3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

Satana era șarpele cel ademenitor, și la al cărui glas s-a supus omul în rai să ia din pomul binelui și răului, pomul cunoașterii, o, și au căzut din rai omul și satana, și omul are în el binele și răul, iar răul este diavolul, este potrivnicul care l-a căzut pe om din rai, o, și nu trebuie să stârnești în tine răul, omule, ci binele să-l alegi, dar mai știi tu ce este binele și ce este răul?

Se duc oamenii la preoții despre care se spune că scot diavolii din cei cuprinși de duhul rău. O, Eu n-am putut să-l fac pe Adam să scape de diavol, iar omul, săracul, crede că-l scapă preotul pe cel necăjit de duhul necurat, când cel mai mare necurat este păcatul, dar până ce omul nu se învoiește doar pentru binele lui, o, n-ai ce să faci pentru el, că face diavolul circ în fața oamenilor prin oamenii supuși lui, și merge vestea apoi că se supun diavolii, când tot omul e plin de duhul trufiei pe pământ, iar trufia este demon, și am spus cu mulți ani în urmă că nu este om să nu aibă în el demon, o, și am văzut duhul cârtirii lucrând asupra cuvântului pe care l-am spus.

Păi tu, omule care te pricepi atât de ușor să faci păcat cu trupul tău, o, de ce te-ai mirat, de ce te miri? Dacă tu nu scapi de duhul trufiei, duhul prin care te-ai supărat pe Mine când am spus cuvântul păcatului din om și l-am numit demon, o, de ce te mai miri?

Face omul circ cu duhul trufiei, cu păcatul, cu tot felul de gusturi plăcute lui satana, și se mai și miră că Dumnezeu spune de demonul din om. O, nu vă mirați, ci umiliți-vă! Nu faceți ca Adam, care s-a supărat pe Dumnezeu după ce a ascultat de la satana și a luat în el lucrarea binelui și a răului mâncând din pomul cunoașterii, din îndemnul lui satana mâncând. O, se poate spune că fariseul din Evanghelie nu avea demon în el, de a plecat rușinat de Dumnezeu, Care vede omul și lucrarea omului? Se poate spune că satana nu a lucrat în Petru apostolul când Eu am făcut certare și am spus: «Înapoia Mea, satano!»?

În duh de Bobotează strig omul spre pocăință așa cum striga Ioan Botezătorul și îi spun omului că este sub păcat și îi spun să-și cunoască neputința ca să se aplece și să-l izbăvesc, căci după ce omul a luat cunoaștere I-a întors spatele lui Dumnezeu și s-a ascuns, și stă de atunci tot mai ascuns și se ascunde de Dumnezeu omul, și se ascunde om de om, ca semn că se știe vinovat prin cunoaștere, vinovat față de Dumnezeu, de Cel de Care n-a ascultat, căci omul s-a voit deasupra lui Dumnezeu, deasupra norilor, unde zice el că s-a suit și și-a pus tronul, și de unde se uită peste pământ și peste cer și vede, și se uită cu trufie mare, iar trufia îl ține căzut, nu înălțat, și omul se teme de Dumnezeu și se ascunde de Dumnezeu ca și la început.

Am venit și vin din cer de mila omului, ca să-l miluiesc, ca să-l ocrotesc de răul cel mare, pe care singur și l-a zidit, căci a zidit fără Dumnezeu și este fur și se teme ca furul, și ar vrea să nu mai fie Dumnezeu, ci numai omul să fie ar vrea. Dar iată, omul nu știe să facă binele pentru sine și pentru om, o, și se va umili omul înaintea lui Dumnezeu și își va vedea căderea și își va cere iertare acum, la sfârșit, și tot omul vede la sfârșit răul pe care l-a lucrat, mintea care l-a despărțit de Dumnezeu, că vine frica de Dumnezeu când omul nu mai poate el.

Când omul nu are lucrul său cu Dumnezeu îi aduce duhul rău pofta de sine, te poftești pe tine însuți, omule, dar duhul rău îți ia din ale tale de partea lui, o, și rău îți este când pierzi ce este al tău și de partea ta, dacă tu nu gândești cu mintea ta că Dumnezeu te poate îndurera când tu Îl îndurerezi, când te răcești de El pic cu pic, că așa crezi tu să faci cu El și cu ai Săi, cu care-Și poartă crucea, și iată, îți trebuie pe Dumnezeu în mintea ta, că tu ești neputincios dacă nu-ți place cu Dumnezeu ca să fii de partea Lui, ca să fie El puterea ta, iar tu să fii locașul Lui, odihna Lui să fii.

O, câtă durere pe Mine și pe cei din cer! Vreme după vreme setea de cunoaștere s-a înmulțit, și s-a sfârșit căutarea după Dumnezeu a omului. Îi trebuie omului ochelari de soare ca să se uite în soare, și dragostea de Dumnezeu s-a răcit în oameni. O, și tot ochelari îi trebuie omului ca să se uite și spre Dumnezeu, că a slăbit de tot vederea spre Dumnezeu a omului și nu mai vede pe nicăieri pe Dumnezeu și vede numai oameni peste tot și atât.

O, omule, să nu spui, să nu mai spui că pământul se învârte dacă Eu n-am spus așa! O, Eu nu l-am făcut învârtindu-se, și l-am întocmit pe temeliile lui și am pus în slujba lui pe cele făcute să-i slujească văzut, dar și nevăzutele sunt între cele slujitoare pământului, căci sunt stihiile care nu sunt spre vedere, ci doar lucrarea lor se vede, și toate prin îngeri lucrează.

O, cum să fac să te întorc la părerea de rău că L-ai pierdut pe Dumnezeu, omule? Cum să Mă port cu tine să te întorc cu iubirea ta spre iubirea Mea de tine? O, dă-Mi inima ta, dă-Mi mâna să te ridic! Vreau să fiu în inima ta, că-ți trebuie mângâiere, omule pierdut de Dumnezeu. Sunt cu mila după tine, căci căderea ta e mare și n-ai ochi pentru ea ca s-o vezi, și ca să crezi că ești departe de binele tău, de pacea ta.

O, e zi de Bobotează, omule despărțit de Mine. Vino întru întâmpinarea Mea și vei afla viața și lumina și calea! Nu uita că pentru păcatul tău am luat pe umeri crucea răstignirii Mele și că apoi am înviat ca să-ți dăruiesc mângâierea și izbăvirea din plata păcatului. O, nu uita de Dumnezeu, omule! Lasă-Mă să-ți vindec trufia și să vezi apoi pe Făcătorul tău, pe Cel Care te-a iubit pe cruce, omule!

Omul și-a târât trupul spre păcat încă de la început, și M-a durut amar, și Mă doare pentru trupul omului, căci sufletul din om are nevoie de Dumnezeu, nu de păcat, atât de mult păcat. Trebuie hrană multă minții omului, hrană curată, sfântă mereu, ca să nu mai tragă omul spre păcat trupul său.

M-a zdrobit de tot păcatul tău, omule! Fie-ți milă de suferința Mea cea de la tine, că o să te doară despărțirea de Mine ca să tot tragi spre păcat viața ta, trupul tău, cinstea ta cea de la Dumnezeu, Cel Care a dat omului înțelepciune ca să se folosească de ea pentru Dumnezeu, pentru iubirea dintre el și Dumnezeu.

Duhul Sfânt i-a dat lui Adam gând, grai și știință, că mulți se întreabă de unde a știut Adam să vorbească. Duhul lui satana, tot la fel, îi dă omului de la satana, de la cel potrivnic lui Dumnezeu, și care l-a biruit pe om în rai.

Ține de om de care parte se alege, căci omul este liber să aleagă ori cu Duhul Sfânt, ori cu duhul satanei, și se cunoaște omul prin lucrarea sa, prin purtarea sa de a cui parte lucrează, și se cunoaște după uitătură, după grai, după roade. În vremea lucrului cel cu mâna se vede harul, sau se vede lipsa harului, lipsa purtării cerești, și de aceea, fiilor, nu uitați, o, nu uitați să stați sub har, ca să stea peste voi harul, căci cine nu alege harul peste el, acela nu stă sub har și iese mereu de sub lucrarea harului și se face urât lui Dumnezeu și celor din jurul lui.

Dorește femeia samarineancă să strige și ea de lângă Mine în ziua ei de pomenire a lucrărilor Mele pe pământ atunci. O, și hai, spune tu strigarea ta peste pământ, o, fiică a credinței și a mărturisirii lui Dumnezeu peste oameni, tu, ceea ce ai stat cu Hristos de vorbă la fântâna lui Israel acum două mii de ani!

