Sfâşierea trupului bisericii (anul 1054)

Florile Mele, am întins mâna după voi în orice furtună şi v-am scos. Ţineţi-vă bine, că mai e furtună. O să vedeţi furtuna dărâmării bisericuţei, şi aici sunt două taine. Numai ce s-a auzit că va pieri bisericuţa, şi a şi slăbit credinţa. Fiilor, au venit vremuri grele, că şi piatra se mişcă de la locul ei. Scris este că ce este întemeiat pe stâncă de piatră să nu aibă cădere, dar azi şi piatra se mişcă. Fiilor, am zis că va veni timpul să nu mai credeţi. Rugaţi-vă zi şi noapte la Dumnezeu să nu vă dea în mâna necredinţei. Dumnezeu, Care a scos din sân pe Fiul Său şi L-a dat lui Pilat să fie judecat, aşa a pus încercare şi peste credinţa voastră.

O, tată, sunteţi în ajunul timpului rău. Unde ai să te mai duci să-ţi plângi păcatul şi să-ţi duci jertfa? că Dumnezeu închide biserica.

... Se va închide bisericuţa, şi slujitorul bisericii se va duce la şcoală şi va face altă lucrare. Cine te mai îngrijeşte pe tine? Cine te va mărturisi şi cine te va împărtăşi?

... De aceea zic, creştine, nu mai face păcat, că nu mai ai unde să te mai speli, că Trupul şi Sângele din potir, se ia şi se întoarce înapoi la aleşii Săi. Bisericuţa, nu pentru lume se dărâmă, ci pentru tine, copilul Meu, ca să nu te mai duci tu.

... Dacă preotul ar fi pe calea aceasta, dacă preotul ar sluji cu adevărat, s-ar împlini toate slujbele care se fac. Dacă preotul ar sluji cu frică şi cu cutremur, ar vindeca ologii, ar vindeca orbii şi ar învia morţii din morminte, dar vedeţi, tată, că nu au credinţă. Nu-i judecăm, dar Eu spun: fereşte-te de aceste păcate! Aceşti preoţi se îngrijesc de burtă; beau şi mănâncă bine. Creştine, fereşte-te de lucrurile rele ale lor, căci mereu se duc la Pilat, mereu se duc la Caiafa şi fac sfat, că au legături cu toate duhurile rele. Auzi? Tu mergi înainte şi nu te abate de la Mine cu nimic.

... Aveţi grijă cu bisericuţele. Nu lăsaţi bisericuţele în părăsire, că vine vremea să se închidă bisericuţele şi va rămâne o singură bisericuţă pe întreaga lume, şi în aceasta dacă se vor afla creştini, şi pe aceasta o vor închide, şi n-ai unde să te mai duci la bisericuţă. Fericiţi vor fi cei care vor înseta pentru bisericuţa Mea.

... Sunt mulţi din lume, care, la dărâmarea ce o vor duşmanii să strice bisericuţa, nu vor primi lucrul acesta, şi sunt mulţi din lume care vor primi şi vor pune mâna să dărâme, şi astfel, în lume va fi război, şi să ştiţi că Domnul Iisus Hristos nu va lăsa lucrul acesta să se împlinească. Dar să ştiţi că toate bisericuţele îşi vor lua fiinţă şi vor lucra, şi când se va întâmpla aceasta, va nimici mâna aceea şi trupul acela şi vor fi aruncate în iezerul cu foc.

... Nu mai vorbiţi tare. Fiţi în tăcere, călătoriţi în tăcere, ca să nu se audă zgomotul. Pregătiţi loc ascuns pentru cărţi şi le luaţi numai în timpul mesei, când mâncaţi. Nu ţineţi cărţile în timpul liber în casă. Fiţi atenţi, căci cuvântul acesta, astăzi vi l-am descoperit. Se face vânătoare de creştini. Fiţi atenţi. Aş dori ca aceste cuvinte să fie pricepute. Ascultaţi-Mă pe Mine. Fiţi tăcuţi, că nu voiesc să piară nici un fir de păr din capul vostru. Mi-ar fi uşor să vă dau la suferinţă, dar sunteţi mici.

