3.1. Înţelepciunea cerească şi deşertăciunea ştiinţei omului

Sunt Domnul slavei! Slava Mea Mă ascunde în ea, că nimeni pe pământ nu poate purta vederea slavei Mele când ea se aude venind ca să Mă fac cuvânt peste pământ, stând acoperit de slava Mea. Amin.

Când Eu Mă arăt omului ales de Mine pentru slava Mea ca să Mă vestească apoi cu ea prin cuvânt de trimitere, acela trăiește și nu moare sub lucrarea slavei Mele, dar când el vestește slava Mea pe care zice că o vede și că vorbește cu el, acela moare precum este scris, căci se umple de mândrie și de dor de slavă și de bucurie și nu știe că slava Mea este înfricoșătoare peste om, și Eu abia îl pot ține pe om sub ea când vin cuvânt pe pământ ca să Mă știe oamenii și să cunoască slava Mea și viața Mea în ei.

păcatele și deșertăciunile de pe pământ care ies din om, din mintea și din inima omului, nu se pot pune de om pe cântar, dar de Dumnezeu se pun, căci cântarul cel pentru cele deșarte de pe pământ e pământul, fiilor, și de atâtea ori se clatină el și se cufundă el de cele de pe el făcute de oameni. Eu i-am spus omului că jugul Meu este ușor, și tot așa și sarcina Mea, iar când am spus așa, am spus de mila pământului care cântărește tot ce e pe el, și Eu văd aceasta, dar dacă omul nu vede ca Dumnezeu, el moare după ce-și face rost pe pământ de greutăți, căci scris este: «Oamenii socot că sunt veșnice casele lor și că ele vor dăinui din neam în neam; ba și țarinilor lor le dau numele lor, ca și la toată agoniseala lor, și aceasta pentru că omul, în cinste fiind și nepricepând, se aseamănă animalelor care pier, și așa sunt oamenii întru nebunia lor și așa este și soarta celor ce urmează cuvintelor lor, și de aceea ca niște oi stau închiși în însuși iadul lor, și moartea este păstorul lor, iar după ce puterea lor piere, drepții calcă peste ei» precum este scris că «Eu grăiesc cu cuvântul și chem tot pământul de la răsăritul soarelui și până la apusul lui, și din Sion Îmi arăt minunat frumusețea, și din el vin, și nu vin tăcând, ci vin cu foc mistuitor înaintea Mea, iar împrejurul Meu, vânt curățitor, și chem cerul de sus și pământul și grăiesc poporului Meu și Îmi adun la masă slugile Mele care au făcut cu Mine legământ, și vor vesti cerurile dreptatea Mea, iar acest Judecător este Dumnezeu». Amin.

O, ucenici iubiți ai Mei de azi, e mare taina de ucenic. Cel fără învățător nu face nimic nici cu trupul, nici cu sufletul, nici cu duhul, nici cu fapta. O, mare este iubirea celor ce se fac ucenici ai Mei, iar la aceștia nu încape decât credința lucrătoare prin iubire și nu prin ispitirea asupra Domnului. Cei ce ispitesc pe Domnul, aceia capătă știință de pe pământ, știință omenească, și cu ea îl chinuie pe Domnul, îl alungă pe Domnul, și apoi îl pierd pe Domnul, căci Eu diavolului i-am spus: «Mergi, satano, că este scris să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău!». Dar cei ce ca Petru plâng apoi și se arată Domnului când Domnul îi cheamă pe ei, aceia pot să-și înnoiască darul credinței și să facă rod la Dumnezeu. Amin.

Nimeni nu poate să înțeleagă din toate câte sunt și se văd în oameni că cei ce se zbat sunt cei mai neputincioși dintre cei neputincioși, și se zbat să poată, să se arate, să se ridice unii peste alții, și aceasta este slăbiciunea lor, fiilor, dar ei nu-și pricep neputința, căci vederea lor e mică de tot, iar înțelepciunea, la fel, fiindcă ei iau totul de pe pământ, iar cerul cel bogat de viață veșnică nu este cunoscut de om, nu este văzut de om.

