6.3. Tainica împărăţie a Domnului cu poporul ales; învăţăturile Sale, în duhul ascultării

este o vorbă care spune că fiecare pasăre piere pe limba ei, și iată, despre cuvintele gurii voiesc să deslușim acum, fiilor, căci iubirea sau neiubirea de Dumnezeu și de frați, statornicia sau nestatornicia, umilința sau neumilința inimii, curățenia inimii sau lipsa ei, se cunosc acestea toate prin cuvintele gurii, prin rostirea lor pe dinafară, că printr-un picuț de încordare, adică de neiubire, dau pe dinafară cele ale inimii și îl dovedesc pe om deslușit cum este înăuntrul său, și nimeni nu se poate ascunde în sine oricât s-ar piti el, și de aceea punem azi pe masă lecția slujirii cea pentru Dumnezeu.

Școala de la care se învață felul de viață a statorniciei cu Dumnezeu, e smerenia inimii această școală, dar e scump acest dar peste viața omului, și nu se mai găsește ca să-l pot Eu pune pe rana Mea cea de șapte mii de ani, cea primită în rai de la om, căci omul a pierdut raiul, supunerea și smerenia inimii, le-a pierdut numaidecât, și a căzut apoi ca pasărea care piere pe limba ei, căci inima omului e ca o pasăre care zboară în jurul trupului care o poartă și așa piere ea, prin cuvintele ei piere, și Îl pierde pe Dumnezeu, pe Cel blând și smerit cu inima, căci cum aș putea Eu să stau în inima care se semețește și nu are statornicie cu Mine și credincioșie și lucrare dulce ca a Mea?

Vă îndemn pe voi, pe cei care dați să înțelegeți mersul și statul cu Domnul, o, veniți și întrebați-Mă de darul slujirii cea pentru Dumnezeu, că dacă nu luați de la Mine lucru peste viața voastră ca să lucrați după voia Mea, voi rămâneți în voile voastre,

mersul cu crucea, pe cât e de slăvit și de frumos, pe atât este de greu, și nu poate cel ce se iubește pe sine să vină și să rămână sub crucea venirii Mele de azi, că nelepădarea de sine nu-l lasă să poată pentru Dumnezeu și ca Dumnezeu, iar libertatea să facă ce voiește e mare, și nu are ce să ajute pe om pentru umilința inimii și a dragostei sfinte pentru Domnul și pentru semeni.

Mama Mea Fecioara pune învățătură pe masă, fiilor, că mila ei de Mine și de suferința Mea cea de la om este multă și mare.

Nu pe pământ este mângâierea, ci numai când ajungi acasă. Mângâierea cea mai dulce pe pământ pentru om este povața cea sfântă. Mângâierea este sfințenia vieții, căci cine o are și o păstrează îi ajunge ea de mângâiere, că ea miluiește mult pe om, ea mângâie pe Domnul și Îl ține înăuntrul omului sfânt,

O, să nu vă trebuiască mângâieri, fiilor care dați să cunoașteți pe Domnul. Să vă simțiți vrednici de suferință și de dispreț, că așa gândește cel ce se teme de Domnul, și iată, Duhul Sfânt vine cu Fiul meu Iisus Hristos și vă învață pe voi. Fiul meu merită mângâiere de la voi, ca să vă miluiască El apoi în vreme de neputințe și de încercări.

slujirea cea pentru Dumnezeu este sfințenia, iar fără ea nu-I puteți fi de mângâiere și de slujire Celui ce S-a coborât din cer la voi ca să vă învețe întoarcerea acasă și calea spre acasă. Eu Îi sunt mamă, că m-am făcut cale a Sa ca să vină la voi, și pot să vă fiu și vouă cale ca să fiți cu El, dar trebuie să învățați de la mine, de la viața mea de pe pământ să învățați ce înseamnă să faceți voia Lui și nu pe a voastră. O, dacă nu știți aceasta, învățați de la mine, din povestea vieții mele. Învățați de la mama lui Hristos, ca să știți apoi cum să-I slujiți lui Dumnezeu cu viața, o, fiilor. Amin.

— Le-ai spus lor, mama Mea, de darul și de harul sfințeniei, cu care-Mi pot sluji cei ce dau să vină și să fie sub crucea venirii Mele de azi, mamă. Dar dacă ei nu slujesc sfințeniei din ei cu toate roadele ei, cu cuvântul gurii și al inimii lor, cu iubirea, cu umilința cea fără de sfârșit, cu răbdarea cea dusă până sfârșesc mersul, până sus, o, nu le poate ajuta lor sfințenia prielnică Mie ca să stau în om cu voia Mea.

Sufletul frumos este locașul lui Dumnezeu între oameni, este palatul frumuseților din cer și calea spre palatele cerești, palatele sufletelor frumoase care se strâng în cer apoi, după ce se fac ele cale a Domnului cu ele pe pământ.

O, ce face pe calea Mea cel cu sufletul frumos? El se face cale spre Dumnezeu a celor străini de această cale, și se face dor de Dumnezeu în cei ce nu știu de dorul acesta sfânt, iar apoi tânjește omul spre frumusețile dorului sfânt, spre care caută acest dor. Sufletul frumos nu se mâhnește niciodată de nimic și pe nimeni pe pământ, oricâte încercări ar năpădi asupra lui, o, și nu mâhnește el pe cineva cu dinadinsul. El are grijă să fie tot timpul frumos, și să nu greșească vreunei inimi din jur și să nu apese și să nu disprețuiască. El poartă pe Dumnezeu în om și împarte pe Dumnezeu dinăuntrul trupului lui și este tot o armonie pentru toți și pentru toate de pe pământ, și se bucură văzduhul de el și întru el.

O, fiilor, bucurați-vă de flori, de pomi, de fluturi, de păsărelele care cântă lui Dumnezeu și la cei de pe pământ, o, și bucurați-vă de îngeri lângă voi, de frați și surori, căci cine are frați are îngeri, și vai celui singur, și pe care nu are cine să-l dojenească în vreme de greșeală, de neînțelepciune, de depărtare de Dumnezeu pe calea vieții, căci viața de pe pământ e plină de primejdii când nu ai de cine să asculți ca de Dumnezeu pe pământ. O, dar cine nu ascultă de Dumnezeu nu ascultă nici de cineva de pe pământ, iar cine nu ascultă de cineva de pe pământ nu ascultă nici de Dumnezeu, nu are cum să asculte de Dumnezeu un așa om.

O, fiilor, sufletul cel frumos are ca lucrare a sa legea dragostei, pe care v-am învățat s-o șoptiți voi inimii voastre în fiecare zi și petrecere a ei, petrecerea voastră cu Mine și cu frații, și în care să se oglindească tot timpul chipul Meu, sufletul frumos, prin care locuiește Dumnezeu în om.

O, Fiule scump, Iisuse scump, ce face sufletul cel frumos în om? El își asumă orice vină a sa, sau a celor din jurul lui, iar această probă e încă greu de trecut de către oricine, dar e mare pentru cer proba aceasta. O, Tu așa ai mers la cer, prin dureri pentru toți așa ai mers spre cer, asumându-Ți vina pentru fiecare om care vrea să-și câștige prin Tine viață în cer. Omul însă nu vrea, nu poate căpăta oricum această înțelepciune a vieții, a drumului spre cer. Omul se scutură de vină, o așează pe altul, face ca Adam, se dezvinovățește, se povestește în părți, se simte lovit pe nedrept, uită să facă pași spre cer prin umilința dragostei de frați, uită să poarte cu drag sarcini și vină, uită să poarte el vină, și nu alții. Ori de câte ori îi ies în cale sarcini de purtat ca să-i fie spre cer calea, omul aruncă sarcina, aruncă pe altul vina, se dezvinovățește dacă nu cunoaște dragostea și bunurile ei, calea spre cer, Fiule scump. O, în fața cui face el aceasta, Fiule umilit?

O, fii ai înțelepciunii cuvântului Fiului meu Iisus Hristos, o, fiilor de peste tot pe unde sunteți și de pe unde veniți spre râul cuvântului aici, o, fugiți, fiilor, fugiți de duhul trufiei în care a căzut Adam. Nu vă semețiți în voi înșivă ca Adam. Fiți cu mare veghe peste voi pe calea spre cer, ca nu cumva să vă vină în gând că meritați mai mult decât alții ca voi pentru iscusință, pentru deșteptăciunea care vi se pare că o aveți. O, fiilor, putea în locul vostru să fie altul ceea ce ziceți voi că sunteți sub crucea de azi a Fiului meu, sub sarcinile purtate pentru mersul Domnului. O, au căzut de lângă Domnul cei nemulțumiți pentru ei înșiși. Nemulțumirea e lucrarea trufiei, nu e lucrarea blândeții și a smereniei inimii, ci e firea cea plină de ifoase a duhului care l-a căzut pe om de lângă Dumnezeu.

