul care a lucrat în mijlocul lui taina nașterii Mele și înfăptuirea ei, rudenia cea bine închegată și bine legată prin încheieturile ei pentru ca să-Mi fie cale a venirii Mele apoi și a vestirii Mele între oameni.

O, mamă Fecioară, o, mama Mea, e mare sărbătoarea cea de azi, e mare, mamă, e sărbătoare de mântuire, mamă! Ai răsărit în ziua aceasta mlădiță sfântă și binecuvântată, din neamul lui Iuda înaintea Mea, o, mamă. Erai calea prin care Eu aveam să vin de la Tatăl pe pământ. Mama ta și bunica Mea cea după trup, Ana, din fiicele lui Matan, ți-a dat trup în zilele acelea, te-a născut pe tine pe pământ, mama Mea, și tot din această familie de rudenie s-a născut neamul care a lucrat și a împlinit și a slujit tainei nașterii Mele apoi. O, măreață a fost credința acestei familii mari cu harul și cu credința, mamă, și a putut Tatăl împlini în mijlocul ei taina cea din veac ascunsă, mamă! Toți sunt acum cu Mine și cu tine în cer, toți au lucrat și toți au suferit pentru tine și pentru Mine și suntem toți acum lângă Tatăl, odihnindu-Ne de truda cea de atunci, dar suferind de pe pământ așteptări și dureri, mamă.

O, măreață a fost pentru cer ziua nașterii mele din cea stearpă și fără de copii, mama mea, Ana, fiica lui Matan! Am intrat apoi de pruncă în casa Domnului ca să cresc pentru Tine, numai pentru Tine, Doamne Mântuitor, și toată rudenia mea cea după trup purta taina mea și a Ta în mijlocul ei, căci așa a lucrat Dumnezeu atunci și așa a binecuvântat să fie. Vremea mântuirii era vremea aceea, dar Israel n-a voit să se trezească din somn, iar Noi am purtat atunci durere mare, durere până la învierea Ta, Doamne, când Israel și-a văzut necredința și roadele ei.

M-a trimis Tatăl din cer pe pământ acum două mii de ani și Mi-a pus prin înger numele Iisus Hristos și M-am făcut atunci Fiul Omului și i-am arătat omului cum să fie el fiul lui Dumnezeu pe pământ ca să ajungă el apoi la Tatăl lui, la Tatăl Meu, de unde Eu am venit pe pământ ca să-i trag pe toți la Tatăl, iar dacă nu-i trag pe toți e pentru că nu vrea omul să învețe și să cunoască el de la Mine calea spre Tatăl, de la Mine, Fiul Tatălui Savaot, Care S-a arătat oamenilor plin de har și de adevăr și plin de milă pentru cei ce rătăcesc fără Dumnezeu, fără stăpân peste ei și peste viața lor, peste pacea lor, ca să aibă omul pace și alin să aibă el, și nu durere și nu loviri să aibă.

O, așa făceau cu Mine fariseii din vremea Mea. Numai și numai vină căutau să-Mi găsească în tot ceea ce Eu am lucrat atâta de slăvit în mijlocul lor ca să-Mi dovedesc dumnezeirea și ca să creadă ei în trimisul Tatălui la ei. Ei însă se bucurau ca să fiu Eu vinovat prin tot ceea ce făceam, ca ei să fie luați în seamă mai-mari peste oameni, ca drepți lui Dumnezeu.

E zi de aducere aminte a întâlnirii Mele cu femeia samarineancă la fântâna lui Israel, zi despre care ucenicii Mei au lăsat scris în Evanghelia Mea cea de atunci. O, e zi cu dar de credință în ea și cu putere de pocăință și cu izvor de dor după Dumnezeu apoi, că mare a fost lucrarea Mea atunci pe pământ! M-am oprit la fântâna din Sihar, oraș samarinean. Plecasem din Iudeea spre Galileea, căci aveam de vindecat pe cineva de neam mare în Cana Galileii, aveam să așez încă un semn pentru credința celor din Cana, care Mi-au văzut la Ierusalim măreția Mea venind la praznic, și M-am dus la ei, căci în Iudeea, patria Mea, nu dădea să Mă creadă cineva, și am spus că proorocul nu este cinstit în patria lui, și M-au primit și M-au crezut samarinenii și galileenii și M-au luat în casa lor și Mi-au dat mângâiere, iar Eu le-am plătit lor cu iertarea păcatelor lor și cu vindecare și le-am dat apoi lucrarea credinței, mărturisirea Mea peste pământ la cei mici și la cei mari, până la cei ce stăteau pe scaune mari peste mulțimi, ca să le dea lor vestea despre Mesia, trimisul Cel de la Tatăl pe pământ în vremea aceea, așa cum era scris în prooroci despre venirea Mea.

