6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării
O, Eu sunt Calea, fiilor, iar cei ce înțeleg aceasta îndeajuns, aceia sunt cei ce rămân cu Mine pe cale, iar Eu rămân cu ei și merg, și merg cuvântând, că aceasta înseamnă să merg, și mersul Meu este cuvântul, cuvântul Meu și voi.
O, pace vouă în ziua aceasta de mărturie, fiilor! Cuvântul Meu și voi, acesta este mersul Meu, aceasta este calea. Celelalte căi nu sunt Calea, căci Calea înseamnă Hristos și mersul cu Hristos, și nimeni nu poate să meargă mai deplin cu Hristos ca și pe calea cuvântului Meu cu voi, și de aceea am spus: «Eu sunt Calea». Cine își alege altfel de cale pentru pașii vieții lui, nu este calea Mea ceea ce-și alege, ci e altceva, care nu duce la viață. Calea, Adevărul și Viața, numai pe calea cu Hristos sunt, și iată, e lipsit de minte tot omul care bâjbâie toată viața lui pe pământ căutând ce să facă, și încotro să meargă pașii vieții lui. Calea însă când și-o alege omul, el trebuie mai întâi să știe despre Dumnezeu și cum se merge pe calea cu Dumnezeu, ca nu cumva să-i fie zadarnică alegerea și să nu capete apoi viața cea veșnică.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea de treizeci de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22-07-2021
O, omule pribeag și fără țară, când tu nu-I faci Domnului odihnă în tine din pricina minții tale și a iubirii de sine, de care nu dai să te lași, o, nici tu n-ai odihnă, căci odihna ta este Domnul, iar fără El pierzi odihna, pierzi pacea, te tulburi, ești nemulțumit și cauți să poți prin tulburarea din tine și pentru ea, și apoi vezi ce capeți, după ce nu-L lași pe Domnul să Se odihnească în umilința inimii tale, în lucrul iubirii tale, căci omul care nu are, sau care părăsește iubirea și duhul ei, o, e străin de tot de ea, de fața ei pe fața lui, de taina ei, de cei din cer.
O, fiilor, iubiți pe Domnul prin sărăcie, prin neiubire de sine, ca să-L puteți iubi pe El, și nu pe voi. Iubiți-L prin fuga de lume și de duhul lumii, prin neasemănarea cu lumea, o, că dacă semeni cu lumea și faci ca lumea și iei din lume, nu te cunoaște Domnul, fiu creștin.
O, fiilor, iubiți pe Domnul prin multă umilință de duh, căci omul este păcătos și îi trebuie iertare de la Dumnezeu mereu, mereu, și rugăciune de iertare mereu, mereu, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea de treizeci de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim din 22-07-2021
nu știe omul creștin cât de greu este să poată el să fie al lui Dumnezeu sub acest nume: creștin, iar cei ce știu au cum mărturisi cum poate omul să fie al Domnului și câtă veghe trebuie să aibă să nu piardă într-o clipă statul cu Domnul și statul Domnului cu el, o, că este vorba de ceea ce porți în inimă, nu de ceea ce faci pe calea ta spre Domnul, iar Eu n-am avut parte să-i am și să rămână cei care au dat să Mă știe și să Mă creadă în acest cuvânt, și care n-au priceput că nu începe cu fapta cea văzută viața de creștin, ci începe cu așezarea lui Dumnezeu în inimă, în locul de unde începe Dumnezeu să-l lucreze și să-l sfințească pe om ca locaș ceresc, și numai apoi să fie vorba de formare și de naștere și de creșterea cea în Hristos. Iar dacă n-au început așa cei care s-au așezat să fie cu Dumnezeu, aceia s-au luat tot după capul lor și pentru aceasta, o, și nu așa poate omul să se așeze lângă Dumnezeu, ci numai Eu, Domnul, numai Eu sunt Cel ce am făcut și fac omul.
O, nu omul poate face aceasta, nu, fiilor, și iată, este greu să-l am Eu creștin pe om, căci omul are mai întâi lucrul cel spus de Mine să-l facă, adică să se lepede de sine și să se dea Mie, să-Mi dea Mie dreptul să-i fiu Făcător și să lucrez Eu, o, și nu se poate nici amestecare, și Eu și el, că nu iese nimic, și iată ce puțină a fost credința în cuvântul spus de Mine, ce puțin au fost pătrunși cei mai mulți de adevărul cel din cuvântul gurii Mele!
Nu poate omul să vină după Mine și să rămână cu Mine dacă nu se leapădă de sine, ci rămâne tot cu el, așa cum știe omul să-și croiască pașii vieții, dar cu Dumnezeu dacă voiește, el nu știe cum vine aceasta, nu știe până la unul acest adevăr mare.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 12-07-2021
O, fiilor, o, fiilor, viața cu Domnul începe cu inima, nu cu fapta, și de aceea am spus Eu omului: «Omule, unde este inima ta, acolo este și comoara ta». O, cine-și face pe Dumnezeu comoară a inimii lui? Cel ce poate aceasta are inima lui la Domnul, la comoara lui. O, fiilor, poate omul să aleagă așa în chip întreg? O, numai cel ce alege viața, nu moartea, numai acela poate.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 12-07-2021
O, ia aminte, creștine care vrei să fii cu Mine până la sfârșit! Tatăl Meu lucrează. Lucrez și Eu. O, lucrează și tu, căci Dumnezeu lucrează! Ai grijă dacă vrei să ai mereu pe Domnul cu tine și în tine și pentru tine, ai grijă să te aibă Domnul mereu lucrând. Ai grijă să nu cazi în nelucrare, măi creștine, măi, că dacă stai nelucrând pe calea uceniciei între ucenici, nu faci nimic, decât să împiedici mersul spre Domnul și spre lucrul cel pentru Domnul al celor ce merg.
O, fiilor, înmulțiți-vă grija aceasta. Lucrați, ca să nu cădeți în nelucrare, că e vătămător pentru voi și pentru cei de pe cale cu mersul lor. Cei ce sunt ai lui Hristos trebuie să lucreze tot timpul ca să nu cadă în nelucrare, căci nelucrarea aduce primejdie mare pe calea omului cu Domnul, și aduce despărțire, fiilor, iar despărțirea nu ustură numaidecât, ci numai după ce își arată roadele dureroase, și iată, nelucrarea aduce durere cu ea, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 12-07-2021
O, fiilor, nu se poate cu Domnul cu jumătatea. Lucrați, ca să fiți pe de-a întregul în lucru cu Domnul și pentru Domnul, și ca să aveți parte cu Mine în veșnicie, măi fiilor! Ascultați și împliniți tot cuvântul Meu de peste voi, o, că mult lucru aveți de împlinit când vă las pe masă cuvânt! Fiți treji unul pentru altul pentru împlinirea cuvântului Meu. Răspundeți unul pentru altul în lucrul vostru pentru statul vostru cu Domnul, căci așa este în trupul bisericii, măi fiilor, că sunteți mădulare ale aceluiași trup, precum este scris despre taina aceasta a trupului lui Hristos. Unul altuia să vă dați semnal cu duhul vieții și pentru viață cu Domnul. Tot timpul să lucrați și să vegheați să fiți cu Domnul, fiilor. Fiți mari pentru dăruirea duhului de viață de la unul la altul, căci nelucrarea este despărțire și aduce despărțire, fiilor.
Iată, toate vietățile au lucrare între ele, grăiesc unele cu altele, toate au de la Domnul haruri ale grăirii. Lătratul unui cățeluș dă altuia semn și îndemn să grăiască înapoi celui dintâi, o, și puteți auzi grăirea lor, grăirea dintre ei în liniștea serii, fiecare stând în gospodăria pe care o are de viețuire a sa. Cântatul unui cocoș îndeamnă și dă semn la alt cocoș să cânte, și cântă unii după alții cocoșii și slăvesc pe Domnul în miez de noapte și în zorii dimineții și-și răspund unul altuia cuvântând între ei. Cântatul păsărelelor cerului dă avânt harului sfânt al cântării pentru Domnul, pentru slava Lui cântată de sfinți și de îngeri, și apoi toată suflarea zi și noapte, fiilor, tot și toate au lucrare, iar nelucrarea este tristețe pentru Domnul și pentru cine nu lucrează, și apoi tristețea aduce roadele ei și mai amare.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 12-07-2021
O, cum să fac să știe cei ce caută după această mană cerească, să știe și ei că Eu sunt Păstorul Care-Și numără mereu oile și că voiesc să am ce să număr și să păstoresc spre înfierea celor hrăniți. Un păstor care veghează cu Domnul peste turma sa își numără tot timpul oile, seara și dimineața face el aceasta mereu, iar când lipsește din turmă se așează la veghe de două ori mai mult, căci este vorba de umbletul lupului prin preajma turmei sau chiar de la mijloc și în strungă intrat și îmbrăcat pe deasupra ca să se poată piti și să facă moarte în turmă, căci năravul lupului este să facă moarte, nu altul este năravul lui.
O, are lupul trecere, are prin păcatele care sunt în lucru, și așa se pierd oi din turmă și așa poate lupul, iar Eu așa Mi-am pierdut din oi și din lucrători pentru oi. Lupul are lucrarea lui pe ascuns și se furișează cu ea, nu lucrează la lumină, ci numai pe furiș, iar când este prins se agită și fuge, fuge din prostie, nu din slăbiciune, fuge că așa îi este lucrarea și năravul, iar Eu Îmi număr oile rămase și le învăț să vegheze să nu fie lupi în turmă, să nu se facă lup vreo oaie, să nu cadă din dragoste creștinul, căci Eu, Domnul, am păstrat de la început pe cei credincioși și le-am dat porunci pentru viață ca să le urmeze și să fie ei oi păscătoare și să crească blânde și să nu iasă din duhul umilinței, ca și Păstorul lor umilință să aibă și ele, o, și le-am hărăzit fericiri celor ce dau să semene cu Mine, și le-am lăsat lucrarea dragostei s-o aibă de lucrat între ele oile cu păstor.
O, fiilor, o, fiilor, dar și voi, cei ce luați cuvântul Meu în urechi, iată ce spun: Pe calea vieții păstorite îi trebuie minții o lucrare cu păsare de suflet, curată, cu mersul spre cer, că altfel mintea lucrează altceva, lucrează gândul și gustul păcatului, păcatul cel pentru care omul a pierdut raiul și veșnicia cea dulce cu Domnul.
Lucrarea păcatului îți ia păsarea pentru viața cea veșnică a sufletului tău, fiule care nu cauți să păstrezi taina vieții. Fiecare om voiește să-i fie bine în veșnicie, numai că păcatul are putere mare asupra celor ce nu știu să-și aleagă loruși calea sfințeniei și lucrarea ei, ca să nu cadă omul din sfințenie, căci cei mai mari sfinți se simțeau păcătoși față de sfințenia Domnului și se rugau plângând pentru iertarea păcatelor, care dădeau să-i culce clipă de clipă jos și să-i păteze, să-i îndemne să nu mai bage de seamă că ar cădea din Dumnezeu ca și Adam.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din 7-07-2021
O, Doamne, să fie soare între cei ce se dau Ție pe pământ cu viața și cu purtarea!
O, fiilor care vă alegeți pentru Domnul, o, cât de bine este să stați sub soarele de sus, să fie soare la voi mereu, să fiți sfinți mereu! Vă îndemn și vă învăț să fiți dumnezei, nu oameni, că numai așa sunteți cu Dumnezeu. Oamenii nu sunt cu Dumnezeu, că sunt cu păcatul. Luați din pilda vieții mele, că eu prin viața mea cea sfântă am putut fi glasul celui ce strigă să se îndrepte căile spre Domnul. N-am avut nimic de pe pământ, ci numai din cer. Aplecați-vă să vedeți pe Ioan Botezătorul! Nu e de ajuns să știți din Scripturi și din cărți despre mine. Dacă nu luați de la Dumnezeu așa cum am luat eu, zadarnice sunt cunoștințele despre Dumnezeu și despre sfinții Lui.
Cântam în crânguri și în poiene, cântam cu păsărelele cerului deodată și aveam cu ele grăire multă, și aveam părtășie cu Domnul, Care mă învăța ca un Păstor, iar eu luam și știam și aveam și trăiam pentru Domnul.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din 7-07-2021
O, fiilor care-Mi slujiți ca fii, o, cât e de dulce și de frumos la voi și între voi când Eu pot să fiu cu voi prin credința și purtarea voastră sfântă și dulce! Eu atunci Mă bucur nespus, așa cum se bucură omul de soare și de frumosul zilelor cu soare pe pământ. Când însă n-ar fi frumos îndeajuns între voi, ar fi ca o zi cu ploaie, cu nori, cu iute vânt peste omul de pe pământ, și așa ar fi și în cer când la voi ar fi stări neplăcute lui Dumnezeu. Așadar, fiți-Mi bucurie, fiilor! Eu de la voi Mă mai bucur, iar altfel plâng, că e numai de plâns de peste tot, că mult este păcatul pe pământ, mult, fiilor, mult!
O, fiilor, fiți soarele pentru cei din cer, ca să primiți la fel din cer pentru voi. Și iată, o vestire frumoasă, mai înainte să pun pana jos:
O, fiilor, cântă păsărelele cerului de cum se crapă de ziuă și merg apoi și-și caută hrana, dar numai după ce-L slăvesc ele pe Domnul și Miluitorul lor. Să știți, fiilor, că păsărelelor le place cântarea și de aceea cântă, o, și le place mult să-i audă și pe oameni cântând ca și ele lui Dumnezeu, ca și ele, nu ca fiii oamenilor, și vin ele până aproape și cântă omului și se apropie să asculte și cunosc ele pe cei cu inimă de creștin în piept, cunosc pe cei ce iubesc ca și ele pe Domnul.
