3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

O, poporul Meu, este scris pentru vremea venirii Mele Scriptură hotarnică între bine și rău, între credință și necredință: «Cine este nedrept, să nedreptățească înainte; cine este spurcat, să se spurce și mai greu; cine este drept, să facă dreptate și mai departe; cine este sfânt, să se sfințească și mai mult», și iată, Ioan Botezătorul strigă încă la tot omul să-și facă vreme fiecare de întoarcere la Dumnezeu, căci Eu sunt îndurător. Dar omul nu știe că păcatul s-a pecetluit și că l-a prins sub el pe om, de nu mai știe omul ce este dulce și ce este amar, ce este spre viață și ce este spre moarte, căci omul se întoarce mereu la vărsătura lui și nu poate să învieze, fiindcă nu are iubire, nu are omul temere de Dumnezeu, nu are omul umilință cu statornicie, căci pe pământ e mult păcat, iar fărădelegea s-a vărsat peste tot. Eu însă îl zdruncin pe om și încă îl chem sub scutul Meu mântuitor, dar dacă îl văd fără statornicie, fără fierbinte viață și strigare și credință cu iubire în ea, nu pot să fac mai mult decât face omul, căci Eu sunt umilit și nu trec peste voia lui, fiindcă așa este Dumnezeu, și nu este ca omul.

O, poporul Meu, le spun celor ce au așteptat praznicul Duhului Sfânt și nu au venit pentru că n-am trimis lor chemare, le spun să caute să învețe bine din cuvântul Meu ce înseamnă sărbătoare de Duh Sfânt și lucrare cu îngeri, și Eu Mă voi milostivi apoi de ei.

Am început zilele de praznic al Duhului Sfânt cu lacrimă pentru toți cei care veneau și nu luau pe Duhul Sfânt ca să Se vadă El, apoi, în ei cu lucrarea Sa. Am spus că le-aș culege lacrimile, ca să le duc la Tatăl, dar lacrima se naște din durere. Așa le-am spus tuturor celor ce se strângeau lângă Duhul Sfânt, Care Se făcea lacrimă, căci cuvântul lui Dumnezeu este lacrima Duhului Sfânt, Care plânge după om îndumnezeit pe pământ. Le trimit prin voi, copii vestitori, le trimit lor cuvântul celor trei zile de sărbătoare de Duh Sfânt și le dau îndemn să se privească, și apoi să se așeze în fața cuvântului Meu și să se lase făcuți de el, căci cincizeci de ani a plâns Dumnezeu ca să-Și facă un popor după chipul Său, și iată ce puțini au rămas!

Cel ce voiește să-și biruiască trupul și firea, să vină să se boteze în numele Meu cu botezul Duhului Sfânt, și așa să se adune creștinii la sărbătorile Mele cu voi, și nu altfel să se adune cu voi, căci am stat între oameni cuvânt atâta vreme, și omul a rămas el, și nu s-a dat lui Dumnezeu dacă Eu i-am deschis ca să înțeleagă și să se înnoiască apoi. Iată, omul nu poate, căci duhul poftește împotriva trupului, iar pe pământ sunt numai trupuri de oameni, trupuri care mănâncă trupuri, și care strigă împotriva lui Dumnezeu.

O, ce puțin Mă înțelege omul, iar aceasta o face pentru că nu Mă vrea. La sărbătoarea Duhului Sfânt când Eu chemam mulțimile să se strângă pe lângă voi, nu Mă lua omul de viață a lui; nu Mă lua pentru că nu Mă voia.

Caut să grăiesc după priceperea omului, căci sunt plin de milă pentru om. Când grăiesc ție, poporul Meu, grăiesc ca să dau grăirea Mea la om și ca să ia omul creștere ca a Mea,

Grăiesc după priceperea omului și sunt plin de milă pentru om și nu fac aceasta că sunt dator la om, ci fac că sunt milos. Omul însă nu e milos cu Mine, Cel plin de milă, Cel milos pentru el.

Dacă n-aș fi Părinte al multora, n-aș fi milos, poporul Meu. Mila Mea e ca în cer, căci din cer se vede bine pe pământ, se vede bine în om. O, multă strigare, în fel și chip, am făcut și tot fac peste om ca să-l așez pe calea vieții Mele și să-l iau de pe calea vieții lui, dar am lucrat și lucrez ca un Părinte și nu ca pedepsitor. Omul însă nu M-a urmat, nu i-a fost milă de suferința Mea cea de la el, și apoi Eu nu l-am mai strigat, nu l-am mai trezit, nu l-am mai mustrat, nu l-am mai lovit Eu, ci l-a lovit fapta lui, iar Eu am luat asupra Mea viața lui cea cu greșală în ea, căci sunt milos și nu-l mai pedepsesc pe cel ce nu Mă ascultă. Iau vina lui asupra Mea, că nu se poate altfel. De două mii de ani, aceasta Îmi este suferința, păcatul omului Îmi este ea, și nu e om să Mă mai ierte de suferința Mea cea de la el. Mereu Mi-o face, mereu Mi-o dă, căci omul nu e milos nici cu el, nici cu Dumnezeu, de vreme ce se lasă după gustul lui cel trecător, și nu e om să-și priceapă moartea aceasta a lui, și nu găsesc de la om dragoste pentru dragostea Mea înspre om, și plâng îndurerat de la om.

Am strigat cu lacrimi în mijlocul tău, poporul Meu, și am spus că Mi-e dor de om frumos după chipul și asemănarea Mea, căci Eu iubesc ascultarea de Tatăl și cred în El și nu în Mine dacă Îi stau supus. O, unde să-Mi găsesc odihna? Unde să-Mi găsesc om frumos, om pe care să-l facă Dumnezeu, și apoi să-i dea viață, și el s-o lucreze și s-o păzească apoi, ca să fie el după chipul și asemănarea Mea precum Eu sunt ca Tatăl? O, nu se mai întoarce omul la Dumnezeu ca să-I dea Lui viața sa! Se iubește pe sine omul, dă să-și aibă grijă de zile, și el este în întuneric, bietul de el, căci cine nu-L iubește pe Dumnezeu, și apoi pe fratele său, acela este în întuneric. Vai celui ce trăiește după mintea sa, după priceperea sa, că acela se îngâmfă, iar aceasta înseamnă moarte. S-a deprins omul cu blestemul cel pentru neascultare și pentru care Eu i-am spus: «Prin sudoarea frunții tale îți vei rostui viața».

