6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

Eu, Domnul, vin și lucrez cu cuvântul și stau în luptă cu duhul rătăcitor de turmă, o, că e ușor de tot să-l dărâmi pe creștinul care nu stă cu Dumnezeu în rugăciune și în petrecere sfântă, și iată ce spun la tot creștinul, la tot poporul creștin:

Nu fii popor fără rugăciune, poporule creștin! Toate casele de creștini să aibă spre Dumnezeu rugăciuni ca să pot ocroti din cer pe cei legați prin rugăciune cu Dumnezeu, căci numai păgânii nu stau în rugăciune în vremea vieții lor.

O, fericiți sunt și vor fi creștinii care au rugăciune spre Dumnezeu prin duhul sfinților părinți, căci duhul acestor rugăciuni îi păstrează pe ei în rădăcină, îi păstrează biserica Mea cea adevărată și una după nume și după viață și după orânduiala lăsată prin sfinți.

O, fii creștini, primiți bucuroși îndemnul Meu, că iată ce vă spun: puteți să nu aveți ce mânca sau cu ce vă îmbrăca sau sub ce să vă adăpostiți, dar rugăciunea spre Dumnezeu să nu vă stea din minte și de pe buze, ci stați cu Domnul mai mult decât cu voi înșivă și unii cu alții, o, fiilor.

S-a tot fărâmițat turma bisericii Mele prin smulgerea de lângă ea a celor ce au căzut în ispită la glasul unora care și-au dorit să aibă turma lor, dar iarăși spun, o singură biserică este, și ea are părinți și mărturisitori în cer. Amin.

Omul își alege singur viață de creștin sau viață de păgân, iar cale de mijloc nu este. De aceea cel ce voiește să fie al lui Hristos, acela să învețe și să înțeleagă și să aleagă viața de creștin, viață de rugăciune, de petrecere cu Hristos și cu sfinții Săi mărturisitori prin apă, duh și sânge, iar rădăcina creștinului este cea de la început și care mărturisește ca la început pentru viață de creștin.

Vin să-l îndemn pe creștin și pe tot omul să-și facă timp și loc de împărăția cerurilor cu el. O, n-are Dumnezeu loc în om, n-are loc de om Domnul în om. O, de ce, oare stă omul așa de mare în el, mai mare ca Dumnezeu, Care l-a zidit pe om? Nu se apleacă omul când aș da să-i fac o îndreptare și Îmi dă să înțeleg că nu sunt drept cu el. Nu pot de om, nu pot să fac nimic pentru el, ceva sfânt pentru Mine în el, că n-am loc de el. E el și nu-Mi dă voie. O, e urâtă inima lui ca și purtarea lui, care-i arată inima și aluatul din ea. Îl las pe el mare, mare cât vrea el să fie și să stea, că n-am altcum să fac cu el, dar va sta înaintea Mea la capătul mersului lui și va vedea atunci pe cine L-a ținut atât de mic, pe cine nu L-a lăsat Stăpân să-i fie precum i-a fost și Făcător, dându-i suflet și viață.

Când pleci dintru ale tale adunate nu iei nimic cu tine, decât purtarea vieții tale de pe pământ, și numai ea va fi să te însoțească ori spre lumină, ori spre întuneric, după cum ai lucrat și ți-ai adunat faptele tale bune sau rele, sfinte sau păcătoase, și mai ales cuvintele, lucrarea inimii și a minții.

O, fiilor, plânge Domnul că nu are omul duhul pocăinței pentru cele rele ale vieții sale de creștin sau de om. E greu să-l fac pe om să Mă primească cu îngrijirea Mea pentru viața lui așezată după voia Mea. Dau să Mă apropii de el și se supără și se asprește la inimă și la față și i se pare că sunt nedrept cu el prin lucrarea Mea de peste el, și dau să zic îndurerat că în fața celor fără de păcat trebuie să ne smerim de partea adevărului lor și să fim cuminți de partea minții lor.

O, fiilor, mai aplecat, mai iubitor, mai mulțumit este pomul când se apropie de el grădinarul ca să se îngrijească de el. Fiecare pom are uscăturile lui, dar dacă n-ar avea stăpân să-i poarte de grijă, să-l curețe de suferința lui, intră boala în tot pomul și se usucă pic cu pic și piere apoi și merge în foc, și iată, de aceea trebuie să aibă și pomul stăpân ca să-l curețe de uscături, să-l ude în vreme de secetă, să-l înnoiască prin lucrările îngrijitoare și să rodească el apoi spre bucuria stăpânului lui.

Sunt venit la masă de cuvânt cu sobor de sfinți, cu ceata de cuvioase pentru serbare în cer a cuvioasei Parascheva, și stau sfinții plini de dor de glasul cuvântului Meu și de bucuria acestor clipe sfinte cu Mine pe pământ în mijlocul celor ce cred venirea Mea cu sfinții, o, și îți dau ție, uceniță iubitoare, îți dau glas în cartea Mea cea de azi, căci voi mărturisiți din cer venirea Mea cu sfinții, precum este scris să se împlinească pe pământ în mijlocul neamului creștinesc slava venirii Mele de la Tatăl la oameni după două mii de ani de răbdare și de așteptare după om.

— O, slava venirii Tale cu sfinții e frumusețea cerească nepricepută de mintea omenească, Doamne al sfinților Tăi, și n-avem noi mai mare bucurie ca aceasta ca să putem mărturisi din cer minunea lui Dumnezeu de la sfârșit de timp, venirea Ta cu sfinții la cei de pe pământ, Doamne.

Toți sfinții Tăi se umplu de neliniște în cer când sunt primejdii pe pământ peste creștinii Tăi care-Ți poartă numele Tău mare, Doamne.

Voi, care primiți din cer pe Domnul cuvânt ca să vă învețe cu el cărarea și lucrarea veșniciei, voi toți, pe unde vă aflați și viețuiți, o, fiți cu luare aminte și cu lucrare sfântă, că trebuie să liniștiți duhurile cerului, care se încordează peste așteptări când voi ați face voia cea rea, văzut sau pe furiș, față în față cu oștirile de sus, care veghează peste voi ca să nu fiți biruiți de satana, ca să nu vă pierdeți mintea și veghea ei.

O, nu vă ascundeți de Dumnezeu! Văd aceasta puterile cerești dacă lucrați așa, și se îndurerează cetele de sfinți și de îngeri. Învățați-vă să fiți vegheați, căci Cain n-a luat îndemnul cel bun de la Dumnezeu ca să creadă că e vegheat de sus pentru faptele lui, și dacă n-a ascultat a rămas fugar, a fugit și fuge mereu de lumină cel ce face așa.

Sunteți vegheați și păziți mult prin purtarea straielor creștinești, o, fii iubiți de Dumnezeu, și ele vă aduc și cinste sfântă din partea celor ce nu iubesc frumusețea aceasta a omului creștin, dar trebuie și mintea și inima și dorul și iubirea să vă fie mult lucrătoare, pentru ca să aveți veghe întreagă peste voi și să nu poată satana să vă dea de partea sa prin felurimea slăbiciunilor omenești. Luați pildă de la dragostea sfinților iubitori de cer pe pământ, că iată-ne sus pentru voi rugători și veghetori! Iubiți pe Dumnezeu și iubiți-i pe sfinți și fiți dăruitori de bucurii sfinte pentru noi, o, că ne e dor de slava cea pentru lepădarea de sine a vieții de pe pământ, și slavă Domnului că ne-a dat această putere să călcăm peste noi și să-I dăm Lui statul la cârma vieții noastre, și toate cu multă credință și cu multă umilință să le lucrați, căci îndoiala între voi și Dumnezeu vă pedepsește și doare apoi pedeapsa!

O, Doamne, noi privim la Tine și la glasul Tău scump, cu care Tu hrănești un norod care ia de aici de la izvor, și tot mereu așteptăm să-Ți ascultăm glasul, să fim întru venirea Ta și mărturisim în cartea Ta de azi cu cei ce Te primesc venirea Ta cu sfinții, venirea Domnului, precum este scris pentru această împlinire.

— Voi, sfinți iubiți ai Mei, v-ați strâns pe pământ numai în cer, o, numai în cer, căci ați știut și ați crezut că nimic nu-și poate omul strânge pe pământ ca să aibă parte de strânsura lui.

Fiilor, fiilor, Mă mărturisesc sfinții în mijlocul agoniselii lor din cer. Ei sunt ai veșniciei și aceasta este zestrea lor și pentru ea au trudit ei pe pământ.

Iată, Eu, Domnul, privesc la voi acum și la masa voastră de sfat frățesc și trebuie învățătură mereu, și apoi împlinirea ei. Fiți înțelepți în vorbirile dintre voi apoi, ca să puteți rămâne în duhul vorbirilor bisericești și ca să puteți deprinde gura voastră să grăiască fără de iscodire, fără de sămânță de vorbă, și totul ca învățătura cea din Scripturi: da să fie da, iar nu să fie nu, ca să nu strângă diavolul firimituri ieșite din gura voastră spre folosul lui. Dar ca să pricepeți mai mult, lucrați mai mult la aceste tainice înțelesuri, lucrați bisericește, și nu doi câte doi sau câte trei, iar când veniți la masa de la izvor, o, veniți și întrebați cele pentru înțelepciunea voastră și a cuvântului Meu care se împarte ca să fie lucrat de voi și să vă strângeți în cer bogăție de har, viață trăită în Hristos, timp răscumpărat fir cu fir, ca nu cumva prea multe firimituri să cadă din gura voastră pe jos și să fie strânse de satana cel potrivnic fiilor lui Dumnezeu, și de care el se împiedică mereu pentru neagra lui lucrare.

Așadar, fiți ziditori ai veșniciei, fiilor! Nu pregetați să căutați pe Dumnezeu și spre Dumnezeu! Sunteți sub ochiul Meu mereu. Fiți curați cu inima unii față de alții ca să fiți una și în veșnicie, o, fiilor! O, fiți curați în cuvânt și în adevărul Meu, pentru care vă trebuie smerenie mare, aplecare multă și apoi credincioșie fără de măsură, dar toate acestea nimeni nu le poate avea de bogăție a sufletului, decât numai prin pocăință, mereu pocăință, mereu curățire, mereu, prin duhul pocăinței, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Fiilor, fiilor, luați pildă bună unii de la a alții, luați de la cei mai tăcuți, mai măsurați la vorbă și la purtare bună, mai plini de dor de Dumnezeu, de cer. O, luați pildă de la cei sănătoși cu înțelepciunea lucrurilor și a stărilor și a întâmplărilor, de la cei mai cuminți, mai sfinți, mai ascultători, mai tari în credință și în faptă, și așa veți fi frumoși și umiliți mereu.