O, cât de multe v-a iertat Domnul, și cât de multe are să vă tot ierte mereu, dacă-L veți asculta să stați de partea Sa ca să Se laude cu voi înaintea a tot neamul oamenilor de la facerea lumii și până azi, o, până azi, când ca întotdeauna pe pământ nimeni nu caută cu Dumnezeu decât cu picățica, și aceasta nu se pune la Dumnezeu, că Dumnezeu este iubire, e tot o iubire Dumnezeu.

O, fiilor, vegheați pentru statul vostru cu Domnul după plăcerea Sa, că multe dau să-i încânte pe cei de pe pământ, așa cum banul îl încântă pe om ca să urmeze calea lui, calea banului, și merge omul de la margini la margini după bani. Banul nu este de la Dumnezeu. Banul are pe el capul cezarului și al celor mari de pe pământ între oameni. Banul este o fereastră prin care diavolul îi face omului cu ochiul ca să-l atragă prin această fereastră spre lume, spre cheltuiala vieții, căci cu banul nu poți cumpăra nimic, ci doar irosirea vieții și pierzi mereu ori de câte ori îl folosești. Banul are pe el chip de om, și are ochi omul de pe bani și cu ochii aceia îi face omului cu ochiul, îl farmecă pe om spre cheltuielile timpului vieții și-și vinde omul sufletul pentru bani, și vinde omul pe Dumnezeu pentru bani și se desparte de Dumnezeu omul și alege banul, iar banii se duc mai departe și n-are omul nimic la capătul drumului vieții.

Dar voi, fiilor, vegheați cu ochii spre Domnul și stați cu Domnul și câștigați-L pentru voi pe El, că numai El va rămâne, El și cei ce merg cu El pe calea Sa. Iar eu v-am ridicat spre trezie, spre paza vieții voastre cu Domnul, cu Fiul meu Iisus Hristos, și așa veți avea și vă veți păstra un suflet frumos, blând și smerit pentru frumusețea lui, cald și duios și dulce pentru Dumnezeu și pentru frați, sfânt și minunat pentru strălucirea lui Dumnezeu în om, și cărare a multora spre Domnul. O, și mare îmi este bucuria și multă îmi este pacea că am putut să mă las vouă cu povață tare, cu hrană tare, și luați-o de mângâiere, fiilor, că Fiul meu Hristos voiește să locuiască în voi, și să se vadă până departe această slavă a Sa în voi.

O, fiul acestui cuvânt trebuie să dovedească de unde învață și pe cine slujește cu viața sa. Așadar, fiule, întreabă-te la ce este bun Dumnezeu pentru tine și răspunde-ți cu înțelepciune și cu pricepere la întrebare. Apoi întreabă-te, cu inima trează întreabă-te atent de ce ești tu bun pentru Dumnezeu, și numai apoi vei înțelege de ce îți este ție bine, sau de ce nu-ți este bine de atâtea ori și în atâtea feluri când ai nevoie de Dumnezeu, când ar fi bun Dumnezeu să te sprijinească, o, și umilește-te dacă nu-I folosești lui Dumnezeu și caută să trăiești cu folos viața, căci vei rămâne sau nu vei rămâne cu cele lucrate de tine, cu cele de folos lui Dumnezeu și ție dacă le lucrezi, și iată de ce te povățuiesc să te întrebi la ce ești tu bun lui Dumnezeu și lucrului Său, care va rămâne, că numai Dumnezeu va rămâne, El și lucrul Său și toți cei care cu El își au lucrul lor pe pământ.

O, fiilor, fugiți de semeție, fugiți spre smerenie a inimii, fugiți mereu spre ea și socotiți-vă fiecare din voi mai jos decât celălalt, și veți scăpa de atacul trufiei și al purtărilor ei urâte, numai că vă trebuie mereu și umilire, și dojană, că acestea vă țin în smerenie, vă țin să nu cădeți de la Dumnezeu prin părerea de sine, o, și nu știu oamenii să fie ai lui Dumnezeu, nu știu că smerenia inimii îl ține cu Mine pe om, și mai ales când omul iubește îngenuncherea, fiilor. Este scris în Scripturi de boi, de cai, de asini, că sunt de slujire și de ajutor în truda vieții omului și își cunosc stăpânul și nu-l părăsesc și nu se supără pe el și nu-l pedepsesc așa, chiar dacă le mai dă stăpânul și cu biciul pe spate ca să meargă și să tragă greutăți, sau să asculte cum spune stăpânul, sau ca să nu se lenevească pentru grijile purtate de stăpân cu ajutorul lor. O, dar omul nu este așa, nu este supus, nu-i place, se dă mare, se ridică peste cel care-i poartă de grijă, se semețește peste el, îl clevetește, îl judecă, îi găsește vină, se plânge cu ea și o povestește purtând de colo-colo vorba cea defăimătoare și nemulțumirea lui, îi răspunde înapoi cu vorbă în răspăr, fără de rușine, precum este scris în Scripturi despre cei îndărătnici și neascultători, nesupuși și batjocoritori asupra celor așezați de veghe peste viața cea vegheată a celor ce se aleg cu Dumnezeu.

O, ei sunt cei pe care-i avem pentru Noi, Botezătorule al Meu, și lor le spunem jalea și o purtăm cu ei, și au de învățat ca la școală toată înțelepciunea cea împotriva păcatului în care omenirea stă cuprinsă, iar Eu și tu suspinăm și tot suspinăm, și suspină cerul de sfinți și de îngeri sub această jale, și suspină pământul, o, Botezătorule al Meu, și strigă pământul, strigă la Dumnezeu pământul, strigă către cer.

le spun lor în ziua mea de suire la cer, le spun ca să știe tot mai deslușit că Duhul Sfânt Se sălășluiește lucrător în om prin lucrarea cea cu putere a dorului, prin dor, Doamne, așa cum și cu mine s-a petrecut pe pământ cât am stat cuprins în Duhul Sfânt, și pe Care L-am dorit din pricina lucrării Sale de peste mine. El este chiar dorul, iar cine nu are acest dor, nu are sălășluit în el pe Duhul Sfânt.

O, fericit este cel ce are dorul, pe Duhul Sfânt în inimioara lui, Doamne! Duhul Sfânt este chiar fericirea, cu neputință ea de descris. Poți fi fericit pe deplin, poți și când n-ai nimic, și tot fericit ești cu acest aluat în tine, cu dorul, o, fii iubiți de Dumnezeu, căci dorul acesta face fericire inimii și vieții, nu altceva de pe pământ face această fericire.

Duhul Sfânt este dorul dintre om și Dumnezeu, dintre frate și frate în Domnul și pentru Domnul în numele Domnului. El este dragostea, mângâierea, puterea iubirii de Dumnezeu și de oameni, mila și nejudecata, El este umilința inimii și inima duioasă, El este pacea cea deplină și înțelepciunea, El face pe Domnul pe masa creștinului și are omul pe Domnul de hrană pe masa sa.

O, fiilor, fiecare zi a creștinului îndumnezeit începe cu primirea Domnului, cu hrana aceasta din cer, căci Domnul este din cer, iar trupul și sângele Domnului sunt hrana sufletului, a bisericii lui Hristos, așa cum a lăsat Domnul așezarea bisericii Sale și hrana cea pentru ea. Voi sunteți în vremea aceasta prietenii Lui, cei care stați cu Domnul la masă trup și cuvânt, așa cum a stat atunci cu ucenicii Lui în seara cinei.

«Cel ce grăiește, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu».

O, fiilor, iată ce mult greșesc cei ce nu grăiesc ca Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu! Tot timpul trebuie să grăiți cuvântul Meu, tot timpul să vă măsurați cu el în orice aveți de grăit și de lucrat și de umblat, măi fiilor. Cuvântul Meu de peste voi este lumină vouă atât cât Eu sunt cu voi, iar altfel este noapte, altfel nu mai luminează cuvântul Meu, iar unde el nu este acolo este noapte, măi fiilor, acolo este omul care face ca el, și nu ca Dumnezeu. O, de peste șaizeci de ani lucrez peste pământ cu lumina cuvântului Meu ca să-Mi pot aprinde o lumânare și s-o pun în sfeșnic și să am grijă mare de ea să nu se stingă lumina ei.

Fiilor, fiilor, lumânare de la lumânare aprind între voi ca să vă țin în lumină, ca să vă fiu lumină, fiilor,

O, fiilor, ca ale lui Dumnezeu să fie cuvintele voastre. De aceea grăiți cuvântul Meu între voi și împliniți-l pe el, o, și vă voi numi pe voi în toată vremea cuvântul Meu cel împlinit.

Eu nu sunt dator să-i fac omului hatârul, ci omul trebuie să Mă milostivească, iar dacă voiesc să-l miluiesc, aceasta este partea Mea, nu Mă poate îndatora omul, iar asta nu vrea omul să știe, dar așa este, nu sunt dator omului, chiar dacă Mi-ar sluji în coate și în genunchi zece vieți dacă le-ar avea.

