6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

Blânzi și smeriți cu inima în toată clipa, aceasta să învățați să lucrați în toată vremea postului mare, dar vă trebuie iubire și ținere de minte, fiilor, ca să vă intre în fire această fire a Mea, căci Eu așa am fost, blând și smerit cu inima am fost înaintea Tatălui și a semenilor. Vă veți îngrijora pentru această ascultare, dar Eu vă dau povață, să-L aveți și să-L țineți pe Domnul lângă voi mereu, adică să vă purtați cu toți cei din jur ca și cu Dumnezeu, blânzi și smeriți cu inima, și aceasta poate numai cine nu caută să fie mai sus, mai mult decât ceilalți, ci mai puțin să fie, și va putea acesta să asculte așa. O, această lucrare împlinită Îl aduce pe Domnul locuitor cu cel ce Îl iubește pe El, și îl ridică pe cel împlinitor lângă Domnul, și iată iubirea care-l face pe creștin să țină post de el însuși, de lume și de diavol și să se umple de cele de sus ale raiului și să lucreze pe pământ aceasta, și iată taina raiului, ea coboară peste voi și vă lucrează și lucrează rai pe pământ, căci raiul este de câștigat de fiecare dintre cei ce s-au ales pentru Domnul.

Fiilor, fiilor, iată ce vă spun: Cel ce iubește pe Domnul nu se mai iubește pe sine, nu mai poate să facă aceasta, căci iubește, și îi este plină de veghe inima pentru Cel iubit. O, dacă Adam ar fi voit să facă aceasta, era altfel astăzi pe pământ, dar dacă el n-a voit așa, hai să puteți voi, măi fiilor! O, nu iubiți nimic și pe nimeni, decât pe Domnul cu toată ființa voastră, și așa să vă fie iubirea dintre voi, iubindu-L pe El prin toate, Lui să-I închinați toate odată cu voi, fiilor, o, și ce rai frumos se poate ivi pe pământ între om și Dumnezeu, între frați și Mine, fiilor, iar Eu în mijlocul lor cu tot ce am Eu de așezat și de lucrat pentru salvarea făpturii care a fost și care este, și care a pierdut raiul din pricina pierderii iubirii de Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, nu uitați lucrarea și iubirea raiului. Purtați-vă în toată vremea unii față de alții ca și cum v-ați purta cu Dumnezeu, căci voi nu trebuie să fiți niște oameni și atât, și trebuie să fiți îndumnezeiți, și tot așa să vă și purtați. O, aveți grijă de inimă dulce în voi, de minte sfântă, de simțire cu dor de Mine în voi, de dragoste ca a Mea între frați, și așa să treceți vremea postului mare, că este nevoie de rugăciune cu putere în ea, și apoi cu împliniri, căci cu post și rugăciune se împlinesc cererile cele mari, biruințele cele mari, lumea și ispitele ei și diavolul acestora. Numai așa veți scăpa de ceea ce a făcut Adam în rai, că e vremea harului, de două mii de ani e vremea harului, nu mai e vremea trupului. Vor fi veșnice păreri de rău când păcatele le vor citi pedeapsa pentru ele la cei ce au iubit trupul și atât.

O, fiți senini, senini la inimă și la față pentru vremea postului. Cercetați-vă gândurile și vorbirea și iubirea, fiilor. Nu pătați vremea postului, nu fiți uituci de cele ce trebuie să lucrați cu post și cu rugăciune. Dacă ar fi să aveți neiubire între voi, o, să nu vă așteptați să aveți parte de rod prin postire de bucate. Dacă aveți vorbiri deșarte, gânduri deșarte, nedăruire, căinare, iubire de sine, protejare de sine, cârtire, nemulțumire, o, e slabă puterea postului prin acestea. Fiecare să fie pentru celălalt, nu pentru sine, că asta este puterea fiecăruia din voi, și totul din iubire, fiilor, căci cine nu lucrează așa, lucrează păcat, lucrează ce nu este plăcut iubirii de Dumnezeu și de semeni.

O, nu iubiți somnul, nu-l iubiți, ci vegheați, fiilor. Dacă nedormitul vă este o suferință, o, numai suferința vă poate crește mari pentru Domnul, ea, și nu odihna, fiilor, ci jertfa cea plăcută, nădejdea în puterea voastră de la Domnul, nu de la voi, nu de la trup, fiilor.

O, cine vă mai învață mai părintește ca pe niște ucenici? O, ajutați-Mă să vă am și să lucrez cu voi prin post și rugăciune, că iată, țara noastră stă în despărțire de Dumnezeu și n-are sprijin sfânt, iar Eu nădăjduiesc în voi ca să lucrez cu voi pentru țara Mea de azi, pentru România Mea, că în ea vă am pe voi și voiesc s-o facem frumoasă, să fac din ea o floare dulce și plină de mireasmă sfântă, la care să tragă neamurile de pe pământ, că am în ea râul Meu de cuvânt pentru înviere, pentru înnoirea lumii, fiilor.

O, fiți cu gândul numai la Mine, numai la cei din cer, numai la îngerii cei ajutători, numai la puterile cerești, care să lucreze cu voi pentru cele ce sunt de împlinit, că așteptarea e mare, fiilor. Duhul lumii e peste tot, iar voi hrăniți-vă cu Duhul lui Dumnezeu și biruiți lumea așa cum Eu am biruit-o în vremea postului cel de patruzeci de zile, căci în vreme de post sunt biruite ispitele toate și lumea, așa cum Eu, Domnul, am avut de lucrat în vremea cea de post.

Și acum povață să luați pentru post, că vă învăț să stați sub veghe, fiilor, și să lucrați totul cu știre, cu ascultare de cuvântul Meu de peste voi, și să vă fie teamă să lucrați altfel pe cale cu Mine, că e primejdie, fiilor, așa cum ați văzut voi cât i-a primejduit de mult pe cei dintre voi care n-au ascultat așa, și au pierdut cetatea Mea și veghea Mea de peste ei și sunt ei acum răzleți prin locuri primejdioase, prin lume, fiilor.

O, binecuvântată să fie peste voi vremea postului și duhul acestui timp de post până la sărbătoarea învierii Mele, iar atunci să fiți cei biruitori, fiilor! O, așezați-vă sub veghe mare, ca să fiți fericiți și îndreptați mereu, și ca să nu uitați de duhul umilinței cea plină de mulțumire sfântă, fiilor. Eu, Domnul, vă voi însoți mereu cu cuvântul cel veghetor și învățător, voi numai să-l împliniți și să rodiți însutit, așa cum firul de iarbă înfrățește crescând, și pace vouă, fiilor!

Acum cântați Domnului, cereți ajutorul Lui și începeți binecuvântați vremea postului mare. O, nu uitați, rămâneți în brațul Meu, lucrați cele ale cetății Mele cu voi cu multă pace, cu sfântă armonie, cu o frumoasă purtare frățească, cu dulce, cu mult dulce, și totul să fie sfânt, un cer senin să fiți voi, o, fiilor.

O, creștine al cuvântului Meu, am învățat acest popor să nu facă și el ce face lumea, ci să fie deosebit de lume l-am povățuit, iar acest fel de post înseamnă dragoste de Dumnezeu, că nu postul cu trupul îl face postitor pe creștin, ci postirea de lume, de duhul lumii, că lumea e pestriță și e tot mai tainică prin loviturile ei asupra celor ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ, iar Eu îl învăț pe poporul cuvântului Meu cum să-i fie postul și lucrul cel pentru post, iar în vremea postului trebuie iubirea de Dumnezeu și multa ei lucrare, și toate se măsoară fiecăruia după cum se poartă cu toți și cu toate cele din jurul lui pentru dreptatea lui Dumnezeu, iar cel ce nu poartă această grijă, acela nu are lucrarea cea întreagă a tainei despre post. Eu, Domnul, am lucrat în vremea de post împotriva duhului lumii, a diavolului și a atacurilor lui, și tot așa și creștinul trebuie să lucreze, căci lumea și duhul ei trebuiesc biruite cu îndrăzneală ca și Dumnezeu, și iată taina și puterea credinței lucrătoare prin iubire, aceasta îl așează pe om înaintea Mea pentru viața lui cea veșnică apoi, precum este scris.

Voi, cei care Mă căutați în acest râu de cuvânt, o, învățați de la Mine cum să biruiți lumea, fiilor. V-am povățuit cu milă să fiți și să rămâneți ai Mei, și v-am rugat să închideți și să nu deschideți fereastra spre lume, că iată ce pacoste s-a abătut peste oameni pe pământ, ba și peste creștinii acestui cuvânt, care n-au voit și nu voiesc să asculte povața Mea. O, nu deschideți fereastra spre lume, și curățiți-vă de lume, fiilor, căci omul este slab, iar Eu vă spun: îndrăzniți să biruiți lumea, că iată ce milos vă învăț Eu pe voi împotriva vrăjmașului vostru!

Iubiți să stați sub veghe, fiilor, adică să nu ieșiți de sub învățătura Mea de peste voi, căci dacă nu ascultați sunteți judecați de neascultarea voastră de Dumnezeu și pierdeți binecuvântarea cea de-a dreapta, fiilor. Am adus veste aici pentru cei neascultători cuvântului Meu și am spus că acei care se uită pe fereastră spre lume sunt aceștia ca unii care ies pe drum în mijlocul lupilor sfâșietori și învinuitori apoi, sunt cei care umblă singuri prin lume ca și cei de pe drumul plin de oameni și pierd veghea de peste ei.

O, cea mai mare veghe este ascultarea, iar neascultarea îl scoate pe om de la Dumnezeu, fiilor. De aceea am spus să aibă creștinul îndeletniciri sfinte și să le lucreze cu dor, nu oricum, și fiecare clipă s-o câștige pentru frumusețea sufletului și a Domnului în sufletul său, ca nu cumva alte doruri să-și facă cuib în inima celui ce Mă alege de cale a sa pe pământ.

O, nu e de glumă cu veghea cea pentru viață, fiilor. Așadar, umpleți-vă sufletul cu hrană de sus, cu iubire de sus, cu petreceri sfinte, cu pace multă în ele și între suflete apoi, și așa să petreceți vremea, și mai ales vremea postului mare, și așa să-Mi stați fii ascultători înaintea Mea, ca să vă pot da Eu tot ajutorul cel pentru mersul Meu cu voi, și al vostru cu Mine, și să-i binecuvintez pe toți cei care cred în Mine și în cuvântul Meu de azi cu voi, cercetându-vă ei pe voi pentru Mine și luându-Mă de la voi pentru ei, că de nepătruns sunt tainele lui Dumnezeu pentru mântuirea multora, o, fiilor.

Fiilor, fiilor, vine vremea de care nimeni nu se așteaptă să vină, dar ea va veni din pricina destrăbălării oamenilor iubitori de bani și de viață cu averi și atât, căci toate se vor clătina la glasul Meu, și va fi iarăși ca odinioară când oamenii nu vor mai avea salarii și pensii și vor avea prilejul să trăiască iarăși ca și cei de demult, care arau și semănau și prășeau și cântau în vremea lucrului pământului, și tot mai aproape de viață de rai, o, și nu va fi atunci pe pământ om căruia să nu-i pară mult prea rău, și pe care să nu-l doară adânc pentru viața cea dăruită lui de la Domnul pe pământ și risipită de om fără de rod pentru cer, fără de zestrea trebuitoare și lucrată de fiecare pentru ca s-o aibă în vecii, ca și pe pământ când pun oamenii bani la strâns ca să-i aibă pentru vreme de neputințe, dar care nu aduc folos veșnic, și iată, pentru viața de rai omul trebuie să lucreze pe pământ ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă el când a fost așezat în viață de rai.

