3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

De șapte mii de ani omul se mângâie cu păcatul cel potrivnic lui Dumnezeu în om. O, bietule omule, mângâierea cea de la păcat te păcălește toată viața ta pe pământ. Cine să-ți spună ție adevărul despre păcatul tău? Păcatul este diavolul care-ți dă din iad ca să te păstreze sub acest stăpân crud, diavolul, dușmanul lui Dumnezeu și al omului încă din rai, ca să nu-l mai aibă Domnul pe om de partea Sa, de partea sfințeniei, căci Domnul este sfânt, iar omul ar fi să fie și el ca Domnul, dacă mai vrea al Domnului să fie.

O, fii ai cetății cuvântului lui Dumnezeu, faceți milostenie multă ca să aveți în vecii ceea ce faceți și dați. Dacă vreți să aveți mângâiere în cer, dați milostenie mângâiere, și veți fi cei mângâiați în veacul veciei. Ceea ce ați vrea să aveți pe veci, aceea să faceți încă de pe pământ, căci ceea ce faceți și dați unii altora, aceea veți avea, și nu se va pierde.

Dați-vă milostenie bucurii sfinte. Faceți-vă unii altora sfinte bucurii, și le veți avea ca viață veșnică între cei din cer. Cum vă purtați aici, aceea veți găsi strâns acolo, o, frați iubiți.

Iar Tu, Doamne, păstrează-i pe ei cu venirea Ta la ei cuvânt dulce și dă-le lor, dă-le sănătate, dă-le lor tămăduire mereu, că pentru Tine le dai, ca să Te poarte le dai lor, o, Doamne. O, ascultă ruga mea și mângâiere să le dai, că eu iarăși le spun lor acum: mângâiați, mângâiați pe Domnul, și veți fi mângâiați de El, ca unii care împărțiți mângâiere, bucurie și mângâiere! Amin.

— Iată îndemnul mucenicului Pantelimon, tămăduitorul cel fără de plată, o, fiilor! Iar Eu, Domnul, iată ce vă îndemn: O, bucurați-vă, bucurați-vă, fiilor, bucurați-vă ca să iau Eu din bucuria voastră și să Mă mângâi cu ea și să Mă bucur de voi și de la voi, că Mi-e dor de bucurii, o, fiilor!

Bucurați-vă! Așa am lăsat cuvânt acum două mii de ani, ca să fie el împlinit înaintea Mea. O, bucurați-vă, fiilor, bucurați-vă unii pe alții cu bucurii sfinte, că altfel, iată, omul este posac, este greu de purtat de cei din jurul lui și nu-și pot nici ei lucra bucurie. Îmi era tare greu și atunci de la cei care nu se făceau bucurie la întâlnirile dintre Mine și ei și le spuneam: Bucurați-vă și vă veseliți și vă strângeți în cer bucurii pentru veci!

O, bucurați-vă că sunteți ai Mei, și pentru că sunteți ai Mei bucurați-vă, ca să vă cunoașteți ai cui sunteți, și de bucuria asta să vă bucurați!

O, cine să-l învețe pe om bucuria și tainele ei? Unde sunt învățătorii care trebuia să-i învețe pe oameni bucuria cea adevărată? O, omule, o, omule, hrănirea ta cu tine însuți sau cu cineva de care-ți place ție, aceasta înseamnă dușmanul bucuriei tale și se numește el iubirea de sine, iar Eu am spus să se lepede de sine cel care voiește să-L aibă bucurie a sa pe Domnul și să-L urmeze apoi.

N-au bucurii cei ce nu se leapădă de sine, n-au, și dacă n-au, ei sunt cei fățarnici, au ca lucrare fățărnicia de care au nevoie pentru nelepădarea de sine.

Mă trimite Tatăl, și de aceea vin și te strig, omule de peste tot pământul. Îl cert pe satana, îl țin sub cuvântul Meu de certare, dar tu ce faci, omule fără minte de sus? Îți amintesc de omul cel de la început și de căderea lui în ispita diavolului dușman, și fac aceasta ca să iei tu înțelepciune din cer și să te doară pentru tine și pentru viața ta, pentru veșnicia ta. O, smulge-te de sub vraja lui satan! Fără voința inimii nu poți aceasta, iar Eu vin din cer după tine să-ți plămădesc prin cuvânt o inimă nouă ca să Mi-o poți da Mie și să stau Eu în ea pentru viața ta, că iată ce faci tu și cât rău îți faci dacă singur îți porți pașii vieții!

Strig pe ulițe, strig din cer până pe pământ, să se lase omul de satana și să-L slujească pe Domnul, Făcătorul omului, și ca să am cum să-l iert apoi pe om!

O, omule căzut din rai prin cel dintâi care a mâncat din pomul oprit, iată-Mă cum umblu în lung și în lat după tine pe pământ! Am putere în cuvânt, dar caută și tu cu voința ta. Adu-ți aminte de căderea ta din rai. N-am zidit altă casă pentru om în vremea facerii. Am zidit raiul, și l-am închis apoi sub pază de îngeri după ce l-am pierdut pe om. Întoarce-te acasă, ți-am ieșit în cale ca să te ajut să te căiești și să iubești ca Dumnezeu apoi! Te-am iubit de atunci și până azi, și am venit și vin după tine ca să-ți amintesc de casa ta, de raiul părăsit de tine pentru păcat, de Dumnezeul tău, părăsit pentru satana cel vrăjmaș, care ți-a făcut răul de a te scoate din rai.

O, ce frumos e raiul, ce dulce, ce mângâios! Ești ostenit și străin pe pământ, căci casa ta e raiul, omule fără de minte. Mintea omului nu mai este din Dumnezeu după ce el a luat minte din pomul științei binelui și răului. Neascultarea de Dumnezeu l-a făcut pe om să ia numai răul din pomul oprit, iar binele a rămas în pom, a rămas în rai.

Iată, neiubirea de Dumnezeu îl pierde pe om apoi, căci în loc de această iubire omul își alege să iubească păcatul. Păcatul este buba cea rea care îi omoară omului pic cu pic sufletul, așa cum buba rea din trup îi ucide omului pic cu pic trupul, cel și așa trecător după legile trupești, dar sufletul nu se sfârșește, și-și ia partea agonisită ori la dreapta Mea ori în stânga, după cum Eu, Domnul, am spus omului că voi veni și se va face alegerea, după fapte bune sau rele ale oamenilor toți.

Am spus și iarăși spun: Nu este om mai deștept și mai înțelept ca și omul creștin, ca și cel ce trăiește pe pământ după legile lui Dumnezeu pentru oameni. Cei ce stăpânesc popoare și întinderi de pământ, ar fi să nu se teamă ei de cei ce sunt creștini, ci să-i ocrotească mai mult decât pe orice alte averi și biruințe, că nu e aur mai de preț într-o țară ca și această sfântă și veșnică bogăție și binecuvântare din partea cerului pentru cetățile de pe pământ.

Este Dumnezeu, și dacă este, El este Tată, iar Tatăl are fii, căci Dumnezeu este Făcătorul omului. În mâna Mea stă toată puterea în cer și pe pământ, nu în mâna omului căci nu se poate aceasta, fiindcă omul este nedrept cu Dumnezeu și cu semenii lui. Dacă ar fi în mâna omului voia și puterea, o, nu mai era de mult pământul și tot ce e pe el.

