6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

Pe pământ, măi fiilor, omul ar trebui mult, mult să grăiască cu Dumnezeu, mult și tot mereu, și să se dea Domnului cu dăruire și cu iubire, cu cuvânt de iubire între om și Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, intru la voi cu Fiul meu Iisus Hristos, Care S-a născut pentru voi pe pământ între oameni. Ne facem dulci, că așa lucrează sfinții din cer. O, așa să iubiți să fiți și voi, acest fel de urare vă aducem, dulci să fiți și să vă purtați. Numai că toți oamenii, ba chiar și creștinii nu știu să se folosească sfânt de iubirea cea sfântă, pe care n-ar merita-o nici un om născut din om, după ce omul a călcat peste ea încă din vremea lui cea din rai.

Omul trage spre trup iubirea care vine spre el. Omul nu știe ce să facă cu iubirea, căci n-o cunoaște pe ea, fiindcă ea nu este de pe pământ. Ea este în cer, și din cer coboară ca să se dea omului, numai că omul nu știe că naștere de sus îi trebuie ca să umble apoi în iubire.

E tare slab omul. El dă trupului ceea ce este al sufletului, și dă sufletului ceea ce este din trup. Omul strică iubirea și face trup din ea. Fiilor, fiilor, iubirea este curată de trup, de cele ale trupului. Omul care-și desfată trupul și simțirea trupului, unul ca acela este departe, departe de iubirea cea sfântă, cea curată de trup. Bogați și săraci, domni și cerșetori, n-au habar de taina cea de sus a iubirii veșnice. Oamenii se încântă unii de alții, de aceea n-au minte și nici vreme să afle iubirea și să se dea ei pentru creșterea lor din Dumnezeu, și de aceea trebuie să ia din cer învățătură tot omul de pe pământ și să caute în toate clipele vieții lui grăirea cu Dumnezeu, cu Cel sfânt.

Se va întreba omul: Ce așa de mult și de mereu aș avea de grăit Domnului? Fiilor, fiilor, mă dau pe mine de pildă și spun la tot omul că eu, mama lui Hristos, mama fecioară, am grăit cu Tatăl tot timpul, toată viața mea pe pământ. N-aș fi putut să stau cu sufletul uscat și fără de viață în el o clipă măcar. N-aș fi putut să iau de pe pământ din nimic viață pentru sufletul meu ars de dorul de Dumnezeu, plin de iubire pentru el. Dacă n-ai pe Dumnezeu cu tine viețuind pe pământ, o, unde și la cine vei poposi după adormirea cea din urmă a ta?

Am grăit cu Tatăl Dumnezeu în toată vremea mea pe pământ, și tot așa și în cer grăiesc. Nu I-am cerut nimic pentru mine, o, nu I-am cerut așa. Nu ca să-I cer ceva grăiam cu Tatăl, ci ca să-L am de Tată al sufletului meu și ca să știe de mine de la mine în toată vremea mea și să mă dăruiesc Lui iubindu-L din toate măruntaiele mele, după porunca iubirii de Dumnezeu.

O, fii ai cuvântului de sus peste voi, viața mea a fost iubirea, fiilor, și toată îmi era spre cer și toată lucra să-i trag la Tatăl pe cei din preajma mea și să-i încredințez iubirii. N-am vătămat pe nimeni cu iubirea mea, n-am căutat pentru mine prin ea, ci numai Dumnezeu a însemnat ea în mine, și din mine spre oameni, și am fost omul-minune și iubirea era minunea.

Iată ce vă învăț, fiilor. Când dați să căutați iubire, când vi se pare că iubirea caută spre voi, o, aduceți-vă aminte de adevărul ei, de curatul ei, ca să-i știți fața, și ca să nu vă încântați ca niște meritoși. O, nu căutați să câștigați ceva, căci omului de pe pământ trebuie să-i fie frică de iubire, de vreme ce nu știe să umble sfânt pe calea ei spre cer ca să n-o murdărească prin dorințe care nu sunt din ea.

Omul nu se smerește în fața iubirii. El dă să ia din ea pentru el și se arde de tot, și vede apoi că n-a umblat cu frică de Dumnezeu pentru calea iubirii. Omul care dorește pentru iubire, acela nu mai dorește nimic, nimic pentru el, și păzește iubirea, o ferește de el însuși, căci iubirea de Dumnezeu nu este om, numai că omul nu știe carte din cer. El citește carte numai de pe pământ și rămâne cu cititul și atât, iar iubirea stă la poartă, ea nu poate intra în om, căci omul a nesocotit iubirea și i-a dat altă față și i-a pus numele pe ceea ce nu este iubirea. De aceea povățuiesc pe orice suflet să grăiască cu Dumnezeu mult, mult, până ce va căpăta din cer smerenia iubirii și fața ei cea sfântă.

O, dați-vă Domnului pentru plămădire nouă, pentru naștere de sus, mereu, mereu, fiilor, că altfel vă răniți unii pe alții căutând pentru voi. Numai cel ce are deplină lepădare de sine nu cade din iubire, o, numai acela, dar omul are nevoie de multe, și mereu are, și-și tot cumpără de toate om de la om și așa a înțeles el să-și hrănească viața și să și-o îngrijească tot mai bine și să nu-i lipsească nimic pentru viața trupului, și nu mai poate fi vorba de nici un gram de mucenicie, de dragoste de Dumnezeu în căutarea omului.

O, copii creștini ai cuvântului de sus, fiilor, fiilor, stați bine treji spre veghea vieții voastre, ca nu cumva să credeți zadarnic că iubiți pe Domnul și că mergeți ca El și după El. O, aveți grijă să aveți pe Domnul în casă cu voi, căci cine nu-L are în casa lui, acela trece spre păcat. Voi însă dovediți-I că-L aveți cu voi și în inimi, dar și în purtare față de El și față de frați.

La tot poporul credincios cuvântului Meu din zilele acestea, iată ce-i spun: Fiilor, luați aminte la povața cea din Scripturi pentru creștini, căci scris este: «Mărturisiți-vă unii altora păcatele voastre ca să vă vindecați unii pe alții», ca să aveți prin păreri de rău și prin ridicare vindecare adevărată prin biserică, ajutorare frățească, armonie care vindecă și menține sănătatea, iubirea, fiilor, ca în cer. Grăirile dintre voi să însemne soare, lumină, voie bună plăcută Mie și vouă, alin, mângâiere ca în cer, și toate gazdă pentru Domnul și pentru sfinți, iubire și bucurie, care nu mor și nu omoară apoi, că multe bucurii dintre oameni sunt moarte negândită de ei pentru sufletele lor.

O, fiilor, nu vă siliți spre multe numai ca Marta. Un singur lucru, să nu-l uitați pe acela, că acela trebuiește: ca Maria ascultarea de Hristos și tânjire după El în voi, petrecerea voastră cu Domnul, și a Domnului cu voi, și aceasta înseamnă venirea Mea la voi ca la cei din Betania, unde mergeam și petreceam cu ei și-i aveam pe ei mângâierea Mea, precum Eu eram mângâierea lor. O, Eu de aceea am așezat pe pământ această lucrare și această casă a ei și cuvântul de sus în ea, casa voastră cu Mine, fiilor.

Fiilor, fiilor, acest cuvânt, măiestrie, este un cuvânt mare, și iată, nu orice lucrare a omului poate fi măiastră, ci numai cea pe care o ia s-o lucreze de la un maestru, așa cum Eu, Domnul, i-am spus lui Solomon să meargă la cei dăruiți cu măiestrie ca să zidească mărețul templu de atunci, iar regele s-a supus și a ascultat așa, că a avut înțelepciune cerută de la Domnul s-o aibă și de aceea s-a supus, iar cine nu are de la Domnul înțelepciune dată, acela nu se supune, ci lucrează ca el și de la el, și nu așa se lucrează în veșnicie și pentru veșnicie ca să aibă omul.

fiți purtători de cruce ca și Mine, fiilor. Însemnați-vă, Eu, Domnul, vă spun, însemnați-vă cu semnul sfintei cruci pașii și călătoriile, cuvintele și faptele, pâinea și apa, scularea și culcarea, smerenia și dragostea, credința și stator- nicia, locul de viețuire, adică cetatea Mea cu voi și toate de pe ea, și însemnați-vă auzul și văzul și toate simțurile mădularelor voastre și ale fraților voștri, dar și rugăciunea cea pentru dobândirea acestora toate să v-o însemnați cu semnul sfintei cruci mult, mult, fiilor, ca să vă fie cruce dreaptă viața și fapta vieții, și să vă fie ea cale vouă așa cum Mie Mi-a fost, și apoi la toți sfinții Mei, care M-au iubit.

O, fiilor, nu vă învățați cu Dumnezeu ca să vă obișnuiți cu El, ca să nu-L mai slăviți apoi îndeajuns pe El. Pentru nimic din cele ce nu le împliniți frumos nu vă luați unii după alții, ci numai după Dumnezeu în toată clipa fiecare, numai Lui să-I fiți slujitori când slujiți, când ascultați pentru slujire, numai în numele Lui să închinați slujirea voastră, nu unul altuia, că altfel se nasc nemulțumiri și reproșuri, se naște șubrezirea peste duhul frăției. Slujiți numai pentru Domnul și pentru numele Lui toate, iar dacă faceți altfel vi se va părea că sunteți nedreptățiți de ceilalți frați viețuitori cu voi unii de la alții.