O, cântă păsărelele cerului, cântă lui Dumnezeu, fiilor, cântă din zori și până-n seară, iar unele sunt hăruite să cânte noaptea, să cânte lui Dumnezeu, iar cântarea lor este laudă, este rugăciune pentru ele și pentru oameni spre Cel văzut de ele Stăpân al lor și bun dăruitor. Ioan Botezătorul vorbea cu păsărelele, iar ele vorbeau cu el, fiilor; cânta cu ele, și ele cântau cu el, cântau lui Dumnezeu împreună, măi fiilor, căci în cer se cântă slavă pentru Domnul tot mereu.
Pace vouă și cântați Domnului, cântați, fiilor! Învățați-vă să cântați mult, că taină mare este cântarea cea pentru Domnul, și e mângâierea Domnului cântarea. Ridicați-vă deasupra tuturor făpturilor și cântați! O, cântați, fiilor, căci toate dau să vă asculte, toate, căci toate știu că Eu am la voi și cu voi pe cele din cer așezate, iar voi ridicați pământul spre cer și prindeți puteri din cuvântul Meu, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din 7-07-2021
Iată cetele de sfinți așezate cu măreție la masa cea de azi a sărbătorii trâmbiței Mele Verginica! Și hai, trâmbița Mea, hai să punem pe masă, și binecuvântare punem mai întâi, și apoi hrana cea cerească, și apoi învățătura cea din ea peste fiii lui Dumnezeu, peste cei ce iubesc pe Domnul cu viața lor, cu credința și cu dragostea lor.
— Mai întâi, Doamne Dumnezeul meu, Păstorul meu și al poporului cel păstorit din cer, voiesc să se știe de ce m-ai ales Tu pe mine de trâmbiță a cuvântului Tău. O, Doamne, am avut duhul umilit, l-am avut zdrobit prin umilință, iar Tu nu disprețuiești inima cea umilită și îndurerată, ci o miluiești și-i dai mângâierea Ta și o așezi spre facerea cea de la Tine, Doamne.
Prin toată sarcina durerilor mele eu Ți-am fost Ție de folos, Doamne, căci Tu Te apropii de cei mâhniți și îndurerați pentru că-Ți sunt Ție de folos. Tu știi de ce trimiți dureri, Tu ai știut dinainte de ce mi-ai dat dureri să port, iar eu am primit putere de la Tine să înțeleg că mă alegi pentru Tine, o, și nu m-am răzbunat pentru dureri, și acum tot fiul creștin să audă ce grăiesc eu poporului Tău în ziua de serbare a nașterii mele între oameni, în duminica tuturor sfinților Tăi, o, Doamne.
O, fiule, fiule creștin, învață-te cu duhul umilit să fii și să stai, că altfel nu se poate apropia de tine facerea omului tău cel nou, om după Hristos, și care să moștenească împărăția cerurilor pe pământ și în cer, să nu rămână afară din împărăție nici pe pământ, nici în cer.
O, să nu fii plin de tine, de încredere în tine, fiule creștin, că dacă stai și te arăți așa, o, nu poate să se apropie de tine cel ce te știe de la Dumnezeu ca să te poată lucra pentru veșnicia ta cu Dumnezeu, căci trebuie să te așeze cineva ca să fii așezat, iar lucrarea aceasta se face prin frângerea voii tale, pe care trebuie s-o dorești ca s-o ai și ca să-ți fie cerută și ca să fii gata să te lepezi de tot ceea ce vrei tu, ca să poată apoi doar Dumnezeu peste tine și pentru tine să vrea, nu și tu și El, nu și El și tu, că tu ești mic, și nu ești cât Dumnezeu, fiule, dar nu uita aceasta, că iată, uiți mereu. Apoi, cel care primește îndreptare pentru statura lui, acela se îndreaptă, nu mai rămâne un om greșit pe mai departe, ci se ridică și primește și crede și se așează fără de zăbavă spre îndreptare, și face aceasta fără să se nemulțumească, fără, fiilor, căci omul este păcătos și merită umilire multă și mereu pentru ispășirea greșalelor lui, și îi trebuie vindecare mereu, vindecare de semeție, păcatul cel urât de tot în fața Domnului, urât ca și omul care se crede în stare să se înalțe spre căderea lui apoi, săracul.
O, fiule care stai la învățat dragostea de Dumnezeu, dacă vrei dragoste din jur, o, învață ca să știi bine ce lucrare are dragostea și din partea ta. O, nu cel care dă să îți arate că te iubește, că-ți cântă în voie, nu acela te iubește și nu acela de care-ți place ție, ci acela care te învață ce face iubirea, ce lucrare are ea, căci ea este facerea omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu prin făcător de om nou.
Cel ce a învățat bine să asculte de Dumnezeu, doar acela știe și poate să asculte de cel cu care stă de mânuță spre Dumnezeu, iar cine nu are o mânuță de care să se țină spre Domnul, o, acela este cel ce n-a învățat să asculte de Dumnezeu și n-a învățat calea spre Dumnezeu, calea cu Dumnezeu, iar dacă nu asculți de Dumnezeu, o, nici de tine nu ascultă nimeni, și-ți lipsește pacea.
O, îți trebuie o pace lăuntrică sănătoasă, fiule, iar cea mai bună este pacea împărțită de Domnul când El vă spune „Pace vouă!”, iar dacă ea nu se lipește ca să iei din ea când îți dă Domnul, o, de unde să ai sănătate, liniște, iubire, suflet frumos? Iată, iubirea este pacea, dovada păcii sufletului tău, iar unde nu este pace lipsește iubirea și nădejdea, o, și nici credința nu are putere și lucrare cu folos, căci ea nu amână nimic pe altă dată, ci poate numai atunci când ea este.
O, e bine să fie sărac omul, e bine să n-aibă nimic, e mai bine așa, e mult mai bine, că dacă are, dă să-I dea lui Dumnezeu ca să-și câștige trecere, ci mai bine este să se dea omul pe el însuși întreg locaș Domnului, inimă curată și plină de dragoste de Dumnezeu și de duh de fiu supus, și iată, nu știi cum este venirea la Domnul. Așadar, nu e de joacă, o, nu, căci Anania și Safira au dat și ei să vină la Domnul și n-au știut cum se vine, iar fățărnicia lor le-a adus pierzarea, ca și lui Simon, cel care a voit și el pe Duhul Sfânt pe bani, de parcă Domnul ar avea ceva de vânzare omului ca să-L vrea omul pe Dumnezeu. O, mai bine dă-te tu lui Dumnezeu, fiu creștin, că una este să ai bani, și altceva este să cauți să ai, căci cei ce au bani nu pun preț pe ei, iar cei ce caută să aibă bani sunt iubitori de păcatul iubirii de bani, și nu pot ei fi curați cu Dumnezeu și-și fac loruși rău și primejdie, și iată, trebuie cu învățător venirea la Domnul.
Stau într-o casă mai mulți din aceeași familie și toți au banii lor și își ascund unii de alții banii lor și stări și fapte, obiceiuri și plăceri, și fiecare cu ale lor, cu banii lor, cu apucăturile lor, o, dar nu așa este între cei de pe cale cu Domnul, că nu așa a arătat Domnul în turmușoara Lui cea de atunci, și apoi în biserica cea de la începutul ei, și tot o iubire, o pâine toți erau. O, dar este iubirea lui Hristos? O lucrează pe ea frații? Ajunge ea la Domnul?
O, ce multe ar fi să știe și apoi să învețe și să lucreze înaintea Domnului cei ce vor cu mântuirea și cu nepăcătuirea pe cale! O, ce multe, ce multe ar mai fi de așezat și de înfrumusețat în viața cea frățească, viața cu Dumnezeu, fiilor!
Mă uit cu Domnul peste tot pe unde sunt cei ce dau să poată pe calea cea sfântă cu viața lor, cu mers frățesc pe cale, o, și mă uit amănunțit, și peste tot trebuie frângerea voii, și apoi viață cu Domnul. Păcatul cel din față, cel din care se desprind toate celelalte șchiopătări ale creștinului, acest păcat, trufia, îl face pe creștin să se dea mai mare ca Dumnezeu peste el. O, ești mic, fiule creștin, dar te crezi în stare să-L ții pe Dumnezeu neputincios în tine și pentru tine. Nu este nici rugă spre cer să te ridice pentru ca să poți cu voia Domnului, că dacă ruga ajunge la Domnul, iar tu nu vrei ca Dumnezeu, lucrează apoi strigarea cea pentru tine la cer și poți suferi pentru nepăsarea ta, și iată, cum să facă Domnul cu tine? Știu aceasta și cei rugători pentru popor, știu aceștia cum să se roage sau nu pentru tine, o, și ce bine ar fi să ceri tu la Domnul, să ceri tu să poți ce vrea Domnul, să ceri cu umilință, fiule, căci duhul umilit stă neputincios înaintea Domnului și nu-l zdrobește Domnul mai mult, numai să ai tu nădejdea cea prin care să poți, căci trebuie o nădejde prin care să-ți biruiești firea, să alungi tristețea și pornirea de sine, dar mai mare ca această nădejde este să știi ce vrei, să vrei să știi aceasta, să știi ce nădăjduiești, ce crezi, în ce crezi, de ce crezi, ce aștepți apoi, o, că altfel nu știi ce să faci cu adevărat cu nădejdea ta, cu mintea ta, iar vremea trece și se duce și rămâi cu faptele tale înaintea Domnului și-ți trebuie izbândă, fiule. Aud pe mulți: „Cred, și prin credință mă păzesc să cred și să fiu”. Da, prin credință, dar ce prin credință? Trebuie să știi de ce crezi, în ce crezi, iar dacă nu știi, o, nici credința nu știi s-o folosești spre izbăvirea ta.
O, ce frumoasă orânduială a adus Domnul pentru acest popor credincios venirii Lui cuvânt pe pământ: mâncare curată, sfântă, port creștinesc tot timpul, duh de rugăciune cu rânduială călugărească, viețuire frățească întru sfințenie ca și primii creștini, lucru pentru Hristos și pentru Evanghelia Lui peste pământ, toate prin credință în cuvântul lui Dumnezeu, prin care vine nădejdea și dragostea, și toate pentru întâmpinarea Domnului, o, că vine Domnul curând, curând, și e gata să vină!
Pe vremea mea cu Domnul și cu poporul purta creștinul barbă când murea cineva drag lui, și ispitea pe Domnul întrebând până când să nu-și taie barba, podoaba bărbătească lăsată de Domnul pentru chipul cel creștinesc. Mă durea nedragostea lor, Îl durea pe Domnul și pe cei din cer, și spunea Domnul: «Ce vei face, creștine, că acum nu-ți place să porți chipul sfânt, dar când va fi să-l porți, îl vei mai purta, va mai fi să împlinești această taină sfântă, toată numai har?».
Am stat umilită înaintea Domnului pentru neîmplinirea creștinilor, și în toate m-a ajutat duhul umilit, în care stăteam față de Domnul și față de popor. Striga Domnul îndurerat și îngrijorat: «Ieșiți din blocuri, copiii Mei, ieșiți din lume, și nu vă temeți că pieriți de foame sau de lipsuri, că vai de câștigul de care te folosești lucrând lumii cu mâinile tale!».
Iată neîmpliniri ale cuvintelor aduse de Domnul pentru vremea aceasta, pentru care s-a strigat din cer atâta vreme! Am lăsat cartea aceasta pe masa de pomenire a mea în ziua mea de serbare între sfinți ca să mai trezesc mila de Domnul în cei care amână tot mereu dragostea lor de Dumnezeu.
Mi-e milă de toți. De aceea am grăit cu dor și cu duh îndurerat de aducere-aminte, căci Domnul așteaptă după creștini, fiilor din cetate, iar voi dați de știre, o, că nu-i de glumă cu neîmplinirile în care au rămas atâția creștini care știu de la Domnul cuvântul și calcă peste el. Voi însă fiți cuminți și stați sub cuvântul Domnului, că voi nu aveți ocrotitori pe pământ, și sunteți mici, fiilor, iar poporul e pretențios și este neascultător de cele pentru izbăvirea lui din mijlocul lumii depărtate cu totul de Dumnezeu cu viața și cu pasul.
O, păstrați-vă frumoșii Domnului, fiilor! Cei ce trag spre voi pentru mersul cel cu veghe, dați-le din Dumnezeu și din puterea dragostei voastre pentru Domnul și pentru ei, spre izbăvirea lor, și totul prin împlinirea cuvântului lui Dumnezeu, o, fiilor! Iar de la cei neîmplinitori și nemulțumiți, o, este de oftat pentru noi și pentru ei.
Tu, Doamne, Ți-ai trezit trâmbița, iar ea a sunat și a așezat duh de trezire peste cei ce știu cuvântul Tău când vine și se face învățător din partea Ta.
Îi mângâi pe toți sfinții, Doamne, pe toți, căci grăirea mea de azi le-a fost un așa de mare alin.
Și acum ai Tu grijă să așezi cartea de azi în carte și să întărești lucrul cuvântului Tău de azi, iar eu mă închin, Doamne, și Îți mulțumesc!
