6.1. Viaţa poporului cel nou ales: sfinţenia, temelia vieţii creştine

omul sfânt nu trebuie să aibă voia sa pe pământ. Te-a strâns Domnul din loc în loc în chiticele ca să te învețe viața și ca să ți-o probeze și să ți-o privească mereu înăuntru și în afara ta, și te-a învățat de curând să nu iubești să stai ca în casă la tine în curțile binecuvântării Sale pentru cei iubitori și ascultători de Dumnezeu. E păcat să stai în voile tale în curțile Domnului, poporul meu. Tu ai mereu de învățat, căci cuvântul cel din cer se lasă mereu peste tine cu viața lui, căci este dătător de viață. Tu, fiule, nu ești dator fratelui tău, ci ești Domnului dator, și aceasta înseamnă și mai mult, înseamnă tot, că tu nu trebuie să trăiești înăuntru și în afara ta ca și omul de pe pământ. Tu ai fost chemat la lucrarea vieții, la lucrarea sfinților, iar sfinții n-au stat pe pământ fără lucrarea vieții mereu peste ei. Ei au trăit pe pământ iubind în Domnul, nu în ei, dar tu poți singur pricepe cum vine aceasta ca să stai în Domnul și nu în tine? Iată, sfinții mă știu pe mine trâmbiță a Domnului, și trec și ei spre tine, ca să-ți spună ei cum trebuie să trăiască sfinții pe pământ. Amin.

O, sfinților le este dor de viață în oameni. Așa a spus Domnul despre noi. Ne este dor să iubească oamenii viața așa cum am iubit-o noi pe pământ și în cer, căci tot pe pământ se iubește în cer, iar altfel nimeni nu intră în această țară dacă pe pământ nu au dobândit-o pe ea. Nestricăciunea trupului trebuie lucrată de cel credincios, și trebuie prin iubire lucrată, și ea nu se capătă în dar. Ea se lucrează și se aduce în dar Domnului, spre desăvârșirea Sa în om, așa cum și noi am lucrat Domnului viață în noi, și de aceea suntem acum fiii vieții, și de aceea grăim peste pământ prin venirea Domnului la cei ce cred venirii Lui de acum.

Viața se încearcă dacă este în om, și prin umilință se încearcă ea, căci cel sfânt trebuie să semene cu Domnul, Cel încercat prin multă umilință, prin multă suferință pe pământ, căci S-a lăsat în toate încercat și ispitit, în afară de păcat. Iată-L! A fost fără de păcat, și a fost Cel mai umilit, Cel mai blând, Cel mai smerit, și apoi a rămas pentru pildă peste omul care se naște din păcat, și care poate apoi dacă voiește, dacă iubește viața, să se nască din Cel fără de păcat, din Domnul, ca să fie făptură nouă, așa cum este scris în Scripturile care au viață în ele.

Viața se încearcă dacă este în om, prin iubirea sau prin neiubirea de frați. Cine voiește să fie frate, acela trebuie să fie iubitor de frați, căci altfel nu are frați unul ca acela, iar taina și lucrarea frăției este mare, și este din Dumnezeu dacă este, și altfel ea nu este, căci cea din Dumnezeu este cea măsurată și nu cea din om lucrată. Domnul a făcut mai întâi lumea cea nevăzută, dar pentru că omul este fără de pricepere din cer, nu înțelege cine îi măsoară lui viața pe pământ. El nu și-o poate măsura, dar nici aceasta nu știe omul, și ar trebui să știe și mai mult decât aceasta măcar cel ce voiește viața. Omul nu este niciodată singur, și nimic nu vine peste el decât din măsura socotită bine de lumea cea nevăzută atât cât omul nu pricepe și nu vede. Iată, nimic nu poate fi peste om decât după măsura lui, chiar și când el judecă pe fratele său, căci dacă el aceasta merită, aceasta vine peste el, iar judecata făcută de om aduce aceeași lucrare asupra omului. Noi, sfinții cerului, am învățat puterea vieții și ne-am deprins pe pământ să biruim slăbiciunile ei și judecata ei, și am făcut aceasta prin iubire, nu numai prin credință, căci dacă Avraam credea și nu iubea cu puterea iubirii cea din Dumnezeu, el n-ar fi putut cunoaște pe Domnul când a venit la el în chipul Treimii cerești, Care Se numește Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Noi, Verginico, am spus poporului tău ce este puterea vieții. Ea este iubirea cea pentru credință, și suntem plini de pace că în ziua aceasta de sfinți, noi am grăit peste pământ. Amin.

Dintre cei sfinți, doresc și eu viață sfântă în poporul meu, iar cel ce stă la învățat viața, acela trebuie mereu învățat, ca să nu uite și ca să-i fie ținută trează viața și puterea ei. Amin.

O, poporul meu și al Domnului meu! între frate și frate trebuie să fie Domnul mereu viu, mereu mărturisit, și numai așa sunt frații frați, căci unde nu e și Domnul nu este nici omul, iar în poporul Domnului sunt și vor fi numai cei ce iubesc pe Domnul în chip văzut și mărturisit, ca și cum Domnul este în trup între cei ce iubesc să trăiască așa, căci unde este El cu putere, acolo este duhul frăției, de la care se naște duhul iubirii de Dumnezeu între oameni.