O, rugați-vă tot timpul, fiilor! Rugați-vă să nu cădeți în ispită. Cei care nu au rugăciune cu aplecare înaintea Domnului ziua și noaptea, aceia își vor plânge lipsa de stat cu Dumnezeu de vorbă și de părtășie, o, și așa vor fi și dincolo de timpul de pe pământ, căci nici acolo nu vor avea parte de părtășie cu Domnul. Așadar, trebuie iubire, trebuie sculare de dimineață și scoală-te cu aplecare înaintea Domnului o clipă sfântă și dulce prin rugăciune, și numai apoi mergi la ale timpului tău pe pământ, că din tot ce faci tu pe pământ nu se adună în cer, ci numai statul tău cu Dumnezeu, numai timpul acela rămâne de partea ta ca să te întâmpine spre bucuria ta cea de veci, iar altfel trebuie toiag, trebuie bici ca să se teamă creștinul și să porneacă rugăciunea cea pentru paza cea din toată vremea.

Rugăciunea ta să cuprindă în ea frica de Dumnezeu, întărită aceasta spre nădejde și grijă de viața cea veșnică, de petrecerea ta de după călătoria ta aici pe pământ. Așadar, îngrijește-te cu stăruință, fă-L pe Domnul doctorul tău aici, că acolo dacă mergi bolnav nu te mai poți însănătoși și rămâi cum te-ai dus. Iată, îți trebuie sănătate deplină, fire întreagă, pregătită aici și ținută din scurt și hrănită cu grijă multă ca să-ți ajungă pe vecii, și iată câtă lucrare, câtă hărnicie trebuie să dovedești pentru rugăciune, pentru statul tău cu Dumnezeu în părtășie și pentru ca să se învețe Domnul cu tine și să te cunoască bine și să nu ți se spună atunci: «Nu știu de unde ești!», și să te aibă Domnul de prieten al Său, și mai ales un supus copil al voii Sale pe pământ!

Fiilor, fiilor, ridicați spre cer rugăciuni, care vă vor întâmpina, că vai celor care nu au în cer rugăciuni strânse de pe pământ și zilele toate cu rugăciune înaintea Domnului! O, nu vor fi cu Hristos decât numai cei care Îl iubesc pe El, nu numai să facă voia Lui, ci să-L și iubească având părtășie cu El, vorbire cu El, să-I dăruiești inima, să-L dorești al tău să fie.

Dau aceste povețe ca să fie urmate de cei ce-Mi iau cuvântul de la izvor ca să fie ei apoi creștini împlinitori, nu numai să ia cunoștință de cuvânt, ci să aibă canon sfânt mai întâi de orice grijă și ocupație, și numai apoi să-și facă cele pământești griji.

Omul se ia cu treburile zilei și uită de Dumnezeu, și până și creștinii care aleg calea sfințeniei, uită și ei de Dumnezeu, și pot cădea în ispite dacă-și uită datoria de creștin ascultător.

Celui căruia nu-i place lumina pentru faptele sale, acela nu are rușine nici de Dumnezeu, nici de oameni, și nici frică nu are de rodul faptelor sale, și are doar trufia de sine. Când cineva cade spre patima desfrânării, aceasta este pedeapsa cea urâtă pentru alte păcate, cum ar fi: nemulțumirea, neumilința, lenea, trufia, lipsa lui Dumnezeu din inimă și din minte, necredincioșia față de ceilalți, și apoi ascundere și apoi cădere spre slăbiciuni, cădere din sfințenie, o, și se umple apoi de tăciuni pe suflet și pe față și îi mânjește și pe cei din jur și îi ajută să-L piardă pe Domnul, și iată păcate din păcate, o, și de aceea trebuie duh de rugăciune, căci lenea pentru cele sfinte mai ales, e păcat de moarte acest păcat, o, și toți se încearcă cu el și nu se tem pentru ei înșiși, căci duhul rău stă la pândă pentru viața omului.

E zi de praznic sfânt, zi de mărturisire a tainei mântuirii prin cruce, prin Hristos, și las cuvânt însemnat cu crucea ca să-i mustru pe toți cei care fug de cruce, iar cine fuge de cruce fuge de Hristos, Care S-a arătat acum două mii de ani prin cruce și prin înviere. Am rostit prin Evanghelia Mea cuvântul cruce, apoi și ucenicii Mei l-au rostit, și i-am însemnat cu numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh pe creștini, ca să se știe după crucea lui Hristos cine este creștin. Prin acest semn așezat cu mâna dreaptă pe trupul celui ce este creștin, acesta mărturisește răstignirea Mea și amintirea Mea și are parte de vindecare de păcate, căci Eu, Domnul, am suferit crucea și așezarea Mea pe ea pentru tot omul care a fost, care este și care va fi pe pământ om născut din păcat.

Pentru cruce am venit de la Tatăl, și am stat prins în cuie pe ea pentru fiecare om, iar omul care face cruce mărturisește pe Cel ce a plătit pe cruce viața Sa, pe cruce, și nu altfel.

Cel ce nu face cruce face păcate, se vrea liber să facă ce vrea, să facă și să tot facă păcate, o, și Mă tot pedepsește fără milă prin păcatele lui și nu se mai oprește, nu vrea să poarte plata păcatelor lui ca să poarte și el cruce ca și Mine.

Voi, cei care aveți credința și calea cea dreaptă sub picioare, luptați să fiți fiii credinței! Trebuie să învețe omul să aibă credința și darurile ei sfinte, și nu poate el avea oricum acest dar. Așadar, luptați sub cruce și fiți cu veghe asupra vrăjmașilor crucii, căci cu luptă se câștigă biruința cea mare a Mea și a voastră.

Crucea este semnul creștinului și calea lui spre cer. Crucea M-a condus pe Mine spre înviere. Crucea îl conduce pe om spre Hristos, iar antichrist și oamenii lui se cunosc după lipsa crucii, după împotrivirea lor asupra crucii, căreia el dă să-i zică idol, lemn la care lumea se închină. O, păi cum să nu se închine crucii cei de partea crucii dacă ea Mi-a dat Mie biruința?

Iată, trebuie să meriți să faci cruce, să-ți însemnezi ființa cu semnul sfintei cruci, mărturisind așa pe Hristos Dumnezeu al tău. Crucea nu este un lemn și atât. Crucea este semnul lui Hristos, semnul biruinței Lui prin cruce. Crucea conduce omul spre înviere. Crucea nu este idol. Idolul este pentru cei fără Dumnezeu și care își fac un Dumnezeu din lemn, din fier, din ce vor ei, iar crucea este pecetea fiilor lui Dumnezeu, de care duhurile rele fug și gem de teamă în fața semnului sfintei cruci.

Și iată, spun acum: anatema sunt cei care lovesc în semnul sfintei cruci și în cei ce se pecetluiesc cu el pe chipul lor în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Evanghelia Mea și a ucenicilor Mei, sunt pline aceste mărturii de numele crucii, căci crucea este una cu Hristos, nedespărțită. De două mii de ani ea este armă asupra diavolului. Cei ce aruncă de pe ei acest semn al vieții creștine, aceia își aruncă puntea care îi ajută pe cei ce trec de pe pământ la cer peste prăpastia morții.

Și spun acum: Faceți cruce, însemnați-vă cu semnul sfintei cruci tot timpul, ca să fiți biruitori peste tot ce este rău între pământ și cer, voi, fii ai bisericii și ai crucii! Respingeți pe orice făptură care dă să vă dezrădăcineze ca să vă biruiască apoi spre cădere! Ridicați arma și vegheați așa! Ridicați crucea, și cu ea veți birui, așa cum Eu, Domnul, am biruit moartea și am înviat!

O, rămâneți întru Mine, fii ai poporului cuvântului Meu din zilele acestea! Vegheați, fiilor, să rămâneți întru Mine, nu în lumea aceasta, în care umblă oamenii lui antichrist ca să-Mi șteargă urma Mea de pe pământ și din oameni! O, de ce am spus Eu: «Rămâneți întru Mine, rămâneți întru iubirea Mea?». Am spus, pentru că omul are vinovatul obicei să stea în afara Mea cu firea lui, să stea lipsit de harul cel de sus, nepăsător de suflet și ascultător de trup, iar când omul este creștin în turma lui Hristos se răsfrânge acest gol de Dumnezeu prin cei goi de El, o, și nu mai este Hristos întreg în turmă, și aceasta din pricina celor fără de harul Meu lucrător în om și din om prin toți cei laolaltă trăitori.

Fiilor, fiilor, câtă vreme mai dă omul să mai poată ceva și el pentru sine, nu poate încă Dumnezeu cu harul Său, iar voi, cei care vă voiți fii ai poporului cuvântului Meu, o, fugiți de pofte, fiilor, căci Israel a fost cuprins de pofte în pustie și a pierit poftind, căci pofta îl trage pe om la păcat, la despărțire de Dumnezeu. Când firea este netrăitoare în Hristos, ea îl lenevește pe om, îl trage spre nepăsare, spre netrezie, spre nedragoste, spre trup leneș, lipsit de nevoință și de umilință. Iată, trebuie să meriți să ai credință și darurile ei. Altfel ea îți va fi luată și vei rămâne sterp, nu vei mai avea rod în Hristos, iar mintea îți va fi locaș al minciunii, al părtinirii de sine și al lipsei Domnului din ea, și vai celor ce au iubit odată și s-au lăsat apoi dezbrăcați de credință și de izvorul acestui cuvânt, și spun aceasta pentru cei ce M-au avut al lor prin credința lor în cuvântul Meu de ieri și de azi, iar apoi au căzut în nepăsare și s-a luat de la ei darul credinței!

Fiilor, fiilor, purtarea și dragostea crucii nu vă vor lăsa să cădeți din brațul Meu de Păstor. Lipsa purtării crucii aduce primejdii, aduce căderi și dureri. Fiți purtători de Hristos, de cruce, fiilor! Vă păstoresc pe calea crucii, că asta e calea pe care am mers și Eu spre Tatăl, o, și e mare și mult harul Meu pe calea purtării crucii.