O, fiule, iată câtă veghe și câtă aducere-aminte pentru ea este să așez Eu mereu pe masa ta de învățat! Iar tu, când este nevoie să ieși, o, tu să ieși cu Mine și niciodată singur, ci numai însoțit, căci cel singur este pescuit cât nu se așteaptă el, fiindcă diavolului îi priește de minune așa pradă, așa neorânduială, prin care el poate lucra asupra ta.

O, ascultarea de Dumnezeu este cea mai scumpă viață de trăit, dar omul nu știe acest mare preț al vieții lui, și iată, cei ce nu ascultă au și vor avea de suferit, și n-a fost altfel niciodată pe pământ cu omul, iar suferința e bună numai când o suferi pentru Domnul, ca sfinții Mei toți, dar nu pentru neascultare, omule care suferi pentru aceasta.

O, fiilor, nu vreau să suferiți. Spun aceasta pentru toți cei care vor să fie iubiți de Dumnezeu. Iată ce învățătură pun pe masă în această zi, și spun așa: Fiilor, fiilor, nu vă hrăniți cu voi înșivă! Nu faceți această uriciune de suflet și de duh înaintea Mea și a sfinților Mei, căci omul nu are merite, de vreme ce este păcătos, săracul, iar voi hrăniți-vă tot timpul cu duhul umilinței, cu pocăința din inima toată pentru păcate, și purtați-vă crucea fără de zgomot, fără de zbucium, ca Mine, fiilor, căci omul nu este mai meritos, mai mare ca Dumnezeu ca să-și aleagă el nemulțumire pe pământ, ci este mai mic ca Dumnezeu, numai să facă el această dovadă în chip smerit, cu fruntea aplecată în fața Domnului și a omului,

Fiilor, fiilor, nu vă bucurați pentru voi înșivă când se poartă cineva frumos cu voi, căci primejdia rătăcirii de sub duhul umilinței stă ca o capcană gata să vă taie calea cu Mine.

Fiilor, fiilor, bag mâna mereu după voi prin spini și prin ciulini ori de câte ori diavolul vă bagă mereu între ițe încurcate, și apoi nedescurcate, că Eu v-am sfătuit mereu să nu muriți unii prin alții, ci să Mă lăsați să vă sprijinesc Eu în vreme de neascultare, dar nu voi unii pe alții dacă Mă aveți pe Mine peste voi. O, că v-am spus mereu, mereu, nu stați în sfat cu femeie, fiilor, căci voi sunteți fiii ascultării de Dumnezeu, iar dacă n-ați asculta, ce ați mai fi, măi fiilor?

O, fiilor, o, nu umblați în lume și cu lumea! Ieșiți din lume, poporul Meu! Strig aceasta de mii de ani, nu numai acum. O, cum să spun aceasta ca să-Mi și ascultați cuvântul? Iată, îi prind apa și focul pe cei ce sunt în lume, iar Eu vă învăț pe voi să aveți milă de viața voastră de aici, și de cea de dincolo de aceasta, căci cine caută spre lume ca să-și câștige, zice el, sufletul său sieși, acela îl va pierde, căci lumea este tot o pierzanie a ei zi după zi, așa este scris.

Fiilor, fiilor, nu uitați că sunteți creștini aparte, dacă vreți să fiți de mare preț pe pământ și în cer pentru toate lucrările pe care Eu am să le împlinesc în zilele acestea cu voi, cu cei ascultători. Voi să nu uitați de cum vă sculați, o, să nu uitați cum să vorbiți, cum să lucrați după povața cuvântului Meu și cum să mâncați, fiilor. O, nu mâncați între mese, nu mâncați pe ascuns de ceilalți, nu mâncați singuri, nu mâncați fără binecuvântare, fiilor. O, nu vă bizuiți că-I ziceți Domnului în fiecare zi, în fiecare seară: Doamne, am mâncat pe ascuns, sau cu nesaț, sau a doua oară, iartă-mă! O, aceasta nu este iertare când te rogi de iertare, că nu numai pentru o zi ceri iertare, ci pentru păcat ceri să te iert. O, nu așa, măi fiilor, că nu e de joacă vorbirea cu Dumnezeu, nici rugăciunea cea de iertare. Voi, fiilor, să fiți iubitori de zile de post și de hrană cu măsură, atât cât îi face bine trupului, cu care-Mi slujiți Mie, dar ascultați de iubirea de Dumnezeu, nu de trup, o, fiilor. O, dați iubirii viață în voi, iar hrana pentru trup este cea care vă face vouă bine, este cea în lumină folosită, este cea binecuvântată de slujitor uns de Mine pentru această lucrare dintre voi și Mine, pentru o viață dulce Mie de la voi, fiilor.

Trupul trebuie educat, măi fiilor. Nu trupul trebuie să fie educator, ci Domnul Dumnezeul vostru, ai Cărui fii voi sunteți.

la Dumnezeu nu se poate cu porția, cu feliuța, nu se poate împărțire, ci se poate ori tot, ori deloc, dar nu este cine să înțeleagă aceasta.

Venirea Mea cea de azi Mi-a adus rod răbdării Mele și a sfinților Mei și am izbutit cumva să-Mi am un popor alipit de pieptul Meu și să Mă sprijin cu el în lucrul Meu cel mult între cer și pământ și să-l aduc la stare bogată, la o trăire bogată a voii lui Dumnezeu, și nu zadarnic trăire, așa cum se întâmplă cu viața celor născuți pe pământ și n-are Domnul folos de viața lor, și nici ei nu au.

O, fiilor, cum poate omul să trăiască zadarnic pe pământ? Poate, fiilor. Cine nu-și strânge în cer rodul vieții, zadarnică îi este trecerea printre cei de pe pământ. Cine n-are agonisită viața lui în cer și veșnicia ei apoi, zadarnic trăiește pe pământ în vremea vieții lui un așa om.

Dar cum poate omul să nu trăiască zadarnic pe pământ? O, poate omul, fiilor, poate dacă-și alege așa, poate omul să-I dea Domnului viața sa, poate să nu și-o oprească sieși, dar numai dacă-și alege el această înțelepciune.

Minunea lepădării de sine este taina dintre om și Dumnezeu, o, și mult aș vrea să fie înțelepciunea aceasta în cei ce dau să Mă urmeze, și nu fără cruce să Mă urmeze! Crucea este viața omului. Dacă el nu ia viața să Mi-o dea să i-o conduc Eu, o, el nu poate, nu știe să vină după Mine și să-Mi urmeze Mie. Lepădarea de sine începe nașterea din nou a omului care vrea să fie de sus apoi, din cer născut, și care-Mi urmează Mie cu viața pe pământ până la venirea sa în locașurile cerești, acasă la Tatăl.

O, așa am strigat tot timpul prin trâmbița Mea, prin tine, Verginica Mea, iar tu n-ai trăit zadarnic pe pământ, căci Eu, Domnul, ți-am dat folosință slăvită,

Dragostea de Hristos când și-o alege omul cât și cum să fie ea, așa dragoste nu face parte din dragostea lui Dumnezeu, căci ea este ori tot, ori deloc, și nu e porție de mijloc pentru dragostea de Dumnezeu. Omul are nevoie de dragostea lui Dumnezeu, iar asta uită el când își alege singur câtă dragoste să aibă pentru Domnul.

O, nu pe cei păcătoși îi urăște Domnul, ci pe cei fățarnici prin aluatul lor, Doamne.

Când sufletul omului ia foc pentru Domnul vin apoi dușmanii și suflă în acest foc, și sufletul omului îngheață iar și pe cea mai caldă vreme, și scade căutarea lui după Dumnezeu, scade focul, scade dorul, scade darul Domnului din om și crește în el interesul pentru cele pământești și scade grija pentru Dumnezeu și scade creștinul, și mor unii prin alții cei ce mor, o, și anevoios îi este omului să-L iubească pe Domnul până la sfârșit, Doamne, o, și nu-și poartă omul crucea și și-o tot ajustează, zice el, până ce, ciopârțită de tot, rămâne fără ea pe umeri, dar și fără Domnul.

Fiilor, fiilor, faceți-vă în locuințele voastre clipe și zile de lectură sfântă din cuvântul cel de sus peste voi al Domnului și al sfinților Săi, că aveți nevoie de mijlocirea sfinților, de povața lor, de pilda vieții lor, fiilor. Ei au scris de la Duhul Sfânt, și trebuie să aveți timp de râul învățăturilor lor și de viața lor pilduitoare. Fiți ca niște flori de rai, cărora le trebuie mereu apă la rădăcină, o, că nu mai scapă omul pe pământ de el însuși, dar voi aveți grijă mare să fie mereu între voi Domnul și sfinții Lui în toată lărgimea, că alte ocupații vă iau din fața Domnului, dar voi dați Domnului timp și loc cu voi tot timpul, că tot timpul trebuie răscumpărat în cer, fiilor.