Fiilor, fiilor, vine vremea postului mare, iar voi știți cum ajunge postul post să fie. O, fiți ascultători mai întâi de toate și mai întâi de post, și fiți cuminți înaintea lui Dumnezeu, și prin smerenia inimii fiți cuminți, nu pe deasupra, fiilor, iar pentru aceasta voi să nu faceți sau să lucrați nimic decât ceea ce vine de la Domnul să faceți, că numai Eu vă învăț să faceți binele Meu și cel pentru voi, că altfel faceți fără să vă gândiți lucrarea lui Lucifer, trecerea peste Dumnezeu, și care-l împinge pe creștin în cădere ca și pe Adam în rai, ca și pe îngerii care au căzut de lângă Dumnezeu.

Pentru vreme de post adevărat Eu, Domnul, vă mai învăț acum o lucrare, fiilor, numai să fiți voi binevoitori să ascultați ca s-o lucrați și să vă numiți fii ai ascultării de Dumnezeu. O, iată, nu vă grăbiți să deslușiți fața unei întâmplări sau a omului tău cel dinăuntru. Tot omul are aceasta în fire, și nu-i bun acest fel de lucru. S-ar putea să te rușinezi de tine, de purtarea ta, de fapta ta apoi, când timpul mai aproape sau mai departe va descoperi că n-ai fost adevărat și drept, și te vei dovedi singur că n-ai avut pe limbă adevărul cel despre tine și despre fapta ta. Mai bine umilește-te, fiule, pentru toate, și te dă Domnului cu cele dinăuntru ale tale, sau măcar nu te dezvinovăți pentru cele adevărate despre tine și ascunse de ceilalți, căci dacă te arăți semenilor tăi prin cele de partea ta ale faptelor tale, o, se poate să nu fii băgat în seamă și, din contra, să devii iubitor de sine și care-ți faci singur dreptate prin necurățenia inimii tale. O, nu minți pentru ca să ascunzi un adevăr sau un neadevăr, că vine adevărul într-o zi, și vei fi vădit cum nu-ți va plăcea nici ție, nici semenilor tăi, ci umilește-te, fiule, ca să fii curățat de Dumnezeu, că tu singur nu te poți curăța pe suflet, că nu-i al tău aceasta, ci este Domnul Cel Care are aceasta de făcut când omul se aduce Lui pentru spălare.

Fiilor, fiilor, stau și azi cu voi un picuț de timp, după cum și voi puteți, căci Eu le măsor bine pe toate pentru Mine și pentru voi și pentru cei ce se hrănesc din gura Mea prin izvorul cuvântului Meu. Creștinii acestui popor se pregătesc și ei de post fără untdelemn, dar post și cu duhul, căci duhul trece prin minte, prin inimă, prin gură, și asta este lucrarea celor ce sunt după adevăr creștini împlinitori.

O, fiilor, de ce se duceau sfinții în pustie când începea postul mare? Se duceau să postească de bucate? O, nu, fiilor, ci se duceau să nu greșească cu mintea, cu inima, cu cuvântul apoi, și cu sufletul ca să-l țină curat, și se duceau ca să nu greșească prin nerăbdare, prin neumilință, prin nemulțumire, prin toate câte se mai întâmplă neplăcute lui Dumnezeu prin lucrarea dintre frați, dar nu pentru post cu trupul se duceau, așa cum se crede de către mulți, căci postul de bucate este post scris pentru creștini și în obște și în pustie, dar altfel de post este scris pentru cei ce se dau Mie cu dragostea lor de Dumnezeu și de frați.

Voi, fiilor, trebuie să aveți grijă de bunătățile cele sufletești în vremi îndelungate de post, căci voi aveți multe de lucrat și în vremi de post, iar sufletul vostru are nevoie de mai multă putere și iubire și de împliniri ale cuvântului Meu între frați, și trebuie să vă păstrați dulce vorbirea, umilința, și toată puterea inimii și a minții, și toate prin iubirea Mea din voi.

O, iată ce vă spun, și nu numai pentru vremi de post vă spun: Fiilor, fiilor, stați cu degețelul pe rândurile și cuvintele cărții de pe care învățați de la Mine viața cu Dumnezeu și cu frații, căci voi trebuie să faceți după cum vă spun Eu să lucrați dacă vă sunt Dumnezeu și Păstor, că trebuie să vă pună îngerii note și să le aducă la Mine prin ascultarea de cuvântul Meu de peste voi.

O, iată cât de mare însemnătate este să aveți rădăcină, fiilor, căci pe cei fără de rădăcină îi ia vântul cel mai mic, fiindcă cei slabi nu știu câtă suferință a fost pe cei sfinți, și pe care nimic nu i-a făcut să se lepede de Dumnezeu, căci aveau rădăcină, aveau lepădare de sine pentru Mine, asta aveau sfinții, și de aceea rămâneau ei cu greul crucii ca și Dumnezeu, iar cine n-are rădăcină nu știe ce înseamnă Dumnezeu pentru el când Domnul îi iese cu milă în cale, o, și plata despărțirii de Dumnezeu e cu durere mereu apoi, că numai cel ce pierde vede ce a pierdut. De aceea adevăratul post este lepădarea de sine, care te ține cu Dumnezeu și-ți crește rădăcina în Domnul și ai țară statornică, măi creștine, o, și ce frumos te învăț Eu pe tine, fiu al creșterii de sus!

O, fiilor, lucrarea umilinței inimii aduce pace în suflet omului, și în jurul său apoi, iar neliniștea sufletului aduce nemulțumire, și se împrăștie ea în jur din sufletul care nu postește de iubirea de sine. O, și tot ceea ce Eu vă spun, este ca să învățați cum are putere spre Dumnezeu postul de bucate în vremi de post.

O, nu uitați, fiilor, lucrarea smereniei de duh și multa ei lucrare, căci împotriva acesteia stă înălțarea duhului, dar este scris: «Oricine se înalță va fi smerit, și oricine se smerește va fi înălțat». O, nu veți putea singuri să vă păstrați smeriți, și feriți-vă să credeți că puteți singuri, și lăsați-vă ocrotiți și ajutați, ca să se poată lucra la facerea voastră, ca pomul care este udat mereu ca să-și întărească rădăcina și să nu fie smuls prin furtuni și prin vrăjmași.

Vin să Mă încălzesc cu voi și lângă voi, fii ai cuvântului Meu. E frig pe pământ, și frigul acesta ajunge în cer la Noi și se simte mai mult decât pe pământ, căci simțirea celor din cer e mare, fiilor, e tot un duh, chiar dacă-i tot un foc Duhul Sfânt Hrănitorul și Mângâietorul, dar suferă El din pricina frigului de pe pământ, care se strânge mult, mult la Noi, căci cei de pe pământ așteaptă de la Noi, dar Noi așteptăm mai mult de la cei de pe pământ să Ne vină binele și căldura și iubirea pentru Noi. Omul pe pământ când îi este frig își face haine groase și călduroase și se îmbracă cu ele pe vreme de frig, dar Noi avem doar o cămășuță toți la fel, și de pe pământ nu Ne trimite nimeni cămășuțe din care purtăm Noi, căci oamenii nu știu ce să trimită. Ei trimit haine ca pe pământ la cei plecați, dar în cer avem doar cămășuțe albe de in, și nu dau oamenii așa ceva pentru cei din cer, o, și nu se pot acoperi cei din cer în vreme de frig pe pământ, și suferă ei.

Fiilor, fiilor, Mă încălzesc cu voi și-Mi spun vouă frigul Meu. Grăiesc cu voi cu dulce, dar și îndurerat, când Duhul Meu plânge și țipă de jale pentru toți cei de pe pământ. Când în grupul de instrumente cântă cei mulți din ele, cu unele se cântă mai blând, cu altele mai răsunător, cu unele mai subțire, cu altele mai grav, dar melodia se formează din toate, și înseamnă ea ceva care grăiește despre o stare fie de bucurie, fie de durere, fie de așteptare sau de iubire, sau de nădejde, numai să ne placă melodia și s-o înțelegem, așa cum înțelegem vântul blând sau iute, apa curgând blând sau cu zgomot mare, graiul cald sau aspru al aproapelui, totul o melodie să ni se pară, toate o lucrare la care să lucrăm, și pe care Dumnezeu ne-o pune înainte spre formarea omului lăuntric, și care se vede afară: omul cel nou.

Dar pentru cântare, o, fiilor, mai trebuie să știți de la Mine ce-Mi place Mie, și tot așa să vă placă și vouă, numai să iubiți să cântați mult Domnului și tot mai mult. O, nu iubiți, nu vă mângâiați să vă cânte lumea, să ascultați pe cei din lume când cântă chiar și pentru Dumnezeu, căci aceia nu fac voia lui Dumnezeu, o, și nu Mă pot alina de la ei. Dar cântați voi, măi fiilor, că iată, nu orice fel de om și de cântare ajunge la Dumnezeu. O, nu Mă bucură dacă lumea cântă de Dumnezeu, căci lumea are dulce păcatul, nu pe Dumnezeu, chiar dacă omul are nevoie de Domnul la necaz. O, cântați, cântați-Mi voi, fiilor, că Mi-e dorul după voi. Cântați cuminți ca lui Dumnezeu, cântați cu umilință și cu duioșie. Cântați la lucru și la rugăciune, cântați, fiilor. Cântați pe cale ca să fiu cu voi pe cale. Cântați în culcare, în sculare, cântați în așternut până ce adormiți. Cântați în duh de rugăciune și de grăire cu Mine, ca să vă fie dulce inima și tot ce este în ea în toată clipa, o, că numai pe voi vă mai am să Mă iubiți, să Mă mângâiați cu iubirea voastră neîmpărțită și întreagă Mie, fiilor scumpi ai Mei.

O, și mai am, fiilor, să vă învăț în ziua aceasta, ca să vă deprindeți mintea și inima de cunoștință de la Mine și să nu uitați apoi învățătura Mea. O, fiilor, deprindeți-vă să nu ziceți despre nimeni că este bun, sau că voi sunteți buni și că alții sunt răi, sau că un om e bun și că altul e rău, căci Eu am spus că bun este numai Dumnezeu, și n-am dat voie să-Mi spună nimeni că sunt bun. Nu-i face bine omului să fie bun cu el Dumnezeu, sau cei care-l înconjoară, că mai bună decât toate este dreptatea lucrurilor, iar aceasta este la Domnul spre cântărire, și nu este după mintea omului. O, nu vă încântați, cum că vi s-ar părea cineva bun prin grai sau prin purtare, căci omul este necunoscutul unul pentru altul, și de aceea este de vegheat din partea voastră în toată vremea, ca să nu greșiți cumva față de adevărul cel despre om, și pe care numai Domnul îl știe, iar Eu am spus omului: «Să nu-Mi zici bun, că numai Dumnezeu este bun».

O, nu vă întristați când nu sunteți înțeleși, ci fiți umiliți și cuminți, căci numai Dumnezeu este bun, fiilor, și iată câte sunt de pus în ordine cu privire la înțelepciunea pe care trebuie s-o folosiți clipă de clipă cu mintea și cu grăirea, prin inimă acestea, și apoi toate gândirile și vorbirile spumoase se vor da în lături din lucrarea duhului vostru, și va rămâne fructul înțelepciunii gândirii și al grăirii, că Eu, Domnul, de șapte mii de ani aștept omul să semene cu Dumnezeu întru acestea.

