1.6. Prooroci

Vai celui îngâmfat, care nu poate primi raza luminii care vine spre el prin înger! Vai celui ce fuge de îngeri fiind el fără de minte mântuitoare și primitoare prin îngeri, și care nu știe și nu poate să fie mic înaintea Domnului! Proorocul Samuel a fost făcut de Dumnezeu mai întâi prooroc prin slujirea îngerilor care îi vorbeau lui de la Domnul, și numai apoi a fost preot, iar îngerul Meu îi șoptea lui, descoperindu-i lui de la Dumnezeu. El i-a spus lui Saul: «Când erai tu mic în ochii tăi, nu te-a făcut Domnul rege peste Israel?».

O, poporul Meu, nu cel ce este mare prin cuvintele lui și prin numele lui, nu acela este mare, ci este mare acela care are Duhul Meu în el, așa cum L-a avut Samuel, care a primit în el Duhul Meu, duhul descoperirii, cu care el judeca neorânduiala din Israel, căci această lucrare are de lucrat duhul descoperirii din cel ce-l are pe el de la Dumnezeu. Lui Daniel proorocul, prin mijlocirea îngerilor îi descopeream pe cele neștiute de el, și atât de minunat am lucrat prin el, până ce regele Nabucodonosor l-a mărit în fața poporului lui. Așa am lucrat și cu Iosif cel vândut, de l-am mărit peste Egipt prin răbdarea și prin smerenia și prin înțelepciunea lui și prin cumințenia lui și prin lumina Mea din el.

O, poporul Meu, am grăit cincizeci de ani acum, la sfârșit de timp, și cu dor am dorit să-Mi fac ucenici de același lucru cu Mine, dar cei peste care Eu semănam cuvântul vieții își căutau de la Mine viață pentru ei, nu pentru Mine în ei, și n-am putut să-Mi fac ucenici din ei, căci un ucenic de al Meu nu mai are nimic al lui, nu se mai dă decât lui Dumnezeu, ca apoi să-L dea pe Dumnezeu oamenilor, așa cum a făcut Ioan, botezătorul Meu, când a ieșit de s-a făcut cărare a Mea spre oameni mărturisind despre lumină, despre pocăință, căci aceasta face în om lumina când poate să-l pătrundă și să-l înnoiască pe om prin duhul pocăinței. Și iată, în toată lucrarea Mea cea prin proorocul Ioan Botezătorul, pe cât de mult a fost ea biruitoare pentru taina Mea între oameni, pe atât a fost și biruită prin duhul desfrânării sufletului și a trupului omului, căci omul nu înțelege să nu-și dea sufletul spre desfrânare, nu trupul, fiindcă dragostea desfrânată este cea care nu seamănă cu Dumnezeu, ci cu omul, iar când ea este atinsă în om din lături, omul e în stare să ucidă, pierzându-și mintea mai întâi, așa cum s-a petrecut cu regele Irod, care prin dragoste desfrânată a uitat de Dumnezeu și s-a vândut fără să se aștepte jurământului, care avea să fie apoi făptuitor de moarte a proorocului Ioan. Numai duhul dragostei desfrânate a ucis pe prooroci în toate timpurile, și acest duh, zice el că vede bine. Așa este, vede bine, dar vede ca să-L nimicească bine pe Dumnezeu și pe proorocii Lui, așa cum a fost și în vremea lui Ioan când după multul lui stat în temniță de unde își învăța ucenicii calea spre Hristos, a fost mucenicit în ziua de ospăț a nașterii lui Irod, care, tulburat fiind de băuturi și mâncări, amețit la minte, s-a învoit cu tăierea capului lui Ioan, moarte de prooroc, pusă la cale de femeie amețită de duhul desfrânării, duh care ucide pe proorocii lui Dumnezeu, și așa a fost ucis Ioan în cetatea mucenicească a Sevastei, după ce a făcut lucru de ucenic al lui Hristos, lumină din Lumină, osândind păcatul de pe pământ și întunericul în care își face culcuș păcatul.

O, poporul Meu, Ioan Botezătorul este mare, căci el a trăit pe pământ ca păsările cerului și ca crinii câmpului, neîngrijindu-se de sine, ci numai de Dumnezeu în trupul lui și în oameni, căci el pentru Dumnezeu se născuse, și pentru El a mărturisit, și pentru El a fost mucenicit în ziua de pomenire a nașterii regelui Irod, fiul tatălui său care a ucis paisprezece mii de prunci ca să Mă piardă pe Mine, Cel născut în Betleem prunc prin orânduiala Tatălui Meu.

