6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

O, așa pățește omul, măi fiilor, amețește mereu, atât cât poate să se simtă deasupra lui Dumnezeu, Căruia Îi calcă voile mereu, mereu pentru voia de sine, păcatul amăgirii de sine numindu-se acest păcat. Și precum vinul se urcă la cap când omul bea vin, la fel părerea de sine, trufia și neumilința se suie la cap și amețesc omul, și de aceea am hotărât Eu, Domnul, să aibă omul sfătuitor de care să asculte cu tot întregul ființei lui, că altfel i se urcă la cap amăgirea de sine, păcatul care îl învață pe om să se ascundă în sine, să-și fie sieși Dumnezeu, să se oprească pentru sine și să nu fie știut el pe dinafară cu tot întregul său.

Fiilor, fiilor, când omul vine să se dea Domnului, iată, nu știe să nu-și mai oprească din ale lui, din voile lui, din vederea lui, din apucăturile lui, nu știe să se facă curat pentru Domnul de cele ce-l despart de Domnul. O, dacă vii să te apleci Domnului, schimbă-te, măi creștine. Nu poți fii călăuzit și ținut în lumină dacă nu lepezi obiceiul de a nu fii știut cu toate ale tale, căci Domnul nu se bagă în sufletul omului dacă omul își oprește în sine gânduri, simțiri, lucrări de-ale lui și grăiri neștiute și stă așa în fața Domnului. O, în fața Domnului ori stai, ori nu stai, că nu se poate cu jumătatea, așa cum este omul învățat să facă între el și Dumnezeu, Care le vede pe toate, și iată de ce nu mai am Eu sfinți pe pământ și armonie între om și Mine, așa cum am avut Eu parte între Mine și cei trei ucenici, cu care am mers deosebi pe munte și M-am arătat lor cu chipul Meu ceresc, din care ieșea lumina lui. Cei trei nu mai aveau între Mine și ei ceva care să-și oprească loruși, fie și un ceva cât de mic, și erau deschiși cu totul Mie și Mă uitam în ei atâta de ușor, de vreme ce nu-și păstrau în ei despărțire de Mine prin nimic, și totul era în lumină între ei și Mine, de au putut ei să se învrednicească de vederea slavei Domnului o clipă, atât cât să le fie de ajuns celor curați cu inima să mărturisească pe Domnul apoi, atunci și peste timp că Eu sunt din cer venit și că sunt Fiul Tatălui și sunt din veșnicii, căci Duhul S-a putut așeza în ei și S-a descoperit lor, nu numai vederea chipului Meu slăvit cu slava Tatălui, cu glasul Tatălui, Care le-a grăit lor din văzduh că Eu sunt Fiul Său, Cel în Care Tatăl binevoiește.

O, fii ai poporului cuvântului Meu, nu pot să stau cu voi în cuvânt ca să vă dau mai mult acum, căci nu-i am acum tari cu trupul pe cei ce Mă țin când ei au de purtat suferinți. Vă dau însă veste că voi grăi peste zece zile, când voi avea sub cort aici popor adunat alături de sărbătoarea cea pentru mama Mea Fecioara. Acum însă, fiilor, așez în carte cuvânt scris și spun peste voi:

Binecuvântată să fie pregătirea zilei de serbare, și calea spre cetatea cuvântului Meu a celor ce se vor porni la drum ca să vină la Domnul!

Binecuvântată să vă fie armonia și pacea din voi și dintre voi, a celor ce pregătiți așternutul pentru sosirea celor din cer și a celor de pe pământ aici cu sărbătoare!

Fiilor, fiilor, pacea se zidește prin armonia dintre voi, iar armonia se naște din iubirea cea de sus, cea pentru Domnul. Frumusețea purtării și armonia, acestea vin de la iubire, iar cine nu le are pe acestea în purtarea lui cu Domnul și cu frații, acela nu are iubire, nu are așezare din cer peste mintea lui și peste inima lui apoi. Așadar, vă dau povață pentru pacea dintre voi, și vă voi privi, fiilor.

O, cine nu învață nu poate. Cine nu-și iubește învățătorul, acela este fățarnic în iubire când se arată că iubește. Iubirea nu este fățărnicie, fiilor. Ea este Dumnezeu, așa este scris, numai să vrea omul să se facă lui Dumnezeu plăcut, și numai Lui.

O, fiule creștin, să nu vii la Domnul din vreo pricină sau din vreo dorință de partea ta. O, nu așa, căci dacă nu-ți vei vedea împlinite țintele tale te duci de la Mine. Nu veni nici pentru folosul mântuirii tale, căci tot iubire de sine se cheamă și aceasta, iar Eu am cerut omului lepădarea de sine pentru calea lui cu Mine. Vino numai pentru că Domnul este Făcătorul și Dumnezeul tău și a toate. Vino din iubire pentru El, dar numai s-o ai pe ea, căci dacă dai s-o zidești cum știi și cum vrei tu, o, tot nu mergi bine, ci roagă-te Lui să stea în tine tot timpul, și să nu te lase pe tine să stai înăuntrul tău, o, și fie-ți milă de Mine, ca să te scriu în cartea Mea, în cartea vieții Mielului, fiule creștin, căci viața Mea o dau celor ce Mă iubesc cu milă.

Mi-am povățuit poporul să se bucure cu sărăcia și cu puținul din toate ca nu cumva să tragă spre lume și să umble cu lumea și să caute în lume ocupație și multe și de toate pentru viața trupului. O, cel ce leapădă sărăcia și puținul din toate acela nu-L mai iubește pe Domnul, și este el câștigat pic cu pic de duhul și de fața lumii și se dezbracă apoi de mersul pe cale cu Domnul, și azi își dă jos cămășuța, mâine băsmăluța, sau bonețica cea pentru cuvioșie, apoi își dă jos frica de Dumnezeu și caută să aibă de toate ca și lumea și se duce de la Domnul și lasă rană, lasă durere, lasă jale în urmă.

O, să nu știe nici cucul de tine și de casa ta, creștine, așa te-am povățuit mereu, iar acum ți-am spus cum greșești și cum cazi, căci pasărea cuc e o pasăre cu cântec, e pildă rea, e pilda lumii și a duhului lumii și a trupului lumii, ea nu are casă și merge să-și lase ouăle în cuiburile altor păsărele, cărora le dau jos din cuib ouă ca să-și pună de-ale lor, iar când ies puii îi dau jos din cuib pe puii de drept ai cuibului, și, crescând mari, își gonește din cuib pe mama vitregă, pe cea care îi crește. O, și iată, așa am pățit Eu, Domnul, că au venit inimi iubitoare de sine, ca să fie în poporul Meu și ele, și Mi-au scos din cuib copii și i-au dus de la Mine spre lumea cea fără căpătâi, căci au fost inimi răpitoare, au făcut cum face pasărea cuc, care umblă să strice cuibul și rodul altor păsărele, dar Eu am spus: să nu știe nici cucul de tine și de casa ta și de cărările tale cu Domnul, creștine care-Mi porți iubire și credincioșie, că altfel cazi din cuib, și nu mai ai ocrotire, că lumea nu te ocrotește când te duci în ea și spre ea, ci te despoaie de toate podoabele sfinte și te ruinează pic cu pic și Mă lasă fără tine, fără puii Mei, fără cei crescuți de Mine și hrăniți din cer cu hrană curată, sfântă și dulce pentru suflet, că tu cauți apoi pic cu pic să semeni cu lumea și să nu te mai poată sprijini îngerii Mei pe calea cea rătăcitoare, o, și-Mi faci suspin, și-Mi faci durere și lacrimă, fiule fără credincioșie până la sfârșit.

Pilda pe care Eu am spus-o, luați-o aminte, fiilor, că Eu am pierdut mulți pui, după ce i-am hrănit din cer, și lumea i-a câștigat pentru ea. Îi văd pe mulți muncind pentru ei prin lume, dar trupul e mic și e trecător, și e păcat să asculți numai de trup, e păcat, o, și-i văd pe mulți sub acest păcat, îi văd prin lume, iar lumea vorbește urât de tot, trăiește urât de tot, stă în păcate urâte de tot și aduce iadul tot pe pământ deasupra, iar creștinii cei hrăniți din cer pleacă și se încântă cu cele din lume, cu facerea cea de la oameni și iau de la oameni, ca și cum oamenii și făcăturile lor sunt mai deștepți și mai deștepte ca Dumnezeu, o, și așa disprețuiesc ei pe Domnul și facerea Lui, așa fac până și creștinii cu Domnul, fac și ei ca și lumea și iau de la lume, și nu iau legea raiului ca s-o lucreze ei pe ea, iar Eu, Domnul, nu pot să văd aceasta și să nu Mă doară adânc chiar de la creștini. O, și ce vei face tu, creștine, care Mă umpli de atâta durere zi de zi cu trupul tău prin lume, și de la lume auzind și luând? O, să nu-Mi spui că ești uriaș și că lumea nu te biruiește, de vreme ce Eu, Domnul, te văd biruit de ea și de cele din ea, după care te duci, și nu mai poți ca Domnul apoi, și nu mai poți nimic frumos, iar urechea și inima și sufletul tău se pătează și se duce pata până la cele dinăuntru ale tale, și Mă doare de munca Mea pierdută, după ce te-am hrănit ca să fii al Meu, și iată, te duci de lângă Mine, te duci spre lume și stai în ea. O, nu ți-a plăcut ca în rai, și iată, îți place ca în lume, ca lumea care fuge de muncă, și te face și pe tine să fugi și să nu mai lucrezi raiul și să nu-l mai păzești curat precum este scris pentru om.

Îi învățam să trăiască pe ucenicii Mei și le spuneam lor: «Bucurați-vă pururea!». Așa și vouă vă spun, petreceți, fiilor, în trăiri sfinte, căci cele mai adevărate bucurii sunt ele, că a spus cândva cineva pe pământ că un popor care nu se mai bucură este un popor care nu mai trăiește.

O, fiilor, măreție de minte este să știe creștinii taina trăirilor cu Domnul, trăirile sfinte, cele mai dulci clipe ale omului, cele mai cerești, măi fiilor. Tristețea după Dumnezeu e dulce trăire a celui ce o are pe ea în sufletul său, că e trăire cu Domnul, fiilor, e tânjire după Domnul, iar trăirea înseamnă bucurie. Domnul înseamnă viață, înseamnă adevăr, și voiesc în ziua aceasta să deslușesc taina lui Iisus cu ucenicii Lui și să știe poporul cuvântului Meu ce înseamnă să fie ucenic al Meu cel care se voiește pe sine fiu al acestui popor acum și până la sfârșit.

O, ucenici iubiți, poposim aici, la masă de cuvânt, și se cheamă Acasă această cetate a Mea de fii și de frumuseți văzute și nevăzute, fiilor, așa cum voi vedeți acum ca martori de sus. Stăm pe nori, și așa Ne purtăm la masă aici, căci statul Nostru e ceresc, e pe nori și pe slavă tainică, și spun aceasta spre bucurie, spre trăire cerească cu Noi a celor ce Ne primesc aici acum cu lucrul Nostru cel ceresc.

Iată, vă dau cuvinte de sărbătoare a voastră între cei din cer și între cei de pe pământ ai Noștri aici. Pace vouă, o pace vouă în ziua voastră de serbare după două mii de ani de la umbletul Meu cu voi pe pământul lui Israel, o, fiilor!

— O, dulce Învățătorule, dulce cuvânt, dulcea noastră bucurie atunci și acum, Doamne, și Te mângâi grăindu-ne atât de dulce nouă! O, Doamne Învățător, în ce chip miluiește Tatăl pe fii, așa ne-ai miluit Tu pe noi, de ne-ai ales ai Tăi să fim și să ne temem de Tine spre înțelepțire și spre despărțire de lume, Doamne. Cei ce nu se despart de lume pentru Tine, aceia n-au temere de Dumnezeu și nu rămân lângă Tine până la sfârșit, căci lumea și statul cu ea îi murdărește mereu, iar cu Tine și lângă Tine nu se poate sta sau petrece oricum, decât numai cum Îți priește Ție, și după cum este Ființa Ta, Doamne. Cine nu urăște pentru numele Tău tot ce a avut sau a iubit, o, nu Te poate iubi numai pe Tine apoi, așa ai spus, și nu este să nu se vadă acest adevăr și azi între cei ce dau să-Ți urmeze întorcându-se mereu înapoi ca Sara lui Lot, împietrindu-se la inimă pic cu pic, până ce rămân pe cale și nu Te mai urmează, Doamne, nu mai merg mai departe cei ce nu sunt vrednici de Tine, ci se întorc rușinos înapoi fiindu-le sau nu rușine după ce au rămas mincinoși față de Tine cu inima lor.