— O, Verginica Mea, avem de suferit durere de duh de la neîmplinirile celor ce aud pe Domnul și nu se aleg cu totul în toată dragostea și în slujba sfințeniei de duh, de suflet și de trup, și mulți sunt slabi cu iubirea și cu împlinirea, și aceasta spre bucuria vrăjmașului satana, pe care l-aș vrea biruit curând, cât mai curând, o, dar nu sunt ajutat de cei pe care i-aș vrea izbăviți de răul care vine și tot vine peste cei răi, iar satana caută și cel mai mic rău să-l scrie și să pedepsească cu el peste tot, o, și caută și la acest popor ca să-l despartă de Dumnezeu prin neîmpliniri ale cuvântului cel de sus venit.
Acum, fiilor, întăriți-vă din duhul învățăturii și rugați pe Dumnezeu pentru dragoste în cei puțini cu dragostea din ei!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminca întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților și pomenirea Nașterii Sfintei Virginia, Trâmbița lui Dumnezeu din 27-06-2021
V-am binecuvântat lucrarea trudei de până ieri pentru gătirea praznicului. Binecuvântăm Noi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, binecuvântăm acum odihna voastră cea de după purtarea grijilor pentru pregătirea adunării sărbătorești a slavei Duhului Sfânt, fiilor. O, păstrați-vă în taina dragostei dintâi, măi fiilor. Această pildă sfântă este pe pământ privind viața cea de stup a albinuțelor, căci viață de stup, așa era viața primilor creștini, dragostea cea dintâi cu Dumnezeu, dragostea bisericii Mele la începutul ei pe pământ, fiilor.
O, albinuțele au multă înțelepciune și au lucrul ordinei desăvârșite, au aceasta în mintea lor și au tot timpul lucru și nu se plictisesc, nu se satură să lucreze să-și îmbogățească stupul, o, și e tot un zumzet viața lor în stup, tot o slavă, tot o mișcare. O, așa e și stupul creștinesc, oștirea în care locuiește Duhul lui Dumnezeu, Hristos cu lucrul și cu Duhul Său. Poartă o taină mare această lucrare și pilda ei, pilda stupului, și această taină o aveau între ei lucrată primii Mei creștini, o, și au învățat-o ei de la Iisus Hristos, de la viața Lui pe pământ înaintea Tatălui, de la Mine, fiilor, au învățat-o ei, și din unii în alții apoi.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu a doua zi de Rusalii, Praznicul Sfintei Treimi din 21-06-2021
iată taina dragostei dintâi! Cea dintre Mine și Tatăl este ea, o, și nu poate omul cu dragostea aceasta, nu poate cu Dumnezeu omul, nu poate și el aceasta între El și Tatăl Lui, și apoi nu poate între el și Tatăl Meu, Tatăl Cel din cer al fraților Mei de pe pământ, căci Eu celor ce au crezut și cred în Mine le-am dat și le dau putere să se facă fii ai lui Dumnezeu și să-I zică Tată al lor Tatălui Meu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu a doua zi de Rusalii, Praznicul Sfintei Treimi din 21-06-2021
Am strigat mereu atâția ani peste cei ce auzeau din gura Mea grăire peste ei și peste pământ, și spuneam: O, nu mai căuta, nu mai stârni, nu mai iubi păcatul, omule pribeag, nu-ți mai fă vreme pentru păcat, măi creștine, măi, nu mai sta liber de lucrul sfânt, ci umilește-ți mintea și inima și nu te înălța cu ele ca să cazi din Dumnezeu. Fă-ți mai întâi datoriile pe care le ai de adus mai întâi înaintea Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, și numai apoi pe cele care-ți sunt ție de folos pământesc și trupesc, o, că nu-i mai mare trupul, ci sufletul, fiule, el este cel ce-ți ține viața în trup, iar sufletului îi este dator trupul în toată clipa, îi este dator pentru viață.
Îl învățam pe creștin și-i spuneam: Grăbește-te, fiu creștin, să-ți gătești mai întâi viața cea veșnică, nu pe cea vremelnică, la care tot muncești și te trudești și aduni. O, nu așa, că viața asta e trecătoare și rămâi apoi cu faptele ei și ele îți vor hotărî viața ta cea veșnică, o, ele, după cum au putere faptele tale spre mântuirea ta. În viața asta fă tot ce poți face, numai să te depărtezi de pricina de păcat, o, că vine Domnul, măi fiule creștin, și te întreabă ce ai făcut cu tine și cu El.
Fiilor, fiilor, lepădarea de sine, ea îl învață pe om toate cele spre Hristos, spre dragostea cea desăvârșită, măi fiilor, dragostea care s-a arătat pe pământ drept pildă de urmat pentru om, pentru fiii lui Dumnezeu și pentru purtarea lor de fii iubitori și ascultători de Tatăl Meu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu a doua zi de Rusalii, Praznicul Sfintei Treimi din 21-06-2021
O, fiilor, dragostea Mea este foc care mistuie omul pe dinăuntru spre dragostea Mea, și aceasta va rămâne între om și Mine, și atunci va fi nedespărțirea, atunci Eu, Domnul, Mă voi odihni de dor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu a doua zi de Rusalii, Praznicul Sfintei Treimi din 21-06-2021
O, măi fiilor, M-am învățat cu voi. M-am învățat să fiu cu voi și să cunoașteți aceasta. Voi însă să nu vă învățați cu Mine, căci iubirea omenească nu poate ca iubirea lui Dumnezeu, și de aceea vă rog, vă amintesc și vă spun mereu: rămâneți întru iubirea Mea. Așa, fiilor, ca să nu vă învățați cu Mine și să vă fie nestatornică sau neputincioasă sau fără de dor între voi și Mine iubirea voastră, că iată, dorul iubirii Mele arde pentru voi și după voi.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului din 10-06-2021
O, fiilor, ce lucrare mare este credința în cele ce nu se văd și sunt! Nu este om mai înțelept ca și cel ce crede de la Dumnezeu ceea ce el nu vede, dar crede și primește pe Dumnezeu prin credință când Domnul vestește lucrările Sale.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Sfintele Paști, a Orbului din 6-06-2021
Orbul cel pomenit azi prin Scripturi a avut putere de credință cu vederea credinței care crede. Nu avea vedere cu ochii lui, dar avea credință că este ceea ce el nu vede, o, și vedea cu credința, vedea cel orb, dar un văzător care nu are credință e mult mai orb decât cel ce nu are vedere.
Fiilor, fiilor, înțelepciunea lucrurilor și a timpului în care se lucrează, aceasta înseamnă duhul care vede, darul cel de la Dumnezeu între oameni. Iar dacă n-ai acest dar și nu vezi prin el, e pentru ca să te folosești pentru vedere de cineva care are vedere, căci altfel ești și mergi în întuneric.
O, nimeni să nu creadă că vede, decât dacă vede cu darul credinței, căci cei mincinoși nu sunt cei ce văd, ci sunt cei ce mint, căci minciuna nu este vedere, ci este întunericul care dă să-i ascundă în el pe toți ca să nu fie cei ce văd.
O, fiilor, păcatele omului îi acoperă lui mintea și vederea minții și nu vede el tainele vieții. Ce dureros este să vezi pe Dumnezeu cum lucrează și cum arată, și tu să nu crezi că este și lucrează Dumnezeu! Ce dureros este să nu crezi ceea ce se vede deslușit, și să crezi că vezi că nu este ceea ce vezi! Tot întunericul minții omului, a necredinței lui, vine de la nelepădarea voii sale pentru voia lui Dumnezeu, și acest fel de om este om fără de înțelepciune, și care-și face voia.
Când omul păcătuiește împotriva lui Dumnezeu, el își face voia sa și voia celui ce îi slujește pentru voia de sine, iar aceasta este ușor de înțeles. Când omul nu lucrează păcatul, el alege să facă voia lui Dumnezeu, nu voia diavolului, căci păcatul este voia diavolului, păcatul este despărțirea de Mine a omului pentru voia sa însăși, iar glasul Meu îl tot povățuiește pe cel ce-și face voia.
O, Eu de aceea vin acum cuvânt pe pământ, că vin să-l povățuiesc pe om împotriva păcatului care-l desparte pe el de Dumnezeu, căci vremea este să înceapă judecata, o, și-Mi este milă de toți păcătoșii care n-au milă pentru ei, ci au numai spre păcat, ca să-l oblojească înăuntrul lor.
Omul care-și lucrează voia sa nu are mintea sănătoasă, că are în ea simțământul vinovăției pentru voia sa, are fără să știe, iar mintea îi este slăbănogită și nu-l ajută dacă este slăbănogită. O, de aceea ar fi bine să știe omul ce vrea și ce alege, căci voia lui îl ține în nehotărâre, îl ține în stăpânirea sa însăși pe om, și omul lucrează păcatul și se roagă apoi lui Dumnezeu pentru iertare. O, dacă el n-ar mai păcătui nu s-ar mai ruga pentru iertarea păcatelor lui și s-ar ruga numai pentru voia Mea în el.
O, fiilor, o, fiilor, omul nu poate să se dea lui Dumnezeu pentru că nu poate să se lepede de voia sa și de lucrarea voii sale, și de aceea nu poate fi un fiu supus lui Dumnezeu, iar dacă nu poate, el rămâne în voile sale pe mai departe, chiar dacă știe de la Mine voia Mea cea pentru el. El însă se voiește stăpân pe voia sa, iar Eu trebuie să-i spun lui mereu ceea ce vreau de la el să facă el pe pământ.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Sfintele Paști, a Orbului din 6-06-2021
O, fiilor, omul nu știe ce purtare a sa se suie la Dumnezeu în dreptul lui, nu știe și nu are minte când își spune că purtarea lui față de Dumnezeu este altfel decât aceea față de semeni, față de părinți și frați, față de tot ce are suflet viu, și față de toată facerea lui Dumnezeu.
O, omule, nu-i așa cum crezi tu! Purtarea ta toată e toată văzută de Dumnezeu în toată clipa și-ți pune Domnul notă pentru ea și nu-L poți păcăli pe El cu fățărnicia ta, când stai înaintea Lui cu tine și pentru tine, pentru purtarea ta cu Domnul, și vai celor ce se poartă pe pământ cu fățărnicie față de semeni și față de Dumnezeu, că partea celor fățarnici e dureroasă mult, căci Eu nu așa l-am zidit pe om, dar când el se smulge din mâna Mea face aceasta ca să facă relele dorite de el, căci duhul mândriei este călăuza celor ce nu ascultă de voia lui Dumnezeu pentru ei.
Iată, numai Eu sunt Cel ce stau în voia Tatălui Meu dacă Îi sunt adevărat Fiu. N-am ieșit din Tatăl, n-am ieșit din voia Lui, din mișcarea Lui, și tot ceea ce El face, aceea fac și Eu, căci nu fac voia Mea, ci voia Tatălui Care M-a trimis. Îi sunt Fiu pentru că stau întru El și întru voia Lui, și așa i-am învățat și pe cei ce vor și ei să fie fii ai Tatălui Meu, și le-am spus să spună și ei: Tată, facă-se voia Ta! O, în aceștia Îmi găsesc Eu plăcerea și voia Mea și a Tatălui Meu, și aceia sunt cei ce văd și cei ce cred și cei ce înțeleg, și aceștia Îl lucrează pe Dumnezeu peste ei și pentru ei. Iar ceilalți sunt neputincioși pentru această iubire și sunt fățarnici când nu pot ei să facă voia lui Dumnezeu, nu voia lor, o, și sunt nebuni cei ce nu cred chiar dacă și văd ceea ce ar fi să creadă, și am șoptit nu de mult prin duhul lucrător și am spus aici: Nu cei bolnavi în spitale de nebuni sunt cei nebuni, căci aceștia sunt sfinți, sunt cei chinuiți de vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, ci sunt nebuni cei care-și fac voia împotriva voii lui Dumnezeu în ei, când zic ei că sunt sănătoși și au minte și n-au nevoie de Dumnezeu, n-au ca și cum El nu este, o, și scris este: «Nebunul zice că nu este Dumnezeu», și de aceea își face el voia sa, și nu voia lui Dumnezeu.
O, fiilor, învățați de la Mine vederea cea sănătoasă! Ar fi să grăiesc mult despre aceasta și să puneți voi pe cale apoi cuvântul înțelepciunii pentru cei ce cred fără să vadă, că mai mare vedere ca și credința care lucrează minuni, o, ce poate fi mai mare ca această vedere?
O, nu trebuie să-L vezi pe Dumnezeu, ci trebuie să-L lucrezi peste tine și să-L ai apoi, și aceasta înseamnă să dovedești că ai pe Dumnezeu, că ai credință, că apoi tu ești asemenea Lui și Îl arăți pe El cum este, iar El este blând și smerit cu inima, și toți cei ce sunt așa, ca El, aceștia sunt cei ce cred în El, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Sfintele Paști, a Orbului din 6-06-2021
O, iată, stau de vorbă cu samarineanca aici, la fântâna Mea cu voi, fiilor din cetate, și, auziți voi acum grăirea ei cu Mine și luați aminte și puneți apoi pe cale cuvântul întâlnirii Mele cu ea și cu voi, o, fiilor!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Sfintele Paști, a Samarinencei din 30-05-2021
O, ascultați voi, popor al Domnului! Primiți peste voi lucrarea facerii voastre ori de câte ori ea vine să vă formeze, să vă ajusteze, să vă ajute să înțelegeți și să credeți apoi veghea Domnului, iar voi să faceți ca mine, să nu vă ascundeți sub dezvinovățiri, ci aplecați-vă ca unii care aveți nevoie de vindecare, de scăpare de dureri. O, nu vă împotriviți când sunteți cercetați sau priviți de Domnul în adânc. Feriți-vă să trăiți o viață mincinoasă, căci fățărnicia îi lucrează omului despărțirea de Dumnezeu pic cu pic. Așadar, fiți cu inima curată ca să puteți sta sub lucrarea facerii cea de la Dumnezeu, de Care aveți atâta nevoie, o, și nu vă temeți de adevăr, copii ai Domnului, și dați-vă Lui așa cum sunteți, ca să vă poată El lucra ca pe Domnul, și ca să fiți apoi din Hristos și să semănați cu El înaintea Tatălui, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui!».
