6.1. Viaţa poporului cel nou ales: sfinţenia, temelia vieţii creştine

Nașterea cea de sus, aceasta este dorirea Mea peste om, dorire care Mă arde în piept, poporul Meu. Sfințirea ta este cărarea Mea spre tine, iar tu să fii ca Mine, blând și smerit cu inima, și să stai cu credincioșie înaintea Mea pentru lucrul tău cu Mine, că am nevoie mai mult decât oricând de fii cu credincioșie, iubitori și plini de dor de cer în ei, căci cerul este scaunul Meu de domnie, poporul Meu, și de pe el împărățesc peste tot și peste toate dacă-l am în om. Amin.

O, poporul Meu, omul nu trebuie să creadă că poate, căci voința pentru toate stă la Dumnezeu și nu la om, iar omul trebuie să nu păcătuiască dacă voiește să vrea Dumnezeu pentru el. Nimeni, nimeni și nimic nu-i poate face rău omului decât păcatul lui, păcatul din el, pentru care nimeni și nimic nu are vină în afară de el întru totul. O, n-ar mai fi duh de judecată între om și om dacă omul ar vrea să creadă desăvârșit ceea ce Eu am spus acum despre vina omului cea de ieri și cea de azi și cea de mâine, și atunci ar avea omul umilință și nu judecată în el. Vai celui ce nu are cine să-i îndrepte viața și vina și să-l împace cu Dumnezeu, căci omul singur nu poate face aceasta, de vreme ce este vinovat de păcat, ci îi trebuie mijlocitor pentru vina lui, pentru viața lui, pentru patima lui, și iată, numai umilință în toată clipa îi trebuie lui pentru vindecarea lui de păcat, și apoi îi trebuie iubire pentru Dumnezeu, iubire mare, căci femeii păcătoase i s-au iertat păcatele numai pentru că a iubit pe Dumnezeu cu putere, cu putere multă, tată. O, iată ce face iubirea pentru Dumnezeu în om! Cel ce iubește mult această lucrare de cuvânt, lucrarea Mea de venire iarăși cu salvarea din păcat a omului, i se iartă lui păcatele numai pentru atât, numai să văd Eu la el toate câte erau în inima femeii păcătoase, care a venit după Mine cu lacrimi de pocăință și cu iubire fără margini pentru ființa Mea, pentru lucrarea Mea peste om, și fericit este la Mine cel care Mă cunoaște și Mă urmează apoi cu multă iubire, după ce M-a aflat în acest izvor, cu care Eu vin acum pe pământ. Amin.

Hristos a înviat, poporul Meu de pe pământ, și te vreau sfânt prin lepădare de sine, nu numai sfințit, tată. Cei sfinți au avut și au puterea Mea în ei, iar cei sfințiți sunt cei purtați de cei cu puterea Mea în ei, de cei sfinți ai Mei prin lepădare de sine, tată. Popor de sfinți voiesc să am, ceată de sfinți voiesc să am în poporul Meu, între cei ce se ridică să creadă în venirea Mea cea de acum cu judecata multora și cu izbăvirea multora. Cei ce se leapădă de sine sunt cei ce iubesc mult și cei ce li se iartă mult, iar iubirea este cea mărturisitoare înaintea celor necredincioși de pe pământ, și este a celor sfinți.

Păstrează-te în sfințenie, poporul Meu, iar sfințenia are sfială, are frumusețe mare în om, purtare aleasă în om, tată. Ea veghează mereu, mereu pentru ea în om, căci ea iubește pentru Dumnezeu în om, ea, și nu omul, căci omul este neputincios.

vai celor ce n-au voit și nu vor să domnesc Eu peste ei, și scris este despre ei: «Cei ce n-au voit să domnesc peste ei vor fi luați și puși în foc». Iată, lumea este focul acesta, iar un creștin nu mai poate fi sfânt în mijlocul lumii, cu lumea de mână, căci statul cu lumea îl murdărește pe el, îi murdărește haina și casa și mersul și mintea și dorirea și rugăciunea și privirea și simțirea și toate cele ce nu pot cu Dumnezeu când sunt în lume. Am spus poporului Meu să nu aducă lumea în casa lui, în ograda lui, că lumea are trupul întinat și îl spurcă pe creștin și pe toate ale lui. L-am învățat pe cel ce crede în Mine să-și facă pârtie cu apă sfințită când trece prin lume, dar nicidecum să aducă lumea în locuința lui cea păzită de îngeri pentru el. Vai de cel ce cade în nepăsare de suflet! O, nu vrea cel neascultător, nu vrea să asculte! Iată, așa se dovedește neghina atunci când vine vremea.