— Strig, Doamne, strig cu neliniște, strig și le spun celor de pe pământ, la care Tu vii acum cuvânt:

Strig peste voi, oameni de pe pământ, strig și vă spun că vă strigă Domnul ca să vă deștepte, ca să vă așeze la veghe și la credință cu lucrare, iar voi treziți-vă, așa cum m-am trezit eu în clipa grăirii Domnului cu mine la fântână, și am trăit apoi pentru El, am trăit pe Domnul cu viața mea apoi pe pământ, iar acum sunt între mărturisitori în cer.

O, nu mai trăiți, nu mai trăiți zilele voastre, oameni de pe pământ, de peste tot pământul! Trăiți zilele Domnului, că ele au sosit pe pământ, și lucrează Domnul cu cuvântul Său pentru voi din mijlocul pământului român, iar aceste zile ale Domnului sunt scrise să vină, este scris de ele în Scripturi.

Omule, vine Domnul pe pământ, omule! O, nu mai căuta să nu auzi, să nu știi! Apropie-te să auzi ce-ți spune El, ce te învață, ce-ți dă de știre ca să împlinești pentru ziua slavei Lui, dacă vrei să ai și tu parte de bucuria și de odihna celor miluiți atunci, așa cum și eu am fost miluită în zilele acelea când El a venit în mijlocul lui Israel cel împietrit cu inima și cu credința.

O, împietrirea celor necredincioși ajută mai mult arătarea Domnului și biruința Lui, și va ajuta mai mult ca pe vremea lui Faraon, când Domnul Și-a izbăvit poporul din robie, și mai mult ca acum două mii de ani, când Domnul Și-a dovedit dumnezeirea în fața celor împietriți cu inima și cu credința și a înviat din răstignire. Iar împietrirea cea de azi a mai-marilor lumii, și chiar a slujitorilor bisericii neamului român mai întâi, și care s-au împietrit să creadă și să se aplece cuvântului slavei Domnului, aceasta va adeveri și mai cu slavă pe Domnul slavei, pe Cel ce grăiește acum cuvânt peste pământ împotriva minciunii în care toți oamenii stau, de nu se mai trezesc, bieții de ei.

Iată zilele Domnului cu voi pe pământ! O, nu mai fiți orbi! E mare orbirea peste oameni, că așa vor și așa caută cei mari așezați deasupra oamenilor toți. Numai că vine vremea să vadă ei pe Domnul biruindu-i pe ei și toată orânduirea lor cea bolnavă, străină de voia Domnului peste pământ, că nimeni nu întreabă pe Domnul pentru cele pe pământ lucrate, căci oamenii se vor ei dumnezei, bieții de ei.

Iar voi, oameni mari și mici, drepți sau păcătoși, regi sau slugi, robi sau slobozi, treziți-vă, și nu vă mai temeți de cele ce vin peste pământ, prin păcatele voastre atrase, că nu este virus mai primejdios sau molimă mai ucigătoare ca și păcatul. O, nu vă mai temeți de viruși, de microbi, de mușcături, de bube rele, ci temeți-vă de cel cu adevărat dușman al vieții: păcatul. El este dușmanul, și nu scăpați de el cu masca la gură și cu mănuși în mâini, ci prin credință scăpați de acest dușman, și vă trebuie post și rugăciune, dulci să vă fie acestea, ca și iubirea inimii, ca și credința că Domnul va birui pe toți slujitorii minciunii de pe pământ și va sta la cârmă tot timpul și va opri mâna celor batjocoritori de cele sfinte.

O, iată-Mă cuvânt cu dragoste în el, cu milă în el, cu daruri în el pentru oameni, cu chemare la viață frumoasă ca între cei din cer pe pământ peste oameni, și pe care, dacă ar gusta-o oamenii n-ar mai da-o nici dacă ar câștiga în locul ei lumea toată lor, căci dulceața ei nu are seamăn cu nimic care-i pare omului dulce pe pământ.

O, omule, ești străin pe pământ. Îți trebuie iertare pentru păcatele tale, iar viața ta stă departe de voia lui Dumnezeu și-ți faci rost de suferință prin viața cea cu păcat. Caut după tine, caut să-ți ies în cale cumva și să te întreb milos și duios: Vrei să te faci sănătos de păcatele tale, de suferința asta grea? O, n-are cine să te ajute de pe pământ, decât spre păcat. Eu însă te ajut spre pacea ta cu Dumnezeu, de unde-ți va veni toată mângâierea, toată până în vecii, căci omul își sfârșește calea vieții numai după ce-și capătă locul pentru plata faptelor vieții, și numai apoi se așează pentru locul lui cel veșnic.

Te caut, omule, te caut cu milă, te caut mai înainte de a veni la tine socoteala pentru viața pe care ai avut-o pe pământ, bună sau rea, cu sau fără Dumnezeu peste ea. O, te caut mereu, te strig și te întreb: Vrei să te faci sănătos? Trebuie să-ți fie sănătos sufletul ca să nu te mai întreb aceasta, dar tu nu stai în Dumnezeu cu mersul vieții tale. De aceea vin și tot vin și caut să-ți ies în cale ca să-Mi cunoști glasul de Păstor milos și să-ți fac întrebare pentru viață. O, să nu crezi că dacă mergi la biserică și folosești cele din străbuni așezate pentru cei încreștinați ești și gata pentru Domnul, pentru viața cea de veci cu El. Slăbănogul care aștepta milă pe malul scăldătorii vindecătoare credea și el în felul lui, căuta și el în felul lui, dar nu se bucura de vindecare, că nimeni nu avea milă de el să-l ajute să-și capete ridicarea. O, îi trebuia lui împăcarea cu Dumnezeu, aceasta îi trebuia ca să se vindece de boala lui cea lungă, atât de mulți ani. M-am apropiat Eu, M-am strecurat ușor, ușor ca să-l iau sub mila Mea vindecătoare, dar i-am dăruit credință în puterea cuvântului Meu de peste el, și apoi el a crezut, iar fără de credința aceea el nu s-ar fi putut ridica să fie vindecat de păcatele lui.

O, nu pentru păcat trebuie să se nască omul pe pământ, ci pentru Dumnezeu trebuie să trăiască omul, iar altfel el își face rost de despărțire de Dumnezeu, de suferința asta grea, în care toți oamenii stau, o, și nu știe omul că suferința lui cea mai grea este despărțirea lui de Dumnezeu prin viața lui cea cu păcat.

Stai departe de Dumnezeu cu viața ta, omule de pe pământ. Mă doare! Ești părăsit de Dumnezeu, pentru că așa stai tu. Mă doare că stai departe de Făcătorul tău. Cauți ajutor la El când ești îndurerat. O, caută-te pe tine mai întâi, învață să faci aceasta, și să știi apoi cum să cauți la Domnul pentru durerile vieții tale, că altfel nu afli calea spre Domnul și spre ajutorul tău de la El.

O, caută cu umilință mila Mea pentru tine, omule, căci umilința cea pentru răul făcut de tine îți ispășește multă vină din vina ta și Îi face Domnului cale spre tine și-ți luminează calea spre El și-ți pregătește credința și puterea ei și tragi cu Domnul, iar El este Cel veșnic, și are viață veșnică pentru cei ce Îl cunosc pe El cu credință și cu fapta credinței.

Stau umilit înaintea omului, stau tainic așteptând, iar umilința Mea îi va răscumpăra pe mulți. O, și să învețe și omul să facă ce face Dumnezeu, să aibă și omul umilință, căci Domnul este tot o umilință, tot o aplecare pe urma omului despărțit de Dumnezeu.

Acest cuvânt dumnezeiesc și plin de milă, să meargă cuvântul Meu peste tot și să-i îndemne pe oameni la sănătatea sufletului lor, la credința cea cu putere în ea pentru calea lor cu Dumnezeu, calea vieții adevărate, și pentru care omul, de ar căpăta lumea toată, nu poate asemăna calea vieții adevărate, cu împărăția acestei lumi trecătoare, și care pic cu pic îl ia de lângă Dumnezeu pe om.

Iar Eu, Domnul, împart în ziua aceasta cuvânt de credință, cuvânt pentru puterea credinței în inima și în fapta omului credincios lui Dumnezeu, și spun: Acest cuvânt îl caută pe om. Caută Domnul după tine, omule, ca să te învețe mersul, iar tu când auzi pe Domnul întrebându-te și spunându-ți: Scoală-te și mergi!, o, învață lucrarea credinței, învață să crezi, învață puterea cu care să crezi și să primești de la Dumnezeu.

