3.1. Înţelepciunea cerească şi deşertăciunea ştiinţei omului

O, aș sta mult cu tine în cuvânt în ziua aceasta, poporul Meu, și te-aș învăța, tată, mereu, mereu te-aș învăța, iar cel mai mult te-aș învăța să iubești învățătura, căci dacă n-o iubești, înveți de la tine, din mintea ta, și nu e bine așa pentru om, ci e rău pentru el aceasta, și e fără Dumnezeu cel ce nu ia de la Dumnezeu pentru el. O, să nu te saturi de statul Meu cu tine, fiule. Eu dacă stau cu tine ce altceva ar fi să fac decât să te învăț mereu, să te îndemn mereu întru cele ce sunt de sus pentru om pe pământ? O, tot așa fac și oamenii peste oameni, dar omul ia din el și dă altui om, și se hrănește om pe om cu cele din om, bune și rele, și așa se petrece vreme după vreme mereu cu omul, căci după ce omul a căzut din binele lui cel de la Mine hărăzit lui la facerea lui, nu s-a mai lepădat apoi de sine, ci M-a lepădat pe Mine mereu, căci așa s-a învățat omul să facă încă de la începutul lui. O, și când îl aud că are de la Dumnezeu în el minte și daruri, Mă frâng sub jalea Mea cea de la om și stau mic sub mintea lui și n-am pași spre el, și nici el spre Mine n-are, și jalea Mea e mare de la om, și Eu mult de tot te-aș învăța când vin să-ți grăiesc în sărbători, poporul Meu, măcar în sărbători, tată, căci cel ce nu învață de la Mine învață de la el și de aceea moare omul, moare mereu omul, și Eu plâng și tot plâng pentru om și de la om și n-am mângâiere în jalea Mea.

M-am întâlnit la fântâna lui Israel cu femeia samarineancă și am stat de vorbă cu ea pe pământ ca și în cer, nu ca pe pământ, și am ajutat-o să știe cum să grăiască cu Mine și apoi să Mă cunoască prin grăirea Mea cu ea, și i-am grăit ei în pilde și i-am dat putere să înțeleagă, căci avea în ea credință în Mine și în venirea Mea, și de aceea i-am hărăzit Eu întâlnirea Mea cu ea la fântâna aceea și nu oriunde întâlnire, și i-am spus ei că cel ce bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta niciodată, iar ea îmi cerea să-i dau.

O, poporul Meu, cel ce ia de la Mine învățătură, acela nu mai însetează după păcat, și așa am făcut Eu cu samarineanca cu care am grăit la fântână atunci. I-am dat apă, i-am dat cuvântul Meu, și cu el am adăpat-o pe ea, și duhul cuvântului Meu a cuprins-o pe ea și a făcut credința ei trează și s-a dus ea apoi cu credință și a trezit spre Mine cetatea ei și M-au cunoscut samarinenii că Eu sunt Mesia Cel trimis de Tatăl, precum era scris în Scripturi să vin. O, așa Mă descopăr și azi celor cu care grăiesc în zilele acestea pe pământ. Ca și samarinencei îi grăiesc și azi omului și îi dau să bea din apa Mea, căci am venit pe pământ să-i dau omului să bea de la Mine și să nu mai bea de la el, că dacă tot de la el bea, nu mai ajunge să Mă cunoască și să Mă vestească și să Mă urmeze apoi până în cer, așa cum samarineanca M-a urmat de la izvorul lui Israel și până sus, în cer.

Omul este casa lui Dumnezeu, casa Mea. Eu de aceea am zidit această casă atunci când am zidit-o, și ca s-o am apoi am zidit-o pe ea și ca să Mă folosesc de ea. Când omul aude aceasta, atunci poate el să socotească păcatul său, nedreptatea pe care el Mi-a făcut-o și Mi-o face, păcat pentru care vine peste om pedeapsă pe potrivă, căci omul este vinovat de acest păcat. Dau să Mă judec cu omul și să-l iert apoi, dar trebuie să-Mi dea dreptul înapoi ca să-l iert.

Când omul se naște Eu îi dau în dar sufletul, așa cum i-am dat și lui Adam suflet viu când l-am zidit. Sufletul omului este parte din ființa Mea, suflarea Mea, care intră în cel ce se naște cu trup pe pământ, om și orice altă viețuitoare cu suflet viu. O, nu numai că omul Mi-a luat casa, și fiecare om face acest păcat, dar Mă și prinde sub vină, așa cum M-au prins iudeii de M-au dat spre osândire păzindu-și împărăția, după cum judeca mintea lor. O, iată ce face omul cu Dumnezeu, cu Cel ce a făcut cerul și pământul și tot ce este între pământ și cer și pe om apoi ca să fie locaș al Domnului, viață și mișcare a lui Dumnezeu!

