1.7. Împlinirea legii prin Hristos

Se arată în ziua aceasta în biserică minunea vindecării orbului din naștere orb, iar învățătura care se trage din această lucrare este mare, este adâncă și poate ea să-i dea omului credință în Fiul lui Dumnezeu și în dorul Lui după om, că umblu după om cu pasul și cu Duhul și cu plânsul și cu orice pot să fac pentru el ca să-l iau din nou la sânul Meu și să-l am de mângâiere și de odihnă a Mea în el, dar prea mult s-a depărtat omul, o, prea mult. Nu este om să nu creadă în Dumnezeu, o, nu este, dar este prea mare netemerea de Dumnezeu, prea mare ca s-o mai poată da omul de peste el.

L-am vindecat pe orb, l-am vindecat fără să-Mi ceară el aceasta, dar Mi-au cerut ucenicii să le spun pentru ce păcate s-a născut el orb, pentru ale lui sau ale părinților lui, iar Eu le-am spus că pentru arătarea în vremea aceea a lucrărilor Mele dumnezeiești, pentru aceea s-a născut orbul orb. M-am aplecat și am luat țărână și am muiat-o cu scuipat și am uns ochii orbului și l-am trimis la Siloam la scăldătoare ca să-și spele tina pusă de Mine pe ochii lui, iar dacă s-a spălat și-a spălat nevederea și s-a întors văzând, și a urmat apoi mirarea cea mare peste toți, până ce a fost dus cel vindecat la farisei, iar ei s-au arătat că nu cred și că Eu sunt păcătos și că numai Dumnezeu a făcut minunea vindecării orbului, și ei au rămas sub judecată ca unii care zic că văd, dar ei erau orbi și necredincioși.

E sărbătoare cu cei din cer în curtea Casei Întâlnirii, iar Eu, Domnul, am fost primit de sfinții Mei la fântână, aici, căci a venit în jurul fântânii femeia samarineancă pe care am întâlnit-o acum două mii de ani la fântâna lui Israel, și a rămas ea din clipa aceea plină de Hristos și M-a dat la toți cei din casa ei și din cetatea ei și le-a umplut lor inima de ființa Mea și de dor de Dumnezeu. Iar dacă Eu Mi-am zidit aici cetatea cuvântului Meu am pus la locul ei mai întâi fântâna, și numai apoi cetatea aceasta de piatră, piatră din cer și de pe pământ, și am numit atunci aici la fântână înger păzitor pe femeia samarineancă, pe cea cu care M-am întâlnit acum două mii de ani la fântâna lui Israel și ne-am grăit unul altuia, iar ea M-a cunoscut într-o clipă cine sunt și cine îi grăiește și Mi-a spus pe nume deodată, o, și minunată a fost clipa aceea pe pământ și în cer, căci cei din cer au stat cu privirea la întâlnirea Mea cu ea, ne-au înconjurat cete de îngeri și au lucrat ei lucrarea Mea, căci s-au purtat cu ea, cu fiica Samariei peste tot apoi, și a fost ea însoțită de îngerii lui Dumnezeu pentru toată lucrarea ei de vestire a Mea, de venire a Mea pe pământ ca să spun toate câte aveam să las scris, să lucrez și să se scrie toate, și toate să Mă vestească peste timp, și să știe oamenii că am venit și că am adus împărăția lui Dumnezeu pe pământ și în oameni, numai să vrea ei să creadă aceasta.

Hristos a înviat! Eu Însumi rostesc peste pământ salutul învierii Mele dintre cei morți:

Hristos a înviat! Acum două mii de ani a început să se împartă această veste de salut între cei care au crezut că Eu, Domnul, am fost Dumnezeu-Fiul și că am venit din cer pe pământ și M-am așezat prin vestire de îngeri în pântece de Fecioară și M-am născut și am crescut și ca un om M-am lăsat să fiu întins pe cruce ca un vinovat, așa cum Mă vesteau cei ce M-au răstignit pe cruce, cruce pentru cei vinovați de moarte, dar am înviat a treia zi precum am spus că se va petrece cu Mine, căci am spus mai dinainte ucenicilor Mei și celor din Ierusalim că voi învia, și am împlinit așa cum a fost spus, și s-a născut atunci această veste: Hristos a înviat!

O, pace vouă, fiilor! Așa le-am spus și celor cu care am petrecut acum două mii de ani ca să las lor adevărul că am venit din cer și M-am arătat oamenilor ca Fiu al omului. Pace vouă, vă spun și vouă, ca și celor de atunci ucenici ai Mei! Aș spune peste tot și peste toți această urare cerească și M-aș arăta apoi înviat așa cum M-am arătat după înviere ucenicilor Mei timp de patruzeci de zile din timp în timp, iar apoi M-am suit la Tatăl, la locul Meu cel din vecii.

Aveau nevoie de mângâiere ucenicii Mei, de liniște și de pace de sus aveau nevoie după drumul crucii Mele și după toată jalea lor, căci după ce M-am lăsat prins în grădina Ghetsimani ca să le dau lor ocrotirea, iar Eu să merg spre cruce, au fost după aceea plini de jale ucenicii Mei, plini de apăsare și de nedumerire, plini de teamă, o, și ce bine le-a prins când M-am dus între ei fără să deschid ușa, căci ușa era ferecată de ei cu zăvor pentru paza lor, și M-am arătat și le-am spus lor: Pace vouă! O, așa le-am spus, și le-am făcut trimitere peste pământ așa cum Mi-a făcut Mie Tatăl Meu când M-a trimis, și le-am spus lor: «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi». Și suflând peste ei le-am zis: «Luați Duh Sfânt, iar cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate, și celor ce le veți ține vor fi ținute».