E sărbătoare de sfinți, și am cu Mine pe proorocul Meu Ilie, iar el are cu el râvna cea pentru venirea Mea cu sfinții pe pământ după două mii de ani de la slăvita Mea arătare de la Tatăl, Om și Dumnezeu desăvârșit între oameni, strigându-i cu dor spre slava vieții Mele, pe care am voit și voiesc s-o dau omului, de viață și de mântuire a lui din stricăciunea la care el trage de șapte mii de ani. Duhul Sfânt este gura Mea, și L-am pus pe El în gura proorocilor Mei din toate vremile, și l-am strigat pe om din moarte la viață, că n-am altă lucrare în afară de facerea omului cel după chipul și asemănarea Mea, după ce l-am făcut la început pe Adam, iar el s-a luat apoi din Mine și M-a lăsat fără mângâiere și M-a lăsat cu suspin după om, M-a lăsat trudind din greu la facerea omului cel din om ieșit ca să am unde să-Mi plec capul, să am om în care să-Mi aflu odihna, ziua Mea de odihnă, pe care l-am rugat pe om să n-o uite, să-și amintească de ea și s-o cinstească, să-și amintească de el și să cinstească viața lui cea de la Mine în el, ca să aibă Domnul odihnă și zi de odihnă, să aibă Domnul casă în om, căci Eu l-am făcut pe om pentru odihnă a Mea.

O, poporul Meu, Duhul Meu Cel plin de dorire după om, L-am pus mereu în gura profeților Mei, și a plâns Duhul Meu în gura și în graiul lor, iar bucuria lor era ca și a Mea, căci omul nu a ascultat de profeții Mei, nu s-a smuls din sine ca să se dea Mie înapoi și să-Mi mângâie rana și durerea ei cea de la depărtarea omului de Mine. Tot mereu plâng și suspin cu dor după om, iar profeții Mei Mi-au dat grai pe pământ ca să-l adun în Mine pe om și să-i deslușesc legea iubirii cerești, chemarea raiului care suspinând îl strigă pe om la ascultarea din care el a căzut, la pocăința cea pentru păcat, la odihna lui și a Mea, la biruința împotriva duhului potrivnic lui Dumnezeu și omului, căci omul cel făcut de Dumnezeu este omul frumos, așa cum l-am făcut Eu pe om, dar împotrivirea lui a dat viață în el duhului potrivnic lui Dumnezeu.

Eu sunt Cuvântul Tatălui Savaot, și vă dau pe Duhul Sfânt Mângâietorul, fiilor, ca să-L întrebați de Mine și de voi, că dacă El nu Se face cuvânt în oameni, rămân oamenii în duhul lor, iar duhul omului nu știe să-L facă pe Dumnezeu, nu știe să se dea lui Dumnezeu așa cum au știut proorocii, din care Dumnezeu S-a făcut cuvânt al Său pe pământ. Proorocii au făcut pocăință pentru tot neamul lui Israel, iar duhul pocăinței îl curăță pe om de el însuși și Îi face loc lui Dumnezeu prin cererea proorocului cel plin de rugăciune, cel plin de suspinul Meu.

Rugă fierbinte, cu post, cu zdrobire de inimă și cu nevoință a ridicat Daniel proorocul, a ridicat strigare către Dumnezeu pentru Ierusalimul cel pustiit de urgia Domnului, și Domnul a văzut, a luat aminte, și a trimis apoi la Daniel pe îngerul Gavriil, și acesta i-a spus: «Daniele, când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată, și eu am venit să te vestesc, căci tu ești un om iubit de Dumnezeu, și am venit să-ți deschid mintea».

O, poporul Meu, să stai cu umilință înaintea cuvântului Meu, și să nu te grăbești cu mintea ta, că fără Mine nu poți pune în lucru cuvântul Meu de peste tine. Proorocul Daniel Mi-a dat Mie inima și mintea, și toată ființa lui Mi-a dat-o, căci M-a rugat fierbinte, cu zdrobire de inimă pentru poporul său, și atunci Eu l-am făcut să înțeleagă proorocia cea din Scripturi.

