1.7. Împlinirea legii prin Hristos

Cu glas de Duh Sfânt cobor în cartea Mea din zilele acestea și praznic de cuvânt Mă fac în amintirea zilei celei de acum două mii de ani, când după ce pic cu pic le-am deslușit ucenicilor Mei că Eu sunt Hristosul Tatălui, i-am luat pe trei din ei mai întăriți în înțelepciunea tainelor și M-am suit pe munte cu ei și Mi-am lăsat descoperită slava Mea cea nevăzută, și dincolo de cele ce se văd cu ochii omului au văzut ei în ziua aceea, căci li s-au deschis ochii, așa cum Eu am lăsat o clipă să fie ei pentru ca să mărturisească ei celorlalți ucenici, și din unii în alții până azi să poată spune cei credincioși adevărul cel despre Iisus Hristos, despre Care Tatăl a grăit din nori în ziua aceea peste cei trei ucenici ai Mei glas adeveritor și a spus: «El este Fiul Meu Cel preaiubit, întru Care Eu am binevoit, pe El să-L ascultați!». Amin.

omul nu poate să se dovedească om adevărat, fiindcă trupul îl biruiește mereu, mereu pe el, și se mărește omul pe sine prin aceasta apoi, chiar dacă nu găsește de la om mărire pentru el. O, altfel a fost când mărirea Mea s-a dovedit pe pământ, când fața Mea a strălucit scăldată în lumină înaintea ucenicilor Mei pe muntele cel schimbat o clipă în slava lui Dumnezeu de peste el. O, altfel a fost cu Mine, căci pe Mine nu Eu M-am mărit, ci Tatăl, din nori a făcut aceasta Tatăl și a arătat apostolilor Mei mărirea Mea în clipa când El a rostit din văzduh și a zis: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit, pe El să-L ascultați!», și în clipa aceea S-a slăvit Tatăl în Mine și a dat pe afară slava Domnului, albă ca zăpada peste trupul Meu și peste veșmântul Meu, și au mărturisit apoi ucenicii Mei slava Mea, și iată, Eu nu Mă slăvesc singur, ci Tatăl face aceasta întru Mine și peste Mine, iar omul este mincinos când se slăvește pe sine, căci am spus că omul își ia mângâierea de la păcat.

Sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui Savaot și sunt din Tatăl mai înainte de vecii și sunt cuvântul Lui și sunt cuvântul cerului pe pământ, așa cum și omul este cuvântul său peste toate câte el face și grăiește. M-a trimis Tatăl acum două mii de ani să iau trup din om pe pământ, și Mi-am luat, și de la pruncie și până la vremea crucii Mele, pe care Mi-a făcut-o poporul iudeu ca să Mă stârpească prin ea de pe pământ, Eu am fost ascultător mamei Mele Fecioara, așa cum ascultam de Tatăl Meu în cer, și pe pământ apoi, și lucrarea Mea a fost ascultarea, iar când pe cruce a venit vremea să Mă dau, tot pentru ca să ascult am făcut aceasta, că Mă vestise duhul proorocilor să împlinesc aceasta după ce vin cu trup de om pe pământ, luat din Dumnezeu și din om. O, tot din ascultare de Tatăl Mi-am cules și ucenicii când i-am ales dintre oameni ca să-i fac ai Mei și să umblu cu ei pe pământ și să fie ei martorii Mei, martorii lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu lucrează fără martori lucrarea Sa.

Când era aproape lângă ucenicii Mei încercarea credinței lor, după ce Eu le-am spus că toți se vor sminti întru Mine în noaptea aceea de încercare, Iuda a plecat dintre ucenici și a pierdut harul de ucenic dacă a plecat. Încă de când a început să Mă urască din pricina invidiei pe ceilalți ucenici, el și-a pierdut harul de ucenic, iar din această pildă rea n-au învățat toți creștinii Mei ca să nu cadă ei în acest păcat, iar cine n-a învățat, a plecat dintre frați, căci numai cei ce au făcut în ascuns îndoieli și clătinări prin unire cu cei îndoielnici, cu cei clevetitori și defăimători de frați, numai aceia s-au tras din bărcuța salvării, și au pățit aceștia ca ucenicul care și-a pierdut botezul numai pentru că a ascultat vorbire împotriva lui Dumnezeu.