Dar voim, Doamne, acum, să stăm în sfat cu cei din poporul cuvântului Tău ca să avem părtășie cu ei deplin în ziua noastră de serbare și să-i ajutăm să simtă cu adâncime răspunsul care le va fi cerut dacă au ales mersul cel sfânt cu Tine, venirea Ta, care cere omului credincioșie, dar nu vremelnică aceasta, o, Doamne.

Iată, acum, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, cu Domnul alături de noi grăim vouă ca ucenici ai Săi, ca urmași ai lucrării Lui între oameni, o, fii ai cuvântului Său din vremea voastră acum. Ne uimim de fiecare dată de mila și de măreția cuvântului învățăturii Lui peste voi, cei de azi credincioși venirii Lui cea de azi. Vă povățuim cu duh cald să nu întoarceți înapoi privirea dacă ați ales pe Domnul de cale și de viață și de scăpare din greu și din păcat. O, nu alegeți să fiți lași. Fiți plini de râvnă, frați iubiți, cereți-vă vouă statornicie și fiți cinstiți cu Domnul, Care iartă și miluiește și iubește cu dor așteptând.

O, mulți au venit și mulți au plecat de pe această cale slăvită a venirii Domnului cuvânt pe pământ din vremea trâmbiței Sale Verginica și până azi, vreme în care sfinții cerului s-au uimit, s-au minunat și se minunează de măreția Domnului în această venire a Sa pe pământ. Iată, primiți de la noi părtășie cu voi și luați în inimi ceea ce lăsăm peste voi, că să știți, frați iubiți, că pe pământ e mai mult și mai mare decât oricând lucrarea și taina fărădelegii, iar voi nu uitați pe Domnul, Care a spus încă din vremea Sa cu noi pentru vremea de sfârșit, cum că din pricina înmulțirii fărădelegii iubirea multora se va răci. Suntem martori când Domnul v-a povățuit pe voi prin cuvânt în acest timp și v-a spus să nu căutați la fața fărădelegii de pe pământ ca să vi se răcească iubirea și să-L părăsiți pe Domnul Mântuitorul. O, nu s-a luat aminte prea mult, că mulți din cei ce știu venirea Domnului aici n-au ascultat, n-au împlinit să se tragă din fața privirii fărădelegii și a armelor ei ucigătoare, n-au închis ușa spre fața cea hâdă a desfrâului de pe pământ, că greu mai este de desprins acest lipici de pe inima celui neascultător de Dumnezeu când Domnul strigă primejdia ca să se ascundă de ea creștinul care a ales curăția cu Domnul și pentru Domnul, și ca să poată sta el cu Domnul pe cale, căci sfinte sunt căile Domnului între pământ și cer.

E zi de trezire mare această zi și spunem iar și iar de la Domnul: Cine nu urăște pentru Domnul mamă și tată, frați și surori, soție și copii, averi și obiceiuri și îndeletniciri fel de fel, nu poate fi cu Domnul unul ca acela, nu rămâne credincios Lui, căci nu se poate împărțire în două, ci se poate numai cu iubire întreagă lângă Domnul.

Vă luăm la piept ca pe niște copii și vă dăm îndemn de statornicie, că mare rușine și multe lacrimi vor purta pe inimi și pe obraji cei ce au venit și au părăsit apoi pe Domnul și calea Lui de azi, după ce au dat să se dea Lui. «O, iubirea multora se va răci», așa a spus Domnul. Și cum se va răci? Iată, trage creștinul înapoi, la cele părăsite pentru ca să umble apoi cu Domnul. Când Domnul vede pe creștin că nu mai are credincioșie și nici frică, când Domnul îl vede jucându-se de-a căderea înapoi, o, Se întristează Domnul, Se rușinează înaintea diavolului, și de durerea aceasta mare îl părăsește pe cel mincinos și nu-l mai sprijinește, și se împlinește apoi zicala cea adevărată care spune că Dumnezeu când vede că omul dă să se piardă de El îi ia mințile. O, aceasta este ceea ce s-a întâmplat celor ce au părăsit această bărcuță, mersul cu Domnul prin valurile fărădelegii, care se tot înmulțește izbind și trăgând spre ea pe cei slabi și nestatornici față de angajamentul dat Domnului ca să-I urmeze cu dragostea lor, care se dovedește apoi că n-a fost și că mincinoasă a fost ea.

O, frați iubiți, în afară de dragostea de Domnul orice fel de dragoste este păcat și duce la păcat și la moarte. Când vedeți că o luați razna față de ceea ce vă cere Domnul ca să rămâneți ai Lui, o, opriți-vă din rătăcirea clipei, ascultați și înțelegeți semnalele Domnului, ca nu cumva Domnul să vă ia mințile și să vă lase să hotărâți voi împotriva statului cu El și pentru El. O, dacă ați plecat din cele vechi ale voastre, din cele fără Domnul atunci, apoi nici cucul să nu vă știe pe voi prea mult și locul vostru de viețuire cu Domnul, și să fiți deștepți și departe de lume, ca lumea să vă uite, să nu vă mai cunoască, iar aceasta va fi așa numai dacă voi veți fugi din lume și de lume ca să stați cu Domnul și să fiți în Domnul, nu în lume, o, fii ai Domnului, căci prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu, așa este scris. O, aduceți-vă aminte de Israel care spunea: «Nu vom cânta cântările Domnului și ale Sionului în pământ străin, iar dacă nu vom asculta așa, atunci să ni se lipească limba de cerul gurii ca să nu ne lase Domnul să-I greșim, împărțindu-ne lumii și cărărilor ei».

Îi învăța Domnul pe creștini și le spunea: «Fiilor, fiilor, nu vă aduceți în casele voastre neamurile voastre necredincioase, că poate neamul tău vine de la o femeie, de la băut, de la curvit, și-ți spurcă ție casa binecuvântată și-ți pătează puterea și curăția ta și a casei tale». Și iarăși spunea Domnul: «Nu căutați să stați în casă singuri, femeia cu bărbatul ei ca să vă atrageți unul spre altul spre slăbire, spre neascultare de Domnul, de Cel sfânt».

O, părinții să stea tot timpul cu copiii lor, iar copiii la fel, să stea tot timpul cu părinții lor, ca să vă puteți ocroti unii pe alții de păcat, măi fiilor, și frumoasă era învățătura Domnului peste cei ce veneau la izvorul acestui cuvânt sfânt în vremea celor peste șaizeci de ani de cuvânt. O, dacă ar fi ascultat creștinii pe Domnul în tot acest timp, mai cădeau, oare, atât de mulți, pe câți s-au și sculat să vină și să fie ai Domnului?

O, de câte și câte v-am aminti și v-am îndemna pe voi, cei de azi cu Domnul în lucru, dar Domnul este Învățătorul nostru și al vostru, fiilor călăuziți de El. Și Tu, Doamne, dă-le lor, dă-le ca să aibă minte, și cu ea să-Ți lucreze și să Te păstreze în ea, ca nu cumva s-o piardă, ca nu cumva să le-o iei pentru neascultare și să Te piardă ei apoi prin însăși mintea lor, care nu le-ar mai lucra lor salvare. O, hai Tu, iar noi să ne bucurăm de grăirea Ta. Tu ești Cuvântul, iar noi, Doamne, suntem rodul Tău. Amin.

— Eu sunt, Eu și ucenicii Mei, cu care am umblat acum două mii de ani, fiilor de azi ai cuvântului Meu.

O, așa este, fiilor. Mai întâi își pierde omul mintea, și numai apoi părăsește pe Domnul și pe frați. De aceea v-am spus vouă că e bună numai mintea de obște, căci cea de sine este trufie, este căderea care îl rupe pe om din Dumnezeu și dintre frați, și iată, cei ce au căzut prin însăși mintea lor au ajutat prin aceasta slăbire altora, iar cei ce au rămas sunt cei ce ajută mersului lucrării, iar fraților statornicie și sunt ai lui Hristos.

O, fiule care te clatini cu mintea ta și-ți faci mereu planuri și iar planuri ca să ai cu ce-ți omorî timpul și să nu mai ai statul tău cu Dumnezeu, o, iată ce spun Eu, Domnul! Nu poți fi cu nici un chip cu Hristos și al lui Hristos dacă n-ai pe cineva din partea Lui destoinic, căruia să-ți supui ființa ta și toate ale ei și să-ți știe îndeaproape toate ale tale văzute și nevăzute și să-ți poată călăuzi tot timpul pașii și viața cu Domnul, că altfel omul își îngăduie de toate când nimănui nu-i dă seama pe pământ de cele ce-și lucrează el, și vai celui ce-și are viața în însăși mâna lui, la liberul voinței lui cu cele dinăuntru și din afara lui, cu cele ale casei lui înăuntru și în afara ei, căci unul ca acela nu este al Domnului cu nici un chip, nu-l cunoaște Domnul pe el din mărturisirea nimănui despre el, despre viața lui îndeaproape.

pe calea crucii trebuie să ai îndatoriri, nu dorințe să mai ai, și toate trebuiesc lucrate cu lepădare de sine mereu, că Eu am spus că nu stă cu Mine cel ce nu se leapădă de sine, și mai bine este să nu vină, căci dacă vine și stă și pleacă apoi, o, va avea de dat răspuns aici, nu în altă parte va sta înaintea Mea cel ce a stat la această masă și nu și-a păstrat iubirea.

O, trâmbița Mea, o, Verginico, celui ce se alege cu iubirea de Dumnezeu, aceluia îi trebuie cruce, căci am spus: «Să-și ia crucea cel ce voiește să vină după Mine!». O, și de ce așa? Păi altfel zburdă omul după plăceri, și se scufundă în păcat, și nu așa este viața pentru care a fost făcut de Dumnezeu omul, și iată ce dureros am plătit Eu, Domnul, abaterea omului de la calea vieții și nu-l doare că M-a sortit durerilor!

Omului îi trebuie de toate și nu-i place cu crucea. De aceea am fost Eu condamnat la cruce, și nu găsesc milă de la om, o, trâmbița Mea. E ziua ta de serbare între sfinți, și grăim unul cu altul pentru alin, scumpa Mea, și scriem cartea zilei de azi și se va auzi grăirea Mea cu tine, lucrul dintre Mine și tine în ziua aceasta sfântă.

O, rău mai este să nu se păstreze creștinul creștin! Nu este un mai mare rău pe pământ ca și acest rău peste om. O, nu se pot uita durerile crucii, Doamne. Ele s-au făcut flori și ne însoțesc în cer spre aducere-aminte.

O, fiilor care aduceți pe Domnul în carte pe pământ când El grăiește ca să-L auziți, o, iubiți durerea, fiilor! Toți oamenii caută să scape de dureri, să scape de cruce, o, dar ce vor face ei când vor vedea că li se va cere rodul răbdării? Fără cununiță nu se poate intra cu împărăția cea de sus a sfinților, dar numai durerile împletesc această cununiță. Durerile sunt flori. O, cine știe să îngrijească aceste flori, aceste grădini cerești?

O, fiilor, când vedeți că sunteți vorbiți de rău, voi să căutați să vă purtați în așa fel încât să nu poată nimeni crede, nimeni din jur pe cei ce vă grăiesc de rău pe voi, pe cei care n-au învățat să vorbească de bine, ci numai de rău, o, fiilor. Voi însă udați aceste flori și faceți din ele cununi pentru cer, căci durerile sunt flori. O, cei ce vă grăiesc pe voi de rău fac aceasta pentru că n-au învățat să vorbească de bine, pentru că nu s-au deprins cu iubirea, fiilor. Iar voi cereți cu lacrimi, cereți să le dea Domnul vreme de pocăință la cei ce folosesc vorbirea de rău lăsându-se lucrați de acest diavol stricător de minte și de suflet.

Le spun vorbitorilor de rău și le amintesc lor că Domnul a spus: «Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine celor ce vă urăsc pe voi». Amintesc aceasta acum ca să le spun lor că ei urăsc pe cei ce îi iubesc și le fac lor bine pentru partea lui Dumnezeu cu ei și pentru ei. Iată, nici vorbă de iubire, ci din contra, de ură asupra celor ce îi iubesc pe cei ce urăsc și grăiesc de rău.

