3.3. Chemarea omului spre naşterea din nou

voi, oameni de pe pământ, treziți-vă ca să auziți glasul Domnului, Care vă strigă pe voi spre El! Opriți-vă din alergarea cea de zi cu zi după minuni și petreceri vremelnice și întrebați-vă ce va fi azi și mâine cu voi, și cine este cel ce vă promite binele ca să zăboviți să vă uitați și spre cer, de unde vine Domnul la voi pe pământ să vă facă deșteptarea ca să nu vă apuce pe neașteptate spaima, căci vine Domnul pentru cei ascultători ai Săi ca să dea plata iubitorilor de Dumnezeu, o, și vine Domnul pentru cei slujitori lui satana mincinosul, și vine cu spaimă pentru cei ce nu veghează venirea Lui, o, și nu mai plângeți în zadar, că zadarnic plângeți când pierdeți ceea ce vă agonisiți pe pământ sub împărăția lui satana, antichristul cel roșu peste tot, și cu multe capete veninoase și făgăduind minciuni celor înșelați zi după zi, ca să-i țină sub duhul pieirii pe cei despărțiți de Dumnezeu prin fapte și prin nepăsare de suflet.

O, oameni care nu vă treziți ca să căutați spre Domnul în vreme de necaz și de furtuni și de ploi cu pietre mari, care vă nimicesc agoniseala toată, iată, vă duce împăratul vremii la bloc, vă bagă la cutie, la adăpost plăcut lui, și râde când vede rodul dușmăniei lui pe voi, căci acest împărat vremelnic vă desparte de Domnul, de Cel veșnic, și Care-Și are locuința în ceruri, în slavă mare, și va veni cu ea pe pământ după spălarea pământului și va așeza pe el pe cei ce veghează venirea Lui proorocită să vină, căci Domnul este Împăratul Cel veșnic, iar satana este înșelătorul care ține omul în vremelnicie și nu-i dă nimic, decât minciuna că dă el tot la toți, și iată, vine Domnul și strigă la oameni să caute spre darul credinței și al iubirii de Dumnezeu și al sfințeniei pentru Domnul, Care vine să-Și așeze și să-Și gătească pe pământ împărăția Lui cea veșnică, o, și este încă vreme să se despartă oamenii de satana mincinosul și să caute spre cer, că iată, cerul împărățește peste pământ, cerul zguduie pământul și oamenii, cerul curăță păcatul cel de peste tot, cerul pregătește cer nou și pământ nou, cer nou pentru pământ nou, o, că nu se poate altfel, fiincă cerul înseamnă sfințenie, frumusețe veșnică și nestricăcioasă, lumină și adevăr, veșnicie și slavă, și de aceea vine Domnul pe pământ cuvânt și Se vestește venind, și de aceea treziți-vă voi, oameni de peste tot, și căutați spre cer, spre Domnul, spre cele cu care Domnul vine pe pământ la voi acum.

O, stă cu nerăbdare proorocul Ilie lângă Mine, lângă gura Mea grăitoare ca să strige și el de lângă Mine la oameni, căci râvna lui despică munții și izvoarele și albiile lor și codrii și șesuri, și iată-l despicând cerbicea cea împietrită a oamenilor străini de Dumnezeu și le spune lor:

— O, cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Cel Care face minuni, o, locuitori ai pământului?

Mi-e duhul tot un foc în patria cea nevăzută a sfinților Domnului. Avem patria noastră între cer și pământ, între cele văzute și cele nevăzute ale facerii lui Dumnezeu, și aceea este patria unde nimeni nu piere și nu plânge și nu suferă și nu pierde pacea, iar voi, oamenilor, ați pierdut frica de Dumnezeu și ați căzut în păcate grele și mereu. Eu sunt slujitorul Lui și vă strig spre cer și vă strig spre El mai înainte să sosească ziua Lui cea cu slavă văzută și vă spun: Întăriți-vă căutarea spre Domnul, întoarceți inimile spre El! El este Cel Care este și Care rămâne, iar eu am spus aceasta de pe pământ prin descoperirile de la El și n-am căutat spre alt dumnezeu, dar am suspinat de mila Celui Care așteaptă în gol să vină omul la El, de mila Celui Care a zidit omul. El așteaptă să vină omul și să-L iubească cu patimă pe El, pe Domnul Făcătorul.

Am suferit pe pământ din pricina idolilor aleși de oameni în locul lui Dumnezeu pentru ei, pentru viața lor de zi cu zi pe pământ. Am suferit și m-a durut despărțirea de Dumnezeu a oamenilor și m-am ridicat să-L dovedesc pe Domnul adevăratul Dumnezeu și L-am dovedit prin marea minune a slavei Domnului și a pieirii popilor idolești, slujitorii minciunii vremii de atunci, și apoi m-am dus la Domnul meu iubit, Care mi-a trimis întru întâmpinare îngeri de foc, care de foc între pământ și cer, și m-am dus în patria cea dulce, dar suspin încă, suspin cu Domnul pentru rătăcirea cea mare a neamului omenesc, și-mi fac lucrarea pe care o am de lucrat ca să-i întorc pe mulți la Domnul, la credința în El, la sfințenie, o, că pier și vor pieri toți păcătoșii, toți, și de aceea toți oamenii sunt chemați la sfințenie după șapte mii de ani ai lui satana, care desparte omul de Dumnezeu pentru păcat, pentru moarte, căci păcatul este moarte.

Veniți la viață, voi, oameni de pe pământ, veniți spre salvare, veniți la Domnul Cel dulce, Care vine după voi, și iată-L venind pe pământ cuvânt grăindu-vă vouă și rugându-vă să luați viață în voi din viața Lui, așa cum toți oamenii ar fi trebuit să trăiască pe pământ, dar satana a venit cu înșelare și l-a zdrobit pe om spre voia sa! Acum însă e vremea să cadă satana și să-Și așeze Domnul împărăția Sa, cerul pe pământ, ca să fie și pe pământ ca și în cer, auziți voi?

O, auzi, Doamne, auzi-mă, și sună deșteptarea peste oameni, și ei vor auzi! Amin.

— Sun și tot sun, sună Domnul peste pământ și cheamă la El oamenii de peste tot.

Veniți la apă! Am apă vie, veniți! Vă spăl cu ea tina de la păcatele voastre și vă dau cămășuțe albe de in ca și a sfinților Mei ca să vă găsesc ca pe ei, îmbrăcați, și nu goi. Amin.