O, dacă ar vrea omul să vadă cerul care îl înconjoară pe el de jur împrejur și câtă slavă înseamnă el, le-ar lăsa pe cele ce se văd și s-ar întări în viața cea de sus și ar rămâne omul moștenitorul ei pe pământ, iar cerul l-ar cuprinde în tainele lui arătându-i-se, că dor le este celor cerești și tuturor sfinților de ziua biruinței Mele peste pământ și peste om, de slava Mea văzută de om, spre bucuria celor cerești, fiilor. Omul se uită la cele făcute de om și nu se mai satură de slava duhului rău, și nu știe omul că slava deșartă e urâtă și nu e cum o vede el, dar cei din locuința morților văd mai bine ca toți cei ce merg pe pământ pe picioarele lor, văd urâțenia slavei deșarte și trupești, căci omul numai trup este, pentru că este născut din trup.

O, fiilor, ce frumos l-am făcut Eu pe om, și ce urât se face omul înaintea îngerilor și înaintea Mea prin neascultare de cuvântul vieții, și omul iubește slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. L-am făcut pe om frumos ca și pe Mine, dar dacă el a ieșit din ascultare de Mine, am ieșit și Eu din el, au ieșit și îngerii Mei din el, și el a căzut din slava Mea, așa cum fac toți cei de pe pământ care nu știu să Mă iubească fiindcă se iubesc pe ei înșiși, și așa cade omul din Dumnezeu, și de aceea vin să-l învăț pe om învățându-vă pe voi, fiilor, în zi de praznic de Florii. Amin.

O, copii cu învățătură peste voi, omul își pierde înțelepciunea cea din Mine prin neascultare. Își pierde omul apoi dragostea de Dumnezeu, și apoi el uită să asculte și să iubească pe Dumnezeu. Ascultarea de Dumnezeu nu este ascultarea de om, așa cum mulți înțeleg aceasta. Cel ce ascultă de Dumnezeu, acela îi fericește pe toți și așa știe el să iubească pe aproapele său, căci știe totul din Dumnezeu, și așa ascultă. Ascultarea de cuvântul cel cu viață și cu ordine dumnezeiască în el, ascultarea de omul care are pe Dumnezeu lucrător în el peste om, aceea este ascultare cu credință și cu înțelepciune și cu dragostea de Dumnezeu, care izvorăște din acestea, și un așa om nu mai poate asculta de omul care îl învață pe el să nu creadă în acest cuvânt, și un așa om iubește slava lui Dumnezeu, nu slava omului.

O, să nu se tulbure inimile voastre. Vă dau învățătură tare, bucate tari vă dau, ca să vă întăriți trăirea și ca să Mă treziți în voi, și ca să prind Eu rădăcină în voi, căci rădăcina acestui cuvânt care vă mângâie Eu sunt. Credeți sau nu, Eu trebuie să spun cine sunt. Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Fiul Tatălui Savaot. Sunt aici și Mă fac cuvânt și Mă împart peste pământ. Nicăieri pe pământ nu găsesc om care să vrea numai ca Mine pentru cuvântul Meu de azi pe care-l cobor aici cu tot întregul lui. Dacă aș grăi și aici așa cum zic atâția oameni că grăiesc Eu în atâtea locuri pe pământ, aș fi iubit și de aici, aș fi crezut și de aici, aș fi primit și de aici cu calea Mea spre oameni. Dar calea Mea e cale cerească, e cale dreaptă și sfântă, și omului îi este teamă de ea. Și dacă-i este omului teamă de calea cea curată, i-ar place să fie minciună această venire a Mea în cuvânt ca să-Mi desfac cu el calea venirii trupului Meu cel înălțat la Tatăl acum două mii de ani. Nu M-am înălțat ca să nu mai vin. Ba, din contra, am zis atunci: «Mă duc ca să vin; Mă duc să pregătesc loc» și să vin după ce-l pregătesc. Iată, l-am pregătit, și omul e prea îngâmfat ca să creadă ce spun Eu, că Eu spun că tot cuvântul Meu cu care Mă cobor în locul acesta pregătit de Mine cu trudă, îl judecă pe cel ce nu-l ia să-l pună peste el. Iată, de la om ia omul, dar de la Dumnezeu, ba. Am fost și Eu om pe pământ, și am fost înțelept din Tatăl, și am lăsat învățătura vieții veșnice peste om. De ce nu ia omul și de la Mine, și ca să fie ca Mine apoi? O, de ce ia omul numai de la om? De ce, oare?