O, Doamne bun, numai mângâieri ne dai nouă, celor din cerul Tău de sfinți. Mersul Tău cu noi e tot o mângâiere, tot un alin, căci dorul doare, și așteptăm ziua cea de slavă și de încununarea biruinței Tale și a noastră, iar până atunci ne dai mângâieri, Doamne. O, pace Ție cu noi și cu ei când vii cu sfinții Tăi la ei! Te-am mărturisit aici, azi, la fântână, și dulce ne este nouă când vii cu noi la ei pe pământ!
— O, ce frumos, ce ușor, ce repede ți-a șoptit inima ta curată că stai de vorbă cu Hristos, tu, fiică a Samariei! Ce ușor ai primit descoperirea faptelor tale și îndreptarea ta cea de la Dumnezeu! Am așezat prilej bun ca să te găsesc și să-ți înnoiesc iubirea ca s-o dai apoi curată cerului, iar ție să nu-ți mai dai. Așa ar fi să facă tot omul care se întâlnește cu bunul Meu cuvânt, și să se lase el moale în mâna Mea făcătoare de om nou din omul lui cel vechi, și să-i pot schimba iubirea spre cele ce rămân și să nu mai stea cu iubirea de partea lui și a celor ce nu-i aduc lui decât dureri.
Iată, pildă te dau la toți cei ce Mă întâlnesc la această fântână de cuvânt, și spun:
Ascultați voi de la Domnul cuvânt! Tot ceea ce se descoperă dintre cele ascunse de om înăuntrul lui și se vor a fi neștiute, o, tot meșteșugul ivirii deasupra a omului pitit cu faptele sale, cu greșelile sale toate, tot dedesubtul scos la lumină, toate sunt cârmuite de Dumnezeu, de mila Mea cea pentru om ca să-l descopăr cu răul din el, și care-l înșeală din partea diavolului întunericului celor ce se vor neștiute ale omului și ca să-l vindec pe om. Toată descoperirea care se face este cârmuită de Domnul milei și al dreptății. Să nu se dea vina pe om! Nu e bine să spună cineva cu nemulțumire: „Oare cine m-a spus?”.
O, nu e bine să te superi pe cineva pentru descoperirea relei tale purtări, omule viclean. Diavolul te îndeamnă să lucrezi ascuns de ceilalți, și chiar de Dumnezeu să crezi că te ascunzi, o, și tot diavolul te învață apoi să te superi, să cășunezi pe careva că te-a descoperit, dar în toate și prin toate este voia Mea, așa cum călăuzesc Eu descoperirea vicleniei care te învinuiește prin lucrarea ei față de dreptatea Mea când judec cu dreptate, față de cârma Mea pentru descoperirea celor pitite de om, și spuse de el apoi cum vrea el să spună, iar Eu am spus: Dacă vrei să fii creștin fugi de viclenie, ferește-te de fățărnicie, de minciună, de toată fapta ascunsă, căci când îți piere frica de pedeapsă, de dreptatea lui Dumnezeu pentru faptele vieții tale, o, e greu să mai poți lucra ceva sfânt și veșnic pentru viața sufletului tău de partea lui Dumnezeu.
O, fii creștini, puneți-vă santinele dacă ascultarea nu dă să vă așeze și să vă ajute ea. O, fiilor, fugiți de clipe de neveghe, nu le căutați cu lumânarea ca și cei ce au căzut din pricina neveghii de peste ei. Va veni întrebare cum ați primit, cum ați ascultat și cât, din tot ce v-am povățuit veghind atât de mult peste voi, căci Eu văd înainte, văd pe cel ce va cădea făcându-și rost de cădere și dau să-l înștiințez ca pe samarineanca la fântână și să-i spun adevărul cel despre el și să-l creadă de la Mine și să se dea de partea Mea și să nu-și mai lucreze căderea, o, că nu se vede căderea când vine, și se simte ea din plin când ajunge omul să stea în plata ei și să-și plângă starea și să n-aibă cine să-i mai întindă mâna și să-l scoale din pierzare.
Fiilor, fiilor, iată ce vă învăț pe voi: Dacă dă să vină peste voi un greu pentru suflet și dacă aveți apoi o stare grea, o aveți pentru că vă învoiți cu ea, iar mai rău decât aceasta este când vă mai și arătați cu ea cu față posacă și întunecată față în față cu cei din jur, o, și așa își arată omul iubirea de sine, nemulțumirea lui, prin care rănește pacea aproapelui său și pacea dintre el și Dumnezeu, căci Domnul nu stă în sufletul apăsat și fără de pace prin nemulțumirea cea dinăuntru.
Iar cât privește locul cetății cuvântului Meu, o, acesta este loc înalt de tot, înalt, fiilor din cetate, și trebuie să fiți pe potrivă cu purtarea, cu iubirea, cu veghea, cu ascultarea, cu tot lucrul vostru pentru Domnul, după măreția locului, căci fiii lui Dumnezeu trebuie să aibă măreția cea de la Dumnezeu peste ei, și spun acestea ca să se audă de cei ce veneau și nu aveau grijă de măreția acestui loc, muntele înalt al Domnului, cetatea cuvântului lui Dumnezeu.
Iar azi am grăit la fântână, că e zi de sărbătoare a fântânii și a îngerului fântânii și Îmi învăț poporul ca pe cei din Samaria, care au mărturisit apoi pe Hristos peste tot, spre iertarea păcatelor lor și spre o altă viață apoi, viața cea sfântă, iubirea de Dumnezeu cu viața lor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea după Sfintele Paști, a Samarinencei din 30-05-2021
În ziua aceasta sfântă ne dăm unii altora mângâiere, fiilor, ne hrănim unii de la alții, căci sunt la voi cu martorii învierii Mele și umplem sălașurile cerești de duhul mângâierii. Eu vă dau vouă cuvântul Meu și al ucenicilor și ucenițelor Mele, iar voi așezați înainte imnuri și cazanii și înțelepciunea Duhului Cel de sus, semne și simboluri sfinte, pilde și dezlegări de taine cerești, credință și sănătate de credință și roadele ei, fiilor, o, și așa aduceți și bucurii și mângâieri celor din cer și venirii Mele cu ei la voi, și iată-i cu voi în cuvânt, și mai întâi ucenițele mironosițe, purtătoarele de miresme și de iubirea lor de Dumnezeu!
Eu, Domnul, vă așez în bucuria praznicului Meu cu voi aici, în cetatea cuvântului Meu de pe meleagul neamului român, iar voi dați acum glas bucuriei sărbătorii cea pentru voi, căci Domnul vostru vă are cu El, că L-ați iubit pe El, numai pe El L-ați iubit.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Sfintele Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe din 16-05-2021
O, aveți grijă mare, mereu grijă să aveți să vă smeriți Domnului ca să-I stați aproape, căci cei ce nu se smeresc nu s-au apropiat încă de Domnul, iar cei ce se apropie tot mai mult de El sunt mici și tot mai mici, și tot așa și stau, mici stau înaintea lui Dumnezeu, căci Îl cunosc pe El cei ce se smeresc pentru El, o, că iată, cei ce n-au stat smeriți ca să aibă parte să-L cunoască și să-I stea aproape, iată-i duși de lângă voi pe cei ce nu s-au smerit ca să-L cunoască pe El în acest cuvânt, care vă naște și vă crește pe voi mereu, mereu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Sfintele Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe din 16-05-2021
O, cine nu are grijă mare de Dumnezeu în el, acela crește el, iar Domnul scade în el. Dar voi, fiilor, să aveți grijă de smerenia din voi, și însușiți-vă fără șovăire starea omului căzut, și care crede despre el tot ceea ce îl învinuiește pe el din părți, căci Domnul încearcă omul, îi încearcă smerenia, și de aceea fiți sfinți și tot mai sfinți, dar să vă credeți desfrânați, nu sfinți. Chiar dacă e moartă în voi mișcarea cea murdară și plină de pete ale păcatului, voi să vă smeriți mult și mereu pentru păstrarea sfințeniei cea prin umilință păstrată.
O, voi să nu vă mâhniți dacă sunteți crezuți și priviți ca desfrânați, ci să credeți și voi așa despre voi, că numai așa va vedea Domnul că aveți umilință de duh întreagă, că vă știți vrednici de milă, de iertare, o, și asta-i calea vieții creștine pe pământ cu Domnul.
Domnul spunea mereu: «Este bine!», așa spunea după fiecare lucrare a Sa la facerea cerului și a pământului, dar când a văzut ce nu este bine a spus: «Nu este bine!», și a spus: «Nu este bine să fie omul singur!». O, cei doi nu trebuia să umble singuri apoi în rai, iar dacă au umblat singuri s-a înființat atunci vrăjmașul lui Dumnezeu, satana, și care s-a ivit prin nesupunerea omului, o, că a umblat singur omul, și apoi a venit rodul neascultării, ivirea lui satana.
O, aveți grijă să nu vi se strice mintea. Ea se strică de la trufie, de la neveghe, de la îndoială și necredință.
O, iubiților, nu umblați fără știre! Nu sunteți ai lui Dumnezeu dacă faceți așa. Adam așa a făcut în rai, și a așa a crezut că va face și mai departe, dar raiul nu l-a ținut, căci raiul are legea ascultării de Dumnezeu, nu voia de sine a omului, iar omul care vrea cu raiul, și nu cu iadul, acela alege lepădarea de sine, pe care voi trebuie s-o învățați bine în tot ce înseamnă ea și lucrarea ei pentru cei ce se mântuiesc pe calea ei, calea cea cu Dumnezeu pe ea.
Nici unul din voi să nu fie să nu asculte cum spune Domnul! Nici dacă ați fi numai fete, nici atunci să nu vă luați voia să umblați singure, căci Domnul a spus: «Nu este bine să fie omul singur!».
O, fiți unii altora veghetori! Nimeni să nu caute cu lucrarea clipe de neveghe, o, frați iubiți și surori iubite! Iubirea de Domnul și numai de El, aceasta să vă fie lucrarea pentru care Domnul v-a luat cu Sine din lume, așa cum ne-a luat și pe noi atunci. Și, în sfârșit, duhul păcii sfinte să învățați să-l aveți în voi, căci în pacea cea dinăuntrul vostru stă Domnul cu fața Sa în voi. Acestea, Doamne, le-am spus noi lor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Sfintele Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe din 16-05-2021
O, fiilor, mare este darul și taina credinței și mare plată are, mare, fiilor! I-am spus lui Toma: «Fii credincios căci ai văzut!». O, și i-aș ruga, fiilor, pe cei ce nu se joacă de-a credința în Mine și în cuvântul Meu cel de azi și în orânduiala pentru cei ce cred, i-aș ruga să-și însănătoșească mintea și să creadă apoi mai sănătos, mai statornic, mai cu temere să nu Mă piardă cumva, mai dezghețați la minte să se arate, mai ușor apoi să priceapă taina venirii Mele cuvânt peste pământ, și pe voi purtând-o pe ea spre ei, că dacă mintea nu le poate, nu le merge, nu-i dezghețată ca să curgă ușor pentru înțelegerea lucrurilor, o, nu pot ei urma pe Domnul așa cum este învățătura cuvântului Său și dragostea cea pentru Dumnezeu, iar dacă nu urmează toată povața Mea pentru cei ce vin să fie cu Mine după dreptate, după voia Mea cu ei, o, aceia răcesc la minte, li se închide, li se răcește mintea, căci cine are minte are pe Dumnezeu în el și în ea cu iubirea cea de sus, că nu omul iubește, ci iubirea cea de sus în el, dacă el se naște din ea și dacă o are pe ea apoi.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Sfintele Paști, a Sfântului Apostol Toma din 9-05-2021
Iubirea dintre Mire și mireasă, acest fior dulce al inimii celor ce Mă iubesc cu dor, această trăire sfântă să se așeze pe chipurile voastre, pe inimile voastre, iar dorul pentru Mine să vă mistuie inima și liniștea, o, și învățați, învățați voi, fii și fiice, învățați trăirea, și apoi cântarea miresei, că mireasa poartă dor prin toată purtarea ei, căci poartă pe Mire în inima ei.
La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul este iubirea, este Mirele, și Mirele iubește cu cuvântul ca la început și-Și gătește mireasa cea născută prin cuvânt, dar și mireasa să iubească cu cuvântul pe Mire, și dacă Eu spun: „Hristos a înviat!”, mireasa să-Mi răspundă, să-Mi grăiască, să grăiască cu Mirele, și când vă spun: „Pace vouă!”, voi să spuneți cu glas Mie apoi: „Pace Ție, Doamne!”, și să învățăm să vorbim unii cu alții când auziți Mirele că vine, că vă grăiește vouă.