Mi-am învățat poporul cel păstorit de cuvântul Meu și i-am spus să nu ia de la om, și să-și facă singur cu mâinile spălate tot ce intră în trupul lui, al fiului lui Dumnezeu între oameni, căci oamenii nu se spală, nu-și spală mâinile, și nici inima, și nici mintea și nici duhul, și nu-și păzesc locuința viețuirii lor pe pământ, iar dacă tu, omule, nu ești și nu stai curat, o, nu stă Dumnezeu cu tine, și se cunoaște că nu stă cu fața Lui în tine.

Am spus celor ce-Mi sunt popor pregătit și tot mai pregătit, i-am spus să nu mănânce trupuri, ci să se hrănească el cu cele spuse de Domnul în rai să le folosească omul de hrană. O, Eu nu îmbiu, nici nu împing pe cineva să împlinească tot mai mulți pași ai lui pentru împlinirea cea mai întreagă a rugăciunii cu post, ca să fie biruință prin acestea. Dar spun, fiilor, că este de biruit satana, că a venit vremea să-l biruim, o, și nu poate fi biruit el și diavolii lui, decât cu post și cu rugăciunea, una pe alta ajutându-se aceste două puteri asupra vrăjmașului diavol, născut încă din rai vrăjmaș al omului prin neascultarea omului de voia lui Dumnezeu peste el.

Când l-am zidit pe om, nu l-am zidit să mănânce trupuri cu suflet viu, și nici ceea ce iese din trupuri, căci am vrut să fie nemuritor omul, și i-am dat lui sfat ce să mănânce ca să trăiască pentru Dumnezeu, pentru Cel ce l-a zidit pe el.

O, n-a primit omul ascultarea de Domnul în rai, dar acum vin Eu pe pământ cuvânt, iar calea Mea de venire este zidită de oameni ascultători de legea raiului și a vieții. Și vă spun vouă acum, celor nedumeriți și întrebători ca să vă alegeți voi în dreapta sau în stânga ascultării de Dumnezeu, vă spun, fiilor, nu fiți nedumeriți. Da, am venit și am spus să nu mănânce poporul cuvântului Meu rodul albinuțelor, dar n-am forțat pe nimeni să facă ceea ce am cerut Eu să facă poporul cuvântului Meu, popor de care am nevoie ca să lucreze el postul și rugăciunea în chip întreg, dar cine nu se alege să împlinească așa, acela nu este din fiii poporului Meu, căci se alege singur să nu fie fiu al împlinirii voii Domnului, și dacă așa se alege, așa rămâne, rămâne de-a stânga.

O, fiilor, vin zile tot mai grele, și vin prin neîmplinirea dragostei de Dumnezeu a oamenilor de pe pământ. Nu pot fi oamenii păziți de rele decât dacă se așează ei în voile lui Dumnezeu, o, și nu se poate tocmeală pentru paza cea de la Domnul a omului. Acum se alege fiecare, iar Eu am datoria să spun, căci sunt Cel ce văd înainte, și îl anunț pe om să se pitească din calea răului, căci răul vine prin neascultarea cea de șapte mii de ani a omului, o, fiilor, căci omul a vrut ca el încă de la început, și nu a vrut ca Dumnezeu.

O, tot așa povețe am peste poporul cuvântului Meu și pentru portul plăcut lui Dumnezeu, și care-l păzește pe creștin de foc, de păcate, de pagube mari. La fel și purtarea cea sfântă, la fel și ferirea de păcatul pe care-l săvârșește omul din partea diavolului, care împinge spre păcat pe om.

ca să fii frumosul lui Dumnezeu, fiule, înseamnă să ai un suflet frumos, să nu ți-l încrunți, să nu-l duci spre supărare, spre încordare, spre răutate, spre neiertare, înseamnă să nu spui nu, ci să-l ții mereu lângă Domnul tău, așa cum au lucrat după înălțarea Mea ucenicii Mei prin Duhul Sfânt Mângâietorul, Duhul Care îl înalță pe cel frumos cu sufletul și îl face locaș ceresc pe pământ,

O, fiilor, ce bine-i este omului care-și dă seama de greșelile lui și învață din ele duhul cel iubitor de oameni, duhul care iubește și iartă! Unul ca acela are înțelepciunea iubirii lui Dumnezeu și stă de veghe să nu i se stingă lumina, o, că e mare primejdie să te culci și să adormi nemulțumit, supărat pe cineva, neîmpăcat cu Domnul prin acestea care ți-ar cuprinde inima în așternutul tău. O, dacă și-ar da sufletul într-o așa noapte, ce, oare, i-ar fi lui, unui așa om?

Fiilor, fiilor, vă trebuie tot timpul voie bună în inimă, pe față și în purtare. Voia bună din inimă Mă ajută pe Mine să stau cu tine, lângă tine, fiule, ea alină văzduhul și apar raze de lumină în starea cea de întuneric, pe care o zidește diavolul între pământ și cer, căci diavolul și slugile lui n-au lumină, n-au bucurie, ci au duh apăsător, și au doar fățărnicia stării bune, au gheața care se așează peste tot. Mângâierea Duhului Sfânt însă este o lucrare și o lumină cu putere sfântă de viață și de bucurie, de armonie, și alungă întunericul, alungă urâtul, fiilor, și ține pe Domnul aproape,

O, fii ai poporului cuvântului Meu, voi, ca să scăpați de cele ce au să vină peste lume, precum este scris, voi trebuie să vă suiți tot mai sus, iar Eu să văd asta la voi și să vă pot ocroti, fiilor, și de aceea vă cer să alegeți pregătirea tot mai întreagă, tot mai mult împlinirea cea pentru salvare, căci scris este: «Nu vor veni către tine rele, iar urgia nu se va apropia de locașul tău».

O, că iată, fiilor, trece Domnul, trece, și se cunoaște că trece din loc în loc. Trece Domnul ca pe vremea proorocului Ilie, cu vânt și cu furtună, cu cutremur și spaimă. Trece Domnul și tremură munții, și înaintea Lui se clatină albiile apelor și se revarsă jgheaburile cerului, și pământul se zbate sub pașii Lui ca la facere. Dar cuvântul Lui de peste voi adie ușor aici, ca o mângâiere sfântă, iar Domnul trece pe lângă voi dintr-o parte în alta. Trece Domnul ca atunci când a trecut prin moarte pe cruce și s-a făcut cutremur și întuneric în loc de soare, și s-au ridicat morții din morminte înaintea Lui, iar cei vii nu, și L-a salutat iadul, iar cei vii nu, o, și omul nu știe ce mare este Dumnezeu și cât Îl doare că n-are omul temere de Domnul și recunoștință înaintea Făcătorului a toate.

Și iată, trece Domnul și peste pământul român dintr-o parte în alta și cercetează viața și adunătura cea fără Dumnezeu a oamenilor, și plânge Domnul, și plânge și românul, dar iată, iată, întoarcerea la Domnul e grea pentru om.

V-am spus, fiilor, că vă pregătesc tot mai sus pe voi, tot mai lângă Mine, ca să fiți voi unde sunt și Eu, precum am promis, și să fiți ocrotiți de cele ce vin și tot vin peste pământ și peste oameni. Vin să vă deslușesc taina voii Mele întru toate, că vă plâng inimioarele, fiindcă Eu plâng în ele, fiilor care iubiți și miluiți pe Domnul cu dragostea voastră și cu ascultarea. O, fiilor, Eu plâng, Eu plâng în voi, nu voi, nu voi, fiilor, căci Eu am rană veșnică de la neîmplinirile voii Mele ale omului, iar satana saltă de bucurie pentru vremea Mea pierdută de partea lui, căci poporul cel hrănit de Mine cu cuvânt din cer, o, n-a fost statornic până la sfârșit, până la hotar. Unii M-au părăsit când am spus să nu mai mănânce carne poporul cuvântului Meu. Alții M-au părăsit ca să rămână cu țuica, alții să mănânce pâine făcută de lumea cea nespălată pe mâini și pe minte, alții să poată purta haine ca ale lumii, alții pentru pofte și plăceri, alții cu moda cea de azi și cu neascultarea de Dumnezeu, o, și au căzut părinți prin copii și copii prin părinți apoi, nesupuși lui Dumnezeu cei ce au ales să cadă din brațul Meu cel plin de cuvânt, o, și puțini prin vreme au rămas ai Mei, puțini, de la începutul lucrării Mele de cuvânt și până azi.

A ajuns din unul în altul peste tot nedumerire despre felul în care trebuie să se hrănească cel ce este cu adevărat poporul cuvântului Meu.