Tu, popor al cuvântului Meu din vremea aceasta, să te rogi fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să te rogi cu durere și cu credință, căci rugăciunea cea adevărată cere pentru Dumnezeu și nu pentru om, și este lucrarea cea din durere și din credință și cu multă stăruință, și ea este cea care îl face iubit de Dumnezeu pe om, așa precum l-a făcut ea pe Daniel proorocul om preaiubit și scump, om care a uimit pe împărați cu lucrarea Duhului lui Dumnezeu de peste el, și Care-Și făcuse locaș în el prin dragostea lui cea fără de țărm. Mare de dragoste a fost inima și viața lui, mare fără de țărm, și cuprindea cu ea cerul și pământul, că așa este omul cel făcut de Dumnezeu, al cărui duh este locaș Duhului lui Dumnezeu, Duhul Care S-a coborât peste ucenicii Mei din Ierusalim acum două mii de ani, Duhul Care mărturisește pe Dumnezeu oamenilor. Amin.

Ioan, botezătorul Meu, pe Mine M-a avut în el, căci s-a născut om pe pământ din făgăduința lui Dumnezeu adusă de Gavriil arhanghelul, așa cum și mamei Mele Fecioara a adus-o apoi pentru nașterea Mea cea din făgăduință. Ioan prin darul cel lucrător al proorociei a dat să-l despartă pe regele Irod de dragostea cea cu păcat, căci Irod stătea rege peste Israel, dar n-a primit regele să se despartă de nălucitoarea iubire, și a dat poruncă să fie omorât Ioan.

Eu sunt Dumnezeu mare și stau pe heruvimi. Nori și negură Mă împresoară. Dreptatea și judecata cea dreaptă sunt temeliile cele tari ale tronului slavei Mele. Din Mine iese foc și curăță calea înaintea Mea, iar fulgerele Mele brăzdează lumea și o luminează, și pământul vede și se cutremură de spaimă în fața Stăpânului a tot pământul. Amin. Slava Mea este ca focul, și cu ea M-am lăsat văzut de ucenicul cel credincios al proorocului Meu Ilie. Car de foc M-am făcut în ochii lui, și cu slava Mea l-am învăluit pe învățătorul lui și l-am luat pe el în cele ce nu se văd, l-am luat cu carul cel de foc al slavei Mele, căci din Mine iese foc și merge înaintea Mea și îmi curăță mergerea de toți vrăjmașii din văzduh și de pe pământ și din adânc atunci când fulgerele slavei Mele taie văzduhul și luminează lumea, și tremură pământul de fața Mea, căci sunt Stăpânul a tot ce e pe el. Amin.

Focul slavei Mele nu este foc care arde ca focul cel de pe pământ, care se mistuie pe sine când arde. Slava Mea este foc care luminează și înțelepțește și supune lumea și pe împărații ei, căci «Dumnezeu este foc mistuitor», după cum este scris. De două mii de ani focul slavei Mele se face har de Duh Sfânt peste omul cel credincios care umblă după Mine, care trăiește în Mine, și fericit sunt Eu în omul în care trăiesc și din care luminez cu slava și cu fapta slavei cuvântului Meu, căci Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit în cei ce au văzut mărirea Mea ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Amin. O, de două mii de ani Mă fac har și adevăr în cel în care Mă sălășluiesc și Mă slăvesc între oameni ca să-Mi fac sfinți pe pământ prin lucrul slavei Mele cea de peste om. Focul slavei Mele nu se mistuie, ci se slăvește înaintea omului prin lucrarea harului, așa cum în zilele lui Moise rugul sub care Eu Mă ascundeam cu glasul Meu nu se mistuia de focul de peste el când Eu grăiam lui Moise, iar pe piatră se scria cu foc cuvântul gurii Mele, ca să rămână el pe pământ poruncă de viață veșnică și plină de har. Amin.

Am spus pe vremea trupului Meu văzut între oameni, am spus că nu este a tuturor credința. Pe pământ s-a încuibat rătăcirea că oamenii care-și fac locaș de biserică și merg în ea, sunt și ai credinței, dar Eu, Domnul, le spun lor că nu este așa. Credința nu este a tuturor. Ea este darul sfinților care și-au arătat faptele credinței lor și care au fugit de bucurii și de plăceri, așa cum a fugit Moise de desfătarea cea din Egipt și de amăgirea cea de la trecătoarea dulceață păcătoasă și a ales pătimirea împreună cu poporul Domnului, uitându-se țintă la răsplătirea cea de după ea.