O, cel ce nu-L iubește pe Dumnezeu cu toată ființa lui, neoprindu-și din ea pentru moarte, pentru sinele lui care este moartea din om, acela își vede goliciunea și și-o iubește, așa cum Adam și-a iubit-o după ce s-a văzut gol, și apoi s-a despărțit de Dumnezeu și s-a iubit pe sine, căci s-a văzut și i-a plăcut de el după ce a luat știință și s-a văzut apoi. A lepădat omul ascultarea de Dumnezeui și apoi a murit, căci s-a văzut gol și a dat să se ascundă, căci era greșit, era căzut în sine, și când omul pățește așa, atunci se ascunde.

O, își dă omul prețuire așa greșit cum e, așa gol cum e. S-a uitat omul la propria lui goliciune și s-a iubit pe sine și M-a îndepărtat pe Mine, și de atunci el se luptă să-și lucreze și să-și păzească el viața, pe cea de sine, pe cea de la sine. O, cum să-l fac pe om să creadă în Mine și nu în sine? Să-l fac pe om din carnea și din sângele lui, cum să fac să-l fac și să-l am al Meu? O, câtă jale pe Mine, Făcătorul omului! Am luat asupra Mea toate păcatele omului de pe pământ, toate, până ce am fost socotit cel din urmă între oameni, cel mai păcătos între pământ și cer, Eu, Cel fără de păcat. M-am lăsat apoi chinuit și sub mare durere de la om, și apoi M-am așezat pe cruce după voia omului, ca să trec prin moarte și să Mă duc la Tatăl cu prețul vieții omului, cu viața Mea pe cruce, ca să i-o dau omului de viață prin cruce, căci Mi-am pus-o pe cruce ca iarăși s-o iau, fiindcă sunt Stăpânul vieții, sunt Omul Care plânge după om, luând asupra Mea toată vina omului, căci așa am știut Eu să plâng după om, crezând în Tatăl, Care M-a trimis să împlinesc pe pământ plata vieții omului care și-a pierdut viața prin rodul neascultării lui cea pentru lucrul și paza vieții lui cea de veci, din ființa Mea pusă în el de viață fără de suspin, fără de sfârșit.

Mă doare cu mare zdrobire omul semeț care nu se mai vindecă de semeția lui cea cu greșeală, căci cel ce greșește se semețește apoi, și altfel el nu poate să-și trăiască viața lui. O, cu cine să Mă vindec de durerea Mea de la omul cel atât de mare față de Mine, căci Eu Mi-am așezat viața pe cruce pentru ca să-i dau omului înviere și iubire și umilință apoi, iar fără acestea două omul nu are viață, căci viața are în ea umilința care îl face pe om chip al Meu.

Eu pe om pentru Mine l-am făcut, poporul Meu; nu pentru el l-am făcut, dar cine să-i mai spună? Eu îi spun, Eu, căci sunt Cuvântul. Nu să se ascundă de Mine după sine, nu pentru aceasta l-am făcut pe om. Nu să se ascundă după Mine l-am făcut, căci el, după ce el a greșit prin neascultare, a dat vina pe Mine, nu pe sine, și Mi-a spus: «Femeia pe care mi-ai dat-o, aceea m-a îndemnat, iar eu am mâncat».

Laudă, Ierusalime nou, pe Făcătorul tău, căci glasul Meu din mijlocul tău este făcător și iarăși face lumea, și ea Îl ascultă și I se închină Lui și atotputerniciei Lui, care grăiește peste pământ din ceruri! Amin.

O, cei ce Mă iubesc cu iubirea Mea din ei, se fac ceruri, și Eu stau în ele, și din ele Mă slăvesc peste pământ, și pe ele Mă sprijin pentru facerea din nou a lumii, căci Eu, de când am venit pe pământ și M-am făcut Fiul Omului, l-am învățat pe om prin toate câte Eu am fost și am lucrat, și i-am arătat lui să se facă el fiu de Dumnezeu precum Eu sunt, iar Eu sunt ascultător și supus și iubitor de Tatăl Făcătorul și nu fac voia Mea între pământ și cer, și semăn cu Tatăl prin toate câte fac, căci cel ce este din Tatăl, de El ascultă. Amin, amin, amin.

O, popor al cuvântului Meu cel făcător de om, și apoi de cer și de pământ nou, după cum este scris să fie și să se facă așa! Când a ieșit Ioan din pustie și s-a arătat la Iordan strigând la oameni: «Pocăiți-vă!», venind cei ce căpătau la glasul lui temerea de Dumnezeu pentru împărăția cerurilor care venise odată cu Mine în mijlocul oamenilor, M-am apropiat și Eu între cei ce veneau spre pocăință, și eram Fiul Tatălui Savaot Care M-a trimis pe pământ să împlinesc voia Lui. M-am aplecat să ascult cu supunere de Ioan care striga peste oameni: «Pocăiți-vă!». Veneau oamenii și stăteau la rând să li se împartă iertarea păcatelor spre pocăință, apoi, și spre temere de Dumnezeu pentru voia lui Dumnezeu în ei. O, cine mai stă azi la rând pentru ca să capete darul temerii de Dumnezeu? Toți îngerii mâniei Mele care vine peste cei fără de Dumnezeu în ei, strigă în lung și în lat din trâmbițele lor peste oameni: „Temeți-vă de Dumnezeu! Temeți-vă, că vine Domnul judecând după șapte mii de ani de oameni fără temere de Dumnezeu în ei! Temeți-vă și veniți spre umilință și spre pocăință și botezați-vă în cuvântul Lui, spre iertarea păcatelor, că voi purtați pe voi șapte mii de ani de păcătuire a omului ieșit din om! Temeți-vă de Dumnezeu, voi, fii ai Săi, și voi, fii ai oamenilor, că vine Domnul cu dreptatea Sa! Temeți-vă de El!“. Amin.

O, așa strigă peste pământ îngerii mâniei Mele, dar omul cel bătrân cât cerul și pământul nu mai crede că Eu vorbesc cu omul ca și la început când eram cuvânt cu omul, și apoi mereu peste toți cei ce erau locașul Meu pe pământ cu oamenii ca să-i povățuiesc și să-i mustru pe ei întru dreptatea Mea, și să nu-i părăsesc ca ei să răzlețească vreme după vreme tot mai mult de la temerea de Dumnezeu. Dar iată, nici glasul Meu, nici al îngerilor Mei nu-l mai aude omul cel de la sfârșit; nu-l mai aude, pentru că nu vrea să se teamă de Dumnezeu, iar Eu, cu cât îl strig pe om, cu atât el se depărtează de Mine, căci apasă peste el neascultarea și nesupunerea cea de șapte mii de ani a omului cel depărtat de Dumnezeu.

Iată praznic sfânt de cuvânt, praznic de Bobotează pe pământ! Să se boteze oamenii în acest râu care curge din gura Mea și să vină spre pocăință și spre iertarea păcatelor lor mai înainte de plata cea pentru păcate. Amin.