Crucea este oglinda pe care v-am lăsat-o Eu ca să Mă vedeți prin ea, ca să vă vedeți în ea, ca să rămână cu voi până la venirea Mea cu slavă, fiilor, și apoi ea va fi pecetea biruinței, lanțul cu care îl vom nimici și îl vom lega pe satana pentru veci de veci, precum este scris, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Grăiesc acum în zi de praznic sfânt pentru mama Mea Fecioara, grăiesc cuvânt deslușit pentru toți cei care cunosc învățătura cuvântului Meu din vremea aceasta, pentru toți cei care se uită în ea și nu o împlinesc pe ea, sau o împlinesc cât vor ei, și aceasta din pricina nelepădării de sine, păcat care nu-l lasă pe om să se facă iubitor de Dumnezeu și una cu Mine în lucrul cel sfânt al venirii Mele cuvânt pe pământ prin credința și statornicia unui popor aproape Mie.

Iată, apropiați-vă acum cu inima de Mine, și nu unii de alții pe calea spre Hristos, căci dacă nimeni nu vă învață calea cu Hristos și cum se merge pe ea cu frați, voi nu veți avea cum să pricepeți taina frăției întru Hristos, și veți cădea în greșeli, în tulburări ale inimii, în despărțire de Dumnezeu când nici nu vă gândiți, când nu simțiți aceasta.

O, fiilor povățuiți din cer, din locașul iubirii, iubirea înseamnă Dumnezeu, numai Dumnezeu, iar creștinii să se unească într-un singur duh pentru iubirea de Dumnezeu, și doar atunci vor pricepe ei pe Dumnezeu cu oamenii pe pământ, căci altfel creștinii își văd de-ale lor și unii de alții, iar Domnul nu mai este iubirea lor, viața lor, calea lor cea adevărată, și cad spre păcate fel de fel, după ce cunosc pe Domnul și taina Lui cu omul. O, pentru așa fel de păcate am fost bătut în cuie pe cruce, și cuiele au fost păcatele celor ce iubesc păcatul, și toți cei ce păcătuiesc sunt cuiele din mâinile și picioarele Mele, din coasta Mea, locul de unde am luat din Adam și am făcut femeia, care l-a căzut pe Adam din Dumnezeu cu tot cu ea, o, și Mi-a strivit femeia lucrarea facerii omului.

Voi, cei care voiți să învățați odihna lui Dumnezeu în voi și ziua Mea de odihnă pierdută prin neaplecarea omului, iată, învățați de la Mine, de la lucrarea Mea pe pământ. Eu am lucrat aplecarea. M-am aplecat mereu chiar și celor necredincioși, căci am pe Tatăl odihnă în Mine și de aceea Mă aplec. Aplecarea este semnul odihnei Mele în om. Cel ce nu se poate apleca dă semn că Eu, Domnul, nu am loc întru el să Mă odihnesc. Cel ce nu se apleacă dă semn că este aplecat păcatului, nu ascultării de Dumnezeu și de frați, și chiar de cei necredincioși, de care trebuie de atâtea ori să asculte omul pe pământ, căci așa se cere pe pământ.

Fiilor, fiilor, vă învăț aplecarea. Ea vă dovedește iubitori de Dumnezeu și de frați. Când nu asculți, când nu te apleci nu iubești, și de aceea nu te apleci. Lipsa iubirii este vina ta pentru care tu nu te apleci, iar Eu, Domnul voiesc să te învăț să fii după chipul și asemănarea Mea, să fii creștin, să fii cu Dumnezeu și să-L lași în tine cu lucrarea Sa, căci El Se apleacă ție ca să semeni cu El în lucrarea aplecării, iar cei ce locuiesc mai mulți lalolaltă au din destul prilejul să se aplece și iar să se aplece pentru asemănarea lor cu Hristos. Iar aici lucrează și trăirea de până acum, de felul de a fi până acum și trebuie mai multă aplecare dacă n-ai avut îndemânarea aceasta până acum și vrei să vii acum după Hristos.

— O, Fiul meu și Dumnezeul meu, avem mângâiere prin cei ce se apleacă și știu această taină a statului Tău întru ei, și numai celor ce Tatăl le descoperă, numai aceia pricep taina aceasta, a odihnei Tale întru ei, Fiule scump al meu.

O, popor iubit, tu, cel aproape de izvorul cuvântului Fiului meu, harul aplecării este mare în cei ce se apleacă, e mare din pricina odihnei Fiului meu întru ei. Ei sunt mângâierea cea pierdută a lui Dumnezeu. Ei sunt purtători de Dumnezeu, odihna Lui întru ei. Voi trebuie să fiți sfinți mari, întru care Domnul să Se odihnească, să Se aplece vouă prin aplecarea voastră, pentru odihna Lui întru voi. Aplecarea este taină mare și începe ea de jos în sus, de la cele mai mici probe de aplecare, și începe ea de sus în jos, de la cele mai mari probe de umilință a celor aplecați, o, și numai cei ce lucrează aplecarea, numai ei lucrează și umilința, căci celui ce are i se va mai da, precum este scris despre cei ce nu-L pot purta pe Dumnezeu și este El dat spre purtare celor ce-L poartă pe El cu multele Lui lucrări, după cerințele din cer și de pe pământ, după vreme, după stări.

Povață multă a așezat Hristos în carte în ziua aceasta de învățătură. Toată taina odihnei lui Dumnezeu este aplecarea, o, fiilor. Nimic și nimeni nu-l poate doborî pe cel ce se apleacă, iar duhurile potrivnice lui Dumnezeu fug departe de cel care se apleacă după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Care Se apleacă.

Cei ce vor să învețe și să stea în lucrarea umilinței de duh, aceia să-și spună mereu așa: Dumnezeu este iubire, iar omul este păcat, și de aceea să se aplece și să învețe de la Dumnezeu, să se aplece ca Dumnezeu și va fi el apoi odihna Domnului, purtător de Dumnezeu va fi. O, așa să-și spună cel ce vrea să-și lucreze umilință, căci eu așa am lucrat și așa I-am fost Domnului vas folositor, cale a Sa pe pământ pentru oameni.

Și acum, Fiule Iisus, slăvește-Te în cuvânt peste ei pentru statornicie în cele învățate, iar harul aplecării să crească peste ei din unul în altul prin aplecare, și aplecarea s-o învețe ei de la noi, de la Tine, de la mine, apoi de la cei ce nu se apleacă, văzând ei prin aceștia depărtarea de Dumnezeu a celor neaplecați, Fiule scump Iisus.

— O, mama Mea, credința și statornicia întru credință, această lucrare o pricep numai cei ce se apleacă, iar altfel credința este zadarnică, mamă. Iată, lucrarea credinței statornice Îl coboară pe Dumnezeu din cer pe pământ și vine Domnul prin credința celor ce Îl primesc pe El. Cum M-aș duce Eu să le grăiesc celor ce nu cred și nu fac faptele credinței? M-ar primi oamenii bisericii dacă M-aș duce să le grăiesc de deasupra lor și să le spun ceea ce le spun aici lor și trimit spre ei ca să știe ei grăirea Mea pentru ei?

O, necredința e stavilă a lui Dumnezeu spre oameni. Nu poate Domnul să-Și așeze lucrările Sale pe pământ, decât cu cei credincioși și aplecați înaintea Sa, mama Mea.

O, fiilor, voiesc să grăiți și voi între voi, iar Eu să vă privesc de deasupra cu toți cei din cer, cu care vă veghez în sărbători. Despre taina și lucrarea aplecării, și apoi despre rodul ei în voi, acestea să le aveți spre lucrare între voi, o, fiilor, căci odihna Mea n-am unde s-o mai găsesc în alte locuri, decât unde este aplecare, o, fiilor.

O, fiilor care-Mi purtați cuvântul peste pământ, o, ce s-ar fi întâmplat dacă Eu, Domnul, aș fi lucrat cu milă păguboasă să-l las pe Adam în rai după greșeala neascultării, prin care a trecut să asculte de diavol prin femeia cea neastâmpărată și nesupusă lui Dumnezeu? S-ar fi întâmplat să-l las pe satana stăpân pe rai prin omul neiubitor de Dumnezeu. Și iată, nu știi, creștine, să faci milă cu fratele tău vinovat de iubire de sine, de nedragoste de Dumnezeu, și îl lași să moară când îl ajuți cu mila ta de el, și nu cu îndreptarea de sub păcat când îl vezi greșind față de iubirea de Dumnezeu prin necunoașterea de sine a sa, bietul de el om.

Când am văzut că omul e doar pământ după ce i-am dat viață și cunoștință ca să fie el locaș ceresc pentru Făcătorul său, i-am spus cu mare durere: «pământ ești». O, Mi-a stricat omul casa, Mi-a întors spatele pentru păcat, s-a dat de partea păcatului și a rămas pământ, doar pământ și s-a întors în pământ, că n-a voit să fie cu Dumnezeu și cu cerul. A căzut apoi tot neamul omenesc, căci n-a avut păstori călăuzitori spre cer, căci dacă ai tăi te văd că tu știi ce vrea Dumnezeu de la tine, iar tu nu pui în lucru văzut împlinirea și viața ta cu Dumnezeu, nici ai tăi nu cresc, nici ei nu scapă de neascultare de Dumnezeu, o, și mare părere de rău vine în ziua răsplătirii celor ascultători și celor neascultători, căci unii primesc bucurie, iar ceilalți văd atunci ceea ce au pierdut.

Iată, fiilor, necredincioșia îl cade pe om în dispreț și va fi disprețuit cel fără de credincioșie, căci dacă n-ai credincioșie pentru cel ce te călăuzește și te veghează, cum ai putea avea aceasta față de Dumnezeu? Și dacă n-ai credincioșie față de Dumnezeu, cum ai putea pentru ea să fii statornic față de un om pe care-l vrei în locul lui Dumnezeu cu tine? Iată, regele Irod a fost dus de nas de femeia cea fără de credincioșie a fratelui său și a crezut regele că pentru el va fi ea altfel, dar ea lucra doar pentru iubirea de sine tot ceea ce urzea prin duhul ei de femeie neastâmpărată, iar regele lui Israel a căzut lovit de ea la picioarele ei nevrednice, o, și așa se întâmplă cu păcatul necredincioșiei și este de vegheat pentru cel ce se iubește pe sine, și care te doboară prin necredincioșia lucrată de el, iar dacă nu veghezi îți meriți soarta căderii de la Dumnezeu, căci ai iubit neascultarea în locul lui Dumnezeu și ai lucrat ca Adam cel fără de credincioșie, și care a nimicit în sine odihna lui Dumnezeu prin îndrăzneala de a nu iubi să asculte de Făcătorul său și Căruia Îi datora viața.