O, ce mare misiune am dat Eu în ziua aceea ucenicilor Mei! I-am îmbrăcat pe ei în puteri cerești, i-am umplut pe dinăuntru și pe dinafară de Duhul Sfânt, și tainică a fost lucrarea lor, ca să se împlinească ea peste cei ce aveau să creadă și să se boteze în numele Meu, numele lui Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat. În acest nume se botează cei ce se apleacă spre încreștinare, dar sunt străini de puterile cerești cei ce botează oameni, și nu mai sunt aceia ca ucenicii Mei, care lăsau în urma lor din loc în loc neam creștinesc după adevăr, plin de credință și de râvnă pentru calea și Evanghelia păcii și viața cu Dumnezeu în oameni.

În a doua duminică după Sfintele Paști M-am apropiat iar cu ucenicii Mei ca să Mă adeveresc înviat și lui Toma, întâia oară pentru el și a doua oară pentru ucenicii Mei ceilalți, și au mers ei apoi peste pământ și au vestit dumnezeirea Mea așa cum le-am dovedit-o Eu lor.

O, fiilor, e praznic de întâmpinare în această zi, așa se cheamă praznicul Meu din ziua aceasta. Părinții care M-au crescut și M-au vegheat în vremea Mea de copil M-au dus la templu prunc de patruzeci de zile ca să fiu închinat după porunca legii, iar Duhul Sfânt de peste bătrânul Simeon, bărbat cu viață sfântă, M-a binecuvântat și a zis mamei Mele: «Copilul Acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora din Israel și va fi semn care va stârni împotriviri».

O, Duhul Sfânt M-a binecuvântat, și S-a folosit de un om sfânt, de gura și de glasul omului sfânt, măi poporul Meu. N-au cerut aceasta părinții care M-au dus la templu, n-a cerut nici bătrânul Simeon, ci Duhul Sfânt, Care l-a mânat pe bătrân să vină la templu și să Mă întâmpine din partea Domnului și să spună cursul vieții Mele pământești, ca atunci când se vor împlini cuvintele Duhului Sfânt, să poată crede oricine va vedea împlinirea, și chiar cei de atunci și până azi trecuți prin viața cea pământească, după care fiecare s-au dus sau se duc înaintea Domnului cu viața lor și și-o înfățișează ori spre judecată, ori spre mântuire, precum este scris.

— Dar eu, o, Doamne, eu, cel ce am ținut mâna mea pe creștetul Tău în apa Iordanului și Te-am arătat că ești Cel mărturisit de Tatăl și de mine, eu cum să nu Te mărturisesc acum pentru ziua Ta cu mine și a mea cu Tine în râul Iordan, pe malul căruia curgeau spre Tine noroadele pentru botezul cu apă, botezul pocăinței, Doamne?

— O, botezătorule al Meu, cum să nu Ne mărturisim unul pe altul în ziua Noastră mărturisitoare prin taina ei cea lucrătoare din cer? O, ce frumos, ce frumos a fost totul! Ce gust ceresc a fost în fiorul cel sfânt din Mine și din tine în ziua aceea! Ce taină sfântă a primit în apa lui Iordanul în vremea aceea sfântă! Ce înfiorați și mirați priveau toți îngerii și toți sfinții Tatălui și toate puterile cerești! O, ce frumos este între cele cerești, botezătorule al Meu! O, de ar crede aceasta cei ce Ne aud pe pământ!

— O, Doamne Mieluț, să-i ajutăm noi pe oameni să creadă. Pe pământ e mare diavolul înșelătorul și sunt slabi oamenii toți, de vreme ce ochii lor sunt ținuți să vadă. Să-i ajutăm noi cu semne cerești, Doamne! A sosit vremea, iat-o! Tu vii pe pământ cuvânt și lumină a lumii prin cuvânt. Pătrunde, Doamne, peste tot cu acest cuvânt de facere peste vii și peste morți! Ia ruga mea și pune-o în pieptul Tău și adu la vedere această împlinire, că este scris să biruiești, să fii Mielul Cel biruitor peste rău și peste toată deșertăciunea care s-a așezat între pământ și cer. Eu sunt martorul Tău de la Iordan de acum două mii de ani. O, umple pământul de dragostea Ta. Adu-i pe toți oamenii cei pribegi, adu-i la Tatăl, o, Doamne Mieluț! Amin.

Dumnezeu nu a stat niciodată din lucrul Său pe pământ și în cer, dar omul este mult prea mărginit cu credința și cu vederea cea pentru credință și cu iubirea cea de sus, și iată, nu are omul parte de tainele Domnului așa cum au avut magii acum două mii de ani, care au venit de departe, urmându-și credința cea descoperită lor, căci acestora li s-a descoperit odată cu cercetarea stelelor și a mersului lor și li s-a arătat o stea, după ce îngerul a vestit-o pe mama Mea Fecioară că Mă va naște ea din trupul ei fecioresc, iar după ce ea a înțeles și a crezut și s-a aplecat, de am fost Eu zămislit în ea prin lucrarea îngerului vestitor din cer, au văzut acești trei magi că s-a ivit o nouă stea și au urmărit mersul ei în toată vremea, și au mers după ea până în preajma zilei Mele de naștere, când steaua care i-a călăuzit s-a oprit deasupra Ierusalimului și M-au aflat ei născut în iesle și s-au închinat cu credință și au întărit ei apoi pe pământ credința în Dumnezeu, în Pruncul Împărat și Mântuitor al celor ce cred în El de atunci și până azi, și iată, fericiți sunt cei ce au parte de tainele Domnului așa cum au avut magii, care M-au găsit născut pe pământ într-o iesle, unde mama Mea Fecioara și bătrânul Iosif au poposit în vremea și ziua nașterii Mele între oameni pe pământ, și când oamenii mari sau mici nu M-au primit în casele lor cu nașterea Mea și cu taina ei, care s-a descoperit lumii prin cei de alt neam, care au venit de departe pentru închinare înaintea Mea și au lăsat darurile lor la ieslea nașterii Mele.