Este Dumnezeu și este Stăpân Dumnezeu, o, și nu-i place aceasta omului, căci omul are multe dorințe vătămătoare din pricină că nu i s-a dat de la Dumnezeu să știe tot, să vadă tot, să poată tot, să facă tot, și iată, și așa cât i s-a dat el se trufește cu mult mai mult decât Adam în rai, iar trufia este diavol, și este vrăjmașul lui Dumnezeu diavolul, o, și așa s-a născut vrăjmașul lui Dumnezeu, și omul este cel ce se face vrăjmaș prin trufie, prin îngâmfare, prin dorința de mărire, și de aceea trebuie să lucreze Dumnezeu ocrotirea cea pentru fii, căci Domnul are împărăția Sa pe pământ și fiii ei, și n-a fost altfel niciodată pe pământ, n-a fost să nu aibă Domnul împărăție, iar omul vrăjmaș pe Dumnezeu, luptă împotriva împărăției Mele și a fiilor ei.

Nu poate nimeni să-Mi ceară socoteală, căci Dumnezeu nu dă socoteală nimănui, ci lucrează și Se îndură de cine voiește precum este scris, numai că omul nu se umilește, și de aceea Eu, Domnul, veghez clipă de clipă cu toate suitele cerești și îngerești pentru voia Mea în cer și pe pământ, și i-am învățat pe creștini să spună Tatălui cerului și al pământului: «Tată, facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ», și această rugă ține cerul și pământul și omul dintre cer și pământ și toată facerea și legile ei, și iată, este Dumnezeu, și vine Fiul lui Dumnezeu cuvânt peste pământ ca să împlinească tot cuvântul cel așezat în cartea lui Dumnezeu cea scrisă pe pământ din voia lui Dumnezeu, și după care Domnul lucrează tot ceea ce lucrează.

Ca la școală grăiesc Eu, Domnul, în ziua aceasta, ca să-l pot sfătui pe tot omul să creadă sau să nu uite că este Dumnezeu și că vine ziua judecății pentru tot ceea ce a lucrat fiecare om în viața lui de pe pământ, și apoi răspunsul dat înaintea lui Dumnezeu pentru cele lucrate, și ca să se aleagă la dreapta sau la stânga lucrarea fiecărui om care s-a născut și a viețuit pe pământ între oameni.

O, omule, păcat că stai fără răspuns înaintea lui Dumnezeu cu viața ta pământească! Vine clipa să te întâlnești cu Mine și n-ai grijă să-ți strângi un răspuns care să te bucure și să te mângâie în ziua când îți vei lua în primire averea strânsă în viață, ori pentru slavă cu Dumnezeu și cu cetele cerești, ori pentru foc care mistuie pe cele ce nu se potrivesc de partea lui Dumnezeu.

Scoală-te, omule, din nepăsarea de suflet și cere-Mi să-ți dau trezire și duh de înnoire, că iată-Mă cuvânt peste tine mai înainte de ziua Mea cea mare și fă-ți timp să auzi și să vezi și să crezi și să te alegi de-a dreapta Mea ca fiu al lui Dumnezeu după fapte, și hai, că iată, îți ies în cale ca să te ajut, ca să te învăț să poți, căci nepăsarea dă să te înșele și să pierzi plata cea miloasă când va fi să stai înaintea Mea pentru ceea ce va fi cu tine după viața ta de pe pământ. Mila Mea te cuprinde în ea, iar cuvântul Meu te îndeamnă și te învață. Ia Scriptura și citește-Mă pe Mine din ea și vei vedea ce putere are Dumnezeu pentru tine, pentru învierea ta încă de pe acum, o, și vei fi miluit dacă vei da să Mă asculți acum, omule pribeag, căci omul cel fără Dumnezeu pentru pașii vieții lui este pribeag, este pierdut.

O, omule, o, omule, câtă primejdie pe Dumnezeu și pe tine să dai de peste tine sfatul Domnului și să te porți după mintea ta! Ești flămând și însetat și tot cauți salvare, și nu știi cum s-o găsești dacă ai pierdut avuția dată ție de Tatăl la facerea ta. Cauți mereu să-ți fie bine și nu-ți dă prin minte ce cauți. O, tu cauți raiul din care ai căzut prin mintea ta căzută. Ți-a căzut din Dumnezeu mintea pe când erai în rai, unde n-aveai cum să stai fără Mine, căci din Mine ți-am dat viață trupului și duhului din el apoi.

O, M-ai părăsit în rai, omule, M-ai părăsit de tot. Te-a părăsit și raiul pe tine apoi, dacă L-ai părăsit pe Tatăl tău și ai părăsit tot ce a făcut Tatăl pentru tine. Te-a părăsit raiul, omule pribeag pe pământ după ce ai căzut din rai. Cu toată taina și lucrarea raiului caut după tine de șapte mii de ani și mai bine și umblu pe pământ de la margini la margini și-ți țin calea ca să înțelegi că Tatăl Își caută fiul pierdut ca să-i arate calea înapoi, iubirea care îl așteaptă ca să îl învețe ea calea înapoi.

Țara pribegiei e plină de desfrâu și de tot amarul înșelător. O, e numai desfrâu pe pământ, că pe pământ e omul care L-a părăsit pe Tatăl Dumnezeu în rai și a căzut pe pământ, căci și-a ales desfrâul și timpul în schimbul veșniciei lui din rai. I-am scris omului în rai iertarea după ce el L-a părăsit pe Dumnezeu și a căzut din rai, și a fost să vin Eu, Fiul Tatălui, să plătesc iertarea lui pe pământ, și a venit atunci iubirea pe pământ după om, iubirea cea din rai, o, că numai iubirea îl poate vindeca pe om de păcat, numai ea, și iată, acum plâng în cuvânt ca să Mă audă omul și să-i dau lui înapoi raiul și intrarea în rai, asemănarea lui cu Dumnezeu și întoarcerea acasă în slava cea de fiu al Tatălui Dumnezeu.

O, mare e iubirea Mea, și cu ea strig după om și spun: Nu mai păcătui, omule pierdut prin păcat! Nu pentru păcat te-a zidit Dumnezeu, ci pentru asemănarea ta cu El prin sfințenie, iar cine iubește ascultă așa și se face sfânt, se face locaș al raiului, al Domnului, al slavei de sus, care așteaptă să coboare pe pământ cu toate tainele celor nevăzute ale facerii lui Dumnezeu, împărăția cea de sus pe pământ cu cei ce iubesc, cu fiii lui Dumnezeu, cu cei ce au de Tată pe Dumnezeu pe pământ, și cu care Eu, Domnul, voiesc să-l biruiesc pe satana, și iată, dau să încep înnoirea lumii în mijlocul neamului român, că aici Mi-am așezat cortul ca să vin cuvânt pe pământ și să lucrez tot prin cuvânt ca la început, precum este scris să vin și să lucrez sub numele Meu cel nou: Cuvântul lui Dumnezeu.