Iată, aceasta vă dau să lucrați, numai să nu căutați să fiți voi, ci numai Eu, fiilor, Eu cu voia Mea în voi și prin voi.
O, aveți grijă de Mine, de taina Mea cu voi și de lucrarea ei, căci Eu am grijă de voi, fiilor, am prin taina Mea cu voi. Ridicați-vă cu râvnă sfântă, cu dăruire întreagă și plăcută Mie, și așezați slava sărbătorii care vine, și numai Eu să fiu, numai pe Mine să Mă purtați în tot ceea ce aveți de lucrat și de așezat înaintea celor ce sosesc la voi din cer cu sărbătoarea bucuriei de înviere, și acum Hristos a înviat, cântarea de înviere, fiilor!
O, fiți blânzi și smeriți cu inima! Smeriți-vă unul înaintea altuia așa cum ați văzut la Mine că am lucrat, căci îngâmfarea este cu cei tari la cerbice, cu cei vârtoși și reci. Și spun aceasta ca să se audă și ca să înțeleagă cei ce păcătuiesc așa împotriva blândeții și smereniei de duh, că pe acestea voiesc Eu, Domnul, să le așez și să le privesc pe fețele celor ce se aleg spre gătire plăcută Mie, gătirea fiilor lui Dumnezeu pentru Domnul lor, mireasa gătită pentru Mirele ei, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Sfintele Paști, a Sfântului Apostol Toma din 9-05-2021
O, cât de greu se lasă omul făcut de Dumnezeu, măi fiilor! Nu este omul învățat cu facerea Mea peste el, cu lucrul Meu cel pentru facerea lui, și până se formează un creștin el trece prin căderi și ridicări, trece prin lupte pentru alegerea credinței și a nădejdii și trece prin toate cu bine dacă are dragostea de sprijin, și apoi iese din toate întărit întru răbdarea cea mântuitoare și părăsește păcatul, căci păcatul, măi fiilor, este lucrat de om când omul nu se supune lui Dumnezeu, iar nesupunerea se numește răzvrătirea omului împotriva Făcătorului, părăsirea cinstirii aduse Domnului ca să aibă omul cinstire pentru el, și aceasta este trădarea făcută de om asupra lui Dumnezeu, o, și de aceea omul trebuie să știe că păcatul făcut de el este nesupunere față de Dumnezeu și este foc nestins în om, iar plata păcatului este moartea, și apoi chinul veșnic, și voiesc să-l vindec pe om de pierzare, de păcat, ca să nu mai iubească el păcatul, ci să se gândească la Domnul și să-L aleagă pe El de dragoste a sa. Că iată, omule, tu ai de dragoste păcatul și stai fără de rușine pe pământul făcut de Dumnezeu și te îngâmfi ca un stăpân peste ceea ce zici că este al tău, o, și nu-ți este rușine să faci aceasta pe pământul făcut de Dumnezeu ca așternut pentru El și pentru tine, precum este scris.
O, mama Mea, e ziua ta de serbare și cu tine sunt în serbarea ta aici. Apleacă-ți cuvântul și așează-l în cartea Mea cea de azi lângă cuvântul Meu. Cartea Mea este mărturia venirii Mele cuvânt peste pământ, mamă.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii din 7-05-2021
O, fii ai lui Dumnezeu, o, fiilor, nu este pentru voi o biruință mai mare cu care să-l biruiți pe satana cel negru și vrăjmaș Domnului și vouă, nu este nimic ca și umilința, care îi rușinează pe toți vrăjmașii lui Dumnezeu și ai fiilor lui Dumnezeu. Așadar, despre lucrarea și taina umilinței să nu mai sfârșiți de învățat voi, o, fii ai lui Dumnezeu Cuvântul. Dacă fiii lui Dumnezeu nu știu cum să-și lucreze umilința cea pentru biruința asupra lui satana, să se uite ei la Iisus Hristos, Care S-a umilit pentru moarte pe cruce, dar până la ea a purtat ocări și scuipări, bătăi și batjocuri, cuie în mâini și picioare, spini pe frunte, rușinea toată câtă a fost pusă asupra Sa, și apoi biruința întreagă asupra lui satana, învierea din răstignirea Lui pe cruce, și Domnul a înviat, adevărat a înviat, iar noi cântăm de atunci Hristos a înviat!
V-am învățat acum vindecarea, fiilor. Să ia toți oamenii de pe pământ această doctorie pentru biruința lor asupra lui satana. Nu este altceva mai vindecător de moarte, de suferință de tot felul, de tristeți, de dureri fel de fel, o, nu este pentru acestea o vindecare mai întreagă ca și cea pe care o dă umilința de duh , inima umilită tot timpul, capul aplecat pentru umilință mereu, aplecare multă fără de zbuciumul inimii, căci oile Fiului meu sunt cele blânde că așa-s oile, blânde, și ele nu se răzvrătesc nici în vremea tăierii lor, fiindcă ele știu taina învierii, știu oile aceasta.
O, este o poveste duhovnicească și care spune că Domnul, văzând oile mereu sfâșiate de lupi, de fiare, le-a spus lor să le facă ceva cu care să se apere, vreun corn pe frunte sau dinți puternici ca să muște din fiarele care le atacă spre moarte, iar ele, blânde cum sunt prin facerea lor cea de la Dumnezeu, o, n-au voit să facă rău nici unei vietăți care le atacă viața, că nu pot ele să fie răzbunătoare, pedepsitoare, o, și n-au voit să le facă Domnul apărare cu care să lupte împotriva celor ce le aduc primejdie, ci și-au ales să rămână așa cum sunt, supuse pentru orice ar fi să îndure ele pe pământ, dar să rămână blânde, sub răbdarea împărțită lor s-o poarte pe pământ.
Iată ce frumos, ce frumos! O, așa sunt fiii lui Dumnezeu. Ei iubesc pe Domnul din toată inima lor cu toată credința și nădejdea, și au pentru ei apărători pe Domnul, pe Cel blând și smerit cu inima, așa cum vrea Domnul și cu ei și pentru ei, o, și asta înseamnă supunere, că unde este răzvrătire, ea se îndreaptă mereu numai asupra Creatorului a toate, asupra lui Dumnezeu, Care nu S-a răzvrătit, ci a primit totul, tot ce a venit spre El să poarte El, și apoi prin umilință întreagă să Se arate biruitor asupra lui satana, care arde cu tot iadul lui când vede umilința lucrând din cel ispitit de el, așa cum și Fiul meu Hristos a fost ispitit și a fost umilit și a fugit de la El ispita, a fugit rușinat satana, a fugit biruit de umilința cea din fața lui, și Domnul a înviat, că a fost umilit.
O, aceasta este taina vindecării, și nu fugiți, fiilor, de încercări și de ispite. Ele doar vă fac biruitori asupra lor pe voi, pe fiii lui Dumnezeu Cuvântul. Fiți, dar, cu răbdare și așteptare și așteptați pe Domnul cu răsplata umilinței voastre, care rodește biruință, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii din 7-05-2021
Un picuț de popas al Meu cu sfinții la voi să-Mi așterneți în ziua aceasta, că dorul sfinților e mare, e mare mereu, mereu, ca să fie ei în coborârea Mea, o, și peste tot în cer și pe pământ este nevoie de duh de mângâiere, de cuvântul Meu, care mângâie și dă putere, o, fiilor. Așadar, e sărbătoare între sfinții mucenici, și vine cu Mine la voi ceata lor pentru cel sărbătorit între ei, mucenicul Gheorghe, făcătorul de mari minuni și purtător de biruință asupra împăraților păgâni, care mereu s-au dat așa de mari cu împărăția lor de au pus pe toți să le facă închinare și să-i stârpească pe creștini de peste tot, pe cei ce nu se închină decât lui Dumnezeu cu viața și cu credința lor, și iată, îl așez lângă cuvântul Meu pe acest biruitor al păgânătății, și grăiește el cu Mine și cu voi în ziua lui de sobor între sfinți, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din 6-05-2021
Iată, și în vremea aceea ca și acum, slugile lui antichrist pierd lupta, pierd câștigul, căci fiii lui Dumnezeu iubesc din toată inima lor pe Domnul lor, și țipă satana din pricina acestor mărturisitori, și pierde diavolul lupta lui cu Hristos și pierde mereu.
O, înarmați-vă cu această mare biruință asupra diavolului, crucea sfântă și iubirea de Hristos din toată inima, o, fii ai lui Dumnezeu Cuvântul! Luați puteri sfinte în voi prin iubire, o, frați iubiți, căci iubirea este a fiilor lui Dumnezeu și n-o mai are nimeni pe ea decât ei, numai ei, și ea este mare, și mari sunt și cei ce o au pe ea, și ea înseamnă Dumnezeu.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din 6-05-2021
Hristos a înviat! Iar și iar Hristos a înviat!
Și acum, spuneți-vă unul altuia: Să luăm aminte, că Domnul ne grăiește nouă despre taina închinării! Amin.
Fiilor, fiilor, strigarea voastră spre Dumnezeu pentru împlinirea Scripturilor zilelor de pe urmă, pentru doborârea puterii fiarei, căreia i se închină toată lumea în vremea aceasta mai mult decât în orice vreme, strigarea cea rugătoare spre Domnul a poporului cuvântului Meu este arma pe care Eu, Domnul, o pun în lucru ca să împlinesc biruința Mea cea mare pentru doborârea fiarei cea cu multe capete și cu mulți dinți otrăvitori de suflete, căci câtă vreme este strigarea spre cer, este răspuns cu biruință, și toate prin rugăciune, după ce în Scripturi se văd cele ce sunt de împlinit, dar trebuie aduse aminte de pe pământ, de fiii lui Dumnezeu trebuie aduse aminte spre cer prin grăirea lor cu rugăciune spre Mine, o, fiilor.
Așadar, luați aminte: adevărații închinători al lui Dumnezeu nu se mai găsesc pe nicăieri între cei care se roagă spre cer, pentru că toți cei care strigă spre Dumnezeu nu se închină numai lui Dumnezeu, ci la mulți și la multe se închină cei ce nu știu că numai lui Dumnezeu trebuie să se închine adevărații închinători.
O, cine sunt, oare, aceștia? Aceștia sunt cei ce nu primesc închinare, căci sunt ei adevărații închinători și sunt cei ce numai lui Dumnezeu aduc ei închinare, ferindu-se cu mare veghe să nu le fie adusă lor în vreun fel închinare. Amin.
Această mare taină voiesc s-o pun în ziua aceasta în inimile voastre, în fapta lucrării voastre cu Dumnezeu pentru Dumnezeu, o, fii ai lucrării cuvântului Meu de peste voi, iar voi supuneți-vă cu aplecare mare și întrebați-vă cu smerenie multă așa: Oare noi, oare eu sunt fiul acestei lucrări de cuvânt? Oare mă închin eu lui Dumnezeu și numai Lui? Oare mie, nu mi se aduce și mie închinare?
O, ce vor face, oare, cei care nu sunt fiii lucrării cuvântului Meu de peste acest popor hrănit din cer? Ce vor face, oare, cei care au luat în cunoștință cuvântul venirii Mele în mijlocul vostru și nu au vegheat să fie ei adevărați și după dreptate fii ai lucrării cuvântului Meu? De aceea, Eu, Domnul, grăiesc azi despre taina adevăraților închinători, căci aceia sunt numai cei ce nu primesc închinare.
Și cum această adeverire? O, este scris în Scripturi îndemnul ceresc al îngerului Domnului, fiilor. L-am trimis pe îngerul Meu să așeze în văz și în auz lucrările și cuvintele cele vrednice de crezare și adevărate pentru ca să fie vestite bisericilor lui Dumnezeu, căci Dumnezeul duhurilor proorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrările care aveau să se întâmple înaintea venirii Domnului cu slava zilei Lui, și fericiți sunt și vor fi cei ce păzesc cuvintele proorocite de înger și lăsate spre știre pe pământ peste bisericile lui Hristos de peste tot pământul! Atunci, apostolul Ioan, cel căruia i-au fost încredințate tainele Scripturilor celor de apoi, văzând și auzind el toate cele vestite prin îngerul Domnului, s-a aruncat înaintea îngerului pentru închinare, dar a auzit glasul de tunet al îngerului zicându-i cu putere: «Ferește-te, o ferește-te să faci una ca aceasta ce dai să faci! Sunt împreună slujitor cu tine și cu frații tăi prooroci și cu cei ce păzesc cuvintele proorocite. Închină-te lui Dumnezeu și numai Lui, și nu pecetlui cuvintele proorocite în cartea aceasta, căci vremea lor este aici, este aproape, și cine este nedrept să fie nedrept și mai departe, iar cine este întinat să se întineze și mai departe; cine este neprihănit să trăiască așa și mai departe, și cine este sfânt să se sfințească încă, fiindcă Eu vin curând, și am cu Mine plata ca să dau fiecăruia după faptele lui, și fericiți sunt cei ce-și spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate, iar afară sunt câinii, sunt vrăjitorii, desfrânații, ucigașii, idolatrii și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună, iar cine aude să zică: Vino, Doamne! Iar celui ce îi este sete să vină să ia din apa vieții, căci este fără de plată».
Fiilor, fiilor, să stăm acum la sfat și să auzim și să înțelegem, căci vremea este aproape și vine.
Mai întâi, fiilor, feriți-vă, o, feriți-vă să fiți nemulțumiți de ceva sau de cineva pe pământ, căci omul este nevrednic cu multul, și ca nu cumva să vă scrie pe voi satana că ați căuta închinare.