M-am dus din Iudeea spre Galileea din pricina zarvei fariseilor asupra Mea și, trecând prin orașul Sihar, am stat pentru odihnit la fântâna lui Israel, și i-am cerut samarinencei care venise să scoată apă și i-am zis: «Dă-Mi să beau!», căci eram ostenit, dar văzându-Mă ea iudeu după port, s-a umilit înaintea Mea, știind că iudeii nu se îngăduiesc cu samarinenii, și, grăind Eu cu ea ca să vadă ea în Mine pe Dumnezeu, Mi-a zis apoi: «Doamne, Tu ești prooroc. Știu că vine Mesia, Care Se cheamă Hristos, și Acela ne va spune nouă toate!», și i-am spus ei: «Eu sunt, Cel ce grăiesc cu tine!», și Mi-a lăsat ea găleata cu apă și s-a dus în cetate să le spună la toți să vină să Mă vadă, să-L vadă pe Mesia, și au venit, iar Eu n-am mai avut apoi răgaz să mănânc cele aduse de ucenici spre hrană, căci aveam să fac voia Tatălui, Care M-a trimis să săvârșesc lucrul Lui, și le-am spus ucenicilor: «Iată secerișul, iar cel ce seamănă primește plată și adună roade întru viața de veci, ca să se bucure împreună și cel ce seamănă și cel ce seceră», iar cei mulți din Samaria au spus și ei: «Noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii», și au auzit aceasta ucenicii Mei.

Cei plini de semeție și de măreție trecătoare și de scaune înalte în Israel, făceau aceștia tot ce puteau ca să Mă urască mulți în Iudeea, dar femeia samarineancă, cea cu care am vorbit la fântâna lui Israel, a făcut aceasta tot ce-a putut ca să Mă iubească samarinenii, ba ea a și murit apoi pentru dragostea Mea. Avea ea destule păcate, dar n-avea duhul semeției această femeie, căci păcatele o mustrau în ea însăși, chiar dacă nu avea ea putere asupra lor ca să le stea împotrivă în însuși trupul ei, căci sarcina păcatelor este grea, și de aceea omul are teamă în el, dar cine să-i spună lui aceasta și să-i dea dezrobirea? Cei ce s-au smintit întru Mine în Iudeea, așa au voit ei să facă dacă nu s-au uitat la păcatele lor așa cum a făcut femeia samarineancă la întâlnirea ei cu Mine, dar cine să le spună celor semeți păcatul semeției lor?

După opt zile de la duminica învierii Mele am intrat la ucenicii Mei cei încuiați de teama iudeilor cei răzvrătiți pe ei pentru învierea Mea dintre cei morți, și care au fost învinuiți de iudei că M-au furat ei din mormânt. Eu însă am stat în mijlocul lor și le-am spus și iar le-am spus: «Pace vouă, ucenici!», le-am spus așa că erau zdruncinați și am dat să-i liniștesc și să-i încurajez, și le-am zis lor: «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi», și am suflat apoi și le-am zis: «Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate, cărora le veți ține vor fi ținute». Așa am lucrat Eu dacă Tatăl M-a trimis, și așa trebuia să facă și ei prin trimiterea Mea de peste ei, iar ei așa au lucrat, precum Eu le-am spus lor.

Fapte mari, venite cu Mine din cer de la Tatăl ca să le săvârșesc pe pământ în mijlocul oamenilor, așa am lucrat când am venit din cer pe pământ și M-am făcut om, născut din Fecioară mamă, și am crescut apoi până la vârsta de treizeci de ani a omului și M-am vestit apoi prin semne mari Dumnezeu din Dumnezeu în mijlocul lui Israel, și M-a răstignit apoi pe cruce poporul Israel, dar Eu, Dumnezeu adevărat cum eram, venit din cer, M-am ridicat viu dintre cei morți în dimineața celei de a treia zi de după ziua răstignirii Mele și am stat în mijlocul ucenicilor Mei și M-am mărturisit lor că am înviat, și mai ales că Eu sunt le-am arătat, căci am luat degetul lui Toma, stând el între ucenicii Mei după opt zile de la învierea Mea, și am spus: «Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune pe coasta Mea și nu fi necredincios, ci fii credincios», și M-a mărturisit el atunci și a zis: «Domnul meu și Dumnezeul meu!», și iar i-am zis lui: «Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Fericiți, o, fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!».