— O, Fiule blând și smerit, ne-am făcut unul pe altul cât ai stat în pântecele meu. Tu pe mine m-ai făcut ca și pe Tine, iar eu Te-am purtat, și blând Te-am îngrijit ca să crești și să ne fii Mântuitor, Doamne. Nașterea Ta mi-a umplut ființa de fior sfânt, care nu m-a mai părăsit apoi și mi-a dat puteri și biruințe mereu pe calea mea cu Tine în brațe în pribegie pe pământ, după ce am plecat din calea lui Irod cel prigonitor de prunci, după ce a aflat el că Tu Te-ai născut și că vei fi mare pe pământ, dar Tu erai încă mic, și nu ar fi fost să se teamă el pentru tronul lui, numai că toți cei care huzuresc pe pământ nu au minte cu care să gândească, ci au altfel de minte și altfel de doruri, o, și mai dulce s-au purtat cu Tine tâlharii de drumul mare, căci în drumul nostru spre Egipt când ne-a ieșit în cale o ceată de tâlhari, a văzut unul din ei frumusețea Ta cerească în brațele mele strânse la piept și s-a minunat și a spus că Dumnezeu dacă ar fi acest Prunc, n-ar fi atâta de frumos cum este cel din brațele mele, și i-a liniștit acesta pe tovarășii lui tâlhari, iar eu i-am spus lui că Tu îl vei răsplăti pe el pentru această bunătate a lui, o, și l-ai răsplătit când a venit vremea să-l răsplătești, și încă ce răsplată, Doamne! Regele Irod însă s-a purtat cu mânie pentru nașterea Ta și a făcut durere peste prunci și peste mame, dar taina lui Dumnezeu a mers înainte și merge mereu, și lumea nu pricepe tainele Tale lucrate prin îngeri și așezate văzut sau nevăzut la locul lor, și dulce ne purtăm între cer și pământ, căci lumea trebuie înnoită, precum este scris, Fiule scump.

O, Mă purtam cu ucenicii Mei cei de atunci, iar zilele și cărările umblării Mele cu ei au rămas mărturie pentru cei ce Ne vedeau trecând, văzându-și ei pe mai departe de ale lor. Nu trăgeau cu Noi și după Noi oamenii, decât după vindecare cu cei bolnavi ai lor, iar altfel nu căutau, decât ca să Ne stârpească de pe pământ cei mari și tari pe scaunele lor peste oameni. Dureros era pentru Mine și pentru ucenicii Mei necredința și nedragostea de Dumnezeu, până la sfârșit duse cu durere, și nimeni nu căuta să vadă și să înțeleagă și să creadă apoi în Dumnezeu și să treacă de la moarte la viață și să se vindece de păcat. Omul nu știe să vină după Mine, decât pentru vindecare, după ce el caută pe pământ peste tot când i se pare că e apăsat sau bolnăvior sau nedreptățit, căci omul nu poate purta suferința când ea vine de la păcatele din el, și caută el numaidecât să se ia de pe el suferința, iar dacă vede că nu scapă de ea, el caută atunci după Mine, caută pe unde știe el că ar fi mila lui Dumnezeu pe pământ dăruită celor ce caută milă. O, Eu n-am făcut ca omul, căci când a venit peste Mine vremea cea grea a suferinței celei mari, am făcut rugăciune la Tatăl și I-am spus: «Dacă se poate, Tată, să treacă acest pahar de la Mine, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă».

O, nu poate omul să stea pe picioare față în față cu vederea slavei Mele când ea se descoperă după puterea omului! Cei trei ucenici ai Mei, luați de Mine pe munte ca să-Mi descopăr în fața lor un crâmpei din slava Mea cea mare, au căzut în neputință acești scumpi ai Mei când Mi-au văzut fața slavei Mele, căci Eu am voit să descopăr lor petrecerea Mea cu cei din cer odată cu statul Meu cu ei pe pământ, că făceam sfat cu ei ca și cu cei din cer, și am voit să mărturisească ei aceasta, și au mărturisit strălucirea Mea și statul Meu în sfat cu Moise și cu Ilie pe munte, cu acești doi mari prooroci, cu care atât de mult am lucrat pe pământ înaintea oamenilor puterea Mea, spre adeverirea lui Dumnezeu, a Celui ce este, măi fiilor. Eu sunt Cel ce sunt, așa i-am răspuns lui Moise la întrebarea pusă ca să știe apoi Israel cu cine a grăit Moise sus pe munte din mijlocul focului poruncile vieții și adeverirea lui Dumnezeu.

Stau cu voi la masă de cuvânt, o, ucenici iubiți, și-Mi amintesc acum de zilele cele de atunci, când prin tot ceea ce lucram între voi și cu voi dădeam să vă întăresc credința, o, fiilor, și să-Mi adeveresc taina Mea de Fiu al Tatălui, Fiu venit din cer ca să Mă fac Om pe pământ și să-i trag pe toți la Tatăl, așa cum și în vremea aceasta lucrez, și cu multă taină lucrez, acoperindu-Mi ființa cea trupească de ochii celor de pe pământ, dar cuvântându-le lor cuvântul Meu.