O, iată-L pe Domnul iarăși lucrând lumină și zicând: Să fie lumină! Eram Fiul Tatălui veșnic, eram Cuvântul Lui și am spus din cele nevăzute ale locuinței lui Dumnezeu, am spus: Să fie lumină! O, cum să înțelegi, omule, aceasta ce am spus? A stat Dumnezeu în întuneric până atunci? O, nu. Nu se pot desluși prin cuvinte veciile, nevăzutele lui Dumnezeu, locuința Domnului și toate cerurile ei, dar când a fost să se ivească văzutele facerii lui Dumnezeu, o, a început atunci timpul și facerea lumii văzute și trebuia lumină acestei faceri ca să se ivească pământul și cerul din întunericul adâncului deasupra căruia Se purta Duhul lui Dumnezeu, precum este scris, și de aceea a fost să se facă prin cuvânt lumea cea văzută de omul care avea apoi să fie făcut de Dumnezeu, de aceea lumina a despărțit într-o parte întunericul și a fost numită ziuă lumina, iar întunericul a fost numit noapte, și așa s-a întocmit ziua, întâia zi a facerii văzutelor. Apoi a făcut Dumnezeu cerul, așezându-l între apele de sus și apele de jos prin această tărie care a despărțit apele ca să se ivească cerul în a doua zi a facerii. Și a fost apoi ziua a treia, ziua când Dumnezeu a întocmit uscatul, adunând la locurile lor apele de sub cer, iar uscatul l-a numit pământ și l-a împodobit cu verdeață de tot soiul cu sămânță într-însa și pomi roditori cu sămânță după fel. A făcut apoi Dumnezeu semnele zilelor și ale anilor și ale anotimpurilor și a făcut cei doi luminători mari, pe cel mai mare pentru cârmuirea zilei, și pe cel mai mic pentru cârmuirea nopții, și apoi stelele, toate așezate pe tăria cerului. În ziua a patra și a cincea a făcut Dumnezeu ființele din ape cu viață în ele și păsările pe întinsul pământului și al cerului, și apoi animalele mari din ape. A făcut Dumnezeu apoi ziua a șasea și toate lucrările ei, scoțând din pământ prin cuvânt animalele sălbatice și domestice după felul lor, o, și apoi l-a făcut pe om cu mâna Sa din pământ, după chipul și asemănarea Sa l-a făcut, bărbat și femeie l-a făcut și l-a numit om și l-a numit stăpân peste toate ființele vii de pe pământ și din ape și din văzduh și le-a pregătit hrană prin cuvânt rostit pentru toate câte va rodi pământul pentru om și pentru celelalte ființe vii. Încet, încet s-a umplut pământul și cerul de toate câte a făcut Dumnezeu între pământ și cer, iar lumea oamenilor a rămas din timp în timp tot mai mult departe de Făcătorul Dumnezeu, căci omul s-a semețit dorindu-se mare și liber de Dumnezeu. O, și am spus acum acestea toate ca să vezi, omule, să vezi tu cât te-ai obrăznicit de mult în mijlocul facerii lui Dumnezeu și cât de mult te-ai semețit și cât te-ai întins până azi cu despărțirea ta de Dumnezeu, de Cel ce a făcut cerul și pământul și pe tine, și să vezi tu azi cât de mare te crezi încă și câtă necredință ai purtat și porți în fiecare vreme de sub cer, iar nevăzutele lui Dumnezeu stau martore ale tuturor clipelor tale și a despărțirii tale de Cel ce a făcut cerul și pământul și omul, iar Eu, Domnul, privesc peste pământ și peste oameni și Mă doare lângă Tatăl și Îl doare lângă Mine pe Tatăl și este durere peste toate oștirile cerești slujitoare lui Dumnezeu, că iată, se pregătește vremea să încununeze timpurile toate, iar omul zăbovește și rătăcește tot mai mult de sub mâna lui Dumnezeu Făcătorul, și toate acestea din pricina necredinței, căci necredința a venit tot timpul, și vine numai din pricina răcirii dragostei de Dumnezeu, dragostea pe care omul n-o poate crește în el pentru Domnul, decât prin lepădarea de sine. El însă s-a lepădat de Dumnezeu, nu de sine, iar prin acest păcat el nu mai știe că este și Dumnezeu, de Care ar fi să-și amintească, bietul de el, dar preocupările lui vremelnice îi iau din minte datoriile cu care omul a rămas între el și Dumnezeu.

Omule, deschide-te la glasul Meu! Întoarce-te la Tatăl tău, întoarce-te prin Fiul Său Iisus Hristos, Care a despărțit veacurile cu numele Său acum două mii de ani! Numele Său răsună în timp și peste timp, dar omul și-a vândut sufletul vremii de ieri și de azi, iar cuvântul Meu se întinde de la margini la margini venind pe pământ pe calea Duhului Sfânt și strigând: Să fie lumină! căci Eu sunt lumina lumii și luminez cu ea întunericul de pe pământ, necredința, iar lumina este cuvântul Meu, o, și toate se iartă omului, dar necredința este lepădare de Dumnezeu și de voia lui Dumnezeu între oameni și cu oamenii, și toți se dau mari și tot mai mari, și nu mai pot să ajung la inima lor ca să-i trezesc pentru venirea Mea cu judecata și ca să dau fiecăruia după faptă precum este scris.

Aș vrea să iert necredința ta, omule, dar dacă tu nu te oprești din mersul tău când Eu te strig din cele veșnice, o, nu am cum să te dau Tatălui Meu, Care Mă așteaptă să vin cu omul și să-Și ia Tatăl înapoi mângâierea, căci pentru mângâierea Lui a făcut Dumnezeu pe om.

O, fiilor, o, fiilor, neputința omului de a se ridica la locul de unde a căzut, din starea de rai în care l-am așezat după ce l-am zidit și am suflat peste el duh de viață, această neputință purtată de om Îl face pe Domnul să stea acoperit și smerit și lipsit de slava cea de sus la vedere în vremea lucrărilor care trebuiesc aduse și așezate pe pământ peste oameni și pentru oameni.

O, fiilor, e mare slava Mea, e mare atât cât ea se ascunde din pricina măririi ei cerești în fața celui atât de mic între lucrările facerii lui Dumnezeu, omul, căci s-a voit el cel dintâi, cel mare, și iată-l așa de mic cât a rămas, bietul de el! Mă lupt să-l fac să înțeleagă paguba cu care s-a ales dacă s-a voit mare să fie, Mă lupt, dar el nu Mă ajută.