O, voi, creștini care auziți de la Domnul cuvânt de viață peste voi, o, învățați cum puteți să fiți creștini, învățați aceasta, că iată, nu știți și nu lucrați așa. O, fiule nemulțumit, nu căuta să cadă în sprijinul tău și de partea ta cercetarea unor neînțelegeri ivite. Dacă așa vei face, tu încă nu pricepi ce este un creștin. O, ce să facă Domnul cu cei ce se lovesc între ei, cu cei ce se dezvinovățesc neștiind iubirea?

Fiilor, fiilor, cei nemulțumiți ajung să pândească viața fraților lor și să facă păcate și prigonire prin grăire de rău, că iată, cei ce au plecat s-au ales pentru grăiri de rău, prin care diavolul îi lucrează pe cei ce părăsesc pe Domnul. O, nu vă lăsați folosiți de diavolul dacă nu puteți până la capăt pe calea venirii Domnului cu acest cuvânt pe pământ.

Iar voi, cei care n-ați dat să vă așezați frumos și cu ascultare pentru viață sfântă, știind ce vrea Domnul de la cei ce aud glasul Lui împărțit când El vine, o, nu mai veniți, fiilor, lângă izvorul cuvântului dacă nu vă scuturați de păcat. O, de atâția ani a împărțit Domnul glasul Său vouă, și n-ați voit cu viață sfântă peste voi, ci ați căutat altfel să faceți cu viața voastră, cu neascultarea de Domnul, o, fiilor neascultători. O, plângeți, că aveți de ce! Plângeți pentru iertare, plângeți pentru pocăință, că vine Domnul, vine mereu, și vă găsește despărțiți de El pentru dorințele voastre vinovate, cu care pătați fruntea Domnului.

O, fericiți cei ce-și învinuiesc greșalele lor, cerând Domnului iertare, ca niște creștini care-și cercetează pașii vieții, căci creștinul își face curățenie peste el prin rugăciune după ce trece încă o zi și încă una din zielele vieții și-I spune Domnului tot ce a greșit și ce n-a greșit și se dă Domnului spre veghe cerându-și iertarea de la El.

Nu voiesc să supăr pe nimeni, o, nu voiesc, dar vă rog, învățați să fiți creștini, să fiți aplecați, să aveți cuvioșie în vorbire și în purtare, toate cu sfială sfântă unii față de alții. O, urmăriți dragostea care nu cade, care nu vă cade, fiilor, și căutați cu povățuitor, că altfel veți tot greși, și nu va avea cine să vă trezească și să primiți pe cel ce vă trezește.

Voiește diavolul să se folosească de creștin pentru el însuși, și ca să-l poată învinui apoi pe cel ce crede venirea Domnului. O, aplecați-vă tot timpul pentru îndreptarea din greșale și stați așa, aplecați, că dacă veți vedea că nu veți lucra așa, voi încă vă veți lăsa de partea diavolului, fiilor. O, dar cum veți scăpa de năravurile care s-au obișnuit în voi? Veți scăpa prin stăruință multă și prin aplecare, prin veghe frățească dinspre unul spre altul și prin umilință, fiilor, că omul nu este vrednic fiindcă este păcătos.

— O, Verginica Mea, ascultarea aduce numai armonie cerească între frați, între cei de un duh cu Noi. La mulți li se pare prea greu să asculte, și e lipsă de ascultare, Verginica Mea, dar cine vrea să vadă semne și minuni, acela să asculte, și va vedea rodul ascultării alături cu rodul credinței, căci credința naște ascultare în inima și în mintea celor ce se dau lui Dumnezeu popor al Său.

În zi de praznic de Duh Sfânt vă strâng pe voi în cuvântul Meu, fiilor veniți la izvorul Meu de cuvânt. Vă spun vouă, cercetați-vă să nu aveți trufie, duh de judecată, sau dispreț spre semeni și nemulțumiri, fiilor. Nu puteți singuri să faceți această ascultare și alegere de partea Mea cu totul, fiilor. Eu sunt blând și smerit cu inima. Fiți și voi așa, fiți ca Mine, fiilor. Cercetați cu cercetare peste voi. Când duhul rău vede aceasta slăbește cu mult ale lui, cu care mereu stă în mintea omului ca să nu aibă Domnul loc cu ale Sale în cei ce se aleg Lui. Am aici la porți veghetori și povățuitori ca și Mine. Ei vă pot cerceta, ei știu de la Mine statura celor ce ascultă sau nu ascultă de Dumnezeul dragostei, numai să poată avea ei loc înaintea voastră pentru cercetare, că iată, de câte ori veniți la izvor Eu trec prin ei spre voi și vă împodobesc de sus voința și vederea și dorul din voi pentru asemănarea cu Mine, căci cine nu caută spre asemănarea cu Mine, acela seamănă cu lumea, iar cale de mijloc nu este, fiilor, și Mă aplec să vă rog să credeți aceasta ce vă spun.

O, fiilor, pe cei ce stau din partea Mea înaintea voastră nu căutați să-i prindeți în cuvânt ca să-i puteți judeca apoi pe ei pentru voi. Așa Mi-au făcut Mie cei ce M-au prins cu cuvânt rostit de gura Mea -ziceau ei- și au căzut ei în judecată pedepsindu-Mă, iar Eu am spus atunci: «Acum stăpânitorul acestei lumi a fost judecat».

O, am spus și spun tuturor: nu judecați, ca să nu cădeți în judecată, așa am spus și spun. Dar cum aceasta? O, iată cum: În clipa când omul găsește prilej de judecată asupra cuiva, așa a căzut el sub judecată, căci el uită câtă pedeapsă își lucrează prin faptele lui, și se mai ridică apoi asupra altuia, bietul de el, și se dovedește vinovat, și numai cei vinovați sunt cei ce judecă pe cei judecați de ei, și cad aceștia în judecata faptelor lor, cad de la Dumnezeu, Căruia Îi ia locul ca să judece ei în locul Lui.

O, fiilor adunați la masă aici, nu poate fi mângâiere mai mare vouă ca și vindecarea voastră de cele ce vă învinuiesc la Dumnezeu. Nu vă defăimați unii pe alții vorbind de rău între voi pe ceilalți, de care voi dați să fiți nemulțumiți. E defăimare asupra fratelui tău din partea ta când cauți spre el ca să vorbești de rău pe alții, sau ca să-ți arăți nemulțumirile tale.

O, nu defăimați, și nu veți fi defăimați! Cercetați-vă să nu aveți trufie, fiilor! Ea vă aduce la defăimarea de frați spre alți frați. O, cercetați-vă sănătatea iubirii de Dumnezeu și vindecați-vă iubirea când ea bolește fără de putere.

O, ce mult, ce multe v-aș învăța și v-aș povățui după fiecare stare, fiilor! E Duhul Sfânt lucrător cu dor peste voi, și iată-L cum și cât lucrează, purtându-Se plutind pe deasupra ca la facerea lumii, fiilor. El știe toate, precum este scris, și umple lumea și nu-I scapă nici șoapta cea mai la întuneric scăpată, și toate ajung la Domnul spre cercetare și spre sortare apoi.

Vă umplu de înțelepciunea Duhului Sfânt, și aștept de la voi pe Duhul Sfânt, fiilor.

O, cum să se dovedească omul că este creștin, că este în Hristos, dacă el nu este și nu lucrează ca Hristos? O, iată, fiilor de la izvor, să se știe de unde trebuie să-L învețe omul pe Dumnezeu ca să-L cunoască apoi, dacă el este vrednic de Domnul. Scris este: «De va vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, o, acela Îl va cunoaște apoi pe Domnul și cuvântul Său cel sfânt, iar Domnul îl va asculta pe el».

Fiilor, fiilor, iată, de la voia cea plăcută lui Dumnezeu din partea omului, o, de acolo Îl va cunoaște omul pe Dumnezeu,

O, cel ce nu-și face lecțiile este cel ce nu ascultă de Dumnezeu și nu face voia Sa pentru statură sfântă între frați, statură ca a unui fiu supus voii lui Dumnezeu, care este dragostea cea de sus. Așadar, ascultarea este cu cel ce-și face lecțiile și știe carte apoi și are minte din carte, are de la Dumnezeu, și nu de la sine are, fiilor.

Grăiesc acum cu voi, cei care-Mi puneți cuvântul în carte ca să fie pe pământ Domnul, o, fiilor. O, cine se răcește de voi, se răcește și de Mine, dar mai întâi de Mine se răcește, prin neascultare se răcește, să știți voi aceasta, și apoi se răcește și de voi pic cu pic. O, fără harul Meu nu poate nimeni să Mă iubească și să rămână cu Mine până la sfârșit, iar harul este cel ce se dobândește prin iubire statornică, dar când el se pierde vine apoi remușcarea, fiilor.

O, iată, taină vă spun vouă, mai ales vouă, celor ce-Mi faceți primirea și-Mi împărțiți apoi cuvântul de dragoste și de hrană de creștere a unui popor credincios ca și voi. O, iată ce vă spun: Între voi și ei, cei ce cred venirii Mele la voi în acest timp, trebuie să știe ei că felul cum se poartă cu Mine și înaintea Mea când ei cred și stau și petrec în taină sau la vederea celor din jur, acest fel de așezare și de purtare iau Eu de la ei între Mine și ei, și acest fel de credincioșie sau de necredincioșie, și le spun lor acum aceasta cu mare taină de înțelepciune, și fericiți vor fi cei ce au avut harul să prindă înțelepciunea aceasta cuprinsă în cuvântul coborârii Mele aici în cuvânt.

O, vă spun vouă, câți vă adunați înaintea Mea în sărbători și vă înfățișați Domnului aici, vă spun, fiilor, taină mare de înțelepciune, că felul cum vă purtați voi cu cei ce Mă poartă spre voi, purtarea dintre voi și Mine este cea pe care voi o dovediți între voi și ei, cei ce Mă dau vouă când Eu Mă dau lor ca să vă dea pe Domnul. O, așa cum vă așezați în fiecare clipă în inimile lor, așa în Mine în fiecare clipă sunteți așezați, așa și nu altfel.

O, fiilor, iată, taină mare învățați voi acum. Am spus celor ce dau să Mă urmeze: să nu se uite înapoi dacă vin după Mine, o, să nu se uite, ca să nu plângă mult apoi și fără de mângâiere dacă se pierd de Mine. Am spus că nu este vrednic de Mine cel ce mai are încă să-și împartă iubirea, după ce vine și bate ca să intre și să meargă după Mine.

O, fiule care vii și cazi apoi din făgăduința prin care te-ai dăruit Mie, iată, nu ești vrednic de Mine dacă vii și nu iubești și nu stai, ba chiar și nădăjduiești în Mine că vei fi lângă Mine în cer, acolo unde Eu voi fi cu cei ce Mă urmează până la sfârșit. O, dacă pe pământ n-ai dat să fii și să rămâi lângă Mine ca un vrednic de Mine prin iubirea ta cea cu credincioșie, crezi tu că în cer vei fi vrednic să fii lângă Mine și cu Mine dacă iubirea ta n-a fost toată pentru Mine pe pământ? O, ca să fii în cer lângă Mine, acesta este un merit câștigat de pe pământ, este o vrednicie păstrată cu credincioșie și cu totul din partea ta pentru Mine. Am spus că în casa Tatălui Meu sunt multe locașuri și am spus că Eu pregătesc locaș pentru cei vrednici de Mine, ca acolo unde voi fi Eu să fie și ei. Dar nimeni să nu uite că totul, până și iadul, este tot sub stăpânirea Tatălui Meu, ca și toate locașurile pe care le merită fiecare om, după cum a urmat el cu viața sa pe pământ. Și iată, Tatăl a spus acum iar și iar: «Ferice vouă dacă veți vrea și Îl veți asculta pe El, dar până la sfârșit!».

O, fiule, dacă n-ai suferință, dacă n-ai încercări și ispite de trecut, jertfă caldă mereu și viață aprinsă, trăită tot timpul pentru semeni, timp fără răgaz pentru a fi de folos cu lucrarea ta, o, cazi dacă nu ai de lucrat așa, și îți lucrezi căderea ta din har, curse neașteptate îți lucrezi, căderi din binecuvântarea cea pentru lucrul înțelepciunii vieții, căci omul este slab și se lasă doborât de vorbe cusute și descusute, de gânduri trimise, de greșeli apoi prin cei ce dezbină, și inima i se răcește, se ascunde, după ce face ascundere, nu mai dă să se aplece, să se trezească, să vadă răul care bate spre el, căci inima rece nu se răcește fără vină, ci se răcește fiind lovită și trasă în părți și dusă spre îndoială apoi și spre nepăsare de suflet, și vai sufletului rece, care plânge neînțeles, tainic și fără ajutor de la cel care-l poartă!