... Copilaşii Mei, luaţi învăţătură. Când vor pieri cuvintele sfinte şi slujbele sfinte, să ştiţi că va pieri şi soarele, va pieri şi luna, vor pieri şi stelele, vor pieri toate lucrurile făcute de mâna lui Dumnezeu.

Se aude că nu mai rămâne nici bob de credinţă, nici bob de preoţie, nici un bob de bisericuţă. Da. Dacă nu mai are cine sluji, de aceea se va pustii.

... Plângeţi, că sunt hotărâţi oamenii de sus să închidă bisericile şi să trimită preoţii la serviciu, şi la mulţi preoţi le va părea bine.

... Copilaşii Mei, mulţi creştini în ziua de astăzi n-au fost la bisericuţă, şi au stat prin curte şi au păzit casa. Dureroasă faptă. Unul, că are serviciu; altul, că a avut de lucru. Şi a fost slujbă la toate bisericuţele. Şi altă dată vei dori să mergi la sfânta biserică şi nu va mai fi slujbă. Scrieţi pe hârtie această profeţie.

... Floricelele Mele, să doriţi să vă sfinţiţi, că au început să se dărâme bisericuţele, unde se punea masa pentru cei aleşi ai Mei. S-au surpat în toată ţara aproape trei mii de bisericuţe, care putea să nu se întâmple aşa, dar s-a întâmplat pentru păcat, că a intrat lucru spurcat şi le-a întinat.

... Puţină vreme mai e cu bisericuţa, şi cereţi la bunul Dumnezeu să nu te lipsească de bisericuţă, că nici un staul nu se strică dacă are păstorul bun. Păstorul a trecut peste legea sfântă, că nu s-a uitat la Evanghelie sau la Scriptură, ci s-a uitat la natură; că la această goliciune, „natură“ i se spune. Acela care s-a născut din natură, e din păcate.

... Aceasta înseamnă asuprire, ce e azi în lume. Îţi măsoară, îţi măsoară, până se va dărâma şi măsura şi măsurătorul. A stricat legământul lui Dumnezeu, a stricat biserica. O vezi în picioare, dar nici un folos nu mai are. O vezi în picioare, dar har şi dar nu mai are, că nu mai e sfinţenie în gura celui ce slujeşte în ea; şi slujeşte în biserică fără Duhul lui Dumnezeu, că pe Duhul lui Dumnezeu L-a izgonit duhul rău. Ia aminte, creştine, şi caută-l pe acela care nu a lepădat Duhul lui Dumnezeu din pieptul său. Caută-l cum a căutat Maria Egipteanca, cum a căutat Maria Magdalena, că nu toţi sunt slujitori, şi au rămas ca în vremea lui Ilie, popii lui Baal.

Nu vă bucuraţi, ci plângeţi când vedeţi că nu se mai ţin sărbătorile, când vedeţi că nu se mai ţin duminicile, când vedeţi că nu se mai ţine viaţa creştină, când vedeţi că nu se mai ţin slujbele în bisericuţe şi nu mai este preoţie care să mai vindece această omenire de jalnica ei viaţă. Mai e ici unul, şi mai mergi mult până mai găseşti altul, dar nu poţi să ajungi la ei, că sunt rugi, sunt mărăcini, sunt lei, sunt urşi, sunt lupi pe cale şi nu poţi să ajungi la ei.

O, ce mai plâng îngerii deasupra catapetesmei când văd atâtea capre în bisericuţe! Ascultă, creştine: capre, nu făptură omenească, ci capre. Plânge Maica Domnului, plânge cu suspine adânci că a ajuns bisericuţa ca templul cel de atunci când se neguţătorea în el. Nu mai e un Domn Iisus în trup să mai gonească duhurile necurate cu biciul din această casă sfântă.

... O, a venit vremea să pleci din mănăstire. A venit vremea să pleci din bisericuţă şi să te duci la sihăstrie sfântă, unde nu este duşmănie, nici ură, nici lăcomie, şi este numai Dumnezeu cu mila Sa.