Da, măi fiilor, creștinește se dezleagă la vin și la untdelemn și în zilele cu nedezlegare pentru acestea pentru sărbătorile care cad în zilele de post, iar altceva nu este de hrană pentru poporul venirii Mele aparte pregătit în acest timp pentru Dumnezeu, și care are de la Mine povață mâncarea cea de rai, așa cum Eu i-am spus omului să se hrănească înaintea Mea ca să-l curăț mereu pe el de moarte, și apoi să-l pot ocroti, ținându-l pe el sub acoperământul Meu,

Am spus vouă, fiilor, să vă faceți curat în casă și în ogradă și să aveți grijă mare de viața Mea cu voi. V-am învățat să nu mai mâncați carne, să nu mai creșteți vite și vietăți și păsări de mâncat, să nu vă hrăniți cu trupuri v-am învățat pe voi, și v-am dezlegat mânuțele de la munca aceasta, care vă lua de lângă Mine, și v-am povățuit pe voi spre mâncare ca în rai, legume și semințe și fructe și toate cele ce vă sfințesc pe voi și vă păzesc sufletele și trupurile. O, v-am învățat că v-am iubit, fiilor. Am spus: fiecare să mănânce de la mama lui, căci voi sunteți poporul Domnului în vremea aceasta. Am spus să nu mâncați de la animal sau de la pasăre sau de la altfel de trup viu, ci să mâncați ca în rai, ca să vă fie bine vouă și să-Mi fiți Mie sălaș cald cu voi.

O, este acum frământare mare în popor, că a mers vestea că nu trebuie poporul Meu să mănânce hrana albinuțelor. O, așa este, fiilor, și Mă aplec acum înaintea voastră și cer iertare vouă, că unii își spun: „De ce nu ne-a spus Domnul? De ce a fost să ne hrănim așa atâta timp?”.

O, iertați pe Domnul acum, fiilor! Eu Mă aplec și vă mângâi inimioarele durute în voi și vă făgăduiesc că și Eu vă iert, și vă curăț acum de vina din voi, de apăsarea din inimioarele voastre. O, Eu lucrez să-Mi păzesc lucrarea și sunt cu răbdarea pentru mersul lucrării Mele, pentru cei care dau să Mă urmeze pe calea pregătirii pentru venirea Mea cuvânt pe pământ și pentru viața de rai a celor credincioși Mie acum.

O, nu pot, fiilor, să-Mi aduc pe pământ voia Mea, când văd cât de puțină iubire de Dumnezeu are creștinul pe pământ, iar Eu trebuie să-Mi trâmbițez cuvântul și să am cui să-l împart și să-l aștept pe creștin să facă voia Mea pas cu pas, și sunt plin și iar plin de așteptare după pașii cei sfinți și tot mai sfinți ai fiilor cuvântului Meu și le spun lor: O, nu este deosebire între a mânca lapte de la văcuța care mănâncă iarbă, sau ouă de la găinuța care mănâncă boabe și viermișori, sau hrana de la albinuțele care mănâncă din flori, căci toată această hrană trece prin trupuri, fiilor, iar pe voi vă pregătesc prin viață de rai pentru rai, că voi ați văzut cum a căzut din rai omul, și cât de greu muncește Domnul să-l facă vrednic pe om de raiul din care a căzut la început.

Așadar, adevăratul popor al cuvântului Meu nu este să mănânce hrana cea făcută de trupul albinuțelor, așa cum nici de la văcuță, nici de la găinuță nu mănâncă, iar această lege sfântă este pentru cei ce iubesc și ascultă pe Domnul și venirea Lui cea de acum cu taina raiului pe pământ la om.

O, fiilor, să se bucure zilele de voi în fiecare zi, adică să le dați viață și lucrare și mișcare, să vă scrieți cu ele în cer cu toată lucrarea lor, să rămână de folos vouă și rod adunat toate zilele voastre, mai ales că voi locuiți în cetatea cuvântului Meu, ca să fie al Meu cu tot cu voi tot lucrul vostru cel ascultător de Dumnezeu pentru trăirea zilelor voastre cu Mine, pentru ca apoi să ajungeți să vă bucurați de zilele aici trăite și lucrate, și să le aveți răscumpărate, precum este scris despre această taină a răscumpărării zilelor.

Fiilor, fiilor, cu ce puteți să răscumpărați zilele și taina lor cea veșnică? O, când voi folosiți toate zilele cu tot plinul lor prin jertfă și dragoste de Dumnezeu și de frați, pentru toate lucrările Mele cu voi, pentru tot mai multe din zi în zi, atunci voi răscumpărați taina zilelor voastre, dar dacă din numărul lor trec goale, fără de lucru bun și frumos, și mult cât ziua de mare, voi vă veți îndurera adânc când le veți vedea fără de folos că au trecut.

O, iată ce vă spun în ziua aceasta pomenită acum, duminica pomenirii slăbănogului, spre povață de credință și de pildă cu bogăție de învățătură în ea, și iată, de necredință a celor potrivnici lui Dumnezeu în vremea aceea și în vremea aceasta, că acestui om neputincios întru nimic, îi treceau toate zilele fără nici un folos pentru el, sau pentru cei din jur, sau pentru Dumnezeu. Dar celui pe picioare dacă îi trec tot așa zilele, va avea el vreun folos strâns în cer, va găsi în cer răscumpărarea vremii zilelor lui de zi cu zi?

De aceea, fiilor, vă îndemn acum la grijă mare pentru viața voastră cea din cer, unde este să vă strângeți vremea voastră de pe pământ, toată, o, toată, fiilor, toată în cer, că de ce să rămână pe pământ, când pământul va avea o soartă cu durere pentru nașterea lui din nou, precum este scris?

Omul înțelept își trimite în cer toată comoara zilelor lui, toată vremea lor, și are în cer și e bogat între bogații din cer. Cel neînțelept își strânge pe pământ, își pierde vremea de pe pământ nestrângându-și în cer zilele, și cheamă focul să vină pe pământ peste cele neadunate în cer ale sale.

O, fiilor, lucrați pentru veșnicia timpului vostru de pe pământ. Fiilor, să nu vă treacă zilele fără de lucrare cu folos. Ajutați pe Domnul până la sfârșit, o, fiilor. Iată ce soartă măreață v-a fost să aveți voi pe pământ: să ajutați pe Domnul, fiilor! O, cereți Mie duhul înțelegerii, duhul sfatului și stați în sfat cu el, și vine duhul înțelegerii, vine de la Domnul la voi, fiilor.

O, trebuie să aibă îndatoriri fiii cuvântului Meu. Iubirea de Dumnezeu te obligă să ai îndatoriri, să le porți și să le lucrezi, adică jertfa care să dovedească iubirea că este, că are iubire cel îndatorat pentru ea.

O, fiilor, așa cum haina călugărească te obligă să fii al lui Dumnezeu, tot așa și costumul cel sfânt al patriei tale, cel dinăuntru și cel din afară, te obligă să-ți iubești țara, să te mândrești cu ea, și te scoate în față, și îți cere aceasta uneori la greu, mai mult decât în celelalte clipe sau stări sau simțăminte, căci la greu te îndeamnă să fii erou. O, tot așa este și cu iubirea de Dumnezeu, ea te obligă la jertfă, și numai ea, dacă este, e în stare de jertfire pentru ceea ce iubește. Cei ce sunt ai Mei și ai lucrului Meu cu ei, au datoria jertfei de fiecare zi și sunt ei cei care se bucură de zilele lor în fiecare zi, căci le dau viață și lucrare și și le scriu în cer și rămân ele rod adunat.

Când vă lipsește din suflet umilința cea sfântă de pe pământ și până în cer, atunci vi se întâmplă de fiecare dată ceva prin diavolul, căci este Dumnezeu și este diavolul, fiilor, iar diavolul a fost și este înființat de către neascultarea și neumilința omului în rai, și pe pământ apoi, de atunci și până azi.

O, fiilor, e atât de ascultător omul față de șoapta diavolului, care vine și lucrează peste gândul omului față către față, iar omul așa de mult îi ascultă șoapta, de nu mai știe cât este Dumnezeu sau cât este diavolul amestecat în cele ale minții omului ieșit din omul cel din pământ zidit! După ce diavolul îl face pe om să asculte și să grăiască ca un diavol, îi spune apoi omului: o, ai greșit, ai păcătuit, nu ești pe potriva lui Dumnezeu, nu te apropia, stai departe, du-te, că Domnul este sfânt. Cercetarea însă nu trebuie diavolul să i-o facă omului greșit, dar iată, omule, tu numai de la diavol iei gândul, iar Eu, Domnul, M-am dat zadarnic jertfă pentru tine, că tu fugi de Mine, în loc să Mă asculți și să te lași căutat și curățat și învățat minte din păcatul cel pedepsitor, și să te unești cu Domnul, nu tot cu diavolul și cu șoapta lui, cu care vine și ispitește pe om.

O, fiilor, ca să nu mai mănânce omul carne, Eu i-am dat pâine. I-am dat omului cuvânt în rai ce trebuie să mănânce, o, dar ce mănâncă omul? O, ce mănâncă animalele, păsările, că și lor le-am dat ce să mănânce?

Fiilor, fiilor, dacă nu s-ar fi făcut vărsare de sânge la început, nu mai era moarte, nu mai murea omul sau animalul. Am dat să-l fac pe Cain să se pocăiască. L-am sfătuit să facă bine, nu răul să-l facă el, așa i-am spus când am văzut că vrea să facă ucidere asupra fratelui său, când am văzut în mintea și inima lui aceasta. O, n-a primit povața Mea când l-am văzut posomorât. A făcut el apoi uciderea fratelui său, și iarăși i-am ieșit înainte întrebându-l de fapta lui. El însă și-a ascuns-o în el, și atunci i-am spus: «Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ: O, ce ai făcut?».