Eu când am intrat după învierea Mea în mijlocul ucenicilor Mei și le-am zis lor: «Pace vouă!», le-am arătat lor mâinile și coasta, iar ei, văzând că Eu sunt, s-au bucurat, și iarăși le-am zis lor: «Pace vouă!», și i-am trimis pe ei precum M-a trimis pe Mine Tatăl, i-am trimis peste pământ la oameni pentru mărturia Mea.

Pun masă de cuvânt în mijlocul tău, popor al cuvântului Meu mângâietor, și cu praznic de Florii stau la masă cu tine, Ierusalime nou, cetatea Mea cea de azi în mijlocul neamului român! Îmi amintesc cu tine despre ziua cea măreață când Tatăl M-a preamărit în mijlocul oamenilor mai înainte de patima Mea după ce Eu l-am sculat pe Lazăr din mormânt și când norod mare Mi-a ieșit înainte pentru că auzise de minunea aceasta și când fariseii și cărturarii își ziceau între ei: «Vedeți că n-aveți nici un spor, că iată, lumea cum s-a dus după El!». Toți cei care veniseră la praznic să se închine voiau să Mă vadă, iar Eu le-am spus lor: «A venit ceasul să Se preamărească Fiul Omului. Dacă-Mi slujește cineva, să vină după Mine, și unde sunt Eu acolo va fi și slujitorul Meu. Părinte, preamărește numele Tău! „L-am preamărit și iarăși îl voi preamări“, venit-a glasul din cer».

Mă doare durerea Ta, căci Eu sunt în Tine, iar Tu în Mine ești, Fiule scump al Meu, dar durerea Noastră e plină de răbdare, e plină de iubire și e suspinul Nostru după om, tată. Mă uit acum la ziua cea pomenită azi când Îți cântau mulți Osana, tăind ramuri din copaci și așternându-Ți-le în cale și când s-a cutremurat cetatea Ierusalimului, zicând: «Cine este Acesta?», și mulți ziceau: «Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileei», și au venit la Tine orbi și șchiopi și i-ai făcut sănătoși în clipa aceea, dar s-au întristat și s-au mâniat pe Tine arhiereii și cărturarii pentru aceste minuni și pentru copiii care strigau cântându-Ți în templu Osana. O, ce blând ai spus lor când ei au zis: «Auziți ce zic aceștia?», iar Tu le-ai spus: «Au niciodată n-ați citit în prooroci că din gura copiilor și a celor ce sug a pregătit Domnul laudă Lui?». O, ce zi măreață în Ierusalim a fost atunci pentru cei cu inimă dulce și mare, și ce mânie a stârnit ea în inimile celor ce nu Te-au primit de la Mine trimis la ei, Fiule scump al Meu! Te-au răstignit aceștia apoi, dar, vai, n-au știut ei că o mai mare slavă va străluci înaintea lor prin Tine, căci lumina învierii Tale i-a judecat apoi pe ei, i-a biruit pe toți, iar ei au rămas neputincioși sub vină mare, dar ai fost milostiv cu ei pe cruce și M-ai rugat să-i iert căci ei nu știu ce fac. O, ce mare iubire le-ai dat Tu lor când Mi-ai spus să-i iert pe ei! O, ce mare este iubirea Ta, Fiule scump al Meu! Să nu uite omul iubirea Ta de pe cruce, tată, și să nu-și piardă nădejdea cel păcătos, ci să se întoarcă și să fie viu, căci Tu ai murit pentru fiecare păcătos ca să fie el viu prin întoarcerea lui la Tine, la mila Ta cea pentru omul păcătos, tată.