O, e împărțit creștinul care știe de acest cuvânt sfânt, pe care Eu, Domnul, îl așez pe pământ aici. Nu vrea numai cu Dumnezeu creștinul, ci vrea și cu el însuși, și iată, se închină luiși mult prea mult, și mult prea puțin lui Dumnezeu cu viața și cu inima sa. Creștinul vrea și cu lumea cea fără dragoste de Dumnezeu în dragostea inimii omului. Creștinul este nehotărât pentru ziua de răspuns în dreptul vieții sale de pe pământ. Creștinul se încântă, și apoi își zice că nu poate mai mult, că nu poate cum cere Domnul să fie el, nu poate, așa zice, și rămâne așa cum poate el să aleagă să fie și dă deoparte din calea sa acest mare dar, această pomană, de care a avut parte până și tâlharul cel răstignit de-a dreapta Mea.
O, fiilor, creștinul nu are inima curată și nu știe cum s-o aibă curată, chiar dacă el știe cuvântul Meu prin care am spus că fericiți sunt cei curați cu inima, căci în inima curată sălășluiește Dumnezeu cu felul Lui de a fi, și prin orișice ar trece, ei sunt cu Dumnezeu în ei, dar sunt ei și cei neînțeleși, o, că n-au cum să-i înțeleagă pe ei cei care n-au inima curată și darul fricii de Dumnezeu pentru această slavă mare în om, pentru inima curată, care se teme să facă ceea ce nu iubește Dumnezeu, o, că multe l-am învățat pe creștin și i-am spus despre cele ce nu trebuie să facă el, i-am spus: Să nu faci aceasta sau aceasta!
Cei cu inima curată nu sunt iubiți, decât de cei ce sunt ca și ei, cu inima curată ca și ei, cu Dumnezeu în ea, iar Dumnezeu iubește ce este al Său și este iubit de ce este al Său.
Păcatul își pune semnul lui pe viața și pe fața omului ca pecetea pusă pe ceară caldă, o, și de aceea e primejdie să stea omul departe de Dumnezeu vreo clipă, căci satana stă la pândă să-l prindă pe creștin fără de veghe peste el asupra diavolului, o, și zilele omului trec una după alta și se duc și se pierd pe apa sâmbetei și îl mână pe om spre ziua înfățișării lui înaintea Făcătorului lumii, o, și ce aduci tu, creștine, ca să cântărească Domnul pentru viața ta cu El pentru vecii apoi?
O, e greu să poată omul pentru el însuși binele său. Îi este greu aceasta, dar nu-i este greu să se despartă de Domnul ori de câte ori se iubește pe sine, bietul de el.
Mergeam înaintea poporului Israel ca să-l călăuzesc pe cale spre țara făgăduinței. Mergeam în fața lui în stâlp de nor sau de foc, o, și tot M-a dat de la el acest popor. Așa este și azi. Merg înaintea unui popor care Mă aude în cuvântul cu care vin să-l călăuzesc, și merg în fața lui să-l păzesc de rele și de diavol, de păcat să-l păzesc, dar nu este umilința și înțelepciunea ei în inima celui ce Mă aude în cuvânt. Împărăția Mea în creștin, cu anevoie dă el s-o așeze, s-o primească și s-o aibă în față ca să meargă cu Mine pe calea vieții lui, și iată, trebuie să învețe el taina închinării și ferirea de multă vorbire a minții și a gurii lui, căci taina cuvântului rostit este iarăși tot o taină mare, mare cât taina închinării, o, fiilor, iar creștinii nu se feresc de vorbirea cea multă cu ei înșiși și între ei apoi, o, și mai ales doi câte doi, și cuvintele nu pier și se țin după om și îl ridică sau îl coboară pe om înaintea lui Dumnezeu, și nu pot, nici Eu, Domnul, nu pot să-l deprind pe creștin să aibă grijă ce și cât vorbește, cum și când și de ce vorbesc cuvintele gurii sale atât de mult, atât de mult uneori.
Am fost dus de Duhul în pustie pentru ca să fiu ispitit, și încercat să fiu pe pământ ca și omul. Acolo am postit patruzeci de zile, iar când Mi-am simțit flămânzirea M-a simțit satana și Mi-a spus să Mă închin înaintea lui, să Mă închin lui și-Mi va pune toată lumea la picioare dacă voi cădea cu închinare până la pământ înaintea sa, și atunci i-am spus, după a treia încercare ispititoare asupra Mea i-am spus: «Pleacă, satano, căci este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui și numai pe El să-L slujești și să-I cazi cu închinare, iar tu, satano, pleacă!».
O, fiilor, a pus satana la picioarele omului toată lumea și toată împărăția ei cea de sub stăpânirea lui, iar omul se închină tot timpul, ziua și noaptea se închină feței lui satana și icoanei lui, că a găsit satana mijloc prielnic să-l facă pe om închinător împărăției lui, stăpânitorului acestei lumi.
I-am povățuit cu lacrimi pe creștinii care știu de râul cuvântului Meu și i-am îndemnat dumnezeiește să se ferească de icoana satanei, să nu se bucure de această ispitire, prin care prinde satana lumea toată sub închinarea cea pentru el. O, nu M-a primit cel ce-și zice că e creștin al acestui cuvânt.
Ia din lume creștinul, și zice că nu-i face rău aceasta și zice că îi trebuie să ia. O, Îmi este atât de strâmt locul Meu în inima creștinului și tot mai strâmt Mi-a rămas, o, și nu pot să stau amestecat, căci creștinul s-a lăsat păcălit prea mult pentru taina închinării și nu mai are putere partea cea care i-a rămas ca s-o dea lui Dumnezeu curată din inima sa. Ia din lume creștinul și ia de la om și se închină la tot ce nu înseamnă Dumnezeu, iar în cartea cerească scrie răspicat: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui și numai pe El să-L slujești!», și apoi îngerul care l-a învățat pe Ioan, i-a spus lui: «Ferește-te să-mi faci închinare, să faci una ca aceasta înaintea mea! Închină-te numai lui Dumnezeu, căci eu sunt împreună slujitor cu tine și cu frații tăi prooroci și cu cei ce păzesc cuvintele proorocite pentru cartea aceasta».
O, până la cea mai măruntă deslușire a tainei închinării v-am spus vouă acum, și v-am spus, fiilor, că duhul nemulțumirii dacă-l aveți în voi, vă scrie satana că așteptați închinare să vi se facă din partea celor de care voi sunteți nemulțumiți, iar cei înțelepți nu dau închinare decât lui Dumnezeu. Și iarăși, Eu, Domnul, spun răspicat acum: Adevărații închinători ai lui Dumnezeu nu primesc închinare. Amin.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Învierii Domnului, Sfintele Paști, ziua a doua din 3-05-2021
O, de câte ori M-am făcut și Mă fac Eu om, o, de câte ori, de câte ori, deșertându-Mă Eu Însumi în om! La început Mi-am făcut chipul și asemănarea și am pus în el din Mine, din Dumnezeu, și s-a arătat viața lui Dumnezeu în trup, în trupul cel zidit din lut. Am venit apoi acum două mii de ani și M-am deșertat cu totul și M-am făcut iarăși om, și apoi iarăși, dintre morți M-am ridicat și M-am făcut Omul cel nou, Hristos înviat, și toate pentru om le-am lucrat, și de atunci Mă fac mereu, mereu om, o, mereu Mă deșert cu totul cu trupul și sângele Meu în om, și nu-i este omului milă de Mine, nu-i este nicidecum, ca apoi să se facă el după chipul și asemănarea Mea când Domnul Se deșartă pe Sine în el și Se face om, omul în care Se deșartă Dumnezeu, un trup cu omul, un singur trup, precum este scris, și de atâtea ori, de atâtea ori dau să-l aduc sub ocrotirea Mea pe om ca să-l am al Meu, iar el nu voiește, căci se trufește ca și Adam în rai, și Dumnezeu este mai mic, Se face mic cât omul.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea a Postului Mare, a Floriilor; Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim din 25-04-2021
O, e grea pentru om calea cu Domnul, căci trebuie împlinite cele pentru calea aceasta. E greșit omul, dar calea cu Domnul nu este greșită, și este ea pentru cei greșiți ca să-i ajute pe calea cea care nu greșește, ci îl ajută pe omul greșit.
O, e grea, dar e frumoasă calea cu Dumnezeu, și toți cei ce o gustă din plin știu gustul și frumusețea ei, știu aceștia măreția vieții celui pentru calea aceasta. Așadar, omul trebuie să aibă minte și să aleagă ce este mai bun pe pământ, calea cu Dumnezeu, iar calea lui satana trebuie mereu, mereu risipită, mereu lovită, mereu dărâmată din calea omului când dă ea să se ivească. E grea, dar e cu răsplată mare calea cu Hristos, pe când calea cu satana numai pagubă și prăpăd aduce peste cei de pe ea.
Așadar, tu, popor al cuvântului Meu, Ierusalimul Meu cel mic de azi, rămâi întru iubirea Mea, rămâi întru cuvântul Meu! Cuvântul Meu este iubirea Mea, cu care vă hrănesc pe voi, o, fiilor. O, împliniți-l măi fiilor, ca să rămâneți întru el prin împlinirea lui și să rămâneți întru iubirea Mea. Așa vă învăț Eu pe voi, fiilor, iar voi să fiți învățați de Dumnezeu mereu prin cuvântul Său de peste voi și să-l împliniți ca niște școlari de notă mare, căci Eu vă voiesc mireasă să-Mi fiți pe vecii, căci cei neîmplinitori pierd ascultarea și plata ei, pierd premiul de trecere, și apoi plâng, o, că n-au învățat să asculte de fericirea lor cea de la Dumnezeu pregătită pentru cei ce cred ascultând și crezând.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea a Postului Mare, a Floriilor; Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim din 25-04-2021
Și pace ție, popor al cuvântului Meu, care te hrănește din cer, ca semn al credinței tale în Dumnezeu, ca fiu al împărăției Lui între oameni, și tu ești fiul lui Dumnezeu pentru credința ta în El, pentru ascultarea ta de El, căci cum ai putea fi tu fiu al lui Dumnezeu dacă n-ai asculta de El, dacă ai face neascultare așa cum a făcut Adam în rai și L-a pierdut pe Dumnezeu și casa părintească, grădina raiului, în care Eu, Domnul, vorbeam cu omul și îl povățuiam ca să-l ocrotesc pe el de dureri, de ispite, de înstrăinarea de Dumnezeu, iar dacă el a ascultat de duh străin, de cuvânt străin, o, a pierdut împărăția și casa și odihna cea din rai și a căzut pe pământ, și a suferit mereu omul pe pământ, o, și au trecut șapte mii de ani și M-a trimis Tatăl iarăși, ca și acum două mii de ani M-a trimis după om, căci omul a pierdut împărăția lui Dumnezeu și taina de fiu al lui Dumnezeu, și am venit să-i dau lui ceea ce a pierdut la început, și iată, lucrarea și taina credinței voiesc s-o întăresc peste om, căci aceasta înseamnă ascultarea lui de Dumnezeu, de poruncile vieții veșnice și de lucrarea lor, taină care întoarce omul la Dumnezeu, iar fiii lui Dumnezeu sunt cei ce ascultă de El pe pământ și fac voia Sa ca și în cer, ca și cei din cer, care au venit de pe pământ la cer prin iubirea și ascultarea lor de Dumnezeu, prin lucrarea cu care ei au mărturisit între oameni credința, și pe Dumnezeul Cel adevărat al omului care voiește să fie al lui Dumnezeu cu viața sa pe pământ.