Veghem din vreme să intrăm în carte pentru ziua mea între cei din cer, și am luat de aici de pe masa frățească cuvânt care amintește grăirea Ta care spune cu ani în urmă așa: «Omule, învață-Mă ce să fac să-Mi aflu ziua Mea de odihnă, că am pierdut-o cu căderea spre satana a omului în rai».

O, Doamne, cine să Te învețe pe Tine, cine poate? O, ai pierdut odihna, ai pierdut omul, Doamne. El este ziua Ta de odihnă, și Te rog acum să-Ți faci o coborâre de cuvânt cu această taină pierdută între Tine și om prin neaplecarea omului înaintea Ta. Iar poporul cuvântului Tău să învețe aplecarea, Doamne, să tot învețe el această taină a credinței și a statorniciei pentru credință, căci altfel credința lui este zadarnică, o, Doamne.

Și acum slavă Ție Îți dau între sfinți pentru măreața Ta grăire din ziua amintirii venirii mele la Tine între sfinți! Iar Tu învață-Ți mereu poporul aplecarea și tot aplecarea, căci din acest har Tu capeți odihna Ta, capeți mângâierea pierdută prin omul cel neascultător în rai.

Taina aplecării, ea îl face cuminte pe om și purtător de Dumnezeu apoi. Să calce cu teamă pe pământul ales de Tine fiii poporului cuvântului Tău! Să trăiască și să se poarte ei cu teamă înaintea Ta aici, și să-și arate așa credincioșia și aplecarea, căci eu n-am trăit zilele mele de pe pământ decât plin de credincioșie față de Tine, plin de sfială și de necruțare a trupului, iar Tu Te-ai odihnit întru mine și Te-ai arătat prin mine la Iordan, mărturisit de Tatăl Fiu al Său. Acum ne mărturisim unul pe altul lor, iar ei să învețe de la noi să lucreze ca noi, căci taine mari îi cuprind pe ei aici, iar ei să le poată cuprinde, Doamne, căci Tu ai o prea mare lucrare a Ta cu ei acum pe pământ.

O, mama Mea, arată-ți iubirea și mila prin cuvânt și hai să întărim pe poporul cuvântului Meu, pe cel ce crede și Ne ajută cu credință să venim și să Ne facem lucrarea! Sunt Fiul Tatălui și sunt Fiul tău prin naștere, o, mamă, iar tu ești din partea Mea mama creștinilor, a fraților Mei de credință și de cale, mama Mea. Dă-le tu acum putere și mângâiere, dă-le, că ai de la Mine ca să dăruiești, și să aibă ei de la Dumnezeu, mama Mea!

— Le dau, Fiule Iisus, că Te-am dat pe Tine acum două mii de ani ca să fii cu ai Tăi până la sfârșit, precum a fost făgăduința Ta. Iar acum le spun la cei mai mici ai vremii cuvântului Tău, și le spun lor așa:

Voi, cei mai mici ai vremii cuvântului Fiului meu, să știți că vremea cea de la începutul Lui cu trâmbița Verginica, și apoi vremea cea de la mijloc, în aceste două vremi a fost greu de tot pentru Noi și pentru cei ce au fost prigoniți pe pământ din pricina cuvântului Domnului de peste ei, căci au fost între ei trădători de taine, vânzători de frați, clevetitori, bârfitori, culegători de stări sfinte și duse la vrăjmași, la cei ce prigoneau apoi poporul storcându-i puterea răbdării de sub cruce, o, și a fost suferință și a fost închisoare și temeri și dușmani care-i numeau dușmani pe creștinii acestui cuvânt. Voi însă ați venit pe vreme bună, n-ați suferit nimic, n-ați purtat cruce, nici măcar mustrare pentru greșeli n-ați purtat, căci Domnul rabdă mult pentru mersul Său cel greu. Voi n-ați știut ce este teama sub amenințări pentru credință din partea mai-marilor vremii și necredincioși. Ba aveți darul cel mare de la Dumnezeu să aveți pe masă vinul cel nou, cel pentru sfinți, o, și aveți marea datorie să fiți sfinți pentru Fiul meu, Care vi Se dăruiește ca să aveți putere și iubire pentru El, pentru venirea Lui și pentru mersul Lui peste pământ cuvânt. Prețuiți, așadar, vremea aceasta liniștită pentru mersul vostru cu Domnul, dar fiți tot timpul rugători pentru voi și pentru cei ce se apropie să ia viață de la Dumnezeu, dar fără toată împlinirea cuvântului de sus nu este întreagă viața, nici mersul cu Domnul pentru cei ce se apropie de acest mare har coborât din cer pentru cei ce cred venirii Fiului meu cuvânt peste pământ. Spini și pălămidă rodește trupul omului părăsit de frica de Dumnezeu, dar voi ați părăsit dragostea de lume și ați venit pentru sfințenie. Fiți, așadar, vase de cinste, de folos Stăpânului vieții, căci viața cea fără Dumnezeu trece și pedepsește apoi pe om, dar viața cea plină de har de sus nu trece, o, nu, ci mărește pe pământ și în cer pe cel ce o are pe ea ca viață a sa în vremea trupului său.

Cel ce a cunoscut pe Fiul meu Iisus prin acest cuvânt, și L-a disprețuit apoi pentru neîmplinire, unul ca acela va tremura mult și greu în fața dreptății dintre om și Dumnezeu, căci a știut de Dumnezeu și n-a făcut după sfatul Lui, o, și nu s-a ridicat când a greșit. Voi însă rămâneți nedespărțiți, rămâneți tari până la sfârșit, fiilor! Hrăniți-vă cu credință mare din vinul cel nou, căci Fiul meu a așezat odată cu nunta din Cana Galileii vinul cel nou, cel pentru sfinți, și a început atunci veacul bisericii Sale, iar voi sunteți cei mici, și aveți pe masă totul împrospătat și pus deoparte pentru voi, nu amestecat cu cei din lume ai bisericii lui Hristos, și aveți voi datoria să țineți la sfințenia Fiului meu, căci El a spus: «Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!».

Această lucrare are nume mare, numele Fiului meu, Cuvântul lui Dumnezeu și trâmbițarea lui peste pământ. Fiți silitori pentru mărturisirea acestui cuvânt, și veți avea numele scrise cu mărturisitorii Lui, fiilor.

Toți cei alături cu voi în ziua mea de serbare, pe toți îi dăruiesc cu acest cuvânt al meu și le doresc credință și întregire a împlinirii cuvântului Fiului meu peste ei, căci fără împlinire nu este credință împlinită, așa să știți voi toți.

Și acum, Fiule Doamne, așează-Ți numele peste cuvântul Tău de azi, și cu binecuvântare întărește Tu tot lucrul cel de azi al lor pentru slava sărbătorii Noastre cu ei.

— O, mama Mea, aici se lucrează tainic, mamă. Aici ei întăresc taina Mea cu ei, cu omul, mama Mea.

Voi, cei care veniți să vedeți lucrul lor în grădină, o, căutați să învățați viața cea sfântă și neatinsă de duhul lumii, duhul cel pierzător al acestui veac. Veniți și învățați și nu uitați să învățați! Din neamul român Mi-am ridicat fii ai nădejdii Mele, și are trecere la Dumnezeu acest neam, așa să știți și așa să credeți și așa să vă urmați strămoșii, căci Eu așa vă învăț pe voi.

Cel ce voiește să fie cu Mine să se lepede de sine, așa am spus. Cel ce nu poate aceasta, acela chiar dacă vine cade înapoi, și cuvântul Meu va sta față în față cu el de mărturie că l-a învățat, iar el n-a ascultat de Dumnezeu.

Așadar, rămâneți întru iubirea Mea până la sfârșit, voi, cei ce v-ați înfruptat de dulcele ei, dar feriți-vă de eresuri, de eretici feriți-vă voi, să nu vă murdăriți cămășuța și inima din ea, fiilor. Oile să stea de-a dreapta Mea, nu de-a stânga să stea, dar să rămână oi.

Acum așez numele Meu pe inima și pe chipul celor ce rămân cu Mine până la sfârșit. Numai Eu îi știu pe cei ce rămân până la sfârșit, iar voi siliți-vă cu veghe mare zi și noapte să rămâneți ai Mei.

Pace vouă și rămâneți ai Mei! Pace vouă și învățați cum puteți rămâne ai Mei! O, pace vouă, fiilor! Să nu vă fie greu cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu!

Eu sunt Cel ce sunt, și așez acum numele Meu peste cuvântul sărbătorii de azi:

Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Amin, amin, amin.

Mângâiați-vă și vă întăriți tot timpul prin cei din cer și dați-le cale și lucru ca să lucreze ei pe pământ și să împrăștie toate câte se așează pieziș împotriva biruinței Domnului și a sfinților Lui, fiilor.

Toți creștinii să iubească grăirea cu Domnul și cu sfinții Lui, căci rugăciunile sfinților umplu cupa milei Mele și stau înaintea Mea rugăciunile lor precum este scris, dar trebuie dor de Dumnezeu ca să vină Domnul pe pământ, că este nevoie de Dumnezeu pe pământ, chiar dacă cei de pe pământ n-au în mintea lor să vină Domnul și să fie cu oamenii pe pământ, căci făgăduința Lui este mare, că am spus acum două mii de ani: «Sunt cu voi până la sfârșitul timpului!», și trebuie întreagă să fie credința creștinilor în făgăduința Mea cea pentru ei.

Grăiesc acum de temerea de Dumnezeu, și de care mare nevoie are omul creștin ca să nu cadă din credință, să nu-L dea pe Domnul deoparte, căci ce minte mai poate avea pentru el însuși cel care-L dă pe Dumnezeu din viața sa?

O, numai cei sfinți se tem de Dumnezeu, și de aceea se păstrează ei sfinți, ca să fie cu Dumnezeu se păstrează ei sfinți, căci altfel omul este diavol. Omului îi trebuie înțelepciune de la Dumnezeu, nu de la sine, nu de la oameni, iar pe aceasta nu poate s-o aibă omul decât dacă are în el temerea de Dumnezeu, ca nu cumva fără de ea să cadă din înțelepciune și să se piardă de la Dumnezeu omul și să tragă spre păcat, și apoi să se teamă de Dumnezeu ca și Adam în rai și să tot dea să se ascundă apoi în el însuși cu despărțirea lui de Dumnezeu prin păcat.