O, fiilor, măreață Mi-a fost lucrarea în vremea Mea cu voi, precum măreață a fost învierea Mea, care M-a dovedit vouă pe deplin. V-am întărit atunci pe deplin credința. V-am însoțit încă apoi până la așezarea Mea în dreapta Tatălui, dar rămânând cu voi acoperit de cele ce se văd, în taină, fiilor, chiar dacă alături lângă voi eram mereu, după cum v-am făgăduit că voi fi cu voi mereu, iar apoi Duhul Sfânt M-a aprins în voi și M-a dat de la margini la margini la toți cei pe care îi făceați să creadă și să se boteze în numele Meu și să-și afle mântuirea și scăparea din groapa păcatului, în care toți oamenii cad și stau.

O, ce drag Îmi era să umblu cu voi și să Mă vadă cei mulți cu voi, ce drag! Nu mai avea nimeni ce aveam Eu, chiar dacă erați câteodată atât de mici, atât de șovăielnici, atât de îndoielnici uneori, căci ca să poată omul cu Dumnezeu e mult prea greu pentru mintea și voia omenească, și de aceea vă doream să puteți pentru Mine, o, fiilor, și erați voi mângâierea Mea și ne întâlneam și cutreieram peste tot pe unde era suferință și suspin și Mă aplecam și vindecam și Mă adeveream vouă Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, și odată cu aceasta se năștea în stăpâni revolta cea asupra Mea apoi, de vreme ce gustul de stăpânire îi biruia cu totul pe ei și îi orbea de tot, și mintea lor cădea cu totul ca și simțirea lor, iar voi erați atunci mândria Mea, bogăția Mea adunată cu trudă, și v-am lăsat pe voi în mijlocul oamenilor bogăția Mea ca să prăsească ea spic bogat, că mergeați din loc în loc și puneați pe făgaș așezare bisericească și pe Mine pe masa bisericii hrană vie, așa cum v-am povățuit pe voi să lucrați și să Mă împărțiți.

Sunt venit cu sobor de sfinți, iar între ei samarineanca, cea cu care Eu, Domnul, am stat de vorbă la fântâna lui Israel, unde am poposit pe cale ca să Mă odihnesc, și când ea a venit să scoată apă, iar Eu i-am zis ei: «Dă-Mi să beau!». Ea Mi-a vorbit, și s-a mirat că Eu, iudeu, cer de la ea apă când ea este de neam samarinean, care nu este în pace cu iudeii. Am început să ne vorbim unul altuia, până ce ea Mi-a cerut apa Mea, care țâșnește în viața cea veșnică din cel ce o bea de la Mine. Am ajutat-o apoi să înțeleagă și să se lase curățată de păcate când Eu i le spuneam, iar ea M-a cunoscut de prooroc și a fost cuminte și înțeleaptă în vorbirea ei cu Mine și a deslușit toate în mintea ei, până ce a spus că știe că va veni Mesia, Care va spune toate când va veni, iar Eu i-am spus: «Eu sunt Acela, Eu, Care grăiesc cu tine».

O, ce frumos a crezut această femeie cuvintele lui Dumnezeu, și pe Dumnezeu, Care cuvânta cu ea! O, ce frumoasă a fost vestirea ei apoi peste cei din cetatea Samariei, cărora ea le-a spus: «Nu cumva Acesta este Hristos, Care va să vină? El mi-a spus tot ce-am făcut», iar după ce ei M-au auzit grăindu-le, M-au mărturisit și au spus: «El este Hristosul, Mântuitorul lumii».

O, cât îi învățam și acum două mii de ani pe cei de atunci! Mereu le puneam mintea la lucru cu învățătura Mea. Nu mai era altcineva pe pământ care să-i învețe ca și Mine și să aibă putere învățătura și să rămână ea mare peste timp până la sfârșitul timpului. Până și cărturarii și fariseii vremii Îmi spuneau Învățătorul din pricina înălțimii cuvântului Meu și a puterii pe care o purta prin lucrarea sa. Chiar și cei ce-Mi iscodeau grăirea ca să Mă prindă pentru judecata Mea, chiar și aceia se vedeau mici de tot înaintea măreției pe care o avea cuvântul Meu, căci grăiam pe cele ce erau atunci de apăsat pe ele și de reparat cumva pe cei fără de minte, dar cei trufași nu se puteau apleca, și tot așa și azi nu se apleacă cei trufași, și rămân aceștia cu ceea ce și-au crescut atât de mult în ei, și aceasta pentru că și-au ales o viață îndulcită prin păcat, căci omul a ales să-și îndulcească inima cu gustul păcatului înșelător, pe care duhul rău l-a făcut plăcut cărnii omului. O, și ce uriciune este aceasta înaintea Domnului, ce despărțire de Domnul Cel sfânt!

cei ce rabdă până la sfârșit sunt cei umiliți, sunt cei ce nu-și doresc mărire ca și cei neumiliți care așteaptă de la Domnul bine pentru ei, dar oamenii toți sunt numai niște păcătoși, care ar fi să nu întindă mâna spre Dumnezeu, ci să rabde cu umilință multă, cu fața la pământ și cu duhul rugăciunii de iertare spre Mine pentru nenumăratele lor păcate de care sunt legați, și să le fie milă de Mine pentru ranele Mele de la ei. O, dar cât de mare trebuie să le fie zdrobirea inimii pentru durerea Mea de la ei, de la fiecare om care Îl recunoaște cu inima lui pe Domnul, plin de suferință de la fiecare om, așa cum M-am arătat oamenilor acum două mii de ani, întins pe cruce și bătut în cuie pe ea, și toate de la păcătoși și pentru păcătoși.