De atunci, fiilor, a tot mâncat carne omul, și spun acum cu mare grijă când spun, dar și cu mare durere spun, că acum două mii de ani trupul Meu s-a făcut pâine și vin prin cuvântul Meu și prin numele și ființa Mea puse peste pâine și vin, iar mâncatul de trupuri purtătoare de suflet ar fi fost să ia sfârșit pe pământ, sau măcar în neamul creștinesc, neamul lui Hristos, omul cel unit cu trupul și sângele Meu, care s-au prefăcut în pâine și vin. Apostolii Mei prindeau și mâncau pește, și le-am spus că nu pește trebuie să prindă ei, și i-am spus lui Petru: «Vino să te fac pescar de oameni!». Petru mânca pește, și dădea și la alții pește pe bani, de parcă era al lui peștele crescut de Dumnezeu, iar Eu îi învățam pe ei tainele lui Dumnezeu, și așteptam să le priceapă ei.

I-am dat poporului Israel carne, dacă asta a cerut când a început să cârtească și să nu-i ajungă numai mana venită de la Dumnezeu la ei, dar și-au luat răsplata pentru pofta lor, și toate poftele omului nu vor fi plătite altfel, și fiecare rău sau bine se plătește omului, iar pe Mine Mă doare de șapte mii de ani neînțelepciunea lui. Trupul și sângele Meu am dat omului spre hrană, și mai ales spre iertarea păcatelor lui, și Mă doare când caută omul trupuri din carne, și nu Mă caută pe Mine de hrană, dar omului îi trebuie credință că Eu sunt pâinea și vinul, că trupul și sângele Meu înseamnă acestea.

O, fiilor, cine rămâne iudeu mănâncă trup de miel, mănâncă carne, dar cine vrea să fie Hristos mănâncă de la mama lui, de la Hristos, mănâncă cina Mea cea de taină și-și răscumpără sângele, sufletul, fiilor.

L-am făcut pe om din lut, și am putut aceasta. Am făcut din Fiul lui Dumnezeu pâine și vin, trupul și sângele lui Dumnezeu spre hrană, și am putut aceasta, și pentru om am făcut aceasta, ca să fie omul nedespărțit de Mine până la capăt, iar Eu în veci nedespărțit de el, și ca să nu mai fie tăiate animale și păsări pentru hrana omului, că rău a făcut omul când a făcut ucidere de om, ucidere de frate, fiilor, și s-au născut oameni din cel ce a ucis, și s-a tot auzit de atunci strigăt spre cer, glasul sângelui celor tăiați pentru Domnul, strigând: «Până când, Stăpâne sfânt și adevărat, o, până când zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?», și li se răspunde lor: «O, încă puțină vreme odihniți-vă voi până la plinirea numărului celor tăiați ca și voi pentru mărturia lui Dumnezeu».

Măi fiilor, mâine are zi de amintire mucenicul Gheorghe, și de dor plin stă cu rândul aproape să intre cu Mine în carte, de dor stă, de dor stă să intre la poporul Meu cu Mine, iar Eu, Domnul, îi dau astăzi rând, ca să nu vă ostenesc și mâine pe voi, și iată-l în cuvânt pentru ziua lui între cei din cer!

O, hai, copil iubit, stinge-ți dorul cu care aștepți.

— Miluința Ta, Doamne bun, e tot o mângâiere în cer și pe pământ, și voiesc să așez și eu dorul meu de Tine în fiii și fiicele cuvântului Tău de azi cu ei, și le spun lor: dorul îl ține în viață pe om, o, fii și fiice ale Mirelui nostru, Domnul Cel scump al celor cu dorul în ei după El. Dorul de El și de veșnicia mea cu El m-a ținut tare, ca să nu mă pierd de El mai înainte de a ajunge la capăt cu mersul meu prin viață pe pământ.

O, nu este ceva mai cu putere, mai cu biruință ca și dorul de Domnul când ești creștin, cu adevărat creștin. Ce să facă Domnul cu creștinii care nu iubesc, care n-au dorul fără de astâmpăr în ei după veșnicii? Dorul este veșnic, e viața cea care nu moare în om, și care se ține după el în veșnicii apoi, o, fii iubiți ai cerului.

Vă învăț taina învierii, fiilor. E zi de tămăduire această sărbătoare de azi, și vă trebuie tămăduire de năravuri, de vorbirea cea deșartă, fiilor, de lenea cea duhovnicească, de duhul nemulțumirii, de lăcomia de somn, de hrană multă și bună mereu, de lăcomie de haine de tot felul ca ale lumii care nu are pe Domnul de viață și de față, fiilor, iar cântarul Meu de peste voi vede că aveți nevoie de multă tămăduire, măi fiilor. Iată, moda se schimbă mereu după prostia minții omului, mintea cea pământească și plină de doruri, dar voi, fiilor, închideți ochii înspre lumea cea fără Dumnezeu și luați pe Domnul mereu de știre pentru voi și de povață vouă. O, nu căutați să semănați cu lumea ca să puteți sta în ea după obiceiurile ei, după portul ei, nu fiilor, nu, o, nu așa. Voi să căutați să semănați cu Mine și cu sfinții la stat și la port, că lumea e urâtă, fiilor, iar când voi vă purtați ca ea, o, tot așa sunteți și voi, urâți, respinși de cei din cer, de cei frumoși, care nu seamănă cu cei de pe pământ, urâți ca ei după port și după purtare.

Când Mi-am început cuvântul prin trâmbița Mea Verginica veneau să Mă audă creștini, iar Eu spuneam să nu poarte creștinul ceas la mână, ca să nu semene cu lumea i-am spus aceasta, și am spus să nu se poarte cămașă sau rochiță cu mâneca scurtă, cu mâinile goale creștinul, și am spus să nu poarte rochița scurtă, picioare dezgolite femeia creștină. O, am spus să nu se poarte creștinul ca lumea, cu capul descoperit, ca o veste de moarte acest port, cum era înainte vreme când îi murea omului cineva din casă.

O, l-am învățat pe creștin să se îmbrace frumos, și cu măreție la vedere, ca prinții și prințesele, ca voievozii, ca sfinții, o, fiilor. Iată, duhul învierii din lume și din moarte și ceea ce aduce înviere și grăbirea venirii învierii, așa îi învățam Eu, Domnul, pe creștinii care căutau să-Mi țină urma și să audă pe Domnul cuvântând și învățând viața cu Domnul pe cei ce caută cu voia Tatălui pe pământ ca și în cer.

Fiilor, fiilor, cel ce ascultă de cuvântul Meu este ferit de tot răul, se ferește de el răul, iar cel ce nu ascultă îl nimerește răul și îl urmărește mereu, ca să învețe el îndreptarea spre ascultare.

omul când își cumpără o mașină nouă îi face plinul și merge cu ea calea cea care o are de mers și ajunge la capăt, așa cum s-a socotit la plecare pe cale. Când însă el își cumpără o mașină veche, folosită o bucată de vreme, și nu-i face plinul și curge din vasul în care pune hrana ei ca să meargă ea, atunci el n-are siguranță că va ajunge acolo unde a plecat să ajungă.

O, fiilor, e bine să vă înnoiți cu totul viața și s-o faceți nouă de la capăt, de la un nou capăt, și să-i faceți de la începutul ei cu Mine plinul pentru călătorie, să faceți și voi cum a făcut Noe, de a trecut cu bine vremea potopului și și-a îndeplinit misiunea salvării lui și a celor ce au fost salvați cu el în corabia salvatoare, în timp ce tot numărul oamenilor de pe pământ au pierit toți, toți, prin neascultarea lor de Dumnezeu. O, așa și Moise, tot ca Noe a ascultat și el pe Domnul, și l-a dus el pe Israel acolo unde a plecat cu poporul Său ca să ajungă, și iată pildă de la care voi să învățați.