O, fiilor care iubiți pe Domnul și veniți după El aici, o, fiți ca sfinții, nu ca oamenii. Sfinții stăteau cu Domnul, cu îngerii, își spuneau gândurile, faptele rele, știau să-l depărteze la timp pe satana, nu-l cocoloșeau, nu-i dădeau stat în ei sau înaintea lor, o, și numai așa biruiau și-și lucrau nemurirea, iar sufletul lor primea odihna ori de câte ori biruiau pentru el pe satana.

O, nimic nu poate tămădui mai întreg, mai adevărat pe om ca și pocăința. Aceasta vă spun Eu, Domnul, în zi de sărbătoare de tămăduire, fiilor adunați la apa cea sfântă și la cuvântul Meu, care vă hrănește vouă creșterea și statornicia apoi, numai să iubiți voi umilința așa cum am iubit-o și am lucrat-o Eu ca să vă fiu Învățător, căci un învățător adevărat este cel ce arată el cum să fiți apoi dacă veniți la învățat. Cei ce n-au vrut să învețe de la Mine acum două mii de ani, o, nimic n-au învățat, ci numai au iscodit, au ispitit, au batjocorit, au hulit, au lovit, s-au semețit și Mi-au pus în lanțuri cuvântul și mersul, dar cei ce au voit să învețe au învățat și au rămas vii pentru vecii, căci harul Meu i-a născut de sus, i-a îmbrăcat în Hristos și le-a dat inimă nouă, vedere sfântă, iubire care nu moare, fiilor.

O, n-au avut parte de aceste sfinte și veșnice daruri toți cei ce au aflat și au venit și au băut din izvorul Meu de cuvânt din vremea aceasta, că iată adeverirea celor spuse de Mine acum două mii de ani că mulți chemați sunt, dar puțini se și aleg, și, iarăși, și mai puțini rămân credincioși până la sfârșit. O, că nu vrea omul să nu fie slab și să poată cu Dumnezeu, dar diavolul are de la om drept mare, are stat cu omul, iar cu el poate omul, poate și când el vrea să fie cu Dumnezeu, dar nu merge slujire la doi stăpâni, iar când diavolul îl are la mână pe om cu slujire plăcută lui, o, nu-l mai slobozește, nu-i mai dă drumul cu una, cu două, decât printr-o sfântă pocăință a omului, o trezire mare și sfântă, atât de sfântă încât să n-o mai piardă, să nu mai poată fără ea, iar fără pocăință întreagă și mereu omul moare mereu, chiar și când își dorește învierea și pe Domnul scăpare a sa.

O, cea mai mare grijă, cea mai vindecătoare între toate este să nu-L credeți pe Domnul departe, fiilor. O, măi fiilor, țineți-Mă aproape, simțiți-Mă lângă voi mereu. Numai așa veți face mereu cele plăcute Mie, și care Mă țin aproape de voi, și ca să nu vă pitiți apoi cu cele ce nu sunt pentru viața cea cu lumină a creștinului. Când omul Îl ține departe pe Domnul el poate face răul cel împotriva sufletului său, cum că Domnul nu-l vede. O, lăudați pe Domnul, fiilor! Când Îl lăudați, voi vă lăudați cu El, iar satana aude și slăbește și se duce, că vede cu cine vă lăudați.

O, dacă ar ști omul ce îi aduce păcatul n-ar mai păcătui. Păcatul aduce suferință, fiilor, iar apăsarea pe păcat aduce pocăință. Când știți că omul își atrage suferință prin păcat, o, iată vindecarea în dar primită: pocăința, fiilor, iar voi ca fii ai lui Hristos, vegheați, vegheați ca nu cumva să se ivească între voi dezbinare, ca nu cumva să fiți dezbinați doi împotriva a trei, și trei împotriva a doi, iar pentru această luptă sfântă a nedezbinării trebuie minte cu deșteptăciune de sus în ea și o pricepere aparte în ea, și nu oricum se poate aceasta, căci omul își ține parte, săracul, își alege ce-i priește lui, o, și nu se lucrează așa pe calea crucii cu Hristos, ci cu lepădare de sine trebuie să meargă cel ce merge cu Domnul și după Domnul.

Mintea, fiilor, trebuie dată spre o zidire nouă, spre lepădarea de sine, pe care i-am dat-o Eu, Domnul, creștinului s-o lucreze pentru mersul lui după Mine, iar când el este cuprins de dor de mers pe urmele Mele, pe căile lucrărilor Mele cu omul, vine, fiilor, vine dezbinarea cea prezisă de Mine în calea omului care-și alege calea cea cu cruce, cu iubire pentru Dumnezeu, și scris este cuvântul Meu: «Dacă cinci vor fi într-o casă, doi vor fi împotriva a trei, și trei împotriva a doi», și lupta cea sfântă începe pentru cei însărcinați cu dorul de Dumnezeu, iar adevărata credincioșie o au doar creștinii cei adevărați, călăuziți după viața și Duhul lui Hristos, și nu după mintea lor, o, nu, fiilor, iar aceștia nu sunt în stare să facă vreun rău, vreo înșelare, vreo trădare, nici măcar dușmanului lor, căci ei sunt cu inima și cu fapta curate, cu grăirea și cu simțirea pline de Hristos, ei stau în lumină cu tot ce fac ei, și n-au a se piti cu cele ale lor, ba le dau putere și altora să poată cu Dumnezeu și ca Dumnezeu, și nicidecum să facă și păcate, să facă și minciună și ascundere și răutate, ci, din contra, zi de zi numai viață mântuitoare lor, și celor de pe lângă ei, că altfel nu e chip de izbândă până la capăt, o, fiilor.

Vă învăț tămăduire, mers sfânt vă învăț, iar mersul cel cu lumină pe cale nu vă rușinează ca să vă pitiți cu el, iar Eu, Domnul, vă veghez mereu, mereu, o, și ce fericiți sunteți voi când veniți aici după Mine, măi fiilor! Dar ce fericit sunt Eu, Domnul, voi nu știți aceasta, ci știu numai Eu, Eu, și cei din cer, care Mă văd cum vă număr pașii, cum vă caut la inimă dacă aveți iubire, dacă aveți dor, credincioșie, credință ziditoare, fiilor, dacă nu cumva ea se împuținează, sau dacă aveți clipe în care să uitați de Mine, de statul Meu aproape și mereu, o, și de aceea vin mereu și vă adun lângă graiul gurii Mele, ca să vă învăț ce este bine și ce este rău, și să faceți voi binele, fiilor, ca să nu fiți judecați, măi fiilor.

Și iată, nu-i este bine creștinului Meu să grăiască cuvânt de judecată, fapte ale fraților de pe cale cu el, căci Eu am ochi și grijă pentru toți, fiilor, Eu, și nu omul. O, nici de faptele lui nu trebuie să grăiască omul oricum și oricui, ci numai Domnului, sau celui ce urăște păcatul, slujitor cu suflet dârz cu Dumnezeu și cu oamenii, căci omul este slab, și trage să fie slab, și nu mai are cine să-l curețe și să-i rostească iertarea de la Dumnezeu, ci mai bine îi este omului să nu mai păcătuiască, să nu se mai dea de partea diavolului cel ascuns și făcător de rău în ascuns asupra omului, că numai cu păcatul se ascunde omul, o, și vine sminteala și iese la lumină apoi, și mai bine îi este omului să umble în lumină, nu în întuneric, o, nu fiilor, nu.

Cuvânt de tămăduire vă aduc vouă în ziua aceasta și vă învăț, iar voi puneți peste voi învățătura Mea. O, fiilor, nu fiți iscoditori, nu fiți nemulțumiți, nu fiți cârtitori, nu bănuitori, o, nu păcătuiți așa, fiilor! Nu uitați vorba înțeleaptă care spune că hoțul face păcatul furatului, face un păcat, dar bănuitorii fac mai multe păcate, îi fac și îi cred hoți pe mai mulți, pe câți vor ei să-i bănuie, iar dacă nu află pe hoț, ei rămân în păcatele acestea și nu se mai pot pocăi de ele, și iată, așa se face păcatul cu bănuiala, așa e omul învățat să facă, nu e învățat să fie cuminte, să tacă cu mintea lui, sau să caute în el vină, nu în alții pentru cele de care el este păgubit, căci și el, câte păcate are sau face, săracul, și pentru care este pedepsit de hoțul care-l fură pe el, iar omul nu are îndreptățire când este nemulțumit, când este bănuitor, când este judecător.

Fiilor, fiilor, răul de la unul la altul se învață mai ușor decât binele, că iată, învață unul de la altul ascunderea, iau unul de la altul cei ce se ascund, și vine apoi îndoiala, vine necredința, vine căderea din bărcuță, o, și nu-i mai este rușine creștinului care cade în lături, ba lui îi este rușine să fie descoperit cu cele ascunse ale lui, cu care-l face necredincios și pe cel cu care se ascunde de Dumnezeu și de oameni, și apoi el devine șarpe la drum, șarpe veninos, care mușcă piciorul calului ca să cadă călărețul, precum este scris de cel ce otrăvește pe cale pe drumețul cel slab cu mersul și neînvățat cu veghea cea pentru suflet, și care ușor este doborât de pe cale.

O, v-a căutat, sau v-a ieșit în cale șarpe, sau i-ați ieșit voi în cale și v-a mușcat și a lăsat în voi venin. O, fiilor, voiesc să vă vindec, dar cum să mai fac? Cum, oare? Iată, vă înțeapă o albină, își lasă veninul și acul în carnea voastră, și ea nu știe că moare și ea apoi prin mușcătura ei veninoasă, ca șarpele care mușcă și-și scurge veninul în cel mușcat. O, fiilor, veninul a intrat că a fost căutat, că i s-a făcut cale chiar de voi.

Sunt curioși creștinii, și apoi își primesc plata pentru acest păcat, și văd ei apoi cum se moare prin mușcătura cea veninoasă de pe cale. O, dacă și-ar face vreun bine loruși cei ce împart mușcătura cea cu venin când caută spre cei mușcați înțepându-i cu bârfe, cu defăimări de frați, și ca și pe ei înșiși să-i despartă și pe alții de frați, de mersul cu Domnul! Căutarea celor ce mușcă este să moară și alții ca și ei, iar voi nu știți bine să socotiți aceasta și să vă feriți de răul de pe cale. Dar vin Eu, fiilor, vin și vă învăț cum să vă tămăduiți mai înainte de a vi se împărți mușcătura cea cu venin.

O, tămăduiți-vă inima de veninul din ea, fiilor! O, tămăduiți-vă de slăbiciuni, de invidie, de răutate, de minciună, de bănuială, de iscodire, de multe care vă învinuiesc pe voi, ca apoi să vină peste voi pedeapsa acestor păcate, șarpele care vă iese în cale cu mușcătura lui cea veninoasă, fiilor.

O, nu fiți nemulțumiți, nu fiți supărăcioși, nu fiți ambițioși, nu fiți bănuitori, fiilor. Acestea aduc dezbinare între voi, iar Eu sunt izvor de tămăduiri, și sunt acum cu mama Mea Fecioară aici, în ziua aceasta de pomenire sfântă la masă cu voi.

O, fiilor, mâinile pământului și a toată facerea sunt numai omul. Numai el are mâini, numai el poate sluji și îngriji, poate spăla, poate coase, poate țese, poate lucra și sluji tot ceea ce nu are mâini. Mâinile omului sunt cele ce slujesc atâtea minuni, atâtea frumuseți, atâta iubire, fiilor. O, de aceea este omul recunoscut împărat peste făpturi, peste tot între pământ și cer. Mâinile omului sunt făcătoare, sunt ca mâinile lui Dumnezeu, că fac ceea ce trebuie să facă Dumnezeu, ceea ce trebuie făcut, iar pământul îi dă omului hrană cu ajutorul mâinilor omului, precum este scris.

O, fiilor, lucrul mâinilor voastre să-l faceți cu drag și cu dărnicie mereu, zi și noapte să-l faceți, că are Domnul nevoie de mâinile omului, și are facerea toată nevoie de om. Nimic și nimeni nu poate lega o rană, decât mâinile omului, care pot opri sângerarea unei rane adânci, care pot scoate un spin adâncit în carne, o, și toată facerea, toate necuvântătoarele, toate vietățile îl știu împărat peste ele pe om, și unele se apropie cu totul și slujesc cu omul sub mâinile lui, iar altele fug, fug de mâna omenească și se tem, se tem de om, căci Eu, Domnul, l-am făcut pe om după chipul Meu, cu mâini l-am făcut, ca și pe Dumnezeu, și este făcător ca și Dumnezeu pentru că are mâini și face cu ele lucru mult și minunat, face mâna omului multă slujire pe pământ, iar mâinile lui sunt mâinile Domnului.