Acum două mii de ani M-am făcut cunoscut Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, așa cum era scris să vin și să plătesc cu viața Mea pusă pe cruce răscumpărarea omului căzut din rai și din viață, și M-au cunoscut cei bolnavi, dar cei sănătoși n-au voit să se aplece. M-a cunoscut orbul cel din naștere orb, dar cei ce s-au născut cu ochi sănătoși n-au voit să vadă ca să creadă că Eu sunt Hristosul Tatălui, trimisul Lui după om pe pământ. Am luat pământ cu mâna, scuipând în el ca să-l pot muia, ca să-l pot plămădi, și am făcut din el ochi pentru cel ce s-a născut orb și i-am pus lui ochi la locul lor și l-am trimis apoi să-și spele fața și pământul din jurul ochilor ca să vadă apoi limpede pe Dumnezeu și pe oameni și pe sine să se vadă, după o viață fără de vedere cum a trăit el până atunci. Le-ar fi fost de ajuns aceasta ca să creadă oamenii că Eu eram Dumnezeu venit la ei de la Tatăl, precum era scris să vină Mesia din cer pe pământ, dar ei erau deprinși unii cu alții între ei și n-au voit să se deprindă cu Dumnezeu în mijlocul lor, și M-au stârpit apoi, iar Eu M-am întors apoi iarăși întru Tatăl și M-am întors suspinând și așteptând de atunci și până azi. Aștept și iar aștept. Îl aștept pe om să Mă cunoască în lucrările Mele și îl rog să deschidă ochii și să vadă. Pot Eu să-i deschid lui ochii, așa cum și fac de atâtea ori cu omul, dar îl rog pe el să și-i deschidă, ca să nu-l doară dacă umblu Eu la el și la îndărătnicia lui și la nevederea atât de bolnavă a trupului și a sufletului și a duhului lui.

Am venit de la Tatăl acum două mii de ani și am împlinit atunci Scriptura Mielului Cel junghiat și am plătit prin jertfa Mea dumnezeiască prețul vieții omului, și am socotit acest preț de la Adam și până la sfârșitul veacului omului, ca să aibă omul plătită de Mine arvuna mântuirii lui, a învierii lui prin învierea Mea cea dintre morți. O, mai ușor a fost să-i scot din iad pe cei zdrobiți sub el, decât pe cei ce M-au văzut pe pământ lucrând atât de mult, timp de cinci mii de ani și mai bine faptele lui Dumnezeu între oameni.

Amin, amin zic vouă, celor ce ați venit să beți de la Mine cuvântul râului vieții! Vă ies în cale și vă spun că lucrarea Mea cea de azi este ca la începutul Meu pe pământ cu ucenicii Mei cei de acum două mii de ani, pe care i-am luat dintre iudei și i-am făcut fiii lui Dumnezeu, frații Mei, pe care-i învățam de la Tatăl iubirea de Dumnezeu, și apoi am așezat cu ei biserica Mea cea adevărată, și n-am întrebat pe mai-marii de atunci dacă-Mi dau voie să Mă așez cu împărăția Mea în cei credincioși venirii Mele de atunci. Am lucrat atunci semne minunate ca și pe vremea lui Moise, dar poporul Israel a rămas până azi împietrit pentru venirea Mea la el așa cum era scris să vin. Eu însă M-am desăvârșit atunci prin moarte pe cruce și prin înviere și așa M-am dovedit Dumnezeu venit la ei, și apoi M-am tras iarăși în Tatăl și Mi-am lăsat pe pământ un popor mititel în Israel și Mi-am prăsit prin el neamul creștinesc de atunci și până azi.

Sunt Fiul Tatălui Savaot, sunt Domnul Iisus Hristos și vin la tine cuvânt, poporul Meu. Am făcut în mijlocul tău izvorul Meu de cuvânt și lângă el stau în sfat cu tine așa cum am stat cu femeia samarineancă la fântâna lui Israel, când prin ea M-am vestit samarinenilor venit pe pământ în mijlocul lui Israel, așa cum Duhul făgăduise prin prooroci despre Fiul lui Dumnezeu că va veni. Necredința lui Israel însă era mare, așa cum toți cei îngâmfați în duhul lor au parte de acest păcat ca plată a îngâmfării lor, și nu M-a cunoscut Israel când am venit de la Tatăl la el acum două mii de ani, și chiar dacă M-a cunoscut el pentru mărirea Mea cu care M-am descoperit lui, el s-a luptat împotriva Mea și M-a pedepsit la răstignire, căci îngâmfarea lor întrece măsura și n-au primit ei pe cei trimiși de la Tatăl la ei pentru luminarea lor cea de sus. O, n-am putut împlini cu ei Scripturile Mele, căci ei se țineau cei drepți, cei buni, dar am putut cu multul prin cei zdrobiți de diavol, prin cei bolnavi cu trupul și cu sufletul, pe care-i curățam și-i vindecam și le dădeam lor din viața Mea, și ei se ridicau și Mă mărturiseau Hristosul Tatălui, Mesia Cel vestit prin prooroci.