O, omule, n-ai ce face cu mărirea. Zadarnic tot cauți să fii, să poți, să ai. Tu nu poți nimic dacă te-ai rupt de Dumnezeu. Tu iată ce poți! Poți să te împotrivești lui Dumnezeu pentru păcat, pentru ca să faci păcatul care te-a despărțit de harul cel de sus al Domnului, și pe care l-ai aruncat deoparte chiar după ce Dumnezeu te-a zidit ca să te aibă al Său, martor al Domnului între cer și pământ, dar tu n-ai fost cuminte și te-ai trufit și ai născut atunci păcatul, pe potrivnicul care stă între tine și Dumnezeu, și îți spun acestea toate ca să te așezi în înțelesurile cele de sus și să strici legătura cu moartea, căci moarte nu este peste oameni, în afară de păcatul care aduce omului sfârșitul cel vremelnic, prin care să-și aleagă el umilința și căința și temerea de Dumnezeu prin acestea, o, că e vreme multă peste despărțirea de Dumnezeu a omului și încă nu iese el de sub această apăsare.

Așadar, pentru toți cei care sunt în numărul poporului cuvântului Meu din vremea aceasta, Eu, Domnul, fac îndemnul cel sfânt și spun: O, fiilor, iubiți cerul, iubiți-l și așezați-l pe pământ și lucrați-l și păziți-l cu voi și la voi și fiți locuitori ai cerului pe pământ, că omul a căzut din cer, a căzut din rai acum șapte mii de ani și mai bine, căci a ales să nu asculte în rai și a căzut în neascultare de Dumnezeu Făcătorul.

O, iubiți cerul, fiilor, căci lumea este iadul, iar cerul este raiul care trebuie așezat și lucrat pe pământ la vedere, și să se teamă diavolul văzând această împlinire sfântă acum, la sfârșit de timp, când se crede el biruitor peste oameni și peste Dumnezeu! Voi însă treceți din trup în duh, din mărginire în nemărginire, și veți mângâia cerul și pe Făcătorul a toate, căci am spus samarinencei atunci la fântână, i-am spus că adevărații închinători vor lucra cu duhul și cu adevărul și cu puterea credinței, nu cu ridicarea de locașuri împodobite pentru închinare cum știu oamenii să-și facă, ci cu așezare în sfințenie a oamenilor, cărora le trebuie pe Dumnezeu cu ei, nu case de rugăciune ca și cei de acum două mii de ani, ci așa cum lucram Eu în duh și în adevăr, că Mă purtam cu ai Mei pe poteci, pe pajiști, pe malurile apelor, prin grădini pline de flori și de pomi ca să poată veni după Mine cei necăjiți, cei neluați în seamă, cei neajutorați, cei care cred pe Dumnezeu lucrător pe pământ, nu în cer și atât, și iată, fericiți sunt cei ce cred cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc pe el, Eu așa am spus, fiilor!

Acum vă învăț cerește și vă spun: treziți și lărgiți în voi lucrarea îngerului Meu din voi, căci omul doarme și nu se mai scoală din această adormire, o, și se face greu pentru Dumnezeu, căci conștiința înseamnă Dumnezeu lucrător în om pentru viața sufletului, înseamnă îngerul Domnului în inima și în mintea omului, o, fiilor. Așadar, iată, îndeletniciți-vă să vorbiți mult și tot mai mult cu Dumnezeu, cu Mine, fiilor, ca să prindem drag unul de altul, ca să ne dorim, ca să nu ne pierdem unii de alții, fiilor. O, vorbiți cu Dumnezeu, vorbiți frumos! Ce frumos este să faceți aceasta, o, fiilor! Câtă împărăție a cerurilor trăiește și lucrează în om pe pământ, atâta va avea el parte de ea în împărăția veșniciei, când Eu, Domnul, voi veni cu ea pentru cei ce au purtat-o pe ea în ei și cu ei pe pământ.

Duhul lui Hristos să fie duhul vostru, fiilor. Nu țineți cu voi înșivă, așa v-am povățuit, și veți pricepe lucrând așa Duhul lui Hristos lucrător în voi, și din voi în lături, și va fi ca în cer cu voi și între voi. Iar acum să înțelegem bine această lucrare hrănită din cer în om, căci împăratul David grăia mult, mult cu Dumnezeu, și avea vreme destulă să facă aceasta mai mult decât tot ceea ce lucra el în mijlocul poporului îngrijit de el, iar grăirea lui cu Mine tot timpul avea ca izvor al ei frica de Dumnezeu, fiilor. Frica de Domnul îl face pe om să vorbească cu Dumnezeu ca David, ca profeții, ca toți rugătorii mari, care se temeau fără Dumnezeu tot timpul cu ei, și iată, lucrând îți odihnești pacea sufletului, iar nelucrând nu ai pace, numai că trebuie înțeleasă bine această taină sfântă cu omul pe pământ, cu Domnul pe pământ, fiilor.

Mintea omului greșește mereu, mereu, din pricina mărginirii ei și a trupului ei, căci omul este pentru el însuși când se alege pentru el, o, și de aceea Eu, Domnul, v-am povățuit adesea pe voi și v-am rugat să treceți din trup în duh ca adevărați închinători ai lui Hristos, să treceți din mărginire în nemărginire, fiilor, căci duhul nu este cu măsură sau cu margine, ci este nemărginire, și asta-i trebuie omului, nemărginirea, fiilor, numai că omul este mult prea învățat cu mintea lui și cu puținul ei cel trecător, și e mică de tot mintea lui și-și ține parte, săraca de ea, și pierde omul pentru ea pe Dumnezeu.

Întoarcerea în rai a omului, aceasta este lucrarea Mea cu poporul cuvântului Meu din mijlocul neamului român.

Omule, o, omule, întoarce-te la Dumnezeu! Uită-te spre început, uită-te mai bine și mai mult, că vine sfârșitul și te sfârșește de tot. Întoarce-te cu fața la Mine și caută înțelepciunea vieții cerești pe pământ și nu-ți mai sluți viața și chipul și portul, căci bărbatul care-și rade podoaba bărbătească de pe chip, este urâciune și dispreț față de Dumnezeu, Făcătorul omului, și tot așa este și femeia care-și uită menirea părăsind îmbrăcămintea femeiască pentru cea bărbătească, dar scris este în Scripturi că femeia care se îmbracă bărbătește este urâciune înaintea lui Dumnezeu, căci își taie și ea podoaba capului și umblă descoperită spre batjocorirea lui Dumnezeu și a îngerilor lui Dumnezeu, iar duhul desfrânării îl trage pe om la păcat, la slăbiciuni, la despărțire de Dumnezeu și de sfințenia care Îl păstrează pe Domnul locuitor înăuntrul omului, și are Domnul odihnă în omul cel sfințit pentru Domnul, pentru înțelepciunea cea din cer pe pământ.