Te învăț, poporul Meu, să nu dai pe nimic iubirea cea pentru sfințenie, tată, și paza Mea din partea ta, căci tu ești sprijinul Meu pe pământ și-Mi trebuie casă sfântă ca să pot veni, ca să pot fi în lume și să fiu lumină a lumii din mijlocul tău. Nimic să nu iubești ca și sfințenia; ea te scapă de moarte, iar iubirea dintre frați să fie mare, căci sfințenia se hrănește cu iubirea Mea cea dintre frați, iubirea care vindecă omul de păcat, și pe care lumea n-o cunoaște, tată.

O, poporul Meu de peste tot, te strig, tată, la viață cu iubire în ea, căci iubirea îl vindecă pe om de păcat și se poartă ca o mamă cu fiii ei și-i povățuiește pe ei. O, nu mai sunt duhovnici pe pământ, nu mai sunt! N-au oamenii cum să mai vină la Dumnezeu, căci omul de rând știe că Dumnezeu este acolo unde oamenii Mi-au luat căsuța și hăinuța și unde cei ce stăpânesc peste ei cumpără și vând sufletele oamenilor și tainele lui Dumnezeu, dar Domnul e în inima omului, numai să fie trezit omul spre această comoară din el și spre împodobirea ei apoi, și iată, nu au oamenii învățător pentru această înțelepciune peste ei. Cei ce învață pe om nu Mă au pe Mine de iubire a lor, nu Mă împart pe Mine cu învățătura Mea, ci o împart pe a lor, spre folosul lor, nu spre folosul omului, căci iubirea îl vindecă pe om de păcat și de sine atunci când ea lucrează peste om, și ca o mamă se poartă cu fiii ei și îi îngrijește îndelung până ce iubirea ia față în ei, numindu-se ea împărăția Mea înăuntrul omului credincios și iubitor.

O, poporul Meu, o, tată, învățătura peste cei ce Mă cred prin credința lor în Dumnezeu nu poți s-o pui peste ei cu cartea Mea în mână și din carte, și poți s-o pui așa cum am pus-o Eu, Care din viața Mea îmi învățam ucenicii, nu din cartea cea de pe masa legii. Tu însă ai pe masa ta de la Mine dată cartea iubirii, nu cartea legii cea pentru păcat. Tu ai cartea venirii Mele la tine cu învățătura cea pentru viață veșnică și fără de păcat în ființa și în fapta ta și în iubirea ta cea pentru Dumnezeu și pentru om, și ai dată de la Mine pacea Mea așa cum o am Eu în Mine, tată. O, fiule, nu înțeleg nimic din Dumnezeu cei ce se fac învățători peste oameni în numele Meu, zic ei. O, tată, omul nu trebuie supus, ci trebuie iubit, adică trebuie învățat, căci voi nu sunteți prin supunere unii sub alții fără Mine, ci sunteți prin chipul Meu din voi dacă sunteți.

– O, mamă născătoare a Mea și pururea fecioară cu trupul! Eu plâng ca tine, și în tine plâng cu tine după înfeciorirea sufletului și a inimii omului, mamă. Pilda cu fecioarele cele înțelepte și cele nebune arată omului că fecioria trupului nu-l ajută pe om să dobândească împărăția cerurilor și intrarea la masa cea veșnică a nunții Mele, a venirii Mele cu veșnicia, mamă. Iată, trupul nu folosește la nimic, mama Mea, căci duhul este cel ce dă viață și mântuire, și el este cel fecioresc, omul cel fecioresc care-L poartă pe Dumnezeu în el, nestricând Duhul lui Dumnezeu înăuntrul lui, căci Duhul lui Dumnezeu este Cel ce-l înfeciorește pe om înăuntrul lui și apoi în afara lui, în afara trupului omului cel văzut de oameni. Omul cel duhovnicesc este cel ce lucrează ca Dumnezeu și nu ca omul care lucrează în numele Duhului lui Dumnezeu, căci Duhul lui Dumnezeu în om nu stă în cuvânt, ci stă în putere, stă prin faptele duhului, care lucrează prin împlinirea lor semnele lui Dumnezeu pe pământ, precum este scris. Amin.