O, ce folosește omului vorbirile umflate, cuvintele netrecute prin sită și îngrămădite spre gură pentru vorbire? Acestea toate fac parte din duhul fățărniciei, de care fiii lui Dumnezeu să se ferească am spus. O, și nu va fi ușor aceasta, dar va fi frumos prin greu, nu prin ușor, căci ușorul prin toate nu-l crește pe om, nu-l formează bogat cu înțelepciunea apoi.

O, să cunoști, creștine, pe cel ce dă să te cadă în păcat prin vorbirea lui spumoasă și plină de venin și de om fără Dumnezeu în el, că iată, a venit secerișul, fiule, iar cine a rămas neghină prin toate câte face și vorbește, acela se dă deoparte ca să-Mi pot Eu curăța grâul și să-l pregătesc al Meu.

O, pace vouă, fiilor! Deschidem cartea, că Eu vă adun de fiecare dată sub aripile Mele ca pasărea care-și întinde aripile ei spre puii ei să-i ocrotească și să-i hrănească din gura ei ca să-i aibă, ca să nu se piardă ei, căci iubirea de mamă nu doarme, ci veghează, fiilor, iar voi învățați-vă cu Mine și cu ocrotirea Mea de peste voi, căci învățătura Mea mereu peste voi vă adună, vă cheamă, și este ea aripile Mele, care-Mi strâng pui aproape mereu și îi învață să stea sub veghe, căci cei răzleți sunt cei ce fac de la ei destule, și fac fără sprijinul Meu și se ascund să facă după îndemnul din ei, căci se simt mari, și nu stau cuminți, și se depărtează apoi să-și facă voile și rămân fără nici o ocrotire peste ei și pierd drumul spre acasă, și pățesc aceștia ca Ierusalimul din vremea Mea, care n-a învățat de la Mine calea, n-a ascultat învățătura Mea, care l-ar fi adunat sub aripile Mele, dar n-a voit Ierusalimul, chiar dacă i-am spus lui că Eu sunt Calea.

Voi, cei care vă alegeți să ascultați de învățătura Mea, care vă ocrotește sub ea, Eu, iar vă spun, și apăsat vă spun, ca să rămână pecete peste voi cuvântul Meu de ocrotire: Fiilor, fiilor, stați departe, țineți-vă departe de cei ce s-au răzvrătit nemulțumiți și neascultători de cuvântul Meu, și care au tot făcut neliniște pe calea Mea cu voi și s-au tras apoi de pe cale. Să stea liniștiți așa cum și-au ales să facă și să vrea, iar dacă vor să stea și cuminți pentru căința și pentru mila cea de la sfârșit pentru cei ce-și recunosc neascultarea și îndărătnicia, aceasta vor alege ei, căci sunt liberi să aleagă, de vreme ce au ieșit de sub ocrotirea Mea ca să umble în voile lor răzlețe, după ce au supărat adânc Duhul și fața Mea. O, nu deschideți vorbă cu ei, că au venin pe limbă, că nu numai că nu Mi-au adus rod, dar Mi-au și stricat răsadul Meu și M-au lăsat sărac de fii, și au nevoie de căință.

O, fiilor, fiilor, e vremea să credeți și să lucrați tot mai mult pentru ascultare, că iată unde duce neascultarea! Ea duce la despărțirea de Dumnezeu, dar luați pecete peste voi grăirea lui David împăratul, căci el Îmi spunea: «Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe cel mândru și poftitor cu inima, pe acela l-am izgonit și n-am mâncat alături cu el». O, dacă până acum n-ați ascultat îndeajuns să lucrați așa, faceți saltul deodată și priviți numai la cer, numai la Mine, numai la iubirea de Dumnezeu ca îndeletnicire a minții, a inimii și a duhului vostru, și veți scăpa de acest păcat urât al clevetirii, al învinuirii, dar feriți-vă să fiți curioși sau iscoditori, că nu sunt acestea lucrarea fiilor lui Dumnezeu.

O, fiule învățat de Dumnezeu, știi tu cum poți sluji pe Dumnezeu? Îți voi spune Eu, iar tu să arăți apoi că știi. Cu faptele lui Dumnezeu poți să-I slujești lui Dumnezeu și cu Dumnezeu, nu cu propriile tale fapte pentru Dumnezeu, căci acestea din urmă pot fi cu interes ca să-L prinzi pe Dumnezeu dator ție, dar una este să-ți iasă în cale un sărac, sau Dumnezeu sub chipul unui sărac, și alta este să-l cauți tu ca să te pui bine cu Dumnezeu. Una a fost jertfa iubirii lui Abel, și alta a fost jertfa lui Cain. Una a fost jertfa râvnei lui Ilie și alta jertfa celor fără Dumnezeul Cel adevărat. Când fugi pe furiș de la Domnul, o, nu-I mai întinde apoi Domnului bucățica ta, nu-I mai da Lui, căci Domnul e Domnul, și nu deschide oricui, sau celui trufaș, care nu umblă în lumină cu cele dinăuntru și cu cele din afara lui.

O, fiilor, câte păcate face omul povestind în jur de la el poveste nemulțumirile lui, cărările lui pe calea cu creștini pe ea! O, câte păcate face un așa povestitor în cei cărora el le povestește ca el ceea ce vrea el să știe ceilalți! Iată, așa se fac căderi din căderi peste cei slabi, care se smintesc din lipsă de povățuitor, de veghetor, de sfătuitor peste sufletul lor, peste mintea lor atât de necunoscătoare ale cunoștințelor de sus, și care cade pradă atâta de ușor.

Fiilor, fiilor, facem aplecare ca să coborâm, ca să fim cu cei ce se apleacă. Ne aplecăm, căci aplecarea înseamnă dragoste, o, și multă lucrare îi trebuie dragostei ca să se învețe creștinul cu ea și ca s-o aibă de lucrare apoi. Când cineva de pe pământ vrea să iasă întâiul la o întrecere între mai mulți, el trudește mult, el are povățuitor și veghetor pentru lucrul lui cel pentru întrecerea la care se înscrie. O, mult, mult de tot îi trebuie și unui creștin lucrare și povață și veghe, ca apoi să atingă el lucrarea puterii dragostei.

Se întreabă de pe margini cei rămași cu Mine pe calea dragostei aici, se întreabă de ce acei plecați din bărcuța Mea au căzut din ea? Eu le răspund de ce, și le spun că din pricina necredinței au făcut aceasta, iar nepăsarea la care ajunge cel desprins din brațul Meu cu voi, este aceasta rodul necredinței, al nedragostei, căci dragostea nu cade, fiilor, și este ea mereu, mereu, și trece în cer cu ea cel care o are veghetoare peste viața lui cu Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, cel ce voiește să fie al dragostei mereu, el caută mereu și tot mereu învățătura dragostei, și caută cu dor, și am spus acum două mii de ani despre acest dor, că foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să se aprindă el! Și iată, inima celui ce are dragostea Mea în ea e tot un foc, iar focul acesta ține curat, curat omul și locul din el pentru Dumnezeu și pentru frați. Cel ce nu are acest foc în el, și nestins acest foc, o, acela se răcește, se stinge focul, iar focul care se stinge prin neveghe, acela nu se mai aprinde, fiilor, iar când se apropie iarna încercărilor, o, ce să mai facă în fața ei cel ce n-a păstrat aprins focul și caldul cel pentru Dumnezeu și pentru frați în el?

O, fiilor, nu poate înțelege îndeajuns omul creștin cât de anevoios este să se păstreze el creștin folositor mântuirii lui. Mă uit peste creștini și văd ce fac ei. Ei se iau unii după alții numai la ceea ce nu face parte din curatul inimii față de Dumnezeu și de frați și de sine, dar ca să se ia după cele plăcute lui Dumnezeu în ceilalți, care cu frică merg cu Domnul, sculându-se mereu din greșeli, o, nu se vede aceasta la lucrarea veghii, măcar din părți veghe unul pentru altul, și de aceea nu pot Eu să-Mi formez un popor mai mare, mai curat cu inima, mai sprijinitor lui Dumnezeu pe pământ.

O, atâta botez îi trebuie omului mereu, mereu, atâta ridicare, atâta cunoaștere a mântuirii sufletului său, atât de mult acestea, și altele lângă acestea, fiilor, și mare bogăție a lor din zi în zi mai mult! Toate se pot lucra prin aplecare, măi fiilor.

O, dacă Ioan Botezătorul atât de mult s-a aplecat, întreabă-te, creștine, cât trebuie să te apleci tu ca să nu-L pierzi pe Domnul de peste tine așa cum L-a pierdut Adam, care nu s-a aplecat înțelepciunii vieții. Eu am venit și atunci, și vin și acum și arunc pe pământ foc, și tot arunc din focul Duhului Meu ca să aprindă el pe mulți, dar nepăsarea de Dumnezeu este prea mare în om, și este ea și în creștinul care ia din focul cuvântului Meu, dar ia și tot ia, și stă Domnul și așteaptă rod viu de dragoste de Dumnezeu în cel ce are cuvântul cel de sus de hrană a vieții, și iată neasemănarea cu sfinții, care aveau care de grâu strânse, față de cei ce abia își agonisesc o mânuță de boabe, fiilor!

Ieri am grăit apelor, și M-au ascultat apele și au primit cuvântul Meu și lucrarea lui, și s-au aplecat apele și au lucrat, iar azi grăiesc peste inimi ca să le învăț aplecarea și lucrarea cuvântului Meu peste ele, iar cel ce nu se apleacă este cel ce iese de sub lucrarea cuvântului Meu ca să n-o împlinească, pe când cel ce se apleacă nu se uită în părți dacă altcineva împlinește sau nu pe Domnul, ci se uită la Mine cu milă ca să facă voia Mea, și să-l scriu Eu pe el vas al inimii curate față de sine, față de aproapele și față de Dumnezeu, iar această mare lucrare nu se mai vede în creștin, și toți zic că merge și așa, dar altceva este să zică Domnul de mersul creștinului, căci sunt unii care cad, dar se ridică cu veghe și pentru veghe apoi, și sunt alții care stau numai sub lucrarea necumințeniei de inimă față de sine, față de frați și față de Dumnezeu, o, și am spus că nu se poate umbla nici din cer, nici de pe pământ la ascunsul inimii și al faptelor omului, de vreme ce nu stă în lumină cel care alege ascunsul.

O, pace vouă și liniște vouă întru toate, fiilor! Acum împărțiți pe Dumnezeu celor ce vin la izvorul Său de cuvânt, că Eu îi învăț pe ei în zi de praznic de Bobotează și le spun lor să vegheze cu tărie de duh să nu-și pună în primejdie taina botezului așa cum toți oamenii fac dacă-și uită îndatoririle cele creștinești de după botezul care îl închină Domnului pe om. O, fiilor, îl dezbracă de botez până la os cei care se întorc acasă după botezul unui copilaș, căci fac ei închinări la idoli, la beție, la desfrânare, la veselie lumească, la cuvinte care nu se cuvin, o, și ce mai rămâne din taina botezului, taina de care nu are omul grijă, o, fiilor? Pe voi însă vă învăț spre veghe, că trebuie înțeleasă bine taina închinării în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh a celui ce este adus înaintea lui Dumnezeu pentru botez. Iar ceea ce Eu spun acum, nu are cine să spună lumii ca să știe toți cei botezați ce îndatoriri au ca să poată fi ei ai lui Dumnezeu apoi, și să nu cadă.