Vă învăț minuni să lucrați când vă învăț aceasta pe voi. Dacă pentru jertfirea pe care o aduceți cu lucrul vostru ajungeți să fiți nemulțumiți frați față de frați, o, nu se mai îndreaptă spre Domnul slujirea voastră. Așadar, toate Mie, fiilor, toate să le închinați numelui Meu, Eu sunt Cel ce primesc jertfirea voastră, Eu sunt și cu răsplătirea, căci am spus: «Orice veți cere Tatălui în numele Meu, Eu voi face vouă». Tot așa este și cu cele lucrate de voi în numele Meu, Eu voi fi Cel ce aduc răsplata, dar aveți nevoie de înțelepciune din cer, de iubire ca a arhiereului Spiridon, care tuturor slujea ca lui Dumnezeu, fără să ceară mulțumire sau slujire sau datorie, căci el era cel care în toată vremea slujea și tot slujea în numele Meu tot și toate fără să măsoare. O, iată om în care Mi-am aflat Eu după adevăr nașterea Mea, cinstirea Mea și lucrarea Mea cea multă apoi.

Ar fi să înțeleagă cel care voiește să se facă fiu și creștin al lui Hristos și să știe bine ce voiește când dă să hotărască aceasta, și iată de ce a fost să vin iarăși de la Tatăl pe pământ! Am venit să-l povățuiesc pe om și să-l fac iarăși, căci cel de la început n-a dat să asculte și n-a putut să rămână întru Mine, și iată, omul păcătuiește și-i trece timpul, săracul, că așa știe el să-și petreacă timpul vieții trupești, dar scris este că la mintea omului nu se suie bunătățile și bucuriile pregătite de Domnul pentru cei ce-L iubesc pe el în vremea lor de pe pământ. Păcatele care par dulci omului îi aduc apoi tristeți, nedumerire, descumpănire, nelucrare apoi și suferință multă, că bucurii nu se nasc din păcat, căci ca să ai bucurii trebuie să bucuri pe Domnul înăuntrul tău și în afara ta, iar altfel n-ai de unde să culegi bucurii pentru tine și pentru cei din jur și să ai lucru sfânt de lucrat, nu numai să treacă timpul vieții tale și atât, căci viața are nevoie de agoniseală multă în cer, ca să tragă omul la strânsura lui apoi, precum este scris.

Trimit carte peste tot pe unde sunt cei ce cred venirii Mele cuvânt pe pământ, și mai ales grăiesc celor ce știu mai de aproape lucrarea Mea cea multă a învățăturii Mele, și zic:

Fiilor, fiilor, feriți-vă să vă răzvrătiți și să fiți nemulțumiți, că nemulțumirea e răzvrătire și naște cuvinte rostite și nerostite și duh de judecată prin duhul trufiei. O, feriți-vă de această primejdie, care vă poate tăia calea cu Hristos pe pământ. Răzvrătirea și cuvintele ei, această lucrare i-a căzut pe cei ce au căzut de lângă Mine.

În ziua aceasta sfântă am dat să vă învăț pe voi purtarea cea dulce a omului cel plin de duhul umilit, dar dau acum rând în carte lângă Mine slujitorului sărbătorit azi, celui atât de aplecat lui Dumnezeu și omului, atât de curat la iubire și la fapta iubirii, fiilor. Amin.

Îi povățuiesc părintește, Doamne, pe fiii de azi ai cuvântului Tău, că vreau să le spun că numai cei ce împlinesc povața Ta, numai ei sunt cei ce sunt fii, nu și cei îndărătnici și fără de ascultarea cerută lor s-o facă, căci aceia se dovedesc puțini la minte, mici cu iubirea, slabi cu jertfirea, iar dacă nu se vor scula la veghe împotriva acestor lipsuri ale lor, o, nu vor fi potriviți lângă cei ce iubesc fără de camătă, așa cum eu am iubit, Doamne.

Pilda vieții mele le dau lor spre învățătură pentru viața lor. Iubirea mea, aplecarea mea, slujirea mea tuturor, blândețile mele de multe feluri mereu, Doamne, puterea iertării, mila cea pentru vii și pentru morți ca să-i scol spre înviere, dorul de cer pe pământ, dorul de Tine, Doamne, păstrat tainic în mine acest foc aprins, acestea, și mai mari decât acestea să lucreze fiii cuvântului Tău, că ai venit și vii la ei atât de mult, cât niciodată n-ai stat pe pământ cu alții de până la ei, iar ei să nu se învețe cu Tine ca să nu Te mai asculte frumos și îndeajuns, o, nu, ci, din contra, să crească în ei simțul datoriei față de marea Ta aplecare pentru ei, și a celor ce Te slujesc să vii și să fii pe pământ Învățător lor.

Mânuțele ridicate în sus până la cer și rugăciune cerșetoare de slava Domnului, de lucru mult pe pământ, pe pământul român pentru toți și pentru toate neamurile pământului, aceasta să cereți voi cu tot adevărul și puterea cu care aduceți Domnului rugăciunile voastre, fiilor purtători de Dumnezeu și primitori ai Domnului. Inimile să vă fie cele ce vă ridică mânuțele în chip de rugăciune văzută, că vaiete de groază cuprind pe toți slujitorii iadului când văd la voi această armă temută îndreptându-se împotriva lor și încărcându-se ea de la Dumnezeu cu putere pentru căderea diavolului, care dă să nu asculte încă și să se lase învins de Mielul lui Dumnezeu și de cei ce umblă cu Mielul, precum este scris.

Blânzi și duioși să fiți, fiilor, mai ales în cuvânt! Ascultarea, o, nu tăiați din ea, n-o faceți mai mică, n-o dați la spate, ci adăugați-i virtuți pas cu pas și bunăvoință, fiilor, și vă va ajuta la aceasta temerea de Dumnezeu când iubirea pentru ascultare v-ar fi mai slabă. Nimic să nu iubiți, nimic să nu doriți ca și ascultarea în lucrul vostru din toată clipa. Ascultați de ceea ce vă vine în față, că aceasta vă învață să ascultați, nu altceva este învățătura pentru ascultare.

Fiilor, fiilor, nu răspundeți cuvânt contra ascultării care vă iese în cale s-o lucrați. Dacă sunteți ai lui Hristos nu vă îngăduiți aceasta. Tot și toate numai într-o bucurie sfântă să le lucrați așa cum vin ele să le lucrați, așa cum lucra arhiereul Spiridon pe toate câte îi ieșeau înainte ca să-l învețe să asculte și să facă fapta ascultării. E greu aceasta, dar trebuie așa să lucrați, fiilor. Celor puțin deprinși așa vă este mai greu să împliniți frumos iubirea aceasta, dar cei ce iubesc să poarte sarcini și frați cu sarcini, aceia gata sunt la veghe să se dăruiască, să se facă mici pentru sarcini mari, că numai cei ce se lasă mici sunt cei ce se bagă sub sarcini de purtat, iar altfel omul se simte mare și se apleacă greu.

Neamul creștinesc are azi zi de serbare de sfinți, și are și cerul bucuria cea de azi pentru ierarhul Meu cel plin de Duhul Sfânt, cel plămădit din lucrarea Duhului Sfânt ca să-Mi fie vas ales, sprijin lui Dumnezeu pe pământ, ierarhul Nicolae

Fiilor, fiilor, știu cei ce se numesc creștini, știu ei, oare, care este semnul vestitor, semnul care îl arată pe om că este creștin? O, rar și tot mai rar sunt cei ce înțeleg ce i-ar putea arăta pe ei că sunt creștini, că pot Eu să lucrez cu ei, să Mă sprijin pe ei pe pământ. Cei ce pășesc cu pașii lor spre o viață creștină trebuie aceștia să știe din Scripturi lucrarea dobândirii Duhului Sfânt, spre care țintă ei trebuie să caute.

O, e ușor să fii scris pe pământ că ești creștin, că ești botezat și gata de lucrat cu Dumnezeu, de sprijinit pe Domnul cu multa Lui lucrare. Vorbirea Duhului Sfânt în gura omului, acesta este semnul și ținta pentru care omul caută spre nume și viață creștină, iar dacă această căutare nu este în viața creștinului, el nu va dobândi pe Duhul Sfânt, Care îi arată că sunt creștini pe cei ce aleg aceasta.

Voi, cei care aflați pe Domnul prin acest izvor de cuvânt, să știți, fiilor, că scopul vostru acesta trebuie să fie: să dobândiți pe Duhul Sfânt și să lucrați întru El, căci Duhul Sfânt în om lucrător stinge dorul de cele pământești și privește prin om la cele ce rămân, și le lucrează pe ele, despărțiți fiind de duhul lumii.

O, nimeni să nu se laude sau să nu creadă că poate fi oricum creștin dacă el nu dobândește pe Duhul Sfânt, Care să-l dovedească fiu al lui Dumnezeu. Ar fi să-i ajungă omului cu înșelarea, și ar fi să înceapă el căutarea și dobândirea Duhului Sfânt, dar fără lepădare de sine, o, să nu plece cineva pe urmele Mele, și nici fără cruce, căci Eu așa am cerut celor ce caută după Domnul, ca nu cumva pornind altfel, să caute zadarnic.

