1.3. Căderea omului; căderea îngerilor

Când Eu am dat să-l întreb pe Adam în rai de ce se ascunde de Mine, el s-a supărat că l-am întrebat și că am umblat la purtarea lui ascunsă, și s-a răstit la Mine și s-a supărat pe Mine, iar cine se ascunde de Mine se supără pe Mine și Mă amenință prin purtarea lui și prin vorba lui dacă umblu să-l descopăr, și acela nu mai poate rămâne al Meu și pleacă și se ascunde ca să plece și caută cumva să plece, căci nici dragostea, nici frica de Dumnezeu nu mai rămân cu cel ce se ascunde pentru voia lui, căci dacă măcar frica de i-ar mai rămâne, n-ar pleca, ci s-ar apleca pentru umilință, și iată de ce nu are omul înțelepciune ca să nu păcătuiască și să-l ajungă apoi despărțirea de Dumnezeu!

— Cu duh adânc îndurerat și înlăcrimat pentru durerea Ta cea de la mine îmi las lângă Tine duhul și cuvântul meu, o, Făcătorul meu, și le spun oamenilor, ca un martor al Tău, că drumul spre rai nu este altul decât sfinții Tăi, care Te-au mărturisit cu Duh Sfânt și cu sânge înaintea domnilor și a împăraților și a înțelepților pământului după ce Tu ai venit pe pământ și Te-ai făcut temelie bisericii Tale.

Acum șapte mii de ani eu m-am strivit de tot în fapta neascultării mele de Tine, iar după ce s-au dezmorțit de sub lovitura aceasta trupul și duhul meu, au început durerile mele toate, în mine și în urmașii mei până azi. Îi strig eu pe oameni și mărturisesc lor durerea Ta și a mea. Durerea Ta sunt eu, durere de șapte mii de ani, și vreau să n-o mai ai, dar trebuie să repare omul cel de la sfârșit stricăciunea mea din el și să Te ia pe Tine înăuntrul lui cu toată slava Ta, care trebuia să sălășluiască în mine la începutul meu dacă Te-aș fi ascultat, o, Doamne! Locul Tău din om este sfințenia lui cu trupul, cu duhul și cu sufletul, cu toată ființa lui, o, Doamne, căci plata păcatului este pahar amar, neostoit acest amar, și de care tot omul se teme.

Au așezat sfinții și părinții bisericii în duminica aceasta ziua când eu am ieșit din rai, izgonit fiind de neascultarea mea de Tine, Doamne. O, e greu de omul care-și alege carnea, voia lui și cuvântul lui împotriva cuvântului Tău, Cuvinte Doamne, dar iată cât vii Tu de mult și de slăvit acum pe pământ cuvânt! O, slavă venirii Tale, Doamne! O, atât de mult iubești pe cei pierduți de Tine ca să-i faci cumva să Te audă și să se întoarcă!

s-au întâlnit pe pământ după nașterea Mea cele două puteri, puterea lui Dumnezeu și puterea lui satana, cel întâi între cetele îngerești și care s-a făcut Mie potrivnic pe când omul cel zidit de mâna Mea și așezat în rai s-a împotrivit să asculte pe Făcătorul lui, pe Dumnezeu, și a tras sub neascultarea lui slujirea cetei cea dintâi a îngerilor lui Dumnezeu, iar neascultarea și orânduiala clătinată de la locul ei a adus potrivnic Mie pe îngerul cel întâi între cetele îngerești, pe căpetenia aceasta, și s-a făcut acesta prin neascultare satană, potrivnic s-a făcut, și apoi s-a răzbunat și s-a făcut puterea cea potrivnică lui Dumnezeu, iar omul a rămas cu acest păcat săvârșit împotriva îngerilor lui Dumnezeu, din pricina neascultării lui cea din rai. Atunci puterile cerești au văzut și s-au temut, iar Eu, Domnul, Fiul Tatălui Savaot, am văzut pe satana ca fulgerul căzând din cer și am rostit peste cetele îngerești prin glasul îngerului Meu Mihail și am zis: „Să stăm bine și cu frică și cu luare-aminte!”, și s-a făcut liniște puterilor cerești și au așezat în pace lucrarea lor pe mai departe spre slujire lui Dumnezeu și facerii a toate, slujire mare cum nu se suie la mintea omului, căci dacă n-ar fi puterile cerești și lucrarea lor, n-ar mai sta nimic la loc sortit de Dumnezeu prin facerea cerului și a pământului, pe care Domnul le-a așezat să fie, și prin cuvânt le-a așezat și sunt.