O, învață de la Mine, omule fără de cale, fără de mers cu Dumnezeu. Vin cu mila Mea după tine și-ți grăiesc cu milă și dau să te învăț mersul. Primește cu credință căutarea Mea după tine, că pace Eu nu mai am, și de aceea te caut și te tot caut de șapte mii de ani, și suspinând te caut.

O, te caut, omule fără de cale, și te rog acum prin cuvântul gurii Mele; ai milă și primește-Mă și lasă-te găsit, și răspunde-Mi să te văd și ia-Mă în casa ta, omule, o, ia-Mă ca să-Mi dai odihna Mea, să-Mi pot găsi locul odihnei pierdute, să te fac frumos ca la începutul tău cel din Dumnezeu, și iată-Mă, aștept mila ta de Mine, și sunt în brațe cu daruri, că vreau să-ți dau credință și putere pentru ea, iar credința ta Mă va mângâia, Mă va primi, și unul altuia ne vom dărui milă. Eu milă voiesc de la tine, omule, iar mila ta de Mine va fi mângâierea Mea și a ta, și ne vom lua înapoi odihna cea pierdută. Amin, amin, amin.

Strigăm la cei de pe pământ, strigăm cu durere la ei și-i rugăm să părăsească viața cea cu desfrâu în toată vremea, și le spunem lor așa:

Voi, cei care nu mai știți, decât să iubiți desfrâul în care a căzut omul încă de la început, luați aminte la cei din cer, care strigă la voi! O, doare trecutul, doare mult la Dumnezeu și la noi, și la voi. E dureros trecutul cel atât de mult, și care așa de urât a lovit în Dumnezeu din fiecare om, și din noi, cei de atunci, dar ne-am tras de partea Domnului și am mers cu El și lângă El apoi, iar El este începătura învierii noastre a tuturor, numai să vrea fiecare aceasta așa cum noi am voit atunci.

Își caută oamenii unii altora trupurile pentru păcătuire, pentru gustul cel păcătos al cărnii, de parcă de asta a făcut Dumnezeu omul, și doare aceasta la Dumnezeu, și doare mereu. O, nu, căci Dumnezeu a făcut omul să Se bucure Domnul de el, să-I slujească lui Dumnezeu cu toate binefacerile pe care le lasă Domnul peste pământ pentru viața celor de pe pământ, oameni și animale, păsări și gâze, iarbă și flori, pomi și frumuseți.

Duhul desfrâului a fost în toată vremea pe pământ față în față cu Dumnezeu, căci omul a iubit desfrâul. Dar acum vine Domnul pe pământ cuvânt, căci cine să-i mai spună omului că duhul desfrâului este de la diavol, că diavolul îl păcălește pe tot omul cu acest amar păcat?

O, nu mai stârniți păcatul în voi și în cei din jurul vostru, o, oamenilor neînfrânați! Înfrânați-vă! Schimbați iubirea cea pentru păcat cu iubirea de Dumnezeu, că vin suferințe pe pământ, vin atrase de păcatele oamenilor, iar cel mai negru păcat, cel mai dulce inimii omului, dar negru ca satana, este desfrâul trupului, pofta cărnii, pe care apoi o mănâncă viermii, așa cum mănâncă din om păcatul!

O, oamenilor, strigă la voi mărturisitorii învierii Domnului și vă roagă cu lacrimi, căiți-vă de păcatele voastre de până acum, și căiți-vă mult, ca nu cumva să vină peste voi suferințe ca plată a păcatelor voastre!

Grăim neamului creștinesc să întărească lupta împotriva păcatului. Voi, cei ce știți pe Domnul, slujiți-I Lui și îndeletniciți-vă să luați de la El puterea cea bună, ca nu cumva să luați pildă de la cel slab, de la cel neîmplinitor cu viața, și care se îndreptățește mereu ca să-și facă voia. Luați pildă de la cei luptători și tari cu râvna pentru viața sufletului, dar fără să judecați pe cel slab, că nu e al omului să judece pe aproapele său, sau să se ascundă după cel ce greșește ca să facă și el nedragoste de Dumnezeu prin păcat.

Voi, cei puțin împlinitori, temeți-vă să vă luați libertate pentru călcarea obiceiurilor sfinte, care vin din străbunii neamului creștinesc până la voi.

O, voi, femeilor creștine, ascultați durerea care se urcă de la voi la cer! Nu mai luați pe trupurile voastre pantaloni ca bărbații dacă sunteți femei! Veți suferi dureri pentru acest fel de purtare necuviincioasă înaintea cerului, dar care este plăcută diavolului, care vă îndeamnă să vă semețiți, să nu ascultați, să semănați cu lumea cea neascultătoare, iar cine caută să semene cu lumea va lua plata cu lumea laolaltă, că durerile ajunse la Domnul se întorc la cei ce-I fac Lui dureri, căci așa este drept să se întâmple. Că iată ce de femei cu capul descoperit, pline de podoabe fel de fel ca și lumea! Și ce să mai spunem de umblatul cu trupurile goale, fără de veșmânt, fără de cuviință pe pământ între oameni? O, aceasta aduce suferință. Să știți.

O, și Mă uit cum cei care stau la răspântii vânători de suflete caută după cei cu vază, după unii cunoscuți cu mare nume printre oameni și-i trag pe ei ca să fie crezuți aceștia apoi, și ca să-i tragă ei și pe alții necunoscători pe calea cea sfântă, zic ei, o, și rămân aceștia tot în voile lor, nu în voile Mele, și nu au ei pecete cunoscută de Dumnezeu, și se lasă păcăliți de orice cursă le iese în cale. Dar Eu le spun răspicat la toți cei pescuiți și păcăliți, și le spun așa și la pescari și la prada lor, le spun: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi». Așa este scris, și nu este altfel, și nu este cum vrea omul, căci omul primește ceea ce merită și găsește ceea ce caută, iar el crede că găsește pe Dumnezeu. Dar cine voiește să-L găsească pe Dumnezeu pentru viața lui, Eu, Domnul, le spun la toți cei care caută, că prin biserica Sa Se lasă El cunoscut și găsit și dăruit în dar celor ce se sfințesc pentru El, căci biserica Mea este a sfinților Mei, a celor ce pășesc treaptă cu treaptă spre cunoașterea de Dumnezeu și spre ascultarea de El.

Iar acum spun: Cei ce voiți să fiți cu Dumnezeu după adevăr, Eu sunt Calea cea pentru voi, și nu vă pot călăuzi decât spre biserica cea așezată de Mine prin sfinți și prin părinți și prin mucenici mărturisitori credinței sfinte, iar calea se numește după limba oamenilor biserica ortodoxă și toată rânduiala ei pentru cei care se fac fii ai lui Dumnezeu prin biserică, căci altfel de fii nu cunoaște Dumnezeu a fi ai Săi, decât dacă vin spre adevărul cel prin biserica Sa, spre încreștinare și spre viață pentru credință apoi.

O, vin pe pământ cuvânt cu viață întru el ca să hrănesc sufletul omului, că nu numai cu pâine se hrănește omul, ci cu orice cuvânt al gurii lui Dumnezeu, precum este scris, iar cuvântul Meu spune așa acum:

O, omule, o, omule, grăiesc peste tine cuvântul Meu și spun că Eu sunt Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, Cuvântul Lui sunt peste tine, și-ți amintesc că M-a trimis Tatăl Meu acum două mii de ani ca să Mă fac cunoscut Dumnezeu din Dumnezeu, coborât din cer pe pământ ca să Mă nasc Prunc și să cresc așa cum crește omul născut din om și să Mă aibă și să Mă ia omul de Dumnezeu al său pe pământ. O, și M-am întors apoi lângă Tatăl, la locul Meu din cer, ca să fiu cu Tatăl pentru tine și să te cuprind în Duhul Sfânt Mângâietorul, omule, și să ai peste tine lucrător și ocrotitor Duhul Treimii lui Dumnezeu și să nu-ți întinzi mâinile și inima spre dumnezei care nu sunt dumnezei, și să te poată îngriji Dumnezeu, omule.