O, poporul Meu, dacă Moise nu avea darul credinței, nu putea să rămână statornic ca omul care vede pe Cel ce stă nevăzut, nu putea să despice marea în două, nu putea să se arate ca un dumnezeu peste poporul său. Iată, credința nu este a tuturor. Israel n-ar fi putut pleca din Egipt, fiindcă el n-a avut credință, dar a ieșit prin credința lui Moise, și iată, credința nu este a tuturor, ci numai a acelora care fac faptele credinței, iar cei ce nu fac faptele ei, aceia sunt cei ce nu au credință în cele ce sunt și nu se văd, căci Duhul Sfânt numai de sfinți a fost purtat, fiindcă El stă în duhul umilit al sfinților, și altfel El nu stă în om, și nu poate omul lucra pe Duhul Sfânt dacă nu are duh umilit și sfânt.

Am grăit cu Moise, am grăit între Mine și el, între el și Mine mai mult de patruzeci de ani pe pământ, și l-am ridicat de Mi-a dezrobit poporul care fusese vinovat de omorârea fiului său, care nu a murit, ci a înviat și i-am dat lumea Egiptului sub supunerea sa; și după ce am ocrotit neamul părinților lui pe pământul Egiptului împotriva foametei de pe pământul lor, am zis să-l dezrobesc de sub străini și să-i dau înapoi țara părinților lui. L-am ridicat atunci pe Moise și am vorbit cu el, și el cu Mine, așa cum a fost vorbirea între Mine și Adam în rai. Și dacă l-am ridicat, a postit Moise patruzeci de zile și patruzeci de nopți, ca să caut apoi prin el să-l sui înapoi pe om în nestricăciune, în rai să-l sui apoi. Și l-am suit, căci Moise a rămas cu trupul viu și n-a mai murit și nu s-a stricat trupul lui, și Eu umblu cu el în cele ce nu se văd, și umblu cu Ilie în cele ce nu se văd, și umblu cu cei ce au rămas în trup nestricăcios între pământ și cer.

L-am răscumpărat pe Moise, pe omul lui Dumnezeu, fiindcă el a trăit în Mine cât a mai stat văzut pe pământ după ce am vorbit cu el din rug și din nor și din văzduh, după ce i-am vorbit și l-am pus mare ca să-l scoată pe Israel din lacrimi, din robie, din vânzarea lui la egipteni, căci el și-a vândut fratele, așa cum și pe Mine M-a vândut apoi, și Eu dau acum din nou să-l dezrobesc pe el din lume, căci am luat trup omenesc și am fost om adevărat și Dumnezeu adevărat, ieșit din neamul lui Israel cu trupul cel luat din Fecioară, așa cum a fost din vreme scris în Scripturile facerii, și în prooroci apoi; și M-a vândut Israel morții, și apoi am murit, și apoi am înviat și am fost arătat lui Israel Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, iar el de două mii de ani rătăcește și nu se mai întoarce la Dumnezeul părinților lui, căci este căzut sub osânda banului, fiindcă pe bani și-a vândut Răscumpărătorul Care era trimis de Tatăl pe pământ la ei.

L-am trimis pe Moise în Egipt ca să scape pe Israel din robia stricăciunii. Când Moise avea patruzeci de ani, Eu l-am făcut răscumpărătorul poporului Meu, poporului lui, dar nu l-a primit poporul în inima lui, și el a făcut semne mari, și cu braț tare l-a scos din Egipt pe Israel, și am voit să-l așez apoi pe Israel în nestricăciune și i-am trimis mâncare din cer și i-am făcut nestricăcioase haina și încălțămintea lor, dar n-a vrut să se îmbrace în viață fără de moarte Israel. A voit însă Moise, și Eu l-am pregătit răscumpărător al lui Israel după patru sute de ani de stat în Egipt, și am dat lege prin îngeri peste Israel. Și dacă n-a voit Israel să ia nestricăciunea, l-am oprit pentru Mine pe Moise ca să-l am Eu, iar fiilor lui Israel născuți pe calea cea de patruzeci de ani prin pustiul spre Canaan le-am dat țara părinților lor, Avraam, Isaac și Iacov. De atunci Eu, Domnul, Mă tot zbat pentru om, că dacă Moise a proorocit fiilor lui Israel că Prooroc ca el va ridica Dumnezeu din frații lor, și apoi de El să asculte Israel, Eu am venit din cer și M-am îmbrăcat în trup născut din trup de Fecioară ca să Mă primească Israel de Dumnezeu al său, trimis de Tatăl la el.