În ziua aceasta de praznic de naștere mărturisesc eu, mama Fiului lui Dumnezeu, taina nașterii de sus a omului păcătos și salvarea lui din păcat prin iertarea care vine de la jertfa de pe cruce a Fiului meu Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor pe care omul le-a făcut în viața sa și a venit apoi spre cunoașterea lui Dumnezeu și spre sfințirea cea de sus, prin care Domnul locuiește apoi în omul cel curat de păcat și crește Domnul în el și Se arată cu sfințenia Sa prin cei ce Îl poartă pe El întru ei.

Și spun acum așa: Precum în ziua când îngerul m-a vestit că S-a întrupat Domnul în mine pentru nașterea Sa apoi din trupul meu cel fecioresc, așa se petrece și cu așezarea Fiului meu Iisus Hristos în cei credincioși prin împărtășirea cu trupul și sângele Lui în vremea Sfintei Liturghii prin care Domnul Se jertfește pentru nașterea de sus și apoi pentru creșterea întru El a celor ce se sfințesc pentru El prin unirea cu Sfântul lui Dumnezeu, căci Domnul S-a lăsat lor și a spus: «Luați, mâncați și beți trupul și sângele Meu spre iertarea păcatelor vieții și sfințiți-vă pentru sălășluirea Mea întru voi!».

Apoi ei trebuie să aibă grijă de Domnul Care Se dăruiește lor, așa cum am avut eu grijă în toată vremea purtării Lui în pântecele meu, și apoi până la întâlnirea mea cu El între cei din cer, și aceasta să însemne apoi nașterea Domnului întru ei în toată vremea lor pe pământ și ținerea întru sfințenie a locașului trupului lor în care Domnul intră și crește și Se arată că este, și în toată vremea să aibă în grijă pe Domnul, pe Cel ce intră întru ei prin ușile închise și locuiește înăuntrul lor cel fără de păcat apoi, căci li s-au iertat păcatele de până atunci prin așezarea Domnului întru ei, o, și să nu uite că Domnului Îi trebuie locaș sfânt așa cum Și-a făcut El în trupul meu fecioresc, și să nu-și mai dea ei mintea mai mult spre altceva ca și spre Domnul, de Care trebuie să aibă ei întâia lor grijă și iubire, iubirea cea de mamă și bucuria aceasta unică până la sfârșit.

Și iată, mărturisește mama lui Hristos taina nașterii de sus a celor credincioși Lui, căci Domnul intră la ei ca în Sfânta Sfintelor Lui și-Și întărește întru ei împărăția Sa și crește ea întru ei și cresc ei întru El și nu mai este loc de păcat, și este iubirea Domnului întru ei și între ei, așa cum a fost ea întru și între ucenicii Lui cei dintâi prin taina cinei celei de taină, prin așezarea Domnului întru ei, și au fost ei apoi sfinții Domnului, Sfânta Sfintelor Lui, iar eu am fost fericită atunci pentru Fiul meu Hristos, Care Și-a împlinit peste ei lucrarea pentru care a venit de la Tatăl ca să-i aducă la Tatăl pe cei dăruiți Lui, și cărora El S-a dăruit lor prin sălășluirea Lui întru ei trup și cuvânt, și așa este mântuirea omului prin taina bisericii lui Iisus Hristos, taina care sfințește omul și se face el iesle sfântă, peștera cea tainică în care Domnul Se așează spre nașterea de sus a celor ce tânjesc să se facă fii ai lui Dumnezeu prin întruparea Lui întru ei și prin sfințenie mare a lor, căci locul pe care Se așează Domnul este loc sfânt, precum este scris.

Aceasta mărturisesc eu, mama lui Hristos, în zi de praznic de naștere. Iar din clipa aceasta să se știe de către cei ce se unesc cu Domnul prin împărtășirea cu trupul și sângele Lui întru ei, că aceia sunt Sfânta Sfintelor Lui și sunt despărțiți de păcat și sunt fiii împărăției lui Dumnezeu și ai iubirii Lui, numai ai iubirii Lui întru ei, și să rămână ei în ea tot timpul, căci el a spus celor ce-L iubesc pe El: «Rămâneți întru iubirea Mea!». Amin.

— O, mama Mea, ceea ce nu s-a știut bine și pe de-a-ntregul de către fiii bisericii lui Hristos, iată, se știe de acum încolo, căci tu ai deslușit cu mare lumină taina nașterii Mele întru cei ce-Mi urmează prin lepădare de sine și prin sfințenie, prin viață fără de păcat, mamă. E mare această zi de amintire a nașterii Mele. E mare și mărturisirea ta acum, căci tu ai așezat în mare sfințenie pe cei ce se unesc cu Mine prin trupul și sângele Meu, când Eu, Domnul, Mă dăruiesc lor spre iertarea păcatelor lor de până atunci și spre sfințenia lor apoi.

Să binecuvântăm această dulce zi de amintire, o, mamă a Fiului lui Dumnezeu Tatăl. Tu ești din partea Domnului împărăteasă a cerului și a pământului și ești slăvită prin Scripturi cu acest rang sfânt, și hai să te dăruiești la masa cea de azi și să împărțim apoi din ea, mama Mea!

— O, Fiule frumos al Împăratului Dumnezeu Tatăl și al meu, e mare taina lucrărilor cerești și îngerești între cer și pământ, dar a rămas prea pământesc omul zidit de Dumnezeu și toți cei ieșiți din el ca să poată înțelege omul taina lui Dumnezeu atât de mult lucrătoare, atât de mult, Fiule Iisus. O, e multă durere strânsă în cer de la tot omul. E prea pământesc omul, se oprește pentru sine, nu se dă lui Dumnezeu și își pierde viața zi după zi și nu-și strânge în cer ca să aibă viață cu Dumnezeu apoi. Omul este fără minte, și-a pierdut-o prin ieșirea de sub ascultare de Tatăl său Dumnezeu și de atunci face ce voiește el și își alege ce să facă, ce să fie, iar Dumnezeu nu mai are dreptul peste viața lui.

O, ce mult te-ai depărtat de Tatăl Făcătorul, omule pribeag! Ai pierdut calea spre acasă. Rătăcești buimac printre toți cei ca și tine lipsiți de Dumnezeu și nu mai știi să-ți privești pașii pribegi și tot mai pribegi spre țara părinților tăi și ești pe calea lumii fără Dumnezeu și umbli gol ca și toți cei lipsiți de veșmânt, dar cine să te facă să crezi că n-ai hăinuță, că nu mai vrei din cer să ai și să porți? Lipsa din inima ta a poruncii iubirii de Dumnezeu ți-a schimbat ființa și te-a înstrăinat de Tatăl tău din cer. Dai să te tot minți că-L iubești pe Dumnezeu, că ești al Său, când tu slujești la tot ce te desparte de părtășia cu Dumnezeu, de statul tău sub ascultarea de El așa cum am stat eu pe pământ încă de pruncuță slujindu-I numai Lui prin lepădarea de sine ca să fie numai Dumnezeu voia mea. Tu însă îți alegi ce să faci, ce să fii, ce să ai, o, și nu știi ce faci și cât de mult Îl disprețuiești pe Dumnezeu Tatăl și pe toți cei din cer, căci ți-ai ales pământul și trufia de a fi propriul stăpân al pașilor vieții tale. Toate acestea ale tale ți le amintesc ca să știi cât de mult L-ai părăsit pe Dumnezeu și cât de departe de dragostea Lui stai.

