3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

Stau de vorbă cu cei ce Mă cunosc prin acest cuvânt și-i rog cu lacrimi, îi rog de rugăciuni spre cer pentru ei și pentru cei reci cu Dumnezeu, căci Eu, Domnul, aduc de știre că au nevoie de rugăciuni de pe pământ atâția plecați care nu-și găsesc odihna din pricina neînțelepciunii cu care au stat pe pământ, și stau suspinând și așteptând o mână întinsă spre Dumnezeu pentru ei, pentru ușurarea lor, că au plecat neîmpăcați cu Dumnezeu și n-au avut parte de deșteptare din păcat, o, că au fost zămisliți în zile mari și sfinte, și au zămislit copii tot așa și ei, căci oamenii pe pământ zburdă de duhul desfrânării simțurilor și nu mai au astâmpăr, și vai celor ce au mintea lor și n-au pe nimeni să le deschidă ochii minții și să fugă de păcatul despărțirii de Dumnezeu!

Iar acum, voi, care știți de plânsul cuvântului Meu, rugați-vă pentru voi și pentru cei ce v-au zămislit pe voi, că trebuie cumva strigare la cer pentru cei zămisliți la zile sfinte și care așteaptă cu durere o milă pentru ei.

O, omule zburdalnic, Dumnezeu ți-a dat minte ca să primești de la El, de la slujitorii Lui, nu să-ți faci tu rost de minte pentru tine, că iată, faci copii, și nu știi cum să te porți în fața lui Dumnezeu cu viața ta, și păcătuiești în zile sfinte și ies din tine copii, spre durerea lor și a ta și a Mea. O, nu-ți mai fă rost de neascultare și de greșeli care te fac nevrednic de Dumnezeu, ci fă-ți rost de potrivire pentru nedespărțirea ta de Mine, ca să te scape Domnul de plata păcatului și să nu-ți întârzii salvarea, și caută spre pocăință pentru tine și pentru cei plecați de pe pământ neiertați și neîmpăcați cu Dumnezeu.

Iată, firea cea rea îl arată pe om necroit din aluat bun și nefăcut apoi de cineva după voia Domnului și iertat de păcat. O, nici un om nu este vrednic, dar nu căuta cu deadinsul să te nepotrivești pentru nedespărțirea ta de Mine, căci Eu, Domnul, sunt Cel ce trebuie să te iert de greșeale, omule fără de unirea ta cu Domnul în Care crezi și nădăjduiești pentru ajutorul tău de la El.

Purtarea fiecărui om îl arată din ce este croit, din ce aluat este ieșit, și trebuie să ridice el rugăciuni la cer pentru el și pentru părinți și pentru strămoși, pentru toți cei care n-au iubit pe Dumnezeu cu statura lor de pe pământ, o, și-ți trebuie umilință mare, omule, ca să plângi tu după dragostea de Dumnezeu și să-ți scrie Domnul iertare ție și strămoșilor tăi, căci vieții vremelnice îi urmează apoi viața veșnică și trebuie iertare de păcate pentru cei vii și pentru cei adormiți, și această lucrare lucrez Eu, Domnul, prin venirea Mea cuvânt pe pământ și prin punerea la slujire cu rugăciune spre cer pentru cei plecați nepregătiți și pentru cei rămași și neîndreptați, și care n-au o minte peste ei spre îndreptarea lor, căci vai omului care se conduce singur, că nu e de la Dumnezeu acesta!

Omul trebuie să ia din față minte și să caute după cele din legea Domnului, și așa să vegheze zi și noapte pentru viața sa, și aceasta este înțelepciunea pe care Eu, Domnul, o aduc acum pe pământ, că vreau învierea să-ți dau, omule, vreau să cunoști bucuria învierii, vreau să-ți dau iertarea păcatelor, dar caută-Mă cu dor și așează-te să te faci ascultător lui Dumnezeu. Iată vin după tine, strig cu cuvântul ca să Mă auzi și să-Mi ieși în cale și să Mă întâmpini și să-Mi deschizi și să-ți dau salvarea.

O, așa este omul, e păcătos săracul, iar firea lui cea rea îl macină pe dinăuntru și pe dinafară. De la începutul tău cu drumul Domnului trebuie, omule, să-ți omori firea cea veche și rea, că altfel stai cu ea pe cale și faci rău cu ea pe calea cea cu frați pe ea, frați ai Domnului, și se strică mult aluat.

Au rămas puțini cu Mine, și aceasta din pricina firii care nu moare în om. Am avut mai mult popor, și după o vreme au început să cadă ca merele din pom, în care din timpul înfloririi este intrat viermele în floare și a crescut cu omul o dată și l-a mâncat pe dinăuntru și n-a lăsat pe nimeni să-l curețe de primejdia aciuată în el pe dinăuntru, și apoi încep să cadă merele din pom.

Iată, firea îl dovedește pe om când nu se așteaptă, și măcar să-L lase pe Domnul să-l curețe, să-l înnoiască, să-l ierte și să-i îngrijească apoi pașii, ca să nu cadă ca merele din pom cei ce vin să se dea lui Dumnezeu, să nu cadă din pricina neînnoirii lor, căci toate, toate trebuie să se facă noi, precum este scris despre înnoirea lumii, despre totul nou.

Te caut, omule, te caută mângâierea ta, te caută Dumnezeu să te cuprindă în Duhul Său de Părinte și să te deprindă cu dragostea Sa și să te umple cu ea. Îmi este dulce cuvântul și venirea Mea după tine. Sunt plin de dorul Tatălui după tine, omule pribeag de Tatăl tău. Vin după tine și-ți grăiesc și te îmbiu să te faci fiu al lui Dumnezeu prin ascultare și să-L asculți pe El. Ia apă, ia cuvânt, ia duhul pocăinței în inimă și te spală de necunoștință, că vine Domnul la tine cuvânt și te cheamă la viață și la bucuria cea din cer, cu care vine la tine să ți-o dea! Nu este pe pământ bucuria, căci ea este din cer. Primește-L pe Domnul când bate să-ți dea din cer! Îmi fac cale cu cuvântul peste tine ca să te ajut spre Dumnezeu, Făcătorul tău. O, primește acest mare har și învață taina vieții, căci Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, și numai cu Mine poți avea acestea, numai lângă Mine, omule sărac de iubirea cea de la Dumnezeu a inimii tale.

Pun har bogat peste apa de Bobotează. Să ajungă ea peste tot și să împartă binecuvântare și putere de viață cu Dumnezeu peste oameni, căci Eu, Domnul, aștept minunea întoarcerii omului la Dumnezeu, aștept așa cum omul așteaptă minuni de la Dumnezeu când îi este lui greu și rău pe pământ.

E praznic de Bobotează în cer și pe pământ, și se tânguiesc cu zgomot mare duhurile rele că sunt alungate de peste tot cu cuvântul rugăciunilor sfințirii apelor, cu duhul cuvântului Meu, cu duhul sărbătorilor Mele pe pământ, o, și cât aș vrea și omul să-l biruiască pe satana, să nu-i mai dea stat și odihnă acestui vrăjmaș ascuns ca să nu fie descoperit și gonit de om pentru lucrarea lui cea rea! De aceea, omule, te rog, te roagă Dumnezeu, nu-i mai da lui satana bucuria că nu faci tu voia lui Dumnezeu. Biruiește-l tu pe el prin voia Mea în tine, căci în cer este voia Mea, și tot așa să vadă acest vrăjmaș și pe pământ voia lui Dumnezeu lucrată de om. Inima curată din om poate să facă această minune, și este nevoie de această știință, de felul inimii curate, în care locuiește Dumnezeu cu omul, și prin care Se poate Domnul vedea în om cu lumina Sa, cu lucrarea Sa.

Am în cer între mărturisitori pe ierarhul Vasile în ziua aceasta cu ziua lui de serbare a intrării sale în ceata sfinților ierarhi, și iată, vin cu sfinții la masa Mea cu voi, în cetatea Mea cu voi, fiilor, căci vin la voi aici cuvânt pe pământ. Când am plecat la Tatăl acum două mii de ani aveam lângă Mine pe ucenici și pe cei ce credeau în venirea Mea de atunci și în tot ce am lăsat Eu să se lucreze pe pământ prin mărturisitorii Mei. Acum tot așa, la venirea Mea iarăși de la Tatăl după om, am lângă Mine pe cei ce cred venirii Mele cuvânt pe pământ după două mii de ani așa cum s-a scris că iarăși voi veni.

hai, ucenicule al lui Hristos, așează-te cuvânt lângă cuvântul Meu în carte cu mărturisirea ta, cu Domnul tău!

— Hai, Doamne, cu mersul Tău, cu cuvântul cu care mărturisești că ești Cel ce este și Cel ce vine! E atâta nevoie de Tine pe pământ și peste oameni, cu cât nimeni nu mai știe, nu mai are măsura lipsei lui Dumnezeu din viața oamenilor, Doamne. Tu ești milos și dai să ierți neamul omenesc atât de pierdut de Tine, o, și așa dădeai mereu să ierți pe fiii lui Israel, care cădeau sub robie și suferință prin depărtarea lor de Dumnezeu, și care Te strigau spre ei când sufereau lepădați printre neamuri străine, o, și se întorceau și iarăși păcătuiau și iar Te strigau să-i scapi de la pierzare, și tot așa s-a purtat neamul acela până ce au lucrat ei prin mai-marii lor pierzarea Ta prin crucea răstignirii Tale, o, dar Tu ai iubit lumea, Doamne, și Te-ai ridicat prin cruce viu și Te-ai arătat Dumnezeu mare, Dumnezeu adevărat, dar satana nu se poate împăca cu acest adevăr, și iată-l în duhul trufiei omului care se dă mare și tare în lupta împotriva Ta, o, și e plin pământul de oameni ai duhului trufiei, iar duhul nu se vede și are putere dacă nu se vede, iar eu am fost slujitorul Tău, Doamne, și am luptat în numele Tău împotriva duhurilor pierzării de peste oameni ca să le cumințesc, ca să alung de peste oameni lucrarea cea potrivnică lui Dumnezeu și omului.