Pe pământ sunt două feluri de neamuri: neamul omenesc și neamul creștinesc. Neamul omenesc poartă numele de fiii oamenilor, iar neamul creștinesc poartă numele de fiii lui Dumnezeu. Am venit pe pământ sub chip de om cu totul, căci am murit ca omul ca să nimicesc în trupul Meu moartea, cel din urmă vrăjmaș pe care omul trebuie să-l nimicească, dar cu puterea Mea din el și nu cu puterea lui. Omul însă nu se apropie să cunoască această minune lucrătoare de om nou în om. Omul trebuie să nimicească păcatul în trupul său după ce ajunge să-și amintească de moartea omului zidit din pământ de mâna Mea, și căruia i-am spus apoi că dacă nu va asculta de Mine va muri negreșit.

O, fii ai lui Dumnezeu, și voi, fii ai oamenilor! Omul nu poate păcătui decât după ce el moare, căci păcatul se naște mai întâi în minte și apoi se coboară în trup și îi omoară omului inima prin otrava lui, și apoi omul își pierde puterea sufletului și se învoiește cu plata păcatului, și așa moare omul și așa se face el sălaș diavolului care l-a scos pe om din raiul pe care Eu l-am așezat pe pământ pentru om ca să fie omul după chipul și asemănarea Mea și nu să se facă diavol prin nesupunere și prin neascultare, lucrări prin care omul se face pe sine dumnezeu peste el.

iată ce dar frumos îi dau Eu omului odată cu amintirea zilei în care Eu M-am născut prunc între oameni pe pământ prin lucrarea umilinței Tatălui și a Mea! Îi dau omului darul umilinței de duh, căci fără această vedere nu se poate omul vedea pe sine, nu se poate vedea ce este și unde este și ce face el între pământ și cer sub ochiul Meu cel făcător de om. Am venit pe pământ să-l fac pe om, nu pe Mine să Mă fac. M-am umilit nu ca să Mă fac pe Mine, ci pe om să-l fac; să-l fac iar pe om, căci când l-am făcut la început, el a stricat apoi lucrarea Mea după ce și-a pierdut darul umilinței de duh; l-a pierdut prin neascultare și prin nesupunere, și apoi nu și l-a mai găsit. Și dacă așa este omul de atunci de când Eu l-am făcut, de când el a pierdut apoi umilința de duh, am venit Eu acum două mii de ani pe pământ și M-am așezat sămânță în trup fecioresc și n-am stricat cu nimic trupul Fecioarei, căci Eu sunt Cel ce am făcut omul și sunt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și de aceea am putut să Mă fac Om din om, și iată, numai cel născut de sus poate să aibă darul umilinței de duh ca și Dumnezeu. Numai cel născut din Dumnezeu rămâne în Dumnezeu, așa cum omul născut din om rămâne în om, căci ca să fie omul în Dumnezeu, această umilință de duh nu poate omul s-o mai găsească fără ca Eu să-l ajut din cer pe om, fără ca omul să-Mi deschidă când Eu vin la el și bat ca să-l învăț din Tatăl lucrarea umilinței de duh, lucrarea nașterii de sus a omului. Amin.

O, poporul Meu, mare Îi este Tatălui mila de Mine și de El! L-am pierdut pe om acum șapte mii de ani, după ce el a dat de la el umilința de duh. Durerea Mea și a Tatălui e durere mare, poporul Meu, și dacă Mi-e milă de tine, Mi-e milă de Tatăl și de Mine, poporul Meu. E omul lipsit de umilință de duh și plânge Dumnezeu în cer și pe pământ pentru depărtarea omului, pentru căderea din umilință a omului.

Am venit în chip de prunc pe pământ ca să-l învăț pe om taina prunciei, lucrarea Tatălui peste oameni după șapte mii de ani de la facerea omului, iar Tatăl lucrează prin Mine, Fiul Său Cel Unul născut din El mai înainte de vecii, și apoi născut din trup de Fecioară pe pământ acum două mii de ani. Îi dau omului darul umilinței de duh, iar cel ce nu voiește să-l ia în dar și apoi să-l aibă în el pentru ca să știe prin el nașterea de sus și să se lase apoi cu ea, aceluia îi dau dureri, și prin ele îi dau lepădarea de sine fără ca el să voiască, și îi dau apoi, dacă voiește, darul umilinței de duh, cu care să-L vadă pe Dumnezeu și să-L asculte și să I se supună, căci omul este om și atât, dacă el nu se naște din Dumnezeu ca să fie al lui Dumnezeu omul pe pământ, fiul lui Dumnezeu să fie omul pe pământ și nu om din om. Amin.

O, poporul Meu, sărbătoarea nașterii Mele din Fecioară se sărbătorește pe pământ cu daruri de la om la om, căci așa s-a deprins omul fără ca el să știe ce ascunde sub el acest obicei omenesc. Eu tot cu daruri o sărbătoresc și stau în brațe cu darul umilinței de duh, pe care îl am din Tatăl pentru fiecare om, gata să-l dau la tot omul care voiește să fie prunc născut din Dumnezeu, și apoi fiu ascultător de Tatăl Cel ceresc. Omul și-a pierdut viața și darul ei cel ceresc atunci când a pierdut darul umilinței de duh, și de atunci plânge Dumnezeu după om. O, cum să fac, poporul Meu, să-l fac din nou pe om prin darul umilinței Mele cu care M-am născut prunc de om pe pământ? Eu pentru om M-am născut, nu pentru Mine. Eu pentru om trăiesc, nu pentru Mine. Pentru om am murit și am înviat, nu pentru Mine a trebuit să fac aceasta. Toate pentru om le-am lucrat, tot ce am suferit, toată suferința Mea de șapte mii de ani, pentru om o îndur, și numai omul poate să Mi-o curme făcându-se după chipul și asemănarea Mea ca să aibă în el, apoi, darul umilinței de duh pe care Eu îl am din Tatăl pentru fiecare om, gata să-l dau în dar, numai să voiască omul să se dea Mie, ca apoi Eu să pun în el comoara aceasta, duhul prunciei, cu care omul stă ascultător și supus Tatălui, după ce se naște el din Mine, din duhul umilinței Mele cu care M-am coborât din cer pe pământ ca să Mă nasc prunc și să-i arăt omului de unde vine viața cea care nu mai moare și cu care omul calcă peste moartea care se strivește în duhul umilinței lui, duhul pe care Eu voiesc să i-l dau omului în dar, așa cum se dau daruri spre amintirea slavei zilei când Eu, prunc născut în Betleem, am primit darul umilinței magilor care Mi-au adus aur, smirnă și tămâie, darul umilinței lor cu care s-au închinat Mie, Fiu de Dumnezeu pe pământ. Amin.