O, nu în zadar le-am spus Eu ucenicilor Mei să meargă să Mă vestească oilor pierdute din credință ale casei lui Israel, și nu păgânilor și nu samarinenilor. Păgânii și samarinenii nu erau necredincioși ca Israel, iar când M-am vestit Eu samarinencei la fântâna din Sihar, duhul ei cel bun M-a cunoscut, M-a crezut și M-a mărturisit Hristos venit de la Tatăl pe pământ, și iată, cu cei zdrobiți de păcat și de diavolul neputinței peste oameni, cu aceia Mi-am deschis Eu izvorul de har și am putut cu ei și pentru ei pe pământ. O, așa este și azi. Nu pot să Mă apropii cu venirea Mea de azi de cei ce și-au luat scaunele cele dintâi peste oameni, căci mai mult prețuiește la ei slava lor cea de la oameni decât slava Mea cea de la Tatăl, cea din cer, și nu de pe pământ.

– În ziua întâi a săptămânii, noi, Doamne înviat, noi am venit la Tine, căci am privit și am văzut unde Te-au pus după ce ai fost coborât de pe crucea răstignirii Tale. Pe când răsărea soarele, dis-de-dimineață am venit la Tine, și ne gândeam pe cale cum să facem cu piatra răsturnată peste mormânt, mare foarte cum era. Îngerul Tău însă ne-a luat-o înainte și a dat deoparte piatra, iar noi, intrând, l-am văzut așezat în dreapta în hăinuță albă și ne-am înfricoșat la vederea lui, și nu știam cum să găsim trupul Tău ca să-l înmiresmăm pentru înviere, o, Doamne, dar ne-a spus îngerul: «Nu vă înspăimântați, nu vă întristați! Iisus Cel răstignit nu mai este aici, a înviat, iar aici este locul unde a fost pus. Mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că Îl veți vedea în Galileia, după cum El v-a spus». Ne-am cutremurat, și ne temeam să spunem ceva cuiva, și apoi Tu Te-ai arătat nouă înviat, și ai stat cu ucenicii Tăi, și până la înălțarea Ta în Tatăl le-ai dat lor dovada învierii Tale, și în văzul nostru, al tuturor care am văzut, Te-ai dus apoi la cer.

S-a ridicat apoi dușmănie mare asupra învierii Tale, și iarăși Te-au ascuns sub lucrarea minciunii asupra Ta mai-marii poporului Israel, dând vina pe noi, cum că ucenicii Tăi Te-au furat din mormânt. Mare și multă a fost lucrarea minciunii și după ce ai înviat, așa cum mare a fost ea și înainte de a Te lăsa Tu în mâinile lor pentru ca să mori pentru noi, cei mult păcătoși, Doamne. Diavolul l-a învățat pe Iuda să creadă că nu-l iubești, și așa l-a tras pe el de partea potrivnicilor Tăi, Caiafa cu ai lui, și a căzut Iuda în amețeala iubirii de bani, pe care o avea în sânge, și s-a dat el celor ce Te voiau pe Tine, și cărora el s-a tot căinat cu rana inimii lui împotriva Ta, Doamne, și n-a căpătat el nimic apoi de la ei, decât moartea Ta și a lui. O, nimic nu capătă cel ce se caină cu nemulțumirea lui, decât clătinarea lui și a celor cărora el se încredințează, spre pieirea lor și a lui.

O, se stinge de peste tot pe pământ numele lui Dumnezeu ca să nu mai știe, ca să nu mai vorbească de Dumnezeu oamenii, ca să nu mai vadă urmele Lui. Când și-a pus de gând Caiafa să Mă piardă și să fie el, numai el marele arhiereu, căci se temea de măreția Mea între oameni, după ce el a înțeles că Eu sunt Hristosul, atunci mulți mărturiseau despre Mine mincinos, dar mărturiile nu se potriveau ca să se poată găsi vină pentru răstignirea Mea. Se înmulțeau învinuirile și învinuitorii, dar nici așa mărturia lor nu era la fel, și atunci arhiereul M-a întrebat: «Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc ei împotriva Ta? Ești Tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?». Atunci Eu l-am ajutat pe el să facă fapta răstignirii Mele, și am zis: «Eu sunt, iar voi veți vedea pe Fiul Omului stând de-a dreapta puterii și viind pe norii cerului», iar el, sfâșiindu-și veșmintele, în nebunia lui ca să verse sângele Meu, a zis atunci: «Ce trebuință mai avem de martori? Iată-L, a hulit! Ce vi se pare?», și toți M-au osândit la moarte, dar mai întâi au început toți să Mă scuipe și să-Mi astupe fața cu scuipături și cu pumni și au pus pe slugi să-Mi dea palme cu duiumul, iar Eu eram Hristosul, Fiul Celui binecuvântat, și a plătit Caiafa prețul vânzării Mele, dar asta nu înseamnă că M-a cumpărat, și iată, nimic nu câștigă cel ce dă prețul vânzării Mele, căci îl dă ca să Mă vândă, nu ca să Mă cumpere, nu ca să Mă câștige și să-I fiu Eu lui câștig.