Voiesc să spun astăzi, Doamne, despre slăbiciunea celor fără Dumnezeu, care caută bani și tot bani pentru ei în toate zilele vieții lor, și care nu știu ce fac, săracii, și nu știu ce este banul. Banul este cel mai mare vrăjmaș al sufletului omului, cea mai mare primejdie a vieții lui, a păcii lui, și e mai rău ca diavolul, cu mai multă putere asupra omului când omul se vinde vânzând pe bani pe aproapele său, căci minciuna s-a lucrat încă de la început, și nu dă să moară în oameni și toți o slujesc, iar ea este fiica diavolului, unealta cea ucigătoare de om încă din rai, când omul era încă acolo.

Banul este unealta care îi ia ochii omului, dar și mintea, și este vrăjmașul de moarte al sufletului omului. O, dacă ar ști omul ce stă ascuns sub această față, cu care el cumpără și vinde, și totul spre păcat, că asta face mânuirea banului, o, ar da omul să trăiască cea mai săracă viață, cele mai curate zile, și ar fugi de bani mai tare decât de diavolul, căci banul este cursa diavolului, prin care diavolul vede inima omului, vede dorurile și pornirile din om, și care se nasc prin bani, dar și omul săracul, nu știe ce ține în mână și în buzunar și cât i se închină, căci banul este împăratul sub care se supune neamul oamenilor, dar nu cred oamenii aceasta. Eu însă am dat spre folos sfânt rostul banului și l-am biruit pe diavolul și am scăpat de legăturile morții, că iată ce moarte pune pe pământ peste tot banul! Se vinde și se cumpără minciuna, numai minciuna, căci adevărul nu e de vândut și nu e de cumpărat, ci e de trăit întru el și de lucrat peste pământ, și mai ales de semănat sămânța lui ca să se înmulțească, spre salvarea multora de sub minciuna veninoasă de suflet și de viață.

O, Doamne, aceasta a fost setea mea în cer, să pot să spun tuturor să fugă de capcana aceasta, să scape din ea toți cei care știu că vor rămâne cu nimic cei ce nu se leapădă de sine pe pământ ca să poată merge după Tine, și să se lepede de lucrarea cea vândută banului și fărădelegilor lui.

Iar eu mă aplec sfios acum, pentru bunătatea Ta, de m-am așezat în cartea Ta de azi cu dorul meu, ca să spun celor ce vor să ia povața mea și să se lepede de sine ca și mine, de Ți-am putut fi adevărat fiu și slujitor mare întru Duhul Sfânt în vremea mea pe pământ. Amin.

Mă doare, Mă doare, fiilor, că și din cei ce vin în sărbători la izvor nu dau să se așeze frumos și să se lepede de omul lor cel vechi și de obiceiul cel urât al multor purtări, de care nu se vindecă chiar dacă vin, chiar dacă aud rugile Mele de peste ei. I-aș ruga să nu se joace de-a mersul lor cu Dumnezeu, că nu oricum se cheamă mers orice fel de mers. I-aș ruga cu îngerii și cu sfinții să iubească după adevăr duhul rugăciunii, că mult le lipsește aceasta lor. O, e prea mare minune să se roage omul când el se așează să se roage și să primească apoi și să aibă ceea ce cere în rugăciune, că omul trebuie să împlinească apoi ceea ce el cere să aibă de la Dumnezeu.

Fiți rugători ai rugăciunii neîncetate, căci toate vi se pun rugăciuni, fiilor: mersul în slujba cerului, lucrul lucrat pentru așternutul Meu cu voi și cel pentru sărbători, mintea care slujește lucrurilor Mele cu voi, văzul, auzul și lucrul lor pentru Domnul, toate sunt rugăciuni, toate pregătiri pentru rugăciuni, iar duhul care se roagă, o, să nu înceteze nici o clipă, fiilor, că Eu am vestit vremea aceasta încă de acum două mii de ani că va veni, că precum picioarele te poartă spre locul îngenuncherii și al întâlnirii cu Domnul prin rugăciune, tot așa rugăciunea te poartă spre Domnul, și pe Domnul spre tine.

în ziua ei de serbare între sfinți, cuvioasa Parascheva vă aduce și ea îndemn la veghe și creșterea credinței, fiilor, și ascultați acum ce vă spune ea:

— Din mijlocul sfinților Domnului vă dau îndemnul cel sfânt, îndemn spre iubire frățească vă dau. Priviți în voi și priviți-vă unii pe alții dacă aveți ca lucrare iubirea, dacă duhul frăției în Hristos vă lucrează și dacă lucrează între voi. Nu uitați de îndemnul Domnului că duhul iubirii dorește El să-l vadă peste tot în poporul cuvântului Său, iar pentru aceasta a așezat cuvânt în carte ca să fie împlinit, și a spus să fie frații pe potrivă stând unii cu alții în chiticelele formate din loc în loc, că altfel se ivesc dezbinări din pricina neasemănării între frați, a neascultării la fel toți, a lipsei de lumină între frați. E primejdios să stea împreună cei ce nu se aseamănă, căci intră aceia între cei uniți de Domnul, intră și despart de Domnul pe cei ce nu pot pentru iubire și pentru asemănare cu Domnul în iubire.

O, nu este cu folos să stea împreună cei ce nu se înțeleg frumos și cu iubire ca între cei din cer, și cu pocăință pentru tot ce ar putea ei greși ca niște oameni. Scade la Domnul cel ce judecă fapta fratelui său sau primește pe cel ce judecă din unul în altul pe frați. Priviți în cuvântul Domnului, priviți tot timpul și faceți cu el lumină între voi peste tot pe unde sunteți sau lucrați sub harul Domnului, sub numele Domnului. O, lăsați-vă ajutați, lăsați-vă știuți și vindecați, și apoi cămășuță curată mereu. O, ce ușor se simte cel care lucrând, se murdărește pe mâini, pe față, pe cămășuță și se duce apoi și se spală și-și ia cămășuță curată și se odihnește în așternutul său mulțumit cu Domnul pentru toată truda sa! Tot așa și sufletul se simte ușor ori de câte ori el se spală de orice l-ar păta sau l-ar unge cu cele nepotrivite vieții de sus în om și-și ia cămășuță curată, înnoire mereu, curățire mereu în numele iubirii, al păcii, al credinței, prin care omul este cu Dumnezeu.

dulce este viața celor ce iubesc pe Dumnezeu, și nu pierd din ea cei ce-Mi dau Mie viața lor toată, că Domnul le-o strânge și o așează în locul cel înalt și slăvit, în palat de îngeri, ca să le iasă în întâmpinare când și ei își întregesc misiunea vieții pe pământ, și sunt aceștia comoara Mea, casa Mea de sprijin, oștenii Mei, cei ce fac bine lui Dumnezeu, iar Eu le voi spune lor în ziua Mea de biruință: Veniți binecuvântații Tatălui Meu și moșteni ai împărăției Domnului, că voi M-ați iubit, M-ați urmat, M-ați cercetat, M-ați purtat, M-ați primit, M-ați înveșmântat, Mi-ați alinat ranele, Mi-ați mângâiat Duhul îndurerat, M-ați adăpat și M-ați hrănit în vremea pribegiei căutând după omul pierdut, Mi-ați alinat suspinul și jalea, iar acum veniți voi, fii ai Tatălui și frați ai Mei iubiți, veniți aici unde și Eu sunt! O, nu le voi spune lor altceva în ziua aceea, nu-i voi întreba de păcate, de greșeli, nu, ci le voi fi recunoscător, ca unora care nu-și pierd plata ajutând pe Dumnezeu în multa Lui lucrare pentru salvarea omului despărțit de har și de credință și de iubire sfântă.

V-am spus vouă, fiilor, că puțini am avut cu lucrare de ucenic credincios, de vrednic de Hristos, și care se poate lepăda de sine pentru Hristos. O, fiilor, lepădarea de sine ce este? Pe ea am pus-o Eu de poartă de intrare la Mine a omului iubitor de împărăția lui Dumnezeu zi de zi. Când omul doritor de Dumnezeu nu poate stăpâni bine această taină a statului lui cu Dumnezeu, pot încercările, pot ispitele, pot cei din jur să-l ajute să se lepede de sine când el este neputincios în această statură vrednică de Hristos.