O, fiule, l-a așezat Domnul pe pământ odată cu Mine pe Ioan Botezătorul. Mai puțin de două sute de zile au fost între el și Mine pentru nașterea noastră pe pământ. Prigoana lui Irod i-a despărțit pe ei, și spun aici despre Zaharia și Elisabeta, părinții după trup ai lui Ioan, și despre el, fiul cel ieșit de la ei. Am fost din pruncie prigoniți de regele Irod, care a trimis slugi crude să ucidă pruncii, ca să ne ucidă pe noi între ei. Tatăl însă nu ne așezase pe pământ pentru Irod, ci pentru El ne adusese, și ne-a pus atunci sub pază. Eu am fost dus de părinți în Egipt, iar el a plecat în munți cu Elisabeta, mama sa, și acolo a rămas până la arătarea la Iordan. Când ucigașii trimiși de Irod fugind după ei i-au prins în munți, rugăciunea mamei lui a desfăcut în două un munte și i-a primit pe ei muntele și i-a ocrotit de moartea cea de la Irod, și apoi, după câteva zile, a fost luată între sfinți Elisabeta, iar copilul Ioan a rămas în munți prunc mic, crescând el apoi până la vârsta de bărbat desăvârșit, când a coborât și s-a arătat la Iordan. O, cine l-a îngrijit pe el? Cine l-a învățat să vorbească limba neamului său? Nimeni nu l-a mângâiat, nimeni nu l-a îmbăiat, nimeni nu i-a dat să mănânce, nimeni nu i-a făcut hăinuțe sau săndăluțe, nimeni nu l-a vindecat de răni și de sărăcie pe acest copil orfan pe pământ. După ce el s-a arătat oamenilor, nu l-a auzit nimeni plângându-și viața sau nemulțumindu-se sub sarcina vieții, dar a fost drept cu Domnul, pe Care Irod Îl necinstea prea mult din pricina multei lui odihne pe tron de rege, de unde îndemna poporul la viață cu slăbiciuni pentru viața lui cea fără de stăpân peste ea. S-a dus Ioan în calea lui Irod și i-a spus să nu lucreze regele acesta ceea ce nu-i este îngăduit lui din partea lui Dumnezeu, dar n-a luat aminte Irod, cel amețit de păcat și de vin, și l-a băgat el atunci pe Ioan la întuneric, la temniță, luându-l dinaintea oamenilor, după ce pe mulți i-a botezat el și i-a dat lui Dumnezeu pentru botezul cel cu Duhul Sfânt apoi.

A fost Ioan om care să nu merite nimic din ceea ce au oamenii în viață și își iau de la viață pe pământ? El a fost pustnic cu viața și locuia în pustie cu îngerii lui Dumnezeu în inima muntelui care s-a desfăcut ca să-l primească și să-l ocrotească de prigoana lui Irod. N-a avut parte nici de mamă, nici de tată ca să-l îngrijească și să-l crească și să-l mângâie pe el, căci și mama, și tatăl lui au fost jertfiți atunci lui Dumnezeu, ea între munți, puține zile după ce a ajuns în pustie cu fiul său mic, iar Zaharia, tatăl lui, răpus între templu și altar de către ucigașii regelui Irod. Pustiul i-a fost lui Ioan mamă și tată și tot ce a trebuit să aibă ca să crească el pentru Dumnezeu pe pământ, până ce s-a arătat la Iordan plin de har, plin de Dumnezeu, plin de cuvânt și de duhul proorociei și al înțelepciunii cea pentru oameni și a cunoașterii oamenilor și al faptelor lor. Iată tablou de sfințenie a vieții pe pământ în om: Ioan Botezătorul.

O, uită-te la Ioan, poporul Meu cel crescut acum cu cuvântul Meu ca și Ioan în pustie, tată! Cuvântul Meu de peste el l-a crescut pe el în pustiu, în raiul lui pustiu de oameni. Cuvântul Meu de peste el l-a învățat să vorbească și să se înțelepțească. Eu l-am învățat pe el să vorbească. Cuvântul Meu a fost mereu, mereu deasupra lui și l-a ținut de mânuță ca un tată, așa cum ar fi fost să fac și cu Adam în rai, dar Adam nu s-a născut, iar Ioan s-a născut și a fost prunc și a ascultat și apoi a crescut cât Adam după numărul de ani, după mărimea omului de treizeci de ani împliniți, căci Adam a fost făcut de mâna Mea cât omul cel ce are vârsta de treizeci de ani, atât cât a avut Ioan anii lui pe pământ și atât am avut și Eu, Domnul, când am început să Mă vestesc Eu Însumi Mesia venit de la Tatăl, din Fecioară născut între oameni, așa cum a fost proorocia, și apoi după patruzeci și două de luni de vestire a împărăției cerurilor pe pământ M-am lăsat spre jertfă sub mâna omului vrăjmaș de Dumnezeu și plin de sine înaintea oamenilor, ca să poată el împlini Scriptura răstignirii, și a învierii Mele dintre cei morți.