O, ce fac fiii lui Dumnezeu pe pământ? Ei Îl slăvesc și Îl mărturisesc pe Dumnezeu și se supun Lui și voii Lui ca și cei din cer. Ei cer prin rugăciune de la Tatăl lor ceea ce au pentru viață pe pământ. Ei se roagă de iertare când greșesc Tatălui ca niște oameni, și se iartă unii pe alții când își greșesc, și cer de la Tatăl ocrotire împotriva ispititorului, care l-a căzut pe om din rai și din ascultarea lui de Tatăl. O, cei ce nu fac aceasta, ai cui sunt? Cei ce nu iubesc și nu cinstesc pe Tatăl cu ascultare, o, ai cui sunt ei? Iată întrebare pentru credință și pentru mărturisirea ei!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Întâi a Postului Mare, a Ortodoxiei din 21-03-2021
O, poporul Meu, vezi tu, fiule, vezi tu de ce Îmi ești tu dulce Mie? O, fiule, tot mai dulce să cauți să-Mi fii, tot mai ca Dumnezeu să fii, ca să Mă poată vedea în tine și cu tine fiii oamenilor, toți cei care nu aleg să lucreze pe pământ lucrarea fiilor lui Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, măi poporul Meu. O, tu ești mititel de tot, fiindcă ești puțin cu numărul, dar Eu, Domnul, te fac mare și-ți dau putere multă prin ascultarea ta de Dumnezeu, iar tu să ai doar grijă să-Mi rămâi fiu și credincios, o, că vine o zi care te va arăta la toți cei de pe pământ cu vremea Mea cu tine, cu mersul tău cu Mine, cu lucrarea Mea, care se face cuvânt în mijlocul tău, ca să fie împărțit cuvântul Meu peste pământ și să-Mi fac datoria să-i vestesc peste tot pe toți că Eu sunt cu tine lucrând și mărturisind, și că tu ești poporul Meu, fiul Meu cel credincios venirii Mele de la Tatăl iarăși după om, o, și cât de fericit ar putea fi omul care Mă ia de la tine cuvânt, și ca să facă el voia Mea apoi ca și tine între oameni, și ca să se despartă de duhul cel străin de Dumnezeu, care îl trage pe om de partea lui satana, a neascultării de Dumnezeu a omului, că iată, firea biruiește, îl biruiește pe om, e mai tare ca omul, e mai tare ca Dumnezeu în om, când ar fi să caute Domnul să biruiască El prin om și să nu-l piardă pe om în lupta Lui cu firea omului, și iată, omul e slab pentru Dumnezeu, și e tare pentru împotrivirea asupra lui Dumnezeu, și omul mănâncă și bea și se desfrânează, înjură și fumează așa cum îl învață diavolul să facă, se trufește și grăiește minciuna, ucide și fură, urăște pacea cea de sus, cea de la Dumnezeu, iubește păcatul în fel și chip, iar cupa fărădelegii curge pe dinafară de plină ce este tot mai mult, tot mai mult, și iată, firea este unealta care îl biruiește pe om de partea gustului lui satana și pierde Domnul lupta împotriva lui satana în om, când ar fi să-l ajute pe om să scape de cel mai aprig vrăjmaș al său, firea, și iată-i pe cei în care firea lor a biruit și au putut ei să-L părăsească pe Domnul și mersul lor cu El în trupul unui popor îngrijit și călăuzit de Dumnezeu și de taina slavei Lui, Care Se face cuvânt pe pământ!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Întâi a Postului Mare, a Ortodoxiei din 21-03-2021
Te păstoresc, popor hrănit din cer, prin glasul Meu de Păstor, și te îndemn să fii blând și smerit cu inima, cu purtarea și cu cuvântul inimii și al gurii tale, așa cum Eu sunt și lucrez între Mine și tine, căci satana îl îndeamnă pe tot omul să facă răul, să se poarte omul ca satana, iar Eu vin din cer pe pământ cuvânt blând ca să vadă omul cum lucrează Dumnezeu și să facă și el binele și pe Dumnezeu, căci cel ce face răul îl face pe satana, o, și trebuie stricat de tot lucrul lui satana, și asta face Cuvântul lui Dumnezeu, și așa să faci și tu prin cuvântul Meu de peste tine, măi poporul Meu, că iată ce parte mare ai tu de binele din cer, care vine cu Mine la tine cuvânt pe pământ ca să înceapă înnoirea și împărăția lui Dumnezeu cu oamenii, o, și lucrez dumnezeiește, lucrez binele lui Dumnezeu pe pământ, și am în slujire oștiri cerești, care împlinesc cuvântul Meu cu mare taină, până la descoperirea cea mare a slavei Domnului, care va cuprinde cerul și pământul, și totul va fi nou, căci așa este scris.
Acum, poporul Meu, tu, și toți cei ce iau de pe cale cuvântul Meu, care merge din loc în loc peste pământ, acum lucrez peste tine lecție sfântă pentru asemănarea cu Mine a celor ce ascultă de Dumnezeu.
Duh blând și smerit să lucreze inima celui ce alege să semene cu Dumnezeu, și nu cu satana, care îl învață pe om să fie aspru și neaplecat, rece la cuvânt și lipsit de umilință, trufaș și judecător față de semenii săi, și spun acestea ca să se știe bine lucrarea lui satana prin omul care îi face voia. O, dacă omul nu știe îi spun Eu, Domnul, îi spun ca să știe și ca să vadă apoi de care parte lucrează, și să aleagă după ce știe de la Dumnezeu binele și răul, pe cele ale Domnului și pe cele ale lui satana.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai din 14-03-2021
Fiilor, fiilor, omul care ia îndemn de la satana Îl părăsește pe Dumnezeu și îl slujește pe satana și alege să facă răul, nu binele cel de la Dumnezeu. O, fiilor, învățați și iar învățați să postiți post desăvârșit de cele de la satana. Care sunt cele de la satana? Sunt cele care nu seamănă cu Dumnezeu. Eu sunt blând și smerit cu inima și voiesc sfințirea omului, și acestea sunt cele de la Dumnezeu pentru om. Când omul nu este ca Dumnezeu, blând și smerit cu inima, nu are umilința Mea în el, e aspru la cuvânt, e nemulțumit, e supărăcios, e cârtitor, e pretențios, e mincinos, e judecător, e plin de dorințe de sine tot timpul, e ambițios, e trufaș cu multe fețe ca omul fariseu, e leneș pentru cele cerești și e lipsit de frica de Dumnezeu, care îl ajută pe om să nu aleagă păcatul cel pedepsitor apoi, o, și e în multe feluri omul care nu este blând și smerit cu inima ca și Dumnezeu. Când știți aceasta de la Mine, cercetați-vă pe voi înșivă, fiilor, ca să știți apoi să postiți cu adevărat în vremea postului de bucate, că altfel ați semăna și voi cu lumea, care citește pe calendar că vine vremea cea pentru post de bucate, și nu știe lumea postul cel de bucate cu ce să-l însoțească pe calea vremii de post, și nu este cine să-i spună de pe pământ, că pentru ca să se împotrivească păcatului trebuie să se oprească omul de la mâncăruri grase și unsuroase și gustoase ca și păcatul pentru om, iar gusturile trupești sunt partea lui satana în om, sunt răul luat de om din pomul din rai, când omul n-a ascultat pe Dumnezeu să nu ia din pomul cel oprit omului.
O, fiilor, fiți smeriți față de Dumnezeu, căci Domnul este sfânt, fiilor. Nu vă dați slugi lui satana prin duhul trufiei și al semeției de sine, ci fiți blânzi și smeriți și plini de umilință ca a Mea, și cu care să stați împotriva lui satana în voi, căci Domnul îl așteaptă pe om pentru sfințire, pentru locaș al Său în om, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai din 14-03-2021
O, fiilor, cu umilință multă și mare să petreceți voi vremea postului mare, iar puterea Mea cea sfântă să vă însoțească pe toată calea postului și să vă dea iubire și credință și umilință, și prin acestea se poate cu Dumnezeu și cu voia Sa în voi.
O, umiliți-vă mult, fiilor, că mult poate omul prin umilință. Eu prin duhul umilinței am putut birui, și tot așa și voi, fiilor, veți putea. Iubirea Mea să vă ajute, aceasta vă doresc Eu, dar purtați-Mi curată în voi și neamestecată iubirea Mea.
Vă voi însoți cu mângâierea cuvântului Meu pe calea vremii de post, iar sfințirea voastră vă va ajuta ea, că ea poate totul, fiilor. Nu uitați lucrarea sfințirii voastre. Aceasta este așteptarea Mea, și tot timpul este ea, și pace vouă, fiilor!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai din 14-03-2021
Când creștinul crește mare nu mai este mic, e mare apoi, e mare mereu, nu mai poate să fie mic cel ce se face mare, căci ca să fii mic îți trebuie înțelepciune înaltă, nu ca a unui om de rând, care înțelege puțin și puține, o, și urât se face cel ce se dă mare și se crede mai mare! Iată, voi sunteți și stați micuți, și nu puteți nimic înaintea omului care stă mare, nu puteți nici din partea Mea să stați și să fiți primiți de la Mine în mintea omului care s-a învățat să stea și să fie mare, mare peste el, o, și nu oricum mare, ci și obraznic de mare, fiilor. Dar voi să stați mici și să vă trageți din fața celor ce nu știu de unde să vă ia pe voi când vă dau Eu să lucrați, căci Dumnezeu măsoară totul și tot timpul, iar omului nu-i ies tot la fel socotelile, căci omul este om și atât, și așa s-a învățat să fie, să măsoare el, să măsoare și el, să se lupte apoi cu oricine ar vedea lucrările lui din afară, fiindcă omul însuși își este partinic, își ține parte sieși, și de aceea nu-l poate face Dumnezeu pe om după chipul și asemănarea Sa, după măsura cu care măsoară Dumnezeu, fiilor.
Omul face mereu păcate pentru că nu-I încredințează lui Dumnezeu mintea sa și și-o ține el sub stăpânirea lui, iar el este om și atât. Iar acum, iată, vine vremea postului mare, și e mereu de învățat pentru această lucrare a postului de cele rele și de cele pentru trup, și ca să aibă și sufletul parte de cele pentru el în om.
O, fiilor, dacă straja nu face lucrarea veghii, dacă nu priveghează în cetate, dacă nu poate să facă lucrarea ei de strajă, aduce satana de-ale lui, și apoi aduce muțenie, iar cel mut nu mai este cel curat, e ascuns cel mut de cel ce veghează cetatea, se dezvinovățește, se nemulțumește, se îndreptățește, caută vină celor ce îi arată neveghea pentru cel veghetor și pentru cetate.
O, dacă cei dintr-o cetate nu grăiesc tot timpul între ei toate ale cetății, bune și rele, e pentru că nu vor aceasta, și dacă nu vor, o, nu sunt ei de partea celor ce veghează cetatea, ci sunt potrivnici, mai ales când dovedesc aceasta prin purtare. Cine este împotriva strajei nu este cu straja, o, și așa a fost mereu în turma bisericii Mele, și este suferință în turmă prin cei nu stau sub veghe și nu veghează straja cetății și nu veghează cu straja cetatea.
Dezvinovățirea este păcat, este duhul trufiei, căci cel ce se îndreptățește prin cuvinte împinge sub vină pe aproapele său și crede că el scapă de vină și iese deasupra, o, dar n-a fost niciodată să-și capete biruința cei care fac aceasta înaintea lui Dumnezeu, și, din contra, rămân rușinați, căci Domnul lucrează iubire, iertare, mângâiere, duhul frăției, cuvânt dulce, duh blând, fiilor.
Toate medicamentele pentru mântuire sunt de mare preț dacă omul știe să asculte și să le primească la vreme, că ele merg și răspund greu, pentru că omul înăuntrul lui nu este umilit, e tot nemulțumit, chiar dacă în afara lui dă să arate că e altfel și că e tot așa și înăuntrul lui. Dar dacă tu nu veghezi cu străjerul de peste cetate, și de peste tine pentru viața ta și a cetății, tu nu ai inima curată, tu faci de capul tău multe și de toate și n-ai grijă împotriva lui satana ca să nu-și aibă el loc peste cetate, ba faci și pe placul lui și te ascunzi ca și el, faci ca tine, nu asculți de Dumnezeu, lucrezi fără sfat obștesc, nu-ți place unitatea duhului pentru că ai părerile tale, iar dacă faci așa nu ești de ajutor lui Dumnezeu, ci primejdie ești, și faci încordări în cer și pe pământ cu firea ta.
Dacă în cetățile în care sunt creștini ai cuvântului Meu fac greșeli cei ce iau de la Mine cuvânt de viață, o, aceștia nu greșesc unii față de alții, ci față de Dumnezeu și de această lucrare de cuvânt călcat peste el.
Așadar, lucrăm îndreptare pentru purtarea cea creștinească, și așa să se înceapă vremea postului mare, cu veghe și cu strajă peste tine și peste cetate, fiule creștin al lucrării cuvântului Meu, o, și să înveți mereu ce este postul cel cu putere și cu biruință, căci se postește de toate cele rele, necreștinești, și se înmulțește dragostea de Domnul, de poruncile vieții, și iată, aveți izvor de învățătură pentru faptele cele de-a dreapta Mea, fiilor, iar firea caprelor să nu se pomenească la cei care se dau lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, și bine este să strălucească tot timpul învățătura și lucrarea mântuirii și să fiți voi mici ca să învățați mereu, căci cei ce cresc mari nu mai învață, iar voi sunteți toți pomeniți înaintea Domnului în fiecare zi aici, în cetatea cuvântului Meu, pentru iertare și pentru mântuire, fiilor.
O, fiți cei mici, și învățați, fiilor! Luați din povața Mea și stați sub ea cu ascultare, măi fiilor! Fiți blânzi și smeriți cu inima ca și Păstorul vostru! Fiți fiii zilei Mele, ai venirii Mele, și să vadă satana și să se rușineze și să nu mai aibă ce să ia și pentru el!
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți din 7-03-2021
O, fiilor, cei ce se hrănesc cu slava cuvântului Meu de peste această cetate nu tresar înaintea acestei taine mari când li se împarte de aici cuvântul Meu de hrană a lor, de pus în lucru peste viața lor cu Dumnezeu. Ar fi să-i cuprindă pe ei fiorul iubirii de Dumnezeu și al slavei lui Dumnezeu, ascunse în cuvântul Meu de peste cetate, fiilor. Plata credinței lor ar fi să fie mai mare, mai multă decât a acelora din vremea Mea pe pământ cât am stat între oameni cu trupul Meu cel luat din pântecele cel fecioresc al mamei Mele Fecioara, și ar fi să nu mai fie ei pământești, ci să fie duhovnicești și cerești apoi toți cei care iau din gura Mea cuvântul Meu cel de azi cu voi, o, dar pământul apasă peste ei, căci trupul cere prea mult, prea multe, la fel și firea cea omenească, mult căzută ea din vrednicia pe care o pusese Dumnezeu peste om la zidirea lui, căci omul s-a priceput să se îngâmfe, să se creadă în stare el, să treacă peste Dumnezeu, Făcătorul a toate și al omului apoi, iar îngâmfarea omului s-a făcut apoi căderea lui din Dumnezeu și din casa raiului, și iată, are omul de ce să stea tot timpul îndurerat de pocăință, că are el nevoie de iertare în toată vremea zilelor lui pe pământ, căci firea și trupul firii îl trag mereu în jos, iar în sus nu mai are ce trimite ca să aibă strânsură la Dumnezeu, o, și măcar pocăință cu umilință multă ar fi să aducă omul înaintea Mea, și de la duhul umilinței să simtă el nevoia de Dumnezeu, să aibă Dumnezeu omul, să nu stea fără Dumnezeu peste viața lui, o, dar știe el cum vine aceasta, știe cum să nu stea omul fără Dumnezeu pe pământ?