O, e tare greu să-l sui din nou pe om în rai, căci omul nu Mă primește, așa cum nu M-a primit Israel acum două mii de ani.

Eu voiesc să-l învăț pe om să stea cu inima în mână, nu în piept, ca să-l pot ajuta pe el prin cei în care Eu stau Lumină a lumii, așa cum am stat prin prooroci.

Iov era prooroc, și de aceea îi judeca pe învățători atunci când el a fost încercat de Dumnezeu, dar Domnul l-a slăvit pe el, căci el era drept în Dumnezeu față de cei ce erau ei în ei drepți și nu în Dumnezeu. Ioan Botezătorul a fost prooroc și a fost stârpit dintre oameni pentru că el a spus celor mari păcatul lor. Samuel, ales în locul celor ce nu iubeau pe Dumnezeu din pricina iubirii de sine prin care ei se desfrânau, a fost prooroc mare și a uns pe regi și pe prooroci, căci eram în el Lumină a lumii, și așa lucrez Eu prin cei în care Lumină a lumii sunt. O, dacă omul ar asculta de aceștia, l-aș scăpa pe om de desfrânare, căci tot ceea ce face omul în afară de lucrul Duhului Sfânt peste el și peste altul, se numește desfrânare și este desfrânare, dar nu mai are cine-i spune omului taina lui Dumnezeu, care se ascunde în Dumnezeu cu tot cu cei ce o poartă pe ea.

Când i-am spus lui Moise să se suie pe muntele Sinai, s-a coborât slava Mea pe munte și l-a acoperit și am strigat la Moise din mijlocul norului slavei Mele, și apoi l-am acoperit în nor și am grăit cu el toate câte aveam să-i spun pentru fiii lui Israel, iar chipul slavei Mele de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel ca un foc mistuitor. Când Moise Mi-a zis să-i arăt slava Mea, i-am spus așa: «Eu voi trece pe dinaintea ta cu toată slava Mea. Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să o vadă și să trăiască. Tu șezi pe stâncă, și când va trece slava Mea, te voi ascunde în scorbura stâncii și voi pune mâna Mea peste tine până ce voi trece, și apoi voi ridica mâna Mea, și tu vei vedea spatele Meu, iar fața Mea nu o vei vedea».

Când i-am spus lui Ilie: «Ieși din peșteră și stai pe munte înaintea feței Domnului, că iată, Domnul va trece, și înaintea Lui va fi vijelie mare, care va despica și va sfărâma munții și stâncile, și apoi, după vijelie, va fi cutremur, și după cutremur, foc, iar după foc va fi adiere de vânt lin, și acolo va fi Domnul». Așa i-am arătat lui Ilie slava Mea. Când glasul Meu grăiește peste voi din adiere de vânt lin, slava Mea cu voi stă nevăzută și vă acopăr în norul slavei Mele nevăzute, ca să vă pot grăi și ca să-Mi scriu cuvântul pe pământ prin mânuțele voastre și ca să-i spun poporului Meu și omului de pe pământ toate câte am Eu de grăit. Iar chipul slavei Mele stă încă nevăzut în ochii celor de pe pământ, căci încă sunt milostiv.

N-a fost pe pământ om mai disprețuit decât proorocul, om mai disprețuit decât Dumnezeu Fiul Omului, Care lucrează cu Duhul Lui prin prooroci. N-a fost pe pământ și în cer om mai zdrobit decât Dumnezeu în El Însuși și în toți proorocii Lui, din veac și până în veac. Dacă oamenii de pe pământ ar fi ascultat de prooroci și ar fi urmat cu viața lor după cuvântul Meu cel prin prooroci și cel rostit de Mine Însumi în vremea trupului Meu cel văzut pe pământ, ar fi fost fericirea cu omul. Dar iată, și azi grăiesc, și Eu Însumi vin de la Tatăl și grăiesc, și nu vrea omul să așez peste el fericirea lui, iubirea de Dumnezeu, prin care-i vine omului toată pacea și toată fericirea și toată bucuria care-l face pe om asemenea Mie. Omul însă nu vrea de la Mine decât binele lui, iar când dorul Meu nu se mai potrivește cu dorurile lui, cu plăcerile lui, cu bucuriile lui, omul Mă aruncă, Mă necinstește pentru numele lui, și apoi prin el este disprețuit de oameni numele Meu, numele lui Dumnezeu.