Fiilor, fiilor, să nu vă lipsească aplecarea între voi și Mine, și mai ales între voi și voi ca fii ai lui Dumnezeu, căci aplecarea e har mare, că iubirea lucrează aplecare, fapta iubirii, fiilor. Duhul cel potrivnic lui Dumnezeu și omului dă mereu să asprească inima din om și simțirea ei și s-o facă urâtă ca și pe el, dar creștinul este cel ce veghează, gătindu-se mereu pentru Domnul său, pentru asemănarea cu El, pentru aplecare, fiilor, căci ea este care arată că omul are iubirea și liniștea iubirii, și toate cuvintele Mele se nasc din privirea Mea spre pământ, spre voi, fiilor, dacă Eu vă sunt Învățător și veghez peste voi cu privirea și cu cuvântul.

O, feriți-vă și de cel mai mic păcat, fiilor, și veți scăpa de pedeapsa lui. Puneți-vă duhul și sufletul și trupul pe cale de rugăciune când duhul rău dă târcoale și dă să vă dărâme din duhul vieții. Eu sunt gata să aud că Mă strigați să vă luminez, să vă împrospătez apoi cu noi puteri, iar aceasta numai dacă Mă strigați în vremi de părăsire a voastră de Mine, căci voi știți voia Mea, și trebuie ea împlinită ca să nu pățiți ca Adam, care L-a pierdut pe Dumnezeu, iar Eu vă vin în ajutor în vremi de încercare dacă Mă strigați, fiilor. O, învățați să spuneți ca Mine: «Nu voia Mea, ci voia Ta, să se facă, Doamne!».

Fiilor, fiilor, ar fi fost cu putință să nu găsesc credință ca să vin? O, ar fi fost și așa, dacă Eu nu puneam credință în voi pentru venirea Mea cea de azi. Dar v-am dăruit un dar mare: credința, care M-a adus ca să împlinesc ceea ce am spus atunci: că voi veni la cel credincios și-Mi voi face casă la el și voi cina cu el și Mă voi arăta lui, o, și aceasta am împlinit cu voi, și numai ce este scris în Scripturi împlinesc prin credința pe care am pus-o în voi, o, și nu mai este credință pe pământ în oameni ca să creadă și ei ca voi și să Mă primească și ei ca voi, căci credința nu-i oricum credință, decât dacă ea Îl aduce pe Domnul pe pământ, fiilor, și aceasta înseamnă biserica lui Iisus Hristos după adevăr biserică, iar altfel biserica este o instituție sub numele de biserică. Și e mai mult decât oricând sosită vremea să deosebească tot omul biserica cea adevărată a Mea, de biserica cea care are doar numele de biserică peste ea. O, biserica Mea are în mijlocul ei duhul proorociei, așa a început ea acum două mii de ani, când apostolul Meu a zis peste biserica Mea: «Râvniți să aveți daruri duhovnicești, iar mai ales râvniți să proorociți, să zidiți biserica lui Hristos pe piatra ei!».

O, dacă n-aș mai grăi cu voi, v-aș mai avea pe voi rod al grăirii Mele, aș mai avea bucurie? O, fiilor, voi sunteți bucuria Mea, și spunem acum la tot poporul cuvântului Meu că vorbirea cea dintre frați este rodul rugăciunii lor spre Mine, e dovada că voi toți lucrați rugăciunea care vă aduce vouă de la Dumnezeu, iar aceasta are ca rod din rod darul proorociei, iar David, când făcea rugăciunea lui spre Dumnezeu o împletea cu proorocia, căci ea este rodul rugăciunii, o, și de aceea vine pe pământ proorocie și împlinirea ei, și vine de la statul omului în grăire cu Mine, și vine de la umilința omului care se apleacă Domnului prin rugăciune de iubire, de iertare, de coborâre a Duhului Sfânt în lucru cu omul în duhul proorociei, și iată, departe este de Dumnezeu omul, fiilor, departe cu rugăciunea, departe, căci David zicea: «M-am sculat și încă sunt cu Tine, Doamne».

O, sunt chinuiți oamenii. Nu ascultă de Dumnezeu oamenii. E un chin viața lor, a celor ce nu ascultă, căci diavolul îi chinuie cum vrea el pe cei despărțiți de Dumnezeu cu trăirea lor. Voi însă căutați mereu să fiți uniți cu Mine prin grăirea voastră cu Mine, și apoi, fiilor, îndrăzniți să biruiți și să fiți biruitori, și biruiți lumea și pe diavolul așa cum Eu am biruit, că aceștia sunt vrăjmașii cei dintre voi și Mine, dar voi fiți fiii grăirii cu Dumnezeu, ca să nu-i dați loc și timp diavolului, care-l ia pe om din brațele Mele, iar fără Mine cu voi și în voi ați ajunge apoi să fiți nemulțumiți, adică lipsiți de Dumnezeu, ca și cei ce-și plâng unii altora nemulțumirile, o, fiilor, dar aceștia și unii și alții să învețe pe dinafară să se ferească unul pe altul de acest păcat mârșav, căci dreptatea lucrurilor toate nu stă la îndemâna oricui, nu, fiilor, și e primejdios să se așeze omul pe scaunul dreptății lucrurilor, că e locul Domnului pe acest scaun, fiindcă Domnul nu vede ca omul, nu Se plânge ca omul. Domnul doar plânge, dar nu Se plânge, nu Se nemulțumește ca să Se plângă.

O, dragostea lui Dumnezeu Îl cunoaște pe Dumnezeu în omul însuși și în aproapele său, iar ea nu-L ispitește pe Dumnezeu pentru om. Așadar, nimeni dintre voi să nu îndemne la dispreț de frați pe careva căruia s-ar plânge împotriva unora din frați, când i-ar veni lui asta în inimă, și fiți dragoste, fiilor.

O, nu vă învățați prea mult cu omul, căci între om și om se întâmplă despărțiri din multe pricini, și v-am mai spus aceasta. Voi învățați-vă mult cu Domnul aproape, că între om și Dumnezeu nu vine despărțirea, și omul nu mai poate sta fără Dumnezeu nici cât stă pe pământ cu viața sa. Toată această putere vine de la duhul duioșiei, duioșie ca a Mea, și care nu trece, nu se împuținează, și este ea adevărata viață, adevărata dragoste a vieții omului, lucrarea dragostei dintre oameni, și e mare, fiilor, și nu cade. O, învățați-vă cu cele ce rămân, cu stările care rămân, și nu se sfârșesc și nu-l sfârșesc pe om, precum nici ele nu sfârșesc.

Te-am învățat, poporul Meu, să fii pregătit mereu pentru Dumnezeu și să lucrezi Lui ca și cum nu te-ai sfârși vreodată, și să fii pregătit din clipă în clipă pentru statul înaintea Lui dacă El vine să te cheme. De aceea te-am povățuit cum să trăiești în fiecare zi, cum să te scoli, cum să lucrezi, și cum să te odihnești apoi pentru a doua zi, și tot mereu așa zi de zi. Dar dacă nu faci așa cum Eu ți-am spus să faci zi de zi cu toată ascultarea, o, îți lipsește atunci frica de Dumnezeu, de la care vine înțelepciunea vieții, adică ascultarea, fiule, căci ea te ține al Meu, așa cum l-ar fi putut ține și pe Adam ca să nu piară el din mâna lui Dumnezeu, și iată, nimeni să nu spună că este al lui Dumnezeu dacă nu ascultă de El, dacă face ca Adam în rai neascultare de cuvântul lui Dumnezeu.

O, îi este de ajuns omului voia Mea, dar dacă el face ca el, și nu ca Mine, nu Mă mai are de Dumnezeu al său, ci se are doar pe sine, și nu mai este el un om povățuit. O, numai cel povățuit de Dumnezeu este al lui Dumnezeu și de folos lui Dumnezeu, dar Eu, Domnul, n-am folos de la om, că omul nu este învățat să asculte, nu este învățat cu Dumnezeu, iar cine nu ascultă de Dumnezeu nu are de tată pe Dumnezeu. Numai copiii ascultă de tatăl lor, dar dacă-și pierd ascultarea îl pierd și pe tatăl.

L-am zidit pe om și i-am dat suflet viu și l-am așezat apoi în grădină de rai, în ascultare l-am așezat, și iată cum se mai numește raiul omului: ascultare se numește, fiilor, iar dacă omul nu ascultă de Dumnezeu nu mai are raiul, și se duce în neascultare, săracul, ca unul care nu mai are tată de care să asculte. Așadar, rămâneți în rai, rămâneți în ascultare, fiilor, că trebuie să descopăr pe pământ taina raiului și grădina apoi, că n-am cu cine să împlinesc aceasta, și a venit vremea, fiilor.

O, rugați-vă neîncetat, că prin aceasta vine duhul proorociei, vine Duhul Sfânt prin rugăciune, vine cu împliniri mari, fiilor, vine și trezește armonia și trăirea sa între frați tot mai mult, o, și vor plânge mulți, care au aruncat acest cuvânt când l-au auzit, și n-au voit să-l înțeleagă și să-l creadă spre folos.

O, învățați bine, și căutați să nu vă fie încurcat drumul rugăciunii către Domnul. Supuneți-vă când vă vine rândul să vă supuneți. Smeriți-vă când vă este pusă la încercare smerenia inimii, nu a minții, căci mintea este potrivnică mereu lui Dumnezeu și omului și nu-l lasă să fie liber, să fie frumos, că ea când lucrează îi este dușman mai mereu și omului și Domnului în om, fiindcă îi lipsește stăpânul, e singură și-și face de cap și simte să se înfoaie, și trimite spre inimă lucrul ei, iar rugăciunea nu-și are drum liber spre Domnul, căci Eu am învățat pe om să fie liber de duhul de sine și de alte duhuri, și i-am spus să nu se apropie spre Domnul dacă vreo pricină îi asprește inima ca să țină minte răul și mânia și disprețul față de cel pe care-l pune pieziș în inimă, și atunci este închis drumul tău cu rugăciunea spre Domnul, și iată, trebuie să veghezi, fiule.

O, când te simți nedreptățit, înjosit, disprețuit, fără de răbdare sau iubire pentru răbdare, iată ce te învăț: O, ai grijă de înțelepciunea mântuirii, fiule. Poate că atunci Domnul tău voiește să-ți mai șteargă din multele tale păcate, căci David cel credincios spunea: «Șterge, Doamne, fărădelegea mea, că este ea pururea înaintea mea, între mine și Tine pururea, și eu o cunosc, dar Tu întoarce fața Ta de la păcatele mele, și șterge-le și nu mă lepăda, și fă-mi inima curată, și nu lua Duhul Tău Cel Sfânt de la mine, și dă-mi bucuria mântuirii».

O, fiule, în clipe de încercare a smereniei tale nu te așeza tu pe scaunul dreptății a toate, că al Domnului este acest drept, El cântărește, El știe dreptatea sau nedreptatea de care tu te nemulțumești. Împăratul David ținea înaintea sa pururea păcatele lui, și așa își păstra el duhul umilinței, dreptatea asta mare, pe care omul o dă mereu de la el, fiindcă el nu știe ca Dumnezeu și ca cei ce sunt ca Dumnezeu, iar cel ce este ca Dumnezeu, acela Îl cunoaște pe Dumnezeu, și acela nu caută ale sale, și ca și Dumnezeu lucrează.