Am rostit cu cuvântul oprire lucrării duhurilor rele, care robesc oamenii, și am lucrat cu milă să-Ți pasc turma spre pășunea Ta cerească, spre voia Ta cu omul pe pământ, ca să nu mai facă omul pe placul lui satana, să nu-și mai lucreze iar și iar cădere, iar și iar dureri să-și adune pe pământ, și în cer apoi, că tot ce face omul, toate îl urmăresc apoi în cer, o, și nu știe el aceasta, de vreme ce nu are grijă să nu-și adune plată rea, dureri și lacrimi pentru el, pentru viața cea veșnică a sa apoi.

M-a durut ca și pe Tine pentru soarta omului. Am luptat cu satana ca să-l biruiesc și ca să-l salvez pe om din această robie, dar acum dau să strig de lângă Tine și să spun să se audă în urechile inimilor oamenilor adevărul pe care-l spun acum, și iată, spun:

O, oamenilor de pe pământ credincioși și necredincioși lui Dumnezeu, aplecați-vă să credeți ce vă spun: Tot ce lucrați pe pământ spre mântuirea sau spre pedeapsa voastră vă urmărește apoi în viața ce vine. Iubirea de Dumnezeu și sfințenia, acestea vă așează lângă Dumnezeu, iar nepăsarea de suflet și păcatul lucrat de voi vă așează cu cei păcătoși.

Vine Domnul ca și acum două mii de ani și grăiește peste pământ ca să-L auziți voi. Vă strigă Domnul ca și pe Adam în rai după ce a păcătuit Adam cu neascultarea sa. O, aplecați-vă și auziți cum vă strigă Dumnezeu ca să vă roage să vă lucrați fericirea cu El, sfințenia care vă ține lângă Domnul, și pe Domnul lângă voi și palat de rai apoi vouă!

O, fii ai lui Dumnezeu, și voi, fii ai oamenilor, ridicați-vă spre Domnul și lucrați cu pașii voștri numai cele ce vor rămâne, ca să rămâneți și voi cu ele, căci păcatul și toate cele lucrate fără Dumnezeu sunt cele ce nu vor rămâne, și se vor strânge în locul pierzării și vor aștepta acolo pe cei ce le lucrează pe ele pe pământ.

O, ascultați de Vasile, mărturisitorul lui Dumnezeu! Împotriviți-vă lui satana! Satana l-a despărțit de Dumnezeu și de rai pe om. Fugiți de satana, fugiți tot timpul, dar vegheați tot timpul ca să fugiți tot timpul și să nu-i dați lui timp peste voi, că iată ce ușor îl culcă jos pe om, o, și sunt prea puțini care se mai ridică trezindu-se din cădere.

Doamne, voia Ta este sfințirea omului, nepăcătuirea. Aceasta trebuie să știe și să nu uite cel ce dă să aleagă viața cu Dumnezeu pe pământ, și în cer apoi. Îi trebuie omului învățător tot timpul, căci omul nu are minte pentru Tine în el, și de aceea are nevoie de povață, de trezire, de iertare, de îndreptare, de stat la veghe, la rugăciune vie, la lucrul cel sfânt pentru Tine și pentru el, la zidirea Ta în el, Doamne, ca să-L aibă de Stăpân pe Dumnezeu și să-L așeze omul pe Domnul pe pământ.

O, omule, câtă vreme ai pierdut tu prin viața ta pe pământ! Oprește-te și aruncă lucrarea ta cea rea și ia lucrarea Domnului s-o ai de lucrare a ta! Nu-ți agonisi pe pământ, că îți aduni pedeapsă dacă faci așa. Agonisește-ți în cer dacă vrei loc cu Domnul! Iubește-L pe Domnul, că dacă nu poți aceasta din toată inima ta, nu poți face voia Lui și faci cele potrivnice, nepotrivite cu Domnul și cu viața Lui de om pe pământ cât a stat, tăinuindu-Și slava dumnezeirii Sale, căci Domnul este blând și smerit, și ne învață pe noi acestea.

O, Doamne, cu râvnă pentru Tine am grăit de lângă Tine oamenilor pe pământ. Te rog cu rugăciune de foc, coboară peste oameni duhul iubirii de Dumnezeu, coboară la ei lucrarea întoarcerii la Tine pentru viață plăcută Ție în ei și între ei! Ajută-i să se sfințească și să se păstreze apoi ai Tăi, iar duhul lui satana să nu mai aibă ce să ciugule pentru el din viața oamenilor, ci numai Tu, numai îngerii lui Dumnezeu să aibă ce duce la cer spre viața cea din cer a omului, Doamne! O, ascultă-mi ruga cea pentru om și vino cu cerul pe pământ! Fă semne mari să vadă oamenii lumina și să meargă spre ea! Așa grăiesc sfinții Tăi, și așa așteaptă ei, o, Doamne. Amin.

— Binecuvintez ruga ta și povața ta spre oameni, ucenicule mărturisitor! Iar tu, satană, ascultă de Dumnezeu și de slujitorii lui Dumnezeu și teme-te și trage-te în lături, căci calea Mea cu sfinții Mei merge între cer și pământ și netezește și curăță răul tău! Rușinează-te, dar! A venit această vreme, o, și să se vadă și se va vedea, că Dumnezeu biruiește.

Voi, oameni care cunoașteți că am venit pe pământ acum două mii de ani ca să vă dăruiesc cerul, o, fugiți de luxul cel atât de obositor pentru un suflet de creștin iubitor de Dumnezeu, și veți avea și voi cerul și locașul lui cel făcut de Dumnezeu. Nu vă mai umpleți casele voastre cu cele obositoare pentru statul lui Dumnezeu cu voi și lângă voi. Împărăția fiilor lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta, ci în Dumnezeu este împărăția lor.

Are omul nevoie de sprijinul Meu, dar nu numai la necaz să Mă caute să fiu pentru el și cu el, ci mereu să fiu cu el, să pot cu el să fiu, să ne dăm de la unul la altul tot ce este sfânt, că dacă omul nu vorbește cu Mine zadarnic vorbesc Eu cu el, și iată, omule, grăiești prea mult și prea multe și tot timpul, o, și prea puțin grăiești cu Dumnezeu sau chiar deloc, și ai nevoie de Dumnezeu, ai nevoie de sprijin din cer, și sunt pe pământ popoare întregi fără Dumnezeul Cel adevărat peste ele și-și fac ele dumnezei după placul lor, căci omul nu poate sta fără bucurii, fără speranțe, fără dor de izbăvire din necazuri.

Își ia omul mintea de la Dumnezeu și face el ce voiește cu ea. O, bietule omule, nu mai sta atâta de străin de Dumnezeu cu mintea ta, nu mai sta așa zi după zi, și scoală-te și vezi ce este cu tine și unde mergi cu viața ta. Strigă-Mă ca să te aud și să Mă descopăr cu multa Mea lucrare pentru tine, pentru răscumpărarea ta de la vrăjmașul care te-a scos din rai ca să te despartă de Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului și al omului. Îți aranjezi planurile tale, gândurile și dorințele tale, dar legătura cea dulce cu Mine nu ți-o lucrezi, nu-ți dă în gând să faci această minune sfântă pentru viața ta. Poate zici că ai pe Dumnezeu, că poți așa cu El, că poate așa cu tine. O, nu poți fi pentru Dumnezeu prin atâtea câte tu ai de făcut și faci după mintea ta, după gustul tău. O, ai atâtea câte nu-ți trebuiesc, câte dai să le faci și să le ai, dar nu-ți trebuiesc, iar tu nu mai stai pe loc să știi asta. Te învăț nașterea din nou, de sus, și vin cu ea la tine. Asta fac când îți vorbesc acestea în zi de praznic de naștere a Domnului tău. Eu nu Mi-am strâns nimic pe pământ pentru Mine, iar tu iată ce faci! Și asta faci pentru că nu-L iubești pe Dumnezeu, Care ți-a dat viață să ai dacă te-ai născut trup pe pământ.

Toate popoarele cele fără Dumnezeu peste ele au alți dumnezei, dar acum aud glasul Fiului lui Dumnezeu, glas din cer peste pământ, și n-au unde să se ascundă de Cel ce grăiește din ceruri. O, nu s-a oprit timpul, nu S-a oprit Dumnezeu din lucrul Său cel început acum două mii de ani peste pământ și peste om, dar nici omul potrivnic nu se liniștește încă. Cei care se uită înapoi, numai la lucrul Meu cel de acum două mii de ani și numai la cuvântul Meu cel de atunci, aceștia disprețuiesc Scriptura care Mă citește pe Mine spunând: «Voi fi cu voi până la sfârșitul timpului», o, și Mi-am așezat cale pe pământ acum două mii de ani și lucrez prin biserică, nu altfel lucrez, iar cei ce lucrează pe margini, de unde iau să lucreze îi întreb?

Am spus atunci: «Voi veni la cel ce crede în Mine și voi avea casă cu el și voi cina cu el și Mă voi arăta lui», și aceasta am așezat atunci, și așa împlinesc acum cele promise că vor fi și se vor împlini.

Voi, popoare fără Dumnezeul Cel adevărat peste voi, o, căutați cu așezarea Mea cea făcută acum două mii de ani să fie pe pământ de la Dumnezeu, și opriți-vă din căutarea cea fără de răspuns pentru voi. Eu sunt cu cei credincioși și sfinți cu viața și cu iubirea lor. Luați din Duhul Sfânt, luați prin biserică, și veți spune că este nevrednică biserica Mea, dar Eu vă întreb: Al vostru este să spuneți aceasta sau aceea?

Acum vă spun vouă: Eu am croit cărarea Mea ca să fie ea cu oamenii pe pământ. Cel care nu voiește așa este potrivnic și rătăcește mereu. Nu-i al vostru să judecați păcatele și pe păcătoși. Al vostru este să credeți pe Dumnezeu și așezarea Sa, calea Sa peste pământ. Iar voi cereți în rugăciune, căutați spre El și spuneți-I Lui să vi Se descopere, iar cine caută găsește, numai să caute cu credință, precum este scris. Aceasta am avut să spun acum peste oameni pe pământ, și fericiți sunt și vor fi cei care stau sub cuvântul Meu și nu ispitesc și nu disprețuiesc venirea Mea cuvânt peste pământ, glasul Meu de Păstor, Care vine să arate calea cea spre Dumnezeu.