Omul ar fi să lucreze numai pentru Dumnezeu totul, și nimic pentru sine. El însă are familie, are copii, are griji, și iată, se zbate în ele și n-are vreme să se uite în sus la sărăcia pe care și-a strâns-o în cer, căci el și-a ales pământul și a uitat că-și pierde viața și că nu și-o strânge ca să aibă în cer.

O, Fiule Iisus, așa m-a purtat Duhul să grăiesc acum, căci pierderea omului doare, iar durerea aceasta crește cu fiecare clipă, cu fiecare om care nu-și trăiește pentru Dumnezeu viața lui pe pământ. Lucrarea omului a fost să fie raiul, paza și lucrul cel de rai, și apoi intrarea lui în odihnă, în averea cea de rai.

O, dacă în rai nu a dat omul să asculte, cum să poată asculta el pe pământ de lucrarea raiului? Nu vrea omul să lucreze și să ocrotească raiul, o, nu vrea. Voiesc să-l înduioșez pe om prin grăirea mea de azi și să se întoarcă să lucreze ce i-a dat Dumnezeu să lucreze, și să asculte așa și să ceară cu rugăciune plânsă inimă nouă să-i dăruiască Tatăl, căci omul s-a pierdut de Dumnezeu și nu mai are nici o părtășie cu Tatăl său, o, nu mai are, ca și fiul risipitor plecat de la părinți și mâncând roșcove cu porcii, cu fiii lumii, cu cei ce au părăsit ei pe Tatăl Dumnezeu.

O, voi, cei care rătăciți fără Tatăl, faceți-vă cunoscuți lui Dumnezeu! Părăsiți calea lumii și spuneți cu suspine: Tată, am greșit, primește-mă și mă iartă și apoi să-Ți fiu supus, și lucrător cu Tine ca să capăt înapoi viața risipită. Așa să ne ajuți pe noi, pe toți. Amin.

— O, câtă aplecare spre om, câtă stăruință ai pus în cuvânt ca să învii dorul de Dumnezeu în om, mamă!

Am grăit despre depărtarea de Dumnezeu a omului și despre iubirea Mea, care-l poate înduioșa spre pocăință, spre dobândirea harului sfânt asupra celor ce sunt de partea Mea pe calea vieții lor.

Mi-e milă de toți oamenii, Mi-e milă mai mult decât acum două mii de ani când M-am smerit pe cruce ca să Mă dau răscumpărare pentru salvarea omului. O, Mi-e milă și mai mult ca atunci, Mi-e milă când văd omul risipindu-și zilele vieții fără să-și agonisească lângă Mine în cer loc sfânt pentru venirea lui la Mine după ce sfârșește mersul pe pământ.

O, omule, vino la Domnul! Dacă nu vii de mic, vino măcar când cazi sub sarcina păcatelor tale multe și te doare sub ele! Vino să-ți fie milă de Mine că am suferit de la tine! Vino să crești pentru palatele cerești, pentru Sfânta Sfintelor Domnului, pentru Ierusalimul pe care voiesc să-l dăruiesc acum, la sfârșit de timp, celor ce ascultă de Dumnezeu și de venirea Mea cea cu slavă de cuvânt pe pământ, căci voiesc să fac raiul pe pământ și să-l așez înaintea celor care au iubit pe Domnul cu toată aplecarea, cu râu de pocăință în inima lor pentru multele lor păcate! Nimeni nu merită ceva de la Dumnezeu, dar cei ce au în inimă pocăință intră sub harul iertării, ca tâlharul care s-a pocăit și l-am luat cu Mine în rai ca pildă de pocăință pentru cei păcătoși care stau de partea lui Dumnezeu pentru greșalele lor.

Omul este iscoditor și apoi greșește prin acest păcat care vine de la duhul rău în mintea omului, a celui care bâjbâie pentru credință, iar Eu vin pe pământ cuvânt ca să ia omul îndemn din el să vină spre împărăția cerurilor și să lucreze apoi la ea peste viața lui în fiecare zi și să ceară prin rugăciune și să păstreze tot la fel, tot prin rugăciune să aibă grijă să nu piardă această avere.

Dar ce să faci cu toți cei care nu știu ce să facă cu timpul vieții lor? O, cum să fac cu tine, omule, să te ții tu pe calea vieții și a lucrărilor ei? Iată, îți faci rost de timp să mergi la sala de sport, să mergi la distracție, să te dezbraci de sfială pentru păcătuire, dar ca să-ți folosești vremea pentru averea ta din cer, o, când îți vei face timp?

O, ce vei face, omule, fără nimic în cer? Veșnicia te așteaptă și pe tine dacă ai strâns ceva și pentru tine în ea, dar tot ce faci nu te înduri să le pui în veșnicie, și iată, rămâne pentru pieire tot ce faci, tot ce ai pe pământ, iar sus ești zgârcit să-ți faci bogăție. O, vino spre înțelepciunea vieții veșnice! Uită-te la sfinți, căci ei și-au zidit viață în cer cât au stat pe pământ. Tu ești atâta de sărac pentru viața ta din veșnicie și n-ai agoniseală pentru ea și nu te temi să stai fără de rod pentru cer.

Îți faci mult rău pe pământ, omule, iar când ți-ar spune careva că faci rău, tu te superi, că tu ești învățat să fii bine văzut de cei din jur, și nu poți purta înfrângeri și stai mare în tine pentru tine mereu, mereu. Când cineva îți zice că ești bun, te lași pe tânjeală și mai mult dacă așa crezi, dar Eu, Domnul, te învăț cerește să faci ca Mine și să zici celor ce-ți zic ție că ești bun, să zici că numai Dumnezeu este bun. O, să nu te aibă cineva de bun în inima sa, că nu este spre răul tău aceasta. Căderea în greșeli mari te ajută să fii umilit, sfios, smerit ca David, și nu te mâhni la inimă și la față când ești disprețuit pentru relele tale, și nu te dezvinovăți, ci bucură-te când ești văzut rău de cei din jur, că fără umilința inimii pieri din mâna lui Dumnezeu. Să simți înfrângeri și să înveți să te smerești, căci ești om mărunt, nu ești ca un Moise, ca un David, care s-au smerit prin înfrângeri și s-au privit greșiți.

O, iată de ce am venit și vin cuvânt pe pământ! Plânge duhul dragostei dintâi, care și-a pierdut locul din om. Plânge facerea toată după omul care a pierdut dragostea cu care a făcut Dumnezeu cerul și pământul pentru om. O, cum să-l întorc pe om la dragostea pentru care a fost el zidit de Dumnezeu?