Eu am luminat în lume cu viața Mea trăită și dovedită în mijlocul oamenilor, iar viața Mea avea în ea putere care depășește vederea și înțelegerea omului cel fără de viață și fără de lumină în el. Viața Mea, plină de Tatăl și de învățătura Lui și ascultarea de El, aceea era puterea și lumina oamenilor, că viața este lumina cea din întuneric, și așa a putut Moise să se facă far și călăuză și om mai presus de omul fără de Dumnezeu în el în mijlocul lui Israel. Ce făcea Israel dacă Eu nu l-aș fi avut în mijlocul lui pe Moise cel credincios, și prin care am călăuzit poporul cu minuni lucrate prin Moise? Căci Eu îi spuneam lui, iar el ridica mâna și se împlinea așa cum Eu îi spuneam să lucreze și așa cum Eu primeam lucru spre lucrare de la Tatăl Meu. Pe Moise l-am păzit mai înainte de a fi și l-am adus în fața lui Israel și l-am făcut vas al Meu și am stat în el cu Duhul Meu și a fost Moise Duhul Meu, iar unde este Duhul Meu, acolo este viața.

nu poate spune nimeni după adevăr că prooroci au fost până la Ioan. Nu este adevărat acest înțeles răstălmăcit al celor ce lovesc cu pietre în duhul proorociei, fără de care nu poate fi biserica biserică. Atunci, biserica Mea cea dintâi și din toată vremea apostolilor Mei măcar, cum de a avut prooroci? Cum? Să-Mi răspundă aceasta cei ce zic că prooroci nu mai sunt de la Ioan Botezătorul. O, dacă nu sunt prooroci, nici biserică nu este, iar apostolul Pavel în zadar a zis prin Scripturile lui bisericii să râvnească să proorocească. Duhul proorociei este Duhul lui Dumnezeu, și orice proorocie care se împlinește, aceea trebuie crezută. Amin.

Ce frumoși erau Daniel și cei trei tineri! Ce frumoși erau! Iubirea lor de Dumnezeu era pe chipurile lor și îi împodobea pe ei atât de frumos, căci înțelepciunea minții și a inimii lor le împodobea fața și iubirea și cinstea, iar Eu Mă desfătam în ei cu slava Mea înaintea oamenilor. Frumoasă de tot a fost înțelepciunea lor, căci așa sunt împodobiți cei ce iubesc cu foc pe Dumnezeu.

David așa stătea și așa zicea: «Cearcă-mă și ispitește-mă, Doamne, ca să mă vezi, și dacă vezi în mine cugetare rea și cale a mea, nu mă lăsa, ci călăuzește-mă, ca să fiu pe calea veșniciei, Doamne». Cartea lui David îl ținea mereu la lumină pe el, că el mereu se arăta Mie cu fapta și cu cugetul lui și cu dorul și cu iubirea și cu ruga lui și cu cuvântul lui cel de lângă Mine. Cartea lui mărturisește înaintea Mea despre el și pentru el, iar Eu îi cunoșteam cugetarea și lucram cu Duhul Sfânt peste cel ce trăia așa și îl îndreptam pe cărările veșniciei.

Amin, amin grăiesc tuturor: cel ce crede în venirea Mea, acela nu mai păcătuiește, și se lasă purtat de Duhul și de taina vieții veșnice. Omul însă este îndărătnic. Cel ce a citit Scripturile fără de pocăință, acela a luat din ele după cum i-a priit, căci ce este născut din carne, carne este. Eu însă nu mai grăiesc pentru nimeni pământește, căci vremea s-a scurtat și s-a sfârșit de tot, și nu mai este vreme să se folosească omul de lumea aceasta, căci este vremea venirii Mele, și pentru cei ce veghează ca să vin, și pentru cei ce veghează ca să nu vin. Dar Eu vin, că este scris să vin, și va fi venirea Mea ca în zilele lui Noe când fiii potopului își dădeau unii altora trupurile spre desfrâu și spre petreceri, până în ziua când a intrat Noe în corabia salvării. Tot așa strigam și prin Noe, la fel ca și azi strigam pe tot omul, dar nimeni n-a crezut, până ce a venit potopul și i-a luat pe toți.