Este nevoie, fiilor, de lucrare și de trăire îngerească, de mers îngeresc pe calea voastră cu Mine dacă voiți să vă păstrați ai Mei până la sfârșit, până la Mine, până la Tatăl, fiilor. Îngerii au lucrare frumoasă, nu merge unul înainte și altul înapoi, sau pe loc să stea. O, ca să puteți și voi prin îngeri și ca îngerii, vă trebuie milă și iubire, bună cuviință și statornicie întru acestea în toată clipa, și ascultare, o, fiilor, și toți la fel, toți în toate odată, așa încât să mergeți seara la culcare spre odihnă toți odată, în afară de cei ce cad de strajă cu rândul pentru veghe între voi și Dumnezeu, iar apoi să vă sculați toți odată cu toată bucuria și trezia și să vă așezați înaintea Domnului plini de dor și de drag, plini de iubire, și apoi la fel la lucru pentru Domnul și toți, toți uniți, cu toții în stânga, cu toții în dreapta, așa cum mereu v-am povățuit pentru mers îngeresc, pentru pază îngerească, și să nu vă simțiți că sunteți fără de libertate dacă așa ca frații lucrați și viețuiți înaintea Mea, ci să fiți plini de bucuria că puteți fi ai Mei toți la fel, toți odată mereu, și aceasta înseamnă că sunteți ca îngerii, care așa fac, fiindcă în cer e frumos, e ordine în toate și mereu, nu e ca pe pământ cum vrea fiecare, o, nu, ci numai iubire este în cer, și numai mulțumire și numai Dumnezeu în toți și în toate și numai ca Dumnezeu, o, fiilor. O, așa ar fi să fie viața celor ce se dau Domnului, purtați pe aripi, mereu îngerește, purtați ca niște copii pe care nu-i încurcă mintea lor, că numai copiii sunt cei purtați. Atunci crucea le-ar fi numai aripi, i-aș purta Eu cu îngerii Mei, aș putea prin ei totul, iar ei ar putea totul prin Mine și s-ar vedea de departe slava Mea cu ei și s-ar lumina pământul și lumea de pe el sub lucrul Meu cu ei. Dar iată, este deosebire între om și om, fiilor. Cel ce se dă Domnului cu voia sa, acela este cuminte și este frumos lui Dumnezeu, și așa cum este el, așa-i crede și pe ceilalți că sunt. Dacă e curat cu inima și cu fapta și cu firea, așa îi crede și pe ceilalți, ca și cel neastâmpărat și fățarnic și ascuns, care așa îi crede și pe ceilalți că sunt, și unul ca acela e bănuitor mereu și cade mereu ca și cei ce cad, cade cu cei ce cad și se fac pildă de cădere pentru cei asemenea lor.

O, fiilor, viețuirea împreună a fraților trebuie să fie îngerească, precum în cer așa și pe pământ, și cer ei aceasta mereu, pe pământ cu ei ca și în cer, și tot așa trebuie să și făptuiască. Atunci cei împreună pentru Domnul sunt frumoși, sunt blânzi, sunt smeriți ca îngerii, sunt ascultători și statornici, sunt ca în cer, iar crucea lor e numai aripi, numai lucrare îngerească: nu se întristează, nu se lovesc, nu se resping unii pe alții, unii de la alții, și se strâng uniți întru toate câte lucrează, căci îngerii din cer au slujire cu ei, de vreme ce le este prielnică lor viețuirea dintre frați, și așa cei din cer lucrează cu cei de pe pământ și sunt o singură biserică, o singură voie și lucrare, iar crucea le este biruință pe cale. O, unde mai este un loc mai frumos, mai plin de soare, mai odihnitor ca și între frații de o așa viețuire frați? O, nu e bine să uite acestea fiii lui Dumnezeu, cei care știu să fie fiii Domnului.

O, dacă omul ar avea tot timpul duhul pocăinței n-ar mai veni peste el ispășiri pentru păcat, n-ar mai veni încercări, suferințe, tristeți și boli umilitoare de trup și de duh, și nici căderi din Dumnezeu n-ar veni să-l smulgă pe el din rădăcină, din Hristos, fiilor. Omul însă are duh de semeție, de nemulțumire, de răzvrătire apoi, de nesupunere, de neiubire și de cârtire, de îndreptățire de sine și de neîndreptățire asupra semenilor săi. O, iată ce face omul în loc de pocăință, spre durerea Mea!

La facerea cerului și a pământului am pus soarele pe cer ca să lumineze pământul și să-l încălzească, iar pe pământ am pus omul ca să luminez prin el lumea și cerul și să Mă încălzesc de la el, iar omul se smulge din mâna Mea și se duce de lângă Mine, se duce în lături și nu mai am de la el mângâiere. Iubirea Mea este omul, de aceea l-am zidit pe om, dar Eu, Domnul, nu sunt iubirea omului, că om pe om se iubește, și n-am iubirea omului, n-are Făcătorul omului iubire de la om. Omul ar fi să fie soarele Meu, de la care să Mă încălzesc, de la care să primesc mângâiere și căldură în cer, precum primește el de la Dumnezeu din cer cele dăruite lui.

O, fiilor, grăiesc cu voi și la voi cu mare dor. V-am învățat mereu să fiți frumoși, v-am spus mereu: „Fiți frumoși!”, iar acum vă spun ce trebuie să învățați și să înțelegeți din acest cuvânt, pe care Eu din când în când vi-l spun și vă pecetluiesc cu el. O, fiilor, ar fi trebuit toți fiii acestui popor binecuvântat, ar fi fost să nu uite să fie frumoși, să rămână frumoși. O, dacă ar rămâne creștinul venit la Domnul, dacă ar căuta el în toată clipa să rămână în starea cea dintâi, în sfiala cea de la început o bună bucată de vreme după venirea lui la Mine, când inima lui e blândă, e caldă, e jertfitoare, e plină de bucurie, de pace, de iubire, de Domnul și de frați, de aplecare, de credință lucrătoare, de duioșia care înnobilează inima și purtarea, o, dacă toate acestea ar fi păstrate să nu se strice, să nu cadă, să nu piară, să nu se schimbe, ar rămâne frumos creștinul, ar rămâne copil cu simțirea, cu statura, cu iubirea și cu purtarea, cu dăruirea, cu credincioșia, și ce frumoasă ar fi fața lui, viața lui și purtarea lui dintre frați mereu!

Iată de ce spun Eu adesea la fiii poporului Meu: „Fiți frumoși!”, și mai ales vouă, aici, la izvorul Meu de cuvânt, fiilor. Mereu spun: Fiți ca la început când ați venit la Domnul, în dragostea dintâi, că dacă părăsiți aceasta vă faceți urâți, și nu mai sunteți frumoși, iar iubirea dintre frați se face grea, la fel și viața împreună, și se duce dulceața inimii și a purtării și tot începutul ei cel frumos.

Când creștinul vine la Mine și aude glasul Meu și iubirea lui, când vede el lucrul Meu ceresc între voi și cu voi, se umple inima lui de dor și de căutare și de această slavă și mângâiere și este atras spre iubirea cea frumoasă, cea de sus în om prin purtarea lui. Nu toți însă se păstrează așa cu inima și cu purtarea lor, iar când se aspresc acestea apare neaplecarea și neascultarea de Domnul și de frați, răcirea inimii și a iubirii, iar duhul de copil se depărtează pic cu pic de cel ce părăsește dragostea dintâi, frumusețea cea de la început, iubirea de Dumnezeu și de frați și crucea, fiilor, viața sub cruce, măi fiilor

Să știți, fiilor, că toți cei care au inimă duioasă vă văd frumoși pe voi, și se întâmplă aceasta pentru că sunteți ai Mei și îmbrăcați în Hristos întru adevăr, o, și câtă datorie au față de Dumnezeu și de oameni cei îmbrăcați în Hristos, ca nu cumva să-și piardă ei haina slavei și frumusețea ei cea de sus și purtarea cea cuvioasă ca și a Mea! De aceea vă spun vouă mereu, mai ales vouă: „Fiți frumoși!”. Lucrez cu voi lucruri mari și minunate, port cu voi taine mari, împart cu voi din cer aduse la voi atâtea cuvinte peste pământ, și trebuie să fiți frumoși mereu, mereu, ca și Mine, fiilor, mereu. O, de aceea am dat acum să deslușesc vouă ce poartă în el acest cuvânt spus de Mine vouă adesea, și iată, iar și iar vă spun: fiți frumoși, că taine mari așez cu voi peste pământ și peste oameni, și împliniri minunate pun în lucru cu voi peste pământ. Am între voi îndemn mereu, mereu pentru purtare frumoasă, pentru curățire de greșale ca să fiți frumoși, căci cei ce rămân în greșale nu sunt frumoși, fiilor, iar voi să înțelegeți și să vă aplecați lucrului cel mult și mereu pentru frumusețea voastră, pentru împodobirea cu o purtare frumoasă și mereu a firii voastre, a duhului vostru, a credinței și a credincioșiei în toată vremea, o, și să nu doriți să se sfârșească vremea aceasta de învățătură, de lucrare a frumuseții dacă sunteți ai Mei, că tot timpul omul pe pământ se gătește, se aranjează, se spală, se fardează, își pune podoabe fel de fel ca să fie tot mai frumos, zice el, iar Eu, Domnul, cum să nu fac aceasta vouă dacă v-am așezat pe voi înaintea scaunului Meu de domnie în așternutul Meu cel de la voi?

O, iată, acest fel de cuvânt am grăit și am deslușit vouă în ziua aceasta de praznic sfânt, a amintirii zilei când Eu, Domnul, Mi-am arătat frumusețea Mea ca s-o vadă pe ea ucenicii Mei și să învețe de cine să-și lege viața ca să nu și-o piardă prin nelepădare de sine pentru numele Meu.

