Selectați Pagina

Iarăși Mă așez cu tine la masă cerească, poporul Meu. E praznic de Rusalii, și trebuie sărbătoare să lucrăm, Duh Sfânt să lucrăm.

Pace Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, pace Domnului Dumnezeului tău la masa Lui cu tine, la masa ta cu El! Dar tu știi ce mănâncă Domnul de la tine, de la masa ta cu El. Dacă-I pui Domnului scăunaș și blid la masa ta, pune-I ce mănâncă El, ca să Se mângâie El de la tine, ca să poată și El, căci Eu sunt un Dumnezeu neputincios și necăjit de la tot omul de pe pământ, fiindcă omul nu-Mi mai face loc în viața lui, nu-Mi mai face loc la masa lui, la sfatul lui, la bucuriile și la durerile lui, iar Eu stau neputincios lângă om, neluat în seamă de om. În mijlocul tău însă nu tot așa trebuie să aibă viață Domnul. Cu tine trebuie să fiu viu prin toate ale tale, pe care să le poată Domnul pune pe ranele Lui sângerânde, pe durerile Lui nevindecate, pe inima Lui cea plină de dor nestins după om, după odihna Lui în om, poporul Meu.

E praznic de Duh Sfânt, dar lumea nu știe ce înseamnă Sfântul Duh ca să-i dea puterea cuvenită acestei sărbători așezate de Tatăl și de Fiul pe pământ peste neamul Domnului. Neamul Domnului nu este din lume, precum Domnul nu este din lumea aceasta. Cei pe care Eu i-am scos din lume ca să fie cu Domnul, aceia mergeau cu Mine și nu mai mergeau cu lumea. Iar după ce Eu iarăși M-am așezat lângă Tatăl, după înălțarea Mea la cer, ucenicii Mei au umblat cu Sfântul Duh pe pământ, și prin El au lucrat mari semne, mari minuni, mari lucrări, căci aceasta face Sfântul Duh, Care împlinește pe Sfânta Treime întru lucrarea Sa cea de șapte mii de ani pe pământ.

Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, una sunt, și fără de sfat nu lucrează Dumnezeu. Când l-am zidit pe om, Noi am făcut sfat. Când l-am nimicit pe om, Noi Ne-am sfătuit, și apoi am dat potop pe pământ, ca s-o luăm iarăși de la capăt cu lucrul dumnezeirii, căci omul se purta cum voia el pe pământ și nu cum voia Dumnezeu. O, cum de nu au înțeles cei ce nu au primit venirea Mea în lume acum două mii de ani? Cum de nu au putut pricepe când ei citeau în Scripturi că Noi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, am făcut sfat când l-am zidit pe om? Lucrarea fără sfat e lucrare fără înger, poporul Meu, și oamenii au lucrat apoi fără de îngeri și s-au stricat de tot, iar Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup, iar cugetele lor și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele».

O, poporul Meu, lucrarea Tatălui și a Fiului este Sfântul Duh, Care mereu a fost prin prooroci ca să poată omul avea pe Dumnezeu pe pământ în lucrare peste om, căci lucrarea fără sfat e lucrare fără înger, e lucrare omenească, lucrare care nu-l duce la Dumnezeu pe om. Acum două mii de ani Eu și cu Tatăl am trimis pe Sfântul Duh în lume ca să mărturisească El pe Tatăl și pe Fiul, și să se strângă oamenii întru lucrare dumnezeiască, și să iasă din lume cei ce primesc peste ei semnul botezului cu Duhul Sfânt, și să stea ei apoi în lucru dumnezeiesc pe pământ. Duhul omului este sfânt numai atunci când Sfântul Duh lucrează peste om, iar altfel omul are duhul lui, mintea lui, lucrarea lui. De șapte veacuri a tot tăiat Dumnezeu din anii vieții omului, căci Duhul Domnului nu rămânea în om pururea, și pe Domnul Îl durea și Îi părea rău și Se căia că l-a zidit pe om.