Iată cum este răbdarea sfinților, dar omul nu dă să vadă și să învețe așa. Eu și cu Ioan Botezătorul am arătat înaintea Tatălui ascultare și supunere, iar oamenilor le-am arătat răbdarea sfinților. Eu și cu Ioan suntem modelul după care ar fi să-și trăiască omul viața pe pământ. Amin.

O, prin credință mare mama Mea Fecioara M-a luat în pântecele ei cel fecioresc și M-a dat apoi Prunc dumnezeiesc neamului iudeu, neamul care nu M-a primit și care s-a temut de venirea Mea pe pământ, și și-a păstrat el scaunul de domnie peste pământ până azi, iar pe Mine M-a lăsat cerului, dar iată, cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul Îmi este așternut și nu știu cei necredincioși adevărul acesta, o, nu știu ei ce fac când dau să stârpească urma Mea de pe pământ.

O, slavă nașterii Mele din trupul tău cel fecioresc, mama Mea Fecioară! Ce frumoasă, o, ce frumoasă a fost peste tine vestirea îngerului când prin el te-am pețit să-Mi fii aleasă, să-Mi fii cărare, mamă! Intrând îngerul la tine pe când erai în casa lui Iosif, fiul lui David, ți-a urat el ție bucurie și te-a numit plină de dar, plină de Mine, mamă, și ți-a zis: «Domnul este cu tine, și tu ești binecuvântată între femei. Nu te teme, nu te tulbura de cuvântul vestirii mele. Tu vei zămisli acum în sânul tău și vei naște fiu pe Iisus, și Fiul Celui Preaînalt Se va chema El și va fi mare și va sta pe tronul lui David și împărăția Lui nu va avea sfârșit peste casa lui Israel, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință», iar tu i-ai răspuns îngerului și ai zis: «Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!». Atunci Eu prin credința ta M-am însămânțat în sânul tău și M-am întrupat Prunc și M-am născut pe pământ, și au venit la ieslea nașterii Mele păstori și magi și au cântat pe pământ în noaptea aceea îngerii din cer și M-au vestit născut, și apoi păstorii au spus cum au venit după vestea îngerilor și M-au văzut cu tine, mamă, culcat în iesle lângă vite, așa cum am binevoit Eu să Mă nasc pe pământ Împărat al făpturii, umil și străin de cele ale oamenilor, dar plin de duh și de har și de cuvânt de facere a omului, căci am crescut și M-a slăvit Tatăl cu slava Mea cea de la El, care nu este ca aceea de la oameni, ci este din duhul umilinței, mamă, duh care l-ar face pe orice om să se nască din Dumnezeu, așa cum Eu M-am născut din tine Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, căci tu, mamă, te-ai făcut pentru Mine cer și pământ, cer nou și pământ nou din om întocmite, așa cum voiesc Eu să lucrez această Scriptură cu cei credincioși împlinită, credincioși cum ai fost tu și să pot Eu lucra acum pe pământ nașterea cuvântului Meu prin ei, toiagul Meu de fier, cu care-Mi zdrobesc vrăjmașii venirii Mele și zidesc în locul lor un neam credincios pe calea Mea de venire, căci cuvântul Îmi este calea, iar Eu sunt calea lui, mamă, și am fii credincioși, care Mă țin în sânul lor cu credință și Mă ajută când vin cuvânt pe pământ în cartea Mea cea de azi între oameni, acum, o, mama Mea!

O, multe se mai iveau și în vremea când Fiul meu cu ucenicii Săi lucra cu ei și peste ei așezare ca în cer, înțelepciune ca în cer, căci dădeau și ei din duhul lor să pună, dar Domnul, Fiul meu, le dădea lor cuvânt și pildă de cuvânt pentru slujire cu umilință și cu aplecare și cu ascultare, căci duhul rău așteaptă treaz mereu să găsească și el cumva prilej în mintea omului, în dorirea omului, în vederea omului pentru lucrarea cea dintre frați.