O, nu era așa de mare căderea omului înainte vreme. Căderea din credință din pricina părăsirii fricii de Dumnezeu, aceasta aduce coasa peste pământ și peste oameni și-și strânge diavolul adunătură, căci toți oamenii sunt păgâni cu viața și cu înfățișarea și nu mai trag spre Domnul, nu mai trag spre cer, spre rai nu mai trag oamenii, o, nu mai trag.

Voi, fii ai lui Dumnezeu, dar și voi, fii ai oamenilor, ascultați cuvântul Domnului: Cea mai însemnată lucrare de zi sau de noapte între toate lucrările omului este lucrarea rugăciunii, petrecerea cu Domnul, o, fiilor. Când această lucrare este mică și tot mai mică și mai seacă, voi pierdeți pic cu pic pe Domnul și paza Domnului de peste voi și statul vostru cu Dumnezeu și cu cei din cer, pierdeți dragostea, căci ea cade până la despărțirea de Dumnezeu, păcatul cel mai greu asupra dragostei dintre om și Dumnezeu. Când dragostea cade, aceasta se întâmplă din pricina greșelilor cele împotriva vieții lui Dumnezeu în om. Faptele dragostei fac viața dulce și scumpă în om, și este omul fericit prin Dumnezeu, Care locuiește înăuntrul omului, dar când omul este mut și nepăsător de sufletul din el, o, ce mult lipsește atunci Domnul dintr-un așa om cu sufletul așa de bolnav și zdruncinat de duhul pierzării de veci, și de aceea Eu vin din cer cuvânt pe pământ ca să-l trezesc pe om și să aleagă el duhul vieții, iar grăirea Mea în zile de praznic de înviere este iubirea Mea cea pentru om, o, dar trebuie să cobor din cer duhul dragostei de Dumnezeu peste oameni, căci omul nu are dragoste, fiindcă are păcatul de lucrare a sa. Eu însă vin și suflu peste oameni duhul înțelepciunii cerești ca să-l ia oamenii în ei și să Mă afle ei cu izvorul Meu de cuvânt, că iată, stau deasupra pe norii slavei Mele și grăiesc oamenilor și spun:

Întoarceți-vă la viață, voi, oameni și popoare! Hristos a înviat! Veniți să-L urmați pe El! Veniți spre cer, căci cerul vine spre voi, veniți!

Voi, popoarelor, și voi, căpetenii peste popoare, ascultați cuvântul lui Dumnezeu! Duhul lumii este potrivnicul lui Dumnezeu pe pământ și în oameni. L-am scos pe poporul Israel din mijlocul fiilor oamenilor când el era căzut rob în Egipt, și i-am spus prin duhul proorociei, i-am spus să ucidă neamurile de pe cale și să-și meargă drumul cel curat spre Canaan și să fie liber de stricăciunea cea de la duhul lumii și de la idolii ei. El însă n-a ascultat să iasă din lume, să nu se îndeletnicească cu păcatele lumii și cu fiii lumii i-am spus.

Am avut durere fără de margini când l-am pierdut pe Israel pe calea lui spre Canaan din pricina duhului lumii și a popoarelor celor fără Dumnezeu peste mersul vieții lor. O, nu poate omul să asculte de Dumnezeu dacă nu iese din lume, căci duhul lumii îl atrage pe om, se lipește de mintea omului și îl pierde Domnul pe om de șapte mii de ani, numai că în toate vremile am avut o rămășiță prin har păstrată, adică prin ascultare de Dumnezeu rămasă de partea Mea și am împlinit cu ea pe cele de la Dumnezeu trimise să se așeze și să fie pe pământ și să merg Eu cu lucrarea Mea prin vreme ca și acum două mii de ani, când nu M-am oprit din lucru dacă poporul Israel M-a stârpit ca să nu-și piardă mai-marii de peste el stăpânirea și puterea de care au nevoie cei îngâmfați și trufași, și care nu pot altfel să lucreze, căci au ca hrană a minții duhul lumii.

Dar iată-Mă din nou cuvânt de Duh Sfânt peste pământ și peste popoare, după două mii de ani de atunci, căci Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt Cuvântul Tatălui Savaot, iar Tatăl Meu lucrează, și lucrez și Eu tot ceea ce Tatăl lucrează, și chem popoarele la cunoașterea lui Dumnezeu, căci vine pe pământ împărăția cea de sus, vine Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi. Vin, că este scris să vin, iar voi, popoarelor, luați Duh Sfânt ca să cunoașteți cu El pe Dumnezeu, Care grăiește peste voi ca să luați din cer, că pe pământ e împărăteasă minciuna și din ea se hrănesc toți, unii pe alții se hrănesc doar cu minciuna și cu roadele ei, dar vine din cer adevărul, vine Domnul mai mult ca oricând pe pământ, vine cuvânt de naștere din nou a lumii, vine Domnul călare pe cal alb, precum este scris să vină, iar pe pământ să se deschidă Scripturile și să fie cercetate cu deamănuntul, căci în ele sunt scrise împlinirile care vin și se grăbesc să vină și să se așeze cu împlinirea lor pe pământ.

Așadar, voi, popoarelor, veniți întru întâmpinarea Domnului, veniți spre adevărul cel din cer, că vine pe pământ lucrarea adevărului și piere fărădelegea de peste tot, și va fi raiul așezat din loc în loc și va străluci soarele de șapte ori mai mult, precum este scris, și totul se va împlini prin lucrarea bisericii lui Hristos, căci în ea este adevărul cel despre Dumnezeu, și împotriva căruia stă de două mii de ani duhul lumii!

Statul cu lumea este pentru creștini ca și la Israel care s-a unit cu neamurile de pe cale în drumul lui spre Canaan, și a căzut poporul Domnului pradă duhului lumii. L-am povățuit mereu pe creștin să iasă din lume, să nu stea cu lumea, căci cu o viață de creștin adevărat pentru Dumnezeu nu poți să stai cu lumea, căci lumea care-și zice creștină nu are viață creștină, iar tu te cunoști că ești cu Dumnezeu și nu-i place lumii, nu-i place așa, și de aceea l-am povățuit pe creștin să stea în cuibuțul său și să fie mulțumit cu Dumnezeul său, căci atunci când creștinul iese în lume plânge Domnul, că lumea e tare, tare păcătoasă și întinează mintea și viața și trupul omului creștin, a celui care merge pe drumul spre cer. O, drumul spre cer nu trece pe la crâșmă, nu trece pe la locurile cele pline de păcat și de duh de lume care slujește păcatului și poftelor și arătărilor de tot felul, iar păcatul îi dă omului pedeapsă, căci neascultarea de Dumnezeu e cel mai greu păcat, de la care vine tot păcatul apoi.