Fiilor, fiilor, aveți mare grijă să nu vă zbateți pentru dreptatea voastră, să nu vă nemulțumiți, căci voi, de la pricinile dintre voi, fără să vă gândiți, puteți îndrepta judecata asupra celor pe care Eu Mă sprijin să vin la voi, să vin pe pământ, iar ei stau de partea Mea, de partea dreptății lucrurilor. Ei știu că tot ce vine asupra cuiva din orice parte și oricum vine, aceasta se întâmplă cu știrea Mea, ca să mai fie curățate cele greșite și înmulțite cu nebăgare de seamă, când omul nu are pe deplin crucea purtată, lepădarea de sine, în fața oricărei probe care vine spre el să-l încerce dacă are cruce și răstignire ca și Dumnezeu, ca să aibă apoi și înviere ca Dumnezeu, și e bine să spuneți atunci: Am văzut pe Domnul pururea înaintea mea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.

O, e greu fără Dumnezeu, fiilor, și voi vedeți aceasta ori de câte ori vă este grea inimioara, și vedeți aceasta când slăbiți cu iubirea, și de aceea vă îndemn să nu-Mi fie strâmt locul Meu din voi, din inima și din mintea voastră apoi, și luați pildă de la sfinții care făceau minuni cu smerenia inimii lor. Cel blând și smerit cu inima are îngerii lui Dumnezeu aproape, că le priește o așa inimă și putere, și merg îngerii la Dumnezeu cu cele frumoase ale inimii blânde și smerite.

Și fiți fără de prihană cu inima, fiilor. O, cum aceasta? În toate împrejurările și întâmplările, căutați să înțelegeți ceea ce este voie inimii voastre, și ceea ce este dreptul Domnului, căci voi nu vedeți cum vede Dumnezeu, iar aceasta au parte doar cei ce sunt ca Dumnezeu pentru dreptatea lucrurilor.

O, pace ție, popor hrănit din cer! Aripi de heruvimi ar fi să prindă cei atâta de hrăniți și de înzestrați de Duhul Sfânt Mângâietorul, de tainele de sus coborâte peste cei hrăniți cu lapte din cer.

O, fiilor, fiilor, cine vrea să fie ceva, să nu caute altceva, decât pe Duhul Sfânt, Care dă și viață și bunătăți și mângâiere și putere și curățire și înțelepciune, și apoi față, măi fiilor, dar nimeni nu e bine să spună că nu vrea nimic, că nu vrea să fie ceva, că măcar curățire îi trebuie fiecăruia, și aceasta prin Duhul Sfânt, fiilor.

O, învățați, învățați să aprindeți lumina ori de câte ori se luptă întunericul împotriva voastră, că nu întunericul trebuie învinuit, și mai bine este să aprinzi lumânarea când cade lumina, dar nu să acuzi întunericul.

Fiilor, fiilor, aprindeți pe Duhul Sfânt! Fără El, fără Mine nu puteți face nimic, Eu așa am spus, și am spus că orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, Eu voi face așa, numai să aprindeți voi lumânarea, numai să cereți, iar Eu voi lua aminte.

O, când ești greșit roagă-te Domnului să te ridice, nu sta greșit, dar ai grijă de ceea ce ai tu de făcut apoi, să plângi după Duhul Sfânt să vină să Se sălășluiască în inima ta prin credința ta, nu altceva să faci în clipa când lumina se ia pe neașteptate, iar lumina este Duhul Sfânt, și se ia când vine întunericul, dar această lumină așteaptă să întinzi mâna după ea și s-o strigi aproape.

O, măi fiilor, vă învăț cu mărire pe voi. Tot ceea ce puteți voi înțelege, numai iubind veți putea înțelege. Nimic fără iubire nu veți putea, nu veți înțelege, iar lepădarea de sine vă va umple de cunoștință și de iubire apoi, și toate acestea se văd ca în oglindă, fiilor, când ele lucrează. Grăiesc cu voi despre taina aceasta și grăiesc deslușit, căci fața omului este oglinda care îl arată pe el pe dinăuntru cum este, și iată, singur își alege fiecare oglinda prin care cei din jurul lui îl privesc pe el și îl văd pe dinăuntrul lui cum este. Dacă oglinda te arată în întuneric, și nu mai strălucești cu inima și cu fața, o, măcar nu mai învinui nimic și pe nimeni, nu lovi în întunericul care te cuprinde, și mai degrabă aprinde lumânarea, cheamă pe Duhul Sfânt să Se sălășluiască în tine, să Se facă lumină în tine, că vine dacă Îl chemi, vine și te curăță, de aceea vine, dar ca să te curețe să-L chemi, nu de altceva, iar cu El în tine nu-ți mai vine să mergi la cei apropiați să acuzi întunericul și ceea ce nu-ți convine ție, și te vei lăsa luminat și curățat și înnoit, și numai așa fața ta se va schimba și va împărți iubirea, lumina, fiule, că e păcat să pedepsești pe cei din jur cu cele ce nu sunt lumina înăuntrul tău, o, și așa te vei lăsa câștigat de partea iubirii, și veți semăna cu Mine, fiilor, cu Cel blând și smerit cu inima, așa cum am spus Eu vouă că voi grăi iarăși cu voi despre această taină mare, frumusețea voastră, a inimii și a luminii din ea, iubirea din voi, fiilor.

O, atât de mult a iubit Tatăl lumea, de M-a dat pe Mine să vin om pe pământ și să-l scot pe om de la pedeapsă, și, iarăși, atât de mult i-am iubit Eu pe ai Mei, și pe toți prin ei, de am trimis pe Duhul Sfânt Mângâietorul să-l curețe pe tot omul care caută spre lumina Lui. Așadar, numai prin blândețea și smerenia inimii, numai prin acestea cel ce le are, poate să aprindă lumânarea când întunericul dă să aducă vină, iar fața omului se umple de lumina cea dinăuntrul lui, căci cel ce are iubirea de lumină, acela este blând și smerit cu inima, ca și Mine, fiilor.

O, iată unde stă înțelepciunea lui Dumnezeu în om! Nu poate avea lepădare de sine cel ce nu este ca Mine, blând și smerit cu inima. Nu poate avea crucea și urmarea după Mine cel ce nu are înțelepciunea lui Dumnezeu înăuntrul său, blândețea și smerenia inimii, fiilor. Nu-i fața și chipul lui Hristos omul care nu are pe inimă și pe chip și în purtare blândețea și smerenia inimii, această cruce dulce de purtat, și numai aceia merg până la sfârșit cu Mine, numai ei pot cu Dumnezeu pentru viața veacului ce va să fie, o, și câte are de așezat după această oglindă omul care Mă cunoaște în această lucrare de cuvânt, cu care Eu vin pe pământ să arăt fața împărăției Mele, omul cu Dumnezeu pe cale, după chipul Meu pe chipul lui, iar chipul Meu este cel dinăuntru omului, și care se arată în afară cu cele dinăuntrul său și se face oglindă în care mulți Îl pot vedea și cunoaște și urma pe Dumnezeu.

O, dacă e, cel credincios Mie să-și aleagă o cale, o țintă, iată, viața veacului ce va să fie, apoi spre fața ei să caute mereu, mereu, și să înțeleagă că trebuie s-o deosebească pe ea în vremea luptei pentru ea mereu, mereu, și altă vreme pentru ea nu este, dar nu să lase omul aceasta pentru când vrea el în viața sa de luptă, în vremea cunoștinței, a științei cea pentru voia lui Dumnezeu în om.

Taina oglinzii e mare. Ea este omul în care trebuie să Se vadă Domnul cu fața Sa, spre învierea multora și spre judecata celor ce se împotrivesc, și în care nu poate fi Dumnezeu văzut și urmat pentru împărăția Sa în om.

Când vezi un frate că-i prins de ceață, o, nu căuta să-i ștergi ceața, prin care nu se mai vede el bine, ci caută doar să întețești în tine strălucirea împărăției cerurilor, pe Domnul Cel blând și smerit cu inima, fața Mea, care încălzește în jur și împarte din ea, o, și ceața se risipește din pricina căldurii de lângă ea și apare soarele și pleacă norul, și iarăși duhul vieții mângâie și învie, și asta e lucrarea frăției, o, și multă primire trebuie să aibă frații între ei unul de la altul, căci vai celui singur, când el poate avea frățiori și binecuvântarea Mea de peste ei!

O, fiilor, aveți cămară bogată. Scoateți și mâncați, căci cuvântul Meu este mereu astăzi, fiilor, mereu trebuie să-l mâncați și să fiți ai Mei prin cuvântul Meu, care vă învață cum să fiți ai Mei, iar sfinții iau odată cu voi din cămara Mea de la voi, căci lucrul lor din cer nu este altul până la împărțirea darurilor toate pentru toți, o, nu au ei alt lucru decât să ajute drumului celor ce încă sunt în călătorie prin viață pe pământ, și numai aceasta mai au ei de lucru, și tot pe pământ au de lucru, și de aceea Eu vin cu ei, și de aceea mănâncă ei cu voi din cuvântul Meu când el vine pentru voi și pentru ei, sau când el este așezat pe masă din cămară, iar altfel ei nu umblă, fiindcă e ordine între cei din cer, după cum e lucrul Meu, o, și mult se bucură ei când îi iau în coborârea Mea la voi și când sunt ei serbați, și când îi așez să grăiască lângă Mine vouă și oamenilor de pe pământ.

O, ce mare, ce întreagă trebuie să aveți credința, și apoi cunoștința de Dumnezeu, fiilor! V-am șoptit în vreme de învățătură între voi și v-am spus despre taina cunoașterii lui Dumnezeu. Aceasta încape în om odată cu buna cunoaștere de sine în tot amănuntul ei, și vine numai apoi cunoașterea lui Dumnezeu, iar altfel nu vine aceasta, și dacă nu vine, Eu, Domnul, rămân plin de dor, de suspin, și de străin de casa Mea, căci casa Mea e omul, e inima lui și cugetul lui și sufletul lui și dragostea din el, dragostea Mea, o, fiilor. O, ce frumusețe ar mai fi asemenea cu așa odihnă și slavă a Mea, cu care să stau în om, în casa cea făcută de Dumnezeu pentru Dumnezeu la facerea lumii! Dar cum acestea toate în om până ce el nu se cunoaște pe sine îndeajuns pentru această măreție apoi în el? O, toate acestea fac parte din nevăzutele lui Dumnezeu, dar pot fi trăite din plin și câștigate din plin prin dragoste și printr-o credință mare, o, fiilor.

Și acum, iată dezlegarea pentru acestea, căci așa cum un om care se naște fără de vedere nu vede pe cele văzute ale facerii lui Dumnezeu, tot așa este și cu omul care nu vede pe cele nevăzute ale facerii, și este el nevăzător pentru acestea, chiar dacă vede cu ochiul trupului pe cele ce se văd ale facerii lui Dumnezeu, pe cele lăsate să se vadă la facerea lumii, fiilor. Cel cu ochii orbi aude și atinge pe cele văzute de cei ce văd cu ochii lor, dar cel ce vede cu ochii lui, acela nu le atinge, nu le aude pe cele nevăzute ale facerii, și iată de ce trebuie credință, o, fiilor, că Eu stau mereu cu voi și mereu vă grăiesc, dar stau acoperit de cele ce se văd, că ele Mă acoperă fiindcă așa trebuie să fie, măi fiilor, ca să aibă credința plată și vedere de sus, chiar dacă puțin ajutor primește ea de sus, și atunci ea poate mult și tot mai mult, căci numai credința le poate pe toate cele de la Dumnezeu în om și pentru om.