Fiilor, fiilor, în toată vremea statului vostru înaintea Mea cereți Domnului să nu vă pierdeți credința prin care ați primit putere să vă faceți fii ai lui Dumnezeu. Cel ce nu Mă urmează ca un ucenic ascultător poate pierde darul credinței, o, fiilor, căci credința este darul celor ce ascultă și se dovedesc prin ascultare. Cel ce nu împlinește cuvântul Meu e ca omul care nu crede în Mine și în cuvântul Meu și poate să piardă darul credinței și să nu mai știe ce va face cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu și de la Dumnezeu, și face el apoi rău lui Dumnezeu ca unul fără de minte, fără de credință. De aceea cei ce cred în Mine să se păstreze în sfințenie ca să pot Eu fi cu ei și să-i păzesc de căderi din credință, să-i ajut să nu piardă credința prin nepăsare de Dumnezeu, de statul lor cu Dumnezeu, căci ce să mai poată bun cel ce se desparte de Dumnezeu prin păcat și apoi prin necredință?

Iată, avem de vegheat tot mai anevoios, și trebuie să stăm pe piatra înțelepciunii care deslușește limpede fața cea ascunsă a duhului rău, că Eu, Domnul, n-am avut parte de creștini cu inimă curată în ei pentru Mine, o, și nici pentru ei n-au izbutit aceștia să aibă în ei inimă curată, căci cine nu stă în Dumnezeu și stă în lumea aceasta cu duhul și cu simțirea, nu poate unul ca acela să fie curat nici pentru sine, nici pentru semeni, nici pentru Dumnezeu, iar Eu am avut tot timpul de îndurat zdrobiri de la mulți din cei care se apropiau de duhul vieții, de cuvântul Meu care împarte viață dacă voiește omul viață, dacă știe el cum este viața celui ce are viață prin cuvântul Meu de Păstor, o, fiilor.

Au fost și sunt prin vreme dintre cei ce M-au vândut la călăi pentru arginți și și-au agonisit arginți, bieții de ei, și acest păcat leagă pe mulți, încântă pe tot omul ca să-l poarte spre tot păcatul ieșit din acest păcat. O, dar mai este un păcat cu care omul Îl chinuie pe Domnul până la sfârșit, că au fost și sunt dintre cei ce M-au cumpărat cu bani ca să le fac pe plac apoi. O, dar cine reușește să se înșele mai mult decât cel ce face aceasta cu gând șiret prin păcatul iubirii de sine, al măririi de sine? Și iată slava de la oameni o caută cel ce face așa păcat bătându-și joc de Dumnezeu prin faptele lui nedrepte, de parcă Eu, Domnul, pot fi prins la mijloc ca un om. Vai acestor minți bolnave și fără de înțelepciune de sus! Vai de așa defect de minte, prin care omul iubitor de slavă de la Dumnezeu și de la oameni dă să Mă îngenuncheze și să Mă țină în genunchi în fața lui, după cum dă el să-și facă socoteala pe seama lui Dumnezeu!

O, dacă Eu Mă aplec de mila omului neînțelept cu inima și cu mintea, iată cum face el cu Mine apoi! Și dau să spun la tot omul de pe pământ să ia înțelepciune din cuvântul Meu, să nu se aplece duhului necunoscut, ci să cerceteze faptele și rădăcina lor. Și spun și Eu ca omul, căci ca și cu un om se poartă cu Mine cel care nu are inimă și faptă curată, și spun: Cine face ca Mine, ca Mine să pățească, și apoi să se înțelepțească!

le-aș spune acum și celor ce vă pândesc mersul și pașii și viața, le-aș spune și lor să nu se mai îngrijoreze, să nu mai caute cu descusutul, cu cercetatul, căci Eu prin voi nu fac decât bine și pace și iubire și salvare și mântuire, căci sunt Păstor milos și mult milos, și îi îndemn spre duhul bucuriei pe aceștia care se îngrijorează de voi, și le spun să se bucure de voi ca de unii care veghează cu Mine pentru tot binele și pacea și paza asupra duhului rău și dușmănos pe om, că iată, Eu sunt în mijlocul vostru și cârmuiesc cu grijă peste pământ și rostesc cuvânt împlinitor împotriva tulburărilor și a încordărilor dintre oameni și dintre popoare, și iată ce spun tuturor celor ce se neliniștesc de voi și de Mine cu voi, și le spun așa:

Amin, amin zic vouă, nu vă îngrijorați din partea celor ce Mă iubesc, și vă iubesc și pe voi din partea Mea, că dacă n-ar mai fi creștini sfinți și credință pe pământ, s-ar scufunda numaidecât pământul cu tot ce e pe el ca la potop, ca la Sodoma și Gomora, că pe pământ colcăie duhul desfrânării, cel mai cumplit păcat, cel mai potrivnic păcat asupra lui Dumnezeu din partea omului, păcat de a cărui plăcere în el vrea omul să scape de Dumnezeu, să nu mai fie Dumnezeu ca să-l încurce pe om de la plăcerile lui.

O, dar Dumnezeu este Cel ce este, nu ca omul care moare și nu mai este, că omul acum este, acum nu mai este, că moare și nu mai este apoi, dar Dumnezeu este și rămâne, și e necăjit omul că este Dumnezeu, că stă Dumnezeu împotriva păcatului iubit de om, căci Domnul este sfânt, este fără de păcat, o, și stau la pândă oamenii de tot felul de pe pământ ca să pândească și să vadă ca nu cumva să creadă cineva dintre căpeteniile lor și să le slăbească planul și puterile lor cele rele.

O, bucurați-vă voi, cei de pe pământ, care nu puteți de partea sfințeniei, dar bucurați-vă că sunt creștini printre voi din loc în loc și că pământul pentru ei mai este, pentru ei mai aveți încă vreme să veniți spre înțelepciunea vieții, spre viața cea împotriva morții atât de stăpână ea peste neamul omenesc de peste tot.

E sărbătoarea zilei de naștere a trâmbiței Mele, fiilor din poporul cuvântului Meu. Trebuie să știți și să credeți că dacă nu stați la crescut pentru viață și purtare de fii, voi nu sunteți fii ai poporului cuvântului Meu, chiar dacă sunteți sau stați pe cărarea care duce spre acest izvor de viață dătător. Duhul lumii e viu pe pământ peste tot, și tot timpul veghează din părți peste cei care iau știre din cuvântul Meu din vremea aceasta, o, și duhul lumii hrănește și el din părți pe cei ce Mă iau din acest cuvânt, și nu are putere cel slab, cel necrescut și neîngrijit, nu are putere să biruiască lumea și chemările ei, duhul și lucrarea fiilor oamenilor, deșertăciune a deșertăciunilor, precum este scris.

Nimic nu pierde omul mai mult ca și înțelepciunea cea pentru viața sa, și Mă uit cum se crede deștept și înțelept omul care nu-și are grijă de viața vieții sale, o, că e cel mai pierdut între cei pierduți, cel mai gol de toate cele un așa om atins de duhul cel pierzător de om al acestui veac trecător, și care ia cu el pe fiii pierzării, pe cei ce se încântă zi cu zi de minunile cele ucigătoare de izbăvirea cea de la Dumnezeu a omului care-și dorește fericirea și bucuriile vieții, când el are altceva de căutat, de iubit ca vremelnicie a sa.

Cel ce nu este deștept, este cel ce nu iubește pe Dumnezeu prin lepădare de sine, și sunt multe clipe în viața omului în care el nu știe ce face duhul lumii peste viața lui, și cum îl încântă și îl hrănește cu încântare duhul cel sec de viață al acestui veac negru de tot, din pricina întunericului din omul cel fără Dumnezeu înăuntrul său.

O, fiilor, omul este o taină și pentru sine, și pentru cei din jur, căci el nu se cunoaște pe sine, și nici pe cei jurul lui. Dar pentru Dumnezeu este altfel omul, nu este o taină, decât dacă Dumnezeu face din el un om minune, așa cum a fost Verginica Mea, trâmbița Mea.

O, îi convine duhului rău să nu se cunoască omul pe sine și pe cel de lângă el, căci aceasta este pe placul lui satana împotriva binelui omului, a nemântuirii lui prin Hristos.

Dacă ai păstor, dacă ai părinte, dacă ai frați lângă pașii tăi, o, să plângi de bucurie că ai, și să te folosești, că altfel nu poți fi al lui Dumnezeu, și ești al duhului îngâmfării, și ești străin de duhul umilinței, duhul cel frumos al fiilor lui Dumnezeu, al celor ce se iubesc în Domnul, și nu se urăsc și nu se disprețuiesc.

O, fiilor, ori de câte ori am venirea Mea la voi aici, petrec cu voi și se ridică apoi masa de întâlnire și Mă întorc în Tatăl de fiecare dată cu tot ce aștept să pot grăi și să aibă cine să priceapă pe pământ așteptarea Mea după om. E groasă perdeaua care Îl desparte pe Dumnezeu de om, o, fiilor. Țese omul la ea cu fir gros, și se face ea tot mai groasă, tot mai grea, mai de nestrăpuns ca să cadă ea și să se poată privi cei doi, care așteaptă din două părți.

Mă uit în sărbători aici, la întâlnirile celor de sus cu cei de jos. Cei ce vin, unii din ei vin ca la plimbare. Îi cred că vin cu dor, dar dorul din ei este neașezat, nu știu ce vor prin dorul din ei. O, nu este ascultare deplină de cele cu care Eu Mă rog de creștin să și le gospodărească așa cum se cuvine peste viața lui.

I-am spus lui Moise să se descalțe și așa să pășească pe locul din care i-am grăit, și i-am dat cuvânt de învățat și de priceput cu mintea. O, cum să fac să învețe creștinul locul lui Dumnezeu și întâlnirea lui cu Domnul și cu locul odihnei Domnului? O, e prea mare deosebirea între dorul lui Dumnezeu după om și dorul omului după Dumnezeu, și aceasta pentru că omul nu dă să înțeleagă ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ așa cum Moise a priceput când a venit să stea de vorbă cu Domnul pe muntele sfânt, de pe care el s-a coborât sfânt, nu s-a mai coborât om, o, și a pătruns el această taină și am putut atunci să-i spun: «Voi face din tine un dumnezeu pentru poporul Israel și vei merge să-l scoți din robie».