O, nu e bine să fie prost omul. Omul trebuie să fie deștept și să-L cunoască pe Dumnezeu și să creadă în El prin înțelepciunea dăruită lui de Dumnezeu la facerea sa, dar pentru această credință urmată trebuie ascultare, omule, iar când tu nu asculți de cuvântul lăsat peste tine de Dumnezeu, pierzi frica de Dumnezeu și nu-ți este frică să ieși de sub mâna Lui ocrotitoare, iar frica o pierzi pentru că îți pierzi prin neascultare înțelepciunea cea de la Dumnezeu, așa cum a pățit Adam, omul cel zidit de Dumnezeu la început, și iată, când pierzi duhul ascultării, zadarnică este credința ta în Dumnezeu, căci cel ce crede ascultă și are credința de ocrotire.

Iar Eu grăiesc așa acum pentru cei care cred în Unul Dumnezeu și stau sub această credință și o moștenesc din unii în alții, și mai ales de acum două mii de ani când am venit și M-am arătat lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, purtat în pântece de Fecioară și născut Prunc ca să cresc ca omul apoi, o, și sunt Cel de o Ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Și vine apoi credința în Duhul Sfânt Mângâietorul, purcezător din Tatăl și împreună închinat cu Tatăl și cu Fiul și lucrător prin prooroci, și toate prin biserică în sobor de apostoli, așa cum a fost așezată biserica Mea atunci. Și spun aceasta ca să te îndemn spre credință în Unul Dumnezeu, omule, și să știi tu ce Dumnezeu mare a zidit omul la început și să stai tu sub mâna Lui și să înveți să nu uiți pe Dumnezeu, că dacă-L uiți te duci și-ți alegi dumnezei fel de fel, care nu sunt dumnezei, căci Unul este Dumnezeu, omule.

Tot omul are nevoie de mângâiere, de iubire, o, dar iubirea Eu sunt, nu omul, și omul are nevoie de Dumnezeu, și nu numai acum, sub greul vieții, ci mai ales în vecii. O, și să știi, omule, că viața ta cu Dumnezeu în vecii nu poți să ți-o dobândești, decât acum, aici cât stai pe pământ, că nu-i pomană să poți dobândi această bucurie veșnică, ci e pe merite, pe muncă multă, pe multă apropiere cu Dumnezeu aici, unde ești probat și măsurat de îngerii care duc vestea la Dumnezeu de lucrul cel din partea ta pentru zidirea ta în locașurile Domnului.

Când trupul se întoarce în pământ din pricina firii păcătoase a trupului, duhul omului se înalță deasupra și merge sufletul înaintea lui Dumnezeu, de unde își ia obârșia la nașterea lui pe pământ, și apoi merge la cântarul vieții pentru locul pe care și l-a pregătit în viață pe pământ, și apoi așteaptă pe Domnul cu cea din urmă zi a slavei Sale, când trupurile se vor ridica la porunca Sa și vor învia prin Duhul Care suflă, și vor merge ori spre odihna bucuriei veșnice, ori spre despărțire de Dumnezeu. O, și iată de ce trebuie să trăiești unit pe pământ cu Dumnezeu în viața ta, omule născut, care primești suflet de la Dumnezeu când vii de sus ca să te naști! Apoi tu pleci iar și adormi și aștepți iar, ca și atunci când ai stat la rând să te naști și să vii pe pământ, și iată, tot omul are nevoie de mângâiere, de iubire, iar iubirea Eu sunt, nu omul, și omul are nevoie de Dumnezeu aici, pe pământ, și mai ales în vecii apoi.

O, botezați-vă, fii ai oamenilor, în acest râu de cuvânt, căci râul Bobotezei curge de aici peste pământ și peste voi! Botezați-vă cu mare credință că e Domnul acest cuvânt, și dă să vă strângă Domnul spre ocrotire mai înainte de cântarul vieții! Veniți la apă, o, veniți la apa vieții, că nu sunteți ocrotiți de pe nicăieri, voi, fii ai oamenilor, iar duhul lumii vă atrage mereu spre el ca să zăboviți în deșertăciuni mici și mari și ca să pierdeți biruința cea pentru bucuria care vine pentru cei ce merg cu Domnul pe calea vieții vremelnice a trupului care poartă sufletul vostru! Vă învăț cu dor, vă învăț lupta cea pentru viața veșnică, fiilor. Vă învăț pe voi dragostea duhovnicească și faptele ei sfinte. O, deschideți-vă mintea și luați aminte ca să vi se deschidă inima și să Mă primiți în ea, că iată ce vă învăț ca să știți, dacă vă aplecați să auziți și să luați:

Fiilor, fiilor, în dragostea duhovnicească nu se caută trupurile între ele, iar dacă se caută nu mai este dragoste duhovnicească, și este altceva străin de Dumnezeu, este pofta trupului, duhul cărnii, duhul lumii, deslușit prin Scripturi cu lucrarea sa, care este: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții.

O, nu trebuie să-și atingă trupurile cei ce se caută duhovnicește, fiindcă este primejdios pentru suflet, și trebuie pază duhovnicească și dor de sfințenie de la unii la alții.

Dar mai ales îi povățuiesc pe cei porniți cumva pe cale cu Domnul și le spun lor: O, fiilor, trebuie să stați mult cu Dumnezeu, să fiți cu Dumnezeu tot timpul între voi și semenii voștri.

O, omule care cauți salvarea ta, pe care omul nu ți-o poate da, căci ea vine doar de la Dumnezeu, Eu de aceea te rog, întoarce-te, om pribeag, întoarce-te la Mine cu iubirea ta. Nu poți da iubirea ta nimănui, decât caldă ea pentru Domnul tău, și apoi pe El să-L împarți, că El este iubirea, nu tu, și de El are nevoie omul, chiar dacă el nu știe asta și nici tu nu știi.

O, iubiți-vă semenii așa cum am iubit Eu, fiilor, la vreme de necaz ori de durere, dar nu altfel, iar iubirea dați-o lui Dumnezeu toată, din toată inima și sufletul și cugetul, așa cum este lăsat de la Dumnezeu între om și Dumnezeu, că Eu, Domnul, vă amintesc de omul cel dintâi, care și-a pierdut recunoștința față de Făcătorul Dumnezeu, și a zis, despărțindu-se de Domnul: «Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi cu femeia», o, și așa a luat ființă despărțirea sa de Dumnezeu, păcatul despărțirii, și a stricat păcatul templul lui Dumnezeu, statul lui Dumnezeu în om, la cârma vieții lui mereu, mereu, și i-a luat omul locul lui Dumnezeu din el.

Vin acum și vă învăț și vă dau din râul vieții ca să vă primeniți inima și viața și faptele, și de aceea vă învăț și vă spun, nu vă atingeți trupurile, decât cu grijă de suflet, și nici pe ale aproapelui, decât în vremi de necaz, de dureri, de nevoi, de încercări ale vieții, ale iubirii de Dumnezeu, care trebuie încercată, fiilor, că vine ziua slavei Domnului și a celor ce au iubit ca Dumnezeu.

Aș da vălul în lături și aș lăsa văzute locașurile cerești pregătite din vecii, că aș vrea să vă prindă încântarea de ele, fiilor, căci ele sunt sub văl, dar nu sunt departe, nu în altă parte, fiilor. Voi însă nu le vedeți, decât pe cele văzute ale facerii lui Dumnezeu, iar cele nevăzute ele sunt sub văl, și-i las omului dorul, credința și dorul de cale spre ele, iar descoperirea lor așteaptă după om, după voința omului, care alege, căci omul are de ales, e liber să-și aleagă ori pe cele trecătoare, și deșarte de tot din pricina neveșniciei lor, ori pe cele veșnice, din vecii păstrate și nepieritoare prin facerea lor, din pricina măreției lui Dumnezeu de peste ele, căci totul este dumnezeiesc în cele nevăzute ale facerii.

O, aș trage vălul în părți de peste nevăzutele facerii, dar îți las dorul de ele, omule. Dorul să-ți fie cale, și uită-te la începutul cu Dumnezeu al omului și al grădinii de rai, unde a fost omul așezat ca să fie veșnic ca și Dumnezeu, iar omul n-a mai iubit pe Domnul și și-a ales femeia de iubire a sa, și a căzut apoi tot omul sub această ispită, care izgonește pe Dumnezeu din om și de lângă om, căci Dumnezeu este iubire, iar omul este păcat, că așa a ales el să fie și să facă, o, și de aceea s-a ascuns de ochii omului toată facerea cea nevăzută a lui Dumnezeu, toate nevăzutele și toată măreția lor, și pe care o mai las spre vedere când și când câte unui mărturisitor, care să pună peste oameni slava și rostul celor de sus, și sunt de sus fiindcă ele nu cad, dar sunt aproape, nu sunt în altă parte, sunt aici, sunt tot aici și tot dumnezeiești. Și precum nu poate omul să privească pe Domnul și să rămână viu, tot așa este și cu nevăzutele dumnezeiești, cu locașurile de sub stăpânirea Domnului și ale puterilor cerești și îngerești, desfătări ale sfinților, ale celor ce s-au pregătit și au mers cu dor spre ele, căci lucrarea lor a fost viața Domnului în ei și prin ei pe pământ, și au fost ei locașuri ale Domnului între oameni.