Iată, fiilor, sunt bucurii și bucurii. Bucuria celui ce seamănă cu Domnul e bucurie fără de păcat, nu duce la păcat, nu este ieftină, este cu greutate, plină de puterea tainelor de sus, așa cum a fost bucuria Fecioarei, care s-a aplecat atunci când îngerul i-a făcut plecăciune și a vestit-o că va fi purtătoare de Dumnezeu, iar ea s-a bucurat mărindu-L pe Domnul, pe Mântuitorul ei, Care a căutat spre smerenia ei.

Iar o altfel de bucurie este bucuria omului care nu are pe Domnul cu el, și aceea e bucurie vinovată față de Domnul și de taina vieții omului, căci bucuria celor fără Dumnezeu este păcatul, fiilor, păcatul în fel și chip, și chiar dacă toți oamenii caută după așa bucurie, Eu, Domnul, le spun lor că păcatul nu este o mângâiere, și nici bucurie nu poate fi, o, nici pe departe bucurie, ci este o cădere de fiecare dată asupra omului care nu ține seama de ființa și de ochiul lui Dumnezeu, și care prin cele ce omul nu-și dă seama îi dă diavolului putere asupra lui ca să-l atace și ca să nu-l lase curat de păcat pe om, iar Eu am venit pe pământ acum două mii de ani ca să fiu batjocorit și defăimat pentru cei ce au păcătuit și păcătuiesc cu și fără voia lor, și care nu dau în ei putere și stat Domnului, și sunt slabi în veghe, și n-au căpătat formare pentru suflet, pentru trup și pentru duh, toate sfinte Domnului, toate în slujba măririi cerești, ca a fiilor plăcuți lui Dumnezeu, iar cei ce plac Domnului sunt cei în care El Se odihnește cu sfințenia Lui și cu lucrările cele sfinte ale Lui în ei și prin ei.

I-am învățat pe ucenicii Mei ce fel de bucurie să aibă în ei și le-am spus: «Nu vă bucurați că duhurile rele vi se pleacă, ci bucurați-vă că numele vostru este scris în ceruri». O, iată ce trebuie să fie bucuria voastră, fiilor crescuți cu taina și puterea cuvântului Meu, care vine și vă hrănește pe voi, și pe mulți pe care îi învață și îi schimbă din păcătoși în sfinți prin puterea Sa!

O, aveți grijă, voi, cei care sunteți pomeniți de Domnul în această carte de cuvânt, aveți grijă să nu vă ștergeți din cartea cerului, cartea cea din vremea voastră a cuvântului Meu, fiilor. Pe unii i-am scris Eu mereu, mereu, iar unii s-au scris ei, și iată, unii au cerut să fie șters din cartea aceasta numele lor, și li s-a făcut așa cum au cerut, iar alții s-au șters prin nestatură, prin nestatornicie cu Domnul și s-au mutat spre lume și și-au pierdut teama de răspuns, ba au găsit cu cale să vă umple de batjocură pe voi.

O, au greșit mult cei ce v-au disprețuit și v-au judecat și v-au batjocorit între ei și înaintea lumii, fiilor, iar urechea care a primit batjocură asupra voastră este vinovată, precum este scris, căci pizma diavolului îi atrage la vină pe cei nestatornici, și ei intră cu cei ce se smintesc și aleg să se smintească. Voi însă bucurați-vă nădăjduind pentru voi cu răbdare și cu umilință, dar și pentru iertarea lor, dacă vor veni la păreri de rău cu inima curată, la căință pentru duhul de judecată lucrat de ei, și pentru care omul cade, fiilor, cade în judecată, precum este scris.

O, fiilor, nu faceți ca și cei ce greșesc prin mintea și prin vederea lor, și apoi prin socoteala pe care și-o fac, spre judecata lor apoi. Vă spun și vouă, le spun și lor în zi de praznic de bucurie cerească și plină de putere de cuvânt, și spun: o, nu vă lăsați să fiți călăuziți sau împinși de diavolul să gândiți după ceea ce vedeți și auziți. Aveți primejdia cu voi să greșiți, să nu vedeți bine, sau să nu auziți bine, căci diavolul are multe feluri de piedici folosite pentru cei ce caută cu Domnul, iar el voiește să-i batjocorească și să-i piardă urât, dar ei trebuie să se umilească și să caute mila Domnului pentru ei și pentru frații lor în Domnul, și nicidecum să judece, o, nu, fiilor, căci judecați sunt ei când judecă, și răul este în ei când ajung să judece, și mai bine este să se umilească pentru ei și pentru cei din jur, spre slava Domnului, Cel bun cu cei buni și cu cei răi, și Care are în mână cântar drept, fiilor, și are ochi milos, care vede în inima omului, și are pază pentru cei credincioși, chiar dacă au ei neputință în înțelepciune, dar dacă sunt statornici sunt vegheați de El.

O, Mă doare de la cel ce nu-l doare de Dumnezeu și de el însuși și merge pe margine și nu face pași spre masa de nuntă, iar lumea îl învinuiește și îl ține în ea pe cel neputincios. O, e zi de cercetare a pașilor vieții, și le grăiesc celor de la masa Mea de taină, și mai ales celor ce merg pe margine, și le spun lor că vremea postului cere mult ca să fie postul cu putere și cu ajutor sfânt pentru viața celor ce postesc, căutând spre Domnul prin postirea lor de mâncări și prin credință pentru aceasta. Vremea postului trebuie să aibă în om toată postirea, toată, fiilor, căci mai mult trebuie să postească el de atacurile firii lui și ale apucăturilor ei, și trebuie mintea lui să postească de cele străine de Dumnezeu, și mai trebuie inima lui să postească la fel ca și ochii lui, care duc spre inimă pe toate câte o despart pe ea de Domnul. O, și mai trebuie creștinul să postească de răutate, de nerăbdare, de deznădejde, de nepăsare de suflet, de neascultare, fiilor, de împrăștiere, de mânie, de minciună, de ascunderi, de semeție, și de multe alte lucrări diavolești, pizmă, vorbire de rău, vorbire în deșert, nedragoste, iar fiii lui Dumnezeu trebuie să postească de lume, de lume, o, fiilor.

O, fiilor, o, fiilor, voi, cei care sunteți ai Mei, dar și voi, cei care voiți să fiți cu Dumnezeu pe cale, iată ce povețe sfinte vă aduc, povețe pentru cei sfinți, măi fiilor! Mai întâi vă povățuiesc și vă îndemn să nu luați sfat de la diavol când este ceva de făcut, când voiți să faceți ceea ce se ivește de făcut. O, și cum se poate ști sau împlini aceasta? Cei slabi la ascultare și la veghe nu-și pot frânge ușor voia și nu scapă aceștia de capcana diavolului dacă nu sunt deprinși cu învățătura cea creștinească și cu ascultarea de ea, și care-l veghează pe creștin în toată vremea. Dar cei iubitori și ascultători sunt deprinși cu ascultarea, cu viața cea binecuvântată în toate și pentru toate, și cu veghea cea pentru ascultare, și știu aceștia să împlinească această veghe, căci ei nu iau îndemn din sine dacă sunt fii ai lui Dumnezeu. O, de multe ori poți învăța prin lucrul care dai să-l faci, te învață el cum să-l faci, dar dacă atunci vine spre tine o povață ea este trimisă, ea vine spre tine ca să te povățuiască să nu iei din tine îndemn, dacă nu cumva ești obișnuit din fire să faci aceasta, adică să iei din tine. Dar dacă tu ai lângă tine, sau aproape pe cineva din partea Mea și dai să facă și el ca și tine, când el este lucrat de harul Meu la timp și la netimp pentru cei ce stau sub călăuzirea Mea, o, ce mai poți alege sau înțelege pentru statura ta cea de fiecare clipă înaintea Mea? O, ia de la Dumnezeu dacă vrei să nu iei sfat de la diavol sau de la tine însuți, dacă vrei, fiule, și orice vine spre tine vine de la Dumnezeu, așa să știi, căci așa lucrează Domnul când tu vrei să fii călăuzit de El, și îți trimite El călăuzire, dar dacă vrei. Cel ce se știe creștin, dar își ocrotește din toate puterile și din toate laturile propria sa voie față în față cu cei dintre care el face parte, o, ce fel de cruce se mai vede că poartă acesta, când crucea pe care am spus Eu s-o poarte omul care umblă după Mine este lepădarea de sine, frângerea voii în schimbul voii lui Dumnezeu peste el?

Dăruirea și jertfa omului pentru dăruire, o, aceasta înseamnă ascultare, înseamnă frângerea voii, înseamnă lucrare, muncă înseamnă, legea pe care i-am dat-o Eu omului în rai ca lucrare a sa, și nu să stea. O, că nu e de stat nici o clipă pentru creștin, ci e mult, mult de lucrat, clipă de clipă e numai de lucrat și de vegheat pentru aceasta, dar dacă el ia îndemn de la diavol, o, mai este el sub nume de creștin, sub numele lui Hristos așezat? Numele de creștin vine de la numele Meu: Hristos, iar cei ce sunt ai lui Hristos sunt cei ce Îl ascultă, căci la facerea a toate câte sunt văzute și nevăzute, toate au primit lege să lucreze, să muncească, și iată, iarba crește, izvoarele curg, soarele încălzește, pomii înverzesc, înfloresc și rodesc, vântul adie și face bine, sau bate și răvășește când așa trebuie, și, mai departe, florile înfloresc și umplu munții și dealurile și câmpiile, pământul muncește și dă oamenilor și animalelor hrana din belșug a muncii lui, iar ploaia vine din cer și adapă pământul și pe viețuitorii de pe el, o, și toate, toate lucrează, și nimic nu stă fără de lucru, că până și pietrele lucrează și cresc și-și iau de la Dumnezeu coloritul diferit, iar codrul se face adăpost și hrană pentru tot ce are duh de viață înăuntrul codrului, și iată, munca este legea cea sfântă pentru toate ale lui Dumnezeu, și toate le-a supus Dumnezeu omului, în care ar fi să locuiască iubirea cerească, hrană pentru suflet și postire de diavolul, căci omul este locul odihnei Domnului, și în iubirea omului Îmi găsesc Eu odihna, iar dacă el nu are înăuntrul lui odihna Mea, e pentru că nu are iubirea în el.

O, fiilor ascultători, nu căutați să vă faceți răgaz pentru îndeletnicirile cele pentru facerea voastră de la Dumnezeu, căci facerea omului ține până la sfârșit peste om, toată pentru frumusețea sufletului în trup, căci voi sunteți creștini. O, cea mai mare grijă purtați-o pentru cele cu care luptați îngerește: smerenie mereu și în toate, rugăciune sfântă, citiri sfinte obștești, fapte sfinte pentru suflet și pentru frați, iar fapta sfântă e cea care-ți iese în cale, nu cea pe care cauți să ți-o alegi după plac, iar dacă faci așa ești vinovat, și nu ajungi decât cu vină la Domnul prin fapta ta, și mai cazi și în rătăcirea care vine de la nefrângerea voii, adică pici sub îndemnul diavolului.

Că iată, fiilor, am adus de știre aici la porți și am spus așa: Ce pot face femeile când dau să se întâlnească și să se adune, o, ce pot face ele decât să clevetească, să bârfească prin vorbiri de rău, să se caine, să se îndreptățească, să-și caute mângâieri și dreptate, să-și vadă de ale lor, de dorurile lor, de voile lor, ocolind așa voia care le iese în cale ca s-o lucreze spre mântuirea lor? Și am adus de știre aceasta pentru cele ce se cred creștine ale lucrării cuvântului Meu.

O, nu e bine, nu e bine, fiilor și fiicelor, nu e bine să se umble din casă în casă, Eu așa am spus ucenicilor Mei acum două mii de ani, ca nu cumva să caute ei să facă voia oamenilor lacomi după bine, și nu după Hristos, și ca nu cumva să cadă ei sub voile celor ce i-ar atrage pe ei spre ele.