O, care din dumnezeii oamenilor care și-au ales dumnezei după voia lor, sau după voia dumnezeilor lor, care dintre acești dumnezei și-au putut dovedi dumnezeirea lor atât de mult și de întreg cât am arătat Eu, Domnul Iisus Hristos, măreața și unica dumnezeire a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Treimea lui Dumnezeu? O, care dintre dumnezeii oamenilor s-au lăsat răstigniți de ai lor și au înviat apoi, așa cum Eu M-am arătat cu însuși trupul Meu cel răstignit și înviat apoi atât de minunat, atât de mărturisitor?

O, câtă lipsă de Dumnezeu, cât de lipsiți de iubire erau cei ce Mi-au umplut capul și fruntea de împunsăturile spinilor făcuți cunună pentru Mine, și încă ce spini! Dădeau cei ce M-au chinuit atât de mult, dădeau să-i facă pe toți să înțeleagă că fac ei aceasta de drepți ce sunt pentru Dumnezeu și pentru oameni, dar ei erau plini de vină, plini de ură, și căutau să-și acopere cu orice preț vina vieții lor, că păcatele lor erau prea mari, iar ura cea oarbă îi stăpânea din plin, ca și duhul minciunii, pe care-l simțeau de folos lor ca pe un adăpost. Când M-au aflat înviat din răstignire le-a fost rușine să se umilească și să Mă recunoască de singurul Dumnezeu, o, le-a fost rușine celor ce M-au zdrobit pentru ei înșiși, numai pentru ca să nu piardă ei mărirea lor înaintea oamenilor.

— O, Doamne mângâios, o, Fiule scump al meu, numai cei ce au îndurat dureri de suflet, numai aceia știu ce taină mare poartă în ea mângâierea, Duhul Mângâierii, Fiule scump. Grăim în mijlocul celor din cer în această zi de amintire a mea și a Ta, după ziua de mângâiere a nașterii Tale, ziua când eu am pus sarcina jos lângă mine, și m-am mângâiat cu ea și sub ea, sub privirea Ta dumnezeiască de copil mic, de Dumnezeu micuț, de Cel ce S-a micșorat atât cât a putut trupul meu să cuprindă atunci când Tatăl m-a făcut cale a Ta spre cei de pe pământ, atunci când Tu Te-ai făcut Om, o, Doamne. O, Te-ai făcut Om, când Tu erai Dumnezeu, ca să-i poți spune omului cât îl iubești dacă l-ai zidit la începutul lui, și i-ai spus aceasta prin micșorarea Ta, că Te-ai micșorat, Doamne scump, ca să Te poată omul cuprinde, ca să poată omul cu Tine, și de dor ai făcut aceasta, iar eu voiesc în ziua mea de sobor, în a doua zi a noastră a praznicului de Crăciun, voiesc să-i dau omului putere de suflet ca să ne poată pe amândoi cuprinde în sufletul lui și ca să-L aibă în suflet pe Domnul Cel mic și pe mama Lui, pe cei îndurerați, care umblau să găsească loc pe pământ și să se așeze pentru nașterea Ta și pentru îngrijirea Ta apoi, căci noi eram pribegi atunci, pribegi din loc în loc, și oamenii nu ne cunoșteau.

O, nu ne cunosc oamenii, Fiule prunc, Doamne al meu scump. O, ce dulce ești și cât aș vrea să Te simtă omul, dar oamenii nu ne cunosc, Doamne scump! Dacă am deschide cerurile, dacă am da la o parte perdeaua ce ne desparte de lumea cea văzută de om și Ți-ar vedea oamenii dulceața privirii și a mângâierii, ar fi atunci să-L vadă el pe Domnul Cel dulce, pe Cel atât de aproape de om, că ai venit pe pământ acum două mii de ani ca să fii cu oamenii, Doamne, ca să le dai mângâieri și vindecări și lacrimi după Tine, și le-ai dat, Doamne, la toți, câți Te-au cunoscut de Fiu al lui Dumnezeu venit pe pământ prin pântecele meu cel fecioresc și îngrijit de mine pentru creșterea Ta apoi, până ce ai așezat pe pământ dovada dumnezeirii Tale când ai înviat prin cruce și ai lăsat credință în oameni și căutare după Tine și mulți Te-au căutat apoi și s-au dorit cu Tine, și au luptat pe pământ ca să rămână ai Tăi în cer, și iată câtă ceată cerească, o, câtă, Doamne!

Grăirea mea de azi e dulce și se îndulcește lucrând și grăind, că vreau să simtă omul mângâierea cea de la noi și să ia în el putere de suflet ca să ne poată cuprinde, Doamne, pe amândoi, pe Tine și pe mine, Fiule scump, pe cei îndurerați care umblă să găsească loc de popas pe pământ. Umblă Domnul și caută sălaș care să prindă viață și bucurie de la Domnul, căci păiuțele au prins viață când Dumnezeu Făcătorul a fost așezat pe ele în noaptea nașterii Lui pe pământ, și era noapte și era aproape de vremea luceafărului dimineții, iar zorii acelei zile L-au cuprins pe Domnul și s-au mângâiat cu El, cu Făcătorul lor, așa cum toate Îl slăvesc pe Domnul.

Acum două mii de ani ai trecut printre oameni vreme de treizeci și trei de ani, ai trecut trist. Mergeai din loc în loc, însoțit de ucenicii Tăi, dar erai însoțit de toți cei din cer în toată vremea, de toate puterile cerești, Doamne, și numai Tu ieșeai în față, iar cetele însoțitoare Ție rămâneau în taină, iar Tu plin de durere mergeai văzut de oameni ca să vină ziua să Te lași prins și răstignit pe cruce de mâna omului, precum era scris despre Tine în profeți, și Te durea mereu, și Te doare de atunci și până azi, iar Moise și Ilie sunt însoțitorii Tăi peste tot, și e mare lucrarea lor cea de la Tine, mare, Doamne, și nu știu oamenii, și nici creștinii nu știu de însoțirea lor cu Tine în toată vremea și de câtă lucrare au ei de întocmit înaintea Ta, în calea Ta în toată vremea, Doamne, o, și cât de încăpățânat este Israel, și cel după trup, și cel după duh Israel!