Nimic nu voiesc să-Mi dea omul decât duhul umilit, cel mai frumos dar pe care omul poate să-l dea lui Dumnezeu, și Domnul nu-l va urgisi pe el și îl va ierta de păcate și îl va naște de sus prin darul umilinței de duh, care-l naște pe om pentru Dumnezeu pe pământ. Amin.

O, omule! Dă-te înapoi lui Dumnezeu ca să ajung cu tine la începutul omului! Vino spre Mine ca să vezi cât M-am umilit pentru tine născându-Mă prunc pe pământ ca să te învăț darul prunciei care vine de la nașterea cea din Dumnezeu a omului, așa cum Eu din Tatăl M-am născut mai înainte de vecii, și apoi M-am supus Lui până la nașterea Mea din Fecioară pe pământ ca să lucrez Tatălui între oameni și să Mă arăt pe pământ Dumnezeu venit din cer prunc, și, crescând ca omul apoi, M-am arătat jertfă a iubirii cu care am venit după om ca să-l trag spre Tatăl prin duhul umilinței Mele. Amin.

Eu cu darul duhului nașterii Mele din Fecioară îl învăluiesc pe om și îi grăiesc lui taina nașterii omului la sfârșit de timp, și sărbătoresc pe pământ cuvânt de naștere a Mea în om și de naștere a omului din Mine, iar Tatăl privește la lucrarea Mea din mijlocul tău, și la tine, poporul Meu. Amin, amin, amin.

Mă doare după tot omul, iar durerea Mă împinge să strig după om, că Mă doare de la om, și el nu știe durerea Mea de la el.

O, omule, o, omule, o, omule ieșit din om și care nu ai facere de la Dumnezeu și iubire de la El! Nu ai pentru că tu ai iubiri, ai multe iubiri, și ele sunt din lumea aceasta și cu ea seamănă. O, tu nu știi să-ți măsori iubirea pe care zici sau simți că o ai pentru Mine. O, ce vei face tu când Eu, Domnul, ți-o voi arăta cum a fost când îți voi arăta cum l-ai avut în inima ta pe cel de lângă tine pe care zici că-l iubești, pe cel ce l-ai așezat în tine spre durerea lui, spre clătinarea lui când le vei vedea pe acestea? Ce vei face când îți voi arăta cât te-ai iubit, cât de mult ai ținut la vederea ta ca la un dar neprețuit de cei din jur, și pentru care tu ai suferit și ai fost departe de iubirea cea pentru cel de lângă tine, și aceasta pentru iubirea de tine pe care nu ai cum să ți-o cunoști câtă vreme nu vezi spre tine, ci vezi în fața ta?

O, poporul Meu, nici iubirea de sine nu poate omul, săracul, să și-o înțeleagă, să și-o vadă, căci omul nu poate privi spre el, ci numai în fața lui și în părți.

O, omule, ce vei face când Eu, Domnul, venind îți voi arăta cât de copil trebuia să fii față de mărirea pe care o vei vedea gata pregătită pentru cei ce au fost mlădioși pentru împărăția Mea în ei, pentru cei ce din facerea Mea de peste ei au învățat să stea mici pentru ca să fiu Eu povățuitorul lor, făcătorul lor cu mustrarea Mea sau cu iubirea Mea? O, omule, iubirea pe care o vrei tu nu se face din iubirea de la cei de lângă tine. Iubirea tu trebuie să fii ca s-o ai, și de la Mine trebuie s-o iei, și apoi s-o dai, ca ea să se înmulțească, fiindcă cel ce se dă, acela are, acela este, precum Eu sunt, și altfel Eu nu pot să spun: «Eu sunt Cel ce sunt», iar Eu trebuie să am și trebuie să te am, omule, fiindcă M-am dat pentru tine cu totul, spre îndumnezeirea ta, și am lângă tine fii-copii prin care te povățuiesc. Amin.

Mă închin omului și îl rog să creadă că Eu sunt Cel ce sunt și că sunt Făcătorul celor văzute și nevăzute, și îl învăț pe el să se închine și el Mie, și unul altuia să ne slujim, că Mă doare că l-am făcut pe om și că el nu se închină Mie și că numai Eu Mă închin lui și îl strig prin prooroci să vină de la moarte la viață, de la păcat la sfințenie, că Eu sunt sfânt în cer și pe pământ, și am stat în pântece de Fecioară umilindu-Mă ca să Mă nasc din om pentru ca să-l ajut pe om să se nască și el din cer și nu din păcat, căci păcatul este chiar moartea omului care naște și care se naște, iar Eu voiesc să-l nasc din cer pe cel născut din om, din păcat de om, și să fie omul apoi coborât din cer, din mâna Mea născut prin primirea credinței în Mine și prin lucrul Meu din el pe pământ apoi. Amin.

l-am chemat mereu pe om cu dulce chemare la izvorul Meu de cuvânt ca să-i arăt calea cea cu mântuire pe ea, împlinirea cuvântului vieții în viața omului, și M-a durut mereu, mereu că omul venea și se bucura de la sărbătorile Mele din grădină, dar ca să Mă bucur și Eu apoi de la viața lui cea închinată Mie, Eu nu Mă pot bucura. îmi era milă de sfinți și de îngeri că nu vedeau să vină omul după Mine după ce Eu îi dădeam lui chemare prin cuvântul Meu. Puneam masă pentru om, puneam și pentru trup, puneam și pentru suflet, și omul venea ca la o sărbătoare cerească, dar Eu îl voiam să vină la înviere, și viu să rămână apoi, și puțini din cei ce veneau au făcut așa, puțini din ei își așezau în ei înviere și viață, ca apoi să ceară mereu de la izvor și să li se dea lor la cererea lor, merindea cea vie, cuvântul Meu, care se face sul și se împarte celor ce iau din el înviere peste ei. Amin.