... Moşii şi strămoşii voştri au zidit mănăstiri pentru copiii de azi şi de mâine. Pentru voi, tată, au zidit moşii şi strămoşii voştri această casă. De ce au făcut din locaşul sfânt muzeu? Crezi că se vor deschide? Singure se vor deschide. Nu mai e un Constantin Brâncoveanu să vină să le deschidă. Nu mai e un Ştefan cel Mare să vină la Voroneţ. Nu mai e, dar rugăciunea lor sfântă, care se face, o deschide. Dar dacă nu vei avea credinţă, să ştii că nu vei călca în această casă sfântă. Mănăstirea Cernica, cine a făcut-o? Sfântul Calinic. Nu mai e mâna sa, nu mai e nici un nepot; toţi beau ţuică. Nu mai e cine să descuie chiliile, nu mai e nimeni, dar să ştii că mâna lui va deschide uşa locaşului. Poate zici că nu s-a închis, dar e închisă, copilul Meu, şi multe mănăstiri sfinte sunt încuiate cu chei de fier şi de oţel, copilaşii Mei, dar să ştiţi că cine le-a zidit, aceia le vor deschide pentru cei aleşi ai Mei. Fii şi tu ales, creştine, ca să mănânci în casa lui Dumnezeu acea pâine pe care a mâncat-o Ştefan cel Mare, acea pâine pe care a mâncat-o Vodă-Negru. Ei nu puneau banii la C.E.C., ci făceau locaşuri sfinte.

... Iată, te cheamă în faţă şi îţi spune aşa: „Te lepezi de Dumnezeu?“. Şi el zice: „Da“. De ce zice „Da“? De frică de ce poartă acela în mână. Cel ce zice nu, acela pătimeşte. Aici e hopul cel mai adânc, şi dacă ai scăpat de acest hop, dai mâna cu cerul. Frica e mare, dar daţi frica afară. Dar Eu zic: moare lumea şi conducătorul ei; moare antichrist şi toată armata sa.

... Iată ce vine peste tine! Cum leapădă naşul pe finul său de satana, aşa şi pe tine te va chema şi îţi va spune: „Te-ai lepădat de Dumnezeu?“. Dar dacă vei fi cu Mine, nu te vei uda nici pe picioare, aşa cum a scăpat şi Moise prin Marea Roşie. Cine are credinţă puternică, acela scapă. Cine are credinţă slabă, acela se atacă. Vine lepădarea de Dumnezeu. Aţi auzit?

... Se lucrează totul fără Dumnezeu. A ajuns biserica s-o viziteze toţi ca pe un locaş de vizită, dar nu să se roage în ea pentru mântuire şi pentru iertarea păcatelor.

Dacă în faţa comandantului de pe pământ nu poţi să apari fără uniforma cerută, apoi în faţa lui Dumnezeu cum stă, cum apare creştinul? Cum stă în faţa cuvântului care vorbeşte din cer? Cum stă în faţa bisericii care-L poartă pe Iisus Hristos în ea? O, purtătorul de Dumnezeu, aceea este biserica cea adevărată. Dacă un preot nu este întru Dumnezeu, acela nu este biserică lui Dumnezeu, nu este purtător de Dumnezeu, nu sfinţeşte locul unul ca acela, ci mai degrabă îl întinează şi duce sufletele uşuratice în rătăcire de slavă pentru oameni şi nu pentru Dumnezeu. Dacă s-ar duce creştinul la biserică pentru Dumnezeu, ar fi viu creştinul, şi n-ar mai fi mort cum este. Cine are urechi de auzit, să audă şi să înţeleagă ca în cer, nu ca pe pământ, căci dacă vrei să mergi la biserică pentru Dumnezeu şi după Dumnezeu, caută bine, creştine, caută biserică purtătoare de Dumnezeu şi nu te înşela că ai fost la biserică dacă te duci acolo unde nu poate fi Dumnezeu viu. Dacă te duci la cei ce răstignesc pe Dumnezeu în ei, acolo nu este Domnul viu, acolo este mort Domnul, şi El nu stă întru moarte, şi Se ridică şi iese şi înviază şi Se arată celor ce cred Lui în duh şi în adevăr, căci nu este altfel Dumnezeu.

o, România Mea, ţara alegerii Mele! Şi de ce te-a ales Tatăl Meu pe tine? O, tu te-ai născut odată cu Mine pe lume. Ţi-a făcut Tatăl Meu un trup, odată cu trupul Meu ţi-a făcut ţie trup, şi a suflat apoi peste trupul tău duh de viaţă, căci a venit la tine cel întâi chemat al Meu şi te-a încreştinat şi te-a botezat întru numele Meu şi de aceea te numeşti întâia chemată între neamuri. Dar neamul tău ştie, oare, taina aceasta? Crede, oare, minunea aceasta cerească?