O, iată ce face mânia care se naște de la dorul de a fi mai mare omul sau mai drept față de altul! Mânia în om este plată a greșalelor lui, și vine în el ca pedeapsă pentru el, și numai apoi vede el unde-l duce acest duh rău, care-i schimonosește fața și fapta, și pe Dumnezeu Îl alungă departe, căci Eu sunt blând și smerit cu inima chiar și în vremea când Mă mânii pentru îndreptarea vieții omului îndărătnic față de mântuirea lui.

E praznic sfânt, poporul Meu, iar Eu grăiesc cu tine, și grăiesc cu omul, tată. M-am descoperit prin înger acum două mii de ani Fecioarei care avea să Mă ia în pântece de la Duhul Sfânt și să Mă nască pe pământ și să Mă facă cunoscut oamenilor, și s-a dus trimisul Meu în Galileea, la Nazaret, și a urat bucurie Fecioarei mama Mea și i-a spus ei că Domnul este cu ea umplându-o de har și de dar și binecuvântând-o pe ea între femei, și a mângâiat-o pe ea în tulburarea ei la vederea lui și i-a zis ei: «Nu te teme, tu ai aflat har la Dumnezeu și vei zămisli în sânul tău și vei naște fiu pe Iisus, Fiul Celui Preaînalt, Împărat veșnic peste casa lui Israel, pe tronul părintelui Său David», iar Fecioara s-a supus vestirii prin înger și Dumnezeu a împlinit apoi lucrarea Sa așa cum a făgăduit. O, așa lucrează darul credinței în cei hărăziți de Dumnezeu credincioși până la sfârșit, până peste toată împlinirea, și nu tot așa sunt cei ce se clatină în credință pentru tainele cele de sus cu oamenii pe pământ.

O, prin câtă durere, prin câtă suferință de la necredința în Mine a celor care M-au doborât prin răstignire pe cruce, o, prin câtă jale am străbătut până ce am trecut prin moarte ca să fie apoi învierea Mea dintre cei morți! Am iubit calea crucii pe pământ, și pe altă cale n-am călătorit. Am venit de la Tatăl pentru viață sub cruce între oameni și am spus omului că dacă voiește cu Mine și ca Mine, să se lepede de sine, să nu se mai gândească la sine dacă voiește cu Mine, că altfel el nu poate să-L iubească pe Dumnezeu, Care este viața omului, iar viața este sub cruce dacă este, fiindcă ea nu se poate păstra viață decât sub cruce, iar cei de sub cruce sunt cei ce iubesc ca Dumnezeu pe pământ, și apoi în cer.

Eu sunt Cel ce am înviat după trei zile de la așezarea Mea pe cruce, bătut în cuie de cei ce nu M-au primit de la Tatăl trimis la ei, căci dacă nu L-au cunoscut pe Tatăl, ei nici pe Mine nu M-au cunoscut. Cei ce slujeau ca preoți ai Lui, M-au dat la moarte pe cruce, căci le-a fost teamă de Mine ca nu cumva să-și piardă slava lor și statul lor mare peste oameni, dar Eu n-aveam ce să le iau, căci împărăția Mea nu este de jos, și s-au temut zadarnic, căci Eu eram de la Tatăl, nu de la ei pe pământ, și sunt în Tatăl, așa precum am și fost. Amin.

Mă vestesc la porți ca să intru cuvânt în carte. Sunt Fiul Tatălui Savaot, și M-am făcut prin cruce Mântuitorul din moarte al omului, numai să poată omul crede cu inima sa că am venit pe pământ acum două mii de ani ca să fac lucrarea de mântuire a omului, iar omul trebuie să se aplece pentru adevărul acesta și să-l înțeleagă, prin vestirea lui la tot omul prin ucenicii Mei din unul în altul, de atunci și până azi.