Să plângi, omule, când auzi de la Dumnezeu ce ai făcut tu înaintea Lui de când El te-a zidit și până azi! Să plângi și să cauți să-ți vii în fire și să te socotești pentru păcatul tău, pentru dreptul pe care Mi l-ai luat de M-ai lăsat fără de tine și ți-ai făcut împărăție pe pământ, cu care stai împotriva Mea, că nu Mi-ai luat numai casa, ba Mi-ai luat pământul tot, și nu ți-a fost de ajuns, că te-ai suit apoi și în văzduh cu toate făcăturile tale cele spre slujirea ta, și care se vor năpusti ca niște arme dușmane curând, curând împotriva ta, căci tu spui: „Am de toate, și sufletul meu se desfată”. O, bucuria omului se preface în plâns la capătul ei, căci omul se bucură fără Dumnezeu pe pământ, și e nălucă bucuria omului, nălucă fără de trup în trupul omului. O, voiesc să fiu judecător blând cu omul, cu cel ce Mi-a luat dreptul și casa și locul de sub ea.

Blând vin la tine, omule, și tot așa îți și grăiesc, și dau să te povățuiesc să te ferești de nimicirea ta, căci păcatul cel împotriva lui Dumnezeu te-a nimicit și te nimicește, fiindcă omul care nu se face casă lui Dumnezeu este dușmanul lui Dumnezeu, om care se nimicește pe sine sub vina pe care o poartă.

Îi îndemn pe toți oamenii să caute spre Scripturile Mele cele de acum două mii de ani și să se ajute ei cu învățătura Mea cea de atunci, căci cine citește în Scripturile Mele cele de atunci găsește calea.

O, citiți cartea Evangheliei Mele celei de atunci, voi, cei de pe pământ! Nu luați să citiți numai și numai pe cele scrise de oameni. Luați și cuvântul Evangheliei Mele și veți găsi în ea calea, adevărul și viața, care vă vor face liberi. închinați-vă cu semnul sfintei cruci și cereți înțelepciunea cea de la Dumnezeu și apoi citiți cartea Evangheliei Mele și vă veți vedea descoperiți de ea și o veți iubi, căci cuvântul Meu este duh dătător de viață și alungă din om necredința și nepăsarea și aduce în locul acestora calea, adevărul și viața. O, căutați să-Mi faceți bine, ca să vă pot numi binecuvântații Tatălui Meu, căci dureros va fi pentru cei ce vor auzi în ziua Mea de slavă când Eu voi spune celor ce nu M-au iubit: «Duceți-vă de la Mine, voi, cei blestemați, în focul cel veșnic, gătit diavolului și îngerilor lui, căci am fost flămând și însetat, străin și gol, bolnav și închis în temniță și nu M-ați slujit». O, căutați să înțelegeți ce înseamnă să-L iubiți și să-L slujiți pe Dumnezeu pe pământ. Cereți de la El înțelepciunea aceasta, căci din pricina lipsei de Dumnezeu din om nu înțeleg oamenii pe Dumnezeu așa cum este de înțeles taina iubirii de Dumnezeu și slujirea cea pentru ea. Iată, Eu, Domnul, sunt pe pământ cu tronul Meu de învățătură, de pe care judec faptele vieții omului ca să ia omul înțelepciune din cuvântul Meu. Râul vieții este cuvântul Meu din mijlocul neamului român, și așa se împlinește pe pământ taina cea din Scripturi a râului vieții, iar de o parte și de alta a râului crește pomul vieții, crește Dumnezeu în oameni și face rod Domnul și își face ucenici spre tămăduirea neamurilor, precum este scris. Eu nu strig tare în piețe, ci lucrez minunat, numai să vină omul cu credință și să bea și să ia și să împartă și să curgă acest râu spre învierea multora,

O, nu vă temeți de oameni, nu vă temeți de trupuri, dar temeți-vă de Dumnezeu, și prin aceasta dați cale în voi înțelepciunii cea fără de păcat, căci înțelepciunea lumii este nebună, este deșertăciune, ca și tot ceea ce piere și nu mai este apoi. Vine vremea să vi se probeze statura prin darul înțelepciunii cea de sus, căreia nu-i pot sta împotrivă toți potrivnicii voștri, după cum este scris, dar stați sub binecuvântare și învățați taina sufletului feciorelnic, căci mai mare este fecioria inimii decât cea a trupului, fiindcă trupul nu folosește la nimic, ci duhul este cel ce dă viață trupului și iubirii din ea și credinței din ea, și nu trupul face toate acestea, ci Dumnezeul duhurilor. Amin.