Vă învăț taine înalte în zi de praznic sfânt, căci între om și Dumnezeu sunt multe de învățat din cer, iar firea omului îi este lui dușman care-l rupe de la sânul învățăturii, și ține la ea omul împotriva sa însuși, o, și de aceea îi trebuie lui mereu păstor, trebuie să-și dea firea pe mâna unui păstor, dacă vede că nu-i place să i se umble la fire, că nu-i place mustrarea, care îl ajută să se cunoască pe sine pentru facerea cea nouă apoi, de vreme ce el nu știe cum se zidește în el nașterea cea de sus, lepădarea de sine fiind temelia pe care omul este zidit din nou de Dumnezeu prin făcător dăruit de Domnul pentru facerea cea de sus a omului, pentru nașterea cea nouă așa, și fiecare naștere trece prin dureri, iar altfel nu se poate, altfel nu se face nașterea, o, fiilor.

Puneți-vă la lucru vederea credinței, ca să vă bucurați de măreția celor ce vin din cer, căci străbunii cu care vin au cămășuțe albe, au straie sfinte, căci cei din cer au cămășuțe de in și sunt ei slava Mea. Voi veți spune: „Cum adică au cămășuțe cei din cer?”. O, dar cum să nu aibă? Ar fi să fie goi fără de cămășuță, fără de slava lor. Eu, Domnul, la fel, am cămășuță, și așa Mă port între ei, și așa au toate cetele de sfinți, cămășuțe de in au.

O, iată ce vă mai spun: Cei din cer au semnul supunerii pe creștet, căci Eu sunt Împăratul între ei. Mai știe astăzi omul de pe pământ cum să stea în fața lui Dumnezeu Împăratul? Căciulița este semnul celor binecuvântați, a celor supuși, având peste ei pe Domnul Împăratul. De ce ostașii au căciuliță, și cei mari și cei mici? Pentru că sunt sub supunere. O, dar omul e de capul lui, săracul, și toți sunt de capul lor pe pământ, toți cu capul descoperit, femei, bărbați, copii, stăpâni și slugi, și nimeni nu mai are semnul supunerii, nimeni nu mai are Dumnezeu, și stau toți înaintea Domnului cu capul neacoperit, o, și cum să nu vină sfârșitul lumii, cum altfel, când asta cer toți? Pe timpul străbunilor mergeau descoperiți numai cei cărora le murea cineva, și atunci își rădeau barba și capul, și știau ceilalți acest semn. Azi însă toți arată semn de moarte, și nimeni nu mai știe taina creștetului acoperit pentru supunere, și până și îngerii se arată cu pănglicuță albă peste creștet, ca semn că sunt supuși Domnului, Împăratului lor, dar în vremea aceasta, aproape de sfârșitul a toate și de începutul a toate, cer nou și pământ nou, precum este scris să fie și să se arate, o, toți arată de capul lor, nesupuși nimănui, și nu mai știe nimeni că numai duhul lui satana îl arată pe om despărțit de Dumnezeu pe pământ, ba caută să-l învețe și pe om să creadă și să spună că nu este Dumnezeu, iar toți cei ce așa cred și spun sunt nebunii, precum este scris.

vin, și ies cu voi și cu cuvântul Meu înaintea celor ce se vor strânge să vină la întâlnirea Mea cu voi aici, și le spun lor să vină îmbrăcați frumos, și nu lumește, ci acoperindu-și trupul în chip cuvios, ca de sărbătoare cerească, fiindcă cetatea aceasta se numește: Acolo este Domnul, și am aici fii depărtați de fața lumii, de duhul lumii, iar ochii lor să vadă la cei ce se adună statură cuviincioasă când vin la izvor de sărbători, și dacă pot ei, o, să se sfințească tot mai mult, că e munte înalt acest petecuț de pământ în mijlocul neamului român, și spre care ei vin.

Fiilor, fiilor, vă învăț pentru chivernisirea treburilor. Lucrați cu cârmă în tot ce este de lucrat și de pregătit, așa încât în dimineața sărbătorii îngerilor o parte mică din voi să aveți cofițe și cănuțe cu apă din cetate și să le turnați pentru spălarea mâinilor la cei ce vin, iar apoi să-i așezați pe ei. Apa dacă nu curăță e în zadar. Rugăciunea dacă nu curăță e în zadar, și tot așa și apa, iar Eu, Domnul, îi învăț curățirea de tot răul pe cei ce vin și-și spală mâinile ca să intre ei la masă cu Domnul.

Și acum așez aici taină scrisă pentru voi, și pentru toți cei ce învață de la voi, fiilor. Grăiesc cu voi, și grăiesc pentru aici, ca să se înțeleagă peste tot cum este bine să se lucreze pentru sfințenie și pentru sfințirea celor ce viețuiesc laolaltă în numele Meu. O, aici la voi ordinea este bună, și trebuie doar ascultare pentru ea, căci cel ce gătește mâncare de pus pe masă trebuie să fie dintre cei ce nu merg prin lume, pe drumurile ei, și mai ales să aibă inimă iubitoare, plină de Domnul și de darurile Lui, ascultătoare pentru cele de sus în om și pricepută prin ascultare și prin dar, și așa să se lucreze gătitul bucatelor, spălatul vaselor, pusul mesei și strânsul mesei, rugăciunea de așezare și de ridicare de la masă, toate acestea nu oricum, ci lucrate ca în cer, fiilor. O, nu oricine trebuie să facă acestea, așa v-am spus, iar cei ce vin sunt învățați și sfătuiți să fie sfioși față de toate cele de aici și să nu-și ia singuri să facă ceva pe aici, decât numai ceea ce li se împarte și ce pot ei să facă față de acest loc.

O, de aceea v-am spus Eu, fiilor din cetate, că voi nu aveți cu cine să vă ajutați în multul Meu lucru cu voi, fiindcă nu s-au ales deoparte pentru Domnul cei ce au dorit cu acest popor, iar lucrările de aici trebuie nu oricum și nu de oricine sprijinite, că sunt pentru Domnul, fiilor, iar Domnul este Domnul, și voiește și biserica Lui să fie tot ca El, precum este scris, ca prin biserică să lucreze Domnul pentru El și pentru ea.

Turnarea apei cu cănuța pentru intrarea la masă cu Domnul, este aceasta o așezare care să dăinuie când voi aveți oaspeți la masă, fiilor, iar prin aceasta voi curăți pe cel ce vine la masa Domnului, că nu oricum se intră la această masă aici.

O, așezați-vă să vorbim, fiilor, că pe cât de dulce Îmi este așteptarea și fiorul ca să vin la voi, pe atât Mă doare, că Mă dor dureri multe, măi fiilor. De la începutul lumii văzute, de la facerea omului și până azi, și până mâine Mă doare, și nu se poate altfel, până ce omul nu va fi ca Dumnezeu, ca să cadă perdeaua care Mă doare, o, fiilor. Îmi spun durerea. Și omul își spune durerea lui, i-o spune altui om, chiar dacă omul nu poate să ajute, căci omul nu este Dumnezeu. Când omul își spune durerea caută să-l atragă pe cel căruia i se destăinuie, și așa cad unii prin alții, unii spre alții cei ce nu-și pot cu adevărat ajuta viața. Eu însă sunt însăși viața omului, iar când omul înțelege aceasta prin mila Duhului Sfânt, se scoală și merge cu Mine, dar neînțelegând pe Dumnezeu și mersul cu El merge până la jumătate, și calea lui rămâne neterminată, frântă la jumătate. O, ce păcat greu! Mai poate avea încredere în el un așa om? N-a terminat de construit podul dintre el și Mine și a lăsat la jumătate lucrul său și n-a mai ajuns unde a pornit, și nicăieri nu mai ajunge dacă acest pod l-a lăsat neterminat, căci vai de cel care cade în întoarcerea înapoi apoi!

Am spus, și iarăși spun că starea de continuă înnoire a omului are ținta în față, nu în spate, iar pentru acest mers îi trebuie omului vorbirea cu Dumnezeu, așa cum Eu, Domnul, Îmi știu mersul și lucrul și merg mereu cu voi și spre voi, și nu înapoi, fiilor. Este pe pământ un pod început de pe un mal spre celălalt mal, și s-a lucrat la el mult, mult timp, dar s-a frânt apoi lucrarea sa la jumătate, și se minunează cei ce văd această lucrare neterminată, și a rămas ea pildă înfricoșată pentru cei ce o văd nedusă la capăt, rămasă la mijlocul apei dintre două maluri, cu drum lung de ape între ele.

O, fiilor, fiilor, statornicia este cea care încununează viața celui ce se leapădă de sine pentru Mine, pentru ascultarea de Domnul, Care dă omului în dar viață.

Am să vă spun o taină sfântă ca să înțelegeți voi fericirea Mea, sau durerea Mea de la cei ce sunt pe pământ poporul Meu, biserica Mea, mireasa Mea, pe care o aștept a Mea. Fiilor, fiilor, când se întâmplă pe pământ ca unul din cei doi, legați prin căsnicie soț și soție, când pleacă unul din ei la cer, unul din cei ce au fost una, iar jumătatea rămasă pe pământ calcă legământul și-și îngăduie slăbiciuni ale vieții, părăsind credincioșia, pune în primejdie și în arsură grea jumătatea din lumea cea de sus a celor ce au fost una pe pământ, căci vede de acolo pe cel rămas abătându-se spre rele, spre slăbiciuni și necredincioșie, până la sfârșitul amândorura, iar fericirea celui de sus este pusă sub durere grea. O, tot așa și Eu, Domnul, ard și sunt sub chin când un suflet care se făgăduiește Mie se desparte apoi și se duce spre slăbiciuni și spre străinii de Dumnezeu, sau când suferă cel ce se încredințează Mie, și nu știe de ce suferă dacă Mă părăsește apoi, și suferă pentru că Mă aduce pe Mine în durere de la el, și sufăr Eu, și suferă și el, că așa a făcut Domnul pe om când l-a făcut întreg pe el, dintr-un trup două trupuri, una în Domnul fiind, așa cum Eu una sunt cu cel ce se unește cu Mine, și Mă părăsește apoi și-Mi face durere grea.

O, fiilor așezați lângă Mine aici, unde Eu vin cu slava Mea cea atâta de măreață la vedere pentru cei din cer, o, iată ce vă povățuiesc Eu în această zi de prăznuire pentru mama Mea Fecioara: Fiilor, fiilor, toată purtarea voastră înaintea Mea și a tot ce vă privește pe voi pentru că sunteți ai Mei, să vă fie această purtare ca o mulțumire recunoscătoare și ca o recunoștință mulțumitoare, ca o iubire dumnezeiască prin ființa Mea din voi, căci Eu sunt Dumnezeul vostru, iar voi fiii Mei, puii Mei, puii lui Dumnezeu, ținuți sub aripile Lui.

Când faci o lucrare măreață o faci cu osteneală, dar vine apoi din urmă bucuria, iar ea te odihnește, te umple de iubire, că nimic altceva nu este odihna, ci iubirea din inima ta este ea. Orice lucrare cu Mine și pentru Mine cu voi, s-o lucrați cu dragoste mare, fiilor. Ea va deveni ființa voastră, măi fiilor. O, unde ați mai găsi voi, că nicăieri n-ați mai găsi o așa dulce și mare învățătură? Trăirea întru Mine și cu Mine să vă fie dulce vouă, fiilor, că iată lumea, și dulcele lumii este amarul cel ascuns în firea omului, și cum, oare, să-l facem pe om să se trezească din această minciună, care-l încântă și îl amețește spre ea mereu?

Cel ce nu vrea lângă Dumnezeu și cu Dumnezeu e pentru că vrea păcatul. În lume nu poate nimeni fără păcat, că lumea nu te lasă, te pune în brațele păcatului și-ți pune păcatul în brațe și te face una cu noroiul ei, căruia ea îi zice aur, și apoi toate te părăsesc și rămâi să dai seama în fața lui Dumnezeu, Făcătorul a toate.