O, omule care te cauți numai pe tine în tine și în aproapele tău, iar pe Domnul nu-L asculți! Tu nu-L vezi pe Domnul, dar Domnul te vede tot ce ești și ce faci. Tu nu-L auzi pe El, dar El te aude tot ce spui și ce vrei și ce ești, și vine vremea să vezi că este așa. Te învăț, dintre sfinți să cauți cu sfinții, nu cu tine, nu cu cel cu care te asemeni tu, și nu în tine să cauți. Caută pe cel ce știe să te învețe viața, căci îngâmfarea face din om țărână și orbire, și apoi suferință în cer și bucurie diavolilor care stau prin om stăpâni pe pământ, dar pământul este al Domnului. Amin.

Tu, poporul Meu, să petreci cu cel ce Mă voiește pe Mine, că altfel Eu nu te am al Meu. Tu trebuie să fii călăuzit de Dumnezeu, și voi sfârși cu trudă cartea Mea cea de cincizeci de ani din cer, și vei vedea în ea toată învățătura Mea din mijlocul tău și te voi întreba de ea, poporul Meu. Ea este praznicul Duhului Sfânt, ea este lacrima Mea după tine și după om, pentru tine și pentru om. Iar tu să stai umilit înaintea celor ce dau să vadă ființa Mea din tine, și să fii cuminte ca Dumnezeu și nu ca omul, și să nu ispitești pe Dumnezeu pentru om, căci tu ești fiu al lucrărilor cerești și nu omenești pe pământ.

Te învăț să fii sărbătoare a Duhului Sfânt. Te învăț să ai lacrimă și nu bucurii, căci Duhul Sfânt e tot într-un suspin, poporul Meu. Cel ce are bucurii nu poate avea pe Duhul Sfânt, Care este Dumnezeu, de viață făcător.

O, să nu fugi de Duhul Sfânt, să nu fugi de lacrima Lui, poporul Meu, căci cei ce sunt umbriți de Duhul Sfânt sunt ca Dumnezeu și nu mai sunt ca omul, ci sunt supuși Domnului, spre slava Duhului Sfânt. Amin.

Te învăluiesc în Vântul Cel de viață făcător, iar șoapta Lui să te doară de la durerea Lui, și să te lași mereu născut din durerile Duhului Sfânt, Care iarăși naște lumea prin dureri de facere.

O, poporul Meu, Duhul Sfânt Mângâietorul să fie semnul Meu de peste tine, ca să-Mi ușurezi lacrima Mea cea de la om. Semn mare să fii între fiii oamenilor care nu-L iubesc pe Dumnezeu cu trăirea lor, cu jertfa lor cea sfântă, căci viața sfântă este mai mare decât orice jertfă, și nu este jertfă care să se poată măsura cu viața Mea cea sfântă din om, viața care iubește pe Dumnezeu, iubind din om.

Întoarce-te, poporul Meu, spre începutul cuvântului Meu și apoi vino înapoi pe firul lui până la tine și plângi cu Mine, fiule, ca să nu plâng singur, că e păcat să n-am soț în suspin, e păcat după atâta suspin, poporul Meu. Și te rog, când va fi pe masă cartea și o vei putea desface, fă-ți timp și treci prin acest timp, căci de tine am spus că nu te-am ales pentru trup, ci pentru duh, poporul Meu. Ai grijă ce ți-am spus la masa Mea cu tine, că am spus că nu va mai fi mângâiere pe pământ decât în cuvântul Meu cel plin de har și de suspin. Ai grijă să nu stai fără să Mă mângâi pe Mine și pe tine din harul acestui cuvânt. Te-am povățuit, poporul Meu, să treci din trup în duh, iar tu așa să împlinești, și să te lași în Duhul Meu ca să fii ca Dumnezeu.

O, te rog, poporul Meu, să nu trăiești ca pe pământ, și să trăiești ca în rai pe pământ, și să asculți de legea raiului și numai de la Mine să mănânci și nu de la alt duh, poporul Meu.

O, copii străjeri în calea Mea și pe care v-am numit cu numele Meu! V-am spus că voi vă numiți Cuvântul lui Dumnezeu, și altfel de lucrare voi să nu lucrați pe pământ. Cuvântul lui Dumnezeu să fie lucrarea voastră, și să stați în gândul fiilor cei mici și iubitori și harnici în dăruire și în umilință și să nu-i lăsați să gândească singuri. Așezați-Mă pe Mine în gândul lor și lângă ei mereu, ca să aibă ei viață și cuvânt cu sfială, cu frumusețe, cu trăire înaintea Mea. Învățați-i să viețuiască unii cu alții ca și cum ar fi fiecare din ei în pustie ca Maria Egipteanca, cea care mereu stătea cu gândul în Mine și nu mai greșea, și învățați-i ca toți laolaltă să fie ca îngerii din ceruri, ca unii fără de trup, căci toate durerile și lipsa lor de Mine, de la trup vine, căci trupul este mare stăpân peste libertatea duhului lui. Stați în gândul lor și ajutați-i mereu să Mă aibă în ei și lângă ei și în frații lor, fiilor, iar frații lor și tot ce au ei mai sfânt sunt cei ce fac voia Mea și viața Mea cea plină de Duh Sfânt în ei, și din ei în lături apoi.