Cobor zi de praznic sfânt și Mă așez cu ea în carte. După patruzeci de zile de la nașterea Mea, acum două mii de ani, M-au luat mama Mea Fecioara și Iosif și M-au dus după datină la templu ca să Mă închine Domnului după legea întâiului născut. Numai Eu M-am născut din mama Mea Fecioara, numai Eu, și nașterea Mea a fost minunată, căci așa cum am fost așezat în pântecele ei fecioresc prin cuvântul Duhului Sfânt binevestitor prin înger, o, tot așa M-am și născut, nestricând nicicum trupul Fecioarei mamă, dar aceasta nimeni n-a putut să înțeleagă atunci, iar dacă Zaharia, căruia îi închinase Dumnezeu această taină, dacă el a crezut așa, nu l-au mai lăsat în Israel necredincioșii acestui popor, ci l-au trimis la Tatăl, după obiceiul răutății și al necredinței lor asupra profeților, dar Domnul a mers mai departe cu tainele Lui lucrătoare pe pământul lui Israel cel necredincios.

M-a luat mama Mea Fecioara și M-a închinat Domnului după datină, și am stat în ziua aceea în brațele dreptului Simeon, căci trebuia să vadă el pe Domnul cu ochii lui, după ce s-a îndoit de nașterea prin Fecioară a Fiului lui Dumnezeu pe pământ, și când a primit făgăduința că nu va pleca de pe pământ până nu va vedea cu ochii lui minunea acestei taine.

O, cum aș mai fi putut fi Eu, Cel venit, Dumnezeul omului căzut din rai, dacă s-ar fi petrecut întruparea și nașterea Mea apoi ca și a omului născut din omul care a fost făcut, și nu născut? Eu eram Unul născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, și a fost apoi să vin pe pământ și să Mă așez în pântece fecioresc și să Mă nasc ca în cer, nu ca pe pământ, și să fiu fără de păcat venit pe pământ, și tot fără de păcat să fie și Fecioara pentru nașterea Mea, căci ea L-a purtat pe Dumnezeu în pântecele ei și L-a născut Om, ca să poată fi răstignit apoi Dumnezeu-Omul și să răscumpere prin învierea Sa apoi pe omul cel pierdut din Dumnezeu, de două ori pierdut, căci omul și-a risipit apoi viața, smulgându-se de sub Tatăl său și dându-se duhului vrăjmaș pe Dumnezeu și pe om, slujbaș făcându-se după pofta acestuia.

Acum două mii de ani am ieșit întru întâmpinarea omului, am ieșit prin învierea Mea ca să aibă și omul înviere. A fost scris să Mă fac Om născut pe pământ și să fiu răstignit și să înviez apoi, și pentru om a fost să fie toate aceste taine săvârșite odată cu venirea Mea în trup pe pământ.

I-am cules dintre oameni pe cei ce Mi-au fost ucenici acum două mii de ani. Am avut nevoie de sprijin de pe pământ când am venit de la Tatăl ca să-Mi desăvârșesc adevărul Meu de Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, venit între oameni, căci am coborât din Tatăl Meu și M-am născut Om din om pe pământ ca să pot să-l îndumnezeiesc apoi pe om și să-l am de frate și să am frați din Același Tată, că am venit să-i dau omului naștere de sus, din Mine, iar Eu sunt din Tatăl, și am lucrarea Lui s-o săvârșesc.

O, deschide Scripturile venirii Mele pe pământ acum două mii de ani și citește în ele lucrarea credinței, măi poporul Meu. I-am ales dintre oameni pe cei cu care am umblat din loc în loc trei ani și jumătate, hrănindu-le lor credința în Mine și răbdarea cu Mine și duhul mărturisirii, măi fiilor. Ioan Botezătorul, mărturisind venirea Mea și dumnezeirea Mea, îi învăța atunci pe ucenicii lui credința în Mine. Stătea cu ei și grăia lor despre tainele cele de sus, iar Eu, trecând pe acolo, el a rostit: «Iată Mielul lui Dumnezeu!», iar când ei au auzit așa, au pornit după Mine. I-am întrebat: «Ce căutați?». Căutau să vadă unde sălășluiesc Eu ca să știe apoi, și au rămas la Mine în ziua aceea. Andrei era unul din ei, iar el i-a spus lui Petru, fratele său: «Găsit-am pe Mesia, pe Hristos», și l-a adus la Mine pe Petru, iar Eu privindu-l în față i-am spus pe nume: «Tu ești Simon al lui Iona și te vei numi Petru». A doua zi am spus și lui Filip: «Vino după Mine!», căci era și el din aceeași cetate cu cei doi. La fel ca și Andrei, Filip l-a găsit pe Natanael și i-a spus lui: «Am găsit pe Cel despre Care a spus Moise și profeții, pe Iisus al lui Iosif din Nazaret, vino și vezi!». I-am spus și aceluia: «Te-am văzut mai înainte ca Filip să te cheme la Mine și ești cu adevărat unul fără de vicleșug în Israel», iar el M-a mărturisit cu credință: «Rabi, Tu ești Împăratul lui Israel, ești Fiul lui Dumnezeu». M-am umplut de dragoste de ei, iar ei de dragoste de Mine și le-am spus lor: «Mai mari decât acestea veți auzi și veți vedea și veți mărturisi. Amin, amin, zic vouă: Veți vedea de acum cerul deschizându-se și veți vedea pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Mine, Fiul Omului!». Am mers apoi la nuntă în Cana și, văzând minunea pe care am făcut-o Eu acolo când se terminase vinul nunții și când le-am făcut lor din apă vin, l-am cuprins în duhul credinței pe mirele nunții și M-a urmat și el. O, așa Mi-am cules Eu pe toți ucenicii și au crezut ei în Mine și în venirea Mea pe pământ în vremea lor, după cum era scris în profeții că voi veni și că se va cunoaște venirea Mea și că va fi ea pe pământ cu oamenii. O, așa am lucrat și azi, așa Mi-am ales și azi ucenici ai venirii Mele de azi. Așa cum au crezut cei de atunci și Mi-au urmat, așa au crezut și cei de acum și M-au urmat și ei, și Mi-am întemeiat Eu pe credința lor lucrarea Mea cea de azi, lucrarea cuvântului Meu peste pământ și locul ei de sălășluire și pe poporul cel credincios acum, și pe care Eu, Domnul, Mă sprijin ca să pot să-Mi trâmbițez pe pământ cuvântul, cuvântul Meu cel de azi.