Duhul proorociei să nu-l disprețuiți, fiilor. învățați să-L primiți pe Dumnezeu Stăpân peste voi în toată clipa și mișcarea voastră, și veți fi cei mici, cei smeriți ca Dumnezeu, cei născuți din Dumnezeu, cei învățați de Dumnezeu. învățați taina înfecioririi, căci mama Mea Fecioara M-a purtat în ea, și a avut trupul fecioresc. Amin. Cel ce Mă poartă în el ca mama Mea Fecioara, acela este cel înfeciorit de trupul și de cuvântul lui Dumnezeu, Care intră și iese apoi și Se slăvește cu lucrarea Lui, făcându-l pe om slava lui Dumnezeu, slavă care nu tânjește după slavă, ci după Dumnezeu, și așa fii voiesc Eu să nasc pe pământ din cuvântul facerii Mele prin duhul proorociei, care cârmuiește de la Mine, și așa împărăție voiesc Eu să așez înaintea Mea când vin, ca să vin apoi, poporul Meu, să vin și să fiu asemenea cu fiii care sunt asemenea Mie, și atunci ei Mă vor vedea așa cum sunt, după cum este scris. Amin.

Te îndemn, poporul Meu, să nu iei în deșert numele Meu și cuvântul Meu, ci să-l împlinești, că fără împlinirea lui peste tine tu nu ai putea fi ocrotit, fiindcă fiecare este ocrotit de viața lui cea sfântă dacă o are, dacă o împlinește în el înaintea Mea. Voiesc să-Mi fii popor păpușă, dar taina aceasta și adâncimea ei, tu trebuie s-o pricepi și s-o crezi apoi, căci dacă omul nu știe ce trebuie să fie el înaintea Mea, nu-și poate lucra ființa pentru Mine, nu se poate da Mie ca să-l fac pe el voia Mea și să rămână el înaintea Mea pentru lucrul Meu cu el. E mare minune să am Eu sfinți pe pământ și să Mă sprijin cu ei și să le fie lor milă de Mine și de durerea Mea cea de la om. Viața cea cu bucurii pe pământ este viață fără de rod, dar viața cea cu lucrul Meu în om este viață sfântă în care nu încape semeție omenească, ci încape lucrul Meu cel pentru răscumpărarea omului de sub viața lui cea fără de ascultare de Dumnezeu. Viața sfântă nu se poate numi așa decât dacă poartă în ea rodul milei de Dumnezeu, duh iubitor de oameni ca să-i tragă pe oameni la Tatăl, căci când Eu am plecat la cer după ce am înviat, am zis că lucrarea Mea este să-i trag pe toți la Tatăl, iar omul cel cu viață sfântă trebuie să poarte în el lucrarea Mea, și numai atunci se numește întreagă și sfântă lucrarea lui și viața lui înaintea Mea, voia lui în voia Mea și voia Mea în voia lui, ca păpușa care este purtată de mână de duhul stăpânului care o face pe ea.

Omul înțelepciunii pământești își face mereu păpuși, mereu făcături care ascultă apoi de el, iar duhul lui satana se bucură împotriva Mea și stă tare ca un biruitor peste Mine prin omul cel fără de Dumnezeu pe pământ, și care își are de stăpân peste el mintea lui. Eu însă Mă bucur de omul cel cu viață sfântă și care se face sălaș al Meu cu mintea lui, cu voia lui, așa cum a fost proorocul Ilie în mijlocul lui Israel, poporul care lua numele Meu în deșert închinându-se minții și voii lui și uitând de calea vieții, și iată, e mare lucrare să fie a Domnului calea vieții omului, viața și inima lui, și suspină sfinții Mei din pricina omului care nu poate să se facă după adevăr fiu al lui Dumnezeu pe pământ.