Sunt Domnul Mântuitorul și Învățătorul, așa cum Îmi spuneau fariseii care veneau acolo unde Eu învățam mulțimile care se strângeau pe lângă Mine pentru cuvântul vieții, cuvântul Meu cel dătător de viață, și Mă iscodeau aceștia pentru duhul învățăturii, și erau cu două fețe, și tot așa lucram și Eu cu ei pentru iscodirile lor asupra Mea, și îi păzeam pe ei de răspuns, de păcatul care se pregăteau să-l facă prin a-Mi găsi vină după lege ca să Mă dea la moarte după legea lor, iar când M-am lăsat prins pentru că venise ceasul lor, așa au spus ei: «Noi avem lege, și după legea noastră El trebuie să moară, căci S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu», iar Pilat procuratorul Mi-a scris deasupra capului Meu cel răstignit numele de rege al poporului iudeu, gata, gata să fie el pentru aceasta învinuit ca unul care este împotriva Cezarului, dar n-a mai putut fi întors, și a spus el apoi: «Ce am scris, am scris», și a scris el pe tăblița crucii numele Meu de pe cruce: Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor, și eram Eu atunci adevăratul biruitor peste ei și peste moarte, căci am împrumutat pentru trei zile împărăția celor morți și M-am dus la ei pe calea crucii, pe calea suferinței și a morții și Mi-au deschis ca Unui Împărat al făpturii, ca Unuia Care are cheile adâncului, și am scos din suferință și din așteptare sufletele celor sfinți și drepți cu credința și i-am trimis mărturisitori pe pământ în Ierusalim, și am dat apoi de peste Mine puterea morții și am călcat-o sub călcâi și M-am sculat înviindu-Mă, și mare a fost lucrarea aceasta de trei zile când Eu am biruit cu moartea pe moarte, și în a treia zi am sfârșit-o, căci am murit pentru trei zile și am înviat, și sunt viu în vecii vecilor, precum este scris în mărturisirea Mea prin ucenicul Meu Ioan, căruia i-am arătat că iarăși voi veni și iarăși voi grăi la popoare și la limbi și la neamuri și la mulți împărați și voi face lucrarea Tatălui Meu, Care Mă trimite ca s-o fac, și nu poate omul s-o oprească pe ea, căci este scrisă să fie. Amin.

Acum două mii de ani am dat iarăși toată iubirea Mea pentru om și M-am făcut Eu Însumi Om și M-am făcut pomul vieții pe pământ și M-am dat omului ca să creadă și să Mă ia în însuși trupul lui ca arvună a răscumpărării lui din păcatul căderii cea de la început.

O, cine are milă de durerea Mea cea de la tot omul mereu, mereu, mereu? Rănit sunt, și iubirea Mi-e tot o rană. Rănit sunt, și Dumnezeu e tot o rană. O, pe cine îl doare de rana Mea?

Când Adam a ajuns în durere el și-a adus aminte de Mine și de durerea Mea de la el și s-a căit și a căutat spre Mine ca să-Mi aduc aminte de el în durerea lui și să vin pe pământ să-l răscumpăr, căci el Mă așteaptă. Când el a părăsit trupul pe pământ ca să se întoarcă în Mine, el a găsit heruvimii sabiei de foc care se învârtea cu vâlvătaie în poarta raiului desfătării, păzind calea spre pomul vieții, și a așteptat Adam în poarta durerii făgăduința Mea pentru răscumpărarea lui, când Eu, Dumnezeu-Cuvântul, M-am făcut Om pe pământ ca să mor cu trupul ca Adam și să Mă duc după el să-l scot din cădere și să vadă el cu ochii lui pe Cel ce L-a îndurerat și L-a ispitit, neascultându-L atunci când i-a cerut, pe când Adam era cu trup nemuritor în rai.

O, cât de supus M-am arătat acum două mii de ani, Dumnezeu din Dumnezeu fiind Eu! Iată, au trecut patruzeci de zile de la praznicul nașterii Mele din mamă Fecioară și am ajuns acum la praznicul întâmpinării Mele de către bătrânul Simeon în templul din Ierusalim, când M-au dus părinții Mei să Mă închine Domnului, după cum era datina în Israel. Ne-am supus unul altuia, Eu lui Simeon, și el Mie, căci așa lucrează cei ce au Duhul Domnului călăuzitor lor, și a văzut Simeon făgăduința Duhului Sfânt împlinită pe pământ, pe Mesia Mântuitorul, lumină neamurilor și mărire pentru poporul cel credincios. Amin.

Sunt Domnul Iisus Hristos, născut de la Duhul Sfânt și din Fecioară mamă, și sunt rodul credinței ei pentru duhul proorociei, căci Gavriil îngerul a fost trimis de la Dumnezeu la ea și i-a proorocit ei împlinirea proorociei lui Isaia pentru nașterea Mea din fecioară, și i-a zis îngerul că va lua ea în pântece pe Fiul Celui Preaînalt, iar ea a crezut și i-a zis îngerului: «Fie mie după cuvântul tău», iar nașterea Mea din pântecele ei a fost rodul credinței ei, și apoi M-am lăsat cu acest rod și în Iosif, care, logodnicul ei fiind, la vestea că ea a luat în pântece fiu pentru ca să-l nască, drept fiind el și nevrând s-o vădească și voind s-o lase pe ascuns, a primit el apoi în vis pe îngerul Gavriil, care i-a zis: «Logodnica ta are de la Duhul Sfânt pe Cel ce S-a zămislit în ea, și Acesta va mântui de păcate pe poporul Său», iar el atunci a crezut și, deșteptândus-e, a împlinit și a luat la el pe logodnica sa, care a născut pe Fiul ei, Cel Unul născut și Căruia I-a pus numele Iisus Hristos.