Voi, popoarelor creștine cu nume de credință și biserică ortodoxă, întăriți-vă în sfințenie pentru venirea Mirelui, că iată-Mă cuvânt peste pământ până la voi! Așadar, ieșiți întru întâmpinarea Mea, și veți înțelege curând, curând cuvântul Meu peste pământ, că pentru voi vin, și pentru cei care se vor încreștina în credința ortodoxă și vor avea prin ea parte de Paștele cel nou. Biserica ortodoxă de pe pământ este casa cu care Eu, Domnul, încep judecata făpturii, precum este scris să încep cu casa lui Dumnezeu, iar rămășița cea prin har va străluci mai tare ca soarele înaintea neamurilor păgâne de pe pământ, și mulți păgâni, văzând lumina, vor cunoaște calea și vor fi învățați de Dumnezeu să meargă pe ea, căci vor auzi deslușit: iată calea, mergeți pe ea! Amin.

O, oameni de pe pământ, vă țin calea cu facerea cea de sus ca s-o pun peste voi și să vă scriu de-a dreapta Mea apoi, că vine ziua judecății faptelor, o, fiilor, iar nepăsarea voastră este mare chiar dacă sunteți de partea credinței, dar dacă nu veți fi găsiți cu Mine la lucrul cel nou al facerii lumii, o, ce să mai fac cu voi și pentru voi? Eu, Domnul, nu spun povești care încântă și plac auzului inimii, o, nu. Aduc aici aminte de povestea din popor cu ridichea cea uriașă a grădinarului cel harnic, și pe care n-a putut-o el smulge ca s-o pună pe masă de hrană și și-a chemat soția și copilul, și au chemat și aceștia cățelul și pisica din gospodăria lor, iar aceștia au chemat și un șoricel locuitor în casa lor ca să tragă toți la rând și să scoată ridichea uriașă și bine înfiptă în pământ, dar, ce să vezi, ei trăgeau unul de altul stând unul în spatele celui din fața sa, iar de ridiche trăgea numai bărbatul casei, care ținea frunzele ridichiei în mâini și trăgea s-o scoată, până ce a fost biruită puterea cu care ridichea se ținea înfiptă bine în pământ, și a pus-o el de hrană pe masă pentru familia sa.

O, Eu, Domnul, nu spun povești, și de aceea cer la lucrul Meu pe toți, ca să le pot da plată lor, să am pentru ce să dau pe om de-a dreapta Mea, căci ca să creadă mulți aceasta, iată, e cu putință, dar dacă nu lasă ale lor pentru cele lucrate de Dumnezeu pentru ei, pentru hrana lor cea veșnică apoi, o, cum să le dau lor pacea cu Mine dacă ei nu au fapte care să-i întâmpine și să-i arate pe ei ai Mei?

Am venit apoi a doua oară pe pământ, și am ascultat de Tatăl să vin după om și să-l zidesc iarăși în Dumnezeu pe omul pierdut, și să răscumpăr Tatălui toată seminția ieșită din om. Așa am lucrat acum două mii de ani această lucrare dată de Tatăl, căci sunt copil și ascult lucrând, o, și de atunci lucrez și tot lucrez. Iar acum Tatăl Mă trimite a treia oară ca să Mă audă omul lucrând și cuvântând facerea din nou a lumii, a facerii lui Dumnezeu, iar cea mai grea piedică Mi-o pune omul.

Iată, omule, îți vin în ajutor pe pământ și te găsesc lucrând vicleșug și fățărnicie, când tu ai de lucrat veșnicia pe care ți-ai clătinat-o încă de la începutul tău cel de la Dumnezeu. Te chem spre Mine ca să vii să lucrăm împreună, dar tu mergi, mergi, și deodată te schimbi și îți iei iarăși mersul vechi și te așezi jos și nu mai mergi cum ai mers de când ai venit spre Mine să mergi și să înveți să mergi. O, ție nu-ți merge bine decât lângă Mine, dar iată, dai cu piciorul binelui tău mereu, mereu, iar Eu strig peste tot întoarcerea ta la Dumnezeu.

Fiilor, fiilor, a stricat omul statul lui Dumnezeu înăuntrul său și a stat el în locul lui Dumnezeu. O, nu stați înăuntrul vostru, nu este de la Dumnezeu aceasta. Îi ia omul statul lui Dumnezeu și stă el înăuntrul său. Nu e bine. Iată ce este pe pământ din pricina aceasta! Unde nu este Dumnezeu este păcatul, numai păcatul. De aceea e bine să stea Dumnezeu înăuntrul omului cu împărăția Sa, care așteaptă să se trezească și să împărățească, numai să vrea omul, care trebuie să-și înțeleagă despărțirea lui de Dumnezeu, căci încă din rai s-a suit vulpea peste creștetul omului și l-a tras afară din grădina cea sfântă, și iată, nu-i este frică, nu-i este rușine femeii să umble cu vulpea la gât și pe cap ca să arate mai bine că e vulpe femeia, iar bărbații merg pe cale cu vulpea la braț și nu știu de ei, o, și cum să nu strige Domnul și să nu spună această durere rătăcitoare de om și de minte, începând de la copii și până la părinți, și iarăși, de la părinți până la copii!

Mă doare că stă omul înăuntrul lui închis, și că nu deschide ca să fie curățat de păcat prin lucrarea luminii de sus. Când, oare, va veni învierea Mea înăuntrul omului? Aștept omul să-Mi răspundă și să nu uite să-Mi răspundă, căci omul Îmi este dator, după ce am venit și am plătit viața lui ca să învieze el apoi.

Pământul trebuie înnoit, trebuie scos din mlaștina păcatelor de pe el, fiilor. Strig peste pământ să se oprească omul de la păcat și să se înnoiască pentru împărăția lui Dumnezeu înăuntrul său. E așa de frumos omul în care Dumnezeu trăiește și împărățește, iar Eu voiesc să se vadă minunea aceasta peste tot pământul și să vadă oamenii și să dorească și ei înnoirea lor!

O, omule, dacă nu aduci la înviere și la Dumnezeu pe semenii tăi, tu nu vei afla fericirea aceasta cât de mare este și ce-ți aduce ea. Grăbește-te să deschizi și să intre Domnul în viața ta și să-L mărturisești prin sfințenia ta, iar cu limba să-I dai slavă și mulțumire pentru îndurarea Sa, și să nu tacă limba ta.

Fiilor, fiilor, am așezat cuvânt de ridicare din păcat a omului și aștept să Mă bucur de rod. Vin mereu în sărbători și cuvintez la voi și merg spre oameni cu glasul cuvântului Meu, care strigă pe ulițe. Vă dăruiesc puteri sfinte și pace vă dau vouă ca să Mă puteți primi și așeza pe cale spre oameni și ca să Mi se înmulțească mângâierea cea de la voi și să vă dau din ea, fiilor.