O, fiilor, fiilor, fiecare din voi așa să-și spună luiși: Eu dacă am cunoscut această chemare și cuvânt din cer, sau ea, chemarea m-a îmbrățișat, ieșindu-mi Domnul înainte ca să-mi călăuzească viața și pașii ei, apoi eu trebuie să șterg de pe foaie toate ale mele și să las pe ea lucrul meu de zi și de noapte primit de la Domnul să-l lucrez și să fiu fiu al bisericii Lui și al misiunii Lui de așezare a împărăției Lui pe pământ și în oameni, începând de la mine. O, abia atunci vei putea scăpa de tine însuți, de toate păcatele tale de zi cu zi, iar Domnul te va umple de har pentru El, și apoi cuminte să fii cu cele vechi ale inimii tale, care, iată-le, se trezesc ca să te tot învinuiască cu viața ta înaintea lui Dumnezeu, dar tu scoală-te cu grabă și cheamă-Mă atunci cu ruga ta ca să te salvez de la cădere și spune-Mi Mie cu lacrimi și spune-Mi așa: O, tămăduiește-mă Tu, Doamne, de duhul căderii din Dumnezeu, iar duhul cel potrivnic să fie neputincios asupra mea, iar pentru aceasta dă-mi un duh de copil ascultător și dă-mi dragoste pentru mustrarea cea veghetoare, care să mă țină în fericirea celor ce vor primi cununa cea plină de viață a vieții veșnice, și ajută-mă să nu mai uit dragostea Ta de mine, de Te-ai descoperit inimii mele și mi-ai dăruit credință și dor de Tine și de calea Ta. O, păstrează-mă în acestea cu credincioșie, iar crucea să-mi fie cu statornicie purtată și să-mi fie ea calea mea cu Tine, o, Doamne. Amin.

O, fiilor, în tot timpul statului vostru cu Domnul în rugăciune și în timpul citirilor sfinte, cereți să vină Domnul să-Și descopere tainele Sale vouă, cele pentru voi, și cele pentru cei de pe pământ, fiilor. O, cereți dragostea să vină să vă cuprindă tot timpul, și să curgă ea de la voi peste oameni, fiilor. Răcirea dragostei aduce pustiul în sufletul omului creștin, dar dragostea care este dragoste arzând mereu, aceea nu cade niciodată, și rămâne ea dragostea inimii omului, lucrul inimii lui mereu. Aceasta avem de așezat peste oameni: pe Dumnezeu și dragostea Lui, o, fiilor.

O, feriți-vă unii pe alții de supărări, fiilor, și nu vă faceți unii altora apăsări. E bună pacea, e doctorie pacea, și de aceea o așezam Eu între ucenicii Mei mereu, mereu, și le spuneam mereu: Pace vouă!

O, dar cum să vă feriți de supărări unii de la alții? Cum aceasta? Fiilor, fiilor, alegeți mai întâi partea care nu se va lua de la voi, pacea dintre Mine și voi, pe Domnul clipă de clipă cu voi, și întru El în voi și între voi să lucrați cele ce aveți de lucrat pentru lucrul Meu și al vostru zi de zi, fiilor. O, învățați-vă să nu fiți pretențioși, să nu fiți nemulțumiți. Fugiți de părerea de sine și veți scăpa de rane unii de la alții, căci duhul omului este plăpând, al fiecăruia, fiilor, și trebuie o iubire sfântă de la unii la alții, căci iubirea sfântă umple sufletele de milă, de blândețe, de aplecare, și nu te înduri atunci să aduci apăsări, nu mai poți aceasta, ci te lași pe tine mic și păgubit pentru liniștea celor de lângă tine, că liniștea e dulce, e duhul cel sănătos în om, e prilej bun pentru cei din cer întru tine, și iată clipe și stări de înviere și de bucuria învierii, fiilor, căci Eu am spus la cei apăsați și îndurerați: «Bucurați-vă!».

O, duhul statorniciei plină de milă, aceasta vă dăruiesc să aveți voi din belșug, fiilor hrăniți din cer, și veți putea așa până la capăt numai dacă păstrați în voi mila de Mine, fiilor, iar Eu vă învăț să puteți așa, și vă spun vouă tuturor: O, nu uitați, nu scăpați din inimă că Dumnezeu a murit pentru voi. Eu pentru voi am murit, ca voi să trăiți pentru Mine, fiilor. Când moare Dumnezeu ca să trăiești tu, mai poți să nu trăiești pentru El, și nu pentru tine?

Fiilor, fiilor, nu vă fie frică de lipsuri sau de sărăcie, că iar și iar vă spun: învățați-vă cu sărăcia și cu puținul din toate, așa cum le stă bine la creștini, că iată, e mare vorba spusă cu înțelepciune cum că sărăcia se sfârșește când omul își strânge bogăție, dar vine apoi altă sărăcie, sărăcia de Dumnezeu și de dragoste de Dumnezeu

Fiilor, voiesc să lucrez cu voi întoarcerea omului în rai, și voiesc aceasta nu numai prin ceea ce mâncați pentru hrana trupului, ci și prin lucrarea statorniciei, fiilor, căci vorbirea de rău, o, n-au știut, n-au voit să știe creștinii acestui cuvânt că ea este vânzare asupra celor vorbiți de rău și dați pe listă sau din gură în gură la vrăjmași. De aceea iar și iar spun: nu vă vorbiți de rău unii pe alții, nu clevetiți cu nici un chip pentru nemulțumirile voastre. Nu cârtiți, fiilor, că iată, așa deprindeți lucrarea vânzării, lucrarea căderii, a nemulțumirii cu Dumnezeu și cu poporul lui Dumnezeu

Fiule, fiule, când tu nu aduci înaintea Domnului rugăciune curată și sfântă ți se înăspresc inima și gândirea și te cuprind ispite și nemulțumiri și ți se clatină statornicia. Atunci să știi că Domnul lipsește din tine, căci tu te clatini, dar El te așteaptă să-L așezi iarăși pe tronul inimii tale cuprinsă de furtună. De aceea, învață să veghezi ca să cunoști lipsa Mea din tine când n-ai pace în suflet și în gândire, când stai plouat fără să te plouă. O, caută să-ți dregi iubirea, că suferă iubirea peste care calci, când o strivești fără să știi ce faci, când ai pretenții că știi ce faci, dar Eu, Domnul, îți trimit solie, sau suferință ca solie ca să te întorci cu fața spre Mine. Iar dacă nu pricepi semnalele pentru salvarea ta, Domnul nu-ți mai face trezire, nu te mai strigă, nu-ți mai îngrijește pașii minții tale și te lasă în voile tale, care nu sunt de la Dumnezeu, și te faci primejdie de suflet ție însuți, și celor din jur. Dar Eu voiesc să vă cruț pe voi pe toți de rodul cel cu durere, fiilor.

Și iată încă o povață în zi de pocăință: O, fiilor, nu vă grăbiți, nu, fiilor, nu vă grăbiți să vă bucurați să ieșiți deasupra pentru dreptatea lucrurilor, că nu este al omului acest drept. Nu omul este judecătorul, ci Domnul este Cel ce judecă și Cel ce miluiește și Cel ce nu Se bate pentru El Însuși, că mare urâciune este aceasta înaintea Domnului în dreptul omului ambițios cu felul lui de a fi, de a ieși deasupra și de a se bucura de aceasta ca de o biruință, când biruința la creștin este răbdarea, este umilința inimii, și mai ales iertarea. O, iubirea și iertarea sunt cea mai de sus biruință, și nicidecum îndreptățirea, care este nelepădarea de sine a omului.

O, fiilor, e mare lucru să ia omul în seamă această știință cerească, să știe să se facă plăcut așa cum l-ar place cei din jur, nu cum dă el să se știe plăcut, o, și nu este om să nu aibă pretenția aceasta de a fi plăcut de cei din jur, dar dacă nu știe și nu află el cum l-ar place cei din jur, o, de ce ar mai avea el această așteptare?

Omul pe pământ are dușmani și prieteni după felul lui de a fi. Când el se face plăcut lui Dumnezeu și plăcuților lui Dumnezeu, el are dușmani pe cei din lume, și prieteni pe cei cărora el se face plăcut, dar când el se face plăcut fiilor oamenilor și lumii, îi are departe de el pe cei plăcuți lui Dumnezeu, și cărora el se face nedorit. Iată, când omul Îl află pe Domnul trebuie să caute să învețe de la Dumnezeu cum poate să se facă plăcut, și să fie apoi plăcut lui Dumnezeu și celor plăcuți Domnului, iar această lecție sfântă trebuie numaidecât înțeleasă bine de cei ce dau să se facă iubiți lui Dumnezeu, iar altfel să nu aibă pretenție sau supărare dacă nu simt ei iubirea Mea și a celor ce Mă iubesc prin înțelepciunea iubirii cerești în om.

O, aproape toți oamenii zic și cred că ei nu pot să asculte de Domnul, și nu de trup, dar când soarta l-ar lua și i-ar arăta omului că se poate, când cade omul și merge la închisoare, iată, el poate atunci, își leapădă vrând-nevrând voia trupului și obiceiurile toate și poate prin tristeți și prin lipsuri și prin lacrimi și prin suferință, poate împotriva neputinței de a putea ca Dumnezeu. O, dar la Dumnezeu trebuie dragoste, nu pedeapsă ca să poți, ca să vezi că se poate, și este un adevăr mare că peste tot pe unde este cu omul durerea, acolo pământul este sfânt, căci durerea și suferințele ei te aduc să înțelegi cu mare adâncime de înțelepciune de sus lucruri și taine pe care nu le-ai știut până atunci niciodată, și atunci se descoperă din belșug că omul nu se poate crede creștin mai înainte de a fi creștin, căci creștinul adevărat nu calcă prin nimic legea creștinească și scrisă răspicat pentru turma lui Hristos prin sfinți, și nu mai dă omul cu bobii ce și cât să împlinească, ce și cât să nu împlinească.