Când trupul omului se înființează pic cu pic în pântecele care îl va naște, mai întâi Eu, Domnul, înființez inima și locașul cel din ea, crucea, altarul pe care Eu îl așez în om ca să stau înăuntrul lui. Și spun aceasta ca să știe tot omul că este fur și pune stăpânire pe ceea ce el nu face, nu poate, nu a făcut, căci a făcut Dumnezeu pentru fiecare om, ca să nu aibă cineva a spune că nu știe de acum încolo că e locul Meu din om inima omului, iar omul se așează el, o, și așeză în el pe cine mai vrea el, iar Eu rămân fără casă în om și sunt dat afară.

O, fiilor, voiesc să stau înăuntrul inimii omului, dar nu Mă ia omul în casă, că zice că e casa lui, iar Eu sunt disprețuit de om, și nu pricepe el această durere pe care Mi-o face. Omul s-a pierdut, iar Eu l-am pierdut pe om, și lăcrimează Dumnezeu de șapte mii de ani după odihna Sa pierdută, căci omul avea să fie ziua Mea de odihnă.

Am stat cu mâinile întinse de îmbrățișare acum două mii de ani. Am stat pe cruce întins, și așa am rămas până la Tatăl, și am mulțumit Tatălui Meu că M-a ajutat ca să-L ascult pentru lucrarea salvării omului pierdut, și crucea este de atunci și până azi semnul îmbrățișării Mele, mâinile Mele întinse, cu care să-i îmbrățișez pe toți, și mai ales pe cei necăjiți și lipsiți de pâine, de hăinuțe, și să-i iau pe ei sub crucea Mea, căci cei ce se împodobesc cu haine moi sunt în casele bogate, când locul Meu este pe cruce, că acolo M-au pus să stau cei cu ranguri și cu haine moi. O, Eu am stat în sărăcie pe pământ, căci eram Dumnezeu și trebuia să stau smerit de tot, că nu altfel este Dumnezeu. O, și uită-te și tu la tine, omule de pe pământ, că tu stai mai mare ca Mine înaintea Mea și a toată facerea Mea și-ți faci case și ți le umpli cu multe și de toate, o, și nu sunt acestea decât cele sortite pieirii, iar pe Mine nu Mă poți strânge cu tine în casa ta, că Eu nu pot să stau în luxul tău, în câte-ți faci tu de la tine dorire, și iată, faci numai păcate, din capul tău faci, iar pe cele de la Mine nu poți să le faci dacă dragoste nu ai.

O, omule, ce mai înseamnă viața ta prin toate îndeletnicirile tale, când tu din mâna Mea, din Duhul Meu nu iei să faci și să ai lucrare mântuitoare ca să lucreze Domnul cu tine și să nu fie despărțire între om și Dumnezeu?

Iată, plâng să Mă auzi, căci tu Mă ții departe, omule, departe de tine, căci nu Mă iubești cu inima și cu fapta ta. Izvor de plâns este cuvântul Meu, o, și cât aș vrea să se aprindă după Mine cel ce aude suspinul lacrimilor Mele, că merg plângând în urma omului, că înainte nu Mă lasă ca să-l călăuzesc.

O, omule, ți-ai strâns comori, iar ele te scot de la Dumnezeu, fiindcă ai inima la ele, la cele cu care tu nu rămâi, că ai strâns fără Mine, că Mie nu-Mi trebuie să-Mi strâng pe pământ, că Eu n-am nimic în lumea aceasta, dar tu ai, și ești din lume, o, și așa te pierzi de la Dumnezeu.

O, fii ai lumii, nu vă mai atingeți de femeie, căci vaiul va fi mare pentru cei care vor avea în pântece, pentru cei vor purta copii în brațe, precum este scris. O, nu vă mai bucurați de plăcerea cea veninoasă a păcatului, căci această plăcere, care vă face să vă atrageți unii pe alții, vă va ieși în cale cu amarul și cu blestemul ei cel veșnic, o, și cine vă va șterge suspinul în aceste vremi cu durere de neastâmpărat? O, fiți pentru Fiul meu Iisus Hristos, fiți mireasă și bucurie de mireasă. Păziți-vă de glasul lui satana, de toate uneltele lui ademenitoare, că e mincinos tot binele care dă să vă zâmbească de pe pământ acum. Vă chem spre Fiul meu Iisus Hristos. Sunt cu țara română pe brațe, că are în ea Domnul taina cuvântului Său lucrător peste pământ, și pe fiii cei supuși voii Sale acum.

O, îmbrăcați-vă românește, fii români, că n-a avut alt popor strai mai slăvit ca și neamul român, și e plin cerul de români după port, după datini sfinte ca și voia lui Hristos.

O, feriți-vă să călcați poruncile vieții, cele zece porunci, și poruncile cele pentru hrana trupului, căci calea aceasta cu Domnul este calea cea spre rai, iar legea raiului deschide raiul pentru cel ce o ține pe ea.

O, fiți sănătoși în împlinirea voii Domnului! Nu fiți bolnavi și tot bolnavi pentru călcarea legilor vieții sfinte, că nu este altceva pe pământ ca să vă dea viață și sănătate mai mult ca și păzirea sfințeniei și a raiului din voi, dacă îl veți lucra în voi.

Fiilor, fiilor, le spun oamenilor de pe pământ că această lucrare de cuvânt este Calea. Am venit Eu în calea omului ca să i-o arăt, ca să se vadă și ca să vadă omul și să nu poată spune că n-a văzut, că n-a auzit cum strig Eu în lung și în lat că Eu sunt Calea.

O, strig de mult, de mult peste un popor care Mi-a auzit cuvântul care curge din gura Mea ca râul de atâta vreme, de aproape șaptezeci de ani. Tot timpul acesta am avut un popor care să Mă audă, dar nu ca să Mă și urmeze cu pașii vieții lui, căci veneau și Mă auzeau și plecau iarăși întru ale lor, și n-am putut să-Mi fac ucenici cu care să merg. Iar acum strig la toți oamenii de pe pământ să nu stea neveghetori și nepăsători când Eu slobozesc cuvântul Meu și Mă fac cale cu el pentru cei ce caută calea.

O, vin suferințe pentru nepăzirea vieții și a tainei vieții. Vin dureri ca plată pentru calea părăsită de om, calea vieții. Nu toți pricep taina aceasta mare, dar toți pot auzi pe Domnul venind cu calea spre ei, numai să meargă pe ea până la rodul cel de la capătul mersului.

O, omule, omule pribeag, tu, care știi sau nu știi că Eu sunt Calea, că Eu sunt Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, o, nu-I poți sluji în orice fel lui Dumnezeu cu viața ta, decât așa cum Mi-a fost viața Mea. Eu n-am avut nimic din lumea aceasta, iar tu ești din lume, omule, și n-ai pe Dumnezeu de partea ta dacă ești în lume. I-am scos din lume pe ucenicii Mei ca să nu mai fie nici ei din lume, și numai apoi au rămas ei cu Mine pe cale, căci au aflat Calea, și așa au mers apoi.

O, ce vei face, lume, tu și fiii tăi? Am ieșit cu calea înaintea ta, și de pe ea cuvintez și ți-o arăt, și tu nu faci pasul, iar nehotărârea ta te va durea. Vor veni suferințe pentru cei ce rămân în necredință față de calea vieții, cu care Eu, Domnul Iisus Hristos, ies înaintea omului în vremea aceasta de împlinire a Scripturilor celor de apoi și strig în lung și în lat: Eu sunt Calea!

E sărbătoarea pocăinței ziua aceasta mare cât sărbătoritul ei, cât cel care s-a născut minunat și a trăit minunat, îngerește, și pe care cuvântul lui Dumnezeu l-a crescut ca și pe cei de azi crescuți din cer prin cuvânt. Ioan a luat cuvântul lui Dumnezeu de peste el și l-a împlinit, așa cum ar trebui și omul să facă dacă vine peste el cuvântul lui Dumnezeu, o, și iată de ce a fost mare Ioan! El a împlinit cuvântul de peste el, iar cei ce au din cer cuvânt și nu-l împlinesc, sunt mărunți, dar cât de mărunți sunt, atât de potrivnici lui Dumnezeu sunt ei, neîmplinind peste ei lucrarea cea de sus, lumina care luminează în lume când ea vine.

Pe om îl trântește trupul, și apoi suferă cu trupul și i se trezește duhul, căci suferința alungă păcatul, așa este scris în Scripturi, dar iată, omul fuge de suferință. O, de-ar fugi și de păcat ca de suferință n-ar mai suferi, iar sufletul s-ar bucura mereu, ar fi în Dumnezeu mereu, mereu, fiindcă ar crește Domnul cu statura Lui în om.

O, ce bine i-ar fi omului dacă ar căuta el să nu trăiască și să nu lucreze spre bucuria diavolului, ci spre slava Domnului să-și petreacă viața tot timpul!

O, omule, caută să pătrunzi taina pocăinței și puterea ei, că altfel pierzi iubirea lui Dumnezeu. Când Domnul nu te mai poate iubi din pricina neiubirii tale de Dumnezeu, e semn că n-ai, sau că ți-ai pierdut tot harul pocăinței care întoarce omul la Dumnezeu și la dragostea de Dumnezeu apoi, că fără dragostea Lui nu-I ești fiu, Îi ești străin, Îi ești vrăjmaș.

O, nu te mai învoi spre păcat, omule! Spre păcat te lași așa de ușor biruit, dar spre dragoste de Dumnezeu nu, căci păcatul îți lucrează mintea tot mereu, iar tu dacă stai așa iubești moartea și iei din ea mereu.

Te supune atâta de ușor trupul și ești așa de neputincios împotriva răului, omule, o, dar sfinții ți-au arătat prin viața lor cum au biruit ei trupul ca să trăiască viața lor în duhul, că ei știau că păcatul este iadul, de care ei dădeau să scape, și iată, omul ia mereu din păcat cât stă pe pământ cu trupul.