Fiilor, fiilor, a lucrat apoi Moise numai cu Dumnezeu, numai de la Dumnezeu, și a simțit mai apoi pe calea spre Canaan cu poporul întoarcerii în țara făgăduinței, a simțit Moise ce înseamnă să lucreze măcar o clipă fără Dumnezeu, căci au avut apoi de îndurat suferință și jale grea și el și Dumnezeu, dar și poporul cel îndărătnic, prin care Moise a șchiopătat pe cale, căci omul nu știe ce înseamnă ucenic și ce înseamnă Dumnezeu, o, și n-a știut Israel să înțeleagă lucrarea lui Moise ca ucenic al Domnului și ca un dumnezeu al poporului, ca un trimis, așa cum și Eu am fost Trimisul Tatălui acum două mii de ani, și a pățit Moise așa cum am pățit și Eu atunci din partea poporului, o, și iată, nu cade perdeaua cea care desparte între Dumnezeu și om, iar Eu voiesc să pregătesc un popor, fie el cât de mic, dar să am peste tot sămânță nouă și să înnoiesc pământul din loc în loc, să-l curăț cumva de spini, să am ucenici sfinți și fără de spini, ca să am putere peste pământ prin cei sfinți și să-i răscumpăr Tatălui pe mulți apoi, o, și aș da drumul vremii minunilor sfinte, dar Îmi trebuie sfințenie în om, Îmi trebuie ucenici sfinți, o, fiilor.

O, fiilor, e mare lucrarea de ucenic al lui Hristos. Orice păstor ridică ucenici asemenea lui ca să învețe păstoria, ca să aibă de la Dumnezeu și să împartă hrană, fiilor.

Ucenici de un lucru cu Mine trebuia să-Mi fac ca rod adus Tatălui, și așa am lucrat Eu acum două mii de ani, și am deslușit că nu poate fi ucenicul Meu cel ce nu ascultă ca și Mine, cel ce nu se leapădă de sine, de tot ce i-ar încurca lui lucrarea de ucenic al lui Hristos, căci ori ești al lui Hristos, ori nu, și nu poate fi și altfel, și am spus celor ce ar da să-Mi urmeze: «Cine nu lasă pentru Mine mamă și tată, frați și surori, soție și copii, rude și averi și ranguri, nu poate fi ucenicul Meu».

O, nu înțelege creștinul acest adevăr. El crede că poate fi al lui Hristos cum voiește el să fie, dar nu este ucenic al Meu cel care stă amestecat cu ale lui, cu ai lui. Când Mi-am ridicat ucenici le-am spus lor să meargă în lume și să-și facă ucenici de același lucru cu lucrul lor și să-i boteze apoi în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iar aceștia se vor dovedi ai Duhului Sfânt prin semnele care le vor lucra, prin minunile pe care le vor arăta între fiii oamenilor, și așa se vor dovedi ei ucenici de un lucru cu Mine, ucenici ai lui Hristos, fără mamă și tată ei, fără soție și copii, fără nimic din ce au fost ei, și vor avea ei un trecut nou, cu Hristos, de Care ei sunt legați.

Iată, să nu se creadă creștinul oricum ucenic al lui Hristos, lucrător din partea Mea, dacă nu îl vor însoți pe el semnele care îi dovedesc ucenici ai Mei pe cei ce vin după Mine cu adevărată venire. O, n-am avut parte să am ucenici prin această măreață lucrare, că toți creștinii au ale lor și pe ai lor și nu pot fi ucenici, nu pot face minuni și semne așa cum ucenicii Mei fac.

Spuneam cândva prin acest râu de cuvânt: «Ce lucru să-ți plătesc, creștine? Invidia, ura, clevetirea?». Cu durere spuneam aceasta între cei ce veneau să audă cuvântul Meu, căci voiam să am ucenici, să am urmași lucrători cu Duhul Sfânt prin lucrarea Mea cu Verginica. Am oftat, am suspinat și am mers din greu, dar am mers, n-am stat din cuvânt, că am puterea toată dată de Tatăl și pot prin Tatăl și merg și nu stau. Mă doare însă, că nu știe creștinul ce înseamnă să fii creștin al acestui cuvânt. Nu s-a despărțit cel ce a venit să fie cu poporul Meu, nu s-a despărțit dintre ai săi, și stă așa și smintește pe cei ce fac tot așa, o, și nu-Mi pot ridica fii de un lucru cu Mine așa cum lucram acum două mii de ani prin ucenicii Mei, cărora le-am dat pe Duhul Sfânt și au lucrat ei minuni și învieri și vindecări, biruințe mari și credință de urmat.

Citiți între voi din Scripturi, fiilor, citiți lucrarea de ucenic al lui Hristos din unul în altul și veți desluși tot mai cu lumină ce lucrare are un așa ucenic care lucrează minuni și semne spre adeverirea asemănării lui cu Hristos, ca nu cumva să se învețe creștinul oricum să se numească ucenic. Le-am spus ucenicilor Mei când M-am despărțit de ei: «Nu vă întristați că Mă duc de lângă voi, că dacă nu Mă duc nu vă este de folos, dar dacă Mă duc, vă pregătesc loc, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi, căci în casa Tatălui Meu sunt multe locașuri», o, și atunci se vor întrista cei care n-au lucrat ca să devină ucenici ai lui Hristos, ca acolo unde sunt Eu să fie și ei.

Vom desluși mai luminos această taină, că voiesc să stârnesc râvna de lucru asemenea cu lucrul Meu prin cei ce dau să Mă urmeze, că iată, nu oricum își poate lucra creștinul o veșnicie cu Hristos, lângă Hristos, și să-I vadă fața și slava în lumea care vine, și iată, Verginica a lucrat lucrare de ucenic și este ea acolo unde sunt și Eu, precum am făgăduit când am grăit ucenicilor Mei ca să pregătesc loc pentru Mine și pentru ei, pentru ucenici.

Fiilor, fiilor, sunt cu voi în cetate, aici, cu praznic sfânt, și lucrăm cuvânt dătător de viață și ne împărțim cu el. Apa lucrează, vântul lucrează, soarele lucrează, lumina lucrează. Lucrați și voi pentru Dumnezeu, fiilor, așa cum Eu vă povățuiesc pe voi. Vă pregătesc să vă fac salvare și să fiți ușori, ca să vă iert pentru vremea când nu erați alături de cuvântul Meu. Vă pregătesc aparte, fiilor, ca să vă pot ridica pentru ocrotire, ca să vă întâmpin, ca să vă ies înainte în clipa cea pregătită de Dumnezeu pentru cei ascultători acum, și veți vedea atunci cât de mult a însemnat ascultarea și pregătirea pe care v-o cer ca să vă pot ieși înainte și să vă cuprind în nor, precum este scris.

V-am cerut pregătire întreagă să aveți, fiilor. V-am învățat Eu tot ce trebuie să împliniți pentru ca să fiți ușori. Tot trupul care are duh de viață în el are mișcare de viață. V-am rugat pe voi să nu luați să mâncați, și nici de la trupuri să nu mâncați, pentru ca să fiți ușori, fiilor, iar voi M-ați ascultat și Mă ascultați. Vietățile nu sunt pentru hrana voastră, căci pregătirea cea de la Mine este mare și vă voiesc ascultători și pentru cei ce nu ascultă de pregătirea poporului Meu cel hrănit cu cuvânt din cer.

O, ascultați de Mine, fiilor, căci neascultarea este păcat greu! Când treci peste cel ce te învață sau peste cel ce te crește treci și peste Dumnezeu, și de aceea nu mai ai pe cineva peste tine de care să asculți așa cum ascult Eu de Tatăl Meu și nu fac voia Mea cum nici pentru cruce n-am făcut de la Mine.

Părinții care despart de Dumnezeu pe copii cu neascultarea lor sau copiii care despart de Dumnezeu pe părinți, aceștia pentru neascultare fac despărțire, pentru amestecul cel împotriva lui Dumnezeu, o, și M-a durut și Mă doare amar lipsa de milă unii pentru alții, și de aceea plâng în cuvânt și spun să fie pregătirea întreagă pentru fiii poporului Meu ca să nu mai pierd din ei, căci dureroasă va fi pe pământ și în cer despărțirea cea pentru neascultare de pregătirea cea cerută fiilor poporului cuvântului Meu.

Nu-l doare pe creștin când se desparte de Dumnezeu prin neascultare de cele cerute azi, după ce el merge o vreme cu Domnul, dar îl va durea când Mă voi despărți Eu de el, o, că nu se va putea altfel cu cel care se întoarce de la voile Mele.

Nu te-a durut nimic când te-ai despărțit de Mine, dar te va durea, creștine, când Eu nu voi putea să fiu de partea ta, o, și nu vei găsi alin, căci a trecut vremea când umblam după tine, așa cum am spus în vremea acestei lucrări când vedeam cum se despart de Mine cei miluiți și neascultători ei apoi. Mă doare, căci aceștia vor primi dureri, durerile pe care ei le fac lui Dumnezeu, toate pentru cele pământești, trecătoare ca și iarba din câmp.

Am voit să nu taie din cruce creștinul, dar neîmplinirile înseamnă scurtarea crucii prin orice cuvânt călcat, după ce Eu te învăț, creștine, iar crucea scurtată nu te mai ajută să-ți sfârșești calea până la Mine, nu mai e întreagă nici crucea, nici calea.

O, atâția mieluți și mioare s-au dus de la Mine în lumea cea de păcat! Am strigat atâția ani: mioara Mea, stai lângă Mine, stai lângă păstor, că te vede lupul răzleață și vine când nu te aștepți, dar n-ai mai voit să stai și te-ai dus și Mi-ai luat din staul și ați plecat doi câte doi și ați făcut rană lui Dumnezeu!

O, S-a aprins Duhul Meu după tine când ai căutat spre Mine și când ai voit părtășie cu Mine, și apoi n-ai mai iubit pe Dumnezeu, n-ai mai ascultat, fiule, iar Eu sunt pe urma ta cu dorul aprins și Mă uit ce mult te-ai tot răcit până ce s-a stins inima ta. Iată, dacă vii copil, urmează apoi vârsta căderilor din Dumnezeu, despărțirea de Dumnezeu pentru poftele minții și ale trupului, iar tu n-ai vegheat, fiule, împotriva acestor vrăjmași, care ți-au sfâșiat veșmântul cel de nuntă și te-au lăsat dezgolit.