Cuvânt de Bobotează și de spălare vă dăruiesc la toți cei de pe pământ, căci sunt milos. Dacă Ioan, nașul Meu de botez, striga cu glas tare la Iordan și spunea la toți: «Pocăiți-vă, că vine împărăția cerurilor!», o, Eu cum să nu strig în lung și în lat și să-i povățuiesc pe toți spre viață duhovnicească, prin care păcatul sfârșește?

Eu, Mielul lui Dumnezeu, Cel botezat de Ioan la Iordan, Eu Însumi strig acum omul la calea vieții veșnice și-i dau cuvânt de Bobotează și vin cu cerul pe pământ și cu cetele cerești vin, că voiesc, omule, să sfârșești cu pribegia și să ai de Tată pe Dumnezeu ca să te faci fiu al Său și ca să ai tată, omule. N-am astâmpăr și vin după tine și te strig ca să Mă auzi și ca să-ți arăt calea, că Eu sunt Calea, iar ție îți trebuie cruce ca să Mă cunoști și să Mă urmezi, și fără cruce nu poți, că pe ea trebuie s-o iubești, nu pe tine, iar tu trebuie să stai supus sub cruce, că Eu așa am stat, și așa ți-am arătat ca să cunoști calea, o, și adu-ți aminte de Mine și de crucea pe care o purtam și care Mă purta, că apoi ea M-a purtat pe ea până ce M-a trecut spre Tatăl, și crucea cu Domnul pe ea, ea este calea și a Mea și a ta, o, și n-a mai fost și nu mai este o altă iubire mai mare ca aceea față în față cu oamenii.

Le-am grăit fiilor oamenilor ca să-i îndemn spre pocăință pe ei și să se lase de puterea păcatului, căci omul care se atinge de om se arde de tot și moare și tot moare, iar omul pentru om e ca și curentul electric înființat de om, și care dacă e atins fără grija pentru umblatul cu el, cade omul grămadă, căci trece prin trup și îl doboară pe om, o, și așa pățesc oamenii între ei și cad unii prin alții prin atingerea dintre ei, căci omul este slab de tot încă din rai, de unde a căzut, căci legea raiului este iubirea de Dumnezeu în om, și care îl dă pe om înapoi lui Dumnezeu.

O, ce face omul pe pământ! O, unde te vei duce, omule, cu felul tău de viață? Ești fățarnic din cale afară, te ascunzi în tine, te ascunzi om de om, lucrezi cu minciuna, nu ești adevărat nici pentru tine, nici pentru aproapele tău. Eu sunt Adevărul. Tu nu, pentru că nu voiești să fii ca Dumnezeu, ca îngerii Lui, căci tu ești deprins cu minciuna și cu tatăl ei tot timpul, și ea te lucrează mereu dacă te-ai deprins să slujești așa cu viața ta pe pământ, ție și semenilor tăi. O, dacă nu-ți place să vorbești de partea adevărului a toate, măcar nu vorbi cu minciună, că minciuna e glasul diavolului, iar adevărul a toate este la Dumnezeu, nu la tine.

O, dacă viața dumnezeiască rămâne de-a pururi necuprinsă și necunoscută chiar și celor ce o au de lucrare, fiindcă ea este nenăscută și este fără de început și fără de sfârșit cu lucrarea ei, o, cum poți tu, omule, să crezi că știi să grăiești după adevăr, când el nu este la tine? Iată, de aceea grăiești tu minciună mereu, căci nu poate vorbi adevărul cel ce nu iubește, cel ce urăște și grăiește minciuni.

O, omule, învață să începi viața iubirii de sus, ca să iubești pe cele de sus și să se cheme că iubești, că ai iubirea, căci viețuirea, iubirea cea duhovnicească este o făptură fără de simțuri în cel ce iubește în cer, și nu pe pământ, iar pentru aceasta trebuie să iubești numai adevărul, nu și omul, căci omul nu este adevărul. Iar în legea cea sfântă pusă peste omul care iubește viețuirea duhovnicească trebuie pază asupra simțurilor, o, și era în poporul Israel pânze mari, purtate peste îmbrăcămintea trupului, și sub care să se piardă formele trupului, cele prin care omul a căzut din rai, și iată, trebuie păzită și pitită firea cea rea a trupului, și care stârnește ușor la vedere, și învelite aceste forme sunt păzite, și sunt și păzitoare pentru cei din jur. O, și așa trebuie să înceapă să lucreze cel ce iubește viețuirea duhovnicească. Tot ce crește și urâțește sufletul și trupul trebuie tăiat și dat deoparte, ca unghiile, care dacă omul nu și le depărtează cresc mari și urâțesc și înspăimântă ele din duhul omului neîngrijit și neplăcut la cei din jur.

O, omule, nu mai greși, căci omul după ce greșește se teme și devine obraznic și disprețuitor față de cei care l-ar întreba de cele greșite, căci își pierde umilința și capătă curaj să se dezvinovățească, să-i crească mare îndrăzneala, cu care să se acopere, și iată-te om cu două fețe, fățarnic, neaplecat, judecător spre alții, de care te arăți dezamăgit tot tu, vezi Doamne, o, și-ți crește îngâmfarea cum îți cresc unghiile mari și tot mai mari și tot mai urâte când nu ți le tai.

O, ce mult stai fără Mine în mintea ta, omule, omuțule! Cauți mereu după ajutor, după bine. Te duci după ajutor la oameni, iar la Mine cauți numai când vezi că nu mai poți deloc. O, stai cu Mine ca să-ți fie ție bine, omule necăjit, dar cu Mine nu poți sta, decât dacă Mă iubești, căci omul stă cu ceea ce iubește. O, te învăț ce să faci cu viața ta, cu care-Mi ești dator, că tu trebuia să fii îngerul Meu, nu înger căzut să fii și să lucrezi, o, că te văd cum fugi dinaintea Mea și stai pribeag printre duhuri fel de fel doar ca să nu stai cu Mine. Îți iei averea și-ți iei viața și te duci cu ele și cu tot ce-ți vine să iubești și să faci, și uiți de Tatăl tău, și ți-L amintești după ce te risipești de tot. Ți-am dat îngeri slujitori binelui vieții tale, o, și ce departe de tine îi ții, și nu le dai de lucru spre Dumnezeu, și spre tine de la Dumnezeu apoi.

Pleacă singuri românii, pleacă pe-un capăt după trudă, după muncă, pleacă să-și strângă bani pentru un trai bun. În vremurile de demult erau luați și duși cu sila să fie munciți și omorâți de muncă, și mulți mureau pe acolo muncind din greu și fără hrană pentru muncă grea și înghețând de frig, iar acum pleacă singuri și muncesc străinilor pentru bani, dar pentru viață nu muncesc, că viața nu înseamnă bani, ci suflet înseamnă și dragoste de Dumnezeu și de neamul tău și de țara ta, și iată, viața înseamnă să fii deștept, nu prost, nu să te duci să-ți strângi avuții, că toate putrezesc, și nu-ți lasă nimic și nu te mântuiesc, ba îți distrug pic cu pic sufletul și trupul.

Vă cheamă glasul îngerilor Mei să fiți ca ei, că vine împărăția cea de sus pe pământ, iar cea pământească apune zi după zi, că este trecătoare.