O, omule, întoarce-te, întoarce-te la dragostea dintâi, la taina și lucrarea pentru care ai fost zidit de Dumnezeu! O, întoarce-te! Vreau să te ajut să poți. Te-a păcălit satana la început ca să te cadă în dragostea de păcat, și aceasta s-a întâmplat fiindcă n-ai avut grijă să asculți de cuvântul Meu de peste tine și ai ascultat de glasul vrăjmașului Meu și al tău și i-ai dat ființă prin neascultarea ta. Când te-am zidit și te-ai văzut mare te-ai îngâmfat și te-ai dorit deasupra lui Dumnezeu, și s-a ivit atunci duhul cel potrivnic și s-a încuibat în îngerul cel mare, care te slujea din partea Mea și s-a voit cu tot cu tine deasupra Mea și s-a întâmplat căderea cea mare a ta și a lui și a îngerilor care te slujeau, și de atunci și până azi nu s-a mai sfârșit lupta. Dar acum două mii de ani am coborât Eu, Fiul lui Dumnezeu Tatăl, am coborât pe pământ și am luat trup de om ca să-l biruiesc pe satana din om și să plătesc tributul răscumpărării tale, o, și încă de atunci am spus că a fost judecat stăpânitorul cel vrăjmaș al acestei lumi străine de dragostea de Dumnezeu, dragostea dintâi, cu care am zidit lumea pentru care M-a dat Tatăl să fiu zdrobit de om prin crucea pe care am fost țintuit în cuie ca să-Mi dau Duhul și să pot să merg să-i scot din iad pe cei zdrobiți de moartea cea de la păcatul omului întâi zidit, o, și de două mii de ani s-a ivit antichrist cuibărit în duhul îngâmfării omului căzut din Dumnezeu prin păcat, căci omul prin păcat cade, iar slugile lui antichrist luptă acum în forță să șteargă numele Meu de pe pământ și din oameni, dar îi vestesc că zdrobirea lui satana și a slugilor lui va fi cu mult mai rușinoasă ca acum două mii de ani, căci cuvântul lui Dumnezeu vine cu putere ca o sabie care taie la amândouă capete, iar Eu, Domnul, Îmi voi răscumpăra vremea omului pierdut în vreme și biruința Mea cea cu slavă mare acum, căci tainic lucrez, tainic Îmi ocrotesc mersul și împlinirea cuvântului, și le spun slujitorilor duhului potrivnic să se aplece și să se facă creștini mai înainte de pedeapsa cea rușinoasă a celor potrivnici lui Dumnezeu, și să nu uite că merg cuvânt peste pământ, și cuvântul Meu așează împărăția Mea și nunta cea dulce dintre om și Dumnezeu, căci omul se va întoarce la Dumnezeu, la dragostea dintâi.

O, omule, nu vei mai avea altceva de făcut, căci toate cele potrivnice nu vor mai fi și va fi numai cuvântul lui Dumnezeu și împlinirea lui, căci așa este scris, iar tu întoarce-te, întoarce-te la dragostea dintâi!

Fiilor, fiilor, ce fericiți vor fi cei ce au ales și au lucrat cu Dumnezeu pe pământ! Aceia vor fi cunoscuți de Dumnezeu și de sfinți, și așa a fost mereu cu cei iubitori de Dumnezeu, căci li s-a făcut în cer primirea ca unor prieteni bogați de lucru sfânt, de mare trebuință în cer apoi lor. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să fie defăimați, batjocoriți, vorbiți de rău, și sunt între aceștia dintre cei care dinadins caută acestea peste ei, căci Eu, Domnul, am fost batjocorit, biciuit, scuipat, pălmuit, disprețuit, o, și numai așa îl poate omul birui pe satana, căci altfel cade, bietul de el, în păcat și în bucuria cea de la păcatul înșelător asupra omului căzut din dragostea lui Dumnezeu, căci sunt împrumutate de la diavol toate aceste bucurii vremelnice, și sunt lipsiți de darurile sfinte cei ce se înfruptă din păcat, de vreme ce ei nu știu să rabde și să fie defăimați și biruitori prin aceasta ca și Dumnezeu, ca și sfinții Lui.

E păcătos omul, bietul de el, și îi trebuie duh umilit să aibă ca să-și vadă păcatele sale tot timpul, nu pe ale altuia, căci fiecare va sta cu viața lui înaintea tronului lui Dumnezeu. O, dar tu, omule, nu ai duh umilit, și nici umilire din părți nu ai și nu vrei să ai, o, și nu ai cum să-ți privești păcatele și să te căiești din vreme, căci tu ai dor de tine însuți și dai să fii de partea ta mereu, să te ții bun și drept în fața semenilor tăi, o, și cu așa purtare a ta vei merge înaintea Domnului, dar acolo nu se potrivește omul cel cu părere bună despre sine, ci numai cel umilit, numai cel care se teme de Domnul pentru multele lui păcate, dacă are cu ce duh să și le înțeleagă ca vrăjmași ai mântuirii lui.

Prea mult te gândești la tine, omule, prea mult ții la tine și se vede aceasta! Se vede cât de mult ții seama să-ți fie bine ție și lași la urmă pe aproapele tău și starea lui, și aceasta pentru că vrei să ai dreptate tu. O, prea mult ții la tine și de aceea te superi, te mâhnești, te întuneci, te asprești când nu-ți cade bine ceva sau cineva sau un cuvânt sau o stare care vine să-ți încerce statura ta de creștin. Iubirea de sine însă nu te lasă să fii om al lui Dumnezeu, căci Eu am fost disprețuit, biciuit, nedreptățit și răstignit apoi, și așa am răbdat iubind.

Iată ce te învăț dacă vrei să fii după chipul și asemănarea Mea: nu-ți pierde vremea cu cel trufaș și ambițios pentru voia sa, pentru părerea sa! Lasă-l să-și facă voia dacă asta alege el, iar tu stai cu Domnul mărturisindu-ți păcatele în fața Sa. Și dacă-ți cere socoteală cel trufaș, spune-i că stai înaintea Domnului pentru ca să-ți ierte păcatele mărturisite, multe și grele ele, și lasă-l pe cel îngâmfat în mintea sa să stea, iar tu să stai cu Domnul în părtășie, nu cu omul să stai.

O, mama Mea, învăț creștinii în ziua ta de serbare a nașterii tale pe pământ între oameni, mamă. Îmi caut ziua de odihnă. Caut de șapte mii de ani, de când omul zidit de mâna Mea a păcătuit prin neaplecare, mamă. Caut plângând, caut strigând: Unde ești, odihna Mea? Întreb omul: Omule, învață-Mă ce să fac să-Mi aflu ziua de odihnă?

O, mama Mea, ce mult grăiesc Eu în vremea aceasta! Ce mult caut să-Mi găsesc odihna, mamă! Eu am lucrat aplecarea ca să nu-I stric Tatălui statul în Mine, dar omul se apleacă duhului rău și îi dă în el stat duhului rău, mamă.

O, cum să nu plâng? L-am făcut pe om să-Mi fie loc de odihnă și lucrare a Mea, iar el se dă duhului potrivnic Mie, și Mă doare mai mult decât pe cruce depărtarea de Mine a omului și aplecarea lui spre păcat.

Voiesc să te bucur în ziua ta de praznic și-Mi șterg lacrima acum și aducem povață tare peste cei ce Ne poartă pe pământ cu lucrările cele de sus, o, și Ne căutăm cu ei mângâierea, mamă. Și acum învață-i și tu, și toți să ia de la ei povață de sus, iar cei ce vor lua cu adevărat vor învăța aplecarea, Îmi vor da în ei odihna Mea pierdută și-Mi vor da ei mângâiere, mama Mea.