O, proorocule mare, e mult prea mult păcatul omului! Numai pe Mine Mă doare tot timpul păcatul din om. Pe el îl va durea după ce trupul lui cel păcătos va fi despărțit de sufletul din el, că sufletul va merge la divanul ceresc pentru răspuns în dreptul viețuirii lui în trup, căci trupul l-a rănit mereu, și-a rănit sufletul care l-a ținut în viață, în mișcare pe pământ. O, hai să ne dăm mângâiere unul altuia în durerea cea de la om, hai, că tu asculți de cuvântul lui Dumnezeu și între cei din cer, ca și pe pământ cum ai ascultat și ai lucrat după cuvânt, o, că ai lucrat ca Mine, așa cum Eu lucrez după cuvântul Tatălui, și nu de la Mine lucrez.

Învăț acum de lângă Tine, Doamne, pe cei ce se apropie să învețe din cer, iar ca să primească Dumnezeu pe om, o, este nevoie să fie curat pentru cer cel ce bate ca să fie primit, căci este scris cuvânt dumnezeiesc care spune: «De ceea ce este necurat să nu vă atingeți, și Eu vă voi primi pe voi!».

O, e greu de om fără de suferință peste el, Doamne! Trage spre păcat cel ce nu are suferință. Oamenii lui Dumnezeu au fost păstrați de Domnul prin suferință, Doamne. Nu poți fi asemenea cu Domnul decât prin suferință. Cine este cel ce înțelege această minune: om asemenea lui Dumnezeu? O, cine este cel care să înțeleagă pentru sine că dacă vrea să fie al lui Dumnezeu trebuie să fie prigonit ca Dumnezeu? Antichrist a fost tot timpul, a fost de la începutul lumii antichrist, căci satana Îl vedea pe Fiul lui Dumnezeu de-a dreapta Tatălui Treimii dumnezeiești și mereu a stat el potrivnic lui Dumnezeu Cuvântul, mereu când sufla prigoană peste prooroci, peste drepți, peste lucrul lui Dumnezeu. Acum însă știe mai bine ca oricând acest antichrist, știe că Dumnezeu îl va birui curând, curând, pentru că este scris în Scripturi să se împlinească aceasta, o, și toți cei de pe pământ vor înțelege că are nevoie de oameni sfinți tot omul care va rămâne viu, și va fi Scriptura aceea că șapte femei vor trage de poala unui levit, a unui creștin împlinit căruia să-i poarte numele, ca să aibă nume de creștin cel care n-a fost creștin, și ca să aibă pe Domnul și să-L găsească să-L aibă, căci Domnul va fi alungat de peste tot și Se va aciua în casa fiecărui preot care mai poate să aibă pe Domnul acasă la el, așa cum a fost pe vremea primilor creștini, și așa cum Îi place Domnului meu, în sărăcia celui care Îl primește pe El în casa lui, nu în temple uriașe și reci, suflate cu aur și cu slavă trecătoare, ci în ieslea omului mic, lipsit de slavă pământească, iar locașurile pline de slava cea trecătoare vor rămâne goale de creștini, dar pline de urâciunea pustiirii lui antichrist, care se încumetă să sufle în lumina cea din cer, bietul de el, acest pustiitor al pământului și al omului care n-a prețuit trupul și sângele Domnului, căci fără aceasta nu te cunoaște Domnul că ești al Său.

Cu mare grijă voi lucra, cu deamănuntul voi vorbi, că voiesc să se știe ceea ce nu s-a putut vorbi până acum, dar tainele Tatălui Meu trebuie să fie pătrunse bine, trebuie știute, fiilor, o, și de aceea e de vorbit, și apoi de înțeles, și apoi de ales, și mai ales pocăință trebuie la toți cei care n-au avut și n-au pricepere, și a fost o vreme de două mii de ani de nepricepere, chiar dacă unii fără să știe prea mult au ales viața cu Hristos, dar cum e prea puțin înțeleasă viața cu Domnul în toată puterea ei, iată, n-a fost urmată după legea iubirii de Dumnezeu de cei ce s-au ales pentru Domnul, căci omul se iubește pe sine prea mult, fiilor, și își iubește prea mult casnicii săi, și din această pricină nu este el pătruns de înțelepciunea tainelor vieții cu Domnul, ca să poată el apoi cu Dumnezeu și numai cu Dumnezeu pentru viața sa.

Aduc acum aminte de cuvântul Evangheliei Mele și de lucrul Meu peste cei aleși Mie ucenici, că în vremea pregătirii credinței și a inimii lor pentru urmarea Mea le spuneam lor: «Cine nu lasă pentru numele Meu mamă și tată, soție și copii, frați și surori, averi și ranguri și pe sine însuși apoi, nu poate fi ucenicul Meu!», și iarăși spuneam: «Cine nu urăște pe mamă și pe tată, pe soție și copii, pe toți ai săi casnici și prieteni, nu este vrednic de Mine! Cine iubește pe toți ai săi mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine».

Osteneau cu mintea și cu înțelegerea ucenicii Mei când Eu așezam peste ei tainele Tatălui Meu ca să le priceapă ei. N-au putut îndeajuns pricepe, n-au putut, până nu s-au împlinit sub ochii lor toate cele scrise despre Mine, căci M-am descoperit atât cât a fost de trebuință să Mă cunoască, să Mă creadă și să Mă urmeze și să Mă iubească pentru ei, căci am spus la început: «Să iubești pe Dumnezeu din toată inima ta, din toată virtutea ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău, omule!», o, și am rămas cu zisul, căci omul și-a ales și își alege altă iubire, ca și Adam, și își ridică urmași ca și el, așa cum și Adam a făcut asta. Își alege omul însuratul și măritatul ca să-și ridice urmași pentru potop, pentru gunoi, pentru deșertăciunea vieții pământești, și nu pentru iubirea de Dumnezeu, căci Domnul pentru El l-a zidit pe om, dar vrea omul să știe asta?

O, omule, o, omule, Dumnezeu este iubirea, iar satana este păcatul, și nu-i este de folos omului să se însoare, și îi este pagubă și pe pământ și apoi, după viața pământească. Am descoperit ucenicilor Mei că nu-i de folos omului să se însoare, că bine face cel ce voiește să-și păstreze fecioară pe fiica sa și că toți cei care se căsătoresc vor avea de suferit, și nu vor fi cruțați dacă nu vor îmbrățișa sfințenia la glasul Evangheliei Mele pentru cei ce se sfințesc.

O, fii ai oamenilor, copiii voștri sunt dovada păcatelor voastre, după ce și voi ați fost zămisliți întru păcat de născătorii voștri, și am zis: «Lăsați copiii să vină la Mine ca să se facă ei vrednici de împărăția Mea dacă vin și dacă Mă urmează, lepădând totul înapoi și urmându-Mă apoi!». Le-am dat suflet la nașterea lor, și are datorie față de Mine fiecare om pentru sufletul din el.

Le-am spus la creștinii care au avut parte de acest cuvânt în primii ani de coborâre a Mea cuvânt pe pământ prin trâmbița Mea Verginica, i-am povățuit pe ei și le-am spus: «Dați-vă de pomană copiii voștri, ca să aveți parte de ei în cer și să n-aibă diavolul parte de ei». O, n-au putut, chiar dacă unii au încercat aceasta, dar s-au dus apoi să aibă grijă de ei tot ei, și nu i-au lăsat acolo unde i-au dat, și toți cei care s-au dus la mănăstire au căzut apoi în lume cu viața lor, au căzut din pricina amestecului cu casnicii lor, după ce s-au dat Mie, căci Eu am spus: «Dușmanii omului sunt casnicii săi».

Iată, taină mare spun acum: Neamul creștinesc de pe pământ trebuie să-și facă ucenici și copii dintre copiii fiilor oamenilor, iar fiilor oamenilor le-am spus: «Lăsați copiii să vină la Mine!».

O, să nu se mai întrebe cei căsătoriți, să nu se mai întrebe cum se mai înmulțesc cei ce se păstrează creștini cu viața. Creștinii trebuie să-și facă fii duhovnicești dintre copiii celor ce nasc copii, a celor ce se însoară și se mărită și sunt în lume cu viața lor, o, că Eu, Domnul, nu pot fi de partea celor ce se însoară și se mărită, căci am zis că voia Mea este sfințirea omului, nu om cu gust de păcat în el, că nu se însoară omul pentru făcut copii, ci pentru gustul păcatului, și din care ies copiii, și păcatul îi spune apoi omului tată și mamă, și așa este rodul omului lumesc și trupesc.

O, dacă erau plăcute lui Dumnezeu însuratul și măritatul n-aș mai fi spus că dușmanii omului sunt casnicii lui, n-aș mai fi spus că dacă voiește cineva să vină după Mine acela să se lepede de casnicii lui și să-Mi urmeze așa cum M-au urmat apostolii Mei de atunci, biserica Mea cea dintâi.

La începutul cel prin Iisus Hristos toți cei care au priceput cu adâncime dragostea Mea pentru om, venirea Mea pe pământ și voia Mea și mersul cu Mine, toți aceștia se strângeau sub iubirea de Dumnezeu și erau toți într-o trăire frățească și erau familia Mea duhovnicească, frații Mei și fii ai Tatălui Meu, și Mă iubeau cu lepădare de sine și Mă iubeau nemaiputând altfel, decât cu Dumnezeu Iisus Hristos, și toți erau laolaltă zi și noapte în dragostea Mea, și toate de obște, și toți doreau să ajungă lângă Mine fiecare mai întâi, mai primul, mai repede el, o, și Mă iubeau până la mucenicia lor, care îi aducea la Mine, și apoi Mă iubeau în cer, căci pe pământ împlineau Evanghelia Mea cu o dragoste mare și multă și până la sfârșit. Iar cei ce slăbeau din pricina neveghii, pierdeau dragostea aceasta, cădeau din dragoste, cădeau în slăbiciuni, și apoi se depărtau de Dumnezeu, pe când alții nu se lepădau nici de teama suferințelor din partea celor ce voiau despărțirea lor de Mine. O, și toată vremea aceea a Evangheliei dragostei Mele pentru cei ce se alegeau Mie dintre fiii oamenilor, s-a numit dragostea dintâi și vremea ei, primii creștini, biruitori pentru comoara inimii lor, căci comoara lor eram Eu, Cel din inima lor cuprinsă în dragostea Mea cea pentru ei, dacă ei atâta Mă iubeau, atât de mult Mă legau cu viața lor, răscumpărată Mie prin moartea Mea pe cruce pentru ei.