duhul lumii e străin de Duhul lui Dumnezeu, și tot ce nu este cu Dumnezeu se strică, se stâlcește de tot și nu mai are nici un chip, și asta a făcut duhul lumii cu făptura cea omenească, și trebuie să-i grăiesc omului aceasta literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, ca să-Mi fie dreaptă apoi judecata lucrurilor toate, după cartea facerii cea din cer între pământ și cer, căci este acum altă facere între pământ și cer, este facerea pe care a făcut-o și o tot face omul, căci el și-a zis: «Pune-voi scaunul meu mai presus de ceruri și peste Cel Preaînalt îl voi pune!». O, numai îngerii Mei știau slava domniei Mele, slava Celui Preaînalt, iar omul a născut în el gând ascuns după ce i-am dat să stăpânească lucrarea Mea cea pentru el și să-L recunoască de Stăpân peste el pe Făcătorul lui și a toate cele făcute de Dumnezeu, văzute și nevăzute, după lucrarea lor.

O, poporul Meu, e nevoie de adâncă smerenie în om pentru slujire a sa înaintea lui Dumnezeu sau înaintea omului. O, poporul Meu, duhul rău stă bine ascuns de șapte mii de ani ca să facă el în fiecare om ceea ce a făcut atunci omul cel zidit de Dumnezeu și care s-a semețit după ce îngerii lui Dumnezeu slujeau lui cu bucurie și cu iubirea cea de sus. O, fiilor, nu s-a născut în oameni până azi înțelepciunea care-i trebuie omului ca să se uite el bine cât strică, cât bine strivește semeția în om, căci omul cel întâi zidit, semețindu-se după ce i-am supus lui toate spre slava Mea și spre bucuria lui cu Mine, Mi-a strivit el apoi și slava îngerilor, iar îngerii Mei cei întâi, slujitori omului după ce l-am zidit și i-am dat lui Edenul de casă, și-au pierdut slujirea lor cea pentru Mine, căci s-au plecat omului, dar omul era semeț acum, căci s-a văzut mare și puternic prin ceea ce Eu i-am dat, și a stricat atunci omul în cer și pe pământ locul lui, și locul Meu din el l-a stricat atunci și a adus durere și cădere pentru îngerii care știau bine scaunul Meu de domnie și slava lui, unde ei Îmi slujeau.

nu știu oamenii, nu știu nici cei ce zic că știu despre Tine și de la Tine, nu știu aceștia cum a fost căderea îngerilor, nu știu că nu îngerii, ci numai omul a întins mâna peste Tine și s-a făcut el atunci cădere peste îngerii slujitori tronului Tău slăvit! Spune-le oamenilor, că nu știu oamenii ceea ce numai Tu ai văzut și știi, căci ești Fiul Tatălui, Cel mai înainte de vecii născut din Tatăl, ești Cel ce este, Fiule scump! Amin.

O, mamă, iată, și bucuria poate fi semeție, și încă ce semeție, mamă! Ucenicii Mei dădeau să se bucure că li se pleacă duhurile rele, îngerii cei căzuți prin bucuria omului cel zidit de Dumnezeu și care s-a semețit bucurându-se că l-am pus să stăpânească peste cele făcute de Dumnezeu pentru el, căci când el a văzut că-l slujesc îngerii cei dinaintea tronului slavei Mele s-a semețit, bietul de el, că a luat stăpânire mare chiar și peste îngerii tronului Celui Preaînalt, Făcătorul cerului și al pământului și al omului apoi. Cine știe să citească în Scripturi poate să înțeleagă dacă voiește, căci Eu acum am deslușit păcatul semeției omului când îngerii cei dinaintea tronului Meu slujeau lui în rai ca și Dumnezeu, căci Eu, Domnul, slujesc omului de atunci și până azi.

Să se smerească omul pentru cât îl miluiesc Eu și pentru cât îl slujesc, și nu să se semețească el că ar merita aceasta, căci Adam a pierdut pacea lui și a Mea în el dacă s-a crezut vrednic.

Te-am arătat pe tine oamenilor acum două mii de ani, mamă, și le spun acum tuturor că îngerii cei căzuți, care s-au făcut satane, s-au temut mereu de tine cât ai stat pe pământ și n-au putut să-ți facă piedici și nu s-au apropiat de calea ta cu Dumnezeu, mamă. Stăpânitorul acestei lumi, diavolul, a fost judecat atunci prin venirea Mea pe pământ și prin moartea și învierea Mea apoi, și nici atunci n-a priceput el îndeajuns judecata lui, căci acest duh a rămas orb de tot odată cu înființarea lui între cer și pământ în clipa când îngerii s-au prăvălit din cer prin semeția omului în rai.