Eu, Domnul, aștept cu cei din cer ziua când toate Mi se vor supune ca să le pot pune înaintea Tatălui Savaot ca un Mieluț biruitor, căci sunt Mieluțul Tatălui și Îi sunt supus. M-am supus Lui când M-a trimis din cer pe pământ ca să Mă întrupez și să cresc Fiu al omului, și apoi să Mă las Mieluț junghiat de poporul prin care Tatăl Meu M-a făcut cunoscut pe pământ, popor din care se trăgea mama Mea Fecioara. O, n-am stat împotriva celor ce M-au defăimat până la moarte pe cruce, batjocorindu-Mă ca pe cel mai mare răufăcător, ca pe cel mai mare păcătos, căci trupul Meu cel defăimat și răstignit Mi-a fost așezat între doi tâlhari pedepsiți de lege pentru faptele lor tâlhărești. Așa am stat Eu supus Tatălui pentru lucrarea pe care El M-a trimis s-o săvârșesc. El de aceea M-a trimis, și M-a trimis ca să ajung defăimat de toți cei care credeau că am venit să le iau împărăția și libertatea și voia. O, M-a trimis Tatăl ca să fiu pedepsit pentru păcat în locul păcătoșilor toți, care au fost și care erau și care vor păcătui pe pământ apoi, până la sfârșitul veacurilor. M-a trimis Tatăl să plătesc tributul pentru tot omul păcătos, care-și scrie cu mâna lui pedeapsa faptelor lui vrednice de moarte, căci poruncile date de Dumnezeu pentru viață în om le-a călcat și le tot calcă fiecare om, împotrivindu-se el Celui ce le-a dat pe ele de viață a oamenilor, iar pe Mine M-a trimis Tatăl să ispășesc pentru om.

Cu zecile de mii se purtau după Mine acum două mii de ani suferinzii ca să le iau de pe ei tristețea inimii și lipsa sănătății trupurilor lor, dar ca să facă ei voia Mea apoi, o, puțini de tot se alegeau așa între ei prin multa și lucrătoarea Mea iconomie, dar mare și înfierată era nevederea și împietrirea inimii omului și tăria cerbiciei lui între cele ce se văd de ochii omului, făcute de Dumnezeu.

O, greu mai e de omul împietrit și greu Îmi mai este Mie de la el! Orice aș face Eu înaintea lui el nu pricepe ca să fie apoi statornic și încrezător, și este îndoielnic mereu și uită, săracul, de la mână până la gură, căci nu simte să-L iubească pe Dumnezeu. El vrea să vadă negru pe alb ca să creadă, și altfel este îndoielnic cel împietrit. După ce ucenicii au înmormântat pe Ioan Botezătorul, căruia Irod îi tăiase capul, am tras cu ei în loc pustiu ca să mănânce și să se odihnească, dar nu puteau de mulțimi, care veneau și plecau, și am tras apoi corabia mai la o parte, dar mulțimile au alergat prin cetăți și au venit înaintea noastră la țărm, și Mi-a fost milă de ele ca de oile fără păstor și M-am așezat să le dau învățătură întru toate. Ucenicii însă, văzând înserarea, M-au rugat să slobozesc mulțimile ca să-și caute de mâncare. Eu însă le-am spus să le dea ei de mâncare, dar ei, neînțelegând, le-am spus apoi să vadă câte pâini au, și pești la fel, și să-i așeze în cete de câte o sută și, binecuvântând Eu hrana, am luat și le-am dat ucenicilor să împartă și i-au hrănit pe toți, și apoi Mi-am trimis ucenicii de cealaltă parte a mării până ce Eu voi da drumul mulțimilor, dar a fost furtună pe la a patra strajă a nopții și vâsleau din greu ucenicii Mei în mijlocul mării și M-am dus la ei umblând pe mare vrând să trec pe lângă ei ca să-i ocrotesc de pieire. Lor însă li s-a părut că sunt nălucă și s-au tulburat și au strigat, dar Eu numaidecât le-am zis: „Nu vă temeți!“, și M-am suit cu ei în corabie și furtuna s-a liniștit. O, inima lor era împietrită și erau uimiți, căci au uitat că trebuia să priceapă multe de la minunea înmulțirii pâinilor, și nu M-au cunoscut decât după ce am tras la țărm și am ieșit din corabie.

Am venit pe pământ întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara și M-am făcut Om, și apoi M-am lăsat jertfă pentru răscumpărarea omului, căci omul și-a pierdut viața încă de la căderea lui Adam din rai. La întruparea Mea Tatăl a trimis pe Duhul Sfânt la mama Mea Fecioara și a cuvântat peste ea vestind-o despre nașterea Mea, și ea Mi-a fost mamă, iar Duhul Sfânt al Tatălui Mi-a fost tată și M-am născut pe pământ apoi pentru ca să fiu de la Tatăl Mântuitor celor credincioși, pe care credința îi aduce la sfințenie, iar sfințenia este iubirea de Dumnezeu în om.