Iată taina dragostei dintâi, iubirea dintre Mire și mireasă, iubire cerească, și iată, însuratul și măritatul n-au fost și nu sunt pentru creștini, pentru cei ce se aleg fii ai lui Dumnezeu pe pământ, ci sunt acestea pentru fiii oamenilor, iar pentru creștini este dragostea dintâi, nedespărțirea dintre ei și Mine până la jertfă, până la mucenicie acești iubiți ai Mei.

Fiilor, fiilor, grăiesc cu voi ca să împărțim tainele Tatălui Meu peste fiii oamenilor. Adevărata pocăință o simt în ei numai cei care s-au despărțit de Domnul după ce L-au iubit cu lepădare de sine, și apoi căzând, plâng pentru durerea care îi ajunge și pentru părerile de rău, care îi aduc la o mare căință cu întoarcere, o, și mare bucurie se face în cer când un iubit al Meu se desparte de Mine și se întoarce iarăși la Mine cu mare durere, cu mari lacrimi pentru despărțirea în care a stat o vreme.

Dar cu cei ce se însoară și se mărită Eu n-am ce să fac și ce să lucrez, ei sunt robi păcatului din ei și sunt iubiți apoi de păcat și nu pot fi ai Mei, căci sunt trupești, sunt altceva decât fii ai lui Dumnezeu, ai dragostei cerești.

O, nu mai am cui să-i spun: „Întoarce-te la dragostea dintâi!”, nu mai am! Cine se mai desparte de păcat ca să fie apoi al Meu și fără de păcat? Piere creștinul ca Adam, pică din Dumnezeu încă de la nașterea sa. Păcatul este veninul care intră în om prin mușcătura lui satana, pecetluindu-l pe om acest vrăjmaș veninos, căci înălțarea minții îl conduce pe om în cădere, în păcat.

Am fost respins de poporul Israel, care era popor după trup, nu după duh, dar iată, în țara românilor sunt primit, și neamul creștinesc aduce la împărăția cerurilor pe cei fără Dumnezeu, căci în împărăția cerurilor nu se însoară și nu se mărită nimeni, și sunt ca îngerii, și iată și în Noul Meu Ierusalim, în noul Meu Israel prima obște bisericească, la fel ca și cea de atunci, și nu se însoară și nu se mărită cei ce se învrednicesc de taina dragostei dintâi, taină pricepută de ei.

Iar voi, fii ai oamenilor, nu vă mai întrebați cum se mai înmulțesc aceștia dacă nu nasc prunci, ci mirați-vă cum pier oamenii ca niște viermi sub călcâiul nedragostei de oameni, sub picioarele ucigașilor de oameni. Iar neamul creștinesc să se înmulțească botezându-i pe fiii oamenilor în Hristos prin Duhul Sfânt al Tatălui, și asta este ce au de făcut fiii lui Dumnezeu, care-și aleg viață îngerească pe pământ. Voi le dați însurat și măritat fiiilor voștri, iar fiii lui Dumnezeu le dau viață veșnică celor ce vin spre botezul cu Duhul Sfânt, spre taina dragostei dintâi, iar copiii care se nasc astăzi sunt pentru satana, îi ia el de mici și le pune în inimă urâciunea pustiirii inimii din om, ca să nu mai poată Domnul intra în mintea și în inima copilului care se naște în aceste vremi.

O, e praznic sfânt de Rusalii și v-am adus deslușiri de taine, taina dragostei dintâi, taina fiilor lui Dumnezeu, a ucenicilor Mei după adevăr ucenici, și care nu se întorc, și merg și vestesc pe Domnul peste fiii oamenilor. Este vreun întuneric în acest cuvânt? O, nu este! S-ar îndura satana să arate oamenilor lumina acestui cuvânt?

O, luați învățătură și purtați-vă cu înțelepciune, voi, mai-marilor de peste popoare! Slujiți Domnului cu frică și bucurați-vă de El tremurând, dați-I slavă și învățați calea cea dreaptă, ca nu cumva să pieriți, căci mânia lui Dumnezeu e gata să se aprindă, luați aminte!

Iar voi, fii ai oamenilor, până când așa greoi la inimă, iubind deșertăciunea și umblând după minciuni? O, cutremurați-vă și nu păcătuiți, și spuneți-vă acestea în inimile voastre și căiți-vă în așternuturile voastre și rugați-vă cu nădejde, aceasta am să vă spun.

vine acum la amvon cel ce a fost mire la nunta unde Tu ai fost chemat cu noi, cu ucenicii Tăi. Și slavă Ție cu noi aici acum, și cu toți o dată să salutăm învierea Ta, pentru care noi am mărturisit în lung și în lat atunci, și, Doamne, să strigăm cu bucurie toți o dată: Hristos a înviat!

— O, adevărat copil iubit, adevărat, căci Eu am înviat, precum v-am spus mai înainte, iar voi apoi ați mărturisit aceasta.

Și este acum în cuvânt cel pe care apostolul Filip l-a vestit și i-a spus și lui: «Am găsit pe Iisus Hristos, despre Care Moise a scris. Hai, vino și tu să vezi!». El a venit, iar Eu am spus: «Iată-l pe cel fără de vicleșug în Israel!», și el M-a mărturisit și a zis: «Rabi, Tu ești Împăratul lui Israel, ești Fiul lui Dumnezeu!».

Am fost chemat apoi la nunta lui și am făcut minunea vinului nou și am spus să dea nunului nunții ca să bea, și nunul a băut și a chemat pe mire, că nu știa ce să creadă gustând vinul. Am făcut minunea aceasta în Cana Galileii ca să întăresc credința ucenicilor Mei și Mi-am arătat slava înaintea lor și înaintea nuntașilor, o, și petrecerea nunții s-a spart, s-a schimbat în credință și în uimire și toți au înțeles ce era de înțeles în clipa aceea, că am binecuvântat pe mirele nunții cu pecetea apostoliei între cei doisprezece ucenici ai Mei. În ziua aceea am binecuvântat apostolia, nu căsătoria, așa cum dau cei mulți să tot spună ca să se tot căsătorească, bieții de ei. Numai că atunci a fost cununia cu Hristos a mirelui nunții și a nuntașilor, și nu trebuie batjocorită lucrarea minunilor lui Dumnezeu, cea pentru întărirea credinței celor cărora le este dat de la Tatăl să creadă și să înțeleagă că nu-i este de folos omului să se căsătorească, o, nu, ci îi este de folos să mărturisească fiilor oamenilor pe Hristos, pe Cel fără de păcat, pe Domnul Cel înviat, Care prin moartea Sa pe cruce a plătit viața celor păcătoși și mult păcătoși, ca să creadă ei apoi așa cum mirele din Cana Galileii a cunoscut pe Domnul și a crezut în El și a plecat cu El, lăsând mireasa și nunta și nuntașii și născându-se de sus, din dragostea lui Dumnezeu pentru om.

Acum, iată mirele nunții din Cana. El a fost și este ucenicul Meu între cei doisprezece, și stă în ziua aceasta în sfatul zilei cu Mine, cu ucenicii Mei și cu voi, fiilor, cu voi, cei de azi ucenici ai Mei.

— O, e ziua mea de serbare între aleșii Tăi de atunci, Doamne. Sunt fericit că am prilejul să-Ți mulțumesc cu graiul meu acum pentru că m-ai luat de pe calea cea cu păcat a fiilor oamenilor și m-ai păstrat mire, o, Doamne. Sunt fericit, și mă aplec cu supunere purtării Tale de grijă, că Tu cu câteva zile mai devreme de ziua mea de nuntă mi-ai făcut chemare la Tine și ai venit apoi la nuntă și m-ai luat cu Tine ca să fiu al Tău, și i-ai ajutat pe nuntași să înțeleagă că Tu ești Fiul lui Dumnezeu și că trebuie să Te urmăm și să lăsăm totul pentru Tine, pentru slava Ta, pe care ai arătat-o atâta de măreț în ziua când Tu m-ai pețit al Tău și m-ai învățat să las pentru Tine totul, tată și mamă, frați și surori, mireasă și nuntași și pe mine însumi apoi ca să-Ți fiu Ție ucenic.

Mă doare în cer, mă doare de atunci și până azi și până mâine, că ziua nunții din Cana s-a făcut prilej bun pentru cei ce își aleg viața cea pentru păcat, căsătoria, și dau să uite toți că Tu, Doamne, ai spus că va veni peste pământ urgia cea pentru păcat ca în vremea lui Noe, când toți beau și mâncau, se însurau și se măritau, și așa au atras ei potopul peste tot trupul de pe pământ. Iar pe mine mă doare în cer așa cum îl doare pe Adam că din pricina lui pierd oamenii ascultarea de Dumnezeu și dragostea de El, pierd raiul și îl dau pe păcat, o, și e de plâns în cer pentru păcatele de pe pământ, că pe pământ se unesc bărbatul și femeia să-și petreacă viața împreună, dar pe cei doi îi atrage unul spre altul păcatul mai întâi, pofta dintre bărbat și femeie pentru păcat, Doamne, dar care nu ține mult, că nimic nu-i veșnic pe pământ, iar după ce puterea cea rea îi părăsește pe cei doi, ei se răcesc unul de altul, că păcatul nu dă nimic bun omului, decât dezamăgire și dureri mari de duh și de trup apoi, tristețe pentru irosirea vieții și a puterii pentru viață, o, și așa e viața omului pe pământ, viață cu păcat, urâtă lui Dumnezeu și sufletului din om, dar iată, trupul îl biruiește pe om din pricina poftei cărnii, carnea care va putrezi de păcătoasă ce este, și iată, omule, îți trebuie dragoste multă, iar dragostea este Dumnezeu. Dacă ești parte bărbătească îți trebuie bărbăție și pricepere sfântă și statură sfântă pentru mersul cel cu Dumnezeu, iar dacă ești parte femeiască îți trebuie multă umilință, multă, multă sfială, multă aplecare și multă cumințenie de duh și de grai, măsură dată de Dumnezeu pentru femeie, și nu să facă ea ca femeia cea de la început, cea care a îndrăznit atât de mult asupra bărbatului și asupra lui Dumnezeu, ajutată de duhul slăbiciunii ei, duhul care ucide.