Erai frumos lucrată în mijlocul neamurilor pământului, căci pământul tău poartă o taină mare, pe care tu nu o ştii, şi taina aceea te-a învăţat în taină să fii cuminte şi să nu doreşti nimic din ceea ce este al aproapelui tău, şi numai tu ai împlinit porunca aceasta între neamurile pământului. Şi te-ai păstrat mireasă Mie, căci Tatăl Meu M-a logodit cu tine la naşterea ta, şi a sălăşluit Dumnezeu în tine cu Duhul, pentru că tu nu ai iubit alţi dumnezei, de la naşterea ta şi până la capătul bisericii cea dintâi, care a vieţuit cu trupul în mijlocul tău. Iar tu apoi, tu, din una curată şi neîntinată, te-ai lăsat amăgită, şi s-a ales din tine, apoi, la dreapta şi la stânga, şi oile Mele cele credincioase au rămas puţine la dreapta Mea, iar celelalte, dând să Mă despartă în două, şi-au rupt cămaşa cea dintâi şi au luat o cămaşă nouă şi o purtare nouă, şi ai devenit din una, două, biserica Mea, căci în tine, Românie, a lucrat Tatăl Meu proorocia cea din urmă, şi tu nu ai cunoscut aceasta. Iar când diavolul a fost slobozit ca să lucreze înaintea venirii Mele, după cum este scris, tu, biserica Mea, nu ai vegheat atunci, şi a pătruns în tine păcătuire, şi ţi-ai întors faţa ta de la părinţi şi de la Mine. Şi iată, taină neînţeleasă, că dintr-o femeie desfrânată, dintr-o biserică desfrânată care a înşelat pe Iubitul ei, s-a născut antichrist, cel care te-a prins în păcat, şi te-a pustiit mereu de atunci, şi ţi-a murdărit veşmântul trupului tău. Dar Mirele tău te răscumpără şi face din mijlocul tău salvare ţie, căci tu ai fost dintru început în dreaptă credinţă, şi Domnul tău nu uită veşmântul tău cel dintâi.

Eu sunt Cel ce am cheile morţii şi ale iadului; le am de atunci de când l-am legat pe cel rău ţie, iar ţie ţi-am dat cheia împărăţiei Mele ca să stai în ea şi să nu ieşi din ea şi să nu te duci să lucrezi la alt stăpân. Dar iată, duhul potrivnic a fost slobozit la vremea sa şi a înconjurat cetatea ta, dar Eu vin iar şi ca şi atunci voi birui pentru tine, biserica Mea cea de la sfârşit. Dar străină eşti tu de început, străin e omul de la sfârşit, străin este de început, căci cel de la sfârşit nu s-a jertfit cu trupul şi nu a cunoscut pe cel ce ucide duhul său, pe cel ce a înconjurat cetatea duhului său. Dar iată, Eu sunt în mijlocul tău, şi tu nu cunoşti vremea cercetării tale, care vine cu Mine la tine, căci Eu am început să sun din trâmbiţe (prima trâmbiţă apocaliptică: prooroc preot Iosif Trifa, n.r.) odată cu dezlegarea celui rău (anul 1921: înfiinţarea Partidului Comunist din România, n.r.) şi am lucrat lucrarea Mea, şi voi birui prin ea, căci din tine, Românie, am ridicat lăstari şi am sunat în toată vremea cea roşie, şi a fost treaz Duhul Meu în mijlocul tău. Şi va învia în tine biserica cea dintâi şi se va zidi din nou, căci Dumnezeu lucrează şi uneşte sfârşitul cu începutul, şi va fi Ierusalim ceresc pe pământ.