Grăiesc aici la izvor cu voi ca să vă întăresc în lucru cu Mine, fiilor, și grăiesc aici și cu cei ce se știu popor al cuvântului Meu de azi, dacă s-au născut de sus, din el.

O, vă spun vouă, fiilor care luați de la Mine cuvântul Meu spre creștere, vă spun vouă, priviți-vă și cercetați-vă dacă v-ați născut din cuvântul Meu de înviere a omului, iar dacă nu v-ați născut încă și nu faceți încă faptă cuvântul Meu, Eu, Domnul, vă îndemn cu milă, ridicați-vă deasupra neputinței care vă ține fără Domnul în voi și fără dragoste în lucrul vostru de mântuire, că nu e de glumă cu omul cel fără Domnul în el.

Voi, cei care vă simțiți că sunteți cu Domnul, o, aveți grijă mare ziua și noaptea, aveți grijă să nu cădeți din Dumnezeu, să nu-L pierdeți pe Domnul. Neîmplinirea poruncilor vieții vă cade, fiilor. Așadar, fiți tot timpul ochi și urechi peste pașii duhului și ai trupului vostru, ca nu cumva să fiți neatenți, nepăsători, nemulțumitori, neascultători, nesupuși voii și dragostei de Dumnezeu, neiubitori de frați, ambițioși fără de rost, lipsiți de dorul de Domnul, sau câte alte stări v-ar mai putea cădea din Dumnezeu, că greu dă să se mai scoale cel căzut prin acestea, dacă dă să se mai scoale.

O, e atât de neînsemnat la Dumnezeu și atât de puțin și de mic să faci cele pe care mai tot creștinul le împlinește, adică: să mănânce el așa cum am spus să fie hrana în poporul Meu cel de azi, să se îmbrace cu haine de creștin, și apoi să stea la rugăciune cu ordine pentru ea înaintea Mea. Dar dacă purtarea, duhul, ascultarea, credincioșia, credința, dacă acestea toate, și cele mai sus arătate nu se desăvârșesc în iubire printr-o purtare aleasă și cuviincioasă, o, nu au acestea preț, de vreme ce iubirea ta nu ajunge la Domnul prin asemănarea ta cu El, și iată câtă rămânere în urmă pe cale aduce creștinului lipsa iubirii de Dumnezeu și de frați și buna lui purtare!

O, fiilor de la izvor, am pus în carte povață de veghe pe cale peste cei ce se știu a fi din poporul cuvântului Meu, căci credința e atât de slabă ca răsplată dacă faptele ei nu vin după ea. Iar azi stau cu voi aici la masă de cuvânt, și am ceata mucenicilor, în mijlocul cărora se cinstește mucenicul Pantelimon, copilul iubirii de Dumnezeu și de oameni, fiu statornic până la sânge, fiilor. O, e cu dorul aprins, gata să se arate cu el lângă Mine în carte, iar cartea Mea merge și se deschide și se vede în ea petrecerea Mea cu voi și venirea Mea cu sfinții, precum este scris să vin, fiilor.

Grăiesc vouă de lângă Domnul, fii ai cuvântului care vă hrănește peste tot pe unde stați și luați de la El. O, frați iubiți, să știți că dacă nu este legătură de iubire și de credincioșie între voi și Domnul prin slugile Sale cu care Domnul Își slujește un popor, o, nu înseamnă că aveți iubire de Domnul. Peste tot în orânduielile omenești este așezare de superiori și supuși, și cu atât mai mult pe calea creștinismului, iar unde nu este această lucrare nu este nici iubire, nici credincioșie și nici răsplată. Purtarea de creștin este cea mai înaltă și cea mai de sus ținută pe care o poate avea omul pe pământ, dar aceasta trebuie căutată, trebuie dorită, trebuie învățată și trebuie urmată apoi, și numai cei cu înțelepciune de sus peste ei au această căutare. Nimic nu are preț în viața de creștin ca și purtarea cea cuviincioasă, cea sfântă, cea plină de ascultare și de credință și de supunere pentru frumusețea omului bine crescut și mult silitor la învățat, că urât este omul care nu este mic, care nu învață ca un școlar, care nu are peste el pe cineva pe care să-l prețuiască și să-l asculte pas cu pas, iar altfel cum s-ar dovedi că are iubire creștinul? O, dacă nu iubești ai iubire? O, nu ai, și de aceea nu prețuiești să ai.

Vă învăț cum să aveți iubire și cum să puteți dovedi că aveți, fiilor hrăniți de Domnul cu mult cuvânt din cer, și rog smerit pe Domnul să vă îmbogățească pe voi cu acest mare dar, cu iubirea de El și de semeni și de toți copiii Lui ascultători, darul prin care să aveți parte pe vecii cu Domnul și cu frații.

E zi de sărbătoare și vin în carte cuvânt și stau cu voi și vă dau mângâieri și vă dau puteri, fiilor. Puterile cerești dau să sălășluiască în voi cu lucrările lor sfinte și mărețe în lucrare, căci în sufletul în care sălășluiește și lucrează mânia, răzbunarea, ambiția, zgârcenia, nesupunerea, ura apoi, o, în așa suflet nu pot puterile cerești cu statul și cu lucrarea lor.

Duhul duioșiei voiesc să-l înmulțesc în voi, că el lucrează mângâiere, fiilor. Ba îl voiesc pe el și în cei care întorc spatele Mie și vouă, căci duioșia cea de la Mine îl ajută pe om spre Dumnezeu și spre sfințenie, spre răbdare dulce, spre nădejde, spre liniște sfântă, oricât ar fi de dureroasă calea crucii pentru ai Mei, calea spre Dumnezeu, căci trebuie luptă pentru încununarea vieții.

O, iubiții Mei frați și surori, o, să nu vă pară glumă ascultarea de Dumnezeu, de tot cuvântul Meu de peste voi, și de veghea cea de peste voi pentru păzirea cuvântului Meu, căci David veghea între el și Mine ca să nu Mă lase și ca să nu-l las, și-Mi spunea acest uns al Meu: «Tu, Doamne, ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie, și, o, de ar ținti căile mele spre păzirea poruncilor Tale așa cum voiesc! Iar tu nu mă lăsa să mă abat, că eu strâng cuvântul Tău în inima mea ca să nu greșesc Ție, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta, că Tu mustri pe cei îngâmfați, care cad sub blestem, rătăcind ei de la poruncile Tale, Doamne».

Vă mângâi cu cuvântul Meu, fiilor. În bucurii și în dureri, în vremi de neputință sau sub multele voastre sarcini de purtat, când timpul vă strânge sub îndatoririle cele pentru Mine, când încercări brăzdează inimioarele voastre, când pregătiți pentru cei din cer popas la voi și zile de slavă aici în sărbători, Eu, Domnul, vă aduc mângâiere vouă, fiilor încărcați de griji și de apăsări și de tristeți pe calea Mea cu voi. Toate câte voi aveți de purtat și de trecut, toate să vă întărească pe voi, căci pomul se mlădie dintr-o parte în alta în vremi de furtună, dar stă în rădăcina lui credincios și și-o întărește mai adânc în pământul în care stă, și iată, poate pomul, și rămâne credincios.

O, fiilor, se deosebește om de om, se deosebesc fiii oamenilor de fiii lui Dumnezeu, se deosebesc cei mândri de cei smeriți, și de aceea învăț acum pe toți cei ce Mă iau spre învățătura lor și le spun lor să-și facă cercetarea, să și-o facă numaidecât, și bine, ca să vadă dacă nu cumva își lucrează ei și semeție între semeni, între fiii cei răscumpărați din lume pentru Domnul, și să caute ei apoi mai adânc în învățătura Mea și să se așeze față în față cu ea, ca nu cumva ceva din lume, din semeția fiilor lumii: mândrie, necuviință, neiertare, ca nu cumva ceva din aceste vătămătoare purtări ale minții și ale inimii să-i tragă spre pieire și spre satana, care caută prin toate aceste unelte ale lui să despartă până și pe cei ce se aleg lui Dumnezeu să și-i facă oșteni ai lui împotriva împărăției celor smeriți, blânzi și plini de pace și de curat în inimă, și încercați în fel și chip aceștia pentru plata cea scumpă a celor ce luptă de partea cerului cu aceste unelte, care sunt daruri de sus pentru cei ce seamănă cu Mine la port și la mers și la iubire și la aplecare și la viață, măi fiilor.

O, e deosebire între fiii lui Dumnezeu și fiii oamenilor, și se vede aceasta, căci precum cel harnic și jertfitor pentru Dumnezeu și pentru mulți din jurul lui se cunoaște după mâinile lui bătătorite de jertfire fără de vreme, nelăsându-și vreme pentru el însuși, o, tot așa se cunoaște cel ce nu face tot la fel din pricina grijii de sine și a iubirii de sine între cei de o casă cu el.