O, fiilor, pe voi să nu vă aplece statura omului. Voi să nu fiți încântați de oameni cu stare și cu nume mare, ci să aveți ochii spre măreția cea de la Dumnezeu în om, așa cum s-a arătat a fi voievodul Mircea în fața sultanului Baiazid al turcilor cei cuceritori, și care au dat de atâtea ori să-i țină robi pe români. Iată personalitățile care-și zic personalități și sunt numite așa, acestea nu sunt altceva decât irozi, caiafe, cezari, pilați, cărturari și farisei, toți cei care au dat și dau să calce pe gâtul lui Dumnezeu ca să fie ei cei mari și tari și cu vază, o, și-și hrănesc aceștia viața cu păcat și cu gusturi vinovate și otrăvitoare de suflet, căci bărbatului îi trebuie femeie, nu pe Dumnezeu, nu pe sfinți, nu pe îngeri, care să-i vegheze viața, o, și sunt rari bărbații, rari de tot, căci bărbați nu sunt cei plini de slăbiciuni ca și regele Irod, nu sunt cei slabi în fața trupurilor de orice fel, ci sunt cei bravi pentru ei și pentru neamul lor și pentru fapte mărețe, și sunt cei vrednici de Duhul Sfânt sălășluit în ei pentru slava lui Dumnezeu prin ei pe pământ, și iată, fiilor, între Mine și femeie omul încă de la începutul său a ales și alege femeia, și acesta este adevărul cu bărbatul, bietul de el.

O, păi dacă tu, omule bărbat, calci peste cinstea propriei tale familii, soție și copii, și mergi pe ascuns în desfătări cu femei, o, păi cum să nu calci tu prin asta și prin altele și mai și, cum să nu calci tu peste cinstea legăturii tale cu Dumnezeu ducându-te de acasă pe alături, pe la alte iubiri și chiar credințe, cărări de tot felul spre Dumnezeu, dar după Dumnezeu nu trebuie cărări să cauți, ci doar pe tine să te regăsești și să nu părăsești calea, căci ea se cheamă Dumnezeu și frații Lui pe ea, se cheamă neclătinare de la moștenirea lăsată de Hristos, și care n-a fost de mai multe feluri și culori, că are istorie scrisă, numai să deschizi cartea ei și să vezi și să înțelegi bine ce înseamnă Dumnezeu și mersul omului cu Domnul, că El e calea, numai să nu-L pierzi pe El, numai să nu-L vinzi pe plăceri și să dai de la tine dragostea de Dumnezeu.

Păcatul este rușinos ca să se arate omul cu el, și de aceea se ascund cei ce păcătuiesc, se ascund așa cum s-a ascuns și Adam, iar apoi l-a prins frica și rușinea, dar și ambiția cea împotriva lui Dumnezeu, Care ar fi dat să-l despartă de păcat. El însă n-a voit aceasta, dar s-a despărțit de Dumnezeu și n-a mai fost cu Dumnezeu, și nici Dumnezeu cu el și nici îngerii, căci cine trage la slăbirea spre păcat este părăsit de îngeri, și de aceea cade rușinos și se ascunde de rușine, ca furul care se ascunde ca să fure și ca nu cumva să fie prins.

O, fiilor, și voi, fii ai oamenilor, ocrotiți-vă unii pe alții de păcatul din voi! Nu vă faceți primejdie unul altuia prin păcat! Îndeletniciți-vă să vă păziți de căderea în păcat, dar îndeletniciți-vă să nu deveniți cursă unul altuia pentru săvârșirea păcatului urât de Dumnezeu, și care vă ține robi, căci Adam și femeia lui s-au ascuns când au avut dor de păcat și unul de altul, iar Eu, Domnul, i-am învățat pe toți și le-am spus: «Umblați în lumină!», căci cine n-a ascultat așa în poporul cuvântului Meu de azi, iată-i, au căutat pe furiș unii spre alții și nu s-au mai oprit, și nu s-au mai sculat spre pocăință, ba au mers spre plăceri și mai mult, și s-au dus în mijlocul întunericului fiilor oamenilor, care și ei păcătuiesc zi și noapte cu dor și cu căutare spre păcat. O, păi dacă tu vii pe cale cu Domnul și cu frații și te încumeți apoi să-ți cuibărești în inimă ca rob pe cineva din aceștia fiindcă așa îți vine ție și așa simți să faci, o, tu faci atunci răul cel mare de a depărta pe îngerii lui Dumnezeu de cel purtat în inima ta și-l faci și pe el vinovat de necurățenie de inimă, și așa au căzut de la Mine fii cu care ar fi fost să Mă sprijin sub greul crucii purtate, o, și te-ai făcut fur de suflete și ai adus stricăciune lucrului și trudei Mele pentru om și casei Domnului, și ai tăcut lucrând răul asupra mersului Meu și al numelui Meu cel mare între cer și pământ.

Durerea lui Ioan Botezătorul, care privea peste păcatul din mijlocul lui Israel ca să-l oprească el cumva, o, e mare durere o așa durere pe Duhul lui Dumnezeu și al sfinților Lui. Mari cu mici, stăpâni cu robi, regi cu supuși, părinți cu copii, frați cu frați, veri cu veri, bătrâni cu tineri, bărbați cu bărbați, femei cu femei, ba și mai urât de atât, că omul se desfrânează cu fel de fel de trupuri, ba și cu trupuri moarte, o, aceasta înseamnă spinii de pe fruntea Mea și sânge curs din inima Mea dumnezeiască pentru om și de la om.

Sodome și Gomore înfloresc de păcat, și e în floarea lui păcatul peste tot. Iar Eu, Domnul, am o mânuță de popor, cu care stau mereu în cuvânt și îl povățuiesc pentru sfințenie pe el și îi spun lui tot răul de pe pământ și de pe inima Mea din pricina omului lipit cu păcatul, omul prin care Ioan Botezătorul a fost sortit să moară cu capul tăiat, să moară pentru păcat Botezătorul Meu, iar Eu sunt și azi la masă cu voi și cu el, fiilor, și împărțim aici cu voi tot ce ne apasă de pe pământ și până în cer.

Eu am fost omorât de duhul de femeie, duh care îl trage la păcat pe om, căci în preajma ei omului îi miroase a păcat, o, și m-a pedepsit la moarte duhul cel dușman din femeia cea de lângă regele Irod.

O, de ce s-a așezat în trupul omului acest duh urât mirositor și batjocoritor omului? Duhul desfrânării îl batjocorește, îl murdărește pe om tot timpul, e mai tare ca omul și îl biruiește, căci omul este rob, și spun acum cu glas durut:

O, bărbaților, o, bărbați, fugiți de femeie, fugiți din preajma lor, fugiți cât puteți, că ele vă murdăresc viața și fața și inima și duhul și veșnicia ca să n-o mai căpătați!

O, femeilor, fugiți de bărbați, fugiți cât vă țin puterile picioarelor, nu stați în preajma lor ca să-i doborâți spre diavolul desfrânării, căci desfrânarea este din iad ieșită și umblă pe pământ și sluțește pe bărbat și pe femeie și amestecă trupurile și le fierbe ca în oala cu mâncare și le face gunoi de aruncat în groapa iadului, plină de foc!

Omule, te va durea greu plăcerea cea pentru cineva drag, la fel și pe acela. O, nu primi să bagi în inima ta pe cineva la care crezi tu că ții mult, și cu care îți poți stârni pofta păcatului! O, nu pentru asta a zidit Dumnezeu pe om, nu, omule, nu! Se tulbură om spre om spre păcatul din ei când și-l trezesc de la unul spre celălalt, iar îngerii fug și stau departe, și nu mai au oamenii pază de îngeri peste zilele vieții lor, n-au din pricina păcatului iubit de ei în trupul lor, și de care îngerii fug.

O, ferește-te de moarte, omule! Fără Dumnezeu ești ca un mort, căci Domnul nu stă cu cei ce numai păcatul îl iubesc și îl au de hrană a dorului din ei.

Iar pe Tine, Doamne, Te rog, fă roditoare grăirea mea în cei de pe pământ, că voiesc să nu Te mai doară tot atât de mult, o, să nu Te mai doară de la desfrânarea din om, și care ne ia dreptul în om! O, pune, Doamne, legătura Duhului Sfânt peste inimi, pune pecetea cea care poate să-l îndumnezeiască pe om, o, că n-avem ce culege, și a venit culesul, Doamne, și avem de păzit aurul de hoții care tânjesc să facă aurul noroi, că noroiul fuge de aur, nu poate cu lumina lui.

Și acum pecetluiește pe ucenicul Tău pentru lucrarea peste pământ a cuvântului de azi, și care plutește deasupra întunericului de peste tot, Doamne, și fă Tu lumină, lumină în întuneric, o, Doamne! Amin.

— O, iată slava Mea în cei cu dorul de Mine în ei, dor care atrage tot cerul de sfinți și de îngeri pentru lucru și pentru pază sfântă asupra celor plini de Duhul Sfânt! Mă închin înaintea acestui cuvânt al ucenicului Ioan Botezătorul, care a grăit după cum dorul în Mine arde de dor, că Îmi este dor de om sfânt, măi popor al cuvântului Meu!