O, poporul Meu, tu să nu trăiești pe pământ în duhul tău, căci Dumnezeu are în mijlocul tău lucrarea Sa, cuvântul Său, pe Duhul Sfânt, poporul Meu. O, caută să știi ce înseamnă sfatul Domnului, și pe acesta să-l cauți, și să nu numești sfatul tău ca sfat al Domnului. Tu ești numit în cer sfatul Domnului, din pricina cuvântului Duhului Sfânt al Domnului în mijlocul tău. Voiesc să fii înțelept și să nu pierzi vremea Domnului cu tine pe pământ, ci s-o câștigi și să I-o dai rod lui Dumnezeu, și să te temi să fii al tău după ce Domnul te-a făcut sfatul Său, locașul sfatului Domnului pe pământ. Nu uita că Domnul este cu tine, nu uita aceasta, căci cel ce uită își are duhul lui și nu stă în Duhul Domnului prin sfatul Domnului. Nu uita, poporul Meu, că lucrarea fără sfat e lucrare fără înger, și îi rog pe cei ce-i am călăuză a ta între Mine și tine, îi rog să te învețe lucrarea sfatului Domnului, căci Scriptura îi înșiră în ea pe mulți mai-mari din Israel care au lucrat de la ei în numele Domnului, și au adus rușine înaintea lui Dumnezeu.

O, poporul Meu, le spun celor ce au așteptat praznicul Duhului Sfânt și nu au venit pentru că n-am trimis lor chemare, le spun să caute să învețe bine din cuvântul Meu ce înseamnă sărbătoare de Duh Sfânt și lucrare cu îngeri, și Eu Mă voi milostivi apoi de ei.

Am început zilele de praznic al Duhului Sfânt cu lacrimă pentru toți cei care veneau și nu luau pe Duhul Sfânt ca să Se vadă El, apoi, în ei cu lucrarea Sa. Am spus că le-aș culege lacrimile, ca să le duc la Tatăl, dar lacrima se naște din durere. Așa le-am spus tuturor celor ce se strângeau lângă Duhul Sfânt, Care Se făcea lacrimă, căci cuvântul lui Dumnezeu este lacrima Duhului Sfânt, Care plânge după om îndumnezeit pe pământ. Le trimit prin voi, copii vestitori, le trimit lor cuvântul celor trei zile de sărbătoare de Duh Sfânt și le dau îndemn să se privească, și apoi să se așeze în fața cuvântului Meu și să se lase făcuți de el, căci cincizeci de ani a plâns Dumnezeu ca să-Și facă un popor după chipul Său, și iată ce puțini au rămas! Și pe aceștia îi îndemn să fie sfatul Domnului și să-L ceară peste ei mare, cu fierbinte rugăciunea lor, fiindcă Duhul Sfânt vine pe pământ prin rugăciunea omului sfânt, prin stăruința lui lângă Dumnezeu, prin viața lui de nou Ierusalim și prin îngerii slujitori ai lui Dumnezeu.

O, Israele de azi, ia aminte la cuvântul Meu din mijlocul tău și sfătuiește-te cu el mereu, și numai din el să iei tu lucrarea ta înaintea Mea, căci lucrarea Domnului spre tine nu este fără înger, poporul Meu.

Iar voi, copii din porți, aveți grijă de viața lui Israel, de viața Mea din fiii săi, căci ei nu au altă viață de trăit decât viața Mea. Viața cu înger este cea mai plăcută viață a ta înaintea Mea, Israele de azi, și să cauți mereu cu înger, căci tu trebuie să fii ocrotit cu mare grijă de toate cele ce vor veni peste pământ să cerceteze pe fiecare după fapte, precum este scris că Eu voi veni și voi da fiecăruia după cum este fapta sa.

Poporul Meu, fapta ta să însemne mereu, mereu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, ca să-L vadă toate neamurile pământului pe Dumnezeu cu tine întru a Sa venire. Amin, amin, amin.