Trebuie înțelepciune și trebuie hotărâre și aplecare mare pentru sălășluirea harului de sus peste cel ce vrea cu cerul pe pământ, că nu se poate cu jumătatea această vrere. Dar acum, pentru toți cei care cred venirii Mele cuvânt pe pământ dau pildă de supunere și de frumusețe apoi și de statornicie a unui pom, care suferă tot ce trece peste el și nu se clintește din loc și așteaptă răbdător pe stăpânul său, căci pomul suferă lovituri de la stihii și tace și nu se clatină în răbdare, ba mai mult își adâncește rădăcina pentru statornicie în fața celor ce trec peste el. Și așa cum pomul primește pe cel care îl curăță de uscături și de rane și rămâne apoi frumos, sănătos și curat și plăcut la vedere și dăruitor de umbră și de rod stăpânului său, o, tot așa să învețe și omul creștin să se petreacă cu el, și să nu zică nimic, ori de câte ori este nevoie să fie curățat de uscături ca să fie sănătos și arătos ca și pomul curățat, care împodobește plăcut grădina și casa stăpânului său. O, așa cum florile din casa și din grădina omului se lasă curățate de partea uscată și veștedă a ramurilor, a frunzelor, a florilor, și capătă apă și îngrășământ de creștere frumoasă apoi și dau boboci noi și frunze proaspete și umplu de floare nouă trupul lor și se fac bucurie și mângâiere lui Dumnezeu și sfinților Săi, și stăpânului îngrijitor al lor, o, tot așa creștinul care vrea cu Domnul și cu viață veșnică apoi, trebuie să învețe din pilda pe care o dă toată firea, pomii și florile și iarba, care dacă nu au îngrijitor iubit și primit bine, rămân bolnave cele ale firii din jur, rămân urâte, rămân fără har, fără mâna harnică pentru ele, pentru cele ce împodobesc pământul și omul, singurele podoabe pe care Domnul le-a rânduit oamenilor pe pământ.

Când cei înscriși la o întrecere fac dezordine față de legea întrecerii, unul din ei scoate un cartonaș spre știrea celui ce n-a lucrat bine. O, așa și voi să faceți, să scrieți pe un cartonaș: „frate, nu este frumoasă purtarea ta față de învățătura de peste noi”, și să ridicați cartonașul spre aducere aminte a felului cum trebuie să mergeți sau să lucrați, căci unii altora sunteți mădulare, iar toți sunteți trupul Meu, odihna Mea, casa Mea, fiilor.

O, nu vă lăsați unul pe altul în greșeală, fiilor, căci unul altuia sunteți mădulare. Trăiți creștinește, luați aminte! Aceasta înseamnă purtare de creștin: să vă îndreptați unul pe altul pentru voia Mea în voi și între voi, iar pentru aceasta trebuie să vă lăsați biruiți unul de altul ori de câte ori se cere așa, că Eu, Domnul, vă probez primirea prin cel de lângă voi, dacă primiți când îndemnul Meu vă împinge să faceți aceasta unul altuia.

Trăiți creștinește, fiilor, luați aminte, numai creștinește în toată clipa și în toate, nu lumește, nu trupește, nu, că altfel de trăire este amestecare cu fapte care ați da să le ascundeți apoi. Numai faptele necreștinești dă creștinul să le ascundă, să le bage la întuneric, iar prin ascunderea lor se dovedesc a nu fi creștinești, iar cele creștinești sunt lucrate pe față, toate în lumină și în vedere totul ziua și noaptea și în orice loc ar fi creștinul.

Nu vorbiți cu oamenii mai mult decât cu Dumnezeu. Nu petreceți cu oamenii mai mult decât cu Dumnezeu, că nu veți învăța dragostea dacă veți face așa.

Fiilor, fiilor, nu dați rugăciunea pe muncă sau pe altfel de timp irosit împotriva timpului pentru stat cu Dumnezeu în rugăciune, pentru iubire între voi și Mine și pentru dor să stați cu Mine de vorbă. O, se învață omul fără stat cu Dumnezeu, se învață pic cu pic, azi un pic, mâine un pic, și se scurge din el harul, care vine prin rugăciune cu har în ea, și nu mai are omul petrecere cu Domnul, și nici iubire și nici frică de despărțire de Domnul, Care este viața omului adevărat, iar lumea și cele din ea îl fură pic cu pic din Dumnezeu pe creștin și se duce apoi la lume, se duce cu lumea, se duce în întunericul fără fund și nu-i pasă de ziua lui de mâine, căci plata păcatului este moartea, este despărțirea de Dumnezeu, iar omul fără Dumnezeu în el este urât, este slut, este de partea diavolului.

Fiilor, fiilor, faceți-vă viața de zi cu zi împărăție a lui Dumnezeu, și așa veți fi ai lui Dumnezeu, și nu ai voștri, și așa veți trăi creștinește, și nu trupește, nu uitați! O, nu uitați, nu uitați să mâncați ce trebuie să mâncați ca să fiți cu Domnul. Nu mâncați ceea ce vă place, fiilor, căci plăcerea trupului se suie la inimă, iar inima nu este pentru păcat, ci pentru Domnul, și nu trebuie ea să coboare spre plăcerile cele fără Dumnezeu în ele, ca nu cumva să fiți printre cei fără Dumnezeu în voi.

O, arde pământul de nouă stânjeni în focul desfrânării din oameni și dintre oameni, căci desfrânarea este foc care arde în om, care arde omul pic cu pic. O, nu mai poate scăpa nici un trup de focul acesta, care pârjolește tot, și intră omul în foc, și intră focul în om, și totul arde și se face totul scrum, iar Eu am învățat mereu poporul cel credincios cuvântului Meu și le-am spus lor mereu, mereu: Fugiți, fiilor, fugiți dintre fiii oamenilor, și stați cu Mine și cu privirea în sus, spre cer, că în jos și în lături arde focul, arde pământul și omul, iar voi fiți cuminți în căsuțele voastre chiar dacă n-ați avea ce mânca, fiindcă pe pământ e prăpăd peste tot pe unde mișună oameni. Eu văd aceasta de sus, cu toți cei din cer văd, și vă spun și vouă ce văd. O, numai desfrâu văd prin toate locurile și colțurile și încăperile, prin toate câmpiile și munții și apele, și e tot un prăpăd peste tot. Are omul fereastra în buzunar și o deschide larg și se uită lung ca în vitrină trecătorul și intră și cumpără numai foc, numai desfrâu, și-și face din aceasta hrană pentru suflet și pentru trup, până ce se îmbolnăvește de tot cu trupul și cu sufletul și cade sub povară, o, și n-am cu cine să îngrijesc răniții din război, n-am. O, nu mai este nici un han, nici un adăpost de vreme rea, de vreme de noapte pentru drumețul căzut între primejdii. Nu mai este spital de bolnavi ca să fie dus la vindecare cel căzut și rănit de la păcat. O, nu mai am unde să-l duc pe cel căzut pe cale ca să fie îngrijit și ferit apoi de tâlhari, și să plătesc pentru el îngrijirea și învierea lui până la venirea Mea, când nu voi rămâne dator nimănui dintre cei care M-au sprijinit pe calea Mea cu omul în spate.

O, este, fiilor, la voi, este o lucrare lucrată de voi, și care vă trage prea mult spre ea, dacă ați ales-o pentru voi. Am privit în sărbători aici. V-am văzut pe mulți din voi fără de sfială pentru acest așternut, în care Eu, Domnul, poposesc cu sfinții Mei. Aș vrea, o, aș vrea să Mă primiți să vă spun ce vreau să vă spun acum. Mă sfiesc să vă spun, dar nici nu pot să nu vă arăt primejdia, pe care n-o gândiți a fi.

O, iată, fiilor, grăiesc cu voi pe limba cea de azi a lumii, că văd că toți, aproape toți v-ați făcut rost de un lucru primejdios minții și inimii omului, o jucărie cu care stau în buzunar și în mână toți oamenii de azi, de parcă altfel ei n-au mai trăit până acum, iar această bătaie de cap au luat-o în plăcere și în obicei de zi cu zi și cei ce știu de la Mine despre această primejdie, și toți, aproape toți se închină la această jucărie, în care-și prind urechile și ochii și inima și mintea și dorirea, și numai neastâmpăr le aduce, iar Eu am privit și am văzut cum vin destui în buzunar cu această jucărie aici la sărbători și o scot pe masă și se joacă cu ea de-a trufia, de-a îngâmfarea, de-a neumilința și nesfiala față de acest loc ales deosebit pentru Domnul, și față de taina Mea așezată aici, și trebuie să spun că ați ieșit pe câmp deschis prin această îndeletnicire și n-aveți armătură și n-aveți scut în luptă, fiilor, și n-ați făcut cu știre aceasta, iar duhul satanei v-a biruit pe mulți și v-a dat de la el ca să aveți, și ca să puteți ca el, și ca să vă smulgă apoi de la Dumnezeu pic cu pic. Eu însă vă spun că mai mare cursă nu este întinsă de satana pentru suflete acum ca și această jucărie, care se cheamă telefon, și este acest telefon folosit din plin și cheamă el spre satana pe toți, pe toți, iar satana îi atrage la dezbrăcarea de veghe, la libertatea de a simți tot ce este mai primejdios pentru sufletul din om, care înseamnă Dumnezeu în om, iar Eu, Domnul, văd toată marfa lui satana, tot ce scoate el la vânzare pentru cei neîncercați, și nu se poate să nu omoare el oameni cu grămada ca să fie ai lui, dacă și pe cei care mai citesc câte o rugăciune ca să se creadă ei cu Dumnezeu, și pe Dumnezeu cu ei, o, și pe aceia îi atrage și îi înșeală cu această îndeletnicire pierzătoare de om. Vă veți spune vouă și unii altora că pentru căutat după cuvântul Meu ați ieșit pe câmp deschis și spre primejdie, dar iată ce vă spun: O, nu e bine să bagi mâna în buzunar și să asculți cuvântul Meu purtat în buzunar, ci e bine cu lucrare bisericească să se stea înaintea cuvântului Meu când el vine spre oameni. O, cum să prindă putere în voi cuvântul Meu când fiecare zice că și-l are în buzunar și nu se strânge frățește ca să audă pe Domnul? Vita care scapă în iarbă grasă se umflă și se îmbolnăvește, și tot așa pățiți și voi cu privitul prin telefon la toate relele satanicești, iar în loc să-l biruie creștinul pe satana, iată, Îl biruie pe Domnul înăuntrul lui.