Strig la cei ce trăiesc numai cu păcat zi și noapte și le spun și lor: O, scuturați-vă de păcat, spălați-vă de această tină vopsită ca să placă omului! Deșteptați-vă din pofta trupului și lăsați-vă spre Duhul de viață dătător, căci trupul moare, și va suferi sufletul lui apoi laolaltă cu el. O, nu vă mai căutați trupurile, ele vă dezmoștenesc de împărăția lui Dumnezeu, de odihna care vine. Stați departe unii de alții, căci trupul miroase a păcat și atrage spre păcat. Ba mai mult vă povățuiesc, căci este scris că vremea se tot scurtează și s-a scurtat de tot, așa încât cel ce are femeie să fie lângă ea ca și cum n-ar avea femeie, căci altfel trag spre păcat cei doi, cei mulți și atât de mulți de partea păcatului. Mai este vreme de iertare dacă alegeți ridicarea din păcat.

O, omule fără frică de Dumnezeu, când Îl dai pe Domnul de peste tine cazi în păcat, cazi ca și Adam, și nu uita că Adam a pierdut raiul pentru păcat. Voi, lucrători ai păcatului, vă strigă Cel ce a făcut cerul și pământul și omul! Nu e fericire păcatul așa cum credeți voi, așa cum căutați voi. Păcatul înseamnă cădere, o, fiilor rătăciți de Dumnezeu. O, dacă v-ați vedea ființa și trupul în vremi de păcat v-ați scârbi amar. Iată, vă lipsește iubirea. Pofta nu este iubire, nu vă înșelați. Iubirea înseamnă Dumnezeu, nu omul. Dacă voiți iubire, învățați de la un învățător această taină. Dacă vă iubiți copiii salvați-i de la păcat și de la pedeapsa pentru păcat și dați-le cale de salvare. Deschideți Scriptura și luați din ea îndrumare de la Mine. Eu sunt Iisus Hristos. M-am lăsat răstignit pentru păcatele voastre și aveți datoria să fiți recunoscători și să urmați iubirii de Dumnezeu ca să fiți fericiți în vecii, nu dezmoșteniți de fericirea cea de veci. O, postiți de păcat, de duhul lumii postiți, și postiți de diavolul, nu numai de mâncare și de băutură, o, nu. O, așezați-vă cu umilință în genunchi și cereți lumina învierii să vină peste voi, și nu uitați că a suferit pe cruce Domnul pentru voi. Vă chem, vă aștept, vă iert dacă veniți spre iertare și spre împăcare cu Mine, căci sunteți depărtați de Dumnezeu prin păcat, iar păcatul este moarte, așa este scris.

Binecuvântare și ridicare dau celor ce se scoală din păcat, și Mă dau lor cale de urmat și Mă dau lor iubire. Amin.

Acum, iată, omul cel zidit de mâna Mea din pământ are dorul mare, mare, are milă de Dumnezeu și cere să grăiască în cartea Mea grăirea sa pentru cei de pe pământ. Eu, Domnul Iisus Hristos, M-am lăsat răstignit pentru salvarea lui și a celor ce au ieșit din el din neam în neam și au păcătuit împotriva lui Dumnezeu cu păcatul lui.

Eu îți dau ție intrare în cartea Mea, căci dorul duhului tău e tot o lacrimă după Mine, e tot o durere sfântă după Domnul Dumnezeul tău. Așadar, apropie-te, răcorește-te, fiule durut al tuturor veacurilor de până acum!

— Lacrima duhului meu a cuprins timpul tot, o, Dumnezeul meu și Făcătorul meu. N-a mai plâns nimeni cât mine, nimeni, decât Tu, Domnul meu. Numai lacrimă Ți-am făcut, și plânsul Tău e mai durut decât al meu, căci Tu ești Dumnezeu, și Te-a usturat și Te ustură iubirea, că numai din iubire m-ai zidit, chiar dacă din pământ mi-ai lucrat trupul, dar ai pus apoi rodul iubirii Tale însămânțat în mine, iar când să rodească iubirea eu m-am luat din mâna Ta și am greșit, că nu Te-am ascultat pe Tine dacă am greșit cu iubirea, ci Te-am părăsit prin neascultare, Doamne, așa cum toți oamenii care nu Te ascultă greșesc, bieții de ei, căci sămânța mea încolțește mereu în urmași, iar Tu ai numai durerea de mângâiere.

O, Bunule și plin de iertare, m-ai zidit și m-ai făcut numai din iubire, iar eu Te-am răsplătit cu durerea care Ți-am adus-o dacă nu Te-am ascultat. Cel ce pierde teama de Dumnezeu pățește așa când nu Te iubește, așa cum am pățit eu, Doamne. Le dau îndemn sfânt să stea departe unii de alții cei ce iubesc trupul, și nu pe Tine, Doamne, căci trupul trage la trup, și numai din pricina trupului cad cei ce cad din Dumnezeu. Te-am auzit adesea cum învățai pe poporul cuvântului Tău și le spuneai lor să treacă din trup în duh. O, învață-i pe toți această taină plină de puterea cea sfântă a iubirii de Dumnezeu, învață-i, Doamne, că ești părăsit de toți cei care nu învață, chiar dacă ei cred că sunt ai Tăi și de partea Ta.

O, am păcătuit. Nu mi-am înțeles păcatul și n-am mai putut să mă ridic din păcat. M-am temut de Tine din pricina păcatului neascultării și n-am mai putut să aleg salvarea mea, ca să rămâi cu mine, Doamne, și nu fără mine, că m-ai lucrat cu mâna și cu Duhul și cu iubirea ca să mă ai de locaș al Tău și de urmaș vrednic, după chipul și asemănarea Ta, dar eu am căzut și Te-am pierdut, și plâng, o, plâng, că toți urmașii mei mi-au semănat, au pierdut măsura tainei lui Dumnezeu și a omului zidit de Dumnezeu, au pierdut aceasta dacă eu am greșit și am căzut.

O, e neputincios tot omul, și cum să nu plâng și să tot plâng așteptându-Te pe Tine să pui în toți oamenii cunoștință de Dumnezeu și dragostea cea pentru Tine, Doamne? Acum două mii de ani, o, ce mare Ți-a fost coborârea, ce mare, Doamne Mântuitor! Ai coborât așa de mult, așa de jos, o, Doamne! O, cine poate să înțeleagă îndeajuns ce a făcut Tatăl cu Tine atunci? Ai venit, ai coborât, Te-ai născut ca omul care moare de șapte mii de ani ca să mori și Tu ca el și ca să intri după el și ca să-l scoli din locuința morților, și, venind acolo, mi-ai dat mâna să mă scoți, și să-i scoți apoi pe urmași, Doamne. O, ce multă, ce mare Ți-a fost mila, și ce multă iubirea, și ce multă mântuirea omului, Doamne!

E zi de pomenire a căderii mele din rai, din brațul Tău, din casa Ta, Doamne, ca să-i trezești pe mulți la duhul căinței și al iubirii de Tine apoi. Ceri milă de la toți, dar dacă nu le e milă de ei, de ranele rătăcirii lor prin păcat, o, nu știu ei să le fie milă de Tine. O, dă-le, Doamne daruri sfinte, dă-le minte pentru ele și pune în inimile lor darul duioșiei care să-i trezească spre milă, și dă-le grija de suflet, de duhul veșniciei, Doamne, că plânsul meu mă doare tot mai greu, mă doare cu cât oamenii stau tot în pierzare și nu-și caută salvarea. O, îndură-Te de mine! M-ai zidit cu atâta iubire. Dă-mi acum pe deplin mila Ta, dându-le oamenilor cunoștința care să-i aducă la crucea Ta, dar cu milă să le dai, că suferința este grea, iar urgia și pedeapsa pentru păcate nu-i aduc la lauda de Tine și îi pierd nepregătiți, nevindecați, Doamne.