Când am venit întâia oară pe pământ și am început să Mă vestesc cu împărăția cerurilor Eu Mi-am ales o mânuță de fii dintre oameni ca să am cu cine să grăiesc ce aveam de grăit pe pământ, și grăiam cu ei după cum se iveau toate câte se iveau de grăit și de lămurit, și după cum intriga fariseilor și a cărturarilor putea împotriva Mea, căci ei voiau să Mă înlăture pentru statul lor cel înalt, așa cum este între oameni pe pământ lupta pentru întâietate, și nu voiau aceștia ca Eu să fiu adevăratul Dumnezeu, venit din cer de la Tatăl la om, nu voiau. O, de ce, oare, nu voiau? Nu voiau pentru ca să împlinească ei Scripturile împotrivirii asupra lui Dumnezeu, Cel tainic venit între ei, căci Eu sunt Cel plin de duh umilit, și nu Mă măresc mai mult decât omul când Mă aplec lui ca să-i fac bine, ci Mă fac ca unul dintre oameni ca să-i câștig pe oameni Tatălui Meu, căci Eu pentru aceia am venit. O, nu pentru că nu voiau ei să fiu Eu Dumnezeu adevărat, nu pentru asta făceau ei atâta intrigă, ci pentru lupta pentru întâietate se zbăteau ei, și nicidecum pentru că nu credeau că Dumnezeu a venit pe pământ. Ei nu voiau să creadă pentru că descoperise în Mine pe rivalul lor, pe potrivnicul lor și al voilor lor și al plăcerilor lor. Se bătea lumina cu întunericul, și adevărul cu minciuna, și nu se putea altfel să fie dacă Eu am venit pe pământ Credincios și Adevărat, și nici acum nu se poate să fie altfel dacă Eu tot vin Lumină din Lumină pe pământ și sap în întuneric ca să-l biruiesc pe el și să fie lumină în locul întunericului de pe pământ, căci omul s-a făcut întuneric mare, și eu vin și sap în el cu unealta Mea, cu cuvântul Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, și nu Mă primește omul, căci Mă simte ca pe rivalul său când dau să răstorn răul și întunericul din el, averea lui, minciuna vieții lui, ca să pun în el apoi viața Mea, dar cum să fac cu cel ce iubește moartea și întunericul ei cel învelit pe deasupra ca să nu se vadă că este el?

O, ce drag îmi este să grăiesc din Tatăl peste tine, poporul Meu de azi! Te-am întocmit prin lucrarea Duhului Meu, fiule. M-am lăsat descoperit ție ca să Mă afli și să Mă auzi, și apoi ți-am dat credință, și apoi ți-am aprins suflețelul ca să Mă urmezi, și așa lucram și pe vremea când am venit pe pământ cu trupul. Mi-am ales apostoli și Mi-am făcut în ei împărăție și M-am arătat cu ea pe pământ plin de putere și plin de iubire, și apoi M-am dus iarăși la Tatăl, dar am rămas întreg și în ei și lucram din Tatăl în ei, iar ei lucrau în Mine, căci I-am spus Tatălui în ruga Mea pentru ei: «Tată, voiesc să fiu în ei, iar ei în Mine, așa precum Tu ești în Mine, iar Eu în Tine sunt», iar Tatăl M-a ascultat așa, și le-am dat lor, Eu și cu Tatăl, pe Duhul Sfânt, Care să știe în ei, și au lucrat ei apoi ca și Mine pe pământ, ba mai mult au lucrat, căci lucrau prin credință, nu prin vedere, și aceasta este cea mai mare putere în om, puterea lui Dumnezeu în om. Amin.

O, cât de mult l-am iubit Eu pe om și cât de puțin iubește omul pe semenul său! Nu este fiul Meu cel ce nu iubește pe semenul său, și unul ca acela umblă în întuneric și nu are lumina vieții, nu are iubire. Mă numeau păcătos cu multul cei din vremea trupului Meu care nu Mă iubeau, care Mă învinuiau cu mintea și cu vederea lor. Eu însă îi învățam pe mulți iubirea cea de la Tatăl și îi îndemnam să-și ia crucea, și așa să-Mi urmeze, fiindcă cel fără cruce este dintre cei mulți ai lumii, dar cei cu cruce sunt cei disprețuiți pentru numele Meu, pentru viața lor cea cu cruce ca și viața Mea, și îi îndemnam pe ei să semene cu Mine, și M-am arătat apoi lor cu crucea în spate, căzând sub ea și răbdând pentru ea fără de cârtire, fără de părere de rău, așa cum numai Dumnezeu poate, El, și cei credincioși Lui pe pământ.