O, a pus satana cheia în mâna omului și-și deschide omul singur și intră pe tărâmurile morții și învață lucrarea primejdioasă cu care se încântă, iar Eu, Domnul, am spus cu zeci de ani în urmă că vine vremea cea rea de tot, când nici un trup nu va scăpa de desfrânare, și se va uita pe fereastră, și ce va vedea omul, aceea va face.

Mă îngrijorez ca un Părinte și dau să-i învăț pe cei ce cred cuvântului Meu și să le spun lor că nu aveau nevoie de această înșelare ca să-și facă rost de ea, și care este cursă pentru suflet, și cu care caută peste tot ca să știe de om satana și oamenii lui, iar Eu aduc spre știință iar și iar să aibă grijă cei ce vor să fie fii ai lui Dumnezeu cu viața lor, căci viața din ei este atacată când ei nu știu să se ocrotească de fața lumii, care le sluțește viața și le face vină înaintea Mea, căci ca să fie omul sfânt, trebuie să vrea aceasta.

O, fiilor, toți ochii de sus vă privesc din văzduh, și toți aveți nevoie de povață de îndreptare, iar unii din voi aveți nevoie de multă îndreptare. Pe vremea când lucram cu trâmbița Mea Verginica, o luam și Mă purtam cu ea peste pământ ca să vadă ea tot ce Mă doare de la om, și o purtam prin case de desfrânare, prin fabrici de tutun și de băuturi și o umpleam de jalea Mea cea de la om, ca să-i fie milă de Mine și de om și să Mă ajute să vin pe pământ cuvânt ca să strig după om, ca să-l călăuzesc pe cale cu sfințenie și ca să-i spun cum să se ferească de păcat, sau cum să se vindece de el, și-Mi plângeam plânsul Meu, așa cum și azi Mi-l plâng, rugându-vă pe voi să vă păstrați nu numai credința, dar și viața cea curată de cele rele de peste oameni, o, fiilor. Și vă rog cu suspin să nu vă mai încântați să spuneți că vă e de folos ceea ce folosiți, dar nu numai că nu vă e de folos, ci vă și vatămă sufletul și inima și mersul cel credincios. O, veniți-vă în fire, vă rog aceasta Eu pe voi și luați-vă din mâna duhului rău, din calea lui. Fugiți de primejdiile pe care nu le cunoașteți cu lucrarea lor, și bucurați-vă în Duhul Sfânt, căci clipa în care ați găsit această cale cu învățătură pe ea, a fost clipa salvării voastre, dar prețuiți-o, fiilor, și nu dați s-o pierdeți, că aveți apoi de dat răspuns. Cu milă vă ies în cale, și vă spun ce este pe cale și cum să mergeți ca să nu fiți voi vătămați.

O, fiilor adunați la glasul Meu, nu poate sluji omul la doi stăpâni, iar voi să credeți aceasta ce vă spun. Mă umple jalea și mila de toată făptura, și vă spun vouă aici, că asta se vede din cer, și asta lucrează oamenii, propria lor pierzare. E bine să nu aleagă omul așa. El însă nu mai poate altfel.

O, nu mai iubiți, nu mai căutați folos și timp irosit de la telefonul care vă fură spre el voința. Voi aveți pe Domnul, spre Care să căutați. Cine nu este trimis de Domnul și vegheat de sus când umblă pe această cale, pe care și Eu trimit spre lume cuvântul Meu, o, acela face de la el aceasta și cade în bătălie, dar Eu n-am spus să facă aceasta creștinii poporului Meu ca să umble și ei cu lumea aceasta pe calea ei. Dacă Eu, Domnul, nu v-am dat această îndeletnicire, iată, v-ați luat singuri, și vă faceți prea mult de lucru de la lumea cea urâtă, și spun aceasta fiindcă îl văd pe creștin cât este de neastâmpărat în mână cu această jucărie, care-l scoate pe drum ca să-l încânte, dar Eu nu pot să nu Mă îngrijorez, să nu Mă doară când văd câtă vătămare aduce celui neîmbrăcat gros pentru vremea cea rea de azi.

O, aș vrea să stau de vorbă cu cei ce vin să bea din apa Mea, dar ei nu stau de vorbă cu Mine așa cum a stat fiica Samariei de vorbă cu Hristos la fântână. O, aș fi vrut, aș vrea, să-i fac pe toți ca și pe ea, dacă le grăiesc lor aici când ei vin aici. Spun așa că e rece între Mine și ei. Nu le pot spune lor păcatele ca să-i curăț de ele apoi, ci doar îi rog să facă voia Mea și poruncile vieții, și mereu, mereu îi rog ori de câte ori vin la izvor ca să ne întâlnim aici și să le pot grăi aproape, adică față în față, chiar dacă ochii lor sunt ținuți să-Mi vadă ființa și slava ei și oștirile cerești cu care Mă port în călătoria Mea dintre cer și pământ.

O, aș vrea cei ce vin la izvor să se și mântuiască dacă au aflat cărarea Mea dintre cer și pământ și popasul Meu aici, și gura Mea plină de învățătură peste cei ce vor mântuirea, dar cât de credincioși ar fi să fie cei ce aud cuvântul Meu așa cum l-a auzit samarineanca la fântâna lui Iacov? O, fiilor, Eu pe cei blânzi îi îndrept și îi învăț căile Mele, precum este scris, dar pe cei ce n-au blândețea inimii nu-i pot povățui. Doar cu toiagul certării i-aș putea povățui, și de care singuri își fac rost prin firea lor aspră și necunoscătoare de Dumnezeu, căci ca să-L cunoști pe Dumnezeu trebuie să fii tu cunoscut de El, și trebuie să semeni cu El ca să se cheme că-L cunoști și că ești cunoscut de El.

E plânsul disperării Mele cuvântul Meu cu care-l rog de atâta vreme pe om să se facă dumnezeu prin har, ca să nu mai am atâta durere de la despărțirea lui de Dumnezeu, căci creștinul spre care se îndreaptă plânsul Meu și ruga Mea prelungă, căutând să-l scap de greșalele noi și vechi, o, el se tulbură, se întunecă, și-și bate joc de plânsul Meu cel ce face așa. O, nu mai am nici cum să plâng cu plâns știut de creștin, că mult e de plâns din pricina celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu mult și mereu și n-au dragoste ca să se facă plăcuți lui Dumnezeu.

O, creștine fiule, iată ce-ți spun să faci: caută-L pe Domnul și folosește-te de El pentru iertarea păcatelor tale, iar apoi să Se folosească și El de tine pentru lucrările Lui, așa cum poți să înveți din pilda cea de acum două mii de ani, căci femeia samarineancă a slujit pentru Hristos după ce L-a întâlnit și s-a petrecut curățirea ei de păcat.

O, Mă doare, Mă doare să fiu folosit de om, și Mă doare dacă nu pot apoi să Mă sprijin cu el pentru lucrarea cu care am venit s-o împlinesc pe pământ spre mântuirea multora. Aș vrea să strângă creștinul folos în cer din lucrul lui cu Mine, dar Îmi strâng Eu lacrimi pe urmele lui, că nu seamănă cu Mine cel ce se crede creștin, și mai ales se crede urmaș al cuvântului Meu de azi.

O, fiilor, iată de ce dau Eu să grăiesc prin voi mai răspicat în sărbători cu cei ce vin aici, la izvor, ca să ia cuvântul Meu în urechi și să-l audă până la inimă, dar cei care aud, și nu fac faptă apoi din cuvântul Meu, au de dat răspuns pentru aceasta înaintea Mea, că așa este drept să fie între om și Dumnezeu. O, când cei ce cred și se întâlnesc aici în sărbători, cea mai binefăcătoare întâlnire pentru ei și pentru Mine ar fi dacă s-ar lucra pentru îndreptarea faptelor rele și a îndeletnicirilor de tot felul a celor ce vin și ascultă de la Domnul.

O, iată o durere a Mea dintre multele mari dureri pe care le îndur ca un Dumnezeu, iar acum spun pentru aceste apucături ale creștinului, spun și Eu că nu se alege cu nici un folos să fie înțeles de cei din jur cel ce se vrea creștin. O, numai pagubă îi aduce lui această pretenție, că face creștinul apoi păcatul dezvinovățirii și al neumilinței prin aceasta, și face păcatul cârtirii și al îndreptățirii de sine, și iată ce lucrează creștinul în schimbul celor așteptate de Mine să le lucreze el înaintea Mea, iar cel ce lucrează așa, ajunge apoi la dispreț, la răceală de frați, la suflet greu și la nelucrare, fiilor.