E zi de praznic, zi însemnată în calendarul creștinesc cu semnul mare, și sunt venit cu hrană pe masă la voi, și apoi voi să împărțiți din ea peste tot pământul, căci ea nu se împuținează, ci sporește mai mult când se rupe din ea și se împarte peste tot din destul.

Acum deslușesc pentru toți înțelesul tainei de păstor, căci trebuie să se știe ea, de vreme ce atâția se tot ridică să învețe din carte și să se ia de păstorit peste cei din jur fără să știe ei și îndatoririle celui ce se ridică să fie păstor și să lucreze după acest nume. Un așa slujitor nu poate să-și ia singur, ci numai dacă este trimis din cer cu numire și cu binecuvântare de la cel mai mare, și care la rândul său este un trimis.

Când Eu, Domnul, Mi-am început lucrarea de Păstor am avut trimitere pe pământ, căci M-a trimis Tatăl să cobor din El și să Mă nasc pe pământ ca omul și să cresc prin cele duhovnicești și să ies apoi desăvârșit cu lucrare de Păstor să pasc oile Tatălui Meu, pe cele care Îmi aud glasul și Mă cunosc după glas și se țin după Mine să le păstoresc cu cele de la Tatăl date să le împart. Nu forțez pe nimeni să vină după Mine și vin numai cei ce-Mi aud glasul și Mă cunosc după glas.

Un păstor se cunoaște după viață și apoi după glas, după hrana împărțită, și mai ales după puterea pe care și-o dovedește prin cuvânt și prin împlinirea cuvântului, prin semne dovedite, așa cum s-a petrecut și cu ucenicii trimiși acum două mii de ani în numele Meu și au lucrat ei din Mine, nu din ei, și s-au arătat ei minunați prin semne mari, păstori care-și puneau viața pentru oi.

O, dar nimeni să nu uite că un păstor are înfățișare de păstor, se cunoaște după înfățișare, după veșmântul de păstor, de apostol, și mai ales prin semnul de păstor trimis de Hristos: crucea.

Iată mulțimea celor fără semnele păstorești, iată-i pe cei mulți care ies la seceriș, zic ei! Eu, Domnul, spun pentru aceștia, și iată ce spun:

Poporul Domnului și toți lucrătorii de la Domnul între cei păstoriți, acest fel de popor n-a fost de când e veacul oricum la înfățișare și la veșmânt, ci numai cu straie sfinte și numai ca Dumnezeu. Și să se uite cei ce păstoresc oricum, să se uite ei la biserica lui Iisus Hristos, la slujitorii din biserici, care și-au păstrat portul dat de Dumnezeu pentru păstori, și de aceea s-au zidit mănăstiri și așezăminte sfinte, ca să se strângă cei ce au luat viață sfântă să trăiască și veșmânt la fel. Dar tu, care te îmbraci ca fiii veacului acesta, cu costum și cu cravată strânsă pe după gât, oare cravata ta îți este ție semnul de păstor, te întreb? O, unde ai auzit de prin Scripturile tot citite de tine să se fi purtat slujitorii și proorocii și apostolii lui Dumnezeu cu costum de lume și cu cravată la gât? Iată, slujitorii din biserici, de care tu te împiedici ca să te smintești și ca să smintești și pe alții, aceștia păstrează veșmântul care seamănă cu al lui Hristos și al sfinților Săi, iar tu semeni cu fiii lumii, nu cu fiii lui Dumnezeu. Trebuie binecuvântare după datină pentru tot ce faci în numele Domnului peste oameni, nu de capul tău, iar binecuvântarea o iei de la Dumnezeu prin cel căruia i se dă să binecuvinteze, iar tu să lucrezi apoi pentru Domnul și pentru oameni, dar nu pentru tine și pentru trufia ta.

O, este scris în Scripturi, dar omul nu citește, sau nu dă să înțeleagă cu credință și zadarnic citește, și apoi se lasă ușor înșelat de rătăcirea celor care se scoală să înșele cu duhul pierzării pe mulți de pe cale dintre cei necunoscători, și care nici nu stau sub povață, și vin păstori străini și-i fură de pe cale doar pe cei neîntăriți cu cunoștința cea pentru creștinii cei statornici de partea lui Hristos și a așezării Lui cea de două mii de ani prin biserică, prin sfinți și prin strămoși.

Sunt la masă de cuvânt cu Ioan Botezătorul, cu cel trimis de Tatăl să se nască pe pământ, o, și așa vin cei trimiși de cer și se arată ei în veșmânt de fii ai lui Dumnezeu înaintea oamenilor, și nu ca oameni ai lumii după înfățișare, ci ca păstori prin ceea ce sunt ei cu viața și cu arătarea lor, iar Ioan îi învăța pe toți cum să le fie iertate păcatele, ca apoi să le fie împărtășită și lor împărăția cerurilor și tainele ei cu omul, iar cei care nu ascultau de glasul lui care striga: «Pocăiți-vă!», o, aceia nu înțelegeau nimic din cele venite din cer pe pământ ca să se împlinească în vremea aceea sub ochii lor. Nu înțelegeau pentru că nu se pocăiau cei ce auzeau pe Ioan strigând: «Pocăiți-vă!».

Iată, și Eu strig în vremea aceasta, strig de aproape șaptezeci de ani, strig și la creștini, strig și la cei lipsiți de viața de creștin prin faptele lor. Strig și tot strig, că apoi dau drumul mâniei pentru păcate ca să-i ajut pe păcătoși să-și plângă păcatele și să le ajute pocăința cea pentru păcate, că altfel omul nu știe altceva decât să facă păcat de la mic la mare, de la cel mare până la cel mic, iar păcatele pregătesc suferința cea pentru păcat, precum este scris, numai că toți cei orbi și grei pentru credință și pocăință nu simt, nu se simt, nu folosesc strigarea lui Dumnezeu, și până la sfârșit își văd de rătăcirea lor, de nedragostea lor, în care stau reci de Dumnezeu și iubitori de păcat.

O, nu mai sunt păstori cu milă de suflet și de veșnicia sufletului omului. Mila cea goală de viață și de pocăință pentru viață, acest fel de milă își dăruiesc între ei cei lipsiți de viață veșnică pentru om, o, și nu mai găsesc om care să Mă ajute să-Mi facă loc în sufletul celui orbit de iubirea de sine, și caut și tot aștept să găsesc fii cărora să le fie milă de Dumnezeu și de oameni.

O, omule, te-am zidit din pământ, și din pământ au ieșit toate celelalte vietăți, dar pe tine te-am zidit Eu, Domnul, cu mâna, ca să-Mi fac locaș Mie din trupul tău apoi, din inima ta. Te-am făcut din pământ cu mâna ca să stau apoi în tine ca în casă, să stau cu îngerii Mei în casă, o, dar Mi-ai luat casa, ai dat afară pe Făcătorul tău. O, ce mare te-ai dat să fii, dar tu mori, și uiți aceasta și mori mereu, și uiți că Eu nu mor ca tine! O, ai pustiit pământul cu păcatul tău, și nu-i al tău, ci e al Meu pământul. Mi-ai luat casa, Îmi iei și pământul și te desfrânezi peste tot pe pământ. Ai făcut tu pământul? Te-ai făcut măcar pe tine? O, nici rușine nu mai ai, omule, deși ești pierdut, căci Cel ce este numai Dumnezeu este, iar altfel nu, nu este. Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, dar cei ce nu îl au, ce strajă au pentru ei?