Mă doare adânc, am rană adâncită, căci slujitorii bisericii nu mai iubesc curăţenia şi sfinţenia şi pe Duhul Sfânt. Plânge cerul sub apăsare, că biserica Mea care s-a născut acum două mii de ani a avut viaţă puţină pentru Domnul ei, şi mai mult pentru ea a avut viaţă. Dar acum doare adânc, doare rău, că Mă duc rănit şi plec rănit de la întâlnirea Mea cu sufletul bisericii, că biserica Mea se strânge cu trupurile, dar cu duhul ei este slabă, este goală de Duh Sfânt, căci Duhul Sfânt, măi fiilor, nu-Şi află lărgime şi lucrare în omul care stă amestecat în păcate şi în plăceri trupeşti. Nu poţi să spui acestora că Îl rănesc pe Duhul Sfânt, nu poţi, că ei se simt stăpâni pe Duhul Sfânt, pe darurile Duhului Sfânt, iar pe tine, care stai sub ploaia cea de har a cuvântului Meu, nu te cunosc aceştia că eşti cu Mine.

Cine te iubeşte pe tine, acela are pe Duhul Sfânt. Cine nu te iubeşte pe tine, poporul Meu, acela nu Mă are pe Mine, căci cu tine se împlineşte ceea ce s-a întâmplat şi cu Mine, că nici pe Mine nu M-au iubit şi nu M-au primit slujitorii lui Dumnezeu; nu M-au cunoscut. Şi de ce nu M-au cunoscut? Pentru că erau în duhul lor şi nu în Duhul Meu. Aşa şi cei de azi din biserică, te resping pe tine, te vorbesc de rău, şi s-a cunoscut cine au fost aceia care te vindeau pe tine, poporul Meu, căci cu lingura îţi dădeau, şi prin spate te vindeau, şi au voit cu tot dinadinsul să te distrugă. Da’ de unde, tată! că Eu i-am vădit şi M-am ridicat să te ocrotesc şi să arăt slujitorilor bisericii, care te prigonesc, să le arăt ortodoxia ta şi educaţia ta de la Mine, că ei nu s-au lăsat educaţi de legea Mea cea sfântă, şi stau cu cărţile pe masă, şi ei nu cunosc cartea Mea şi viaţa Mea.

O, iată cine a umblat în cartea Apocalipsei, în care ucenicul Meu a scris pentru vreme o mie şi iarăşi o mie de ani, cale măsurată de Dumnezeu pentru venirea Lui iarăşi pe pământ, iar cei ce n-au iubit să stea ucenici, s-au sculat din timp şi şi-au făcut aşezare tare şi aparte şi au ieşit şi şi-au pus peste ei tată şi aşa l-au numit şi-l numesc, după ce Eu am spus cuvânt proorocesc acum două mii de ani ucenicilor Mei şi le-am spus lor: «Voi pe nimeni să nu numiţi tată pe pământ, că Unul este Tatăl vostru, Cel din ceruri este», şi aşa i-am învăţat Eu pe ei să stea ucenici, şi să nu stea mari pe pământ peste oameni, ci doar să-i înveţe de la Dumnezeu calea. O, nu este tată pe pământ, ci numai în cer este, şi Unul este, şi Se numeşte Dumnezeu, iar cei ce-I sunt fii, Îi spun Lui: Tată. Amin.

O, nu mai vor cei mari să mai vin pe pământ! Pământul e făcut de Dumnezeu, şi nu se tem cei mari să-l ia sub stăpânire cu forţa din mâna lui Dumnezeu. Ei nu mai vor să-Mi fie ucenici, ci stăpâni să-Mi fie pe pământ, iar Eu să aştept după ei, şi numai numele să Mi-l dau lor, şi Eu în cer să stau, nu pe pământ ca să le încurc planurile, căci ei vor să fie taţi, nu ucenici, şi să le zică vrednici tot norodul, şi iată uricinea pustiirii sufletelor oamenilor în loc ştiut sfânt, slugi potrivnice lui Hristos pe pământ, în numele lui Hristos stând ele aşa.

lepădarea de credinţă se întinde peste neamul Meu român, pe care străbunii lui cei sfinţi îl poartă în rugăciunile lor înaintea Mea ca să-l păstrez al Meu şi ca să nu-l las spre pieire, spre lepădare de Dumnezeu, cum el nu ştie, săracul, ce cursă îi este întinsă şi cum nimeni nu veghează ca să nu cadă el în lepădare de Mine, păcat lucrat în taină de potrivnicii Mei, care dintr-ai Mei au ieşit pentru gândurile lor ascunse şi au căzut din trupul bisericii Mele acum o mie de ani, după cum este scris în Scripturile nepricepute de oameni şi de două mii de ani aşezate pe pământ prin proorocia lui Ioan, ucenicul Meu cel iubit, căruia Eu, Domnul, i-am descoperit pe cele de după el, până la venirea Mea iarăşi pe pământ cuvânt.

