Cu dor doresc coborârea Mea cuvânt în carte, cu dor și Eu, cu dor și sfinții Mei, și n-are cerul alt dor, decât să fie și să stea la masă de Duh Sfânt cu cei credincioși Mie acum prin izvorul Meu de cuvânt, cu care-Mi povățuiesc un popor.
Nu e cuvântul Meu atât de mult cât este de mult dorul. Dacă Eu sunt Cuvântul, ce alt dor aș putea să am mereu decât să pot fi ceea ce sunt? O, nu e mult cuvântul Meu peste poporul Meu cel de azi și peste pământ, peste credință și faptă, și peste necredință și neîmplinire sfântă în om, căci mintea omului merge și nu stă, iar când Eu, Domnul, Mi-am scris pe pământ acum două mii de ani Evanghelia Mea, M-am făcut cuvânt peste ucenicii Mei și peste cei din vremea Mea, care Mă urmau cu credință sau cu ispitire, și cuvântam după cum mergea mintea lor și fapta credinței sau a necredinței lor, și eram Cel ce cuvântam cuvântul Meu peste ei.
Duh de pace și de putere pentru Dumnezeu așez în porți și-Mi scriu în carte cuvântul Meu din ziua aceasta, căci lucrarea Mea este să fiu Cuvântul lui Dumnezeu, iar Eu lucrez așa. Eu, Domnul Iisus Hristos, lucrez carte pe pământ, și mult aș mai lucra, că iată, peste tot dă omul să Mi-o ia înainte și să scrie el cărți și iar cărți ca să ia mintea omului și să nu mai poată omul pentru cuvântul Meu cel din cer rostit peste timp și să nu-L mai cunoască omul pe Dumnezeu pentru viața lui cea de zi cu zi. Când Mă făceam cuvânt în rai între Mine și om, Mă înființam după cum era mintea și fapta omului față de lucrarea Mea așezată între om și Mine, după cum am cuvântat și am așezat pentru facerea a toate câte s-au făcut la cuvântul Meu, iar omul se depărta de fapta cuvântului Meu peste el, și trebuia să cuvintez peste om, și se dezvăța omul de Dumnezeu cu mintea și cu fapta lui, și iar trebuia să grăiesc cu el, iar el se tot depărta de Dumnezeu.
Când am grăit cu Cain și i-am spus despre fapta lui cea de moarte, el se depărtase de Mine mai înainte de fapta lui ucigătoare de frate, și apoi iarăși, după ce a săvârșit-o pe ea. O, cum se putea să nu cercetez Eu pentru cele stricate de om din pricina minții lui depărtate de Dumnezeu? Îi era greu omului să stea cu Mine de vorbă când el se ascundea de Mine pentru mintea lui și pentru simțirea inimii lui. Eu însă cuvântam cu el, căci eram Făcătorul lui și a toate câte erau prin facerea Mea cea prin cuvânt așezată ca să fie, și Mă durea, și Mă tot durea depărtarea lui de Mine, iar azi, după șapte mii de ani, sunt munți mari de durere între Mine și om, că nu s-a deprins omul decât să-Mi facă durere și să se ascundă de Mine și să se învețe să nu-l văd. O, cum să nu-l văd când Eu sunt Atoatevăzătorul și Atoateștiutorul? O, cum să tac între Mine și om? Cum să stea cuvântul Meu din lucrarea sa când nici omul nu stă ca să nu strice lucrarea lui Dumnezeu Făcătorul a toate câte sunt și al omului apoi?
Sunt în coborârea Mea de azi cu cea pomenită azi în lucrarea bisericii, căci sfinții și părinții au presărat pilde de sfințenie și de pocăință, cu care să însoțească în vremea postului cel pentru amintirea patimilor Mele pe cei credincioși, ca să prindă ei putere și iubire și căință între ei și Dumnezeu.