— O, Mieluțule al Tatălui, o, cât de mare Îți este smerenia inimii și blândețea Ta din cuvânt și umilința Ta în cer și pe pământ, toate ca ale lui Dumnezeu! M-am uitat și de pe pământ la Tine și la slava Ta, și m-am uitat și mă uit și din cer. Când eu privesc din cer măreția clipelor toate petrecute cu Tine, Doamne, în crânguri și în poienițe, pe malul Iordanului și în Iordan apoi, când eu acum trăiesc în cer aceste amintiri, la care privesc cu ochi cerești acum, mă cuprinde uimire mare pentru clipele petrecute cu Tine pe pământ, Domnul meu, și cu multul ceresc al clipelor, pe care nu-l vedeam atunci. Îmi prinde duhul fiori văzând umilința lui Dumnezeu cât a fost de multă și de mare, dar acum e și mai mare ca atunci, că numai cuvântul I se poate auzi de pe pământ de atâția oameni iubitori de cuvântul Lui, iar slava Lui nu.

O, am petrecut cu Tine mult și frumos pe pământ, și tainele cerești erau grăirea dintre noi, iar altceva nu grăiam noi pe pământ când ne întâlneam mai înainte de întâlnirea noastră la Iordan, unde Tatăl ne-a mărturisit-o, și a fost auzit peste ape și peste oameni glasul Tatălui nostru, Doamne. Eu nu știam să-Ți citesc taina slavei Tale, pe care Ți-o ascundeai atunci atât de mult, atât de mult în ochii mei, față de cum Te văd acum din cer, uitându-mă acolo unde noi ne întâlneam și unde mi-ai fost Învățător mare, luminător mare în pustia cea fără de oameni, unde veneai cu pasul lin și mă cuprindeai în cuvânt, până ce mi-ai spus că va veni la Iordan Mielul lui Dumnezeu și Se va îndrepta spre botezul cu apă prin mâna mea de botezător și-Și va începe Mielul apoi propovăduirea și mărturisirea, Doamne. Eu Te ascultam întru totul, ca un școlar învățătura, și ca un ucenic lucrarea, și am ieșit apoi la Iordan botezător și am chemat în lung și în lat prin glas de chemare, prin vestea pocăinței peste oameni și veneau mulți la Iordan și intrau spre botez sub învățătura mea și sub mâna mea botezătoare, iar când a fost să-Ți cunosc pe deplin umilința sub care ai stat până atunci înaintea mea, Dumnezeule Mieluț, n-am putut să mai fiu nimic, decât cuvânt prin care am rostit împătimit de dragostea Ta: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii!».

O, ai luat chip de rob, Doamne, și Ți-ai robit slava sub ochii mei și sub mâna mea cea omenească apoi, și au ascultat oamenii de vestea mea și au crezut unul câte unul în Tine dintre cei pe care-i trimiteam spre Tine când eram în lucru peste ei ca să le pregătesc calea spre Tine când Te vei arăta. Am auzit apoi câtă lucrare împărțeai cu cuvântul peste cei ce se țineau după Tine, Cel atât de minunat cu măreția cuvântului, Doamne, și le-am spus la cei pregătiți de mine pentru Tine, le-am spus să se ducă ei la Tine și să Te întrebe cine ești și dacă ești Cel ce va să vină sau dacă altul va veni apoi, după lucrul cu care lucrai vestea despre Cel ce vine.

Sunt Domnul Iisus Hristos, sunt Cel vestit de îngeri în noaptea nașterii Mele pe pământ. N-a putut regele Irod să-Mi nimicească venirea, căci îngerul Meu s-a purtat după Mine peste tot și a vestit pas cu pas ocrotirea Mea, iar ea se împlinea cu ascultare mare și Mi-a făcut Tatăl loc prin toată strâmtorarea de pe pământ, fiindcă n-aveam Eu unde să Mă așez cu venirea Mea cea atât de tainică și în atâta umilință păstrată, că nu din lumea aceasta eram Eu, și de aceea împărăția Mea nu are nimic în ea, și Mi-a purtat îngerul nașterea Mea într-o iesle lângă un popas, și așa s-a găsit loc pentru venirea Mea pe pământ, și umilit M-am purtat, căci în cer este umilință și frumusețe mare prin ea și slavă mereu și Mi-au cântat îngerii pe pământ în auzul și în văzul păstorilor de oi și au vestit lor nașterea Mea, căci îngerul Meu a stat înaintea lor învăluindu-i în lumină și le-a spus: «Nu vă înfricoșați de această arătare cerească și bucurați-vă voi și tot poporul, căci în Betleem, orașul lui David, s-a născut vouă astăzi un Mântuitor, Hristos Domnul, și Îl veți găsi culcat în iesle pe El». Oaste mare cerească s-a arătat apoi cu îngerul Meu și-Mi lăudau ființa și nașterea ei și cântau zicând: «Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace și între oameni bunăvoire!», și așa Mi-a ocrotit îngerul Meu ființa și așa M-a vestit el, împreună cu mare oaste cerească, și am petrecut apoi pe pământ treizeci și trei de ani și am așezat înaintea oamenilor Scriptura venirii Domnului, a Celui vestit prin prooroci că va veni, și așa am împlinit Eu voia Tatălui Meu, căci M-a trimis Tatăl după om.