Să nu se creadă nimeni mare și stăpân între pământ și cer! Eu sunt Cel ce sunt, și numai Eu sunt Stăpânul, o, numai Eu, fiindcă Eu sunt Cel ce sunt, iar omul nu poate să spună despre sine așa cum spun Eu despre Mine după adevăr. Eu sunt Cel ce sunt, căci sunt adevărul, și tot timpul și în toate sunt adevărul, căci sunt fără de păcat. Omul însă este născut din păcat și prin păcat, este din pofta cea trupească a părinților lui și se naște din păcat, și așa își începe viața lui de om pe pământ, o, și e urmărit tot timpul de diavolul omul născut din trup de om, și nu știe el aceasta, nu știe să se ascundă în Dumnezeu ca să-l scape diavolul din mână pe cel născut din pofta cea cu păcat, ba mai mult, își ia și el să-și trăiască vremea vieții lui la fel ca și părinții lui, își ia pofta de păcat ca viață a sa, iar sufletul lui este orb din pricina păcatului, și nu mai poate să înțeleagă cu el primejdiile din fiecare clipă care îl urmăresc pentru păcatul din el.

Numai cei ce se sfințesc pentru Domnul, o, numai ei au priceput și pricep din plin primejdia care se naște din păcat, și-și dau aceștia lui Dumnezeu viața lor pentru paza de moartea cea veșnică, o, și au ei strigare la Dumnezeu pentru păcatele lor, ca să aibă Domnul grijă de ei, dacă ei se smeresc și se umilesc.

Omule, o, omule, te strig și te povățuiesc din cer, că tu nu cauți cu pașii tăi după ajutor din cer, și nu știi când te poate lovi plata păcatelor tale și de aceea îți spun așa: O, veghează și tu și caută și tu după ajutorul sfinților și al îngerilor, care să-L roage pe Cel sfânt pentru tine, o, că nu este pe pământ scăpare pentru tine, căci tu ești lucrător al păcatului cel din om în om lăsat și purtat, dar sfinții lui Dumnezeu au ales pe pământ cerul, și l-au tras lângă ei aproape și au stat cu viața lor înaintea lui Dumnezeu ca să aibă Domnul pentru ei scăpare și acoperământ.

Caută om după om, caută după păcat, și se ascunde cu păcatul și pentru păcat, că asta îl învață păcatul să facă. O, cum să-i spun omului că ascunderea este păcat și este pentru păcat?

O, iată de ce a fost să vin Eu trimis din cer pe pământ și să Mă nasc Om fără de păcat și să-i spun omului că păcatul lui M-a pus pe cruce în locul lui, căci satana îl are scris pe om cu păcat! Mi-au rămas urmele cuielor cu care am fost bătut pe cruce și nu s-au mai vindecat de pe trupul Meu, și aceasta rămâne veșnic mărturie pentru omul cel iertat de păcatele sale, și care au lăsat semn veșnic pe trupul Meu dumnezeiesc, căci l-am iubit pe om, și spun aceasta ranele care nu Mi s-au mai vindecat, ci au rămas ele ca semn al iubirii Mele pentru omul care a pierdut raiul din pricina păcatului din el.

S-a dezvinovățit Adam, și nu s-a umilit pentru greșeala sa, și L-a pierdut pe Dumnezeu de Păstor al său și a pierdut raiul și a căzut pe pământ, de unde a fost luat. Eu însă M-am îmbrăcat în trup văzut acum două mii de ani și am venit după om pe pământ căci Tatăl M-a trimis, o, și de aceea vin acum cuvânt pe pământ, vin căci Tatăl Mă trimite, că omul trebuie dădăcit mult, mult ca să se întoarcă la păreri de rău și să caute după Păstorul său Care să-i poarte pașii spre raiul pierdut pentru păcat.

Iată, încă o dată Mă trimite Tatăl după om, căci este scris să Mă trimită Păstor pe pământ, să hrănesc Eu Însumi turma Mea, căci păstorii au lăsat-o să se împrăștie și stau lupii la pândă s-o sfâșie de tot.

O, am cetatea cuvântului Meu pe meleagul român și vin după om și îl îmbiu să-și caute obârșia lui cea de la Dumnezeu. Am în cetate străjeri care-Mi deschid să intru cuvânt în cetate și să Mă împart prin ei peste pământ.

O, mama Mea, mult de tot ți-a fost drag să lucrezi și să nu stai. Lucrarea Mea și a ta a fost și este facerea omului, mamă, nașterea lui din cer, din Dumnezeu, ca să fie el vrednic de împărăția cerurilor și să stea în ea pe pământ.

Omul a dat mereu să nu înțeleagă voia lui Dumnezeu și împărăția Lui cu omul, o, și de aceea Eu nu pot să Mă arăt lui și să lucrez alături cu el, să Mă vadă și el precum Eu îl văd pe el clipă de clipă, și stau întru cele nevăzute ale facerii, mamă. O, spune-i tu omului, mama Mea, spune-i despre tine, spune-i despre lucrul tău cu Dumnezeu, o, spune-i tu, mama Mea.

— O, dacă eu îi spun omului, Fiule scump al meu, trebuie mai întâi să-i spun despre dragoste. Cum aș putea să-i spun ca să mă și înțeleagă el când îi spun?

Nu are dragoste omul, că dragostea este de la Dumnezeu coborâtă pe pământ când ea este în om cu lucrarea ei, cu facerea ei cea de sus peste om. Nu poți să fii și să stai lângă cineva fără să-l iubești și să-i asculți povața. Dragostea dintre om și Dumnezeu dacă nu este întreagă nu-l poate face dumnezeu pe om, nu poate omul iubi din Dumnezeu și cade jos porunca iubirii dintre om și Dumnezeu.

Dragostea este ascultarea de Dumnezeu apoi, iar cine nu lucrează așa cu viața lui, o, e rece, e departe de Tine acela, Doamne, și nu Te iubește, fiindcă e rece. Îți va spune omul că nu Te vede. Tu Te uiți la Tatăl și iei de la El tot ce lucrezi iubindu-L pe Tatăl și ascultându-L, dar omul nu se poate uita la Tine ca să lucreze ca Tine așa cum Tu lucrezi uitându-Te la lucrarea Tatălui.