A fost în Egipt o femeie părăsită de credință și de frica de Dumnezeu și care și-a dat viața spre păcat, dar Duhul Meu Cel lucrător pentru omul cel pierdut i-a ieșit în cale prin iconomia tainei Lui și a lucrat-o pe ea pentru duh de pocăință și au intrat în ea păreri de rău pentru viața ei dată focului care arde în om prin păcătoșenia lui. Ea și-a zdrobit atunci inima și a stăruit pentru pocăință și pentru iertare, iar dacă a ajuns să-și conștientizeze multa ei păcătoșenie s-a dus dintre cei vii, s-a dus în adâncul pustiului și s-a tăinuit pe sine, murind față de păcat și dându-se vieții cea cu Dumnezeu și cu îngerii Lui, și a stat ea apoi cu această însoțire până la capătul firului vieții ei aici, pe pământ, iar la sfârșit a fost să facă ea cunoscută oamenilor viața ei cea cu păcat și învierea ei din moarte și trăirea ei apoi cu Dumnezeu și cu îngerii Lui, până la viața ei cea de după trup, căci a crezut ea în viața cea de veci a fiecărui om. Acum, întru venirea Mea cu sfinții, o iau pe ea mărturisitoare pentru cei de pe pământ, căci grăiesc sfinții de lângă Mine, grăiesc cu Mine între cei din cer și grăiesc cu cei de pe pământ sfinții Mei, și mare și duioasă este venirea Mea cuvânt peste pământ acum, însoțit de sfinții Mei, de cei care M-au iubit cu dor, mai înainte de sosirea lor în locașurile Tatălui Meu pregătite pentru ei, pentru cei ce Mă iubesc pe pământ. Amin.
– Sunt cu Tine în coborârea Ta, căci Tu ești cu mine, Doamne, fiindcă mi-ai iertat păcatul după ce am plâns eu pentru el un șir lung de ani, mai lung decât vremea mea de păcat, când mă tot depărtam de Tine cu mintea mea și făceam ca și Cain, care-și pitea, săracul, fapta lui ca să n-o știi, ca să n-o vezi, dar Tu i-ai ieșit în cale cu lumina Ta, care învederează pe cele ascunse de om ca să nu le știi Tu pe ele, căci așa îl duce mintea pe cel ce se ascunde de Dumnezeu pentru faptele lui rele.
Viața mea pe pământ are scris peste ea o pildă rea de viață și o pildă bună apoi, prin pocăința mea cea pentru păcat și prin umilința cu care am stat apoi înaintea Ta ca să mă ierți și să mă speli de vină, Doamne. O, nu cu toți oamenii Te porți la fel, nu cu toți păcătoșii ești milostiv la fel, ci cu cei ce se pocăiesc, Doamne. Cain dacă nu și-a însușit păcatul nu și-a lucrat milă de la Tine pentru fapta lui cea ascunsă de Dumnezeu, iar eu dacă mi-am zdrobit inima pentru depărtarea mea de Tine prin păcat, dorindu-Te pe Tine alin peste ranele mele cele de la păcat, am găsit milă de la mila Ta pentru cei ce se pocăiesc și își îndreaptă viața după voia Ta.
O, câți păcătoși își sfârșesc viața prin păcat, Doamne! O, câtă durere în cer de la ei și câtă bucurie pe diavolul pentru sufletele lor câștigate de el! Nu vrea omul să știe că păcatul este moarte și bucurie a morții în om. Tărâmul morții este omul care se îndulcește cu veninul cel înșelător al păcatului cel ieșit de la neascultarea de Dumnezeu a lui Adam, omul care s-a încântat apoi cu păcatul. Nu le spun oamenilor mai mult decât am spus eu celui ce m-a pecetluit cu numele Tău mai înainte de trecerea mea spre cele cerești, dar spun că mintea omului și fapta ei apoi nu se pot ascunde de la fața lui Dumnezeu, și e bine să-și vină în fire cel ce se depărtează de Tine, căci mintea omului merge și nu stă, iar Tu cuvintezi peste oameni după cum merge mintea lor și fapta credinței sau a necredinței lor, și ești Cel ce cuvintezi cuvântul Tău peste ei ca și acum două mii de ani peste ucenicii Tăi și peste cei mulți care umblau în urma Ta pentru lucrările pe care le făceai în mijlocul oamenilor, pentru duhul mărturisirii, Doamne.
O, eu Te rog în ziua mea de pomenire, Te rog pentru poporul Tău cel de azi, în mijlocul căruia Îți scrii mărturia Ta și a lui. Dă-i lui cale lucrată de Tine între oameni pentru duhul mărturisirii, Doamne, și fă să propășească între mulți și peste mulți cunoștința, duhul cunoștinței, care se face cuvânt în cartea Ta cea de azi, așezată între oameni prin însuși glasul Tău peste pământ prin cei peste care Tu cuvintezi cuvântul Tău din zilele acestea, și prin care Tu vii acum peste toate câte sunt pe pământ ca să învederezi Tu binele și răul, pe cei buni și pe cei răi și să faci dreptate pe pământ, și apoi cer nou și pământ nou pentru cei ce Te-au iubit și Te iubesc.
