1.3. Căderea omului; căderea îngerilor

Sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu și nu mai am alt dor între pământ și cer decât să fac pe pământ împărăția cerurilor, petrecerea Mea cu omul, pe care am pierdut-o în rai când omul s-a ascuns de Mine și M-a lăsat fără de el și s-a dat diavolului în ascultare, căci mintea omului îl trage în jos pe om, și așa se naște diavolul între pământ și cer, vrăjmaș lui Dumnezeu și omului însuși, și omul Îi face rău lui Dumnezeu înăuntrul său și în afara sa din pricina dorului de sine împotriva Mea în el, iar Eu am spus acum două mii de ani, părăsit de om cum eram de la început și până atunci, și am spus ca să se audă: «Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și, purtându-și crucea, să urmeze Mie», să nu-și mai urmeze sieși omul, ci Mie, dacă voiește cu Mine, căci acum șapte mii de ani și-a urmat sieși și M-a părăsit, și iată, așa nu are omul pe Dumnezeu peste el, căci omul își urmează minții lui chiar și când vede unde cade când el face așa.

E bătrână căderea omului și s-a învățat așa cu ea omul și și-a luat-o de viață, dar e vremelnică o așa viață.

Voiesc să iau de pe om acest păcat, această vină, că nu omul a făcut pământul, ci Dumnezeu l-a făcut. I-am spus omului să stăpânească pe pământ după ce l-am făcut pe el om din pământ, dar i-am spus aceasta înainte să-și lucreze el căderea din Dumnezeu prin neascultare. Omul cel ieșit din om este al duhului neascultării omului și al voii libere din om, și nu este al lui Dumnezeu omul cel ieșit din om. Trebuia să vin să-i spun omului aceasta și am venit și vin și-i spun, iar lui îi este greu să se plece și să creadă și să cunoască pe Cel ce vine și grăiește cu el din cer așa cum grăia Dumnezeu la început cu omul, și omul cu Dumnezeu. O, n-am grăit Eu cu omul după ce l-am zidit? Nu i-am spus Eu lui ce să facă și cum să asculte? El însă n-a împlinit cuvântul Meu și M-a înlocuit cu voia sa și M-a înșelat, căci lui nu i-a plăcut cum am voit Eu și a schimbat încă de pe atunci voia Mea cu voia sa și s-a făcut potrivnicul lui Dumnezeu omul cel făcut de Dumnezeu.

O, trebuie să fie prea deștept omul ca să aleagă pentru el binele lui, ca să aleagă pe Dumnezeu și ascultarea de Dumnezeu peste el. Tot de la Mine vine și aceasta ca să poată omul așa, căci la om am așteptat zadarnic, că el Mi-a făcut numai dureri. Acum două mii de ani am spus că fericit este cel ce nu se smintește întru Mine, și cu durere mare am spus acest adânc cuvânt, căci acum șapte mii de ani Mi-a dat omul cu gura sa peste obraz că i-am dat femeia, care l-a smintit pe el, și de-atunci a ales să se smintească așa omul și să se ascundă după Mine în fel și chip, până ce a trebuit să îl las așa pe om.

O, poporul Meu, am pus în sufletul tău credință, tată, iar tu trebuie s-o lucrezi și s-o păstrezi, căci cine nu ascultă așa, tăgăduiește cuvântul Meu, așa cum l-a tăgăduit Adam în rai de a călcat peste cuvântul Meu, și s-a supărat apoi pe Mine omul cel zidit de mâna Mea și și-a cules plată dureroasă, lacrimi și suspin. S-au smuls din Dumnezeu unul pe altul, Adam și femeia sa, căci n-au vegheat să nu calce ei peste cuvântul Meu.

O, fiule, Adam n-a vrut, săracul, să se hrănească cu minunea frumuseții raiului în care Eu l-am așezat, ci s-a hrănit unul cu altul cei doi și n-a mai văzut decât atât, și s-au făcut pământ frumusețile raiului pentru cei doi, dintr-un singur trup împărțit în două de mâna Mea, după ce Adam n-a găsit între toate ființele cu suflet viu în ele ajutor pentru el pe pământ. O, iată cum a furat omul de la Dumnezeu, din nevăzutele lui Dumnezeu și le-a așezat pe pământ apoi ca să se fălească el cu ele!

Eram uitându-Mă peste omul așezat de Mine în rai ca să-l păzească și să-l lucreze și grăiam cu omul, și el cu Mine grăia, chiar dacă el nu Mă vedea, dar Mă auzea omul în rai grăind cu el și Mă auzea mergând în jurul lui și prin rai, iar dacă a călcat porunca dată lui de Mine, el s-a ascuns apoi de teamă, dar Eu l-am strigat să iasă de unde s-a ascuns și să se arate și să grăiască cu Mine și să-Mi răspundă la întrebare, și n-a putut el să scape de Dumnezeu așa cum ar fi voit, și Mi-a răspuns apoi plin de teamă și și-a arătat vinovăția și în același timp scuturându-se de ea, căci așa pățește cel semeț, se scutură de vina pe care o are și o dă pe altul, căci este fricos cel semeț, fiindcă semeția nu-i dă omului putere, ci îi aduce teamă apoi, teamă de Dumnezeu și de om prin lucrarea ei ascunsă sub masca fățărniciei, păcat întunecat peste mintea omului.