M-a luat apoi Tatăl prin vestire de înger și M-a purtat în Egipt ca să Mă ferească de moartea cea de la Irod, care a omorât atunci pe toți cei mici atunci, și M-a adus Tatăl iarăși înapoi prin vestire de înger după ce l-a lovit cu moarte pe Irod, și M-am așezat în orașul Nazaret și s-au împlinit toate câte cu umilință a fost să le împlinesc după datini, și nașterea Mea s-a așezat pe pământ cu toată rânduiala ei, iar îngerii M-au slujit.

O, mamă Fecioară, îndurerată ai fost atunci, căci Eu eram Prunc mic, și toată grija a căzut pe voi și toată umilința cea pentru venirea Mea ați purtat-o. Mergeați cu Mine pribegi, voi, cei ce Mi-ați însoțit nașterea și prigoana ei din partea lui Irod, iar tu și Iosif ați suferit pribegi cu Mine în brațe, și peste tot era strâmtorare pentru Noi.

E praznic pentru nașterea Mea în ziua aceasta, o, mama Mea Fecioară, și e amintirea acelei nopți mărețe și slăvite când voi nu găseați loc de popas ca să Mă așezați pe pământ pe Mine, Cel născut din pântecele tău fecioresc, mamă. Bucuria ta cea pentru nașterea Mea n-a avut lărgime în inimioara ta, căci umilința îți creștea odată cu toată durerea cea de la neprimire pentru tine și pentru Mine și odată cu toată prigoana care venise din partea regelui Irod, și Ne-am purtat spre Egipt, și am venit iarăși înapoi, și am crescut în Nazaret și M-am arătat din vreme în vreme lui Israel, căci aveam de împlinit toate proorociile cele despre Mine, o, mamă.

Într-o zi de sărbătoare a iudeilor l-am văzut pe cel slăbănog de mulți ani cum aștepta la scăldătoare ca să-i vină și lui vremea vindecării, dar alții ajungeau întâi și se vindecau și mergeau apoi, dar la nici unul din ei nu spuneau iudeii de ce umbla după ce se vindeca, căci îngerul venea la scăldătoare și o făcuse pe ea vestită între iudei. Când însă Eu am fost Cel care am sculat pe slăbănog apropiindu-Mă și întrebându-L: «Vrei să te faci sănătos?», o, s-a stârnit atunci împotrivire mare între mai-marii iudeilor, căci este proorocit prin Scripturile care mărturisesc că voi veni, este scris că voi fi ca semn de tăgadă și că voi stârni împotriviri.

O, poporul Meu, cei care cercetează Scripturile și mai ales pe cele pentru vremea de apoi, socotesc ei că în ele au viață veșnică, și tocmai ele sunt care mărturisesc despre Mine și despre această lucrare că voi veni cu ea pe pământ ca să dau viață oamenilor, și nu vin oamenii spre Mine ca să aibă viață veșnică. O, aceasta le-am spus Eu și iudeilor care s-au sculat cu împotrivire ca să-Mi pună la cale moartea pentru că l-am vindecat în ziua sâmbetei pe cel de mult slăbănog. O, nu Eu am mărturisit despre Mine în ziua aceea, ci fapta săvârșită cu minune mare peste trupul celui slăbănog, căci Eu nu de la om iau mărturie, și spun aceasta spre mântuirea omului, ca și acum două mii de ani.

În a doua zi de duminică după duminica învierii Mele și a celor ce așteptau în iad pe Izbăvitorul Cel promis lui Adam cel întâi zidit, am intrat din nou în mijlocul ucenicilor Mei, închiși cum stăteau de teama celor ce îi căutau pe ei, și am zis lor: «Pace vouă!», că aveau nevoie de liniște multă aceste inimi zdrobite și pline de încordare. Am văzut între ei în ziua aceea pe ucenicul Toma, care lipsise din mijlocul lor în duminica învierii când prima dată M-am arătat lor înviat. Ca niște oameni lipiți de cele de pe pământ, ei și după învierea Mea își mai vedeau de ale lor. Eu însă Mă purtam după ei și Mă arătam lor ca să-și înțeleagă ei alegerea și să lase de la ei celelalte îndeletniciri pe pământ, căci îi tocmise Dumnezeu pentru El, iar ei încă mai puteau și altfel. A venit însă Duhul Sfânt și S-a dat lor și au putut ei apoi numai pentru Mine, numai cu mersul Meu, iar Eu am avut lucrul cel mult de lucrat prin ei și așezat să fie pe pământ, ca să am Eu casă cu omul pe pământ, să-l am biserică pe om și să am trup din fii credincioși întocmit, făcându-Mă Eu un trup cu ei prin trupul și sângele Meu unit cu ei în însuși trupul lor, ca să fim una și să fie ei fii ai Tatălui precum Eu sunt, și mare a fost această iubire a Tatălui ca să-i numească pe cei credincioși Mie fii ai lui Dumnezeu!