O, de ar merge omul cu mintea sa întru întâmpinarea Ta! E îngâmfat omul și dă să răstoarne în mintea lui adevărul venirii Tale de azi cuvânt pe pământ. Sunt mulți care-i pândesc pe oameni ca să-i facă să nu se aplece cuvântului Tău de azi, atât de duios cum umblă el în calea omului ca să-l întoarcă pe el cu fața spre Tine, Doamne. Sunt mulți care-și fac lucrarea lor ca și fariseii și cărturarii din vremea Ta, care umblau să răstoarne din mintea și din inima mulțimilor adevărul că Tu ești Iisus Hristos Mesia, făcând ei așa chiar și după ce Tu Te-ai dovedit Dumnezeu adevărat prin învierea Ta cea de după trei zile cât ai stat în locuința morților ca să-i scoți pe cei ce Te așteptau să-i scoți. O, de-ar părăsi omul necunoștința de Dumnezeu Tu i-ai da lui har ca să Te simtă și ca să Te vadă apoi în lucrările Tale de azi, că iată, ai popor, care Te întâmpină întru venirea Ta cuvânt de Duh Sfânt peste pământ ca să-i chemi pe toți de la moarte la viață, de la păcat la vindecare și la sfințenie și la lucrarea mărturisirii, Doamne.
O, ce munți de durere zidesc între Tine și ei cei ce au fugit din brațul Tău, fugiții de Dumnezeu, Doamne, pierzându-și ei mintea și pocăința și pacea și aruncând cu pietre înapoi, plecând ei din poporul Tău, din trupul cel închegat al bisericii Tale de azi, înnoită de Tine prin cuvânt nou și în mijlocul căreia Tu ești trup și cuvânt, Doamne, așa cum nicăieri nu mai poți să fii așa întreg în lucrare prin duhul mărturiei, o, Doamne, Care vii și tot vii cuvânt duios pe pământ, atât de duios prin graiul Tău cel de azi!
Rugăciunea mea înaintea Ta pentru oameni este spre trezirea lor, iar cea pentru România Ta cea de mâine, rugăciunea mea este să împlinești în ea multa strălucirea Ta în văzul tututor popoarelor de pe pământ și s-o faci pe ea să strălucească de slava Ta și să vadă neamurile pământului alegerea Ta și țara venirii Tale acum, la sfârșit de timp, cu îngerii și cu sfinții, o, Doamne, și dă-i poporului cuvântului Tău torță luminătoare departe și fă-i lui cale mărturisirii și să se audă peste pământ de taina Ta și de lucrarea Ta de cuvânt și să vină mulți spre izvorul Tău și să învieze ei, să învieze, așa cum eu am înviat din păcat, spre bucuria Ta și a mea, o, Doamne! Amin.
– Eu, Doamnul, împlinesc rugăciunile sfinților Mei și dorurile lor sfinte și voi întări duhul mărturisirii peste pământ și Mă voi vesti cu slava cuvântului Meu cel de azi peste un popor în mijlocul neamului român. Amin.
Pace ție, popor al cuvântului Meu! Necredința, care cade peste ei ca o plată pentru necredincioșia lor, a celor ce ne părăsesc pentru ei înșiși pe Mine și pe tine, să nu te îndurereze, căci noi avem de lucrat peste pământ, tată. Tu întețește-ți pacea și fă-Mi loc larg pentru Mine și pentru biruința Mea cu tine, și apoi ne vom odihni de trudă, poporul Meu. Până atunci însă vom lucra, iar cuvântul Meu stă înaintea ta ca să-l lucrezi tu pe el. O, lucrează-l, tată, lucrează tu cuvântul Meu, și să nu spui că ești neputincios, că nu tu, ci Eu sunt Cel ce pot, Eu, Domnul Iisus Hristos, iar tu ești cel ce poți prin Hristos, și să te deprinzi să spui cu tot elanul credinței: „pot totul în Hristos“, și tu vei putea, și Eu voi putea, și mulți vor putea prin noi, și pe mulți îi vom trage spre Tatăl, precum este scris să fie lucrarea Mea cea de azi, și așa vom putea, așa, precum este scris să fie și să se facă, poporul Meu. Amin, amin, amin.