Omul vrea cu păcatul, pentru care el se desparte de Dumnezeu ca și Adam. Cel care după botez iarăși se desparte de Mine, acela face ca și Adam în rai după ce Dumnezeu l-a zidit pe el. O, mai bine caută iertarea ta de la Dumnezeu, decât despărțirea ta de El, omule greșit, și iată, îți trebuie minte, nu minciună, iar Eu îți dau minte, numai să te aud că ceri să-ți dau. Drumul spre Mine e cel mai scurt drum. Într-o clipită poți ajunge înaintea Mea, glasul inimii tale căutând spre Mine, rugăciunea ta care Mă strigă să-ți deschid, și în clipa aceea ai sosit înaintea Mea, și iată calea ta spre Mine, și a Mea spre tine, dar fără de tânjire după Dumnezeu n-ai cum să cauți și să mergi spre Mine, spre locașul slavei Mele.

Fiilor, fiilor, ridicarea mâinilor spre Mine vă aduce vouă de la Mine. Cele două mânuțe ridicate sunt dragostea de Dumnezeu și frica de Dumnezeu, și una fără alta nu au putere, nu au lucrare bună, și cade de amândouă în nepăsare cel care nu le îmbină pe ele pentru mersul lui cu Mine. Acestea două se sprijină una pe alta pentru statul pe cale cu Domnul al creștinului sfânt. Frica de Domnul este străjerul pentru ca dragostea să nu fie strivită, iar cel ce nu caută să-și îndrepte greșeala cade în altă greșeală, și iarăși alta și alta apoi vine, și pică apoi sub greutate multă cel ce nu se scoală din greșeală.

O, fiilor, fiilor, cea mai dulce rugăciune de la voi spre Mine e una mică și plină de dragoste de Dumnezeu și vă învață ea să spuneți voi: Doamne, facă-se voia Ta. O, aceasta este odihna Mea în voi, venirea Mea la voi prin rugăciunea aceasta ca să lucrez cu voi după voia Mea, fiilor. O, numai cel fără de minte poate să-și aleagă un alt fel de viață, dar Eu sunt calea, adevărul și viața, Eu, fiilor, iar voi faceți-vă viața frumoasă ca Mine în voi, că stă în puterea voastră această facere, iar prin ea Mă țineți pe Mine cu voi pe pământ, ca în rai cu omul la începutul facerii, fiilor.

O, fiilor, e mare slavă și mare scumpătate să purtați voi cu vrednicie numele Meu pe pământ, numele de creștin. E de mare preț la Mine ființa creștinului sfânt cu viața, nu numai cu numele, fiilor. Chiar și când este strivit de încercări, creștinul sfânt are mare preț. O hârtie numită ban dacă o iei și o mototolești ea nu-și pierde valoarea scrisă pe ea, și are același preț. La fel și creștinul, cu cât e mai încercat, cu atât e mai scump, mai prețuit de Domnul, iar rugăciunea lui e aur, e cale a lui spre cer, și a Mea spre el pe pământ.

Fiilor, fiilor, nu obosiți în răbdare, căci răbdarea îl înțelepțește pe om, numai să nu și-o piardă omul până la sfârșit, până își va lua ea răsplata cuvenită. A fost odată o fată sfântă și a căutat spre ea un mire iubitor și și-au legat ei viața împreună, dar a venit veste de război și s-a dus el în luptă cu oastea sa. Mireasa lui l-a așteptat după ce lupta s-a sfârșit, și tot vedea ea întorcându-se mulți de la luptă și tot aștepta să-l vadă venind și pe mirele ei. Au trecut ani după ani, iar ea aștepta. Au trecut ani cât viața ei de până atunci, și ea tot aștepta, și ea tot frumoasă era, tot iubind după el aștepta și răbda. Cei din cetate o forțau să-și caute mire, după ani și ani de așteptare și veneau mulți și tot veneau s-o ceară. Ea însă nu dorea să-l părăsească pe mirele ei, și a prins înțelepciune și a spus: cel care va putea să tragă la țintă cu arcul mirelui meu, acela va fi partea mea. O, dar n-a tras nici unul la țintă, decât un biet pribeag zdrențuros, flămând și ostenit de greaua lui călătorie din loc în loc spre casă, și acela era chiar cel așteptat de ea, rodul îndelungii ei răbdări, al credincioșiei ei în iubire și în răbdare.

O, așa este creștinul, fiilor. El rabdă până la sfârșit, cu nădejde așteptându-Mă, căci ținta lui e în față, nu e în spate cu mersul, și așa iubește el, răbdând iubește și își păstrează credincioșia. O, ce ar fi să n-am Eu mireasă care să Mă aștepte să vin, să apar venind, iar ea să aibă răbdare pentru Mine după atâta cale și așteptare a Mea și a ei? O, ce durere M-ar încerca, ce lacrimi izvor, ce răni proaspete Mi s-ar deschide să n-am mireasă care să Mă aștepte să vin!

O, fiilor, mireasa are datoria să Mă aștepte să vin pentru ea, dar dacă n-aș găsi-o în casa Mea și a ei și aș zări-o prin lume dusă cu altă viață, cu altă față, cu altă haină, inimă vândută străinilor de Dumnezeu, dacă așa ar fi, o, cine ar mai fi să-Mi stâmpere jalea, să-Mi usuce rana sângerândă, să-Mi zvânte lacrima așteptării zadarnice?

O, iată câta statornicie îți trebuie ție, poporule mireasă. Eu haina de mireasă ți-am păstrat și ți-am dăruit, iar tu păstreaz-o și cheamă-Mă să vin și uită-te în zare și așa să Mă aștepți.

O, fiilor, aveți grijă în voi de duhul umilinței bine așezat, bine luminând el viața voastră, căci se pierd cei ce pierd această frumusețe în ei și se fac urâți apoi. Veniți spre Mine mereu, măi fiilor. Calea spre Mine este rugăciunea cea plină de voi spre Mine, plină de credința voastră, de iubirea voastră, de dor plină, de mila voastră de Domnul, de Cel rănit după voi. O, să aibă îngerașul vostru prilej să vadă fața Mea, să vină la Mine cu rugăciunile voastre pline de dor, cu cele bune ale inimii voastre, cu dăruirile pe care le lucrați, cu binefacerile cele pentru Mine și pentru frați, cu toate cele care vă întâlnesc cu Mine pe voi între pământ și cer. Rugăciunea voastră spre Mine să vă facă una cu Mine, să Mă ajute ea să stau în gândurile voastre atât de mult, încât atunci când Mă ascultați, Eu să vă împlinesc propriile voastre gânduri, în care Eu să fiu cu voile Mele, și așa să vă fac întâmpinarea, iar voi Mie să Mi-o faceți, prin gândurile voastre, în care Eu să fiu cu voile Mele, și așa vă faceți voi vase ale Mele, în care Eu pun să se lucreze voia Mea.

Omul se răcește de Dumnezeu odată cu îngăduința spre păcat, iar păcatul îi ia păsarea și-i dă slăbirea de suflet, și nu mai are omul plăcere și iubire pentru Dumnezeu, pentru sfințenie, pentru viață curată și ascultătoare. Voia omului se face zid între el și Dumnezeu și e ca lovitura care se întoarce, o, și nu știe omul să spună ca David, care zicea: «În Dumnezeul meu voi trece zidul», iar dacă nu știe să spună așa, el se îndreptățește pe sine și se unește cu voia sa, și va suferi așa, săracul, și toate aceste dureri se nasc peste el din duhul îngâmfării, din lipsa dragostei, o, fiilor.

Iubirii îi trebuie răbdare, și mai ales ascultare. Iubirea vine spre om din toate laturile, și din față, și din spate, și din părți și-i spune lui: „nu fă așa, nu fă asta!”, și e bine să se obișnuiască omul să-și spună: „da’ ce mă cred eu că sunt ca să vreau așa sau așa?”, și trebuie să-i convină lui veghea care are grijă de el, și să creadă aceasta.

Când omul este el înăuntrul său, se cunoaște aceasta, se cunoaște că nu ascultă, că nu lucrează cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu în el, căci este el, omul, iar omul este om și atât. Când Dumnezeu este în om e frumos omul, și-i face și pe alții ca și pe el, frumoși, blânzi și smeriți cu inima ca Dumnezeu, luminoși, liniștiți, mulțumiți, și așa lucrează cel cu Dumnezeu în el, ca omul cârmuit de Dumnezeu.

Omul se crede în stare când vrea ca el, când este nemulțumit, neiertător, cârtitor, lipsit de duhul frăției. O, fiilor, păstrați-vă dulce inima, căci dacă ea nu e dulce voi nu sunteți frumoși, nu luminați în jur, iar Eu am spus la ucenici: «Voi sunteți lumina lumii». Lipsa Mea din voi, a luminii, vă întunecă și sunteți în întuneric, chiar și dacă strigați la Mine din întuneric. O, Eu nu trebuie să fiu strigat, ci doar primit să stau în voi, doar prielnic să-Mi fie în voi, și totul e pentru Mine în voi, iar vouă vă este toată pacea, fiilor.

O, fiilor, învățați să fiți statornici prin lepădare de sine. Ea este iubire în voi. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-i dai celuilalt prețuire și preț, chiar dacă pe deasupra lui îl vezi neplăcut ție. Tu însă nu știi cum este el la Dumnezeu cu cele dinăuntru ale lui, iar când îl disprețuiești pentru tine însuți, tu nu ești al lui Dumnezeu, Care iubește și iartă iubind și prețuind.

Omul se caină când nu-i place ceva sau cineva, când îl nemulțumește ceva, când nu-i ajunge cum se simte. O, nimic să nu ai pe cel ce te întristează sau te lovește, și adu-ți aminte, fiule, o, adu-ți aminte cu umilință cât de mult ai greșit și tu față de Dumnezeu și de semeni, și învață să cunoști când vin spre tine cele ce ai făcut și tu, iar dacă rabzi prin iubire îți iartă Domnul pe ale tale, și Domnul iartă dacă și omul iartă pe cel vinovat lui, că altfel zadarnic ar spune el: iartă-mă, Doamne!

Fiilor, fiilor, nu omul trebuie să aibă nemulțumiri și pretenții, ci Eu ar fi să am pretenție la el, ca să fie ca Mine, nu ca el pentru nemulțumirile lui. O, nu așa, și iată, nu știe omul ce este Dumnezeu și ce este omul. E mai bine ca Dumnezeu, e mai mare Dumnezeu, omule, nu tu. O, nu tu să ai pretenție la El, ci El la tine, căci El a făcut omul, nu omul pe Dumnezeu, și iată, când omul se lasă spre nemulțumire și spre tulburare apoi, el nu mai înțelege nimic, decât ca el, ca tulburarea lui, și omul nu poate decât ca el, iar pe pământ e diavolul ieșit din plin cu toate ale lui, slăbindu-l pe om spre ele, căci omul este pe pământ și stă lipit de pământ, și nu de cer, o, și pe pământ e greu fără cer.

Fiilor, fiilor, credința și răbdarea și iubirea vin de la duhul umilinței din voi, iar fără el nu poate omul nimic bun, nimic veșnic. Viața cea fără de sfârșit înseamnă sănătatea mereu a sufletului și a lucrărilor lui. O, nu vă ascundeți de cei ce vă știu boala, că mult mai ușor vă este văzută boala când vă ascundeți în voi cu cele nevăzute pe dinafară. Sunteți cunoscuți de doctor când vă ascundeți, și se întristează doctorul pentru nevindecarea voastră.