O, ce mult cuvânt am acum, cu care aș voi să stau de vorbă cu voi, cei credincioși ai Mei de azi și de mâine, și care veniți la izvorul Meu de cuvânt! O, ce mult Mă mângâiați voi, cei care credeți venirea Mea de azi și vă strângeți lângă glasul Meu de la izvor! Vă scriu alături cu cei ce au crezut Mie în vremea trupului Meu pe pământ cu oamenii acum două mii de ani și vă hrănesc așa cum îi hrăneam pe ei atunci, și vă hrănesc pe voi așa cum Mi-am hrănit cincizeci de ani pe poporul Meu de azi, pe cel care a stat cu Mine și pe cel care n-a mai stat apoi, ci s-a dus iarăși într-ale lui și M-a părăsit, așa cum și acum două mii de ani mulți veneau și mulți Mă părăseau apoi, smintindu-se întru Mine și căzând de la pieptul Meu. O, ce puțini, ce puțini au crezut și atunci, de au venit lângă Mine și lângă suferința Mea cea pentru om! Trei ani și jumătate au venit la Mine cu miile ca să le vindec beteșugurile prin puterea Mea de cuvânt împotriva neputințelor oamenilor, dar ca să Mă iubească și să Mă urmeze apoi pentru durerile Mele de la ei, nu veneau, o, nu veneau, așa cum nici azi nu vin nici măcar cei pe care i-am iertat de păcatele lor ca să stea cu Mine apoi și să se facă și ei vindecători ai ranelor Mele atât de adânci în ființa Mea cea duioasă după om.

îmi amintesc acum, aici, între voi, cu voi la masă îmi amintesc de păcatul lui Iuda, care nu s-a bucurat, ci s-a întristat că s-a risipit pentru Mine o litră de mir foarte scump, de nard adevărat, cu care Maria, sora lui Marta, a uns picioarele Mele, și când ucenicul Meu, Iuda, care avea să Mă vândă, s-a ridicat între toți și a zis: «De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari, iar banii să fie dați la săraci?». O, nu-i păsa lui de săraci, așa cum nici de Mine nu-i păsa, ci îi păsa de el, căci el era cel care ținea punga cu bani și trăgea la o parte pentru el din cele puse în ea. O, cum să nu Mă doară de la neiubirea omului, când Eu îl miluiesc atât de mult pe el, iar el pe Mine nu Mă miluiește nici măcar în durerile Mele de la el? Eram atunci plin de durere, și sufletul Meu era întristat de moarte, iar mai-marii preoților făceau sfat pentru moartea Mea pentru că l-am înviat pe Lazăr, ba și pe Lazăr să-l omoare s-au sfătuit ei, ca nu cumva să creadă în Mine dintre iudei și să plece din sinagogă, și apoi Iuda și-a pus de gând să Mă părăsească și să se dea de partea mai-marilor preoților și să-și aleagă așa viața mai departe pentru el, și n-a rămas de partea Mea Iuda, căci el nu Mă iubea, ci doar mărirea pământească o iubea, iar Eu măriri pe pământ pentru ai Mei nu aveam, ci aveam să-i îmbrac pe ei cu Duhul Sfânt ca și pe Mine, iar altfel nu, și s-a dus apoi Iuda și s-a unit cu cei necredincioși și a luat cu aceștia apoi plata necredinței, și a rămas el pildă rea pe pământ de atunci și până azi, căci neiubirea de Dumnezeu când El ți Se descoperă, aceasta duce pe cel nerecunoscător la plata cea rea a necredinței și a necredincioșiei față de iubirea Mea cea pentru om.

Voi, cei adunați la izvorul Meu de cuvânt, veniți, tată, veniți mereu, veniți și învățați iubirea cea pentru Mine, din care crește credința în voi, și apoi nădejdea în cele făgăduite de Mine pentru cei credincioși, căci iubirea este cea care poate. Dacă Iuda o fi avut credință și nădejde, la ce i-a folosit lui acestea dacă iubire n-a avut pentru Mine? O, cel ce Mă iubește pe Mine nu se mai iubește pe sine, și acela este cel ce vine, iar altfel nu se cheamă că vine cel ce vine la Mine. O, fiilor, puțini au fost cei ce M-au iubit și atunci, puțini, puțini, iar credința în Mine pâlpâia și aceea în ei!

Grăiesc cu tine, omule, în mijlocul unui popor credincios Mie și care învață să se dea înapoi lui Dumnezeu ca să i se șteargă vina prin care omul îl dușmănește pe Domnul în însuși trupul său. Grăiesc ție, omule, cu ucenicii și cu ucenițele Mele de acum două mii de ani, când, venind Eu de la Tatăl pe pământ la om, M-am făcut om și am crescut și am făcut înaintea omului dovada dumnezeirii Mele, om și Dumnezeu, suferind pe pământ până la moarte pe crucea dată Mie de om ca s-o duc, și atunci omul a fost judecat și încă o dată osândit, o dată pentru că Mi-a luat casa și încă o dată pentru că a ucis pe Moștenitorul ei.