O, de două mii de ani stă cartea Mea cea de atunci în mijlocul creștinilor, și nu este ea urmată cu credincioșie și nu știu creștinii să iasă din lume ca să nu mai fie cu lumea și ca lumea, că nu se poate și cu lumea și cu Dumnezeu, căci se ivește vrăjmășie de o parte și de alta, precum este scris. O, și am învățat încă de la începutul acestui cuvânt lung de peste șaizeci de ani și am spus celor ce luau cuvântul în urechi, le-am spus să stea departe de rudeniile din lume, de cei ce nu fac voia lui Dumnezeu cu duhul și cu trupul lor, căci adevăratele rudenii, mamă, tată, frați, soție, copii, sunt cei ce fac voia lui Dumnezeu, iar dacă nu puteți așa să împliniți, le spuneam lor, voi veți sta departe de Dumnezeu prin călcarea cuvântului Meu de peste voi, căci dușmani mai mari ca și cei ce sunt casnicii și rudeniile nu pot avea creștinii cei iubitori cu viața lor lucrătoare poruncilor vieții, și pe care oamenii nu le mai au în îndeletnicirile vieții lor.

O, fiilor creștini, cunoașteți pe Domnul și căutați tot mai mult să-L cunoașteți. Faceți aceasta și veți vedea cum va veni la voi duhul înțelepciunii de sus ca să cunoașteți pe Domnul. Îl veți putea cunoaște chiar prin lipsa Lui din voi, căci lipsa Lui din voi vă aduce tulburare și părăsire, vă aduce dureri. O, priviți pe cineva în care nu este Dumnezeu lucrător, și vă veți cunoaște pe voi înșivă când Domnul nu este în voi și când năvălesc peste voi gânduri chinuitoare, grăiri tulburătoare cu voi înșivă și hotărâri pripite, care vă pot costa mântuirea. Când sufletul vă este apăsat și fără apărare, când nu aveți liniștea pruncilor și vă simțiți obosiți și fără de preț, atunci Domnul Se apropie și Se face simțit prin umilința voastră, fiilor. O, cunoașteți-L pe Domnul în cei de lângă voi, în vorbirile mărețe, în deslușiri de taine mari, prin care simțiți cum sufletul cuprinde dintr-o dată trecutul, prezentul și viitorul și când viața capătă preț, schimbându-și fața ca pe Tabor. O, când omul simte umilință mare, e Domnul aproape și Se apleacă și se face simțită prezența Lui în cel ce se face mic, și așa învățați să cunoașteți pe Domnul și să simțiți când este plecat din voi, dar iată, trebuie înțelepciune, iar pentru ea, aplecare, fiilor, căci sufletul curat este smerit și se apleacă pentru el însuși și pentru ceilalți, care nu se apleacă, măi fiilor.

O, fiilor, cea mai dulce viață de trăit, aceasta este: lepădarea de sine însuși a omului. Această dulceață o înțelege numai cel ce o trăiește când viața și-o dă el celor din jur, celor ce sunt ai lui Hristos, celor împreunați cu Mine pe cale, frați împreună într-un duh și o iubire pentru Dumnezeu toți, biserica sfinților pe pământ în mijlocul unui neam desfrânat și păcătos, iar cel ce voiește să găsească această fericire de nedescris, acela să nu trăiască pentru el însuși viața sa, ci să meargă după Mine așa cum am spus Eu pentru cei ce voiesc să-Mi urmeze, și scris este aceasta și așa este scris: «Cine nu urăște pentru Mine pe mamă, pe tată, pe frați și surori, pe soție sau pe copii, rude și prieteni, averi și ranguri, ba și pe sine însuși, unul ca acela nu este vrednic de Mine»

O, fiilor, împotriva morții sufletului și a chinului de după aceea, trebuie luptat cu trupul și cu diavolul tot timpul, trebuie cu somnul luptat, trebuie foamea biruită, iar foamea nu este numai cea de bucatele de mâncat, ci mai ales foamea de tine însuți, de plăceri, de dorințe și de vremelnicia lor, iar pentru toate păcatele vieții trebuie căință, mereu căință, mereu lacrimi cu nădejde, și nu fără de nădejde lacrimi. O, căiți-vă adânc de tot ce a fost săvârșit de voi împotriva lui Dumnezeu în voi și cu voi! Dacă dați să uitați câte ați greșit, se vede, o, fiilor, când omul face aceasta. Și atunci, când se mai căiește omul, când își mai ispășește cu lacrimi păcatele, o, când?

O, fiilor, mulți cred că Mă iubesc, că-Mi dau inima, că Mă bucură și-Mi slăvesc numele, dar aceștia uită cu câte păcate Mă rănesc, cu câte cuie Mă țintuiesc prin viața lor cea departe de sfințenia Mea în om, și aceștia nu știu nimic despre iubirea de Dumnezeu, căci ea este o suferință, un dor până la capăt, o așteptare îndurerată prin dor, o viață luptătoare pentru statul Meu în om, pentru sfințenie în toată vremea, o, și numai apoi poate fi vorba de iubire de Dumnezeu și de slăvire a Sa din inima și din gura celui sfânt și plin de căință în toată vremea sa pe pământ.

O, fiilor, cine n-are parte de suferință, de încercări, de defăimări, de prigonire, de lipsuri, de umilință mare, unul ca acela zburdă spre păcat și calcă peste sfințenia cerută de Mine omului care-și poartă crucea cu mintea și cu inima și cu trupul sub cruce, fiilor. De aceea am zis Eu să-și ia crucea cei ce voiesc să vină după Mine și așa să-Mi urmeze, cu ascultare, cu aplecare mereu, cu lepădare de sine mereu, și asta este crucea, și fără de aceasta nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu și veșnicia cu El apoi.

Toți cei ce sunteți strânși în chiticele, fiți înțelepți, fiilor, ca nu cumva să dați prilej diavolului să ia rod de la voi, să facă el sfat cu voi și să vă cadă apoi, căci tot ce face de la sine un creștin, și fără sfat frățesc pentru lucrul lui de zi cu zi și clipă de clipă într-o obște de ucenici, lucrul lui se scrie de diavolul, căruia îi place să-l vadă pe creștinul Meu lucrând lucru fără de binecuvântare și de la el alegere, adică fără de sfatul cel frățesc și fără să-i fie împărțit ce să facă, oricât ar fi lucrul de mic și de neînsemnat pentru lucrul cel cu știre.

O, ce mult, ce mult trebuie frământată pâinea ca să iasă ea o pâine bună și de folos! Tot așa de mult trebuie frământate și inima și viața creștinului care caută spre locul fericirii raiului, că nu oricum se poate intra în rai, ci numai cu ascultare deplină, fiilor.

Iată, să știe toți creștinii care vor cu Dumnezeu pe pământ, și în locașurile cerești apoi, și să știe ei că neamul creștinesc nu trebuie să mănânce în fiecare zi, o, nu, fiilor. Nu trebuie creștinul să-și bată trupul atât de nemilos, căci și trupul are nevoie de odihnă, de curățire de cele de pe pământ supuse stricăciunii, iar aceasta poate numai o credință mare, și ea să-l lucreze pe creștin așa cum este de la Dumnezeu să fie un creștin, care trebuie să dea din zilele lui și lui Dumnezeu cât stă pe pământ, și să-și adune și în cer zile trăite pe pământ, căci învățul are și dezvăț când vrea omul să-și zidească și veșnicia odată cu viața lui cea trecătoare pe pământ.

O, ce durere, ce durere pe îngerii din cer care slujesc pentru oameni după datina cerească! O, ce durere când într-o obște de ucenici nu sunt toți la fel în dragostea de Dumnezeu, și când îngerii slujitori nu au putere deplină în toți pentru viața cea cu ascultare a creștinului!

Fiilor, fiilor, pe cât puteți, dați din mijlocul vostru diferențele firii și ale purtării. Acestea nu vă dau prilejul să fiți una, fiilor. Luați firea ascultării de Dumnezeu toți la fel, ca nu cumva slujirile de la unii la alții să vă facă vouă rău prin duhul nepotrivirii în iubire și în ascultare de Dumnezeu. O, căutați să semănați cu cei din cer în toată clipa, fiilor, și cu toată armonia dintre voi. Fiți fiii dreptei Mele, fiți ai dreptei credințe, că nu-s după dreptate ortodocși creștinii, și e mare amestecare în viața lor de zi cu zi și în slujirea Domnului apoi, și au ei în minte că nu pot mai mult și că asta le este măsura și puterea, și uită ei că voința le dă putere, că Dumnezeu ar fi să fie voia lor, și iată, nu pot cei mulți, nu vor cu Dumnezeu decât cât își aleg ei să vrea și să poată, și greu își mai pregătesc aceștia de bună voia lor odihna cea de rai după truda vieții pe pământ.