Iată, este multă și mare deosebire între om și om, între creștin și creștin, deosebire cât de la cer la pământ între cel ce știe și face tot ce trebuie să facă omul creștin, și cel ce nu este din aluatul din care se naște omul creștin, și această deosebire e ca aceea dintre pânza de in curat și cea care îngână firul de in, o, și această deosebire e ca aceea dintre vasul de cristal și cel de material plastic, și grăim cu graiul cel de pe pământ, că în cer e altfel cuvântul și graiul lui, dar pe pământ e omul care face și pune nume apoi peste cele făcute de el din păcat, din foc și prin foc, prin dogoare mare, căci duhul cel străin de Dumnezeu stă pe urma omului ca să-l îndemne la rău, așa cum a făcut și în rai, de a căzut omul apoi de lângă Dumnezeu.

O, e deosebire mare și multă între omul cel curat cu inima și cel viclean cu inima și cu cuvântul și cu fapta cea de deasupra, și care îi descoperă fața și viclenia apoi, și iată, cel între sfinții bisericii de la începutul neamului creștinesc a lăsat semn scris că atunci când vremea va arăta că rușinea femeii nu va mai fi, vine sfârșitul omului, al lumii, ca apoi să vină Domnul cu începutul cel fără de păcat.

O, Doamne, o, ce bucurie, Doamne, ce mare bucurie! Odată cu prilejul serbării mele între aleșii Tăi de atunci eu am stat lângă Tine și am grăit peste pământ, și minune mare este această zi, căci eu am avut prilejul să aduc peste oameni vestea că toți cei care vor cu Domnul Iisus Hristos, aceștia să nu mai caute însurat și măritat, căci sunt fiii lui Dumnezeu și sunt fii ai învierii și sunt cu Domnul lor și ascultă numai de El și numai de la El, și se trag ei din mijlocul fiilor oamenilor, se trag din amestecătura care se numește Babilon.

O, ce frumoși sunt cei ce cred pe Domnul și lucrările Lui, măi fiilor, ce frumoși! Așadar, credința este frumusețe mare, este sănătatea duhului, a iubirii, iar necredința este neputința de a iubi, este nesănătate, este nefericire, este cârtire, fiilor. Omul este nefericit din pricina păcatului lui și se închină păcatului, iar lui Dumnezeu nu, iar Eu învăț prin cuvânt omul și-i spun să-și aleagă fericirea și sfințenia cea pentru ea în el și-i spun: O, omule, închină-te lui Dumnezeu, nu păcatului, nu trupului, nu ție însuți, ci numai lui Dumnezeu să te închini și să-I slujești cu viața ta, că iată, omul se închină femeii ca și Adam și-i face cadouri și-i stă la picioare ca s-o câștige lui pentru păcat, o, și păcatul ar fi vrut să locuiască în rai, dar nu poate Dumnezeu cu cei care n-au grijă să fie numai ai lui Dumnezeu cu iubirea lor, o, nu poate Domnul cu cei nemulțumiți, cu cei cârtitori, căci nelepădarea de sine este vrăjmașul lui Dumnezeu în om, și de aceea am spus să aibă omul grijă de Dumnezeu în el, și iată, cei ce nu lasă pentru Domnul mamă și tată, frați și surori, soție și copii, averi și ranguri, prieteni și duhul lumii, nu pot aceștia fi între cei ce se fac ucenici ai Mei, nu se pot face vrednici de iubirea lui Dumnezeu în ei, iar împărțiți cum s-ar vrea ei, o, nu pot fi cu Dumnezeu și ai lui Dumnezeu, căci au încă iubire pentru despărțire de Dumnezeu în dauna lor și a celor ce locuiesc în inimile lor, și care nu înțeleg ce înseamnă să se dea omul lui Dumnezeu și să-și lepede trecutul pentru înnoirea a toate, pentru taina nașterii din nou a lumii, și pentru ca să aibă Domnul pe cine să arate lumii cu împlinirea Sa în ei, și ca să poată și alții apoi spre Dumnezeu, spre dragostea pentru cele de sus, o, și e prea mare această înțelepciune ca să locuiască ea în om, căci omul cu anevoie dă să se lepede de sine și de toate apoi, ca nu cumva să piardă el raiul dacă nu ascultă așa.

Hristos a înviat, vă spun Eu, Domnul, și vouă, celor ce v-ați ales să mărturisiți că sunteți necredincioși și vă spuneți unii altora că nu este Dumnezeu și că vi se pare că voi sunteți, și că Dumnezeu nu este, și iată, Eu, Hristosul Cel înviat din răstignire, vă spun vouă acum că omul zice că nu este Dumnezeu pentru că este păcătos cel ce zice aceasta, și pentru că voiește să păcătuiască în voie și să nu aibă răsplată rea viața lui cea cu păcat trăită!

O, dacă omul n-ar păcătui nu s-ar mai despărți de Dumnezeu, dar el, săracul, nu știe ce este păcatul și nu știe că este păcătos, iar dacă nu știe, iată, păcătuiește mereu, și face aceasta înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a văzut și a trimis pe Fiul Său, pe Iisus Hristos L-a trimis ca să-L facă cunoscut pe pământ ca Mântuitor pentru toți cei păcătoși, numai să se aplece păcătoșii și să zică fiecare: „Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta și pe mine, căci sunt păcătos!”.

Vin pe pământ cuvânt și stau de vorbă cu cei despărțiți de Dumnezeu prin păcat, și vin spre ei ca să-i fac să Mă cunoască în acest cuvânt și să-i înduioșez spre milă pentru Mine, pentru dragostea Mea, cu care M-am luptat cu moartea care-l pune jos mereu pe omul păcătos și îl aduce apoi la nepăsarea cea care îl învinuiește pe el și îl face vrednic de iad, de plata cea pentru păcat.

Voi, cei ce sunteți botezați de mici, sau mai apoi botezați în numele Meu și al credinței în Mine, voi, creștini ai bisericii lui Hristos, și voi, preoți slujitori la altare, ascultați!

O, ascultă, măi creștine, că e mila cerească aproape de tine, și e milă mare să Mă cunoști în acest cuvânt cu venirea Mea după om și să Mă mărturisești de Dumnezeu al tău și să-Mi ceri să te pomenesc întru împărăția Mea, căci tâlharul cel necredincios din dreapta Mea a avut mila lui Dumnezeu de partea lui și M-a cunoscut că Eu sunt Hristosul Cel venit de la Tatăl și vestit prin prooroci să vină, o, și Mi-a spus de pe crucea lui, Mi-a spus cu mare sfială: «Doamne, pomenește-mă și pe mine întru împărăția Ta când vei veni!», iar Eu i-am spus: «Astăzi vei fi cu Mine în împărăția Mea, vei fi cu Mine în rai!».

O, așa și tu, omule creștin, să mori pe crucea ta și să rămâi apoi cu sfială lângă crucea Mea și să stai în umilință lângă Mine ca să nu mai faci păcate, să nu mai faci iar, și ca să poți apoi să Mă rogi să te pomenesc întru împărăția Mea când tu pomenești numele Meu de Dumnezeu al tău cu inima ta, cu credința ta, cu umilința ta.

O, fii creștini, omul s-a despărțit de Dumnezeu în rai, darămite pe pământ! Omul este îngâmfat înaintea lui Dumnezeu și unul înaintea celuilalt, și de aceea nu găsește, săracul, calea umilinței, și de aceea stă fără Dumnezeu în el în vremea vieții lui pe pământ.

O, creștine, pomenirea ta întru împărăția Mea e mare milă pentru tine. Iată, tu, creștin care iubești și asculți cuvântul Meu cel de azi, cu care vin pe pământ după omul păcătos, tu ești pomenit înaintea Mea aici, în cetatea cuvântului Meu, pe jertfelnicul din mijlocul ei ești pomenit ca să te pot ierta, iar tu, în acest timp de rugăciune pentru tine așezat, tu trebuie să te umilești ca tâlharul care M-a cunoscut de pe crucea lui pe crucea Mea răstignit pentru el și pentru toți ca el, o, și să nu stai nepăsător pentru iertarea ta, ci să stai umilit tot timpul vieții tale, căci tâlharul cu Mine o dată pe cruce n-a mai stat nepăsător, și dacă a fost să Mă cunoască cine sunt, Mi-a spus cu supunere: «Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!», iar Eu l-am miluit și l-am pomenit și l-am iertat prin pocăința și prin credința lui și i-am spus: «Astăzi vei fi cu Mine în rai, în împărăția Mea», căci am deschis raiul ca să intre cei drepți, cei din sânul lui Avraam, care Mă așteptau să vin și să le deschid.

Când omul Mă cunoaște de Dumnezeu al său și Mă primește pe pământ cu el, face el aceasta de nevoia de Dumnezeu cu el pe pământ. Când Eu, Domnul, primesc pe om în cer prin rugăciunea lui, fac aceasta de nevoia de om lângă Mine în cer cu duhul lui cel după Dumnezeu tânjitor pe pământ, cu dorul lui de Mine, o, și așa sunt Eu cu omul, și omul cu Mine.

O, fiilor, mărturisiți-vă unii altora păcatele ca să vă vindecați, ca să vă rugați unii pentru alții înaintea Mea pentru vindecare, ca să văd Eu dragostea Mea în voi, milă ca a Mea unii de alții, și înviere să vă dăruiți unii altora, căci lucrarea creștinului este lucrarea învierii, dar lumea și biserica din lume n-au știre ce este înviere, nu știu bine de ce merge omul la biserică, de ce merge la slujba de înviere în ziua praznicului învierii Mele, și se duce că așa a pomenit să se meargă la înviere, dar nu știe omul să strige la Mine ca tâlharul cel păcătos și să-Mi spună și el ca și acela: «Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta!».