O, în vreme de post nu pleca, nu te du, creștine, prin alte case să umbli și să stai. Stai la casa ta și te nevoiește în pocăință și-ți stăpânește gura de la păcate, și inima de la duh de judecată, de la duhul de femeie, și stăpânește-ți dorul de dreptate de partea ta, că toate acestea sunt păcate, în vreme ce tu zici că te oprești de la bucate pentru vreme de post. O, că Mă uit la cei ce vin și se poartă după lucrarea cuvântului Meu în sărbători, și Mă uit că nu știu ce este vremea de post, în care timp nu numai că nu se mănâncă mult sau orice, ci, mai mult, se postește de păcatele minții și ale inimii, și de cele ale doririi, și se postește de răutate, de mânie, de trufie, de clevetire, de plângeri rușinoase și de nerușinare, de îndrăzneală necuviincioasă, toate păcate de moarte, și pentru care biserica nu are îngăduință să facă rugăciune pentru cei de sub aceste poveri. O, și se postește de lume, de mersul prin lume, fiilor, de stat cu lumea, de vorbit cu ea și cu duhul ei, adică se postește de diavolul, stăpânul și fața urâtă a lumii despuiate și lipsite de frumusețea cea de sus, și iată, nu poate omul posti de diavolul și de fața lucrărilor lui, dacă nu știe că toate acestea sunt păcate, și trebuie post pentru ele, post ca și de bucate, și mai mult decât post de bucate.

O, voi, cei care știți ce este postul cu tot întregul lui, o, fiilor, nu vă opriți să-L slăviți pe Domnul neîncetat și să-I cântați Lui, că îngerii toți, și toate cetele și puterile cerești, toți sfinții cântă Domnului, și-I cântă toată firea în limbi și cântări tainice, iar voi nu fiți leneși ca să vă lipsiți de a da slavă lui Dumnezeu, că Eu, Domnul, voiesc să fiți toți unde sunt Eu, dacă nu vă deosebiți unul de altul pe pământ cu cele pe care trebuie să le trăiți, și să le aduceți lucrate frățește înaintea Mea.

O, trebuie să rodiți, trebuie să aduceți rod înaintea Mea, fiilor, că iată povață sfântă de la sfinți că trândăvia, grija de multe, dorul de stăpânire și grăirea deșartă sunt cele de care trebuie să postiți îndelung și în toată vremea, voi, cei care știți ce este cu adevărat postul cel creștinesc, și trebuie să adăugați lui lucrarea curăției de duh, smerenia gândului, duhul răbdării și al dragostei, pocăința pentru greșale și neosândirea aproapelui, toate cu vremi de slavă și de rugăciune aduse Domnului, precum sfinții aduceau, că nu poți să spui, și să mai fie și bine dacă spui: „cred în lucrarea aceasta pentru că așa vreau eu”. O, că așa dovedesc mulți din cei ce dau să meargă cu lucrul cuvântului Meu fără să știe bine ce înseamnă și ce așteaptă Domnul de la cei ce cred venirii Mele acum cuvânt e pământ. Trebuie mai întâi să înveți, și să știi ce să faci, și numai apoi să faci, iar dacă dai să faci altfel, faci cum o fi, faci cum vrei tu, iar cei ce nu merg frumos pe calea acestei lucrări și sub numele ei, o, Îmi fac aceștia Mie nume rău, Îmi fac de râs venirea și mersul și învățătura și turma Mea cea mică toată, și așa lovesc ei pe Dumnezeu, și nicidecum nu Îl urmează pe El, căci când nu aveau cu ce să învinuiască pe Domnul și pe sfinții Lui, lumea și stăpânitorii ei le puneau pe frunte păcatul cel mai urât, păcatul desfrânării, al celor mincinoși față de Dumnezeu și fii ai diavolului.

Și iată, vă mai învăț încă: Fiilor, fiilor, dacă nu puteți să rodiți și să fiți rodul lucrării cuvântului Meu, rod împlinit și copt voi înșivă, și, mai mult, să aduceți și pe alții rod lui Dumnezeu ca să aveți plată pentru rod, după voia Mea, nu după a voastră, o, măcar să nu dărâmați de lângă Domnul pe cei ce vin să-și dea Lui viața și să ia în ei viață de sus. O, dacă tu, cel ce te îndeletnicești cu umblatul din casă în casă cu bârfe, cu clevetiri, cu slăbiciuni de-ale tale, și spui unui frate sau unei surori în Domnul despre păcatele cuiva sau chiar de ale tale, tu i-ai slăbit credința, i-ai slăbit împlinirea, și apoi iubirea în cel căruia îți împarți gura ta și grija ta de păcatele altora, iată, nu numai că nu rodești din viță, dar și otrăvești mlădița care dă să fie altoită în viță și să crească apoi din Dumnezeu, iar Eu spun și iarăși spun pentru cei care nu sunt cuminți, și le spun: nu umblați din casă în casă, că Eu, Domnul, nici apostolilor nu le-am îngăduit aceasta, darămite celor de rând creștini din turma care se ține după Domnul. O, mai ales în vreme de post nu umblați. Stați în căsuța voastră în pocăință și în rugăciune pentru vreme de post, dar nu umblați de colo-colo, și mai ales fără de știre, fără de trimitere, căci cine v-ar trimite pentru așa îngăduințe ale voastre, și să vă mai facă și bine prin aceasta? Eu dacă nu te trimit la cules, sau la lucrat, nu te trimit pentru că nu știi lucrul culesului, iar dacă tu te duci în numele Meu Îmi faci de râs numele și faci păcat, tu, cel ce iei singur și nu ești în stare să faci ale Domnului spre slava Lui, căci ca să aduci la Domnul pe cineva, aceasta înseamnă să poți să-l faci să-L iubească pe Domnul și să-I urmeze voia spre sfințenie, dar nu să te urmeze pe tine, cel ce-ți iei singur lucru, când nu ești trimis și când nu știi să-l faci.

O, toate acestea le spun acum, că iată, ajung la Mine sus dureri și rușine de la cei ce dau să se apropie și să se creadă că sunt creștini ai acestei lucrări, dar nu, căci numai cei ce iau de la Mine sfat și lucrare și ascultare pentru acestea, numai aceia sunt cei cu care Mă sprijin, și cărora le dau să-L cunoască pe Domnul și să-I înțeleagă tainele și lucrarea lor, și numai astfel este intrat la această masă de nuntă cel ce intră cu Domnul la masă.

Toată grăirea Mea de azi, toată învățătura așezată în carte în această duminică a crucii postului mare la jumătatea lui, totul este pentru cei ce ascultă de toată rânduiala și legea cea întreagă și curată a vremilor cu postire de tot ce este diavolesc, lumesc, omenesc, pământesc față în față cu omul creștin. Creștinii împlinitori în toate ale mersului cu crucea sunt fiii lui Dumnezeu, iar cei neîmplinitori, nepurtători de cruce sunt fiii oamenilor, iar cale de mijloc nu este așa cum mulți cred și fac, dar nu se poate să fii fiu al lui Dumnezeu slujind și pentru satana cu viața ta și stând în lumea lui cu duhul tău.

O, popor al cuvântului Meu, o, fiule, păstrează-te în dragostea de sus și crește-o prin lucrarea ei. Scade dragostea de Dumnezeu, scade, fiilor, mai ales când nu dă creștinul la alții puteri s-o aibă și ei. Nu-ți poți cere să ai dragoste dacă nu ridici pe alții la lucrarea dragostei statornice și lucrătoare, așa cum am lucrat-o Eu, și cei ce M-au iubit împărțindu-Mă și făcând pe mulți să dorească în ei dragostea lui Dumnezeu.

O, fiilor, vorbirile nevegheate, aproape toate sunt vinovate, căci omul se acoperă unul pe altul când e vorba de lucrul veghii peste el, peste sufletul fraților vegheați pentru lumina dintre frați. O, nu căutați, nu căutați spre cei ce vă acoperă când sunteți greșiți și cercetați pentru veghe, ci căutați lumina peste voi, fiilor. Numai rodul Duhului Sfânt vă dovedește fii ai acestui popor, pe lângă împlinirea cerută pentru adevărații creștini de dreaptă credință, adică sfințenia, locul Meu din om, fiilor.

O, fii ai poporului cuvântului Meu, chiar dacă ați greșit mult, nu stați sub greșeală. O, fiule, ai greșit Domnului? Fii cuminte, taci și te scoală și pune început bun și roagă-te cu pocăință în taină și petrece cu Domnul în inima ta plânsă și duioasă după iertare și după împăcare, că Eu nu depărtez pe cel ce se scoală din greșeală, ba îl îndrept spre creștere nouă și sfântă, spre duioșie înspre cei greșiți ca și el, și care văd pe cel ce se scoală din greșeală și-și lucrează iertarea și mântuirea.

Fiilor, fiilor, deschideți învățăturii sfinte! Apropiați urechea spre izvorul Meu de cuvânt. Vă întreb ca un Păstor milos și sfios: voi știți taina și lucrarea nașterii de sus? O, cum se poate naște de sus cel ce voiește aceasta peste el? Cel ce s-a născut de sus știe să-Mi răspundă. De știut ar mai da să știe cei ce se vor a fi copii ai acestui popor, dar ca să fii copilul Domnului trebuie să-L asculți pe El, și puțină veghe arată a avea cel ce Mă știe venind și învățând un popor în vremea aceasta, care ține sub ispitele ei toate noroadele de pe pământ, toate, că se iau, unul de la altul iau oamenii duhurile ispititoare, duhul încântării, duhul trufiei, duhul care rătăcește lumea, duhul lumii desfrânate, duhuri care au pe satana de stăpân, și care țin lumea departe de Dumnezeu.

Voi, cei ce-Mi sunteți sprijin ca să vin cuvânt în carte, răspundeți-Mi voi, o, fiilor copii! Spuneți voi cum se poate naște de sus cel ce se voiește fiu al acestui popor. Eu, Domnul, vă așez pe voi în sfat cu Mine în cartea Mea și binecuvintez grăirea voastră cu Mine, fiilor. Amin.

— Vine pe pământ nașterea din nou a lumii, vestită acum două mii de ani că va veni, și face Domnul trezirea prin glasul cuvântului Său. Taina și lucrarea nașterii de sus vine cu cuvântul Domnului peste pământ, iar cel care aude de la Domnul și împlinește voia cuvântului Său cu ascultare deplină în toată clipa, cu toată grija și veghea, acela primește nașterea de sus, având apoi atenția să nu cadă din ea, să nu desființeze de peste el împlinirea cuvântului de sus, iar celelalte îndatoriri le împletește prin ascultare, cu voia cuvântului de sus, care cere jertfă și trăire. Stând în curțile cetăților Domnului, cei născuți din cuvântul Său nu se poartă ca niște proprietari, ci ca niște administratori mereu treji, mereu la datorie pentru toate lucrările din cetate. Și precum proorocul Daniel se culca și se scula cu grijă ca să aibă veghe pentru treburile împărăției sub care viețuia ca rob, nu ca fiu, la fel și fiii poporului Domnului să fie pentru toate lucrările Împăratului lor, Dumnezeu, călăuziți fiind de duhul și lucrul ascultării prin cuvântul cel de sus, care vine ca să fie împlinit de cei supuși Domnului pentru nașterea din nou a lor. Amin.

— O, luați aminte, voi, cei ce vă știți și vă credeți fii ai acestui cuvânt, că Eu, Domnul, aștept de la voi ascultare de cuvântul Meu de peste voi. Aceasta este taina și lucrarea nașterii din nou, căci trebuie naștere din nou, viață înnoită, nu tot așa cum a fost ea până la venirea voastră spre Domnul. Scris este că dacă toate poruncile vieții le împlinește omul, dar calcă peste una din ele, acela este vinovat față de toată legea poruncilor, căci una de la alta iau viață poruncile vieții, și nu este altfel această împlinire, nu se poate știrbi din ea, și ca să nu fie omul vinovat.

Mai întâi trebuie să vă spun că fiecare zi începe de seara, fiilor. Vă amintesc de Scripturile facerii, când Dumnezeu lucra și număra zilele facerii și spunea: «Și a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi» și apoi ziua a doua, a treia, și până la capătul zilelor facerii, începând cu ziua întâi, ziua când Domnul a rostit cuvânt și a zis: «Să fie lumină!». În mijlocul întunericului adâncului, când încă nu era tocmit pământul a zis Domnul să fie lumină, și a fost lumină la cuvântul Domnului, și a despărțit apoi Domnul lumina de întuneric și a numit-o ziuă, iar întunericul l-a numit noapte, și a fost zidită ziua întâi, și a fost o seară și a fost o dimineață, ziua când s-a făcut lumina, și toate au fost zidite cu lumina Domnului, și fiecare zi a avut lucrarea ei la facerea lumii.

