1.3. Căderea omului; căderea îngerilor

Încă de la începutul lui cel din Eden omul a zis el și nu a zis ca Dumnezeu, Care l-a făcut pe el. Păcatul nerecunoștinței s-a încuibat în om încă din rai, și din această pricină a pierdut omul raiul, iar raiul l-a pierdut pe om, pe cel pentru care raiul a fost făcut de Dumnezeu, și iată, «boul își cunoaște ieslea sa și pe stăpânul său, dar omul nu-L cunoaște pe Dumnezeu», așa cum este scris în prooroci.

O, n-a ascultat omul ca să nu se atingă de cele ce erau ale lui Dumnezeu, de cele ce numai Dumnezeu trebuia să le știe și să le țină sub pază și să-l păzească pe om să ispitească pe Dumnezeu, dar omul a dorit să ispitească ființa lui Dumnezeu, și așa a făcut, și apoi și-a văzut căderea și s-a temut de Dumnezeu și a dat să se ascundă. Eu însă eram cu pasul și cu glasul peste el, iar când l-am strigat să-Mi răspundă unde este ascuns, murise, murise față de Mine, căci cine cunoaște ca Dumnezeu, se dorește pe sine apoi, nu-L mai dorește pe Dumnezeu și nu-L mai are pe Dumnezeu mare peste el, căci se ascunde de El, așa cum s-a ascuns Adam. Cel ce se ascunde, din pricina răului din el se ascunde, și omul dă vina unul pe altul din unul în altul înaintea lui Dumnezeu, așa cum a fost la început, după ce răul a fost cunoscut de om, făcându-se păcat în om, moartea lui Dumnezeu în om.

Avea trup nemuritor Adam, dar neascultarea l-a îmbrăcat în trup muritor, în care locuiește pofta și păcatul, și s-a luat pe sine în gând Adam și L-a dat din el pe Dumnezeu. O, nu este bine să stea omul cu el în gând, ci cu Mine în gândul lui să stea, căci cine stă cu el însuși în gând, acela nu-L mai are pe Dumnezeu în el, în gândul lui, decât pentru teamă, iar teama îl obosește pe om și îl face să se ascundă ca Adam. L-am povățuit pe om să caute să scape de păcatul ispitirii lui Dumnezeu și al omului și să nu mai facă neascultare spre păcatul acesta, căci Adam dacă a dat de la el ascultarea de Dumnezeu s-a pus să-L ispitească pe Dumnezeu și lucrarea Sa și ființa Sa și înțelepciunea Sa, că poate, poate ar fi să ajungă el mai deasupra lui Dumnezeu, dar trupul lui s-a făcut în clipa aceea trup muritor, căci Eu i-am spus că în ziua când va călca porunca Mea va muri, și a trebuit să cadă Adam din rai apoi, ca unul care va muri cu trupul, și a făcut el suferința aceasta pentru tot neamul omenesc cel de după el.

O, iată cât strică un om care păcătuiește! În loc să fie cuminte, în loc să asculte, în loc să postească, așa cum Eu i-am spus, Adam s-a voit deasupra lui Dumnezeu și s-a pus să ispitească ființa lui Dumnezeu și lucrarea Sa, prin care toate s-au făcut. Nu Mă vedea Adam, și Îmi auzea numai mersul și glasul, și sfios l-am întrebat când el s-a ascuns: «Nu cumva ai călcat cuvântul Meu?».

Se întreabă omul cum de nu l-am oprit la timp pe Adam și de ce i-am spus numai după ce a păcătuit împotriva Mea și a lui? O, Eu știu ce am făcut. Eu l-am făcut din iubire pe om și l-am vrut să Mă iubească, dar dacă el n-a vrut, iubirea nu trebuie împinsă din spate, ci trebuie liber să facă omul aceasta, că altfel iubirea nu mai este ea. Chiar și când l-am întrebat de neascultarea lui, tot cu sfială l-am întrebat, căci eram Cel ce trebuia să fie iubit de cel zidit de Mine pentru iubirea dintre Mine și el apoi. Iubirea nu pedepsește când este în om, iar Eu eram Iubirea, și am lucrat cu sfială înaintea celui ce a călcat peste iubire, căci așa lucrează iubirea. Cine nu are iubire, nu are, dar cine o are pe ea, iubirea se face durere în cel ce nu are cum s-o odihnească pe ea.