Omule care citești numai ce zice omul, numai ce scrie omul! S-a răstignit pentru tine omul de la care iei tu învățătură de crezi atâta în el, de te hrănești atâta de la el? Cum de nu ești obosit de atâta învățătură care-ți ia din suflet, ca apele mari, tot ce mai e în tine veșnic și adevărat și din cer?

Eram cu trupul pe pământ și venea iudeul și venea cărturarul și Mă ispitea pentru desfrânarea din el și dădea să râdă de Mine pentru desfrânarea lui. Eu însă nu știam cum să Mă scutur de ei fără să Mă prindă în cuvânt călcător de legea cea pentru om. Apostolul Meu Pavel ar fi fost ars pe rug de cei ce se dădeau credincioși ai bisericii fără să omoare în ei desfrânarea și trupul ei. Ar fi fost Pavel ars pe rug dacă nu i-ar fi lăsat pe ei sub legea păcatului, și le spunea: «Să nu vă lipsiți unul de altul decât cu rânduială, pentru post și rugăciune, căci din pricina desfrânării să-și aibă fiecare femeia lui». Acest cuvânt era pentru cei ce se desfrânau, nu pentru sfinții care-și răstigneau trupul și patimile și poftele din el.

O, fiilor de la ieslea cuvântului Meu! Mi-e milă de voi când văd cum vine omul la voi și vrea de la voi și de la Mine dreptate pentru desfrânarea cea din trupul lui. La Mine și la voi nu încape cel desfrânat, dar cel ispititor dă să râdă la voi pentru desfrânarea lui. Așa eram și Eu. Necăjit eram între oameni, și pregătit pentru jertfă, ca să-i arăt omului iubitor de sine ce este judecata lui. Ea este jertfa celor ce se jertfesc răstignindu-și trupul și înviind cu duhul pentru trupul Meu, care s-a dat să fie mădular al omului care bea din rana Mea, din trupul Meu rănit de dorul omului, rănit de două mii de ani, căci rana Mea nu s-a mai închis, și este multă cât două mii de ani.

Iată, s-au ridicat din mijlocul oamenilor vrăjitori și ghicitori și fermecători care le fac pe plac oamenilor, umblând cu pipăitul și cu ghicitul peste oameni. Dar iată, Eu, Domnul, Eu și cuvântul Meu, ca să-l aibă omul și să nu mai întrebe pe cei morți. Să ia omul învățătură pentru umilință și să iasă de sub voia sa și să se înalțe la voia Tatălui ceresc, ca să fie pe pământ ca în cer, voia Tatălui. Amin. Când Eu M-am înălțat, le-am spus ucenicilor Mei că voi fi cu ei până la sfârșitul veacurilor. Ei dădeau să-Mi pună întrebări, iar Eu le promiteam lor pe Duhul Sfânt, căci doream cu mare dor să aibă ei înțelepciune din cer, și cu ea să le știe pe cele de la Mine și să le facă.

Se miră mulți de ce nu se pot pune întrebări aici la voi, căci oamenii așa sunt învățați. O, cel mai frumos om este omul cel îmbrăcat cu putere de sus prin voia Duhului Sfânt în el. Când Duhul Sfânt Își poate avea locaș în om, omul nu mai are nimic de întrebat nici în sine, nici în afara lui. Cine-i citește pe sfinții cei mari văd aceasta în ei. Duhul Sfânt este înțelepciune în om. El Îi dă scaun Domnului în om. Ce-ar mai avea de întrebat un așa om? Ce-ar mai lucra omul altceva decât pe Duhul Sfânt? De nimic nu mai are nevoie cel ce are pe Duhul Sfânt, Care știe și lucrează și împlinește după voia Sa. Când Eu M-am înălțat la Tatăl, apostolii Mei dădeau să Mă întrebe de împărăția cea ruinată a lui Israel. Iar Eu le spuneam: «Veți fi îmbrăcați cu putere de sus. Va veni Duhul Sfânt peste voi, și Acela vă va învăța toate, căci din al Meu va lua și vă va vesti vouă, și vă va învăța pe voi de la Mine voia Mea și împlinirea ei».