Adunătura înțelepciunii care este în creștinul cu vedere de sine, aceea este împotriva lui Dumnezeu, căci cu Dumnezeu se stă prin credință, nu prin înțelepciune. Duhul ascultării este duhul cel mântuitor pentru om, dar acestui duh bun îi stă împotrivă duhul de sine al omului, duhul care I-a găsit Domnului vină ca să-L stârpească apoi, căci dacă Domnului I se găsește vină, darămite unui trimis de-al Său pentru om! Și ce folosește cel ce găsește vină celui trimis de Dumnezeu pentru om? O, nu are folos un așa om, ci numai pagubă are. Mintea lui semeață însă nu vede aceasta, căci semeția nu este altceva decât orbia omului și căderea lui din Dumnezeu.

Deschideți-vă inima și primiți pe Dumnezeu, Care apropie de voi împărăția cea de sus și care nu are nimic în lumea aceasta, căci ea este de sus. Izvorul gurii Mele vă dă vouă în dar taina iubirii și lucrarea ei pentru cele de sus, pentru cele tainice ale Mele, căci iubirea pentru cele de jos în om nu-l lasă pe el să guste cu duhul și cu fapta apoi pe cele ce nu se strică și care nu-l strică pe om, ci îl zidesc pe el împărăție a Mea, iar înțelepciunea aceasta în om nu este de jos, nu este din om, ci este de sus, este din Tatăl și din Fiul și din Duhul Sfânt, și Eu vă grăiesc despre ea în limba Duhului Sfânt, căci așa este limba pentru cele ce nu se văd ale împărăției Mele cu omul. O, înfricoșați-vă de voi dacă nu înțelegeți limba Duhului Sfânt! împărăția Mea nu este din lumea aceasta, dar de va vrea cineva să facă voia Mea, va pricepe și va avea acela pe cele ale împărăției Mele în el, precum Eu le-am avut în vremea statului Meu între oameni și am fost pildă de urmat a împărăției Mele în om. Grăirea cea cu amănuntul pentru frumosul Meu în cel ce voiește să facă voia Mea cu duhul și cu fapta trupului său, găsiți aceasta în cartea Mea de azi, cartea cuvântului Meu din vremea aceasta, prin care vin și Mă așez ca să călăuzesc pașii omului spre împărăția Duhului Sfânt în omul care se lasă sălaș al lucrărilor de sus, prunc nou, născut din cuvântul Meu de azi, care naște, și care apoi se face hrană și lumină și putere și cale a omului spre Mine, a celui ce iubește pe pământ să se facă împărăție a Mea.

E zi de praznic de Duh Sfânt, iar Eu grăiesc peste pământ în ziua aceasta, și grăiesc în limba Duhului Sfânt și îl îndemn pe om să părăsească limba lui și să ia limba Mea în grăirea sa, căci omul grăiește multe deșertăciuni cu limba sa, și ca pe pământ grăiește el, iar pământul suspină spre cer din pricina păcatului semeției din om.

Nu-Mi trebuie știința omului ca să grăiesc peste pământ mai mult decât oricând acum, căci oamenii care au crezut că știu ei L-au omorât mereu pe Dumnezeu, fiindcă omul care zice că știe el, este bolnav, căci omul cel sănătos cu inima și cu mintea crede de la Dumnezeu și nu face nimic decât de la Dumnezeu și ca Dumnezeu, iar cel ce zice că de unde să-i spună Dumnezeu lui ce să facă și ca să facă așa, acela nu a cunoscut pe Dumnezeu și nu știe ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ și nu-L va găsi pe Dumnezeu în preajma lui pentru sine, fiindcă un așa om este bolnav, așa cum au fost toți cei din vremea trupului Meu, care nu au avut ochi și inimă și apoi minte ca să înțeleagă de la Dumnezeu și nu de la oameni și nu de la ei înșiși venirea Mea de la Tatăl pe pământ. Duh este Dumnezeu, dar omul nu vrea să treacă din trup în duh ca să fie ca Dumnezeu, duh și nu trup și nu fire și nu minte a firii lui bolnave, căci omul care nu are pe Dumnezeu de toiag în toată clipa, acela este om bolnav, cel mai bolnav om, bolnav de moarte, nu de altceva bolnav, poporul Meu.

Ierusalime de azi! Te-am ales din neamul român, tată, ca să izbăvesc prin tine acest neam de necredință și de nepăsare de Dumnezeu. Mă fac în mijlocul tău lumină a lumii și izvor de tămăduire a minții omului, căci omului nu-i trebuie minte, ci îi trebuie credință în Dumnezeu, credință care să biruiască lumea, nu oricum credință, căci lumea toată zace în cel viclean, iar cei credincioși sunt născuți din Dumnezeu și biruiesc lumea prin credința lor și prin păzirea poruncilor vieții. Amin.