O, luați aminte la cuvântul gurii Mele în ziua aceasta a Mea cu voi în grăire, că ne întoarcem la începutul bisericii Mele și a cărării credincioșilor Mei; iar cine nu voiește să audă și să citească istoria cea de atunci a bisericii lui Hristos, a celor dintâi ucenici ai Mei și a celor lăsați de ei din unii în alții ca și cei de la început, o, cine nu voiește să audă, să nu audă, să nu cunoască ei aceasta, că nu sunt împinși să creadă, dar sunt rugați să ia aminte că biserica lui Hristos nu este așa cum își alege omul să fie ea, ci așa cum a fost așezată ea și întărită pe stâlpi tari odată pentru totdeauna și lăsată sfinților Domnului.

O, dar cine sunt cei care au fost și sunt cei sfinți ai Domnului? Sunt cei ce se sfințesc pentru El, sunt cei ce cred și lucrează ca și cei de la început, de unde a început credința și calea omului cu Dumnezeu. A venit apoi vremea când prin Duhul Sfânt s-au ridicat cu putere de sus cei trei mari arhierei ai turmei ortodoxe, Vasile, Grigorie și Ioan, peste care s-a coborât marea lucrare a Duhului Sfânt și multa ei putere, și au așezat ei rânduială tare pentru cei ce se vor învrednici pe calea ortodoxiei cu viața lor spre Dumnezeu, iar Duhul Sfânt a pecetluit înțelepciunea aceasta coborâtă și lucrătoare cu multul peste ei și a lăsat pe cele din ale Mele luate și vestite să fie așezate peste cele sfinte și peste cei sfinți ai Domnului. La acești trei mari și sfinți arhierei ai bisericii Mele sunt adăugați pentru întărirea bisericii sfinților arhiereul Nicolae, arhiereul Spiridon, arhiereul Haralambie, câțiva din ei numiți acum în grăirea Mea despre începutul cel sfânt al lucrării bisericii Mele, întărită prin sfinții plini de umilință și de smerenie a inimii și de nevoință prin lepădarea de sine, așa cum cer Eu, Domnul, celor ce merg cu Mine pe cale, și au mers ei și mulți ca ei cu lupte grele între cei sfinți ai Mei și vrăjmașii credinței drepte. Iar după o mie de ani de la punerea temeliei bisericii Mele prin ucenicii Mei, o, a fost să vină vremea rupturii și dacă a venit această vreme, Eu, Domnul, am rămas cu puțină turmă, că mare parte din ea și-a ales drumul ei, a dat cu bobii ca să-și aleagă rânduială pe plac, dar, ieșind de sub ascultarea cea de la începutul bisericii, s-a împestrițat orânduiala ei în fel și chip, ca apoi să vină peste turma despărțită rupturi din vreme în vreme, până ce au ieșit mai multe cărări și nume de cărări, multe alegeri de cale fiecare după plac, iar Eu, Domnul, am rămas credincios și întreg cu cei ce au stăruit să meargă după dreptarul cel prin sfinți pecetluit pentru duhul și trupul și mersul bisericii Mele.

Am venit pe pământ cuvânt ca să grăiesc cu omul. Mi-am făcut o trâmbicioară și am grăit prin ea și s-a scris pe pământ cuvântul Meu în vreme de prigoană, că vindeau venirea Mea cei ce veneau să asculte cuvântul Meu cel prin trâmbița Mea grăit.