Iată de ce M-am înălțat Eu de pe pământ la cer, de la om la Tatăl. De pe pământ nu pot să fiu cu omul pe voia Mea, căci omul Mă întreabă, Mă ispitește și este neliniștit să știe. Dar din cer, îi dau Eu omului, și îl deprind să fie umilit și liniștit și să creadă că de sus Domnul are grijă de toate. Omul care vrea cu Mine nu are nimic de făcut decât să facă voia Mea, voia cea din cer, iar Eu îi dau lui înțelepciune și pâine și apă și sare și haină și pace și viață din cer. Ce-ar mai avea de întrebat omul? N-ar mai avea, că el ar trăi în Mine, și Eu în el, și i-aș da Eu ce ar fi să poarte și să știe mai mult. I-aș da după planul Meu, nu după planul lui.

Să ia omul cuvântul Meu și să-l pună peste el și să-l vadă cei din jur îmbrăcat cu Dumnezeu și cu înțelepciunea Duhului Sfânt, că omul trebuie să facă, nu să spună, și omul trebuie să se jertfească, nu să se mărească pe sine, nu să caute mărire de la Mine sau de la oameni, nu, ci să se jertfească pentru cuvântul Meu punându-l peste el și împlinindu-l. Amin. Aceasta îl înalță pe om la Mine. Aceasta este înțelepciunea care-l ține pe om în Mine, și pe Mine în om, iar omul este plin de slava Mea și nu de a lui, și acela nu mai are nimic să Mă întrebe. Amin.

Omul se dă deștept și mare și vestit întru toate îndeletnicirile lui. E plină lumea și pământul de vestirile de la om, de îndeletnicirile de la om, dar în iubirea de Dumnezeu nu este omul deștept. Cea mai mare înțelepciune a omului asta ar fi: iubirea de Dumnezeu, dar pe ea n-o alege omul ca să umple apoi pământul cu ea și cu vestea ei.

Omul înțelept lumește, își pune întrebarea: „Cum poate să vorbească Dumnezeu atât de mult?“. Cel ce zice aceasta Mă numește neputincios și Îmi mărginește puterea. Eu însă aș vorbi o veșnicie și n-aș mai tăcea, căci sunt Cel ce pot. Omul nu poate, dar Eu pot, numai ca să se vadă minunea puterii Mele, minunea cuvântului Meu întru care Eu nu obosesc, căci am de așezat cer nou și pământ nou, cu cuvântul și cu fapta cuvântului Meu cel creator, și am de zădărnicit pe înțeleptul și pe cărturarul acestui veac, căci iată, lumea prin înțelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu întru înțelepciunea lui Dumnezeu, iar Eu, Domnul, mântuiesc pe cei credincioși care Mă propovăduiesc pe Mine, Cel răstignit, iar aceasta este pentru iudei sminteală, iar pentru păgâni nebunie, fiindcă scris este: «Iudeii cer minuni, elinii caută înțelepciune, iar cei credincioși vestesc pe Hristos Cel răstignit; pentru iudei, sminteală; pentru păgâni, nebunie, dar pentru ei, cei chemați, pe Hristos, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu». Și iată, înțelepciunea și tăria oamenilor este biruită de nebunia și de slăbiciunea fiilor lui Dumnezeu, așa încât cele ce sunt să dea jos pe cele ce nu sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea Mea.

Legea duhului vieții îl liberează pe om de legea păcatului și a morții, după cum este scris: «Cei ce se țin de trup râvnesc cele trupești, iar cei ce se țin de duh, cele duhovnicești». Amin. Carnea râvnește împotriva lui Dumnezeu și nu se poate supune legii lui Dumnezeu, și iată, cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu, dar omul nu vrea să audă așa ceva, și se hrănește cu iubirea de Dumnezeu, zice el. Nu-i place omului cuvântul vieții. O, nu-i place omului vorbirea Mea cea multă, căci ea este pentru cei ce se mântuiesc de păcat și de lume, și omul numește nebunie propovăduirea vieții și caută să se ascundă zicând că nu sunt Eu Cel ce grăiesc atât de mult, că nu sunt Eu Cel ce grăiesc românește din cer peste pământ. Dar iată, Eu sunt; Eu, cuvântul vieții veșnice, iar cel ce nu învață de la Mine, acela rămâne repetent, căci lumea prin înțelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu întru înțelepciunea lui Dumnezeu, căci scris este în Scripturi: «Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați o voi nimici și voi zice nebunie peste înțelepciunea lumii și voi întreba: unde este înțeleptul și cărturarul veacului acesta?».