Începem învățătura cea pentru ziua întâi. Ea începe odată cu seara, întâi seara, și apoi dimineața ei cea de până a doua seară. În seara zilei a șaptea începe ziua întâi a săptămânii, ziua de duminică, după limba popoarelor de pe pământ. Cel ce este născut din nou, de sus, acela trebuie să lucreze și el lumină ca și Dumnezeu în ziua aceasta. I-am învățat pe cei ce Mă aflau în acest cuvânt și le-am spus să nu întârzie intrarea în ziua întâi a săptămânii, când neamul creștinesc are împărțit de la Domnul, Cel înviat dintre cei morți în zi de duminică, ziua învierii, hotărâtă pentru neamul creștinesc zi de sărbătoare și de slavă, zi în care nu se săvârșesc îndeletniciri pământești, ci numai laudă Domnului, cumințenie, umilință, milostenie, milă, cercetare frățească, înviere și Duh Sfânt lucrător prin biserică, așa cum ucenicii Mei cei de acum două mii de ani au învățat de la Mine să facă și să stea înaintea Domnului adunați ca frații și cercetând cele ale bisericii, ale turmei creștine, slujind cu slujbă sfântă prin Duhul Sfânt lucrător prin har, iar la răsăritul soarelui zilei a doua, creștinii poporului cuvântului Meu se ridică și îngenunchează cu trupul și cu duhul și-și încredințează Domnului lucrarea zilei lucrătoare, prima zi de lucru, fiilor.

Ne întoarcem la lucrul zilei întâi din săptămână și intrăm în odihna ei odată cu semnul soarelui în asfințitul de sâmbătă, când trebuie să fie pregătiți fiii lui Dumnezeu pentru intrarea în ziua de duminică. După clipe de rugăciune cu umilință și cu slavă aduse Domnului se strâng frații și bate clopotul pentru așezarea la masă și se pun bucate pe masă, și Domnul este chemat să binecuvinteze bucatele și frații. La masă se cântă Domnului și sfinților și se pun învățături sfinte pentru hrana sufletului odată cu hrana cea pentru trup. Se ridică masa, care are bucate cu untdelemn pe ea, iar mersul la culcare pentru odihna trupului are în lucrare aplecare înaintea Domnului pentru umilința inimii, pentru curățirea greșalelor, dacă ele s-au ivit cumva prin cuvânt sau prin purtare, și, cerând Domnului pază de îngeri, merg spre odihnă frații până aproape de miezul nopții, când se ridică din așternut și stau înaintea Domnului, cu Domnul în grăire și în cântare de slavă și de mulțumire, și iarăși merg spre odihnă până iar se ridică spre rugăciunea cea de la mijitul zorilor și spre slujba sfintei liturghii, așa cum în mijlocul poporului Meu s-a așezat ea mai înainte de răsăritul soarelui, când liniștea nopții aduce pacea și negrija pentru celelalte griji de zi, iar cei ce se împărtășesc zi de zi în vremea slujbei jertfirii Mielului Tatălui, aceia au partea aceasta de două ori în ziua întâi a săptămânii, căci ea începe odată cu asfințitul soarelui de sâmbătă și se sfârșește cursul ei la răsăritul soarelui de luni, și așa încep ei îmbrăcați în Hristos lucrul zilei de luni cu toate grijile care încep a fi împlinite peste cetate.

Ziua de luni se începe cu ridicarea din așternut, cu înviorarea cu apă a feței și a inimii, cu strâns apoi la cântare și la rugăciunea de dimineață, apoi cu sfatul pentru îndeletnicirile zilei, și toate până când soarele își arată semnul asfințitului, și când mai înainte de asfințit iarăși frații stau înaintea Domnului pentru ceasurile de seară ale rugăciunii creștinești. Vine apoi asfințitul, și toți la glasul clopoțelului merg la masă și gustă cu rugăciune și cu cântare bucate fără untdelemn și fără vin, iar apoi, îngrijindu-se de terminarea treburilor zilei ca să fie ele împlinite, merg spre odihna trupului cu rugăciuni și cu cântări sfinte și se odihnesc apoi pentru ridicarea de la miezul nopții întru întâmpinarea Mirelui, Care vine în cetate și umblă prin ea peste tot în vremea odihnei fraților, cercetându-i pe ei și cetatea, căci Domnul rămâne în ascuns de ochii fiilor, așa cum este scris, iar noaptea Își cercetează fiii și toată cetatea.

La semnul asfințitului de luni începe ziua a treia, ziua de marți, la fel cu îndeletnicirile zilelor săptămânii, dar când frații se hrănesc cu bucate cu untdelemn, dacă vor, și aceasta în timpul zilei, mai înainte de asfințit, ca nu cumva să se cheme că este pe masă mâncare cu untdelemn pentru ziua de post care urmează să înceapă odată cu lăsarea serii. În zi de marți între răsărit și asfințit se spală rufe, se coase straie, se calcă pânză, se lucrează cu unelte în atelier și în grădină, se fac lucrările cele de multe feluri ale întreținerii cetății și toate celelalte treburi, ținându-se seama de orele rugăciunii cu priveghere și de toate îndeletnicirile sfinte, împletite cu cele ale treburilor trupești, și vine seara și se mănâncă înainte de asfințit, iar apoi rânduiala pentru zi de post, ziua de miercuri, când după toată lucrarea de zi se mănâncă apoi după asfințitul zilei. La fel treburile gospodărești se lucrează și în această zi ca în celelalte zile de lucru.

Ziua de joi are aceeași lucrare ca și ziua de marți, la fel și pentru hrana frățească de pe masă, iar la asfințitul zilei se ține seama că ziua de vineri, începută la asfințitul de joi, trebuie păstrată fără să se spele rufe, fără să se coasă pânză și haine, fără să se calce pânză, căci ziua cea mai mare între zilele de post din săptămână este cea mai ajutătoare creștinilor frați, că de mult ajutor ceresc au nevoie ei în toată vremea, și trebuie recunoștință să fie pentru toate cele de sus dăruite și ținute în cinste și după datină, căci Eu în ziua aceasta am murit pe cruce pentru fiecare om.

În fiecare zi de post nu se pune untdelemn în bucate decât dacă îndrumarul creștin arată semn de dezlegare de untdelemn și vin pentru vreo sărbătoare mai mică sau mai mare, față de celelalte zile lucrătoare, dar bine este să fie ținută și vremea cea cu post și să se mănânce spre asfințit cu untdelemn, căci trebuie post și rugăciune împotriva năvălirilor diavolești, fiilor, că altfel nu se depărtează diavolul de cei ce nu au orânduieli sfinte peste viața lor cu Domnul.

Iată ziua de sâmbătă, ea este închinată celor adormiți, care se odihnesc spre învierea lor dacă au lucrat cu Domnul pe pământ, iar pentru ei în ziua aceasta se fac pomeniri, se fac pomeni, se fac rânduieli sfinte pentru ei. Apoi în această zi se pregătesc creștinii cu sufletul și cu trupul pentru întâmpinarea zilei Domnului, care începe odată cu semnul asfințitului de soare al sâmbetei. Până la acest semn ei își deretică treburile de sâmbătă, curățenie peste tot ca în cer, în case, în curți, în grădini, trupește și sufletește curățenie peste ei, statul la masa de prânz pentru pomenirea celor adormiți, urmând apoi rânduiala cea pentru rugăciunea creștinească, și apoi masa de seară, împletită cu mulțumirea adusă Domnului pentru sprijinul ceresc cel de toată săptămâna.

În toate zilele săptămânii lucrarea cea sfântă întru toate și între frați este ceea ce îi dovedește pe ei fii ai lui Dumnezeu, ca și jertfa asemănătoare la toți, nu unii mai mult, iar alții mai puțin, dacă le stă în putere aceasta, căci ochii Domnului sunt deschiși spre cei ce fac voia Lui și poruncile vieții în toată clipa, și nimic nu este greu dacă este credincioșie prin iubire și prin viață sfântă cu Domnul pe pământ.

Peste toate câte au fost amintite și puse în carte pentru fii, o, trebuie grijă mare pentru sfințenie, sfințenia duhului, a sufletului și a trupului, măi fiilor, dacă voiți să fiți numărați între fiii acestui popor, prin care Eu, Domnul, voiesc să fac oprire satanei, amăgitorul cel de peste oameni șapte mii de ani, de când Eu, Domnul, l-am zidit pe om, fiilor. Altfel de viață, o viață știrbită de îndeletnicirile sfinte este o viață risipită, peste care diavolul are putere, are intrare, și iată, mari îndatoriri au cei care le-a fost dat să afle râul cuvântului Meu din zilele acestea.

O, fiilor, o, fiilor, să am și Eu popor pe pământ, să am și Eu dreptul, nu numai satana să aibă tot și peste tot prin cei ce fac voia lui, uitând ei de Domnul, Făcătorul lumii. Să vă am ai Mei voiesc, dar dacă și voi voiți să fiți în fiecare zi așa cum este în poporul Meu rânduiala cea pentru sfinți. Cei sfinți nu se uită să-și vadă trupul, și nici unii altora. Așadar, rânduială sfântă este aceasta, iar altfel de rânduială este pentru cei desfrânați, și care nu se trezesc oricum, decât prin biciuire, prin suferințe care curăță de căutare după plăceri trupești.

Fiți sfioși între voi și înaintea Mea și a sfinților Mei, fiilor. Nu uitați de ochiul Meu de peste voi, cu care mereu vă măsor statura și ascultarea. Am și altele să vă amintesc și să vă învăț pentru ca să puteți fi fii ai poporului cuvântului Meu, care naște de sus omul, numai să se lase el spre nașterea cea nouă.

Nu uitați, nu uitați să fiți smeriți, fiilor. David avea firea inimii formată pentru a primi umilirea cea pentru umilință, iar când l-a defăimat Șimei, a primit ca de la Domnul, ca pe o povață de smerenie de la cel batjocoritor asupra lui. Creștinii Mei însă nu au forma, nu au împlinirea, nu au pocăința în lucrarea lor în vremea probării staturii lor, și doare la Dumnezeu după atâția ani de povață scumpă, împărțită lor din cer.

O, nu uitați, nu uitați să fiți curați la inimă și la cuvânt. Nu clevetiți, fiilor, dar nu numai atât, ci fiți atenți cu cei clevetitori, căci David spunea: «Pe cel ce clevetea în ascuns pe aproapele său, pe acela, Doamne, l-am izgonit».

Trebuie îndeletniciri sfinte, nu clevetire, nu vorbiri de rău. Iar voi, cei care trimiteți încă spre fiii cetății Mele apăsări și ispitiri, defăimări cu care să loviți, o, nu-i mai încercați voi cu pornirile voastre, ale neliniștii voastre. Aveți destule păcate de iertat la Dumnezeu. O, nu vă mai adăugați păcate, nu mai vicleniți de departe, din părți asupra lor, căci scris este: «Cel ce n-a viclenit cu limba sa, acela va sta lângă Domnul», dar voi ați viclenit, fiilor, ați învinuit pentru voi înșivă, și de aceea ați fost trași în lături de lucrarea lui satan. O, treziți-vă, umiliți-vă, faceți-vă rost de cumințenie, de iertare, de împăcare cu Domnul, că vine ziua răspunsului, nu uitați. Luați ca pildă pocăința fiului risipitor de viață sfântă lângă tatăl său și aplecați-vă capul cu umilință spre Domnul și luați peste voi puterea și purtarea îndeletnicirilor sfinte, ca să vă vadă Domnul îndreptarea și mintea cu umilință în ea. Vorbirea de rău și duhul judecății, acestea împietresc și îndobitocesc mintea celor ce fac așa păcate, de care trebuie să scăpați dacă voiți iertarea rătăcirii voastre de Domnul, iar dacă Eu văd aplecare și ascultare pentru sfințenie voi fi drept cu voi în ziua Mea de slavă, fiilor.

Am dat în ziua aceasta înnoirea cea sfântă a învățăturilor Mele pentru cei ce sunt sau vor să fie fii ai poporului cuvântului Meu, sfinți ai Domnului pe pământ între oameni. Voi sta în mijlocul vostru cuvânt, fiilor. Vine vremea postului și trebuie pregătire. Voi sta apoi mereu cu voi în cuvânt până la ziua praznicului învierii Mele, și apoi iar și iar. Izvorul curge, curge mereu și când nimeni nu însetează să vină să bea din el. Așa și Eu voi cuvânta, chiar dacă puțini vor lua din gura Mea cuvânt și vor prinde vlagă și viață de sus în ei.