Mă doare de cei atât de bolnavi, dar n-am cum să-i vindec, așa cum nici pe Iuda nu l-am putut vindeca după ce duhul rău a venit la el cu arătare nălucitoare și i-a spus lui că Iisus Hristos nu-l iubește pe el și că numai pe ceilalți ucenici îi iubește Domnul, și n-am putut să Mă mai apropii de inima lui apoi, căci sămânța urii și-a făcut în el lucrarea și l-a întunecat de tot, și M-a urât el apoi, din pricina întunericului din el, căci scris este: «cel ce urăște pe fratele său, este în întuneric», și iată ce face lipsa iubirii din inima omului! Când iubirea nu-și arată roadele ei în om și din om, zadarnic ar mai spune omul că are iubire, și mai ales când roadele urii și ale răutății inimii sunt lucrate de om și se învederează la lumină.

M-a pus Tatăl prin trimitere la tine sămânță din cer în tine ca să crească ea în pântecele tău fecioresc și să Mă nasc din tine copil mic, și din trupul și sângele tău M-am întocmit trup, mamă, și mare este taina ta cu Mine și taina Mea cu tine pe pământ și în cer, dar n-are omul minte să coboare cu ea și să înțeleagă pe cele de sus prin umilința duhului lui, mamă, și nu cunoaște omul cerul de pe pământ, și nici cerul cel de sus nu-l cunoaște omul, căci omul se hrănește numai cu pâine, sărăcuțul de el, și nu știe de hrana cea îngerească, de cuvântul care iese din gura Mea, de tot cuvântul care vine de la Dumnezeu ca să se hrănească oamenii cu el așa cum îngerii și sfinții se hrănesc, mamă.

Cu duh de sărbătoare cerească și cu iubire plină de milă Eu, Domnul Iisus Hristos, iarăși Mă fac cuvânt în cartea Mea cea de azi, căci omul are nevoie de Dumnezeu atât cât el nu pricepe aceasta, dar Mie Îmi este milă de om și grăiesc ca să Mă audă omul, căci unde sunt Eu, el nu poate veni ca să Mă audă, fiindcă omul este din cele de jos, iar Eu sunt din cele de sus, așa cum am spus Eu la prima Mea venire în mijlocul poporului la care am venit atunci, și le spuneam lor: «Voi sunteți din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta; voi sunteți din cele de jos, Eu sunt din cele de sus, iar dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre». Le-am spus aceasta pentru că necredința îi aduce pagubă omului și pe pământ, și în cer apoi, și îi îndemnam pe oameni să-Mi urmeze Mie ca să aibă lumina vieții, ca să aibă adevăr viața lor. Ei însă se luau după semeția lor și spuneau că nu este adevărată mărturia Mea dacă Eu Însumi mărturisesc despre Mine. O, la ce le-a folosit dacă au spus așa? Au murit în păcatele lor, că n-au voit să Mă cunoască și să le fac vindecarea, și le spuneam lor: «Voi judecați după trup, Eu nu judec pe nimeni, și chiar dacă Eu judec, e adevărată judecata Mea, pentru că nu sunt singur, ci Eu și Tatăl, Care Mă trimite pe Mine la voi, și este scris la voi că mărturia a doi martori este adevărată, și Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi și mărturisește despre Mine Cel ce M-a trimis pe Mine: Tatăl, și voi nu Mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl și nu știți de unde vin și unde Mă duc, că voi judecați după trup și nu Mă cunoașteți, că dacă M-ați ști pe Mine, ați ști și pe Tatăl, și Eu Mă duc și Mă veți căuta, și unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni, și v-am spus vouă că veți muri în păcatele voastre dacă nu credeți că Eu sunt, căci oricine săvârșește păcatul este rob păcatului, iar robul nu rămâne în casă în veac, pe când Fiul rămâne în veac, și dacă Fiul vă va libera, liberi veți fi într-adevăr».

O, Eu le deslușeam lor toate și le despecetluiam din Scripturi taine de nepătruns de mintea lor cea de jos, ca să-i fac să Mă creadă și să le iert cumva necredința lor,