O, fiilor copii, fericit este cel ce cu adevărat știe ce este sufletul său, că acela se leapădă de sine și îmi dă Mie viața lui în fiecare zi și stând sub cruce așa iubește, așa își păzește sufletul său de viața care-l pierde pe om. Pe vremea Mea Ioan Botezătorul le spunea celor ce voiau să scape de cruce: «Pui de vipere, cine v-a îndemnat să fugiți de mânia cea viitoare? Faceți roade de pocăință și nu vă bizuiți că aveți de tată pe Avraam, că Domnul poate și din pietre să-Și facă fii, că iată, acum securea stă la rădăcina pomilor, și orice pom care nu face roade de pocăință se taie și se aruncă în foc. Eu vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc». Amin. O, fericit este cel ce cu adevărat știe ce este sufletul său, că acela face roade de pocăință și altfel el nu vine spre Mine. Omul nu știe ce înseamnă să vină el spre Dumnezeu și să fie el cu Dumnezeu, și Dumnezeu cu el. El știe doar să fugă de mânia lui Dumnezeu, dar ca să-și ia iubitor crucea și să-Mi urmeze în fiecare zi, nu știe omul ce înseamnă aceasta. Mă uit pe pământ și văd mereu cât de mult s-a făcut tot omul mai mare ca Dumnezeu, cât se iubește pe sine omul fără să știe că prin aceasta el caută să-și câștige sufletul, și așa și-l pierde. O, cine să-l mai învețe pe om pocăința spre iertarea păcatelor lui, ca să nu se mai așeze mereu mai mare ca Dumnezeu, mai mult ca Dumnezeu? O, câtă masă de praznic așez Eu mereu pe pământ pentru viața omului, pentru pocăința omului, ca să facă el roade vrednice de pocăință, prin care să se lepede de sine și să vină după Mine în fiecare zi sub crucea sa, dându-I lui Dumnezeu sufletul său. Amin.

O, nu se poate omul ascunde sub învelișul lui ca să nu-l vadă Dumnezeu. Când am voit să-l aduc spre pocăință pe Cain, care și-a urât și și-a ucis fratele, el a dat să se ascundă în el, dar fața lui posomorâtă l-a scos în afara lui, căci omul stă în afara lui cu cele din el și nu poate să se ascundă în el omul. îl îndemn pe om spre pocăință, spre iubire, spre încopilărire, spre aplecare, spre răbdare cu înțelepțire și spre neosândirea nimănui pentru scăparea sufletului său, căci sufletul nu trebuie să și-l câștige omul, ci trebuie să și-l piardă ca să-l pot Eu afla pe om sub crucea sa și să-l învăț împărăția umilinței, împărăția cerurilor cea plină de umilință pe pământ în om, căci slava Mea înaintea oamenilor a fost duhul umilit, iar fața Mea a fost umilința, care Mă slăvea pe Mine în mijlocul celor îngâmfați de pe pământ. Amin.

O, ce frumos ar trebui să înțeleagă oamenii bolnavi de la duhul de sine din ei chemarea Mea care pe tot omul îl îndeamnă spre vindecare de sine! Cei ce sunt bolnavi cu trupul, se duc la spital și în fiecare zi așteaptă pe medic la patul lor de suferință, iar vizita medicului este așteptată, căci omul își caută alinare suferinței sale înfiptă în trupul lui. Așa ar trebui omul să primească și venirea Mea cuvânt pe pământ, și să ia de la Mine alifie pentru suferința lui, pentru nepocăința lui care se face suferință în el și nu dreptate, căci dacă ar fi dreptate, ea l-ar vindeca pe om de suferința lui și l-ar învăța pe el duhul iubirii de Dumnezeu, duhul care-l îndeamnă pe om la pocăință și nu la fuga de mânia care vine peste om de la nepocăința pentru păcate.

O, fii ai oamenilor, de este cineva între voi bolnav, voi chemați medicul ca să dea vindecare bolnavului, dar Eu prin Duhul Meu Cel din ucenicii Mei am spus altfel; am spus lor: «De este între voi cineva bolnav, chemați preoții Domnului, care au alifie și untdelemn pentru uns, și rugăciune către Dumnezeu pentru vindecare, că mult poate rugăciunea dreptului prin umilința sa, și de va fi făcut bolnavul păcate, îl va ridica pe el, îl va mântui de el pe cel bolnav și îl va îndemna spre viață binecuvântată». Amin.

O, fiilor, cel bolnav de sine și care se pocăiește primind duhul umilinței de duh, acela se face om frumos prin cele frumoase din el, prin roadele pocăinței lui, căci sufletul lui se face casă a Mea, biserică a lui Dumnezeu. Voiesc prin învățătura Mea de peste voi să dau viață cuvântului Meu în oameni, căci venirea Mea pe pământ cuvânt este doctorie pentru om, fiilor, și fericit este omul care ascultă sfatul Meu pentru boala sufletului lui așa cum bolnavul ascultă de sfatul medicului pentru suferința trupului lui. Vin vindecător pentru fiecare om care voiește vindecare de sine. Vin așa cum vine medicul din ușă în ușă intrând la cei bolnavi ca să le dea doctorie de vindecare. Cei ce știu ce înseamnă durerea, aceia Mă primesc, dar cei ce nu știu cu adevărat ce este ea, aceia se primesc pe ei, iar pe Mine nu, și nici pe cei trimiși ai Mei care și-au schimbat fața prin slava umilinței care vine de la ascultare de Dumnezeu ca să-i scape ei de mânia care vine peste cei ce nu știu să vină la Dumnezeu atunci când dau să vină pe calea cea cu umilință pe ea, pe calea cea cu slava care vine de la Dumnezeu și nu de la oameni. Amin.

Iubirea care se naște din Mine în om, este nașterea cea de sus a omului, și omul trebuie să moară atunci pentru această naștere. Stau cu cuvântul nașterii de sus în mijlocul unui popor pe pământ ca să poată omul care voiește să învețe de la Mine că viața începe cu moartea și altfel nu se poate omul naște de sus. Iubirea care se naște de sus, din Mine, Cel ce sunt din cele de sus și nu din cele de jos, nu este iubire de pe pământ. Eu nu sunt născut de pe pământ. M-am născut pe pământ, că pe pământ este nașterea, dar M-am născut de sus pe pământ, și tot așa voiesc să-l nasc și pe omul cel din om făcut. Sunt Cel ce am făcut omul, dar sunt și Cel ce-l naște pe om, iar nașterea este de sus, nu este de pe pământ atunci când ea vine pe pământ peste om. Amin.

Luați viață, luați lumină și faceți-vă sălaș al Duhului Meu, căci duhul omului Mă scoate pe Mine din om și Mă lasă afară. O, vă învăț să nu fiți din lumea aceasta, ci să ieșiți din ea așa cum au ieșit cei din care Eu Mi-am făcut popor ascultător de Dumnezeu acum, la sfârșit de timp. Lumea va bea curând din vinul aprinderii mâniei Mele, că de șapte mii de ani rabd plângând în Tatăl, și Tatăl plângând în Mine pentru omul cel rătăcit de rai, căci nu omul a fost cel care a pierdut raiul, ci Domnul l-a pierdut. Raiul este odihnă și viață fără de sfârșit, iar Eu și cu Tatăl Ne-am pierdut odihna acum șapte mii de ani când omul a călcat peste rai și l-a stricat prin păcat și l-a strivit prin semeție, căci s-a ridicat și s-a voit mai mare ca Dumnezeu, și atunci Dumnezeu a pierdut raiul, și de atunci umblă Dumnezeu pe pământ după om, umblă fără odihnă, umblă plângând, iar slava Lui este durerea, durerea și bucuria de a-l găsi pe om. Amin.