O, ridicați-vă ca să puteți, fiilor, și ca să mergeți cu Mine pe cale după datina sfinților. Stați departe de lume, de duhurile și de trupurile ei, că lumea e murdară, iar voi trebuie să fiți sfinți, sfinții Domnului, și voi fi în mijlocul vostru mereu cuvânt cu putere, și voi veți putea și veți asculta, veți putea, veți putea, pentru Mine cu voi veți putea, o, fiilor. Amin, amin, amin.

Intru la tine, popor al cuvântului Meu. Prin cuvântul Meu de peste tine te învăț cum poți să fii fiu al lui Dumnezeu, al Celui ce Își cunoaște fiii, căci scris este: «Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi».

Te-am învățat, poporul Meu, cum să trăiești, și ce viață să-ți lucrezi înaintea Mea ca să te văd că asculți și că-Mi ești fiu prin ascultare în toată vremea ta cu Mine pe pământ. Îți spun acum ca să știi: Numai cel ce are dragoste de Dumnezeu Îl poartă cu sine pe Domnul peste tot cu El pentru dragostea cea cu ascultare. O, numai acela este curat cu inima și cu fapta față de Domnul, căci Domnului Îi închină viața, nu altcuiva, iar Domnul este peste tot cu cel ascultător, cu cel ce nu-i dă de scris diavolului, care-l pârăște pe creștin cu orice fel de mică neascultare, cu orice călcare de făgăduință făcută Domnului, căci pentru ascultare trebuie să te făgăduiești, și să nu te dai Domnului numai pe jumătate, că nu așa înseamnă să se nască de sus făptura cea nouă a celui ce vine spre mântuirea cea prin Hristos.

Lucrarea fiilor lui Dumnezeu este ascultarea. Cei ce nu ascultă frumos, aceia își atrag suferință, iar Eu, Domnul, intru la tine, poporul Meu, și-ți aduc iar și iar învățătură și deschid cu tine cartea de învățat, pe care ți-am dat-o până acum, și după care tu îți călăuzești viața cea cu ascultare. O, să nu te crezi că ești împlinit, că ești învățat ca să nu-ți mai trebuiască creștere și povață nouă. Cel ce a învățat, cel ce învață este cel ce așteaptă mereu pe Domnul cu povețe sfinte să bată la ușă cu ele și să intre și să le dea celor ce-I dau Lui viața lor.

A venit timpul să spun la toți cei care M-au cunoscut și Mă cunosc în acest cuvânt, și la toți cei care au mai rămas pe calea Mea, poporul cel ascultător, și iată, spun celor ce duc viață cu rugăciune creștinească, le spun lor că nu este o mai aprinsă rugăciune, mai după adevăr adusă Domnului, mai mare și mai vie ca și ascultarea de Dumnezeu, o, fiilor.

I-am învățat în toată vremea Mea cea de acum, i-am învățat pe cei ce veneau și Mă cunoșteau în acest cuvânt și le spuneam lor să se nască de sus, și să se nască sfinți i-am învățat. Le-am spus să ia de la Mine și să-și formeze viață de sfinți prin îndeletniciri sfinte, care să-i dovedească ascultători, îndeletniciri ca niște făgăduințe ținute în fața lui Dumnezeu. Dacă voiești împărăția cerurilor s-o câștigi prin această viață vremelnică, o, nu cu nepăsare pentru câștigarea ei, nu așa trebuie apoi să viețuiești, fiule, ci gata mereu să fii de intrat în ea, și ca la cătănie când ești chemat pentru paza patriei, tot așa să te scoli în fiecare zi îndatorat și să-ți faci înviorarea frate lângă frate și să vadă Domnul aceasta, că dacă te vede codaș sau leneș pentru duhul de creștin și pentru cel al frăției și al jertfei pentru mântuire, o, cu ce să câștigi viața și s-o ai apoi pe veci cu Domnul? Ca să ai pâine pe masă trebuie să semeni grâul și să ai grijă de el și să-l seceri după creștere și după coacere și să faci pâine din el apoi. Iată, toate cer mâna ta, înviorarea ta, ca toate să ți se dea apoi, iar dacă tu te desparți de jertfă, de frați în vremea aceea, o, vei fi despărțit de ei și pentru plata cea frățească a mântuirii, fiindcă Domnul este drept, și împarte după faptă, precum este scris.

Iubirea de Dumnezeu cere credincioșie prin lepădare de sine, și trebuie să știe cei ce se vor creștini iubiți de Dumnezeu că nu ei trebuie să-L iubească pe Domnul, ci Domnul trebuie să-i iubească pe ei, și aceia sunt cei iubiți de Mine, fiilor, și sunt cei ce au lepădare de sine, și pe care Eu Mă bizui cu lucrările Mele și îi iubesc pe ei pentru dăruirea lor toată, pentru credincioșia lor, fiilor. Cei ce nu au lepădare de sine pentru ca să poată fi creștini cu folos pentru Dumnezeu, aceia își păstrează loruși multe, și acestea multe ale lor sunt piedici în calea lor spre Domnul, chiar dacă au ca lucru al vieții lor îndeletniciri sfinte, dar acestea pot fi umbrite de moravuri necreștinești, de dorințe vătămătoare de suflet și de multe alte obiceiuri ale firii, și mai ales de prietenia cu lumea, fiilor, și de asemănarea lor cu ea.

Ca să aibă creștinul preț mare pentru cei de pe pământ și pentru cei din cer, el trebuie să dovedească o față sfântă pe chipul lui prin îndeletnicirile lui, și trebuie să-L aibă pe Domnul în el cu fața Sa cea plină de viață din cer, aspru să fie pentru sine și dulce pentru Domnul și cu Domnul. O, și cum este creștinul aspru cu sine însuși, fiilor? Un așa creștin nu-și caută întâietate, ci se depășește pe sine mereu, mereu, ca să se aibă pentru cei din jurul lui și ca să-și simtă viața bucurându-i pe semeni și făcându-le binele cel folositor sufletului lor. Tot timpul el este gata pentru tot ce înseamnă Dumnezeu și frații, pentru toate câte merg la cer pe această cale, care se cheamă lepădarea de sine, calea pe care i-am spus-o Eu omului s-o ia pentru el ca să Mă poată urma. Un așa creștin e gata în toată clipa să spună: aici sunt, Doamne, și gata sunt să-mi dau viața, să fiu folosit cu viața mea pentru viața Ta, și a fiilor Tăi, care Ți-au dat viața lor Ție, slujindu-Ți în toate și mereu.

O, creștine, creștine, să nu te măsori tu, să nu te crezi că ești așa, chiar dacă așa faci. Te pot paște apoi pretenții de la ceilalți, nemulțumiri de cum sunt ei cu tine, trufia te poate doborî când nu te aștepți. Și iată, nu uitați, fiilor dăruiți Domnului, nu uitați că vă trebuie pe cineva de care să ascultați tot timpul pentru umilința voastră, măi fiilor, căci Adam s-a dovedit îndărătnic când a dat de peste el pe Domnul, pe Cel Care îi era Povățuitor, și peste Care Adam nu trebuia să treacă, o, nu trebuia, ca să nu moară el.

O, iată, cum se moare când se moare, când creștinul cade de pe calea cea cu lepădare de sine pentru ea! Eu am spus răspicat: să vină după Mine numai cei care au puterea să se lepede de sine pentru purtarea crucii, iar altfel nu vine nimeni la Mine dintre cei ce pornesc să vină, dar ei de fapt nu vin, nu vin, fiindcă nu știu calea, căci Eu sunt Calea, iar Eu am lepădare de sine, că am părăsit cerul, nu numai pe Mine Însumi, și am venit după om ca să Mă arăt și ca să fie și omul ca Mine când Mă vede cum sunt, și ca să poată el apoi să fie pe cale cu Mine după adevăr.

O, mergi la doctor, creștine, mergi pentru pocăință, mergi și te arată și aruncă în foc păcatele tale, ca să nu rămâi pleava care va fi aruncată într-un foc care nu se stinge. Îți trebuie doctor duhovnicesc la care să mergi cu păcatele tale dacă ți le învinuiești. Dar mai mare doctor pentru tine este cel ce-ți spune el păcatele tale, și care vindecă pe dinăuntru sufletul și trupul tău. Iată, cel ce apasă pe păcatele tale este vindecătorul tău, iar cel ce te batjocorește și te defăimează cu duh de judecată, acela te face mucenic, face ceea ce tu nu-ți poți face, iar tu roagă-te să-ți fie Domnul milos și iertător ție, că ai nevoie de înviere, omule creștin. O, nu deschide gura ca să te ascunzi în tine și să pari nepăcătos, ci lasă-te spre răstignire, ca să ai înviere și viață curată apoi și veșnic dulce, precum este scris de cei ce nu mai pot să moară.

O, fugiți de femeie, fugiți voi, oameni creștini, fugiți de diavolul, care se face zână ca să vă tragă spre slăbiciunea cea urâtoare de viață din cer în om, căci din această pricină nu pot oamenii să vină spre viață, nu pot nici împărații, nici argații, nu pot nici bogații, nici săracii să iasă de sub acest blestem, dar cei ce-L iubesc pe Domnul, aceia sunt cei ce pot aceasta, numai să fie adevărați în iubirea aceasta, căci cine este fariseu nu poate rămâne pe calea slavei Domnului și a sfinților Săi.

Oamenii nu caută iubirea, ci numai plăcerea. Iubirea însă îi caută pe ei și dă să-i scoată din lagărul minciunii vieții vremelnice. Cei ce n-au pe Domnul în ei se plictisesc mereu și caută mereu să-și umple golul inimii, și mereu sunt goi și mereu caută.

O, aveți grijă de credință, de roadele ei, fiilor. Fiii credinței au purtare aleasă, grăire aleasă, dragoste sfântă, naștere de sus mereu, mereu, împărțind mereu, mereu lumina lor, căci sunt ei fiii luminii, sunt cei ce umblă cu lumină, nu cu noapte, nu în întuneric. O, fiilor, credința voastră ar fi moartă fără așa fapte ale ei. Așadar e nevoie de veghe multă pentru ca să le lucrați voi pe acestea, și pentru care trebuie îndelungă răbdare, căci peste cei credincioși Mie vin probe multe, care să-i dovedească pe ei prin îndelunga răbdare a toate câte sunt de trecut, iar altfel omul nu se formează cu viața lui cu Domnul, că nici Eu, Domnul, n-a fost să-Mi fie lină viața, ci numai cu urcuș, numai cu lucru mult pentru înviere, până în ziua când a trebuit să Mă las spre jertfire, ca apoi să înviez și să Mă dovedesc biruitor și să vadă Tatăl aceasta.

O, popor credincios, cuvântul Meu de peste tine se face Iordan și baie de botez, iar tu trebuie să înțelegi adânc înăuntrul tău că vine Domnul pe pământ cuvânt pentru pregătirea unui popor sfânt, cu care El să Se sprijine ca să vină, și ca să călătorească apoi cuvântul Său peste pământ. Taina botezului e taină mare și trebuie să aibă grijă mare de ea cel botezat și îmbrăcat în Hristos. O, bucurați-vă că v-ați ales pentru Domnul, și mulțumiți Lui pentru că v-a dăruit credință întru venirea Lui, fiilor. Petrecerea Mea cu voi, și a voastră cu Mine și cu sfinții, când diavolii văd aceasta ard de spaimă, scrâșnesc cu jale mare, iar Noi și cu voi lucrăm spre ziua biruinței asupra diavolului îmbătrânit în rele, și trebuie credință și multă statornicie pentru ea și multă, multă umilință, fiilor. Unii față de alții umilință să aveți, și numai așa nu vor avea loc diavolii cu pânda și cu lucrările lor, iar voi aveți mereu de lucrat împotriva uneltirilor ascunse ale acestui vrăjmaș ascuns.

Apa învățăturii Mele să beți mult din ea, să beți, fiilor, și să stea ea în voi ca în vase sfinte, și veți fi sfinții Domnului, dar nu uitați: sfinții au biruit lumea și ies din ea și tot ies, și nu stau în ea, căci lumea e murdară, fiilor, iar cămășuța de creștin trebuie să fie curată de lume și de duh de lume, căci lucrarea lor este cămașa cea curată, fiilor.