O, omule, dacă tu crezi că a venit Hristos pe pământ, dacă tu vrei apoi să lucrezi ca El lucrul tău pe pământ, poți aceasta, căci El a venit și ți-a spus cu cuvântul tot ce ai de făcut dacă-L iubești pe El. Toată voia Lui El ți-a lăsat-o ca testament scris, iar tu doar să împlinești voia Lui, doar să vrei să-L iubești pe El de pe pământ și până în cer, așa cum eu am lucrat iubind cu toată ființa mea pe Dumnezeu, și am împărțit iubirea Lui în jurul meu ca să mă arăt cu ea celor ce au ochi să vadă, și să meargă și ei iubind pe Dumnezeu cu fapta vieții lor.

O, omule mic cu iubirea, te-a învățat Hristos ascultarea de El, precum ascultă El de Tatăl, de la Care Își ia lucrarea. Ai ascultat tu de ceea ce ți-a dat El să lucrezi? Cei care ascultă sunt cei care iubesc, iar dacă tu nu asculți, de aceea nu iubești, de aceea nu iei de la Domnul lucrarea ta. O, uită-te la El, întoarce-ți privirea să-L vezi murind în locul tău dacă tu nu vrei să mori pentru El ca să-ți dea El viață și înviere apoi.

Lepădarea de sine este taina cea atât de greu înțeleasă de tine, omule rătăcit și rătăcitor. O, ai de unde să înveți aceasta. Domnul a părăsit cerul și pe El Însuși pentru tine ca să înveți și tu lepădarea de sine și să poți porni apoi în urma Sa și să-I ții urma, iar altfel dacă faci, e pentru că nu-L iubești pe El și numai pe El. E plin pământul de cei care nu-L iubesc pe El și-și fac voia lor și trăiesc pentru ei și mor fără să fi trăit, fără să-și fi adunat în cer viața lor. Dacă omul își iubește fratele sau aproapele fără să-L iubească cu toată ființa lui pe Domnul, o, iubirea lui nu este din cer, e omenească și moare odată cu omul sau chiar mai devreme.

O, omule mic și atât de mic, lucrarea mea este ca și a Fiului meu Hristos, Care are ca lucru dat de Tatăl facerea omului, facerea cea de sus, și care vine cuvânt pe pământ, iar cuvântul acesta este Fiul meu, este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, coborât acum două mii de ani pe pământ ca să Se facă Prunc născut și să crească și să-l învețe pe om nașterea cea din cer și creșterea cea din cer și lucrarea pe care o are de așezat pe pământ, și apoi întoarcerea la Tatăl prin moarte pe cruce și prin înviere, și S-a așezat El de-a dreapta Tatălui după treizeci și trei de ani petrecuți între oameni pe pământ, și este El în cer Mijlocitorul către Tatăl pentru oricine voiește să ia de la El lucrarea Sa și să se asemene Lui pe pământ cu viață de creștin, de fiu al lui Dumnezeu prin Hristos.

Omul a dat mereu să nu înțeleagă voia lui Dumnezeu și împărăția cerurilor ca să stea el în ea pe pământ, și de aceea omul nu-L cunoaște, nu-L vede pe Dumnezeu. O, dacă s-ar citi pe pământ mult și tot mai mult cartea venirii Fiului meu Iisus Hristos acum două mii de ani și toate cuvintele Lui din ea, ar înțelege omul dragostea care a coborât din cer pe pământ între oameni ca să ia oamenii din ea, numai că această carte se citește doar pentru ca să fie știută, dar nu pentru dragostea din ea, o, nu.

O, Doamne, o, Fiule Iisus, dacă omul Te citește, dar dragoste nu are, în zadar citește. Dragostea este lucrarea care-l face dumnezeu pe om, și rămâne omul întru Tine apoi, iar Tu întru el rămâi. Aceasta este taina pe care omul n-o poate pătrunde dacă n-o trăiește așa cum am trăit-o eu, Doamne și Fiule al meu. Maria și Marta închipuie cele două feluri de oameni. Să ia aminte toți cei care dau să caute cărarea vieții veșnice, căci cei cărora li s-a dat mult, mult li se va cere lor. Amin.

în ziua aceasta ierarhul Nicolae se așează cuvânt în cartea Mea cu voi, fiilor, și povățuiește arhierește precum și Eu lucrez, Eu în el, și el în Mine, și aceasta este plata celor ce se sfințesc pentru Domnul pe pământ, iar Eu Mă slăvesc din mijlocul lor în vremea aceasta a venirii Mele, și spun aceasta ca să știe oamenii de pe pământ plata sfinților Mei, a celor ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ.

— Te-am iubit, Doamne, și am ales pentru viața mea să fiu iubirea Ta pe pământ și să o dau celor ce nu o au și nu o cunosc pe ea.

Am vegheat ca un păstor blând și am îmblânzit oameni cu inimă de fiară și i-am aplecat spre pocăință oprindu-i să facă răul asupra celor sărmani și neajutorați și nevinovați. Am scăpat de la viață cu păcat pe cei gata să cadă în acest noroi, păcatul, și i-am iubit mult pe oameni, căci simțământul milei așa m-a învățat.

Cad oamenii, cad din Dumnezeu și-și pierd calea și se duc pe calea pierzării prin păcat. Te învață Domnul calea cea fără de păcat, omule, dar cine să-ți vorbească ție despre veșnicie și să te învețe să crezi și să poți cu Dumnezeu?

Trebuie minuni, Doamne, căci neputința minții omului este multă și trebuie iubire să așezi în oameni, că mintea omului trebuie să fie iubire cerească. Eu așa am lucrat. Iubirea m-a păstrat pentru Tine și pentru oameni, dar trebuie minuni dacă altfel nu vine omul spre calea vieții. Fă-i pe oameni să Te cunoască și să caute după Tine și să Te iubească, iar Tu să le dai iertarea păcatelor, și apoi lumina Ta să-i cuprindă în ea și să umble ei în lumină, o, Doamne! Amin.

— Eu sunt lumina lumii, Eu și cei care stau în lumină ca să biruiască ei întunericul de pe pământ și din om și să fie mărturisit Dumnezeu peste tot pământul.

Eu ies cu voi spre oameni, fiilor din cetatea cuvântului Meu, și vor vedea mulți lumina Mea cu voi și din voi. Mă arăt oamenilor iubindu-i prin voi și învățându-i iubirea și cerul cu ei pe pământ.

Să piară păcatul de pe pământ și să rămână oamenii și să se facă ei fiii lui Dumnezeu, iubire să se facă ei așa precum Eu sunt!