O, e bună mustrarea, e bună foarte, Eu așa am spus, iar cei ce nu o iubesc pierd cununa vieții și o dau pe nimic, ca unii fără de certare peste ei, căci certarea este pentru fii, nu pentru străini. E vinovat omul mereu, mereu, și-și face rost de vină mereu, mereu, iar curățirea vinei lui, o, este rece de tot în el această grijă, iar dacă mai și este pe câte undeva peste cineva, e făcută de omul însuși așa cum îi convine lui, și nu de doctor este făcută, iar doctorul este fără de lucru, și n-am nici lui ce să-i plătesc pentru lucrul lui.

O, fiilor care v-ați ales să credeți pe Domnul întru venirea Sa cu învățătură pentru cei credincioși, o, nu căutați să nu fie văzuți pașii voștri și să fie apoi cercetați pentru greșelile pe care le-ați săvârși pe cale. O, așezați-vă la sfat frățesc și umblați la greșalele voastre și căutați prin umilință iertarea lor, și să văd Eu că aceasta căutați.

Voi, cei care obștește viețuiți prin cetăți laolaltă ca să vă știți ai Mei, o, stați frumos și sfânt și în lumină împreună viețuind, ca nu cumva să vă pedepsească statul vostru în cetățile poporului Meu așa cum i-a pedepsit pe cei care au venit să stea și n-au stat umiliți și n-au stat frumos și sfânt, și au fost apoi prăbușiți de însăși purtarea lor necuviincioasă, nesfioasă, neluminată mereu, nesupusă veghii, și iată, vai celor fără de veghe peste ei, că aceia cad în voile lor și cad apoi de pe calea cu Dumnezeu pe ea!

În obștile poporului cuvântului Meu se descoperă totul cu lucrare de sus și de jos, chiar dacă nu se spune din locul în care Eu, Domnul, descopăr, iar dacă se și spune unii se căiesc, iar alții nu, și dau aceștia pe alții vina lor.

O, nu vă căinați ca să vă dezvinovățiți și ca să fie alții vinovați pentru voi, ci căiți-vă pentru voi și pentru ceilalți. O, căiți-vă pentru păcatele de la care suferiți dureri, că nu de altceva vă vin dureri. O, creștine, căinarea ta te așează în spatele celui căruia te caini, ca unul care ești nemulțumit și te caini împotriva celui de care ești nemulțumit. O, Eu n-am deschis gura în vremea durerilor Mele, ba i-am și ocrotit pe ai Mei de suferința Mea. O, suferiți cu iubire durerile când ele vin,că sunt curățitoare de omul cel vechi din voi și sunt învățătoare omului cel nou în voi, și care trebuie să răsară, iar dacă nu vă înnoiți prin dureri, o, ce v-ar mai putea înnoi pe voi?

O, fii și fiice, o, măi fiilor, mulți din voi sunteți neputincioși și loviți pentru că nu ascultați întocmai să stați în cuib zburând și să zburați stând în cuib, așa cum Eu v-am povățuit ca să ascultați voi așa. Eu iar și iar vă spun că dincolo de hotarul pus de Mine în jurul vostru se pun turnări dușmănoase pe cale pentru dărâmarea voastră de lângă Mine, și nu toți credeți când vă spun aceasta, iar ca să credeți vă ajut Eu, că uitați-vă la cei ce nu mai sunt cu voi că n-au ascultat să nu umble, sau dacă umlbă, n-au umblat cum se umblă și pe unde se umblă ca să vă păzesc Eu pe unde Eu pun pază pentru voi, că nu peste tot pun pază, din pricina multei umblări a oamenilor lumii pe toate căile, fiilor.

O, feriți-vă și iarăși zic, feriți-vă să nu cădeți sub puterea vrăjilor, sub batjocura farmecelor care zdrobesc pe cei peste care ele cad și-i scot de la Mine pe ei.

O, e zi de mângâiere această zi, și am învățătură de pus pe masă, că vreau să înțeleagă cei ce dau să Mă urmeze cu viața lor și să știe ei apoi că una este să te întorci pe cale cu Dumnezeu, și cu totul altceva este să se întoarcă păcătosul la pocăință, nu la Dumnezeu și atât, căci la Dumnezeu nu se poate nimeni întoarce cu pașii lor și atât, și nu se cheamă că s-au întors dacă numai atâta fac, ci se păcălește pe sine cel ce face o așa întoarcere la Dumnezeu. O, la pocăință trebuie să se întoarcă cel păcătos, și nu se poate întoarce altfel la Dumnezeu, și nu stă dacă nu se întoarce la pocăință, la păreri de rău pentru viața cea fără Domnul și plină de păcat, și pe care omul și-o duce mereu în spate, bietul de el.

O, sunt primejdioși anii tinereții când omul nu se teme de păcat și de plata păcatului apoi, iar după ce anii trec peste el și-i lasă pe inimă toate cele pentru pedeapsa păcătoșilor se umple de durere omul, de păreri de rău și de jale grea, și-i trebuie pocăință, și prin ea mângâiere.

Nu bucurii cu Domnul, ci pocăință, omule, îți trebuie, și multe păcate acoperă cel ce poate să întoarcă un păcătos la pocăință, dar mai sunt cei care să-i învețe pocăința pe oameni? O, nu mai sunt, dar vin Eu, Domnul, vin Eu, căci așa este scris, să vin.

O, fiți treji sau treziți-vă în miez de noapte tot timpul zilelor voastre și stați de vorbă cu Mine și cu sfinții, fiilor. Să nu treacă o noapte fără să vă întâlniți cu Mine prin cuvinte și prin cântare de slavă. Să nu lipsească din casele voastre pravila călugărească, hrana cea pentru suflet, cu care să vă hrăniți iubirea cea pentru Dumnezeu, și care aduce omului pocăință mai întâi. O, dacă nu știți cuvântul Meu ce spune, întrebați, ca să fie deslușit înțelesul cel întreg al cuvântului Meu, și nu uitați că David împăratul spunea: «La miezul nopții m-am sculat ca să Te laud, Doamne, iar dimineața când mă scol încă sunt cu Tine, și tot așa și în ceasurile zilei aduc Ție închinare, și de șapte ori pe zi m-am așezat ca să Te laud, Doamne». O, toată suflarea Îl laudă pe Domnul pe pământ și în văzduh, fiilor, iar voi sunteți mai mult decât păsările, care Mă laudă neîncetat cu cântările lor.

Despre rânduiala cea pentru trup v-am grăit și alte dăți, dar acum dau să vă amintesc cu duioșie de Păstor și să vă spun: o, nu mai mâncați carne, fiilor. Sunt între cei ce vin aici, și care nu se pot făgădui acestei împliniri sfinte, și le fac lor această rugăminte. O, cine se desparte de păcat, acela trebuie să știe să înceapă să împlinească poruncile vieții și să deschidă Scripturile și să vadă și să se învețe din ele să iubească pe Domnul din toată inima, și apoi să nu mai mărturisească strâmb, să nu mai fure, să nu mai ucidă, să nu mai iubească sau să caute desfătarea și desfrânarea, să nu caute spre ceva ce nu-i al lor, ci să urmeze toate poruncile vieții ca nu cumva să se facă vinovați față de ele și de Dumnezeu, de Cel Care le-a trimis pe ele pe pământ ca să fie împlinite de cei ce se întorc la pocăință, și apoi la calea cu Domnul.

O, omule cu păcate peste tine, nu se spun păcatele care trebuiesc curățate și iertate, nu se spun decât la cei încercați de Dumnezeu și plini de biruință asupra diavolului, că dacă sunt ele spuse la cei neformați sau neîmbrăcați în puterile și tainele de sus, o, îi poți slăbi, îi poți sminti. Dar păcatele fraților voștri, o, fiilor hrăniți cu învățătura Mea, nicidecum să nu vă încumetați să le îngânați voi, să le îngrijiți voi, căci această defăimare v-ar costa greu, iar diavolul ar prinde putere să vă sfâșie, căci ispititorul asta vrea, să faci păcatul defăimării asupra celor încercați de ei înșiși sau de diavolul, sau chiar de tine, cel ce defaimi, crezând că-ți faci rost de cinstire.

O, cât de primejdios este pentru cel ce defaimă pe fratele său prin vorbiri de rău, că acela își vinde fratele, din unul în altul îl vinde prin clevetirea cea defăimătoare și disprețuitoare asupra fratelui în inima celui ce primește vorbiri de rău împotriva celui de o credință cu el, sau asupra păstorului sufletului său dacă nu-i convine de lucrul păstorului. O, dacă ești frate după adevăr, ocrotește-l pe fratele tău ca să nu greșească, să nu se abată de pe calea cea sfântă și veghează-l pe el și roagă-te Tatălui pentru el așa cum M-am rugat Eu când am spus: «Tată, păzește-i Tu pe cei pe care i-am păzit Eu în numele Tău, căci Eu vin la Tine».