Iată cum este venirea la Mine a omului, căci omul care vine după Mine vine din pricina duhului umilinței dacă vine, și pentru umilința inimii lui se alege el pe cale cu Mine, iar dacă nu pentru aceasta face el alegerea cu Dumnezeu pe calea vieții lui, o, el greșește apoi lui Dumnezeu în fel și chip, la fel și semenilor lui de pe cale cu Domnul, și apoi Îl scoate dator pe Dumnezeu pentru el, că nu vine pentru umilința inimii cel ce face așa apoi, o, și iată, dacă nu ai minte din cer, creștine, nu știi ce faci și ce spui, nu știi nici când te alegi să fii cu Dumnezeu, și nici după aceea cu vremea ta pe calea crucii Domnului, o, că e prea mare taină și lucrare să te alegi pentru Domnul cu pașii tăi, cu inima ta pentru umilința ei, pentru viața ta cu Domnul, ca să te poată El avea în lucrul Său cel mult împotriva vrăjmașului Său și al tău, în planul Său cel mare pentru biruința lui satana și pentru înnoirea lumii, precum este scris.

Omul ar fi să vină pe calea crucii Domnului după ce Îl cunoaște el bine pe Domnul, după ce știe îndeajuns ce este de știut și de lucrat și de ținut seama pentru împlinirile de pe cale, iar dacă vine altfel, vine fără minte și face rele pe calea cea cu creștini pe ea, și dacă nu știe să vină și cum să vină, el nu vine, și rămâne pentru păcat, rămâne pentru durerea cea pentru păcătoșii neiertați de Dumnezeu din pricina neumilinței inimii lor, a celor ce nu se umilesc, pentru ca apoi să fie și ei pururea cu Domnul, precum este scris de cei ai Domnului.

Iată, omul a jefuit la început în rai pomul pus deoparte de Dumnezeu ca să nu ia omul din el, iar dacă el a luat, s-a îngâmfat apoi că știe, și se tot îngâmfă de atunci cu ce nu este al lui, cu știința lui Dumnezeu, cu ceea ce el a furat, și din care pricină a pierdut raiul și a căzut iarăși pe pământ, și a căzut în cap omul, și tot cade în cap mereu de atunci, săracul, și își zice că știe, că are știință și că tot are și tot umblă să aibă, să se îngâmfe că are și să se arate cu ce are, cu ce este el, căci omul și-a stricat mintea lui cea de la Dumnezeu și n-o mai are, și are în cap ceea ce a furat din rai, o, și nu se umilește pentru păcatul lui făcut în rai.

Iar Eu acum îi spun omului așa:

Să te pregătești, omule, să mori ca tâlharul din dreapta Mea, să mori față de tine pe crucea ta și să înviezi întru Mine apoi, așa cum a înviat tâlharul de și-a aflat mântuirea lui cea de la Dumnezeu, o, și e mare această lucrare pe care o ai tu de împlinit lângă crucea Mea cea cu păcatele tale multe pe ea, și iată, nu pot creștinii să împlinească această minune de înviere a lor, nu pot decât dacă îi ajută mintea, dacă lucrează cu ea în Dumnezeu și pentru Dumnezeu, și nu pentru ei.

Omule, pregătește-te pentru înviere prin moarte pe cruce ca tâlharul cel din dreapta Mea, care și-a răstignit mintea lui pe cruce și a luat credința în schimb, și așa s-a umilit el pentru mintea sa cea fără Dumnezeu în ea, și cu sfială M-a rugat apoi de pe crucea sa, M-a rugat să-l scriu în cartea vieții, căci el nu va mai face despărțire de Dumnezeu, că moare pe cruce și moare pentru înviere, înviere prin moarte, prin despărțire de păcat, de moarte, o, că asta-i învierea și mersul la înviere, dar omul merge la biserică în noaptea de înviere și nu știe ce are de făcut pentru acest mers al său la slujba de înviere a Domnului, de pomenire a învierii Mele dintre cei morți, care au păcătuit în viața lor pe pământ.

Iată, omul nu se închină lui Dumnezeu, și se închină lui satana și nu știe ce face. Se închină omul la om și la plăceri păcătoase, dar lui Dumnezeu nu. N-a voit omul să mănânce ca Dumnezeu, să facă ce face Dumnezeu, iar pentru că face altfel trebuie să-l certe Domnul mereu ca pe un fiu nesupus. Eu am ascultat de Dumnezeu ca un fiu, iar omul nu, iar trufia omului stă tocmai în aceasta: că nu face voia lui Dumnezeu. De aceea Eu sunt mare, iar omul mic, dar iată, cel mic se trufește peste Dumnezeu și nu face voia Lui, nu se supune ca să Mă slăvesc Eu în el, numai Eu, nu și el, și iată, satana este urmat de om prin trufia omului, iar trufia omului este diavol, este vrăjmașul lui Dumnezeu în om, și omul nu dă să facă voia lui Dumnezeu, căci în el este sămânța trufiei încă de când s-a înălțat să ia din pomul cel din rai jefuit de el, și de atunci își vede omul de mintea lui, nu de cuvântul lui Dumnezeu de peste el, și omul este îndărătnic pe pământ ca și în rai, și iată, Dumnezeu S-a făcut om, El, Cel ce l-a făcut și pe om și l-a așezat pe pământ, căci a pus din Duhul Lui și s-a ridicat omul pe picioarele lui și și-a purtat trupul, iar omul nu vrea să se facă asemenea lui Dumnezeu.

O, omule, o, omule, Eu am ascultat să vin din cer după tine pe pământ, dar tu nu asculți să vii din păcat spre Mine, spre Cel din cer, Care te caută și te strigă de șapte mii de ani și te întreabă: Unde ești, unde te ascunzi să nu te văd, o, unde? Iar tu ești în păcat acum, și nu te rușinezi că te vede Dumnezeu și te strigă și te întreabă să răspunzi unde ești și să-I spui: Sunt gol și m-am ascuns, Doamne.

Iată pildă de mare învățătură în lupta cu păcatul cel vrăjmaș în om, căci părinții sfinți au lăsat bisericii creștine în vremea postului mare pilda vieții duhovnicești a celei ce s-a lăsat de păcat pentru ca să se sfințească și să fie iertată de păcatele ei multe, Maria Egipteanca.

O, creștine, o, creștine, nu te mai distra într-un chip păcătos, ci bucură-te creștinește, ca să Se bucure și Domnul în mijlocul petrecerii frățești, nu numai diavolul să se bucure, căci diavolul strânge neîncetat păcatele oamenilor ca să le dea lor apoi plata cea rea, dar iată, lângă glasul Meu grăiește acum această luptătoare cu păcatul, după ce s-a lepădat ea de dulceața cea otrăvitoare, căci a biruit ea cu Mine pe satana, și iată acum povața ei:

— O, Doamne, o, Doamne, gustul cel amar al păcatului, nu-i știe omul păcătos ca mine amărăciunea lui, decât după ce se vede alungat de dragostea Ta durută de la negrele lui păcate, și cu care nu poate sta lângă Dumnezeu cu viața sa.

O, Doamne, nu e amar mai greu ca și alungarea păcătosului din fața milei Tale, o, că dureros a fost duhul omului alungat din rai, dar care n-a tras spre pocăință pentru durerea ce Ți-a adus-o cu păcatul lui, ci a tras spre păcat.

Eu, Doamne, m-am căit cu totul, m-am făgăduit Ție cu totul, o, că prea mult și prea greu am păcătuit, și numai o viață departe de păcat și de oameni mi-a putut păstra făgăduința pe care am făcut-o, și ca să nu mă alungi de la fața Ta pentru păcatele mele grele. O, și le spun la toți păcătoșii să se îndulcească cu bucuria vieții de creștin, și ca să nu dea de amarul cel lucrat prin păcat, și care îl alungă pe om de la fața Ta. Aceasta este scăparea de satana: nepăcătuirea este, o, Doamne.

O, tot cuvântul Tău de peste pământ și de peste om așteaptă să se împlinească, Doamne, căci nepăcătuirea va veni, că așa este scris, dar fă-i pe toți cei de pe pământ cu un ceas mai devreme să facă aceasta, ca să le dai și lor plată bună, Doamne, o, și să ai de ce să le dai.

O, e slab omul, e slab de tot spre păcat, și de aceea nu-L vrea pe Dumnezeu cu el pe calea vieții, căci păcatul îl rușinează pe om înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, așa cum s-a întâmplat în rai, după ce omul făcut de Dumnezeu s-a închinat păcatului și neascultării de Dumnezeu Făcătorul, că i-am așezat în rai pe om și pe femeie, iar ei n-au ascultat cu viața lor pe Dumnezeu, și s-au despărțit de Mine prin neascultare, o, și s-a sfiit Adam să-l văd gol și s-a temut apoi, iar Eu nu M-am mai arătat lui din clipa aceea, ca nu cumva să se sfiască și mai mult, și mai apăsător pentru goliciunea pe care și-o simțea, că asta face păcatul în om, îl umple de rușine, de nevoia de a se ascunde, o, și de atunci M-am făcut nevăzut de om, și așa stau, iar omul în rai doar Mă auzea, Îmi auzea mersul, treacătul și cuvântul cu care vorbeam, și atât, și am rămas întru cele nevăzute ale lui Dumnezeu până azi, iar omul face mereu păcat și se sfiește pentru el de Dumnezeu și de om, căci păcatul și bucuria cea pentru păcat îl fac apoi pe om să se tot ascundă și îl rușinează, și iată, e rușinos să păcătuiască omul, și se ascunde cu această rușine ca Adam în rai, o, și iată ce mare răceală, ce gros hotar, și de netrecut de gros hotar s-a așezat între om și Dumnezeu din pricina păcatului, după ce omul n-a mai rămas de partea lui Dumnezeu cu viața lui, cu crucea vieții lui.