O, dați-vă vindecării ca să nu rămâneți nevindecați! Nu stați cu moartea în voi făcându-vă că n-o cunoașteți. O, auziți glasul Meu ca să fiți vii, nu morți, că mulți din voi nu ascultați frumos de voia Mea în voi. Lazăr M-a ascultat și s-a ridicat la strigarea Mea, după ce a adormit și a stat patru zile adormit. El însă era adormit, iar Eu doar l-am trezit, și la glasul Meu i s-a dezghețat sângele și i s-a încălzit și numaidecât s-a ridicat. Le-am spus la ucenici: «Lazăr a adormit». Ei însă n-au înțeles, și ca să înțeleagă ce le-am spus, a trebuit să le spun că Lazăr a murit. Le-am spus: «Mă duc să-l trezesc», și l-am trezit din adormire, așa cum îi voi trezi pe toți cei care au adormit împăcați cu Mine, curățiți de moarte și pregătiți pentru înviere la strigătul Meu de peste ei.

Am spus vouă aceasta ca să știți ce este moartea, și ce este adormirea cea cu nădejdea învierii, și vă rog, fiilor, pe toți cei care Mă știți adevărat în acest cuvânt venit, vă rog feriți-vă de moarte, de voia voastră, care vă desparte cu zid între voi și Dumnezeu. Învățați să spuneți cu adevărat: „În Dumnezeul meu voi trece zidul”. Fără nici o proptea veți putea, numai să nu iubiți moartea, măi fiilor. Iubirii căreia îi trebuie proptele, o, ce mai poate ea? Nu poate ea așa pentru Dumnezeu, și poate numai pentru cele ce pier odată cu omul care nu-L iubește pe Dumnezeu după porunca vieții, după porunca iubirii pentru cei ce iubesc avându-L pe Domnul de iubire cu totul, iar altfel nu poate iubirea. Când ajungi să-ți meargă în cârje iubirea, o, ce mai poți atunci să faci cu ea? Mai poți tu atunci?

Iată, fiilor, prin iubire poate cel ce poate, iar fără ea n-are omul putere, și e plin de neputință fără ea. Toți creștinii ar vrea să aibă o siguranță că Dumnezeu nu-i părăsește la vreme de dureri, și dau ei să-și facă rost de proptele cum îi duce capul, de daruri spre Domnul, dar când iubirea între om și Dumnezeu caută să-și facă proteză ca să nu se șubrezească ea, și ca s-o aibă omul de partea lui, o, nu se poate așa cu Dumnezeu, nu e ca între om și om împuterniciri scrise ca să aibă omul siguranță și milă și îngrijire, și numai cei ce au simțit îndrăgostirea pentru Mine, numai aceia au avut putere pentru iubire, și prin ea n-au pierit ei.

O, fiilor, cel ce nu este curățat de lume nu este potrivit să-L sprijine pe Domnul. Statornicie să ai, înseamnă să nu cârtești niciodată că-i greu, să nu-ți strângi nemulțumiri ca fățarnicii, să nu ai dorințe aparte, să nu fii ascuns, căci ascunderea de frați înseamnă despărțirea de frați, și apoi răsplata, pierderea fraților și întoarcerea la cele vechi, de care te-ai despărțit pentru Hristos.

Numai cei neamestecați cu lumea, numai cu ei și pentru ei pot Eu, Domnul. Ei învață de la cămilă. Pe ea răsăritul de soare o prinde îngenuncheată ca să-i poată potrivi și așeza stăpânul ei povara pentru călătoria și lucrul zilei care începe, și așa începe ea ziua, pe genunchi, și tot așa o și sfârșește, îngenunchind sub mâna stăpânului ei ca să-i fie ridicată povara, o, și câtă credincioșie arată ea stăpânului ei, și câtă slujire cu supunere!

O, câtă deșertăciune se scurge de pe buzele tuturor pe pământ! Chiar și creștinii sunt vinovați de deșertăciunea grăirii, o, și câtă grăire ar fi să fie pe pământ cu oamenii și între oameni despre Scripturile care s-au scris de la Duhul Sfânt ca să se împlinească ele pe pământ!

O, fiilor, nici cei mai destoinici învățați în cele ale înțelepciunii gândirii și grăirii și ale tainelor de sus pe pământ cu oamenii, o, nici unul nu știe ce este și ce înseamnă Dumnezeu, căci dacă ar ști s-ar afla, și n-ar mai grăi limba omenească atâta grăire în deșert, atât cuvânt gol și fără de preț. Cei ce știu pe pământ ce este și ce înseamnă Dumnezeu, aceia au taina lor, taina dintre Mine și ei și sunt destoinici pentru taine și pentru știința lor, și taină mare pe pământ este omul în care sălășluiește Domnul după firea Lui cu omul cel milos cu Domnul, cu Cel ce l-a zidit pe om.

O, fiilor, nu știu oamenii ce este și ce înseamnă Dumnezeu, și nici creștinii nu știu, ca să-și poată păzi în sfială limba și inima față de Dumnezeu, Care aude și vede și scrie, și față de oameni. Oamenii Mă înjură cât știu ei mai urât cu limbile lor, iar creștinii Mă înjosesc cât nu-și dau seama prin grăiri fel de fel, prin nedragoste, prin clevetiri, prin purtare de zvonuri, când ei cuvinte mari ar fi să grăiască unii cu alții despre taina vieții, despre adevărul cel din cer, care a venit pe pământ, despre lumină și întuneric ca să știe ei ce lucrează dintre acestea două, și iată, atâtea lucrări și taine mari și sfinte ar fi să se lase cunoscute de oameni dacă Eu, Domnul, aș fi dorul lor, dacă M-ar atrage ei aproape de ei ca să Mă las cunoscut și știut, o, și mari minuni i-ar însoți pe oameni dacă mila de Dumnezeu s-ar pricepe ei s-o cuprindă cu inima și cu mintea, și apoi cu lucrarea lor.

O, iată una din tainele mari, pe care omul ar fi să le îmbrățișeze și să le lucreze: glasul și dorul pământului, o, fiilor. O, de la creștini n-ar mai trebui să sufere pământul, căci taină mare am așezat între pământ și om când am zidit lumea și când i-am spus omului să lucreze pământul, ca să lucreze și pământul cu omul, și unul altuia să-și aducă pentru binefacerea dăruită, pentru mângâiere. O, cât de mult se mângâie omul privind sau mirosind o floare, mâncând o poamă dulce, sau pâinea cea de fiecare zi, toate dăruite de această taină, pământul, fiilor!

O, are pământul un plâns al său de la om, ba și de la creștini. Între pământ și om ar fi să fie mângâiere. Aratul, semănatul, prășitul, plivitul, recoltatul, treieratul, toate mâna omului ar fi să le lucreze, cântând și rugându-se Domnului să lucreze pământul din care omul se hrănește, și care îl ascultă pe om și îi dăruiește îndelung. Omul însă a părăsit lucrarea acestei taine și și-a făcut mașini grele, ca să facă ele ce face mâna omului, iar pământul suferă, o, suferă și își retrage dărnicia, și binecuvântarea pe care o are de la Dumnezeu pentru om. Mașini grele și zgomotoase calcă pământul, măi fiilor, peste tot, iar suflet de om nu mai grăiește cu pământul, nu-l mai mângâie, nu-i mai aude glasul, și mâna care să-i așeze fața și rochița și odihna. Zăngănitul roților de fier, gălăgia motoarelor, greutatea mașinilor care calcă pământul, o, aceasta nu mai este mângâiere, și omul a părăsit lucrul dintre el și pământ, iar pământul n-a fost mai mic sau mai mare vreodată, ca să meargă dezvinovățirea omului cum că e mult de lucru și nu e timp de ajuns, sau brațe de ajuns, o, și iată de ce se moare pe capete pe pământ, cu trenuri, cu avioane, cu vapoare, cu mașini, cu îndeletniciri fără de rost ale oamenilor! O, pentru altceva a fost făcut de Dumnezeu omul așezat pe pământ, și căruia Dumnezeu i-a spus să lucreze pământul și să-l îngrijească tot timpul ca pe o ființă, ca pe un așa de mare binefăcător.

Mă doare, că și creștinii fac ce face lumea și cumpără mașini și mașinuțe și le duc în grădină și le pun să lucreze ele cu zgomot, iar ei să stea sau să se plimbe pe lângă ele, o, și de aceea piere timpul fără de folos, că nu așa se răscumpără timpul. O, omule, o, mereu mare, mereu ai vrut să fii tot sus, tot mare, tot fără Dumnezeu, tot tu, tu cu voia ta, cu știința ta pe pământul care te ține pe el, iar voința Mea e dată deoparte și nu mai ai drag să iubești taina pământului, să-i înțelegi dorul lui de tine, și glasul lui să-l cunoști, și să-i pricepi limba cea tainică, și ca să ai tu pe Domnul de Dumnezeu al tău, pe Cel care a făcut cerul și pământul, și să-I urmezi cuvântul și rânduiala cea peste toate pusă de El pentru om.

Iată, fiilor, suspină pământul până și sub răceala de suflet a creștinului, care ar fi să ia de la Domnul învățătura cea pentru viață și pentru lucrul vieții. O, învățați dragostea de Dumnezeu, prin ascultare învățați, voi, cei care aveți de la Domnul glasul Său de Păstor, Care vă dă vouă. O, grija de trup și de hrana trupului le lucrează omul cu unelte de grădină cum sunt: sapa, grapa, secera, cazmaua, coasa, mâna omului, iar grija de suflet și de hrana sufletului le lucrează omul cu unelte de duh cum sunt: crucea, cartea, rugăciunea, apa sfințită, anafora, sfânta împărtășanie, proorociile, și toate au taina lor cu omul, unelte pentru suflet, pentru îngrijirea sufletului și a Domnului în om. Cartea de rugăciune și de învățătură, crucea pe care o săruți și o strângi la piept, crucea pe care o stropești cu lacrimi de dor și de căință, toate acestea ale tale au povestea lor, povestea ta, și de aceea să ai cartea ta, purtarea ta pe fața ei, crucea ta din lemn, sfeșnicul și lumânarea, apa sfințită din izvorul tău, și peste toate să se așeze taina dintre tine și ele, iar cartea ta de rugăciune să aibă semne pe ea din povestea vieții tale cu ea, și a ei cu tine, și să văd Eu aceasta, să văd că prețuiești, că iubești, că păstrezi ca pe o comoară a sufletului tău uneltele cu care-ți hrănești sufletul, vasele din care sufletul tău mănâncă, podoabe ale trupului tău.

De aceea vă povățuiesc să aveți însoțire cu voi cartea de rugăciuni, crucea, și toate cele care țin de sufletul vostru, ca să nu căutați ce nu este al vostru, ci să aveți voi uneltele voastre, pe care nu trebuie să le împrumutați, sau să vă fie împrumutate, și așa vă veți cunoaște că știți ce este și ce înseamnă Dumnezeu și semnele că voi sunteți copiii Lui și că știți să lucrați acestea.

O, fiilor, așa învăța mama Mea Fecioara, așa iubea și așa împlinea ea pe Domnul în ea și cu ea. O, să nu găsiți să spuneți că sunt și alții care au făcut și altfel, căci Eu vă învăț pe voi de la Mine, față de alții care făceau cum găseau ei de cuviință pentru viața lor cu Dumnezeu, căci ascultarea de Dumnezeu e mare, e mai mare, fiilor.