Pe pământ toată învățătura este numai minciună. Tainele cele de nepătruns ale vieții veșnice sunt băgate la întuneric, sunt învelite în minciună, căci omul este mincinos ca și tatăl său, diavolul. Vin să dezgolesc minciuna, și ea nu va mai fi crezută adevăr, căci cuvântul Meu este adevărul, și în el toată minciuna își află pieirea. Și iată ce spun: e minciună toată învățătura cea care vine de la om. Omul s-a ridicat să răstălmăcească taina învierii, taina răscumpărării trupurilor, și s-a tăiat în sabia cuvântului Meu cel din Scripturi, și Eu zic: nici un trup muritor nu înviază în alt trup muritor. Nu. Fiecare suflet poartă numai o dată trup pe pământ, și apoi vine învierea numai o dată pentru trupul cel muritor. Omul este trupul și sufletul și duhul lui, și fiecare om este el, nu și un altul care a fost sau care este sau care va fi. Când sfinții lucrează peste pământ dinspre cer, ei vin ei înșiși cu trupul lor cel sfânt, și sunt asemenea Mie întru putere și iau din slava Mea, din lucrarea Mea. Locuința lor cea pământească se înnoiește prin îmbrăcarea pe deasupra cu cea din cer, și lucrează sfinții între cer și pământ împotriva minciunii, împotriva răutății, împotriva necredinței, la strigătul omului credincios și la porunca Mea cea pentru lucrarea cu sfinții peste pământ. Cel ce se ridică să răstălmăcească Scripturile cele pentru învierea și răscumpărarea trupurilor, acela este proorocul cel mincinos care se semețește ridicându-se împotriva adevărului cel dumnezeiesc.

Eu sunt Domnul Dumnezeul sfinților, iar în Scripturi am scris așa: «Dumnezeu a făcut cerul și pământul», iar cel ce vorbește de la sine, acela grăiește minciună, și spune că sunt multe pământuri între pământ și cer, și spune că sunt multe neamuri omenești. Aceasta este lucrarea proorocului mincinos care grăiește de la sine hulă împotriva lui Dumnezeu, urâciunea pustiirii pe pământ, nimicind peste tot prin minciună sufletele și trupurile și duhurile oamenilor. Este scris în Scripturi despre fiara cea roșie, plină de nume de hulă, având șapte capete și zece coarne, care dă război cu Mielul. Dar Mielul va birui, că El este Domnul, și vor birui și cei ce sunt cu El chemați, aleși și credincioși. Amin. Atunci proorocul mincinos va fi aruncat împreună cu fiara roșie, de vii, în iezerul de foc, unde arde pucioasă, iar cei ce au purtat semnul fiarei și s-au închinat chipului ei vor fi uciși de sabia care iese din gura Mea. Amin.

Sfinții Mei vor împlini împreună cu duhurile îngerilor Mei tot cuvântul care iese de la Mine, și nu va mai fi cel ce crede minciuna, căci învățătura Scripturii așa zice: «Nimeni nu s-a suit în cer decât Cel ce S-a coborât din cer», suindu-Se și coborându-Se, coborându-Se și suindu-Se, și iarăși coborându-Se, iar tot omul este mincinos când spune că știe mai mult decât Dumnezeu. Eu am venit din cer pe pământ și n-am vorbit ce vorbește omul. Cum, dar, se ridică omul grăind de la sine altfel decât am grăit Eu despre adevărul cerului și al pământului? Eu însă vin mereu din cer pe pământ, că e vremea venirii Mele, și vin și grăiesc adevărul cel din Scripturi împotriva minciunii omului,

Omul zice și azi că pământul e mai departe decât începutul lui cel scris în Scripturi. Omul zice că sunt mai multe pământuri, dar Scriptura zice: «La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul, și toate câte sunt făcute de Dumnezeu, din ape, la cuvântul Său ieșite».

Iată, aceasta este în Scripturi, dar omul zice și așa, că sunt mai multe pământuri și că ele vin de departe, nu de la obârșia cea scrisă de Dumnezeu în Scripturi.