Intram în casa ta, creștine, și-ți vorbeam, și-ți puneam pe masă cuvântul Meu, al Fiului lui Dumnezeu, iar tu nu Mă vedeai, așa cum nici Ilie proorocul nu Mă vedea când vorbeam cu el și când el Îmi vorbea. O, nu Mă vedeai, dar Îmi vedeai trâmbița prin care tu auzeai cuvântul Meu. Eu după învierea și înălțarea Mea la Tatăl nu M-am mai lăsat văzut, căci sunt Dumnezeu, dar n-am plecat de lângă ai Mei, o, că nu pot sta fără ei nici în cer, nici pe pământ, și așa am stat și stau și cu tine, dar îți trebuie credință ca să pot să fiu cu tine și ca să Mă crezi și ca să Mă primești și ca să Mă asculți.

O, am grăit prin trâmbița Mea douăzeci și cinci de ani, și am luat-o apoi la cer între sfinți și lucrează ea din cer dintre sfinți și nu stă din lucru trâmbița Mea, căci sfinții lucrează ca și Dumnezeu, numai să fie strigați și primiți.

Venise vremea numărului de ani când trebuia să Mă descopăr peste pământ cu taina lucrării cuvântului Meu început prin trâmbița Mea Verginica, o, și Mi-am făcut loc, căci era strâmt de tot ca să pot ieși cu cuvântul și să meargă el și să trâmbițeze el. Am dat drumul îngerului Meu să-Mi facă loc larg (decembrie 1989, n.r.), și i-am dat în lături pe cei puternici, și care au dat să-Mi culce la pământ răsadul. O, și a fost suferință în țară, au fost lacrimi și sânge și durere. Și apoi s-a zidit pietricica albă și grădinița cuvântului Meu, și numaidecât s-a stârnit furtună mare peste locul tainei Mele, și au început furioși mai-marii bisericii neamului român și s-a dus peste tot vestea de Pucioasa, de cuvântul Meu și de locul Meu ales pentru popas în vremea aceasta, căci Eu vin cu sfinții când vin. Și spun aceasta cu aplecare, că le sunt dator cu multul mai-marilor bisericii că au vestit fără să vrea lucrarea cuvântului Meu peste țara română. O, și apoi s-a liniștit furtuna și de atunci merg peste pământ cuvânt și-Mi trâmbițez și iar Îmi trâmbițez venirea Mea.

Când loveau pe cei ce credeau cuvântului Meu, o, nu știau cei ce loveau, bieții de ei, nu știau de cine se leagă, dar acum în cer știu aceștia, și au lacrimi și jale când Îmi văd rodul și mersul și trâmbițarea mai mult ca la începutul de după anul 1955, o, și trebuie să dezlegăm de pe pământ păcatul făcut de ei, ca să fie dezlegat și în cer, și trebuie să iertăm pe cei ce vindeau dinăuntru tainele lui Dumnezeu, și Domnul a suferit întru ai Săi în toată vremea din partea autorităților fiecărui timp. Dar acum Eu merg cuvânt peste pământ ca porumbelul spre văzduhul ceresc, o, și Mă aud cei din morminte, care făceau rău atunci trâmbiței Mele și creștinilor pe care-i hrăneam cu tainele cerești ale Duhului Sfânt.

Loveau în creștini cu furie demonică, o, așa loveau anchetatorii, și erau aceștia ca niște târnăcoape care aveau să spargă carapacea pământului înțelenit al cărăruțelor făcute de tălpile picioarelor care se purtau spre izvorul cuvântului ceresc ca după apa căutată în pustiu de cel însetat. Loveau slugile lui antichrist ca și cu târnăcopul în țeasta creștinilor care purtau tainele cuvântului lui Dumnezeu, loveau până spărgeau carapacea sub care era păstrat izvorul cel mai scump, taina învățăturii sfinte, duhul frăției celor ce se hrăneau cu Hristos, cu iubirea Domnului pentru ai Săi. O așa cruzime era folosită asupra celor vânduți de cei neastâmpărați și de cei trași de limbă, pentru ca apoi să-i lupte pe creștini și să le facă dosare pentru căutarea lor după Dumnezeu, o, și până nu scotea din brazdă sămânța cerească nu se lăsau slugile lui antichrist.

