1.6. Prooroci

… Tată, tată, sunteți în gură de șarpe, cum a fost Daniel în groapa cu lei. Dacă nu ați fi făcut rugăciuni și postul pe care l-am dat, de mult erați uciși. Așa cum Daniel în groapa cu lei se ruga, așa și acum, puterea lui Dumnezeu este peste voi. Dau cu praștia, tată, în voi, și se lovesc ei și pică jos și mor.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 19-12-1976

că lumea, și chiar preoții, zic că proorocii nu au mai fost și nu mai sunt de la Ioan, dar uitați-vă că de la facerea pământului și până la încheierea veacului acesta, Dumnezeu nu va înceta învățătura Sa,

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 6-11-1976

Se vorbește în lume despre Mine? Nu se vorbește. Se vorbește în lume despre post și rugăciune? Nu se vorbește. Copilașii Mei, cine a fost trimis de sus, aceluia i s-a dat să vorbească. O, poporul Meu, nimeni n-a ieșit dintr-un om să spună despre post și despre rugăciune. Nimeni n-a ieșit din pământ să grăiască despre viața duhovnicească, decât numai acela ce a fost trimis, decât numai de sus. Au vorbit profeții Mei, și după aceea au fost uciși. N-au fost cinstiți de lume pentru această faptă, că le-au descoperit fărădelegile. Poporul Meu, de acum înainte nu va mai fi trimis nici un profet și nici un prooroc ca să mai profețească sau să mai proorocească, și țineți minte, scrieți în carte, cu pană, că este greu. Are să vină ierni grele, că ai să dorești cum dorești apa de izvor, așa are să dorească cineva lucrarea Mea.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 22-12-1975

… În vremea lui Moise am trimis pe mulți în Canaan să cerceteze, și s-au întors mințind și au stricat și mintea celorlalți și au zis că nu e fericire. Nu fiți ca aceia care n-au mai avut pe Moise și și-au făcut dumnezei și s-au închinat lor. Primiți pe cei trimiși la voi. Nu-i mâhniți, nu-i întristați.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 30-06-1975

… Vine vremea să te folosești de credință și de fapte cum s-a folosit Ilie în pustie, să-L arăți la lume pe Dumnezeul Cel adevărat.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 11-06-1975

… Așteptați pe Ilie în trup? A fost în trup, și astăzi e în duh și îl veți vedea la judecată.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 16-04-1975

Dumnezeu, de când a făcut pământul și omul, a făcut și prooroc. Copilașii Mei, Dumnezeu a vorbit cu oamenii pe pământ prin Duhul Sfânt. Veniți-vă în fire, că și împăratul, și argatul are nevoie de călăuză, și dacă se trimite călăuza la tine, nu întoarce spatele la Mine, și umilește-te. Da, tată, moșii și strămoșii voștri au avut nevoie de prooroci, dar voi sunteți mai răi, că nu-i primiți pe prooroci. Împărații când mergeau la război cereau de sus prooroci ca să le spună cum să facă, dar voi sunteți răi, așteptați să vin Eu în trup, că nu vreți să-i vedeți pe prooroci. Luați bine seama la cine a ajuns la capătul lucrului și la cine n-a ajuns.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 13-03-1974

Eu l-am chemat pe Moise la Mine, și pe el l-am învățat ce să facă. Nu am chemat lumea toată. Și dacă nu au ascultat, toți aceia sunt astăzi în iad. Am vorbit cu David, l-am chemat de la oile tatălui său, Iesei, și l-am pus la oile duhovnicești. Și zicea David: „De ce nu m-ai lăsat, Doamne, să pasc oile tatălui meu, și m-ai pus să pasc oile lui faraon?“.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 18-08-1973

Dar și poporul Israel așa zicea, că Moise a murit, dar n-a murit. Unde a murit Moise? că nu este scris pe nicăieri, nici pe piatră nu vei găsi scris. Moise nu a murit, ci este în viață și plânge de stricăciunea poporului de acum.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 12-11-1965

Acum biserica este făcută de mâna cezarului. Înăuntru este aur și argint, aramă, mătase. Zidirea ei este din lemn și este spoită. Ilie, văzând lucrarea cezarului, s-a dus la Dumnezeu și a plâns și a spus: „Doamne, Tu vezi ce e pe pământul Tău?“. Sfântul Ilie vă va trece examenul, vă va spăla cu apă sărată din ochii voștri, vă va ustura, dar Eu vă dau îndelungă răbdare, și să nu vă duceți la sânul mamei ca ea să vă scape, ci așteptați examenul cu avânt.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 15-05-1963

după Mine vine Ilie, și nu este trup, ci este duh.

extras din Cuvântul lui Dumnezeu din 1-05-1960