Omule, o, de ce nu asculți de Dumnezeu, Care te strigă din cer și-ți spune să nu faci păcat, să nu-L alungi din preajma ta cu păcatul tău pe Cel fără de păcat? O, de ce, oare, faci numai ce vrei tu ca și Adam în rai? El a pierdut raiul pentru că a făcut ce a voit el să facă, dar nu voia lui Dumnezeu. O, de ce, oare, nu dai să înveți și să pui peste tine învățătura care te mântuiește de iad, de păcat? O, nu satana te-a făcut. Domnul te-a făcut, omule. Cum de te faci satană fără nici o teamă de răsplată veșnic rea, ca îngerii care s-au făcut satane și au căzut din Dumnezeu?

Păcatul este diavol, este satană. Nu-ți e rușine să faci păcat? Nu ți-e rușine de oștirile cerești, omule? Strângi la tine armată de îngeri negri, iar îngerul tău păzitor stă rușinat și plâns, pedepsit de tine să nu vadă el fața Mea, iar tu ești înecat până peste cap în păcat, și adaugi mereu asupra ta păcat.

O, oare, pentru ca să faci păcat te-ai născut pe pământ, omule? Iată, te mănâncă de viu păcatul și nu mai poți altfel, căci ți-a luat satana darul cel mai de preț, temerea de Dumnezeu și de pedeapsa cea pentru păcat, și ți-a dat în schimb îndrăzneala să-L biruiești pe Dumnezeu cu păcatul vieții tale. O, întoarce-te, omule! Te așteaptă Dumnezeu, întoarce-te la El!

O, fiilor, oricât aș aștepta Eu să văd creștin așezat după dorul Meu cel după om, dor lung de șapte mii de ani dorul Meu, Eu tot nu-Mi alin acest dor, care doare în Mine, căci omul este acoperit de mult, de prea mult pământ, căci așa este pe pământ cu omul, și de aceea arde dorul în Dumnezeu, dorul după omul care nu mai vine, că nu vine de tot cel ce vine să fie cu Domnul pe calea cea de pe pământ spre cer. Cele ce se văd, cele în care omul stă pe pământ îl țin prea mult pe pământ pe om, îi fac greu drumul, îi sting dorul prin care duhul îi tânjește fără să priceapă prea mult mintea lui, mintea cea omenească a omului.

Grăiesc câteodată grăire grea de pătruns de mintea celor care caută după Mine cu dorul din ei, o, fiilor. Acum două mii de ani am lucrat la fel de greu, de anevoios cu glasul Duhului Meu între ucenici, între cei de atunci mult nepricepuți pentru tainele cele greu de pătruns ale căutării Mele după omul cel călător înapoi, spre raiul cel pierdut, și cu greu de deschis de puterea cea mică a omului îndurerat de pierderea raiului și a odihnei din rai, căci durerea aceasta, atât de vie în om în toată vremea lui de pe pământ, și apoi în vremea cea de până la venirea Mea cea cu slavă a zilei biruinței depline a Domnului, această durere nu se împacă oricum cu omul, căci omul nu pricepe ce caută în toată căutarea lui cea de la naștere și până la slava cea nouă, care va rămâne stăpână după ce fericirea cea veșnică va primi odihna deplină a lui Dumnezeu și a celor ce o caută între pământ și cer, câtă vreme pământul și cerul vor fi încă în așteptare, până ce toate, toate vor fi iarăși în Dumnezeu, o, fiilor.

Mă uit la om, o, și e greoi omul, iar dorul lui Dumnezeu crește și tot crește în urma omului care a închis raiul prin căderea lui din rai. Tânjește omul după raiul pierdut și crește în el tânjirea, o, și nu știe mintea lui să-și înțeleagă căutarea. De două mii de ani aștept să poată omul purta cu inima și cu mintea o lucrare măreață, deslușirea tainei dorului din om și din Dumnezeu, dor care-și tot așteaptă clipa întâlnirii, clipa care tânjește de o parte și de alta, în om și în Dumnezeu, o, și această taină mai are de așteptat pentru deslușirea ei de către om, iar așteptarea Domnului ține de mintea omului, care tot desparte și nu apropie clipa întâlnirii mărețe, Dumnezeu cu omul în taina veșniciei, clipă care trebuie să se petreacă în vremea timpului, nu după ce timpul își va sfârși calea și lucrarea sa, adică lucrarea omului care încă nu-și cunoaște casa și poarta ca să intre și să-și regăsească locul și obârșia, iar timpul îl ține pe om, și omul ține timpul pe cale și încă este așteptarea aceasta în lucrare, o, și greu Îmi este să grăiesc despre aceasta cu omul, căci omul este prea greoi și fuge și tot fuge alergând, și de aceea Eu vin cuvânt pe pământ, că am de stat de vorbă cu omul mai cu adâncime de cuvânt, mai ca în cer, și timpul Mă apasă, și îl apasă și pe om, pe cel ce a înființat timpul.

Această lucrare de cuvânt coborât din cer este calea Mea de venire a doua oară de la Tatăl la oameni. Eu, Domnul, Eu sunt acest cuvânt, Eu, și cei ce-Mi slujesc, culegând din gura Mea și împărțind peste pământ, ca să audă tot omul și să vină spre viață veșnică încă de pe pământ, viață fără de păcat, dacă omul aude de la Dumnezeu și se alege să se despartă de păcat pentru viață cu Dumnezeu, iar cel ce aude de la Dumnezeu și nu se alege pentru Dumnezeu, acela rămâne slujitor păcatului, fiu al neascultării față de Dumnezeu și de salvarea cea de la Dumnezeu.

Eu îl iubesc pe om ca făptură a Mea, dar omul nu Mă iubește ca Făcător al său. De la Mine are omul viață în trup, căci când se naște Eu îi dau sufletul și prinde duh de viață trupul și crește și merge apoi pe picioare. O, dar tu, omule, nu Mă lași să-ți fiu și să-ți rămân Părinte, nu vrei să-ți fiu Făcător, chiar dacă ai de la Mine viața în trupul cel din părinți, căci ți-am dat sufletul, dar mai știi tu aceasta?

Ce istorie rușinoasă are un popor care a călcat cu robie peste alte popoare și meleaguri, și ce soartă va avea în vecii! Ce istorie rușinoasă are un om care a călcat cu neascultare peste Dumnezeu și peste cuvântul Său de înviere a omului osândit de păcatul din el, și ce soartă va avea un așa om în vecii!