O, poporul Meu, o, fiilor, voi nu trebuie să trăiți viața voastră, ci viața Mea, căci altfel vă veți îndeletnici cu viața voastră. Voi trebuie să trăiți în Hristos, și tot așa să și lucrați, ca să rămână pentru zestrea cea din cer ceea ce lucrați, și iarăși spun: vai celor ce-și trăiesc viața lor, căci se pierd prin ea cei fără de Hristos!

O, poporul Meu, stai de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Mei așternut picioarelor tale ca să știe că te-am iubit, precum este scris, căci am scris pe tine numele lui Dumnezeu și al cetății lui Dumnezeu, Noul Ierusalim, și numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu. Și cine are urechi de ascultat cu ele glasul Meu, acela Îmi va deschide și voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine, așa este scris.

O, fiilor, aveți grijă de cuvintele gurii, să nu vă despartă de Dumnezeu, să nu fie fără Dumnezeu în ele, căci omul fără Dumnezeu în el este omul păcatului și păcătuiește prin cuvinte și prin fapte. O, aveți grijă să învățați viața de creștin și umbletul de creștin. Aveți grijă să nu umblați singuri ca și cei desfrânați, căci cine umblă singur caută după păcat și de aceea umblă singur, ca să poată păcătui umblă în voie singur, și nu de altceva caută singur omul, căci cei ce stau în lumină aceia sunt cei ce ascultă de Dumnezeu și nu caută cu întunericul, nu caută singuri. Omul e slab de tot încă din rai și de aceea nu trebuie să umble singur, ci numai însoțit, numai vegheat, numai cu lumină lângă pașii lui, căci cei ce au căzut din bărcuța Mea de azi de aceea au căzut, au umblat singuri pentru ca să facă păcat și au căzut în păcat și apoi în gol, în lumea cea plină de păcat.

Fiilor, fiilor, cel ce umblă singur umblă și păcatul după el, și n-a fost altfel cu cel ce umblă singur, căci cel singur dă să se ascundă și de aceea are nevoie să nu fie văzut, și apoi piere prin însăși faptele sale lucrate la întuneric. Martorul este mărturisitorul cel pentru tine, nu tu, iar dacă nu ai martor nu are cine mărturisi pentru tine înaintea Mea, decât satana, care te vede cum calci peste lucrarea bisericii lui Hristos. Încetează dar să povestești cele despre tine, adevărate sau îndrugate, că nu trebuie să ți se ia în seamă, că tu ești neascultător de rânduiala cea sfântă a fiilor bisericii lui Hristos, căci cei doi în rai au căutat singuri și și-au schimbat duhul și adevărul și s-au încruzit pe Dumnezeu cei ce au dat să se ascundă.

Fiilor, fiilor, învățați de la Mine, căutați să-L slujiți pe Dumnezeu ziua și noaptea, nu vouă înșivă și unii altora, o, nu așa, fii și fiice, nu așa, nu ca și cei care trăiesc pentru trup, căci toate rămân, și te vor condamna la nelucrarea cea pentru viața sufletului, căci sufletul este veșnic.

O, nu înțelegeau ucenicii Mei cuvintele Mele, felul cum lucram Eu. Se scurg lacrimi din ochii lor acum, căci cetatea Samariei și cei din ea L-au mărturisit pe Hristos oaspete la ei după ce le-am grăit lor la fântână. O, fiilor, i-am avut pe ei de la Tatăl dați Mie, nu că au voit ei aceasta, și de aceea ei n-au plecat când rând pe rând Mă părăseau cei ce Mă aflau. Dacă era după ei ar fi plecat și ei, căci greu le era să Mă înțeleagă, să Mă creadă. S-au mirat fără teamă când M-au văzut de vorbă cu femeia samarineancă la fântână, singur cu ea. N-au dat să înțeleagă ce fac Eu prin tot ce făceam. Le dădeam dreptate, dar nu se putea să nu lucrez lucrarea pentru care venisem de la Tatăl, căci venisem să-l scot pe om din împărăția lui satana, de sub robia lui.

În poporul Domnului era rânduială așezată pentru partea femeiască. Fetele tinere și cele de curând măritate și cele cu nume bun, o, nu ieșeau la fântână după apă decât în grup mai mare și numai dis-de-dimineață, când încă nu începea să se ivească pe cale negustori, caravane, călăreți, gărzi sau dromadere, căci erau puși în primejdie să le slăbească statura cea așezată, iar fetele erau în primejdie să fie crezute că ies la răspântii, la fântâni nu după apă, și de aceea își vegheau fetele viața și nu ieșeau și nu erau lăsate să iasă, și păstrau această rânduială a lor cei din casa lor. La fel mironosițele, femei de nume bun, este scris că dis-de-dimineață s-au dus la mormânt cu miresme pentru trupul Celui răstignit, iar în alt timp al zilei nu se arătau. Desfrânatele însă nu lucrau tot așa. Ele ieșeau când voiau, așa cum samarineanca era ieșită la fântână după apă pe la ceasul al șaselea, dar și cu alte gânduri ieșea când ieșea.

O, aveau dreptate ucenicii Mei, dar Eu eram din cer venit și aveam de lucru tot ceea ce am lucrat atunci, căci venisem să-i vindec pe cei bolnavi, pe cei pierduți în păcat, după cum am și lucrat. A fost însă un rod mare apoi adus Tatălui, căci samarinenii s-au umplut de Hristos, s-au hrănit din cuvântul Meu și au cunoscut pe Dumnezeu în Cel Care a fost găzduit de ei, iar Eu lucram lucrarea Mea cea de la Tatăl.

Așadar, nu umblați singuri, fii și fiice ale Ierusalimului. Nu ieșiți pe cale oricând, oricum, o, nu așa, căci este lege sfântă pentru poporul Domnului. Iată de ce am învățat acest popor și am spus: «Nu umblați singuri!». Cei ce umblă singuri sunt cei desfrânați, așa îi scrie satana pe aceștia și așa îi și face să fie apoi, și nu mai e nimic de spus peste aceștia, căci umblă singuri.

Iată povață nouă împotriva duhului îngâmfării și al părerii de sine, cu care satana doboară pe om: Fiilor, fiilor, în turma Domnului, și cei mari și cei mici cu lucrarea și cu purtarea, toți să se poarte în toată vremea în așa fel încât fiecare să se grăbească nu să se creadă sau să se dea mare, ci să se lupte cu toată iubirea cea cerească să se creadă și să se dea mic, căci pacea numai așa poate să se păstreze în casa Domnului, în turma cea sfântă a lui Hristos.

O, dacă nu poți așa, creștine, cu toată inima și purtarea și puterea ta, tu faci numai întuneric, numai rece, numai nesiguranță pe calea fiilor lui Dumnezeu, iar aceasta nu înfrățește, căci frați sunt numai cei ce se zidesc și se lasă zidiți.

Toți tot timpul, toți până la unul, nici dacă ați ieși o dată sau de zece ori pe zi din ograda binecuvântată pentru cei pecetluiți cu tot cu ograda lor, o, nu ieșiți, nu uitați să nu ieșiți cu nici un chip, decât cu apă sfințită, cu agheasmă în sticluță și stropiți-vă și stropiți calea, că iar vă spun, vi se pun turnări pe cale din pricina neascultării de a nu ieși pe cale singuri, nepregătiți, o, că vă atrageți necazuri apoi, fiilor. E vremea nevăzută cum este, căci satana se ascunde cu pânda lui pe urma celor pecetluiți cu semnul lucrării cuvântului Meu, dar Eu, Domnul, văd de deasupra și vă vestesc ca să știți să vă îmbrăcați în paza cea din cer, cu ascultarea pentru cele ce Eu vin să vă învăț pe voi.

Iată, fiilor, știți multe de la Mine vestite și aveți păcat când le călcați, și nu vedeți numaidecât rodul cel rău, dar siliți-vă să țineți minte și să vadă satana aceasta. Fiți fiii cuvântului Meu, fiți fiii și fiicele lucrărilor lui Dumnezeu cu voi, fiți prin ascultare, fiilor.

Fiilor, fiilor, nu sunt pentru odihna trupului zilele Domnului, ci sunt pentru iubire, pentru slăvire, pentru slujire înaintea Celui ce a făcut cerul și pământul și omul, iar pentru aceasta trebuie veghere, fiilor. Așadar, Eu, Domnul, vin la voi și pun în carte cuvânt de vindecare și spun: Cei ce caută în cuvântul Meu cel de azi, cei ce dau apoi să țină seamă de ceea ce Eu grăiesc azi pe pământ pentru cei ce cred și dau să se împlinească lui Dumnezeu prin povața Mea, aceia să nu fie slăbănogi, să nu slăbănogească în zilele Domnului, ci să se ridice cu duh și cu har să privegheze și să aducă Domnului închinare, întâmpinare, creștere sfântă pentru ei, umilință mare pentru greșeli, duh blând și smerit, toate pentru zidirea bisericii lui Hristos, căci am spus celor ce calcă pe urmele Mele prin cuvântul Meu cel de azi, am spus să lucreze și să nu stea. Ca și slăbănogului din pomenirea cea de azi le-am spus: «Ia-ți patul tău și umblă!».

O, umblă, măi creștine, umblă, fiule, pe urmele Mele, nu sta să te odihnești cu trupul, căci Eu, Domnul, aștept cu sete și cu dor după tine zilele cele pentru Dumnezeu ca să stea creștinii în sărbătoare cu Domnul lor, nu tot loruși să-și închine și aceste zile ca și celelalte din săptămână, o, că e puțin de tot cât trăiește pentru Domnul cel ce cinstește ziua Domnului, căci celelalte zile le închină grijii pentru trup omul creștin.

omul care este cu Dumnezeu pe pământ nu umblă niciodată singur, ca nu cumva satana să aibă prilej să-l învinuiască la Domnul călcător de cuvânt sfânt, de legea sfințeniei bisericii lui Hristos, și iată, Eu împlinesc și nu umblu singur.

O, fiilor din grădina Mea cu voi, dar și voi, fii adunați la masa de azi a Mea cu sfinții și cu îngerii și cu voi, vă dau acum povețe sfinte, povețe de iubire de Dumnezeu, și iată ce vă dau să împliniți iubind: Căutați în toată vremea să aveți în suflet căință, fiilor, că, să știți aveți de ce, aveți mereu de ce, o, și este nevoie de duhul pocăinței, care îl ține cuminte și smerit pe creștin, dar să se vadă de la voi și pe fața voastră această lucrare, cu grijă mare pentru statul vostru în Hristos, că altfel cum puteți să fiți ai Mei? O, că la mulți din voi le-a pierit din obișnuință această apropiere de Domnul, nevoia de Domnul cu ei în toată clipa, și dacă așa vă obișnuiți, puteți oricând pe neașteptate să pieriți ca și cei care au căzut din bărcuța Mea, cădere din lipsa iubirii, fiilor.