Să tacă tot trupul, să tacă vorbirea cea omenească, fiindcă vorbește Domnul acum peste pământ din mijlocul neamului român! N-am venit de pe unde o fi, ci de lângă Tatăl ceresc Dumnezeu. Nu vin nici acum decât de lângă Tatăl, și-ți spun, omule de pe pământ, că te va durea duhul când Mă vei vedea, și te va durea pentru cât M-ai îndurerat, pentru cât de rece te-ai purtat față de Mine cu viața ta pe pământ cât ai stat. Vin din slava cerească, vin după tine pe pământ cu mult cuvânt rugător, vin ca un cerșetor și bat ca să-Mi deschizi, ca să Mă auzi și să Mă primești și să te dai înapoi lui Dumnezeu mai înainte să ajungi să stai înaintea Mea. Ia de pe acum o altă viață să trăiești, ca să nu te doară că nu M-ai iubit până să stăm unul cu altul față către față și să cazi atunci în dureri pentru nedragostea ta de Mine. Așadar, întoarce-te la Dumnezeu că-i grea durerea pentru nedragoste, iar tu ești rece cu Dumnezeu, omule.

E mare taina grăirii Mele peste pământ prin cei aleși de Mine pentru mărturisirea lui Dumnezeu, dar nu este dor de Dumnezeu în oameni, iar vouă, fiilor din cetatea Mea de azi, vă dăruiesc glasul Meu ca să vă grăiesc pe cele dintre voi și ca să vă învăț credința că sunt cu voi tot timpul și că vă privesc și vă măsor ca să vă spun apoi să faceți voia Mea împotriva voii voastre, fiilor, și să fiți numai ai Mei tot timpul, că pe pământ toți oamenii caută o cale în viață, o îndeletnicire să aibă, o mărire, o treaptă înaltă, dar nimeni nu dă să-și aleagă să se facă sfânt lui Dumnezeu, și de aceea, iată, strig acum și spun în lung și în lat la creștini, și la cei buni și la cei răi: Nu mai păcătuiți, o, fiilor! Aveți păcate necurățate, nemărturisite și stați cu ele peste voi și puneți peste ele altele! O, ce va fi cu voi? Întrebați-vă! O, pocăiți-vă! Curățiți-vă de păcate! Mergeți cale multă ca să puteți găsi slujitori cu har sfânt și ca să vă ajute să vă curățiți de relele pe care le lucrați! O, nu mai stați nepăsători de cele ce vă învinuiesc la Dumnezeu și nu mai păcătuiți apoi! Ridicați-vă deasupra neputințelor voastre, ridicați-vă prin pocăință, voi, cei neputincioși cu fapta, dar pocăiți-vă, fiilor! Dacă pofta și dorințele vă biruiesc, vegheați, și nu vă lăsați dorințelor vremelnice și fiți ai dorului de cele veșnice, căci vremelnicia dă să-l facă pe creștin să piardă veghea pentru calea veșniciei, care trebuie să fie tot timpul sub pașii celui ce privește spre calea lui cu Domnul, de pe pământ și până în cer cu mersul ei.

Toate văzutele facerii le-a zidit Dumnezeu pentru om ca să-l am al Meu pe el și ca să stau la cârma vieții lui, a pașilor lui, a simțirii lui, a iubirii lui. O, M-a părăsit de tot omul, el și femeia sa, zidită și ea de Dumnezeu. Sunt peste șapte mii de ani de atunci, de când Mă doare neiubirea omului și a urmașilor lui până azi. O, iată de ce trebuie să intre omul la făcut! Omul s-a semețit, s-a stricat, a căzut, a murit, și trebuie făcut din nou, din cer lucrat, și să fie el apoi din nou cu Dumnezeu.

O, omule, tu nu înțelegi cine ești, de ce ești, de unde ești. Tu ești făcut de Dumnezeu, ești facerea lui Dumnezeu. O, n-ai ascultat de Făcătorul tău și te-ai ales cu duhul trufiei împotriva lui Dumnezeu.

O, fiilor adunați la masa Mea de cuvânt, nu știe omul cum să se poarte înaintea Făcătorului său. El nu mai stă legat cu Dumnezeu și stă liber de Mine și-și face voile lui, și iată, nerecunoștința și nesupunerea și neascultarea l-au scos de la Mine. Am martori veșnici puterile cerești, cerurile lui Dumnezeu, facerea cea nevăzută a Domnului. Omul și-a părăsit Tatăl, și-a părăsit Făcătorul și și-a luat libertatea, și așa umblă înaintea puterilor cerești, cu care Eu, Domnul, Mă port între cer și pământ.

Iată, omule, din pricina lepădării tale de Dumnezeu Făcătorul tu n-ai avut parte să știi și să vezi cerurile Domnului. Nici măcar nu vrei să-ți repari greșeala pentru care a căzut ceata cea dintâi a îngerilor care te slujeau, ceata lui Lucifer, din care s-a înființat apoi satana, potrivnicul lui Dumnezeu, și din zece cete au rămas nouă, și tu nu te temi de Dumnezeu și faci pe mai departe despărțire între tine și El, iar nevăzutele mărturisesc aceasta.

Omul de pe pământ nu a avut parte să vadă și să știe despre nevăzutele lui Dumnezeu, nebiruite acestea și pline de slava care nu se suie la mintea omului trecător. Iată taină deslușită de Dumnezeu, căci până să fie cerul și pământul și toată facerea cea văzută a Domnului, erau nevăzutele, erau cerurile, erau locașurile cele tainice, și iată de ce omul nu vede pe Dumnezeu. O, cum să-L vadă dacă locașurile Lui sunt nevăzutele Lui, sunt cerurile cu care Se poartă, și nu se poate omul ascunde sau fugi de la fața Lui? La tot pasul ești văzut, omule. Zadarnic crezi că te poți ascunde. Ori de câte ori a vorbit Dumnezeu cu omul ca să-Și lase cuvântul pe pământ, El a stat în nor, așa cum a stat pe calea lui Israel în vremea mersului lui prin pustie spre Canaan.

Sunt în mijlocul puterilor cerești între cer și pământ și sunt aproape în toată vremea și nimeni nu se poate piti de Dumnezeu, de locașurile slavei Lui, de puterile care slujesc pe Domnul de-a pururi, iar tu, omule, unde crezi că poți să te ascunzi? Eu sunt peste tot în toată clipa și de aceea te rog, lasă-te mic și stai sub scutul Meu și nu-ți mai fă voia pe furiș, că n-ai unde să te ascunzi de locașurile nevăzute ale lui Dumnezeu. O, nu te mai ascunde! Când am zidit văzutele am zidit mai întâi lumina lui Dumnezeu, și așa să înveți să fii și să lucrezi, căci lumina își are lucrarea ei din veci și până în veci, omule nerecunoscător Făcătorului cerului și al pământului și al tău apoi.