O, gândește-te, omule încreștinat, la ziua judecății vieții tale, când nici pârâși, nici martori nu vei avea, ci numai cartea vieții tale deschisă cu toate cele până atunci scrise în ea. O, gândește-te cu durere și strigă cu durere spre mila Mea ca să te ajut să nu mai păcătuiești, că dacă nu Mă strigi plângând, greșești iar și iar și-ți umpli cartea vieții de păcatul nepăsării față de viața sufletului și de judecata care vine să te așeze lângă agoniseala ta cea fără de rod mântuitor. O, nu te bucura să nu fii văzut cu faptele vieții când asta vrei și cauți, ci teme-te de pedeapsa celor ascunse ale tale și nu mai căuta după întuneric ca să nu fii văzut și știut, că vine lumina și le scoate deasupra, și toate lucrează de la Dumnezeu, numai tu, o, numai tu, omule, numai tu lucrezi împotrivă, numai tu nu-Mi lucrezi. Apa nu stă din mers și din lucru, lumina la fel. O, lucrează și tu, nu sta din lucrul vieții tale, căci lucrul vieții este să te pregătești să te întâlnești cu Dumnezeu, de la Care ai viață.

O, om lipsit de umilință, nu poți îndura umilința când ea vine din părți pentru lipsa ta de umilință înaintea Domnului și Făcătorului tău. Eu, Domnul, îți spun că mai mult decât păcatele tale din toată vremea nu te poate cineva umili mai mult. Tu însă dai să te arăți drept și meritos, dar dacă ar fi să fie așa ai iubi mai întâi duhul umilit înăuntru și în afara ta și ai primi cu aplecare curățirea păcatelor tale când vine spre tine umilire din părți, o, că multe păcate ai și tot faci ca să ai, și nu dai să te umilești pentru iertarea ta cea de la Dumnezeu, căci tu râzi și glumești, te superi când cineva nu se poartă frumos cu tine, iar păcatul te scrie. Vezi ce pățești dacă n-ai harul care să lucreze cu tine pentru salvarea ta de sub mâna lui satana? Te caută păcatul să te folosească dacă nu cauți tu lucrarea harului, o, și vine apoi nelucrare și mai mare, vine și tot vine dacă nu cauți să ai pe Dumnezeu în tine Stăpân ca pază împotriva păcatului vrăjmaș și însetat după om.

Îți trebuie îndrumător la tot pasul, omule, dar tu nu-l cauți, de parcă ți-ai hotărât soarta ca să rămâi cu cei păcătoși. O, umilește-te, că ești încreștinat cu numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

O, unde-ți este îndrumătorul, măi creștine, măi? Ce n-ai da să-l ai când vei căuta să-ți țină cineva parte împotriva amenințării care se va arăta ca să nu te scape satana din laț când toate se vor sorta la dreapta și la stânga!

Voiesc să te tămăduiesc de duhul pierzării, omule care tot dai să câștigi și să ai. Ai pierdut smerenia inimii, care te ținea legat cu inima de Dumnezeu, ai pierdut această odihnă și ai luat în minte și în inimă trufia de a te despărți de Dumnezeu pentru duhul lumii, iar lumea și stăpânitorul ei te-au învățat iubirea de argint, al doilea greu păcat din cele șapte păcate de moarte, o, și nu mai e om, și nici copil să nu se joace cu acest șarpe, pe care îl atinge cu mâna ori de câte ori dă să-și facă plăcerile inimii, că numai cu banul poate omul să cumpere lumea și plăcerile ei și nevoile cele pentru viață depărtată de Domnul, iar înțelepciunea vindecării de iubirea de argint nu mai are pe unde pătrunde în om, o, nu mai are când.

Iată stăpânitorul acestui veac, cât de ușor îl stăpânește pe om de nu mai poate omul scăpa spre Dumnezeu! O, cum să mai tămăduiesc Eu omul? Păcatul iubirii de argint e prea acoperit de ochii și de mintea omului. Umblă omul după bani, se duce peste mări și țări să-și facă rost de bani, de acest șarpe care a luat stăpânire mare în inima omului, iar satana îl ajută pe tot omul să umble cu sculele lui și să stea în duhul lumii, vrăjmașul cel ascuns chiar și de cei aleși pentru Domnul pe pământ, o, și sunt prea puțini dintre cei ce fug de acest șarpe: banul.

O, omule flămând de duhul lumii, banul este cel ce-ți umple mintea și inima de griji. Vezi tu cu ce umbli? Vezi după ce cauți? După bani cauți. Iată, banul este șarpele care l-a scos pe om din Dumnezeu, Tatăl Dumnezeu, iar tu nu-L mai ai de Tată pe Dumnezeu și umbli cu șarpele pe mână și nu-i mai simți mușcătura cu care sapă pic cu pic peste viața ta. O, cum să fac cu tine ca să te cuprindă duhul înțelepciunii de sus, duhul învierii din această moarte care ți se pare ție viață?

O, ce să le fac celor bogați de averi și de bani? Ce să le mai fac celor ce și-au tot strâns și și-au făcut plăcerile inimii și și-au pus în cămări să tot aibă? Cum să-i mai tămăduiesc de iubirea de argint, rădăcina tuturor păcatelor?

Caută omul după bani ca să-și îndeplinească dorințele, o, și nu se mai teme de acest păcat, nu mai fuge de șarpe, nu mai poate scăpa. Mă port din loc în loc să găsesc om să-l tămăduiesc de păcatul din el și să-l am curat de păcat. A voit duhul lumii să Mă ia și pe Mine să Mă închin lui și să-Mi dea lumea sub picioare, dar a plecat satana biruit și rușinat, căci numai lui Dumnezeu trebuie să aducă închinare cei ce sunt ai lui Dumnezeu pe pământ. O, nu poate așa omul, nu se îndură să spună și el: „du-te, satană!”. Satana îi dă omului bani, iar cu banii cumpără tot de la satana, tot de la lumea de sub stăpânirea lui, și așa îl ține satana pe om rob sub stăpânirea lui. Nu poate să cumpere omul cu bani decât de la satana, căci banul este rodul păcatului și este iubire de argint la îndemâna oricui voiește să nu-L iubească pe Domnul pe pământ.

O, cine să-i spună omului ceea ce numai Dumnezeu poate să-i spună și să-i descopere? Cine să le spună bogaților ce și-au agonisit cu viața lor de pe pământ? Îi stă omului în minte și în fire câștigul de bani cu orice preț. Nu mai poți să vezi om care să se teamă de bani, nu se mai teme omul de această lucrare de pierzare a sufletului. De la început s-a smuls din Dumnezeu omul, iar Eu, Domnul, umblu plângând acum, la sfârșit de timp, să-l strig pe om, să-l învăț cu cuvântul, să-i arăt deșertăciunea căutărilor lui, să-i spun de Dumnezeu cum plânge îndurerat după el, să-l sfătuiesc să fugă de satana, de toate uneltirile lui ascunse de mintea și de inima din om ca să nu-l scape spre libertatea cea de la Dumnezeu, o, și nu mai am odihnă căutând cumva să-l cuprind pe om în iubirea de Dumnezeu și să nu mai aibă el atâtea griji cu care să-și umple vremea vieții și să-și uite de viața sufletului său.

O, e greu de tot să-l am al Meu pe cel ce caută după Mine cu inima din el. Are omul pensie de bătrânețe și nu știe, bietul de el, ce este această lucrare a stăpânitorului acestui veac, care și-a făcut bine socotelile ca să-l poată avea la mâna lui până la sfârșit pe om pe pământ.