Se cunoaște prin purtare cel ce nu stă în duhul pocăinței, cel ce nu stă cu Dumnezeu în toată vremea, cu frică să nu greșească între el și Dumnezeu. Împăratul David vorbea cu Mine când păcătuia, nu era nepăsător, și se ruga Mie să fiu cu el când era în strâmtorare, Mă striga, Îmi cânta lăudându-Mă cu toată dorirea, proorocea în numele Meu, o, și era împărat, nu om de rând era el, și-și făcea mereu vreme să fie cu Mine, să fiu cu el.

Voiesc să Mă văd în tine strălucind, fiule creștin, căci tu stai de vorbă cu Domnul ca Moise pe muntele sfânt, că dacă doar numai Îmi știi cuvântul și nu-l iubești, și nu Mă iubești prin el, o, cum să Mă arăt prin tine ca să-Mi fii mărturisitor, fiule care ai venit spre Mine să fii al Meu?

O, fiilor, căutați să fiți ca ucenicul Toma. El a avut parte să creadă și a crezut. Adam însă a crezut altfel, a crezut că se poate ascunde cu neascultarea lui, o, dar n-a izbutit, că l-am strigat să se arate și s-a arătat, dar supărat, cârtitor, nesupus. Apoi Cain a gândit că-și poate ascunde fapta necredinței și a invidiei, dar n-a izbutit, că i-am ieșit în cale și i-am vădit ascunderea uciderii de frate, după ce el s-a ascuns că nu știe nimic de fratele său, și apoi s-a supus știrii Mele când i-am spus fapta sa.

O, nimeni, nimeni nu poate mărturisi pentru el însuși, căci scris este că din partea a doi și trei martori este luată în seamă orice mărturisire despre cele ce nu se văd ale omului. Iată, nu se poate omul deprinde să nu se dezvinovățească, să nu se îndreptățească, să nu mărturisească el pentru sine. O, nu poate el aceasta. Îl tot aștept pe om să iasă din robie și să-Mi fie Mie de folos pentru salvarea lui de sub duhul lui satana. O, tu nu știi, fiu creștin, nu știi cât de mult și de multe lucrezi de partea lui satana, iar Eu voiesc să te miluiesc, să te ajut să ieși de sub această robie, o, că e păcat de făptura lui Dumnezeu să se vândă satanei prin tot felul de slujiri potrivnice poruncilor lui Dumnezeu pentru creștini scrise pe pământ.

Am toată puterea în cer și pe pământ. Mi-a dat-o Tatăl toată, că I-am fost supus ca să-l salvez pe om prin moartea Mea pe cruce, cu care am făcut salvarea omului, ieșirea omului de sub robia lui satana, dacă și omul voiește.

Omul care este creștin cu adevărat se cunoaște după roade ca și pomul și de aceea e bine să ai cum să-l cunoști pe om, o, și de aceea ți-am dat să știi că omul necunoscut e cursă pentru tine, fiu creștin, e cursă pentru oricine nu-l cunoaște, și e bine să se țină seamă de acest adevăr, căci duhul rău lucrează să strice, să înșele, să atragă omul de partea lui pentru lucrările lui cele potrivnice omului, o, și e plin pământul de om necunoscut, căci așa este pe pământ, dar Eu, Domnul, am lăsat învățătură de veghe peste cei de pe calea cu Hristos, numai să țină seama de ea cei care voiesc să aibă parte de ocrotire, de smerenie, de roade dătătoare de viață pentru el și pentru cei din jur, și iată, nu are înțelepciune de viață cel care nu are peste el povățuitor din partea lui Dumnezeu, veghetor pentru pașii vieții lui.

Așadar, Eu, Domnul, vă îndemn iar și iar și mereu, lucrați cu Mine, fiilor, nu fără Mine să lucrați voi! O, cum să faceți aceasta? Iată cum: Toți cei care iau cuvântul Meu de aici, voi și ei, deschideți măcar în fiecare zi cartea cuvântului Meu ca să stau Eu de vorbă cu voi prin ea și să vă amintesc grăirea Mea cu voi, o, că mereu v-aș grăi, fiilor, și n-aș mai sfârși să vă grăiesc, căci Eu sunt fără de sfârșit, dar omul nu poate cât Dumnezeu, și poate Domnul ce nu poate omul.

Deschideți, fiilor, cartea Mea cu voi măcar când porniți la lucrul zilei! O, deschideți-o, fiilor, și luați din ea pe Duhul Sfânt, luați Duh Sfânt, luați din cer, luați ca să fiți din cer, ca să fiu cu voi din cer la lucrul zilei, fiilor, și apoi ca să grăiți între voi din cuvântul Meu cu voi, că altfel v-ar scrie satana la el că nu-L iubiți pe Dumnezeu, că nu împliniți cuvântul Meu, că nu vă pasă de grăirea Mea cu voi și o lăsați deoparte!

O, ce mult v-am dat, ce mult vă dau, ce mult grăiesc cu acest popor! Așa și atât ar fi să facă și poporul cu Dumnezeu. Cel ce nu stă cu Domnul de vorbă ziua și noaptea unul ca acela stă departe de Dumnezeu, Îl ține pe Domnul departe de el, trăiește singur, fără Domnul întru ale sale îndeletniciri de zi și de noapte, o, și se vede aceasta de pe pământ și din cer, căci faptele lui mărturisesc, iar împăratul David e pildă de urmat pentru cei ce iau calea cu Domnul, pentru viața lor pe pământ.

O, fiilor, cei ce grăiesc cu Domnul sunt mai blânzi, mai binevoitori, mai binefăcători, mai frați unii cu alții, mai aproape cu cerul și cu veșnicia, și binecuvântările cerului curg peste ei și prin ei. Această iubire voiesc să fie între Mine și voi, între voi și voi. Așa să vă fie zilele și nopțile, pline de Dumnezeu, o, fiilor, iar roadele iubirii vor mângâia în cer și pe pământ, căci cine are pe Duhul Sfânt, El mângâie, fiilor.

E mârșav planul lui satana și e bine acoperit. Grăiesc cu voi, fiilor care v-ați despărțit de lume și v-ați dat Mie ca să am Eu grijă de voi și să-l păcălim pe satana, măi fiilor. V-am învățat să nu umblați cu mâna pe bani, și am binecuvântat între voi cum să se lucreze cu banul, cum să stați departe de atingerea aceasta, și cu ascultare să lucrați, fiilor. V-am învățat să lucrați cu mâinile voastre ca să nu vă poată învinui satana de iubirea de argint. Am nevoie de voi să stați sub ascultare de Dumnezeu, fiilor. Cine se aseamănă cu voi pentru ca să poată greși își va lua plata cuvenită, căci voi aveți de purtat venirea Mea cuvânt pe pământ, iar cei ce se măsoară cu voi nu au această măsură și lucrare cu ei.

Voiesc să așez tămăduire multă peste cei încercați încă de duhul amestecării, și care îi învinuiește, fiilor. Voiesc să Mă iubească cei iubiți de Mine pentru credința lor în venirea Mea cuvânt. Nu lumea trebuie s-o câștigi cu viața ta vremelnică, o, nu, ci viața cu Dumnezeu aici și pe vecii, fiule creștin, copil crescut cu slava cuvântului Meu. O, caută să știi și să înțelegi ce vrea Dumnezeu de la tine dacă ai venit la Domnul să te învețe ascultarea cea care-ți ocrotește viața.

O, nu vă trebuie multe pentru viață în Hristos, fiilor, ci vă trebuie puține, ca să puteți iubi pe Dumnezeu, că altfel sunteți împărțiți, și nu sunteți întregi nici într-o parte, nici în cealaltă, măi fiilor. Fugiți de bani, fugiți cât puteți, și nu vă încântați. Banul de care vă folosiți, să fie curat, curat, și căutați să înțelegeți, și să înțeleagă mulți această lege, care nu vă judecă de păcat. Banul îl îngroapă pe om în iad, nu îl eliberează de griji, ci, din contra, îl umple de griji, are nevoie de bani tot timpul și e mereu în cursa lui satana, căci cine are bani are și gust de păcat și de multe să tot aibă și din belșug să aibă. Fiii cuvântului Meu împart tot, și nu strâng nimic, nimic, nu dau să facă strânsură, ca nu cumva să aibă diavolul cârlig între ei, iar fiii oamenilor, o, de unde să știe ei aceasta? Cine să le spună să știe și ei?

Celor ce Îl iubesc pe Domnul nu le trebuie bani, ci pe Dumnezeu și iubirea de Dumnezeu, căci banul îl învață pe om spre păcat, spre nemulțumire, spre cârtire, spre certuri, spre neumilință și spre neascultare de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu însă îl vindecă pe om de aceste păcate, așa cum i-am vindecat Eu pe tâlhar, pe vameș, pe desfrânata, pe cei ce au ales iubirea, că dacă n-ai iubirea să te inunde, să simți cum te cuprinde în ea, o, cum să ți se șteargă păcatele făcute și să nu mai fii judecat pentru ele?

O, voi, care ați gustat din mântuirea cuvântului Meu, învățați din el, fiilor, și mai ales învățați slava recunoștinței pentru binele care vi se dăruiește, măi fiilor. Purtați-vă cu cei care v-au crescut trupește sau duhovnicește, purtați-vă înaintea lor așa cum M-am purtat Eu înaintea Tatălui Meu, ca un Fiu mulțumit, întru toate supus, ascultător și smerit, nu cu reproș cum s-a purtat Adam cu Cel ce l-a zidit pe el, cu nemulțumire răspunzându-I lui Dumnezeu după ce au greșit unul prin altul cei doi fii ai lui Dumnezeu: Adam și Eva, și apoi fiii lor, cei nemulțumiți de Dumnezeu.

Mă așez acum în genunchi înaintea voastră și spun aceasta cu graiul gurii Mele, iar voi să credeți, și vă rog îngenuncheat, faceți voia lui Dumnezeu, faceți-vă bucurie pentru Domnul, fiilor creștini care Mă știți și Mă credeți în acest cuvânt că sunt și că vă grăiesc vouă! M-am dat crucii ca să vă răscumpăr Mie, ca să vă ascund în Mine, și pe Mine în voi pe veci de veci, fiilor.