Omul a fost să fie raiul lui Dumnezeu, odihna lui Dumnezeu, și Dumnezeu l-a pierdut pe om. Dumnezeu a pierdut raiul, nu omul l-a pierdut. O, cum să-Mi găsesc iarăși raiul? Hai, Tată, să punem în om dorul de Noi, Tată Savaot! Dorul de Noi este viața Noastră din om, Tată. Amin, amin, amin.

– O, Fiule Emanuel, o, copil al Meu, Cel Unul născut din Mine mai înainte de vecii! Cu lacrimi îl rugăm pe om să se întoarcă în Noi, și Te trimit cuvânt pe pământ, Fiule scump, dar lumea nu are nimic în Noi. Mi-e milă de Tine, tată. Ești Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit la început pentru om și, iarăși, acum două mii de ani și, iarăși, acum, la sfârșit de timp, copil al iubirii Mele pentru om, că Eu pentru om Te-am născut din Mine mai înainte de toți vecii, ca să fii Tu Unul născut precum Eu, Tatăl, Unul sunt, și întru Tine sunt, așa cum Tu întru Mine ești, și cine Te-a văzut pe Tine M-a văzut și pe Mine, Fiule durut după om, ca și Tatăl durut.

O, ce dulce cuvânt ești, Fiule, Cuvântule al Meu! Dar lumea și duhul ei nu știe, nu vrea să-L știe pe Cuvântul, căci Tu nu ești din lume. Mi-ai făcut popor, Fiule, și nici el nu este din lume, și lumea nu-l iubește pe el pentru că nici el nu mai este din lumea aceasta, ci este din Tine, Cel ce iarăși îl faci pe om și lucrezi la facerea din nou a lumii, și tot cu cuvântul lucrezi, ca și la început, și lucrezi prin fii nou-născuți din Tine, din cuvântul cel de sus care vine în mijlocul lor din gura Ta vuiet din cer, ca de suflare de vânt care vine repede și îi cuprinde pe cei ce Te așează în cartea Ta din zilele acestea, căci Eu, Tatăl, iarăși Te-am trimis după om. Cu lacrimi îl rugăm pe om să iasă din lume și să se facă dor, căci dorul de Noi este viața lui Dumnezeu în om, Fiule plin de dor după om, ca și Tatăl plin de dor. Iar acum, în a doua zi a sărbătorii Noastre din mijlocul poporului Tău și al Meu, învață-i Tu, Cuvinte al Meu, învață-i iar și iar dorul de Noi, ca să Ne facem casă Ție și Mie în cei ce au venit la chemarea Ta la izvor, căci dorul de Noi este viața din om. O, ce frumos îi înveți Tu din Scripturi credința în Tine pe cei ce s-au adunat la trâmbițarea Ta, că Tu prin poporul Tău cel micuț voiești să vânezi lumea și s-o aduci la Tatăl Tău. O, mai sunt, Fiule scump și înlăcrimat și de dor zdrobit, că dor Îți este de om și de Tine în om, iar dorul Tău este din Mine, tată; mai sunt din cei ce nu stau aplecați sub Baal, și voiesc să Ți-i dau și să-i aduci la Mine și la Tine și să faci din ei sălașe de Duh Sfânt, și omul să se întoarcă acasă, Fiule însuspinat după casă, căci omul este raiul Nostru de odihnă, omul care se face chipul și asemănarea Noastră, și apoi odihna Noastră. Amin.

O, omule venit la izvor ca să auzi de la Mine, și tu, omule care nu vii și nu auzi, și tu, cel ce auzind nu auzi! O, ce frumos te învăț din Scripturi ca să crezi tu apoi că Tatăl M-a trimis! Auzi glasul Meu, omule, și învață și te așează în dorul care te cheamă să-L iubești pe Dumnezeu cu duhul, cu trupul și cu sufletul tău. Dezleagă-ți încuietorile cu care ți-ai închis sufletul. Vino cu duhul și cu trupul la Mine, ca să aibă sufletul libertate, căci sufletul tău este de la Dumnezeu. Pace ție, că tu nu ai pace nici atunci când tu simți că o ai pe ea, că sufletul tău care este de la Mine plânge, și Eu îl aud și îți spun că plânge. Plânge Dumnezeu după tine, omule, și te cere de casă a Lui. Dă-te Lui de sălaș, că numai El va mai rămâne între cele ce vor fi iarăși noi toate; El și cu ai Lui care s-au dat și se dau Lui sălaș și împărăție a cerurilor Lui.

M-a trimis Tatăl, omule. Nu de la Mine Însumi îți grăiesc. Tatăl grăiește întru Mine, iar mărturia Noastră este adevărată, căci El este cu Mine și singur nu Mă lasă, fiindcă Eu fac cele plăcute Lui. Cel ce nu-Mi urmează Mie este în întuneric, și el nu cunoaște întunericul și nu are cine să-i spună ce este întunericul. Întunericul este omul cel dinăuntru, iar cel ce stă înăuntru nu se vede, și este în întuneric, iar lumina este cea care luminează din om în afara lui, și ea se vede, căci lumina vede și se vede, și întunericul nu o cuprinde pe ea.

Vai celor ce dau să Mă mărturisească pe Mine arătându-și odată cu aceasta prin cele din afara lor întunericul lor! Aceia nu pot fi lumină. Să se depărteze de pe calea Mea aceia, și dacă vor, să învețe mai întâi ce este calea, și apoi să se uite bine pe ea și în ea și nu oricum să se uite, și apoi să aleagă și să se aleagă. Cei ce grăiesc de capul lor în numele Meu, zic ei, aceia nu au învățător și nu se lipește de ei învățătorul, căci sunt îngâmfați aceia, iar învățătorul cel de la Mine nu trage la aceia, căci el are Duhul Meu cu Care el cunoaște pe cei ce sunt în întuneric.