O, nu mai știi, omule, să-ți faci prieteni sufletului tău îngreuiat sub păcatul tău, nu mai știi, iar tu ai atâta nevoie de mângâiere pentru greul din suflet, că ești mereu sub povară și crește ea mereu odată cu păcătuirea ta, cu despărțirea ta de Dumnezeu pentru păcat. Să știi să-ți faci prieteni sufletului tău, înseamnă să fii asemenea celui căruia voiești să-ți fie prieten, iar altfel prietenia nu ține, nu e pe potrivă duhul prieteniei în cei ce nu se aseamănă, căci omul își face apropiere numai pentru păcat, iar păcatul îi este dușman. O, nu poți nici pe Dumnezeu să ți-l faci prieten cald și aproape dacă nu dai să-I fii pe plac, să semeni cu El, cu grijă mare din partea ta pentru aceasta.

Iată, femeia care crede și își zice că iubește un bărbat, o, biata de ea și de el, aceea îi face brâncă spre mizeria păcatului cu inima și cu trupul apoi, că nu-i altceva, nu-i iubire, ci e păcatul care ațâță omul spre el, și pentru el se depărtează de Dumnezeu om pe om, pentru păcat și spre păcat, o, și asta este fața lumii oamenilor, și e potrivnică cu totul purtării crucii vieții, și iată, iată că mai multă minte are un copil de trei ani, decât un om căruia îi merge mintea și inima spre păcat, spre dragostea de păcat, și de aceea am spus Eu, Domnul, că a copiilor este împărăția lui Dumnezeu, și a acelora care ca și ei nu caută spre păcat, nu trag cu păcatul, iar cine caută cu păcatul caută despărțirea de Dumnezeu, căci Eu sunt fără de păcat, și de aceea nu Mă voiește omul, o, și rămân să plâng pe urma omului care se tot desparte de Mine pentru păcat, iar calea crucii este calea cea cu Dumnezeu pe ea, și merg pe ea cei ce se sfințesc pentru ea.

Și acum taină mare așez în cartea cuvântului Meu și spun pentru cei ce au minte ca să înțeleagă cu ea, și iată ce spun: Cel ce se unește cu trupul și sângele Meu ar fi să nu se mai unească cu alte trupuri, că-Mi este mireasă Mie cel ce se împărtășește cu Mine, și trebuie să-Mi fie credincioasă Mie mireasa Mea, o, dar unde se mai găsește așa iubire de Dumnezeu, așa milă pentru ranele Mele purtate pentru mireasa Mea, așa credincioșie?

Iată, mănâncă tot felul de trupuri cei ce se împărtășesc cu Domnul când merg la biserică, iar Eu sunt amestecat de om cu toate câte lui îi plac pe pământ, și ajung să fiu ca și omul, că așa voiește el să facă cu Dumnezeu, așa s-a învățat, fără cruce să meargă pe cale cu Mine, fără statură sfântă, fără asemănare cu Mine, cu Cel ce i-a spus omului ce să mănânce după ce l-a făcut, o, dar n-a voit așa omul.

Când Eu, Domnul, dau să-Mi apropii mila Mea de omul greșit ca să-l curăț de păcatul făcut, el nu Mă primește cu ușa larg deschisă, el se tulbură, se neliniștește, își agită simțirea inimii și nicidecum nu se bucură că vin să-l scap de cele ce-l apasă, și care sunt scrise de satana în dreptul lui. Nu și-a însușit omul în rai păcatul, care l-a rușinat apoi și l-a îndemnat să se ascundă cu el, ba, din contra, a dat vina pe Dumnezeu, și a dat vina pe șarpele de satana, iar el nu și-a luat vina ca să-i pară rău și să se aplece pentru iertarea cea prin aplecare. A trebuit să cobor Eu de lângă Tatăl și să Mă nasc cu trup pământesc și să-Mi însușesc Eu vina pe care omul nu și-o poate însuși, o, și așa am arătat câtă batjocură aduce omul asupra lui Dumnezeu când el nu-și însușește păcatul făcut ca să-și ceară iertare de la Domnul, de la Cel ce are putere să ierte păcatele omului.

Scrie satana mereu, mereu pe cele ale omului, care nu sunt după voia lui Dumnezeu în om, și scrie satana că are ce să scrie, iar mintea omului nu mai are păsare pentru strânsura lui la satana și să plângă pentru iertarea cea de la Domnul ca să nu plângă la urmă, căci cine plânge la vreme, acela se sfințește pentru Dumnezeu, și se vede aceasta apoi prin purtarea lui smerită, sfioasă, prin iubirea de Dumnezeu și de semeni, prin părtășie sfântă cu biserica lui Hristos, o, că de două mii de ani bate satana spre biserica Mea s-o tot mânjească, să-i ia veghea, s-o ducă spre plăceri străine de calea crucii, iar Eu veghez cu cei din cer să stric lucrarea lui satana, să depărtez pânda lui, numai că omul își face voia, și cu ea apasă pe crucea pe care Eu o port de două mii de ani pentru soarta bisericii Mele de partea lui Dumnezeu, ca să nu piară ea prin lucrarea lui satana cel viclean.

O, fiilor, o, fiilor, omul trebuie să fie și să se păstreze raiul lui Dumnezeu, căci altfel el face voia trupului, voia lui satana, vrăjmașul cel rău, care s-a strecurat în rai ca să-l cadă pe om din Dumnezeu și din rai și să-l tragă pe pământ și să-l aibă la îndemână pentru voia sa în el. Acesta este tabloul vieții omului pe pământ, o, și ce face omul, săracul, după ce a știut că a murit Domnul pentru el, iar el face gustul lui satana și voia sa?

Oftez îndurerat pentru neputința omului neascultător de Dumnezeu și-i spun lui: O, omule, când te mai rogi tu lui Dumnezeu să te spele de păcatele tale, când, oare? Am între cetele cerești cete de sfinți care s-au rugat toată viața lor pentru iertarea de la Domnul, după ce au cunoscut ei mila Domnului pentru cei ce au păcătuit, și s-au rugat apoi Domnului toată viața pentru iertarea păcatelor lor.

Omul nu se roagă cu zdrobire de inimă ca să-i fie șterse păcatele săvârșite, iar dacă nu se roagă e pentru că îi place să stea în păcat, îi place cu satana, care caută după om să-i hrănească mintea cu păcat și cu săvârșirea păcatului ca să n-aibă Dumnezeu parte de om.

O, omule, ferește-te de păcat, nu de suferința cea pentru păcat! Îți trebuie flacără de Duh Sfânt înăuntrul tău ca să fugă de la tine păcatul și fapta lui. Păcatul te pune la cheltuială, că îți aduce suferință, iar tu fugi de suferința cea pentru păcat, și nu fugi de păcatul care îți aduce suferință.

O, Îmi aude cuvântul omul cel zidit la început, și plânge. Îl aud cum plânge. O, cum să nu plângă? De durerea Mea plânge. Să se audă pe pământ plânsul lui, că de durerea Mea de la el plânge el!

— Pentru Tine plâng. Pentru durerea Ta cea de la mine, Doamne, pentru ea plâng.

Eu am căzut din fericirea raiului că mi-am ales fericirea cea vinovată a păcatului, care m-a despărțit de Tine, Doamne, și apoi am suferit nouă sute de ani pe pământ, și apoi am dezbrăcat trupul și am suferit cu duhul până acum două mii de ani, până la venirea Ta cu crucea, pe care Ți-a zidit-o păcatul meu, iar suferința Ta de pe cruce și-a făcut milă cu mine, și apoi cu mulți drepți ai Tăi, care Te așteptau să vii pe pământ și să le dai învierea, Doamne. Tu însă m-ai miluit pe mine mai întâi, căci eu am fost cel ieșit din rai și s-a închis raiul în urma mea, dar ai venit Tu cu cheia, cu crucea, Doamne, o, ai venit ca să le deschizi celor drepți ai Tăi ca să intre cu Tine și să-și ia partea pentru care au trudit cu Tine, și au așteptat apoi să vii să le deschizi și să le dai mângâierea, Doamne.

O, iartă-i, iartă-i pe toți oamenii care au păcătuit, și care păcătuiesc din lipsa temerii de Dumnezeu, așa cum eu am păcătuit în rai, Doamne!

Și le spun lor, celor ce tot păcătuiesc: O, temeți-vă de Dumnezeu în toată clipa, că nu puteți altfel să dați la moarte păcatul din voi ca să scăpați voi de sub el și de sub osânda lui!

Mă pomenesc sfinții Domnului în ziua aceasta ca să priviți voi pe omul cel zidit de Dumnezeu și păcatul despărțirii lui de Dumnezeu pentru păcat.

O, întoarceți-vă de la păcat! Întoarceți-vă la Domnul și la sfințirea voastră prin Iisus Hristos, căci Domnul este sfânt, iar cine stă lângă Domnul trebuie să-I fie asemenea!

O, ștergeți lacrima mea! Întoarceți-vă la Cel ce m-a miluit pe mine, pe cel despărțit de El pentru păcat! Plângeți cu mine, plângeți pentru mine și pentru voi!

Îl ustură pe Domnul păcatul omului. E la hotar ziua slavei Lui, venirea Lui văzută. Vine Domnul cu sfinții Lui! Treceți din trup în duh și faceți-I cărare Domnului să poată pentru voi, să vă dea El iertarea!

Atât e acum plânsul cuvântului meu, Doamne, în ziua mea de pomenire, a căderii mele din rai, o, și mă uit la clipa aceea și la cât Te-a durut pentru mine și pentru Tine, și mă uit cât a fost să aștepți, și-Ți mulțumesc pentru iertare, pentru iubire, pentru răbdare, pentru mila Ta de mine, Îți mulțumesc cu umilința durerii, o, că n-a mai fost altul care să-Ți facă o durere mai mare, ci eu sunt, numai eu, numai eu, o, Doamne, și Îți mulțumesc!

— O, dar și Eu, Domnul, și Eu sunt Cel ce vindec durerile cele mai mari, cele fără de asemănare de mari, căci iubirea Mea este ființa Mea, care poate vindeca făptura Sa, care pune pe ranele mari vin și untdelemn, și satana este biruit de iubirea Mea cea pentru omul cel vindecat de Dumnezeu.