O, mi-e duhul frânt în bucăți, după numărul urmașilor mei. O, dacă m-ai zidit, ai milă, și ai milă de cei ieșiți din mine din neam în neam. Mi-e dor de bucuria Ta și a mea, mi-e dor de bucurie, Doamne, de odihna ei cât Tine mi-e dor, iar dorul m-a ostenit, m-a obosit. Au trecut șapte veacuri de dor fără alin pentru el. O, nu numai Ție mă rog, Doamne, ci și celor de pe pământ mă rog. Ei trebuie să fie salvatorii. O, ajută-i să fie! N-ar mai trebui nici o grijă să poarte ei, decât salvarea celor de după mine născuți unii din alții până azi. Duhul Sfânt, cu Care ai zidit lumea să-i cuprindă pe ei pe toți pentru înnoirea lumii, pe care ai promis-o prin naștere din nou, o, Doamne. Îți amintesc de această făgăduință a Ta și iartă-i pe păcătoși pentru ea, căci Tu nu voiești moartea lor, dar întoarce-i la Tine, Doamne, că ei nu pot fără ajutorul Tău aceasta, o, și le dă apoi timp și putere să Te iubească, și să nu Te mai părăsească apoi așa cum eu Te-am părăsit, și așa cum Te-au părăsit fii din acest popor hrănit de Tine, de s-au dus ei apoi în mijlocul lumii cu viața lor, după ce Tu le-ai dăruit calea ca să meargă pe ea, iar ei au judecat pe cale și au căzut în propria lor judecată, că iată, nu s-au deprins să nu greșească judecând.

O, mult, mult aș grăi și n-aș mai sfârși, Doamne. Tu însă ești Cuvântul Care învață și zidește omul, iar eu mi-am mărturisit păcătoșenia și rodul ei. O, iartă-mi rătăcirea în toți urmașii mei, și nu ne lepăda pe noi! Amin.

— Mila Mea să fie cu tine și cu toți urmașii tăi, fiule plâns și plin de suferință odată cu facerea ta. Mila Mea așteaptă să poată omul, dar e neputincios de tot omul. Voi lucra cu duhul facerii celei noi și voi da din Duhul Meu la cei de pe pământ. Ruga ta M-a sfâșiat și Mă sfâșie ori de câte ori Îmi grăiești în auzul celor de pe pământ. Nimeni nu-ți știe arsura duhului, numai Eu o știu, Eu, Făcătorul tău. Mă uit peste chinul cel de șapte mii de ani al neamului omenesc și-Mi crește mila și Mă îndoaie ea. O, de ar fi oamenii de pe pământ să ceară pe Domnul peste ei și peste pământ! O, e departe de Mine omul, nu știe să ceară decât de pe pământ. Plânsul tău numai Eu îl pătrund, Eu, Făcătorul tău. Am voit să nu-l ai, dar n-ai mai putut după ce am făcut femeia și am adus-o la tine s-o cunoști și s-o numești. Ea însă te-a zdrobit, dar nici după aceea tu n-ai mai putut cu Mine. Mă doare această amintire grea, și de care a atârnat apoi destinul facerii. O, strigă-Mă mereu! Și de M-ar striga și cei de pe pământ, ca să pot lucra la rugăciunea ta și a lor!

Am venit copil când am venit, așa cum vine tot omul pe pământ prin naștere, o, și vine în cer suferință mare pentru toți cei care se nasc pe pământ, căci oamenii care aduc copii pe pământ nu știu, o, nu aud și nu știu taina nașterii omului, și cad ei în desfrânare, bieții de ei.

O, fiilor, moștenesc copiii de la părinți bune și rele, dar cel mai dureros de purtat este pedeapsa necurățeniei părinților din care se nasc copii slabi cu firea și cu trupul, de vreme ce părinții lor nu păstrează curată vremea sarcinii pentru nașterea copiilor. În vremurile de demult mai erau oameni pe pământ care țineau rânduiala curățeniei nașterii de fii, dar iată, părinții nu stau cuminți cu desfrânarea lor în vremea formării pruncului în pântece, și cad peste copii patimi urâte și ies copii desfrânați, și iată, fiilor, trebuie ridicate la cer rugăciuni pentru părinții din toate vremile, și care n-au știut legile și tainele nașterii de prunci.

Voi, cei rugători pentru cei ce nu iubesc cerul pe pământ și legile lui, voi să ridicați la cer acum rugăciuni așa cum Eu vă voi învăța, ca să fie dezlegați și iertați părinții pentru vina copiilor lor și să se bucure de salvare și părinții și copiii, care și ei au ajuns părinți apoi unii după alții, unii prin alții, o, și n-au aceștia urmași care să le poarte îngrijire lor spre cer, căci nu știu oamenii tainele și legile cerului pe pământ, iar desfrânarea cea cu trupul este lege din iad, aceasta spun Eu, ca să știe oamenii cei cu iubirea împărțită, și care ar căuta și cu Dumnezeu, și cu diavolul, iar Mie Îmi este frig în cer pentru recele oamenilor de pe pământ, care nu iubesc pentru ei taina cerului.

Iar acum sfinții sărbătoriți vă îndeamnă pe voi de lângă Mine cu cuvântul lor, iar Eu fac să se audă povața lor vouă.

Îi îndemnăm pe creștinii care caută calea și-i povățuim spre multă rugăciune între ei și Tine și spre multă pocăință pentru păcatele lor vechi, și apoi spre stăruința pentru sfințenie, că iată, preoții sunt forțați să tot ducă spovedania omului la cei cumpărați de ei, că nu i se dă slujbă la altar dacă nu face aceasta cel ce vrea altar de slujire, și totul se cumpără pe bani. Iată, preotul de la altar este scula cea mai potrivită și nebănuită de aceste rele, de dusul lui spre pânditorii de oameni, și omul nu știe, săracul, pe ce mâini își pune sufletul său când merge pentru curățire la preot. De aceea noi, cei trei ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, să fim chemați cu rugăciuni de către toți creștinii, că mult lucrăm noi din cer pentru cei loviți de dureri și de păcat pe pământ. O, și dacă au creștinii parte să afle venirea Ta cuvânt în mijlocul poporului Tău de azi în neamul român, să strige el la Tine și să-Ți spună: Doamne, pentru rugăciunile din cetatea cuvântului Tău ridicate spre Tine pentru cei ce au fost, pentru cei ce sunt încă, și pentru toți cei care se vor naște, o, ai milă și de noi, ai milă, Doamne, prin lucrarea cu care vii să ne scapi, dar să voim noi să ne sfințim pentru Tine, o, ajută-ne!

O, nu mai plângeți sub nevoi și sub apăsări ale vieții, fii creștini, și plângeți-vă păcatele, fiilor, și strigați și la noi, căci suntem arhierei în lucru cu Domnul aici, în coborârea Sa cuvânt pe pământ, și lucrăm în cetate împliniri de Scripturi și mântuire pentru mulți, adică trezire la viață sfântă, viață care mântuiește.

Nu sunt nimănui cu nimic dator, și tot așa și voi, fiilor, dar omul neformat la minte întinde mâna cât nu i se cuvine, se întinde la mai mult decât i se dă de la Dumnezeu sau de la semeni, și ridică nemulțumiri și cârtiri apoi ca unul vrednic. Eu însă Mă îndur de cine voiesc, așa am spus acum două mii de ani, și tot așa și azi spun și lucrez. Omul însă este dator lui Dumnezeu, de la Care are viață și toate câte vin din mâna lui Dumnezeu pentru viața omului, și cu atât mai mult este omul dator cu cât păcătuiește mai mult, căci păcatele omului îi dă diavolului cale spre Domnul cu pâra lui, cu cererea lui la Dumnezeu asupra vieții celui vinovat, asupra mântuirii lui din păcat, căci păcatul săvârșit de om atrage suferință trupului și duhului omului, atrage întuneric în mintea lui, nepăsare și neînțelepciune atrage, o, și câtă rătăcire este păcatul în mersul omului pe pământ!

Fiilor, fiilor, sprijiniți-Mi cu bucurie și cu milă venirea Mea cuvânt la voi și împărțiți cu milă cuvântul Meu, că-Mi este milă de rătăcirea omului pedepsit de înseși păcatele pe care le săvârșește, și sunt atâtea mulțimi de oameni care păcătuiesc cu atâta plăcere, și nu știu aceștia, fiilor, nu știu că păcatul este păcat, și că este blestem atras asupra sa de către fiecare om care nu este vrednic de Dumnezeu, de minte din cer pentru mintea lui.

O, am spus că Mă îndur de cine voiesc. Fac lucru mult pe pământ pentru om ca să-i trezesc mintea și să-și îngrijească viața până nu și-o umple de dureri, de loviturile primite din partea stăpânului cel negru, care pândește viața omului ca s-o umple de vină, și de deznădejde apoi pentru odihnă prin greu aici pe pământ, și după aceea, după ce omul își pune jos sarcina vieții și merge în fața Domnului pentru ca să-i fie socotită viața și faptele ei, căci Domnul îi dă omului viața.