Vin Învățător pe pământ, că Eu sunt Unul singur Învățător, iar omul este om, și dacă vrea să fie mai mult decât atât, să intre la învățat și să se facă ucenic ascultător și mărturisitor al celor ce Eu le rostesc cu însăși gura Mea peste pământ și peste om. O, e plin pământul de hristoși mincinoși care stau pe nisipul mării, iar Cel adevărat Eu sunt, și sunt Unul singur și fac cele plăcute Tatălui și de aceea Tatăl nu Mă lasă singur. Vai celui ce umblă singur, iar cel ce crede în Mine și Îmi urmează, să cunoască acesta că cel ce umblă singur nu este de la Mine și nu poate mărturisi singur pe Dumnezeu peste oameni. O, vine pe pământ adevărul și dreptatea, care vor lua la vale pe toți cei care se zidesc pe nisip, și adevărul va face curat și sfânt pământul și pe cei iubiți ai Tatălui Meu și care vor rămâne cu Dumnezeu pe pământ nou. Cu dragoste Eu și cu Tatăl am făcut lumea la început. Cu dragoste iarăși o vom face, căci adevărul este dragoste și toate prin el se fac între cele ce se fac ca să rămână. Eu și cu Tatăl căutăm de șapte mii de ani raiul pe care l-am pierdut, și îl vom face din nou pe om, și din Duhul Sfânt îl vom naște cu cuvântul, și apoi Ne vom odihni în el. Amin.

O, auziți glasul Meu, voi, cei ce v-ați strâns lângă gura izvorului Meu! Vă întâmpin cu duhul păcii Mele, căci pacea pe care v-o dă duhul lumii nu este ca aceea pe care Eu v-o dau. Am pus pe poporul cuvântului Meu să se jertfească cu iubire și cu ascultare, căci de la iubire vine ascultarea. I-am spus lui să-Mi pregătească sărbătoare de Duh Sfânt, și apoi să vă chem și să vă învăț. Și ce să vă învăț? Voiesc să vă învăț să însetați și să veniți la Mine și să beți și să credeți că Eu sunt Hristosul Tatălui și că Tatăl Mă trimite cuvânt pe pământ ca să-i adun lângă El pe cei aleși ai Săi, pe cei ce se aleg pentru Tatăl ca să-Mi fie Mie frați și ucenici. Amin. O, așa strângeam Eu acum două mii de ani mulțimile pe lângă Mine, și apoi le vorbeam despre împărăția cerurilor, ca să fac din cei ce ascultau glasul Meu împărăție a Mea. Așa și acum lucrez, și lucrez cu multă milă, cu multă iubire, și fericit este cel ce crede în cuvântul acesta care vine cu vuiet din cer ca de suflare de vânt repede, și vă împart din el prin cei care Mă împart vouă. Iar cei ce nu cred și nu vin, aceia nu se dau Mie, și de aceea nu cred și de aceea nu vin când Eu îi chem ca să-i aleg apoi dacă vin, și ca să-i fac credincioși prin învățătura Mea cu care nimeni nu poate vorbi vreodată pe pământ în afară de Mine, fiindcă puterea Mea este Tatăl, de la Care aud, și apoi grăiesc, căci Tatăl în Mine este, iar Eu în El sunt, și cine Mă crede pe Mine, crede și pe Tatăl, și acela este iubit de Tatăl, Care vine cu Mine, și apoi cinăm cu cel credincios venirii Mele și Ne arătăm lui, precum am făgăduit că vom împlini peste cei binecredincioși. Amin.

O, auziți glasul Meu, voi, cei ce ați venit la chemarea Mea! Luați și învățați să vă trăiți viața acum și pururea, ca să fie înghițită de vecie, și veșnici să fiți apoi, că nimic nu este la Mine cu neputință dacă omul crede în lucrarea Mea de peste el și care lucrează cu putere la credința lui în Mine, Cel ce pot totul. Amin.

O, omule născut din om, o, ce mulți stăpâni ai tu, ce mulți! Voiesc să te învăț să te iubești, că tu nu știi să te iubești. Iubirea e mai tare ca moartea, dar tu nu știi să iubești și să te iubești, iar ca să știi trebuie să urăști. O, omule născut din om, trebuie să urăști moartea, dar dacă tu nu știi care este lucrarea ei, tu o iubești și o trăiești în loc de viață, și pe Mine Mă doare moartea ta, Mă doare de șapte mii de ani moartea omului cea care l-a scos pe om din raiul pe care Eu i l-am dat să-l stăpânească bine și să-l trăiască frumos și să-l aibă dulce ca pe viața lui, căci omul fără de ascultare de Dumnezeu, este mort și nu este viu.

O, ce mulți stăpâni ai tu, omule, ce mulți! Șoapta Duhului Sfânt vine la tine pe suflare de vânt, căci faptele Mele sunt minunate și nimeni de pe pământ nu te învață împărăția Mea înăuntrul tău și faptele ei.

O, ce mulți stăpâni ai tu, omule! Casa cu mulți stăpâni peste ea se clatină, se surpă, și apoi nu mai este. Ai stăpâni mulți peste tine și peste viața ta. Ai stăpâni peste mâna ta, peste trupul tău, peste duhul tău. Ai gândurile tale, și apoi ai inima care te stăpânește și pentru care tu mult trudești și în zadar trudești, căci trudești pentru vânt. Ai stăpâni trupul și duhul, iar viața pe care ți-am dat-o când ți-am dat sufletul, plânge fără ca tu să știi ce este plânsul ei. Ai copiii stăpâni, căci le slujești lor. Ai adunătura ta stăpână peste tine. Nu tu o stăpânești pe ea, ci ea te stăpânește pe tine, și de aceea nu poți sluji vieții pe care Eu ți-am dat-o s-o trăiești. Slujești adunăturii tale după ce o aduni. Ai gusturile inimii tale care te stăpânesc și pentru care mult trudești și uiți că zadarnic trudești. Ai animalele de pe lângă casa ta care și ele îți stăpânesc timpul și mintea și inima. Ai slujba ta la stăpân străin de Dumnezeu și care te stăpânește și căruia îi slujești ca să-ți dea plată și ca să-ți faci gusturile după ce trudești pentru ele, iar ele se risipesc apoi și nu te bucură, chiar dacă tu crezi că e bucurie cea pentru care atâta trudești. Ai păcatul care te stăpânește și care te face să nu asculți de Mine, Învățătorul Cel de la Tatăl venit pe pământ atunci și acum, iar tu hrănești din tine și din afara ta păcatul și n-ai cum să te ascunzi sub el, căci el te lasă gol de viață și de ascultare spre viață și te hrănește cu moartea lui, căci Eu am spus când am venit de la Tatăl că păcatul este moarte, și tu cu moarte te hrănești și ei îi slujești. Și îți mai spun spre trezirea ta că omul nu poate păcătui decât după ce moare, după ce aruncă de la el viața pe care Eu i-am dat-o s-o trăiască pe pământ.