Poporul Meu, te îndemn și te învăț să fii statornic ca Domnul Dumnezeul tău în iubire pentru El, în faptă și în milă, în dreptate și în umilință, în rugăciune și în iertare, în post și în veghe, poporul Meu. Amin.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh îmi așez cuvântul înaintea ta ca să-l faci faptă, fiule, și să fii tu sfânt mare, că Moise a fost mare înaintea Mea și am vorbit cu el patruzeci de ani și mai bine, iar acum el petrece și merge cu Mine ca și toți sfinții mari și mici, dar cei ce au grăit mult cu Mine pe pământ în trup, sunt sfinți mari, poporul Meu. Sfinții cei mari au fost întâi sfinți cu inima, și apoi cu trupul, și apoi au născut sfinți. Sfinții cei mici au fost mai întâi sfinți cu trupul, și apoi cu inima, și apoi au rămas sfinți. Iar Eu, Domnul, Mă port cu sfinții Mei între cer și pământ, între cele ce nu se văd și cele ce se văd, și fără sfinți nu stau, că Eu l-am făcut pe om ca să fie sfânt ca și Mine și așa să rămână, iar sfinții așa au rămas după ce i-am făcut sfinți, și îi am și Mă încălzesc cu ei, și ei îmi supun inima la rugăciunea lor pentru voi, copii ai Ierusalimului nou. Amin.

O, Mă tare doare de la fiii veacului acesta, de la fiii lumii, și am spus în șoaptă spre cei ce aud glasul Meu de peste pământ că dragostea este fără de păcat și că ea nu păcătuiește, dar lumea Mă chinuie și Îmi pune sub păcatul ei cuvântul prin care Eu am făcut lumea la început și la sfârșit. O, dragostea nu păcătuiește, iar când păcătuiește, ea nu este dragoste, ci este păcat. Voi însă Îmi sunteți fii, căci sunteți micuți, iar cei micuți stau curați în fața Domnului, ca floarea care împarte miros sfânt în jur, căci Eu v-am învățat pe voi să trăiți cerește și nu pământește pe pământ, fiindcă Eu vreau să înnoiesc pământul și lumea, și Îmi trebuie sămânță pentru această împlinire.

Te-am învățat cândva să te măsori cu sfinții, poporul Meu. Și cum vine aceasta? Pe vremea lui Verginica vorbeam și le spuneam la cei de atunci care auzeau glasul Meu: «Citiți viețile sfinților». Așa le spuneam, și îi doream sfinți, dar e dureros pentru Mine și pentru sfinți să citească și să vorbească omul despre sfinți fără să se măsoare cu ei apoi, fără să le urmeze dorul lor de Dumnezeu și lucrarea puterii credinței lor.

Sunt cu sfinții la masă cu tine, Ierusalime, și am pus pe cei ce te învață să te învețe să stai mereu treaz pentru sfinți și pentru îngeri între frate și frate, între tine și Mine, poporul Meu, căci sfinții așteaptă de la tine hrană și masă cerească cu tine pe pământ. Uită-te la păsările cerului cum vin ele pe pământ după apă și după semințe, căci Dumnezeu a făcut cerul pentru pământ, și pământul pentru cer, dar cine mai vrea să știe taina lucrării facerii?

Străbat văzduhul cu sfinții și suntem pe aripi de îngeri slujitori ai venirii Mele cu sfinții și îți spun să te uiți la păsările cerului cum se așează ele pe pământ pentru apă și pentru semințe. Așa vin Eu cu sfinții la masa ta după hrană și după apă și după cuvânt de cer nou și de pământ nou, că Eu în această taină te-am cuprins, și voiesc să lucrez din mijlocul tău facerea omului sfânt, care Mă mărturisește pe Mine înaintea oamenilor, după voia Mea, după învățătura Mea. Iar voi, copii ai Ierusalimului, trebuie să lucrați cerește pe pământ și să vă asemănați unul cu altul în duh, în cuvânt și în faptă, că vreau să așez peste pământ și peste om, prin Evanghelia Mea cu voi, credința botezului cu Duhul Sfânt, în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, și pocăința spre iertarea păcatelor, și apoi grăirea cea de cer nou și de pământ nou pentru mărturisirea Mea și a venirii Mele cu sfinții, că e vremea Scripturii venirii Fiului Omului și a sfinților Săi. Amin.

Iar Eu te învăț, Ierusalime, și aceasta este masa sfinților Mei, și îți rostesc taina fericirii sfinților, că nu este fericire decât în omul sfânt, care știe ce este dragostea și dorul de Dumnezeu, că fără dragostea Mea în el și din el omul este urât înaintea Mea.