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului Risipitor din 28-02-2021
O, fiilor, se face bucurie mare în cer pentru cel ce se pocăiește și se întoarce de la păcat spre Dumnezeu. Dar pentru cel ce cârtește la întoarcerea celui greșit, o, ce este cârtirea aceasta? Ce este acest păcat al cârtirii? Este scris în Scripturi pedeapsa cea pentru cârtire a poporului, și trebuie cunoștința cea din Scripturi s-o aibă cei ce vor să-L cunoască pe Dumnezeu și lucrările Sale, căci scris este: «Mă îndur de cine voiesc». O, aceasta este dreptatea lui Dumnezeu, nu cum o înțelege omul de rând, care vrea dreptate și care nu știe că n-are merite și că este greșit pentru toate cele urâte ale vieții sale.
O, nu dreptatea pe care o cauți, ci pocăință îți trebuie, omule, și nu cârtire să ridici, căci Eu, Domnul, Mă îndur de cine voiesc, de cine se pocăiește de păcatele sale Mă îndur.
Să se cerceteze pe sine tot sufletul care ia cuvântul Meu de la izvorul de aici, o, să se cerceteze dacă nu cumva dă să facă păcatul cârtirii, al nemulțumirii, al neascultării, al îngâmfării, căci fiul cel mare muncea cu mâna sa la curtea tatălui său cel cu doi fii și tot muncea mereu, dar apropiere de tatăl său și dragoste și grăire între ei nu avea, nu căuta, nu grăia cu tatăl său sufletește, și căuta doar cu munca mâinilor, cu cele pământești ale cetății lor, o, și era rece, era aspru, era fără dragoste de tatăl său, chiar dacă muncea și purta grijile cetății.
Nu s-a mai scris despre acest fiu mai mult, dar păcatul cârtirii, este scris în Scripturi despre acest păcat, o, și să se ferească de acest păcat toți fiii și fiicele poporului cuvântului Meu, să se ferească și cu inima și cu mintea și cu gura, căci judecata cea pentru toate este la Dumnezeu și la veghea Lui peste toate și peste toți, și nu este a omului judecata lucrurilor, ci este la Dumnezeu aceasta.
O, e bună pocăința, nu îndreptățirea, nu dezvinovățirea, nu răceala de suflet prin acestea, nu nemulțumirea, nu neascultarea, o, nu, că iată, pocăința le biruie pe toate cele rele, și are trecere spre Domnul cel ce se pocăiește, dar duhul pocăinței și lucrările lui trebuie bine pătrunse, trebuie umilință mare și multă să stea peste creștin pentru această lucrare care sfințește omul, și trebuie apoi lepădarea de faptele moarte, ca să se cheme pocăință pocăința omului pătruns de acest duh al iubirii de Dumnezeu în om, și cu el, cu iubirea aceasta să-și lucreze omul pocăința sa, căci tot omul este păcătos și este departe, departe de vederea celor nevăzute ale Domnului și ale omului, o, și mult mai mult au animalele și păsările, căci Valaam era văzător al celor nevăzute și era prooroc, dar n-a văzut cum vedea asina cu care el se purta, căci ea vedea pe îngerul Domnului stând în față ca să nu meargă Valaam să blesteme poporul Israel, și iată, omul nu vede îngerii, dar animalele și păsările îi văd, că așa le-a fost dat, fiindcă ele nu se îngâmfă ca omul, care dacă ar vedea pe cele ce nu se văd ale lui Dumnezeu și ale omului ar face ca Adam, care s-a trufit în rai, și n-a mai făcut el apoi pocăință pentru acest păcat, și a căzut apoi de la Dumnezeu pentru păcatul acesta, din care au ieșit alte păcate tot mereu apoi.
O, fiilor, numai Dumnezeu are a judeca lucrurile și stările toate, căci Domnul este Cel ce vede, și nimic nu-I este Lui ascuns. Iar omul trebuie să se umilească tot mereu și să iubească fără de fățărnicie și fără de cârtire, și numai atât e partea lui cea pentru iubirea de Dumnezeu și de frați, dacă se alege el de bunăvoie pentru Dumnezeu cu viața lui, și apoi să dovedească el aceasta.
Iubirea Mea pentru mersul Meu cu voi Mă ține mereu la veghe peste voi și peste purtarea voastră, fiilor care aveți peste voi cuvântul Meu de învățătură și de hrană, o, și Mă uit cât sfat primiți mereu, cât de amănunțit se desfac toate cele care s-ar vrea încurcate ca să-și facă satana stat cu lucrul său peste lucrul Meu cu voi. Iar voi să prețuiți să stați sub veghe, fiilor, căci un ochi duhovnicesc surprinde totul, și nu rămâne nimic prea mic și neobservat, căci ochiul duhovnicesc mărește și se uită bine la fapta care se vrea trecută cu vederea ca să pară că nu este nici o primejdie, dar toate par neînsemnate omului care nu are lucrarea veghii sfinte, numai că duhul lui satana face din mic mare apoi, iar pedeapsa cârtirii e dureroasă, fiindcă lucrarea cârtirii lucrează prin ea durerea ei, și altceva mai bun nu aduce cârtirea, o, dar cine este cel ce înțelege cu adâncime rodul bun sau rău al vieții omului și al faptelor lui?
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului Risipitor din 28-02-2021
O, fiilor, toate cuvintele gurii voastre sunt sau nu sunt rodul cel pentru strânsura care vă așteaptă în cer, și de aceea vin și vă dau ca să vă dați unul altuia din cer, lucrare cerească să vă dăruiți unul altuia, fiilor, că Mie nu-Mi puteți dărui altceva ca să am de la voi și să vă strâng în cer pentru voi, fiindcă nici Eu nu am altă lucrare între voi, ci am cuvântul, fiilor, iar el este iubirea Mea, adevărata iubire cu care Mă dăruiesc, fiilor, și pe care o dau vouă ca între frați, ca între cei din cer, o, și așa țin Eu cerul aproape de pământ, și tot așa v-am învățat și pe voi și v-am spus: țineți cerul aproape de pământ, fiilor, și feriți-vă tot timpul de asemănarea voastră cu omul, dar dați-vă viața și silința pentru asemănarea voastră cu Mine, măi fiilor. Pe cei dintre voi care se fac cuvântul Meu între voi, o, țineți-i în cinste și în dragoste în inimile voastre, căci aceștia sunt cununi de slavă la mesele voastre de dragoste și împart ei ca și Mine iubirea Mea între frați, că altfel cine ar mai putea vedea lucrarea iubirii Mele împărțindu-se între frați?
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului din 21-02-2021
Stau cu cei din cer și privim lucrul vostru laolaltă și se așează între voi atâtea pilde mari, de la care să învățați voi lucrarea și iubirea dintre frați, fiilor, căci duhul iubirii se scutură de sus în vremea statului vostru împreună și strecoară pe masă tot ce aveți voi de învățat și de lucrat, tot ce trebuie să știți și să lucrați în toată clipa, iar iubirea aceasta trebuie să se facă ea cuvânt de la frate la frate înaintea Domnului, și nici un fel de lucrare să nu întreacă între voi împărțirea cuvântului gurii Mele între frați, căci v-ați unit cu Mine prin acest cuvânt, fiilor, și tot așa și unul lângă altul v-ați unit când M-ați găsit, o, și pe el, cuvântul Meu să-l împărțiți la masa frățească mai mult decât pâinea de pe masă când vă adunați să vă hrăniți cu ea trupurile, iar trupurile voastre să slujească iubirii de Dumnezeu și de frați, o, fiilor.
Se ruga vameșul pentru iertarea multelor lui păcate, și aceasta este o mare învățătură pentru cei ce se dau lui Dumnezeu cu pașii vieții lor, că dacă nu-I spui Domnului cu lacrimi să-ți ierte păcatele care te despart de Domnul faci mai departe păcat, dar iubirea ta de Domnul te scapă de păcat, iar prin păzirea poruncilor îți vei îndrepta calea ta cu Domnul, precum este scris.
Omului îi este mai ușor să biruiască o cetate, mai ușor decât un păcat, o, și de aceea e greu de cel ce se lasă spre păcat, căci păcatul îl biruiește apoi și nu mai vrea și nu mai poate, nu mai vrea fără de păcat, iar Eu, Domnul, în zadar am murit pentru un așa om, și păcatul îl doboară pe om prin neascultare ca și pe Adam în rai, și care nu s-a mai despărțit de păcatul care l-a despărțit pe el de rai, iar durerea Mea e lungă de atunci și până azi și nu-Mi mai trece ea și doare mereu, căci omul alege femeia spre păcat, iar păcatul îi taie frica de Dumnezeu, de Cel ce a zidit omul.
Fiilor, fiilor, îndeletniciți-vă cu lucrarea credinței mărturisitoare, credeți și mărturisiți-Mă, măi fiilor, iar Eu să simt că vă sunt Dumnezeu, să simt de la voi aceasta. O, așa s-a mântuit tâlharul, mărturisindu-Mă s-a mântuit, și a rămas scris ceea ce s-a auzit din gura lui sub poala crucii, că a vorbit și el, și am vorbit și Eu și a rămas vorbirea dintre noi, și mult Mi-a mângâiat el durerea iubirii de pe cruce, căci a vorbit el tâlharului cel batjocoritor de pe cruce și i-a spus: «Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești în aceeași osândă cu El? El n-a făcut nici un rău, dar nouă ne este meritată răsplata fărădelegilor noastre», iar apoi a spus: «Doamne, amintește-Ți de mine când vei veni întru împărăția Ta!», și i-am spus lui apoi: «Azi, chiar azi tu vei fi cu Mine în rai».
Fiilor, fiilor, acest tâlhar și-a mărturisit credința și s-a mântuit. La fel și vameșul care M-a mărturisit că sunt Dumnezeul Cel milos pentru cei păcătoși. O, și așa să faceți și voi, fiilor, să Mă mărturisiți ca și aceștia și să credeți mărturisindu-Mă și umilindu-vă, că mare mântuire aduce mărturisirea lui Dumnezeu în vremi de necredință pe pământ, și crește rodul credinței și crește iubirea de Dumnezeu între cei ce se aleg de partea Mea când totul piere sub povara păcatelor de pe pământ.
O, fiilor, simțirea cea leneșă, nelucrătoare a celor ce se vor pe cale cu Mine, aceasta slăbește cu multul lucrarea credinței, ba poate să-l cadă din credință pe om, o, și de aceea trebuie întețită cunoștința de Dumnezeu și setea de iubire apoi pentru Domnul cu mare căutare și dor, căci fără lucru nimeni nu câștigă nimic, o, și nimic nu se capătă degeaba, și iată, trebuie să greșească omul tot mai puțin, iar gândirea smerită, purtarea și cuvintele gurii îl aduc pe om să greșească mult mai puțin față de Dumnezeu și de semeni și de el însuși, și îl ajută să fie mai curat cu inima și cu mintea, cu purtarea și cu lucrarea, cu cuvântul gurii, fiilor, și mult mai smerit, cu mai multă pace în suflet, cu simțire a trăirii pentru Domnul, cu senin în inimă și pe față și pe toate trăsăturile lui, o, și pleacă atunci de la el simțirea cea leneșă, cea nelucrătoare, și vine în loc duhul credinței mărturisitoare, care îl poate aduce pe om la darul cel de sus al mântuirii lui.
Așadar, iubirea când este ea, se face cuvânt între frați și este și se mărturisește, căci această lucrare de cuvânt este facerea omului nou, a celui ce se sfiește ca vameșul înaintea lui Dumnezeu și ca tâlharul, care Mi-a recunoscut împărăția și venirea Mea cu ea, și așa a mărturisit el pentru Mine, și cu credință a mărturisit.
O, fiilor, căutați învățătura Mea cea pentru sfiala cea sfântă, ca să văd apoi la voi și între voi lucrarea ei între frate și frate, căci sfiala se dovedește prin cuvinte dacă ea este sau nu este, și vameșul a fost sfios înaintea lui Dumnezeu prin cuvântul mărturisirii sale, iar fariseul n-a fost sfios nici față de Dumnezeu, nici față de om, și această lucrare a sfielii sfinte să vă fie vouă lecție de învățat, mereu pe masă lecție de zi cu zi, fiilor, mereu prin lucrarea ei dovedită între frați, că Eu stau cu cei din cer și privim lucrul vostru laolaltă ca să țineți cerul aproape de pământ, măi fiilor. Iar voi privegheați și stați sub duhul învățăturii sfinte și luați din el mereu, mereu peste purtarea voastră, o, și așa Mă veți mângâia, și așa veți fi mărturisitori învățăturii coborâte peste voi din cer, ca să fiți voi împărăția Mea, plăcuții Mei, iar la voi să se găsească povețele Mele, fiilor.
extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului din 21-02-2021