O, câți stăpâni ai tu, omule durut de la despărțirea ta de Duhul Meu Cel Sfânt, Care suflă de șapte mii de ani peste pământ ca să te cheme iar în duhul ascultării de Dumnezeu! O, Eu nu am tăcut nicicând pe pământ, și mereu am grăit din cer peste cei ce aud și împart grăirea Mea ca să-l chem pe om acasă, ca să-l iau în Mine, ca să-l adun sub mantia Mea cum își adună cloșca puii, dar greu îi este omului să vină la Mine și să bea, și apoi râuri de ape vii să curgă din gura pântecelui lui, din inima lui care este casa lui Dumnezeu, pântecul Meu în om.

O, ai mulți stăpâni, omule, și ei te stăpânesc și îți surpă viața. Numai pe Mine nu poți să vrei să Mă ai de Stăpân și să-Mi slujești ca să te povățuiesc ca pe un ascultător al Meu și să-ți plătesc apoi cu viață veșnică, cu cerul pe pământ să-ți plătesc, să-ți dau cerul în stăpânire pe pământ, dar nu să Mă scoți pe Mine din el așa cum M-a scos omul cel zidit de mâna Mea din pământ și din suflarea gurii Mele de M-a lepădat, și apoi și Eu l-am lepădat pe el, iar el a murit, căci omul care nu este cu Dumnezeu mereu pe pământ, moare, omule învățat de mila Mea care te cheamă spre ea. Moare omul și nu trăiește, căci ca să aibă omul viață în el, trebuie să Mă aibă pe Mine în el, căci Eu sunt viața, și tu știi că Eu am spus că Eu sunt calea, adevărul și viața. Pe tine însă viața nu te stăpânește, ci numai moartea, și de aceea tu mori, omule. Tu iubești bucuria ta, nu pe a Mea, iar bucuria ta Mă doare pe Mine, și într-o zi durerea Mea cea de la tine te va ajunge, și Eu n-aș vrea să duci tu durere mare de la bucuriile tale cele fără Dumnezeu, și vin și nu te las și te strig din cer și până pe pământ ca să Mă auzi că te strig și că te aștept să te faci împărăție a Mea. O, Eu nu ți-am dat viața ca să omori cu viața ta viața Mea din tine. Eu ți-am dat viața ca să asculți de Mine apoi, dar tu iubești moartea și Mă doare că faci așa, și vin spre tine cuvânt pe pământ, vin pe suflare de vânt și grăiesc celor ce Mă aud, căci Eu îi fac să Mă audă ca să te pot învăța cu cuvântul Meu, omule, și să-ți arăt viața și calea ei cea dulce și frumosul de pe ea și bucuria vieții, căci viața înseamnă Dumnezeu, iar tu, omule, nu Mă iei de Domn și de Învățător și de Stăpân al tău. Eu însă te îmbrățișez și te înfășor în taina cuvântului Meu care suflă din Mine peste tine și te chem să iau din tine și de peste tine moartea care-ți ucide duhul și trupul, și de la care suferă sufletul tău, omule.

O, ce dor Îmi este să te văd că Mă iubești, și vin să te chem și să înveți să fii, și apoi să trăiești viața Mea, iar viața ta să n-o mai trăiești, că nu e bună viața ta care te umple de moarte, ci e bună cea de la Mine care-ți dă viață din viața Mea, omule risipitor de viață. Ți-am dat acest talant, ți-am dat viață ca să aduci cu ea alte vieți la Mine, și Eu să-ți dau plată pentru slujire și pentru rodul tău adus la Mine, ca apoi să intri în bucuria Mea, că nicăieri pe pământ nu găsești și nu vei găsi ce găsești aici, la izvorul cuvântului Meu care este râul vieții, iar învățătorii tăi de pe pământ te opresc să vii, că ei nu sunt învățători de viață, ci sunt lupi îmbrăcați în haină de miel ca să te înșele să nu vii la Mine și ca să le slujești lor și slavei lor deșarte, slava cea de la om, după ce Eu pe toți i-am învățat prin Scripturi că slavă de la oameni Eu nu primesc, ca să învețe prin acest cuvânt toți cei ce se așează să-l păstorească pe om ca să-l câștige pentru ei și nu pentru Mine pe om. Vai lor! Dar ei nu vor să creadă că Eu sunt Cel ce le spun lor așa, și de aceea pe neștire toți vor fi surpați, fiindcă ei nu Mă iubesc nici pe Mine, nici pe tine, omule fără de sprijin pe pământ. Ei vor și pe poporul cuvântului Meu să-l supună lor, dar nu vor putea aceasta, fiindcă puterea învățăturii Mele îl ține înviat și înțelept pe poporul Meu și îl hrănește pe el cu viață, și cu el Îmi împlinesc peste pământ și peste cer Scriptura venirii Mele cu sfinții și pentru sfinți, iar Eu sunt Păstorul Cel tainic așa cum eram cu omul cel zidit de mâna Mea, și așezat apoi de Mine în rai, unde tainic îi grăiam lui, și el Mă auzea.

O, omule așteptat de Tatăl ca să te întorci la viață! Când duhul tău îți lipsește, când mintea ta te poartă de capul ei, Eu cunosc cărările tale și cu lacrimi îți privesc rătăcirea și duhul ei, și iată, dau cu glas dulce să te trag spre Mine și să fiu Eu avuția ta, partea ta să fiu în pământul celor vii și să-ți scot sufletul din temniță, căci trupul și duhul tău sunt temnița sufletului tău pe care-l ai în dar de la Mine când tu te naști pe pământ om din om și când Eu îți dau în dar sufletul. Îți grăiesc cu cuvânt dulce, căci învățătura Mea e cea mai dulce hrană și are în ea viață, numai să vrei să știi aceasta ce Eu îți spun. Mă doare când te văd stăpânit de cei ce-ți fură libertatea ta cea de la Mine, căci păstorii pe care îi ai, nu pot ei să te păstorească fără Mine, fiindcă este scris: «Vai de cetatea peste care nu este cuvânt de la Dumnezeu, cuvânt de prooroc al lui Dumnezeu, că aceea este surpată de oameni».

O, fii ai oamenilor, vine ziua când cei ce vă păstoresc pe voi se vor ridica unii împotriva altora, iar cei din ei care vor rămâne se vor sui în acest munte să se închine Domnului Savaot și să-L slujească pe El, și Eu îi voi hrăni pe ei cu apele vii care vor izvorî din acest munte de cuvânt, și vor curge acestea spre răsărit și spre apus, și Eu voi fi Împărat peste tot pământul ca și în muntele acesta, căci scris este în prooroci: «În vremea aceea va fi Domnul Unul singur, și tot așa și numele Său, unul singur, și toate popoarele se vor închina Lui». Amin.