Această lucrare de cuvânt merge peste pământ în duhul și puterea lui Ilie proorocul, precum este scris. Eu sunt în el, și el în Mine, și toți sfinții împlinesc Scripturile cele pentru acum, o, și nu stăm din lucru și nu mai avem odihnă și zi de odihnă, și Tatăl Meu lucrează, și Eu lucrez, și sfinții lucrează, o, și lucrați și voi, cei ce-Mi slujiți să vin cuvânt pe pământ, și iată, strig la om să nu mai facă păcat, și strig cu jale, îl strig cu dor, și dorul se face cuvânt de strigare.

În cei două mii de ani de biserică a lui Hristos s-au tras mulți din rând și s-au risipit cu credința și cu alegerea și și-au făcut voia lor și sunt fiii cei rătăciți și plecați de la părinți departe, dar greu se mai întorc dacă s-au dus, chiar dacă pilda rostită de Mine acum două mii de ani făgăduiește iubire pentru cel ce s-ar întoarce acasă la Tatăl, la biserica lui Hristos așa cum a fost ea la început cu mersul ei.

O, e greu să se umilească cei cărora li se pare că au hrană de-a lor, căci oamenii lui antichrist au tot rupt din trupul bisericii Mele și s-a fărâmițat unitatea și turma, dar pe cei rămași câți mai sunt îi păstoresc Eu de aproape și le spun lor așa:

O, fiilor care aveți credința cea dintâi a bisericii Mele și viața învățată de la părinții sfinți, voi, fiilor, cei ce v-ați ales dintre cei chemați să fiți popor al cuvântului Meu, o, pedepsiți-vă greșalele ca nu cumva să vă pedepsească ele pe voi apoi. Faceți aceasta la vreme de fiecare dată, așa cum scrie în Scripturi pentru fiii ascultării, căci Eu, Domnul, stau deasupra și cobor în cetate lucrul Meu cel de azi pe pământ pentru întărirea și întregirea turmei după începutul ei cel dintâi.

După o mie de ani s-a desprins din turmă mare parte din ea și s-au dat anatemei mulți dacă s-au despărțit, o, și mulți s-au dat și tot mai mulți apoi, până ce s-au făcut felii de tot soiul, fiecare felie cu căpetenia ei, cu apucăturile ei, și toate găsindu-și un tată, căruia i se spunea ca și până azi, papa de la Roma, dar au rămas și din cei răzleți de acest papă, o, și mare a fost anatema sub care singuri s-au tras cei care au ieșit de sub binecuvântare ca să rodească din sine, chiar dacă Eu, Domnul, am spus acum două mii de ani că mlădița care nu rămâne în viță se usucă și se taie și se aruncă în foc după ce rodește din sine rod rău, căci de unde să mai aibă ea hrană dacă nu rămâne în viță, dacă se dă anatemei, necunoscând lucrarea cea străină de Dumnezeu, gelozia lui satana asupra turmei lui Hristos?

Iată, s-a umplut pământul de rătăcire și de rătăciți apoi, căci din cei ce s-au ales aparte, adică anatemei, s-au născut o mulțime de dumnezei, fiecare după mintea lor, după trufia cu care se cred adevărați unii mai mult decât alții, până azi aceste cărări mergând în lături. Toată această zăpăceală s-a ivit pentru că păstorii bisericii Mele s-au înfrățit cu vrăjmașul Meu și al lor, cu antichrist, omul fărădelegii, strecurat în loc știut sfânt și dezbinând de la mijloc cu putere mare, până ce a biruit lovind în vremea sărbătorilor sfinților, pe care le-a răsturnat de la locul lor din calendar ca să nu mai fie ele serbate odată cu cele din cer, căci antichrist le-a mutat, și a câștigat bătălia și slăbirea turmei Domnului prin cumpărarea păstorilor năimiți și prin strivirea celor sfinți dintre ei, și dați la chin și la temniță și la moarte cei care mai vegheau, o, și s-au ridicat la cer cete de mucenici sfinți și s-a umplut cerul de ajutoare pentru cei de pe pământ, căci trebuia un număr, precum este scris, al celor uciși pentru mărturia lui Iisus, ca apoi Eu, Domnul, să vin cu ei și să răscumpăr sângele atâtor uciși trimiși între sfinți prin mucenicie, prin lucrarea lui antichrist, și iată, popoarele creștin-ortodoxe au mulți și mari mijlocitori între cei din cer și Mă întreabă aceștia de două mii de ani: Doamne, până când?